Acasă > Afaceri, Economic, Finanțe, Analize, Întrebări, Ipoteze, Păreri, Presă > EVZ: Omul-punte dintre Voiculescu şi ruşii de la Alro şi Gazprom. Cine arde gazul ieftin românesc?

EVZ: Omul-punte dintre Voiculescu şi ruşii de la Alro şi Gazprom. Cine arde gazul ieftin românesc?

evz.ro :

Misteriosul om-punte între ruşi, Voiculescu şi Ioan Niculae. Cine arde gazul ieftin românesc?

Dan Victor Alesandru, fost secretar de stat la Economie, impus de Felix, a ajuns unul dintre cei mai importanţi oameni de afaceri din piaţa româno-rusă a gazelor.

Dan Victor Alesandru, fost secretar de stat în Ministerul Economiei în primul guvern Tăriceanu, actual director al grupului de firme InterAgro, este cercetat – alături de magnatul Ioan Niculae şi alte 39 de persoane – în dosarul gazelor naturale sub acuzaţiile de complot şi subminare a economiei naţionale.

Impus în cabinetul Tăriceanu la insistenţele lui Dan Voiculescu, Alesandru a fost destituit după opt luni pentru semnarea unui memorandum prin care gruparea rusă de la Alro Slatina primea energie electrică de la Nuclearelectrica.

Prietenii de la Alro, suspicios de generoşi, i-au dat firmei de familie a lui Alesandru 30% din acţiunile Conef Gaz, una dintre cele două firme intermediare prin care Gazprom exportă gaze în România în perioada 2010-2030.

Prietenia cu gruparea Alro-Matsitski

Unul dintre foştii oficiali ai Ministerului Economiei cercetaţi în dosarul instrumentat de DIICOT este Dan Victor Alesandru, impus de Partidul Conservator în funcţia de secretar de stat în primul cabinet Tăriceanu, cu atribuţii de coordonare a Departamentului de Politici Energetice.

Potrivit algoritmului, postul aparţinea liberalilor, dar conservatorul Dan Voiculescu a făcut mari presiuni pentru ca Alesandru să-l ocupe. Asta deşi postul de ministru plin fusese atribuit tot unui om de nădejde al lui Voiculescu, Codruţ Sereş.

Din ianuarie până în martie 2005, Alesandru a coordonat doar zona energetică, iar din martie a preluat şi sectorul de gaze naturale, aflat în coordonarea unui coleg liberal.

Alesandru n-a avut viaţă lungă în minister. Pe 25 august 2005, la aproape o lună după ce a semnat memorandumul dintre Nuclearelectrica şi Alro Slatina, prin care combinatul controlat de rusul Vitali Matsitski primea curent electric mai ieftin, produs la Cernavodă, Alesandru a fost demis de Călin Popescu Tăriceanu.

N-a fost singurul scandal legat de Alesandru. Pe 24 ianuarie 2005, cu trei zile înainte de a prelua funcţia de secretar de stat, Alesandru a primit de la ministerul condus de colegul şi prietenul său Codruţ Sereş un contract de lucrări de la ROMGAZ în valoare de aproape zece miliarde lei.

Contractul i-a revenit printr-o licitaţie controversată firmei Vital Gaz SRL, o companie de distribuţie şi service din sectorul de gaze naturale unde Alesandru era director şi acţionar minoritar, alături de două firme off-shore.

Pe 27 ianuarie 2005, Alesandru s-a instalat la Ministerul Economiei, una dintre societăţile subordonate fiind chiar Romgaz, cea pentru care Vital Gaz avea să efectueze lucrările contractate.

Soţii Alesandru, “rentieri” pe 20 de ani la Gazprom

După destituire, Alesandru a devenit membru în Consiliul de Administraţie al firmei Conef Gaz SRL, firma intermediară a ruşilor de la Alro prin care Gazprom exportă gaze în România.

