Arhiva

Archive for martie, 2011

Gheorghe Bunea Stancu, baron PSD de Brăila: “Alianţa USL este o greşeală politică”

20 martie 2011 7 comentarii

Să spun drept, până acum nu am auzit de Gheorghe Bunea Stancu, şeful filialei PSD Brâila până acum.

Am aflat că est unul din cei nemulţumiţi de faptul că apapărut USL.

Dintr-un artiol publicat de EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/psd-braila-alianta-usl-este-o-greseala-politica-924423.html publicat pe 19 Martie 2011, PSD Brăila: “Alianţa USL este o greşeală politică”, scris de Florin Ciornei aflăm că alianţa PSd PNL s-a făcut prea devreme şi că în urma acordului doar Victor Ponta şi Crin Antonescu “şi-au luat partea, unul premier, altul preşedinte”.

La alegerile din 2012, PSD Brăila candidează separate deoarece, după cum a  declarat Bunea Stancu, citat de Agerpres, într-o conferinţă de presă:

“Interesul nostru este să candidăm pe liste separate, pentru că atunci se vede puterea partidului. Ca atunci când ai doi cai la o căruţă, unul sărmanul trage, iar celălalt se face că trage şi spune: am tras şi eu căruţă, vreau şi eu snop de fân. Aşa e şi aici. Şi liberalii, din câte am înţeles, sunt de acord cu liste separate. După cum ştiţi, în politică unu şi cu unu nu fac doi, fac mai puţin de doi “.

“Eu le-am spus şi celor de la centru că acest protocol este semnat mult prea devreme. Este o greşeală politică, din punctul meu de vedere. Părerea mea este că această alianţă nu a făcut decât să îi mulţumească pe cei care ne conduc partidele, luându-şi fiecare partea lui, unul prim-ministru, altul preşedinte. Asta e părerea mea” – a mai declarat Bunea.  (Ehe, bun e caşcavalul … :D )

 

Acum trebuie să spun că aici articolul era să se încheie, şi s-ar fi încheiat dacă nu mai căutam ceva despre Bunea. Şi am găsit pe Obiectiv – Vocea Brăilei http://www.obiectivbr.ro/local/38864-gheorghe-bunea-stancu-qnu-am-ajuns-io-slugoiul-lu-ziarul-lobiectivrq.html un articol:

Gheorghe Bunea Stancu: “ Nu am ajuns io slugoiul lu’ ziarul «Obiectiv»”

Publicat la: Marţi, 26 Ianuarie 2010
Autor:  Liliana ŞERBAN
* preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Bunea Stancu, a răbufnit ieri într-o conferinţă de presă, aducând injurii jurnaliştilor de la “Obiectiv” * el a anunţat că refuză să mai ofere ziariştilor cotidianului nostru informaţii de interes public, altfel decât în scris * reacţia lui Stancu, vine după ce “Obiectiv” a prezentat contractele pe care administraţia brăileană le are cu firmele în care şeful CJ este implicat
Preşedintele PSD Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a izbucnit ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, adresând cuvinte calomniatoare la adresa jurnaliştilor şi patronatului cotidianului “Obiectiv – Vocea Brăilei”.
Enervat, probabil, în urma apariţiei unui articol privitor la faptul că grupul de firme “Tancrad” şi “Concivia” sunt abonate la contractele substanţiale ale Consiliului Judeţean ori ale structurilor subordonate financiar acestuia, gen comunele din judeţ, liderul social – democraţilor brăileni a început să îi acuze pe jurnaliştii de la “Obiectiv” că ar fi aserviţi unor personaje obscure, care îi plătesc pentru a scrie astfel de lucruri despre el. Tirada de ieri a mai fost provocată şi de faptul că unul dintre ziariştii de la “Obiectiv” ar fi “îndrăznit” să scrie că unele drumuri judeţene nu erau deszăpezite, informaţie obţinută, de altfel, de la CJ. De asemenea, Stancu a fost enervat şi de un editorial apărut în paginile cotidianului, în care semnatarul se întreba ce se mai aude despre Centrul de Imagistică, un obiectiv de interes public pentru comunitate. Gheorghe Bunea Stancu a replicat nervos că nu este “slugoiul” ziarului “Obiectiv”, ca să dea el raportul despre Centrul de Imagistică. “«Nu am mai auzit de imagistică»… Nu am ajuns io slugoiul lu’ «Obiectiv» să vă informez când şi ce fac cu imagistica. Dacă aveţi orbu’ popii… se lucrează, aparatele se montează, sunt în probe. Au mai venit alţii cu o găselniţă că e montat de turci, dar ce, le zic io la «Philips» cu cine să lucreze
Deranjat şi de faptul că li s-a permis să aibă un cuvânt în paginile ziarului şi adversarilor săi politici, de exemplu vicepreşedintelui PDL Gheorghe Chiru, care s-a arătat de părere că Stancu vrea să pună mâna pe Sala Polivalentă, Stancu a răbufnit: “Nu vreau să mă lăudaţi, că doar ştiţi că nu umblu eu după asta, dar nu sunt nici adeptul acelor interviuri care a scris o mare inteligentă care nu a avut bunul simţ să mă întrebe de Chiru, un infractor de drept comun, un oligofren… La mintea ei… Nici nu mai stau de vorbă cu astfel de persoane, nu mai vorbesc cu cei de la «Obiectiv», dacă vor să mă întrebe ceva să scrie”. De altfel, preşedintele PSD Brăila are asemenea ieşiri, urmate de calomnii la adresa jurnaliştilor de la “Obiectiv”, şi nu numai, de fiecare dată când apar articole referitoare la cheltuirea banilor publici şi obiectivele de interes public din municipiu şi judeţ, articole pe care le consideră atacuri frontale la adresa sa şi la cea a firmelor pe care le conduce.
De asemenea, Stancu a anunţat că refuză să mai ofere jurnaliştilor de la “Obiectiv” informaţii de interes public, legate de administraţia publică locală, verbal – deşi legea permite solicitarea acestor informaţii la acest mod – precizând că nu va răspunde decât întrebărilor adresate în scris.

Ia uite dom’le cum, dacă eşti un pic atent la nenea ăsta, descoperi lucruri interesante. Buuun … şi aici era să se încheie, doar că nu se încheie ci mergem mai departe.

În ediţia din 2 Septembrie 2010, în România Liberă.ro apărea un articol scris de Ticu Ciubotaru:

http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/investigatii/cum-a-ajuns-baronul-bunea-stapan-peste-braila-198223.html#top_articol


CONTRACTE. Preşedintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, face afaceri profitabile cu statul

Cum a ajuns baronul Bunea stăpân peste Brăila

 

 

“Nici nu știam de contractul ăsta, vă dau cuvântul meu. Știam că a fost scos la licitație de două-trei ori și nu s-a dus nici dracu’ pentru 600 de milioane. Eu sunt prins cu atâtea, și politic, și administrativ, încât nu mai am timp.”
 
Gheorghe Bunea Stancu
Președintele Consiliului Județean Brăila
 
Consiliul Judeţean Brăila s-a transformat într-o de familie. Zeci de lucrări pe bani publici au fost atribuite de această instituţie chiar firmei celui care o conduce, pesedistul Gheorghe Bunea Stancu. La fel de generoase, primăriile i-au dat şi ele zeci de contracte firmei “Concivia”.
În ultimele luni, Concivia SA, firma controlată de Gheorghe Bunea Stancu, a obţinut contracte în valoare de aproximativ 6 milioane de euro de la Consiliul Judeţean Brăila, Primăria Brăila, de la alte primării din acest judeţ şi de la Agenţia de Dezvoltare Sud-Est, fără ca afacerile lui Bunea Stancu să fie deranjate de cineva. Cel mai recent contract a fost încheiat la începutul lunii august de firma  lui Bunea cu consiliul judeţean pentru efectuarea unor lucrări la Spitalul de Pneumoftiziologie.
Conflict de interese?
Spitalul de Pneumoftiziologie Brăila, la care va efectua lucrări firma controlată de Bunea Stancu, a fost preluat în administrare de Consiliul Judeţean Brăila pe data de 6 iulie în baza Hotărârii nr. 80/2010. La mai puţin de o lună de la preluare, respectiv pe 4 august, preşedintele CJ Brăila a semnat cu firma Concivia, societate controlată chiar de acesta prin intermediul altei firme, contractul nr. 138/04.08.2010, pentru „lucrări de reabilitare, amenajare şi modernizare spaţii medicale la Spitalul de Pneumoftiziologie Brăila”. Valoarea contractului este de 63.284 lei, fără TVA. Cu aceşti bani firma controlată de Bunea Stancu trebuie să efectueze lucrări la instalaţiile de electrice, sanitare şi de ventilaţie şi lucrări de re­pa­raţii generale şi de renovare.
„Superoferta” Concivia: 56% reducere
Conform estimărilor spe­cia­liştilor de la CJ Brăila, valoarea reală a lucrărilor de la Spitalul de Pneumoftiziologie era de 144.056 lei, fără TVA. Contractul a fost însă semnat la valoarea ofertată de Concivia, respectiv 63.824 lei. Astfel, firma controlată de Stancu lucrează cu consiliul judeţean, condus de acelaşi Stancu, la jumătate de preţ. Surse din CJ Brăila spun că aceasta nu este decât o manevră folosită frecvent în afacerile clientelare pe bani publici. Astfel, atribuirea lucrării nu se face în baza unei licitaţii, ci prin atribuire directă în baza celui mai scăzut preţ, cum a fost şi în cazul de faţă. Procedura nu este nouă: firma stabilită pentru atribuirea contractului depune o ofertă cu până la 50-60% mai mică decât valoarea estimată a contractului,  câştigă, iar „reducerea” este recuperată ulterior prin actele adiţionale, în care se invocă majorarea preţului materialelor sau alte cauze. Astfel, valoarea contractului ajunge la valoarea iniţială sau chiar o depăşeşte. În cazul contractului încheiat cu firma lui Bunea, au fost depuse patru oferte. A fost declarată câştigătoare oferta Concivia SA, care a scăzut preţul la 44% din valoarea estimată a lucrărilor. Întrebat dacă valoarea cu care a câştigat Concivia lucrările la spital este cea reală, directorul Spitalului de Pneumoftiziologie Brăila, doctorul Ştefan Sânpetru, ne-a spus:
„Ceea ce pot să vă spun în legătură cu lucrările care se fac la noi este că ele sunt rezultatul accesării unor fonduri de la Uniunea Europeană de către consiliul judeţean, iar consiliul judeţean este singurul abilitat în momentul acesta să vă dea informaţii în legătură cu aceste lucrări. Să nu vă supăraţi, dar aşa sunt regulile pe care le-am stabilit de comun acord. Este o accesare de fonduri pe care consiliul judeţului o face pentru mai multe spitale, nu doar pentru Spitalul de Pneumoftiziologie, şi, fiind o chestiune în care noi suntem un terţ beneficiar, toate lămuririle vi le pot da cei de la consiliul judeţean”.
Abonament la banii consiliului judeţean
Tot Consiliul Judeţean Brăila condus de Gheorghe Bunea Stancu a atribuit Concivia SA, în decembrie anul trecut, contractul nr. 192/15.12.2009, în valoare de 794.112 lei, pentru „întreţinerea curentă pe timp de iarnă a drumurilor judeţene în sezonul 2009-2010, Lot II”. A fost organizată o licitaţie, la care s-a înscris însă doar Concivia. Stancu a atribuit firmei Concivia şi lucrările de amenajare a palatului care găzduieşte Consiliul Judeţean (contractul nr. 23/05.02.2010, de 565.000 lei, fără TVA) pentru „execuţie închidere terasă cabinet etaj I, Corp D, Palatul Administrativ”. CJ Brăila a mai atribuit Concivia SA contractul 198/23.12.2009, în valoare de 835.860 lei, fără TVA, pentru reparaţii şi amenajări interioare la imobilul situat pe Şoseaua Buzăului nr. 3, şi contractul nr. 47/24.03,2010, în valoare de 535.361 lei, pentru reabilitarea, amenajarea şi modernizarea spaţiilor medicale la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie Brăila, un alt spital trecut în administrarea CJ Brăila. În 2009, Concivia SA a înregistrat un profit net de 1.686.948 lei. În ceea ce priveşte cifra de afaceri, în perioada în care Gheorghe Bunea Stancu era simplu membru PSD, Concivia SA avea o cifră de afaceri de 20-21 milioane lei. Coincidenţă sau nu, după 2004, când Stancu a devenit pre­şe­din­te­le PSD Brăila şi preşedintele CJ Brăila, cifra de afaceri a Concivia a crescut spectaculos, ajungând la 49 milioane lei în 2008. Acţionarul majoritar al firmei Concivia este societatea Bursagrirom, la care Bunea Stancu deţine pachetul majoritar de acţiuni.
Colegialitate de partid de 4 milioane euro
Unul dintre partenerii de afaceri tradiţionali ai Concivia SA este Primăria Brăila, condusă de Aurel Simionescu, colegul de partid al preşedintelui PSD Brăila, Gheorghe Bunea Stancu. În perioada septembrie 2009-iunie 2010, primăria lui Simionescu a încheiat cu Concivia lui Stancu contracte în valoare de peste 12 milioane lei. Astfel, în luna mai, Primăria Brăila a încheiat cu Concivia SA contractul 17/25.05.2010, în valoare de  2.700.012 lei, fără TVA, pentru construirea a două blocuri ANL în cartierul Lacu Dulce. Trebuia să fie organizată o licitaţie deschisă, dar, cum singura ofertă depusă a fost cea a Concivia, nu s-a mai orga­ni­zat. Primarul Brăilei a mai semnat cu firma şefului său de la partid alte cinci contracte. Este vorba de contractul 7116/02.09.2009, de 4.625.411 lei, pentru lucrări de reabilitare la Spitalul „Sf. Pan­te­li­mon”, contractul 42.452/ 03.12.2009, de 2.315.940 lei, pentru reabilitarea a trei corpuri de clădire de la Centrul „Sf. Maria”, contractul 2668/ 25.01.2010, de 1.584.587 lei, pen­tru reabilitarea Şcolii nr. 18, şi contractul 1204/08.05.2010, de 404.605 lei, pentru reabilitarea Corpului A la Gr. Sc. „Edmond Ni­co­lau”. Recent, Primăria Brăi­la, prin Direcţia Ad­ministraţiei Pieţelor şi Târ­gurilor, a încheiat cu Concivia contractul numărul 4366/ 08.06.2010, în valoare de 432.300 lei, pentru „înlocuire învelitoare acoperiş la hala centrală” din Piaţa Mare.
Nici primarii din judeţul Brăila nu sunt indiferenţi când vine vorba de firma pre­şedintelui consiliului judeţean. Concivia a încheiat în ultimele luni opt contracte cu primăriile brăilene, astfel: contractul 2471/ 11.06.2009, de 724.639 lei, pentru alimetarea cu apă a satelor Ibrianu şi Ma­raloiu, încheiat cu Primăria Grădiştea; contractul 2114/ 16.07.2009, de 2.463.300 lei, pentru canalizare şi staţie de epurare în comună, încheiat cu Primăria Stăncuţa; contractul 2460/01.09.2009, de 1.543.694 lei, pentru extinderea alimentării cu apă, semnat cu Primăria Romanu; contractul 7273/ 28.12.2009, în cuantum de 130.745 lei, pentru extinderea reţelei de alimentare cu apă, semnat cu Primăria Siliştea; contractul 2787/ 25.09.2009, de 643.810 lei, pentru  extindere alimentare cu apă, încheiat cu Primăria Berteştii de Jos; contractul 1641/17.03.2010, în cuantum de 287.002 lei, pentru lucrări suplimentare la alimentarea cu apă, încheiat cu Primăria Traian; contractul 2114/16.07.2009, de 2.070.000 lei, pentru construirea canalizării şi a staţiei de epurare, încheiat cu Primăria Stăncuţa, şi contractul 1159/14.06.2010, de 307.000 lei, pentru reabilitarea şi modernizarea unui corp al primăriei, semnat cu Primăria Vişani.
Firma Concivia SA a mai încheiat cu Agenţia de Dez­vol­tare Sud-Est (ADRSE) contractul 7917/16.07.2010, pentru reparaţii la sediul instituţiei. Procedura  de atribuire a fost „negociere fără anunţ de participare”, combinată cu o singură ofertă depusă. Gheorghe Bunea este membru al Consiliului de Dezvoltare Regională (CDR) al Regiunii de Dezvoltare Sud-Est. Concivia SA Brăila este aceeaşi societate care a câştigat în 2004 licitaţia pentru construirea a opt săli de sport, în valoare de 60 miliarde lei, în cadrul Pro­gra­mului Naţional  „Săli de sport”, derulat de Guvernul Adrian Năs­tase. La acea vreme, HotNews scria că firma Concivia a contribuit anterior cu 100 milioane lei la bunul mers al PSD.
Politica afacerilor
Ascensiunea în politică şi administraţie a lui Gheorghe Bunea Stancu a fost susţinută de afaceri şi tot de afaceri pare susţinută şi acum. Bunea şi-a înfiinţat prima firmă, SC Bursagrirom SA Brăila, în 1995. La această firmă deţine 51% din acţiuni. Ceilalţi acţionari sunt oamenii săi de încredere Sorin Iulian Costin (23%), Ciprian Iustin Stan (23%), Paul Ioan Va­silache (2,5%) şi Cristina Grigorescu (0,5%). Firma, al cărei obiect de activitate este „comerţul cu ridicata al cerealelor, seminţelor, furajelor şi tutunului neprelucrat”, s-a dovedit extrem de profitabilă. Bursagrirom a reuşit să preia controlul asupra a două foste so­cie­tăţi de stat: firma de construcţii Concivia SA Brăila şi portul Hercules SA Brăila. Bursagrirom este acţionar ma­jo­ritar, cu 70,64%, la Concivia. Alt acţionar e SIF 2 Moldova, care deţine 11,58% din acţiuni, iar restul acţiunilor sunt deţinute de „cuponari”.
„Ăsta e un subiect răsuflat”
Preşedintele CJ Brăila crede că contractele încheiate de firma Concivia cu administraţia locală şi cu instituţia pe care el o conduce nu sunt un subiect de actualitate. „Ăsta este un subiect răsuflat din toate punctele de vedere şi tot insistaţi pe el ca nişte pisălogi. Ori nu pricepeţi, ori nu vă pricepeţi. În primul rând, eu nu sunt acţionar direct la Concivia”, a spus Bunea. Replica acestuia nu s-a oprit însă aici:  „Ar trebui să-i împuşcăm pe cei de la Concivia, că, întâmplător, o firmă la care sunt eu acţionar este acţionară acolo? (…) Terminaţi cu aiurelile astea!”.
Preşedintele CJ Brăila spune, totodată, că habar nu avea de contractul cu Concivia pentru reabilitarea unor spaţii de la Spitalul de Pneumoftiziologie din Brăila. „Nici nu ştiam de contractul ăsta, vă dau cuvântul meu. Ştiam că a fost scos la licitaţie de două-trei ori şi nu s-a dus nici dracu’ pentru 600 de milioane. Eu sunt prins cu atâtea, şi politic, şi administrativ, încât nu mai am timp. De când sunt preşedinte, m-am dus de trei-patru ori la Bursa­grirom. Şi nici nu mai funcţionează de când nu sunt eu acolo, pentru că, ştii cum se spune, ochiul stăpânului îngraşă animalul.”
 

Comunistul Iliescu dă indicăţii …

19 martie 2011 2 comentarii

Cel mai nociv şi scârbos  personaj politic cunoscut de România după 1990, Ion Iliescu, în loc să stea şi să îşi mânânce pensia liniştit consideră că e îndreptăţit să spună ce ar trebui ş ice nu ar trebui să facă Parlementul României.

Pe Ziare.com http://www.ziare.com/ion-iliescu/traian-basescu/iliescu-un-parlament-responsabil-l-ar-suspenda-pe-basescu-1082582 cu nesimţirea şi ordinăria care îl caracterizează, bătrânul urmaş politic al lui Ceauşescu declară nici mai mult, nici mai puţin decât că “Un Parlament responsabil l-ar suspenda pe Basescu”. Bravo dom primsecretar …

Iată articolulul:

Iliescu: Un Parlament responsabil l-ar suspenda pe Basescu

Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu,  sustine ca presedintele Traian Băsescu  s-a amestecat “flagrat si strident” in treburile interne ale PD-L, iar pentru astfel de gesturi “un parlament responsabil responsabil l-ar suspenda”.

“In general, s-a amestecat (presedintele Traian Băsescu)  flagrant si strident in treburile interne de partid. Nu este treaba presedintelui tarii. Domnul Basescu nu respecta litera si spiritul Constitutiei. (…) Opozitia nu are ce sa faca decat sa constate.

Un parlament responsabil responsabil l-ar suspenda”, a afirmat Iliescu, vineri, la Academia de Stiinte Agricole si Silvice “Gheorghe Ionescu Sisesti”, intrebat daca considera ca seful statului si-a depasit atributiile vorbind public despre situatia din interiorul PD-L si despre candidatii la presedintia partidului….”

I-auzi dom’le, un parlament responsabil. Da’ mă rog, de când un jeg care nu este în puşcărie pentru simplul fapt că a fugit de Justiţie ca dracu de tămâie şi care într-o ţară în care un om avea dreptul la cel mult două mandate de preşedinte a sta 2,5 mandate în funcţie, a avut nesimţirea să cheme minerii ca să devasteze Capitala pentru a le da vreo două pese bot unora care îndrăzneau să protesteze împotriva lui, are dreptul să spună ce ar trebui să facă Parlamentul României vis-à-vis de un preşedinte als de două ori şi reconfirmat la un referendum popular?

Păi dacă pe tovarăşul Iliescu îl tot mânânca limba şi nu poate să se abţină, ia să.i amintim de biografia sa reală, de lucruri pe care nu prea vrea să i le reamintească cineva:


CANDIDATUL MANCIURIAN

de Vladimir Alexe

CUPRINS
PARTEA INTÂI – SUB CUPOLA KREMLINULUI
I.      PETELE ALBE DINTR-O BIOGRAFIE ROSIE
II.      “DESPRE TATAL SAU ATAT SE CUNOASTE?”
III.      ADOLESCENTA STALINISTA: ILIESCU SI “SANTIERISMUL” DE TIP GULAG
IV.       LA MOSCOVA, ILIESCU A DEVENIT “INGINER AL SUFLETELOR” SI EXPERT IN “MASKIROVKA”
V.      INFILTRARE LA VARF: ION ILIESCU, “SUBMARIN” AL MOSCOVEI IN “UNIUNEA INTERNATIONALA A STUDENTILOR” (UIS)
VI.      “SPALAREA CREIERELOR”: ILIESCU SI MINERIADELE
VII.      REVOLUTIA LUI ION: “UN FEL DE PAR-PAR-PAR SI CU ASTA BASTA!”
PARTEA A DOUA – SUB CUPOLA MAFIEI
VIII.      ROMANIAGATE: LOVITURA DE STAT VALUTARA DIN 3 FEBRUARIE ’90
IX.      CARACATITA BANCARA: MARILE INGINERII FINANCIARE ALE MAFIEI EREI ILIESCU (1990-1996)
X.      LISTA PEDESERISTILOR SARACI DA’ CINSTITI SI AFACERILE LOR CURAT-MURDARE  (Tigareta 0, Tigareta 1, Tigareta 2)
XI.      PRESEDINTELE TURNULUI BABEL AL DROGURILOR
XII.      CASCADELE FRATILOR ISKANDARANI: TIGARETA 0
XIII.      FILIERA HAMAS: ILIESCU SPONSORIZAT DE TERORISM
XIV.      AFACEREA AEROFINA: SISTEME DE OCHIRE PENTRU RACHETELE LUI SADDAM
XV.      AFACEREA COSTEA SI POLITCA FIRULUI ROSU CU KREMLINUL: AXA MOSCOVA – BUCURESTI IN OPERATIUNEA JIMBOLIA SI ZAVTRAGATE

PARTEA INTAI

SUB CUPOLA KREMLINULUI

I.

PETELE ALBE DINTR-O BIOGRAFIE ROSIE

Pentru familia lui Ion ILIESCU, lumina a venit, intotdeauna, de la Moscova

1.

“RESCRIEREA PERMANENTA” A PROPRIEI BIOGRAFII – REFLEXUL LIDERILOR COMUNISTI IN CAUTARE DE LEGITIMITATE POLITICA

Biografiile liderilor comunisti ai secolului XX ilustreaza, probabil, cel mai bine acel fenomen straniu de continua rescriere istoriei, specific societatilor de tip totalitar, fenomen descris cu acuitate de George Orwell in romanul “1984”. Adaptarea permanenta a trecutului la linia partidului din prezent, operatiune intreprinsa de functionarii umbrelor, dintr-un suprarealist minister al adevarului orwellian, a avut, intre altele, si acea consecinta absurda, traita insa pe viu de cetatenii statelor comuniste ale Europei de Est: biografiile liderilor comunisti erau rescrise permanent, in birourile sectiei “cadre” a partidului, atat in cursul vietii, cat si dupa moartea acestora. Rude incomode, inclusiv cele de gradul intai, puteau disparea ca prin farmec din biografia oficiala sau isi modificau post-mortem, cat ai bate din palme, traiectoria vietii. Rolul unei mame naturale dar incompatibila, cine! s!tie din ce motiv; cu biografia marelui carmaci, putea fi preluat foarte bine de o alta mama, care corespundea criteriilor partidului, exact ca un rol dintr-o piesa de teatru. O sotie a marelui conducator care, intr-un moment de disperare, se sinucisese, nu disparea numai din biografia oficiala a liderului, ci si din toate dictionarele, jurnalele de film, precum si din fotografiile oficiale. Personajul principal al noii biografli putea fi teleportat direct in mijlocul unor evenimente cu care nu avusese, de fapt, nici o tangenta dar al caror lider putea deveni – retroactiv – printr-un simplu truc fotografic ori grafologic, ori putea fi exfiltrat, pur si simplu, din documente considerate prea stanjenitoare pentru biografia sa de lider. Cum ar fi, de pilda, o nota informativa data in tinerete la politic ori o fotografie de grup, alaturi de alt lider, cazut intre timp in dizgratie. Se puteau fabrica, de asemenea, martori si ticlui !! marturii, in functie de necesitatile biografice ale momentului, dupa cum, la fel de bine, puteau disparea, hocus-pocus, martorii reali si marturiile autentice. Procesul de rescriere permanenta a biografiei unui lider comunist corespundea acelei continue nevoi de legitimitate a personajului, o legitimitate justificata de ambitiile politice si de setea obsesiva de putere. Caci, pentru ca un asemenca individ in varful piramidei puterii ori sa amusineze in jurul acesteia, decenii la rand – in timp ce lumea, mentalitatile si valorile se schimbau neincetat (uneori de o maniera dramatica) – era limpede ca numai printr-o rescriere permanenta a biografiei aceasta putea deveni compatibila cu prezentul – cu orice prezent – asigurandu-i personajului legitimitatea, care sa-i justifice puterea ori ambitiile de putere.

2.

CA SA-SI “LEGITIMEZE” TITLURILE ACADEMICE SI PE CELE DE DOCTOR

HONORIS CAUSA, CEAUSESCU SI-A FALSIFICAT ATAT DIPLOMA DE BACALAUREAT,

CAT SI PE CEA DE FACULTATE

Romania comunista nu a facut nici ea exceptie de la acest fenomen schizofrenic si nici nu avea cum sa faca exceptie, atata timp cat modelul a fost, dupa 1945, cel sovietic. Un exemplu notoriu este Ceausescu, stapanul absolut al Romaniei timp de un sfert de veac, omul care a devenit in anii 70-80 obiectul unui cult al personalitatii inspirat de traditia maoista si de cea nord-coreeana. Predecesorul lui Iliescu la conducerea Romaniei, Nicolae Ceausescu, a inceput inca din 1965, imediat dupa preluarea puterii in partid, opera de cosmetizare a propriei biografii, care s-a dovedit a fi, mai apoi, primul pas in directia cultului personalitatii. Douzeci si trei de milioane de Romani au crezut, timp de un sfert de veac – multi o mai cred si astazi – ca omul care a condus destinele tarii lor se nascuse intr-o comuna onorabila, Scornicesti, intr-o familie de tarani saraci si cinstiti, in realitate, asa cum dovedeste foaia matri!co!la, Ceausescu nu se nascuse in comuna Scornicesti, ci intr-un catun din apropierea comunei, Tatarai. Conform lui A. B. Cornea, originar din Scornicesti, catunul fusese intemeiat de cateva palcuri de tatari, refugiati prin partea locului dupa rascoala lui Tudor Vladimirescu, pe langa care se aciuasera ulterior mai multe grupuri de tigani nomazi. In timp ce comuna Scornicesti se constituise prin 1803, cand boierul Radu Scornici primise incuviintarea Episcopului de Slatina sa-i adune intr-o asezare temeinica pe toti cei de prin partea locului si sa le ridice o biserica. Conform autorului citat, numele real al familiei Ceausescu ar fi fost, initial, Ceausoglu, care se traduce din tataraste prin fiu de sluga. Toate aceste detalii biografice deveneau, fireste, incompatibile – dupa 1965 – cu noul statut al lui Ceausescu si imperativele calitatii sale de lider comunist, cu iz nationalist, ca sa nu mai vorbim cu cele de geniu carpatin, titan al gandirii ori ma!re! carmaci. Astfel ca primul gest facut de Ceauescu in 1965 a fost sistematizarea zonei, adica desfiintarea catunului, unde se afla casa natala, si trecerea intregului teritoriu in administrarea comunei Scornicesti. Astfel, noul lider al Romaniei isi incepea domnia prin raderea de pe fata pamantului a asezarii natale, din necesitati de biografie. Cum ambitiile lui Ceausescu, de membru a diverse academii si de doctor honoris causa, impuneau reglementarea urgenta a studiilor sale liceale si universitare, s-au luat masuri retroactive. In decembrie 1965, Scoala medie nr. 10 Zoia Kosmodemianskaia elibera Diploma de maturitate nr. 351243 absolventului Ceausescu A. Nicolae, care terminase cursurile anului scolar 1964/1965, spre a se bucura de toate drepturile acordate de legile in vigoare. Absolventul devenise insa, intre timp, de sase luni liderul partidului iar singurele sale studii atestate, pana in acel moment, erau cele! p!atru clase primare (a cincea inceputa, dar neterminata) trecute in foaia matricola mentionata. Odata cosmetizate studiile medii, Ceausescu nu intarzie sa absolve – o luna mai tarziu, in ianuarie 1966 -Institutul de Stiinte Economice V. I. Lenin, conform Diplomei nr. 180142/ian. 1965, document semnat in calitate de rector de Manea Manescu, viitorul prim-ministru. Un fals intelectual calificat. Astfel, din necesitati de biografie, in numai cateva saptamani, Ceausescu parcurgea in zbor toti anii de scoala, din primare pana la bacalaureat, precum si toate examenele facultatii de economic generala – inclusiv examenul de diploma – fireste, cu nota maxima. Drumul geniului carpatin catre academii si titluri de doctor honoris causa era, in felul acesta, larg deschis. La fel s-a procedat si cu atestarea activitatii revolutionare a marelui carmaci. Doua exemple, intre altele. Un proces oarecare din 1936, de la Brasov, al unui grup! d!in care facea parte, intre altii, si Ceausescu dar al carui conducator era, de fapt, un agent Kominternist infiltrat din Romania, Vladimir Tarnovski, a fost falsificat de functionarii umbrelor si metamorfozat intr-un mare proces politic in care, retrospectiv, Ceausescu ii lua locul de lider al grupului lui Tarnovski. Pentru a se acredita astfel, retroactiv, legenda revolutionarului in pantaloni scurti. In timp ce o manifestatie din mai 1939 – organizata de comisarul regal Mihai Ralea din ordinul Regelui Carol al II-lea – era, la randul sau, metamorfozata retroactiv, de aceiasi functionari ai umbrelor, dintr-o manifestatie monarhista intr-una comunista. Condusa, bineinteles, de viitorul geniu carpatin, alaturi de viitoarea sotie si savanta de renume mondial. Ambii inserati, printr-un truc fotografic, intr-o mare multime si redescoperiti, cateva decenii mai tarziu, de apologetii cultului personalitatii lui Ceausesc!u,! ocupati cu scrierea biografiei liderului. Intr-o Romanie in care rescrierea permanentǎ a trecutului sicosmetizarea propriei biografii, in raport de vremuri si necesitatile momentului, au fost, decenii la rand, un reflex firesc al liderilor comunisti, n-ar trebui sa fim mirati ca urmasul lui Ceausescu la putere, fostul secretar cu probleme ideoiogice din defunctul partid comunist, Ion Iliescu, si-a cosmetizat din primul moment biografia. De data aceasta, in conformitate cu schimbarile intervenite in Romania dupa decembrie 1989, in contextul prǎbusirii comunismului in Europa de Est, a dezmembrarii U.R.S.S. (fostul far calauzitor), dizolvarii KGB-ului si a incheierii Razboiului Rece, prin disparitia lagarului comunist. Legitimitatea noului lider trebuia construita acum intr-un sens invers celei de pana in 1989. Dat flind contextul postcomunist in care se afla Romania, biografia lui Iliescu urma sa fie decomunizat!a !si dekaghebizata. Peritni a se legitima la vremuri noi, Iliescu trebuia sa-si “cosmetizeze” biografia dar in sens invers. Trebuiau puse in paranteza, asadar, relatiile compromitatoare ale lui Ion Iliescu si ale familiei sale cu U.R.S.S. si cu stalinismul. in primul rand legaturile tatalui sau, Alexandru Iliescu, cu Kominternul. Caci, pentru familia lui Ion Iliescu, lumina venise intotdeauna de la Moscova. Cum insa, dupa 1989, lumina venea din directia exact opusa, Ion Iliescu s-a vazut nevoit – pentru a se legitima fruntea poporului roman, in noul context national si internastional – sa-si rescrie biografia, in functie de aceasta schimbare a polilor politici intervenita in Europa de Est. Asadar, in loc de sef comunist, Iliescu trebuia sa apara acum invers, drept dizident anticomunist, din apropiat, ani de zile, al lui Ceausescu, Iliescu trebuia acum satreaca drept vechi dizident anticeausist, d!in! prosovietic si agent de influenta al Moscovei, Iliescu urma, in noul context, sa se dea drept lider de orientare euroatlantica, si din adept al economiei socialiste planificate, de tip Gosplan, sesuia cu vioiciune in barca economici de piata, ceea ce Iliescu n-a intarziat sa faca.

3.

ACTUL I: UN BUNIC BOLSEVIC – VASILI IVANOVICI, REFUGIAT DIN RUSIA, DEVINE VASILE PENU, TARAN SARAC DAR CINSTIT, DIN COMUNA ULMENI.

Atunci cand – rareori, dealtfel – Ion Iliescu isi evoca trecutul, o bizara amnezie pare sa-l cuprinda pe fostul presedinte al Romaniei. Ca intr-un interviu din saptamanalul VIP (aprilie 1998), cand Iliescu afirma plin de candoare:

“Tatal meu (…) a fost primul copil dintr-o familie de cinci baieti, singurul care a urmat dupa cele  patru  clase elementare si cursurile scolii de Arte si Meserii din Oltenita. Cand bunicul meu a cazut prizonier pe front, tata s-a inscris voluntar in armata. Drept recompensa, dupa terminarea razboiului, noi am primit un loc de casa, pe care l-am transformat in gradina. ESTE SINGURA AMINTIRE PE CARE O MAI AM DE LA BUNICI.”

Este de remarcat ca, desi prin reforma agrara, initiata dupa prirnul razboi mondial de Regele Ferdinand, familiei lui Ion Iliescu i s-a atribuit un teren, transformat in gradina, si ca “aceasta este singura amintire pe care o am de la bunici”,fostul presedinte al Romamei isi reaminteste, destul de precis, cum ca bunicul ar fi cazut prizonier pe front, iar tatal s-ar fi inscris voluntar in armata.

Conform insa registrului starii civile din Oltenita (locul de bastina al lui Ion Iliescu), tatal acestuia – Alexandru Iliescu – s-a nascut in 1901. Asadar, in cel mai bun caz, acesta ar fi trebuit sa aiba doar cincisprezece ani in momentul intrarii Romaniei in primul razboi mondial (1916, dupa cei doi ani de neutralitate), fiind de aceea imposibil sa fie primit ca voluntar pe front. Sa observam insa cum – dintr-un foc – desi sustine ca nu-si mai aminteste mare lucru despre bunicul sau, Iliescu il plaseaza totusi, strategic, intre soldatii romani cazuti prizonieri, iar pe tata (viitorul Kominternist Alexandru Iliescu) in ipostaza patriotica de voluntar pe front.

In 1995, trei ziaristi ai cotidianului Ziua au incercat sa reconstituie misterele familiei lui Ion Iliescu, motiv pentru care s-au deplasat pentru o ancheta de teren la Oltenita, si iata ce aflam:

“Cu o populatie de cateva zeci de mii de locuitori, Oltenita, oras dunarean situat la granita cu Bulgaria, este locuit in mare masura de tigani. Faptul ca un concitadin, Ion lliescu, a ajuns presedintele tarii, i-a determinat pe multi olteniteni sa se creada mai mult sau mai putin rude cu acesta. S-a nascut chiar un fel de mit, multi localnici povestind cu un fel de nostalgie intamplari inchipuite, de nazbatii si jocuri de copilarie pe  care  le-au impartit cu “pustiul” Ion Iliescu, in anii interbelici. In mica urbe, oricine este dispus sa dea relatii despre presedintele ales dar tot oricine indruga tot felul de povesti menite sa te puna pe o pista falsa. De aceea, redactorii Ziua au selectionat in materialul de fata doar marturiile celor care, in mod cert, l-au cunoscut indeaproape pe Ion Iliescu sau care ii sunt neamuri.”

Dupa ce au separat folklorul local de adevdrul istoric, iata ce a putut deslusi echipa de investigatii de la Ziua la fata locului. Astfel, citim urmatoarele in capitolul intitulat “Neplacandu-i munca, tatal lui Iliescu s-a dat cu comunistii”:

“Pe la inceputul veacului trecut, in comuna Ulmeni, din imprejurimile Oltenitei, traia o familie de oameni onesti si muncitori, pe nume Penu. Urmasii acestei familii au fost trei frati, toti baieti, pe nume Aristide, Gheorghe si Vasile Penu, bunicul lui Ion Iliescu). Vasile Penu s-a casatorit, iar din aceasta unire au rezultat doi fii, Alexandru (tatal lui Ion Iliescu) si Eftimie. Ambii fii au imbratisat doctrina comunista inca din adolescenta. Eftimie, fratele mai mic, coleg de cizmdrie cu Nicolae Ceausescu, a studiat cativa ani la Moscova si a ajuns securist. Mai tirziu a devenit directorul unei fabrici de incaltaminte din Bucuresti. Eftimie a murit pe la inceputul anilor ’80.”

Textul citat ridica insa un semn de intrebare. Astfel, constatam ca pe tatal lui Alexandru Iliescu – bunicul viitorului presedinte al Romaniei – nu-l chema “Iliescu” cum am fi banuit, ci “Penu”. Pentru a deslusi misterul prin care fiul lui Vasile Penu, taran onest si muncitor din Ulmeni, a ajuns “Iliescu”, trebuie sa citim ceva mai jos, in articolul mentionat din Ziua, urmatoarea explicatie.

“Alexandru Penu, parintele lui Ion Iliescu, a creat numai necazuri familiei sale. (Se inhaitase cu golanii de comunisti), afirma neamurile sale. Jandarmii si politistii il cautau toata ziua pe acasa, pentru legaturile sale cu partidul comunist. Vasile Penu, tatal, era nevoit sa-i ascunda de fiecare data in ieslea cailor sau in cuverturi. In cele din urma, el l-a admonestat pe Alexandru: (Ori iti vezi de treaba, ori pleci din casa mea, n-am chef sa vina astia mereu pe capul meu!) Nazbatiile politice ale lui Alexandru au primat insa, mai ales ca munca nu-i prea placea. Alexandru Penu si-a parasit parintii, pe care chiar i-a renegat. Hotarat, el si-a schimbat numele din Penu in Iliescu, declarand rudelor: (Veti vedea voi ce bine o vor duce copiii nostri in viitor, sub comunism, cand va veni la putere.)”

Asadar, din relatarile rudelor familiei lui Iliescu si ale celor care i-au cunoscut la Oltenita bunicul si tatal, ar trebui sa deducem ca Alexandru Penu si-ar fi renegat familia din motive ideologice, moment in care si-ar fi schimbat numele din Penu in Iliescu, dupa care a tinut un discurs profetic despre comunism familiei.

Sa retinem amnezia de care este cuprins Ion Iliescu, fostul presedinte al Romaniei, cand vine vorba despre originea familiei sale, precum si motivatia ideologica, lansata de rude si de cunoscuti, atunci cand trebuie sa explice metamorfozaprin care Alexandru Penu, fiul lui Vasile Penu din Ulmeni, isi ia un alt nume, devenind subit Alexandru Iliescu.

Deoarece Ion Iliescu a fost, timp de sapte ani, presedintele a douazeci si trei de milioane de romani, nu este deloc lipsit de importanta credem, ca sa incercam sa elucidam misterul originii adevarate a familiei sale, precum si pe cel al numelui real de familie. in acest sens, saptamanalul romanesc Lumea libera, care apare la New York, a prezentat un cu totul alt punct de vedere privind biografia familiei lui Ion Iliescu, inca din octombrie 1996. Iata ce citim, in acest sens:

“Recent (oct.’96 n.n.), campania electorala a lui Ion Iliescu si a PDSR a adaugat noi accente murdare la cele de pana acum. Astfel, pe afisele electorale ale candidatului U.S.D., Petre Roman, oamenii partidului de guvernamant au lipit urmatorul inscris: (Nu lasati ca acesta sa devina primul presedinte evreu  al Romaniei.” Totodata, Ion lliescu a afirmat ca Petre Roman nu are radacini in pamantul tarii, aluzie directa la originea semita a liderului U.S.D. intamplarea face ca “Lumea libera” a primit un material legat de originea lui Ion Iliescu, pe care, in premiera absoluta, il publicam mai jos.”

In continuare, Lumea libera prezinta urmatoarea fisa biografica a bunicului lui Ion Iliescu, in cadrul unui articol intitulat “Cazul Ion Marcel Ilici Iliescu” (fost Ivanovici), fisa pe care ne permitem sa o reproducem, la randul nostru.

BUNICUL (dupa tata)

- Vasili Ivanovici, evreu rus, bolsevic, puscairias, fugit din Rusia, urmarit de politia tarista (Ohiana, n.n.)

- S-a stabilit la Oltenita in jurul anului 1895, ca argat si baiat de pravalie la un grec, zis Tandarica, pe strada Ion Heliade Radulescu nr. 1 (fosta Tiganie, nr.4).

- Si-a schimbat numele in Iliescu, probabil dupa 1900.

- S-a incurcat cu Maria Savu (sora carciumarului Anghel Savu, care avea carciuma pe strada I. H. Radulescu, nr.2), cu care s-a casaorit in 1900-1901.

- Anghel Savu era roman fuigit din Bulgaria, peste Dunare si stabilit la Oltenita. Acesta a facut Mariei si lui Vasili o dugheana in care vindeau diverse, situata pe strada I. H. Radulescu, la nr. 6-8.

- Vasili Iliescu (fost Ivanovici) si Maria (fosta Savu) au avut doi baieti si doua fete (Alexandru – tatal lui Ilici, Eftimie, viitorul calau al poporului roman; Aristita si Vergina).

- Vasili Ivanovici a fost bun prieten cu Constantin Dobrogeanu Gherea, evreu venit din Rusia (pe numele adevarat Katz). G. Calinescu precizeaza, in Istoria literatuni romane: C. Dobrogeanu Gherea, venit din Rusia cu un bun tovaras, a fost impamantenit prin decret regal, dat pe baza aprobarii Parlamentulni, sustinut in sedinta de Titu Maiorescu.

- Atentie la diversiunea prin care se sugereaza ca bunicul lui Ilici ar fi un taran, de langa Oltenita. Lumea libera mai face doua precizari privindu-l pe Vasili Ivanovici. si anume:

“Investigatiile facute pentru perioada 1893-1901, 1902 nu au dus la concluzia ca ar fi existat  un  decret regal de impamantenire a lui Vasili Ivanovici, asa cum exista pentru Dobrogeanu Gherea, Constantin Stere, Ioan Slavici etc.

Se poate trage concluzia ca Vasili Ivanovici, decedat la Oltenita in 1965, la varsta de 87-88 de ani, s-a nascut in sudul Basarabiei, in jurul anului 1877, deci pe pamant romanesc si a avut, astfel, cetatenie romana, care, probabil, s-a recunoscut dupa 1895, cand s-a stabilit la Oltenita.”

4.

ION ILIESCU SI-A COSMETIZAT BIOGRAFIA OFICIALA: PRIMELE VICTIME, DOUA MATUSI, ARISTITA SI VERGINA

Nu vom comenta fisa biografica a lui Ion Iliescu din Lumea libera dar observam o surprinzatoare contradictie in interviul acordat de fostul presedinte saptamanalului VIP. Pe de o parte, Iliescu sustine despre propriul sau tata (Alexandru) ca “a fost primul copil dintr-o familie cu cinci baieti”, pentru ca mai apoi sa recunoasca, in acelasi interviu, faptul ca in anii razboiului (deoarece “tatal era in lagar iar mama intrase in clandestinitate, fiindca incepuse sa simpatizeze cu comunistii”, (vom vedea cum stateau, de fapt, lucrurile), el ar fi locuit la o sora a tatalui: “Asa ca am fost obligati sa locuim la o matusa. Sotul ei era matar (ma’tsar), si lucra la Abatorul din Bucuresti. La ei am petrecut anii de razboi.”

Lumea libera, in schimb, este foarte explicita la acest capitol: Vasili Iliescu fost Ivanovici si Maria, fosta Savu, au avut doi baieti si doua fete (Alexandru, tatal lui Ilici, Eftimie, viitor calau al poporului roman, Aristita si Vergina).”

Cum se face atunci ca Iliescu nu-si mai aminteste de surorile propriului tata si sustine ca ar fi fost cinci frati, desi recunoaste ca in anii razboiului a locuit la o sora a tatalui, o matusa (probabil Aristita sau Vergina)? De ce le-o fi scos Ion Iliescu din biografia oficiala pe cele doua biete femei, surorile propriului tata, matusile Aristita si Vergina? Cu ce-or fi gresit oare sarmanele, incat Ion Iliescu le-a repudiat din biografie? Faptul ca sotul uneia lucrase la Abator, in anii razboiului, ca matar? Singura ipoteza plauzibila ar putea fi legata de unele evenimente controversate, petrecute la Abator, la inceputul anilor patruzeci. si care, dupa 1948, dadeau prost la dosar. Cele doua matusi nu sunt insa singurelerepudiate din biografia lui Ion Iliescu.


5.

UNCHIUL EFTIMIE, CONDAMNAT PENTRU CRIMA, DISPARE SI EL DIN “BIOGRAFIA OFICIALA” A LUI ION ILIESCU

Despre al doilea frate al tatalui sau, Eflimie, se pare ca Iliescu are toate motivele sa nu si-l mai aminteasca oficial, deloc: Fisa biografica a acestuia, prezentata de Lumea libera este elocventa:

EFTIMIE ILIESCU

“Unchiul lui Ilici, fratele lui Alexandru Iliescu, a fost ofiter de securitate, a participat activ la represiunea si decapitarea poporului roman, fiind adjunctul lui Alexandru Draghici, Ministrul de Interne al lui Dej.

Dupa moartea lui Stalin, Dej l-a demis si l-a numit director la fabrica de incaltaminte “Pionierul”. Alcoolic fiind, l-a ucis, intr-o altercatie, pe seful cantinei. A fost arestat si condamnat la 12 ani de inchisoare. Se pare ca a decedat in detentie.”

Ancheta Ziua, mentionata anterior, face precizarea:

“Ambii frati (Alexandru si Eflimie n.n.) au imbratisat doctrina comunista inca din adolescenta. Eftimie, fratele mai mic, coleg de cizmarie cu Nicolae Ceausescu, a studiat cativa ani la Moscova si a ajuns securist. Mai tarziu a ajuns directorul unei fabrici de incaltaminte din Bucuresti. Eftimie a murit pe la inceputul anilor ’80.”

Activitatea Kominternista a lui Eftimie Iliescu a fost confirmata, intre altele, si de arestarea acestuia pentru actiuni cu caracter secesionist. Conform directivelor Komintern-ului, “Partidul Comunist din Romania” (P.C.d.R.) milita, in perioada interbelica, pentru dezmembrarea statului roman, reintregirea Romaniei fiind considerata in documentele Komintern, elaborate la Moscova, drept o anexiune teritoriala de tip imperialist, sustinandu-se teza leninistaautodeterminarii pana la separare a diferitelor etnii (calificate drept popoare) si regiuni romanesti. Motiv pentru care, inca din 1924, P.C.d.R. fusese interzis, prin ordonantele Comandamentului Corpului II de Armata din 23 iulie 1924, completate de legea Marzescu, iar activitatile comuniste, calificate drept subminare a unitatii statului roman. (Aspecte asupra carora vom reveni mai pe larg). O fotografie de arhiva prezinta momentul eliberarii din d!et!ente al lui Eftimie Iliescu. Intr-o extremitate a fotografiei apare si Ceausescu. Ceea ce confirma versiunea din Lumea libera, ca cei doi fusesera colegi de cizmarie, deci se cunosteau bine.

Sub ocupatia sovietica, Eftimie – cu trecutul sau Kominternist – urmase cursuri la Moscova (ca si Alexandru, cum vom vedea, in anii ’30, ori ca Ion, in anii ’50) si ocupase o functie importanta in Ministerul de Interne, pana la moartea lui Stalin (1953). Ulterior, Eftimie a fost epurat din Interne de Dej, in perioada cand Dej incerca sa-si consolideze pozitia in fruntea partidului, in contextul in care Hrusciov (urmasul lui Stalin) elimina unul cate unul liderii stalinisti din tarile Europei de Est, si ii inlocuja cu favoritii sai. Eftimie Iliescu facea parte din factiunea Ministerului de Interne, considerata de Dej drept prosovietica, factiune pe care a eliminat-o si a inlocuit-o cu apropiatii sai. Faptul ca Eftimie Iliescu a fost indepartat din Interne, apoi marginalizat ca director la o fabrica de incaltaminte (in conformitate cu pregatirea sa, cea de cizmar) dar, mai ales, faptul ca fusese condamnat pentru crima, toa!te! acestea atarnau, evident, ca niste pietre de moara de biografia oficiala a lui Ion Iliescu. Motiv pentru care, in cea mai tipica maniera orwelliana, unchiul Eftimie va dispare si el din biografia lui Ion Iliescu, asemenea celor doua sarmane matusi. Lucrurile devin insa si mai interesante cand incercam sa elucidam cine a fost mama autentica a fostului presedinte al Romaniei. Daca asupra numelui real de familie al lui Ion Iliescu planeaza, cum am vazut, dubiile, daca originea familiei fostului presedinte roman pare diferita de versiunea lansata de Iliescu, in ceea ce priveste identitatea mamei lui Ion lliescu lucrurile devin si mai complicate.


6.

GHICI CATE “MAME” A AVUT ION ILIESCU?

Ancheta Ziua preciza, la acest capitol, urmatoarele:

“Nestatornic in dragoste si familie, Alexandru (tatal lui Ion Iliescu n.n.) a avut in decursul vietii sale mai multe neveste, dintre care Maria, o bulgaroaica, despre care oltenitenii spun ca ar fi fost tiganca caldarareasa fara stiinta de carte (desi realitatea o contrazice), i-a daruit, in 3 martie 1930, pe baietelul Ionel, ce avea sa ajunga presedinte al Romaniei. Domiciliul la acea data era pe strada I. H. Radulescu nr. 8, strada numita (Tiganie) in Oltenita, din pricina numarului mare de tigani care locuiau acolo In prezent, pe locul darapanaturii se afla un bloc muncitoresc, cu patru etaje. Alexandru Iliescu a mai avut inca un fiu  din relatia cu Maria, pe nume Eugen, fratele mai mic al lui Ion Iliescu. Casnicia celor doi, insa, nu a fost sa devina una din acele “celule de baza ale societatii socialiste”, deoarece Alexandru era un inadaptabil. Marioara, ramanand singura dupa fuga sotului la Moscova, a divortat de acesta, iar instanta a hotarat ca! f!iecaruia dintre ei sa le fie incredintat cate un copil. Ion Iliescu a fost dat mamicii lui care, din pricina saraciei, s-a mutat la Bucuresti, las dandu-l pe Ionel in grija unei bunici, sa creasca in (Tiganie). Maria s-a recasatorit imediat cu un alt barbat, Serediuc Dumitru, care avea doua fete dintr-o casatorie anterioara.”

Se pare ca lucrurile sunt insa ceva mai complicate, la acest capitol caci, iata ce citim in Lumea libera - in ceea ce o priveste pe mama fostului presedinte Ion Iliescu:

“Alerandru Iliescu, baiatul cel mai mare al lui Vasili (…) s-a casatorit in 1929 cu Maricica, o tiganca bulgaroaica, din neamul caldararilor, analfabeta care vorbea prost romaneste, si care este adevarata mama a lui Ilici.

Maricica era fata lelei Stoica, tiganca din Oltenita venita­ din Bulgaria, ce locuia pe o strada paralela cu I. H. Radulescu. Nu se stie cine a fost tatal ei.

Ilici s-a nascut la Oltenita, la 3 martie 1930, an in care Alexandru Iliescu a fugit in Rusia, unde a stat pana in 1935-1936.

Maricica, mama adevarata a lui Ilici, moare in 1932 fiind inmormantata la Oltenita (atentie la diversiunea cu Maria Ivanus din Bucuresti, care nu este mama lui Ilici).

Alexandru Iliescu a dus in Rusia a activitate conspirativa ­impotriva Romaniei, fiind Kominternist, NKVD-ist, omul lui Stalin.

Casa lui Alexandru Iliescu din Oltenita era casa­ conspirativa – a Komintern-ului si NKVD-ului. in Rusia, Alexandru Iliescu a avut tot felul de ocupatii(..) si a avut, se pare, si copii nelegitimi. Se stie din scrisorile primite de Vasili Ivanovici de la acesta.

In 1935, Alexandru s-a intors din Rusia si a fost condamnat la trei ani de inchisoare, pentru  tradare de tara (milita pentru dezmembrarea Romaniei si trecerea Basarabiei la rusi), inchisoare facuta cu intermitente. Vecinii banuiau ca era informator al politiei in inchisoare.

Tot in aceasta perioada, Alexandru Iliescu s-a incurcat cu Maria, amanta lui Ivanus, un bolsevic  care era in inchisoare cu el. Cu Maria, Alexandru a facut un copil din flori, Eugen, fratele vitreg al lui Ilici, securist venit in cosciug sigilat din Orientul Mijlociu.

In 1940, Alexandru lliescu s-a casatorit cu Marita, tiganca din Maramures sora buna a mamei lui Ion Cioaba din Sibiu, bulibasa tiganilor, cu care a avut doi baieti, fratii vitregi ai lui Ilici (Mircea si Crisan – veri primari ai lui Cioaba). Unul a fost atasat militar al Romaniei la Moscova, iar celalalt director adjunct la IRSOP

Despre Marita Iliescu, mama de partid si de stat a lui Iliescu, Lmea libera prezinta urmatoarea fisa biografica:

MARITA ILIESCU

“Mama vitrega a lui Ilici a fost, dupa 1944, servitoare si bucatareasa la Ana Pauker. Dupa 1945, Dej a alfabetizat-o si a trimis-o la Agentia Economica de la Sofia, unde a stat multa vreme.

De la Sofia, Dej a trimis-o la Agentia Economica de la Moscova, dar, la cererea rusilor a retras-o. A iesit  la pensie ca directoare la Directia Generala a Vamilor.

In 1990, Marita Iliescu s-a prezentat cu un carnet de luptator in Spania, la Asociatia luptatorilor antifascisti din Bucuresti, spre a se inscrie, dar a fost refuzata. Ilici Iliescu, la receptiile lui Ceausescu, nu se ducea cu sotia sa, Nina Bercovici, ci cu Marita, mama vitrega.

Intr-o scrisoare adresata directorului saptamanalului Expres, Cornel Nistorescu, datata 19 iulie 1993, Ion Iliescu recunostea:

“Adevarul este ca imprejurarile vietii au facut ca, la varsta de un an sa nu abandonat de propria-mi mama, care nu s-a interesat niciodata de soarta mea. Nu i-am reprosat, niciodata nimic.”

Atata doar ca la varsta de un an Iliescu n-a fost abandonat de propria-i mama, ci… de propriu-i tata. In 1931, Alexandru Iliescu, fuge in U.R.S.S., unde i-a parte, clandestin, la Congresul al V-lea al Partidului Comunist din Romania (P.C.d.R.), ramanand acolo inca patru ani. Asadar, tatal Kominternist si nu mama si-a abandonat familia. Abandonul familial al tatalui are insa pentru biografia lui Ion Iliescu un substrat politic periculos: nu dadea deloc bine – mai ales dupa ’89 si Caderea Comunismului – ca sa apara in biografia primului presedinte al Romaniei democratizate din tata, fanatic Kominternist, care si-a abandonat sotia si copilul in varsta numai de trei ani pentru a fugind Unitinea Sovietica, la Congresul P.C.d.R. de la Gorikovo (langa Moscova) si care ramane in marea tara a socialismului inca vreo patru ani.

Timp in care, dupa cum rezulta din scrisorile trimise de Alexandru Iliescu lui Vasili, la Oltenita, acesta are mai multe legaturi pasagere cu cetatene sovietice, soldate se pare si cu urmasi, fratiorii sovietici ai lui Iliescu.

Asa ca Ion Iliescu isi rescrie promt acest capitol rosu din biografle si trece, cat ai clipi din ochi abandonul familial de pe umerii tatalui Kominternist, pe umerii mamei.

Pentru a ascunde astfel un capitol esential din istoria familiei sale: cel care putea trada faptul ca legatura, firul rosu, cu Moscova reprezinta o constanta a trei generatii din familia lui Ion Iliescu.

In plus, Ion Iliescu mai recunoaste ceva in scrisoarea adresata lui Cornel Nistorescu: ca mama sa naturala nu este acceasi persoana cu mama luptatoare comunista. Cea cu care Ion Iliescu defila pe la toate receptiile lui Ceausescu, tocmai datorita dosarului beton al Maritei Iliescu, de ilegalista si antifascista, dosar care dadea al naibii de bine pentru ascensiunea lui Ion pana in decembrie ’89 si Caderea Comunismului.

Daca legitimitatea politica si interesele de partid o cer, Iliescu, ca si ceilalti lideri comunisti, pot sa-si rescrie si jongla, la nesfarsit, cu propria biografie: o mama naturala este preschimbata cu o mare luptatoare; un tata Kominternist,fugar in U.R.S.S., devine tata ceferist-sindicalist; iar un abandon patern devine, pe loc, un abandon matern.

Registrul starii civile si cel de botezuri dovedesc ca Alexandru Iliescu si Maricica Toma s-au casatorit oficial la 28 iulie 1929, la domiciliu lor din strada Ion Heliade Radulescu nr. 8, avandu-i ca nasi pe Ioan si Adriana Dabija. Ion Iliescu se nastea la 3 martie 1930, fiind botezat la 27 martie 1930, trei zile dupa cununia religioasa a parintilor.

In 1931, Alexandru Iliescu se refugiaza in U.R.S.S. iar urmele mamei naturale a lui Ion Iliescu se pierd. Vecinii sustin ca aceasta ar fi decedat in 1932, fiind inmormantata la Oltenita. Reintors din U.R.S.S., in 1935, Alexandru Iliescu seincurca cu Maria Ivanus, casatorita cu A. Ivanus, mecanic CFR, cu care avea un fiu, Eugen (nascut in 1932 la Oltenita), fratele vitreg al lui Ion Iliescu. Dupa decesul sotului, Maria Ivanus s-a recasatorit cu Dumitru Serediuc, la 31 martie 1949, de care a divortat insa la 22 februarie 1972. Din dosarul nr. 2838/1970, de la Judecatoria sectorului 8 Bucuresti, reiese ca Serediuc Dumitru, domiciliat in strada Jimboliei nr. 83, solicita divortul dupa ce amenintase cu sinuciderea -dand drumul la gaz – deoarece era terorizat de copii paratei (martorul Cosma Haralambie), adica de Ion Iliescu si de fratele sau vitreg, Eugen. Un alt martor, Stefanescu Alexandru, propus de reclamantul Serediuc Dumitru, a sustinut !in! instanta ca sotii se certau si se bateau iar reclamantul a fost batut si de fiul paratei. Instanta de judecata, avand ca presedinte pe Corneliu Turianu, judecator Nicolae Pana iar grefier pe Lorina Hristea, declara desfacuta casatoria si o obliga pe parata sa-si reia numele avut anterior casatoriei, acela de Ivanus.

Din cele doua versiuni, apar cateva elemente clare:

·     Nascut in martie 1930, Ion Iliescu nu putea fi decat rodul casatoriei din 1929 a lui Alexandru Iliescu cu Maricica, decedata in 1932 si inmormantata la Oltenita.

·            Deoarece Alexandru Iliescu s-a refugiat in U.R.S.S. In 1931 pentru a participa la Congresul al V-lea al P.C.d.R., tinut la Gorikovo, langa Moscova, intre decembrie 1931 si ianuarie 1932, dupa care acesta a ramas in U.R.S.S. inca patru ani) iar Maricica decedase, copilul Ion Iliescu a ramas sa fie crescut de bunic, Vasili Ivanovici, la Oltenita, pe str. Tiganie (I. H. Radulescu). De altfel, Iliescu a recunoscut ca traise in copilarie printre tiganii din cartier. Acum este limpede si de ce se intamplase aceasta.

·     Ulterior, dupa ce Alexandru Iliescu a revenit in tara, a fost arestat si a facut inchisoare cu intermitenta, a aparut si un frate vitreg, Eugen, rodul legaturii lui Alexandru cu amanta, apoi sotia, unui tovaras din inchisoare. In aceste conditii, Alexandru a tinut sa-l aduca la Bucuresti, anumite perioade de timp, pe copilul abandonat la Oltenita.

·     In 1940, apare o mama vitrega a lui Ion Iliescu – Marita Iliescu – sora mamei lui Ion Cioaba, despre care Ion Iliescu afirma in interviu ca “incepuse sa simpatizeze cu comunismul”. Observam ca, de fapt, aceasta participase la brigazileKominterniste, organizate de sovietici si expediate in Spania, pentru a-i sustine pe republicanii procomunisti impotriva lui Franco, in cursul razboiului Civil. Prin Ana Pauker si Dej, Marita Iliescu, mama cu care Iliescu se afisa la receptiile oficiale, obtine posturi importante in comertul exterior. Unde stim bine cine lucra pe atunci: insusi Ion Cioaba a recunoscut, intr-un interviu dat cu putin timp inainte de a muri, ca el si presedintele “Iliescu” erau “veri”.

Intelegem acum de ce Iliescu a scos-o, orwellian, din biografie pe Maricica, tiganca caldarareasa, pentru a o introduce pe post de mama pe Marita (sora cu mama lui Cioaba) si de ce se afisa oficial cu ea: Marita, avea dosar beton, luptase in Spania si a activat apoi in comertul exterior. Spre deosebire de Maricica Stoica, Marita Iliescu dadea bine la dosarul si in biografia lui Ion Iliescu, cel putin, pana in 1989. 

II

“DESPRE TATAL SAU ATAT SE CUNOASTE?”

(Adnotarea lui Nicolae Ceausescu pe referatul C.C. al P.M.R. din 1955, pentru promovarea lui Ion Iliescu in cadrul “Uniunii Internationale a Studentilor”, organizatie de front a C.C. al P.C.U.S., cu sediul oficial la Praga).

1.

MAREA “AMNEZIE” A LUI ION ILIESCU:

ACTIVITATEA KOMINTERNISTA A TATALUI SAU SI

ANII DE UCENICIE AI ACESTUIA IN U.R.S.S.

