Suntem oameni, deci din când în când ne trezim scufundați până aproape de cavitatea bucală în hârdăul cu romanțiozitate ca într-o troacă plină de muci calzi care ne mângâie diafan prin toate cotloanele ființei noastre superioare, atât cele văzute de Sf. Soare cât și cele nevăzute.
Personal, de când mă știu, am fost foarte impresionat de poveștile de amor, atât cele șexpiriene, ca Felix și Otilia, Vadim și Frunda, Adam și Eva sau Viri și Moni (știu că nu Shakespeare le-a comis, dar mi-a plăcut cum sună), cât și cele unde eroina sufere ca Karenina și se sinucide prin inec în vodcă sau insecticid. Dar nu doar astea mă impresionează ci altele …
Îmi amintesc cum, mic fiind, odată când îmi desăvârșeam educația inelectuală zdrobind râme, gândaci și alte creaturi cu ciocanul. La un moment dat, trebuind să iau o pauză din lipsă de creaturi, am ieșit la poartă ca să văd dacă vecinul de peste drum a schibmat geamul pe care îl spăsesem cu o zi înainte, fatpă rănasă nepedepsită deoarece până bătrânul respctiv a ieșit să vadă ce s-a întămplat, eu apucasem să mă duc să o rog pe mama să îmi pună o porție mare de tocană de pui, lucru absolut mirabil deoarece nu suprtam nici atunci și nici avum tocana de râcâitoare.
Geamul nu se schimbase, dar fix in dreptul porții hoastre, cam la jumătaea distanței dintre o baligă veche de trei zile și un polițai care aștepta vreun șofer infractor care, în schimbul iertării de amendă să îl sposorizeze cu niște beri, o cățea stătea în reverie postorgasmică, coadă în coadă cu un câine (erau diferiți ca mărime, cam cum sunt Viri și Moni). Pe ea o știam, era a unui vecin și dădeam după ea cu pietre în fiecare zi dar nu o nimeream niciodată. Pe el nu…
Cățeaua, Suzica mă privcea cu niște ochișori blegi, privire care s-a păstrat pe toată perioada remorcării de către câine, deoarece când m-au reperat au plecat coadă în coadă până s-au îndepărtat. El trăgea, ea îl urma mergând în marșarier.
Polițaiul a strigat ceva pe limba polițailor, nu am înțeles decât, finalul. Ceva de genul ” …vă muma-n cur de javre” .Nu m-am întrebat ce vrea să spună, deoarece nu cunoșteam mamele potăilor. Cert e că demarajul câinelui făcu să se smulgă ștanga cu care o remorca pe Suzica, în viteza nebună aceasta pendulând sub el cam cum pendulează pendula de la ceasul cu cuc, dar mult mai repede și mai puternic.
Câinii s-au îndepărtat fugind într-un periculos exces de viteză, de privirea cățelei mi-a rămas imprimată pe creier.
Tot o privire asemănătoare, mai țin minte și din altă întâmplare.
Eram la bunici la țară.
Bunicii mei aveau o gospădărie nu prea mare, dar populată de tot felul de vietăți, care mai de care mai haioase, cu excepția unui curcan ticălos. Imediat ce mă vedea se omfla ca un burduf de pene și cu sunetul ăla strident specific se arunca spre mine, deși trebuie să mărturisesc că niciodată nu m-am făcut vinovat de gânduri urâte cu privire la soțiile lui, curcile… Trei la număr.
Odată, deoarece bunica nu era acasă pentru că se dusese la ”cooperativă” să cumpere țigări Mărășești pentru bunicu și napolitane pentru mine. Dinalea trase în ciocolată cu gust de praf.
Cum bunică-mea nu mai apărea, deoarece „sigur s-o oprit la a lu Cârtaboș la povești” după spusa bunicului, acesta scoate vaca din grajd și pe amândoi, pe mine și pe ea, vaca, din curte.
Am întrebat unde mergem. Zice că mergem la doctor că e bolnavă vaca.
Știam cum vine asta deoarece nu demult fusesem și eu bolnav de roșu în găt și de tuse. Doctorul m-a tot gâdilat cu ceva rece după ce m-a pus să ridic tricoul și mi-a vârât ceva metalic și grețos pe gât.
E drept, nu auziem vaca să tușească, dar nu mi-am făcut probleme, bunicul știa mai bine.
