Iubiți teatrul radiofonic? Poftiți de ascultați … bate gongul

Era o vreme când ascultam cu sfințenie, la radio, teatru radiofonic.

Am descoprit un site unde cei care iubeau genul pot asculta spectacole de o calitate indiscutabilă. Îi invit și pe cei care nu au experimentat asta, să încerce. Cred că va fi o experiență ce merită încercată.

Poftiți vă rog, dați clic și intați în magica lume a teatrului adevărat… 

http://www.eteatru.ro/

Dramaturgia europeană contemporană – O înţelegere creativă a lumii…

Autor: Sanda Socoliuc

 www.eteatru.ro prezintă, în luna mai 2012, o selecţie de spectacole radiofonice realizate după texte ale dramaturgilor contemporani din mai toate ţările Europei, de la irlandezul Samuel Beckett (1906-1989), la franco-elveţianul Valėre Novarina (n. 1947) , de la polonezul Slavomir Mrozek (n. 1930), la rusul din Irkutsk Alexander Vampilov (1937-1972), de la grecul de 42 de ani, Stamatis Polenakis, la cehul Vaclav Havel (1936-2011), etc. Într-un anume fel, teatrul este (sau poate deveni) „o altă viaţă a noastră”, în care ne regăsim, ne respingem, ne explicăm pe noi înşine, ne dezaprobăm, ne acceptăm… 

Secolul 20, un secol tulburat şi tulburător, a produs şi în teatru – scriitură dramatică, artă teatrală – mutaţii peste mutaţii, într-un ritm frenetic. Energia creatoare, inventivitatea abundă, până la dezorientare, în Europa secolului trecut. Greu de clasificat,  teatrul ambiţionează şi izbuteşte, adeseori, să devină o reconstruire (sau reconstituire) nelimitată a existenţei fie în aspectele ei strict individuale, fie în cele colective, sociale, politice, etc. Neliniştit se arată şi secolul care a început de mai bine de un deceniu. Ce este anacronic în dramaturgie, ce trebuie schimbat şi cum? Răspunsurile din domeniul teatrului european contemporan sunt diverse şi inegale în căutarea unui nou suflu, a unui nou sens, a unor noi maniere de adresabilitate.

Absurdul, irealitatea realităţii, presentimentul apropierii unei catastrofe exterioare, interioare, subiecte noi, inimaginabile în alte secole, au apărut şi apar zi de zi, fiind exploatate din plin de dramaturgi şi, în general de oamenii scenei.

„Teatrul popular”, „teatrul angajat”, „teatrul absurdului” sunt trei maniere importante de a face teatru în perioada care a urmat Celui de-Al Doilea Război Mondial. Experiment şi inovaţie, avangardă sau modernism extrem, apoi post-modernism (cu debutul prin deceniul 8 al secolului trecut), o efervescenţă nemaiîntâlnită a căutărilor în arta teatrală, toate acestea pun în discuţie, ba şi răstoarna sau numai subminează, conceptele de care teatrul părea că nu se va lipsi niciodată. Simplist spus, dar deloc unificator, teatrul european contemporan se poate defini prin diversitate. Totul este în mişcare, în evoluţie şi în revoluţie, inclusiv limbajul, semnificaţia şi structurile operei dramatice şi a spectacolului teatral propriu-zis. S-a căutat şi continuă să se caute o regenerare a teatrului şi rezultatele se dovedesc a fi mai mult decât interesante şi contradictorii, incitante şi, adeseori, convingătoare.

Vă puteţi face o părere personală accesând pe parcursul lunii mai, www.eteatru.ro şi ascultând piesele din dramaturgia europeană care vă sunt propuse.

Dacii – Adevăruri tulburătoare

Dacii – Adevăruri Tulburătoare

(Film documentar 2012)

Filmul documentar Dacii – Adevăruri Tulburătoare, din anul 2012, este parte dintr-un proiect care își dorește recuperarea adevărului istoric, având în vedere diversele controverse actuale privind istoria poporului român. De unde ne tragem? Daci sau romani? Care este adevărul?

Multe dintre teoriile pe baza cărora s-a construit istoria României, istoria românilor, cea perpetuată pe cale orală și cea care se învață în școli, sunt contestate și răsturnate cu argumente venite din partea istoricilor români pro-Dacia.

