OTV (Oligofren TV) – Campionul mincinoşilor
Noul stadion din Bucureşti, aberant numit Naţional Arena, continuă să stărnească multe discuţii.
Că nu sunt toate în regulă legat de acest stadion, asta e clar, dar la fel de clar este şi că fiecare încearcă să-l folosească pentru interesul propriu.
Astfel Oligofren TV (OTV), pseudoteleviziunea cu pretenţii de televiziune a poporului (probabil Dan Diaconescu se consideră a fi poporul) a devenit un obicei să ia ujn subiect pe care să-l toace până la exasperare.
Cum acum aveau, în paralel cu aberantul serial reîncălzit al jigodiei Tudor Barbu despre sfârşitul lumii, mai aveau şi un serial în care Diaconescu şi încă vreo câţiva nenorociţi îl toacă pe Sorin Oprescu, au găsit momentul ideal ca să se îi mai tragă vreo două doctorului.
Departe de mine gândul de a-i lua apărarea Primarului General al Capitalei, dar mi se pare că trebuie să fii otevist (Otevist – neologism sinonim cu oligofren) ca să mai crezi ce spun jigodiile care apar la pe ecran sun sigla acestei infecţii mediatice.
De exemplu în noaptea trecută am văzut cum afirmaţiile care se făceau depăşeau nu doar limitele bunului simţ ci atingeau chiar limitele maladivului.
Aceste afirmaţii, având în vedere religiozitatea cu care telespectatorii otevişti înghit orice afirmaţie a lui Tudor Barbu referitoare la sfârşitul lumii, indiferent cât de aberantă sau cusută cu aţă albă ar fi, este luată de bună, la fel, probabil. Literă de lege cum ar veni.
Între altele, se dădeau de ceasul mărţii pentru că unii au plătit hot-dog-ul şi sucul consumat, iar alţii, ciocoii, cum le spuneau, se lefăiau cu o tonă de băuturi scumpe şi specialităţi culinare, şalăul de Nil fiind cel mai des adus în discuţie.
Referirea cea mai subliniată însă, s-a făcut referitor la preţul acestui stadion.
Se spunea că a costat 240 e milioane de euro, punându-se asta faţă în faţă cu alte stadioane ale europei.
Se dădeau preţuri de construcţie şi se trăgea concluzia că de acolo şi-a luat Oprescu banii ca să se ducă în Grecia să o facă pe nabab-ul.
Toate stadioasnele de care se vorbea, erau prezentate ca nişte minuni tehnice, dar care au înghiţit cu cel puţin 100 de milioane de euro mai puţin decât Naţional Arena din Bucureşti.
S-a insiste destul de mult pe Alliantz Arena din Munchen.
Stadion care îi impresiona pe cei prezenţi cu un aspect tehnic. Îşi poate schimba culoarea.
Da, semn că întradevăr oamenii erau mnari cunoscători. Dacă avea şi două trei cristale sclipicioase, era şi mai frumos.
Preţul de cost a fost dat iniţial ca fiind de 140 de milioane de euro pentru a scădea apoi la 120 sau 125 de milioane, în funcţie de cine debita chestia.
Evident că prin casele oligotelespectatorilor, indignarea producea adevărate palpitaţii, ceva similar venirii lui Nibiru.
Am fost curios să văd şi eu minunăţia asta, pentru că mi se părea cam curios. Şi am găsit câte ceva pe Wikipedia. http://en.wikipedia.org/wiki/Allianz_Arena
În caz că din fotocopie nu se înţelege bine, iată şi cu copy-paste aceeaşi casetă tehnică:
| Former names | FIFA World Cup Stadium Munich (during the 2006 FIFA Word Cup |
| Location | Munich, Germany |
| Broke ground | October 21, 2002 |
| Opened | May 30, 2005 |
| Owner | Allianz Arena München Stadion GmbH |
| Operator | Allianz Arena München Stadion GmbH |
| Surface | Grass |
| Construction cost | €340 million |
| Architect | Herzog & Meuron ArupSport |
| Capacity | 69,901 (seating and standing) 65,000 (seating only) |
| Executive Suites | 106 |
| Field dimensions | 105m x 69m |
|
Tenants |
|
|
FC Bayern Munich |
|
Deci 340 de milioane de euro şi nu 140, cum ziceau la OTV…
Şi pentru ca oteviştii să nu moară pr… pardon … neinformaţi, iată de pe Libertatea.ro http://www.libertatea.ro/detalii/articol/vezi-cele-mai-scumpe-stadioane-ale-lumii-281237.html încă nişte stadioane pe lângă care National Arena este o glumă.
