Arhiva

Archive for the ‘Personalităţi’ Category

Dragoș Pâslaru își caută liniștea la mănăstire….

9 aprilie 2012 1 comentariu

Uneori celebritățile își caută liniștea cât mai aproape de Dumnezeu

Dragoș Pâslaru este unui dintre ei.

Mărturiile tulburătoare ale fostei soţii a actorului-pustnic! Vezi cum a comentat decizia lui Dragoş Pâslaru de a se călugări!

Cum e să te trezeşti într-o zi că bărbatul alături de care ai trăit mai bine de 10 ani s-a săturat de viaţa pe care o duce şi vrea să se retragă pentru restul zilelor în pustietate, pentru a-l sluji pe Dumnezeu?

Aceasta a fost drama peste care a trebuit să treacă, în urmă cu mai bine de 20 de ani fosta soţie a actorului Dragoş Pâslaru. Anca Pâslaru avea pe atunci 38 de ani şi un copil în vârstă de 11 ani. După 20 de ani în care nu a vrut să vorbească despre acel moment, femeia a comentat în premieră pentru CANCAN decizia partenerului său de a se călugări.

Dragoş Pâslaru a renunţat la carieră şi la familie, la începutul anilor ’90, pentru a-l sluji pe Dumnezeu. Reporterii Cancan l-au găsit într-o chilie, în creierii munţilor, şi au stat de vorbă cu el. Citiţi în ziarul CANCAN de mâine şi pe CANCAN.ro, în această seară, după ora 00.00, mărturiile tulburătoare ale foştilor soţi, despărţiţi la începutul anilor ’90 de decizia bruscă a actorului de a-şi dedica viaţa lui Dumnezeu.

Desi multi au incercat sa ajunga la chilia lui de cand actorul s-a retras din lumina reflectoarelor, doar CANCAN a reusit! Dragos Paslaru traieste in inima muntilor fara apa si curent

La 1.500 de metri altitudine, intr-o liniste absoluta din varful masivului Buila din judetul Valcea, traieste unul dintre cei mai mari actori romani. A jucat alaturi de Mircea Diaconu,Stefan Iordache sau Adrian Pintea. Putea interpreta orice rol, pentru ca avea o expresivitate a chipului ce iti ramanea fixata in minte. Dar Dragos Paslaru, caci despre el este vorba, a renuntat la toate si l-a imbratisat pe Dumnezeu. Este acum parintele Valerian si isi duce viata acolo unde doar vulturii se avanta.

Din comuna Barbatesti pana in zona schitului Patrunsa, acolo unde aveam informatii ca s-a refugiat fostul actor, mai sunt opt kilometri. Eram bucurosi ca nu mai avem mult si il descoperim pe cel al carui destin continua sa fascineze, sa inspire, sa intrige. Dar nu putea fi atat de simplu. Dupa un drum de 30 de minute, ajungem la baza muntelui si suntem intampinati de un calugar care ne spune ca fratele Valerian traieste in pustiu si vine doar sambata si duminica la manastire, pentru a tine slujba. “Dar, daca va grabiti, poate il gasiti sus. Sunteti tineri, intr-o ora ajungeti. Dupa colt o sa vedeti drumul”, ne spune el. “Pe unde o luam?”, intreaba, retoric, fotoreporterul meu, Mihai, care privea cu nedumerire cum se termina civilizatia si incepea salbaticia naturii. Singurul drum era o carare care urca pe munte. Si asa a inceput aventura in cautarea parintelui Valerian. Multi au vrut sa faca acest drum si sa il priveasca in ochi, fascinati, pe actorul care, avand totul, si-a spus “Gata!” si a ales calea credintei. Dragos Paslaru a renuntat la viata agitata a Capitalei dupa Mineriada din 1990 si s-a calugarit dupa ce a fost batut de ortaci si a stat in coma in spital. Inainte de a alege viata in sutana, el era extrem de cunoscut si apreciat. Era un actor deja afirmat, cu roluri in filme de referinta ale cinematografiei romanesti. 