Ajungem la CAP unde apare întradevăr un om în alb și cu cizme de cauciuc. Evident, doctorul …
Nu am observat să aibă stetoscop. Așa că m-am mirat rău. În fine, poate doctorii de animale or avea alte metode … Curios, m-am postat strategic într-un loc de unde, atunci când îi va băga lingurița aia în găt, să văd și eu ce are vaca înăuntru …eram curios mai ales cum arată mașinăria care produce lapte.
Spre mirarea mea, doctorul se întreaptă spre celălalt capăt al vacii unde după ce face nuștiu ce îl văd că își împlântă mâna, pe care avea o mănușă lungă, adânc în vacă de i s-au belit săracii vaci ochii ca în desene animate.
Șocat îl privesc pe bunicul. Acesta îmi spune că i-a băgat un supozitor.
Știam cum vine asta deoarece văzusem cum se face.
Cu una an în urmă eram la vecini cu mama. Vecina, mica Liviuța era bolavă sărăcuța și nu putea să bea medicamente, așa că mă-sa i le împlânta pe partea cealaltă și le zicea supozitoare.
Interesant e că Liviuța urla ca din gură de șarpe … pe când vacii se pare că îi plăcea tare mult după privirile recunoscătoare pe care le arunca în jur. Privirea o țin mite și acum.
Mai țin minte ceva, dar despre Liviuța. Când mama ei i-a împlântat supzitorul, am văzut care era în realitate problema fetiței. Nu avea ”cicurel” pe care să îl scoată afară când face pipi și probabil de aceea răcea. Umbla udă.
Am întrebat-o ceva mai târziu, după ce s-a făcut bine dacă i-a crescut ciucurel… a spus că nu spre marea mea mirare și milă. Am plecat trist pentru că într-un fel, deși era fetiță, aveam o oarecare simpatie față de ea.
Pentru a termina partea cu vaca, după o vreme în curtea bunicilor a apărut un vițel jucăuș. Evident că legătura dintre doctor și vițel am făcut-o mult mai târziu, când am înțeles că berzele caută printre trestii broaște și șerpi, nu copii.
După cum spuneam, poveștile romantice mă impresionează profund.
O astfel de poveste mi se pare a se desfășura în fața ochilor celor care mai umblă creanga pe internet și care nimeresc pe blogurile celor doi mari jurnaliști, români, Mircea Badea și Victor Ciudacu.
Deși cei doi fac parte din clase sociale diferite, Ciutacu fiind un mare redactor șef, deci un tip important, la Jurnalul Național, iar Mircea un amărât truditor și clovn în televiziunea soră cu ziarul Ciudacului între ei se desfășoară o frumoasă și romantică poveste de amor, fundamental existențialist (mamăăă ce cuvinte știu.. 
)
Faptul că Mircea este din clasa săracă s-a putut vedea ieri când Badea, a apărut la emisiune cu uniforma din liceu. E drept, nu părea prea uzată, semn că nu prea era folosită, lucru care ne arată că nu prea s-a dus la școală, deci e normal să nu își găsească și el o emisiune serioasă unde să discute probleme serioase. Oamenii ăia au școli mult mai înalte decât Badea. Cel puțin cu vreu două etaje, nă să se încurce cu amărâtul.
E drept, nu demult îi invita marele Gâdea, (mare specialist în ospețele cu îngrășămâmt natural vidanjabil) să își spună și ei părerea în domenii de mare importanță. Acesta îi urmărea cum analizau viața socială și politică extrem de aplicat și unde se emiteau părei extrem de clare și de bine argumentate, deoarece acestea și concluziile emisiunilor erau exact cele pe care le trasa marele șef, Felix, după ce din respect față de limbrici, le aroma apetisant cu biogazul emis de mațele lui stricate.
Era acolo și inavitabilul Ciuvică, maaaare maaare analist, care înțelege la fel de bine atât durerea pensionarilor cum înțelege și să zicem pericolul atacului meteoriților teleghidați sau războil din Libea. Era și pansionara Monica Tatoiu, femeie care la cei 10.000 de euro pe care îi avea salariu pe lună acu are o pensie de mizerie, incomparabilă cu cei care câștidau câteva milioane din care întrețineau toți copii nevstei, făcuți prin imaculata concepțion când ei erau plecați în delegație la dracu în praznic.