(1931-1936)
Daca la cosmetizarea biografiei, Iliescu este lovit de o amnezie selectiva, care il face sa uite fie de un unchi (Eftimie) – instruit in U.R.S.S., cadru de Securitate, condamnat pentru crima – fie de matusile Aristita si Vergina, care nu dadeaubine la dosar; in schimb amnezia care il cuprinde pe fostul presedinte cand vine vorba de refugierea si anii petrecuti in U.R.S.S. de tatal sau (Alexandru Iliescu), de participarea acestuia la Congresul al V-lea al P.C.d.R., tinut la Gorikovo (langa Moscova) in decembrie 1931, de alegerea lui Alexandru Iliescu, la acest congres, in Comitetul Central al unui partid total aservit Komintern-ului (si a carui rezolutie finala stabilea drept principal obiectiv al P.C.d.R. dezinembrarea statului unitar roman) poate fi considerata piatra de temelie in rescrierea biografiei lui Ion Iliescu. Rescriere care sa ascunda opiniei publice cordonul ombilical, firul rosu secret, care a leg!at! familia lui Ion Iliescu, inca din anii ’30, de Moscova, de structurile secrete sovietice si de interesele geopolitice ale U.R.S.S. in spatiul sud-est european.
Din acest punct de vedere sa-i dam insa cuvantul chiar lui Ion Iliescu, ca sa observam cum rezuma el, mai recent, fisa biografica a tatalui:
“Tatal meu, Alexandru Iliescu, era muncitor ceferist (…). A fost primul copil dintr-o familie cu cinci baieti si singurul care a urmat dupa cele patru clase elementare si cursurile Scolii de Arte si Meserii din Oltenita. A avut parte de o viata destul de tumultuoasa (…). Dupa razboi (primul razboi mondial, n.n.), pentru ca familia se lupta cu mari greutati materiale, tata s-a angajat la caile ferate ca fochist, apoi ca mecanic de locomotiva si muncitor la atelierele mecanice. A cunoscut si greutatile somajului, pentru ca a fost dat afara din slujba in anii ’30. A intrat in miscarea muncitoreasca, a fost lider sindical, membru al PC.R., apoi arestat, judecat si inchis in lagarele de la Caracal si Targu Jiu. A fost eliberat in 1944, de 23 august, cu sanatatea  zdruncinata. La mai putin de un an a decedat, in urma unui atac de cord.”
Sa recunoastem, un synopsis perfect pentru o telenovela. Mai exact, o telenovela care ar putea fi intitulata Viata de ceferist cuprinzand toate ingredientele genului: saracie, somaj, lupta pentru dreptate, arestare, judecare, intemnitare,sanatate zdruncinata si la sfarsit, clasicul atac de cord. Un model al felului in care dezinformarea a functionat in redactarea biografiei cosmetizate a lui Ion Iliescu. Ca sa intelegem insa de ce fostul presedinte al Romaniei sufera de oamnezie totala cand vine vorba despre activitatea Kominternista a tatalui sau (Alexandru Iliescu) in cadrul P.C.d.R., trebuie sa facem o scurta paranteza istorica.
2.
PARTIDUL COMUNIST DIN ROMANIA (P.C.d. R.),
SECTIE A KOMINTERNULUI, AVEA DREPT OBIECTIV PRINCIPAL, STABILIT DE MOSCOVA,
DEZMEMBRAREA ROMANIEI
Ca sectie romana a Internationalei a III-a comuniste (Komintern) – organizatie avand sediul la Moscova, Hotel “Lux” str. Maxim Gorki nr. 10 – alaturi de celelalte sectii nationale, Partidul Comunist din Romania nu constituia, in realitate, decat o orgarnzatie sovietica, ca oricare alta. Deoarece Kominternul reprezenta, formal, un departament din cadrul Ministerului de Externe sovietic, rezulta ca P.C.d.R. – ca sectie Komintern – nu era altceva decat o anexa a guvernului sovietic, un instrument al politicii acestuia, ca Armata Rosie, NKVD-ul etc. De aici mai rezulta insa un alt aspect important: membrii P.C.d.R, fiind cetateni Romani aflati in slujba unui guvern strain, au fost, potrivit legilor romanesti din perioada interbelica, agenti ai respectivului guvern. Mai exact: spioni sovietici. Platiti de un stat strain (U.R.S.S.), executand ordinele care veneau de la un organism strain (Komintern) si !!0 avand sediul declarat intr-o capitala straina (Moscova) membrii P.C.d.R. au indeplinit perfect, in toata perioada interbelica, calitatea penala de agenti ai unei puteri straine. In plus, aderand fara rezerve la teza stalinista a Komintem-ului – potrivit caruia Romania reunificata, de dupa primul razboi mondial, ar fi reprezentat un stat imperialist, constituit pe baza de anexari teritoriale - P.C.d.R. urmarea, implicit si explicit, Dezmembrarea Teritoriala a Romaniei. Este si ratiunea pentru care, asa cum aminteam in capitolul anterior, P.C.d.R. fusese scos inca din 1924 in afara legii, activitatea sa interzisa pe teritoriul Romaniei iar membrii sai considerati ilegali, deoarece actionau deschis pentru secesiunea statului roman, conform teoriei lui Lenin de“autonomie a popoarelor pana la separare”. Asa cum este binecunoscut, in toata perioada interbelica P.C.d.R. a fost condus numai de seeretari-generali de origine straina !(c!u exceptia primulni, Gheorghe Cristescu (“Plapumarul”), dintre care unii nici macar nu stiau romaneste (Elek Koblos, Alexandru Danieluk, Vitali Holostenko, Boris Stefanov). Facem aceste precizari generale pentru cititorii mai putin informati, ca sa inteleaga cam cine au fost tovarasii de drum,din cadrul P.C.d.R., ai tatalui si unchiului lui Ion Iliescu si cam ce preocupari patriotice aveau, din ordinele Moscovei, membrii familiei sale. Pentru a intelege, astfel, mai bine mentalitatea si spiritul in care s-a format Ion Iliescu insusi.
Deoarece actionau pentru Dezmembrarea Romaniei si faceau parte dintr-un partid interzis prin lege, membrii P.C.d.R., conform practicilor Kominterniste ale clandestinitatii – se identificau, ca orice agent strain aflat intr-o misiune pe teritoriul inamic, prin pseudonime sau nume codificate. Unii membri P.C.d.R., potrivit documentelor din arhiva fostului C.C. al P.C.R., au intrebuintat chiar si cinci, sase pseudonime. Iata cateva, dintr-o foarte lunga lista:
Alexandru Nikoiski s-a mai numit si Alexandru Barbat, Fiodorov, Samson, Pietraru; Ana Pauker (Maria Grigoras, Maria Ionescu, Sofia)Gheorghe Gheorghiu Dej (Ivanov, Fieraru); Marcel Pauker (Litcov, Luximin, Morozi, Pamir, Mann Stepanovici Simionovici, Cramp); Aurel Rotemberg (Stefan Voicu). Documentele din arhiva fostului C.C. al P.C.R. dovedesc dealtfel ca, periodic, Kominternistii Romani isi schimbau, la ordin, pseudonimul. Aitfel spus: identitati multiple, dubla gandire, schizofrenie politica.
La 8 august 1924, a fost elaborat un plan secret al Komintern-ului - asa-numitul “plan Kolarov”, dupa numele bulgarului Kominternist care l-a conceput – un plan insurectional, care urmarea tocmai Dezmembrarea Romaniei in cinci zone (Moldova, Dobrogea, Muntenia, Banat si Ardeal), mentionandu-se explicit asa nurnitele troici comuniste de conducere ale insurectiei antiromanesti, directiile de actiune insurectionala, bazele logistice ale agresiunii, persoanele de sprijin, inclusiv interventia militara a Armatei Rosii in Romania. Este interesant ca, in zona de sud, una dintre bazele de insurectie era desemnata chiar localitatea Oltenita, (unde locuinta familiei lui Ion Iliescu era “casa conspirativa” a P.C.d.R.), cu misiunea distrugerii podului de la Cernavoda si a decuplarii astfel a Dobrogei de Bucuresti.
In activitatea sa antiromaneasca, Kominternul se baza si pe o asa numita Federatie Comunista Balcanica (F.C.B.), care regrupa partidele comuniste din Grecia, Turcia, Bulgaria, Iugoslavia, Romania, U.R.S.S. – de fapt, o organizatie regionala a Komintern-ulul - careia P.C.d.R. i se subordona dar care, la nivel de conducere, era dominata de comunistii bulgari. Obiectivul F.C.B. il constituia crearea asa zisei Republici Sovietice Federative Balcanice, care sa regrupeze sub tutela comunista a Moscovei toate statele din spatiul balcanic. Pana in 1924, in fruntea F.C.B. a “tronat” Vasili Kolarov, succedat in 1928 de un alt bulgar, Gheorghi Dimitrov, viitorul conducator al Komintern-ului de la mijlocul anilor ’30. Pana in 1928, P.C.d.R. a fost reprezentat in F.C.B. de Boris Stefanov, Gelbert Moscovici si Aron Lazar. Dezmembrarea statelor din Balcani – inclusiv a Romaniei – corespundea, de fapt, obiectivelor geopolitice revizioniste aleKomintern-ului, !!0 de instituire a unei republici sovietice care sa includa intreg spatiul balcanic, si de comunizare a zonei. Astfel, printre hotararile Conferintei a VI-a a Federatiei Comuniste Balcanice din 1923 se numara si Problema nationala a Romaniei, care relua practic toate tezele Komintern-ului privind regiunile asa-zis anexate de Romania, dupa primul razboi mondial (Basarabia, Transilvania, Dobrogea, Bucovina), document semnat si de reprezentantii P.C.d.R. (Gheorghe Cristescu, Ana si Marcel Pauker, Sandor Koros, Al. Dobrogeanu-Gherea, Heinrich Sternberg etc.). In septembrie 1924, la Tatar-Bunar (in sudul Basarabiei) avea loc o rebeliune antiromaneasca, organizata de Komintern, cu ajutorul unor organizatii paramilitare comuniste, rebeliune care urmarea sa devina prologul insurectiei preconizate de “Planul Kolarov”.
Insurectia a fost insa inabusita de Armata Romana. Exacerbarea din 1924 a asa-zisei probieme nationale a Romaniei, de catre Komintern si de bratul sau din Europa de sud-est, Federatia Comunista Balcanica, venea pe fundalul esecului rascoalei comuniste din Bulgaria si a instaurariri la Sofia a unui regim de mana forte, condus de generalul Tankov. Fapt care ii determinase pe liderii Komintern-ului si FCB sa abandoneze, momentan, Bulgaria ca obiectiv insurectional si sa puna ochii pe Romania. In acest context avusese loc si insurectia antiromaneasca de la Tatar-Bunar (septembrie 1924) – organizata in realitate de NKVD-ul sovietic prin sectia sa balcanica de spionaj si terorism,Zacordat, impreuna cu organizatiile similare ale F.C.B., DRO si VDRO (asupra carora vom reveni) – si se constituise, la 12 octombrie 1924, acel hibrid de stat stalinist, asa-zisa Republica Autonoma Socialista Moldoveneasca, cu capitala la! B!alti, ulterior la Tiraspol. Intr-un raport strict confidential, expediat de M.V. Frunze (comandantul Armatei Rosii si creierul militar al insurectiei de la Tatar-Bunar) lui Stalin, se specifica faptul ca noua republica sovietica “ar crea pretexte evidente in pretentiie alipirii la Republica Moldoveneasca a Basarabiei. Din acest punct de vedere devine imperioasa necesitatea de a crea anume o republica socialista, si nu o regiune autonoma, in componentaU.R.S.S. Unirea teritoriilor de pe ambele parti ale Nistrului ar servi drept bresa strategica a U.R.S.S. fata de Balcani (prin Dobrogea) si fata de Europa Centrala (prin Bucovina si Galitia), pe care U.R.S.S. le-ar putea folosi apoi drept cap de pod in scopuri militare si politice.” La 24 noiembrie 1924,  Stalin specifica urmatoarele in “Rezolutia catre Comisariatul Afacerilor Externe si Armata Rosie”:
“Daca Basarabia va fi propagandistic pregatita pentru unirea cu Republica Socialista Sovietica Moldoveneasca Autonoma si daca se va depune efortul necesar ocuparea acestei provincii de catre Armata Rosie poate fi realizata cu rapiditate.”
Acestea erau, asadar, cauzele marete ale Partidului Comunist din Romania si ale membrilor sai, printre care se numarau Alexandru si Eftimie Iliescu. Si aceasta constituie, totodata, zestrea istorica a unei cauze careia i se va dedica si adolescentul Ion Iliescu, imediat dupa ocuparea Romaniei de catre Armata Rosie (1944), cand isi incepea ascensiunea politica: servirea intereselor geopolitice ale Kremlinului in regiune, sovietizarea Romaniei, in care scop Ion Iliescu va fi si propulsat, treptat, pana la varf, ca un veritabil candidat manciurian.
3
FAMILIA LUI ION ILIESCU SI FILIERA DE SPIONAJ
NKVD – ZACORDAT – DRO DIN ROMANIA
Apartenenta P.C.d.R. la structurile Komintern-ului si ale F.C.B. au impus, dupa 1924, cand comunistii Romani intrau in ilegalitate, o preponderenta a actiunilor cu caracter de spionaj, terorism si a tentativelor insurectionale ale acestora. Agentii Komintern-ului infiltrati in Romania apartineau celor dona organizatii sovietice binecunoscute, NKVD si GRU (spionajul militar sovietic). Cu specificarea ca, din 1929, activitatile externe ale NKVD au fost supervizate de GRU, in urma ordinului lui Stalin din 1928 de a transforma conflictele sociale (grevele) in insurectii populare, care sa aduca la putere, in statele vecine U.R.S.S., regimuri comuniste. Cum insa insurectiile populare, regizate de Komintern si NKVD, necesitau strategii de tip militar, rolul GRU si al ofiterilor sovietici de informatii militare devenea imperios necesar, mai ales in faza metamorfozarii conflictului social in conflict armat (insurectional). Romania interbe!li!ca a cunoscut doua asemenea tentative, regizate de NKVD si GRU, de manipulare a unui conflict social intr-o insurectie: prima data, la Lupeni, in 1929; a doua oara la Grivita, in 1933. Sectia pentru spionaj, terorism si insurectii a NKVD-ului si GRU-ului din Balcani, intitulata Zacordat, era dublata in Romania de alte doua organizatii de spionaj, subordonate F.C.B.-ului si Komintern-ului. Prima dintre acestea, DRO Organizatia Revolutionara Dobrogeana, conform denumini in limba bulgara) aparuse imediat dupa razboiul din 1877-78, fiind o organizatie nationalist-terorista bulgara, care milita pentru o Bulgarie Mare, ce urma sa includa si Dobrogea romaneasca. Membrii sai – celebrii comitagii - actionau mai ales in Cadrilater dar, deoarece in Bulgaria comitagii erau vanati fara mila de politie, membrii DRO se refugiasera in sudul Romaniei, un stat tolerant, si anume in zona Dunarii. Din 1919, DRO se subordonase insa Komintern-ului !Si! F.C.B., care o finantau si o sprijineau logistic. Obiectivul DRO – dupa 1919 – se modificase si el substantial: devenita organizatie comunista, obedienta fata de U.R.S.S., DRO nu mai milita pentru o Bulgarie Mare, ci pentru autodeterminarea, pana la separare, a Dobrogei de Romania si transformarea acesteia intr-o republica autonoma independenta (am vazut modelul anterior), care ar fi trebuit fie sa faca parte din preconizata Republica Federativa Balcanica, fie sa se alipeasca la U.R.S.S., ca a 16-a republica sovietica. De aceea, in 1925, se constituie si o Organizatie Revolutionara Dobrogeana din Interior (V.D.R.O.), rivala primei organizatii, care va milita, in continuare, pentru alipirea Dobrogei romanesti la Bulgaria Mare. In ianuarie 1930, DRO denunta VDRO pentru ca “trimite banditi inarmati in Dobrogea, cu arme procurate din depozitele de munitii din Bulgaria. Acesti banditi, cu toti agenti ai sigurantei bulgare, comit cele mai vulgare omoruri s!i !furturi asupra populatiei pasnice dobrogene”. Sa precizam ca DRO – a carei activitate a incetat in 1940, exact dupa ce Bulgaria a capatat Cadrilaterul cu ajutorul U.R.S.S. si a Germaniei naziste aliate – a furnizat numerosi membri Partidului Comunist din Romania. Unul dintre acestia, Boris Stefanov va deveni in 1935 secretarul general al P.C.d.R. si va initia ceea ce istoricii miscarii comuniste din Romania definesc drept bulgarizareaconduceni P.C.d.R. Intre 1935-1939, in perioada marilor epurari staliniste, Boris Stefanov a intocmit lista trotkistilor din P.C.d.R., in care a trecut toate conducerile P.C.d.R.-ului (care includeau, intre altii, multi evrei si maghiari), incepand din mai 1929, executati toti, apoi, de NKVD. Interesant este ca, printre cele cateva persoane care au scapat ca prin minune epurarilor a fost si Alexandru Iliescu, un apropiat al lui Boris Stefanov, legat de mafia bulgara prin mama sa si prima sotie, ambele originare din Bulg!ar!ia (conform anchetei publicate de Lumea libera). Printre bulgarii, membrii ai organizatiei subversive DRO, care au intrat in P.C.d.R., mai mentionam pe: Dimitar Ganev (membru al Biroului Politic, devenit ulterior prsedinte al Bulgariei comuniste); Voicu Daciov (si el membru al C.C. al P.C.R.); Ghiorgni Crosnev (secretar cu propaganda) si Petar Borilov (romanizat Petre Borila). Ultimul, fost membru al DRO si membru alBrigazilor Internationale din Spania, a facut cariera ani de zile in cadrul C.C. al P.C.R., devenind socrul lui Valentin Ceausescu, dar dezagreat se pare, din motivele de mai sus, de Nicolae Ceausescu .
Atat Vasili cat si Alexandru Iliescu aveau legaturi puternice printre comitagii bulgari din DRO, care militau – cum am mentionat – pentru secesiunea Dobrogei, sub lozinca Traiasca Republica Populara Dobrogeana (Arhiva C.C. P.C.R. fond 31, mapa 20 din 1940). De altfel, trebuie precizat ca DRO nu era compusa exclusiv din bulgari. Din cadrul organizatei faceau parte si unii Kominternisti Romani, care militau si ei pentru Dezmembrarea Romaniei, deci care sustineau secesiunea Dobrogei! Prin casa conspirativa a lui Vasile Ivanovici si bacania lui Alexandru Iliescu de la Oltenita, de pe strada I. H. Radulescu, se pare ca nu apareau doar figuri binecunoscute politiei romane, ca Al. Dobrogeanu-Gherea, ci si membrii DRO, ca Boris Stefanov si altii (asupra caruia vom reveni).
4.
CONGRESUL AL V-LEA P.C.d.R. DE LA GORIKOVO (1931): ALEXANDRU ILIESCU DEVINE MEMBRU AL COMITETULUI CENTRAL, RAMANANAD PATRU ANI IN U.R.S.S.
In acest context antiromanesc de subminare continua a Romaniei si de actiuni planificate, de dezmembrare a statului romanesc reintregit in urma Tratatului de la Versailles, desfasurate de Komintern, F.C.B. si organizatiile lor de spionaj si terorism KVD, GRU, “DRO”, Zacordat), prin intermediul Partidului Comunist din Romania – trebuie analizat si aportul familiei lui Ion Iliescu, in primul rand al tatalui sau, Kominternistul Alexandru Iliescu, la indeplinirea obiectivelorKomintern-ului si Moscovei in Romania din anii ’30 -’40. Se va intelege astfel, mult mai bine, de ce fostul presedinte al unei Romaniei postcomuniste, Ion Iliescu, a avut tot interesul sa-si rescrie – prin omisiune – biografia si sa ascunda romanilor intre multe altele, si faptul ca tatal sau s-a refugiat in U.R.S.S. In 1931, unde a luat parte (sub pseudonim) la lucrarile Congresului al V-lea al P.C.d.R., desfsurate la Gorikovo (langa! M!oscova), si la care a fost ales membru in secretariatul C.C. al P.C. d.R., ramanand apoi patru ani in U.R.S.S.. Altfel spus, inainte ca Ion Iliescu sa devina secretar cu propaganda si membru in Comitetul Politic Executiv al P.C.R., Alexandru Iliescu – tatal sau – devenise in 1931, in U.R.S.S., membru al Secretariatului C.C. al P.C.d.R., sectia romana Komintern-ului. Si, inainte ca Ion Iliescu sa aiba “marea bucurie de studia in U.R.S.S.”, timp de cinci ani (1950-1955), Alexandru Iliescu avusese marea bucurie de a trai in U.R.S.S., ca membru al conducerii P.C.d.R., vreme de patru ani, intre 1931 si 1935. Un drum inceput, cum am mentionat, de bunicul Vasili Ivanovici, bolsevic urmarit de Okhrana tarista, refugiat din acest motiv in Romania prin 1895, conform documentatiei publicate de Lumea libera. Adevarul istoric al biografiei lui Ion Iliescu difera de telenovela pe care fostul presedinte al Romanie!i !o recita atunci cand vine vorba de relatiile stravechi ale familiei sale cu Moscova. In telenovela, Alexandru Iliescu este fochist, mecanic de locomotiva, lider sindical, membru P C.R., persecutat de autoritati (arestat, judecat si condamnat), pentru a fi eliberat la 23 august 1944, cu sanatatea zdruncinata, decedat apoi in urma unui atac de cord. Nici o vorba insa despre Gorikovo si cei patru ani petrecuti in U.R.S.S.! Care este adevdrul istoric in ceea ce ii priveste pe tatal lui Ion Iliescu, ce rol ajucat acesta in Romania, ne spun unele documente.
Congresul al V-lea al P.C.d.R. a fost pregatit de un secretariat provizoriu, care era format din urmatorii: Elena Filipescu-Fffipovici, Eugen Iacobovici, Paul Goldstein, Timotei Marin, Solomon Tinkelman-Timov, Constantin Parvulescu, Moscu Kolin (Gh. Stoica), Alexandr Danieluk-Stefanski (Gorn). La lucrarile congresului, desfasurate in U.R.S.S., la Gorikovo (langa Moscova), intre 3-24 decembrie 1931, au fost convocati sa participe 38 de membrii ai P.C.d.R., toti sub pseudonim.
Iata si numele conspirative ale delegatilor la Congresul al V-lea al P.C.d.R., de la Gorikovo:
1.            Alexandrescu            – Grosnev Gheorghi
2.   Artur            – Topa Mihai
3.            Ardeleanu            – Goldberger Nicolae
4.   Aurel            – Aladar Imre
5.   Balog            – Fodor Stefan
6.   Braun            – Halitki Emil
7.   Busuioc            – Lazar Aron (Alexandru Buican)
8.            Corneliu            – Grun I. Nicolae
9.            Costache            – Dubinski, Moise Abraham
10.  Cristea            – Encsel Mauriciu
11.  Covaci            – Schultzberger Olga
12.  Florea            – neidentificat
13.  Furnica            – Botnar Profiri Stefanovici
14.  Ghita            – Breiner Bela
15.            Georgescu             – Chelerman Dumitni
16.  Gorn            – Stefanski-Danieluk, Alexandr
17.  Iepure            – neidentificat
18. Ignat Iliescu Alexandru
19.  Ionel            – Popescu Gheorghe-Otelaru
20.            Marinescu              – neidentificat
21.  Mihai            – Pehlivanov Gheorghi (Petre Gheorghe)
22.            Mihalcea            – Patrascanu Lucretiu
23.            Morozov            – neidentificat
24.            Niculescu            – Vexler Carol-Talmazan
25.            Paraschiv            – Ducu Stefan
26.  Pavel            – Goldstein Dori
27.  Radu            – Borila Petre
28.  Socolov            – Finchel Iosif
29.            Smaranda            – Filipescu-Filipovici Elena (Maria Ciobanu)
30.  Stejar            – Avramescu David
31.            Tatarascu            – Marin Timotei
32.  Toma            – S. Tinkelman-Timov
33.            Teodorescu            – neidentificat
34.            Maghiar            – Fazecas Andras
35.  Vifor            – Iacobovici Eugen
36.            Vasilescu            – Grofu Dumitru
37.            Verzeanu            – Bucur Nicolae
38.            Zamfirescu Zoe            – Ecaterina Arbore-Ralli
Arhiva C.C. al P.C.R., fond l, Dosar 33/1931, prezinta cateva date statistice interesante privind compozitia nationala, sociala si profesionala (gradul de scolarizare) al participantilor la Congresul al V-lea de la Gorikovo, astfel:
COMPOZITIA NATIONALA: Romani 10 (dintre care unul evreu); unguri 8 (4 evrei); bulgari 2; ucrainieni 3; evrei 1.
NIVELUL DE STUDII: cu o scoala superioara (facultate) 2; cu liceu 2; cu patru clase 20; (restul participantilor nu si-au declarat studiile).
COMPOZITIA SOCIALA: muncitori 18(75%); inteleetuali 2; revolutionari de profesie 2; tarani 1; fara profesie, restul. Menlionam­ca Alexandru Iliescu “Ignat” s-a inscris drept muncitor, desi atunci cand a fugit in U.R.S.S. el avea o bacanie; asadar; un mic burghez, conform canoanelor staliniste ale muncii de cadre.
SPECIALITATEA CELOR 18 MUNCITORI AUTODECLARATI: metalurgisti 10; ceferisti 2; constructori 1; tabacari 3; tamplari 1; tipografi 1; muncitori la cartonaj 1. Printre cei 18 muncitori autodeclarati, nici unul nu lucra, in acel moment, in vreo intreprindere. Ultimii doi ceferisti fusesera concediati in urma arestarilor de la 1 august1931.
Din partea Komintern-ului, lucrarile au fost conduse de Bela Kuhn (Schlosser), fostul secretar al lui Lenin, conducatorul revolutiei bolsevice din Ungaria (1919), inabusita de Armata Romana si care, evident, nutrea din acest motiv nu chiar cele mai bune sentimente fata de Romania si de Romani. Tot din partea Komintern-ului, la lucrarile Congresului al V-lea P.C.d.R. au mai participat Gheorghi Dimitrov, D. Z. Manuilski si Matias Rakoezi (viitorul dictator stalinist al Ungariei, pana la criza din 1956).
Conform unui raport SSI (Serviciul Special de Informatii), Alexandru Iliescu Ignat - ca si ceilalti delegati la Congresul al V-lea – au plecat din Romania mai intai in directia Berlin (Romania nu avea relatii oficiale cu U.R.S.S.), unde ii s-au retinut pasapoartele romanesti si li s-au inmanat alte documente de identitate, cu care au intrat in U.R.S.S..
In cadrul Komintern-ului exista un departament special – Departamentul pentru Relatii Internationale – care asigura deplasarea agentiIor sai, ca si transferurile de informatii si valuta. Departamentul includea, intre altele, si o asa-numitasectie tehnica, specializata in procurarea de pasapoarte false. Pina in 1933, cand Hitler a venit la putere in Germania, serviciul extern al Departamentului pentru Relatii Internationale, din cadrul Komintern, avea sediul la Berlin. Acestserviciu extern procura fondurile necesare pentru deplasarea emisarilor secreti ai Komintern ori pentru delegatiile partidelor comuniste care participau la congresele de la Moscova. Acesta a fost si cazul Kominternistilor din Romania printre care Alexandru Iliescu (Ignat) care, in 1931, s-au deplasat clandestin la Congresul al V-lea al P.C.d.R., de la Gorikovo (langa Moscova), via Berlin.
La Berlin, Alexandru Iliescu Ignat si ceilalti Kominternisti romani au primit o mica bucata de stofa, pe care si-au cusut-o in interiorul pantalonilor, in care se afla ascunsa urmatoarea atestare pentru autoritatile vamale sovietice:Legitimatie. Tovarasul este reprezentantul P.C.d.R. la Congres. Are aprobare pentru o suma de pana la 20 de dolari.
Legitimatiile ascunse in bucata de stofa semnata de secretarul Departnentului pentru Relatii Internationale al Komintern, erau opera unui anume Fritzmann. Delegatia Kominternisiilor Romani, printre care si Alexandru Iliescu Ignat, a ramas pentru cateva zile la Berlin, inainte de a se deplasa catre granita sovietica. Tuturor membrilor li s-au inmanat pasapoarte false, care sa le ateste calitatea de oameni de afaceri. Acest gen de pasapoarte erau.procurate de la un functionar elvetian din Bale, Max Habijanic, care percepea pentru activitate un ciubuc de o suta de franci elvetieni lunar.
In 1932, Kominternul a transferat sediul sectiei externe de la Berlin, la Paris, care a devenit astfel placa turnanta a activitatilor sale operative din strainatate. Sefa sectiei externe de la Paris a fost, intre 1932-1937, elvetiana Lidia Dubi iar sectia a fost codificata, in mesajele Komintern, drept Punctul 20.
Mai trebuie precizat si un alt detaliu telmic. Sectia de la Berlin a Komintern era incadrata cu agenti GPU (din 1934, NKVD), care au insotit delegatia Kominternistilor Romani – deghizati in oameni de afaceri, pana la granita sovietica.
Pe teritoriul U.R.S.S., Alexandra Iliescu Ignat si ceilalti oameni de afaceri romani au avut dreptul la maximum 20 de dolari, bani de buzunar.
Intreg Congresul al V-lea a fost dominat de chestiunea nationala, mai exact de acuzatiile aduse de Komintern conducerii P.C.d.R. de a nu exploata momentul de criza economica (marea criza din 1929-1933, care lovise si Romania), pentru a trece la actiuni insurectionale, conform “Planului Kolarov”, in scopul Dezmembrarii Romaniei, stat considerat de Komintern format prin anexiuni teritoriale, de tip imperialist. Cateva citate din luarile de cuvant sunt cat se poate de semnificativ asupra opticii Komintern-ului asupra chestiunii nationale si asupra minoritatilor din Rominia.
Gheorghi Dimitrov: “Dupa razboi [primul razboi mondial n.n.] in decursul unui sir de ani, nu am vazut ca proletariatul natiunii dominante din Romania sa fie mobilizat impotriva ocupatiei unor regiuni straine, impotriva asupririi popoarelor din Dobrogea, Basarabia, Bucovina, Transilvania.” (Arhiva C.C. al P.C.R., fond 1, mapa 333 din 1931, fllele 844-845).
Bela Kuhn: “Noi nu trebuie sa punem problema autonomiei, noi ne vom calauzi dupa lozinca noastra de baza “a autodeterminarii.” (Loc. cit. fila 862)
Rezolutia adoptata la incheierea Congresului al V-lea, redactata de Bela Kuhn – la care a aderat Alexandru Iliescu, ales cu acest prilej membru in noul secretariat C.C. al P.C.d.R. – specifica in problema chestiunii nationale urmatoarele:
“Romania contemporana nu reprezinta prin sine o unire a tuturor Romanilor, ci un stat tipic cu multe natiuni, creat pe baza sistemului pradalnic de la Versailles, pe baza ocuparii unor teritoni straine si pe baza inrobirii unor popoare straine. Burghezia si mosierimea din Romania, infaptuind propriile lor planuri imperialiste si indeplinind, totodata, insarcinarea puterilor imperialiste din Europa de a crea la Nistru un avanpost contraU.R.S.S., au cucerit Basarabia, Transilvania, Bucovina si Banatul si supun unei asupriri nationale nemaipomenite si unei exploatdri semicoloniale pe cei 8 milioane de moldoveni, unguri, rusi, ucraineni, bulgari, nemti, turci si altii.” (Biblioteca Academiei Romine, Arhiva Istorica, Cota Ab XIII-3).
Conform insa recensamantului din 1930, Romania prezenta urmatoarea structura minoritara, raportata la un numar total de 18.057.074 locuitori: 7,9% maghiari; 4,1% germani; 2,3% rusi; 2% bulgari; 3,2% ruteni si ucraineni; 4% evrei; 0,9% turci; 0,3% cehi si slovaci; 0,3% sarbi, croati, sloveni; 1,5% tigani; 1,6% alte minoritati.
La Congresul al IV-lea al P.C.d.R. – desfsurat la Cingujevo, langa Harkov; intre 28 iunie si 7 iulie 1928 – se afirmase ca in Romania existau 6 milioane de minoritari. Cum observam, in numai 3 ani, la Congresul al V-lea al P.C.d.R., minoritarii sporisera cu 2 milioane, ajungand la cifra de 8 milioane, conform lui Gheorghi Dimitrov.
5.
“MAFIA BULGARA” DIN P.C.d.R., CONDUSA DE BORIS STEFANOV, A ALCATUIT
LISTA DE EPURARI A COMUNISTILOR ROMANI DIN U.R.S.S.
La Congresul al V-lea al RC.d.R., Alexandru Iliescu “Ignat” a devenit membru al Comitetului Central, organism care inlocuia astfel vechiul secretariat. In Biroul Politic, alaturi de Alexandr Danieluk-Stefanski “Gorn” (un polonez), au mai intrat Eugen lacobovici “Vifor”, Elena Filipescu-Filipovici “Smaranda”, Emil Halitki “Braun”, Vanda Nicolski (Seiva Averbuch) si altii. In decembrie 1934 – dupa asasinarea lui Kirov, ordonata in realitate de Stalin – incep marile epurari, care se vor intinde intre anii 1935-1938 si care vor lovi, intre altii, si pe membrii conducerilor partidelor comuniste, aflate in U.R.S.S.. Nu si pe Alexandru Iliescu, deoarece, in decembrie 1934, Boris Stefanov – sustinut de Gheorghi Dimitrov, un favorit al lui Stalin, – este numit secretar general al P.C.d.R.. Element fanatic, bulgar de origine, Boris Stefanov se va inconjura de o veritabila mafie bulgareasca cu ajutorul careia, cum am aratat, va trece pe listele de! e!purari toate conducerile P.C.d.R., de dupa mai 1921. Alexandr Danieluk- Stefanski “Gorn”, de pilda, va fi in primul lot de executie. In anii urmatori vor fi executati in U.R.S.S., pe baza listelor intocmite de Boris Stefanov si de gasca sa, urmatorii:
Elena Filipescu-Filipovici
Al. Dobrogeanu Gherea
Dumitru Grofli
Jaques Konitz
Marcel Pauker
Eugen Rozvan
Timotei Marin
linre Aladar
Dori Goldstein
Manea Erlich
Moise Dubinski
Alter Zalic
I. Dic-Dicescu
Elek Koblos
Leon Lichtblau
Gelbert Moscovici si multi altii.
Ceva mai norocosi, altii vor fi deportati ani de zile
6.
PACTUL MORUZOV – FORIS: DE CE A FOST LICHIDAT ALEXANDRU ILIESCU?
In schimb, Alexandru Iliescu “Ignat” - ramas in U.R.S.S., dupa incheierea Congresului, timp de alti patru ani – scapa miraculos de epurari. Vechile legaturi de familie cu Boris Stefanov il propulsase in P.C.d.R., in timp ce comunistii Romani de origine maghiara si evreiasea, cum am vazut, ajung fie in fata plutonului de executie, fie in Siberia pentru multi ani. Mai mult, ca o dovada a increderii depline a Moscovei si a lui Boris Stefanov, Alexandru Iliescu “Ignat” este trimis in Romania, in 1935, cu misiunea expresa de a pune in aplicare planurile Komintern-ului in chestiunea nationala: dezmembrarea Romaniei prin insurectie, conform schemei lui Kolarov. Este insa arestat si condamnat pentru trei ani dar, potrivit vecinilor, Alexandru Iliescu isi facea inchisoarea cu intermitente. In realitate, Alexandru Iliescu se pare ca devenise unul dintre informatorii recrutati de SSI din interiorul P.C.d.R., in urma pactului incheiat! i!n 1937 de Mihail Moruzov, seful SSI, cu un grup de comunisti dirijati de Stefan Foris, a caror misiune era de a-i spiona pe ceilalti detinuti politici. Pactul va fi reinnoit de urmasul lui Moruizov la conducerea SSI, Eugen Cristescu, in 1942, cand misiunea oamenilor lui Foris – infiltrati prin inchisori si lagare – consta mai ales in supravegherea detinutilor legionari, condamnati in urma rebeliunii din 1941 dar si a unor grupuri de comunisti, ca de pilda cel al lui Gheorghiu-Dej, in lagarul de la Targu Jiu. Dupa august 1944, Dej se pare ca a descoperit tradarea lui Stefan Foris si a lui Alexandru Iliescu. Este momentul, de aitfel, al declansarii conflictului dintre factiunea comunistilor ramasi in tara condusa de Dej (“doftanistii”) si cei sositi din U.R.S.S., odata cu Armata Rosie. Dupa cei patru ani petrecuti in U.R.S.S. (1931-1935), Alexandru Iliescu se bucura nu numai de increderea sovieticilor care ocupasera Romania, ci si de aceea a comunistilor v!en!iti din U.R.S.S. impreuna cu ocupantul. In primul rand, de increderea Anei Pauker. Fapt care il transforma insa intr-un indezirabil in ochii lui Dej, preocupat sa-si intareasca pozitia in Partid prin oamenii sai (Gh. Apostol, Chivu Stoica, Nicolae Ceausescu, Emil Bodnaras  etc). Au circulat mai multe legende in legatura cu moartea lui Alexandru Iliescu. Unele puse in circulatie recent, ca accea lansata de Ioan Talpes (un apropiat al lui Ion Iliescu dupa ’90, fost sef al Serviciului de Informatii Externe pana in 1997), potrivit careia “Ignat” ar fi fost ucis pentru ca, vezi Doamne, se impotrivise in 1945 sovicticilor si promovarii comunistilor formati, ca si el, in U.R.S.S. (!) Un lucru este cert: Alexandru Iliescu a fost lichidat prin impuscare, in 1945, de catre persoane ramase neidentificate, ceea ce indica o rafuiala politica, avand in vedere intreg trecutul istoric al lui “Ignat”, inclusiv cel de delator al propriilor tovarasi de dru!m !din grupul lui Stefan Foris, comunistul care a incheiat pacte de colaborare atat cu Moruzov, cat si cu Cristescu, sefi SSI.
Cum vedem, telenovela “Viata unui ceferist” – pe care ne-o serveste Ion Iliescu, atunci cand vine vorba de trecutul Kominternist al propriului tata – difera serios de adevarul istoric. Pentru biografia post-decembrista a lui Ion Iliescu nu dadea insa bine – ba, ca sa citam din clasici, suna ca dracu‘- faptul ca primul presedinte emanat, dupa o revolutie zisa anticomunista, descindea, de fapt, dintr-un Kominternist. Refugiat timp de patru ani in U.R.S.S. – in anii’ 30, in plin stalinism – care intrase la Gorikovo in C.C. al P.C.d.R., partid a carui misiune istorica, fixata de Moscova, era Dezmembrarea Romaniei. Misiune la care pusesera umarul – pe langa P.C.d.R. – si cateva structuri de spionaj si terorism sovietice ori aflate sub mantie sovietica: NKVD, GRU, DRO, Zacordat, toate foarte active in Romania in anii ’20-’30. Asa incat, Ion Iliescu si-a cosmetizat putin biografia. Cum ar zice Caragiale ! p!-aici, p-acolo, prin partile esentiaie.Dar, sa fim optimisti. Ca si in cazul recentei afaceri a firului rosu, n-ar fi exclus ca Ion Iliescu sa exciame din nou: Acum mi-am amintit!
Probabil ca la toate acestea facea aluzie Ceausescu in 1955, in calitatea sa de secretar cu problemele de cadre al P.M.R., atunci cand adnota pe fisa lui Ion Iliescu: “Despre tatal sau atat se cunoaste?” Evident, se stiau mult mai multe. Dar in 1955 Ion Iliescu fusese selectionat de Kremlin pentru o misiune mult mai importanta: el urma sa activeze in cadrul Uniunii Internationale a Studentilor (UIS), cunoscuta organizatie de front a propagandei sovietice, cu sediul formal la Praga, dar in realitate condusa de la Moscova, de catre Sectia Internationala a C.C. al PCUS si de catre Directoratul (PGU) al KGB, specializat in operatiuni externe.
III
ADOLESCENTA STALINISTA: ILIESCU SI “SANTIERISMUL” DE TIP GULAG
1.
AUGUST ’44: ADOLESCENTUL ILIESCU PUNE UMARUL LA SOVIETIZAREA ROMANIEI
Recomandarea 10 975 din 22 iulie 1955 (vezi Anexa 8) a C.C. al P.M.R., prin care Ion Iliescu era propulsat in structura unei organizatii de front a UR.S.S. – asa cum era Uniunea Internationla a Studentior, cu sediul formal la Praga – dezvaluie cateva amanunte extrem de interesante despre biografia fostului presedinte, ascunse cu grija pana in prezent. Astfel, raportul mentioneaza:
Dupa 23 august 1944 [Ion Iliescu n.n.] s-a inscris in U.T C. Uniunea Tineretului Comunist) si a activat in cadrul organizatiei U.T.C. a elevilor: A participat la diferite actiuni ale partidului. Dupa autodizolvarea U.T. C. -ului, a continuat sa activeze in organizatia tineretului progresist si a U.T.M.. A fost ales in biroul organizatiei de elevi pe langa comitetul capitalei al U.T.M..
Cu alte cuvinte, atunci cand Romanii incercau sa se opuna ocupatiei sovietice – multi dintre ei cu arma in mana, in munti (barbati, femei, tineri sau batrani) – adolescentul Ion Iliescu se inscria, inca din august 1944, in U.T.C., organism comunist. Sa observam ca Iliescu avea doar 14 ani si ca el participa, deja, la diferite actiuni ale partidulul comunist, nespecificate insa in referat. In conditiile ocupatiei sovietice a Romaniei, a participa la diferite actiuni ale unui partid controlat si dirijat, de sus si pana jos, de sovietici, nu era decat o forma de ate pune in slujba inamicului, a ocupantului strain. Altfel spus, o forma de colaborationism. Dar cu un tata si un unchi formati in U.R.S.S., adolescentul Ion Iliescu prezenta in ochii sovieticilor toate garantiile pentru a fi promovat si utilizat, in actiunea generala de acaparare a puterii de catre Partidul Comunist si de sovietizare a Romaniei.
Filiera era una tipic sovietica: prin pepiniera U.T.M., organizatie de tineret structurata dupa modelul similar sovietic: Komsomol. Sfera de actiune initiala a adolescentului-activist Ion Iliescu: elevii, liceenli. Racolarea acestora se pare ca a dat rezultate, fiindca Iliescu este mentionat in referat ca fiind membru al Comitetului pe capitala al U.T.M.. Nu era insa decat primul pas al ascensiunii adolescentului Iliescu, regizata formal de Romani, in umbra acesteia aflandu-se, in realitate, ocupantul sovietic, cu politica sa de cadre. Comunisti Romani nu erau decat simpli executanti, timorati si obedienti, ai ordinelor date de consilierii sovietici, instalati in Romania odata cu Armata Rosie. Ca lucrurile stateau asa, anume cs adolescentul Iliescu devenise un fel de ienicer sovietic, in care se puneau sperante, o dovedeste un alt detaliu din raport.
2.
ALBANIA, “MON AMOUR”: BRIGADA KOMSOMOLISTA “VASILE ROMTA”
“In vacanta de vara a anului 1947 (Ion Iliescu n.n.) a plecat voluntar in brigada de munca “Vasile Roaita”, in Albania, unde a lucrat pe Santierul National al Cailor ferate.”
Respectand riguros grafia documentului, nu-ti poti reprima cateva intrebari, absolut firesti. Ce cauta, oare, adolescentul Ion Iliescu tocmai in Albania? Si inca in vacanta de vara cand, de regula, adolescentii prefera sa faca excursii, sport sau orice altceva, decat sa mearga sa construiasca o cale ferata! Si unde? Tocmai in Albania, ca si cum – daca adolescentul Ion Iliescu tinea mortis, n-ar fi gasit de lucru si in Romania. Ce-l mana oare pe adolescentul Ion Iliescu, de numai saptesprezece ani, in Albania, inregimentat in ‘brigada de munca Vasile Roaita? Nu mai staruim asupra umorului involuntar al numelui cu care fusese botezata, pompos, brigada. Se stie ca, dupa vreo doua decenii de comunism, s-a descoperit, intamplator, ca ceferistul Vasile Roaita nu trasese sirena la Grivita in timpul grevei din 1933, ca sa-i alerteze pe ceferistii din cartier, ci ca sa alerteze politia, al carei informator zelos s-a descoperit ca fusese bravul ceferist!. !Prin urmare, adolescentul Ion Iliescu – in vacanta de vara 1947- nu merge si el intr-o excursie, nu se duce si el la pescuit, nu se plimba si el cu o fata, nu da si el cu piciorul intr-o minge – nu, adolescentul Ion Iliescu pleaca intr-o brigada de munca, taman in Albania, sa construiasca o cale ferata! Un comportament, la prima vedere, cel putin straniu. Care sa fie misterul etapei albaneze din viata lui Ion Iliescu? Mai intai, trebuie precizat Ca fenomenul asa-ziselor brigazi de munca si cel al santierelor tineretului era unul inventat de propaganda sovietica si practicat intens, ca factor de indoctrinare si spalare a creierelor, inca din anii ’20. In realitate, brigazile de munca, santierismul si stahanovismul(celebrele spargeri de norma), constituiau un mijloc prin care cadrele de perspectiva ale partidului comunist erau antrenate sa conduca, sa mobilizeze, sa influenteze propagandistic, intr-un cuvant, sa manipule!ze! o masa de indivizi, intr-o anume situatie data. Sovieticii au constituit brigada de munca “Vasile Roaita” in Romania, tot asa cum au constituit brigazi similare si in alte tari ocupate, pe cale de sovietizare. Calea ferata Tirana-Duress facea parte din ajutorul sovietic, fratesc, acordat Albaniei, iar brigazile Komsomoliste venite in Albania constituiau retortele de laborator in care se forjau viitorii sefi comunisti. Ion Iliescu si alti cativa fusesera expediati in Albania, in primul rand, pentru a fi antrenati in munca de cadre, instruiti acolo de sovietici cum sa comande si sa manipuleze o comunitate de indivizi. Este cunoscut faptul ca NKVD-ul si GRU-ul si-au recrutat cei mai importanti spioni (cartite) in cursul Razboiului civil din Spania din anii ’30, exact din randurile asa-ziselor brigazi internationale, care au actionat, dirijate de Komintern, NKVD si GRU, impotriva lui Franco. Fenomenul a conti!nu!at dupa 1945, numai ca acum acestea erau botezate brigazi de munca. PMR a urmat si el, riguros, expenenta sovietica, infiintand dupa 1947 santiere de tip Salva-Viseu, Agnita-Botorca, ori Bumbesti-Livezeni. Ca Ion Iliescu a trecut testul albanez in ochii sovieticilor, o probeaza urmatorul pasaj din raport.
3.
SLAVA MARELUI STALIN:
ELEVUL ION ILIESCU DEVINE MEMBRU C.C. AL U.T.M. LA 19 ANI
“La conferinta raionala a U.A.E.R. (Uniunea Asociatiilor Elevilor din Romania n. n.) din 1948 [Ion Iliescu, n. n.] a fost ales membru C.C. al U.A.E.R. unde a muncit pana la Congresul de unificare al organizatiilor de tineret din martie 1949, cand a fost ales membru in C.C. al U.T.M..”
Uniunea Asociatiilor Elevilor din Romania (U.A.E.R.) era o alta organizatie de inspiratie comunista, una dintre numeroasele care proliferau in Romania acelui moment, prin care sovieticii si P.C.R. incercau sa regrupeze sub controlul lor, pe bresle, varste si studii, o cat mal mare parte a populatiei, in scop de manipurare politica. Cum mai existau si alte organizatii de tineret – de pilda, Uniunea Nationala a Studentilor din Romania (UNSR) – in martie 1949 avea locCongresul Organizatiei Unice Revolutionare a Tineretului Muncitor, care va alege conducerea komsomolului romanesc, anume Comitetul Central al Uniunii Tineretului Muncitor: Lucrarile congresului au avut loc la Ateneu, intre 21 si 28 martie 1949, in prezenta dr. Petru Groza, Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu, Emil Bodnaras, si alte marimi comuniste, dar – mai ales – a ambasadorului sovietic S.I. Kavtaradze, un soi de vice-rege al U.R.S.S. la Bucuresfi.
In seara primei zile a congresului, toti cei 700 de participanti, Romani si straini., au luat parte la spectacolul Alexandr Mastrosov de la Opera.
Teohari Georgescu, secretar C.C. al P.M.R., tine o cuvantare in care afirma: “In constituirea Uniunii Tineretului Muncitor noi ne-am calauzit dupa glorioasa experienta a Komsomolului, creat si educat de marele partid al lui Lenin si Stalin.”
Care erau sarcinile U.T.M., stabilite in lumina hotararilorunei plenare a P.M.R. din decembrie 1948? o spune tovarasul Teohari Georgescu, viitorul deviationist al grupului Ana Pauker­ – Vasile Luca din 1952.
“Este vorba de a lichida definitiv capitalismul, de a sfarama complet vechea societate bazata pe exploatarea si asuprirea omului de catre om si a zidi din temelii o societate noua fara exploatare, societatea socialista.”
Ceea ce va predica si activistul adolescent Ion Iliescu, printre elevi si studenti, cum vom vedea. Sa remarcam limbajul de lemn, element-cheie al propagandei comuniste. Mentalitatea si frazeologia stalinista apar cu pregnanta mai ales in pasajul cuvantarii lui Teohari Georgescu cand se preciza ceva mai clar ce anume astepta conducerea P.M.R. de la activistii U.T.M.. Asadar, si de la Ion Iliescu.
“Ca marxisti, stim ca drumul spre socialism este plin de obstacole (..) ca ne pandeste dusmanul viclean si inversunat, care unelteste din umbra, nutrind speranta zadarnica de a restaura regimul burghezo-mosieresc.”.
Iata o fraza cheie pentru toata existenta lui Ion Iliescu. Dusmanul viclean si inversunat, care unelteste din umbra, nutrind speranta de a restaura regimul burghezo-mosieresc, o imagine stereotip care il va obseda pe Iliescu pana in decembrie ’89 (cand el cerea colaboratorilor sa “se impiedice aceasta alunecare periculoasa spre dreapta”, care era Revolutia Romana sau in 28 ianuarie ori 13-15 iunie ’90, cand Ion Iliescu le multumea minerilor. Caci PNTCD, PNL ori Corneliu Coposu, in mentalitatea lui Ion Iliescu din ’89-’90, nu incercau altceva decat sa restaureze ceva periculos, asupra caruia atrasese atentia tovarasul Teohari Georgescu, inca  din martie 1949: restaurarea regimului burghezo-mosieresc. Iata si de ce, dupa ’89, Ion Iliescu va avertiza mereu asupra pericolului revenirii mosierilor (categorie sociala ­disparuta, in realitate, inca din 1921, dupa ampla reforma­agrara de sub Regele Ferdinand!)!. !Si, probabil, nalucaburghezo-mosiereasca ii mai bantuie si astazi mintile, atunci cand Iliescu vorbeste de pericolul pe care il reprezinta lupii tineri ai capitalismului romanesc ori restitutio in integrum. Nu-l invatase Teohari Georgescu, inca din martie ’49, ca“dusmanul de clasa se pune in slujba imperialismului si se deda la crime, acte de provocare, de sabotaj si de spionaj?” Ce altceva putea fi, cincizeci de ani mai tarziu, integrarea euro-atlantica, decat o punere in slujba imperialismului, a dusmanului de clasa, venit la putere dupa alegerile din 1996? Dar, pentru ca asa ceva sa nu se intample, inca din martie ’49 Ion Iliescu stia ca nu trebuie abandonat, sub nici un motiv firul rosu cu Moscova. Nici in gandire, nici in practica.
4.
CA MEMBRU C.C. AL U.T.M., ION ILIESCU LUPTA INCA DIN 1949 CONTRA “HIDOSULUI IMPERIALISM AMERICAN” SI A “PACTULUI ATLANTICULUI DE NORD”
Din invataturile lui Teohari Georgescu catre utemisti, adolescentului Ion Iliescu i se fixeaza bine in minte urmatorul avertisment:
“Astazi, hidosul imperialism american, care a luat locul hitlerismului, trece la o politica tot mai agresiva si incheie blocuri razboinice, ca Pactul Atlanticului de Nord, care ameninta pacea, independenta si suveranitatea natiunilor impotriva inrobirii popoarelor se ridica marele si invincibilul Stat Sovietic, condus de Partidul Bolsevic si de tovarasul Stalin, tarile democratiei populare, masele populare cele mai largi…”
Imaginea hidosului imperialism american, a balaurului care era Pactul Atlanticului de Nord, impotriva caruia se ridica, iata, Stalin-Fat Frumos si Statul Sovietic – precum baba facatoare de minuni din basme Sfanta Vineri – aceasta imagine va continua sa existe, rezidual, in mentalul lui Ion Iliescu pana in anii ’90. Cand firul rosu cu Moscova coexista, bine-mersi, cu parteneriatul pentru NATO, tradand astfel, pe plan psihologic, un anumit tip de schizofrenie mentala si duplicitate politica.
Indoctrinat inca din adolescenta de propaganda stalinista sa lupte contra hidosului imperialism american sau contra blocului razboinic - cum era definit Pactul Atlanflcului de Nord – Ion Iliescu nu-si va schimba, in mod fundamental, ideile din tinerete. Ci doar – dupa prabusirea comunismului si a marii Uniuni Sovietice - isi va modifica, precum un cameleon, comportamentul si limbajul politic, in scopul adaptarii la noua situatie. Tot asa cum isi va cosmetiza propria biografie. Toate acestea pentru legitimizarea sa politica, in noul context intern si international. Acest tip de gandire schizoida, de comportament duplicitar – pe de o parte, formal, parteneriatul NATO cu americanii, iar pe de alta, in secret,firul rosu cu Moscova – constituie, de fapt, matricea definitorie a omului politic care este Ion Iliescu, si care nu se va putea schimba niciodata. Fiindca matricea aceasta i-a fost inoculata lui Ion Iliescu pr!in! spalarea creierului de catre propaganda stalinista, la varsta cea mai propice: varsta adolescentei. Atunci cand se formeaza personalitatea si se structureaza mental valorile, pentru o viata de om.
Indicatiile tovarasului Teohari Georgescu din ’49 erau foarte clare:
“Impletiti in activitatea voastra educativa din randurile tineretului dezvoltarea sentimentului patriotic si atasamentul pentru Tara Sovietelor cu dezvoltarea luptei impotriva imperialismului, dusman al popoarelor si al tineretului dusman al pacii si al socialismului.”
Ce anume trebuia sa urmareasca activistul-adolescent Ion Iliescu si ceilalti, in munca de propaganda, de modelare a tineretului, de sovietizare a generatiei tinere din Romania?
Tovarasul Teohari Georgescu afirma raspicat:
“Faceti din fiecare tanar (…) un luptator activ sub steagul internationalismului proletar, pentru pace si socialism, un militant credincios al Federatiei Mondiale a Tineretului Democrat si aprindeti-i in inima o ura nestinsa impotriva dusmanului imperialist precum si hotararea de a lupta pentru Republica Populara Romana pana la ultima picatura de sange.”
Ion Iliescu si conducerea U.T.M. trebuiau sa se calauzeasca, in acest sens, dupa sfaturile celui definit de tovarasul Teohari Georgescu drept bunul prieten si sfatuitor al tineretului roman:
Mihail Ivanovici Kalinin (decenii la rand, colaboratorul de paie din umbra lui Stalin), care spusese:
“Calitatile specifice tineretului nu trebuie inabusite dimpotriva, ele trebuie incurajate, pentru ca pe terenul lor fertil sa se dezvolte un OM [subl.n.], desavarsit.”
Ion Iliescu nu va uita de sfatul Ini Kalinin si – cum vom vedea intr-un alt capitol – in calitate de prim secretar al U.T.C. (U.T.M.) si ministru pentru Problemele Tineretului, pe la mijlocul anilor ’60, va patrona prograrnul statiilor pilot, condus de sociologul Vasile Caramelea, care urmarea exact obiectivul fixat de Kalinin - faurirea OMULUI NOU. In care scop se va cerceta antropometric, intre altele, si circumferinta pumnului de miner, in comparatie cu circumferinta pumnului unui muncitor forestier, stabilindu-se astfel ca pumnul minerilor avea un diametru mai mare decat al padurarilor. Lucru ce va avea apoi unele consecinte in iunie ’90, in Piata Universitatii.
Dar sa vedem ce era acea misterioasa Federatie Mondiala a Tineretului Democrat, evocata cu atata evlavie de tovarasul Teohari Georgescu, ca pe un fel de Mecca a tineretului comunist. Potrivit cercetatorului belgian Joel Kotek, de laCentrul de studii pentru relatiile internationale si strategice al Universitatii Libere din Bruxelles, asa-zisa Federatie Mondiala a Tineretului Democrat nu reprezenta altceva decat o organizatie de front a Moscovei, dirjati si finantata din umbra de Sectia Internationala a C.C. al PCUS, si de serviciile secrete sovietice. Organizatiile de front treceau drept multe insututii internationale, care se pretindeau “reprezentative pentru toate curentele societatii civile democratice, avand, aparent, idei non-comuniste, dar fiind, in acelasi timp, controlate strict de comunisti, ele servind in fapt atingerii obiectivelor politicii externe a Uniunii Sovietice”. Inca din anii ‘2!0,! Stalin observase ca asemenea organizatii – formal, non-comuniste – ar fi putut servi mult mai eficace si mai subtil intereselor U.R.S.S., decat organizatiitle care se autoproclamau, pe fata, comuniste. Asadar inca din anii ’20, sovieticii creasera zeci de organizatii internationale, asa-zis non-comuniste, ale caror obiective formale urmareau sa atraga simpatia si elogiile celor care, de fapt, nu agreau comunismul. Obiective, ca de pilda pacea, lupta anti-imperialista, dezarmarea, progresul stiintific, economic si cultural al umanitatii etc., puteau atrage – dar si servi – ca filiere de racolare, spionaj si manipulare politica ale Moscovei. Caracteristic acestor organizatii de front era masiva lor infiltrare cu comunisti nedeclarati, care afisau cu totul alte afinitati politice, dar care erau, fara exceptie, agenti ai Moscovei. Altfel spus, comunisti sub acoperire. Joel Kotek ii defineste, inspirat, drept submarine teleghidate! d!e Moscova. Stephen Koch, in “La fin de l’inocence” (Grasset, 1995), carte tradusa si in romaneste (sfarsitul inocentei), face un remarcabil studiu asupra acestui gen de manipulare sovietica. Federafia Mondiala a Tineretului Democrat constimia o asemeneaorganizatie de front, manipulata de Kremlin si infiltratat de submarine (agenti acoperiti) ai Moscovei.
Oficial creata la Londra, in noiembrie 1945, Federafia Mondiala a Trneretului Democrat se declara apolitica. Lista diferitelor delegatii ar fi putut acredita teza reprezentativitatii: doar 3,2% comunisti, fata de 4% catolici. In realitate, prin comunistii nedeclarati, Moscova controla peste treisprezece delegatii nationale occidentale - intre care cele ale Italiei, Marii Britanii si Statelor Unite. Presedintele FMJD (abrevierea titulaturii in franceza) nu era altceva decat fostulKominternist Eduard Goldstuker, care reprezenta Cehoslovacia. Doi dintre cei trei generali ai FMJD erau de asemenea submarine ale Moscovei. Acelasi scenariu se va repeta si la crearea Uniunii Internationale a Studentilor (UIS), organizatie fondata la Praga in 1946 si in care – cum vom vedea – va fi infiltrat Ion Iliescu zece ani mai tarziu (1956), ca submarin al Uniunii Sovietice, dupa studiile sale in U.R.S.S..
In ultima zi a Congresului, Ion Iliescu a fost ales membru al Comitetului Central al U.T.M., alaturi de alte patruzeci si cinci de persoane, care vor adresa o telegrama – cui altcineva? – generalissimul I. V. Stalin, si care se incheia apoteotic, in spiritul epocii:
TRAIASCA MARELE PRIETEN AL TINERETULUI MUNCITOR DIN INTREAGA LUME, GENIUL OMENIRII MUNCITOARE – TOVARASUL STALIN!
5.
LA BACALAUREAT SI ADMITEREA LA POLITEIINICA, ION ILIESCU – MEMBRU C.C. AL
U.T.M. – DEVENISE “SEFUL POLITIC” AL PROFESORILOR SAl
Din martie 1949, liceanul Ion Iliescu devine membru C.C. al U.T.M. si, in acest fel, seful politic al profesorilor sai, deoarece timp de un an ci va activa in cadrul sectiilor invatamant mediu si superior ale C.C. al U.T.M..
Referatul de cadre din aprilie 1955 precizeaza:
“Dupa terminarea liceului in 1949, (Ion Iliescu, n.n.), a muncit timp de un an in aparatul C.C. al U.T.M., in sectia de invatamant mediu, apoi in sectia de invatamant superior”
Practic, atunci cand isi va da bacalaureatul si apoi admiterea la Politehnica, adolescentul Ion Iliescu devenise, pe linie pohtica, seful profesorilor sai. Ales in martie 1949 membru C.C. al U.T.M., Ion Iliescu isi va da bacalaureatul la liceulSpiru Haret - doua luni mai tarziu – nu in calitate de elevul Ion Iliescu, ci in calitate de tovarasul Ion Iliescu, membru al C C. al U. TM., sectia invatamant mediu. Exact sectia care controla politic invatamantul secundar din Romania. Acelasi lucru se va repeta si cand Ion Iliescu va da admiterea la Politelmica. In 1949, sarcina principala a U.T.M. pe linie de educatie nu era alta decat transpunerea in viata a reformei invatamantului, initiata de C.C. al P.M.R. In 1948.
Reforma invatamantului se incadra intr-un plan mai amplu de sovietizare a Romaniei, proces dirijat de la Moscova dupa 1945 – in conditiile ocupatiei sovietice a Romaniei si ale ascensiunii la putere a structurilor Partidului Comunist Roman – proces accelerat mai ales dupa lovitura de stat din 30 decembrie 1947. Daca pana in 1948 Stalin mentinuse in zona de ocupatie sovietica a Europei de Est (deci si in Romania) aparentele regulilor unei minime democratii, dupa discursul din 1946 de la Fulton (SUA) al lui Winston Churchill – prin care premierul britanic constata ca “O Cortina de Fier se intinde in mijlocul Europei, de la Marea Baltica pana la Marea Mediterana” – Stalin declansase ceea ce analistii si istoricii au denumit ulterior drept Razboiului Rece: acea confruntare intre blocul sovietic si blocul occidental pentru suprematia mondiala, care se va incheia intre 1989-1991, prin prabusirea comunismului in Europa de Est, dezmembrarea !U.!R.S.S. si a Tratatului de la Varsovia. In acest context este interesant de remarcat ca acelasi Ion Iliescu, care a pus umarul la comunizarea Romaniei inca din 1949, va emana in 1989, ca lider al Romaniei postcomuniste!
Esenta, procesului de sovietizare a Roman iei (ca si a celorlalte state europene, ocupate dupa 1945 de Armata Rosie) o constituia impunerea totala a modelului sovietic, stalinist, in toate structurile statului ocupat. Sovietizarea – este bine sa precizam – implica nu numai aservirea institutionala, dar si cea mentala, fata de modelul sovietic. Activistii din conducerea P.C.R. .sau U.T.M., printre care si Ion Iliescu – sub conducerea si indruma rca consilierilor sovietici (de regula, agcnt,ii NKVD-ului), disipati cu drepturi suverane in toate institutiiile politice si administrative ale tarii – impuneau nu numai restructurarea unei institutii sau activitati conform modelului sovietic, nu numai epurarea cadrelor conform criteriilor sovietice de selectie a personalului dar – mai ales – modelarea gandirii conform ideologiei sovietice. Celor doua cercuri de putere ale paradisului rosu romanesc – cercul consilierilor sovietici, instala!ti! cu miile in Romania, ca sefi ai sefilorRomani si cercul activistilor romani selectati, promovati si controlati strict de catre consilierii sovietici – aveau sa i se adauge in 1948 un al treilea, prin aparitia unei institutii tipice pentru orice stat comunist: Securitatea, adicapolitia politica. Botezata initial drept Directia Generala a Securitaii Poporului (DGSP). Acest al treilea cerc de sovietizare a Romaniei era, de fapt, cel insarcinat cu transpunerea in viata a ordinelor emanate din primele doua cercuri ale puterii comuniste: cea a consilierilor sovietici (viceregii Romaniei) si cea a uneltelor lor, activisti Romani din conducerile P.C.R. ori U.T.M.. Lasand la o parte faptul binecunoscut ca cei mai multi activisti din conducerea P.C.R, proveneau, la acea data, din cadre instruite si teleghidate din U.R.S.S., mai exista si un plan general, un fel de scenariu in 45 de puncte, al sovietizarii f!or!tate care, cu mici adaptari locale, s-a aplicat in toate tarile ocupate de Armata Rosie. Un asemenea plan (vezi Anexa 9), descoperit dupa moartea liderului comunist al Poloniei, Boleslaw Bierut, a fost pus in practica si in Romania dupa 1948, in cadrul procesului de sovietizare fortata a societatii. Ca membru C.C. al U.T.M., Ion Iliescu s-a numarat printre aceia care au activat, inca de atunci, pentru transpunerea in viata, intr-un domeniu sau altul, a celebrei Directive speciale KAA / C.C. 113, indicatia NK/003/47, elaborata la Moscova la 2 iunie 1947, din care mentionam aici cateva puncte, pentru a intelege mai exact rolul lui Ion Iliescu, ca membru C.C. al U.T.M., in acei ani de inceput ai sovietizarii fortate a Romaniei.
“35. Din scolile elementare, de specialitate, dar mai ales din licee si facultati trebuie sa fie inlaturati profesorii care se bucura de popularitate. Locurile lor trebuie sa fie ocupate de oameni numiti. Sa se analizeze diferentele dintre materii, sa fie redusa cantitatea de material documentar, iar in licee sa se opreasca predarea limbilor latina si greaca veche, a filozofiei generale si a geneticii. Cu ocazia predarii istoriei, nu trebuie amintit care dintre domnitori a servit sau au vrut sa serveasca binele tarii, ci trebuie aratata doar miselia regilor si lupta poporului asuprit. In scolile de specialitate trebuie introdusa specializarea ingusta.”
Sau:
“45. Trebuie ca la faculte sa ajunga, cu prioritate, cei ce provin din cele mai de jos clase sociale, cei care nu sunt interesati sa se perfectioneze la nivel inalt, ci doar sa obtina o diploma.”
Reforma invatamantului din Romania, ca parte a sovietizarii educatiei, initiate de PMR in 1948 – pe care activul C.C. al U.T.M., “Sectia de Propaganda” si sectia “Cadre” a P.M.R., ca si nou-nascuta Directie Generala a Securitdtii Poporului urmau sa o transpuna in viata – se rezuma, in fapt, la cele de mai sus. Ca urmare, mii de profesori vor fi epurati din scoli, licee si facultati, datorita originii nesanatoase a rudelor (parinti chiaburi sau mic-burghezi, functionari, preoti, militari ori care fuseseri membrii ai partidelor burgheze etc); mii de elevi si studenti, la randul lor, aveau sa fie eliminati, iar multi dintre ei vor fi trimisi curand la Canal (in lagarele de munca de la Poarta Alba, Peninsula etc.), ori in inchisori (Pitesti, Gherla, Aiud) la reeducare, deoarece se manifestasera intr-un fel sau altul, contra comunismului si a ocupatiei sovietice, materiile predate in scoli si facultati, epurate si ele in contin!ut!, in concordanta cu stiinta sovietica si indicatiiie lui Stalin; manualele de literaturi sau istorie, rescrise in conformitate cu ideologia stalinista iar marii scriitori Romani (un Alecsandri, Eminescu, Caragiale, Ion Barbu, Blaga) interzisi, cartile lor eliminate din toate bibliotecile; apar listele de autori si de carti interzise, precum si perchezitiile la domiciliu, in urma simplului denunt ca un cetatean avea acasa un volum de Eminescu sau Maiorescu. Perchezitii soldate cu ani de inchisoare, pentru detinere de literatura subversiva ori reactionara sau care ar face elogiul nationalismului si fascismului. Activistii C.C. ai U.T.M., umar la umar cu “tovarasii din Interne”, organizeaza adevarate razii prin scoli, licee si facultati. Sunt recrutati informatori dintre adolescenti si infiltrati ofiteri sub acoperire in facultati, care conduc alaturi de activistii U. T. M. sedintele de demascare si interogatoriile soldate cu decl!ar!atii de desolidarizare, dupa zile si saptamani de ancheta in stil NKVD-ist.
Sovietizarea invatamantului romanesc, componenta a sovietizarii fortate a Romaniei din acei ani, se inscria intr-un context general, in care activitatile C.C. al U.T.M. sau ale C.C. al PMR se profilau si mai bine daca urmarim bilantulinstitutiei cheie a procesului de sovietizare fortata: DGSP-ul, condus de fostul agent NKVD Pantiusa Bodnarenko, Romanizat generalul Pintilie, secondat de generalul Alexandru Nikolski si de generalul Gheorghe Mazuru, ambii cadre NKVD, infiltrate cu misiuni de acoperire in Romania. In penoada 1948-1952, conform unor statistici intocmite sub regimul lui Ceausescu, peste 80.000 de arestati politici au disparut in inchisorile si lagarele din Romania. Printre acestia, un numar important de elevi, studenti si profesori. Epurarea invatamantului si programelor de studiu, substituirea culturii umaniste prin agitatie si propaganda de tip sovietic, au fost principalele obiect!iv!e ale membrilor C.C. al U.T.M., in 1949 si 1950. Se pare ca tanarul Ion Iliescu a dat randament in aceasta directie, pentru ca referatul de cadre 10975/22 iulie 1955 precizeaza:
“In muncile pe care le-a avut (Ion Iliescu ,n.n.) a dovedit ca este bun organizator si a indeplinit sarcinile cu mult simt de raspundere. Pentru rezultatele bune obtinute in activitatea sa el a fost decorat cu “Medalia Muncii.”
Acelasi referat mai mentioneaza si un detaliu, care merita toata atentia:
“In noiembrie acelasi an (1949, n.n.), cu ocazia saptamanii internationale a studenptilor de la Praga, (Ion Iliescu n.n.) a fost trimis in R. S. Cehoslovaca, ca delegat al C.C. al U.T.M..”
Dupa momentul internationalist al Brigazii Vasile Roaita din Albania (1947), tanarul Ion Iliescu era propulsat acum un pas mai departe, in structurile organizatiilor de front manipulate de Moscova, participand la Reuniunea Internationaia a Studentilor, tinuta la Praga. De ce la Praga? Deoarece in capitala Cehoslovaciei se constituise in 1946 Uniunea Internationala a Studentilor (UIS), o organizatie de front dirijata si finantata generos de Uniunea Sovietica, in cadrul careia tanarul Ion Iliescu era vizat ca sa fie infiltrat, asa cum se va si intampla (conform referatului de cadre din iulie 1955) in 1956, cand Ion Iliescu va fi teleghidat in conducerea U.I.S. Pentru aceasta mai era necesar un singur pas, dar unul esential. si, in acelasi timp, logic. Referatul de cadre din iulie 1955 il mentioneaza:
“In 1950 (Ion Iliescu n.n.) a fost trimis la studii in U.R.S.S. A studiat cinci ani, la Institutul Energetic din Moscova. Grupul de partid din institut, cat si colegii sai apreciaza ca era preocupat de studiu si a reusit ca intotdeauna sa fie printre primii la invatatura.”
Toate bune si frumoase. Numai ca, pe timpul studiilor sale la Moscova, tanarul Ion Iliescu nu s-a ocupat numai cu studierea energeticii. El a avut si o alta insarcinare, care reprezinta alta mare amnezie de care sufera fostul presedinte, de cate ori isi expune biografia cosmetizata. si nu era vorba de o insarcinare oarecare, cum observam in precizanle referatului de cadre din iulie 1955.
“Pe timpul cat a stat la Moscova, (Ion Iliescu n.n.), a fost secretarul (Comitetului Unional al Studentilor si Aspirantilor romani) aflati la studii in U.R.S.S. A muncit cu multa constiinciozitate, a ajutat studentii la studiu, a dovedit initiativa in munca si combativitate fata de lipsuri. Uneori avea insa o atitudine de comanda si nu tinea seama de parerile celorlalti. De asemenea, era pripit in luarea de hotarari.”
Ce insemnau, in realitate, cele de mai sus, vom vedea in capitolul urmator al biografiei secrete a lui Ion Iliescu.
IV
LA MOSCOVA, ILIESCU A DEVENIT “INGINER AL SUFLETELOR” SI EXPERT IN “MASKIROVKA”
1.
LA 19 ANI, MEMBRU C.C. AL U.T.M., ILIESCU VINA “COSMOPOLITII”, “MALAGAMBISTII” SI “CODASII”, EXPEDIATI ULTERIOR LA CANAL
In 1950, Ion Iliescu – membru C.C. la U.T.M., Sectia “Invatamant Mediu si Superior” – intra la Facultatea de Hidroteimica din Bucuresti. Ca si la bacalaureat, el era in pozitia de a fi sefu’ pe linia ideologica, al profesorilor sai. Conform sistemului de subordonare al momentului, Ministerul Educatiei si invatamantului nu juca decat rolul unei simple anexe a Sectiei “invamant Mediu si Superior” din C.C. al U.T.M., sectia care transpunea in viata (in scoli, licee, facultati etc) politica partidului in randul tineretului studios. Mai exact, Ministerul invatamantului nu era decat o simpla curea de transmisie a ordinelor si directivelor primite de la sectia sus-amintita, angrenata pana peste cap cu aplicarea reformei invamantului introdusa in 1948. Un amplu plan de epurari (dupa modelul sovietic) a programelor de invatamant, dar si al elevilor, studentlor si profesorilor cu pete la dosar. Pe 25 mai!l !949, printr-o hotarare a Biroului Politic al C.C. al P.M.R. – la indicatia expresa data de Stalin lui Dej, de a elimina din societatea romaneasca orice forma de rezistenta la procesul de sovietizare – se anunta, triumfator, deschiderea lucrarilor la Canalul Dunare-Marea Neagra. Vastul sistem al lagarelor de munca fortata, dupa modelul Gulagului sovietic, in care isi vor lasa oasele, exterminati fizic, cateva zeci de mii de Romani, in numai cativa ani. lar U.T.M.-ul, in a carei conducere facea parte din martie 1949 si Ion Iliescu, urma sa-si aduca o contributie specifica la planul de exterminare al Romanilor, intruchipat de Canal. Sa observam ca U.T.M.-ul aparea ca orgamzatie unica de manipulare a tineretului din Romania in martie ’49 iar Canalul Dunare-Marea Neagra, cu coloniile sale penitenciare, doua luni mai tarziu, in mai ’49, ca sa intelegem astfel legatura stransa dintre cele doua evenimente. Epurarea invatamantului romanesc, la toate nivelurile si pe toate plan!ur!ile, constituia sarcina specifica incredintata de P.M.R.U.T. M.-ului, sustinut de “DOSP”, infiintat – coincidenta – cu cateva luni inaintea constituini U.T.M.-ului, in august ’48. Practic, U.T.M.-ul (in conducerea caruia se afla Ion Iliescu), Canalul Dunare-Marea Neagra (vastul sistem concentrationar de exterminare a romanilor, conceput dupa modelul Gulagului sovietic) si “Directia Generala a Securitatii Poporului” (in care activa Eftimie Iliescu, unchiul bravului utemist-sef Ion Iliescu) – apar toate trei aproape concomitent, intr-un rastimp de numai cateva luni. Mecanismul fusese, asadar, pus la punct: ceea ce epura U.T.M.-ul in randul elevilor, studentilor si al profesorilor, cu ajutorul neprecupetit al DGPS-ului, inghitea - de multe ori pe veci – Canalul. Ce ne spune Ion Iliescu despre aceasta penoada prodigioasa din existenta sa? Despre rolul sau, ca membru al C.C. al U.T.M. (“Sectia Invatamant Mediu si Superior”), in epurarea liceelor si facultatil!or! de aceia considerati ca avand origine nesanatoasa, de cosmopoliti, de malagambisti ori de asa-zisii codasi (cei care se opuneau stahanovismului, spargerii normelor de munca in stil sovietic)?
Despre toate acestea Ion al nostru nu sufla o vorba. Sa nu fi fost nici membru C.C. al U.T.M.? Sa nu fi participat nici, ca membru al “Sectiei invatamant Mediu si Superior”, la aplicarea reformei invatamantului in licee si facultati? Iata cum isi rezuma activitatea din acei ani Ion Iliescu:
“Am intrat la Politehnica, la Facultatea de Hidrotehnica din Bucuresti, ca bursier. Peste un an, am fost cooptat intr-un grup de studenti bursieri pentru studii in strainatate, la Moscova.”
Nici o vorba despre alegerea sa in C.C. al U.T.M., nici o vorba despre epurarile din invatamant! Si – mai ales – nici o vorba despre Canal si tinerii expediati, acolo, via DGPS. Ce treaba avea cu toate astea el, Ion Iliescu? Baiat studios, Ion intra in 1949, ca bursier, la Politeimica. Peste un an, in 1950, era cooptat (interesanta exprimare!) intr-un grup de studenti bursieri pcntru studii in strainatate. Unde? La Moscova. Sa retinem insistenta lui Iliescu pe cuvantul bursier, care induce in constunte ideea de tanar studios: a intrat la Politehnica ca bursier, a fost cooptat, intr-un grup de bursieri, pentru studii in strainatate. Ion al nostru era chiar bursier. Numai ca la Politelinica, Iliescu a intrat in 1949 in calitate de membru in C.C. al U.T.M.. Ce sanse avea sa cada la examenul de admitere de la Pohtchnica, in 1950, un membru C.C. al U.T.M.? Aceleasi pe care le avea un membru C.C. al P!.M!.R. Adica: vai de mama profesorilor aceia! La fel stateau lucrurile si cu cooptarea lui Iliescu pentru studii in strainatate. Mai exact, la Moscova. Desi nu ni se spune cine anume il cooptase pe Iliescu pcntru studii la Moscova, nu este prea greu de dedus: consilierii sovictici. Era cat se poate de normal, la urma urmelor, ca un tanar care din 1944 (de la 14 ani) se implicase in activitatea tineretului comunist, patticipand la diferite actiuni ale partidului (nespecificate in referatul din iulic 1955), care condusese U.A.E.R., iar vara mergea cu brigada “Vasile Roaita”, la reciclare in Albania, si care devenise membru al C.C. al U.T.M. (Komsomolul romanesc) sa fie cooptat pentru studii in U.R.S.S..
Ce a mai uitat Ion Iliescu sa spuna? Citim in referatul din 1955:
“In noiembrie acelasi an (1949 n.n.), cu ocazia saptamanii internationale a studentilor de la Praga, a fost trimis in R. S. Cehoslovaca, ca delegat C.C. al U.T.M.”.
Altfel spus, Iliescu avea activitate internationalista inca de la 19 ani! (Cam tarziu, vor marai poate unii, familiarizati cu biografia celui dinaintea lui Iliescu si legenda revolutionarului in pantaloni scurti). De ce oare uita Iliescu sa includa episodul “Praga, 1949″ in biografia sa post comunista? Poate pcntru ca “Saptamana tineretului studentesc” de la Praga era organiata de UIS (Uniunea lnternationala a Studentilor) cea care, cum aratam anterior, nu era altceva decat o organizatie de front a Moscovei, impanzita de submarine, cum ii numea Joel Kotek, ale serviciilor secrete sovietice. si, adaugam, o organizatie in conducerea careia Iliescu insusi va fi propulsat, cativa ani mai tarziu. Acum pare mai usor de inteles cine anume l-a cooptat pe Ion Iliescu pentru studii la Moscova. Si, mai ales, pentru ce anume urma el sa fie pregatit in U.R.S.S.. Pentru a deveni, ulterior – la randul sau – un submarin i0! al sovieticilor.