Rescrierea istoriei poporului nostru poate începe odată cu dovezile științifice la care se face referire în argumentația bazată pe izvoare istorice autentice, acestea aducând informații inedite, dar foarte valoroase în determinarea adevărului istoric.

Diverse personalități și specialiști în domeniu vorbesc despre aceste adevăruri, pentru mulți tulburătoare, despre adevărata istorie a românilor, despre istoria Daciei.

Documentarul este bazat pe teoriile și argumentele aduse de către cei care contestă o mare parte din actuala formă în care este scrisă istoria poporului nostru: General (rez.) dr. Mircea Chelaru (fost Șef al Marelui Stat Major al Armatei Române), Dr. Napoleon Săvescu (director fondator al Dacia Revival International Society), General (rez.) Nicolae Spiroiu (fost Ministru al Apărării Naționale), Prof. dr. Mihai Popescu (Biblioteca Militară Națională), Prof. univ. dr. Alexander Rodewald (directorul Institutului de Biologie Umană al Universității din Hamburg, Germania), Dr. Georgeta Cardoș (cercetător științific biolog specialist pe genetică a€“ Institutul Victor Babeș), Prof. doctorand Sebastian Stănculescu (paleografie și antropologie culturală).

 În urma cercetărilor de paleogenetică efectuate recent în Germania, la Hamburg, pe oase și dinți din situri românești de acum 3000-5000 de ani, sunt puse mari semne de întrebare privind teoriile și cercetările care stau la baza istoriei oficiale a României.

Recuperarea adevărului istoric în ceea ce privește proveniența neamului românesc este un demers fără de care nu se poate recupera deminatatea națională. Dacii, erau considerați de către Herodot ca fiind “cei mai viteji și mai drepți dintre traci”, iar aflarea adevărului istoric privind acest popor brav trebuie să fie o prioritate pentru noi românii, pentru România, pentru ISTORIE!

Autor: Vlad Teodorescu

Publicat: 17 Martie 2012

Sursa: zigzagonline.ro

Pe același site, vezi și:

(eu zic că merită)

România – ţinta ironiilor din Europa?

 Românismul s-a păstrat pe cale orală – 1 decembrie 1918. România, 93 de ani

BASARABIA – Prăbușirea unei lumi“ 

“The Real Romania – Adevărata Românie“

Scriitorul ungar Ákos Kertész cere azil în Canada

Scriitorul ungar Ákos Kertész a cerut azil în Canada susținând că a fost victima unor atacuri în țară. Kertész a plecat în Canada pe data de 29 ianuarie și a cerut azil în urma reacțiilor pe care le-a provocat un articol în care critica Ungaria în contexul Holocaustului.

Autorul de 79 de ani de origine evreiască a afirmat că poporul ungar este unul genetic servil și că nu și-a asumat niciodată rolul pe care l-a jucat în Holocaust. Din cauza acestor afirmații el susține că a fost atacat și insultat pe stradă și că a suferit daune psihice și amenințări în urma cărora simte că viața îi este în pericol.
Scriitorul a afirmat că decizia de a părăsi Ungaria a fost una dificilă și că speră să se poată întoarce la un moment dat într-o țară „democratică, umană și tolerantă.”

Autor:  Andreea Chebac

Sursa: bookblog.ro

NOTE DE CĂLĂTORIE de Lucian Bureriu

 Precizare: Am primit textul următor pe mail din partea autorului. Sper că va accepta propunerea  ca următoarele să le publice singur… Ilustrația a însoțit respectivul mesaj.

Note de călătorie de Lucian Bureriu

 