Cel mai scumpe şase stadioane din lume se găsesc în Marea Britanie şi Canada, câte două arene pentru fiecare ţară, plus câte unul în USA şi Franţa, ţări cu o îndelungată tradiţie sportivă, dar cu apetit pentru implementarea inovaţiilor tehnice şi arhitectonice.
Pe lângă mândria de a fi posesorii unor stadioane intrate în legendă, un lucru demn de consemnat este că suporterii se simt respectaţi, deoarece nu mai urmăresc meciurile în ploaie, printre coji de seminţe şi cu frisoane la fiecare trepidaţie a tribunei, cum se întâmplă adesea în România. Construcţia celei mai scumpe arene din topul Libertatea a costat cu aproape 50.000 de euro mai mult decât ultima tranşă eliberată României de FMI (Fondul Monetar Internaţional), iar cel mai modern stadion din ţara noastră este programat a fi terminat anul viitor.
1. Wembley Stadium
Cost: 1.5 miliarde dolari / 1.045.000.000 euro
Locaţie: Londra (Anglia)
Data finalizării: 9 martie 2007
Capacitate: 90.000 locuri
Proprietar: Federaţia Engleză de Fotbal
Evenimente: Meciurile naţionalei Angliei, finale de Cupa Angliei şi Community Shield, rugby, fotbal american, Jocurile Olimpice 2012, concerte (Metallica, Madonna, U2, AC/DC)
Record audienţă: concert U2, 15 august 2009, 88.000 spectatori
- stadionul dispune de 2.618 toalete, cele mai multe din lume pe un stadion
- Arcul de deasupra stadionului, cu o deschidere de 317 metri este cea mai mare structură de acoperiş din lume
- este cel de-al doilea stadion din Europa, din punct de vedere al capacităţii, după “Nou Camp” din Barcelona
- este denumit Noul Wembley, pentru a-l diferenţia de vechiul Wembley, construit în 1923 şi supranumit “The Home of Football” (“Casa fotbalului”)
2. Olympic Stadium
Cost: 1.4 miliarde dolari / 980.000.000 euro
Locaţie: Montreal (Canada)
Data finalizării: 17 iulie 1976
Capacitate: 66.308
Proprietar: Guvernul regiunii Quebec
Evenimente: Jocurile Olimpice (1976), fotbal american (Montreal Alouettes), baseball (Montreal Expos), fotbal (Montreal Impact)
Record audienţă: concert Pink Floyd, 6 iulie 1977, 78.322 spectatori
- este cel mai înalt stadion din lume (175 m)
- costul construcţiei se va amortiza în 30 de ani
- pe 11 septembrie 1984, Papa Ioan Paul al II-lea a ţinut aici un discurs în prezenţa a 55.000 de oameni
3. Cowboys Stadium
Cost: 1.3 miliarde dolari / 900.000.000 euro
Locaţie: Arlington Texas (SUA)
Data finalizării: 27 mai 2009
Capacitate: 80.000 de scaune
Proprietar: Jerral “Jerry” Wayne Jones – propietarul clubului Dallas Cowboys
Evenimente: All Star Games – Baschet (14 februarie 2010), Concert Paul McCartney (19 august 2009), Concert U2 (12 octombrie 2009), Manny Pacquiao vs. Joshua Clottey meci pentru titlul mondial WBO (13 martie 2010)
Record audienţă: 20 septembrie 2009: Cowboys – New York Giants 31-33, primul meci al sezonului regulat din NFL, 105.121 spectatori
4. Stade de France
Cost: 974 milioane dolari / 680.000.000 euro
Locaţie: Paris (Franţa)
Data finalizării: 28 ianuarie 1998
Capacitate: 81.338 locuri
Proprietar: Consortium Stade de France
Evenimente: concerte (Rolling Stones, Tina Turner, George Michael, U2, Celine Dion), finala Cupei Mondiale (1998), finala Ligii Campionilor (2000 şi 2006), meciuri ale naţionalelor de fotbal şi de rugby ale Franţei, Cupa Confederaţiilor (2003), Cupa Mondială de Rugby (2007)
Record audienţă: finala Cupei Mondiale de Rugby, 20 octombrie 2007, 80.430 spectatori
- este supranumit “Marele Stadion” sau “Vulcanul Naţional”, iar denumirea “Stade de France” a devenit marcă înregistrată
- evacuarea celor 80.000 de spectatori se poate realiza în doar 15 minute