2.
LA MOSCOVA, ION ILIESCU – SECRETARUL “SOVIETULUI UNIONAL AL STUDENTILOR SI
ASPIRANTILOR ROMANI DIN U.R.S.S. – TINEA LEGATURA CU SECTIA A -IX-A (STUDENTII STRMNI), DIRECTORATUL II CONTRAINFORMATII AL KGB
A fost Ion Iliescu un student obisnuit, ca multi altii, in anii cand a avut – cum spunea el la acea vreme – marea bucurie de a invata si trai in U.R.S.S.?”
Asa lasa, recent, sa se inteeleaga fostul presedinte, atunci cand evoca conditiile de viata ale studentilor straini, aflati la studii in U.R.S.S..
“Stateam in niste conditii mai mult decat modeste, intr-un camin in care studentii de azi nici n-ar calca. Eram cinci baieti intr-o camera, cu grup sanitar la capatul etajului. Aveam o bursa insa mancam la cantina studenteasca si cheltuiam acolo mai mult din jumatate din bani, pentru ca aveam asigurata doar cazarea. Masa ne-o plateam noi”.
Sa observam insa ca, la inceputul anilor ’50 – si chiar ani de zile niai tarziu – nici studentii din Romania nu aveau alte conditii in camine si ca se inghesuiau, mai multi, intr-o camera. si ei aveau grupul sanitar la capatul etajului. Fara sa se planga din cauza aceasta. Mai mult, ceea ce Ion Iliescu ar fi trebuit sa stie: in acea perioada, aceleasi conditii de viata le aveau milioane de romani, siliti de politica partidului sa se inghesuie la comun prin apartamente, unde mai multe familii utilizau de regula unul si acelasi grup sanitar, una si acceasi bucatarie, una si acceasi camara. Cat despre camerele de trecere, nu de putine ori se intampla ca accasta sa coincida cu dormitorul unei alte famihi, inghesuita la comun.Promiscuitatea epocii era, asadar, gencrala.
Ceca ce incearca insa Iliescu sa sugereze, in context postdecembrist, este conditia sa de student “cinstit si sarac”, pe care ar fi avut-o in tot timpul studiilor de la Moscova. Ca de obicei, Iliescu uita sa ne spuna esentialul. Anume, ca el nu a fost in U.R.S.S. un student oarccare, ci unul cu insarcinari speciale. Mai exact, Ion Iliescu a fost pe timpul studiilor in U.R.S.S. secretarul “Sovietului unional al studentilor si aspirantilor Romani” aflati la studii in Uniunea Sovietica, organizatie sovietica – asa cum o indica si titulatura -subordonata direct conduceni Komsomolului. cu alte cuvinte, Ion Iliescu a fost – in timpul studiilor sale in U.R.S.S. – secretarul unei organizatii sovietice a studentilor si aspirantilor Romani. Altfel spus, Ion al nostru nu era la Moscova doar un biet student roman, ci un slujbas sovietic, subordonat ierarhiilor sovietice. In ultima instanta, statului sovietic. Ion Iliescu, pe timpul studiilor sal!e !in U.R.S.S., a fost de fapt un cetatean roman in slujba statului sovietic.
Exact ca si tatal, Alexandru Iliescu, cel care in calitate de conducator Kominternist al Partidului Comunist din Romania (P.C.d.R.), aflat in U.R.S.S. la inceputul anilor ’30, nu era altceva decat un slujbas al guvernului sovietic. Mai exact, al unui departament din Ministerul de Exteme sovietic: cel care conducea si remunera activitatea Komintern-ului, a angajatilor sai.
Daca Alexandru Iliescu se subordonase in anii 30, in U.R.S.S., institutiei sovietice numita Komintern, Ion Iliescu s-a subordonat in anii ’50, tot in U.R.S.S., altei institutii sovietice, numita Komsomol.
Faptul ca un presedinte al Romaniei a fost, anterior, conducatorul unei organizatii sovietice – subordonata nemijlocit Statului sovietic – comporta implicatii nu numai foarte grave, in plan juridic ori constitutional, dar si cu adevarat dramatice pentru Statul roman.
Dramatice, in primul rand, prin consecintele pe care le-a avut subordonarca lui Ion Iliescu in anii ’50, la Moscova, in calitatea sa de secretar al “Sovietului unional al studentilor si aspirantilor Romani”, fata de unele persoane si institutii sovictice.
Sa remarcam ca referatul din iulie 1955, mentionat anterior, folosesc cu abilitate exprimarea comitet unional, in locul celei reale, de soviet unional, pentru a ascunde astfel caracterul pur sovietic al organizatiei.
Prima consecinta a caracterului sovietic al organizatiei conduse la Moscova de Ion Iliescu: seful direct al acestuia, omul caruia ii dadea raportul si de la care Iliescu primea directive, era insusi secretarul Komsomolului sovietic; in acel moment, Alexandr Selepin. Cel care, nu intamplator, va fi numit in 1958 in functia de Presedinte al KGB.
Ca Ion Iliescu a corespuns complet exigentelor sovietice in tot timpul studiior sale la Moscova – de fapt, in functia de secretar al sovietului unional - o dovedeste urmatorul pasaj din referatul de cadre din 1955:
“Ca urmare a muncii pozitive depuse si a rezultatelor bune obtinute la studii, a primit diploma de onoare a C.C. al U.T.M. iar in 1953 a fost primit candidat de partid. La conferinta pe tara a U.T.M. din 1954 a fost reales in C.C. al U.T.M. si membru supleant in birou.”
Referatul face clar distinctia intre munca pozitiva depusa si rezultatele bune obtinute la studii de catre Ion Iliescu. Adica intre activitatea de secretar al sovietului unional al studentilor si aspirantilor romani din U.R.S.S. si activitatea studenteasca, proprin-zisa, a lui Iliescu.
Ca subordonat al conducerii Komsomolului, Ion Iliescu avea ca principala misiune sa faca propaganda sovietica printre studentii si aspirantii Romani din U.R.S.S..
Altfel spus, Ion Iliescu era agentul de influenta principal al Komsomolului, in randul studentilor si aspirantilor romani, aflati la studii Uniunea Sovietica. Omul care transmitea studentilor si aspirantilor Romani consemnele Moscovei; omul care indeplinea, printre tinerii romani, ordinele Kremlinului, omul care ii subordona ideologic, pe cei ce studiau la Moscova, comandamentelor Komsomolului sovietic.
O a doua consecinta, determinata de caracterul pur sovietic al organizatiei conduse de Ion Iliescu la Moscova, in anii ’50:
Colaborarea cu KGB-ul! Mai exact, cu Sectia a IX-a (studenti straini), din cadrul Directoratului ii (Contrainformatii) al KGB.
Studentii si aspirannii straini, aflati la studii in U.R.S.S., faceau obiectul activitatii Sectiei a IX-a, din cadrul Directoratului II al KGB, prin prisma a doua unghiuri: primul, cel contrainformativ, urmarea sa previna infiltrarea unor agenti ai serviciilor secrete occidentale in Uniunea Sovietica, sub acoperirca de studenti sau aspiranti. Pe de alta parte, Sectia a IX-a urmarea si recrutarea cat mai multor studenti si aspiranti straini aflati in U.R.S.S. drept viitoare cartite ale KGB-ului, care urmau sa fie utilizate de sovietici dupa reintoarcerca acestora in tara. In principiu, studentii si aspirantii selectionati si expediati in Uniunea Sovietica la studii trebuiau sa formeze, dupa revenirea in tara de bastina, noua elita sovietizata si, totodata, sovietizanta - care urma sa preia locul vechii elite nationale, de regula marginalizata ori exterminata in tarile Europei de Est. Aceasta veritabila coloana a V-a sovi!et!ica, era, ulterior, promovata prin intermediul consilierilor sovietici, si infiltrata in absolut toate punctele-cheie ale structurilor de stat din tarile aflate sub ocupatia militara de Armatei Rosii. Studiile in U.R.S.S. reprezentau, de aceca, un fel de pasaport in alb: studentul sau aspirantul, care se reintorcea dupa studii in U.R.S.S., nu era doar un simplu specialist intr-un domeniu sau altul, ci un veritabil homo sovieticus. Un individ format sa gandeasca si sa reactioneze conform modelului sovietic, un element recrutat dintre bastinasi dar instruit in Uniunea Sovietica pentru a deveni factor activ al procesului de sovietizare, indiferent de domeniul de activitate. Un soldat devotat al Moscovei care, in orice moment ar fi putut exclama, fara mustrari de constiinta:servesc Uniunea Sovietica. Acelasi lucru se petrecea si cu studentii ori aspirantii din Lumea a Treia, veniti la studii in U.R.S.S., de regula, !re!comandati de partidele comuniste ori alte grupari pro-sovietice din tarile lor. Pe langa pregatirea profesionala, tinerii din Lumea a Treia – provenind din tAri subdezvoltate – mai erau instruiti, in secret, in tehnicile de gherila si terorism, pentru a putea deveni ulterior conducatorii politici sau militari ai unor asa­-zise fronturi populare ori miscari de eliberare - manipulate, finantate si inarmate de KGB ori GRU – care sa preia puterea intr-o tara sau alta, instaland o conducere formata din cadrele devotate Moscovei si intereselor geopolitice ale Kremlinului. Cateva exemple, notorii, de studenti si aspiranti formati in U.R.S.S.: Nelson Mandela, Yasser Arafat, Carlos “Sacalul”. Pana la prabusirea comunismului in Europa de Est si dezmembrarea U.R.S.S., ei mentinusera permanent firul rosu cu Moscova, indeplinind ordinele si consemnele Kremiinului, de multe ori prin intermediul unor servicli secrete din tarile comuniste, aliate! M!oscovei. Sunt notorii, in acest context, relatiile lui Ceausescu si serviciilor sale secrete cu Arafat, Carlos ori diversi alti lideri marxisti din Africa, Asia ori ai unor partide comuniste occidentale.
Pentru a selectiona o viitoare cartita dintre studentii si aspirantii trimisi la studii in U.R.S.S. – verificati si trecuti, in prealabil, prin sita serviciior secrete comuniste din tarile lor – Sectia a IX-a a Directoratului II KGB se baza, ca principal colaborator, pe secretarul sovietului unional al studentilor si aspirantilor din tara respectiva. Ofiterii Sectiei a IX-a aveau, asadar, obligatia profesionala de a se intalni in mod regulat cu fiecare secretar de soviet unional studentesc, pentru a se informa (si, la randul sau, a face mai departe raport) asupra starii de spirit din randul studentilor si aspirantilor provenind dintr-o tara sau alta, pentru a lua relatii privind pe unul sau altul dintre studentii vizati spre recrutare de KGB sau pentru a trasa noi ordine.
Secretaral unui soviet unional studentese dintr-o tara sau alta, subordonat direct conduceni Komsomolului, constituia deci principala parghie a KGB-ului in recrutarea, dintre studentii si aspirantii aflati in U.R.S.S., a viitoarelor cartite.Acestea urmau apoi, in secret, o pregatire speciala intr-una dintre scolile KGB-ului, in paralel cu studule profesionale, in functie de profilul pe care KGB-ul urma sa i-l imprime: agent de spionaj, agent de dezinformare, agent de influenta politica etc.
Fara exceptie, TOTI CONDUCATORII STATELOR COMUNISTE DIN EUROPA DE EST AU FOST INSTRUITI, ANTERIOR, IN U.R.S.S., cu consecintele de rigoare.
Prima generatie de conducatori comunisti din Europa de Est, si nomenclatura rosie din aceste tari ocupate de sovietici, a fost recrutata dintre fostii Kominternisti care petrecusera ani de zile in U.R.S.S., inainte de a reveni in tarile lor de bastina, odata cu tancurile Armatei Rosii, ori dintre comunistii autohtoni, instruiti de ofiteri ai NKVD-ulni, aflati in misiune sub acoperire.
Astfel, Gherghiu-Dej, alias “Ivanov”, fusese instruit in anii ’30 de colonelul Dimitri Fedicikin, rezidentul NKVD-ului in Romania, omul care a coordonat “greva” de la Grivita din 1933, si care va reveni, in calitate de rezident, la Bucuresti intre 1944 si 1947. (Va organiza, impreuna cu diviziiie “Tudor Vladimirescu” si “Horia, Closca si Crisan”, formate in U.R.S.S., puciul de la 30 decembrie 1947).
La randul sau, nationalistul Nicolae Ceausescu – precedesorul lui Iliescu- fusese instruit, tot in anii ’30, de Vladimii Tarnovski, alt ofiter NKVD aflat sub acoperire in Romania, condamnat in procesul de la Brasov din 1936. Eliberat apoi, in urma unui schimb de detinuti, dupa care Tarnovski si-a reluat activitatea normala, in cadrul NKVD-ului. In nici o carte sau articol despre procesul de la Brasov din 1936, nu apare numele lui Vladimir Tarnovski ca ofiterul-instructor NKVD al grupului, tocmai pentru ca romanii sa nu descopere ca “marele carmaci” a actionat, in anii ’30, intr-o celula conspirativa, Kominternista, condusa de un ofiter NKVD aflat in misiune sub acoperire in Romania. Asadar, ca Ceausescu lucra, inca de atunci, pentru sovietici.
Intre anii 1951 si 1952- cate doua luni succesiv – Ceausescu a frecventat cursurile speciale, rezervate viitorilor lideri comunisti din tarile fratesti (ale Tratatului de la Varsovia), de la Academia Militara “M. Frunze” din Moscova.
Dar Ion Iliescu? Ce rol viitor ii pregatea KGB-ul “secretarului sovietului unional al studentilor si aspirantilor Romani“, aflati la studii in U.R.S.S.? Raspunsul il descoperim in referatul de cadre din 22 iulie 1955: Ion Iliescu urma sa fie propulsat in conducerea “Uniunii Internationale a Studentilor” (UIS). Asadar, intr-o organizatie de front a Kremlinului, devenind astfel unul dintre acele submarine ale KGB-ului, cum ii numeste Joel Kotek pe agentii de influenta ai Moscovei, instruiti in U.R.S.S. In materie de dezinformare, provocare si razboi psihologic. Intr-un cuvant, in ceea ce generalul Ogarkov – tatal dezinformarii de tip sovietic – numea, eufemistic, maskirovka: tehnica sovietica a dezinformarii si manipularii in masa.
3.
ILIESCU, INGINER IN MASKIROVKA
Cursurile de dezinformare si actiuni sub acoperire, rezervate viitoarelor cartite recrutate dintre studentii si aspirantii de la Moscova, erau organizate de Serviciul A, din cadrul “Directoratului I” al KGB-ului, insarcinat cu operatiunile in exteriorul Uniunii Sovietice. Deoarece submarinii, care urmau sa fie infiltrati in diversele organizatii internationaliste de front manipulate din umbra de Kremlin, actionau exact ca niste agenti de influenta, aflati in misiune in afara granitelor sovietice.
Dupa 1971 – atunci cand Ceausescu se temea ca sovieticii l-ar putea inlocui la varf, in Romania, cu Iliescu -geniul carpatin a ordonat sa i se deschida un dosar de urmarire informativa speciala identic cu cel al oricarui agent strain aflat in Romania, in slujba unui servicin secret strain. Aaa s-a nascut celebrul “Dosar Iancu” (numele codificat al lui Ion Iliescu), aflat in atentia “Directiei a II-a Contraspionaj” din cadrul DSS. Dosar intocmit, intre 1970-1975, de colonelul Mircea Aurel, pe baza sintezelor provenind de la UM 0920/A si UM 0110. Cursurile de maskirovka (procedeele de dezinformare activa si tehnica actiunilor sub acoperire), din cadrul “Serviciului A” al Directoratului I KGB, erau organiate intr-o scoala speciala, adininistrata de “Directoratul invatamant” al KGB-ului, condus de generalul Konovalov. Scoala prin care au trecut, de aitfel, mai multe personalitati din Romania ante si post decembriste. Unele, surprinse in U.R.S.S., lacursuri inte!ns!ive, chiar in momentul declansarii evenimentelor din decembrie ’89, aduse urgent in tara de la Moscova, cu un avion special, in momentul cand Aeroportul Otopeni fusese declarat, oficial, inchis traficului international.
In aceasta scoala speciala se instruiau viitoarele cartite, pe care KGB-ul urma sa le infiltreze atat in conducerile partidelor comuniste fratesti (ale Tratatului de la Varsovia), in cele occidentale ori in miscarile din Lumea a Treia, cat si inorganizailie de front ale Moscovei, asa cum era “Uniunea Internationala a Studentilor” (UIS). Toate cadrele de conducere ale UIS, incepand din 1946, au urmat cursurile speciale ale Sectiai A. Viitorii ingineri in maskirovka erau initiati in tehnica intoxicani informative, a manipularii informatiilor, a infiltrarii si inscenani cu caracter provocator, a subminarii si subversiunii politice.
Cursul special, organizat de “Sectia A” a “Directoratului I” al KGB, se ocupa de cele trei mari tehnici de dezinformare:
1. Suprimarea informatiei
2. Minimalizarea informatiei
3. Modificarea sensului informatiei
Cursul prezenta, mai intai, asa-zisele procedee preventive si defensive. Mai pe romaneste, cursantii erau initiati in telinica sovietica a cenzurarilor de tot felul, pe care generalul Ogarkov o numea camuflajul informatiei. Acesta nu era decat primul pas in materie de maskirovka. In continuare, cursul se dovedea la fel de palpitant ca un roman politist. Caci, odata trecute de ABC-ul cursului, de camuflarea informatiei, viitoarele cartite din organizatiile de front ale KGB-ului intrau in esenta viitoarei lor activitati. Initierea in ceea ce cursul numea procedeele agresive si ofensive ale dezinformarii. Care erau acestea, aflam din programa. Si merita toata atentia, pentru a intelege mai bine cu ce anume urmau sa se indeletniceasca cei de la UIS, intre care si Ion Iliescu.
Se vedem si noi care erau, asadar, procedeele dezinformarii tip maskirovka.
I. PROVOCAREA
Cursul definea Provocarea ca fiind acel procedeu ofensiv al dezinformarii, care consta in incitarea unui individ sau un grup de indivizi sa comita o eroare politica, prin reactia gresita la un eveniment regizat, o miscare politica pasnica, un partid sau o idee puteau fi, astfel, usor de compromis in ochii opiniei publice, daca se orchestrau in numele acestora manifestari cu caracter violent ori distructiv. De regula, provocarea se realiza prin infiltrarea unor agenti de influenta in tabara adversa (miscare, partid, organizatie), pentru a o compromite public, in momentul apreciat de initiatori drept cel mai potrivit. In anii ’60, cand aparusera in R.F.G. germemi unei politici de destindere cu tarile Estului comunist, cartiteleKGB-ului au fost instruite sa organizeze asa-zise miscari naziste, ai caror membrii pictau zvastici pe ziduri ori scriau lozinci reactonare, oferind astfe!l !Kremlinului posibilitatea sa denunte cercurile revansiste din R.F.G., sa refuze reluarea relatiilor diplomatice si sa blocheze semnarea oricarui acord dintre cele doua. Un exemplu tipic de provocare, tip maskirovka, in Romania a fost in iunie 1990 regizarea atacului asupra televiziunii. Pretext pentru inchiderea emisiei si, prin aceasta, incitarea venirii minerilor la Bucuresti. Ori incendierea unei masini a politiei, langa Institutul de Arhitectura, de catre politisti in civil, incendiere pusa apoi pe seama elementelor legionare, justificand astfel reactia minerilor si autoritatilor. De altfel, toate mineriadele din Romania anilor ’90-’91 sunt exemple tipice de provocari, orchestrate in scop politic. In acest context, sa ne reamintim si de teroristii din decembrie ’89, o provocare abila, care a permis unui anume grup politic sa acapareze, puterea si sa o confiste apoi, pe fundalul socului colectiv provocat popul!at!iei.
II. DEZVALUIRILE
Cursul de maskimvka isi initia agentii de influenta, si in tehnica dezvaluirilor publice. Potrivit KGB-ului, existan trei procedee de dezvaluiri publice.
1.            DIVULGAREA VOLUNTARA (KGB-ul o numea scurgere dirijata de documente sau informatii catre opinia publica. Se lansa in mass media un document autentic, dar compromitator pentru o personalitate, miscare ori partid.
2.            FALSURILE SAU DIVULGARILE INVOLUNTARE (accidentale), ale unor documente fabricate in laboratoarele KGB-ului, avand aparent toate datele autenticitatii, lansate sa ajunga intamplator si anonim la un destinatar (ziar, radio, post de televizlune), capabil sa le exploateze public. Ca de pilda, publicarea in facsimil, in ziarul italian “Sette Giorni” (o publicatie obscura),la 13 martie 1983, a unei asa-zise scrisori purtand antetul sindicatului american AFL CIO, care sugera ca acesta ar finanta, in secret, sindicatul polonez “Solidaritatea”, cu scopul de a compromite nu numai “Solidaritatea” poloneza, ci de a induce in mass media intemationala ideea ca si Lech Walesa (liderul “Solidaritatii”) ar fi finantat la randul sau. Pentru a se lansa apoi celebra acuzatie: agent CIA!
3.            DIVULGAREA PRIN INTERMEDIAR, dezvaluiri compromitatoare pentru un lider politic sau partid, realizate printr-un martor ori membru onest de partid, manipulat din umbra de profesionistii dezinformarii, care se confeseaza public, intr-o conferinta de presa, printr-un interviu ori intr-un volum de memorii. Scurgerile dirijate, falsurile bine ticluite ori confesiunile unui martor formau in conceptia KGB-ului, baza oricarei dezvaluiri, la care trebuia sa apeleze un agent de influenta dintr-o organizatie de front, partid sau miscare, in scopul compromiteni unui rival sau a altuia.
4.            SOCAREA OPINIEI PUBLICE Actiuni violente si spectaculoase, care nu lasa opinici publice timp de reflectie. Clasica a devenit, in acest sens, binecunoscuta secventa a mortilor din Timisoara: expunerea unor cadavre dezgropate, pentru a soca, cu ajutorul mass media, opinia publica intemationala.
5.            AGRESIUNEA VERBALA Consta in anunturi ori afirmatii socante, care pot sa paralizeze mental o colectivitate, incitand-o la o reactie pur emotionala. Lozinca “vin mosierii!” (categorie disparuta din viata sociala romaneasca dupa reforma agrara de la sfarsitul primului razboi mondial) a fost utilizata de Ion Iliescu, cu mare impact in opinia publica, dupa 1990. Regula spune ca intotdeauna trebuie sa minti primul, deoarece dezmintirie ori corectarile ulterioare nu mai intereseaza pe mmeni. Iliescu nu facea de fapt decat sa manipuleze, in stil maskirovka, un stereotip mental, creat de propagnda comunista in jumatate de secol de manipulare a populatiei. In acelasi scop, Ion Iliescu a mai apelat dupa 1990, in stil maskimvka, si la alte stereotipii din mentalitate colectiva: “elemente legionare”, “nu ne vindem tara”, “reinstaurarea monarhiei”, de cate ori avea un interes politic precis. Cuin vom vedea in capitolul urmator, omul isifacuse practica temeinic, la UIS, in 1955-1956, unde stereotipule erau altele: “imperialism”, “lupta pentru pace si dezarmare”, fabricate de Uniunea Sovietica, autodeclarata, in schimb, “bastion al pacii”.
6.            RAZBOIUL PSIHOLOGIC Cursul de pregatire de la Moscova al viitoarelor cartite KGB descria si cea mai importanta forma de razboi psihologic: spalarea creierelor. Altfel spus, convertirea de constiinta. Fenomenul Pitesti,sistemul de asa-zisa reeducare a prizonierilor politici, de catre un grup autointitulat “grupul detinutilor cu convingeri comuniste” (GDCC), constituie poate cel mai bun exemplu de import sovietic in materie de spalare a creierelor, dupa modelul NKVD-ist, utilizat in cursul marilor epurari staliniste din ami ’30 si introdus in Romania de gen. Alexandr Nikolski, inca din 1948.
Sa urmarim, in capitolul urmator, felul in care va functiona maskirovka, insusita in U.R.S.S., la Uniunea Internationala a Studentilor. Organizatie de front a Moscovei, in care Ion Iliescu va fi propulsat in 1955, conform referatului de cadre al C.C. al P.M.R..
V
INFILTRARE LA VARF: ION ILIESCU, “SUBMARIN” AL MOSCOVEI IN
“UNIUNEA INTERNATIONALA A STUDENTILOR” (UIS)
1.
“UNIUNEA INTERNATIONALA A STUDENTILOR”, ORGANIZAŢIE – PARAVAN A MOSCOVEI
Ascensiunea lui Ion Iliescu – inceputa odata cu ocuparea Romaniei de catre trupele sovietice (august, 1944) si continuata in forta intr-o prima etapa pana la retragerea militarilor si consilierilor sovietici (1958) – atinge un moment de varf prin infiltrarea fostului secretar al Sovietului Unional al Studentilor si Aspirantilor Romani intr-o organizatie de front, paravan al Kremlinului si KGB-ului (Directoratul I): asa-zisa Uniune Internationala a Studentilor, cu sediul formal la Praga, dar dirijata si finantata de Moscova.
In studiul sau “Le KGB et les jeunes: la grande manipulation” (KGB-ul si tineretul: marea manipulare), publicat in decembrie 1995, in “L’Histoire”, Joel Kotek – care a avut sansa sa cerceteze dupa 1991 arhivele secrete sovietice, precum si pe cele ale unor foste state satelite ale Moscovei – scrie urmatoarele:
‘In anii ’20, sovieticii au urmdrit un obiectiv prioritar: organizatiile de tineret, care proliferau in societatile democratice si care erau, in principiu, apolitice. In realitate insa, toate infiltrate, pana la cel mai inalt nivel, de “cartite” si “submarine” teleghidate de la Moscova”.
Dupa ce observa, pe baza de documente, ca una dintre cheile politicii externe sovietice a fost, dintotdeauna, infiltrarea sistematica a structurilor societatii civile occidentale, Joel Kotek mai noteaza in capitolul, sugestiv intitulat, o strategie mondiala:
“In strategia lor la scara planetara, sovieticii i-au preferat adeseori ca aliati pe “porumbeii pacifismului”, vulturilor “revolutiei proletare”. Departe de a dispare odata cu Kominternul, dizolvat oficial  in 1943, marile manevre ale propagandei sovietice au castigat chiar in amplitudine in momentul izbucnirii Razboiului Rece, mai ales din 1947. Intelectualii, democrati, liberali, pacifistii au devenit un obiectiv al masinariei de “seductie” comuniste. Dar mai existau si alte grupuri, mai ales de tineri, care faceau obiectul unor multiple solicitari (sovietice, n.n). Daca comunismul era “tineretea lumii”, dupa formularea militantului francez Gabriel Pen, tineretul putea deveni, la fel de bine, viitorul comunismului’.
Joel Kotek continua:
“In anii ’20, bolsevicii au pus la punct o strategie de infiltrare sistematica a societatii civile occidentale, al carei cuvant de ordine a fost “priretenia”. Oare nu o recomandase insusi Lenin, atunci cand invoca utilizarea acesteia pentru “indeplinirea telului comunist?”.  Principalele instrumente ale acestei operatiuni metodice au fost “organizatiile de front” “submarinele” si “cartitele””.
Pentru a intelege mai exact rolul lui Ion Iliescu in momentul teleghidarii sale ca submarin al Moscovei, in cadrul Uniunii Internationale a Studentilor de la Praga, trebuie sa descoperim mai intai, cu ajutorul cercetatorului Joel Kotek, cum functionau instrumentele sus-mentionate.
Organizatiile de front, care pretindeau ca reprezinta toate curentele societatii civile democratice, si profesau, oficial, idealuri non-comuniste, erau in acelasi timp controlate strict de partid, servind politicli exteme a Uniunii Sovietice. Foarte repede, sovieticii si-au dat seama ca aceste organizatii apolitice ii puteau servi mai eficace decat organizatiile care se declarau, deschis, pro comuniste. Prin anii ’20, aceste organizatii se numarau cu sutele si ele isi proclamau obiective demne de tot respectul si simpatia: pacea, lupta anti-imperialista, dezarmarea, ori progresul stiintific, economic si cultural al umanitatii. Asa este cazul “Ligii contra imperialismului”, creata in 1927 de Willi Munzenberg, la Bruxelles, pentru a atrage tineretul cu vederi anticolonialiste, ori “Comitetul contra razboiului Amsterdam – Pleyer”, care reunea in august 1932, intr-o miscare a inocentilor, nume ca Henri Barbusse, Romain Roland, !Al!bert Einstein etc.
Daca am vazut cum stateau lucrurile si cam ce misiune aveau organizatiile de front internationaliste, dirijate din umbra de Moscova, sa vedem care era, in schimb, misiunea submarinelor infiltrate in randul acestora de catre serviciile secrete sovietice NKVD, ulterior KGB).
Joel Kotek precizeaza:
“Membrii clandestini ai partidului comunist, “submarinele”, lucrau pentru partidul comunist atat in randul unei organizatii de front, cat si a celei rivale, a “Tineretului socialist” mai ales. Misiunea clandestinilor era aceea de a influenta din interior organizatiile infiltrate, ca sa adopte pozitii prosovietice, prin toate mijloacele posibile (…). In 1939, de pilda, misiunea consta in sustinerea, pe plan international, a atacului sovietic impotriva Finlandei. “Submarinele” erau, asadar, mai degraba agenti de influenta ai Moscovei, decat spioni veritabili, contrar “cartitelor”, insarcinate si ele sa se infiltreze in mecanismele administrative ale statelor democratice, dar in scopuri de spionaf’.
Sa retinem aceasta distinctie. Astfel, vom descoperi rolul pentru care fusese, pregatit Iliescu de catre sovietici inca din 1945, cand acesta a inceput sa fie propulsat, treptat, in conducerea U.A.E.R. (1946), U.T.M. (1949), a Sovietului Unional al Studentior si Aspirantilor Romani din U.R. S S. (1950), pentru a fi teleghidat, in cele din urma, in secretariatul Uniunii Internationale a Studentilor (1956), organizatie paravan a Moscovei si a KGB-ului.
Ascensiunea tanarului Ion Iliescu, teleghidat permanent de sovietici, ajungea astfel – dupa un deceniu de practica in materie de dezinformare si manipulare in masa – la scopul pentru care acesta fusese desemnat de la bun inceput: agent de influenta al sovieticilor intr-o organizatie internationala de front, controlata de Kremlin.
Joel Kotek descrie manevrele operatiunii de “seducere” a tineretului, intreprinsa de agentii de influenta  sovietici.
“In aceasta operatiune de control a societatii occidentale, elanul, disponibilitatea si lipsa de experienta a tinerilor ii faceau vulnerabili in mod special, la temele propagandei comuniste, purtatoare, mai mult decat oricare alta, de consemne aparent generoase si angajante. Cu ocazia turnuni catre linia antifascista din 1935, oficializata la Congresul al VII-lea al Internationalei Comuniste (Komintern), practica infiltrarii organizatiilor de tineret a fost impinsa la extrem. Fidela notiunii, care preconiza crearea unor organizatii de front antifasciste, Internationala Comunista a Tineretului (KIM) a impus numerosilor neofiti dornici sa i se alature, mai ales in momentul razboiului din Spania (1936-1939), sa se infiltreze, de o maniera clandestina, in organizatiile de front ori miscarile de tineret rivale, socialiste in speciaL Fuziunea dintre Tineretul comunist si cel socialist, in beneficiul primului, figura printre obiectivele vizate de sovietici”.
Nu numai tineretul forma obiectul infiltrarii sovietice in structurile societatii democratice occidentale. Kominternul, NKVD-ul, ulterior KGB-ul, controlau numeroase alte organizatii de front, descrise de autori ca R.Shultz si R.Godson(“Desinformatsia”, Paris, Ed. Anthropos, 1985), A.Brossat (“Agents de Moscou”, Paris, Ed. Gallimard, 1988), S.Koch (“La fin de l ‘innocence”, Paris, Ed.Grasset, 1995), F. Furet (“Le passe’ d’une illusion”, Paris, Ed.Robert Laffont, 1995) ori R. de Jouvenel (“Confidence d’une ancien sou-marin du PCF’, Paris, Ed. Juillard, 1980).
2.
PIRAMIDA MONDIALA A “ORGANIZATIILOR DE FRONT”, CONTROLATE DE MOSCOVA
Iata, succint, cateva dintre organizatiile internationaliste de front, infiltrate si manipulate de Kremlin si KGB:
·            CONSILIUL MONDIAL AL PACI, reprezenta cel mai im­portant dintre aceste fronturi, cu rol de coordonare a tuturor celorlalte. Creat la Paris in 1949, expulzat din Franta in 1951, din 1963 si-a fixat sediul la Helsinki. Grupeaza 135 de asociatii nationale si are reprezentanti la ONU si UNESCO. A sustinut toate actiunile politice de anvergura ale Moscovei. Avea, ca strategie, doua miscari de “seducere”: pe de o parte, se prezenta Lumii a Treia drept o organizatie anticolonialista, sustinatoare a miscarilor de eliberare (conduse de lideri formati la Moscova, de KGB ori GRU); in acelasi tiinp, actionea asupra cetatenilor din statele membre ale NATO, in radul carora propaga panica fata de un eventual razboi nuclear. Astfel, in 1983, cand SUA au propus U.R.S.S.-ului fie renuntarea bilaterala la toate rachetele cu raza medie de actiune, fie repartizarea unni numar egal de incarcaturi nuclear!e,! in Europa, intre NATO si Tratatul de la Varsovia, Consiliul Mondial al Pacii a organizat imediat la Praga o asa-zisa adunare mondiala pentru pace, viata si impotriva razboiului nuclear, unde se propaga teza sovietica care refuza instalarea oricaror rachete americane in Europa (in numele vietii) dar afirma dreptul suveran al U.R.S.S., de a-si mentine rachetele deja instalate, conform argumentului ca rachetele sovietice “SS 20″ nu puteau lovi teritoriul american, in timp cc raehetele americane “Pershing” puteau lovi teritoriul sovietic. De semnalat faptul ca acest Consiliu Mondial al Pacii nu a fost admis si in cadrul “Comisiei Economice si Sociale” a ONU, deoarece refuza, sistematic, verificarea trezoreriei sale si a resurselor financiare pe care le primea din motive usor de inteles.
·            FEDERATIA MONDIALA A MUNCII, creata in 1945, cu sediul la Praga, grupeaza 90 de organisme nationale afiliate. Marile sindicate americane au abandonat-o, datorita influentelor Moscovei asupra sa, si au constituit o organizatie distincta.
·            ORGANIZATIA SOLIDARITATI CU POPOARELE AFRO-ASIATICE, creata in 1957, cu sediul la Cairo reuneste 91 de participanti.
·            FEDERATIA MONDIALA A TINERETULUI DEMOCRAT, creata in 1945, cu sediul la Budapesta, reuneste 210 asociatii nationale.
·            INSTITUTUL INTERNATIONAL PENTRU PACE, creat in 1958. Se ocupa de organizarea intalnirilor savantilor progresisti din Est si Vest (ocazie cu care savantii KGB-ului si GRU-ului incearca sa realizeze cat mai multe racolari, precum ai culegerea de informatie Stiintifica si tehnologica de varf occidentala).
·            ORGANIZATIA INTERNATIONALA A ZIARISTILOR, aparuta in 1952, cu sediul la Praga, reuneste 140 de asociatii afiliate. Obiectivul: racolarea de ziaristi ori manipularea lor, intr-un sens favorabil politicii sovietice.
·            CONFERINTA CRESTINA PENTRU PACE, fondata in 1953, cu sediul tot la Praga. Numara 36 de membri si urmareste atragerea clerului din Occident, precum si condamnare a fortelor imperialiste (de regula, americane).
·            FEDERATIA DEMOCRATA INTERNATIONALA A FEMEILOR, creata in 1945, cu sediul la Berlin, reuneste 129 de orgaiiizatii. Obiectivul: mobilizarea femeilor de pretutindeni in actiuni pacifiste antiamericane si sustinerea celor initiate de sovietici.
·            ASOCIATIA INTERNATIONALA A JURISTILOR DEMOCRATI, creata in 1946, cu sediul la Bruxelles, numara 64 de grupari asociate. De regula, condamna in termenii dreptului international actiunile SUA care deranjeaza Moscova. Intra in actiune imediat ce un spion sovietic este demascat si judecat in Occident, ca si in alte situatii, cand Kremlinul are nevoie sa-i fie cautionate actiunile in termenii dreptului international.
·            FEDERATIA MONDIALA A OAMENILOR DE STIINTA, cu sedii la Londra si Lyon, care reuneste 33 de asociatii afiliate.
Precedesoarea Uniunii Internationale a Studentilor, in materie de dezinformare si manipulare a tineretului, fusese Federatia Mondiala a Tineretului Democrat (FMTD), a carei geneza si traiectorie merita trasata in dotia cuvinte, pentru a intelege cum functiona o astfel de organizatie internationala de front, paravan al Moscovei, si cine erau submarinele serviciilor secrete sovietice infiltrate in punctele cheie. Oficial, FMTD pretindea ca a fost creata la Londra, in 1945, si ca era, bineinteles, apolitica. Pentru o fatada cat mai respectabila, FMTD isi asigurase garanitile a opt ministri britanici (cu vederi laburiste, deci socialiste). Delegatiile membre ale FMTD acreditau si ele teza “apolitismului”.Organizatiile declarat comuniste reprezentan, aparent, in FMTD doar 3,2%, fata de cele catolice (de pilda) care constituiau 4% dintre organizatiile afiliate. Cu toate aceste aparente, submarinele comuniste erau inf!il!trate la varf in treisprezece dintre cele mai importante si mai influente delegatii, membre FMTD, care decideau, practic, totul (SUA, Marea Britanie, Franta, Italia etc.). In prezidiul FMTD se afla cehoslovacul Eduard Goldstilcker, unul dintre submarinelesovietice (formati in cadrul Komintern) reciclat, din 1945, in materie de dezinformare si manipulare a tineretului democrat mondial. Va fi infiltrat, ulterior, ca submarin sovietic, in conducerea Primaverii de la Praga, din 1968, in care KGB Si GRU isi infiltrasera la varf alti doi agenti: reformistul zambitor Alexandr Dubcek, crescut ai educat in U.R.S.S., secretarul Partidului Comunist Cehoslovac din ianuarie 1968, precum si generalul “Svoboda”, dovedit dupa 1991 de arhivele ex-sovietice drept agent GRU inca din 1939 – Presedintele Cehoslovaciei in momentul “Primaveni de la Praga”, omul care, dupa invazia sovietica din august 1968, a tratat cu Brejnev, la Mo!sc!ova, normalizarea situatiei din Cehoslovacia. Cum in 1945 Cehoslovacia ramasese in zona occidentala a Europei si, in parte, se afla sub ocupatie americana, submarinul comunist Eduard Goldstucker trecea in FMTD drept reprezentantul tineretului unui stat democratic, necomunist. Dupa aceeasi schema, doi dintre cei trei secretari generali erau agenti comunisti ai Moscovei. Un tanar deputat francez, tovaras de lunga durata al Partidului Comunist Francez, Guy de Boysson, era ales – cu o majoritate zdrobitoare – presedinte al FMTD. De origine aristocratica (ceea ce ii servea de minune drept acoperire), Guy de Boysson trecuse in timpul razboiului de la petainisme (si colaborationism cu Germania), direct in Rezistenta (miscare dominata de comunitati), pentru a deveni – cativa ani mai tarziu – la fel de discret, Presedinte-Director General al “Bancii Comerciale pentru Europa de Nord”, o banca-paravan a KGB si GRU in Europa occidentala. Un parcurs tip!ic!, pentru un submarin sovietic de cursa lunga
3.
LA PRAGA, SEFUL LUI ION ILIESCU A RAMAS ACELASI CA LA MOSCOVA: ALEXANDR SELEPIN, FOSTUL PRIM SECRETAR AL KOMSOMOLULUI, VIITORUL PRESEDINTE AL KGB-ULUI
Constituita in 1946, la Praga, Uniunea Internafionala a Studentilor (UIS) a urmat acelasi scenariu ca toate organizatiile de front dirijate si finantate de Uniunea Sovietica, prin serviciile sale secrete. Caracterul aparent pluralist al UIS n-a impiedicat, bineinteles, infiltrarea la varf a doi agenti comunisti, cu vechi dosare de cadre la Moscova. Astfel, presedintele UIS nu era altul decat tovarasul Tom Madden, un comunist britanic, iar secretar­general, cehoslovacul Joseph Grohmann, care petrecuse anterior ani buni in U.R.S.S..
In martie 1949, la congresul de constituire al U.T.M. de la Bucuresti – cand tanarul Ion Iliescu era ales membru in Comitetul Central – Joseph Grohmann a participat la lucrari, in calitate de reprezentant al UIS. Alaturi de Kuty Hookhom, secretara FMTD, cealalta organizatie de front a Moscovei. Ambii au luat cuvantul la congresul de constituire al U.T.M., ocazie cu care s-a subliniat ca:
“U.T.M. trebuie sa-si respecte intotdeauna indatoririle sale fata de FMTD, UIS si organizatiile de tineret fratesti”.
Avand printre nasi doua dintre organizatiile de front ale Moscovei (FMTD si UIS), ambele infiltrate de submarini ai serviciilor secrete sovietice, nu este prea greu sa ne imaginAm cam care erau asa-zisele Indatoriri ale U.T.M.-ului romAnesc.
“Revine sarcina Uniunii voastre (U.T.M.,  n.n.) sa cultive, cu si mai multa intensitate, spiritul internationalist in randurile tineretului, sa sustina cu mai multa tarie FMTD si UIS, sa sprijine lupta eroica a tineretului in Grecia, Spania, din colonii si din celelalte tari subjugate de imperialisti”.
Mai precis: sa sprijine politica externa sovietica, in diverse puncte critice de pe batranul continent. Stalin ii inarmase in secret pe comunistii greci – via Bulgaria – in tot cursul razboiului civil din Grecia, tara pozitionata in dreptul Canalului de Suez, si continua sa-i finanteze masiv pe comunistii spanioli, deoarece nu dorea sa renunse la castigarea infiuentei intr-o zona atat de importanta, pe plan geo-strategic, asa cum era Peninsula Iberica, precum si sa sustina subversiuneamiscarilor de eliberare din Lumea a Treia. Miscari ai caror lideri fusesera anterior instruiti la Moscova, ca si Ion Iliescu.
De altfel, tanarul Ion Iliescu va vizita Praga si se va familiariza cu atmosfera de la UIS cateva luni mai tarziu, dupa constituirea U.T.M.-ului, in noiembrie 1949, cand va participa la saptamaana internationala a studentilor, dovada clara ca Moscova ii pregatea pe Iliescu – inca de pe atunci – pentru o viitoare infiltrare in conducerea UIS, produsa in 1955. Adica, imediat dupa cei cinci ani de instruire in marea tara a socialismului.
Partea cea mai interesanta a firului rosu, care l-a legat dintotdeauna pe Ion Iliescu de Moscova, o constituie un alt amanunt: la Praga, in cadrul secretariatului UIS, Ion Iliescu avea acelasi sef pe care il avusese anterior la Moscova, in cadrul Komsomolului, in calitatea sa de secretar al Sovietului Unional al Studenfilor si Aspirantilor Romani: Alexandr Selepin, cel care va deveni peste doi ani (1958) presedinte al KGB-ului!
La Praga, infiltrat strategic in postul de vice-presedinte UIS, kaghebistul Alexandr Selepin avea o sarcina precisa: el era acela care coordona intreg sistemul de agenti infiltrati de KGB si organiza jocurile operative, de dezinformare si manipulare, ale UIS, acoperite sub umbrela diverselor actiuni internationale ale tineretulni. Printre care, asa-numitele “Festivaluri Internafionale ale Tineretului si Studentilor”. Mana dreapta a kaghebistului Alexandr Selepin in secretariatul UIS de la Praga: Ion Iliescu, fostul sau subaltern din cadrul Komsomolului de la Moscova.
SA retinem acest tandem, Selepin-Iliescu, format la Moseova, in cadrul Komsomolului, pe care il regasim apoi la Praga, in cadrul UIS, dupa numai un an. In 1956, UIS avea serios de lucru in doua directii: demascarea revolutiei maghiare (implicit, cautionarea pe plan international a interventiei sovietice in Ungaria si a inecarii in sange a insurectiei anticomuniste de la Budapesta): precum si organizarea de manifestatii ale tineretului universitar democrat, impotriva interventiei imperialiste a Marii Britanii, Frantei si Israelului la Suez. Doua obiective, de fapt, ale politicii externe sovietice in acel moment: o dezinformare masiva asupra evenimentelor tragice din Ungaria, care starnisera oprobiul lumii intregi; manipularea opiniei publice internationale impotriva actiunii anglo-franco-israeliana de la Suez si sustinerea morala a lui Gamal Abdel Nasser, unul dintre principahi pioni ai Moscovei in cadrul “Lumii a Treia”, pe esichieru!l !politic international.
In 1956, toate organizatiile de front controlate de sovietici au fost mobilizate in aceste doua directii: FMTD si UIS, intre celelalte.
Este interesant de remarcat ca, dupa numirea sa in fruntea KGB-ului din 1958, Alexandr Selepin, mentorul lui Iliescu, isi va lega numele de una dintre cele mai importante restructurari din activitatea KGB-ului: revenirea la marile operatiuni de influenta (gen celebra operatiune “TRUST”, din anii’20). Asadar reorganizarea KGB-ului in vederea unor actiuni de dezinformare si jocuri operative, la seara planetara. Anatoli Golitin, celebrul transfug sovietic, le va semnala peste cativa ani in cartea sa “The new lies for the old” (Minciuni noi in locul celor vechi), carte publicata in 1984, si in care Golitin anunta, premonitoriu, evenimentele din Europa de est din 1989, cand statele comuniste – ca parte a noii strategii sovietice de dezinformare – se vor reforma si democratiza peste noapte. Cu comunistii-dizidenti de la linia anterioara a partidului, infiltrati la putere. In 1984, Anatoli Golitin – unul dintre cei care cunosteau in profunzime !! reforma KGB-ului initiata in 1958 de Selepin, mentorul lui Iliescu – scria ca “liberalizarea Europei Rasaritene va implica, probabil, revenirea la putere in tari ca Cehoslovacia, de pilda a unui Dubcek si a asociatilor sai. La 10 septembrie 1989, la Praga, comunistul brejnevist Gustav Husak demisiona iar reformistul Dubcek anunta, in aceeasi zi, ca preluase toate functiile fostului lider comunist cehoslovac. Conform lui Golitin, aceasta maskirovka a KGB-ului fusese pregatita inca din anii ’60, pentru situatia de avarie grava a sistemului comunist, cand noi echipe - pregatite din timp – urmau sa introduca liberalizarea si reforma, doar ca elemente ale unei operatiuni de dezinformare globala, atat fata de Occident, cat si fata de propria populatie nemultumita, si care nu va mai apuca sa observe ca noii reformisti aveau, de fapt, vechi state de serviciu in nomenclatura partidelor comuniste, iar unii in serviciile secr!et!e (Gorbaciov, Sevarnadze, Horn, Aliev, Iliescu etc.). Bazele acestei vaste operatiuni de dezinformare fusesera puse de Selepin inca din 1958-1959. Nu intamplator, in Romania, lui Ceausescu avea sa-i succeada comunistul-dizident, format in U.R.S.S., Ion Iliescu, colaboratorul lui Selepin in cadrul Komsomolului, la Moscova, apoi in cadrul UIS, la Praga.
Nu intamplator, Iliescu si oamenii sai vor face ca reforma in Romania sa bata pasul pe loc, lasand in schimb sa prospere structurile mafiote, in primul rand cele aflate in stransa legatura cu Mafia Rusa (constituita prioritar, dupa 1991, din fostii ofiteri KGB si GRU) si cu oamenii de afaceri din Lumea a Treia, mai ales cei arabi, fosti colaboratori ai celor doua servicii secrete sovietice, in tot cursul Razboiului rece.
Si nu intamplator, comertul cu arme, droguri si materiale strategice continua in Romania si dupa ’90 de multe ori cu aceiasi umanisti, ori patrioti, rodati anterior sub Ceausescu, intr-o perfecta colaborare cu noii magnati rusi.
4.
UIS – CURRICULUM VITAE SI FINANTAREA SOVIETICA
In contextul Razboiului rece, Uniunea Internationala a Studentilor, in secretariatul careia era infiltrat in 1955, ca submarin al Moscovei, tanarul Ion Iliescu, activitatea acestei organizatii a urmat, riguros, principalele momente ale confruntarii celor doua blocuri ideologice si militare. Fara alta rivala pana in 1950, UIS avea marele avantaj pentru sovietici ca reprezenta singura organizatie abilitata sa vorbeasca in numele studentilor, la diverse reuniuni internationale ori instannte ONU. In 1946, UIS respingea Planul Marshall (conform indicatiilor Moscovei) si planul constructiei Uniunii Europene. In februarie 1948, UIS sustinea lovitura comunista de la Praga (unde, de altfel, isi avea si sediul), in ciuda faptului ca membrii sectiei sale cehoslovace erau arestati. Nici o contradictie:
UIS reprezenta Moscova, sectia sa cehoslovaca cazuse insa in marea eroare de a crede ca reprezenta altceva, anume studentimea pragheza. O eroare corectata rapid, prin reorganizarea sectiei cehoslovace. In cursul razboiului din Coreea, UIS organizeaza nu numai intense manifestatii studentesti impotriva agresiunii americane dar colecteaza fonduri, alimente si medicamente pentru ajutorare a poporului coreean, restrans geografic de UIS doar la partea de nord, comunista, cea sustinuta de sovietici. In 1956, alt an de referinta: UIS se afla, din primele momente, de partea interventici si apropagandei sovietice in Ungaria. In schimb, UIS, va denunta vehement invazia anglo-franco-israeliana, de la Canalul de Suez, de natura imperialista, impotriva poporului arab, facandu-i propaganda lui Nasser. Fireste, Uniunea Sovietica nu va ezita sa faca orice efort, mai ales financiar, pentru a sustine o organizatie-paravan a politi!ci!i sale externe, care se dovedea atat de eficace. Practic, UIS beneficia de la Moscova de fonduri nelimitate. Uniunea Sovietica nu facea nici un fel de economii, cand era vorba sa capteze spiritul tineretului studios din lumea intreaga (cu accent pe Lumea a Treia), cu ajutorul duhovnicilor de la KGB. Acei ingineri ai sufletelor invocati de Stalin, acei specialisti in dezinformare si spalarea creierelor.
In iunie 1952, UIS lansa editia araba a publicatici sale “Studentii lumii”, aducand astfel la sapte numarul limbilor straine in care se edita revista, pe langa editiile in engleza, germana, spaniola, franceza, italiana si rusa.
CIA estima intr-un raport ca U.R.S.S. varsa anual circa 2,5 miliarde de dolari, pentru finantarea tuturor organizatiilor sale de front.
In august 1951, la Berlin, al treilea “Festival mondial al tineretului si studentilor” reunea 24.000 de participanti, veniti din 103 tari. Aceste festivaluri se dovedeau, intre altele, extrem de costisitoare. La Praga, in 1947, festivalul similar necesitase investiti de circa 1 milion de dolari, conform rapoartelor CIA.
Patru ani mai tarziu, in Berlinul de Est, nota de plata a festivalului se cifrase la 50 de milioane de dolari. Pentru ca in 1955, la Varsovia, festivalul - in al carui comitet de conducere se afla si Ion Iliescu – sa atinga cifra record de 100 milioane de dolari. Adica 5% din bugetul Poloniei. Confederatia internationala a sindicatelor libere calculase in 1955 ca, daca sumele enorme investite in festival ar fi fost utilizate in scopuri productive, salariul mediu in Polonia ar fi crescut cu 6%.
Pentru editia din 1957 a festivalului, care urma sa fie gazduit in U.R.S.S., un raport al CIA estima ca suma investita se ridica la peste 200 milioane dolari.
In final, trebuie sa ne mai intrebam doar daca KGB-ul ar fi acceptat sa arunce atatia bani pe fereastra numai pentru a organiza un simplu festival al tineretului si studentilor.
Potrivit lui Joel Kotek, dupa Razboiul Civil din Spania, asa-numitele festivaluri mondiale ale tineretului si studentilor au constituit cel mai mare rezervor de racolare pentru serviciile secrete sovietice. Dupa 1952, Ion Iliescu s-a aflat constant in comitetele de organizare ale festivalului, pana in 1957. 
VI
“SPALAREA CREIERELOR”: ILIESCU SI MINERIADELE
(AFACEREA “STATILOR-PILOT”: 25 DE ANI DE EXPERIENTE PSIHO-SENZORIALE ASUPRA MINERILOR, PENTRU A CREA “OMUL NOU”)
1.
“SPALAREA CREIERELOR” SI “REEDUCAREA”,
DOUA TEHNICI DE MANIPULARE DE TIP KGB
Cum am vazut anterior, intre tehnicile deprinse de viitorii submarini in scoala speciala a Sectiei A, din cadrul Directoratului I al KGB, se numarau doua, circumscrise procedeelor razboiului psihologic: reeducarea si spalarea creierelor. Intre cele doua procedee kaghebiste exista o legatura intima, deoarece reeducarea constitilie, in fapt, un efect al telmicilor de spalare a creierelor. Antecesorul KGB-ului, celebrul de trista memorie NKVD, utilizase din plin tehnicile de spalare a creierelor in anii’30, in timpul marilor procese politice regizate de Stalin. Atunci, personaje bolsevice de talia lui Kamenev ori Zinoviev – tovarasii de drum ai lui Lenin, inca din perioada exilului acestuin in Elvetia – se ridicau in picioare in plin proces si se acuzau de tradare si de spionaj, cerand sa ii se aplice pedeapsa capitala si aducand, totodata, lui Stalin, imnuri de slava si omagii fierbinti. Din celule, inaintea zilei fix!at!e pentru executie, unii expediau o “ultima scrisoare” lui Stalin, adevarate declaratii de dragoste si de admiratie, pe care Tatukul de la Kremlin le adnota, impasibil si invariabil, cu epitete gen scelerat, degenerat, schizofrenic.
Istoricii si analistii considera, retrospectiv, ca acest gen de maniestari aveau la baza aplicarea in cursul anchetelor a unor tehnci speciale de spalare a creierului, care determinau ulterior o manipulare a acuzatului asemanatoare transei hipnotice, prin care se putea obtine orice tip de reactie din partea subiectului. Dupa al doi lea razboi mondial, KGB-ul a exportat tehnicile de spalare a creierelor, ca si cele de reeducare, in ta rile comuniste ale Europei de Est, printre care si Romania. Procesele staliniste de la sfarsitul anilor ’40 – procesul lui Rudolph Slansky din Cehoslovacia ori procesul lui Laszlo Rajk din Ungaria – o dovedesc.
In Romania, asa cum aminteam, tehnicile sovietice de reeducare prin spatarea creierelor au fost experimentate, mai intai, in cadrul a ceca ce istoricii au numit fenomenul reeducarii de la Pitesti: constituirea unui grup tortionar, format din detinuti –            autointitulat grupul detinutilor cu convingeri comuniste (G.D.C.C.) – grup care proceda la spalarea creierelor celor din celule, indicati de conducerea inchisorii, prin aplicarea unei intregi game de torturi fizice si psihice, in mod continuu, ziua si noaptea. In acest fel, anchetele oficiale devenean un fel de pauze in torturarea detinutilor in celule de catre camarazii lor. Un alt tip de reeducare prin spalare a creierelor - importat tot din U.R.S.S. – l-a constituit, in aceeasi perioada, fenomenul santierismului, al stahanovismului. Santiensmul a fost aplicat in Romania atat in varianta sa concentrationara (Canalul Dunare-Marea Neagra, un vast !gu!lag, copiat dupa modelul stalinist al Canalelor Moscova-Volga si Marea Baltica-Marea Alba), cat si in varianta asa-zisa a Santierelor tineretului, in care locul gardienilor era luat de activistii si propagandistii U.T.M., cei care ii fortau pe tinerii expediati pe santier, in scop dereeducare, sa sparga norma (dupa modelul lui Stahanov din U.R.S:S.). Ori ii indoctrinau politic, prin lectura si comentarea zilnica, la prima ora, a editorialului din “Scanteia”. La sfarsitul anilor ’40 si inceputul anilor ’50 asemenea santiere ale tineretului impanzisera Romania, in paralel cu cele concentrationare. Santierele “Salva Viseu” ori “Bumbesti-Livezeni” – unde fusesera expediati asa-zisi voluntari, alaturi de malagambisti si cosmopoliti, trimisi acolo de Militie in scop de reeducare – formau obiectul activitatii C.C. al U.T.M., ocupand un spatiu prioritar in propaganda presei, radioului si chiar a cinematografiei, primul film, “Rasuna valea”,! r!ealizat in 1949, a prefatat industria cinematografica comunista romaneasca. Sectia “Invatamant Mediu si Superior”, din cadrul C.C. al U.T.M. (unde activa cu succes tanarul Ion Iliescu), era implicata din plin in fenomenul “santierismului” si al reeducarii prin spalarea creierelor acelora pe care propaganda ii numea eufemistic brigadieri. Intr-un interviu, Ion Cioaba povestea cum muncise ca activist pe unele din santierele tineretului, alaturi de varul sau, Ion Iliescu. (Cum am vazut, Iliescu se initiase inca din 1947, in Brigada “Vasile Roaita”, pe un asemenea santier din Albania). Este interesant ca Ceausescu a creat, la randul sau, un santier al tineretului, cu caracter concentrationar (pazit de forte M.I.), atunci cand a inaugurat lucrarile la noul Canal Dunare-Marea Neagra, doua decenii mai tarziu. Semn ca reeducarea prin spalarea creierelor continua, neabatut, in Romania.
2.
EXPERIMENTUL “STATIILOR-PILOT”:
25 DE ANI DE EXPERIENTE PSIHO-SENZORIALE ASUPRA MINERILOR, PENTRU A CREA “OMUL NOU”
La mijlocul anilor ’60, Ceausescu a declansat un experiment care urma sa conduca la crearea, pe cai stiiintifice, a ceea ce el numea omul nou. Un mod de a incerca sa se stabileasca conditiile in care putea fi reeducat si transformat intr-un soi de Rambo nou muncitorul roman. Experimentul statiilor pilot a fost imtiat in localitatea Berevoiesti (Arges) si condus de sociologul V. V. Caramelea. Ulterior, experimentul a fost extins la alte 600 de statii pilot din intreaga tara, pana in 1990, cand a incetat iar documentatia a fost sustrasa in mare graba. In acest experiment au fost implicate mai multe institutii importante: Academia RSR, Facultatea de Filozofie a Universitdtii Bucuresti, Academia “Stefan Gheorghiu”, Consiliul de Ministri. Dar si C.C. al U.T.C., precum si Ministerul pentru Problemele Tineretului, condus de Ion Iliescu. Un numar de personalitati politice post-decembriste – Dan Martian, Antonie Iorgo!va!n, Vasile Vacaru, Virgil Magureanu, Catalin Zamfir, Vladimir Pasti – s-au implicat direct ori ca autori morali in acest experiment. In mod concret, experimentul “Berevoiesti” urmarea sa testeze comportamentul si reacthle psihice ale minerilor, in situatii-limita, in comparatie cu reactiile similare ale altor categorii de muncitori, ca de pilda muncitorii forestieri sau muncitorii agrari. Prima intrebare care se impune: de ce au fost alesi drept cobai minerii, forestierii si agricultorii? Sa observam ca echipa lui V. V. Caramelea se concentra asupra unor categoni de muncitori care aveau in comun urmatoarele caracteristici: 1) munca fizica grea; 2) nivel de instruire scaizut; 3) mentalitate de grup colectivista. Astfel spus: munca fizica dura (care presupunea forta muschiulara), un nivel de instruire precar (acces limitat la informatii) si o activitate colectivista (care estompa, asadar, personalitatea individului) au fost considerate drept caracteristici ideale pentru edif!ic!area, prin manipulare, a acelui om nou solicitat de Ceausescu. De ce Berevoiesti? V. V. Caramelea si Alex. Bera explica in studiul lor “Ecologia naturala in studiul adaptabilitatii umane si al personalitdtii” (1968), studiu care contine o sinteza asupra experimentului de la Berevoiesti. Se constatase ca la Berevoiesti existau “grupuri cu o evolutie indelungatd, biologica si sociala, intr-o zona de veche locuire umand.” Ce se urmarea? In primul rand, sustin cei doi savanti,“sa se defineasca antropologic complex biologic, psihologic, istoric, social, cultural) populatia din zona, in faza trecerii de la societatea agricola la cea industrializata.” Mai exact (lasand deoparte limbajul de lemn), de la societatea romaneasca traditionala la cea comunisti, asa incat mai tarziu, cand se va trece de la comunism la capitalism, prin tranzitie, unii vor cunoaste la perfectie gradul de reactivitate al minerilor in sit!ua!tii limita, atipice). Practic, V. V. Caramelea si echipa sa incercau cu metode psihologice sa inregistreze reactiile minerilor, padurarilor si agricultorilor la probe care solicitau functiile psihosenzoriale, pentru a depista astfel deosebirile de raspuns adaptiv la semnalele din ambianta. Adica, raspunsul la semnalele manipulative. Tehnic, s-au masurat: “caracteristicile nervoase si de perceptie rapida, latenta si durata reactiilor motorii la stimuli luminosi cu ajutorul cronoscopului; excitabilitatea neuromusculara a minerilor, comparativ cu forestieni si padurarii, in functie de varsta etc. Curbele de intensitate – durata au dovedit, inca din anii ’60-’70, ca grupa minerilor de 20-29 de ani avea excitabilitatea muschiulara cea mai buna si diametrul pumnului cel mai mare. Este exact grupa de varsta aleasa pentru a veni la Bucuresti, in toate “mineriadele”, in urma unor “elemente informationale!uo!te  si cu caracter “adaptativ-manipulatoriu”, progresiv-percepute de mineri la televiziunea nationala post decembrista. S-a alcatuit si un tabel (atlas), unic in felul sau, cu determinanti de comportament la aceste categorii de muncitori. Ultimele doua rubrici ale atlasului sunt cat se poate de semnificative: determinarile politice si ideosincraziile. Intre determinarile politice, la Berevoiesti s-au experimentat reactiile minerilor fata de “diferentele de acces la bunurile materiale” (pe grupe de calificare miniera) iar laideosincrazii s-a cercetat reactia minerilor fata de evenimente unice, ca si fata de zvonuri privind prezumtive inundatii, furtuni si alte calamitati naturale. Reactia minerilor fata, de accesul la bunuri materiale si fata de zvonuri fusese asadar, intre anii ’60 -’70, atent cercetata, observata, catalogata si cuantificata, pe grupe de lucra tori din mina, nivel !de! educatie, specificul muncii din mina. Constatam oprima ipocrizie: se afirma ca se cerceta adaptabilitatea unor grupuri de muncitori in tranzitia de la societatea agricola (traditionala) la societatea de tip indus­trial, dar erau cercetati, predilect, agricultorii, padurarii si mineri. Nu electronistii, chimistii ori fizicienii. Dintre ramurile proprin-zis industriale, nu au fost luati in studiu decat muncitorii din industria constructoare de masini. Ce legatura aveau insa agricultorii, padurarii sau minerii cu industrializarea? Evident, nu aveau nici o legatura. Aveau insa o legatura cu scopul tainuit al experimentului Berevoiesti - pastorit, intre altii, de Ion Iliescu, (ministru pentru problemele tineretului), Vasile Vacaru, Virgil Magureanu si altii. Crearea omului nou, visat de Ceausescu, care urma sa apara in matca Argesului scornicist. V. V. Caramelea avertiza intr-un studiu din 1972 ca omul nou nu putea fi creat decat! p!rin: “Distrugerea dirijata a valorilor traditionale ale poporului roman(…) Dirijand apoi, in sensul dorit de societate, procesele. socializdrii si instructiei, in actiunea educarii membrilor sai.”
Spalarea dirijata a creierelor va implica, ulterior, ditriugerea sistematica a bisericilor, sistematizarea satelor romanesti, legea patrimoniului si cea a colectulor, “Cantarea Romaniei” si “Daciada”, manualele triumfaliste de istorie (falsificata si cenzurata), inchiderea grarnitelor, utilizarea functionarilor, a elevilor, studentilor si a armatei la stransul recoltei, practica in productie etc.etc.etc.
Spalarea creierelor va mai presupune inca ceva: instigarea unor categoni sociale impotriva altora. Prin stimularea reactiei, a ideosincraziei unei categoni sociale (ca, de pilda, minerii) fata de diferentele de acces la bunurile materiale - in cea mai pura traditie comunista (nu ne vindem pe dolari, Kent si cafea) – sau fata de evenimente unice (gen mitingul golanilor, atacarea televiziunii de elemente legionare etc.). Mineni au fost, in realitate, doar niste cobai,utilizati de papusarii din umbra. Aceia care le-au testat si cunoscut anterior reactiile, timp de douazeci si cinci de ani.
3.
“SPALAREA CREIERELOR”:
ILIESCU SI MINERIADELE TIP “MASKIROVKA”
·     28 IANUARIE 1990
In Piata Victoriei are loc un mare miting de protest al membrilor si simpatizantilor partidelor istorice – PNTCD si PNL – precum si al altor formatiuni democratice, impotriva hotararii FSN de a participa la alegerile programate pentru luna mai.
Ion Iliescu, dupa o vizita intempestiva a ministrului de externe sovietic Sevardnadze la Bucuresti, uita repede de afirmatia facuta in repetate randuri dupa 22 decembrie ’89, anume ca FSN constituie doar o forta politica provizorie, care si-a asumat raspunderea de a organiza alegerile si detine puterea doar pentru gestionarea treburilor tarii, si anunta participarea FSN la alegerile din mai. Spre seara, FSN organizeaza o contra manifestatie a simpatizantilor Frontului: apar muncitori de la IMGB, ICTB, IMMR, IIRUC, precum si mineri adusi cu trenul din Valea Jiului. inarmati cu bate, rangi, topoare si alte argumente contondente. A doua zi, pe 29 ianuarie, sub lozinca “Lasati guvernul sa gandeasca”,minerii si muncitorii sus mentionati devasteaza sedule PNTCD si PNL, dupa ce li s-a spus ca acolo sunt arme si droguri. Aparatele XEROX le sunt prezentate drept masini de fabricat dolari. Reactia minerilor la zvonuri, cum am vazut, fu!se!se testata inca din anii ’60-’70.
La sfarsit, Iliescu multmeste agresorilor, pentru sprijin.
·     28 FEBRUARIE 1990
In Piata Victoriei are loc o manifestatie pasnica impotriva Securitatii. Spre pranz, un grup de mincri condus de un anume Szekely (un pezevenghi, sustine Iliescu) ataca sediul Guvernului, forteaza intrarea, sparg geamurile, distrug mobilierul si se incaiera cu soldatii, totul va fi prezentat ulterior la TVR, drept o consecinta a manifestatiei initiale, pentru a soca opinia publica, exact ca in manualele de maskirovka). Seara, Miron Cozma si delegatia ortacilor incep tratative la guvern si anunta ca vor reveni de cate ori li se va cere.
·     14 IUNIE 1990
12.000 de mineri – alertati de oprirea emisiei TVR din seara de 13 iunie, cand Iliescu a acuzat grupuri legionare de actiuni provocatoare (incendierea masinii politici, atacarea sediului M.I. etc) – sosesc la Bucuresti. Mineni sunt imediat transportati cu autocamioanele in Piata Universitatii, unde se dedau la atrocitati care vor ingrozi opinia publica internationala, aruncand Romania pentru cativa ani de zile la coltul istoriei. Mineni aresteaza, cot la cot cu politia, devasteaza Institutul de Arhitectura si Facultatea de Geologie. Li se spusesera ca acolo studentii ascundeau droguri. Scop in care minerilor li se aratase o punga cu faina (dupa modelul xeroxului, care fabrica dolari la liberali). Este arestat de catre mineri liderul Pietei Universitatii, Marian Munteanu, despre care minerilor ii se spusesera ca e legionar, iar un miner a incercat chiar sa-l decapiteze. Sunt devastate, din nou, sediile partidelor istorice, loc!ui!nta lui Ion Ratiu si este cautat insistent Corneliu Coposu. In premiera, sunt devastate sediile publicatiilor “Romania libera”, “Dreptatea”, “Expres”, “Baricada”. Minerii interzic aparitia “Romaniei libere”. Bilant oficial: sase morti si 560 de raniti, in evenimentele din 13-15 iunie. La sfarsit, Ion Iliescu multumeste public minerilor, la Complexul Expozitional: “Exemplul dumneavoastra a fost plin de imbarbatare pentru toti cei de bine, care doresc progresul societaiii romanesti (…). Cu ajutorul dumneavoastra au fost descoperite in subsolul cladirii PNT depozite de “sticle incendiare”, de “droguri”, de “seringi”, cu care s-au injectat droguri unora din cei care stateau in Piata Universitatii, si “armament”.”
Exact ca la carte! Cum scrie in manualul de maskirovka, arta dezinformarii, a intoxicarii si manipularii in masa.
Cineva, se vede treaba, absolvise cu brio cursurile Sectiei A, din cadrul “Directoratului I al KGB-ului”, in timpul studiilor la Moscova. Cineva stia prea bine care sunt reactiile minerilor la zvonuri si evenimente unice. Cineva cunostea de minune cum se face spalarea creierelor prin intoxicare si manipulare in masa.
VII
REVOLUTIA LUI ION:
“UN FEL DE PAR-PAR-PAR SI CU ASTA BASTA!”
(Ion Iliescu catre generalul Nicolae Militaru, Parcul Herastrau, 1982)
1.
KGB SI REVOLUTIA DIN EUROPA DE EST
Probabil ca numai in Romania anatomia comuna a evenimentelor istorice din anul 1989 continua sa fie – vorba poetului - lung prilej de vorbe si de ipoteze. In Occident, ca si in restul statelor Europei de Est, evenimentele din 1989 sunt de mult clarificate. Faptul ca multimile au fost atrase in strada de perspectiva ispititoare de a scapa de comunism a fost instisat de Iliescu & Co drept o explozie populara, spontana. Trecandu-se, ca de obicei, sub tacere evenimentele care au facut posibila eliminarea, printr-o lovitura de stat, a clanului Ceausescu. Altii insa, ca presedintele Havel, n-au ascuns propriului popor adevarul legat de planul rasturnarii comunismului ca sistem si nici factorii, de mare complexitate, care au guvernat si monitorizat aceasta schimbare istorica generala, a unei jumatati de continent.
Cunoscutul dizident sovietic, Vladimir Bukovski – una dintre sursele cele mai bine informate, in ultimii douazeci de ani, din Estul Europei – dezvaluia urmatoarele, inca din 1990:
“Niciodata rolul KGB-ului in interiorul tarii [U.R.S.S. - n.n.] si in strainatate nu a fost atat de important. Serviciile secrete sovietice sunt cele care au vegheat la rasturnarea lui Ceausescu in Romania, care au lansat “revolutia de catifea” in Cehoslovacia, care au luat masuri pentru rasturnarea lui Erich Honecker in Germania Rasariteana, producand indeosebi circumstantele favorabile distrugerii zidului Berlinului” (“L’Empire du moindre mal’, Libre Journal, Paris, nr. 1, sept-oct, 1990, p.30).
Strategia urmarita de U.R.S.S. fusese pusa la punct, inca din 1984, de Andropov si KGB (Directoratul nr. 1 – PGU) si urmarea un scop strategic. Acest scop strategic a fost definit de contele Alexandre De Maranches (fostul sefal SDECE-ului francez), care l-a citat pe unul dintre apropiatii lui Gorbaciov, anume Gheorghi Arbatov, cel care a afirmat: “U.R.S.S. va face cel mai rau lucru cu puunta: ea va va lipsi de dusmanul vostru” (Le Figaro, Paris, 10 ianuarie 1990). Mai limpede a expus aceasta strategie sovietica, initiata de Andropov si transpusa in practica de Gorbaciov, Jean-Francois Deniau, membru al Consiliului Europei, care a precizat ca “Uniunea Sovietica isi propusese drept scop acela de a pleca, pentru a ramane” (vezi art. “Les marches lointaines de l ‘Empire: partir pour rester”, in Jean Marie Benoist “Apres Gorbatchev”, Paris, 1990, p.137 si urmatoarele).
Si mai explicit asupra scopului strategic urmarit de Gorbaciov prin schimbarea la fata din 1989, ulterior prin puciul lui Potemkin (august 1991), a fost Lev Nevrozov, cand a scris “In partida sa de sah pentru dominatia mondiala, Kremlinul si-a sacrificat stapanirea asupra Europei de Est, a efectuat un schimb de piese, pentru a-si asigura o mai buna penetrare a economiei si tehnologiei Europei Occidentale (“The Kremlin and the Western Politico-Cultural Establishment”, Midstream, 1990, p.1)”. Insusi Erich Honecker, liderul comunist est-german, a confirmat ca a existat o strategie pe termen lung a KGB-ului si a evocat “o scurta vizita a lui Sevardnadze pe tarmul Marii Negre in toamna lui 1984, adica inca in timpul lui Cernenko, in cursul careia s-a cazut de acord asupra faptului ca totul trebuia sa se schimbe, in Uniunea Sovieticasi in alte parti” Erich Honecker, interviu acordat televiziunii germane DSF, la 10 octombrie 1990, orele 20,15). Ac!el!asi Honecker dezvaluia, la 21 noiembrie 1990, politica “Casei comune si europene” a lui Gorbaciov si adevaratele sale resorturi, intr-un alt interviu: “Destituirea mea ca sef al partidului si al statului este rezultatul unei manevre de anvergura, ai carei instigatori continua sa ramana in umbra. Cei care astazi se lauda cu aceasta actiune nu sunt altceva decat plevusca. Ne aflam in prezenta unor schimbari extrem de importante, care nu au apar ut dela o zi la alta, ci au fost planificate de multa vreme, la scara europeana si chiar mondiala. (…) Reunificarea Germaniei trebuia sa fie considerata ca o contributie la construirea “Casei europene si, data fiind situata actuala, lucrul acesta nu putea fi atins decat printr-o transformare a sistemului politic din RDG” Erich Honecker, interviu acordat ziarului “Berliner Wochenpost”, 21 noiembrie 1990). Este, probabil, una dintre cele mai importante dezvaluiri asupra culiselor geostrategice ale rasturnani comu!ni!smului in intreaga Europa de Est, facuta de stapanul STASI. De remarcat este faptul ca Honecker vorbeste de schimbari planificate de multa vreme, nu numai la scara europeana, ci si mondiala. Evenimentele ultenoare lui ’90 au confirmat aceasta directie: eliminarea lui Mobutu, Suharto etc. pledeaza pentru un proces continuu la scara  internationala. Un lucru este cert: tratativele Gorbaciov-Kohl, privind conditiile reunificarii Germaniei, s-au materializat prin pactul Kohl-Gorbaciov, de la Geneva, din septembrie 1990, care a stabilit, intre altele, noile sfere de influenta, din Europa de Est si Balcanica. Razboiul din Iugoslavia, declansat in 1991, este un exemplu notoriu in acest sens.
Daca Gyula Horn, ministrul de externe al Ungariei comuniste – vechi membru al serviciului secret maghiar AVO (vezi declaratia contelui Stephen Bethien, membru al Parlamentului ungar) si documentele transmise de televiziunea ungara in mai l994 – a deschis granita pentru miile de refuigiati est-germani aflati la frontiera cu Austria, in schimb, Zidul Berllnului a cazut, in urma unui asa-zis accident. In realitate, inca de la mijiocul anilor ’80, KGB-ul a creat la Berlin o antena(rezistenta) ultasecreta, codificata Luci (Fulgerul), care actiona independent de sediul est-german al KGB-ului, de la Kalhorst, si care nu avea nici cel mai mic contact cu STASI. Existenta acestei unitati ultrasecrete nu era cunoscuta decat de membrii Diviziei a 4-a a KGB-ului si de cativa din membrii statului sau major de la Moscova, in primul rand de generalul Anatoli Novikov. Sarcina grupului Luci: restructurarea peisajului politic est-german, conform strategiei K!re!mlinului, in pregatirea reunificarii (vezi Raif Georg Reuth, Andrea Bonte “Das Komplott”, Munchen, 1993, p.210 si urmatoarele). Printre altele, grupul Luci organiza manifestatii de strada – unele insumand cate 100.000 de oameni – cu caracter anticomunist si chiar antisovietic.
Ori pentru a elimina din viata politica lideri interimari, ca Hans Modrow. Demolarea Zidului Berlinului a fost doar una din sarcinile grupului Luci, in modelarea peisajului est-german, in vederea reunificarii negociate de Kohl cu Gorbaciov.
Cele mai importante declaratii privind rolul KGB-ului in evenimentele din 1989 raman, probabil, cele ale presedintelui ceh Vaclav Havel. Dizident binecunoscut de peste trei decenii, Havel este unul dintre oamenii care – asernenea lui Lech Walesa – au facut istorie in Europa de Est. Remarcabil este faptul ca, dupa ce a devenit presedinte al tarii sale, Havel nu a rescris istoria, dupa modelele binecunoscute, ci a continuat sa marturiseasca adevarul, indiferent care ar fi fost acesta. Astfel, Presedintele Havel a dczvaluit ca ‘Revolutia de catifea” de la Praga, din 17 noiembrie 1989, a fost declansata de KGB. Havel a definit aceasta operatiune drept “un complot pentru abolirea regimului comunist”, condus de brejnevistul Gustav Husak. Complotistii, potrivit lui Havel, s-au folosit de protestele studentilor pentru a ridica noul regim in sa, si pentru a realiza reforma de tip gorbaciovist. Tot Havel a mai dezvaluit ca, initial, s-a dorit !ad!ucerea la putere a unui membru al cabinetului Dubcek (din 1968), aflat in exil la Viena, dar acesta a declinat oferta. Marturisirea lui Havel de la BBC (vezi filmul documentar “Czechmate”, BBC ii ) a fost apoi reluata, in rezumat, si in “Die Welt”,fiind sustinuta astazi si prin alte dovezi.
Astfel, generalul Viktor Grusko, adjunctul lui Vladimir Kriucikov (presedintele KGB-ului), a sosit in ajun, personal, la Praga, impreuna cu un grup de visautniki, ofiteri spetznaz (operatiuni speciale), care actioneaza de regula in civil. Gen. Grusko si gen. Teslenko (insarcinatul la Praga al KGB-ului) au condus, impreuna cu colegul lor, cehul Alois Lorenc (Seful STB, Securitatea cehoslovaca), intreaga desfaasurare a revolutiei de catifea dintr-un apartament conspirativ din Praga. De remarcat ca Lorenc vizitase anterior Moscova, unde fusese instruit asupra viitoarelor evenimente. Practic, evenimenzele de la Praga au fost starnite de locotenentul STB Ruzicka, cel care a transformat, cu ajutorul sovieticilor; manifestatia de comemorare a unei victime a militienilor praghezi intr-una de protest. Ofiterii spetznaz, care de la aeroportul “Ruzine” se imprastiasera in toata Praga, conform planului, l-au tinut permanent la curent pe gen. Grusko, se!fu!l lor, cu mersul revolutiei cehe. Un aspect interesant, semnalat de corespondentii straini: militienii praghezi, care s-au manifestat initial extrem de violent fata de manifestanti, au disparut apoi pur si simplu, lasand bulevardele in mana manifestantilor. Pentru multi corespondenti straini, violenta initiala neobisnuita a militiei pragheze a avut un caracter provocator, deliberat. In noaptea de 17 noiembrie 1989, gen. Grusko si echipa sa spetznaz au parasit Praga, la fel de discret precum aparusera. Revolutia de catifea izbandise. In ceea ce priveste Romania, ne multumlm sa-l citam pe Igor Toporovski, unul dintre colaboratorii lui Gorbaciov, care a explicat: “Ion Iliescu avea in vremea aceea legaturi destul de stranse cu PCUS si era desemnat drept candidatul cel mai potrivit pentru a-l inlocui pe Ceausescu” Toporovski adauga: “Pentru a incepe operatiunea propriu-zisa, noi am ales momentul cand Ceausescu se afla la Teheran, deoarece, altminter!i,! actiunea ar fi prezentat dificultati”. Despre prezenta la Timisoara, apoi la Bucuresti, a turistilor sovietici n-are rost sa mai amintim. Acestia au actionat mana in mana cu ofiterii Romani de profil, de la unitatea 404, ca maiorul Ghergulescu ori simpaticul Trutulescu. Practic, rasturnarea lui Ceausescu s-a produs in cateva ore, in dimineata de 22 decembrie ’89, cand dictatorul a fost parasit, in mod subit, de toti colaboratorii. A fost arestat practic, in sediul C.C.-ului, expediat sub escorta la Targoviste si executat dupa un proces sumar
2.
“REVOLUTIA”, CA TEHNICA A “LOVITURII DE STAT”
In cartea “Gorbacev and the Est-European Revolutions” (Gorbaciov si revolutiile est-europene), publica la Londra in 1990, Mark Almod, profesor de istorie moderna la Oxford University, ajunge si ella concluzia ca revolutia de catifeadin Cehoslovacia a fost declansata de un complot al KGB-ului, dirijat la fata locului de gen. Viktor Grusko (sosit special in acest scop de La Moscova la Praga), impreuna cu rezidentul KGB-ului din Cehosiovacia la acea vrerne, gen. Teslenko, si cu seful STB-ului Alois Lorenc, iar Frontul Salvarii Nationale din Romania fusese, in realitate, creat de KGB cu mult inaintea caderii lui Ceausescu. Almond noteaza: “Moscova si KGB-ul au armat pistolul care a slujit la darea startului pentru transformarile din Europa rasariteana si centrala, iar acestea s-au savarsit cu cea mai mare usurinta deoarece a fost suficient sa se activeze rezistentele care existau deja.”
La randul ei, Evghenia Albaz a oferit numeroase amanunte legate de aceste activitati ale KGB, in remarcabila sa carte Geheimimperium KGB (Munchen, 1992, pag.232 si urmatoarele).
In Polonia, in noiembrie 1987, ofiteni SB (securitatea poloneza) au oferit ajutor logistic membrilor opozitiei, grupati in sindicatul Solidaritatea, in numele mimstrului de interne Kiszczak, pentru organizarea grevelor care au izbucnit in aprilie 1988 (vezi Francoise Tolirn, “Les fins du comunisme”, pag. 47). Pe langa aceasta, SB-ul a propus Solidaritdtii sa tipareasca si sa distribuie ziarele de opozitie (vezi Andrej Zarach, in Solidarnost Waszoca, nr. 300, feb.1993). Pana la urma, Gorbaciov i-a dat lui Jaruzeiski ordinul de a abandona puterea in favoarea Solidaritdtii. Potrivit unei infbrmatii aparute in presa americana, in septembrie 1995, Solidaritatea numara, inct de la infiintrea sa, peste un milion de membri de partid, inclusiv 42 dintre cei 200 de membri ai Comitetului central ales in 1981. Anatoli Golitin sustine in cartea sa “New Lies for Old” noi minciuni in locul celor vechi) din 1984 ca in 1981 Solidaritatea !0 !fusese suprimata la ordinul KGB de catre Jaruuelski, tocmai pentru a convinge Occidentul de autenticitatea miscarii, iar conducerea sindicatului internata intr-un castel, cu tot confortul. Dupa negocierile lui Walesa cu guvernul comunist (martie 1989), liderul Solidaritatii a acceptat ca 65% din Seim (parlamentul polonez) sa revina comunistiloriar Jaruzelski – adica tocmai cel ce suprimase sindicatul in 1981 si decretase legea martiala- sa devina presedintele primului Seim liber. In decembrie 1990, Jaruzeleski s-a retras elegant iar Walesa a devenit primul presedinte al Poloniei democrate. La 2 martie 1989, Walesa a declarat saptamanalului sovietic “Timpuri noi” urmatoarele: “Vom lasa puterea in mainile comunistilor, dar va fi altfel decat pana acum. O sa-i lasam sa-si slujeasca poporul mai bine, sa respecte legea si sa­raspunda in fata societatii. Noi suntem pregatiti sa cooperam constructiv cu asemenea autoritati.
In Ungaria, istoricul Istvan Nemeskurty ajungea la urmatoarea concluzie: Ceea ce am trait noi nu a fost o revolutie, fie ea de catifea sau nu. Ceea ce s-a petrecut, si nu stim de ce, este ca marea putere care ne-a subjugat dupa 1945, ne-a eliberat dintr-o data. Ea a desfacut brusc funia pe care ne-o pusese de “gat”. (“Magyar Nemzet”, 16 martie 1991).
Aceste intelegeri geopolitice, cu caracter istoric, s-au materializat in 1989 prin prabusirea, in numai cateva luni, a comunismului in toate tarile est-europene, printr-o serie de asa-zise revolutii, toate dirijate, fara exceptie, de serviciile secrete – KGB, in priul rand – dar si de serviciile secrete occidentale, precum si de retelele acestora din tarile est-europene,
Pe un teren psihologic si de mentalitate pregatit minutios din vreme. Mai exact, imediat dupa venirea globalistului Gorbaciov la putere in U.R.S.S., in 1985, prin utilizarea tehnicilor de dezinformare si manipulare in masa. Estul si Vestul – Gorbaciov si Occidentul – se pusesera de acord in 1989 ca divizarea Europei sa fie abolita iar Germania sa fie reunificata (intre altele, si prin demolarea, simbolica, a “Zidului Berlinului”, operatiune declansata de grupul “Luci” (Fulgerul KGB-ului). Scopul: reunificarea politica si economica a Europei, a construirii Casei Comune Europene, cum se exprirnainsusi Gorbaciov, ca o componenta esentiala a Noii Ordini Mondiale, preconizate de organizatiile globaliste, in primul rand de CFR (Council of Foreign Relations) si de Comisia Trilaterala, organizatii care grupeaza elita politica bancara, stiintifica si militara aflata la putere in SUA de peste dejumaate de secol, cu enorme influente si r!am!ificatii in lumea intreaga. Or, pentru a reunifica Germania, apoi Europa, pentru construirea unei Case Comune Europene era necesar ca, mai intai, vechile regimuri totalitare, comuniste, din estul Europei sa fie rasturnate. Sarcina rasturnarii acestor regimuri a fost incredintata, in chip firesc, profesionistilor serviciilor secrete din est si din vest, specializati in tehnica loviturii de stat si manipularii in masa. Calea urmata a fost insa adaptata situatiei concrete din fiecare tara comunista est-europeana, mergand de la puciul de palat (Bulgaria) la revolutii (Cehoslovacia, Germania rasariteana, Romania), mai mult sau mai putin de catifea, mai mult sau mai putin sangeroase.
Trebuie precizat ca exista trei tipuri, trei scenani posibile, pentru realiza o lovitura de stat si a prelua puterea: 1) “lovitura de palat”;  2) “puciul militar”; 3)”revolutia populara”. Prima forma a loviturii de stat – “lovitura de palat” -se realizeaza departe de ochii si urechile multimii, apartine de regula unei factiuni aflata la putere, apropiata clanului conducator (uneori chiar din cadrul clanului), si se sprijina pe unii sefi militari sau din serviciile secrete castigatii de partea complotistilor.
A doua forma a loviturii de stat, “puciul militar”, se deruleaza la vedere, cu desfaurarea de trupe si tancuri pe strazi, de cateva unitati rebele si poate avea caracter sangeros, mai ales daca exista confruntari cu trupele fidele clanului conducator. Nu antreneaza insa masele si urmareste acelasi obiectiv: arestarea sau suprimarea sefilor statului.
A treia forma a lovituni de stat, asa-zisa “revolutie”, este, de regula, sangeroass. “Revolutia populard” are doua componente:
Un “puci militar”, mascat de o “revolta-populara”, provocata prin dezinformare si manipulare. Presupune scoaterea maselor in strada. Tipica pentru “lovitura de palat” a fost, de pilda, arestarea in 1943 a lui Mussolini, chemat pentru o asa-zisa “audienta” la regele Victor Emmanuel sau arestarea (dupa modelul italian) a lui Antonescu, la Palat, in august ’44. In 1989, schimbarea lui Jivkov in Bulgaria, cu Mladenov, a fost o astfel de “lovitura de culise“. In schimb, o lovitura de stat prin “puci militar” a constituit-o debarcarea presedintelui comunist Salvador Allende Gossens de catre armata (Chile, 1973), in momentul cand acesta pregatea (ajutat de serviciile secrete sovietice si cubaneze) propria sa lovitura de stat, impotriva armatei chiliene, si instaurarea comunismului in Chile. La fel de tipice au fost toate “puciurile militare”, derulate in anii ’50 si ’60 in statele latino-americane, cu sprijinul secret al CIA, !ca! Operatiunea Diabolo”, din 1954, contra presedintelui procomunist Jacobo Guzman din Guatemala ori “Lovitura de cocaind” din Bolivia din 1982, contra presedintelui Heman Zauso. Toate, orchestrate de asi ai operatiunilor speciale, paramilitare, din cadrul CIA, ca Howard Hunt, Frank Sturgis ori Guy Bannister.
Cat despre revolutii, mentionam doua asemenea lovituri de stat, exemple tipice in materie. Astfel, asa-zisa mare revolutie bolsevica din octombrie a fost in realitate un simplu puci, finantat de “Banca Imperiala” a Germaniei si realizat cu agentii germani, dupa ce Berlinul ii teleghidase anterior pe Lenin si vreo 400 de bolsevici, cu un tren plumbuit, din Elvetia (unde acestia se aflau in exil) in Rusia. Pentru ca Lenin sa preia puterea si sa incheie o pace separata in Est cu Germania, iar aceasta sa-si transfere grabnic trupele in Vest (debarcau americanii). In acest scop, pana si presa bolsevica (“Pravda”) a fost tiparita cu finantare germana. Se cunosc astazi foarte exact, din documente, numele ofiterilor germani care au condus puciul de la Palatul de Iarna din Petersburg. Interesant este ca, pana in 1921, agentii germani au asigurat securitatea personala lui Lenin si a conducatorilor bolsevici, in timp ce consilierii milit!ar!i germani dirijau Armata Rosie in Razboiul civil. Doar masa de manevra a fost ruseasca. Ceva mai aproape de zilele noastre, realizata printr-o “revolutie populara” dirijata de serviciile secrete, a fost “Operatiunea Ajax” a CIA, de la Teheran din 1953. Dupa ce sovieticii organzasera anterior o lovitura de stat, rasturnandu-l pe Sah de la putere si impunand in schimb o marioneta a Moscovei, pe presedintele Mossadegh (fostul prim-mimstru), CIA a contraatacat.” Kermit” Roosevelt, cu ajutorul lui Otto Skorzeny (racolat de americani la sfarsitul razboiului, prin intermediul lui Gehien, pe “Filiera sobolanilor”), a declansat o “revolutie populara” la Teheran, incitand populatia religioasa impotriva lui Mossadegh, descris drept un ateu, o marioneta bolsevica a comunistilor iranieni sustinuti de Moscova. Manipuland astfel populatia revoltata, agentii CIA l-au alungat pe Mossadegh. Sahul (refugiat cu familia la Roma) s-a intors la Teheran, pr!el!uandu-si tronul iar SUA, influenta asupra Iranului.
O a doua precizare, importanta: toate serviciile secrete ale marilor puteri ori ale puterilor regionale detin unitati specializate in declansarea de revolte populare, revolutii si miscari de eliberare. Aceste unitati sunt formate din experti in tehnicile dezinformarii si manipularii maselor, care actioneaza in tarile-tinta, sub acoperiri diverse, la momentul oportun: turisti, ziaristi, diplomati, echipe de caritate, preoti, sportivi etc. Asadar, fiecare serviciu secret important include si o unitate speciala, care se ocupa de organizarea revoltelor populare, revolutiilor si a miscarilor de eliberare. Facem aceste precizari pentru a clarifica confuziile, cultivate deliberat de cei interesati sa profite in plan politic, prezentandu-se natiunii drept emanati ai unei revolte spontane a poporului, asadar impusi de vointa populara liber exprimata, cu avantajele politice conferite de o asemenea imagine publica. Fara sa mentioneze, bineinteles, si !cu!lisele care au facut posibila declansarea revoltei spontane si manipularii maselor, soldata uneori cu varsare de sange nevinovat, de la cateva persoane pana la cateva sute sau chiar mii de morti. Pusa, de regula, pe seama odiosului regim proaspat rasturnat si a aparatului de represiune al fostului dictator. Regizorii adevarati, cei care au stat in umbra revoltei populare, revolutiei, manipuland opinia publica prin mass-media, precum si nucleul paramilitar utilizat in lovitura de stat, raman ani de zile – ori pentru totdeauna – necunoscuti marelui public. Caci profanii nu sunt niciodata tolerati in templul conspiratiei. Complotistii prefera sa pozeze, in astfel de situatii, drept persoane aduse la putere pe creasta valului revoltei populare. Oameni care se cunoscusera in acele momente fierbinti, niciodata mai inainte. Fara nici o legatura cu fostul regim ori, mai ales, cu fortele externe. !Ne!garea implicarii fortelor externe in orchestrarea unei revolutii populare este o axioma pentru noii emanati. Culisele sunt categorisite drept scenani si teorii conspirativiste.
Poporul si revolta spontana, iata cuvintele cheie, rituale.
3.
“COMPLOTUL GENERALILOR” – LOVITURA DE STAT ESUATA DIN 1984
In Romania, manevrele KGB-ului si GRU-ului, precum si operatiunile acestora de influentare a principalilor actori ai evenimentelor din decembrie ’89, datau de mai multi ani. In iunie ’89, doua personaje emblematice se intalneau in Parcul Herastrau: Ion Iliescu si generalul Nicolae Militaru. intalnirea conspirativa a celor doi a fost confirmata, ulterior, atat de Petre Roman in “Le Monde” din 05.01.1990, cat si de Silviu Brucan intr-un interviu din martie 1990. Din declaratia unui fost securist, din echipa de filaj, reiese ca Militaru dorea sa-l informeze pe Iliescu, cu ocazia plimbarii lor conspirative, despre constituirea unei alte grupari cu numele de Front. In iarna lui 1988, Comitetul Salvarii Nationale – infiintat inca din 1984 – se transformase in Frontul Salvarii Nationale. Acum aparuse concurenta.
In 1982, generalul Militaru il contactase pe Iliescu la spitalul “Elias”. Iliescu venise la “Elias” ca sa-i faca o vizita lui Valter Roman iar gen. Militaru, internat si el in spital, profitase de moment si-l abordase direct pe Iliescu: “Dom’le, nu se gasesc in Romania niste forte sa-l arunce peste bord pe Ceausescu?” Prudent, Iliescu s-a ferit sa dea un raspuns transant dar, dupa ce generalul Militaru s-a externat, l-a rugat sa-l viziteze la “Consiliul National al Apelor”, unde Iliescu avea rang de ministru. Cei doi s-au deplasat cu masina institutiei pana in Parcul Herastrau, ca sa se explice.
Principala dilema a celor doi conspiratori a fost explicata mai tarziu, nu fara umor, de generalul Militaru. Iliescu era de parere ca, pentru rasturnarea lui Ceausescu, trebuia organizat un soi de puci militar. “Cativa militari, un fel de par-par-par si cu asta basta!” ii rezumase Iliescu toata filozofia complotului. Militaru, in schimb, sustinea implicarea maselor in lovitura. “Dom’le, daca nu sunt angrenate si masele populare, nu iese nimic.” Pana la urma s-au despartit, fiecare cu ideea lui. “Ne-am despartit cu aceasta idee: el cu par-par-ul lui si eu cu masele populare”, si-a amintit, mai tarziu, Militaru. Decizia urma, bineinteles, sa fie luata in alta parte.
La Moscova, in iunie ’89, cand cei doi se plimbau prin Herastrau, lucrurile evoluasera mult fata de anii ’82-’84. In ’87, pe fundalul deschis de operatiunea tip “maskirovka” lansata de Gorbaciov, prin vehicularea conceptelor-capcana deglasnosti (transparenta) si perestroika (restructurare) – care incerca sa induca din nou in mass-media ideea comunismului reformabil (dupa aceea a comunismului cu chip uman, experimentat in cursul Primaverii de la Praga din ’68) – Iliescu publicase un articol, Creatie si informatie, in care mesajul cifrat catre tovarasii sai era:
Este necesarsa introducem «restructurarea» (perestroika). Filiatia spirituala era foarte clara: Gorbaciov si operatiunea de imagine pe care acesta o derula din 1985, cu sprijinul Directoratului I al KGB. Or, glasnosti si perestroikanu erau niste concepte noi.
In sec. XIX, tarul Alexandru al Il-lea, in instructiunile sale catre cenzura, sustinea ct presa trebuie sa dea dovada de glasnosti - o transparenta limitata si subtil controlata – atunci cand articolele sau cartile dezbateau reformele din Rusia timpului. Mai clar fusese Cernasevski, in “Scrisoare fara adresa” (republicata la Moscova, in 1983), unde la pag. 495 denunta, foarte transant, glasnosti-ul pe care il definea astfel: “expresie birocratica plasmuita sa inlocuiasca conceptul propriu-zis al libertatii de exprimare”. Era imposibil ca acest substitut perfid al libertatii propriu-zise de opime sa nu atraga atentia bolsevicilor si propagandei lor. Potrivit lui Michel Hellei, Lenin insusi folosise cuvantulglasnosti de patruzeci si sase de ori in scrierile sale. NEP-ul (Noua Politica Economica), perioada de liberalizare relativa din Rusia dintre 1921 si 1928, fusese prezentata de Lenin drept o perestroika si un glasnosti, i0! dupa anii comunismului de razboi (1918-1921). Stalin folosise, la randul sau, conceptul de perestroika, in anii ’30 si ’40. Prin articolul “Creatie si informatie” din 1987, Iliescu isi deconspira inca o data legaturile vechi pe care la avea cu U.R.S.S. si aparatul de influenta al Moscovei.
Promovat de Ceausescu dupa 1965, Iliescu devenise, la 38 de ani, membru al Comitetului Central. Apoi, in 1971, secretar al CC al PCR, responsabil cu propaganda. Dupa calatoria lui Ceausescu in China si in Coreea de Nord din 1971, Iliescu primise sarcina sa regizeze un fel de minirevolutie culturala romaneasca si sa organizeze cultul geniului carpatin. Cum Iliescu se considera, inca din 1968, alternativa la conducerea partidului, nu s-a aratat dispus sa intretina cultul celui pe care, de fapt, abia astepta sa-l inlocrnasca de la putere. Temator fara de perspectiva ca Moscova sa-l schimbe cu Iliescu, Ceausescu l-a expediat pe acesta secretar doi al judetului Timis, apoi prim-secretar la Iasi. Ruptura de Ceausescu si adevarata marginalizare a lui Iliescu a aparut abia in 1984, cand Iliescu si-a pierdut calitatea de membru al Comitetului Central, devenind director la Editura “Tehnica”. Functie, oricum, inclusa in nomenclatura partidului. in 198!6,! imediat dupa venirea lui Gorbaciov la putere, Iliescu iese in fata.
Celalalt plimbaret prin Herastrau, in iunie ’89, generalul Militaru, participase la toate conspiratiile urzite contra lui Ceausescu. Format in U.R.S.S. – ca si Iliescu – dar la scoala GRU-ului (serviciul secret militar sovietic), gen. Militaru se aliase inca din 1973 cu gen. Ion Ionita ministrul Apararii Nationale, impotriva lui Ceausescu. Dupa ce Militaru a fost martor la o discutie telefonica dura a lui lonita cu Ceausescu, ministrul Apararii l-a chestionat transant:
“Ma tu esti de acord cu mine?” “Da”, a raspuns prompt Militaru. “Ramai pe langa mine, vor urma si altele”, a prevestit lonita. Potrivit lui Militaru, in 1974, in padurea Baneasa, Maurer – mazilit si el de Ceausescu – i-a spus “Esti tanar, poti sa mai faci ceva pentru tara asta, Militarule. Eu te ajut cu ce pot, dar daca o faci, fa-o. Este absolut necesar” Militaru a incercat sa puna in legatura grupul generalului Ionita cu grupul civililor ondus de Iliescu, intre care se numara Virgil Magureanu, dar si Vasile Patilinet ori Virgil Trofin (depistat, marginalizat si sinucis in 1982). In 1983, prima tentativa de lovitura esueaza. Un an mai tarziu, avertizati din vreme de Ioan Ursu cu detalule vizitei in Germania Occidentala a lui Ceausescu, programata pentru toamna, a fost elaborat alt plan pentru o lovitura de stat militara, cu sprijinul aripii civile a conspiratiei. Informat de securitate, Ceausescu a dispus trecerea in retragere a mai mul!to!r generali si mutarea unitatilor rebele din Bucuresti, intr-o singura noapte, organizatia conspirativa a generalilor s-a dizolvat, cel putin aparent, iar Patilinet a disparut apoi intr-un accident de masina in Turcia. Dispare ulterior, in conditii suspecte, si Ion Ionita. Militaru considera ca tradatorii din 1984 se pare ca fusesera generalii Dragu si Popa. In iarna ’84/’85 ia fiinta “Comitetul Salvarii Nationale”, devenit in 1988 “Frontul Salvarii Nationale”. In 1987, Militaru se deplaseaza la Constanta si ia legatura cu consulul sovietic, care il asigura ca U.R.S.S. va fi prima tara care sa recunoaste noile autoritati, in cazul rasturnarii lui Ceausescu. Un alt contact al complotistilor cu Moscova a fost consulatul sovietic de la Constanta, prin gen. Vasile Ionel. Dupa moartea lui Ion Ionita (1987), Iliescu si Militaru stabilisera sa se intalneasca in prima zi de marti, de la inceputul fiecarei luni. In vara lui ’89, au loc alte doua even!im!ente importante, ramase in umbra: gen Stanculescu si familia isi petrec, ca din intamplare, concediul la Lacul Balaton, in compania mimstrului ungar al Apararii, Ferencz Karpati, exilat la Damaroaia, Silviu Brucan face in noiembric ’89 naveta Damaroaia – Washington – Moscova, unde afirma ca s-ar fi intalnit cu Gorbaciov si ar fi discutat cadrul in care urma sa cada Ceausescu, ca si cel al viitoarei noi puteri, exilat la Focsani, Virgil Magureanu intreprinde si el cateva vizite in U.R.S.S., in a doua parte a lui ’89.
4.
“FIRUL ROSU” CU KREMLINUL: ILIESCU, STANCULESCU SI MILITARU AU TINUT
PERMANENT LEGATURA CU MOSCOVA DIN SEDIUL M.Ap.N.
Intrat in istorie prin celebrul sau picior de ghips, jocul generalului Stanculescu din ’89 include si cateva pete albe, mai importante poate decat piciorul ghipsat. Prima, si cea mai importanta dezvaluire, este ca Stanculescu si-a petrecut concediul din vara lui ’89 la Lacul Balaton din Ungaria, impreuna cu familia, in compania ministrului ungar al Apararii, gen. Ferencz Karpati, si el in vacanta cu familia.
Provenit dintr-o familie de ofiteri din Tecuci, gen. Stanculescu a jucat un rol cheie sub regimul Ceausescu, in domeniul sensibil al comerului cu arme. Intr-un amplu interviu din Ziua, Stanculescu a amintit cativa parteneri, pe care i-a cunoscut in afacerile cu armament ale clanului Ceausescu. Printre acestia se numara si sirianul Al-Kassar, unul dintre pionii binecunoscuti ai Moscovei in Orientul Apropiat, implicat in multe dintre afacerile oculte din anii ’79-’80 (inclusiv in afacerile “Lockerbie” si “Achile Lauro”). Potrivit unor surse ungare, gen. Stanculescu s-ar fi angajat in vara ini ’89 la Balaton cu Armata Romana nu va interveni in cazul unor actiuni anti-ceausiste (informatie confirmata si de Antonia Rados in “Die Verschworung der Securitate” (Hamburg, 1990). De ce in Ungaria? Este cazul aici sa precizam un aspect foarte important, pentru a intelege mai bine rolul Ungariei in declansarea evenimentelor din vestul Romaniei (Ardeal si Banat!).!
In primul rand, in Ungaria se afla in ianuarie 1989 comandamentul grupului de Armata Forta-Sud a U.R.S.S., aflat sub conducerea gen.lt.Demidov, corp de armata responsabil cu operatiunile in spatiul sud-est european. In cadrul Fortei-Sud din Ungaria, functiona o unitate spetznaz, pentru operatiuni speciale, cu profil de cercetare-diversiune in spatele inamicului. Altfel spus, expei\i in declansarea, intre altele, de revolte, revolutii ori miscari de strada. Unita tile de tipspetznaz includ, de regula, atat unitati de tip comando (militare) dar si unitati care actioneaza in civil pe teritoriul inamic. Civilii poarta numele de visuatniki si ei au fost semnalati in Romania, in decembrie’89, in celebrele masini Lada caturisti sovietici, atat la Timisoara, cat si apoi la Bucuresti. Comandamentul general al unitatilor spetznaz se afla la Moscova, in subordinea GRU (spionajul militar sovietic), aflat in ’89 sub comand!a !gen. G. F. Krivosiev, adjunct al sefiilui Marelui Stat Major, maresalul S. F. Ahromeiev. Interesant este si alt detaliu: Drectia a 13-a, de dezinformare activa, creata in 1967 de maresalul Ogarkov, l-a avut la comanda din 1974 chiar pe maresalul pe atunci general) Ahromeiev. Asadar, la Balaton, gen. Stanculescu i-a avut drept parteneri atat pe ministrul ungar al Apararii, gen. Karpati, cat si pe gen. Demidov. iar prin acesta, pe gen.Krivosiev (comandantul GRU si unitatilor spetznaz), adjunctul mareslului Ahromeiev, Seful Marelui Stat Major sovietic, mana dreapta a ministrului sovietic al Apararii, Dimitri Iazov. Adica, intreaga filiera militara sovietica.
In tot cursul eveninientelor din 22 decembrie 1989 si in zilele urmatoare, gen. Stanculescu nu s-a miscat din sediul M.Ap.N. Chiar atunci cand gen. Guse l-a amenintat cu executia, pentru ca a refuzat sa se prezinte in fata lui, Stanculescu s-a rezumat la a-i da un telefon lui Guse, dar nu a parasit sediul M.Ap.N. De ce oare? Trebuie sa dervaluim un mic detaliu, ascuns cu grija de compltisti, timp de zece ani: M.Ap.N. era singurul punct care avea o legatura directa cu Moscova si cu toate capitalele tarilor membre ale Tratatului de la Varsovia, inclusiv cu comandamentul acestuia. Deoarece Comitetul Central nu era un obiectiv militar, aceasta nu avea o legstura directa cu Moscova. Cand gen.Guse a fost apelat in ruseste la C.C. si a dat celebrul raspuns, tot in ruseste, ne panimaiu pa ruski (nu inteleg ruseste), el fusese apelat din Romania, in scop de compromitere. Militani si Stanculescu, in schimb, au tinut perma­nent legatura cu Moscova si comandamentul Tratat!ul!ui de la Varsovia, din Sediul M.Ap.N. lata de ce s-a deplasat acolo si Iliescu:
la sediul M.Ap.N. se primeau ordinele Moscovei si ale Tratatului de la Varsovia. Poporului roman nu i s-a spus insa nimic despre acest detaliu, in deceniul care a trecut, pentru a se crea astfel legenda revolutei spontane, cea care l-ar fiemanat pe Iliescu, prin vointa maselor, pe creasta valului popular etc. In realitate, dupa cirm vom vedea, toate directivele veneau de la Moscova si comandamentul Tratatului de la Varsovia, prin legatura telefonica dfrecta de la M.Ap.N. Dar despre firul rosu, secret, Romanii n-au aflat decat in anul 2000.
Intr-un interviu dat de Brucan in mai 1990, acesta a confirmat ca, impreuna cu Iliescu, vizita aproape saptamanal in 1989 ambasada sovietica de pe soseaua Kiseleff. Chipurile, pentru a citi “Pravda”. Desi Ceausescu ii exilase in Damaroaia, Brucan a putut pleca totusi nestingherit la Washington, cu un pasaport furnizat chiar de gen.Vlad. De la Washington, Brucan s-a deplasat direct la Moscova. El a sustinut apoi ca a discutat cu Gorbaciov cadrul in care urma sa se desfasoare revolutia romana, precum si cel trasat de Kremlin viitoarei puteri: conservarea partidului unic, cu tolerarea factiunilor si toata cosmetizarea, dupa modelul perestroika.
O serie de participanti celebri la revolutie, desi se aflau sub supravegherea stricta a Securitatii, au putut calatori in RFG, in U.R.S.S. etc. Sovieticii, in vara lui 1989, incep sa intoarca vizitele. Din marea tara vecina de la rasarit, in care unii avusesera marea bucurie sa studieze (intre altele la sectia A a Directoratului I din KGB) sosesc la Bucuresti vizitatori misteriosi, care intra discret in contact cu diversi comunisti, cazuti in dizgratia lui Ceausescu de-a lungul anilor, pe care ii atrag in discutii detaliate privind necesitatea reformarii comunismulni, tatonandu-i cu privire la atitudinea fata de glasnosti si perestroika. In ciuda spontaneitatii evenimentelor din decembrie 1989, toti cei contactati de sovietici au dat fuga, in 22 decembrie ’89, sa raspunda apelului televizat al lui Iliescu, pentru intalnirea de la orele 17 fix, din fata C.C.-ului.
In preajma Congresului al XIV-lea al P.C.R., desfasurat in noiembrie, Elena Ceausescu l-a convocat pe gen. Iulian VIad si i-a inmanat o lista cu proscrisii, printre care si Marcel, alias Iliescu, fostul favorit cazut in dizgratie dupa 1980, mazilit la Ape, apoi la Editura Tehnica. Proscrisii trebuiau arestati si tinuti sub supraveghere, pe tot timpul Congresului. Vlad a luat lista si i-a trimis imediat vorba lui Marcel sa nu stea acasa, in vila de la Floreasca. Marcel a cerut insa ajutorul familiei Petre Roman, reusind sa se ascunda la Snagov. (Vezi declaratia data de gen. Militaru lui Jean Paul Man in “Nouvel Observateur”, mai ’90). Cele patru zile ale Congresului P.C.R. au fost petrecute de Ion Iliescu in linistea si splendoarea specifice sfarsitului de toamna de la Snagov (vezi Antonia Rados, op.cit.). Marcel nici n-avea de ce sa se impacienteze. El stia prea bine pentru cine bat clopotele. Nu scrisese el, inc!a !din 1987, in articolul de camuflajCreatie si Informatie ca: “Este necesar sa introducem restructurarea”, deci perestroika gorbaciovista?
5.
CATEVA MII DE TURISTI SOVIETICI, DIN FORTA SPETZNAZ, AU PARTICIPAT LA LOVITURA DE STAT DIN DECEMBRIE 1989
Punerea in scena a loviturii din decembrie ’89 a avut o repetitie generala in noiembrie 1987 cand, la doar cateva luni dupa vizita lui Gorbaciov la Bucuresti, pe 15 noiembrie 1987, a izbucnit revolta de la Brasov. o manifestatie muncitoreasca care a coagulat repede nemultumitii orasului, intr-o duminica in care in Romania aveau loc alegeri. Devastarea regionalei de partid, cele cateva momente de libertate ale brasovenilor, apoi interventia in forta a trupelor de interne au prevestit dezastrul lui Ceausescu din decembrie ’89. Postul Europa Libera a intrat in actiune, difuzand comentanile lui Silviu Brucan, pe marginea evenimentelor, cateva saptamani la rand. Un fapt a iesit in evidenta: gradul de nemultumire al maselor atinsese pragul exploziei sociale. Era suficient un detonator pentru ca bariera psihologica a fricii colective sa fie depasita iar populatia, bine manipulata, sa ia cu asalt obiectivele din oras. Repetitia generala din ’87 nu s-a! r!ezumat la Brasov. Incidentele din 15 noiembrie ’87 au fost sustinute apoi de manifestatii ale studentilor la Iasi si Timisoara. Axa Iasi-Brasov-Timisoara a revoltei din ’87 va functiona si in 89, chiar daca evenimentele planuite pentru 15 decembrie ’89 la Iasi nu au amorsat o revolta de proportii ca la Timisoara, datorita proastei organizari. Un lucru aparea clar: in ’87, pentru rasturnarea guvernului Ceausescu, era necesara declansarea simultana a revoltei in mai multe orase industriale, culminand cu Bucurestiul. La Brasov, in noiembrie 1987, a iesit la iveala si capacitatea de represiune a regimului dar, mai ales, faptul ca mamaliga poate exploda. Invatamintele din 15 noiembrie ’87 vor fi aplicate doi ani mai tarziu, cand spetznaz-ul sovietic va intra in actiune.
Declansarea evenimentelor din decembrie ’89 a fost precedata de un fapt ocultat sistematic de “emanati”, in ultimii 10 ani. Dupa data de 10 decembrie ’89, in Romania patrund un numar fara precedent de turisti sovietici. Coloane intregi de automobile Lada, cu cate patru barbati atletici, sunt semnalate la granita cu U.R.S.S., Bulgaria si Ungaria. Un detaliu merita, deasemenea, mentionat: turistii sovietici au patruns in Romania fara pasapoarte, ceea ce dovedea o complicitate la nivel inalt. Conform unor statistici, se estimeaza la cateva mii numarul turistilor sovietici patrunsi in Romania in decembrie ’89.
Pe 13 decembrie ’89, rapoartele inspectoratelor de securitate Olt si Dolj semnalan deplasarea masiva a coloanelor de automobile Lada, cu turisti sovietici, in directia Timisoara. La o singura statie PECO, de exemplu, a fost semnalata o coloana de 12 autoturisme Lada. Tunstii sovietici, atletici si sobri, au evitat orice contact cu bastinasli romani. S-a remarcat faptul ca, de regula, sovieticli evitau hotelurile, preferand sa ramana peste noapte in masini, prin parcari si campinguri. Si serviciile secrete occidentale au remarcat invazia de turisti sovietici din Romama, in prima jumatate a lui decembrie ’89. Turistii sovietici formau forta de SOC spetznaz, constituiti din operativi ai GRU, care actionau in civil(visuatniki), la care ne-am referit mai inainte. Totodata, la granitele Romaniei se semnaleaza constituirea unor forte de invazie militara straina. La granita cu U.R.S.S., in zona Galati-Braila, s-a semnalat o fo!rt!a de interventie sovietica alcatuita din trupe de infanterie si tancuri. La granita cu Bulgaria, la Ruse, se semnaleaza o concentrare a unitatilor franceze GIGN. In timp ce la frontiera romano-ungara se aflau, gata de interventie, unitati vest-germane din cadrul cunoscutei forte GSG 9.
Elemente ale AVO ungar si UDB iugoslav sunt semnalate in Banat si Ardeal, in ciuda faptului ca Ceausescu, reintors la Bucuresti de la o intalnire a Pactului de la Varsovia desfasurata la Moscova (unde avusese o discutie la cutite cu Gorbaciov, care ii daduse un ultimatum privind introducerea in Romania a schimbarii, a politicii de perestroika), dispusese, subit, ca trupele de graniceri (17.000 de militari) sa treaca in subordinea Mimsterului de Interne. La 1 decembrie ’89, la o sedinta a CEPEX, Ceausescu isi criticase aspru clica de potentanti. Dupa caderea regimurilor totalitare din Europa de Est, cu complicitatea vizibila a Moscovei, potentantii lui Ceausescu intelegeau insa perfect ca jocurile erau facute intre Gorbaciov si Occident, si ca zilele lui Ceausescu erau numarate.
Pe 17 decembrie, la un CEPEX de criza, Ceausescu anunta:
“Stim deja ca atat Est-ul cat si Vest-ul vor sa schimbe totul.” A doua zi pleca in Iran. La reintoarcere, pe 20 decembrie, i se spune ca la Timisoara lucrurile s-au mai calmat. Rosteste un discurs televizat din studiourile TV aflate in subsolul Comitetului Central. La sugestia, se pare, a lui Barbu Petrescu, Ceausescu organizeaza un miting a doua zi, 21 decembrie. In timpul discursului rostit de Ceausescu la miting, din fata C.C.-ului se aud brusc tipete de femei, rapait de gloante si scrasnete de tancuri. Ce se intamplase? La mitingurile lui Ceausescu, de regula, echipa de sonorizare utiliza o banda de magnetofon cu urale, aplauze si lozinci, amplificate prin statii in intreaga zona. Pe 21 decembrie, o echipainstalata in podul Ateneului s-a cuplat la reteaua de amplificare a Pietii Palatului si, in plina cuvantare a lui Ceausescu, a introdus in statie o banda sonora inregistrata anterior, la represiunea din fata Catedralei de la Timisoara. Pe banda se aud url!et!e de femei, rapait de mitraliere si scrasnete de tancuri. Pe 21 decembrie, cand banda este introdusa in statia de amplificare de echipa din podul Ateneului, lumea adunata la miting aude rapaitul de gloante si urletul femeilor dinspre zona Victoriei. Cei prezenti intra in panica, refugunda-se. Ceausescu, lipsit de vizibilitate in balconul C.C.-ului, nu intelege ce se petrece si striga: “Stati linistiti tovarasi.” Elena striga si ea. Prea tarziu. Mitingul s-a spart. Alti manifestantiintra in Piata Palatului, cu pancarte anticeausiste. Se formeaza in Piata Universitatii un nucleu de rezistenta. Printre manifestanti se afla insa numerosi securisti in civil, care pozeaza in anticomunisti. Dupa-amiaza si noaptea are loc represiunea. De pe blocul Dalles si de pe fostul Carlton, echipe speciale de lunetisti trag asupra manifestantilor (conform declaratiilor locatarilor).
Avertizat, Ion Iliescu isi ia ramas bun de la colegii de la Editura Tehnica si pleaca intr-o directie secreta. S-a spus ca s-ar fi deplasat la Televiziune. Conform anchetei Antoniei Rados (op.cit.) Iliescu s-a deplasat mai intai la sediul M.Ap.N. care, cum am aratat anterior, avea legaturi telefonice cu Moscova si cu tarile membre ale Tratatului de la Varsovia. De la aparatul cu nr. 261, Iliescu a luat contact cu toate capeteniile Armatei si Securitatii, asigurandu-se mai intai de sprijinul lor, apoi a convocat o reuniune pentru orele 15.00, in biroul ministrulul Apararii. Abia dupa aceea, Iliescu a plecat in graba la TVR. Pe fir direct, M.Ap.N.-ul ramane in contact permanent cu gen. Piotr Lusev, cel care preia conducerea operatiunilor din Romania. (vezi interviul lui Militaru din “Nouvel Observateur”, mai 1990, precum si interviul cu Mihai Lupoi)
In sediul C.C.-ului, gen. StancuIescu apare pentru prima data in civil in fata lui Ceausescu, cu piciorul in ghips, si il anunta ca afara sunt muncitori, dupa ce dictatorului i se spusese tot timpul ca sunt doar niste huligani. ii convinge apoi sa paraseasca cladirea C.C., insotit de o garda civila. Desi Ceausescu putea sa plece din C.C. pe mai multe cai, Stanculescu il convinge sa ia elicopterul, solicitat insistent chiar de el. In felul acesta, masele pot vedea ca dictatorul fuge. Intre timp, Securitatea deschide emisia in televiziune. o legaturi directa, facuta dintr-o cameri de la etajul 7, de langa blocul studiourilor, permite Televiziunii Romane Libere sa trrnsmita in releu, via Praga si Belgrad, atat in Est cat si in Vest. In“Studioul 4,” sunt adusi grabnic o multime de artisti, regizori, poeti, filosofi, figuri binecunoscute, in frunte cu dizidentul Mircea Dinescu (eliberat din arestul la domiciliu de ambasadorul o!la!ndez Stork). Toata lumea face declaratii entuziaste. Din “Studioul S”, insa, Securitatea vegheaza. La etajul II, directorul Petre Constantin, un vechi activist, este asistat de Dan Martian, lector la “Stefan Gheorghiu”, un apropiat al lui Iliescu. Dupa regizorul Sergiu Nicolaescu, apare la TVR gen. Militaru care il cheama insistent pe Iliescu. Apare si Lupoi, omul lui Stanculescu, care ramasese la M.Ap.N., unde exista legatura directa cu Moscova. Soseste in cele din urma si Iliescu, care tuna si fulgera impotriva lui Ceausescu, la. ora aceea arestat la Targoviste. Anunta formarea “Consiliului Salvarii Nafionale” si cheama oamenii responsabili, la orele 17.00, la C.C. Dupa o jumaate de ora, Iliescu reapare, dar in “Studioul S”. Mult mai sigur pe el, apeleaza membrii de partid, disociindu-i de cel care intinase nobilele idealuri ale socialismului. Pleaca imediat, insotit de Silviu Brucan. Cateva minute dupa ce Iliescu a parasit !TV!R, cei din “Studioul 5″ inchid emisiunea si “Studioul 4″. Pretext: s-a incins aparatura. Poetilor, filosofilor si artistilor li s-a pus astfel pumnul in gura. Rolul lor, in acreditarea lui Iliescu in ochii Romanilor, se incheiase. Nu mai era nevoie de figuratie.
In acest timp, Iliescu se grabea la intalnirea secreta de la Ministerul Apararii din Drumul Taberei, unde ii asteptau capii Armatei si Securitatii. Dupa un accident minor de masina, in Piata Victoriei, Iliescu si-a facut aparitia la Ministerul Apararii cu oarece intarziere. Generahi Stanculescu, Chitac, Mortoiu si altii ii asteptau nervosi. Sedinta secreta a debutat pe un fond de haos si neliniste: multi se intrebau ce cauta un civil, ca Iliescu, printre ei. Iliescu a cerut crearea unui organism provizoriu, care sa preia puterea in tara, pana la viitoarele alegeri. La sfarsit, l-a numit pe generalul Guse, seful Statului Major General, ca sef al comandamentului central al revolutiei, iar adjunct pe generalul Chitac, in acel moment comandantul trupelor de Securitate. I-a numit pe generali, desi in acel moment Ion Iliescu nu avea nici o functie oficiala, era un simplu cetatean, director al unci edituri de stat. Apoi, insotit deo parte dintre cel prezenn!ti!, Iliescu s-a grabit sa ajunga in Piata Palatului. ii insoteau, printre altii, Militaru, Guse, Brucan si Roman. Capitanul Lupoi, omul lui Stanculescu, le deschidea drumul prin multime. Ajuns pe balconul C.C.-ului care, dupa intreruperea de o ora sij umatate a emisiei televiziunii, devenise singura tribuna a evenimentelor. Iliescu si-a modificat stilul. Saluta cu semnul victoriei, renunta la apelativul tovarasi, si se prezenta multimii drept sef al “Comitetului Salvani Nationale”. Cum rumoarea din piata crestea, Iliescu adauga, pentru a linisti multimea: “Securitatea nu mai exista. Trupele Ministerului de Interne au fost subordonate Armatei.” Rumoarea ostila a multimii l-a determinat insa pe Iliescu sa-si intrerupa discursul. A intervenit, salvator, gen. Guse, ca reprezentant al Armatei, care a reusit pentru moment sa mai calmeze atmosfera. Sfatuit de cei din grupul sau, Iliescu se vari iar in fata, si incearca sa castige multimea din piata !cu! diverse promisiuni. “Dictatorul va fi dus in fata justitiei’, a anuntat Iliescu, o afirmatie pe care curand o va regreta. Cum multimea nu reactiona pozitiv, Iliescu mai adauga cateva fraze populiste, apoi anunta: “Vom trece acum la formarea conducerii provizoni.” Abandonand balconul, unde se va instala Dumitru Mazilu (creatorul “Forumului Cetatenesc”, dupa modelul ceh), intregul grup, cu Iliescu in frunte – afisand un aer destul de panicat – a disparut in sediul C.C.-ului. Pentru a scapa de supravegherea permanenta si neincrezatoare a revolutionarilor lui Nica Leon si a altora, micul grup al lui Iliescu a pretextat ca avea nevoie de liniste, pentru a lucra. Cu totii s-au baricadat in camera 226 de la etajul II, unde s-au incuiat, lasandu-l afara, in fata usii, pe post de cerber pe Cazimir Ionescu iar in interior, pe acelasi post, pe capitanul Lupoi. Din acest moment n-au mai intrat in cameri decat persoanele agreate de Ion Il!ie!scu. Afara, pe coridor, se adunau treptat barzii vechiului regim (ca Dumitru Popescu “Dumnezeu”), dornici cu totii sa se puna la dispozitia noii puteri democratice, dar si capi ai Securitatii, dintre care cel agreat de Iliescu a fost col. Gheorghe Ardeleanu, seful unitatilor anti-tero (U.S.L.A.). Care si-a pus pe loc, la dispozitia grupului de pucisti, toti cei 1600 de oameni ai sai. “Vom rezolva treaba, asa cum s-a discutat cu Victor” (Stanculescu), i-a spus Iliescu lui Guse, in timp ce avea in mana lista cu “persoane care ar putea ocupa posturi de raspundere”. In camera 226 isi facea acum prezenta si Virgil Magureanu, cel care asteptase grupul ore in sir, in cladire, avand mare grija ca sa ramana permanent in spatele camerci de filmare. Postat in fata unei harti, Iliescu a luat legatura telefonica cu tovarasul Stanculescu, la Ministerul Apararii, cel care tinea permanent legatura directa, secretarul rosu) cu gen. Piotr Lusev! s!i ceilalti comandanti ai Tratatului de la Varsovia. Iliescu era obligat sa o faca. Comitetul Central nu era un punct operativ de comanda militara. Doar la Ministerul Apararii existau legaturi directe, secretizate, cu toti aliatii Pactului de la Varsovia. In primul rand, cu Moscova, cu Gorbaciov. intre timp, cei din grup dezbateau aprins firma sub care pucistii urmau sa se infatiseze natiunii si lumii. Generalul Militaru o tinea una si buna: “Dom’le, sa ramanem la Frontul Salvarii Nationale”. Cum nimeni nu parea foarte entuziasmat, Militaru a adaugat: “Frontul Salvarii Nationale exista de sase luni!” (De fapt, el exista din 1988, cand fusese constituit conspirativ, la sugestia sovieticilor. Cum am vazut, cu sase luni mai inainte, Militaru se intalnise cu Iliescu in Parcul Herastrau pentru a-l informa de existenta Frontului, asadar ca aveau o concurenta la gratiile sovieticilor).
Iliescu, fara jena, i-a informat pe ceilalti din camera ca el luase deja legatura cu ambasada sovietica, pentru a-i lamuri “cine suntem si ce vrem”. Cel putin atat gasea de cuvunta Iliescu sa-i informeze pe cei din jur, in legatura cu convorbirea (ori convorbirile) cu sovieticii din acea zi. Sub pretextul ca sediul C.C. nu era un loc prea sigur – lipsea telefonul direct, firul rosu, cu Moscova si cu Pactul de la Varsovia – intregul grup s-a decis sa se refugieze la Ministerul Apararii, in Drumul Taberei. Conform amintirilor publicate de Dumitru Mazilu dar si a altor mariurii, se pare ca, pe drum, grupul s-a abatut mai intai pe la ambasada sovietica. Episodul este controversat, din motive usor de banuit. Totusi, las and deoparte alte marturii, intr-un documentar realizat la Bucuresti de CNN – in care sunt infatisate si tunelurile subterane, asa cum erau cele de sub sediul C.C. si Piata Palatului, pe care Ceausescu s-ar fi putut cu usurinta evacua – se sug!er!eaza ca grupul lui Iliescu ar fi facut o halta la ambasada, in acea seara.
Imediat dupa plecarea lui Iliescu si grupului sau din sediul C.C.-ului, in Piata Palatului rasunau primele rafale. In jurul orelor 21 cadean primii morti. In mod subit, aparuse pericolul terorist, oameni descrisi de Iliescu ca fiind antrenati sa“traga din toate pozitiile”. Timp de doua zile, asa-zisulpericol terorist ii va permite grupulul lui Iliescu sa castige timp, cu un dublu scop: 1) sa acapareze total puterea si 2) sa scape de Ceausescu, care cunostea mult prea multe despre Iliescu, familia sa si legaturile acestora cu Moscova. La orele 23, Iliescu reapare la TVR si citeste primul comunicat al Comitetului Provizoriu al “Frontului Salvarii Nationale”. De fapt, textul fusese redactat initial de Dumitru Mazilu dar fusese modificat, pe ici pe colo prin punctele esentiale, de Silviu Brucan care nu agrease nici macar formula finala: “Asa sa ne ajute Dumnezeu”, deoarece i se parea, ca amintea prea mult de monarhie. Iliescu a mai citit o lis!ta! cu membrii Comitetului Provizoriu, lista in care el se trecuse ultimul, sugerand astfel telespectatorilor aparenta sa lipsa de apetenta pentru putere.
In realitate, lui Iliescu ii vor mai trebui inca dous zile pentrua pune mana complet pe putere – doua zile in care teroristii vor trage din toate pozitiile, provocand astfel peste o mie de morti si sute de raniti, cu totii oameni nevinovati – ca si pentru a se debarasa de incomodul (in viata) Ceausescu, tinut inca din 22 decembrie, la pastrare, intr-o unitate militara de la Targoviste, dar a carui arestare nu fusese anuntata poporului decat douazeci si patru de ore mai tarziu. Timp de doa zile, in mare taina, Iliescu nu se ocupase decat cu restructurarea aparatului militar si cel al Securitatii. Ultimul, activat din 24 decembrie, cand ofiterii fostei Directii a 5-a, care avusese misiunea sa apere sediile, fusesera convocati la Ministerul de Interne. Pe 23 decembrie, in editia unica a “Scanteii poporului”, distribuita cu o remarcabila promptitudine, aparea urmatorul comunicat al lui Iliescu:
“Noi, romanii, nu dorim sa copiem modelul vecinilor nostri. Protestul nostru era Indreptat impotriva lui Ceausescu, dar era in acelasi timp (un semnal) favorabil mentinerii unei etici socialiste. Avem nevoie de diversitatea de opinie si de  “ordine socialista” [subl. n.].
Insotit de fidelul sau pazuic, Gelu Voican Voiculescu, Ion Iliescu a mai aparut de doua ori la TVR, in dorinta de a linisti cele 4 milioane de membri de partid. Din Studioul 4 fusesera alungati intre timp artistii si poetii. Stirile erau citite de acelasi Marinescu George care citise in 22 decembrie decretul de instituire a starii de necesitate. Iliescu a anuntat ferm, cu acest prilej: “Va veni vremea unui proces drept, condus de “justitia poporului” (subl. n.).” La a doua aparitie, Iliescu a devenit mai pragmatic: “Toti civilii vor preda armele pe care le poseda pana la 25 decembrie, orele 17″, altminteri ar fi urmat sa fie considerati teroristi. Grijuliu, Iliescu a reamintit ca toate organizatiile din tara se subordoneaza Frontului Salvarii Nationale. Apoi, instalat in biroul directorului general al Televiziunii de la etajul II si pazit de Gelu Voican Voiculescu, Iliescu a inceput sa primeasca in audiente comunisti! d!e rang inalt. Un preot si trei tineri timisoreni, sositi cu o declaratie a Comitetului Democratic” prin care se cereau alegeri libere si pluripartitism, au fost intampinati cu un refuz politicos. Peste cateva zile, Comitetul Democratic va fi integrat Frontului Salvarii Nationale.
6.
UN ACT ISTORIC: PE 24 DECEMBRIE ’89, INTR-UN WC DE LA M.Ap.N., CETATEANUL ILIESCU A DECIS ILEGITIM SA CONSTITUIE UN “TRIBUNAL MILITAR EXCEPTIONAL”, CARE SA JUDECE PE CEAUSESTI
Arestati, practic, inca din dupa-amiaza de 22 decembrie, sotii Ceausescu au fost tinuti, sub paza militara, la unitatea de la Targoviste. initial, pucistii au mers pe varianta suprimarii imediate a cuplului Ceausescu. Scenariul asasinarii urma sa fie declansat de parola “Recursul la metoda”. Populatiei i s-a ascuns, cel putin douazeci si patru de ore, ca sotii Ceausescu frsesera arestati inca din dupa-amiaza zilci de 22 decembrie, si tinuti sub o paza militara sigura. Mai mult, prin televiziune s-au vehiculat in acest rastimp fel de fel de zvonuri privind urmarirea sotilor Ceausescu, si actiuni teroriste de eliberare a celor doi, care aveau doar scopul sa mentina panica in randul cetatenilor, sugerandu-li-se astfel pericolul pe care il reprezenta, in continuare, un Ceausescu in viata. Pe 24 decembrie, planul “Recursul la metoda” a fost insa abandonat: se pare ca, la Moscova, Gorbaciov staruia inca din 22 decembrie pentru u!ni  proces al fostului dictator, in locul unui simplu asasinat. Acesta este si motivul pentru care planul “Recursul la metoda” nu a fost pus in practica, intre 22 si 24 decembrie. Ion Iliescu a luat decizia istorica de a constitui un tribunal militar exceptional, care sa-i judece pe sotii Ceausescu, in W.C.-ul din apropierea cabinetului ministrului Apararii din Drumul Taberei, unde grupul pucist se refugiase. In susurul apei de la W.C., Iliescu credea ca decizia va fi mai bine protejata si evitate, astfel, surprizele. Miza era imensa: lichidarea fizica a sotilor Ceausescu, cei care stiau prea multe despre Iliescu si grupul de pucisti. Decretul, redactat si semnat de Iliescu pe 24 decembrie 1989, fara numar de inregistrare, decidea – in numele Consiliului Frontului Salvarii Nationale (CFSN) din Romania - instituirea unui Tribunal Militar Exceptional care sa procedeze de urgenta (subl. n.) la judecarea faptelor comise de Ceausescu Nicolae s!i !Ceausescu Elena. Acest document istoric este semnat de Ion Iliescu, in calitate de presedinte al Comisiei Frontului Salvarii Nationale (subl. n.). Numai ca la data de 24 decembrie 1989, CFSN-ul nici macar nu exista! Asa cum se stie, prima intrunire a CFSN a avut loc abia patru zile mai tarziu, pe 28 decembrie, la Palatul Victoria. Nici atunci Ion Iliescu nu a fost ales presedinte al CFSN. Rezulta ca Iliescu a semnat ilegitim – printr-o tipica uzurpare de titlu – un document ilegal, lovit de nulitatea absoluta din punct de vedere juridic.
Prima Consecinta: Tribunalul Militar Exceptional care i-a judecat pe sotii Ceausescu la Targoviste, datorita semnaturii ilegitime a lui Ion Iliescu pe decretul de constituire, este la randul sau ilegal. A doua consecinta: sotii Ceausescu n-au fost executati dupa un proces, ci asasinati. Gelu Voican Voiculescu a sustinut, ulterior ca sa-si salveze tovarasul de drum, cum ca: “Acest decret a ramas scris de mana din ratiuni de protectie a secretului, neriscandu-se dactilografierea”. Ceea ce a urmat nu este, de asemenea, prea bine cunoscut opimei publice. Astfel, deplasarea la Targoviste, unde urma sa aiba loc procesul, a asa-zisului Tribunal Militar Exceptional, s-a facut cu cinci elicoptere. Intr-unul din elicoptere se aflau cele doua prelate verzi, in care urmau sa fie infasurate cadavrele sotilor Ceausescu. Asadar; se stia inca inaintea procesului ca sotii Ceausescu urmau sa fie ucisi. Procesul nu a fost decat o mascarada, pusa la! c!ale de Iliescu. Dupa aterizare, in timp ce gen. Victor Stanculescu se ocupa de detalule executiei, Gelu Voican a cerut ca procesul sa nu dureze mai mult de 10-15 minute. Detaliile procesului se cunosc. Interesante sunt insa concluzule profesorului legist francez Louis le Riboux privind momentul si conditiile in care sotii Ceausescu au fost impuscati. Dupa executie, cadavrele celor doi au fost aduse, infasurate in prelate, cu elicopterul, pana la stadionul Ghencea, unde au fost abandonate, in timp ce Stanculescu si Voican Voiculescu s-au dus la o gustarica. In realitate, asa cum demonstreaza o videocaseta, cadavrele celor doi, inasurate in prelate, au fost plimbate prin cladirea C.C., si in alte institutii, unde au fost expuse, deoarece multi nu credeau ca Ceausestii fusesera impuscati, in ciuda filmului prezentat pe 25 decembrie, intr-o versiune prescurtata, la TVR. Cert este ca abia a doua zi dimineata, la ora 8, trupurile sotilor C!ea!usescu au fost aduse la morga Spitalului Militar, unde cadavrul lui Ceausescu se pare ca a fost profanat de un autopsier, curios “sa vada p…a, cu care fostul dictator a f..t o tara timp de 24 de ani”. Din dimineata de 26 decembrie pana in 30 decembrie 1989, cand s-a decis inhumarea, cadavrele Ceausestilor au ramas sigilate in instalatia frigorifica de la morga. De inmormantarea celor doi s-a ocupat tot Gelu Voican Voiculescu, in calitatea sa de viceprim-ministru, cu prietena sa Cerasela Baijac Demetrescu, care a sterpelit cu aceasta ocazie bijuteriile Elenei Ceausescu. Au mai asistat: Mugurel Florescu, lt. mai. Trifan Matenciuc si col. Ion Baiu, cel care a asigurat, ca si la Targoviste, filmarile. De procurarea sicrielor se ocupase, anterior gen. Stanculescu, fostul protejat al familiei Ceausescu. Ambele cadavre au fost perchezitionate de Cerasela Baijac, grijulie mai ales cu cadavrul Elenei. Apoi, ambele cadavre au fost acoperite cu panze de cearceaf. Mai in!ta!i s-a pus capacul peste cosciugul Elenei. Apoi peste cosciugul lui Nicolae Ceausescu, pe care Voican, prudent, a desenat cu o creta semnul lui Marte. Langa fiecare groapa se gaseau dale din beton si cate o roaba cu ciment. Groparilor li se spusese ca era vorba despre doi colonei in rezerva, ucisi de teroristi.
Ceausestilor nu li s-au pus cruci: fusesera uitate la morga. Pentru asasinarea Ceausestilor s-au intocmit doua dosare, care poarta acelasi numarul: 1/SP 1989. Nu vom intra in detahi privind continutul acestor doua dosare, precum si implicarile lor. Vom mentona doar un singur detaliu: certificatele medicale, prin care se constata decesul sotilor Ceausescu, ca si actele de deces, au fost eliberate fara autopsiere si fara actele de identitate ale celor doi. Astfel, in absenta buletinelor de identitate, toate celelalte acte eliberate de medicul constatator, Vladimir Belis, si de notarul Sectorului 1 Bucuresti, Adrian Toma, sunt ilegale. Exact ca decretul, semnat ilegitim prin uzurpare de titlu, de Ion Iliescu, prin care s-a constituit asa-zisul Tribunal Militar Exceptional, care i-a trimis la moarte pe sotii Ceausescu. Numai pentru ca acestia sa nu poata dezvalui public ceea ce stiau despre proaspatul emanat, si despe firul rosu care il lega, inca din tinerete,! p!e Ion Iliescu de Kremlin.