Ah, să nu uit un mare analist al zilelor noastre. Stan. Vî Stan, omul care avea rolul de a se face înțeles și penru hienele de la zoo semn că emisiunie erau urmărite nu doar de temeblii umani ci și de verii noștrii întru mamiferism (altfel nu îmi explic râsul acela care nouă, oamenilor, ni se pare sinistru, dar care seamănă cu sunetul scos de o hienă în călduri cănd o tragi de coadă), și nu am cum să o uit nici pe Oana Dobre. Cum care Oana? Aia cu dinții ca grebla care rânjea, probabil pentru a intimida convorbitorii și care mai și scotea din când în când câte o grohăitură asemănătoare cu grohăiturile pe care Glohi, pucelul, le scotea când găsea o bucată dulce de nap în lătură.
În acea perioadă, se creionase un trio. Badea, Ciudacu și Dobre. Aceștia păreau atât de lipiți sufletește încât Carmen Brumă era probabil turbată de o gelozie devastatoare și îl freca la antrenamente pe sărmanul Badea încât trebuia să umlbe cu suport ajutător la gât pentru a-i putea sta capul erect.
Relația părea părea de un romanism desăvârșit un romantism care atunci când Badea ne arăta frumoasele lui pătrățele de pe abdomenul purtător de mațe părea că ar fi urmele regulate lăsate de dinții Oanei Dobre în bezmeticele ore de … smotoceală nebună.
Ei, dar cum tot ce e frumos devine urât, orice e îmbucurător, devine trist.
Oana Dobre a părăsit triunghiul amoros și a plecat la dușman, Realitatea TV unde grohăie după prompter….
Cei doi rămași, au înceut să se descurce singuri între ei.
De fapt cred că lucrurile se desfășoară echilibrat, respectul reciproc fiind bine aspectat.
Rând pe rând fiecare suge de la celăalt.
Când unul scrie pe blogul său ceva ce îl mai apropie puțin de panteonul clasicilor, celălalt sare să îi dea dreptate, sugând puțin de la țâța celebrității sculată temporar și viguros.
Lucrurile decurg eclilibrat. Dacă săptămâna asta suge Badea de la Gâdea, săptămâna viitoare suge Gâdea de la Badea… Da, pro fund corect.
Să ne amintim de celebritatea în care s-a bălăcit Badea când s-a dus să protesteze pentru dreptul de a vorbi cum a învățat de la părinți, adică așa cum îl înjura doamna de mumă-sa pe domnul de taică-su cînd acesta din urmă vedea de la birt sau de la curve.
Evident, toate componentele trustului Intact erau cu obiectivul pe el, făcând ca celebritatea să îi intre într-o erecție dură, comparabilă cu cea a berbecilor spăgători de ziduri ale cetăților în trecut. Ciudacu, imediat s-a apucat să-l sugă pe prietenul său pentru a-l scăpa de durerea chinuitoarei erecții intelectuale și greu de suportat.
După o vreme, hop, și Mircea cu țâța celebră a lui Ciudau împlânatată până în beregăți. A venit apoi momentul în care Badea a început să se laude cu importanța lui în cadrul trustului, la modul în care îi aduce el bani lui Felix care ar falimenta dacă n-ar avea u individ ce acceptă să se facă zilnic de kko. Atunci Ciutacu a început să citeze de prin zilele prietene care la rândul lor îl citau pe Badea, pentru a se sublinia grandoarea momentului…. Frumos, nu? A venit apoi iar vremea să sugă Mircea și să promoveze ce a scris Victor pe blogul lui… Și tot așa…
Evident, Victor scria lucrururi grele, că d-aia se și numește blogul lui ”Vorbe grele”.
Normal că orice vorbe sunt grele dacă sunt spuse de un locuitor al unui bloc social pentru handicapați, apartament obținut pe vremea cînd îndeplinea funcția de consilier guvernamental și nu câștiga săracul decât câteva miișoare e euroi când, până și cel mai amărât pensionar câștiga trei patru milioane… e drept, de lei, dar nu cred că este locul să stricăm frumoasa noastră poveste de amor cu detalii nesemnifcative.