Pasul al doilea a fost intrarea în acţionariatul Conef Gaz SRL, unde firma de familie a soţilor Dan Victor şi Maria Diana Alesandru, Distrirom SRL Popeşti Leordeni, deţine 30% din acţiuni. Întrebarea de o mie de puncte la care ar trebui să ne răspundă procurorii DIICOT este pe cine reprezintă, de fapt, Dan Victor Alesandru.

Nimeni nu este naiv să creadă că un simplu secretar de stat demis din Ministerul Economiei, după 8 luni petrecute acolo, la presiunile lui Dan Voiculescu şi ale ministrului Codruţ Sereş, a făcut servicii atât de preţioase grupării Alro- Gazprom, astfel încât să merite o felie de 30% din tortul comisionului de 10% la importul a peste 50 de miliarde de metri cubi de gaze din Rusia, operaţiune care se întinde până în 2030.

Alesandru este foarte apropiat de Ioan Niculae. L-a ajutat în toate afacerile cu zona controlată de rusul Matsitski, a preluat directoratul grupului de firme InterAgro.

Cu toate acestea, Alesandru este mult mai legat de Dan Voiculescu, omul care l-a impus în partidul Conservator şi i-a negociat funcţia de la Ministerul Economiei.

Alesandru nu era un om sărac la intrarea în politică. În cele două declaraţii de avere completate la venirea şi plecarea din MEC, Alexandru se declară proprietarul unei vile de 400 metri pătraţi, a 1,5 hectare pădure, la care se adaugă acţiuni de peste 200.000 euro şi conturi însumând 120.000 euro.

50 miliarde metri cubi de gaze 
aduce Alesandru din Rusia în următorii 20 de ani

CIUDĂŢENIE

Sereş, prezent la semnarea contractelor Gazprom

Revista “Capital” a consemnat în mai 2006 curioasa atitudine a ministrului de atunci al Economiei, Codruţ Sereş. La nivel de declaraţii politice, Sereş înfiera intermediarii folosiţi de Gazprom în exporturile către România şi cerea să fie analizate comisioanele, care erau de 10% din valoarea fiecărei tranzacţii.

Asta nu l-a oprit să fie prezent atât la semnarea acordului dintre oficialii Gazprom cu cei ai Conef, cât şi la întâlnirea în care s-a semnat prelungirea până în 2030 a contractului Gazprom cu puiul românesc al ruso-germanilor de la Wintershall Erdgas Handelshaus, un al treilea furnizor de gaze ruseşti care intra pe piaţa românească.

Ambele contracte au fost parafate de principiu la Moscova, dar vicepreşedintele Gazprom Alexei Medvedev a venit în România pentru impunerea partenerilor români desemnaţi.

Sereş nu avea practic ce să caute la anunţarea de către Medvedev a unor acorduri private care nu implicau din punct de vedere contractual statul român, fiind încheiate între entităţi private.

“Povestea preţului ridicat plătit de România la importul de gaze naturale este infirmată astfel de parafarea unui contract care vorbeşte despre preţuri cu până la 20 de dolari mai mici decât cele plătite de Romgaz pentru importul celor peste trei miliarde de metri cubi de gaze naturale de la Gazprom prin Wintershall”, scriau atunci jurnaliştii de la Capital.

Cine arde gazul ieftin românesc?

AJUTOR DE STAT

Combinatele chimice româneşti au primit subvenţii de preţ în schimbul livrării de îngrăşăminte ieftine pentru agricultură

Piaţa gazelor naturale este relativ constantă în orice ţară, plusurile intervenind în caz de boom economic, iar minusurile, pe timp de criză. România are o piaţă liberalizată doar pe hârtie cât timp preţurile rămân controlate de către autorităţi.

Consumatorii casnici sunt (aproape) prizonieri ai unor distribuitori, cei industriali având, aşa cum veţi vedea, o mai mare libertate de mişcare în alegerea furnizorilor de gaze.

Deoarece datele pe 2011 încă nu sunt accesibile, le vom trece în revistă pe cele din 2010, rezultate dintr-un raport al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), pentru a vedea pe ce se războiesc, efectiv, producătorii şi importatorii de gaze.