 AM DESCOPERIT PĂSĂRILE LUI HITCHCOCK

Autor:  Lucian Bureriu

 Pacificul este un ocean drastic. Cenuşiu şi rece, împingând, peste uscatul încintat de clima tropicală, o ceaţă agresivă, un fel de nori sterili, fără ploaie, vălătuci albi înfăşurând zonele joase, de la pilonii fantomatici ai lui Golden Gate până la vilele din golful Monterey. Oceanul invidios biciuieşte absurd plaje mirifice. În San Francisco Bay Area sunt o mulţime de microclimate, depinzând de curenţii de aer ce se deplasează haotic printre înălţimile faliilor tectonice şi deasupra apelor adânci şi liniştite din golf. Este weekend şi oamenii  invadează, fără să le pese de capriciile vremii, uriaşa staţiune Santa Cruz, se amuză, în bărci, cu urletul leilor de mare, jocul delfinilor şi balenelor. Ajungem la Capitola, unde abia poţi străbate prin tumultul turiştilor care filmează pescăruşi obraznici, care-ţi fură “mec”-ul din mână şi pelicanii masivi, postaţi pe epava unui cargobot istoric. Este primul vapor construit din beton armat, în docurile din golful San Francisco, la Oakland, destinat transportului de petrol, în Primul Război Mondial. Însă bravul „The Old Cement Ship”, denumit  „S S PALO ALTO”, după orăşelul omonim din Bay Area, a fost lansat abia în 1919, după terminarea războiului. A stat în golf vreo zece ani, după care, nişte investitori în industria de turism l-au adus,la ocean, în dreptul orăşelului, unde a fost destinat industriei estivale de enterteinment.  O furtună a rupt nava în două, desăvârşind falimentul patronilor, atinşi și de criza mondială din 1929. De atunci păsările păzesc putrefianta navă. Oh, dar păsările…Aceste locuri au fost frecventate de celebrul regizor Alfred Hitchcock, care tocmai devenise cetăţean american şi-şi cumpărase un ranch pe dealurile dintre San Francisco și Santa Cruz, unde se mai retrăgea după obositoarele filmări de la Hollywood. Filmul-horror PĂSĂRILE nu e axat doar pe un roman, ci mai ales pe un eveniment real, petrecut în 1963. Milioane de păsări, ce s-au hrănit cu nişte alge roşii, conţinând o substanţă reziduală cu efect de drog,  dătător de furie, s-au năpustit peste Capitola, atacând oameni, rănind şi ucigând, spărgând geamuri, intrând în case. Prin radio s-a anunţat starea de urgenţă, orăşelul a fost părăsit şi mulţi au crezut că a venit sfârşitul lumii. După două zile fenomenul s-a stins. Hitchcock a filmat păsări aici, dar a plasat acțiunea la nord de San Francisco, la Bodega Bay, unde erau mai puțini turiști. Efectele speciale au fost realizate ulterior în studiourile DISNEY. Aşadar, iată-mă într-un loc celebru! Dar se lasă seara şi veşnicul val de ceaţă acoperă marea de lumini ce se aprinseseră în zare, la  Monterey. Acolo undeva, în abisul acvatic se află unul dintre cei mai înalţi munţi submerşi din lume. Dacă intraţi pe net, veţi vedea, fotografiat din satelit, un relief accidentat, falia San Andreas. Poate nu la fel de urâtă ca dorsala Atlanticului. Traversăm relieful împădurit al lui San Gregorio Fault şi pe măsură ce ieşim din ceaţă, vedem de sus întinderea nesfârşită de lumini care e San Francisco Bay Area, mai mare decât cea din Los Angeles.

La universitate fără Bacalaureat

Bagabonţind pe NET, azi am dat peste un site şi m-am uimit. E vorba de siteul timpul.md cred că un site din stânga Prutului. 

Am rămas uimit când am citit cî se poate intra la facultate şi fără Bac dacă ai absolvit liceul în perioada în care nu era obligatoriu BACALAUREATUL. 

Nu am diplomă de bacalaureat. Mă interesează dacă pot depune actele pentru admitere la una din instituţiile de învăţământ superior. 

Vasile, 30 ani, Edineţ 

Potrivit Ministerului Educaţiei, anul acesta admiterea va avea loc numai în baza diplomelor de bacalaureat, excepţie fiind elevii din raioanele de est ale ţării şi persoanele care au absolvit o instituţie de învăţământ în perioada în care susţinerea BAC-lui nu era obligatorie. Absolvenţii şcolilor medii de cultură generală pot să-şi continue studiile la licee şi colegii, precum şi la şcolile profesionale în baza atestatului. De asemenea, cei care nu au solicitat susţinerea examenelor de absolvire a şcolilor medii îşi pot continua studiile în cadrul unui liceu teoretic, după susţinerea unor teste la diferenţele de program.

(Sursa: http://www.timpul.md/articol/bit-pot-intra-la-universitate-fara-bac-25118.html )

Mă tot miram eu când, dau în Evenimentul zilei de un articol şi mai ciudat.