PARTEA A DOUA
SUB CUPOLA MAFIEI
VIII
ROMANIAGATE:
LOVITURA DE STAT VALUTARA DIN 3 FEBRUARIE ’90
1.
3 FEBRUARIE 1990: A DOUA LOVITURA DE STAT A FOST VALUTARA
Un raport al Curtii de Conturi, intitulat Raportul public anual, privind contul general anual de executie bugetara pe perioada 1990-1992, inaintat Parlamentului Romaniei in iunie 1996, prezenta rezultatele unui control efectuat laBanca Romana de Comert Exterior (ulterior Bancorex). Conform raportului, s-a constatat Cu acest prilej ca, dupa 31 decembrie 1989, BRCE preluase ilegal de la Banca Nationala a Romaniei suma de 2030 milioane dolari. Suma – apartinand Statului roman – se constituise, in principal, din urmatoaele resurse: Rezerva de Stat a Romaniei, in valoare de 727,6 milioane dolari; Fondul Valutar Centralizat al Statului, in valoare de 1.106 milioane dolari; Conturile fostului Oficiu Economic Central “Carpati”, in valoare de 153,4 milioane dolari si 43 milioane dolari puse de catre BNR la dispozitia fostului Minister al Comertului Exterior si Cooperare Internationale.
Aceste grave ilegalitati au fost sesizate Parchetului General de pe langa Curtea Suprema de Justitie din 2 septembrie 1995, fara sa se declanseze urmarirea penala a vinovatilor. Cu toate insistentele, inclusiv cele ale mass-media, procurorul general din acel moment, Vasile Manea Dragulin, a pastrat o tacere totala, si destul de stranie, fata de aceasta uriasa delapidare a valutei Romaniei.
Potrivit Raportului Curtii de Conturi, la data de 31 decembrie 1989 Rezerva de Stat in valutara a Romaniei – definita ca atare prin Decretul 314 din 15.07.1978 era de 727,6 milioane dolari. Numai ca, la aceeasi data, aceasta suma figura in evidenta contabila a BRCE, ca imprumut financiar primit de la BNR, din Rezerva de Stat in valuta a Rornaniei. Desi BRCE sustine ca ar fi folosit cei 727,6 milioane dolari pentru asa-zise plati externe, Curtea de Conturi a constatat ca, in realitate, BRCE nu putea sa justifice acest lucru cu documente.
Adevarata lovitura avea sa vina insa pe 3 februarie 1990, cand BRCE cumpara cei 727,6 milioane dolari, la cursul oficial. Adica, 1 dolar egal 14,45 lei! Care “lei” ii erau imprurnutati tot de Banca Nationala. Astfel, dintr-un foc, BRCE si-a transformat in lei datoria de 727,6 milioane dolari, care reprezentau rezerva valutara a Romaniei. Operatiune ilegala, deoarece BRCE – fara sa aiba competenta necesara – preluase intreaga Rezerva de Stat in valuta a tarii, majorandu-si propriile disponibilitati valutare cu suma mai sus mentionata. Conform Decretului 314/1978 al Consiliului de Stat – in vigoare la acea data – Rezerva de Stat in valuta a Romaniei era intangibila. Pe de alta parte, Legea Finantelor nr. 9/1972- si ea in vigoare la aceasi data – stipula ca fondul valutar facea parte dintre rezervele de stat ale Romaniei. Aceeasi lege mai specifica ca administrarea Rezervei de Stat in valuta se putea face doar prin lege. Astfel incat, lichidarea Rezervei de! S!tat in valuta nu era posibila decat printr-un Decret-Lege. Permitad lichidarea Rezervei de Stat valutare a Romaniei, Banca Nationala a incalcat flagrant Decretul nr.3 14/ 1978 al fostului Consiliu de Stat.
Alt fond, “Fondul Valutar Centralizat al Statului” (FVCS) se gasea constituit – potrivit raportului Curtii de Conturi – pe numele Bancii Nationale, in baza decretului nr. 78/7 martie 1988. La 31 decembrie 1989 – constata Raportul – acest fond, care se cifra la 1.106 rnilioane dolari, se afla insa in evidennta BRCE (si nu a BNR), dar intr-un cont distinct, in afara bilantului. La 7 ianuarie 1990, Consiliul Frontului Salvarii Nationale abroga Decretul nr. 78/1988, fara sa adopte o alta reglementare, care sa stabileasca cine si in ce conditii putea dispune de cele 1.106 milioane dolari. Astfel, invocand abrogarea Decretului 78/1988 – dupa cum constata Raportul Curtii de Conturi – BRCE (Presedinte Vasile Voloseniuc) nu a mai tinut o evidenta contabila si statistica distincta pentru incasa rile si platile din FVCS. Raportul Curtii de Conturi constata ca, la 25 junie 1990, BRCE lichidase practic contul FVCS, fara nici o dispozitie di!n !partea titularului, adica a Bancii Nationale. 1.106 milioane dolari se “topisera” astfel, in doar cateva luni, in buzunarele BRCE, fara ca aceasta banca sa aiba vreo autorizatie legala pentru administrarea fondului. Astfel, BRCE a devenit principala “resursa” de fabricare, imediat dupa 1990, a “miliardarilor de carton” si de “credite neperformante”, acordate generos clientelei politice a Frontului Salvarii Nationale. Cardasia dintre Mafie si CFSN pornise cu dreptul, si ea va continua. Prin delapidarea valutei Statului roman din 1990 de catre BRCE, CFSN deschidea larg calea marilor “ingineni financiare” care an urmat, punand bazele “caracatitei” mafiote, care va secatui Romania. Asta nu era insa totul.
Tot la 31 decembrie 1989, o suma cifrata la 153,4 milioane dolari, care constituia contul fostului “Oficiu Economic Central Carpati” (OECC), era insusita de acelasi BRCE (presedinte Vasile Voloseniuc), in ciuda faptului ca Decretul-Lege 30/18.01.1990, privind lichidarea contului fostului OECC, nu nominalizase BRCE ca administrator al acestei sume. Legal, suma de 153,4 milioane dolari ar fi trebuit sa fie preluate nu de BRCE, ci de patrimoniul statului, care nu era gestionat de BRCE, ci de Banca Nationala.
Alte 43 milioane de dolari intrasera ilegal si disparusera in buzunarele fara fund ale BRCE. in baza unor decrete din anii 1982 si 1983, BNR pusese la dispozitia temporara a fostului Minister al Comertului Exterior si Cooperarii Internationale (MCECI) 43 milioane de dolari, cu titlu de imprumut, – dobanda. Raportul Curtii de Conturi a constatat insa ca BRCE nu a restituit aceasta suma BNR, ci a cumparat-o la 3 februarie 1989. Deoarece cei 43 milioane de dolari de care beneficiase fostul MCECI fusesera alocati din rezerva valutara a statului, lichidarea obligatiei de restituire a sumei intra – potrivit Decretului-Lege nr. 10/31 decembrie 1989 -doar in competenta Guvemului Romaniei si nu a celor doua banci.
2
“BIG  BROTHER & SONS”: PRIETENII KGB-ULUI DIN ROMANIA
Raportul Curtii de Conturi, care a sesizat Parchetul General de pe langa Curtea Suprema de Justitie inca de la data de 2 septembrie 1995, ii considera raspunzatori pentru aceste “inginerii financiare” pe urmatorli:
Vasile Volosniuc, presedintele BRCE – pentru ca a lichidat Rezerva de Stat valutara a Romaniei (727,6 milioane de dolari), fara sa aiba aceasta competenta pentru insusirea de cstre BRCE a sumei de 1.106 milioane de dolari din “Fondul Valutar Centralizat al Statului” (FVCS), pentru ca, dupa ianuarie 1990, nu a asigurat o evidenta contabila distincta in administrarea acestul fond, si pentru insusirea de catre BRCE a disponibilitatilor in echivalentul a 153 milioane de dolari de la “Oficiul Economic Central Carpati”
Gheorghe Craiceanu si Dan Corneliu Pascaru – ambii la acea data vicepresedinti ai BRCE, pentru ca au fost de acord cu lichidarea Rezervei de Stat in valuta a Romaniei.
Raportul Curtii de Conturi sublinia si consecintele acestor “inginerii valutare”, comise inca din prirnele luni ale “erei ILIESCU”, de doua banci de stat: datorita “deficientelor” (ca sa ne exprimam eufemistic) in evidentierea rezervelor de stat in valuta, constatate atat la BRCE cat si la Banca Nationala, nu s-a mai putut realiza o cunoastere reala a gestiunii acestor fonduri, ceca ce a determinat indatorarea statului roman cu circa un miliard de dolari din strainatate. Se stie caBanca Romana de Comert Exterior (BRCE) fusese infiintata de Ceausescu in 1968 – avand printre actionarii sai secreti si capi ai mafiei italiene, apropiati lui Lucio Gelli si gruparii “Proaganda Due” (P.2). in principal, cu scopul de a se derula prin intermediul acestei banci jongleriile valutare ale celor 47 firme capuse ale lui Ceausescu, care mijloceau, contra comision, marile contracte intre firmele de stat romanesti si cele occ!id!entale, de genul “Dunarea”, “Terra”, “Argus” etc., toate incadrate cu ofiteri DIE (Directia de Informatii Externe), recrutati din ASE (Academia de Studii Economice), instruiti apoi in scolile Securitatii de la Baneasa, Branesti, Gradistea. Rolul firmelor capuse flind acela de a obtine comisioane din O.V. (operatiuni valutare), prin care sa fie alimentate conturile personale secrete ale clanului Ceausescu din Austria si Elvetia, conturi estimate in decembrie 1989 la cateva miliarde de dolari. Noii emanati, care acaparasera printr-o diversiune terorista puterea in decembrie 1989, acaparau, printr-o tipica inginerie financiara, Rezerva de Stat si Fondul Valutar Central al Romaniei, doua luni mai tarziu, in februarie 1990.
Fapt care echivala cu o veritabila lovitura de stat valutara.
Se punean astfel bazele pentru fabricarea de catre BRCE a miliardarilor de carton ai regimului Iliescu, pentru finantarea celor catorva zeci de firme capuse conduse de vechile cadre ale erei ceausiste si pentru arhitectura marilor credite neperformante, prin care banii statului intrau in buzunarele catorva mafioti, deturnati prompt in conturile secrete ale acestora din diverse paradisuri financiare (Insulele Cayman, Bahamas, Antigua etc.).
Un scenariu absolut similar se derula – nu intamplator – in Rusia post comunista, dar la propotii, evident, mult mai mari. Scenariul fusese elaborat inca din ’88-’89, in fosta URSS, si aplicat apoi in toate statele foste comuniste. Prin cooperativa Big Brother & Sons se urmarea sa se deturneze banii statului si averea deficitului partid comunist in mainile a 250 de ofiteri KGB, insarcinati sa conduca – exact ca omologii Romani -structura financiara invizibita la care urma sa aiba acces doar un cerc foarte restrans de persoane. Richard Palmer, fost sef de antena (rezidenta) a CIA la Moscova intre 1992 si 1994 – devenit ulterior vanator bancar de credite, cu firma sa “Cachet Intarnational Inc” – mentiona intr-un raport secret urmatoarele:
“In octombrie 1990, cei 250 de ofiteri ai Primului Directorat al KGB au fost transferati la Directia Proprietatilor din Comitetul Central, in prezent condusa de Pavel Borodin. Ei trebuiau sa organizeze o structura capabila sa coordoneze noua activitate economica. De la conducerea KGB, asa cum o demonstreaza alte documente, au venit instructiuni pentru a se capta “prieteni” credinciosi, aflati mai demult in relatii sub “acoperire” cu KGB, intrucat acestia urmau sa-si asume responsabilitatea managementului noilor societati. Aceste societati au fost apoi alimentate de “Politbirou”, prin rezolutia din 11 iunie 1991, semnata de Mihail Gorbaciov, care a conferit “noilor banci” si “noilor firme” (unele in strainatate) 600 milioane dolari”
Ca si in Romania post decembrista, si in Rusia prietenii KGB-ului au facut o treaba minunata si de anvergura, sub raportul transferurilor clandestine de fonduri ori insusirii unor halci intregi din patrimoniul national. Doriti cateva cifre?,intreba retoric Palmer, referindu-se strict la Rusia.
“Ei bine: au transferat imediat in strainatate 8 tone metrice de platina, 60 de tone metrice de aur  si o cantitate practic incalculabila de diamante. Precum si o suma valutara estimata la circa cincizeci miliarde de dolari. Bogatia Rusiei a disparut intr-o gaura neagra, si singuri directorli KGB-ului au avut cheile in mana.”
Cum vedem, pastrand proportiile, nu altfel au mers lucrurile in Romania postdecembrista, inca din primele luni ale lui Illiescu, cand s-au pus bazele crimei organizate financiar-bancare. Am vazut cum au disparut intr-o gaura neagra, cu ajutorul BRCE, Rezerva de Stat Valutata a Romaniei, precurn si Fondul Valutar Centralizat al Statului. Cine anume au fost “Kaghebistii” nostri, insarcinati cu organizarea structurii financiare invizibile din Romania, la care urma sa aiba acces doar un cerc foarte restrans si cine sunt acei “prieteni ai KGB-ului” de la noi, care aveau relatii acoperite cu Securitatea cu mult inainte de ’89, ori cei care urmau dupa ’90 sa managerieze noile banci si noile firme – toate acestea va la sam pe Dvs. sa le ghiciti. Sa ghiciti, si, altfel spus, cine ar putea fi echivalentii lui Berezovski, Hodorcovski, Smirnov, Potanin si altii ca ci, in Romania post-decembrista. Sa ghiciti bancherii flamboi!an!ti si afaceristii regimului Iliescu. Noi ne vom ocupa de pasul urmator al mafiei financiar-bancare: marile ingineni financiare ale caracatitei romanesti, din perioada de aur a erei Iliescu. Inginerii care au golit bancile si au lichidat economule populatici. caracatitaale carci tentacule – in ciuda unor falimente – continua sa sugrume si astazi economia romaneasca si pe cetateanul roman.
IX
CARACATITA BANCARA: MARILE INGINERII FINANCIARE ALE MAFIEI EREI ILIESCU
(1990-1996)
TENTACULA “BANCOREX”
Dupa lovitura din 3 februarie 1990, cand BRCE – metamorfozata sibilinic ulterior in Bancorex - a preluat ilegal “Rezerva de Stat” in valuta a Romaniei (727,6 milioane dolari), la cursul de 14,45 lei/dolar, apoi Fondul Valutar Centralizat al Statului (1.106 milioane dolari) si valuta din contul “Oficiului Economic Central Carpati” (153,4 milioane dolari) – cu concursul FSN – aceasta banca a devenit principalul suport al politicienilor partidelor aflate la putere si al oamenilor de afaceri care amusinau, dupa 1989, in jurul puteni constituite de Ion Iliescu. Aitfel spus, Bancorex a devenit suportul clientelei, politice si afaceristice, din spatele paravanului pe care l-au constituit, succesiv, FSN-ul si gruparile sale politice derivate. In perioada 1990-1996, in jurul acestei banci vor gravita cele mai importante inginerii financiare ale miliardarilor de carton, fabricati pe banda rulan!ta!. Dosarele din afacerea Bancorex corespund, de fapt, marilorventuze ale tentaculelor caracatitei bancare, constituita de Mafie in Romania. Prezentam doar cateva din aceste ventuze mafiote.
1. VENTUZA “VALEOLOGIA”
Acordarea de credite ilegale societatii Valeologia din Chisinau, o acoperire a mafiei ruse, kaghebiste. In iulie 1997, Curtea de Conturi a constatat ca Bancorex a acordat, in penoada 1992-1993, credite in valuta societatii Valeologia, cu toate ca firma din Chisinau nu era autorizata sa efectueze operatiuni de comert in Romania. Cu toate ca stia acest lucru, presedintele Bancorex din acel moment (Dan Pascariu) a aprobat creditele, prin care Valeologia a achizitionat autoturisme ARO romanesti, pe care le-a comercializat in spatiul mafiotic ex-sovietic. Conform “Directiei de Combatere a Crimei Organizate” din IGP, prejudiciul adus Bancorex prin aceasta activitate ilegala a fost de 3,9 miliarde lei si 137 milioane USD, la o prima estimare. Pe langa Dan Pascariu, au mai fost acuzati: Razvan Temesan, Gh. Carabasan, Adrian Constantinescu, Petre Dima, Daniel Ionescu, Nicu Stan si Nicolae Voiculet. Imediat, in!sa!, a intrat in actune Mafia politica. Interesata, in cel mai inalt grad, de musamalizarea cazului. Astfel, propunerea Politiei de trimitere injudecata a lui Dan Pascariu a fost refuzata de procurorul Alexandru Tuculeanu din Parchetul General, care a dispusneinceperea urmaririi penale. Urmarea? Procurorul a fost avansat director-adjunct (Ulterior, Parchetul a infirmat, totusi, solutia data de procurorul Tuculeanu).
2. VENTUZA “ASTRAL”
Rechizitoriul din acest dosar ii acuza pe fostii presedinti ai Bancorex, Dan Pascariu si Razvan Temesan, de abuz in serviciu si de prejudiciu adus bancii, prin favorizarea firmei Astral din Bucuresti, care a cumparat 1816 113 USD, dupa data de 4 mai 1992 – cand a intrat in vigoare noul “Regulament pentru Operatiuni Valutare” – la cursul de doar 226 lei/USD, si nu la cursul de scliimb al zilei, atunci cand s-au efectuat platile in valuta ale firmei Astral. Diferenta, intre cele doua cursuri a prejudiciat Bancorex cu suma mentionata mai sus. Dupa aceeasi inginerie financiara au mai fost favorizate si alte firme: Dima, Armendi, Prodexport, Chimexim etc. Asa incat, prejudiciul real adus Bancorex prin aceastainginerie financiara era, in realitate, mult mai mare.
3. VENTUZA “S.A.N.C.A.”
Cea mai importanta sucursala a Bancorex – sucursala “Lipscani” Bucuresti – a acordat grupului de societati S.A.N.C.A., proprietatea altui sustinator FSN, Alexandru Raducan, credite in valoare de 45 milioane USD (in lei si valuta), in conditiile in care procentul de acoperire al S.A.N.C.A., prin ipotecare, se situa doar la 70% din valoarea creditelor. In urma extinderii cercetarilor, s-a constatat ca fosta directoare a sucursalei Lipscani (Ana Capetti) a transinis unor institutii financiare straine titluri de valoare ale bancii, in scopul de a obtine un credit extem de 37 milioane USD pentru patronul S.A.N.C.A., fara aprobarea conducerii Bancorex. Denuntata de Razvan Temesan, fosta directoare l-a acuzat, la randul ei, pe acesta ca ar fi fost, in realitate, la curent cu creditele lui Raducan.
4. VENTUZA “MEGAPOWER”
IIRUC Bucuresti, societate cu capital de stat, si firma arnericana “Victor” - specializata in producerea unor componente electronice folosite si in industria spatiala – au format o companie mixta, Megapower, declarata in stare prefalimentara in 1994, de catre Tribunalul din San Francisco. Bancorex, prin Razvan Temesan, a acceptat totusi in aceste conditii finantarea directa a societatii cu 3,2 milioane USD, dupa o analiza efectuata de Grigore Maimut, directorul-adjunct al Sucursalei Lipscani Bancorex. Printr-o societate- satelit Bancorex, Confidentia din Gibraltar – Bancorex a mai pompat 1,2 milioane USD in Megapower. Suma care s-a adaugat celor 11 milioane USD, capitalul initial investit de IIRUC in Megapower, fara ca firma mixta sa poata face altceva decat sa-si mai reduca, cat de cat, pierderile. Directorul adjunct Grigore Maimut a fost acuzat de Razvan Temesan pentru acordarea de credite !fa!a respectarea normelor legale. Prin dezvaluiri ulterioare, Grigore Maiinut l-a implicat insa si pe Razvan Temesan, precum si o serie intreaga de politicieni care au sustinut, in mod suspect, firma mixta falimentara: Florin Georgescu, Eugen Dijmarescu, ba chiar si Theodor Stolojan.
5. VENTUZA “TEMESAN”
Fostul presedinte Bancorex – si principalul pion al regimului Iliescu in cadrul sistemului financiar-bancar de dupa 1990 – a fost arestat pe 9 iulie 1997, sub acuzatia de abuz in serviciu. Concret, Temesan – tatal multor miliardari de carton, fabricati in Romania, prin acordarea de catre presedintele Bancorex a celebrelor credite neperformante, doar pe baza bunelor intentii - a fost invinuit doar pentru ca a atribuit 34 de autoturisme, proprietatea bancii, unor persoane si institutii de stat, cu suportarea cheltuielilor de catre banca. Prejudiciul calculat: 591 milioane lei. Astfel, desi impotriva lui Temesan se formulasera acuzatii cu mult mai grave, si desi acesta avea deschise alte doua dosare, Parchetul apreferat sa-l invinniasca pe presedintele Bancorex doar pentru afacerea automobilelor. Avocatii lui Temesan au reusit, in scurt timp, sa obtina eliberarea sub control !ju!diciar a omului care simboliza, in ochii opiniei publice romanesti, intreg sistemul financiar bancar, tip caracatita, de dupa ’90.
6. VENTUZA “ELVILA-POOLCEG”
Razvan Temesan si staff-ul Bancorex au fost acuzati si de incalcarea “Regulamentului Operatiunilor Valutare”, cand au van dut firmei Elvila, in afara pietei valutare – in cateva transe – suma de 5,6 milioane USD. Razvan Temesan a acordat si firmei lui George Constantin Paunescu – Poolgec - mai multe credite, fara acoperire in cont, prin eludarea normelor bancare. Ulterior, Temesan a renuntat sa mai incaseze de la Paunescu dobanzile de 6% pe an, care se percepeau creditelor restante. PrejudiciuBancorex: 198 mlioane lei.
TENTACULA “BANKCOOP”
Banca de Credit Cooperatist – Bankcoop – constituie alt exemplu de manipulare mafiota a sistemului financiar bancar al erei Iliescu, prin care au disparut, ca intr-o gaura neagra, depunerile populatiei. Cooperatia, prin autonomia de care a beneficiat inainte de ’89, a fost singura activitate cu caracter privat din Romania, ingaduita de autoritatile comuniste. Astfel ca, in 1990, aceasta dispunea de un patrimoniu de mai multe miliarde de lei (la valoarea de atunci). Profitand de vidul legislativ, apoi de un cadru legislativ cu numeroase lacune, manageni cooperatici – avand stranse legaturi cu FSN-ul – si-au arogat dreptul de a dispune de patrimoniul a 6,5 milioane de cooperatori, transformandu-se din administratoriiaverii acestora, in proprietarii ei. Mass-media a dezvaluit numeroasele escrocherii economice si fmanciare din cooperatie si a nominalizat grangurii care au tras pe sfoara cei 6,5 milioane de roman, de!pu!ndtori la Bankcoop, fara ca regimul Iliescu sa reactioneze. In ultimii ani, insa, ingineriile financiare mafiote au iesit, una cate una, la iveala: cazul Bankcoop, apoi FNI si, potrivit unor experti, la orizont se profileaza cazul World Trade Center. Atat in cazulBankcoop, cat si FNI, actorul principal a fost Centrocoop, care nu a fost tras inca la raspundere. Alexandru Dinulescu, fost presedinte Bankcoop si vicepresedinte Centrocoop -considerat singurul mare vinovat, a fugit, dupa cum se pare, undeva in SUA, unde si-ar fi intemeiat o banca, pe spezele celor 6,5 milioane de cooperatori romani praduiti. Ingineria financiara a inceput odata cu constituirea bancii Bankcoop, utilizandu-se fondurile Cooperatiei de Consum si Credit. Practic, decapitalizarea “Cooperatiei de Consum si Credit” a fost realizata prin infiintarea bancii Bankcoop din fondurile Cooperatiei. Apoi, prin preluarea de cat!re! Bankcoop a unor active la preturi derizorii si acordarea de credite peste credite clientelei politice a regimului Iliescu, prin incalcarea Legii 33/1991 ca si prin calcularea unor dobanzi mai mari decat de cele legale unitatilor “Cooperatiei de Consum si Credit”. Toate acestea constituie o mostra a stilului mafiot prin care o banca topea banii depunatorilor sub regimul FSN. Sa vedem insa mai indeaproape cum se proceda, pentru a intelege mai bine sistemul ingineriei financiare Centrocoop-Bankcoop, care a devalizat conturile a6,5 milioane de romam cinstiti.
Schema functiona astfel: o unitate cooperatista era obligata de granguni Centrocoop sa subscrie actiuni la Bankcoop. Cum, de regula, uniunile cooperatiste invocau lipsa banilor, Bankcoop le imprumuta. Astfel, o multime de unitati cooperatiste s-au pomenit actionare Bankcoop, cu banii imprumutati tot de Bankcoop. Urma faza a doua a inginenei financiare: Bankcoop stabilea niste dobanzi inrobitoare, mai mari decat cele din contractele de creditare, precum si dobanzi la dobanzi. In timp ce grangurii Bankcoop - aceiasi ca la Centrocoop - tineau banii in conturile bancii, unitatile cooperatiste falimentau, vazandu-se suite sa vanda din active, pentru a-si achita dobanzile sau furnizorii. Un exemplu este Federalcoop Ilfov, care in 1992 a contractat un credit de 7 inilioane lei la Bankcoop. Banii au ramas la Bankcoop, care a calculat dobanzi de 3,265 milioane lei in 1992 s!i !de 4,2 milioane Iei in 1993. La 28 februarie 1994,Bankcoop anunta inca  majorarea dobanzilor la 90% pentru credite si 250% pentru dobanzi neachitate. In acest conditii, la un credit de 7 milioane lei, dobanada pe 1994 s-a ridicat brusc la 1,4 milioane lei, adica de peste 7 ori valoarea creditului. Pentru credit plus dobanda neachitata la 31 decembrie 1993, s-a calculat o dobanda de 1,04 miliarde lei.
“Bankcoop, in loc sa sprijine Cooperatia de Consum in penoada de trecere la economia de piafa, potrivit  art. 1 din statutul bancii, falimenteaza cooperatia prin metodele folosile…” constata un Control Financiar Intern al Centrocoop.
Legea a dat si ea o mana de ajutor. Astfel, legea 109/1996 a facut ca in statutele cooperativelor sa nu fie inscrisa valoarea capitalului social subscris si varsat de membrii cooperatori.
Pe acest fundal cetos, grangurii Bankcoop au actionat in forta. Fostul presedinte al bancii, Alexandru Dinulescu, a subordonat practic Bankcoop intereselor sale personale si, bineinteles, clientelei politice a fostei puteri. Tentacula Bankcoop a avut – ca si Bancorex – cateva ventuze celebre. Iata cateva din acestea.
1. VENTUZA “DINULESCU”
Doi oameni de afaceri, Vasile Loga si Nahor Mordehai, l-au denuntat pe presedintele Bankcoop, Alexandru Dinulescu, deoarece le-a solicitat 30 000 USD, pentru aprobarea unui imprumut operativ. Pe 19 februarie 1997, Alexandru Dinulescu a fost arestat, sub acuzatia de luare de mita si pentru acordarea preferentiala a creditului celor doi. Presedintele Bankcoop a ramas in arestul Rahova pana la 16 mai 1997, cand au fost finalizate cercetarile si Dinulescu a fost trimis in judecata. Din motive medicale, Alexandru Dinulescu a fost insa eliberat, sub control judiciar si a disparut ulterior din tara. In timpul arestului, Dinulescu nu a stat degeaba: el l-a denuntat, la randul sau, pe omul de afaceri George Constantin Paunescu, ca a preluat prin metode nelegale pachetul majoritar de la banca, in scopul altei inginerii financiare, ceea ce a condus la cercetarea penala a lui George Constantin Paunescu.
2. VENTUZA “TRALIDA”
Consta intr-un credit in doa transe de 10,8 miliarde lei, aprobat de Bankcoop unei firme la care era asociat insusi presedintele bancii, Alexandru Dinulescu. In fapt, Dinulescu, impreuna cu firma Meteor, cu Andreea Business Bucuresti si cu omul de afaceri Gheorghe Dragodan au constituit societatea Thalida Chiajna, specializata in productia de cartuse pentru vanatoare. Imediat,  Andreea Business a fost creditata de Bankcoop, la presiunile lui Dinulescu, cu 360 milioane lei, ca sa achizitioneze terenul pentru constructia proiectatei fabrici de cartuse. Apoi Alexandru Dinulescu a aprobat firmei Thalida - la care era asociat – un prim credit de 5,2 miliarde lei, fara respectarea normelor de garantare bancara. Trei luni dupa acordarea primului imprumut, Dinulescu acorda firmei restantiere Thalida un alt credit de 5,6 miliarde lei. Rezultatul: la trei ani de la finantare, Thalida ! n!u produsese nici un singur cartus! Gaura de 10,8 miliarde, facuta chiar de presedintele bancii, era inscrisa insa in contul Bankcoop.
3. VENTUZA “MERCEDES”
Acelasi Alexandru Dinulescu a mai fost acuzat, in alt dosar, de contrabanda, fals intelectual si uz de fals. In mai 1994, Dinulescu a achizitionat pentru banca un autoturism marca Mercedes din Austria, la pretul de 40 000 USD. Folosind documente vamale falsificate, Dinulescu a inlocuit insa factura originala cu o factura contrafacuta, in care se mentiona un pret al autoturismului de doar 5 500 USD, de opt ori mai mic. Astfel, prin eludarea taxei vamale corecte, in raport cu pretul real al autoturismului, Dinulescu a adus un prejudiciu Statului roman de 60 milioane lei. La un singur automobil trecut prin vama!
4. VENTUZA “VITROM”
Societatea Vitrom Bucuresti numara printre actionarii sai Bankcoop-ul, dar si persoane fizice, printre care pe fiul lui Alexandru Dinulescu. Prin intermediul tatalui – presedinte al Bankcoop – societatea Vitrom a fost sprijinita pentru a obtine un credit de la Banque Nationale din Paris de 20 milioane franci francezi, garantati de Bankcoop. Se pare ca in urma tranzactiei, Dinulescu tatal si fiul au obtinut comisioane consistente.
Generalul Ion Pituiescu, care s-a ocupat de ingineriile financiare de la Bankcoop, sustinea ca Alexandru Dinulescu a scapat deoarece “multii demnitari au intervenit in favoarea presedinteiui banccii – consilieri ai presedintelui Iliescu, membrii ai guvernului Vacaroiu – astfel incat s-a ajuns la tergiversarea urmaririi penale (…) ceea ce i-a permis lui Dinulescu sa puna la punct documentele contabile si sa distruga probe care puteau fi administrate contra lui.”
TENTACULA “CREDIT-BANK”
Afacerile de la Credit-Bank implica un numar mare de ventuze si personaje controversate, asa incat vom prezenta doar o sinteza a ingineriilor financiare din aceasta banca.
1. VENTUZA “MARCEL IVAN”
Arestat in urma denuntului celebrului Gigi Kent (Vasile Gheorghe), actionar principal al bancii, pentru luare de mita, Marcel Ivan (presedintele Credit-Bank) a mai fost acuzat ulterior si de: falsificarea documentelor de evidenla contabila, falsificarea bilanturilor contabile, prin majorarea fictiva a capitalului social varsat, precum si de acordarea unor credite preferentiale, fara garantii. Pentru achizitionarea de catre banca a unui teren din Bucuresti, in documente a fost mentionata suma de 661 685000 milioane lei, in timp ce vanzAtorul a primit doar 180 000 dolari. Marcel Ivan si colaboratorii sai insusindu-si restul de 379 milioane lei. Colaboratorii lui Marcel Ivan au fost ulterior arestati, impreuna cu presedintele Credit-Bank. Acesta a fost invinuit ca acordase, intre altele, credite de miliarde fara garantie finului sau, ilie Alexandru, patronul Hermes-ului de la Slobozia, lui Florea Niculescu, presedintele lui Aem !Sp!ecial Service (la care mai erau asociati Marcel Ivan si Steriu Popescu, adica presedintele si vicepresedintele Credit-Bank), lui Gigi Kent si multor altora. Condamnat la sase ani inchisoare, Marcel Ivan a facut recurs si a scapat de arestul preventiv, invocand motive medicale.
2. VENTUZA “STERIU POPESCU”
Vicepresedintele Credit-Bank, Steriu Popescu, a adus bancii, la randul lui, un prejudiciu total estimat la 250 miliarde lei. Dintre care 10 miliarde in calitate de beneficiar al unor credite iar restul, prin aprobare ilegala a altor credite, dintre care: 300 000 USD (7,3 miliarde lei) societati Topolina Oil; 36 miliarde lei firmelor lui Ilie Alexandru (cu acordul lui Marcel Ivan); 200 000 DM si 335 milioane lei societatii Constant din Slatina; 300 000 DM si 726 milioane lei cetateanului Hans Kundrus (din Germania), printr-o dispozitie ilegala de plata; 400 000 USD lui Dan Octav, fara garantii bancare. Steriu Popescu a mai fost acuzat si ca si-a transferat intr-un cont personal 100000 USD din contul unor clienti ai Credit-Bank, precum si alti 30 000 USD din contul unui alt deponent. A parasit tara imediat dupa demararea anchetelor, cu concursul generos al autoritatilor regimului Iliescu.
3. VENTUZA “ILIE ALEXANDRU”
Miliardarul din Slobozia a adus un prejudiciu total Credit-Bank-ului estimat la 36,5 miliarde lei. A fost creditat, fara garantii, cu 1,2 milioane USD, 2,1 milioane DM si 18,8 miliarde lei, dovedindu-se apoi ca acesta nu avea nici o posibilitate de a mai returna ceva. Ilie Alexandru a fost arestat abia in 1997, pentru inselaciune, fals si uz de fals, intr-o afacere cu grau. Imprumuturile luate de la Credit-Bank au fost folosite de Ilie Alexandru ca sa construiasea in Baragan o replica fidela a Southfork-ului din serialul “Dallas“. Omul mai planuia sa construiasca, la Slobozia, si un Turn Eiffel. Ilie Alexandru a fost implicat si intr-un alt dosar: falsificarea unor cecuri, emise de Banca Ion Tiriac. Prejudiciul imputat in acest dosar: 1,09 miliarde lei.
4. VENTUZA “GIGI KENT”
In octombrie ’89, Gigi Kent (Vasile Gheorghe) tocmai ispasea o condamnare de 13 ani: pelitni specula, luare de mita si abuz in serviciu.In urma decretului de gratiere emis de Iliescu in ianuarie 1990, Gigi Kent a fost pus in libertate si a parasit imediat Romania. A revenit curand, devenind actionar principal la Credit-Bank, si beneficiind de numeroase facilitati din partea presedintilor succesivi ai bancii. Astfel, pentru a stinge din datoriile foarte mari ale firmelor lui Gigi laCredit-Bank, unul din presedinhi Credit-Bank- raposatul Emil Cioflan – a achizionat hotelul Turist din Tecuci, de la Gigi Kent, cu 9,7 miliarde lei, desi acesta il cumparase doar cu 240 milioane lei. Gigi Kent a derulat si alte afaceri cuCredit-Bank, paguboase pentru banca: a comandat, la un pret triplu fata de cel oferit de alti furnizori, saculeti pentru ambalat bani, intr-o cantitate suficienta pentru urmatorii o sut!a !de ani; tot la preturi mult umfiate, Gigi Kent a mai furnizat bancii: fisete, calculatoare si sisteme de alarma. In materie de credite preferentiale, Gigi Kent a beneficiat de 8,5 miliarde lei, 5,8 milioane USD si 2 milioane DM, prin intermediul vicepresedintilor Tudor Stanica si Steriu Popescu.
5. VENTUZA “AERO SPECIAL SERVICE”
Societatea Aero Special Service, condusa de Florea Niculescu, a devenit unul dintre debitorii cei mai importanti ai Credit-Bank, dupa ce a beneficiat de credite preferentiale totalizind 26,6 milioane USD si 3,1 miliarde lei. Printr-o intelegere interbancara din decembrie 1995, Razvan Temesan a rascumparat, in numele Bancorex, creditele lui Aero Special Service de la Credit-Bank. Societatea lui Florea Niculescu a vandut apoi avioanele din patrimoniu, cu 10 milioane USD, unei socieati din Cipru, care le-a revandut unei firme a lui Ion Tiriac. Ceea ce a determinat Credit-Bank sa depuna un denunt impotriva lui Florea Niculescu, pus sub urmarire penala abia in aprilie 1997, pentru inselaciune in dauna avutului public. Tot Credit-Bank mai acordase, cu generozitate, credite preferentiale si altora: Sever Muresan (16 miliarde lei), Leonida Teohari, patronul grupului de firme Darianne (47 miliarde lei),! N!icolae Apostol de la Petrol Company (7 miliarde ici).
TENTACULA “COLUMNA BANK”
Ingineria financiara de la Columna Bank a prezentat un anumit grad de sofisticare, in raport cu altele. Schema era de import, apartinea repertoriului mafiei internationale. Columna Bank a aparut prin asocierea a patru persoane fizice din Romania, avand fiecare un aport de 120 milioane lei, cu un cetatean german avand un aport de 300 000 USD, si firma elvetiana Manel Finanz A. G. care, cu un capital social de 7,7 milioane USD, a devenit proprietara bancii in proportie de 93%. Suspiciunile au pornit de la detaliul ca Manel Finanz, proprietara elvetiana a lui Columna Bank, avea profil de societate anonima, fara vreo activitate reala in Elvetia. Administratorul firmei, Josef Fessler, a recunoscut ulterior ca avea un contract cu cateva persoane din Romania pentru investirea banilor. Fostul sefal IGP, Pavel Abraham, a dezvaluit insa ca banii proveneau, in realitate, din Romania. Iar Urf Von !Da!niken, seful politiei elvetiene, a declarat intr-un interviu din saptamanalul CASH, care apare la Berna, ca “in spatele bancii se afia serviciie secrete romanesti”. Cert este ca unul dintre actionarii Romani a fost identificat in persoana socrului lui Virgil Magureanu, in acel moment director al SRI. Ingineria de la Columna Bank – proprietatea unei societati anonime din Elvetia care rula, de fapt, fonduri provenind din Romania – s-a dovedit profitabila doar pentru grupul de firme-satelit Euro-Columna. Cu creditele acordate generos de banca, firmele Euro-Columna au cumparat pachetele majoritare de actiuni de la societa tile de stat din domeniul ingrasamintelor, operatiune in care a fost implicat si fostul presedinte al FPS Emil Dima, unul dintre pionii regimului Iliescu. De altfel, FPS a deschis la Columna Bank un cont de 64 miliarde lei si 10 milioane USD. La care s-au adaugat si CEC-ul cu 30 miliarde lei, RENEL !cu! alte cateva miliarde si altii.
Ortansa Niculescu, cea care i-a succedat la presedintia bancii lui Vasile Bostan, a recunoscut de altfel ca banii au fost orientati, sub forma de credite, catre firmele satelit. Ulterior, FPS nu si-a mai putut retrage fondurile decat apeland la BNR si Ministerul de Interne. Rezumand: sume de bani murdari – provenind, probabil, din diverse operatiuni speciale, – au fost spalati, via Elvetia, prin Columna Bank si reinvestiti apoi, sub forma de credite, in firme-satelit interesate sa acapareze industria ingrasamintelor romanesti. 
TENTACULA “DACIA FELIX”
Cu sprijinul Bancorex, Sever Muresan a devenit actionarul majoritar al bancii “Dacia Felix”, dupa ce in 1990 si-a intemeiat firma Paniro Bucuresti, in asociatie cu Croassant de France. Ingineria financiara a inceput in momentul candBancorex creditat Panim cu 16,6 milioane franci francezi iar Sever Muresan i-a transferat la Banca Dacia Felix din Cluj, sub titlul de contribuie la capitalul social. Grupul de firme al lui Sever Muresan a acaparat astfel 68% din Dacia Felix. In 1997, Sever Muresan avea o datorie cifrata la suma record de 1171 miliarde lei.
1. VENTUZA “CADEWELL-INSULELE VIRGINE”
Sever Muresan, in complicitate cu vicepresedintele Daciei Felix, Mircea Horia Hossu, a primit un credit ilegal de 334 miliarde lei, destinat achizitionarii de otel-beton, care ar fi urmat sa fie exportat societatii Cadewell din Insulele Virgine, binecunoscut paradis financiar international. Mircea Hossu a intocmit insa documente bancare din care sa rezulte ca Sever Muresan restituise catre Dacia Felix contravaloarea bunurilor exportate, acoperindu-l astfel, fictiv, pentru o parte din credit. Actele utilizate in acest scop fusesera emise de Fondo Sociale di Cooperazione Europeea, cu sediul la Milano, care nu avea insa dreptul sa efectueze operatiuni bancare. Investigatiile au scos la iveala si faptul ca Fondo Sociale apai\inea Ini Muresan si Hossu, nefiind altceva decat o firina-paravan pentru afacerile oculte ale celor doi. Prejudiciul adus Daciei Felix de cei doi, prin ingineria financiara Cadewell – In!su!lele Virgine:
1000 miliarde lei.
2. VENTUZA “S.V. INTERNATIONAL TRANZACTION”
Tandemul Muresan-Hossu a mai supt 17,5 miliarde lei, precum si alte 160 milioane USD de la Dacia Felix in 1990. Bancorex – nava amiral a mafiei financiare sub regimul Iliescu -a emis o scrisoare de garantie in favoareafirmeifranceze S.V. (Sever Muresan) International Tranzaction, in baza unui ordin emis de firma de comert exterior Terra - despre care toata lumea, cat de cat informata, stie cui apartinuse inainte de ’89 – pentru derularea unei afaceri fantoma. Sever Muresan a utilizat ilegal scrisoarea de garantiie, prin intermediul complicelui sau Mircea Hossu – de credite in valoare insumata de 17,5 miliarde lei. La care s-a mai ada ugat o alta ventuza, de doar 160 milioane USD, din contul Daciei Felix, care formeaza obiectul unui dosar de cercetare penala distinct.
Sub povara creditelor neperformante, devalizate prin diversele inginerii financiare derulate sub regimul Iliescu, toate aceste banci au falimentat, inghitind economiile a milioane de Romani. Intre 1990-1997, Caracatita bancara creata sub regimul Iliescu a cunoscut in Romania epoca sa de aur, avand tot ragazul ca sa se implanteze si sa se ramifice, intr-o tara devenita un loc preferat pentru jongleriile financiare ale Mafiei.
X
LISTA PEDESERISTILOR SARACI DA’ CINSTITI SI AFACERILE LOR CURAT-MURDAR
VIOREL HREBENCIUC (fost prefect de Bacau, seful campaniei electorale a lui Ion Iliescu si a PDSR in 1992, secretar general al Guvernului Romaniei intre 1992 si 1996)
Supranumit de presa Nasul mafiei politico-financiare, implicat in nenumarate scandaluri de coruptie. Intervine pentru musamaliaarea unei crime savarsite in beciurile Politiei din Onesti. Ofiterul cercetat – seful politiei judetene Bacau – are o intrevedere, inlesnita de Hrebenciuc, cu procurorul general adjunct, Mugurel Florescu. Incadrarea faptei savarsita de seful politiei este schimbata. Acesta scapa doar cu o condamnare de doi ani si sase luni, dupa interventia lui Hrebenciuc; afacerea Coastal Petroleum NV: interventia secretarului general al guvemului scade datoria lui Coastal catre Arpechim SA din Pitesti de la trei milioane dolari SUA, la un milion dolari SUA, acuzat pentru trafic de influenta in favoarea patronului firmei Intermeridian, irakianul Hatan Faraj, implicat in afacerea “Kamel Kadur”, supranumit si imparatul oilor; conform raportului Comisiei anticoruptie din 1994, Viorel firebenciuc s-a facut vinovat si d!e !deturnare de fonduri din bugetul acordat simstratilor de la inundatii, catre echipa “Sportul Bacau”, televiziunea Bacau, Consiliul Judetean si scoala din satul Stanilesti, interventii si trafic de influenta in favoarea firmelor SC CAROM SA si SC ELAN SRL, prin care cere institutiilor abilitate, in speta Garzii Financiare Bacau, sa radieze pasajele ce definesc infractiunile din procesele verbale intocmite, implicat in afacerea SC “Agricola International” SA; implicat in scandalul “Raducan”. (Acesta afirma ca mafia politico-financiara era supervizata de Viorel Hrebenciuc, Victor Opanschi, Cornel Stegaru); nominalizat in raportul “Apartamentul”, ca detinand o locuinta obtinuta ilegal, in urma mai multor vanzari si cumparari. (in final, intra in posesia apartamentului nr. 9 din Calea Victoriei nr. 101, Sc. A, et. 4, avand 4 camere, plus camera de serviciu, plus dependinte. Apartamentul a fost repartizat de Guvernul Romaniei la data de 21.IV.1993, cu adresa 15/694. ICRAL Herastra!u !i-a incheiat contractul de inchiriere nr. 28150/21 IV. 1993, in care nu se mentioneaza calitatea de locuinta de serviciu), a fost acuzat ca a initiat si a protejat firma Oversses Conda SRL, care a primit concesionarea dreptului de a construi sedii bancare noi in spatele magazinului “Unirea” fara ca, in prealabil, sa fi avut vreo licitatie, implicat in repartizarea, de locuinte pentru Ilie Nastase, Vladimir Cohn si generalul Decebal Ilina. Toate se afla in cartierul Pimaverii. Cazurile nu au fost cuprinse in raportul “Apartamentul”. Recent, implicat si in afacerea Costea.
VASILE VACARU (senator si vicepresedinte PDSR, fost lider al grupului PDSR din Senat, fost presedinte al Comisiei de control SRI)
Implicat in frauda de la Tigris SA Topoloveni, alaturi de colegul de partid Gheorghe Rizescu, 29 de actionari ai societatii au fost pagubiti cu circa 1,7 miliarde lei, din care Vacaru a ciupit un miliard. Dosarul 1394/1991 de la Camera de Comert si Industrie a Judetului Arges arata ca Vasile Vacaru detinea actiuni in valoare de 1,35 miliarde lei, fara sa existe vreun document care sa ateste aportul in numerar sau in natura al senatorului. Desi inglodat in datorii la trei banci (BRD, Credit Bank si Banca Agricola), societatea Tigris SA primeste in 1995, 2.986.000 DM prin bunavointa lui Razvan Temesan. Vasile Vacaru a recunoscut ulterior ca detinea 20% din actiunile firmei Tigris din Topoloveni. RaportulApartamentul scoate la iveala ca la 1.1.1990, Vasile Vacaru locuia in apartamentul sau proprietate personala din Bucuresti, str.Partiturii nr.8, bloc 62, ap.137.
Dar, la data de 24.XI. 1991, apartamentul este donat fiului sau, Vacaru Silviu Marius, cu actul de donatie nr. 17650. Mai inainte, pe 22.IX. 1991, Vasile Vacaru solicitase Primariei Municipiului Bucuresti (via Alexandru Barladeanu) repartizarea altei locuinte, cu motivatia ca situatia sa locativa este precara. Primaria i-a atribuit apartamentul din blocul D1, Piata Victoriei, situat la etajul I, avand in compunere 5 camere. Pe 12.XII.1991, cu aprobarea P.M.B. nr. 213527/28.XI.1991, Vasile Vacaru efectueaza un schimb de locuinta cu dl.Dima Romulus, din str. Pictor Iscovescu nr. 7. De mentionat ca Vacaru detinea aprobarea schimbului de locuinta inca ­inainte de primirea apartamentului din blocul D1 din Piata Victoriei.
ION HONCESCU (membru PDSR, fost sef al Corpului de Control al primului ministru)
Implicat in infundarea directorilor Petromin. Acuzat de luare de mita in acelasi caz. Controlul Curtii de Conturi scoate la iveala pierderi de zeci de milioane de dolari pe zi la Petromin, cu Ion Honcescu membru in AGA, acuzat pentru trafic de influenta in afacerea “Modcotton”, acoperirea fraudelor de la televiziune. “Romania libera” a consacrat un serial special ilegalitatilor savarsite de Corpul de Control condus de dl. Honcescu. Fraudele din TVR in perioada 1990-1996 insumeaza, conform specialistilor, 300 miliarde lei, suma cunoscuta de dl. Honcescu. Rezolutia acestuia pe rapoartele de control, care faceau referire la fraudele comise de membrii sau apropiati ai PDSR, a fost una singura:
“Rog pastrati materialul la dvs.”…
CICO DUMITRESCU (Contraamiral)
Acuzat de trafic de influenta in afacerea “Lucky Day”:
18.000 de masini de loterie, scutite de vama. Garda Financiara ­intervine, Cico Dumitrescu intervine si el in vederea stoparii verificarilor la firma sus amintita, implicat in Scandalul SC Bere-Spirt Mehedinti, unde s-a constatat un prejudiciu de 115 milioane lei: Cico intervine pe langa prefectul de Mehedinti pentru a se musamaiiza toata afacerea.
CORNELIU IACOBOV (fost vice si presedinte de onoare al PDSR Bacau, fost presedinte al FPP Moldova, seful campaniei electorale pentru alegerile locale al PDSR in Moldova, finul lui Viorel Hrebenciuc)
Acuzat ca nu si-a platit impozitul pe salariu timp de trei ani, pe motiv ca detinea un certificat de participant in revolutie. Valoarea impozitelor neplatite catre stat: 30 milioane lei (inclusiv penalizarile); acuzat ca a falsificat stampila si semnatura ministrului de Finante pentru a deschide conturi-pirat, de virare a banilor proveniti de la unele societati comerciale, altele decat cele stabilite de ministrul de Finante si presedintele FPS; acuzat de proxenetism in operatiuneaMinore pentru bogati alaturi de afaceristul Dumitru Sechelariu. Au sustinut impreuna stabilimentul din hotelul Selena, comuna Hemeius, langa Bacau. Dosarul nr.4 158/1 6.V 1996 consemneaza ­procesul intentat pentru inlesnire de prostitutie. “Monitorul de Bacau” sustine ca operatiunea s-a desfasurat cu stiinta lui Hrebenciuc, condaninat la o luna de inchisoare contraventionala­ pentru ofensa adusa organelor de Politie, neefectuata insa niciodata.
FLORIN GEORGESCU (fost ministru de Finante, membru PDSR)
Implicat in favorizarca axistentei societatilor care au organizat jocuri de intrajutorare tip “Caritas”. Amestecat in afacerea Daewoo, care prin firma sud-coreeana a fost scutita de taxe vamale pentru primul lot de masini aduse in tara. Implicat, ca protector al lui Zaher Iskandarani, in afacerea Tigareta 1.
EMIL DIMA (fost presedinte al Fondului Proprietatii de Stat, fost presedinte al filialei PDSR Ilfov)
Este semnalat in Rapoartele SRI si al Comisiei parlamentare de anchetare a cazurilor de coruptie. A implicat FPS in afaceri nerentabile, cum ar fi vinderea unor actiuni detinute de societatile comerciale Atlas SA, Infor SA si Constructii Feroviare SA din Galati. La Arad a impiedicat relansarea intreprinderii Astra prin fortarea intrarii in conducerea unitatii a unei echipe a FPS, de provenienta PDSR. Implicat in privatizarea Combinatului de la Drobeta-Tr. Severin in maniera preferentiala, ceea ce a determinat altercatii intre grevisti si politic, soldate cu raniti.
PAUL TEODORU (fost ministru al Transporturilor, membru PDSR)
Acuzat de implicare masiva in Afacerea Petromin, in urma careia flota strategica a Romaniei a fost vanduta pe nimic, contra comisioane grase pentru oameni ai PDSR. La acea data s-a vehiculat si numele primului ministru, alaturi de cel al generalului Kathounis, grecul prin intermediul caruia s-a derulat afacerea.
SERGIU NICOLAESCU (fost, apoi actual senator PDSR)
Raportul “Apartamentul” arata ca la 10 octombrie 1993 Sergiu Nicolaescu a cumparat un apartament, la etajul II al imobilului din str.Zambaccian nr. 1 Sectorul 1 Bucuresti, plus garajul de la subsol, doua camere, plus boxa, conform contractului de vanzare-cumparare nr. 7672, incheiat cu Weigel Emilia. La ora cumpararii, apartamentul, garajul si suprafetele de la subsol erau inchiriate de catre ODCD (Oficiul pentru Deservirea Corpului Diplomatic). Pe 17.1.1991, apartamentul si restul anexelor s-au vandut doamnei Stefanescu Angela (matusa lui Sergiu Nicolaescu), prin actul autentificat sub numarul 613 la Notariatul de Stat, Sectorul 1. inainte de perfectarea actelor de vanzare, dl. Nicolaescu solicita insa Senatului, iar acesta Primariei, prin adresa nr.1285/28.II.1990, un spatin de locuit in strada Pictor Iscrovescu nr. 3-5 care, fiind ocupat de Verdet Ilie si neeliberat de acesta, nu s-a putut valorifica inchirierea, atribuindu-i-se in schimb regizorului apartamentul nr.2 de !la! parterul imobilului, situat pe str. Zambaccian nr.2 1, proprietate de stat, eliberat prin decesul chiriasului Holerga Ion. I s-a incheiat contractul nr.60243/23 XII. 1991. La putin timp decedeaza si dna Stefanescu Angela, ai carei mostenitori sunt Sergiu Nicolaescu si Blanda Maria. In 1994, decedeaza Nicolaescu Pantelimon, tatal senatorului care locuia, intamplaor, la mansarda aceluiasi imobil.
OCTAV COSMINCA (membru PDSR, fost sef al Departamentului pentru Admimstratie publica locala)
A fost acuzat de abuz in indeplimrea atributiilor de serviciu, fiind unul dintre stalpii noii puteri politico-financiare. Consiliul Europei a constituit o comisie speciala de ancheta, care i-a pus in sarcina lui Cosminca abuzuri legate de destituirea primarilor, amestec in treburile administratiei locale, incalcarea principlilor Constitutiei Romaniei si a principiilor Consiliului Europei. Acuzat de deturnare de fonduri, tratament preferential si trafic de influenta ­in favoarea unor membrii PDSR.
DAN lOAN POPESCU (fost ministru al Comertului, rnembru PDSR)
Suspectat de a fi primit mita mascata sub forma unui transfer bancar, efectuat de Bancorex, in valoare de 150 milidane lei. In acelasi scandal al Bancorex, se vehiculeaza si numele ministrului de Interne Doru Ioan Taracila. Ziua publica  o convorbire telefonica intre Razvan Temesan si o persoana necunoscuta, in care apare numele lui Doru Ioan Taracila.
OLIVIU GHERMAN (fost presedinte PDSR, fost presedinte al Senatului)
La 01.01.1990 locuia in Craiova, str.Brazda lui Novac, bloc O5, ap.8, proprietate personala, contract de cumparare nr. 262/1979.
Cu adresa nr. 525/1994, Senatul solicita iar Primaria Municipiului Bucuresti i-a pus la dispozitie apartamentul 5/4 camere plus camera de serviciu, etaj II din Sos. Kiseleff nr. 20, sector 1. I s-a incheiat contract de inchiriere nr. 52515/28.XII. 1994, in folosinta, fara statut de serviciu si vize referitoare la vechea locuinta. Dl. Ovidin Gherman, ca presedinte al Senatului, era cazat in Bucuresti, intr-o vila de protocol a Guvernului Romaniei, pe durata exercitarii fiinctiei si dorea sa-si stabileasca domiciliul in capitala.
DAN MIRCEA POPESCU (fost ministru al Muncii si Protectiei Sociale)
La 1.1.1990 domicilia in str.Ceaikovski nr.13, ap.6, et.2, sectorul 2, proprietatea personala a lui Zaharescu Constanta, soacra sa. In baza borderoului 104/1 7.X. 1991, a primit de la Presedintia Romaniei doua locuinte pe numele sau:
1.- poz. 5 din tabel – 52150/17.X.1990 – apartamentul 15/2 camere in blocul P.3 situat in Bd. Dimitrie Cantemir, pe care l-a inchiriat la 1 7.X. 1990.
La 28.X. 1990 a efectuat schimb de locuinta cu fratele sau, Popescu Florin, care locuia in Bd. Tineretului nr.25, bl.Z 7, ap.32, primit de la Acumulatorul.
Popescu Dan Mircea a predat apartamentul 32 la 13.Vffl. 1991 intreprinderii Acunulatorul, iar fratele sau a cumparat apartamentul din Bd. Dimitrie Cantemir, cu contract de vanzare-cumpaare incheiat intre ICRAL Berceni la 31.VII.1991 – 10779/4/1991.
2. – poz. 6 – 129013/28.XII.1990 – apartamentul 2 de la sc.1 parter al blocului situat in strada Aurel Vlaicu nr. 42 – 46, sectorul 2, cu garaj si boxe. L-a cumparat cu contractul de vanzare-cumparare nr. 22293130.1.1992.
In contractul de inchiriere nr. 22192/28.m. 1991 a inscris-o si pe mama sa, Raducanu Valeria, cu toate ca aceasta era inca titulara a contractului de inchiriere al ap.7/2 camere din str. Visana nr. l, bl. 45, sector 4.
TRAIAN CHEBELEU (fost purtator de cuvant al Presedintiei)
Comisia “Apartamentul” arata ca la 1.1.1990 locuia in Bucuresti, Bd.1 Mai 44 A 2, sc. B, et.6, apart. 71/4 camere, construit prin ICVL (proprietate personala, conf. contractului de construire nr.1578/9112.08.1976. La data de 4.IV.1990, in baza instiintarii 10/372, MAE i-a repartizat si apartamentul 1 de la parterul imobilului situat in str. Dr. Lister 63, sector 5, 4 camere + hol + dependinte. ICRAL Cotroceni i-a incheiat C.I. nr. 236/27 IV.1990.
DAN IOSIF (ex-senator, fost consilier prezidental, membru PDSR)
La data de 1.1.1990 locuia in str. Baicului nr. 1, bloc 401 A, apart. 18/22, sector 2, in calitate de chirias. La 3 VII. 1990 a cumparat acest apartament cu contractul nr. 25009/3 VII. 1992, incheiat de SC Foisor SA. Cu scrisoarea nr. 1285/28.XII.1990, Senatul solicita Primariei Municipiului Bucuresti repartizarea locuintei din str. Bitolia nr.45 pentru dl. Dan Iosif. Prin adresa Primariei Municipiului Bucuresti nr. 118468/20.1.1993, a primit apart. nr.69 din Calea Victorieinr. 155, bloc D 1, cs.2, pe care l-a schimbat la 18.111.1993 cu apart. 1, parter / 3 camere din str. Armindenului nr. 7, contract de inchiriere nr. 60026/18.111.1993. Cu nr. 129816/28 XII. 1990, Primaria Municipiului Bucuresti repartizeaza spatiul solicitat in str. Bitolia nr. 45, repartitiie nefolosita conform anexei nr.2 la nr. 99/30.V. 1994, retrasa ulterior. Conform anexei I la nr. 70/25. V. 1994 poz. 9, apart. 69 din blocul D 1 situat in Piata Victoriei a fost repartiat de Primaria Mun!ic!ipiului Bucuresti, cu adresa nr. 118466/18.1.1993, Presedintiei Romaniei, la solicitarea acesteia, pentru dl. Dan Iosif.
AUGUSTIN BOTIS (PDSR, senator)
Acuzat de agresiune sexuala si accident rutier provocat in stare de ebrietate. A refuzat sa i se recolteze probe de sange. Obisnuieste sa-si agreseze sexual angajatele. Procurorul General certifica acuzatiia. Este acuzat ca si-a construit vila, cu o parte din cele 2 miliarde lei alocate de la bugetul statului pentru acoperirea cu sarpante a scolilor din Maramures.
PETRU CRISAN (membru PDSR – fost ministru al Comertului)
Conform raportului Curtii de Conturi din iulie-august 1995, numele ministrului se regaseste in 16 societati comerciale cu profil de export-import. In acelasi timp, ministrul este si membru in consilule de administratie ale altor 8 societati comerciale, acuzat de fals, in baza controlului efectuat de Curtea de Conturi.
MARIN ANTONESCU (fost prefect de Dambovita. PDSR)
Acuzat de tranzactii dubioase, fals si uz de fals, pentru care Politia Targoviste ii intocmeste dosar penal. Mai e acuzat de procurarea in conditii neclare a unui autoturism Nissan Terrano si de acordarea fara licitatie a dreptului de reparare a unor cladiri publice din judet.
ILIE PLATICA VIDOVICI (senator PDSR Galati)
Se afirma ca este implicat in afacerea ‘Adamef’. Este vorba de lupta pentru suprematie asupra retelei judetene PECO, care urma sa fie vanduta la licitatie.
OCTAVIAN MUNTEAN (senator PDSR de Hunedoara)
Este acuzat de transformarea biroului senatorial in … Oficiu de nunti. Este implicat in adoptii dubioase (vezi cazul Titus Sergiu Bogdan).
TEIU PAUNESCU (senator PDSR)
Garantand cu calitatea sa de senator, a luat credit de un miliard de lei. Este implicat in trei societati comerciale; sotia sa, in patru.
CONSTANTIN BEBE IVANOVICI (deputat PDSR)
Este acuzat ca a ordonal arestari la Aeroportul Otopeni. Patroana unei firme a fost sechestrata de Politie pe Aeroportul Otopeni din ordinul lui Ivanovici, deputat, seful filialei SAI a PDSR. Recruteaza membrii PDSR, in schimbul certificatelor de revolutionar. Spaga de 100.000 lei pentru certificat se varsa in contul PDSR-SM. Prim-vicepresedintele PDSR-SM, Dan Nicolae, a decedat in conditii misterioase. Familia lui Dan Nicolae ii considera vinovat si pe Bebe Ivanovici de moartea acestuia.