Importurile de gaze naturale ale României au fost în 2010 mai mari cu 16,5% faţă de 2009. Pe fondul scăderii producţiei interne de la Petrom şi Romgaz cu 2,8%, România a importat gaze indirect din Rusia prin doi intermediari consacraţi, agreaţi de Gazprom, companiile WIEE România şi Conef Gaz. Aceşti doi intermediari au livrat gaze principalilor consumatori, respectiv GDF Suez Energy România, E. ON Energie România, Romgaz Import sau ELCEN Bucureşti.

Potrivit ANRE, WIEE a acoperit în 2010 circa 18,5% din importuri, faţă de 17,6% în 2009, iar Conef Gaz a avut o cotă de 2,13%, la fel ca în 2009. Gazele produse în România în 2010 au reprezentat 82,84% din consum, faţă de 85,28% în 2009, în timp ce importurile au acoperit 17,16% din total, comparativ cu 14,72% în 2009.

Romgaz, companie cu capital de stat, a produs în 2010 5,776 miliarde metri cubi de gaze, iar austriecii de la OMV Petrom au extras 5,16 miliarde metri cubi, cele două societăţi asigurând împreună necesarul a peste 97% din piaţă.

18% din gazele ieftine nu ies la socoteală

Analizând cifrele ANRE, dacă producţia internă din 2010 a asigurat 97% din piaţa românească, de ce am importat aproape 21% din necesar, prin intermediari, din Rusia?

Este limpede că 18% din gazele din intern se duc “undeva”, cel mai probabil se exportă la preţuri “ruseşti”, cu un câştig triplu. Iar gaura în necesarul de consum făcută prin export de gaze ieftine se acoperă prin import de gaze scumpe, via intermediarii Gazprom. Iţele acestor exporturi şi importuri trebuie descâlcite de procurorii DIICOT.

Inventarul perdanţilor

Tot din cifrele ANRE rezultă că utilizatorii casnici, care ard cam 20% din consumul anual de gaze, ar putea primi doar gaz de producţie internă, la un preţ de 160 $/1.000 mc sau, cel mult, 200 $/1.000 mc. Ar fi de unde, dar nu se întâmplă aşa.

Prin reglementările ANRE, populaţia plăteşte 290 $/1.000 mc, un mix rezultat din media preţului gazelor de import şi a celor interne. Tot ANRE îi obligă pe producătorii interni Romgaz şi OMV Petrom să nu vândă gazele pe care le extrag la preţurile reale din piaţă, ci la preţuri cel mult egale cu preţul de coş, stabilit artificial.

Din discount rezultă, normal, pierderea unor bani de către Romgaz şi OMV Petrom. Paguba estimată de Banca Mondială este de 7 miliarde lei anual, adică aproape 1,7 miliarde euro. Dacă austriecii au mai fentat ANRE şi au mai exportat gaze la preţuri de piaţă, Romgaz a respectat cu sfinţenie reglementările.

Pe de altă parte, principalii furnizori de gaz la preţ reglementat, EON si GDF, care aprovizionează aproape toţi consumatorii casnici, au fost obligaţi în perioada 2009-2010 să vândă la preţ de coş, asta deşi 40% din gazul distribuit provenea din Rusia.

Din respectarea reglementării ANRE, EON şi GDF au avut numai în 2010 o pagubă de peste 100 milioane euro. După cum vedeţi şi poate părea incredibil, principalii actori din vodevilul gazelor pierd.

Alro, intermediar Gazprom pentru România

Şi totuşi, cine câştigă, cine arde gazul ieftin din producţia internă? Combinatele chimice grupate în InterAgro, controlate de Ioan Niculae, Azomureş şi alţi consumatori industriali.

Preţul stabilit de ANRE pentru combinate a fost de 200 $/1.000 mc, iar grupul controlat de Niculae le-a obţinut cu preţul special de160 $. Şi asta în ciuda datoriilor eşalonate şi reeşalonate la stat, lipsa datoriilor fiind prin lege o condiţie esenţială de acces la gaze “cu subvenţie”.