Dezbatere EVZ.O universitate din Iaşi acceptă elevii care au picat examenul de Bacalaureat.

Sunteţi de acord cu acestă decizie?

O universitate privată din Iaşi şi-a propus să revoluţioneze, într-un stil pur românesc, sistemul de învăţământ, aflat, la rândul său, în plin proces de reformare. După situaţia fără precedent la un examen de bacalaureat din România, când rata de promovabilitate a scăzut la cote istorice, Universitatea Apollonia vine cu o nouă metodologie de admitere: va permite şi elevilor de clasa a XII-a care nu au luat examenul de bacalaureat să devină studenţi, cu condiţia ca până la sfârşitul celui de-al II-lea an de studii să aducă diploma de BAC.

 

“Nicio facultate din România şi din Europa nu admite candidaţi fără bacalaureat. Condiţia de admitere în învăţământul superior din România, dar şi din Europa, este promovarea bacalaureatului. Există ţări în UE unde, din cauza bacalaureatului diferenţiat, sunt acceptate la admitere documente echivalente bacalaureatului. Aşadar, nu există admitere la facultate fără bacalaureat“, au declarat reprezentanţi ai ministerului Educaţiei. 

Declaraţiile lui Cătălin Baba, secretarul de stat în ministerul Educaţiei, au fost făcute în baza Legii Educaţiei Naţionale care prevede la art. 151, aliniatul 1, că “la admiterea din ciclul I de studii universitare pot participa absolvenţii de liceu cu diplomă de bacalaureat sau diplomă echivalentă”.Conducerea Universităţii Apollonia din Iaşi a schimbat metodologia de admitere astfel încât bugetul instituţiei să nu fie afectat de faptul că aproape jumătate din tinerii care urmau să fie studenţi nu au promovat examenul de bacalaureat. Astfel, potrivit noii metodologii de admitere a instituţiei, absolvenţii care nu au diplomă de bacalaureat vor prezenta la admitere adeverinţa de absolvire a doisprezece sau treisprezece clase, cu precizarea mediei de absolvire a liceului, urmând ca diploma de bacalaureat să fie depusă până la sfârşitul anului al doilea de studiu, relatează publicaţia electronică ziaruldeiasi.ro.

Pentru a justifica decizia luată de universitate, rectorul instituţiei, Vasile Burlui a declarat că “problema Bac-ului este o chestiune socială”. “Nu cred că 60% dintre copiii noştri sunt lipsiţi de capacităţi intelectuale. Trebuie să le oferim şansa să intre în sistem şi să nu aşteptăm ca bolnavul să decedeze. La universităţile din afară este perfect normal ca un tânăr să fie admis la universitate şi să-şi aducă diploma de bacalaureat pe parcurs”, a mai precizat acesta pentru ziaruldeiasi.ro. Burlui a recunoscut că înainte de a lua acestă decizie nu s-a consultat cu Ministerul Educaţiei, ci cu părinţi şi membri ai corpului profesoral din cadrul Universităţii pe care o reprezintă.

Ce te poate învăţa universitatea la care poţi intra fără bacalaureat

Cele trei specializări ale Universităţii Apollonia sunt: medicină dentară, tehnică dentară şi ştiinţe ale comunicării.

În ceea ce priveşte taxele de studiu pe an, în 2010-2011, au fost de 1.200 de euro la medicină dentară şi de 600 de euro la celelalte două specializări.

Apollonia, unde “binele naşte bine”

Pe site-ul instituţiei de învăţământ, “Apollonia” se descrie, într-un text cu “scăpări” gramaticale, drept o universitate “nouă în spirit şi cunoaştere, creată în mediul deschis, european, democratic de după anul 1989. Alte instituţii asemănătoare sunt atinse de anchiloza rutinei, sau sufocate de suficienţa unui trecut onorabil. Universitatea Apollonia este o instituţie flexibilă, capabilă să se acomodeze perpetuum noului. Principiile după care este organizată sunt inspirate de modele modeme şi conţin norme recunoscute ale managementului universitar european. Universitatea este cu adevărat ALMA MATER, iar prin conţinutul activităţii, ilustrează întru totul adagiul lui Seneca: Res severa verum gandium. Şi, pe deplin adevărat, un lucru serios este o adevărată bucurie”.