Am urcat prin padure, pe un drum extrem de dificil, alunecos si pieptis, ce parea ca nu se mai termina. Dupa o ora de mers, ni se infatiseaza in toata splendoarea schitul Patrunsa, situat in parcul national Buila-Vanturarita. O pace dumnezeiasca stapaneste locurile. “A, Dragos Paslaru, actorul, pe el il cautati. Este in chilia sa, in pustie, vine doar sambata si duminica la manastire. Nu aveti cum sa ajungeti la el, este o zona foarte periculoasa si doar cativa oameni se incumeta”, ne spune calugarul bucatar. Am trecut de la emotia pe care o simteam la o dezamagire crunta. Tristi, dar nu resemnati, am coborat muntele in speranta ca a doua zi vom fi mai norocosi. 

Este 06.45, iar lumina este pe cale de a castiga lupta cu intunericul. Urcam din nou spre schit. De data aceasta avem si un ghid, un caine ciobanesc care ne deschide calea. In lumina cruda a zorilor, schitul se vede dupa copaci. Cuvintele staretului de la Patrunsa ne lovesc, insa, in moalele capului. “Parintele Valerian nu a coborat nici azi”, ne spune el si ne intreaba de unde am venit. “De la Bucuresti. Nu cred ca mai rezistam sa urcam muntele si maine”, ii spunem. “Daca il gaseati ieri pe parinte, era prea usor, nu aveati nicio satisfactie. Asa o sa fie bucuria mai mare. Va duc eu”, ne-a mai spus staretul. Timp de 30 de minute am coborat prin rape adanci, intr-o lume salbatica. Bucuria intalnirii cu parintele Valerian nu se poate reda in cuvinte. L-am gasit in creierul muntilor, intr-o chilie modesta, fara curent electric, departe de lume. La 1.500 de metri altitudine, intr-o lume a puritatii si a dragostei pentru Dumnezeu, acolo unde doar vulturii se avanta, ne-a intampinat Dragos Paslaru. Traieste intr-o cabanuta de doi metri, pe usa careia se afla steagul Romaniei si mai multe icoane, iar cel care ii tine companie este motanul Rajah. Pe prispa se afla mai multe galeti si oale. Imbracat in sutana si cu o geaca de fas, ne pofteste sa luam loc pe bancuta. Se asaza, iar imediat mai multi cintezoi se apropie la cativa centimetri de el si incep sa cante. Rar se intampla sa ajunga cineva in acel loc. “De ce-ati batut atat drum pentru mine?”, intreaba mirat calugarul. “Cine sunt eu? Un nimeni.” Dar omul care a renuntat la tot pentru a-l sluji pe Dumnezeu zambeste. Si ne invita la o cafea. 

Cel mai cunoscut rol al lui Dragos Paslaru este cel al lui Horia Sima, din filmul “Drumet in calea lupilor”. A mai jucat in “Domnisoara Christina”, “Pruncul, petrolul si ardelenii”, dar si in mai multe piese de teatru. Aplaudat la scena deschisa de nenumarate ori, Paslaru se numara printre cei mai mari actori romani. 

Sursa:cancan.ro

http://www.cancan.ro/actualitate/intern/marturiile-tulburatoare-ale-fostei-sotii-a-actorului-pustnic-vezi-cum-a-comentat-decizia-lui-dragos-paslaru-de-a-se-calugari-215480.html

http://www.cancan.ro/showbiz/showbiz-intern/desi-multi-au-incercat-sa-ajunga-la-chilia-lui-de-cand-actorul-s-a-retras-din-lumina-reflectoarelor-doar-cancan-a-reusit-dragos-paslaru-traieste-in-inima-muntilor-fara-apa-si-curent-215327.html

Scriitorul ungar Ákos Kertész cere azil în Canada

Scriitorul ungar Ákos Kertész a cerut azil în Canada susținând că a fost victima unor atacuri în țară. Kertész a plecat în Canada pe data de 29 ianuarie și a cerut azil în urma reacțiilor pe care le-a provocat un articol în care critica Ungaria în contexul Holocaustului.