Diferenţa de 40 de lei între preţul de combinat şi cel “cu dedicaţie” pentru InterAgro este anchetată, printre altele, de DIICOT. Firele afacerilor InterAgro nu pot fi înţelese fără a vedea ce hram poartă pe piaţa românească cele două companii care intermediază, prin contract direct cu Gazprom până în 2030, importul gazelor ruseşti în România, WIEE şi Imex Oil. Şi ele se luptă pentru câştigarea de contracte cu consumatorii şi distribuitorii autohtoni. Lider detaşat între cei doi importatori este, deocamdată, “veteranul” WIEE, un joint-venture între ruşii de la Gazprom şi nemţii de la Wintershall, companie care aparţine grupului german BASF.

În economia scandalului InterAgro, firma ruso-germană contează mai puţin, fiindcă nu de la ea se aprovizionează Ioan Niculae. Legată direct nu doar de Niculae, ci şi de foşti sau actuali oficiali din Romgaz, ANRE sau Ministerul Economiei este un celălalt importator agreat de Gazprom, Imex Oil, intrat pe piaţă abia în 2007, dar care are contract, ca şi WIEE, până în 2030.

Imex Oil, casa de comerţ cipriotă, este controlată prin Conef Gaz şi Conef Energy de către ruşii de la Alro Slatina, în frunte cu Vitali Matsitski. Mai exact, Conef Energy a încheiat contractul cu Gazprom, aceasta operează în piaţă prin firma Conef Gaz, cea care deţine licenţa de furnizare în piaţă. Alro deţine integral firma Conef şi toţi puii ei, iar Conef este, la rându-i, acţionar minoritar la Alro.

Niculae, ajutat de ruşii de la Alro

Apropiat de directorii Alro Gheorghe Dobra şi Marian Năstase, Niculae derulează afaceri în principal cu gruparea Alro-Matsitski, care-i dă gaze mai ieftine.

La schimb, Niculae a oferit ruşilor un teren pentru construcţia unei centrale electrice de 1.000 MW la Turnu Măgurele, care să le asigure independenţa în aprovizionarea cu curent electric.

Într-un interviu pentru Business Standard din toamna anului 2010, Niculae recunoştea că foloseşte şi gaze din import, nu doar pe cele din producţia internă: “Totalul importurilor noastre este de 130 milioane metri cubi pe lună, din care circa 100-105 milioane sunt pentru consumul unităţilor noastre”.

În acelaşi interviu, el a mai dezvăluit că InterAgro importă gaze prin Imex Oil, dar şi direct din Rusia, refuzând să numească furnizorul, dar şi faptul că gazul în surplus l-a vândut unor alţi mari consumatori, precum Uzinele Sodice Govora şi Azomureş.

În 2008, proprietarul InterAgro era deja unul dintre principalii furnizori interni de gaze, ajungând la o cotă de aproape 30%. Criza i-a afectat activitatea combina telor, iar afacerile cu gaze au coborât sub 1% din piaţă.

Totalul importurilor noastre este de 130 milioane metri cubi pe lună. Avem cantităţi suplimentare oricând la dispoziţie.“
IOAN NICULAE, patronul InterAgro

83 la sută din gazele consumate în economie
se extrag din România

NECESAR. Piaţa românească înghite anual 11 miliarde metri cubi de gaze

Articol original: Misteriosul om-punte între ruşi, Voiculescu şi Ioan Niculae. Cine arde gazul ieftin românesc?

Data publicării: 13 Ianuarie 2012

Autor: Nicoleta Savin

Alte articole de același autor:  Nicoleta Savin

  1. Ioan Ion
    14 ianuarie 2012 la 16:49 | #1

    Ruşii lasă să se înţeleagă că ar putea închide Alro Slatina .