- pentru conceperea vestiarelor arenei constructorii au cerut sfatul lui Michel Platini
5. Rogers Centre (Sky Dome)
Cost: 930 milioane dolari / 650.000.000 euro
Locaţie: Toronto (Canada)
Data finalizării: 3 iunie 1989
Capacitate: 54.000 locuri
Proprietar: Rogers Communications
Evenimente: discursuri (Dalai Lama, Nelson Mandela, JK Rowling), wrestling (WrestleMania VI şi X8), baseball (Toronto Blue Jays), baschet (Toronto Raptors), fotbal american (Toronto Argonauts), concerte (Metallica, Depeche Mode, Radiohead, Backstreet Boys, Janet Jackson, Avril Lavigne)
Record audienţă: finala WrwstleMania X8, 17 martie 2002, 68.237 spectatori
- În aprilie 2006, Rogers Centre a devenit prima clădire din Canada, care a interzis fumatul în interiorul ei
- În complex se află şi un hotel de 348 de camere dintre care 70 cu vedere la teren. La deschiderea arenei, un cuplu a fost filmat de camerele de luat vedere în timp ce făceau sex, iar câteva zile mai târziu un alt bărbat a fost surprins în timp ce se masturba. Acum cei care închiriază apartamentele, trebuie să semneze contracte că nu vor face gesturi scandaloase.
6. The Emirates Stadium
Cost: 770 milioane dolari / 540.000.000 euro
Locaţie: Londra (Anglia)
Data finalizării: 22 iulie 2006
Capacitate: 60.355 locuri
Proprietar: Arsenal FC
Evenimente: fotbal (Arsenal Londra), concerte (Bruce Springsteen, E Street Band, Lionel Richie, Leona Lewis şi Blue), summit franco-britanic (2008)
Record audienţă: Arsenal – Manchester United, 3 noiembrie 2006, 60.161 spectatori
- gazonul, cu dimensiunea de 113×76 m, este cel mai mare din Premier League
- vechiul stadion al lui Arsenal, Highbury, a fost transformat în apartamente, gazonul fiind păstrat în curtea interioară a complexului de locuinţe
- arena a fost proiectată de HOK Sport, cea care a lucrat şi la alte stadioane celebre ale lumii: Australia Stadium (Sydney), Wembley Stadium (Londra), hipodromul Royal Ascot şi terenul central de tenis de la Wimbledon
P.S. Acum când scriu, în studioul OTV a apărut şi Adrian Mititelu, penalul care, din cauză că nu a plătit ce avea de plătit a făcut ca Universitatea Craiova, fosta “campioană a unei mari iubiri”. Ca să spună cât de mare e corupţia în fotbalul românesc. Cu toată ironia de care e capabil, acesta ca să arate că Mitică Dragomir e implicat în măgării, a subliniat că acesta ar fi spus că un stadion costă în jur de 300.000 de euro. Adică asta e o mare minciună, sugera el. Evident că mileardul şi jumătate cât a costat Wembley Stadium o fi o minciună… Poate prin faptul că s-a dus la OTV crede că astfel scapăm de puşcărire ca minimogulul
Chiar nu înţeleg, la OTV se poate face orice afirmaţie iar cei de la CNA pot continua la nesfârşit să nu observe?
Păi de ce dracu mai plătim acest CNA care face umbră pământului degeaba? Oare ce mai trebuie să facă OTV ca să fie închis definitiv, iar cei care lucrează acolo să răspundă penal pentru afirmaţiile pe care le tot fac? Mint, calomiază, incită la dezordini sociale, fură cu nesimţire (aşa se numeşte emiterea de reluări a onor amisiuni fără a fi precizat că e vorba de o reluare, dar lăsând pe ecran numărul la care se poate trimite un SMS pentru a se intra în direct, fiecare SMS costând 0,44 de euro. )… CNA-ul … nimic, parcă ar avea orbul găinii …
Poate nu face chiar degeaba chestia asta. Poate închid ochii contra unor anumite avantaje materiale. Unii spun că membrilor CNA l-a crescut rău de tot piciorul de la o vreme…
P.P.S. Voi reveni cu încă un subiect legat de o declaraţie a celor care au pus gazonul pe National Arena …









Comentarii recente