Sursa: http://members.tripod.com/Fratiile_de_Cruce/ion-iliescu.htm

 

Şocant. Procurorul Panait: “E PONTA! Cainele PONTA m-a ucis!”

18 martie 2011 42 comentarii

Articol şocant cred eu…

Victor PONTA este ASASINUL procurotului PANAIT !

După 9 ani, Explosiv-News redeschide un dosar bine ascuns de către complicii PSD:

Dosarul 117/P/2002! DOSARUL CRIMEI !

Autor: Simona-Ela Fica

Publicat: 17 Martie 2011


Cea mai grea ancheta pe care a trebuit s-o transpun pe ziar, este aceasta. In 19 ani de investigatii axate pe criminalitatea de stat, nu mi-a tremurat niciodata mana nici pe pix, nici pe tastatura, nici pe butonul de start al reportofonului, nici pe declansatorul aparatului foto. Imi tremura acum. Ceea ce veti citi – o avanpremiera a unei emisiuni de televiziune ce va pune capat carierei politice a lui Victor PONTA – este un RECHIZITORIU. Un rechizitoriu pe care eu, jurnalist, il prezint impotriva lui, procuror. RECHIZITORIUL unei CRIME. Materialul de fata s-a nascut greu. Pentru ca fiecare cuvant pe care-l veti citi mai departe este inundat de lacrimi amare si grele.
Prea grele. Cine n-ar fi cutremurat daca ar privi fotografia alaturata, stiind ca tanarul din imagine, care vine parca spre noi, jovial, cu mana intinsa in semn de SINCERITATE si putere, inca nu si-a gasit linistea in mormantul rece in care un alt tanar, in urma cu noua ani, l-a aruncat. L-a ajutat sa cada de la etaj si sa se zdrobeasca de caldaram. Sper ca odata cu demascarea publica a principalului sau asasin, tanarul din fotografie sa-si gaseasca pacea. Se numea Cristi PANAIT. Fisa postului: procuror. A murit, iar fisa postului s-a incheiat aici. Calaul sau se numeste Victor Viorel PONTA. Fisa postului: procuror. El n-a murit rapus de crima de pe constiinta, asa ca fisa postului sau a tot suferit, de-a lungul timpului, completari: procuror – sef al corpului de control al lui Nastase – ministru – sef de partid. “Încă îl văd în fața ochilor. Nemernicul care m-a ucis era scund, slab, cu mustața abia mijind, ironic.Un copil frumos, al cărui suflet a fost furat cu mult timp în urmă de marea mizerie a vieții. Însuși diavolul. Triumful răului asupra unei lumi din care până de curând făceam încă parte. Nu însemnam pentru el mai mult decât o pietricică” – asa ar spune, in stilul sau usor boem, usor acid, procurorul PANAIT despre asasinul sau. In 10 aprilie 2002, tanarul procuror, in varsta de doar 29 de ani, a mai apucat doar atat sa spuna, matusii lui: “E PONTA! Cainele PONTA m-a ucis!”. A inchis ochii, a intrat in coma de gradul IV si, la scurt timp, a inchis ochii pentru totdeauna, ramanand doar un nume incrustat pe o cruce. In timp ce asasinul sau si-a construit “cariera” pe un mormant. Azi, eu, jurnalist, il acuz pe el, procuror: PONTA, ESTI UN CRIMINAL. DOAR UN CRIMINAL! Ponta era coleg cu Panait… si complice cu: Adrian NASTASE si Ovidiu TENDER. Oficial, pe 10 aprilie 2002, s-a anuntat decesul procurorului Cristi PANAIT, survenit ca urmare a unui act suicidal. Tot oficial, azi, 17 martie 2011, eu anunt decesul procurorului Cristian PANAIT ca fiind un act criminal. Si-l arat cu degetul pe asasin: fostul procuror Victor PONTA! Il arat cu degetul mainii stangi, pentru
ca in mana dreapta tin dosarul nr. 177/P/2002, al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia de urmarire penala si criminalistica. Obiectul acestuia este „Moartea violenta a procurorului Cristian Panait. Inculpat: Ponta Viorel Victor”. Dosarul a fost tinut timp de noua ani “la secret”. L-am obtinut. Foarte greu. Recunosc, public, ca l-am obtinut santajand doi procurori obedienti lui Adrian Nastase, se stiu ei care. Am promis ca nu le voi dezvalui infractiunile, si ma voi tine de promisiune. In fond, cateva evaziuni fiscale si o spalare de bani, nu-s mai grave decat o crima. Iar numele lor nu-s mai sonore ca al lui Ponta. Asadar, ceea ce dezvalui aici va fi detaliat cu probe intr-o emisiune TV. Ii dau posibilitatea lui PONTA sa-si pregateasca apararea, de aceea public intreaga poveste a asasinarii lui PANAIT inainte de emisiune. Si va trebui s-o pregateasca temeinic! Asta, evident, daca va avea curajul unei confruntari directe – si in direct! – cu subsemnata. Acestea fiind zise, iata faptele prin care actualul sef de partid socialist a ales sa ajunga in varf, ridicandu-se pe catafalcul colegului sau din Parchetul General, in urma cu noua ani:

„În urma evenimentului produs la 10.04.2002, ce a constat în caderea lui Panait Nicolae Cristian de la înaltimea terasei propriei locuinte, pe partea carosabila a strazii Logofat Stroici, nr. 35, Sectorul 2, Bucuresti, ne-am deplasat la fata locului si am efectuat cercetarea în scopul descoperirii, fixarii si stabilirii pozitiei si starii mijloacelor materiale de proba. În pofida tratamentului chirurgical aplicat si a masurilor de resuscitare întreprinse de medicii Spitalului Clinic de Urgente Bucuresti, la ora 20,30 s-a înregistrat decesul lui Panait Cristian. Cercetarile s-au desfasurat în cadrul unor versiuni de ancheta elaborate în raport de persoana victimei, profesia si functia sa, locul de munca, anturajul sau, etc. La stabilirea formei judiciare a mortii s-au avut în vedere cele 3 posibilitati de suprimare a vietii: omuciderea, caderea accidentala si sinuciderea.” – asa incepe raportul criminalistului din cadrul IGPR, referitor la evenimentul macabru din seara zilei de 10 aprilie 2002. Mai departe, in rechizitoriul procurorului care cerceta moartea violenta a lui Panait (in dosarul real al cauzei, si nu in cel fals, prezentat de procurorul Ilie Botos in urma cu cativa ani si in care, in complicitate cu Ovidiu Paun si Ilie Piciorus – ambii sefi ai lui Panait, s-a falsificat raportul medico-legal si cel al criminalisului, aratandu-se opiniei publice ca moartea procurorului a survenit ca urmare a aruncarii de la fereastra apartamentului in care locuia) se spune ca “varianta sinuciderii ori a accidentarii nu se sustin de catre probele coroborate cu declaratiile martorilor, in concluzie stabilirea formei judiciare a mortii ramane ca stabilita omuciderea”.

Pe lista suspectilor din dosarul cauzei exista un singur nume: “Viorel Victor Ponta, de profesie procuror, coleg cu victima”. La dosar mai exista, de asemenea, ca punct deosebit de important in desfasurarea anchetei penale si stabilirea autorului crimei, declaratia matusii lui Cristian Panait: “Cristi m-a anuntat, cand s-a intors de la serviciu, in jurul orei 17, ca va avea o vizita si  sa nu ma sperii daca aud scandal. A zis: Ori eu, ori ei! A specificat ca vrea sa lamureasca niste probleme de viata si de moarte cu un coleg si a spus numele Ponta. Mi-a cerut sa le pregatesc o cafea si, daca se poate ar fi mai bine sa nu asist la discutii. In jurul orei 17.30 a venit musafirul asteptat iar eu, conform intelegerii cu Cristi, am plecat in vizita la o vecina. Ultima persoana care a venit la Cristi a fost acest Ponta”. Femeia mai declara si ca “am fost alertata de ceilalti vecini ca nepotul meu a cazut de la etaj. Ultimele cuvinte pe care le-am auzit de la el au fost: cainele asta de Ponta m-a omorat! Apoi a mai spus ceva dar nu am mai putut auzi, a intrat in coma”. Procurorul care a dat rezolutia de incepere a urmaririi penale impotriva lui PONTA a fost, in doi timpi si trei miscari, pensionat fortat, de catre ministresa Rodica STANOIU. Un alt procuror a luat “cazul” si, la ordinele lui Botos – procurorul de casa al lui Nastase si Hrebenciuc, a falsificat toate probele astfel incat moartea procurorului panait sa para o sinucidere. Ba, mai mult de-atat, i-au intinat si batjocorit pana si amintirea: au ordonat, postmortem, sa I se faca o analiza psihiatrica lui Panait. Nu era deajuns pentru ei ca unealta Ponta il ucisese, il voiau si “nebun”. Miza v-o dezvalui in cele ce urmeaza (toate datele dosarului le voi prezenta in emisiune, impreuna cu declaratii, in premiera, ale fostilor colegi ai lui Panait).

In urma disparitiei tragice a procurorului Panait, cloaca din spatele lui Ponta l-a recompensat generos, pentru crima savarsita, pe imberbul “procuror”: in acelasi an a devenit, hodoronc – tronc, sef al corpului de control al Primului-Ministru Nastase. Sa vedem insa de ce devenise Panait atat de periculos pentru sefii lui incat sa ii ordone suprimarea, iar executantul Ponta sa o si duca la indeplinire:

DOSARELE LUI PANAIT: In primul dosar, procurorul ancheta furtul masinii deputatului PSD Viorel Gheorghiu. In urma anchetei, Panait a stabilit ca deputatul si-a inscenat furtul autoturismului BMW, pentru a obtine, in mod ilegal, 2,2 miliarde de lei, valoarea asigurarii. Al de-al doilea, mult mai delicat, care a facut multa valva si despre care s-a spus ca a determinat “sinuciderea” sa, il viza pe procurorul bihorean Alexandru Lele. Convingerea luiPanait – aceea ca Lele era nevinovat, s-a materializat printr-o ordonanta prin care Panait, in ciuda presiunilor la care era supus, a dispus scoaterea de sub urmarirea penala a procurorului Lele. Mentionez ca Lele tocmai arestase pe unul dintre sponsorii principali ai lui Nastase si bun prieten cu Vasile Blaga, pe vremea aceea pesedist si sef de vama la Bihor. Un alt dosar pe care Panait il avea in lucru era cel al soţiei lui Adrian Năstase, care era cercetată pentru apariţia īntr-un cont bancar a 400.000 de euro nejustificabili. Alte dosare aflate in lucru ale lui Panait: spalare de bani Ovidiu Tender, si modul in care a vandut fraudulos, catre Petrom, o casa din domeniul public, insasi ministresa de atunci a Justitiei, Rodica Stanoiu. Imediat dupa moartea lui Panait, aceste dosare (mai putin al procurorului Lele) i-au fost date lui Ponta. N-a apucat nici macar sa le rasfoiasca pentru ca, nu-I asa, a fost numit sef de control guvernamental. Si le-a facut sa dispara! Moarte, precum colegul pe care l-a impins pe fereastra cu sange rece!
Va urma

Sursa: Explosiv News

De fapt ce a fost? Mitingul proştilor, sau moţiunea nesimţiţilor

17 martie 2011 6 comentarii

Am senzaţia că dacă vreau să vorbesc despre aşa zisele mitinguri al opoziţiei ar trebui doar să schimb data şi să repet ceea ce am spus deja.
Ei bine, moţiunea depusă de Opoziţie cu ocazia asumării răspunderii de Guvernul Boc pe noul cod al  muncii avem o mare noutate.
La alte mitinguri se jurau cei din partide şi de pe la sindicate că între ei nu există nici un fel de legătură, că fiecare prestează conform propriei conştiinţe. Asta mă făcea să râd de mă înecam. Acum au un accord de încârdăşire, poate consideră că aşa sunt şi mai amuzanţi….
Cred că politicienii aveau dreptate când ziceau ă nu au înţelegeri cu sindicatele. Cine dracu a văzut sindicate în ţara asta? Poate fericitul Varle Roaită, decedat cu laba pe sirenă….
Există ce-i drept nişte adunături formate dintr-o mulţime de fraieri puturoşi şi o mână de şmecheri puşcăriabili.  Altfel nu se pot numi respectivele adunături de vreme ce o mărişoară masă de oameni plătesc o cotizaţie întru bunăstarea şefilor lor şi pentru finanţarea cu diurnă transport şi potol a excursiilor unde urmează a rage ca măgarii pentru a se face de râs şi pentru a avea televiziuni ca cele slugarnice faţă de moguli ce să arate.
În zilele premergătoare mitingului care sărbătorea moţiunea de rahat, televiziuni ca Antena 3 şi Realitatea tv de exemplu ca de obicei ne ameţeau cu descrierea unor evenimente ce aveau să vină, evenimente care urmau să zdrobească jugurile pe care Băsescu şi Boc li l-ar fi montat peste baveţică.
Prima dată, la Realitatea tv am auzit că nu mai puţin de 60.000 de oameni vor desanta în capitală cu toată forţa, apoi numărul s-a redus la 50.000. În fine, poate ştirista aia cu 60.000 n-o fi fiind capabilă să-l deosebească pe 5 de 6. Nu-i mare scofală, cine poate avea pretenţia ca o ştiristă să şite să citească?  Oricum nu prea există oameni care să asculte ce spun.
Un mic detaliu demn de consemnat, cred că este mesajul unor lideri de sindicat: “Dacă anul trecut v-a fost frică să ieşiţi în stradă, acum nu mai aveţi nimic de pierdut”…. Ce frumos, adică ei sindicaliştii lu peşte organizează mitinguri maride nu s-a mai văzut, dar le lipseşte un mic detaliu: sindicaliştii. Poate şibudele unde aceştie să îşi facă nevoile şi să nu îşi  mai tot facă nevoile pentru oripilarea miticilor ce vor ieşi mai târziu la plimbare prin zona desfăşurării faptelor.
Tot înainte de mitingul propriuzis, cei mai profesioniştri mâncători de rahat dintre angajaţii televiziunilor sunt scoşi la produs în peisaj.
Un foarte afectat angajat al Antenei3 de exemplu, stătea la o margine de şosea şi tot zticea că acolo urmau să se adune autocare cu manifestanţi pentru a fi conduse de poliţie la locul faptei. Pe fundal se vedeau ş nişte poliţai.
În fne, de departe se vede venind un autobuz alb. Reporterul exultă, dar cum poliţiştii nu reacţionează deoarece era un autobus al transportului în comun. Reporterul se desumflă subit. Chestia se repetă de câteva ori până când regizorul spectacolului s-o fi plictisit şi a readus transmisia în studio. Haoşenia devine şi mei tare când gagica din studio spune că: “După cumaţi văzut, tot mai milţi protestatari de îndreaptă spre…” – Asta-i ca aia ând un alt reporter zicea afectat că la Bucureşti transportul de suprafaţă deja are probleme că a intrat metroul în grevă, iar în spatele lui tocmai opreşte un aitobuz cu cinci persoane cu şofer cu tot înăuntru şi încă vreo trei care urmau să urce din staţie.
Ei, dar pentru că televiziunie noastre au calitatea de a persevere când vine vorba de a se face de râs cu câteva zile înainte de declanşarea … giganticului miting, aflam şi despre ce vor face în modul cel mai spontan cu putinţă unii mitingişti: cele peste 50.000 de persoane aşteptate în Piaţa Constituţiei spun că le rezervă parlamentarilor o surpriză referitoare la nişte pietre de mărimea ouălor XXL. Ca “bonus”, aproximativ 300 de angajaţi din penitenciare, îmbrăcaţi în uniforme, vor veni la mitingul de la Palatul Parlamentului cu un set complet de gratii, în mărime naturală. Daaa, umor de caraliu …
De asemenea, am mai aflat şi că intrarea autocarelor cu sindicalişti în Bucureşti se va face prin şase puncte, între orele 9.00 şi 12.00, iar mitingul se va desfăşura în intervalul orar 12.00 – 18.00 în Piaţa Constituţiei. Protestatarii vor intra pe la autostrăzile A1 şi A2, DN1 (Fântâna Mioriţa), DN2 (şoseaua Colentina), DN6 (şoseaua Alexandriei) şi şoseaua Chitila. … ţîţîţî, organizare frate de moare nemţescul IGMetal de ciudă şi de invidie. (De ţinut minte ora când trebuia să se încheie manifestarea artistică).
Deoarece sindicaliştii veneau la Bucureşti ca să susţină cu devastatoarea lor forţă ( :D )  moţiunea opoziţiei, aceasta în persoana USL, a trimis şi ea un mesaj către susţinătorii care îi tot împing în songaje sus de tot:“Într-un mod special facem apel la o susţinere publică în perioada care a mai rămas până la moţiune, a cărei dezbatere şi vot vor avea loc miercuri, la susţinere publică din partea celor direct interesaţi, a sindicatelor, patronatelor, tuturor categoriilor de angajarori şi angajaţi afectaţi şi la susţinere publică în dezbaterile de până atunci din partea tuturor celor care consideră că mai are rost în România să existe Parlament, stat de drept şi minime elemente democratice”, declara copreşedintele USL, Crin Antonescu. Şi au mers toţi susţinătorii (unii la serviciu, alţii la o bere, in vine, pe unde aveau treabă), şi pentru ca bombonica haioşenie să fie completă, mai aflam că: “Succesul sau eşecul moţiunii dublate de mitingul de la ferestrele Parlamentului se va vedea miercuri, după care va fi sau nu organizată o grevă generală în România, acţiune pe care sindicaliştii au mai anunţat-o, de câteva ori, fără finalitate însă.” Aha… deci după mitinga dacă nu iese se organizează o grevă generală …ţîţîţî …la asta ne pricepem. Am văzut că la ultima România era să intre în colaps … :D … hehehe, am zis io, moare IGMetal de râs…
Ei bine, dacă lucrai în regie la Antena3 dedeai cei vre 50.000 de manifestanţi, dacă îi numărai pe cei ce apăreu pe ecrane. Pe toate. Pentru că  se filma din mai multe direcţii cu mai multe camere evident, doar un clic să fi dat ca să se mizeze imaginile şi pe ecran, cei 7-8000 de papagali prezenţi în faţa Parlamentului  deja păreau a fi cam câţi anunţaseră conform directivelor.
Unul din episoadele cele mai înâlţătoare a fost acela când a apărut între manifestanţi exviitorul pastor Gâdea, pe fundalul sonor al unei muzici care nu se auzea foarte clar, dar care suna  precum melodiile omagiale ce i le cântau corurile lui Ceaşcă pe la spectacolele omagiale. Zicea HotLips Gâdea că  niciodată nu a fost atât de emoţionat… ehe… ce frumoase erau utecisdele pe vremuri…
Ei, dar mitingul a început. Cei 7-8000 de prezenţi, cu şoferii care i-au transportat, jandarmi, jurnalişti şi cemai erau cei din piaţă, liderii se duceau la microfon, repetau discursurile de la celelalte mitinguri, tot ca la celelalte mitinguri turma urla şi huiduia spre constiparea celor  plecaţi să îşi facă nevoile prin locuri mai mlt sau mai puţin  … spectacol absolut înălţător.
Spectacolul rezultat din acordul de încârdăşire dintre USL şi sindicate, care conform programului trebuia să ţină până pe la şase dupăamiaza a fost unul care i-a plictisit rău e participanţi.  Sindicaliştii şi-au încheiat mitingul de la Parlament cu două ore mai devreme, liderii confederaţiilor spunându-le să nu plece dezamăgiţi, pentru că acesta este doar începutul şi făcând apel la grevă generală. Evident, greva generală, că d’aia sunt sindicalişti. Înainte de a anunţa încheierea protestului de la Parlament, unde a început dezbaterea moţiunii de cenzură a opoziţiei la adresa Guvernului Boc, liderii sindicali au făcut apel la grevă generală, spunându-le oamenilor să nu fie dezamăgiţi după acţiunea de miercuri, pentru că aceasta reprezintă doar începutul în lupta împotriva Executivului.
Sindicaliştii au fost apoi anunţaţi că mitingul s-a încheiat şi că îi aşteaptă autocarele pe Splaiul Unirii.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Florin Hulea, a declarat, pentru MEDIAFAX, că în jurul orei 15.30 protestatarii au început să plece în număr mare din Piaţa Constituţiei. El a mai precizat că, la momentul de vârf al manifestaţiei, în Piaţa Constituţiei au fost prezenţi peste 8.000 de sindicalişti, deşi personal nu cred că au fost atât de mulţi.
Ei, dar cum astfel de manifestări cultural artistice nu au nici un haz dacă nu sunt prezenţi şi nişte măscărici, Crin Antonescu, Victor Ponta Nicu Bănicioiu, Robert Negoiţă, Dan Şova şi Adrian Năstase au ieşit din Palatul Parlamentului pentru a-i salute cică pe protestatari.
“Mi se pare normal ca în ziua în care noi, în Parlament, susţinem o moţiune de cenzură pe care am iniţiat-o, am redactat-o cu colaborarea sindicatelor şi patronatelor, în ziua în care însoţim această moţiune de cenzură cu un proiect alternativ pe care de asemenea l-am făcut împreună cu aceşti oameni să îi salutăm şi să ne alăturăm simbolic acestei mişcări de protest”, a spus Antonescu.
Preşedintele PNL a arătat că acţiunea sa şi a preşedintelui PSD, Victor Ponta, se va limita la cele menţionate, după care cei doi lideri vor reveni în Parlament, unde, alături de grupurile lor parlamentare, vor dezbate şi vor vota moţiunea de cenzură.
“Este un lucru absolut firesc (prezenţa sa şi a lui Ponta în mijlocul sindicatelor, n.r.) pentru că acţiunea de protest a acestor oameni îşi găseşte expresia politică explicită de această dată în Parlamernt, în partidele şi în grupurile noastre”, a adăugat Antonescu.
Având în vedere lozincile fluturate puţin după ora 11.00 manifestaţia părea că va fi una vehementă, ba chiar războinică, din boxele puse  pe o maşină, se auzeau, pe un fundal sonor care imita focuri de armă şi zgomot de gloanţe, replicile rostite de Elena Ceauşescu în timpul ultimului miting al epocii. “Tovarăşi, aşezaţi-vă liniştiţi!”, urmate apoi de brusc de un cor bărbătesc, şi el înregistrat, vocile hotărâte scandând “Băsescu, Băsescu, lângă Ceauşescu” sau “Băsescu, Băsescu, te-aşteaptă Ceauşescu!”.
Poate trebuie consemnat şi că sindicale prezente  au încercat ceva nou, la miting au fost aduşi , pentru prima oară, lideri de sindicat europeni, care să le spună oamenilor că au sprijin şi în afară şi că guvernul lor greşeşte cu actualul Cod al muncii. Europenii le-au vorbit românilor din Piaţa Constituţiei despre unitate şi solidaritate, dându-le exemple de proteste din ţări europene. I-au şi încurajat, spunându-le chiar că, în astfel de momente, toţi europenii sunt români. Evident asta trebuia să fie o mare şmechrie, mă întreb însă cam cu ce concluzii au plecat acei oameni având în vedere mascarada de la noi.
O chestie pe care televiziunile  mogulilor nu o spun, este că mulţi dintre participanţi s-au îndreptat spre Grădina Botanică, unii chiar spre Zoo Băneasa, din discuţiile dintre ei reieşind că e “păcat” de o zi liberă aşa de frumoasă “ca să stăm să zbierăm ca proştii pe-aici”.
Cei care au plecat din piaţă dar au ales totuşi să rămână în zonă s-au tras la o şuetă pe iarbă sau pe garduri. Unii însă au pornit către fast-food-urile, restaurantele, cafenelele şi terasele din apropiere, la o bere şi un sandwich “la varice”, la “o sămânţă” sau la o cafea.
Aşa se întâmplă când oamenii sunt duşi cu turma până la Bucureşti doar pentru a bifa ceva, nu pentru că ar fi sperat în vreo schimbare.Degeaba liderii de sindicat care au urcat pe scenă şi au luat cuvântul pentru că se pare că nu prea multă lume îi mai ia in serios, nu au fost în stare să concureze tentaţiile, astfel că, în jurul orei 14.00, în piaţă nu mai rămăseseră mai mult de cinci-şase mii de oameni. Au rămas însă şi mai puţini atunci când pe scenă au urcat cei din trupa hip-hop Moromeţii, care au avut un recital puţin prea lung format din piese necunoscute pentru majoritatea protestatarilor.
După o jumătate de oră de hip-hop, sindicaliştii şi-au continuat discursurile, cu mai mult accent pe îndemnurile la grevă generală şi solidaritate, dar şi cu apeluri către cei “de pe margine” să revină între protestatari. Aceştia însă nu au reacţionat nici la îndemnuri precum “Ne numără Boc!”, rămânând la terase ori la umbră, neîncrederea a părut să fi atins chiar şi vârfurile mişcării sindicale. Doar patru dintre cei cinci lideri de confederaţii au fost prezenţi pe scenă, iar mesajele lor au fost, în proporţii egale, de critică a guvernanţilor dar şi de mobilizare a protestatarilor. Încercările liderilor de a-i face pe cei prezenţi în piaţă conştienţi de efectele pe care modificările la Codul Muncii le vor avea şi asupra lor au părut însă a fi sortite eşecului.
Liderii sindicali au ajuns până acolo încât au încurajat oamenii să plece din ţară şi să-şi caute loc de muncă în altă parte, în cazul în care modificările la Codul Muncii vor intra în vigoare. Mai mult, niciunul dintre vorbitorii de la tribună nu părea să mai creadă în ideea că moţiunea va trece şi că Guvernul Boc va pica.
Protestul a părut să se anime pentru câteva minute odată cu sosirea în  piaţă a zâmbitorilor politicieni din opoziţie care probabil confundau ceea ce vedeau  un miting electoral. Lipsa de experienţă în băi de mulţime a tinerilor lideri Ponta şi Antonescu a făcut însă ca revenirea să nu dureze decât zece-douăzeci de minute, timp în care au fost încurajaţi, îmbărbătaţi pentru “lupta cu Băsescu” dar şi atenţionaţi să nu facă şi ei “la fel ca Boc” odată ajunşi la cârma ţării. Grupul compact de parlamentari de opoziţie a tras câteva linii prin mulţime, după care s-a îndreptat cu pas grăbit – poate un semn de disconfort? – către studioul de televiziune, unde şi Ponta şi Antonescu au părut să se simtă, în sfârşit, în largul lor.
Cel care a zăbovit cel mai mult în mulţime a fost Adrian Năstase, fostul premier,  fiind însă tot timpul flancat de o gardă de corp, probabil ca semn că este convins că nu I se poateîntâmpla nimic, lumea iubindu-l până peste poate. A vorbit cu oamenii, însă i-a certat în multe rânduri pentru lipsa de mobilizare, criticând numărul mic al demonstranţilor şi “sprijinul insuficient” pe care politicienii opoziţiei îl primesc din stradă. Evident, că la câte eforturi mediatice şi la cât s-a cheltuit cu organizarea nasuliei puteau să îşi aducă şi soacrele, câţeii şi mâţele la miting.
Un moment definitoriu pentru rostul adevărat al spectacolului a fost unlu eclipsat de desantul politicienilor opoziţiei. Prestaţia hăbăucului Adrian Sobaru, fostul electrician al TVR, actualmente angajatul lui Voiculescu,  care s-a aruncat ca prostul la balconul sălii de plen a Parlamentului în decembrie anul trecut, în timpul dezbaterii precedentei moţiuni de cenzură la adresa Cabinetului Boc, în semn de protest faţă de politicile guvernamentale. Cu emoţii în glas, Sobaru, i-a îndemnat pe cei prezenţi să rămână solidari, dar cu toată puterea pe care o scoteau boxele, acei politiceani care se declară profound interesaţi de soarta oamenilor şi care atunci când se mânca căcat cu ocazia saltului în gol a tâmpitului acum pur şi simplu păreau a nu-l observa. Dacă aveau ceva mai mică urmă de bunsimţ s-ar fi dus măcar să-i strângă mâna. Nici vorbă să se coboare la nivelul lui… multă nesimţire poate fi în cazul jegurilor pe care am să le enumăr iar: Crin Antonescu, Victor Ponta Nicu Bănicioiu, Robert Negoiţă, Dan Şova şi Adrian Năstase. Politicienii au plecat din piaţă după alte câteva minute în faţa camerelor în mini-studioul Antena 3, asta îi interesa de fapt, să fie văzuţi la televizor alături de turmă.
După încă o jumătate de oră, în ciuda îndemnurilor venite de la scenă, sindicaliştii au plecat către autocare, liderii văzându-se nevoiţi să cedeze şi să-i îndrume, resemnaţi, prin microfon pe cei din ţară către autocare.
Astfel, la ora la care, teoretic, ar fi fost programat să înceapă votul asupra moţiunii, punctul culminant al zilei atât în Parlament cât şi afară, în faţa Casei Poporului, Piaţa Constituţiei se golise. Resemnaţi, sindicaliştii din ţară se îndreptau agale spre autocarele lor, încă mai purtând pancartele cu mesaje împotriva “sclaviei” în care ar urma să fie aruncaţi odată cu adoptarea Codului Muncii.
Chiar nu înţeleg ce poate fi în capul celor care se duc la Bucureşti imediat ce liderii de sindicat îi convoacă.
Moţiunea? Da, a fost şi votarea unei moţiuni de cenzură. Evident că s-a mâncat rahat mai ceva decât în emisiunile Antenei 3 şi a Realităţii tv, fiecare a încercat să spună una alta cuplul de măscărici decupaţi parcă din desene animate, Antonescu şi Ponta au reuşit să se comporte ca de obicei, cu nesimţire, au făcut-o şi alţii. De fapt a fost un circ ieftin pe care cei care l-au urmărit pot spune că au pierdut o zi când puteau face ceva folositor.
Rezultatul? Păi ce rezultat putea avea o astfel de întâmplare? Moţiunea a picat, evident…
Nici nu ştiu ce să zic că a fost, Mitingul proţilor sau moţiunea nesimţiţilor…

 

Să rostogolim: Bogdan Cantaragiu – întrebare

16 martie 2011 2 comentarii

La sugestia amicului Eusebiu Diaconu, “rostogolesc” şi eu acest subiect. Mărturisesc că nu am informaţiile necesare pentru a purta o discuţie şi nu mă interesează cine e şef de organizaţie prin sectoarele bucureştene, indiferent de ce partid e vorba.