    Declaraţiile sindicaliştilor ar putea avea ca scop determinarea autorităţilor guvernamentale de a lua măsuri pentru ca Alro să-şi poată contracta întreaga energie de care are nevoie
    Marturiile unui lider de sindicat de la Alro Slatina.
    Sant Ioan Ion, presedintele Sindicatului Solidaritatea Alro, si dezmint stirea. Altele sant interesele.
    Iata realitatea.
    Ruşii lasă să se înţeleagă că ar putea închide Alro Slatina (ALR), la zece ani după ce l-au preluat (pentru 11,5 mil. dolari), perioadă în care au făcut profituri de 2 mld. lei şi au încasat dividende de aproape 1,3 mld. lei. Zvonurile care au bulversat bursa ar putea face parte din războiul psihologic dintre acţionarii Alro şi stat pentru obţinerea de energie ieftină, în condiţiile în care Hidroelectrica nu mai livrează energie ieftină către Alro din cauza secetei.
    Declaraţiile sindicaliştilor ar putea avea ca scop determinarea autorităţilor guvernamentale de a lua măsuri pentru ca Alro să-şi poată contracta întreaga energie de care are nevoie. Turcii de la Azomureş şi Ioan Niculae, proprietarul Interagro, au folosit şi ei astfel de strategii de intimidare în ultimii ani, ameninţând cu închiderea combinatelor pentru a determina statul să le furnizeze gaze ieftine.
    Compania nu şi-a publicat încă rezultatele aferente trimestrului patru din 2011 la care fac referire sindicaliştii, dar dintr-un calcul simplu se pare ca Alro a inregistrat un profit de peste 8 milioane $ pe ultimele 3 luni din 2011.
    In 2011 Alro a realizat un profit brut de 76,1 milioane $, cu 19% mai mult decat cel aprobat prin buget.
    În primele nouă luni, Alro a avut un profit net de 222 mil. lei, 65.294.000$, la un curs de 3.4 lei/$.
    Compania nu şi-a publicat încă rezultatele aferente trimestrului patru din 2011 la care fac referire sindicaliştii, dar dintr-un calcul simplu se pare ca Alro a inregistrat un profit de peste 8- 10 milioane $ pe ultimele 3 luni din 2011, functie de cursul valutar.
    Fac apel catre Guvernul si Presedentia Romaniei, sa apere Interesului National.
    Ajunge cu praduiala in aceasta tara. Daca Alro Slatina, este o gaura neagra a economiei sa fie inchisa, iar daca nu, nu.
    Tara este prea saraca Domnule Presedinte si domnule Prim-Ministru, nici nu va inchipuiti ce inseamna sa nu ai ce pune pe masa copiilor decat uneori, sau sa nu ai cu ce sa-i trimiti la scoala, condamnand-ui din start la o viata de mizerie.
    Saracia in care se zbat miile de salariati disponibilizati de la Alro, ArcelorMittal, si multe alte firme, este doar rezultatul dezastruos al inexistentei unei strategii pe termen lung de dezvoltare a statului.
    Poporul roman nu are nici o vina, deoarece clasa politica trebuia sa se ocupe de acest lucru, dar nu a facuto.
    Cum este posibil ca in tara ta sa ti se spuna ca nu iti place munca si ca esti slab pregatit, iar in strainatate romani sant apreciati, pentru ca sant harnici si destepti.
    S-a gandit cineva ca in Romania, datorita salariilor foarte mici, total insuficiente pentru ati intretine familia, muncitorul nu este motivat sa fie eficient si inventiv, pentru ca este apasat in fiecare clipa a vieti sale de neajunsurile cu care se confrunta zilnic.
    Domnule Presedinte si domnule Prim-Ministru Salariul minim pe economie este o rusine pentru cetateni acestei tari.
    Adevaratele probleme ale romaniei nu sant create de nivelul salariilor, chiar va propun sa dublati salariul minim pe economie.
    Doar asa vom reusi sa scoatem poporul si tara din impasul in care se afla.
    Salariile foarte mici nu fac altceva decat sa creasca veniturile patronilor si directorasilor de firme si firmulite, care traiesc viata de huzur prin hoteluri de lux din strainatate si cluburi de noapte, sau achizitionand vile si case de vacanta, uneori prin strainatate si masini de lux.
    Aceste lucruri fiind posibile in primulrand, datorita salariilor total nesemnificative.