Romantismul absolut … romantic al poveștii este dat de încă un fapt. De exemplul pe care Mircea îl ia tocmai de la exregele Mihai I. E de notorietate faptul că majestatea sa a venit la parlament să țină epocalul discurs, dirscurs la fel de rar ca marele cutremur care are o frecvență de jumate de secol. Exregele a venit cu costumul care fusese și înainte de abdicare, Badea a venit la televizor cu aceeași uniformă în care și-a dat BAC-ul și cu care era îmbrăcat când fuma chiștoace în buda școlii și chiulea de la chimie…
Uite, ca să nu trebuiască să mă injure iar unul sau altul pentru că nu maifest respectul cuvenit față de Badea și cei cu care se încârdășește, cum ar fi Ciudacu, am să pun aici cu copy-paste articolul de care ziceam, fără a-l comenta.
Baia ritualică de sânge
Autor: Victor Ciutacu
Publicat: 2 noiembrie 2011
Spun şi scriu demult că presa românească trăieşte într-un autism perfect în raport cu restul societăţii şi că a ajuns să aibă un comportament de-a dreptul schizofrenic. Fenomenul e periculos, pe fondul unei destructurări instituţionale fără precedent, în primul rând, pentru ea însăşi. Dat fiind, însă, că n-am nici virtuţi, nici pasiuni de Cassandră, mă bucur când sunt infirmat, nu confirmat în “verdictele” mele de ostenitor pe plantaţia mogulului. Nenorocirea face, însă, că am parte, aproape zilnic, de confirmări şi paraconfirmări. Bunăoară, a fost nevoie ca preşedintele PNL să scape (controlat şi bine dozat) boii într-o dezbatere televizată şi să spună nişte lucruri incredibil de adevărate despre nişte – asta-i viaţa – confraţi întru gazetărie ca să ajung să citesc şi să aud nişte lucruri care, dacă n-aş fi mâncat vreo 15 ani o pâine în mediul ăsta oricum toxic şi păcătos, mi-ar fi schimbat percepţia despre jurnalism. Vexaţi că talentatul orator Antonescu le-a zis de la obraz nişte “nasoale”, dar reale, numiţilor Culcer, Lupea şi Marian, o sumedenie de activişti portocalii – care au tăcut ca rahaţii-n tufe pe vremurile faimoase ale “ţigăncii împuţite”, “derbedeului dracului”, “tonomatelor cu euro” şi “găozarului” şi au avut buzele cusute când Jucătorul ştergea pe jos cu pensionarii – au prins grai şi au început să emită sunete articulate inflamate pe gaura gurii şi să-şi pună pe hârtie indignările de fecioare de pension. Am aflat, cu acest prilej, că o femeie care a lucrat pe vremea dictaturii ceauşiste la Ambasada SUA şi la şcoala de partid Ştefan Gheorghiu, care încă nu şi-a lămurit public trecutul în raport cu fosta Securitate, care beneficiază (prin excepţie de la regulă) de privilegiile de a ţine blocat locul de muncă unui tânăr şi de a putea cumula un salariu de bugetar de peste 100 de milioane de lei cu o pensie deloc neglijabilă, care face activism politic portocaliu la modul cel mai transparent cu putinţă se poate considera “jurnalist incomod”. Şi am dedus că România e singura ţară din lume unde există oameni care pot susţine fără să le crape obrajii de jenă că presa liberă e finanţată de stat şi supusă abuzurilor opoziţiei, nu ale puterii. Altă noutate, de-a dreptul notabilă pentru mine, e că o instituţie ca TVR, care face statului o găură anuală de 50 de milioane de euro, are tupeul să se victimizeze politic susţinând pe faţă puterea. Iar asta în timp ce, pe un fond de teroare a concedierilor din sistemul bugetar, angajează discreţionar, pe contracte confidenţiale, o ditamai gherilă portocalie a pupătorilor de dos prezidenţial. Pornind de la exemplul de succes al lui Traian Băsescu, pe care istoria recentă ne-a demonstrat că nu-l poţi bate decât cu armele lui, Crin Antonescu a făcut ceea ce, de regulă, spune o convenţie socială ipocrită, “nu se face”. Adică, într-un mediu politico-mediatic divizat până la limita confruntărilor fizice, n-a fost curvă mieros-împăciuitoare cu ăia care-l înjură, ci şi-a marcat clar teritoriul. Şi-a definit clar, public, tabăra adversă şi a anunţat, cu titlu de scrisoare de intenţie extrem de transparentă, cine va cădea când şi dacă el va urca, iar decizia discreţionară îi va aparţine. Drumul către putere e unisens şi îngust. Dacă păşeşti înapoi sau în lateral, eşti curăţat. Opozanţii, câţi mai sunt ei în ţara asta după ce puternicii zilei au cumpărat şi/sau şantajat tot ce le-a picat la mână, vor sânge. Înscris pe curba aparent favorabilă, liderul PNL li-l promite. Mai are, însă, de rezolvat, înainte de execuţiile ritualice, un mic amănunt: câştigarea alegerilor.