Autorul de 79 de ani de origine evreiască a afirmat că poporul ungar este unul genetic servil și că nu și-a asumat niciodată rolul pe care l-a jucat în Holocaust. Din cauza acestor afirmații el susține că a fost atacat și insultat pe stradă și că a suferit daune psihice și amenințări în urma cărora simte că viața îi este în pericol.
Scriitorul a afirmat că decizia de a părăsi Ungaria a fost una dificilă și că speră să se poată întoarce la un moment dat într-o țară „democratică, umană și tolerantă.”

Autor:  Andreea Chebac

Sursa: bookblog.ro

Goodbye Whitney …

12 februarie 2012 Scrie un comentariu

Whitney Houston a murit…

Dumnezeu să o ierte și să o odihnească!

Una din marile vede ale lumii, Whitney  Houston,  a plecat dintre noi. Mult, mult prea repede …

Personal am considerat-o întodeauna o mare Divă (cu majusculă).

***

Cine a fost Whitney Houston? 

Whitney Houston (n. 9 august 1963Newark, New Jersey, d. 11 februarie 2012Beverly Hills, California) a fost o cântăreață americană, actriță și producătoare de filme. Mama ei, cântăreața Cissy Houston a fost în trupa de cântăreți a lui Elvis Presley.

1998-2000 “My Love is Your Love” and “Whitney: the Greatest Hits”

După ce a petrecut mult timp la începutul și mijlocul anilor 1990 jucând în diverse filme, a scos primul album audio în 8 ani “My Love Is Your Love” în 1998. A fost înregistrat și mixat în 6 săptămâni, conținând producții ale lui Rodney Jerkins, Wyclef Jean și Missy Elliott. Albumul a debutat la poziția 13 în chartul Billboard 200. A avut un sound mai funky decât producțiile anterioare. A conținut hit-urile: “When You Believe” (SUA No.15, MAREA BRITANIE No.4), un duet cu Mariah Carey pentru Prince of Egypt soundtrack, “Heartbreak Hotel” (SUA No.2, MAREA BRITANIE No.25) cau Faith Evans și Helly Price care a primit o nominalizare pentru “Cel mai bun video R&B” la Premiile MTV VMA 1999; “It’s Not Right But It’s OK” cu care Houston a câștigat al șaselea Premiu Grammy pentru Cea Mai Bună Performanță Vocală Feminină R&B; “My Love Is Your Love” care s-a vândut în 3 milioane copii în lume și “I Learned From The Best.”

2006-2012 Întoarcerea la muzică, turul I look To You

În septembrie 2006 Whitney s-a despărțit de Bobby Brown, divorțând în octombrie. Divorțul s-a finalizat la data de 24 aprilie 2007, lui Whitney acordându-i-se custodia fiicei lor. În martie 2007, Clive Davis de la Arista Records a anunțat că Houston va începe să înregistreze un nou album. În octombrie 2007, Arista a scos pe piață o altă compilație “The Ultimate Collection” în afara SUA. În octombrie 2009 Houston a scos albumul “I Look To You”. Whitney a plecat în tuneul mondial Nothing But Love. Era primul turneu mondial după 10 ani. Totuși a avut parte de atenție media destul de negativă. Houston a anulat câteva concerte din cauza bolii. În ianuarie 2012 Houston a fost nominalizată pentru 2 Premii NAACP Image Awards. La data de 7 octombrie 2011, RCA Music Group a anunțat că va închide Arista Records și J Records, Jive Records. Material viitor cu Houston urma să fie eliberat de brand-ul RCA Records.