    DAR, poate aceste lucruri nu sant de importanta nationala pentru Presedinte si Premierul Romaniei, poate importanta numarul unu a tari este cum sa-si maximizeze profitul Rusi de la Alro, prin transfer de profit de la HIDROELECTRICA.
    Eu sant sigur ca daca Alro ar fi achizitionat energie la pretul pieti reglementate de 160-170 lei pe MW/h, ALRO ar fi avut la sfarsit de an 2011 un profit de aproximativ 54 milioane $, iar Hidroelectrica in loc de 10 milioane lei, la sfarsit de an 2011, ar fi avut cu cel putin 18 milioane$ profit net mai mult.
    In concluzie, Alro Slatina va ramane profitabila si nu se va inchide, daca accepta sa contracteze energie la pretul pietei de 160 lei MW/h, asa cum a declarat noul CEO Hidroelectrica, Dragoş Zachia-Zlatea, că vrea ca preţurile să ajungă la 160 de lei pe MWh, cât este media pentru piaţa reglementată.
    Intradevar pe piata de echilibrare pretul este piperat atinge 245 lei MW/h, ceace ar prezenta o problema pentru Alro, dar si pretul de113 leiMW/h, este hotie de hotie.
    Precizez ca pentru scandalul cu energia ieftina de la Alro Slatina, de la sfarsitul anului 2006 si inceputul anului 2007, am fost dat afara abuziv de la Alro si s-a incercat linsarea mea, la inceputul anului 2007, dar Dumnezeu le-a dejucat planurile.
    Stiu ca nu este de glumit.
    Dar oare este posibil ca in anul 2009, moartea lui Ovidiu Muşetescu, fost ministru al APAPS din data de 18 octombrie sa aibe legatura cu moartea lui Radu Timofte, fostul director al SRI, care se produce la o zi diferenta?
    Oare au legatura intre ele si impreuna cu controversatul dosar al privatizari Alro, in care printre alti erau implicati si Traian Basescu si casa de avocatura care a participat la privatizarea Alro in 2001, Zamfirescu Racoti Predoiu ?
    Cert este ca in septembrie 2009, Preşedintele Traian Băsescu i-a adresat ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, o cerere privind declanşarea procedurilor legale pentru urmărirea penală a fostului ministru al Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiunilor Statului, Ovidiu Muşetescu.
    Acum ce va mai urma?
    Sindicatele Galbene si Vitali M JEFUESC acest popor de doua ori

    Prima oara, prin preţul la importul de gaze naturale este mare, deoarece gazele de import aduse in tara, prin omul de afaceri rus care detine Alro Slatina, Vitali M. Sant cele mai scumpe gaze naturale din europa.
    A doua oara, Alro Slatina foloseste cea mai ieftina energie electrica de la Hidroelectrica pentru productia de Aluminiu de la Slatina, maximizand profitul brut care pe anul 2011 este de 76,1 milioane $, cu 19% mai mult decat cel aprobat.
    REFUZ sa accept Hotia, Minciuna si sint scarbit, de multe lucruri mizerabile, care se intampla zi de zi, in Romania si in lume.
    De exemplu ,,INVESTITORII STRATEGICI”, afacesisti onorabili, care nu fura niciodata.
    Da, ,,Ei” nu fura niciodata ,,Ei” Legalizeaza Hotia, prin reduceri de taxe si impozite si alte facilitati, doar de ei stiute, maximizand profitul, FURAND si mai mult aceast popor.

    Si ,, Ei” sant protejati ai mafiei din politica si justitie, de fapt pentru ca FRATIA sa fie si mai puternica, chiar fac afaceri impreuna.

    Nu este strigator la cer?

    Poate ne intrebam,,De ce nu face nimeni nimic in aceasta tara”?

    Justitia nu exista pentru cei de la Alro Slatina, deoarece Alro este protejata de doua case de avocatura de prim rang.
    1. STOICA & Asociaţii, condusa de Valeriu Stoica, Profesor universitar in drept si fost Ministru al Justitiei.
    2. Zamfirescu Racoti Predoiu., unde ministrul justiţiei, Cătălin Marian Predoiu este ginerele (afin de gradul 1) al lui Calin Andrei Zamfirescu,firma de avocatura de unde a plecat în funcţia de ministru al Justitiei.