“Nu neapărat ca ultim argument, dar în mod sigur unul de substanţă îl reprezintă misiunea asumată prin jurământul de credinţă al Universităţii: BONUM BONO NASCITUR. Binele naşte bine!”Cei din cadrul Universităţii Apollonia nu au fost de acord nici cu împărţirea anului şcolar pe semestre. Astfel, atunci când vine vorba despre calendarul şcolar, instituţia “funcţionează după sistemul modular, nu după cel semestrial. Formal, respectăm sistemul semestrial”.

Pe site-ul instituţiei, informaţia referitoare la schimbarea metodologiei care permite admiterea fără examenul de bacalaureat nu a fost încă publicată.

Elevii care nu au promovat sesiunea din vară a examenului de bacalaureat mai au o şansă la cea de-a doua sesiune, iar după afizarea rezultatelor, facultăţile vor organiza o nouă admitere.

Sursa: http://www.evz.ro/detalii/stiri/rezultate-bacalaureat-2011-elevii-care-au-picat-examenul-de-bacalaureat-se-pot-inscrie-totusi-l.html

În primul moment, m-am întrebat dacă nu mi s-o fi stricat calendarul şi o fi 1Aprilie. Nu era…

Apoi m-am apucat dă mă întreb cât de departe merge  preofesionalismul unor jurnalişti. Nu de data asta autoarea articolului era OK, descria o situaţie de fapt… Mai râmâne să mă întreb dacă cei de acolo sunt sănătoşi la cap, precum şi dacă există vreo limită în setea debani.

M-am uitat pe site-ul instituţiei: http://www.univapollonia.ro/ .

Am văzut un articol cu diacritice doar în titlu despre frumosul oraş moldav, unul din care aflăm răspunszul la întrebarea: De ce Universitatea Appolonia din Iaşi? Şi anume pentru că:

  Mai întâi pentru că fiinţează în cel mai potrivit loc, Iaşiul, cel care oferă avantajele proprii oricărui mare oraş.

       Universitatea „Apollonia” este una nouă în spirit şi cunoaştere, creată în mediul deschis, european, democratic de după anul 1989. Alte instituţii asemănătoare sunt atinse de anchiloza rutinei, sau sufocate de suficienţa unui trecut onorabil.

       Universitatea „Apollonia” este o instituţie flexibilă, capabilă să se acomodeze perpetuum noului .

       Principiile după care este organizată sunt inspirate de modele modeme şi conţin norme recunoscute ale managementului universitar european. În chip particular şi fericit la Universitatea „Apollonia” se întrepătrund armonios experienţa generaţiei adulte, de profesori experimentaţi, cu mobilitatea şi aspiraţiile profesionale ale profesorilor tineri şi foarte tineri.

       Universitatea este cu adevărat ALMA MATER, iar prin conţinutul activităţii, ilustrează întru totul adagiul lui Seneca: Res severa verum gandium. Şi, pe deplin adevărat, un lucru serios este o adevărată bucurie.

 

       La Universitatea „Apollonia” curge o viaţă efervescentă, dedicată studiului şi noutăţilor.

       Activităţile de implicare a cursanţilor în cunoaşterea ştiinţifică şi în acţiunile extracurriculare reprezintă tot atâtea argumente riguroase pentru a putea proba oricui.

       Nu neapărat ca ultim argument, dar în mod sigur unul de substanţă îl reprezintă misiunea asumată prin jurământul de credinţă al Universităţii:BONUM BONO NASCITUR. Binele naşte bine!

Tot acolo, pe prima pagină mai vedem şi un articol de bun venit pe care dl. prof. univ. dr. Vasile Burlui, preşedintele respectivei instituţii (da,  preşedinte, ca la ceapeuri nu rector ori  decan)

 Dar mai înainte de toate, bine aţi venit în Iaşi! Un oraş mirific cu un trecut plin de istorie şi fapte de cultură cu răsunet naţional şi nu numai, şi un prezent demn de tradiţiile, pe care se sprijină.

         Considerat de unii drept “Florenţa României”, Iaşiul este oraşul optim pentru studii universitare.

         Iaşiul este în acelaşi timp un oraş al tinereţii şi al studenţiei fapt ce se evidenţiază imediat fie că eşti pe stradă, în sala de concerte a Filarmonicii, la Teatrul Naţional sau în sălile de lectură ale bibliotecilor, dar şi în sălile de internet, disco sau oriunde te-ai afla.