Eeee, dacă era o blondă … se schimba treaba…. :D

Deci, vă rog să citiţi, de obicei Sebi ştie ce vorbeşte (excepţiile confirmă regula :D ):

16.03.2011

Bogdan Cantaragiu – întrebare.

Când se va autosuspenda Bogdan Cantaragiu
de la şefia PDL sector 1?
Dosarul lui Dan Păsat, deputatul PDL acuzat de mai multe infracţiuni de şantaj, a făcut ocolul ţării şi al Europei, fiind citat şi în recentul raport UE pe justiţie ca un mare eşec.
Dar nimeni nu sufla o vorbă despre şeful lui Păsat la data comiterii presupuselor infracţiuni, deputatul Bogdan Cantaragiu, pe atunci preşedintele PDL Giurgiu.
Cantaragiu a fost audiat deja de DNA şi împotriva lui s-a început urmărirea penală în baza articolului 13 din Legea 78/2000.
Procurorii spun că, prin ajutorul dat lui Păsat la obţinerea unor contracte, fostul şef al PDL Giurgiu, Bogdan Cantaragiu, s-ar face vinovat nu de complicitate la şantaj, ci de o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie.
Potrivit Legii 78/2000, secţiunea 3, articolul 13, „fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid sau într-o formaţiune politică, într-un sindicat ori într-o asociaţie fără scop lucrativ sau fundaţie şi care foloseşte influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.”
Dan Păsat este deputat în Parlamentul României. La fel şi Bogdan Cantaragiu, aflat la al doilea mandat după ce a câştigat alegerile într-un colegiu din Dâmboviţa.
În plus, în toamna lui 2010, Cantaragiu a ajuns, graţie lui Vasile Blaga, să obţină şefia uneia dintre cele mai puternice organizaţii PDL Bucureşti, cea a sectorului 1.
Aşadar, printre „subordonaţii” pe linie de partid ai lui Cantaragiu, se află europarlamentarul Monica Macovei şi ministrul de externe Teodor Baconschi, dacă ar fi să dăm doar două exemple dintre noii veniţi în PDL sector 1.
Dacă vă veţi pune în pielea celor doi, poate veţi privi cu alţi ochi criteriile de integritate cerute de reformişti. Că Macovei şi Baconschi nu au folosit pârghiile oferite de statut pentru a contesta această lipsă de autoritate morală şi s-au ţinut departe de organizaţie, tolerând starea de fapt prin absenţă, asta e altă poveste care ar merita analizată separat.
Mai are Bogdan Cantaragiu autoritatea morală să conducă această organizaţie? Poate fi respectat, preţuit şi ascultat de oamenii care au muncit ani sau zeci de ani pentru PDL sector 1? Sau de noii veniţi, precum Monica Macovei sau Teodor Baconschi. Cu Bogdan Cantaragiu în frunte, mai poate PDL sector 1 să convingă pe cineva să i se alăture?
Cât pierde şi cât cîştigă partidul prin non-combatul celor care tolerează astfel de oameni în frunte numai pentru că ei au sprijinul unor nume grele din partid?
Iată o temă de reflecţie pentru toţi cei care cred că integritatea e un moft, iar păstrarea unor oameni, cu costuri de imagine extrem de mari, este soluţia de coeziune a partidului.
Anexe:
Dosarul Pasat: Doi demnitari l-au ajutat pe deputat sa ia contracte publice
Sursa: Ziare.com, 14 Februarie 2011
Deputatul Dan Pasat a fost ajutat sa obtina contracte publice de catre un alt deputat PD-L, Dan Cantaragiu, si de fostul prefect de Giurgiu, Norut Stanisteanu, arata Departamentul National Anticoruptie in referatul in care propunea arestarea acestuia, respinsa in cele din urma de Parlament.
“Deputatul Dan Pasat nu a fost favorizat in atingerea rezultatului sau infractional doar de atitudinea “cooperanta” a primarilor in a ii urma ordinele, ci si de sprijinul direct sau indirect al unor alti functionari publici (Trezorerie, Finante, Garda Financiara) sau chiar demnitari (deputatul Cantaragiu Bogdan, prefectul Norut Stanisteanu)”, se arata in referatul de arestare al DNA, potrivit realitatea.net.
Cel mai important dintre acestia e Bogdan Cantaragiu, cel care era seful direct pe linie de partid al lui Dan Pasat si care avea o influenta foarte mare asupra diferitelor institutii publice din judetul Giurgiu.
“In actiunile directe de persuadare, un rol important l-a avut si seful lui Dan Pasat pe linie de partid, deputatul Bogdan Cantaragiu-seful organizatiei judetene si membru al Comisiei pentru Administratie Publica, Amenajarea Teritoriului si Echilibrului ecologic din Camera Deputatilor”, se mai arata in referatul DNA.
Cantaragiu este deputat PD-L din anul 2004, iar in trecut a lucrat la Ministerul de Finante, ca analist. Din decembrie 2010, Norut Stanisteanu, care l-a ajutat si el pe Dan Pasat, nu mai este prefect de Giurgiu. El a fost schimbat din functie, insa a fost numit imediat secretar general al Ministerului Economiei.
Presedintele PD-L Sector 1, deputatul Cantaragiu, audiat in dosarul Pasat
Sursa: Ziare.com, 9 martie 2011
Presedintele PD-L Sector 1 Bucuresti, deputatul Bogdan Cantaragiu a fost audiat miercuri la DNA in dosarul deputatului Dan Pasat, acuzat de santaj.
Bogdan Cantaragiu, fostul presedinte al PD-L Giurgiu si actualul lider al organizatiei sectorului 1 Bucuresti, a refuzat sa faca declaratii presei la iesirea din sediul DNA, informeaza Mediafax.
Conform unor surse judiciare citate de Mediafax, Bogdan Cantaragiu, care este si deputat PD-L de Dambovita, este acuzat, la randul sau, de savarsirea infractiunii prevazute la art. 13 din Legea 78/ 2000 – “fapta persoanei care indeplineste o functie de conducere intr-un partid (…) de a folosi influenta ori autoritatea sa in scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepseste cu inchisoare de la unu la cinci ani”.
Mai precis, Cantaragiu este acuzat ca s-ar fi folosit de influenta sa pentru a determina un primar din judetul Giurgiu sa favorizeze obtinerea unor beneficii de catre SC Prod Invest SRL, unde Dan Pasat figureaza ca asociat.
Deputatul PD-L Dan Pasat este anchetat in stare de libertate, dupa ce parlamentarii au votat impotriva avizului cerut de procurori pentru arestarea sa.
Potrivit DNA, in perioada 2009 – 2010 Dan Pasat, “prin actiuni de santaj ori prin folosire a autoritatii si influentei ca om politic decurgand din functia de conducere din partid, a actionat pentru a obtine, pentru sine sau pentru persoane apropiate, beneficii necuvenite provenind din contractele de achizitii publice incheiate cu primarii de pe raza judetului Giurgiu si derulate prin firma sa – SC Prod Invest SRL, pe care o controla si o conducea in fapt”.
Pe 18 februarie 2010, fata de Dan Pasat s-a dispus urmarirea penala in legatura cu doua infractiuni de santaj, iar la data de 28 iunie 2010 cercetarile au fost extinse.
P.S. Rugăminte către Sebi: Dacă cineva zice ceva la subiect te rog să-i răspunzi, e un subiect pe care nu-l stăpânesc.(Evident dacă apar înjurăcioşii, alţii decât cei de la spam, îmi asum să-i bag eu în mă-sa)
Categories: Blogosfera Etichete:

Din când în când, pe unguri îi mânâncă-n freză

15 martie 2011 5 comentarii

Foarte mulţi lideri ai maghiarilor din România afirmă că vor să îşi poată afirma identitatea, astfel “luptă” pentru o aşa zisă autonomie culturală.

Evident că, fiind spirite superioare ne spun că asta nu înseamnă independenţă deşi se vorbeşte de imn, limbă, poliţie şi alte chestii care definesc un stat separate.

Pe de altă parte un pastor imbecil, atenţie, reprezentant al României în Parlamentul European îşi afirmă maghiarismul nepierzând nici o ocazie, prin maghiarism înţelegând antiromânism una alt parlamentar trimis de România spune cu emfază că el acolo reprezintă maghiarimea şi nu România, sau, de ce nu, să ne amintim de ameninţarea voalată venoită de la un alt lider maghiar care atrăgea atenţia că şi în românia se poate întâmpla ceea ce s-a intâmplat în Kosovo.

Sunt foarte mult cazurile unde  cetăţeni români de etnie maghiară fac gesture absolute jignitoare la adresa României şi a românilor din motive despre care nu discutăm aici sunt lăraţi să îşi facă mendrele fără a suporta consecinţele dintr-o prost înţeleasă toleranţă.

Când un suporter al Stelei Bucureşti, prezent în capitala Ungariei cu ocazia unui meci între formaţia bucureşteană şi una budapestană purta un tricou pe care scria “Ardealul, pământ românesc” a fost arestat. România nu a protestat, Europa nu a protestat. La venirea suporterile unguri cu ocaria meciului retur suporterii unguri au făcut un circ demn de nespălaţii semisălbatici aduşi de Attila să infecteze Europa, dar nici atunci nu a România nu a  reacţionat. Toleranţă deh…

La fel, lipsa de reacţie a autorităţilor române, tot din motive pe care nu le amintesc aici, i-a permis unui  cretin să se dessfăşoare în voie.

Se numeşte Csibi Barna şi este liderul Plutonului Seciuesc din cadrul Batalionului Wass Albert al Gărzii Maghiare, organizaţie interzisă până şi în Ungaria pentru extremism şi xenofobie, dar se pare că tolerată în România.

Individul a fost iertat de procurori clujeni  pentru acuzaţiile de promovare a cultului unor persone vinovate de infracţiuni contra păcii şi a Omenirii, pentru că, atenţie, era   la prima abatere, culmea ironiei, individual a cerut li anularea amenzii de 500 de lei pe care a primit-o.

Barna a fost acuzat că la 15 martie 2010 a aorganizat la Cluj, cu ocazia Zilei maghiarilor o manifestaţie de proteast faţă de Tratatul de la Trianon unde sa scandat: “Sp dispară jídanii împuţiţi” şi “Să dispară toţi duşmanii care sunt aici, să luptăm pentru Ardeal”. Evident, în mintea împuţitului urmaş al sălbaticului Attila, duşanii erau românii.

La finalul mitingului, Csibi Barna, care e funcţionar public la Direcţia Finanţelor Publice Harghita, a fost luat pe sus de către jandarmi, pe numele său fiind întocmit un dosar penal. După mai multe luni de investigaţii, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj l-au “iertat” de dosar şi au ales doar să-l amendeze cu 500 de lei. Motivul netrimiterii acestuia în judecată: “Tânărul lucrează şi este la prima confruntare cu legea penală”.

Csibi Barna a organizat mai multe acţiuni cu caracter xenofob împotriva poetului Mihai Eminescu. În cursul anului trecut, Csibi Barna a afişat o pancartă pe care scria: “Domnule Băsescu, paşaportul vă rog!”, aluzie la o idee cum că românii ar trebui să intre în Covasna şi Harghita doar pe bază de paşaport. Deşi procurorii s-au arătat indulgenţi, Csibi Barna a atacat soluţia de scoatere de sub urmărirea penală şi a cerut judecătoriei anularea amenzii deoarece anchetatorii nu ar cunoaşte bine limba maghiară.

Ei bine, să ne amintim de câte ori am auzit de loialitatea maghiarilor faţă de Româia, trâmbiţată şi ea de lideri ai comunităţii maghiare din românia când vor să argumenteze că vreo chestie jignitoare la adresa majoritarilor români şi a valorilor lor.

Luni, 14 Nartie 2010, Csibi Barna a comis-o iar. A oferit  o mizerie de spectacol locuitorilor din Miercurea Ciuc.

Iată faptele:

Csibi Barna l-a “spânzurat” pe Avram Iancu la Miercurea Ciuc

„Aşa păţesc toţi care greşesc împotriva naţiunii maghiare şi a secuilor”

http://www.jurnalul.ro/stiri/observator/csibi-barna-l-a-spanzurat-pe-avram-iancu-la-miercurea-ciuc-video-571752.html

Locuitorii municipiului Miercurea Ciuc au fost martorii unui “spectacol” neobişnuit luni după-amiază, în centrul municipiului Miercurea Ciuc. În cadrul “spectacolului” oferit de Csibi Barna, Avram Iancu a fost judecat şi condamnat la moarte prin spânzurare de către un tribunal, el fiind acuzat de crimă împotriva umanităţii şi genocid. Condamnarea a fost executată: păpuşa de paie, care reprezenta personajul lui Avram Iancu, a fost spânzurat pe o spânzurătoare improvizată.

Luni după-amiază a avut loc, în centrul municipiului Miercurea Ciuc, “o acţiune cu caracter de informare” privind evenimentele istorice legate de revoluţia 1848 – 1849, petrecute în Transilvania. Organizatorul principal al acţiunii de informare este nimeni altul decât Csibi Barna, care a devenit cunoscut în media ca şi unul dintre liderii Gărzii Secuieşti. Potrivit textului, pozelor şi filmuleţului postat pe blogul său personal, Csibi a intenţionat, prin această acţiune, să facă cunoscute faptele “moţilor conduşi de Avram Iancu, Petru Dobra, Axente Sever şi alţii”, comise cu “o cruzime animalicească” împotriva maghiarilor. El a expus şi o listă, pe care au fost enumerate cu aproximaţie numărul şi numele victimelor genocidului antimaghiar precum şi localităţile unde acestea s-au petrecut dar şi copiile unor desene intitulate “Din atrocităţile valahilor”. În cadrul “spectacolului” oferit de Csibi Barna, Avram Iancu a fost judecat de “un tribunal”, fiind acuzat de crimă împotriva umanităţii şi genocid, iar în urma “sentinţei” de condamnare la moarte prin spânzurare, el a fost spânzurat.

“Dumnezeu să fie milostiv cu sufletul lui. Aşa păţesc toţi care greşesc împotriva naţiunii maghiare şi al secuilor”, a precizat, la final, Csibi Barna.

“Acţiunea de informare istorică”, organizată de Csibi Barna, a fost autorizată

Potrivit inspectorului şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Harghita, Dan Iamandi, acţiunea informativă, organizată luni după-amiază a fost autorizată. “A fost autorizată pentru că în cerere era menţionat că vor fi manifestări comemorative şi explicarea evenimentelor istorice din 1848”, ne-a declarat Dan Iamandi. El a precizat că “spectacolul” organizat de Csibi Barna nu a stârnit interesul cetăţenilor, “care se uitau la el, fără să se oprească, fiind doar în trecere”. Înspectorul şef şi-a exprimat însă îngrijoarea pentru faptul că tocmai copii au fost cei care urmăreau “spânzurarea” cu mare atenţie, având în vedere că este vorba despre un spaţiu unde ei se pot juca liniştiţi, nefiind tulburaţi de circulaţie.

Inspectorul şef al IJJ Harghita a subliniat că, probabil, instituţia se va adresa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, cu privire la faptul că “spânzurarea s-a petrecut în prezenţa copiilor”. Dan Iamandi a mai afirmat că se vor lua măsuri împotriva lui Csibi Barna şi pe baza Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, “având în vedere că a denaturat scopul menţionat în cererea înaintată Primăriei. A solicitat autorizaţie pentru comemorarea unui eveniment istoric şi a făcut spectaculul cu spânzurătoarea”, a spus Dan Iamandi.

“Deocamdată trebuie sp vedem exact unde a fost greşeala pentru că trebuie să avem grijă să nu fim interpretaţi greşit”, a spus inspectorul şef Iamndi.

În solicitarea de autorizaţie, înregistrată la Registratura Primăriei Miercurea Ciuc cu numărul 2629/07.03.2011, Csibi Barna menţionează că la data de 14.03 2011 ar dori să organizeze “o acţiune istorică, informativă în legătură cu evenimentele din timpul revoluţiei ardelene din 1848 – ’49, (…)”. El specifică şi faptul că că în cadrul acţiunii “se vor prezenta descrieri de evenimente, copii după desene contemporane, păpuşi din paie, de carnaval, etc”, menţionând ca persoană răspunzătoare de organizare este Csibi Barna.

Csibi Barna este funcţionar public în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Harghita şi totodată, membru marcant al Asociaţiei de Cultură şi Tradiţii Garda Secuiască, neînregistrată juridic.

Sursa: http://www.jurnalul.ro/stiri/observator/csibi-barna-l-a-spanzurat-pe-avram-iancu-la-miercurea-ciuc-video-571752.html

Păi, dacă imbecilul îşi permite astfel de mizerii, să ne amintim şi de alte lucruri, de crimele comise în numele naţiunii maghiare, de lucruri despre care, atunci când vine vorba, se găsesşte câte un tembel care să îţi arunce în faţă că e bine ca unele lucruri să fie iertate. Să ne amintim de Ip şi Trăznea….

Complicităţi – Ce au “uitat” politicienii: 14 septembrie 1940 – Masacrul de la IP

“Şi sus pe crucea crâncenă, pe care

stă Neamul nostru-nsângerat, Tu scrie,
Iisuse, un aprins inel de soare,
ca semn al Învierii ce-o sa vină.”
Radu Gyr

Noaptea Sfintei Cruci a neamului românesc

“O viaţă întreagă am fost obsedat de sentimentul singurătăţii, dar acum sunt cu adevărat copleşit de acest sentiment. Am rămas singurul supravieţuitor al Odiosului Masacru de la Ip, a cărui inimă încă mai bate.
Pe retina minţii mele nu s-a şters niciodată culoarea sângelui ţâşnit în urma glonţului tras asupra unor oameni nevinovaţi. În urechi simt golul amar lăsat de bubuitul armelor în miez de noapte.. Încă mai trăiesc pentru că sunt în măsură să rostesc cuvântul Ip.
Vă iert pe toţi, pentru toate!”

Gavril Butcovan, singurul supravieţuitor al Masacrului de la Ip, 13-14 Septembrie 1940, Noaptea Inălţarii Sfintei Cruci

Anul 1940 reprezinta pentru romani poate cea mai neagra fila de istorie. In numai cateva luni am pierdut o treime din tara, dupa cedarea Bucovinei si a Basarabiei de Nord catre URSS (17 iunie), la 30 august pierdeam Ardealul prin odiosul Dictat de la Viena, ca numai dupa circa o saptamana, pe 7 septembrie, sa cedam si Cadrilaterul bulgarilor. Dintre toate, poate cea mai intiparita in memoria romanilor va ramane cedarea Ardealului, ca urmare a crimelor faptuite de armata horthysta, sprijinita de o buna parte a etnicilor maghiari localnici. In doar 11 zile, criminalii unguri au ucis aproximativ 1.000 de romani. Masacrele au inceput in 7 septembrie, cand in localitatea bihoreana Mihai Bravu horthystii au ucis 22 de romani si au continuat pana pe 18 septembrie, cand 58 de romani au fost decapitati in centrul orasului Gheorgheni, judetul Harghita. Insa cel mai afectat de teroarea horthysta a fost judetul Salaj, unde au fost masacrati 477 de romani. Cele mai lovite de soarta au fost localitatile Ip, cu 157 de martiri, si Traznea, cu 87. Singura vina a acestor oameni a fost ca s-au nascut romani. Acum, la 69 de ani de la Dictat, doi fii ai Salajului care au supravietuit macelului, Gavril Bucovan si profesorul universitar doctor Ioan Puscas din cele doua localitati, au impartasit cu echipa „Gardianul” amintirile acelor zile de groaza, atunci cand in preajma lor au fost secerati de armele horthystilor fratii, parintii si apropiatii lor, iar scaparea lor din acel iad a fost o adevarata minune a lui Dumnezeu.

Masacrul de la Ip, din curtea familiei Butcovan

Marturiile lui Gavril Butcovan din Ip, singurul supravietuitor de atunci, sunt cutremuratoare. Gavril Butcovan, astazi in varsta de 84 de ani, a povestit echipei „Gardianul” clipele de groaza prin care a trebuit sa treaca la doar 16 ani. „In zorii zilei de 14 septembrie 1940, am fost trezit de zgomotul asurzitor al focurilor de arma ce razbateau dinspre casele vecinilor nostri. Era in jur de ora 5, inca era intuneric, si m-a cuprins o frica ce nu v-o pot descrie in cuvinte. Aveam doar 16 ani. In familie eram de toti 10 suflete. Parintii si 8 copii. Locuinta era compusa din doua camere. Eu, parintii si alti 5 frati dormeam intr-o camera, iar in camera mica, ceilalti doi fratiori. L-am trezit pe tata, Mihai Butcovan, si i-am spus ca sunt impuscati romanii. Tata nu putea vorbi de emotie, pentru ca banuia ce ne asteapta. Mama o alapta pe surioara Paulina de 11 luni, iar parca focurile de arma se inteteau cu fiecare minut ce trecea. Mama l-a rugat pe tata sa se uite pe geam sa vada ce se intampla pe ulita, iar acesta i-a spus ca vede oameni care se plimba agitati. Pentru o clipa mi-am aruncat si eu ochii pe fereastra. Strada era plina de militari horthysti si consateni maghiari, deveniti partasi la masacru. Mama, dupa ce a asezat-o pe fetita in leagan, i-a spus tatii sa mearga sa deschida usa, ca sa nu bata soldatii in poarta asa cum au facut la vecini. Pe cand tata a vrut sa deschida usa, deja soldatii erau in curtea noastra. Unul dintre criminalii horthysti s-a rastit la el, spunandu-i sa iasa afara din casa. La cateva secunde am auzit cinci bubuituri de arma. Atunci am stiut ca l-au impuscat pe tata. Imediat au navalit in casa trei soldati, indreptand pustile spre noi. S-au rastit si la noi, bineinteles in ungureste, sa iesim afara. Mama i-a intrebat aratand spre leagan, ca ce va intampla cu fetita, la care soldatii i-au raspuns ca o s-o creasca ei. Cand am iesit l-am vazut pe tata, care zacea cu fata in jos langa peretele casei. M-am indreptat inspre el, moment in care asasinii horthysti au tras in mine. Cuprins de groaza m-am prabusit langa corpul neinsufletit al tatalui meu. Mi-am dat seama ca sunt in viata, simtind o arsura puternica. Inima imi batea tare pentru ca in momentele urmatoare am vazut cum criminali i-au executat pe fratii mei. In fata casei, la cativa metri de mine, au ucis-o pe sora-mea, Maria, de 18 ani, care a fost impuscata in piept cu cartuse dum-dum. Fratele Mihai, de 8 ani, a fost impuscat in burta, iar surioara Ana, de 5 anisori, care, disperata, striga «Unde esti maica?!», a fost secerata de gloantele criminalilor. Fratele Viorel, de 11 ani, a vrut sa fuga spre gradina, insa soldatul care-l urmarea l-a impuscat in cap. Pe surioara Paulina, de doar 11 luni, «bravii» soldati unguri au sfartecat-o cu baionetele in leagan. Asupra mamei au tras, ranind-o, insa a apucat sa se ascunda sub o caruta.

Sotiei i-au scos copilul din burta cu baioneta

Cred si astazi ca sansa mea a fost aceea ca nu m-am ridicat de langa tata si am stat culcat cu fata la pamant, in timp ce calaii erau preocupati cu uciderea celorlalti membri ai familiei. Pe langa mine si mama au mai scapat cei doi frati ai mei, Ioan, de 12 ani, si Floarea, de 6 ani, care au dormit in camera mica, unde criminalii nu au mai cautat. Banuiesc ca in sinea lor credeau ca au ucis intreaga familie dupa ce au tras in 7 persoane si au strapuns-o cu baioneta pe surioara Paulina”, ne-a marturisit cu lacrimi in ochi Gavril Butcovan. Marturia acestuia continua: „Doresc sa va mai spun ca cruzimea cu care a fost comis acest genocid intrece orice inchipuire. Bataile si schingiuirile au inceput inainte de masacru cu 3-4 zile. Unii romani au fost batuti pana ce si-au dat duhul. Lui Dumitru Sarca i-au taiat mainile, lui Dumitru Chis i-au scos ochii, iar lui Pavel Sarca i-au smuls unghiile de la maini. Nu pot sa uit nici drama prin care a trecut Gheorghe Leonte si sotia acestuia, care era in durerile facerii. Barbatul a plecat dupa moasa, dar pe drum a avut ghinionul sa se intalneasca cu echipa criminala. Acestia, sub amenintarea armelor, l-au intors din drum, iar odata ajunsi in curtea casei l-au impuscat. Sotiei i-au scos copilul din burta cu baioneta. O alta tragedie s-a petrecut la cimitir cu Maria Sarca, de 40 de ani, si Maria Olla, de 15 ani. Cu toate ca nu erau moarte si soldatii au vazut ca acestea mai miscau, totusi au fost aruncate in groapa comuna si ingropate de vii. Trebuie sa retineti ca in acea zi, de 14 septembrie 1940, orice roman intalnit pe strada sau gasit acasa a fost impuscat. Trebuie sa va marturisesc adevarul pana la capat. Nu toti consatenii mei au pactizat cu criminalii horthysti. Au fost si maghiari care au sarit in apararea familiilor de romani, punandu-si prin acest gest viata in pericol. Astfel au fost salvati din mana ucigasa a horthystilor cel putin 3 familii de romani. Cu siguranta, daca actiunea criminala ar fi avut loc ziua, ar fi fost mult mai multi care ar fi sarit in ajutorul nostru, al romanilor, si in mod sigur numarul celor ucisi era mult mai mic”, a incheiat cu glasul plin de durere Gavril Butcovan.

La Trăznea, preotul a fost ars de viu

In data de 9 septembrie 1940, trupele horthyste au intrat in comuna Traznea. Primele victime au fost copiii aflati cu vitele la pascut. Dupa ocuparea satului, soldatii maghiari au dezlantuit „asaltul”. Romani si evrei au fost ucisi cu focuri de mitraliere, strapunsi cu baionetele, iar casele incendiate. In urma acestor incidente au murit 93 de persoane, dintre care 87 de romani si 6 evrei. In presa vremii se relata despre cazul lui Nicolae Brumar, roman ridicat din propria sa casa de trupele ungare si impuscat langa o capita de fan, impreuna cu sotia si cele doua fiice ale sale, dupa care au fost ciopartiti cu baioneta. Un alt caz este cel al lui Vasile Margarus. Acesta a fost strapuns cu baioneta in mai multe parti ale corpului si apoi impuscat in cap cu gloante model „dum-dum”. Preotul ortodox a ars in casa parohiala, care a fost incendiata. In Traznea se aflau si 9 soldati romani reintorsi acasa si demobilizati. Acestia au fost impuscati cu efectele militare pe ei. Invatatorul si sotia au incercat sa se refugieze in comuna Pusta. Au fost prinsi si adusi la Traznea, unde au fost rastigniti pe usa bisericii si impuscati.

Măcelul văzut prin ochii unui copil de 8 ani

Despre masacrul de la Traznea ne relateaza unul dintre supravietuitorii acelor timpuri, cel care a ajuns ulterior medic si un om de stiinta recunoscut de o lume intreaga, profesorul universitar doctor Ioan Puscas, care a trait acele grozavii, fiind un copil de doar 8 ani. „Familia mea a supravietuit acelor masacre petrecute in 1940 in comuna Traznea. Arma soldatilor honvezi a fost indreptata catre mine de trei ori. Ungurii au tras atunci cu tunul chiar si in biserica. Inainte de 1940, ungurii si romanii traiau in pace in comuna. Masacrul de la Traznea a fost provocat de groful Bay Ferencz, neam cu Horthy. El i-a indemnat pe honvezi sa ucida romanii pentru a acapara cat mai mult pamant. Pe noi ne-au salvat de la moarte cateva familii de maghiari. Cand au intrat in casa, aveam la noi un consatean roman care venise la tata cu calul pentru potcovit. El nu stia ungureste. L-au impuscat in fata noastra. Urmatorii eram noi. Tata, care vorbea perfect ungureste, a vrut sa le demonstreze ca suntem unguri pentru a ne salva vietile. Nu au vrut sa il creada. «Budos ola vagy!» (n.r. – esti un valah imputit!), strigau. Norocul nostru era ca tata avea la el certificatul de nastere al unui prieten, care era maghiar reformat. Cand le-a aratat documentul, nu au cercetat daca era intr-adevar al lui. Si-au cerut scuze ca erau sa impuste un ungur”, si-a amintit marele cercetator stiintific. „Dupa aceea a venit un alt val de ucigasi. «Acum numai Janos ar putea sa ne salveze», ne-a spus tata, Janos fiind cel mai bun prieten de-a lui din copilarie. Pentru ca ardea aproape tot satul, ca o minune, a aparut Janos, care venise dupa o pompa si pentru a-l chema pe tata la stingerea focului. Cand a vazut care este situatia la noi, a inceput sa strige la ei: «Carati-va, astia sunt de-ai nostri». Asa am fost salvati pentru a doua oara, iar prietenul lui tata ne-a dus, culmea, chiar in pivnita grofului si ne-a ascuns acolo. Apoi l-a luat cu el pe tata, lasandu-ne pe noi la adapost sigur. Insa am fost gasiti si acolo. O trupa de honvezi, impreuna cu un frate de a-l unui ucenic de a-l lui tata, i-a adus si a confirmat ca suntem romani. Ne-au scos din pivnita. In spatele nostru, in sant, erau o gramada de morti si raniti. Unul dintre soldati mi-a pus pusca la piept. Mi-am vazut moartea cu ochii. Nu stiu de unde am avut putere, dar am inceput sa numar ungureste. Soldatul a ramas mirat, nu a apasat pe tragaci, iar eu continuam sa numar, apoi am inceput sa cant un cantec unguresc, care mi-a venit in minte. Nu stiu cat timp a trecut, arma lui era tintuita inca de pieptul meu, cand au aparut doua fete, unguroaice, fiicele familiei Gall. Cand au vazut ce se intampla, s-au napustit asupra honvezilor, strigand: «Nu va e rusine? Astia sunt de-ai nostri!» Apoi, ne-au luat de brat si ne-au dus la o alta familie maghiara, Fazakas. In bucataria lor am stat pana ce a venit tata. Am avut noroc ca acest eveniment tragic s-a petrecut ziua. Daca avea loc noaptea, ca si la Ip, numarul mortilor sigur era mult mai mare, pentru ca acele persoane care ne-au ajutat nu aveau de unde sa stie si sa intervina…”, a conchis doctorul Puscas.

Ioan Puscas, «fire recalcitrantă, ostilă reeducării»

Perioada 1940-1944 nu a fost usoara pentru romanii din Traznea. „Eram elev. Pana in clasa a V-a am invatat in limba maghiara. Eram tot timpul premiant. In acest timp, groful venea des la tata, voia sa ma infieze. Imi promitea ca ma trimite la scoala la Budapesta. Ar fi putut promite orice, nu plecam cu el. Dupa 1944, o parte din unguri si groful au fugit. Ulterior, el a fost condamnat la moarte, in lipsa, si i-a fost confiscata toata averea”, ne-a povestit medicul. Soarta lui Ioan Puscas nu a fost mai buna nici dupa 1944. Acesta a fost inchis, in perioada 1948-1950, pentru ca s-a opus comunismului. Motivul: „delict impotriva ordinii sociale”. Pe biletul de iesire din puscarie aparea: „fire recalcitranta, ostila reeducarii”. Dupa ce a fost eliberat, a fost acceptat in scoala pentru a-si continua studiile de catre profesori care ii cunosteau meritele. Altfel, ar fi fost imposibil, datorita acelui bilet de iesire. In inchisoare s-a imbolnavit, facand abces pulmonar, motiv pentru care, in dorinta lui de a se putea trata, si-a dorit sa devina medic. Norocul a fost din nou de partea lui. A reusit sa se inscrie la Facultatea de Medicina de la Timisoara. Doctorul Puscas a devenit unul dintre cei mai cunoscuti medici si cercetatori din Romania.

Iertăm, dar nu uităm nimic

Asociatia Refugiatilor Deportati si Expulzati din Ardealul de Nord (ARDEAN), cu sediul in Timisoara, a organizat un turneu in Ardeal, in perioada 29-31 august, pentru a aduce omagiu si a comemora amintirea martirilor impuscati in acele zile scrise cu sange in istoria Romaniei. Desi acea perioada, cand in fata lui au fost impuscati pe rand parintii si fratii, i-a marcat intreaga viata, Butcovan Gavril a stat drept intre cele 35 de persoane venite din Timisoara, marturisind ca nu impartaseste nici un resentiment si nu aduce acuze poporului maghiar si nici cetatenilor romani de etnie maghiara pentru evenimentele tragice petrecute la Ip. (Claudiu Stere, Gardianul, 2008)

Complicitati sub paravanul “Revolutiei”

Lumea este in continua schimbare. De la jocul de echilibru a doua superputeri politice si militare s-a ajuns la o singura superputere mondiala. Evenimentele din Orientul Apropiat si Orientul Mijlociu par a indica necesitatea ca lumea sa se intoarca la un sistem bipolar de putere, pentru a-si gasi echilibrul.

Europa, prin care se intelege mai ales partea ei vestica, a tins si tinde sa fie un factor de echilibru la expansiunea politica a SUA. In prezent, Uniunea Europeana, care aspira sa integreze in granitele ei politice si alte state, printre care si Romania, se confrunta cu propriile ei deziderate teoretice. Tendinta de nivelare si uniformizare, pe care o presupune Uniunea Europeana, s-a izbit insa de refuzul unora din membrii sai de a accepta o constitutie europeana, unica pentru toti, care duce la anihilarea unor identitati si specificitati de functionare a statelor nationale.

In aceste cadre internationale, foarte largi, este nevoie sa plasam si situatia Romaniei si a actiunii actorilor ei politici, aparuti in urma cu cel mult cincisprezece ani. Nu numai statele si continentele au identitate, ci si oamenii politici care le reprezinta. Criza de identitate a politicii si politicienilor romani s-a declansat in decembrie 1989 si a continuat si dupa aceea. Fugind de comunismul cu care s-a aflat intr-o relatie directa si inegala, politicienii romani – de recenta origine – s-au aruncat cu arme si bagaje in bratele unei politici vest-europene care nu le-a rezolvat si nu le poate rezolva problemele de identitate politica. Fara o ancora in propria experienta politica, orice optine politica ofera o identitate precara. Clasa politica romaneasca sufera de o criza de identitate dezvaluita de numeroase gesturi si solutii publice, care, raportate la trecutul politic romanesc, isi arata lipsa de intemeiere.

Refuzul unor oameni politici romani de a-si asuma istoria si raspunderile istorice ale statului roman, indiferent de explicatiile istorice ale statului roman, indiferent de explicatiile ce li se pot da, constituie cauza principala a degringoladei statului roman si a institutiilor sale in epoca actuala. Nu se poate guverna, in sens major, fara istorie! Simplul act administrativ, oricat de tehnic stapanit, nu tine loc de identitate si conceptie nationala. Rostul Romaniei este de a fi “un stat de cultura la Gurile Dunarii”, ca mostenitoare a unui capital ancestral de cultura si civilizatie, pe care s-au ridicat si popoarele si statele vecine. Lepadarea continua de acest capital spiritual si politic, practicata de politicienii improvizati peste noapte, la Bucuresti si aiurea in Romania, dupa 1989, constituie un gest de ruptura cu traditia politica spre care, sarind peste regimul comunist, este, insa, logic sa ne intoarcem.

Romania nu e doar un nume pe hartie, ci o complexa realitate europeana ale carei componente, traversand istoria, fac parte, vrand-nevrand, din viata noastra zilnica.

Este perdanta credinta ca Romania incepe din 1989 si ca trecutul ei este mort. Nici macar comunistii, care au practicat metoda ocultarii sau stergerii cu buretele a unor fapte istorice, n-au facut abstractie de trecut, pe care au avut, insa, grija sa-l si mistifice, atunci cand nu mai aveau alta solutie. Regimul comunist s-a angajat intr-o ampla incercare de modificare a identitatii romanilor, operand interventii in spatiul istoriei, lingvisticii, arheologiei, filosofiei, literaturii si artei, cu caracter interdictiv, manipulator sau de substitutie. Deruta identitara a politicienilor romani, aparuti dupa 1989, cand nu e simpla ignoranta, in acest proces de alienare isi are radacinile.

Romaniei Mari i s-a cantat odata, in public, Vesnica pomenire. In 1940, dupa absurdul diktat de la Viena, trenurile care intrau in Romania din Ungaria aduceau cu ele afise mari, lipite de vagoane, unde, intr-un chenar de doliu, sub o cruce semnificand decesul, stateau scrise urmatoarele:

“In memoria dureroasei nedreptati comise la Trianon, aducem la cunostinta ca, prin fermitatea lui Horthy, a raposat intru Domnul, fiica, sora si ruda ROMANIA MARE.

Dupa 22 de ani de asuprire provocata altora, Doctorul Stalin, la 27 iunie 1940, ora 12,00 i-a amputat un brat. Dupa indelungate suferinte si chinuri, duhovnicii Hitler si Mussolini i-au dat sfanta impartasanie de veci, dupa care si-a dat duhul.
Agonia acelei vorbarete a inceput la Munchen si s-a incheiat la Viena, iar inhumarea va avea loc la 14 septembrie 1940. Oficierea parastasului va avea loc in Parlamentul de la Budapeste. Discursurile funerare vor fi tinute de catre primul-ministru, contele Teleki si de ministrul de externe Csaky.

Odihneste-te in pace!
Amintirea ta va ramane in istorie!
Regele Ferdinand, Regina Maria, sotie, si Carol al II-lea, parinti adoptivi
Cehoslovacia, Polonia, fosti decedati de aceeasi boala
Wilson, Benes, Chamberlain, unchi
Anglia, Franta, Turcia, Mica Atlanta si Liga Natiunilor de la Geneva, Indoliati

Manifestul avea si o lozinca, evident, un text triumfalist: “Transilvanie! Chiar si pana acum ai fost a noastra si a noastra vei ramane pe veci!

Satisfactia batjocoritoare cu care se consemna, in chenar gros, negru, sfasierea Romaniei, era la fel de mare in Vest (Ungaria), ca si in Est (URSS), si, desigur, la Sud (Bulgaria). Conditia Romaniei de stat indezirabil in ochii vecinilor a fost rareori, cu atata vehementa, afirmata.

Prohodul statului Romania Mare era cantat sistematic in diverse variante, in scolile partii din Romania ocupata, unde elevii romani erau obligati sa o faca si ei si sa trateze, de asemenea, cu mare dispret si la fel de sistematic, tot ceea ce tinea de Romania, de regii ei, de cuvantul roman, de aspectele istoriei romanesti.

Metoda degradarii sistematice a tot ce tinea de Romania Mare si a tot ce era romanesc, devenise o problema de stat in tara care vroia sa redevina o Ungarie Mare. O comparatie oricat de rapida ne arata ca la fel se gandea si se actiona si in Basarabia ocupata de URSS: stergerea identitatii romanesti, alungarea romanilor si a notabilitatilor, deportarea, genocidul. A fost o asemanare de procedee intre ocupatia ungara a Transilvaniei de Nord (1940-1944) si aceea a Basarabiei (1940 – 1941 si apoi dupa 1944), incat parca aveau aceeasi marca. Sovieticii ne-au rescris, dupa 1944, si modificat cultura prin instrumentele lor.

Faptele si evenimentele petrecute dupa marele razboi n-au facut decat sa reactualizeze aceasta stare de spirit, incepand cu 1946, la Cluj, si terminand cu evenimentele din decembrie 1989 in Harghita si Covasna si cele din ianuarie-martie 1990, in Bucuresti si in Targu-Mures.

Chestiunea este ca romanii si, mai ales, oamenii lor politici trebuie sa-si inteleaga istoria. Optiunea romanilor pentru aderarea la NATO si integrarea in Uniunea Europeana nu presupune stergerea memoriei, cu atat mai mult cu cat altii stiu sa se integreze cu tot bagajul lor de amintiri, proiecte si teze revendicative. Altfel, se va ajunge la situatia ca politicienii romani nu vor mai sti ce sa faca cu propriul stat si il vor scoate pe taraba, la vanzare. Ceea ce, partial, au si facut pana acum. Paravanul asa-zisei revolutii din decembrie, cu pretentiile ei, a fost asezat intre romani si propria lor existenta istorica si traditionala. Istoria romanilor este mai lunga decat cei 15 – 20 ani postdecembristi, mai lunga decat cei 25 de ani de regim ceausist, mai lunga decat cei 45 de ani de regim comunist, mergand mult mai departe in trecut. Liderii asa-zisei revolutii decembriste, operatie complexa, indreptata de fapt impotriva statului roman, au facut saltul mortal al unei politici despartita de propria istorie, iar rezultatele sunt cele deplanse de toate ziarele. “Partidele istorice”, pe care noii lideri le-au acceptat pe urma, pana la urma n-au reusit sa se racordeze la propria lor traditie, adoptand acelasi joc de salt mortal in necunoscut. Drumul aderarilor, al integrarii presupune, totusi si o minima memorie, adica “mintea cea de pe urma a romanului”.

Sursa: http://roncea.ro/tag/masacrul-de-la-ip/

Eu şi încă mulţi alţii, nu putem uita o scenă. Cea a sălbăticiei revorsată de unguri asupra românului Mihăilă Cofariu, chestiune prezentată greşit de jurnaliştii  de rahat, chestiune care nu a fost niciodată corectată de autori. Cofariu era roman, sălbaticii erau unguri care apoi se dădeau victime ale întâmplării:

Mihăilă Cofariu, românul preschimbat în maghiar

Vârful conflictelor de la Târgu-Mureş a fost atins la 20 martie 1990. O zi cumplită în care oraşul a fost asediat pe două “fronturi”. Unul a fost cel vizibil, purtat de luptători înarmaţi cu bâte şi topoare. Al doilea front, invizibil, s-a manifestat ca un război psihologic, propagat prin zvonuri şi diversiuni. Plus minciuni televizate pe care câţiva ziarişti străini le-au răspândit în toată lumea.

La mitingurile din primele luni ale anului 1990, demonstranţii din Capitală scandau, pe bună dreptate, “Aţi minţit poporul cu televizorul”. Acelaşi reproş ar fi trebuit să le fie adresat atunci şi unor ziarişti străini prezenţi la Târgu-Mureş. Atâta doar că ei nu au înşelat doar un popor anume: minciuna lor a făcut înconjurul lumii întregi. Şi nu a fost corectată nici până în ziua de astăzi.
APELURI LA LUCIDITATE
Violenţele de la 19 martie 1990, vandalizarea sediilor de partid, precum şi vestea agresării sălbatice a poetului Suto Andras au fost tot atâţia factori care i-au tulburat pe etnicii maghiari din oraş. La rândul lor, nici românii nu erau mai liniştiţi. O serie de zvonuri privitoare la viitoare acţiuni în forţă ale ungurilor erau lansate atât în oraş, cât şi în localităţile vecine. Cine au fost “răspândacii” care au pus la cale aceste diversiuni? Nu s-a aflat niciodată.
Tot ce se ştie este că zvonurile au pornit atât dinspre comunitatea maghiară, cât şi cea românească. Motiv pentru care ziua de 20 martie a început pe un fond deosebit de tensionat. Spre prânz maghiarii s-au adunat în grupuri compacte, lângă Catedrala din oraş.
În paralel, românii s-au concentrat în zona Statuii Eroului Necunoscut. Iniţial, confruntarea a fost doar sonoră, cu înjurături reciproce şi alte “vorbe de duh”. În pauzele dintre rafalele de insulte, reprezentanţii celor două tabere scandau şi câteva lozinci. În timp ce românii strigau “Români, veniţi cu noi” şi “Iliescu nu uita, şi Ardealul e ţara ta”, maghiarii îl invocau pe acelaşi Iliescu, căruia îi cereau să vină la faţa locului.
Martorii au estimat atunci că grupul maghiar era compus din aproximativ 15.000 de persoane, iar cel românesc din vreo 4.000. În orele următoare, lor li se vor adăuga alte câteva mii de oameni, de ambe naţionalităţi, veniţi de prin satele judeţului. Anchetele ulterioare au scos la iveală că aceştia au pornit la drum chemaţi telefonic de rude sau de cunoscuţi. Mult mai târziu s-a aflat că au fost şi cazuri în care preoţii locali au tras clopotele din biserici, îndemnându-şi astfel enoriaşii să meargă la oraş.
Haosul şi isteria nu a fost însă chiar generalizate. Personalităţi din ambele tabere au făcut apeluri insistente la calm şi luciditate. Dar nimeni nu avea răbdarea să asculte. Iar din clipa în care devenise clar că raţiunea va pierde în faţa nebuniei colective, aceleaşi personalităţi au chemat Armata şi restul organelor de forţă să intervină pentru aplanarea unui conflict care era clar că va degenera în mod sângeros. Din păcate, intervenţia cerută a avut loc mult prea târziu, când actele de extremă violenţă avuseseră deja loc.

FURIE DEZLĂNŢUITĂ
Despărţite firav de câţiva poliţişti neînarmaţi, cele două tabere au ajuns în scurt timp la confruntări directe, cu atât mai dure cu cât erau instigate de “agitatori” din ambele tabere. La un moment dat, românii aflaţi lângă Hotelul “Grand” i-au atacat pe maghiari. Fază în care, răspunzând unor zvonuri diversioniste, românii din satele Ibăşeşti şi Hodac, înarmaţi cu bâte, cuţite şi topoare, au pornit spre oraş ca să “facă curăţenie”.
Odată ajunşi, acolo s-a declanşat o bătaie generalizată, în cursul căreia balanţa părea să se încline în favoarea românilor. Fapt care a declanşat reacţia maghiarilor din satele de pe valea Nirajului, care au venit şi ei în oraş. Şi, odată ajunşi aici, şi-au vărsat furia pe autobuzele românilor din Hodac şi Ibăneşti. Acesta este momentul în care ziariştii străini au transformat un român, victimă a maghiarilor, în maghiar victimă a sălbăticiei românilor. Şi aşa l-au lăsat până în ziua de azi.

MIHĂILĂ COFARIU
Alături de maghiarii şi românii angrenaţi în conflict, în Târgu-Mureş au existat şi alţi “participanţi”, discreţi, dar foarte eficienţi: ziariştii străini. De parcă ar fi devenit brusc o Mecca a presei mondiale, oraşul a fost invadat atunci de cameramani şi jurnalişti ai unor agenţii internaţionale. Cum de au apărut ei acolo, chiar înainte de declanşarea ostilităţilor? Au fost anunţaţi că se va întâmpla ceva important? Nu am aflat niciodată.
Dar dacă au venit “la pont”, după cum se spune în lumea presei, înseamnă un singur lucru: evenimentele au fost planificate anterior, iar televiziunile străine au fost aduse special de cineva ca să răspândească nişte imagini şocante. Iar una dintre aceste scene-simbol a fost cea în care un om, îmbrăcat cu un pulover verde, era atacat cu sălbăticie. Deja rănită grav, plină de sânge, victima era întinsă pe caldarâm.
Dar asta nu era deajuns: unul dintre agresori l-a mai lovit în cap cu o pancartă pe care scria ceva. Iar comentariile ziariştilor străini au fost de-a dreptul dramatice: iată un maghiar ucis cu sălbăticie de românii incitaţi de culoarea verde a puloverului care le-ar fi amintit de una dintre culorile drapelului magiar. A fost o imagine-şoc care a făcut înconjurul lumii, prezentându-i pe români ca pe o naţie de criminali sălbatici.
Situaţia s-a lămurit în câteva zile: “maghiarul” era de fapt românul Mihăilă Cofariu, iar “românul” ucigaş era, în realitate, maghiarul Barabas Erno. Rănită grav, victima a scăpat totuşi cu viaţă. Ba, mai mult, omul a fost tratat într-un spital din Germania, unde s-a refăcut aproape complet. Dar de atunci şi până acum, Cofariu a rămas tot ungur, căci presa internaţională nu a mai demontat niciodată diversiunea care i-a schimbat naţionalitatea.

Sursa: http://www.jurnalul.ro/jurnalul-national/jurnalul-national/mihaila-cofariu-romanul-preschimbat-in-maghiar-539335.html

Ar mai fi oare ceva de spus? Cred că da.

Autorităţile române ar trebui să îşi amintească de Constituţia României. Mai precis de următoarele articole:

ARTICOLUL 1: Statul Român

(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil

ARTICOLUL 3: Teritoriul

(1) Teritoriul României este inalienabil.

ARTICOLUL 8: Pluralismul şi partidele politice

(2) Partidele politice se constituie şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii. Ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, respectând suveranitatea naţională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei.

Art 16: Egalitatea în drepturi

(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.

ARTICOLUL 40: Dreptul la asociere

(2) Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale.

 

ARTICOLUL 54: Fidelitatea faţă de ţară

(1) Fidelitatea faţă de ţară este sacră.

 

Pentru a se îndeplini dorinţele de independenţă, termenul real pentru acea autonomie de rahat pe care tot felil de imbecili extremişti şi xenofobi unguri care din când în când ne tot muşcă de buci cu manifestaţiile lor abjecte şi ilegale, trebuie ştiut că asta nu se poate întâmpla.

În acest sens, mai există la final, tot în Constituţia României

ARTICOLUL 152: Limitele revizuirii

(1) Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.

Eu personal, ca etnic majoritar, mă declar discriminat de conceptul de “discriminare pozitivă”.

Cred că ar trebui desfiinţată orice organizaţie politică infiinţată pe criterii entice şi scoaterea în afara legii a unor organizaţii extremist xenofobe de sorginte fascistă, ca acea mizerie provocatoare numită Garda Maghiară.

Organizaţiile zise culturale, de genul UDMR, dar care se manifestă ca organizaţii politic ar trebui interzise fără menajamente.

Legat de folosirea în învăţământ a limbii maghiare sunt de acord, dar pentru ca cei acare au absolvit o şcoală într-o limbă vorbită de o etnie minoritară, dar la final, pentru a li se recunoaşte diploma să fie obligaţi să susţină examenul de absolvire în limba română.

Mai cred că rezolvarea problemei, dacă există una, a maghiarilor din România este traducerea cuvânt cu cuvând a legislaţiei maghiare în acest sens, de asemenea, să se copieze până la detaliu modul în care autorităţile maghiare înţeleg să o aplice. Astfel ar putea să înţeleagă minoritarii maghiari care le e locul în ţara asta, iar dacă nu se potolesc cu prostiile, atunci să îşi asume represaliile cărora le pot cădea victime, în locul acelei păpuşi spănzurate ar putea ajunge unguri tâmpiţi care nu-şi văd de treabă

Plastografie: Scrisoarea nescrisă a lui Radu Mărginean către Victor Ciutacu

14 martie 2011 5 comentarii

În loc de motto:

“Eu nu i-am scris domnului Ciutacu nici o scrisoare…” (Din declaraţia telefonică a lui Radu Mărginean în emisiunea Antenei 3, Ştirea zilei, realizată de  Gabriela Firea)

Şoc.

Nici nu se putea atrage atenţia românului de la cutemurul care a lovit japonica secât cu un şoc, mai … şocant.

O scrisoare despre are acum Realitatea tv şi Antena 3 se zguduie la emotivitate.

Radu Mărginean fostul şef al Autorităţii Naţionale a Vămilor, i-a scris  lui Victor Ciutacu o scrisoare.

Foarte interesant e că ambele televiziuni şi-au oprit desfăşurarea emisiunilor obişnuite de mâncare de rahat pentru a anunţa evenimentul. Ţîţîţî … ce coordonare do’mle, ce coordonare.

Iată articolul din Jurnalul Naţional:

http://www.jurnalul.ro/special/special/marturie-socanta-despre-caracatita-sorin-blejnar-571670.html

Mărturie-şocantă despre “caracatiţa Sorin Blejnar”

Jurnalul Naţional a primit, la redacţie, pe numele redactorului-şef Victor Ciutacu, o scrisoare de la Radu Mărginean, singurul demnitar destituit şi învinuit până acum în scandalul de corupţie din vămi. Cu menţiunile că nu vrea să se sustragă de la ancheta penală al cărui obiect este şi că e gata să susţină sub jurământ în faţa instanţei afirmaţiile sale scrise, fostul şef al Autorităţii Naţionale a Vămilor îl indică pe Sorin Blejnar drept “regina” caracatiţei corupţiei, descrie un sistem infernal de colectare politică a şpăgilor şi pomeneşte, în premieră, de existenţa unui “rege” pe tabla de şah. Redacţia ziarului nostru a decis publicarea integrală a documentului, pe care-l ţine la dispoziţia organelor penale pentru confirmare.

Stimate domnule redactor-şef,
Mă adresez dvs. în această modalitate, prin a scrie o scrisoare al cărei conţinut este unul de natură a atrage atenţia celor care sunt interesaţi cât de cât de soarta Vămii Române, deoarece cred că numai aşa se mai poate schimba ceva. Sau măcar se poate încerca a se schimba. A trecut ceva vreme de la înlăturarea mea intempestivă de la conducerea Autorităţii Naţionale a Vămilor, timp în care am putut să reflectez asupra multor lucruri care s-au întâmplat pe durata mandatului meu, dar şi ulterior. Am luat decizia de a vă scrie aceste rânduri pentru că am convingerea că ele vor sta la baza unor investigaţii şi dezvăluiri care să răspundă în primul rând la întrebarea “Cine este Regina?”. Asta înseamnă că subiectul principal al acestei scrisori este S.B. (ca să păstram “tradiţia” folosirii doar a iniţialelor numelui).
Despre S.B. am auzit prima dată când era comisar general adjunct la Gadra Financiară, dar era implicat şi în diverse operaţiuni frauduloase în vamă. Mai precis, împreună cu prietenul său, deputatul PDL de Neamţ M.R., controla evaziunea fiscală cu legume şi fructe din judeţul Ilfov, prin intermediul comisionarului vamal Pegasus. De asemenea, S.B. era cunoscut de atunci în sistem ca o persoană cu legături strânse cu benzinarii, lucru uşor de demonstrat inclusiv prin faptul că soţia sa a început, prin anul 2004, să distribuie casete şi CD-uri în benizinăriile Lukoil sau prin prietenia ce îl lega de atunci de patronii unor firme precum Euroil, Ana Oil sau Bulrom (Dan Parau).
În 2008, când PDL a revenit la guvernare, prima funcţie de secretar de stat cerută şi obţinută de PDL, chiar a doua zi după împărţirea funcţiilor de miniştri între PDL şi PSD, a fost cea de preşedinte al ANAF. După arondarea ei PDL, ea a fost ocupată instantaneu de S.B. Rapiditatea cu care această funcţie a fost arondată şi ocupată, practic cu mult înaintea celorlalte funcţii de secretar de stat (inclusiv cu două luni înainte ca subsemnatul să fi fost nominalizat la vamă), arată importanţa şi urgenţa venirii unei persoane care ştie să “producă” şi care să se poată organiza imediat în acest scop, căci orice zi însemnă bani.
Odată ajuns în fruntea ANAF, S.B. a numit persoane care să execute comenzile sale şi să colecteze bani în toate formele. Comportamentul său de pe vremea pe când era comisar la Garda Financiară specializat în protecţia firmelor producătoare de uleiuri minerale accizabile s-a extins la nivel naţional, firme precum Dumimar, Texas Oil, M&D Sea Fares, Ecopetroleum, Romeco Năvodari, Petrotur sau Oscar Downstreem înregistrând în anul 2009 profituri uriaşe ca urmare a acestui fapt.
Fiind un om cu experienţă în domeniul protejării evaziunii fiscale, S.B. nu lasă nimic la voia întâmplării. Astfel, prin fostul său şef de cabinet (C.M.) verifica periodic atât pe bază de acte sau evidenţe electronice, cât şi la faţa locului, volumul tranzacţiilor (cu containere, în Portul Constanţa, cu ţigări şi alcool în magazinele duty-free sau cu uleiuri minerale la firmele mai sus enumerate şi la multe altele ale căror nume nu le cunosc), astfel încât să ştie în orice moment întinderea operaţiunilor frauduloase, pentru a putea calcula şpaga în mod obiectiv, ca şi procent.
Ca să poată controla eficient întreg sistemul (fisc, vamă, Garda Financiară), S.B. a centralizat în persoana lui toate atribuţiile tuturor celor trei instituţii subordonate, lăsându-mă pe mine şi pe Comisarul General al Gărzii Financiare doar cu atribuţii decorative. În acest scop, S.B. a beneficiat de sprijinul şi experienţa directorului Direcţiei de Resurse Umane din ANV, G.S., care a fost ulterior şi promovat de S.B. în funcţia de director general al Direcţiei Generale de Resurse Umane din ANAF, poziţie din care a gestionat pentru S.B. toate numirile temporare şi concursurile din ANV, inclusiv şpăgile aferente. Pentru ca G.S. să poată controla în integralitate numirile din ANV, atât din centrală, cât şi din structurile teritoriale, a impus pe locul lăsat vacant la Direcţia de Resurse Umane din ANV pe protejata şi amanta sa, A.I. S.B. a reuşit astfel să facă din vamă (şi, cu siguranţă, şi din fisc şi Garda Financiară) ceva ce dispăruse o dată cu Dinu Vamă, respectiv crearea unui sistem piramidal de colectare, în care fiecare piesă de pe “tabla de şah” colectează şi dă mai departe superiorului său ierarhic, avâd ca punct final preşedintele ANAF, adică omul care ar trebui să lupte cu evaziunea şi corupţia.
Vedeţi, domnule Ciutacu, eu am ajuns urmărit penal pentru că un vameş a declarat că şpaga dată pentru ocuparea unei funcţii de conducere într-un birou vamal ar fi ajuns la mine. Oare câţi funcţionari din fisc, vamă şi gardă trebuie să facă declaraţii privitoare la traseul şpăgii pentru ca S.B. să ajungă urmărit penal? Dacă veţi citi actele normative care reglementează organizarea şi funcţioarea ANAF şi ANV o să vedeţi că eu nu aveam atribuţiuni nici măcar pentru a numi sau demite un şofer din ANV. Toate atribuţiile de numire şi revocare a şefilor de tură, şefilor de birou vamal, şefilor de direcţii judeţene vamale sau de regionale vamale aparţin şefului ANAF, iar centralizarea atribuţiunilor va continua, având în vedere că de luni de zile lucrează la redactarea unei hotărâri de guvern prin care să se desfiinţeze toate direcţiile suport ale ANV şi Gărzii Financiare, urmând ca acestea să existe doar la nivelul ANAF şi în directa subordonare a şefului acestei instituţii. Neavând aşadar atribuţii reale, eu fie semnam ca primarul, numirea venind fie “în plic”, fie semnătura mea nu mai era cerută nici măcar formal, precum s-a întâmplat în cazul numirii şefului Biroului Vamal Constanţa-Sud Agigea (Liviu Durbac, un apropiat al fostului vameş Eugen Bogatu, care încă se afla indirect la controlul vămii maritime, în prezent judecat în dosarul “UCM Reşiţa”, ca fost şef al Administraţiei Portului Constanţa) sau în cazul numirii şefului Biroului Vamal Stamora Moraviţa (Doru Dumitrasciuc, numit “la pachet” cu doi şefi de tură-colectori). În aceste condiţii, cine credeţi că mi-ar fi dat mie vreun leu şpagă când singurul cuvânt în orice astfel de numiri aparţine S.B.? Cine m-ar fi băgat pe mine în seamă când toată autoritatea şefului vămilor a fost transferată, în fapt şi în drept, către preşedintele ANAF? Oare de ce împotriva unora ca mine se începe urmărirea penală la declaraţia neverificată a unui singur vameş, fără ca procurorul de caz să aibă minima curiozitate să vadă cine este cel care deţine controlul numirilor în vamă ­ şi, deci, a şpăgilor aferente – doar citind actele normative privind organizarea şi funcţionarea ANAF şi ANV, iar în ceea ce priveşte persoana lui S.B., parchetul şi serviciile de informaţii să rămână oarbe, mute şi surde?
Prin toată atitudinea lui, de când a ajuns în fruntea ANAF, S.B. a lăsat să se înţeleagă că este protejat de la cel mai înalt nivel şi, deci, imun la orice fel de rapoarte informaţionale negative sau dosare penale. În aceste condiţii, subordonaţii lui s-au împărţit în două tabere: cei care s-au retras în carapace, aşteptând vremuri mai bune pentru a-şi putea face meseria în mod profesionist şi onest, şi cei care au înţeles că acum e momentul să profite de situaţie pentru că s-a dat liber la furat. Iar, odată deschis robinetul corupţiei în sistem piramidal, tendinţa de lărgire a bazei piramidei devine o consecinţă firească, până când fenomenul ajunge necontrolabil, aşa cum se întâmplă în prezent. Plus că, vorba aia, “peştele de la cap se împute” sau “cum e turcul şi pistolul”.
În ceea ce priveşte persoana mea, ca parte a mecanismului ANV, este lesne de înţeles că, pentru a merge în sus pe firul corupţiei, după arestările ce au avut loc, trebuiau să pice şi persoane cu funcţii de conducere, inclusiv demnitari precum subsemnatul, însă toţi aceştia nu sunt decât fie ţapi ispăşitori, fie simpli executanţi, pioni pe tabla de şah şi adunaţi de pe tot cuprinsul piramidei, mai puţin de la vârful ei. Autodefinindu-mă ţap ispăşitor, nu înţeleg însă să mă sustrag colaborării cu organele de urmărire penală. Din contră, aşa cum am mai spus, sunt dispus să declar orice lucru despre care am cunoştinţă şi care ar aduce lumină şi dreptate în rezolvarea problemei corupţiei din vămi. Pe lângă informaţiile expuse mai sus, încă una ar putea reprezenta un bun început de anchetă împotriva lui S.B.: celebrul libanez Said Baaklini, arestat în dosarul cu evaziune fiscală “UCM Reşiţa”, se afla în biroul lui S.B. cu doar câteva zile înainte de a fi dat în urmărire generală.

Stimate domnule redactor-şef, prin această scrisoare doresc să vă arăt cine se află în vârful piramidei corupţiei, evaziunii fiscale şi contrabandei din ANV sau, altfel spus…, cine este Regina şi îmi doresc ca anchetele şi dezvăluirile să continue inclusiv plecând de la această ascrisoare pentru ca, odată tăvălugul pornit, să nu mai poată fi oprit, indiferent că sub el ajunge S.B., cu toate proptelele sale. Mai mult, prin această scrisoare aş vrea să demonstrez că eu sunt doar suspectul de serviciu şi că am încercat, pe perioada în care am fost şeful ANV, să-mi fac treaba pe cât se putea, în condiţiile în care, aşa cum spuneam mai sus, am fost spoliat de toate atribuţiunile. Iar la întrebarea normală că de ce nu am făcut ceva pentru a opri aceste lucruri vreau să ştiţi că, atunci când ministru al Finanţelor publice era S.V., am înaintat către dânsul un memoriu în care am relatat în amănunt situaţia gravă în care se găseşte vama română, îngenuncheată de S.B. şi adusă într-o situaţie în care dimensiunea corupţiei să fie mai mare ca niciodată. O situaţie în care, la capitolul corupţie, protecţie şi tupeu, cineva să îl depăşească chiar şi pe vestitul Dinu Vamă şi nimeni să nu pară a avea o problemă cu acest lucru.
În final, aş vrea să vă urez succes în demersurile jurnalistice de investigaţie care sunt convins că vor urma după ce veţi citi această scrisoare, sperând ca, la final, următoarea întrebare să fie “Cine este Regele?”, c-aşa-i în şah…
Nu voi semna olograf această scrisoare pentru că nu-mi doresc ca ea să declanşeze represalii asupra mea, în condiţiile în care, aşa cum spuneam, S.B. beneficiază de o protecţie care îl face foarte periculos şi temut, mai ales faţă de mine, un biet urmărit penal. Dar aş vrea ca aceasta să reprezinte o piesă importantă în investigaţia dvs. jurnalistică şi laţul să se strângă. Dacă eu personal voi fi întrebat în cursul urmăririi penale sau voi fi citat ca martor într-un alt dosar penal, voi declara însă sub jurământ fiecare informaţie ce face obiectul acestei scrisori ori al memoriului mai sus amintit, precum şi al oricăror fapte despre care am cunoştinţă.