    Oare potectia fata de Alro Slatina in afara Justitiei, o exercita si Institutia Prezidentiala?
    Rusine TRADATORILOR.
    Sant constient ca in fata mafiei de la Alro si a mafiei care guverneaza aceasta tara , deoarece Romania este un stat de tip mafiot, de unul singur nu am nici o sansa.
    Dar nu ma las prostit si intoxicat si nu pot sa tac. Eu iau ATITUDINE. Faceti si voi la fel.
    ROMANI, nu va lasati INTOXICATI. LUATI ATITUDINE.
    Frati romani, ziua dezrobiri a sosit.

    Cerem justitiei sa faca justitie.

    Cerem stoparea intrventiilor nelegitime in justitie si institutiile statului si pedepsirea celor vinovati, indiferent de functie.
    Cerem restituirea societatilor comerciale privatizate fraudulos, confiscarea averilor dobandite fraudulos si pedepsirea celor vinovati.
    Cerem incetarea perioadei de coruptie, lacomie, ura, dusmanie, dezordine, de Anarhie a Democratiei in general si Instaurarea principiilor Democratiei autentice, a moralei crestine bazata pe dragostea si impacarea dintre semeni.
    Cerem respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale al omului in statul national si unitar roman, fara discriminari de orice fel.
    Nu dorim ca aceste lucruri sa se intample prin fapte de agresiune, sau dusmasinie, ci prin aplicarea principiilor democratice a statului constitutional de drept, prin revenirea la traiului si obiceiurile, traditionale.
    Cerem Presedentiei, Guvernului si Parlamentului Romaniei sa-si respecte obligatia constitutionala si sa serveasca intereselor Poporului Roman.

    Intelegeti ca asa nu se mai poate.
    Transmiteti mesaje de sustinere la E-mail – solidaritateaalro_ioan@yahoo.com
    Oare acum ce va mai urma? Vor reusi sa ma linseze?
    Cel putin traiesc in Adevar si Libertate, ceace inseamna ca sant Responsabil.

    Cu stima,

    Conducerea Sindicatului Solidaritatea Alro

    Presedinte

    Ioan Ion

  2. 14 ianuarie 2012 la 22:41 | #2

    Ioane, personal nu știu absolut nimic despre cum merg treburile la voi în afară de ceea ce văd în media. În caz că vrei să știi nu mă interesează personal dcât ca principiu.
    Ce știu însă este că în românia există extrem de multă mizerie, mafie pur și simplu. Habar n-am poate voi vaceți excepție.
    Ce văd însă este un lucru.Spui ceva ce depășește atribuțiunile unui sindicat, oricare ar fi el. Zici: ”Cerem Presedentiei, Guvernului si Parlamentului Romaniei sa-si respecte obligatia constitutionala si sa serveasca intereselor Poporului Roman.”
    Eu știam că atribuțiunile unui sindicat se restrâng la a apăra interesele membrilor săi și nu de a se erija in instiruție care si-și permiră să îi ceară ceva Președintelui țării și nici de a vorbi în numele Poporului Român (cu majuscule cum scrii tu). Din punctul meu de vedere Președintele României nu a încălcat sub nici o formă interesele românilor.

    P.S. Știi ce e interesant? Căutarea Google ”Sindicatul Arlo Slatina nu îmi returnează nici un rezultat. Nu aveți un site? Eram curios cam cum arată declarațiile de avere (din câte știu acestea trebuie să fie publice). Ale altor sindicaliști sunt cel puțin … uimitoare. ;) Bogăție nu glumă …
    În fine, era doar o curiozitate. Dacă le găseam ziceam că e o dovadă de transparență.
    Că veni vorba de bani, voi cu cât plătiți pe zi sindicaliștii care participă la mitinguri antiguvernamentale. Cică la mitingul ăla unde s-a dansat Pinguinul sindicaliștii din Constanța au primit 500.000 lei vechi, transport și mâncare.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 43 other followers