         Iar, dacă ai ales „Apollonia”, ai ales bine ! O universitate tânără, care la cei douazeci de ani ai săi îşi construieşte propria tradiţie. 

         Universitatea „Apollonia” din Iaşi s-a remarcat printr-o curriculă flexibilă cu vădite accente de modernitate, fiind prioritară în introducerea de discipline noi sau în modul de organizare a procesului didactic.

         Corpul profesoral posedă un înalt nivel de competenţă, iar conducerea universităţii are permanent în vedere stimularea creşterii pregătirii profesionale. 

           Studenţii reprezintă o importantă componentă a comunităţii academice.Reprezentaţi în consilii profesorale şi în senat, ei ocupă funcţii de prodecan, respectiv deprorector cu probleme studenţeşti, participând direct la actul de conducere.

         Adăugaţi la cele de mai sus o bună dotare, o bibliotecă bine organizată, un institut de cercetări, editură, etc., şi aveţi toate motivele să vă adresaţi secretariatului cu o cerere de înscriere.

         Dacă doriţi să deveniţi cetaţeni europeni veritabili, cu un larg orizont profesional şi cultural, bine informaţi în domeniile conexe profesiunii, cu o diplomă care oferă libertatea de a ocupa locuri de muncă în orice ţară a Uniunii Europene, atunci bun venit la Universitatea „Apollonia” din Iaşi!

 

Am mai găsit şi ceva care se numeşte Carta Universităţii “Appolonia” din Iaşi precum şi tot felul de regulamente care pot fi văzute aici:  http://www.univapollonia.ro/index.php?option=com_weblinks&view=category&id=2&Itemid=81

Ce n-am înţeles este de unde le-a venit ideea că ar fi legal să se primească la universitatea lor nişte tineri fără bacalaureat… Sincer tare m-aş mira.  Totuşi. ştirea e adevărată deoarece în timp ce scriam, am auzit-o şi la ştiri şi acolo se spunea că dom’ profesort Burlui însuşi ar fi spus că e adevărat şi că e perfect legal.

Stau aşa şi mă mai întreb tot felul de chestii, oare domnul dec.. oops prezident de universitate, când a făcut doctoratul avea liceul la bază sau avea doar pile? Mă mai întreb dacă viitorii studenţi au dumnealui vor trebui să ştie şi să scrie şi să citească sau merge şi dacă memorează doar…  Îmi amintesc o chestie similară cumva. Când eram la grădiniţă aveam colegi care nu ştiau a ceti şi atunci, dacă trebuia să învăţăm o poezie, toar’şa educatoare ne repeta poezia până făcea bătături în zona orală şi noi băgam la cap. Poate aşa se face şi pe acolo…

Poate, fiind mai elitişti aşa, studenţii nu vor trebui să înveţe cursurile ci va fi destul dacă le fluieră… La grădiniţă nu făceam asta deoarece nu prea ştiam să fluierăm…

Mă mai întreb ceva, a fi moldovean o fi vreo boală, sau doar un handicap?

Oare mai există în lume universităţi care să accepte studenţi fără Bac?

Hainele cele noi ale Bacalaureatului

Hainele cele noi ale Bacalaureatului (poveste pentru politicieni mici şi foarte mici)

Autor: Silviu Sergiu

A fost odată un împărat (foştii miniştri ai învăţământului), căruia îi plăceau aşa de mult hainele (grad mare de promovabilitate), încât îşi cheltuia averea(bugetul alocat Educaţiei) numai pe îmbrăcăminte.

Când mergea la o paradă (Bacalaureatul), nu avea alt gând decât să-și arate hainele noi (gradul mare de promovabilitate).
În cetate (România) era mare veselie. Într-o zi veniră niște pungași (profesorii supraveghetori care le-au permis liceenilor să copieze la Bacalaureat), care se dădură drept mari meșteri croitori și îi spuseră că îi pot face cele mai minunate haine din lume. Îi spuseră că hainele făcute din această stofă aveau o însușire ciudată: se faceau nevăzute pentru orice om mărginit la minte.