Al dumneavoastră,

Radu Mărginean

fost şef al vămilor

Mă uit şi mă uimesc. Pe de o parte scrisoarea e adresată lui Victor Ciutacu tonomatul lingău al lui Felix, pe de altă parte, după ce se exprimă … lucruri, putem observa ceva şi mai interesant: Cel despre care se spune că ar fi scris-o nu o semnază olograf pentru că:

Nu voi semna olograf această scrisoare pentru că nu-mi doresc ca ea să declanşeze represalii asupra mea, în condiţiile în care, aşa cum spuneam, S.B. beneficiază de o protecţie care îl face foarte periculos şi temut, mai ales faţă de mine, un biet urmărit penal.” Pentru ca la final să încheie absolute emoţionant: “ Al dumneavoastră…” Adică a lu’ Ciutacu…  iar ţîţîţî…

Stau şi mă gândesc cam cum ar fi să apară încă o scrisoare, evident, tot nesemnată olograf în care Mărgineanu îi mulţumeşte lui Felix pentru ajutorul promis în caz că se impute brânza, sau pentru nişte sume virate în contul personal al fostului şef al ANV.

Dacă această scrisorică apărea cât încă Radu Mărginean era în funcţie, sau măcar dacă pe asta o semna… poate era credibilă.

Păi ia să vedem cam ce hram poartă domnul Radu Mărginean, fost şef al ANV actualmente infractor. Mai întâi un articol publicat pe Financiarul.ro:

http://www.financiarul.ro/2011/02/09/radu-marginean-seful-anv-pus-sub-invinuire-pentru-luare-de-mita/

Radu Mărginean, şeful ANV pus sub învinuire pentru luare de mită

Publicat: 9 februarie 2011

Radu Mărginean, şeful Autorităţii Naţionale a Vămilor şi vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), a fost pus miercuri (9 februarie 2011) sub învinuire de procurorii DNA Oradea pentru luare de mită în dosarul vama Halmeu.

Radu Mărginean a fost citat miercuri la sediul DNA Oradea unde s-a prezentat la ora 12,00 însoţit de doi avocaţi. După aproximativ zece minute, şeful Vămilor a părăsit sediul DNA din Oradea refuzând să facă orice declaraţie şi acoperindu-şi faţa cu o geantă diplomat pentru a se feri de camere şi aparatele foto.
Săptămâna trecută, în acest caz, trei ersonae au primit mandate de arestare după ce fuseseră reţinute de procurorii DNA Satu Mare. Într-un comunicat al DNA remis pe 3 februarie, se menţiona că au fost reţinuţi inculpaţii:

Liviu Florian, om de afaceri, pentru două infracţiuni de ersona de influenţă, Ion Savu, om de afaceri, pentru două infracţiuni de complicitate la ersona de influenţă şi Ioan Romeo Niţu, fost angajat al unui ersonae duty-free din Vama Halmeu în sarcina căruia s-au reţinut două infracţiuni de complicitate la cumpărare de influenţă.

Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat că, în cursul lunii septembrie 2009, inculpatul Florian a pretins şi primit de la o angajată a Biroului vamal Halmeu, cu funcţie de inspector vamal, suma de 130.000 euro, promiţându-I că, în baza influenţei pe care o are asupra şefului Agenţiei Naţionale a Vămilor (ANV) şi vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) îl va determina pe acesta să o delege în funcţia de şef al Biroului Vamal Halmeu.

DNA mai menţionează că, în primăvara anului 2010, după încetarea delegării persoanei care ocupa funcţia de şef al Biroului Vamal Halmeu, inculpatul Florian, cu complicitatea inculpatului Savu, a pretins de la aceasta, suma de 300.000 euro, promiţându-I că în baza influenţei pe care o are asupra şefului ANV şi vicepreşedinte al ANAF, îl va determina pe acesta din urmă să o numească din nou în funcţia de şef al Biroului Vamal Halmeu.
În cauză se desfăşoară activităţi de cercetare penală şi faţă de alte ersonae, iar la instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul MAI- Direcţia Generală Anticorupţie.

Şi unul de pe  HotNews, despre acelaşi eveniment.

http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-esential-8285615-seful-vamilor-audiat-dna-bihor-pentru-dare-mita.htm

Seful vamilor, Radu Marginean, pus sub invinuire de DNA Bihor pentru luare de mita

Seful Autoritatii Nationale a Vamilor, Radu Marginean, a fost pus sub invinuire de procurorii DNA Bihor, in dosarul Vamii Halmeu, si urmeaza sa fie cercetat in libertate pentru luare de mita, informeaza televiziunile de stiri.
Doi oameni de afaceri si un fost angajat duty-free din Vama Halmeu au fost arestati preventiv vineri, in cazul fostului sef al Biroului Vamal Halmeu, Nicoleta Dobrescu, suspectata ca ar fi strans peste 130.000 de euro de la camatari si contrabandisti de tigari pentru a-si cumpara functia de sef de vama de la seful ANV.
Marginean a declarat ca nu o cunoaste pe Nicoleta Dobrescu, insa nu a dorit sa faca alte comentarii, potrivit Antena 3.

Radu Marginean a fost subalternul lui Vasile Blaga cand acesta era sef la Vama din Oradea, iar in 2001 a devenit Seful vamii din Oradea.
Au fost retinuti inculpatii: Liviu Florian, om de afaceri, pentru doua infractiuni de trafic de influenta, Ion Savu, om de afaceri, pentru doua infractiuni de complicitate la trafic de influenta si Ioan Romeo Nitu, fost angajat al unui magazin duty-free din Vama Halmeu in sarcina caruia s-au retinut doua infractiuni de complicitate la cumparare de influenta.
Din Ordonanta de punere in miscare a actiunii penale intocmita de procurori a rezultat ca, in cursul lunii septembrie 2009, inculpatul Florian a pretins si primit de la o angajata a Biroului vamal Halmeu, cu functie de inspector vamal, suma de 130.000 euro, promitandu-i ca, in baza influentei pe care o are asupra sefului Agentiei Nationale a Vamilor (ANV) si vicepresedinte al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) il va determina pe acesta sa o delege in functia de sef al Biroului Vamal Halmeu.
Sursa citata mentioneaza ca suma de 130.000 euro a fost remisa lui Liviu Florian in mai multe transe, prin intermediul lui Ion Savu.
“Cumparatoarea de influenta a fost delegata in functia de sef al Biroului Vamal Halmeu, prin ordin al sefului ANV in 23 septembrie 2009. In demersul de strangere a sumei de 130.000 euro, angajata Biroului Vamal Halmeu a fost ajutata de inculpatul Ioan Romeo Nitu care a colectat sume de bani de la camatari sau persoane care se ocupa cu traficul ilicit de tigari”, sustin anchetatorii.
DNA mai mentioneaza ca, in primavara anului 2010, dupa incetarea delegarii persoanei care ocupa functia de sef al Biroului Vamal Halmeu, inculpatul Florian, cu complicitatea inculpatului Savu, a pretins de la aceasta, suma de 300.000 euro, promitandu-i ca in baza influentei pe care o are asupra sefului ANV si vicepresedinte al ANAF, il va determina pe acesta din urma sa o numeasca din nou in functia de sef al Biroului Vamal Halmeu.

Cei care doresc mai pot citi şi pe Ziare.ro câte articole despre Radu Mărginean,  pe care fiecare le poate vedea la laţa locului. http://www.ziare.com/articole/radu+marginean

În povestea asta personal refuz să mă exprim deoarece e o poveste complicată, despre care nu poate nimeni să spună când a început, dar care, cu siguranţă, e cam la fel de veche ca şi vămile. Sau poate şi mai veche dacă ne gândim că ceea ce se numete corupţie îşi pierde data apariţiei undeva în vremuri imemoriale. Se regăseşte şi în tompurile biblice, în fond şarpele o corupe pe coana Eva ca să comită păcatul de a gusta din fructul oprit.

A face cineva ceea ce fac televiziunile slugarnice stăpânilor lor, adică a arăta că “Cei care sunt acum la putere sunt singurii vinovaţi pentru corupţia din vămi” este doar o altă ocazie de a mânca rahatul cotidian, rahat căruia i se adaugă uneori arome pentru diversitate, dar care tot rahat se numeşte.

Şi acum bombonica de pe tort.

Radu Mărginean, contactat în emisiunea Gabrielei Firea în timp ce scriu acest articol, Ştirea Zilei, spune că el nu i-a trimis nici o scrisoare lui Victor Ciutacu Fabulos…

Bravo Jurnalul Naţional, bravo Victor Ciutacu… mincinoşi ca de obicei… Deci mata eşti redactor şef la Jurnalul Naţional? Ţîţîţî, nică Gâdea ca ditamai director la Antena 3 nu-şi permintea o astfel de ordinărie…

Păi, băi redactoru’ lu peşte, voi nu sunteşţi doar nişte măncători slugarnici  de rahat, sunteţi şi nişte mitomani patologici… Cuvântul nesimţire ar fi un compliment în ceea ce vă priveşte. Mai uşor băieţi cu minciunile că vă încurcaţi şi se va crede că şi celelalte chestii pe care ziceţi că le-ar fi declarat alţi infractori împlicaţi în povestea asta sunt tot plastografii de-ale voastre

Alo, CNA… se aude?

Presa română, instrument de tâmpire a poporului mioritic

13 martie 2011 8 comentarii

Un lucru e evident, dacă te uiţi prea mult la televiziunile de ştiri, ai toate şanşele să nu aflii ce se întâmplă în lume.

Se comentează şi se interpretează  în draci detalii despre chestii care sunt servite ca fiind întâmplări în jurul cărora gravitează toată atenţia lumii. Vedem că dacă a fost cutremur în Japonia, musai să se vorbească de acel cutremul pe care îl aşteptăm, nimeni de exemplu nu se mai interesează de inundaţiile din vara trecută.  Când apele se vor enerva iar, mirată presa va sări iar pe subiect. Dacă mai şi mor câţiva tembeli care în vară au avut casa dărâmată de ape va fi un subiect perfect…

Am zis să văd cam ce mai e prin lume… Iată mai jos o revistă a presei importată de pe HotNews http://www.hotnews.ro/ făcută de Andra Ciubotaru şi publicată Sâmbătă, 12 martie 2011.

Presa in Diagonala: Yemen: SUA si UE sprijina initiativa presedintelui Saleh de a renunta la putere la sfarsitul anului. Protestatarii ii cer sa demisioneze acum; Wikileaks / SUA: Twitter trebuie sa furnizeze informatii autoritatilor; Geofizicianul Richard Gross: Cutremurul din Japonia a scurtat ziua cu 1,6 microsecunde

presa in diagonala
Yemen: SUA si UE sprijina initiativa presedintelui Saleh de a renunta la putere la sfarsitul anului. Protestatarii ii cer sa demisioneze acum. Consilierul presedintelui american Barack Obama pentru lupta impotriva terorismului, John Brennan, l-a felicitat vineri pe presedintele yemenit Ali Abdallah Saleh pentru intentia de a renunta la puterea executiva si i-a cerut opozitiei sa ii accepte propunerea, informeaza Reuters. In timpul unei convorbiri telefonice cu Saleh, Brennan “a reiterat faptul ca reprezentantii opozitiei yemenite ar trebui sa raspunda pozitiv la apelul presedintelui de a se angaja intr-un dialog serios pentru a iesi din impasul actual”, se arata intr-o declaratie emisa de Casa Alba. Sefa diplomatiei europene, Catherine Ashton, a salutat propunerile presedintelui Saleh si a pledat “pentru un dialog deschis si constructiv”. Presedintele Ali Abdallah Saleh si-a anuntat joi intentia de a renunta la puterile sale executive inainte de sfarsitul anului, dar propunerea sa a fost respinsa de catre opozitie, care ii cere demisia. Intr-un discurs sustinut la Sana in fata sustinatorilor sai, presedintele, un aliat important al Statelor Unite in lupta impotriva al-Qaeda, a propus formarea unui Guvern puternic, care sa fie insa subordonat Parlamentului. Saleh a mai promis ca va elabora o noua constitutie, care sa fie aprobata prin referendum pana la sfarsitul anului 2011 si care sa stabileasca o separare clara intre puterea executiva si cea legislativa. Saleh a promis, de asemenea, o mai mare descentralizare in tara in care sudistii isi doresc independenta sau autonomie, in timp ce rebelii din nord se plang de discriminare. Vineri, zeci de mii de oameni au continuat protestele in Yemen. Manifestantii cer demisia lui Saleh. Paisprezece persoane au fost ranite in timpul demonstratiilor din orasul Aden, situat in sudul tarii. “Certificatul de deces al regimului politic a fost semnat deja”, a declarat pentru AFP Mohammad Al-Sabri, purtatorul de cuvant al opozitiei yemenite.
Wikileaks / SUA: Twitter trebuie sa furnizeze informatii autoritatilor. Un judecator federal american a decis, vineri, ca Twitter ar trebui sa furnizeze autoritatilor informatii despre persoanele care au contact cu Wikileaks. Judecatorul federal din statul Virginia, Tereza Carroll Buchanan, a decis vineri ca Twitter trebuie sa furnizeze informatii referitoare la contul parlamentarului islandez, Birgitta Jonsdottir, al omului de stiinta american, Jacob Appelbaum, si cel al lui Rop Gonggrijp, colaboratorul olandez al Wikileaks. Buchanan a declarat ca ordonanta nu e in contradictie cu respectarea vietii private a reclamantilor, deoarece acestia s-au inscris benevol pe Twitter, furnizand astfel informatii despre ei insisi, inclusiv adresele lor IP, informeaza AFP.

Cotidianul La Presse renunta treptat la print in favoarea online-ului.Cotidianul La Presse din Qebec are in vedere eliminarea treptata a printului in favoarea unei versiuni digitale propuse de iPad, care ar fi disponibila pentru abonati in trei ani, a scris vineri concurentul sau Le devoir care precizeaza ca ar fi “primul ziar major din lume care ar face trecerea brusca de la print la online”. La Presse, ziar de limba franceza, fondat in 1884, a lucrat luni de zile la acest proiect sperand sa se poata lansa in noua varianta pentru 2013. Ziarul si-a redus treptat tirajul de la 200.000 la 75.000 de exemplare zilnic in paralel cu reorganizarea redactiei si a departamentului de distributie pentru a fi in ton cu aceasta schimbare radicala. Recunoscand ca ziarul doreste sa exploateze oportunitatile oferite de noile platforme digitale, purtatorul de cuvant al ziarului Caroline Jamet a declarat pentru AFP ca, in acest stadiu, “nu suntem suficient de avansati cu proiectul pentru avansa o data certa, dar a spus ca s-au facut noi investitii in tehnologii de cateva zeci de milioane de dolari”.

SUA nu au furnizat agenti de racire pentru centrala nucleara de la Fukushima. Japonia a refuzat ajutorul. Statele Unite ale Americii s-au oferit sa furnizeze agenti de racire pentru centrala nucleara japoneza afectata de cutremur, insa oficialii de la Tokyo au refuzat, se arata intr-un comunicat emis de Casa Alba si citat de Reuters. Secretarul de stat american Hillary Clinton declarase anterior ca fortele aeriene americane stationate in Japonia au transportat deja agenti de racire la centrala nucleara de la Fukushima. Clinton fusese informata ca Japonia a cerut agentii de racire. In cele din urma, oficialii japonezi au anuntat ca nu mai au nevoie de ajutorul oferit de Statele Unite, insa Hillary Clinton nu a fost informata de schimbarea situatiei inainte de a face declaratia. “Am inteles ca in cele din urma guvernul japonez se va ocupa de situatie pe cont propriu”, a declarat un alt oficial american, sub protectia anonimatului.

Wall Street a trecut peste socul produs de cutremurul din Japonia si a inchis pe plus. Pretul titeiului, in scadere. Bursa de la New York a inchis in crestere sedinta de vineri recuperand din pierderile inregistrate in ziua precedenta si in ciuda cutremurului devastator care a lovit Japonia: Dow Jones a castigat 0,50%, iar Nasdaq 0,54%. Dow Jones Industrial Average a urcat 59.79 puncte pana la 12,044.40 in puncte, iar Nasdaq, dominat de actiunile pe tehnologie,a crescut cu 14.59 puncte la 2715.61 de puncte. Si Standard larg & Poor’s 500 a urcat cu 0,71% (9.17 puncte) incheind sedinta de tranzactionare la 1304.28 de puncte. Un baril de titei a pierdut mai mult de 1.50 dolari pe bursa in New York inchizand la 101 dolari. “In afara de incertitudinea pentru economia planetei generata de cutremurul din Japonia, piata s-a temut si de demonstratiile din Arabia Saudita. Protestele s-au dovedit a nu fi de amploare, iar teama s-a rispit”, a declarat analistul Peter Cardillo de la Avalon Partners.

Geofizicianul Richard Gross: Cutremurul din Japonia a scurtat ziua cu 1,6 microsecunde. Geofizicianul NASA Richard Gross a calculat ca rotatia Pamantului a fost accelerata cu 1,6 microsecunde, ca urmare a cutremurului care a zguduit Japonia. In consecinta, ziua s-a scurtat cu 1,6 microsecunde, informeaza ABC News. Aceasta schimbare a vitezei de rotatie este usor mai mare decat cea cauzata anul trecut de cutremurul din Chile. Cutremurul care a lovit in anul 2004 insula indoneziana Sumatra a scurtat ziua cu 6,8 microsecunde.

E tare ciudat… aproape neverosimil…

În lume există şi lucruri mai importante decât ordinăria infectă de linşaj mediatic la adresa Puterii pe care o practică trusturile Realitatea Media şi Intact, decât acele porcării de zise anchete la care se pretează jegoşenia lei Dan Diaconescu sau decât divorţul femeii  jumate om jumate silicon, ori a micului Virinel de mara paraşută (La înălţimea ai, evident că nu puteam să îi spun altfel decât mare).

Oare n-ar trebui să ieşim în stradă şi să protestăm că, din banii pe care îi dăm la buget sub formă de taxe, o parte din bani sunt tocaţi de un Consiliu Naţional al Audiovizualului care stă şi freacă menta?

Acum câteva zile am văzut că un fapt de mare importanţă la noi era că Goran Bregovici  l-a băgat în seamă pe un ţigan manelist care, din câte am înţeles se numeşte Florin Salam (Dacă se numea Caltaboş, cred că era mult mai potrivit la duhoarea am senzaţia că o generează).

Iată de exemplu un articol pe care l-am adus de aici:

http://www.agentia.org/monden/bregovici-a-baut-o-sticla-de-votca-de-gat-cu-florin-salam-intr-o-carciuma-din-bucuresti-8561.html

Bregovici a baut o sticla de votca de gat cu Florin Salam intr-o carciuma din Bucuresti

Bregovici a baut o sticla de votca de gat cu Florin Salam intr-o carciuma din Bucuresti Manelistul Florin Salam a primit vizita neasteptata a lui Goran Bregovici, in cautare de talente locale pentru noul sau album Alkohol. Bregovici a ajuns la Salam dupa ce s-a documentat desper manelele romaesti, iar manelistul nostru aparea intr-o lucrare internationala ca un exponent perfect al genului muzical.

Totul s-a datorat faptului ca Florin Salam si-a facut o mai buna campanie pe internet fata de Nicolae Guta, Vali Vijelie, sau Adi Minune. A fost motivul pentru care Bregovici a dat “buzna” in casa lui Salam si nu a celorlalti manelisti. De altfel, Salam apare si cu o melodie in topurile de la Londra, dar si las Moscova.

Florin Salam l-a primit cu bratele deschise, nevenindu-i sa creada ca are un asemnea oaspete. cei doi au cantat impreuna mai multe melodii, dupa care s-au ospatat si au baut de mai multe ori in spiritul traditional tiganesc, cu mese imbelsugate, gatite de rudele manelistului.

Nu este pentru prima oara cand Bregovici are de a face cu exponentii etniei tiganesti. Se stie ca el este inconjurat in cantecele sale de lautari tigani si a inregistrat numeroase piese folosindu-se de acestia. de asemenea si i filmele lui Bregovici apar adesea tiganii ca personaje principale. De aceea nu este o noutate ca artistul sarb l-a cautat acum pe Salam.

Cei doi si-au petrecut noaptea trecuta intr-un local din Capitala unde Salam sustinea un recital. Manelistul l-a anuntat la microfon pe Bregovici si au si cantat impreuna. Apoi au chefuit toata noaptea. Aarbul a stat la masa cu un prieten si o tanara romanca, ce a incercat sa-i intre in gratii, intretinandu-se in limba engleza.

Pe toata durata noptii, Goran Bregovici a baut de unul singur o sticla de vodca si a mancat dintr-un platou haiducesc cu mamaliguta. Rareori s-a ridicat de la masa, preferand sa danseze de pe scaun pe melodiile “fratelui” Salam, care a continuat cu dedicatii “fara numar” pana spre dimineata. Goran Bregovic a parasit localul in jurul orelor 04.30, alaturi de bruneta de la masa, prietenul sau si Florin Salam.

Am senzaţia că autorul (sau autoarea) ea foarte entuziasmat de  întâmplare. În fine, nu asta e problema mea ci faptul că românul a ajuns să aibă ca vedete nişte semianalfabeţi care nu ştiu să lege două vorbe. Asta e una din urmările prestaţiei abjecţiei presei româneşti, care din fuga după rating a uitat că ar trebui să aibă şi un rol educativ şi de promovare a valorilor noaste reale.

Oare tembelul sau tembela care a scria articolul ştie cine au fost Enescu, Creangă, Vuia? Că Nicolae Grigorescu a fost un mare pictor şi nu un pozar care fotografia boi? Ori că Regina Maria, deşi a auzit probabil de ea, nu a fost nici regina magiei, nici a manelelor, nici a pornăgrafiei ci că a fost regină, regină, cu coroană şi tot tacâmul? Sincer nu cred…

Am şi eu o întrebare pentru CNA: Oare mie cine îmi decontează detergentul pe care îl folosesc de câteva ori pe zi când spăl flegmele de pe ecranul televizorului, flegme care au ca motiv existenţial lipsa de respect cu care ne tratează media?

P.S. Cred că trebuie să fac o precizare: Nu am nici cea mai mică întenţie să consider că unele ziare sau al fel de mijloace media nu fac parte din presa noastră de rahat deoarece şi dacă nu se pretează la porcării, acele entităţi media nu se delimitează de colegii lor. Nu am văzut nici un jurnalist, oricât de onorabil şi corect  ar fi să stea în greva foamei  şi să protesteze că alţii se ţin de porcării.

Am auzit de multe ori o expresie: “Nu vreau să judec felul în care îşi face colegul mei meseria. Nu ar fi frumos, e colegul meu”. Corect. Toţi sunt colegi, deci toţi sunt o apă şi un pământ…

Categories: Presă Etichete:

Scânteia Felix va face să explodeze bomba USL?

13 martie 2011 8 comentarii

Felix colaboratorul

Curtea Supremă a decis: Dan Voiculescu a colaborat cu Securitatea.

Hotărârea judecătorilor este definitivă şi irevocabilă. La aflarea verdictului Felix a susţinut că este vorba de o hotărâre încorectă şi că are de gând să deschidă un process la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. “Este un verdict absolut incorect, care reflectă imensele presiuni exercitate asupra magistraţilor. Procesul va continua la CEDO! Decizia ICCJ îmi oferă posibilitatea de a prezenta acest dosar în faţa unei instanţe europene, absolut independente, care se plasează în afara oricărei suspiciuni” zice el pe blogul personal.

Să fim serioşi, despre colaborarea lui Felix cu Securitatea se ştie nu de ieri de alatăieri ci de prin 2006, an în vara căruia D. Voiculescu dorea, ca urmare a înţelegerii, să devină vicepremier în cabinetul Tăriceanu ca urmare a înţelegerii din coaliţia de guvernare creată după alegerile din 2004 între Alianţa D.A. şi PUR, actualul PC. Era perioada în care Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) ar fi trebuit să devină stăpân pe secretele fostei Securităţi, în baza unor decizii succesive ale Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) de predare în masă a dosarelor deţinute de serviciile secrete, însă predarea s-a făcut greutate  şi multe  dosare au fost reţinute la servicii cu ştampila “siguranţă naţională”.

În 2000 el a primit un verdict de necolaborare în lipsa unor documente noi, însă după ce a primit al doilea dosar, CNSAS l-a invitat la audieri, iar stenogramele arată suspiciunile membrilor Colegiului cu privire la momentul ales pentru desecretizare.

Cea mai importantă piesă a dosarului declasificat, era considerată dovada colaborării în sensul legii, în deciziile CNSAS şi în cea a Curţii de Apel, e nota olografă semnată “Felix” care-l viza pe cetăţeanul austriac de origine română Leo Gottfried.

În 1977 “Felix” scria:  “Din discuţiile purtate cu L.G. în perioada 1972-1977, reţinem preocuparea acestuia de defăimare a politicii noastre(…). În cadrul acestei preocupări, L.G. practică atacuri vehemente deschise, cât şi tangente fine la ac. probleme. Mai mult decât atât, în anumite situaţii L.G. dă «soluţii originale » pentru rezolvarea unor aspecte care după opinia dânsului nu sunt corecte. Semnalăm de asemenea tendinţa lui L.G. de a atrage spiritual şi material anumiţi cetăţeni români la fuga din ţară sau luarea de poziţie revoluţionară faţă de legile ţării noastre”.

În timpul procesului, Dan Voiculescu a susţinut că Leo Gottfried nu ar fi putut avea de neplăceri de pe urma notei, deoarece nu era era cetăţean român, însă printr-o declaraţie scrisă pentru instanţă, depusă chiar de Voiculescu, austriacul infirmă acest lucru spunând că el a arătat că a fost urmărit vreme îndelungată, cu toate consecinţele aferente.

Chiar dacă verdictul dat de  Curtea Supremă îi e nefavorabil lui Voiculescu, acesta nu va avea de pătimit deoarece nu se va pronunţa nici o condmnare, singura conesecinţă fiind doar una de natură morală, iar la nesimţirea ce-i populează creieraşuil îl face imun la orice mustrări de conştiinţă, pentru că aceasta nu există în capul lui.

Există însă ceva care îl poate afecta la modul serios. Ca Parchetul să se autosesizeze sau ca cineva să depună o astfel de sesizare unde să se spună că Felix a minţit în declaraţii. Sperjur adică. Bulău…

Experienţa ne arată însă că  în toate cazurile similare de până acum, deţinătorii de funcţii publice declaraţi ofiţeri sau colaboratori ai Securităţii de către instanţă şi care declaraseră anterior că nu au colaborat au primit în final rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale. Motivul e unul simplu: legea este făcută astfel încât lasă loc unei interpretări favorabile celor cu verdicte de colaborare. Evident că acest fapt are şi o explicaţie , tot simplă şi ea: Legea a fost făcută de oameni care ştiau că mai repede ori mai târziu vor fi “beneficiarii” ei.

În declaraţia-tip de colaborare/necolaborare cu Securitatea există o şmecherie, cei care deţin o funcţie publică spun dacă au colaborat sau nu, atenţie,  “în sensul legii”. Sintagma cu pricina presupune însă o judecare a dosarului de instituţiile abilitate, respectiv CNSAS, Curtea de Apel şi, eventual, Înalta Curte. Or, în momentul depunerii declaraţiei, anterior judecării dosarului, împricinatul putea să considere sincer că, “în sensul legii” nu a colaborat.

Şi acum, bombonica de tort: respective prevedere exista şi în prima lege de deconspirare şi a fost preluată şi în cea adoptată în 2008, după declararea neconstituţionalităţii în urma sesizării lui Dan Voiculescu la Curtea Constituţională.

În PNL există voci care i-ar spune PAS lui Voiculescu

Pe principiul  “Unde loveşti şi cine ţipă”, de ţipat s-au apucat unii liberali care mai au pe creier amintirea eliminării din partid a unor oameni declaraţi colaboratori ai securutăţii, astfel, prin PNL, liberalii care contestă alianţa cu PC vor ca PNL să se detaşeze de fondatorul trustului media Intact, dovedit colaborator al Securităţii. La mai bine de două luni de când liberalii au încheiat un parteneriat politic cu PC, partidul fondat de Voiculescu, contestatarii alianţei îi cer lui Crin Antonescu să se dezică de noul său colaborator. Argumentul, invocat de deputatul PNL Adriana Săftoiu, este “precedentul Mona Muscă”. Doamna Săftoiu a spus  că “Aş aminti atitudinea foarte tranşantă a domnului Antonescu din 2006 în cazul Monei Muscă. Spunea atunci că nu e nevoie de verdictul unei instanţe, că sunt suficiente un angajament şi un nume conspirativ ca nume de cod, ca doamna Mona Muscă să plece din PNL. Spunea atunci domnul Crin Antonescu că în PNL nu e loc şi de trădători, şi de trădaţi”, a spus Adriana Săftoiu, pentru EVZ, cerând PNL o poziţionare tranşantă în cazul Voiculescu, dar şi o judecată ca cea a Monei Muscă şi pentru Felix.
“Motivaţia că nu contează trecutul, ci prezentul e doar o formă de ipocrizie politică, pentru că atunci când ne convine trecutul cuiva facem apel la acel trecut, când nu ne convine, ne facem că nu contează. Dacă PNL explică o atitudine prin faptul că trecutul nu contează e bine să anunţe publicului că nu îl mai interesează trecutul nimănui şi că suntem toţi buni şi nou-născuţi. Dacă nu, atunci trebuie să aplicăm aceeaşi măsură indiferent că e vorba de domnul Voiculescu sau de oricine altcineva care la un moment dat, nu-i asa, aflăm că a fost colaborator al Securităţii. Dacă aplicăm măsurile în funcţie de de nume şi de persoane, atunci nici nu trebuie să ne mire dispreţul pe care îl încearcă opinia publică faţă de clasa politică”, a continuat deputatul PNL.

Adriana Săftoiu e convinsă că PNL va pierde electoral din asocierea cu Dan Voiculescu. “Nu ştiu cât va perde PNL din asocierea cu domnul Voiculescu, dar sigur pierde. Ştiu că sunt oameni care spun: Ce mai contează după 20 de ani? Eu cred că mai contează şi că există o generaţie pentru care contează să ai coerenţă de mesaj şi atitudine. Dacă PNL inventează un fel de Patul lui Procust şi măsoară doar în funcţie de interesele de moment fără să-şi respecte principiile şi deziderate declarate de 20 de ani riscă să-şi piardă identitatea”, a mai spus Adriana Săftoiu.

Ludovic Orban este unul dintre cei care s-au opus vehement parteneriatului dintre PNL şi PC şi are şi o poziţie mai hotărâtă în ceea ce-l priveşte pe Voiculescu.  “În mod normal, domnul Voiculescu ar trebui să se retragă din orice funcţie publică sau politică. Dacă vrea cu adevărat să nu afecteze PNL şi alianţa în general, trebuie să facă un pas înapoi”, a spus Ludovic Orban.

Varujan Vosganian vicepreşedintele PNL, care în ianuarie s-a abţinut la votarea protocolului dintre PC şi PNL, consideră că liberalii ar trebui să aibă o discuţie serioasă în partid după decizia instanţei privind colaborarea lui Voiculescu cu Securitatea. În PNL nu putem evita o discuţie pe această chestiune”, a declarat Vosganian . Întrebat dacă, în noul context, PNL ar trebui să-l mai susţină pe Voiculescu la funcţia de preşedinte al Senatului, aşa cum prevede protocolul Alianţei cu PC, liberalul a spus: “Ar trebui să-i întrebaţi pe cei care au votat dacă îşi menţin opţiunea”

Liberali uituci

E drept că nu toţi liberalii sint de accord cu ideea de a o rupe cu PC, probabil de teamă să nu piardă susţinerea mediatică pe care intactul lui Voiculescu le-o oferă ca răsplată pentru că, deşi nu-l votează nici dracu, Voiculescu beneficiazp de locul din parlamemt. Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu, purtător de cuvânt al partidului, crede că subiectul colaborării conservatorului cu Securitatea nu are nicio relevanţă.

“USL şi ACD sunt construcţii politice între partide, nu între partide şi persoane. Aş putea să-mi dau cu părerea despre o persoană dacă ar fi membru PNL. Este, până la urmă, o chestiune individuală, e o chestiune care are în continuare căi de acţiune în Justiţie,  înţeleg că e vorba de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dar e strict o problemă personală care nu are legătură cu partidele politice, cel puţin cu PNL nu are nicio legătură”, a declarat Voicu.
Ei, dar când vine vorba de Crin Antonescu, cel despre care Adriana Săftoiu zice referitor la atitudintea faţă de cei găsiţi a fi colaborat cu Securitatea, zicea: “Spunea atunci domnul Crin Antonescu că în PNL nu e loc şi de trădători, şi de trădaţi” … hehehe…

Preşedintele PNL spune că are un scop comun cu Dan Voiculescu şi că nu primeşte lecţii de la “moraliştii second-hand” din partid care-i cer delimitarea de mentorul PC. I-auzi dom’le… scop comun. Adică în cazul foştilor colegi de partid nu era vorba de un scop comun? Poate are dreptate. Acei liberali eliminaţi atunci aveau scopul să facă o politică liberală onestă, iar a lui Antonescu este acela de a folosi partidul pentru propria ascensiune politică la fel ca Felix, indiferent dacă partidul va mai exista după mandatul său ori ba.

Crin Antonescu îl ţine alături pe “colaboratorul Felix  şi-şi trimite la plimbare clegii care i-au cerut să se dezică de liderul PC a cărui relaţie cu Securitatea a fost confirmată definitiv de Curtea Supremă.
“Eu cu domnul Voiculescu am încheiat o înţelegere politică, ştiind că asupra sa planează suspiciuni cât se poate de serioase. Am avut eu însumi convingerea că Dan Voiculescu, lucrând în comerţul exterior, unde a lucrat înainte de 1989, a avut o relaţie cu Securitatea”, şi-a asumat Preşedintele PNL relaţia cu Voiculescu, împreună cu care are scopul de a forma o majoritate, care evident în mintea lui artrebui să-l promoveze spre fotoliul de Preşedinte al României. Bravo Antonescu, bunăstarea personală întotdeauna este mai importantă decât bunăstarea partidului.

Război intern în PNL

Crin Antonescu “înghite” verdictul de colaborator al Securităţii primit de Dan Voiculescu şi susţine că PNL nu va întoarce spatele PC-ului sau preşedintelui său fondator. Mai mult, şeful liberalilor le răspunde colegilor de partid care i-au cerut să se delimiteze de Voiculescu, atacând-o dur pe Adriana Săftoiu pe care o face “moralistă second-hand”.

Mai mult, şeful liberalilor îl atacă în mod indirect pe preşedintele Traian Băsescu (nici nu se putea altfel), spunând că nu e dispus să se lase “victima propagandei unui om care nu a clarificat raporturile sale cu Securitatea nici măcar cât le-a clarificat CNSAS în ceea ce-l priveşte pe Dan Voiculescu …

Am făcut cu votul, cu susţinerea şi în numele PNL o alianţă politică cu PC, al cărui preşedinte de onoare e Dan Voiculescu, şi cu PSD, al cărui preşedinte de onoare e Ion Iliescu. (…) Nu am ipocrizia pe care văd că o au tot felul de anticomunişti recenţi şi antisecurişti parţiali în aceste zile. Voi duce şi voi respecta această înţelegere, voi colabora cu Partidul Conservator în întregimea sa, inclusiv cu Dan Voiculescu atâta vreme cât elementele acestei înţelegeri politice şi proiectele politice ale acestei alianţe vor fi respectate de fiecare dintre părţi”, a afirmat Antonescu.

Tolerant cu liderul PC, Antonescu îi pune la colţ pe liberalii care i-au cerut să se delimiteze de conservatorul dovedit colaborator al fostei Securităţi, Preşedintele PNL şi-a vărsat furia pe deputatul Adriana Săftoiu, care ceruse o poziţie tranşantă a PNL faţă de Felix.

“Ţipete ascuţite scoate şi doamna Săftoiu. Altă femeie pedistă, actualmente PNL, moralistă second-hand achiziţionată pe vremea <<Dinu Patriciu şi Călin Popescu Tăriceanu>>  sau invers, n-are importanţă. Doamna Săftoiu îmi spune mie că trecutul contează. Nu mai spuneţi doamna Săftoiu, mie îmi spuneţi? Dumneavoastră îmi spuneţi? Trecutul contează. Poţi să spui că nu contează? Nu poţi!”, a închis, pentru moment, Antonescu subiectul <<Felix>>”. Bravo iar dom’ Antonescu, elegant şi cu bunsimţ, exact ca politic ape care o aveai atârnată de coadă când cu candidatura la  ultimele alegeri prezidenţiale.

Concluzii?

Concluzii foarte clare nu cred că se pot trage încă. Dar câteva aprecieri asupra faptelor cred că e posibil să fie făcute…

Felix.

Voiculescu nu prea are de ales, el trebuie mimeze în continuare lupta deoarece dacă ar recunoaşte faptul că a fost turnător, ar recunoaşte implicit că e un mincinos ordinar. Evident că singurul drum pe care îl mai are în faţă Voiculeascu e cel spre CEDO.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului se pronunţă cu privire la eventualele încălcări ale drepturilor fundamentale ale cetăţenilor de către state sau instituţii ale acestora. Aşadar, CEDO nu se pronunţă pe fondul cauzelor în care diferiţi cetăţeni au fost anchetaţi sau judecaţi, ci cu privire la respectarea nerespectarea drepturilor acestora.
Altfel spus, CEDO nu se substituie instanţelor dintr-un stat şi nu rejudecă, pe fond, cauzele. CEDO urmăreşte doar dacă, pe parcursul diferitelor procese, a fost încălcat dreptul la viaţă, integritate corporală, proprietate, libertate sau cel la un proces echitabil. Context în care declaraţiile lui Dan Voiculescu, potrivit cărora va apela la CEDO în cazul verdictului de colaborator al Securităţii, par puerile. Instanţa de la Strassbourg nu se va pronunţa niciodată asupra deciziei în cazul său. Hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie e definitivă şi irevocabilă. Şi aşa va rămâne, indiferent dacă CEDO va considera – în cazul cel mai fericit pentru Voiculescu – că autorităţile române i-au încălcat vreun drept pe parcursul procesului. Pentru asta, va primi, eventual, unele despăgubiri.
Aceasta este, de altfel, şi opinia avocatului specializat în jurisprudenţa CEDO Raluca Andreea Niculescu Gorpin: “Sub rezerva faptului că nu cunosc dosarul în integralitate şi doar urmărind declaraţiile domnului în cauză, dar şi ce a apărut în mass-media referitor la acest subiect, pot să vă spun foarte clar că acest caz nu este de competenţa CEDO. Nu există aplicabilitate în Convenţia Drepturilor Omului sau în Protocoalele adiţionale. Este o declaraţie politică, fără acoperire juridică, a unui om neinformat suficient în privinţa competenţelor instanţei de la Strassbourg.

Bineînţeles, orice persoană se poate adresa CEDO, dar sesizarea îşi va ur ma cursul firesc, şi anume acela spre respingere. Oricum, chiar dacă sesizarea ar fi admisă, repet, CEDO nu s-ar pronunţa asupra verdictului Înaltei Curţi

Crin Antonescu.

Preşedintele PNL este şi el între ciocan şi nicovală. Are două cărţi în mână şi încă nu ştie care e cea mai bună. Aceea de a reveni la liberalism, asigurând partidului un 20% onorabil şi aceea de a încerca să obţină sprijinul actualului PSD şi a părţii loiale din PNL. Spun “actual” când vorbesc de PSD deoarece n-ar fi deloc de mirare ca tendinţele centrifuge ale unor grupări din PSD, care sunt tot mai evidente, să ducă la scindarea PNL

Bomba? Victima PNL va reacţiona rupându-se?

Şi acum o bombă care poate merita o amaliză separată.

L-am auzit pe Ludovic Orban într-o emisiune a lui Doru Braia că în cazul unui eventual scrutin, cele 20% din voturile pe care PNL le-ar obţine de la cei cu gândire democratică ce nu acceptă ploconirea în faţa unui partid social democrat, natural antagonic cu un partid de sorginte liberală ar fi, ( Atenţie!!! ): “…mai mult decât procentele pe care o alianţă PSD, PC, PNL le-ar putea obţine, mai ales că nu e vorba de o alianţă de scurtă durată ci una care ar avea prima mare confruntare electorală reală  peste doi ani. Date dracului sondajele nepublice, de uz intern.

Deci Orban vorbeşte de o deja simţită eroziune a USL. Şocant, nu? Deoarece ni se furnizează ca punct de plecare un USL unit şi manta de cele mai oneste gănduri.  Şi încă nu a apărut nici o luptă în care această alianţă să intre, sau şi mai şi, USL încă nu a terminat măcat întreaga procedură de a intra în legalitate. Probabil Orban se gândea şi la situaţia tensionată din PSD, precum şi la situaţia din teritoriu unde, baronii lcali din unele judeţe vor trebui să predea controlul asupra judeţului unora ce le erau până mai ieri adversari naturali, or, se ştie că de corp, propria cămaşă e mai aproape decât cojocol de la centru.

Avortonul USL

E tare interesant … pare tot mai evident că nenaturala Uniune Social Liberală e pe cale să se nască gata decedată pe altarul orgoliilor personale ale unor idivizi care, din punct de vedere al statutului lor în partidele pe care le păstoresc, se găsesc mult mai sus decât le permit şi îi recomandă calităţile intelectuale şi umane.

Dumnezeu să ierte USL.

S-a născut din amor pervers şi se pare că va muri avorton.

Remedii antigripă: sifilisul, hepatita B şi cancerul

11 martie 2011 7 comentarii

Studiu: Gripa de sezon poate fi prevenită printr-un sifilis sau un cancer

Sănătăţii a pornit o amplă campanie de îmbolnăvire cu sifilis cu scopul de a preveni gripa de sezon. Campania, intitulată „Evită răceala printr-un sifilis” pornește de la un studiu științific care demonstrează că bolnavii cronici nu suferă din cauza răcelii. Pentru oamenii sănătoși primăvara înseamnă gripă severă, răceli, dureri de cap și amețeli, însă toate acestea pot fi de domeniul trecutului dacă ne îmbolnăvim de sifilis sau cancer.

Șeful Institului Matei Balș, doctorul Adrian Streinu Cercel, ne recomandă să ne îmbolnăvim rău de tot oridecâte ori avem ocazia pentru a evita neplăcerile unor răceli de sezon. „Populația trebuie să știe că răceala nu se lipește de omul bolnav de cancer, de exemplu. E adevărat că nu toată lumea are posibilitatea de a se îmbolnăvi de cancer, dar o hepatită B este la îndemâna oricui. Puneți mâna pe un hoit și sugeți-vă degetele și veți vedea că gripa nu se mai apropie de voi. Lăsați iaurturile astea care se laudă că sporesc imunitatea. Faceți mai bine o ciroză sau un infarct și adio gripă.”

Pentru conformitate:

Articol importat de pe Times New Roman.ro

http://www.timesnewroman.ro/life-death/4040-gripa-de-sezon-poate-fi-prevenita-prin-sifilis-sau-cancer

În Libia, manifestări violente împotriva lui Carlos Santana…

11 martie 2011 Scrie un comentariu

Se pare că dezordinile din Libia nu au nimic cu preşedintele în funcţie, Muammar Muhammad al-Gaddafi. Manifestaţii de fapt îl confundă cu Carlos Santana care ar fi concertat la Tripoli cu 2 săptămâni mai înainte….

http://www.timesnewroman.ro/politic/3999-in-libia-manifestarile-violente-impotriva-lui-carlos-santana-iau-amploare

În Libia, manifestările violente împotriva lui Carlos Santana iau amploare

La două săptămâni după concertul lui Carlos Santana de la Tripoli, violenţele din capitala libiană sunt mai aprinse ca niciodată. Mii de fani nemulţumiţi de prestația celebrului chitarist au luat cu asalt centrul orașului, zguduind din temelii regimul democratic care se află la conducerea ţării de 40 de ani.

Prima victimă a acestor manifestări muzicale este liderul libian, Muammar Gaddafi, care are mult de suferit din cauza asemănării fizice cu Carlos Santana. După ce că au aceeași fizionomie, ambii poartă pe cap un fes berber, ceea ce îi face aproape identici. În confuzia creată, libienii sunt acum pe cale să-și piardă liderul de-o viață pentru o prostie.

Din motive evidente, presa internațională continuă să publice imagini sugestive cu libieni care ard portretele lui Carlos Santana în piața publică. Mesaje precum „Santana, e timpul să pleci” sau „Gata cu partiturile solo” au fost greșit interpretate de ziariști drept mesaje anti-Gaddafi, ceea ce a alimentat tensiunile în zonă. Într-o declarație de presă, Muammar Gaddafi a explicat situația: „Carlos Santana trebuie să înțeleagă că tinerii manifestentanți din piață nu agrează muzica de chitară, ei fiind obișnuiți mai degrabă cu fanfarele militare. Ei nu sunt generația Libienii Rock’n Roll.

 

Ţigani fabuloşi…

11 martie 2011 4 comentarii

Absolut fabulos… citiţi şi vă uimiţi:

Românii nu-și mai botează copiii George, deoarece cred că e nume de obiect

http://www.timesnewroman.ro/monden/4048-romanii-nu-isi-mai-boteaza-copiii-george-de-teama-ca-asa-se-numeste-un-obiect

De când un ţigan care voia să epateze şi-a botezat copilul George (vezi articolul de mai jos -NotaBlue), românii au renunțat să mai folosească acest nume. Ei cred acum că George e nume de obiect, la fel ca Televizor, Termopan şi Leptop, și nu mai vor să se încurce cu el. Situația e cu atât mai complicată cu cât nimeni nu ştie exact ce obiect desemnează cuvântul “george”.

Persoanele pe care le cheamă deja așa au intrat în panică, deoarece se tem că un george ar putea fi o jucărie sexuală sau o tigaie de bucătărie. De rușine,mulți au dat buzna la oficiul stării civile ca să-și schimbe numele.

Iată ce a declarat unul dintre românii pe care i-am găsit ieri pe holurile Primăriei Sectorului 3: “Numele meu este George Coiflămând, dar vreau să mi-l schimb, deoarece nu mai pot suporta ruşinea. De acum încolo, o să mă cheme Radu Coiflămând.”

Nici experții de la Institutul de lingvistică al Academiei Române nu au stabilit încă ce obiect șucar desemnează cuvântul “george“. Cei mai mulți dintre ei bănuiesc totuşi că e vorba despre acel dispozitiv de băgat în priză pe care se montează pastilele pentru țânțari.


Un ţigan excentric şi-a botezat copilul George

http://www.timesnewroman.ro/monden/4008-un-tigan-excentric-si-a-botezat-copilul-george

Întâmplare inedită în comuna ilfoveană Ştefăneşti. Un ţigan din localitate, cunoscut pentru gesturile lui extravagante, a  ţinut neapărat să-şi boteze copilul George. Pe consătenii lui i-a amuzat întâmplarea şi spun că n-au mai pomenit aşa ceva. Pentru mulţi, e prima oară când aud de un ţigan pe care să-l cheme George.

Iată ce a declarat Exponatu, unchiul dinspre mamă al băieţelului: “Păi, dom’le, ăsta nici nu-i nume de rom, e nume de cal. Şi-a bătut joc de copil.”

Nici Expertiza, mama lui George,  nu a fost de acord cu numele, însă nu a avut cu cine să se înţeleagă. Bărbatul ei a lovit-o brutal la nivelul feţei de fiecare dată când a avut ceva de comentat. Deşi a încercat să-i sugereze subtil variante precum Termopan, Lamborghini şi Leptop, bărbatul nici n-a vrut să audă şi a ţinut-o pe a lui: Ori George, ori Alexandru.

Carusel Potârcă, tatăl copilului, şi-a justificat încăpăţânarea în felul următor: Nu vrea  ca fiul lui  să ajungă o persoană fadă, care nu iese în evidenţă prin nimic. “E mai bine să râdă lumea de el decât să nu-l bage în seamă”, a precizat Carusel.


Parcă-l şi văd pe Radu Coiflămând fostul George Coiflămând, pe Champ Elysée, cu mâna întinsă zicând “Donnez-moi un euro”… Fabulos …

Poate  acumm reuşim să-i înţelegem pe străinii plătesc bani să-i trimită înapoi de pe unde-şi aşează şatrele…


În PSD bate vânt de ruptură?

10 martie 2011 4 comentarii

Nu mai ştiu de câte ori am spus că ircea Geoană este un om cu un caracter mic deoarece nu e capabil să îşi accepte înfrângerile sau să îşi recunoască faptele, dar are nişte pretenţii de-ţi stă mintea-n loc.

Să lăsăm mai bine să forbească un articol interesant zic eu, găsit pe Adevărul.ro :

„Partida“ lui Geoană pune pe jar PSD

Mircea Geoană susţine că acuzaţiile privind intenţia sa de a forma un nou partid sunt „bazaconii“, dar admite că a discutat cu colegi din PSD care se plâng că lucrurile nu merg bine. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a precizat că va avea o discuţie lămuritoare cu liderul Senatului săptămâna viitoare.

După ce conducerea PSD l-a pus la zid pe Mircea Geoană acuzându-l că vrea să formeze un nou partid, fostul lider a încercat să pareze. “Nu fac niciun alt partid, casa mea este PSD”, a dat asigurări Geoană. Totuşi, el nu a dezminţit şi a doua variantă care a circulat în legătură cu intenţiile sale, şi anume formarea unei platforme în interiorul PSD. „Sunt oameni care mă sună şi îmi spun «haideţi să facem altceva» şi le spun şi acum: casa noastră este în acest partid”, a explicat Geoană, citat de Antena 3.

Fostul preşedinte social-democrat a recunoscut că are întâlniri informale cu „prieteni” din partid, dar asta nu înseamnă că pune la cale plecarea din PSD. El a calificat drept „bazaconii” informaţiile potrivit cărora ar fi negociat cu apropiaţi ai săi, la Hotel „Ramada”, formarea unui nou partid. Contactat de „Adevărul”, Victor Ponta a refuzat să comenteze declaraţiile lui Geoană potrivit cărora mai mulţi social-democraţi îl sună să-i spună că lucrurile nu merg bine în PSD.

„Nu mă puneţi pe mine să comentez ce spune Geoană”, a reacţionat liderul PSD. El a precizat că încă nu a avut o discuţie cu acesta pentru a-i cere clarificări, o întâlnire fiind programată pentru săptămâna viitoare. Secretarul general al partidului, Liviu Dragnea, a afirmat ieri că liderii partidului au analizat, la şedinţa de miercuri, o serie de formulare care s-ar fi distribuit la întâlnirea de la Ramada şi pe care urma să fie înscris numele şi funcţiile persoanelor nemulţumite din PSD.

Liviu Dragnea a adăugat că printre liderii PSD au apărut suspciuni că Mircea Geoană lucrează pentru PDL. “Dacă ar fi adevărat, ar fi un gest extrem de urât din partea unui om pentru care tot partidul a muncit câţiva ani de zile. Nu-l înţeleg pe Geoană, pur şi simplu nu-l înţeleg. Dacă a fost o întâlnire, sper să fi fost una în care au băut poate un pahar de vin şi au vorbit prostii”, a afirmat Liviu Dragnea, fost susţinător al lui Geoană pe vremea când acesta conducea PSD.

Scrisoare deschisă către Ponta

În apărarea lui Geoană a sărit finul său, Marius Lazăr, fost şef al PSD Arad. Într-o scrisoare deschisă, acesta i-a reproşat lui Ponta că exersează “reflexe staliniste”, excluzând şi intimidând “jumătatea” din partid care nu l-a votat la Congres. O replică a venit şi de la deputatul  Florentin Gust Băloşin, acuzat de conducerea PSD că a complotat împreună cu Mircea Geoană. “Dacă actuala conducere a partidului doreşte să excludă pe cineva, atunci să se uite la cei care, după părerea mea, chiar au trădat PSD la alegerile prezidenţiale şi să excludă persoanele care au condus organizaţii care au avut rezultate foarte proaste la alegerile din 2009″, a declarat Gust.

Avertismente pentru Vanghelie

În paralel cu scandalul legat de situaţia lui Mircea Geoană, în PSD a mai apărut o dispută între Victor Ponta şi Marian Vanghelie. Şeful PSD Bucureşti, şi el perceput multă vreme ca un sprijinitor al lui Mircea Geoană, a fost atacat de Ponta după ce trei dintre consilierii social-democraţi din Primăria Capitalei au votat alături de PDL la dezbaterea bugetului instituţiei. “Domnul Vanghelie, în primul rând, riscă să nu mai fie luat în serios ca lider la Bucureşti. Dacă, pe de-o parte, el e contra doamnei Elenei Udrea, dar consilierii domniei sale votează cu doamna Udrea, e greu să-l mai crezi serios”, a comentat Ponta.

„Este un risc foarte mare pentru el, înseamnă că nu mai stăpâneşte organizaţia de Bucureşti sau înseamnă că lucrurile acolo îi scapă de sub control”, a declarat Ponta. „Nu voi da înapoi de la acest semnal. Sper că îl recepţionează”, a avertizat Ponta. Mai mult, el a reluat mesajul susţinerii lui Sorin Opres­cu de către Uniunea Social-Liberală la Primăria Capitalei. Atacurile lui Ponta vin în contextul în care Marian Vanghelie îşi doreşte să candideze la Primăria Bucureşti.

Suspendarea lui Geoană

În decembrie 2010, Biroul Permanent Naţional al PSD l-a suspendat pe Geoană din partid  pe o perioadă de şase luni. Geoană a publicat pe blog o declaraţie video prin care a explicat vizita sa la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, înainte de confruntarea finală cu Traian Băsescu din alegerile prezidenţiale.

“Sunt oameni care îmi spun «haideţi să facem altceva» şi le spun şi acum: casa noastră este în acest partid.”


Mircea Geoană
preşedintele Senatului

“Nu-l înţeleg pe Geoană, pur şi simplu nu-l înţeleg. Dacă a fost o întâlnire, sper să fi fost una în care au băut un pahar de vin.”
Liviu Dragnea
secretar general al PSD

Autor: Romulus Georgescu

Sursa: http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/Partida-_lui_Geoana_pune_pe_jar_PSD_0_441556437.html

L-am văzut şi eu pe Geoană la Antena3 …. Nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase… Are lumea asta rea ceva cu el săracu’.

Dincolo de povestea articolului vedem ceva ce bănuiam. Prin comportamentul său arogant şi prin autosuficienţa sa, Victor Ponta riscă să fac PSD-ul să se rupă, dacă mai punem şi nemulţumirile din PNL, se pare că viitorul USL este tot mai mărunt şi mai sumbru.

Îi vedem pe liderii cârdăşiei politice numită pompos USL cum vorbesc de unitatea opoziţiei de zici că de mâine 150% din români vor fi membrii ai USL iar ceilalţi 250% vor fi simpatizanţi şi votanţi ai acesteia.  Era o vreme când pesediştii declarau cu privire la plecările din PSD că astfel partidul se întăreşte deoarece rămâne un nucleu dur şi loal partidului. Dacă mai plecau încă vreo doi era o mare problemă: nu mai avea cine să stingă lumina.

Vreau doar să mai subliniez ceva vis-a-vis de articolul de mai sus, şi anume, ce îmi argumentează că în PSD e o mare problemă.

Vanghelie. Ăsta are o mare calitate, instinctul. Pănă acum am observat că de obicei vândul bate cam cum devoalează comportamentul preşedintelui  mic şi begru al Organizaţiei de Bucureşti al PSD.  Da, instinct, un instinct brut, necizelat ca al lui Hrebenciuc, dar unul care nu-l minte. Neprincipialist cum e Vanghelie a ştiu exact când  şi nu a ezita niciodată să sară la gâtul celor căzuţi. Să e amintim doar discursul lui fulminant atunci când a fost povestea cu Năstase şi mătuşa Tamara.  Atunci l-am văzut pe Vanghelie efectiv rupând hălci din Năstase.

Faptul că încă nu a sărit din barca lui Geoană. arată cred clar că în PSD există un curent tot mai accentuat care ar urma să sfâşie partidul …

Mincinos cum e Geoană, nu cred că trebuie luat în seamă când spune că nu vrea să rupă PSD. Cred că nu minte însă  când zice  că vrea să rămână în PSD, dar nu într-un PSD condus dePonta&co ci unul al său, poate unul unde să nu mai fie Iliescu, Năstase şi alţi fruntaşi din PSD-ul de azi.

Unii spun că PSD-ul s-a rupt deja după alegeri, alţii spun că ăia sunt doar nişte indivizi căzuţi din căruţă, adevărata rupură ar urma să apară în timp util pentru ca Geoană să poată candida iar la Preşidenţie. În actuala conformaţie, Geoană nu va mai putea creşte, iar după ce va pierde sefia Sebatului, dacă nu face ceva, va deveni un nimeni politic. (Nu că dacă şi-ar face partid social democrat nu ar fi tot pe făraş).

Şerpăria de la Antena3 aduce prospătură …

9 martie 2011 6 comentarii

Un lucru tot mai evident este că trustul media Intact adună tot mai mulţi pseudojurnalişti, caracteristica ce-i uneşte fiind una care caracterizează  din ce în ce mai pregnant abjecţia.

Ei bine deja e de notorietate faptul că Răzvan Dumitrescu a plecat de la Reaitatea tv unde se pare că deja se considera că a început s-o ia tot mai rău pe arătură.

Felul în care acum îşi desfăşoară emisiunile se încadrează perfect în şablonul consacrat de marii mâncători de rahat care prestează în slujba mogulului băşinos, jigodii mediatice ca Marius Gădea, directorul împuţiciunii numite Antena 3, care cu un tupeu ordinar a declarat cu propia gură că el refuză să invite şi oameni de la putere pentru că nu vrea încălcând legea audiovizualului, fapt care în orice ţară sănătoasă la cap i-ar fi atras interzicerea prestării în domeniul mediatic, dar pe care turma de infractori de la Consilul Naţional al audiovizualului îl trec cu vederea, aşa cum trec cu vederea prestaţiile absolut inasdmisibile ale unor altor mercenari care pe lăngă faptul că nu au nici o treabă cu jurnalismul ci mai repede cu procurorii bolşevici care prestau în procesele publice ale anilor 50, ordinar ca   de   Mircea Badea, Radu Tudor, Dana Grecu, V. Stan, Marius Ciutacu ş.a.m.d. sau alte slugi obediente omniprezenţe cu calitatea de invitaţi, de fapt nişte prestatori orali mai neruşinaţi decăt paraşutele prin prcările mioritice.

Cu câteva zile în urmă am a avut surpriza să văd o emisiune Sinteza Zilei, realizată de Marius Gâdea exviitorul pastor, actualmente directorul Antenei 3.

Avea în studio trei persone: Răzvan Dumitrescu, Oana Stancu şi Adrian Ursu.

Emisiunea pare a se fii desfăşurat după o schemă destul de străvezie. Primele 20-25 de minute în studuio se mima uimirea, toţi păreau a nu înţelege de ce cei doi păduchi, Oana şi Adrian au primit piciorul în dos. Apoi, vreo 15 minute au început să presupună că Segastian Ghiţă actualul şef al Realităţii ar avea oarece bube în cap, evident că şi Răzvan Dumitrescu a adus argumentele pe carele considera necesare în acest sens. Treptat concluzia era că Big Boss, are probleme cu fiscul, deci eliminarea jigodiilor neavând decât rostul de a mai îmbuna pe oarecine… evident că se băteau apropouri tot mai clare la Traian Băsescu.

A intrat şi măscăriciul de serviciu, Mircea Badea care nu odată a spus tot fel de porcării în stilul care îl caracterizează la adresa cuplului respective, acum declarându-i evident între cei mai buni profesionişti din media română.

În final, în ultimele cinci minute, Marius Gâdea se mimează faptul că se luminează la faţă de o idee. Să-i invite pe cei doi să se alăture achipei mâncătoare de rahat plătită pentru slugărnicia faţă de Felix. Cred că a fost una din cele mai penibile emisiuni pe care Gâdea le-a realizat de când a renunţat să se mai facă pastor, a fost o emisiune în care cei trei, foşti angajaţi ai realităţii şi-au dat toată silinţa să muşte mâna care i-a hrănit.

Acum aştept să văd pe când şi alţi lucrători ai Realităţii vor fi momiţi în curtea Intactului.

Dacă ar fi să pariez, aş paria că urmează Corina Drăgotescu…

Iată însă cam cum tratează problema Jurnalul.ro

http://www.jurnalul.ro/stiri/observator/oana-stancu-si-adrian-ursu-s-au-alaturat-antenei-3-571087.html într-un articol publicat pe 9 martie:

Oana Stancu şi Adrian Ursu s-au alăturat Antenei 3

Autor: Anca Nicoleanu

Anunţul a fost făcut de Mihai Gâdea, pe 8 martie, într-o ediţie specială a emisiunii “Sinteza Zilei”. În perioada următoare, cei doi jurnalişti, împreună cu cei din conducerea postului, vor decide în privinţa proiectelor editoriale în care se vor implica. Adrian Ursu explică de ce a ales Antena 3. “Unele dintre ofertele pe care le-am primit erau tentante, doar că aveau mici inconveniente care ţineau de orientarea editorială a instituţiilor respective de presă, drept pentru care le-am eliminat din acest considerent. Altele nu s-au concretizat din raţiuni subiective şi nu cred că e cazul să detaliem, pentru că nu se face. Alegerea în legătură cu colaborarea cu Antena 3, era şi naturală într-un fel, având în vedere că există o compatibilitate să spunem din punct de vedere profesional între ceea ce am făcut în ultimii ani şi ceea ce se întâmplă la Antena 3. Grila editorială e destul de apropiată de ceea ce există şi la Realitatea TV, cu accent pus pe informaţii şi dezbateri politice, pe interesul social legat de anumite teme şi pe polemica bazată pe argumente. Probabil că ar fi existat şi alte opţiuni în care însă aceste considerente nu se regăseau. Prin urmare, adaptarea ar fi fost dificilă, într-o perioadă în care e greu să-ţi mai acorzi timp pentru a te reorienta într-un fel sau altul. Totul se întâmplă atât de repede, încât trebuie să te urci din mers”. “Era singurul loc în care puteam fi coerenţi cu ceea ce am făcut până acum. Şi asta a contat mai mult pentru mine decât alte oferte care să ţină cont de bani, de poziţie în prime-time sau de altceva”, adaugă Oana Stancu.

Cât de curând, se va stabili şi în ce variante vor merge mai departe. “Discutăm mai multe formule jurnalistice pe care le gândim şi noi, şi conducerea editorială a Antenei 3. Deocamdată decizia a fost aceea de a ne alătura echipei, urmând ca proiectele editoriale propriu-zise să le discutăm pe parcurs, ele putând fi în formule extrem de diverse”, spune Ursu. “După cum ştiţi, grila este destul de plină la Antena 3, sunt oameni foarte grei acolo şi foarte valoroşi, tocmai de aceea va trebui să discutăm pragmatic pe ceea ce putem face, pe proiecte, şi nu pe “am venit la ora aia sau la ora ailaltă, joia, vinerea sau marţi dimineaţă””, completează Oana. Şi adaugă: “Eu cred că noi doi am fost o echipă foarte bună şi s-a văzut asta pe sticlă. S-a văzut şi în această perioadă că am fost uniţi, mai departe depinde şi de ce intenţionează să facă Adrian. Cert este că vom fi împreună, am ales acest loc împreună, am luat toate deciziile în ultima perioadă împreună, şi cred că asta e important: că suntem acolo şi că suntem o echipă”.

Mihai Gâdea a avut un rol important în a-i convinge pe cei doi că la Antena 3 le e locul. De altfel, directorul Antenei 3  i-a făcut o ofertă de colaborare lui Adrian Ursu şi în toamna lui 2010. “Au fost, fără îndoială, elemente numeroase care au condus la decizia asta. E o decizie, trebuie să spun acum, amânată, fiindcă discuţii cu Mihai Gâdea am avut încă de anul trecut, din toamnă. La vremea respectivă, ele nu s-au finalizat din motive care au ţinut strict de decizia mea. Acum ele nu au făcut decât să fie continuate şi, desigur, discuţia cu Mihai Gâdea să fie mai convingătoare”, spune Adrian Ursu. Oana Stancu mărturiseşte, la rându-i, că a avut o comunicare foarte bună cu Mihai Gâdea: “Mi-a creat toate motivele să am încredere în ceea ce vom face. Mă duc într-o echipă foarte bună, coerentă şi credibilă”.

Reacţiile foştilor colegi de la Realitatea TV la aflarea veştii că Stancu şi Ursu fac acum parte din echipa Antenei 3, a concurenţei, practic, au fost dintre cele mai diverse. “Sigur că oamenii care rămân pur şi simplu oameni, şi nu roboţei adaptabili la comenzile ce li se dau, s-au manifestat aşa cum au crezut ei de cuviinţă: unii m-au felicitat, alţii şi-au manifestat regretul, alţii s-au arătat surprinşi dar, repet, toate aceste lucruri le apreciez fiindcă sunt din seria reacţiilor umane. E mult mai important ca ele să existe pur şi simplu. În rest, sigur că au existat şi un alt fel de reacţii, dar pe acelea nu vreau să le comentez”, spune Ursu. “Uite, nu aş vrea să fiu dramatică, nu ştiu dacă puteam să cer solidaritate neapărat, dar o lipsă de reacţie atât de mare când o emisiune este scoasă de pe post aşa cum am fost scoşi noi, nu cred că este de înţeles. Cred că fiecare dintre cei care se află în momentul ăsta în breaslă ar trebui să se gândească: am tăcut acum, data viitoare pot fi eu, atunci cine va vorbi pentru mine?”, precizează Oana. Dincolo de revenirea pe sticlă ca realizator de emisiune, Adrian Ursu îşi doreşte să reînceapă să scrie la ziar. “Aş vrea să reiau într-un fel legătura cu ziarul în forma în care se mai găseşte el astăzi, pe hârtie destul de subţire, electronic destul de extins. Nu ştiu exact care va fi forma de colaborare şi cu cine, dar este o intenţie pe care sper s-o pot concretiza destul de repede”.

Oana Stancu şi Adrian Ursu au realizat până pe 15 februarie, la Realitatea TV, emisiunea “Ora de foc”, cel mai urmărit talk-show al staţiei. Emisiunea lor a fost eliminată din grilă fără argumente, în urma unei ediţii în care preşedintele PSD Victor Ponta  a avut un conflict cu preşedintele ANAF, Sorin Blejnar. Ursu şi Stancu şi-au dat demisia de la Realitatea TV pe 24 februarie, acuzându-l de cenzură şi de epurare politică pe Sebastian Ghiţă, managerul postului.

Precedent periculos

La ediţia specială a emisiunii “Sinteza Zilei”, moderată de Mihai Gâdea şi Răzvan Dumitrescu, în care Oana Stancu şi Adrian Ursu au fost prezentaţi ca făcând parte din colectivul Antenei 3, cei doi foşti realizatori ai emisiunii “Ora de foc” au vorbit despre evenimentele care au precedat suspendarea emisiunii pe care o realizau la Realitatea TV. Printre altele, Adrian Ursu a amintit de un precedent periculos, în care premierul Emil Boc s-a folosit de un articol din Constituţie care suspendă temporar drepturile cetăţeneşti pentru a micşora pensiile şi salariile, acest lucru indicând faptul că cei de la putere sunt în stare de orice pentru a-şi duce planurile la bun sfârşit.
Oana Stancu a trecut în revistă evenimente grave, în care persoane au fost ameninţate sau intimidate pentru a păstra tăcerea sau a lua anumite hotărâri şi a promis că nu mai are de gând să tacă în privinţa lucrurilor care nu se văd şi despre care nu se vorbeşte.

Precedent periculos? Păi dacă e să vorbim de precedente periculoase, atunci precedentul cu adevărat periculos este faptul că deşi  directorul postului Antena 3 spune că el îşi asumă faptul de a nu acorda dreptul la replică, chestie absolut obligatorie din punct de vedere legal şi nici nu asigură echilibrul în emisiunile pe care le face, lucru valabil pentru întreg trustul media Intact.

Încă mai sper că DNA-ul va încerca să afle de ce Consiliul Naţional al Audiovizualului dă dovadă de o flagrantă lipsă de reacţie, indifferent la ce oră te uiţi de exemplu la Antena 3 vezi acelaşi linşaj mediatic. Faptul că ratingul Antenei 3 este undeva între 1 şi două puncte, sau că este finanţat din bani privaţi, nu-i dă dreptul să încalce legea care ar trebui să fie un fel de Biblie a audiovizualului…

La mulţi ani de ziua Ta, Femeie…

7 martie 2011 13 comentarii

Pentru toate  doamnele  şi domnişoarele care vizitează Românica blues,

un ghiocel

şi o urare:

Doamnelor şi domnişoarelor,

vă doresc să fiţi

iubite, delicate, curajoase, puternice şi frumoase ca acest ghiocel.

Deşi pare neînsemnat, reuşeşte să învingă monstrul alb numit Iarnă.

De asemenea,

vă rog să mai zăboviţi câteva minute

şi să ascultaţi o melodie pe care v-o dedic:

La mulţi ani de ziua Ta, Femeie…

Categories: Urări, Aniversări Etichete:

Serviţi vă rog: Articolul şi pictorialulul cu balerina TSD-istă şi reacţia lui Victor Ponta

6 martie 2011 13 comentarii

 

Roxana Golban, este balerină,  membră a tineretului Social Democrat  Timiş a apărut într-un pictorial  Playboy, trebuie să recunosc, destul de reuşit. Mi se pare normal să fie încântată pentru ce a ieşit.

La fel de încântaţi au fost şi colegii săi din organizaţia de Timiş a TSD, însă cei de la bucureşti în frunte cu ameţitul de Ponta se declar profund nemulţumiţi.

Conform Ziare.com http://www.ziare.com/articole/reactie+victor+ponta+playboy Roxana declară că: “Intr-adevar, sunt membra activa a Tineretului Social Democrat. Colegii mei de la Timisoara stiu de pictorial si nu am avut parte decat de sustinere din partea lor. Nu mi-am facut probleme ca aceasta aparitie mi-ar putea dauna in viitor, pentru ca este un lucru pe care l-am dorit cu adevarat. Ramane de vazut daca o sa-mi dauneze carierei, dar nu cred ca va fi cazul. Oricum, este prea devreme ca sa ma pronunt”

Victor Ponta, ca de obicei habar neavând ce spune, deoarece el însuşi zice că nu citeşte revista incriminată, adeclară că:

“Nu citesc Playboy si habar nu am cine este Roxana Golban. Ma gandesc sa o trimitem la PD-L, ca aia chiar o sa o promoveze. Noi suntem mai socialisti, asa, si nu apreciem frumosul cum o fac cei de la PD-L. In PSD nu are viitor aceasta Roxana Golban, dar o trimitem bucurosi la PD-L, unde cu siguranta va fi mult mai apreciata”

După această declaraţie a şefului PSD, în Curentul http://www.curentul.ro/2011/index.php/2011030755522/Politic/Despre-Playboy-Ponta-si-promovarea-sexului-frumos-in-PSD.html găsim reacţia Organizaţiei de tineret a PDL

„OT PDL remarcă din nou că elanul tineresc de «cârlan» al preşedintelui PSD, Victor Ponta, se încurcă în fuste, de fapt mai degrabă în frumuseţi feminine social-democrate fără fuste, care arată nuditatea psd-istă atât la propriu, cât şi la figurat“.
„La scurt timp după scandalul generat de dezvăluirile unor minore participante la concursuri de «Miss TSD» şi recompensate pe măsura performanţelor demonstrate personal celor trei tineri politiciani PSD-işti, Robert Negoiţă, Nicu Bănicioiu şi Victor Ponta, prezentat de OT PDL ca făcând parte din programul «femei şi circ» oferit de social-democraţi românilor, constatăm că Victor Ponta are de-a face cu o nouă poveste de nuditate în PSD. Atitudinea «de dictator» de a o trimite pe tânăra jună social-democrată, care a pozat într-o revistă pentru bărbaţi, la PDL, curmându-i viitorul strălucit în PSD, ne pune pe gânduri în ceea ce priveşte memoria tânărului şi neliniştitului preşedinte al PSD, căruia îi reamintim că Daciana Sârbu a aparut în pictoriale declarând chiar că «nu e un păcat să fii sexy»“

Dar cum nici o luare de poziţie   nu poate fi luată  ca infailibilă, iată mai jos articolul care însoţeţte pictorialul şi pictorialulul ca fiecare să fudece cu propriul cap.

Eu nu aş zice că e pornografie, deşi nu e tocmai o coleţie de poze de afişat în biserică. totuşi, politica îl întrece de departe în vulgaritate .

Deci, articolului din Playboy…

http://www.playboy.ro/girls/articol/primele-balerine-care-pozeaza-nud/311/3#playboy

Primele balerine care pozeaza nud. În filmul Black Swan, două balerine talentate se luptă pentru rolul dublu de lebădă albă/lebădă neagră. Playboy recrează aceeaşi tensiune între două balerine profesioniste care au avut deja experienţa incredibilă de a juca în Lacul Lebedelor: Eugenia Stoian şi Roxana Golban

Roxana Golban (blonda) e din Timişoara şi a început să studieze baletul de la 7 ani. Părinţii au dat-o după ce a spart un candelabrul în timp ce sărea coarda în casă. În clasa a XI-a, după ce cîştigat premiul III la Olimpiada Naţională de Artă Coregrafică s-a mutat la liceu în Bucureşti din dorinţa de a locui singură şi de a fi independentă. Acolo a cunoscut-o pe Eugenia şi cele două au devenit aproape inseparabile.