Albume muzicale

Filme

Premii obținute

  • 1986: Grammy Award cea mai bună interpretare feminină pentru „Saving All My Love For You“
  • 1988: Grammy Award cea mai bună interpretare feminină pentru „I Wanna Dance With Somebody“
  • 1994: Grammy Award șlagărul anului pentru „I Will Always Love You“
  • 1994: Grammy Award cea mai bună interpretare feminină pentru „I Will Always Love You“
  • 1994: Grammy Award Albumul anului pentru „The Bodyguard“
  • 2000: Grammy Award R’n’b șlagărul anului pentru „It’s Not Right But It’s Okay“
  • 2004: Women’s World Award – World Artist Award for Lifetime Achievement

A murit la data de 11 februarie 2012 la Beverly Hilton Hotel, în Beverly Hills, California din cauze necunoscute deocamdată. Poliția locală a declarat că “nu există semne evidente de intenții criminale.”

Sursa: Wikipedia

ODIHEASCĂ-SE ÎN PACE !

Goodbye Whitney … rest in peace …

Andreea Paul Vass

7 februarie 2012 Scrie un comentariu

Se pare că doamna Udrea, cea mai blondă parte a guvernului Boc nu va mai continua ca ministru. 

Noul guvern încă neinstalat își va avea și el blonda lui, o blondă frumoasă, o foarte bună economistă, Andreea Paul Vass.

Cine este Andreea Paul Vass? 

Dacă îi vizităm blogul personal putem afla câteva lucruri.

În primul rând că numele doamnei este Andreea Maria Paul (lucru pe care îl putem vedea și în C.V.-ul de mai jos)

 

dar aflăm și că blogul stă sub o zicere a bunicii sale:

 ”In viata, daca vrei sa reusesti, trebuie sa ajungi atat de priceput in ceea ce faci incat si dupa ce te fura toti, tot cel mai bun sa ramai”.

Cred că cel mai cinstit  atunci când vrei să aflii cine este cineva, trebuie să îl întrebi pe el.

Doamna Paul ne spune cine este: 

Economie, politică sport

Extrem de curioasa din fire, mi-am dorit sa fac cercetare inca din facultate. Asa se face ca lucrez de la 21 de ani intr-un Institut al Academiei Romane. Fireste, puteam castiga mult mai bine ajutandu-mi parintii sa conduca fabrica lor de mobila. Iubesc insa prea mult cifrele ca sa renunt. In spatele lor se ascund oamenii. Economia, cu doza ei mare de subiectivitate data de tensiunea dintre stiinta inteleasa ca rigoare si imprevizibilul comportament uman, mi se pare de-a dreptul fascinanta.

Cercetarea m-a invatat ca hazardul favorizeaza numai o minte pregatita. Si, dinamica fiind, am considerat firesc sa incerc sa-mi transpun in practica ideile. Prin urmare, m-am angajat consilier la Presedentie. Am prins repede gustul. Desi cu pretul unor sperieturi bune, am reusit sa atrag atentia presei si a forurilor competente asupra conspiratiei gulerelor albe in cazul insulinei. Cu mai putine emotii, am subliniat si cateva dintre problemele grave legate de asa-numita migratie a creierelor romanesti.

Functia de consilier la Parlamentul European m-a atras oarecum firesc. Voiam sa vad cum functioneaza masinaria supranationala cu sediul la Bruxelles.

Experienta castigata m-a facut sa inteleg ca “tehnocratii”, profesionistii si “specialistii” nu au de ce sa stea departe de politica si sa-i lase pe altii sa ia decizii care ne privesc pe toti. Prin urmare, am decis sa ma implic in redactarea programului de guvernare al PDL.

Sunt o persoana entuziasta. Orice fac si imi place, il fac cum trebuie: sport, matematica, economie, iar mai nou politica. Nu-mi plac excesele, dar imi place temeinicia. Si in profesie, si in viata. Cea din urma se poate dovedi totusi extrem de agresiva pe alocuri. Din fericire, ma pot refugia oricand in sport.