Cei care au anumite fetișuri grețoase, pot vedea , acest articol în original, unde dorește, pe blogul Ciudacului după ce vor trece de filtrul antispam, fie pe siteul Jurnalului Național accesând următoarele lincuri:
http://www.ciutacu.ro/articol/crin-pregateste-baia-ritualica-de-sange/
http://www.jurnalul.ro/opinii/editorial/baia-ritualica-de-sange-595469.html
De asemenea, pentru a nu băga zânzanie între cei doi romantici amorezi sugaci, invit cititorii care doresc să citească un articolaș adus de pe blogul cu aspect emo-sinucigaș al lui Badea, de fapt reacția izvorâtă direct din sinaprele lui, mai împuțite chiar decât mațele de unde izvorăște biogazul cu care Felix își binecuvintează interlocutorii…
Este răspunsul pe care el îl dă ticălosului băsist Tiberiu Lovin care și permis să îi facă o obsevație la modul nesimțit și politicos, fără nici un capăt de înjurătură cum știe Mircea că vorbesc oamenii culți. După ce se bucura că Turceascu nu îl mai bate pe șeful lui, Gâdea (poate din cauza acestei temeri Gâdea a fugit în Anglia, nu pentru a-i mânca banii lui Felix), acum se bucură că Lovin, viermele băsist, a crăpat.
VIERMELE INTESTINAL BASIST LOVIN A CRAPAT
Viermele intestinal basist Lovin a scris ca Ciutacu are intentia de a demisiona .
Ce zice Ciutacu? Iata:”Cu regretul las ca un mic adevăr să strice o ştire bună, dar falsă, mărturisesc smerit că nu mi-am manifestat nici o intenţie de a demisiona din funcţia de redactor şef (nu l-am întâlnit în ultimii ani pe ăla căruia să-i fiu adjunct) al Jurnalului Naţional. Şi asta chiar dacă dă bine la feng shui să apar ca luptător pentru drepturile oamenilor mei. Cel mai mişto e că, după ce am negat, autorul chiflei (i-aş putea spune, ca Badea, viermele băsist Lovin, dar n-o fac, pentru că aş legitima un biet obiect de manipulări) refuză să rectifice informaţia şi m-a asigurat pe sms că n-am demisionat azi, dar o să demisionez eu cândva.”
Atunci hai sa va dau eu o stire: Lovin a decedat prin moarte. Cum? De unde stiu? Pai pe acelasi sistem de gandire flatulenta va muri si el, ca un vierme, candva.
RIP.
P.S. Ba nu, m-am sucit, du-te dracului!
http://www.mircea-badea.ro/blog/viermele-intestinal-basist-lovin-a-crapat/
Eu ce mai pot mai spun? De crăpat nu cred că a crăpat Lovin, dar mă pot interesa și nici nu cred i-a crăpat nimic… dealtfel nici nu cred că va crăpa ceva în fiitorul apropiat, dar, poate Mircea ar trebui să știe că Lovin nu e tocmai obișnuit să facă ce face el cu Ciutacu, în baie, treabă la care, probabil recurg mult prea des , încât de la uzură riscă le mai crapă prepuțul netaiat… lui Badea, că Ciudacu fiind evreu handicapat , conform adresei de acasă, nu-i mai are, dar probabil îi crapă „măciulia”…. că d-aia i-o fi venit ideea…
Am o recomandare directă către Badea: dacă îi mai apar crăpături în apropierea ouălor, să se ungă cu seu de oaie. Așa făcea bunicul când se opărea. Avea niște oi crețe crețe… cam ca și Camen, dar mai puțin roșcate…
Rugăminte importantă: pentru a afla un detaliu extrem de important, îl rog pe citior dea clic aici
Like this:
Be the first to like this post.
))
Cine uită greşelile trecutului, riscă să le repete.
Comentarii recente