“Astea-s haine strașnice”, se gândi împăratul. ”Cu ele am să pot deosebi pe cei deștepți dintre proști”. Le dădu îndată pungașilor o mare sumă de bani(finanțarea sistemului neperformant de învățământ), ca să-și înceapă lucrarea cât mai repede.

Aceștia întinseră două războaie și se prefăcură că lucrează(supraveghează Bacalaureatul) de zor. Cereau mereu să li se dea mătase subțire și fir de aur, dar ei le puneau de-o parte, în sacul lor(mita plătită de liceeni sub formă de ”fond de protocol”).

“Trebuie să știu unde au ajuns ei cu țesutul stofei”, își zise împăratul. Însoțit de-o mulțime de curteni(politicienii demagogi) se duse în sala unde pungașii(profesorii supraveghetori) țeseau.
- Nu-i așa că-i de toată frumusețea(gradul de promovabilitate)! ziseră supușii împăratului(politicienii demagogi) și arătară cu degetul războaiele goale, ca și cum ceilalți ar fi văzut ceva.

“Ce-i asta, se gândi împăratul( foștii miniștri ai învățământului), eu nu văd nimic. Asta-i îngrozitor. Sunt eu oare un prost?”. Apoi deodată strigă:
- E de toata frumusețea (gradul de promovabilitate)! Vă mărturisesc deplina mea mulțumire.

Toți curtenii (politicienii demagogi) se uitară, fără însă a vedea nimic și exclamară: 
- Într-adevăr e de toată frumusețea!

Ei îl sfătuiră pe împărat să îmbrace hainele din stofa asta la cea dintâi paradă.
- Dacă Măria Ta binevoiește să se dezbrace, noi îi vom ajuta să încerce hainele în fața oglinzii celei mari.

Împaratul se dezbrăcă și șarlatanii se făcură că-i dau hainele una după alta. Îl învârtiră ca și cum l-ar fi îmbrăcat, iar el se răsuci în fața oglinzii.
- Doamne! Ce bine vine, parcă-i turnată! Ce croială frumoasă! strigară curtenii. Ce desen! Ce culori! Ce haină neprețuită!

Pe când împăratul mergea, toți oamenii de pe stradă (liceenii) strigau: “Ce mai haină strălucită! Ce trenă frumoasă are! Și ce croială minunată!

Fiecare se ferea, ca nu cumva să se bage de seamă că el nu vede nimic. S-ar fi dat de gol numaidecât că-i prost. Niciodata hainele împăratului nu stârniseră o mai mare admirație.
- Dar eu văd că n-are haine deloc, zise un copil (ministrul actual al Învățământului, Daniel Funeriu).

Mulțimea(opinia publică românească) repetă cuvintele copilului. 
- Este un copilaș care spune că împăratul n-are haine deloc. 
- N-are haine deloc! strigă în sfârșit norodul.

Împăratul fu grozav de jignit, căci i se păru că avea dreptate. Totuși își zise în gând:”Orice-o fi, trebuie s-o duc de-acum până la sfârșit!”. Și iși ridică apoi cu mai multă mândrie capul și curtenii  țineau înainte, cu respect, trena care nu exista.

(Adaptare după basmul “Hainele cele noi ale împăratului” de Hans Christian Andersen)

Sursa: evz.ro

http://www.evz.ro/detalii/stiri/hainele-imparatului-bacalaureat-poveste-pentru-oameni-mici-si-mari-936593.html

Comentariu Blue: Cred că e o poveste tare tristă…

BAC-ul, oglinda ineficienţei unui sistem de învăţământ făcut varză de politicieni

 

Azi am văzut ceva care m-a uimit.

O fată zicea că ea a fost elevă isterizată de nouă şi zece şi a picat la BAC.

O femeie era extrem de enervată că cei care au supraveghiat s-au comportat ca nişte poliţişti.

În primul caz, fata considera probabil că faptul că dacă avea note mari în timpul şcolii înseamnă că era automat trecută la BAC. Interesant.

Oare cum o fi obţinut acele note mari şi foarte mari dacă în scăfărlie nu  i s-au adunat destule cunoştiinţe nici măcar să facă o lucrare de cinci?

De fapt care e sensul şcolii? Să le dea note elevilor, sau să le bage în cap nişte cunoştinţe?

Acum contează pe la admitei şi notele obţinute pe parcusul şcolii.