Muntele, de pilda, este o adevarata lectie de viata. Nu poti sa-l minti. Nu poti trisa: ai exact valoarea pe care o ai. Esti bun sau nu esti bun. Important e insa sa faci lucrurile cu placere si sa nu pretinzi ca esti altceva. Nu simt neaparat nevoia sa ma catar pe Everest. Ma pot simti la fel de bine odata ajunsa pe Dintii Morarului.

CURRICULUM VITAE

Credoul său politic este: 

Motto: In politica, greselile nu se razbuna ci se repara. P. P. Carp

Noi romanii fie avem o parere foarte buna despre noi si credem ca suntem cei mai destepti, frumosi, potenti, descurcareti oameni din lume, fie injuram cu patos tot ce ne e specific, fie negam ca am avea ceva aparte si odata ajunsi in strainatate ne rusinam sau chiar ne declinam originea. Asta inseamna ca ne lipsesc acele mituri care au facut Franta sau Marea Britanie, Cehia sau Polonia. Asta inseamna ca suntem deficitari la capitolul comunitate si solidaritate.

Printre motive gasesc esentiala actuala rasturnare a scarii valorilor. Care sunt pentru noi lucrurile cu adevarat importante? Ce intelegem noi prin autentic? Ce ne mobilizeaza?

Prin urmare, ma intreb daca n-ar trebui sa ne temperam elanul laudativ sau critic si sa-i redam bunului simt ceea ce i se cuvine. Altfel spus, sa revizitam concepte precum profesionalism, toleranta, moderatie in primul rand la nivel personal. O societate nu poate sa fie functionala daca indivizii care o alcatuiesc functioneaza anapoda.

Nu pot accepta ca profesionistii nu aduc voturi. Dimpotriva, sunt convinsa ca numai ei pot face diferenta in bine. Nu pot sa accept ca oamenii de calitate superioara stau departe de politica, pe motiv ca e foarte coroziva. Nu cred ca media e in intregime lipsita de interes pentru abordarile constructive ideatic, sobre, fara ragete sau injuraturi in barba, cochetarii ieftine sau animalice.

Cea mai grava realitate o gasesc in abdicarea de la argumentele etice pe considerentul ca ele nu aduc voturi. Invariabil, electoratul a devenit la fel de cinic si de egoist ca si clasa politica. Avem nevoie de infuzie de bun simt, eleganta, promovarea pe criterii de merit, civilitate – lucruri care se pot invata.

Ar fi tare bine sa intelegem ca “a fi bun roman” poate fi sinonim, vorba lui Plesu, cu “a fi om dintr-o bucata”, iar “mandria de a fi bun roman” poate fi sinonima cu “mandria de a face un lucru asa cum se cuvine”.

Sa presupunem insa ca se intampla o minune si devenim cu totii constienti ca numai muncind pe branci si ca numai cu seriozitate vom putea schimba lucrurile si vietile noastre in bine, intr-o economie libera. Pentru asta avem nevoie de justitie, educatie, sanatate, cultura si concurenta in fiecare domeniu. Avem nevoie de un cadru propice, simplu dar eficient, competitiv dar amiabil. Si avem nevoie de oameni care sa vrea si sa stie sa faca asa.

Găsim și niște citate preferate:


One of the penalties for refusing to participate in politics is that you end up being governed by your inferiors.

Platon

Success is the ability to go from failure to failure without losing your enthusiasm.

Winston Churchill

I like pigs. Dogs look up to us. Cats look down on us. Pigs treat us as equals. 

Winston Churchill

Now this is not the end. It is not even the beginning of the end. But it is, perhaps, the end of the beginning. 

Winston Churchill

In war, you can only be killed once, but in politics, many times. 

Winston Churchill

If you want something said, ask a man; if you want something done, ask a woman. 

Margaret Thatcher

You can fool all the people some of the time, and some of the people all the time, but you cannot fool all the people all the time. 

Abraham Lincoln

 Intrând aici, cine dorește, poate afla și ce proiecte are doamna Paul.