După liceu a făcut un an Facultatea de Coregrafie, dar a renunţat pentru că dansa tot timpul şi nu mai ajungea la cursuri. Acum s-a întors în Timişoara şi studiază Economia şi Administraţia Afacerilor, dar continuă să facă spectacole. „Am cea mai mare satisfacţie cînd sînt pe scenă”, spune ea.

Roxana i-a plăcut mult experienţa de a poza nud deşi i s-a părut ciudat că ea era cea supusă dorinţelor Eugeniei. „În realitate e puţin invers”, spune ea.

Eugenia Stoian (bruneta) e din Bucureşti şi face balet din clasa a III-a, cînd s-a decis că nu mai suportă vioara. La liceul Floria Capsali a obţinut burse pentru stagii coregrafi renumiţi din străinătate printre care Massimo Gerardi, Rachid Ouramdane şi Thomas Kelly.

S-a împrietenit cu Roxana după ce a dus-o la o seară de salsa, un gen de muzică pe care l-a descoperit în liceu. A studiat un coregrafia dar s-a retras pentru a se putea concentra pe spectacole. „Mi-am dorit să pot să apar pe scenă”, spune Eugenia.

Despre şedinţa foto: „Nu pot descrie experienţa”, spune Eugenia. În ciuda faptului că a pozat aproape jumătate de zi, i s-a părut că totul a trecut într-o clipă.

Şi acum pictorialul cu Roxana Golban şi Eugenia Stoian

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

Poate Ponta ar trebui să vadă cum e cu Anna Birchall. Deşi se neagă faptul că în cabina maşinii s-ar fi întâmplat oarece ciudăţenii orale, ia uite cât de frumoasă e brăţara pa care doamna Bitchall o are la mână şi cât de mult seamnănă cu poza prestatoarei de servicii din parcare.

 

.(Menţiune: Imaginea de desupra acestei menţiuni este aşa cum am descărcat-o de pe NET. Cea de mai jos este editată, i-am mărit contrastul din cauza calităţii proaste. Se va putea revedea şi mai jos pe pagină)


N-am auzit că ar vrea să o dea afară şi pe Anna sau pe acele TSD-iste care i-ar fi făcut favoruri lui, lui Mazăre, fraţilor Negoiţă sau celorlalţi implicaţi în povestea cu prostituţie şi minore  tesediste.

Naty Badea – demna soră a fratelui ei, Mircea Badea…

6 martie 2011 49 comentarii

Mircea Badea, măscăriciul trustului Intact e una din cele mai cunoscute figuri care apare la televizor.

Se dă în spectacol şi emite tot ce îi fată mintea, doar să se facă mai util postului care îl plăteşte şi implicit lui Felix, mogulul care îl ţine ca pe sfintele moaşte deoarece individual nu are nici un fel de reţinere în a jigni pe cine trebuie sau a mai spune nişte măscări despre posturile concurente.

Rău pentru el e că în cap nu are nimic în afară de 37 de ani de neagră prostie.

De exemplu mai nou nu a observat că între actualul şi fostul trust media  care îi plăteşte salariul există o cârdăşie extreme de evidentă, că au ajuns să împartă invitaţii iar unii din angajaţii unuia au devenit ingitaţii celeilalte şi invers.

Când, spre exemplu, era angajatul Media PRO ţinta evident era Antena 1, nu scăpa nici un moment favorabil pentru a mai zice cea de concurenţă.

Ei bine, de data asta nu Mircea e subiectul la care mă voi referi ci sora sa, Naty (Natalia).

Şi asta din cauza măscăriciului de frate-su care încearcă să o readucă în atenţie cu un articol de pe blogul lui de rahat la 3 martie 2011.

http://www.mircea-badea.ro/blog/mi-e-frica-la-maxim/

MI-E FRICA LA MAXIM

Naty Badea a scris:
Domnul Szoby Cseh, contactat de colegii mei de la Antena 3 pentru a fi invitat la o emisiune, că cică ar fi salvat un tânăr la cutremurul din ’77, se pare că a uitat de gestul mărinimos din trecut și a început să toarne amenințări la adresa lu’ Ciutacu și a lu’ Badea. Că o să îl prindă el pe Badea și ce o să îi facă….. brrrrr! Nu am aflat dacă a acceptat sau nu invitația la emisiune, dar ce știu e că pe Mircea Badea îl găsește încă în România fără probleme (am vorbit eu cu el ).
Mai știu că și dacă îl prinde pe Badea ăsta nesuferit, asta tot nu o să îl elibereze de colaborarea cu securitatea și nici de tupeu. Oricum pot să îmi dau seama că practicile securiste nu l-au părăsit având în vedere că a beștelit niște oameni care nu aveau în comun cu Mircea Badea decât locul de muncă…Oricum dacă are chef de cascadorii, îl așteptăm cu drag să se mai dea în spectacol și față de alți colegi.
Cât despre colegi, îi rog din suflet să se protejeze: NU ÎL MAI INVITAȚI PE SZOBY CSEH!!!!!!

Se pare că în familia Badea, nărozia e genetică… Acest articol e postat, atenţie, de adimnistratorul mizeriei. “Naty Badea a spus”, de parcă e vorba de cineştie ce filozof antic încât nici nu mai contează unde a comis chestia.

Pe Natalia, am văzut-o doar când, alături de Carmen Brumă şi  Adina Halas făcea, emisiunea matinală a Realităţii tv.

Nu erau ce-i drept nici celelalte monumente de inteligenţă, dar pe lângă ele Naty părea ca un copil prost care, din cauză că nu are o minte destul de bine aspectată, rânjeşte tamp tot timpul şi din când în când cominte câte o frază pe care nici el n-o înţelege.

Nici nu mai spun că pe lângă cele două care arătau într-un fel, ea parcă era decupată dintr-o revistă cu retardaţi.

Dealtfel, previzibila şi chinuita parcă de propriile complexe deşi mima faptrul că ea însăşi, asemeni mai marelui şi mai dobitocului frat ear crede că este o atoate talentată, Naty era caracterizată într-un articol apărut la  29 iulie 2004 pe Jurnalul.ro:

http://www.jurnalul.ro/timp-liber/arte/naty-badea-si-copilaria-ei-fericita-66070.html

Naty Badea si copilaria ei fericita

C(RAMPE) – LUIZA LUPU

Ca mai toate emisiunile de la Realitatea TV, emisiunea “Club VIP” este si ea o monstruoasa facatura dupa alte productii autohtone.

Naty Badea este replica mahnita a Gianinei Corondan, pe vremea cand umbla pe la mondenitati. Dar Gianina are ceva ce Naty Badea n-are. Gianina are naturalete. Gianina are stiinta dialogului nostim. La Gianina, cuvintele delicioase vin de la sine. Haiosnicia (sic!) e a doua ei natura. A Gianinei, adica!

Nu la fel stau lucrurile in cazul lui Naty Badea si a emisiunii ei. Am vazut-o pe o piatra alaturi de cei de la Bere Gratis. Are o voce care imita la perfectiune geamurile cazute pe caldaram pe timp de furtuna. Ca toti moderatorii de discutii, Naty Badea intrerupe. Are, probabil, senzatia ca ideile ei au o valoare mai mare decat a celorlalti si se cer exprimate imperios. Iar cand acestia sunt chiar invitatii ei, cu atat mai bine! Sa faca bine sa taca, asa cum tac cam toti invitatii la mai toate emisiunile. Eu chiar ma intreb de ce mai cauta moderatorii invitati la emisiuni. Cata vreme sunt capabili sa vorbeasca singuri, sa gesticuleze, sa faca poante si sa rada singuri la poantele lor, eu cred ca prezenta in emisiune a invitatilor devine de-a dreptul inutila. Naty Badea isi povesteste copilaria ei fericita cu lux de amanunte.

Previzibila si chinuit-simpatica, Naty Badea emite sentinte cu valoare de asertiune. Caci, da, Naty stie (a se citi cu intonatia aia de la o emisiune mai veche de-a lui Dan Negru, cand invitatii, ca sa raspunda la o intrebare, apasau pe un buton care declansa automat replica: “Icsulescu stie!!!!”, sparta, tipata, tuguiata, pitigaiata).

Nu stiu cum au rezistat baietii aia de la Bere Gratis sa faca fata dialogului cu vedeta Realitatii, dar eu una am revenit pe frecventa dupa un indelung zapping. Am regasit-o intr-o alta postura.

De data asta mergea prin magazine. Acum nu-mi mai amintea de Gianina. Acum imi evoca varianta trista a Ginei Pistol, cand avea ea pojar si o tineau in carantina. Macar, cand umbla Ginuta prin magazine, tot ramaneai cu ceva! Privita din toate partile de ochii hulpavi ai camerei de luat vederi, Gina Pistol asigura ratingul de una singura. Cred ca secretul este sa vorbesti cat mai putin, iar Gina nu vorbea deloc!

De fapt, daca ma gandesc mai bine, Gina Pistol ESTE ratingul. Din pacate, nu acelasi lucru se poate spune despre Naty. Micuta ei rubrica de shopping nu-mi satisface nici macar o minima curiozitate: aceea de a o vedea pe tipa imbracandu-se si fataindu-se prin fata oglinzii. Naty da rasol cu un umeras pe care-l pune pe langa ea. Pai, nu asa se face, fetita! Se ia umerasul, se duce in cabina, se dezbraca, se imbraca si se revine unduitor in fata oglinzii si a camerei de luat vederi! Asa, sa se bucure si sufletul nostru mic si rau de carnatia ta armonioasa!


Într-un fel îl înţeleg pe Mircea, îşi promovează sora, pentru că îi e soră, da să te apuci să o promovezi citând-o, mi se pare prea mult.

I-auzi ce îi fată mintea:   “Cât despre colegi, îi rog din suflet să se protejeze: NU ÎL MAI INVITAȚI PE SZOBY CSEH!!!!!!” şi de ce? Pentru că “…a început să toarne amenințări la adresa lu’ Ciutacu și a lu’ Badea. Că o să îl prindă el pe Badea și ce o să îi facă….. brrrrr!”.

Toanto, află că, din câte văd, nu eşti doar urâtă ca dracu da’ eşti şi proastă de-mpungi… În caz că nu eşti în stare să înţelegi ce spune imbecilul de frate-tu în emisiune, în caz că te interesează, află că el e cel care face paradă cu curajul care îi populează fanteziile şi promite bătaie tuturor. Evident asta pentru că încă nu s-a găsit unul care să se pună la mintea lui, dar cu siguranţă se va întâmpla dacă mai continuă să emită împuţiciunile pe care pe mite zilnic.

Poate n-ai aflat încă ceva, e singurul dobitoc ce a spus că atuci când se apropie el cu maşina bariera de la parcarea mall-ului intră în erecţie sau că fiind curajos şi-a luat pistol ca să împuşte câinii care i-ar ataca preţioasa persoană, evident că resul iau o bâtă pentru câini.

Poate n-ar fi rău ca cineva să-i facă un control la scăfârlia grea de prostie, că d’aia a apărut cu gâtul în gips , nu putea să i-o susţină deşi se laudă că face sport iar doctorul se şi mira, deoarece  părea a fi destul de musculos.

Femeie, nu mă mai mir de tine, în fond, având un frate mai mare aşa cum e Mircea, pe care probabil îl admirai şi îl copiai ca orice soră mai mică, ai avut de la cine să sugi prostia care îţi va chinui viaţa…

Te compătimesc femeie … dar şi mai mult o compătimesc pe fiica ta că a avut ghinionul să se nască dintr-o aşa mamă…

Categories: Blogosfera, Presă Etichete:,

Realitatea TV, tribuna mafioților

5 martie 2011 5 comentarii

De la bun început, vreau să subliniez faptul că o eventuală demisie a lui Sorin Blejnar, sau o demitere a sa din oportunism electoral, ca urmare a campaniei de intoxicare dusă de canalele media controlate de foști securiști inculpați în procese penale, ar însemna o dezastruoasă capitulare a instituțiilor statului în războiul cu mafia ce a secătuit România. Se va transmite astfel un dublu mesaj: unul sumbru către cei care, reprezentând autoritatea statului, aplică legea și sancționează încălcarea ei și unul încurajator către marii mafioți cu putere financiară care, prin campanii comandate de presă, vor putea de aici înainte să controleze numirile și destituirile conform intereselor lor. Cu alte cuvinte, orice borfaș cu bani va înțelege că plătind o emisiune televizată, va putea da cu lături pe funcționarul care-i pune legea pe masă.

Pe 7 iulie 2010, Realitatea TV a anunțat printr-un comunicat că: „Realitatea Media deschide acţiuni atât în penal, cât şi în civil împotriva inspectorilor fiscali şi a conducerii Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, responsabili de punerea în practică a unui control fiscal tendenţios”

Cei actionati in instanta sunt presedintele ANAF, Sorin Blejnar, vicepresedintele Dragos Bogdan, directorul de comunicare Sabina Zeres si inspectorii fiscali Viorica Pistol, Marius Tantar, Florin Friguras si Viorel Oprita

Iată, deci, un conflict de interese care decredibilizează din start campania furibundă dusă împotriva șefului ANAF, de către „reclamantul” Realitatea Media care, cu televizoru`, încearcă să vicieze actul de justiție.

Dezinformarea „gri”, ca tehnică folosită de Realitatea TV în manipularea opiniei publice, a căpătat însă cele mai întunecate nuanțe, în momentul când, în spiritul prezumției de vinovăție, s-a recurs la alegațiile unor sinistre personaje, conectate la corupția instituționalizată și la crima organizată, personaje precum Ioan Niculae, beneficiarul privatizării frauduloase a SN „Tutunul Românesc” din guvernarea PSD și Antonello Celestini, implicat în contrabanda cu țigări și conectat la traficul de arme arăbesc, subiect pe care îl voi dezvolta într-un post viitor. Culmea sfidării bunului simț este că cei doi, Niculae și Celestini, prinși cu o evaziune fiscală de 350 milioane de euro, chiar de ANAF-ul condus de Sorin Blejnar, sunt cei ale căror „mărturii” neprobate sunt girate din start ca legitime de canalul cu scursori care este Realitatea TV.

Observați, vă rog, cum funcționează dezinformarea: sub titlul „CAB: Numele lui Blejnar apare în dosar” sau „Mită de un milion pentru Blejnar”, Realitatea TV transmite o informație incorectă, aceea că instanța, Curtea de Apel București, ar da ca fapt cert implicarea președintelui ANAF în speța judecată, bazându-se doar pe declarațiile unor învinuiți. Evident că numele lui Blejnar apare în dosar, pentru că de acest nume s-au folosit învinuiții, dar asta nu probează o eventuală implicare a președintelui ANAF în șpaga respectivă.

De fapt, formularea exactă din motivarea Curții de Apel București, în cazul arestării consilierului ANAF, Gavrilă și a avocatului Stăncescu este:

“…la data de 25 noiembrie 2010 intre inculpatul S. M. C. (Marius Catalin Stancescu) si denuntatorul C.A. (Antonello Celestini, om de afaceri italian) a avut loc o intalnire inregistrata in mediul ambiental, in baza autorizatiei emise de instanta, ocazie cu care invinuitul l-a lasat sa creada ca are influenta pe langa presedintele ANAF, numitul B.S. (Blejnar Sorin) si-l asigura ca intervine la acesta pentru a-l proteja in activitati de contrabanda cu tigari…”

În condițiile astea mă pot întreba, de pildă, ce i-or fi spus avocatul Stăncescu și consilierul Gavrilă, mafiotului Celestini, în perioada 2007-2008, când i-au cerut o mită de 100.000 de euro? Că erau prieteni cu șeful de atunci al ANAF, Daniel Chițoiu, finul liberalului Dan Radu Rușanu? Pot trage astfel concluzia că „regina” din guvernarea Tăriceanu era Rușanu, care strângea astfel bani pentru PNL? Sau l-au „lăsat să creadă” pe „autodenunțătorul” Celestini că ei, Stăncescu și Gavrilă, au vitamine chiar la ministrul finanțelor de atunci, Varujan Vosganian? Care, chiar alaltăieri, a zis că „sunt câte unii care se duc la firme și spun: „Vosganian m-a trimis!”

Păi, avem și-acum, se pare, un asemenea caz…” a lăsat să-i scape Dan Suciu, mai grijuliu cu propriul obraz decât sugelii care se fac că „moderează” lapidarea mediatică a lui Blejnar.

Constat că despre perioada 2007-2008, „deontologii” Realității TV evită să vorbească. Este și asta o tehnică de dezinformare, prin omisiune, prin trunchierea informației.

Un alt moment de culme a nerușinării este și „mărturia” lui Robert Negoiță, deputat PSD, care și-a adus brusc aminte că, în 2009, și lui i s-a cerut o șpagă de 500.000 de euro, de către oameni din ANAF, fără însă a-i nominaliza și fără a ne preciza când și în ce condiții. Cât de fraieri trebuie să fim ca să credem că s-a cerut șpagă unui demnitar al cărui partid se afla la guvernare? Aflăm totuși că i s-a pus sechestru pe imobile, o măsură fiscală asiguratorie, motivată întotdeauna riguros, care se ia pentru a recupera un prejudiciu adus bugetului de stat. Iată așadar un alt arătător nespălat îndreptat spre Blejnar, cel de PSD-ist țepar, care mai e și implicat într-un dosar de prostituție și trafic de persoane, Robert Negoiță, „mușchiul” tineretului social-democrat pleșuv, cu care minorele candidate la „Miss TSD” dădeau proba de bază, adică de sex.

Spre aducere aminte, iată un fragment din stenogramele convorbirilor între deputatul PSD, Robert Negoiță și „peștele” Tămârjan Ion Valeriu (TIV).

convorbire telefonica – 29 iulie 2008

Proxenetul îl anunţă că fetele sunt cazate la camera 9003 de la Rin Grand Hotel.

Robert Sorin Negoiţă: Zi-mi şi mie, cine, bruneta şi mai cine?
Ion Tămârjan: Deci, Cristina şi bruneta şi mai aştept pe cineva acum, să vină de la Constanţa, e o tipă care are aici o…da? Deci Cristina e sută la sută, asta duce, îţi duce şi trei într-o seară! N-ai probleme cu ea.
Robert Sorin Negoiţă: Deci nu ştiu cine e Cristina asta, eu o ştiu? Nu o ştiu!
Ion Tămârjan: Nu! N-o ştii, n-o ştii, nu cred c-o ştii!
Robert Sorin Negoiţă: Da e bine, e bine acolo?
Ion Tămârjan: Are nişte sâni, nişte de astea acolo formidabile, deci duce mult de tot! Înţelegi? Da, hai, că o vezi aicea şi Mădălina, ţi-am zis, e la început acum, să n-o forţezi prea tare, dar ţi-am zis aşa, uşor, uşor, e ok! Da’ acuma e un pic pe ciclu! Dar un oral, un asta duce, nu-i problemă!

http://semnal.eu/?p=9362

Uite cine ne dă nouă, la televizor, lecții de corectitudine!

Nu mă pot pronunța asupra vinovăției sau nevinovăției lui Sorin Blejnar. Pot însă identifica, fără urmă de îndoială, în președintele ANAF, pe unul din reprezentanții autorității statului vânați de Vântu și văzând cine-l hăituiește, sper într-o victorie a lui Blejnar. Pentru un stat întărit.

La mulţi ani, Ion Iliescu … (La Gherla, la Aiud, la Rahova, sau unde doreşti)

4 martie 2011 12 comentarii

A fost ziua de naştere a lui Ion Iliescu. 81 de ani. PSD cu Vanghele în frunte i-a organizat un ospăţ cu extrem de mulţi invitaţi (Probabil şefii pesedeilor care ies la mitinguri şi demonstraţii sidicale)

Extrem de entuziasmat, de un articol din Jurnalul Naţional, pe blogul său, nea Nelu îl publică pe blogul său cum face Sorin Roşca Stănescu atunci când Inpolitics.ro spune ceva despre el sau îi publică vreun articol. Iată http://ioniliescu.wordpress.com/2011/03/03/multumesc-jurnalul-national/:

MULTUMESC, “JURNALUL NATIONAL”

By Ion Iliescu

Articol publicat la 3 martie 2011 in “Jurnalul National”
ASTAZI E ZIUA TA : Ion Iliescu
Ion Iliescu, omul care a marcat istoria României în ultimii 20 de ani, îm­pli­neşte astăzi 81 de ani. La mulţi ani!
Foto: Dragoş Stoica / Jurnalul Naţional“Nu voi înceta să mă bat pentru dreptate în societatea românească”
“Am fost mereu, se ştie, un om activ. Continuu să scriu, să citesc, să mă întâlnesc cu oamenii, să stau de vorbă cu cei care îmi cer sfatul. Nu sunt în vacanţă, deşi am decis să mă implic mai puţin în activitatea politică directă, de zi cu zi. Nu pentru că mă îndepărtez de politică, ci pentru că întotdeauna am fost şi altceva, nu doar om politic. Şi vine o vreme când acel altceva trece înaintea politicii.

Văd că mulţi români, mai ales cei tineri şi foarte tineri, trăiesc ca pe o dramă faptul că s-au născut aici. Este o criză identitară, care poate ar trece repede, dacă nu ar exista un factor agravant: îngustarea orizontului de aşteptare. Eu, şi cei din generaţia mea, n-am considerat niciodată că a fost o neşansă că ne-am născut aici. Ba, mai mult, imediat după război fiind, credeam sincer că misiunea noastră este să reconstruim ţara, să schimbăm în bine viaţa oamenilor, să facem ceva pentru România.

Revolta tinerilor (şi eu am fost un revoltat în tinereţe) e întotdeauna de înţeles, chiar şi atunci când manifestările pot şoca. Important este să înţelegem ce vor să ne spună şi să le oferim o şansă. Ideea că se descurcă singuri, că aşa e în capitalism sau în societăţile post-industriale, e falsă. Progresul este operă colectivă, doar supravieţuirea e pe cont propriu.

Revolta asta împotriva “Ro­mâ­niei”, şi a tinerilor, şi a mai puţin ti­nerilor, este şi rodul unei neîn­ţelegeri. Facem mereu confuzia între România, ca stat, şi clasa ei politică, care ar trebui să gestioneze statul. O clasă politică poate fi schimbată, cu pu­terea votului, statul este peren. Sau ar trebui să fie. România este o ţară frumoasă, care are suficiente resurse, inclusiv de inteligenţă, pentru a putea oferi cetăţenilor ei un trai decent.

Cu toţii ne-am dori să trăim mai bine, şi nu peste cinci sau zece ani, ci acum. Din păcate, condiţiile obiective ne îndeamnă la prudenţă. Pagubele făcute de modul în care a fost gestionată economia în ultimii doi ani vor fi greu de recuperat. Tocmai de aceea sunt de apreciat aceia care, în loc să aştepte ca actuala putere să se prăbuşească definitiv sub povara incompetenţei ei dovedite, se strădu­iesc să determine o schimbare, astfel încât dorita relansare să înceapă mai devreme. De aceea ezit, când sunt întrebat cum aş caracteriza actuala guvernare, între diletantism şi ires­ponsabilitate.

Optzeci şi unu de ani sunt o viaţă de om, trăită din plin. O viaţă cu bune şi mai puţin bune, cu împliniri şi deza­mă­giri. Îmi doresc mai puţine pentru mine, pe măsură ce avansez în vârs­tă. Sănătatea şi puterea de muncă sunt principalele dorinţe, căci mai am proiecte încă nefinalizate pe masa de lucru.

Cea mai mare satisfacţie pentru mine vine din sentimentul datoriei împlinite. Vreau să le spun asta acelor români care au început să mă privească altfel de când au înţeles că mi-am îndeplinit mandatele politice cu o responsabilitate care azi, din nefericire, lipseşte. Îmi pare rău că nu am reuşit, în anii în care am fost la putere, să comunic mai bine cu dumneavoastră, cei care nu aţi fost de acord cu mine pe chestiuni de deta­liu, iar acum realizăm cu toţii că eram de acord asupra chestiunilor cu adevărat importante. Este un lucru pe care mi-l reproşez: poate că dacă am fi comunicat mai bine, prezentul ar fi arătat altfel, iar anumite persoane n-ar fi ajuns niciodată să îşi bată joc de valorile democratice şi de elitele naţiunii.

Celor care au fost mereu alături de mine le transmit că nu voi înceta să mă bat pentru drepturile lor şi pentru dreptate în societatea românească.”

Hehehe, câtă minte poate avea nea Nelu dacă îşi postează o poză ca aceea importată odată cu articolul de pe blogul oldpesedistului? Omul ăsta s-a ţicnit… clar ….

Ei bine, da, Ion iliescu la vârsta ultimei copilării e mândru când o fiţuică mâncătoare de rahat îi ridică omagii.

Sunt curios dacă va cita şi acesta articol al meu.

De fapt, nu e un articul propriuzis cu o urare:

Nea Nelule, să dea Dumnezeu să trăieşti încă destui ani ca să te vedem luându-ţi în primire camera care te aşteaptă personalizată, apoi să mai trăieşti ca să-ţi deguşti  peapsa pe care o meriţi pentru tot răul făcut acestei ţări. De murit să mori în ziua în care îţi termini de ispăşit pedeapsa.

Iată şi camera care te aşteaptă cu drag:


Categories: Tabloid Etichete:,

DNA-ule, de ce nu faci tu o vizită la CNA?

4 martie 2011 7 comentarii

Acest subiect se adresează, Departamentului Naţional Anticorupţie sau  celor care pot cerceta membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului http://www.cna.ro/-Membrii-Consiliului-.html în ceea ce priveşte evoluţia averilor  şi a altor interese personale.

Nu e nici un secret că la unele televiziuni se încalcă Legea Audiovizualului în mod flagrant.

Trebuie să amintesc doar emisiunea Sinteza Zilei de la Antena 3, realizată de directorul postului, Marius Gâdea. El personal a declarat că nu invită niciodată pe cineva de la Putere deşi atacarea acesteia este ceva cotidian.

În amisiunile unde totuţi cineva din cei atacaţi e invitat, pur şi simplu nu e lăsat să vorbească, se prezintă t felul de filmuleţe trunchiate, se fac colaje între bucăţi mai vechi sau mai noi, se fac comentarii fără nici o legătură cu realitatea.

De vreme ce mai vedem emisiuni ca cele realizate de Marius Gâdea, Mircea Badea, Dana Grecu, Gabriela Firea, Victor Ciutacu (Antena 2), Radu Tudor, V Stan etc sau invitaţi de teapa Monicăi Tatoiu, Mugur Ciuvică, Oana Dobre, Sorin Roşca Stănescu, Cornel Nistorescu etc, iar Consiliul Naţional al Audiovizualului atunci când cataqdixeşte totuşi să ia oarece măsuri acestea sunt absolut ilare, nici măcar simbolice nu se pot numi, când acelor indivizi şi a altora ca ei ar trebui să li se interzică apariţia pe ecrane după afirmaţiile pe care le fac şi după modul de comportament ceva nu e în regulă.

Sau şi mai şi….

Dacă există să zicem  trei subiecte care trebuiesc tratate într-o zi, în loc să se ia pe rând fiecare şi discuţia să continue până se lămuresc toate aspectele, se merege doar până sunt aduse acuzele sau presupunerile acuzatoare, când se ajunge acolo unde cel acuzat ar trebui să se exlice, se intră în pauză publicitară, cu promisiunea că se va continua, dar după ce aceasta trece se sare la alt subiect, cică nu mai permite timpul.

Eu numesc asta linşaj mediatic intenţionat şi consider că de ani de zile, televiziunile trustului Intact încalcă sistemati şi flegrant Legea audiovzualului.

Cred că cineva de la DNA sau de oriunde există cineva onest  şi cu dreptul de a se implica ar trebui să se autosesizeze şi să ne spună şi mouă de ce Membrii CNA se fac că plouă.

Nu mă interesează cărui partid îi aparţine unul sau altul din membrii. Iată un articol care susţine presupunerea că la CNA se primeşte şpagă, şi nu de ieri sau alatăieri. Este u articol publicat de MediaFax  http://www.mediafax.ro/cultura-media/narcisa-iorga-acuzata-ca-ar-fi-luat-spaga-un-pachet-de-la-otv-5148957 la 2 dec 2009.

Narcisa Iorga acuzată că ar fi luat “şpagă” un pachet de la OTV

O fostă colaboratoare a OTV o acuză pe Narcisa Iorga, membru al CNA, într-o petiţie, că ar fi primit “şpagă” de la postul condus de Dan Diaconescu, însă Iorga spune că a returnat postului OTV un pachet primit de secretara ei, în timp ce reprezentului postului TV la CNA neagă.

Narcisa Iorga acuzată că ar fi luat “şpagă” un pachet de la OTV (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto) 

Documentul semnat în nume personal de Jeanina Ionescu, “în calitate de colaborator al emisiunii «Fabrica Talentelor», produsă de Doru Iuga şi difuzată pe postul de televiziune OTV”, a fost depus în şedinţa de miercuri a CNA pe masa Consiliului, de o femeie care nu s-a prezentat şi care a părăsit imediat sala.

În documentul respectiv, Jeanina Ionescu cere CNA să cerceteze “cazul şpăgii OTV-ului către un membru al CNA, în persoana doamnei Narcisa Iorga“. Jeanina Ionescu susţine că deţine probe video referitoare la achiziţionarea unui laptop de către Doru Iuga, producător general la OTV, în noaptea de 3.11.2009, dintr-un supermarket din Bucureşti, şi înregistrări prin care se dovedeşte faptul că Doru Iuga, alături de Diana Voiculescu, directorul executiv al OTV, au trimis-o, în 5.11.2009, la cabinetul Narcisei Iorga, unde i-ar fi înmânat secretarei acesteia laptopul.

“În dimineaţa zilei de 05.11.2009, aflându-mă la Doru Iuga acasă pentru a discuta despre desfăşurătorul emisiunii «Fabrica Talentelor», acesta mă întreabă dacă nu vreau eu să duc acest laptop la CNA din partea lui, respectiv a OTV-ului, doamnei Narcisa Iorga (…) Astfel, în acea dimineaţă, am dus personal, la rugămintea lui Doru Iuga, acel laptop în CNA şi l-am predat secretarei personale a doamnei Narcisa Iorga, în cabinetul acesteia (…)”, se arată în petiţia semnată de Jeanina Ionescu.

Narcisa Iorga: Pachetul a fost returnat postului OTV

De cealaltă parte, Narcisa Iorga a declarat că a fost lăsată o pungă roşie la secretara ei, în urmă cu circa trei săptămâni, însă pachetul a fost returnat postului OTV.

Este vorba de un incident, îl cataloghez tot ca pe o încercare de intimidare a mea. Secretara mi-a spus că a venit o doamnă care a lăsat un pachet. Pachetul era ambalat într-o cutie de carton şi apoi introdus într-o pungă roşie de cadouri. I-am spus secretarei să ia legătura cu Doru Iuga (director de programe la OTV, n.r.), fiind reprezentantul OTV în CNA. Eu cu altcineva nu ştiam cu cine să iau legătura. Doru Iuga a întârziat câteva zile să ia pachetul, dar până la urmă a venit şi l-a luat. Deci, acest pachet nu se află în posesia mea. Într-adevăr a fost o încercare de nici nu ştiu cum să-i spun. Poate că am greşit în momentul în care era la mine în birou că nu am chemat poliţia, dar m-am gândit că returnându-l rezolv orice problemă. Acel pachet nu a intrat în posesia mea. A fost în biroul meu, primit de secretară. dar ea l-a returnat. Ea poate fi martoră într-un proces pe care mă gândesc să-l deschid”, a declarat Narcisa Iorga.

De cealaltă parte, prezent în şedinţa de miercuri a CNA, Doru Iuga a spus că el nu este implicat în acest incident, care nu vizează postul OTV. “Nu mă vizează pe mine. E o problemă strict personală a lui Dan Diaconescu şi a Dianei Voiculescu. Se răzbună nişte oameni ducând un laptop doamnei Iorga. Sunt nişte duşmani ai domnului Traian Băsescu. Au făcut un blog împotriva noastră. Sunt şi agresivi, au ridicat palma la directorul executiv al postului (Diana Voiculescu, n.r.), am avut probleme cu aceste persoane”, a spus Doru Iuga.

El a precizat că nu a cumpărat laptopul respectiv. “Eu nu fac achiziţii în postul OTV“, a mai afirmat Doru Iuga.

CNA nu a discutat în şedinţa de miercuri această petiţie, nefiind de competenţa Consiliului aspectele sesizate.

Dacă e adevărat că Narcisa Iorga a primit şpagă nu văd de ce nu ar putea fi la fel de adevărat şi în alte cazuri. E de nătoritatea reacţia lui Mălaimare faţă de una din emisiunile doamnei Eugenia Vodă pentru neasigurarea echilibrului în emisiune, amwndând o frază exprimată în direct de Ion Cristoiu, dar  niciodată nu l-am auzit vorbont de prestaţiile absolut jegoase a Danei Grecu, A lui Mircea Badea ori a şefului lor Mihai Gâdea.

Membrii CNA care cred că ar trebui controlaţi  sunt cf. siteului Consiliului Naţional al Audiovizualului:

RASVAN POPESCU, Preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului

Motto: “Audiovizualul nu este decât o uriaşă oglindă a societăţii…”

Răsvan Popescu a fost ales preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) în 2007 prin decizia Parlamentului României. Până în 2000, când şi-a început activitatea de membru CNA, Răsvan Popescu a lucrat ca jurnalist de presă scrisă şi radio BBC, redactor şef la TVR, şi purtător de cuvânt al Guvernului şi apoi al Preşedinţiei României. Răsvan Popescu a absolvit Facultatea de Geologie din Bucureşti şi a obţinut o diplomă în Jurnalism, la Universitatea de Stat din California. A publicat şase cărţi şi a semnat scenariile a şase filme artistice.

“Poporul nu e minţit cu televizorul. Audiovizualul nu e decât o uriaşă oglindă a societăţii, a timpului nostru, nici mai bună, nici mai rea decât realitatea pe care o reflectă.
Doar că imaginea este mereu în mişcare, uneori fascinantă, alteori doar obositoare.”

Data nasterii: 31.05.1962
Nationalitate: româna
Statut civil: casatorit, un copil
Educatie:

  • Facultatea de Geologie si Geofizica a Universitatii din Bucuresti 1982-1987

Limbi straine: engleza , franceza

Membru in organizatii profesionale:

  • membru al Uniunii Scriitorilor

Activitate:

  • Inginer geolog in bazinele miniere din valea Jiului si Valea Prahovei, 1987-1990
  • Publicist comentator la saptamânalul „Expres”, 1990-1992
  • Corespondent al radio BBC, 1992 – 1996
  • Redactor sef la Televiziunea Româna, coordonatorul emisiunii de dezbateri „Editie speciala”, 1997 – 1998
  • Secretar de Stat, sef al Departamentului de Informatii Publice si Purtator de Cuvânt al Guvernului, In perioada 1998 – 1999
  • Consilier de Stat, Purtatorul de Cuvânt al Presedintelui României, 1999-2000
  • Membru al CNA (15 septembrie 2000) – numit de Presedintia României

Pregatire postuniversitara:

  • Institutia: California State University, 1992
  • Diploma obtinuta: Jurnalism

Publicatii:
Este autorul a şapte volume:

  • „Subomul”, povestiri, Editura Expres, 1991
  • „Omul cu cioc si gheare”, roman, Editura Olimp, 1994
  • „Prea târziu”, Editura Humanitas, 1996
  • „Purtatorul de Cuvânt” (jurnal), Editura Universalia, 2002
  • „Femeia visurilor”, roman, Editura Du Style, 2004
  • „Niste ciori vopsite-n rosu”, publicistica, editura Humanitas 2006
  • „Fundesac”, traducere în limba italiană de Marco Cugno, editura Bonanno, 2010

si a sase scenarii de film:

  • „Prea târziu”, dupa romanul cu acelasi nume, regia Lucian Pintilie, care semneaza si in calitate de co-scenarist, film care a intrat in selectia oficiala a Festivalului International de la Cannes
  • „Terminus paradis”, scenariu semnat in colaborare cu Radu Aldulescu regia Lucian Pintilie. Filmul a obtinut Marele Premiu Special al Juriului la Festivalul International de la Venetia
  • „Razboi in bucatarie”, dupa o povestire din volumul de debut, „Subomul”, film de televiziune, distins cu bursa pentru scenariu la Festivalul International de la Geneva. Regia Marcus Barna.
  • „Faimosul Paparazzo”, dupa romanul „Omul cu cioc si gheare”, regia Nicolae Margineanu, a rulat in 1999 pe ecranele din capitala si din opt mari orase in tara.
  • „Noro”(2003), regia Radu Gabrea, Premiul special al UCIN pentru interpretarea rolului principal
  • „Femeia visurilor”, (2005) film artistic in regia lui Dan Pita, premiul UCIN pentru imagine si scenografie. Regizorul a fost distins cu premiul UCIN pentru creatie cinematografica.

Decorat cu Steaua României, Crucea Moldavă, ordine şi medalii străine.

IOAN ONISEI, Vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului

 

Ioan Onisei a absolvit Facultatea de Drept, secţia Ştiinţe Administrative. A fost deputat, membru al Comisiei pentru Cultură, Arte şi Mijloace de Informare în Masă, autor sau coautor la propunerile privind revizuirea Constituţiei, la numeroase amendamente la acte normative privind audiovizualul, cinematografia, alegerile locale etc., coautor la iniţiative sau proiecte legislative, precum: Legea audiovizualului, Legea cinematografiei, Legea privind cultura scrisă şi Legea privind liberul acces la informaţiile de interes public.

Data şi locul naşterii: 4 ianuarie 1954, Piatra Neamţ
Naţionalitatea: româna
Statutul civil: căsătorit
Limbi străine: engleză – franceză

Studii:

  • 1974-1978 – Facultatea de Drept, Bucureşti, Secţia Ştiinţe Administrative

Activitate profesională:

  • 1978 – 1989 – jurist la Consiliul Popular Judeţean Neamţ
  • Februarie – septembrie 1990 – Director al Direcţiei Administraţiei Locale a Primăriei Neamţ
  • Septembrie 1990 – Consilier al prefectului
  • Februarie 1992 – Consilier în cadrul Consiliului Local Piatra Neamţ
  • Martie 1992 – Consilier al Consiliului Judeţean Neamţ
  • Aprilie 1992 – 1996 – Preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ
  • Noiembrie 1993 – Secretar General al Asociaţiei Preşedinţilor Consiliilor Judeţene
  • Ianuarie 1994 – Preşedinte al Delegaţiei României la Congresul Puterilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei
  • Octombrie 1994 – decembrie 1996
    • Raport al Asociaţiilor Aleşilor Locali din România şi al Consiliului Europei la Conferinţa Internaţională asupra Democraţiei şi Dezvoltării Locale, organizată la Bucureşti de către Guvernul României, Federaţia Municipiilor, Asociaţia Preşedinţilor Consiliilor Judeţene, Consiliul Europei, Uniunea Europeană, Banca Mondială;
    • Membru şi co-raport în Comisia Consiliului Europei pentru studiul democraţiei locale în Republica Moldova, referitor la admiterea acesteia în Consiliul Europei;
    • Raportor la „Cartea Europeană a regiunilor montane” – Conferinţa Internaţională „Euromontana” Cracovia – 4-6 septembrie 1995;
    • Membru al Comisiei de organizare şi raportor la prima Conferinţă Europeană asupra Cooperării Economice Regionale Est – Vest – 17-20 ianuarie 1996;
    • Membru în colectivul de redactare al proiectului de modificare a Legii Administraţiei Publice Locale;
    • Membru în Comisia Permanentă a Congresului Puterilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei;
    • Expert în Comisia Consiliului Europei privind urmărirea aplicării „Cartei Europene a Autonomiei Locale”;
    • Membru al Asociaţiei Europene de Studii pentru Administraţia Locală „ELGAR”;
    • Membru în Asociaţia Experţilor guvernamentali şi nonguvernamentali care lucrează în programele Consiliului Europei şi ale Uniunii Europene;
  • Ianuarie 1997 – februarie 1998 – Secretar de Stat, Ministerul Culturii
  • Februarie – aprilie 1998 – Consilier, Comisia pentru Cultură a Senatului
  • Aprilie – decembrie 1999 – Subsecretar de Stat la Departamentul pentru Administraţia Publică Locală al Guvernului României
  • Decembrie 1999 – decembrie 2000 – Secretar de Stat, Ministerul Funcţiei Publice
  • Decembrie 2000 – noiembrie 2004 – Deputat
    • Membru al Comisiei pentru Cultură, Arte şi Mijloace de Informare în Masă;
    • Membru în Comisia Parlamentară pentru Revizuirea Constituţiei
    • Membru al Comisiei Parlamentare pentru însemne, distincţii şi decoraţii
    • Membru al Adunării Parlamentare a Francofoniei

Activitatea parlamentară

1. Coautor la iniţiativele sau proiectele legislative privind:

    • liberul acces la informaţiile de interes public;
    • organizarea şi funcţionarea Agenţiei Române de Presă „Rompres”;
    • Legea Audiovizualului;
    • Legea bibliotecilor;
    • Legea cinematografiei;
    • Legea muzeelor şi colecţiilor;
    • Legea privind cultura scrisă;
    • Legea aşezămintelor de cultură;

2. Autor şi coautor la propunerile formulate de Partidul Democrat privind revizuirea Constituţiei

3. Autor sau coautor a numeroase amendamente la actele normative privind:

    • „pachetul anticorupţie”;
    • administraţia publică locală şi centrală;
    • legerile locale;
    • cinematografia;
    • audiovizualul
  • Ianuarie 2005 – ianuarie 2007 – Secretar de Stat, Ministerul Culturii şi Cultelor
  • Din 22 ianuarie 2007 – Membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului

CONSTANTIN DUTU

 

Constantin Duţu a urmat studii de balet la Moscova şi studii de management cultural în Europa Occidentală. A câştigat numeroase premii pentru spectacolele sale. Între 1974 şi 1990 a fost producător de teatru şi de emisiuni TV în Italia. În 1996, a devenit primul român căruia i-a fost acordată distincţia Ordinul Cavalerul Suveranităţii Militare “San Giorgio in Carinzia”.

Constantin Duţu Artist-Balerin, Coregraf, Producător, Om de Afaceri, Vice-Preşedinte al Comisiei de Cultură, Artă şi Mass-Media a Camerei Deputaţilor (PRM)

Născut la 18 August, 1935, la Bucureşti. Tatăl, oltean, intelectual, a murit când Constantin avea 9 ani. Mama era din Beica Româna, Ardeal. Prin mama sa, descendent al lui George Pop de Băseşti, un ilustru politician român din perioada 1835-1919

Căsătorit cu Anette Duţu, fostă balerină. Un fiu, Alexandru (n.1982), student

Studii

Liceul „Sf.Sava”, Bucureşti

1963 – Absolvent al Academiei de Regie şi Artă Coregrafică din Moscova. Elev al renumitului profesor Leonid Faidecev

1974 – Absolvent al Institutului de Educaţie Fizică şi Sport, Bucureşti

1974-1980 – specializări în balet şi regie în SUA, Franţa, Germania, Belgia, Marea Britanie, Canada

Cariera Artistică

1949 – face primii paşi în arta baletului la Teatrul CFR din cartierul Giuleşti, Bucureşti, cu maeştrii Petre Bodeanţa (Teatrul CFR), Florica Capsali şi Mitiţa Dumitrescu (la Şcoala de Dans, particulară, a acestuia din urmă)

1954-1975 – balerin şi, foarte repede, prim solist al Ansamblului de Balet al Operei Naţionale din Bucureşti

Director de balet şi director executiv al formaţiei de balet a Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, Bucureşti

Director de balet al Ansamblului folcloric „Periniţa”

Solist al Ansamblului de dansuri al Armatei

Unul dintre primii artişti români prezenţi la Televiziunea Română, la spectacolele speciale: „Bună dimineaţa, fete, bună dimineaţa, băieţi!”, „Ritm, tinereţe, dans”, „Zig-Zag” etc.

1975-1977 – a lucrat în Iugoslavia ca regizor şi producător, printre altele cu televiziunile din Belgrad şi Pristina

1974-1990 – a lucrat în Italia ca regizor şi producător de numeroase spectacole de balet, spectacole de revistă, alte producţii speciale, precum:

- la „Canalul 5 de televiziune” – director de balet

- contribuţie majoră la realizarea emisiunilor televizate „Buona Sera, Italia”, „Studio Uno”, „Fantastico”, „Lotteria di cappo d’ano”

- regizor al Grupului de balet „Fantastico”, invitat sa dea spectacole la „Palladium Theatre”, în Londra

1978-1985 – Organizator al festivalurilor de la „San Remo”

1982 – invitat să lucreze la Hollywood, timp de 6 luni, şi la „Palladium Theatre”, Londra

1983-1985 – invitat, ca regizor şi producător, la televiziunile din Franţa şi Portugalia. De asemenea, co-producător la BBC al dramei muzicale „Ciuma şi Floarea Lunii”, autor Richard Harvey

Din 1995 – Producător General al Concursului Internaţional de Balet, Varna, Bulgaria

Producător şi Sponsor

  • 1990 – Festivalul „San Remo Liberta”, Italia
  • Din 1991 – organizator şi sponsor al Festivalului Anual de Balet „Oleg Danovschi”, Constanţa
  • 1991, 1992, 1997 – spectacolele „România salută Europa”, prezentate în Italia
  • 1991, 1992, 1993 – Festivalul Muzical Bucureşti
  • 1991, 1992 – Festivalurile-Concurs de Dans Sportiv, Bucureşti
  • 1991 – spectacole, în Italia, ale grupului de balet „Studio ’92”
  • 1992 – spectacole în Grecia ale grupului de balet „Studio ’92”
  • 1993 – „Mare Gala de Balet” în Bucureşti, „Gale de Balet” în Timişoara şi Constanţa
  • 1994 – Concursul Naţional de Balet „Bucureşti ’94”
  • 1994 – „Gala de Balet” în Constanţa
  • 1994 – spectacolul „Ciuma şi Floarea Lunii”, prezentată la BBC Londra. De asemenea, coproducător al spectacolului
  • 1994 – spectacolele Baletului Operei Naţionale din Bucuresti în turneul artistic din Marea Britanie
  • 1994 – spectacolele Baletului Operei Naţionale din Bucureşti în Cluj-Napoca
  • 1995 – spectacolele Baletului Operei Naţionale din Bucureşti cu ocazia inaugurării manifestării „Luxemburg – Oraşul European al Culturii, 1995”
  • 1997 – spectacolele Baletului Operei Naţionale din Bucureşti cu ocazia turneelor artistice în Italia şi Grecia
  • 1997 – spectacolele in Israel ale Baletului Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, Bucureşti
  • Participarea Federaţiei Române de Dans Sportiv la întrecerile din Germania (1991), Singapore (1992), Polonia (1992), Rusia (1992), Moldova (1992) şi Italia (1993)
  • Participarea română la Concursurile Internaţionale de Balet de la Varna (Bulgaria) şi Jacksonville (SUA)
  • Şcoala de Coregrafie din Bucureşti şi Baletul Operei Naţionale din Bucureşti, pentru care a adus coregrafi şi profesori de balet din Rusia
  • 1993, 1995 – participarea unor tineri superdotaţi la Concursurile de vioară din Franţa şi Italia, precum şi la Concursul de Balet din Franţa
  • Costurile integrale ale turneelor artistice în România ale unor stele ale muzicii internaţionale, precum Al Bano, Romina Power, La Toya Jackson, Bonnie Tyler, Boy George, Technotronic, Jennifer Rush, London Beat, Shirley Bassey, Sandra, Gibson Brothers, precum şi a primilor balerini de la Opera „Kirov”, St.Petersburg, „Balshoy Theatre”, Moscova şi Teatrul de Opera şi Balet din Dusseldorf, RFG

Principalele producţii de balet si dans

Baletul pentru „Ave Maria”, interpretat de Luciano Pavarotti
Faust şi Faustina (Film TV)
Noaptea Nopţilor fără Dragoste, pus în scenă pe muzică de jazz la Opera Naţională din Cluj-Napoca (1985)
Ciuma şi Floarea Lunii, prezentat la BBC Londra (1994)
Rapsodia în Albastru
Romeo şi Julieta
Întâlnire la Miezul Nopţii
Sing-sing (balet pe Broadway)

Programe de TV în Italia, SUA, Franţa, Portugalia

Organizator ale spectacolelor de lumină, sunet, muzică şi modă în Piaţa Spaniei din Roma, Italia

Activitatea de afaceri

- un om de afaceri prosper

- fondator al Grupului de iniţiativă „România-Italia” (GIRI), care a adus numeroşi oameni de afaceri italieni în România

Activitatea Politică

Membru al Partidului România Mare (PRM)
Din Noiembrie 2000 – Membru al Camerei Deputaţilor, Circumscripţia Electorală Bucureşti
Vice-Preşedinte al Comisiei Camerei Deputaţilor pentru Cultură, Artă şi Mass-Media

Afilieri

  • Membru al conducerii Agenţiei Impresariale „Rosita”, din Italia, cu sucursale în Australia, Canada, SUA, Argentina, Malaiezia şi România
  • Membru al Agenţiei de teatru EMI, Italia
  • Preşedinte al Centrului Naţional Român pentru acţiune francofonă
  • Membru Fondator al Fundaţiei „Prietenii Operei”, Bucureşti
  • Membru al Grupului de Consilieri al American Biographical Institute

Premii şi Distincţii

  • 1957 – Medalia de aur la Festivalul de Dans de la Moscova
  • Două premii la Festivalul de Televiziune de la Montreux, Elveţia, între care „Marele Premiu” pentru spectacolul „Faust şi Faustina”
  • Marele Premiu al Euroviziunii, Festivalul San Remo
  • Bustul de Aur, Karlovy Vary
  • 1991 – „Marele Premiu al Cita di Amantee, Estate ’90”, „Prize of Giovanni di Gerace City” (Italia) şi „Calul de Aur din Locri” (Grecia), împreună cu Baletul Operei Naţionale din Bucureşti
  • 1991 – trofeul „Ponte d’Oro”, echivalentul premiului Oscar pentru activităţi de televiziune, ca o recunoaştere a celor 14 ani de creaţie artistică în Italia
  • 1993, 1995 – Premiul FIDOF, acordat de Federaţia Internaţională a Organizaţiilor de Festival pentru „contribuţiile remarcabile la promovarea obiectivelor de intărire a păcii, prieteniei şi bunei înţelegeri prin muzică şi artă”
  • 1995 – „Premiul pentru Mecenat”, acordat de Uniunea Interpreţilor Coregrafici şi Uniunea Criticilor Muzicali din România, pentru „contribuţia generoasă la afirmarea artei coregrafice şi muzicale româneşti în ţara şi peste hotare”
  • 1996 – Diploma de Excelenţă şi medaliile „Brâncuşi” şi Tzara„, acordate de Centru Naţional Român de acţiune francofonă pentru”sprijinul neobosit şi eficient în favoarea Artei, Culturii şi a Mai Bunei Cunoaşteri a Românie în lumea întreagă„-* 1996 – premiul”Marco Polo„, acordat de Fundaţia”Colosseo” din Argentina. Acest premiu a mai fost acordat, printre alţii, lui Emil Cioran, George Emil Palade şi J.F.Kennedy
  • 1996 – Cavaler al Ordinului Militar Suveran „San Giorgio in Carinzia”, fiind primul şi singurul român care a primit acest ordin
  • 1996 – „Salatiera de Argint”, acordată la Roma ca o recunoaştere a întregii activităţi în Italia
  • 1997 – „Medalia de aur Rudolf Nureev”, care i-a fost înmânată pe scena Operei din Paris
  • 1997 – „Premiul de Excelenta” şi „Medaliile de Aur şi Argint Jerusalem 3000”, acordate în Israel cu ocazia turneului artistic intreprins de Teatrul de Revistă ’Constantin Tănase„-* 1997 – trei noi premii in Italia:”Medalia de Aur cu Briliante„,”Marele Premiu din Gerace„şi”Placheta de Platina a Marinei din Monasterace„-* 1997 -”Diploma de Onoare pentru o Viaţă Dedicată Spectacolului”, acordat la Constanţa
  • 2000 – declarat „Om al Anului” de către prestigiosul American Biographical Institute Inc, SUA, pentru „realizările şi prestaţiile în slujba societăţii”
  • 2000 – „Medalia Comemorativa de Onoare, Hallmark 2000”, acordată de American Biographical Institute Inc, USA, pentru „Distinsele Realizări ale Întregii Vieţii”

Hobbies

- Mare colecţionar de picturi, icoane şi alte obiecte de artă

Limbi străine

Italiana, Franceza, Engleza, Rusa, Sârba, Ungara

Oficiu Parlamentar

Bucureşti, Str. Agricultori, nr. 119-121, Et.7, Apt.25, Tel: +40-1-321.1656

Membru al Consiliului Naţional al Audiovizualui
- numit de Parlamentul României, la propunerea Camerei Deputaţilor, pentru perioada 2006 – 2012

DAN GRIGORE

Cavaler al Artelor si Literelor”, Dan Grigore a făcut studii la Conservatorul Rimski-Korsakov din Sankt-Petersburg şi la cel de Muzică din Bucureşti, a obţinut bursa Herder la Academia de Muzica din Viena. Membru al Societatii Europene de Cultura din Venetia, laureat al concursurilor internaţionale, solist al Filarmonicii George Enescu, Prorector de Onoare al Universităţii de Muzică din Bucureşti, membru în jurii internaţionale de prestigiu, activitatea sa artistică a fost excelent apreciată de presa de specialitate din marile centre muzicale ale lumii în care a concertat. Statul român i-a acordat Ordinul „Serviciul Credincios în grad de Mare Cruce”.

Data Nasterii: 6.08. 1943
Nationalitate: româna
Stare civila: casatorit

Educatie:

  • Studii de pian si teorie muzicala cu Eugenia Ionescu de la vârsta de 6 ani
  • Studii de armonie si compozitie cu academicianul Mihail Jora si studii de arta pianistica cu Florica Musicescu (profesorii lui Dinu Lipatti)
  • Studii la Conservatorul Rimski-Korsakov din Sankt-Petersburg, 1962-1964 (clasa prof. Tatiana Kravcenko).
  • Studii Ia Conservatorul de Muzica Bucuresti 1964 – 1966

Pregatire postuniversitara:

  • Bursa Herder la Academia de Muzica din Viena, 1969 – 1970 (clasa prof. Richard Hauser) la recomandarea academicianului Mihail Jora.

Limbi straine: franceza, rusa, engleza, germana

Membru in organizatii profesionale:

  • membru aI Societatii Europene de Cultura cu sediul la Venetia (Italia)

Activitate

  • Debuteaza la vârsta de 14 ani, intr-un concert cameral Enescu, alaturi de solisti consacrati.
  • Laureat al Concursurilor Internationale George Enescu 1961 si 1967 si Montreal 1968.
  • Profesor la catedra de pian a Conservatorului din Bucuresti, 1967 – 1979
  • Solist al Filarmonicii George Enescu din Bucuresti, 1979 – 2001
  • Director al Filarmonicii George Enescu, ianuarie-mai 1991, perioada in care a avut numeroase initiative printre care:
  • Revenirea pe scena Ateneului a marilor artisti români din exil: Sergiu Celibidache, Ileana Cotrubas, Marina Krilovici, Silvia Marcovici, Radu Lupu, Radu Aldulescu;
  • Inceperea procesul de restaurare a Ateneului Român
  • Redeschiderea ciclului de concerte de binefacere „Dati un leu pentru Ateneu” in colaborare cu Televiziunea Româna, pentru colectarea de fonduri necesare reconstructiei Ateneului.
  • La cererea studentilor isi reia activitatea didactica in 1991:
  • Profesor la Universitatea de Muzica Bucuresti (sef al catedrei de pian 1999-2000)
  • Profesor la Universitatea de Muzica din Cluj 1996 – 1999
  • Este Prorector de Onoare al Universitatii de Muzica Bucuresti din anul 2000.
  • Membru in jurii internationale de prestigiu: Concursul Ceaikovski, Concursul Maria CalIas, Concursul George Enescu etc.
  • A sustinut masterclass-uri si conferinte in Marea Britanie, Japonia, Italia.
  • Cicluri de concerte educative pentru elevi si studenti in Bucuresti si in principalele centre muzicale ale tarii.
  • Co-realizator al recitalurilor de muzica si poezie româneasca precum si al spectacolului „Eminescu dupa… Eminescu” cu Ion Caramitru, atât la Ateneu cât si in majoritatea centrelor culturale ale tarii, precum si la Teatrul Odeon din Paris.
  • A initiat ciclul de recitaluri la doua piane „Dialogul generatiilor” impreuna cu studenti ai sai, la Ateneul Român si la Sala Radio, in scopul promovarii tinerilor talentati, multi dintre ei fiind acum pianisti cu renume, unii in tara, altii stabiliti in strainatate.
  • A cântat in cele mai mari sali de concerte ale lumii: Tonhalle – Zurich, Sala Conservatorului Ceaikovski si Sala Ceaikovski a Filarmonicii din Moscova, Marea Sala a Filarmonicii din Sankt-Petersburg, Palatul Rudolphinum din Praga, Sala Regina Elisabeta din Anvers, Palatul UNESCO – Paris, CBSO – Birmingham, Auditorium Musical de Madrid, Gran Palau de Musica – Barcelona, Mozart Hall – Zaragoza, Gasteig – Munchen, Schauspielhaus – Berlin, Bunka Haikan si Casals Hall din Tokyo, Chopin Hall in Jerusalim, etc.
  • In 1994 a debutat in SUA, fiind primit cu entuziasm de publicul american si de atunci a fost solicitat sa revina in fiecare an pentru recitaluri si concerte la Philadelphia si Washington.
  • Dupa 1990 este invitat sa sustina concerte in colaborare cu Ambasadele României, fie cu ocazia Zilei Nationale, fie cu alte ocazii oficiale, in Italia, Vatican, Polonia, Tailanda, Belgia, Elvetia, Statele Unite ale Americii (unde a sustinut in ultimii doi ani si concerte in memoria eroilor americani de la 11 septembrie.)
  • Are numeroase inregistrari pe disc la care s-a adagat in ultimii ani seria de CD-uri „Arta lui Dan Grigore”.
  • Inregistrari la Radio si Televiziune in România, Belgia, Japonia, China, Rusia, Ungaria, Germania, Franta.
  • Activitatea sa artistica a fost excelent apreciata de presa de specialitate din marile centre muzicale ale lumii in care a concertat:
  • Kleine Zeitung – 1979: „Grigore are o senzationala clasa mondiala !”
  • Tokyo Summer Festival – 1990: „Un geniu din România”
  • The Birmingham Post – 1993: „Grigore vine din aceeasi radacina ca si legendarul Lipatti.”
  • Tagesspiegel – 1997: „Dan Grigore face parte din categoria pianistilor de superclasa .”
  • Berliner Morgenpost – 1997: „Minunea din România”
  • Le Monde – Franta 1999: „Il ascultam fermecati…”

Experienta profesionaia:

  • Consultant pentru probleme de calitate tehnica al postului de radio Sankt-Petersburg – 1963
  • Colaboreaza in calitate de consultant artistic la realizarea unor filme de lung-metraj, cu regizori ca Jean Georgescu, Jean-Paul Rappeneau.
  • Invitat la Festivalul International de Film de tineret de la Cannes, in 1966 (când a fost premiat regizorul Lucian Pintilie).
  • Colaborator frecvent al lui Iosif Sava la „Serata muzicala” de la TVR.
  • Membru al Consiliului consultativ al Presedintelui Televiziunii Române (1996-1997)
  • Membru citiva ani la rând in juriul Asociatiei Profesionistilor din Televiziunea Româna care acorda anual premii realizatorilor de televiziune.
  • Realizator de serate muzical-culturale la Ateneu si la Televiziunea Româna. Printre invitati: Alexandru Paleologu, Mircea Ciobanu, Stefan Augustin Doinas, Stelian Tanase, Dan Laurentiu, prof. Ion Zamfirescu, Aiina Mungiu, Sorin Dumitrescu, precum si tineri muzicieni, elevi sau colaboratori ai sai.
  • Co-realizator al concertului-spectacol „Dan Grigore si invitatii sai” in 1989 si al concertului-spectacol „Muzica si Steaua Polara – Dan Grigore si prietenii sai” din 1997, realizate in colaborare cu TVR.
  • Co-organizator al concertului – spectacol de aniversare a centenarului Cellei Delavrancea, din 1987.
  • Co-realizator al filmelor de televiziune „Et caetera, et caetera” impreuna cu Marilena Rotaru precum si „Casa cu lei” impreuna cu Ioan Puiu Stoicescu.
  • Co-organizator al premierei mondiale a filmului „Gradina lui Sergiu Celibidache” -Sala Palatului, decembrie 1997.

Publicatii:

  • Articole, cronici, interviuri in numeroase publicatii de cultura si jurnale: România literara, Contemporanul, 22, Dilema, România libera, Cotidianul, Tineretul liber, Azi, Adevarul, Cronica Româna, Curierul National, Formula AS, s.a.

Distinctii si decoratii:

  • Premiul Asociatiei Criticilor Muzicali
  • Premiul Discului pentru CD -ul „Recital Chopin live”
  • Ordinul „Cavaler al Artelor si Literelor” acordat de Guvernul Francez in 1999
  • Ordinul „Serviciul Credincios in grad de Mare Cruce” acordat de Statul Român in 2000

NARCISA IORGA

Narcisa Iorga este licenţiată în jurnalism. A fost redactor, şef departament politică internă, redactor-şef adjunct şi publicist-comentator, producător de emisiuni şi corespondent de război pentru Jurnalul Naţional şi Antena 1. Clubul Român de Presă i-a acordat Premiul pentru Promovarea Valorilor Democraţiei. Din 2005 a fost director de comunicare al PD-L.

Data şi locul naşterii: 25 februarie 1970, Drobeta-Turnu -Severin, Mehedinţi
Nationalitate: română
Religia: ortodoxă
Statut civil: casatorită, un copil

Educatie:

  • Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării
  • Licenţiată în jurnalism, 1998

Activitate:

  • ianuarie 2005 – octombrie 2008 – Partidul Democrat Liberal, Director Comunicare
  • martie 2004 – decembrie 2004 – Antena 1, producător talk-show (live, frecvenţă zilnică)
  • martie 2003 – mai 2004 – Realitatea TV, producător talk-show (live, frecvenţă zilnică)
  • iunie 2003 – septembrie 2003 – Realitatea TV, director general
  • iunie 1999 – martie 2003 – Evenimentul zilei, publicist-comentator
  • ianuarie 1993 – iunie 1999 – Jurnalul Naţional: redactor; şef departament politică internă; redactor-şef adjunct; publicist-comentator (cronologic)
  • 1996-1998 – în paralel cu Jurnalul Naţional, producător talk-show Antena 1 (realizat de Marius Tucă)

Corespondeţe speciale:

  • 1998 – corespondent de război în Kosovo pentru Jurnalul Naţional
  • 1999 – corespondent de război în Serbia pentru Jurnalul Naţional şi Antena 1 (în timpul bombardamentelor NATO)
  • Interviuri cu foşti şefi de stat şi de guvern ai fostelor republici ale Iugoslaviei şi cu şeful armatei paramilitare sârbe “Tigrii”, ucis mai târziu la Belgrad

Premii:

  • 1999 – Premiul Clubului Român de Presă pentru Promovarea Valorilor Democraţiei, atribuit pentru reportajul “Tragedia erorilor”, difuzat de Antena 1
  • 1996 – Premiul Şcolii de Vară a Centrului pentru Media şi Comunicare

MIHAI ADRIAN MĂLAIMARE

Actor şi regizor cu o bogată activitate în radio, tv şi film, doctor în istoria teatrului şi profesor, Mihai Mălaimare a primit multe premii pentru actorie şi regie la festivaluri de teatru româneşti şi internaţionale. A fost preşedinte al Comisiei pentru Cultură a Camerei Deputaţilor şi preşedinte al Comisiei Parlamentare pentru UNESCO.

Născut: Botoşani, 27 august 1950
Starea civilă: Căsatorit cu Anca Dana Florea – regizor de teatru
Patru copii:
Haralambie Mihai – 32 ani
Ion Alexandru – 19 ani
Ştefan – 16 ani
Catinca – 12 ani

Educaţie
Doctor Istoria Teatrului – Clovnul depozitar de teatralitate ( Teza de doctorat)
Cursuri postuniversitare: IATC – secţia regie teatru / Şcoala Internaţională de Teatru Jaques Lecoq – Paris
Cursuri universitare: Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică I. L. Caragiale Bucureşti
Cursuri liceale:Liceul August Treboniu Laurian – Botoşani
Cursuri primare: Şcoala nr. 4, şcoala nr. 6, Şcoala de Muzică Botoşani

Activitate profesională:
Actor Teatrul Naţional Bucureşti 1973 – 1990;
Regizor, Iniţiator şi director al Teatrului Masca Bucureşti din 1990
Activitate bogată la Radio, Tv şi Film

Activitate universitară:
Profesor: UNATC secţia actorie, 1984 – 1989
Universitatea Ecologică – actorie
Şcoala de Teatru Pygmalion Viena – pantomima
Gallaudet University – Washington USA – profesor invitat – arta şi cultura romaneasca

Cărţi:
Maidane cu teatru – 1998, Ed. Discipol
Demisia – 2004, Ed. Agatha
Şansa – 2007, Ed Polirom

Activitate politică:
Membru PCR – 1972 – 1989
Membru al PSD – 1995 – 2002.
Membru PNL – 2002 – 2008
Parlamentar – 2000- 2008:
Preşedinte al Comisiei pentru Cultură – Camera Deputaţilor – 2000- 2004;
Preşedinte al Comisiei Parlamentare pentru UNESCO – 2008

CHRISTIAN MITITELU

Christian Mititelu a fost timp de 20 de ani directorul redacţiei române a BBC şi are o experienţă directă a audiovizualului britanic. În octombrie 2008 a fost numit în Consiliul Naţional al Audiovizualului la propunerea Guvernului României.

Data şi locul naşterii: 11 aprilie 1944, Bucureşti
Statut civil: căsătorit, doi copii

Studii

  • 1962 – 1967 Institutul Politehnic Bucureşti
    Diplomă de inginer – specialitate automatică
  • Cursuri de producţie Radio/TV la BBC
  • Cursuri de administrare bugete, elaborare proiecte şi management bazat pe indicatori de performanţă (Ashford, Marea Britanie).

Activitate profesională

  • 1968 – 1969 – Inginer stagiar la F.E.A., Bucureşti
  • 1970 – 1971 – Inginer la G.E.C. Automation, Paris
  • 1972 – 1984 – Redactor radio la BBC World Service
  • 1984 – 1991 şi 1993 – 2004 – Director al Redacţiei Române a BBC
  • 1992 – 1993 – Director adjunct al Serviciului Sud-European al BBC (emisiuni pentru ţările din Balcani şi Turcia)
  • Producător al emisiunii experimentale de TV Sinteza Săptămânii, realizată de BBC în 1995, în colaborare cu principalele posturi de televiziune din România şi cu finanţare de la Know-How Fund.
  • 1988 – 2004 – Administrator al BBC România s.r.l.
    Iniţiator al contractelor de retransmisie a programelor BBC de către peste 100 de posturi de radio locale din România.
  • După 2004 comentator free-lance, specializat în politica internaţională.

Activitate didactică

  • 1983 – Autor al Ghidului Producătorului de Radio la BBC World Service
  • 1993 – 1999 Referent şi examinator la cursurile de radio-TV organizarte pentru tineri jurnalişti români cu finanţare de la Know-How Fund şi Fundaţia pentru o Societate Deschisă (Londra şi Bucureşti)
  • 1992 – Instructor la redacţia de ştiri a TVR în cadrul unui proiect al Fundaţiei Thomson

Activitate civică

  • Membru al Institutului Aspen România
  • Membru Fondator al asociaţiei Liga română de presă care a militat pentru un jurnalism de calitate
  • Vicepreşedinte al asociaţiei Alianţa Civică
  • Decorat cu Ordinul pentru Merit în grad de Comandor

SZÁSZ ATTILA

Szász Attila este licenţiat în filologie. A fost jurnalist, lucrând în presa scrisă maghiară, ulterior consilier de stat în Guvernul României, ocupându-se de probleme din domeniul educaţiei, culturii şi integrării europene.

Data naşterii: 11 februarie 1976
Naţionalitate: maghiară
Statut civil: necăsătorit, un copil

Educaţie

  • 2005 – doctorand, Universitatea Bucureşti – Limbi şi identităţi culturale
  • 2002 – Scoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Comunicare-PR, Postuniversitară
  • 1995-2000 – licenţă, Universitatea Bucureşti, Limbi străine: maghiară-engleză
  • 2001 – training în comunicare şi PR în SUA, Washington DC, Atlanta

Limbi straine: maghiară, engleza

Activitate:

  • 2008 – membru CNA
  • 2005 – 2008 Consilier de stat, Guvernul României, Cabinetul Ministrului de Stat pentru coordonarea activităţilor din domeniile culturii, educaţiei şi integrării europene
  • 2005 ianuarie-iunie – Director, Guvernul României, Cabinetul Ministrului de Stat pentru coordonarea activităţilor din domeniile culturii, educaţiei şi integrării europene, Direcţia cultură şi învăţământ
  • 2002–2004 – Secretar general al redacţiei, cotidianul Romániai Magyar Szó
  • 2000-2001 – redactor, cotidianul Romániai Magyar Szó
  • 1999-2000 – reporter, cotidianul Krónika
  • 1997-2001 – traducător, Zone Studio 1995-1999 – reporter, cotidianul Romániai Magyar Szó

GELU MARIAN TRANDAFIR

Gelu Trandafir a studiat jurnalismul în Franţa şi Marea Britanie. Are zece ani de experienţă în presă, lucrând ca producător pentru ProTV, editor şi realizator de reportaje pentru BBC World Service şi editorialist la România liberă, Evenimentul Zilei şi Cotidianul.

Data nasterii: 29 aprilie 1969
Nationalitate: româna
Statut civil: casatorit, 4 copii
Limbi straine: engleza, franceza

Educatia:

  • 1992 – Licenţiat al Facultăţii de Geodezie (1988-1992), Institutul de Construcţii Bucureşti
  • 1996 – Licenţiat al Robert Schuman Institute for Journalism (1995-1996), Angers, Franţa
  • Vizite de studiu media în Marea Britanie si Polonia organizate de Delegatia Comisiei Europene (2006), participant la European Union Visitors Programme (2005), tur de studiu NATO organizat de Misiunea SUA la NATO (2003), studii media europene la Universitatea Catolica din Lyon (2000), studii teologice la Institutul Catolic Sfanta Tereza, Bucuresti (1993-1995)

Cariera profesională:

  • 1996-1999 – Redactor, producător emisiuni, reportaje şi documentare, MTProduction, ProTV
  • 1996-1999 – Redactor, revista Privirea
  • 1999-2000 – Expert relaţii internaţionale, DAPL şi Ministerul Funcţiei Publice
  • 2000-2003 – Redactor, acting desk editor la BBC World Service
  • 2003–2005 – Publicist comentator, editor coordonator, Evenimentul Zilei
  • 2005-2006 – Redactor şef adjunct, Cotidianul

Activitatea publica:

  • Publicist comentator, România liberă, revista 22, Southeast European Times
  • Membru, Fundaţia Ioan Bărbuş
  • 1990-1995 – fost membru PNŢCD (vicepreşedinte TUNŢCD si membru al Delegaţiei Permanente)
  • Membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului din 22 decembrie 2006, la propunerea Preşedintelui României pentru un mandat de şase ani

CRISTINA TREPCEA

Cristina Trepcea a făcut studii de ştiinţe politice şi psihologie în România şi studii de jurnalism în SUA şi Irlanda. A lucrat ca jurnalist de radio, a fost redactor la ProTV, corespondent la Consiliul Europei şi consilier al fostului premier al României.

Data nasterii: 23.01.1968
Nationalitate: româna

Educatie:

  • Institutul Politehnic Bucuresti (1986 – 1991)
  • Diploma obtinuta: Diploma de licenta
  • Scoala de Inalte Studii Politice si Administrative, Universitatea Bucuresti (1992 – 1994)

Limbi straine: engleza, franceza, spaniola

Membru in organizatii profesionale:

  • Membru al Asociatiei Profesionistilor in Relatii Publice
  • Membru al Clubului Presei Tinere

Activitate:

  • Reporter, Radio România (1990 – 1991)
  • Editor, publicatiile: Curierul National (1990-1992), Meridian (1992-1993), Adevarul (1993-1994)
  • Colaborator la San Diego Blade Citizen (1993 – 1996)
  • Senior editor, ProTv (1995-2001)
  • Senior corespondent – Consiliul Europei (1996 – 2001)
  • Consilier de Stat al Primului Ministru pentru Imagine si Comunicare, ianuarie 2001 – noiembrie 2002

Pregatire postuniversitara:

  • Stagiu post universitar in jurnalism si comunicare, Universitatea Dublin, Irlanda
  • Stagiu de pregatire la „The Washington Times” (1993)
  • Non graduate scholarship – University of San Diego – jurnalism, relatii publice si publicitate (1993)

Experienta profesionala:

  • Participari la conferinte si seminarii internationale pe teme de integrare europeana, comunicare si relatii publice în Franta, Belgia, Germania, Ungaria, Cehia, Polonia, Italia, Olanda.
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 94 other followers

%d bloggers like this: