Taticule

Tăticule

 

Când sunt copiii noştri mici

Noi pentru ei suntem Tătici

Ce gingaş e şi sună bine

Tăticule, mi-e dor de tine

Dar anii trec deodată

Nu mai eşti Tătic, acum eşti Tată

Dar şi aşa tot sună bine

Tată, îmi este dor de tine

Dar cresc, nu le mai eşti pe plac

Din Tată, tu devii Babac

Şi vorba sună trist şi gol

Babacule, mai dă-mi un pol

Dar viaţa e un foc de paie

Şi vrei nu vrei, ajungi Tataie

Iar vorba ta, în râs luată

Tataie, ia mai las-o baltă…

Şi-n anii care-ţi mai rămân

Te vor numi doar Al Bătrân

Şi vorba lor te năuceşte

Bătrâne, ce-ţi mai trebuieşte?

Copile, tu să ai ştiinţă

Am fost un tată cu credinţă

Şi din puţin, de-a fost să fie

Eu am răbdat şi ţi-am dat şi ţie

Dar fă-mi, te rog, o bucurie

La cimitir, de vii la mine

Să-mi zici ca în copilărie

Tăticule, mi-e dor de tine