Și pentru că vorbim de o femeie frumoasă, și cu o femeie frumoasă trebuie neapărat văzută, iată și niște poze, un fel de minigalerie foto, aduse de pe același blog:

Categories: Personalităţi Etichete:

Stephen Hawking: Daca extraterestrii ar decide sa ne viziteze am putea avea soarta indienilor de dupa descoperirea Americii

Daca am gasi fiinte inteligente pe alte planete am face fara indoiala cea mai mare descoperire stiintifica din istorie, insa trebuie sa fim prudenti daca vrem sa comunicam cu aceste forme de viata, fiindca am putea avea soarta crunta a bastinasilor din Americi dupa sosirea europenilor, a spus pentru BBC reputatul om de stiinta Stephen Hawking care duminica implineste 70 de ani.

“Daca am gasi forme inteligente de viata in Univers am fi in fata celei mai mari descoperiri stiintifice”, a spus Hawking, raspunzand unei intrebari venite din partea unui utilizator Twitter. “Ar fi insa riscant sa incercam sa comunicam cu o civilizatie extraterestra”, avertizeaza savantul britanic.
“Daca extraterestrii ar decide sa ne viziteze, finalitatea ar fi similara cu ce s-a intamplat cand europenii au sosit in America. Lucrurile nu s-au sfarsit bine pentru amerindieni”, spune Hawking, care face referire la efectele dezastruoase pe care sosirea europenilor la final de secol 15 le-a avut asupra populatiilor din cele doua Americi. Atunci, multe orase au fost distruse de spanioli, un numar mare de indigeni au fost ucisi, iar bolile aduse de europeni au decimat populatii lipsite de imunitate.
Spatiul cosmic poate fi nu doar sursa unui dezastru pentru rasa umana, ci trebuie sa ajunga sa reprezinte salvarea speciei umane. “Este esential sa colonizam spatiul cosmic. Cred ca pana la urma vom intemeia colonii care se pot sustine singure pe Marte si pe alte corpuri ceresti din Sistemul Solar, chiar daca probabil acest lucru nu se va intampla in urmatoarea suta de ani”, a raspuns Hawking intrebarii unui cititor din Tara Galilor.
Oamenii trebuie sa intemeieze colonii in spatiu din cauza ca in cel mult o mie de ani un dezastru poate afecta grav viata pe Terra, iar solutia este sa profitam de progresele stiintei pentru a ne extinde in lumi mai sigure.
Hawking urmeaza sa-si serbeze ziua de nastere duminica, in cadrul unui simpozion public intitulat “Starea Universului”, ce va avea loc la Centre for Theoretical Cosmology din cadrul Universitatii Cambridge.
Celebrul om de stiinta va tine o prelegere. Printre ceilalti vorbitori se numara astronomul britanic Martin Rees, laureatul Nobel Saul Perlmutter si fizicianul Kip Thorne.

Autor: Vlad Barza

Publicat: 6 ianuarie 2012

Sursa: HotNews

Badea CÂRŢAN-apostol al neamului romanesc

2 decembrie 2011 Scrie un comentariu

100 de ani de la moartea lui Badea CÂRŢAN – Un apostol al neamului românesc.