Cred că fiecare tie cazuri în care un elev primeşte note mai mari decât merită. Ba profesorul consideră că e păcat să-i strice media, ba ă este fiul sau fiica lui Nenea Importantu’, al Domnului Coleg, al directorului ori al dracu mai ştie cui.

Dar mai e un obicei. Meditaţiile. Adică se duce elevul la şcoală bou şi vine vacă. Tatăl său se „scarpină” în portofel, îl trimite acasă laprefesorul care e plătit şi de stat, a doua zi, elevul ştie sau ba, primeşte o notă care să recompenseze nu faptul că el ar şti ceva ci „scărpinarea” în portofel al părintelui.

Vin însă examele unde se vede un fapt, Miuntea elevului e la fel de goală ca înainte de a merge la şcoală.

Dar există şi pentru asta leac. Facultăţile cu plată. Se duce acolo nărodul, plăteşte, la final ăprimeşte diploma dar nu ştie să zice ecuaţia de gradul doi. Cui îi pasă? Fiecare îşi îndeplineşte ceea ce şi-a dorit. Fostul elev, apoi student, e la fel de necunoscător, dar are o diplomă ca să se împopoţoneze, prof-ii şi-au luat „mălaiul” şi gata.

Ne place mult să spunem că prin spitalele arabe se vorbeşte româneşte deoarece mulţi medici au absolvit în România… Da, pentru că aveam o şcoală care era respectabilă.

Atnci, elevul de ducea la şcoală şi era fix egal dacă avea în carnetul de note cinci sau zece, important era ce rămânea în cap.

Elevul îşi lua pixul şi se ducea la un examen. Acolo scria ce ştia şi dacă obţinrea o notă suficientă era deasupra liniei, dacă nu, sub aceasta. De multe ori cei de desupra liniei avau per total, în şcolile absolvite până atunci, medii mai mici decât unii care picaseră. Important era cu ce rămăsese…

După 90 am văzut că fiecare ministru a considerat că trebuie să-şi lase amprenta. Regulile s-au schimbat… astfel am ajuns ca un elev semni analfabet să ajungă să intre la o facultate doar pentru că venea de la Crăcănaţii din deal şi era fiul primarului ori al directirului şcolii astfel că avea doar nouă şi zece, iar unul care a făcut şcoală undeva unde profesorii îşi făceau datoria la modul serios, iar notele aratau întradevăr ce ştie elevul, să vedem cu semnianalvabetul ocupă un loc la care celălalt, caremai ştie câte ceva nu mai are loc. Am văzut cum un Gigi Becali are o diplomă universitară pentru că a avut de unde să „pompeze” ori că, tot datorită „pompării”,  o Monica Gabor (sau Columbeanu), a fost pur şi simplu adunată de prin baruri şi făcută doamnba cu diplomă de minisoţul său.

Sunt oare vinovaţi acei profesori care au făcut-o pe poliţaii? Sau sunt vinovaţi pe de o parte părinţii, care îşi lasă copii de capul lor? Ori poate cei care au distrus în cei 20 de ani sita care cernea valorile şi care separa  care elevii care au învăţat ca să ştie şi nu ca să obţină note, pe cei care au acumulat cunoştiinţe de cei care au băgat în ei un camion de „etnobotanice”.

Am văzut profesori care urlau ca din gură de şarpe că nu au venituri… niciunul nu s-a legat de uşă la Guvern care să spnă că  sitemul de învăţământ e varză. S-au oripilat când Băsescu a spus că învăţământul nostru scoate tâmpiţi, dar nu se strofocă de fapul că munca lor aremult mai multe rebuturi decât normal.

Da. Pentru că un elev care la Bacalaureat nu „scoate” măcar notele de trecere e un rebut al sistemului de învăţământ.

Un strungar care greşeşte o piesă o plăteşte… Un profesor al cărui elevi nu iau bacul nici vorbă de aşa ceva…

 Culmea tupeului. Acum, când scriu asta, la televizor o văd pe Abramburica ca cu două mandate de ministru la activ… şi tot culmea… critică…

Cei interesaţi pot vedea aici câteva din subiecte. Unii spun că a fost incredibil de greu. O fi fost, dar … nu mi se pare că trebuia să fii geniu ca să iei notă de trecere… bine, dacă ai mai pus mâna şi pe un manual între două doze de etnobotanice… 

Subiecte matematica