Autor: Col.(r) prof. Claudiu Aiudeanu

Anul acesta s-au împlinit 100 de ani de la moartea lui Badea Cârţan, pe numele său adevărat Gheorghe Cârţan. Născut în anul 1847 (1), în localitatea Cârţişoara, de la poalele Munţilor Făgăraş, el şi-a dobândit locul în memoria românilor prin faptul că a dovedit, pe deplin, existenţa în rândul ţărănimii româneşti din Transilvania  a ideii, dorinţei şi conştiinţei naţionale ce incuba necesitatea unirii  tuturor românilor într-un singur stat.
Această dorinţă  el nutrea să o cultive şi să o dezvolte în scopul realizării unirii Transilvaniei cu România. Badea Cârţan a fost aşadar un simbol al unităţii naţionale. Potrivit lui Nicolae Iorga era un „fanatic ţăran al romantismului naţional ce se privea pe sine ca pe un purtător de misiune superioară, ca un îndeplinitor de porunci ce vin mai de sus”.
Copilăria şi adolescenţa şi-a petrecut-o păstorind turma de oi a familiei sale. În această etapă din biografia sa întâlnim momentul în care Badea Cârţan conştientizează că românii din Transilvania nu ar trebui să trăiască separaţi de graniţe de cei din Regatul României. Văzuse pe soldaţii grăniceri români care păzeau graniţa în munţi, văzuse pe ciobanii români din vechea Românie, toţi aceştia vorbind româneşte ca şi el. Atunci conştientizase Badea Cârţan că Munţii Carpaţi nu trebuie să constituie o graniţă între fraţii de acelaşi neam şi limbă şi se deşteptase în sufletul lui dorinţa arzătoare de a contribui prin propriile puteri la unirea Transilvaniei cu România. A crezut în acest vis, pe care l-a transformat în misiunea vieţii lui, până la moarte. Pentru aceasta a învăţat să scrie şi să citească, cu ajutorul prietenului şi tovarăşului său de ciobănie Ion Cotigă, iar în anii în care s-a aflat cu turmele sale de oi în Bărăgan a început să citească, între altele, istoria românilor. Acum citeşte despre luptele purtate de ţările române cu turcii, în timpul marilor domnitori români, despre prima unire a ţărilor române înfăptuită de Mihai Viteazul, despre Revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu şi cea de la 1848-1849.  Aceste lecturi i-au cultivat şi îmbogăţit înţelegerea asupra trecutului istoric al românilor şi al latinităţii acestora. Izbucnirea Războiului de independenţă în anul 1877 a constituit momentul când Badea Cârţan, consecvent ideilor şi principiilor pe care şi le însuşise, ce i-au fundamentat pentru totodeauna crezul naţional, a considerat necesar să se înroleze voluntar în armata română pentru a contrubui în mod direct, chiar cu preţul vieţii, la dobândirea independenţei de stat a României.
Începând cu anul 1881, în viaţa lui Badea Cârţan începe o nouă etapă, când el va deveni cunoscut de către românii de pretutindeni şi va fi apreciat şi elogiat atât în Regatul României, în Transilvania cât şi în străinătate ca un militant-luptător pentru unirea tuturor românilor într-o singură ţară. Primul drum pe care îl face pe jos la Viena, îi oferă şansa să cumpere „Hronica românilor şi a mai multor neamuri” scrisă de Gheorghe Şincai, unul dintre iluminiştii şi corifeii Şcolii Ardelene din secolul al XVIII-lea. Lectura acestei cărţi a avut pentru Badea Cârţan un impact revelator. Era istoria strămoşilor săi pe care instictiv îi simţise deşi nu-i cunoştea suficient cu toate că citise multe cărţi dar, din istoria lui Şincai el aflase toate marile evenimente ale istoriei românilor (2). Concluzia la care a ajuns Badea Cârţan, după citirea acestei cărţi, a fost elocventă în ceea ce a însemnat activitatea sa viitoare : „ Cartea asta sfântă trebuie să fie cunoscută de tot românul, ca să ştie tot natul că poporul românesc se trage de la Roma”(3).  De aici a rezultat convingerea sa fermă că fiecare român din Transilvania era necesar să deţină şi să citească o carte în limba română, de aici a izvorât neîtrerupta şi apriga sa activitate, până la moarte, de a răspândi cărţi româneşti şi de a le arăta românilor transilvăneni adevărata lor istorie şi origine latină. Toate acestea au făcut din Badea Cârţan „un om plin de acţiune şi de o perseverenţă rară în idealul său de luminare a ţărănimii prin răspândirea cărţilor”(4).
Pentru o bună înţelegere a greutăţilor, pericolelor şi riscurilor de tot felul la care s-a expus Badea Cârţan pentru a-şi duce la bun sfârşit misiunea, este necesar să avem în vedere contextul politic existent la acea  vreme în Transilvania. Era perioada dualismului austro-ungar (1867 – 1918), când politica de maghiarizare forţată a românilor transilvăneni devenise o „doctrină de stat”şi s-a manifestat împotriva acestora cu o violenţă barbară!!! Pentru realizarea acestui deziderat – al dispariţiei cu orice preţ al românilor ca naţiune şi ca limbă – ungurii, maghiarii şi secuii au dat legi cu un caracter primitiv şi retrograd  utilizând o varietate de mijloace punitive: 1868,  „Legea naţionalităţilor”, prin care în Ungaria era recunoscută o singură naţiune, cea maghiară; 1879, „Legea Trefort”, care prevedea obligativitatea predării în limba maghiară în toate şcolile; 1897, „Legea numirii de localităţi”, prevedea ca toate denumirile localităţilor locuite de nemaghiari să fie maghiarizate şi înregistrate în actele oficiale numai în limba maghiară; 1907, „Legea Apponyi”, prevedea desfiinţarea şcolilor confesionale româneşti, etc. La acestea s-au adăugat maghiarizarea forţată a numelor de persoane, colonizarea elementelor maghiare în zone locuite de români, reprimarea brutală a tuturor manifestărilor naţionale româneşti, cum au fost mişcarea Pronunciamentului de la Blaj, înfiinţarea Partidului Naţional Român din Ardeal,  Mişcarea Memorandistă, etc. În aceste condiţii, în care românii transilvăneni erau supuşi deznaţionalizării, Badea Cârţan reuşeşte să aducă din România în Transilvania, pe cărările ascunse ale Munţilor Făgăraş şi Bucegi, cca. 100 000 de cărţi, reviste şi ziare româneşti pe care le distribuie ţăranilor şi oamenilor simpli, învăţătorilor şi preoţilor români. „Timp de peste 30 de ani a trecut Munţii Carpaţi urcând şi coborând cu desagii mari şi grei încărcaţi de cărţi româneşti, adunate din vechea Românie. Ţinând seama că în epoca amintită cartea nu era la îndemâna oricui, oricine îşi poate da seama de munca uriaşă pe care a trebuit s-o depună acest ţăran entuziast şi modest, spre a le răspândi în satele ardelene…”(5). S-a spus pe bună dreptate că pe unde mergea Badea Cârţan se crea o stare de optimism naţional românesc, de speranţă şi încredere nemărginită într-o apropiată eliberare naţională (6). În timpul primului său drum la Bucureşti, el îl cunoaşte pe istoricul V.A.Urechia, pe atunci preşedintele Ligii Culturale, care, fascinat de inteligenţa şi credinţa profundă a acestuia în unirea tuturor românilor într-un singur stat, îl prezintă unor numeroase personalităţi culturale şi ştiinţifice româneşti, ziarişti şi reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe. Cu această ocazie, citind fragmente din istoria Romei („Ab urbe condida” – „De la fondarea Romei”) a lui Titus Livius pe care i-a recomandat-­o profesorul Urechia, se pare că Badea Cârţan s-a decis să facă prima sa călătorie la Roma. Intenţia sa era precisă, să se convingă despre latinitatea românilor şi să vadă Columna lui Traian despre care auzise şi citise de atâtea ori. Referindu-se la hotărârea de a face această primă călătorie la Roma (a efectuat trei drumuri la Roma), Badea Cârţan spunea în ziarul „Poporul Românesc” că: „Într-o bună dimineaţă, în anul …96, ce-mi trăzneşte p-în cap, zic : mă Cârţane, tu trebuie să te duci drept la Roma, să vezi cu ochii cine a fost moş-to şi strămoş-to. Şi dusu-m-am! Douăzeci de zile-n cap am mers pîn la Viena şi de aici alte douăzeci şi trei pîn la Roma”(7). Prima sa vizită la Roma îl face pe Badea Cârţan să fie cunoscut în străinătate. Cu sprijinul Legaţiei României din Italia, Badea Cârţan a cunoscut mari personalităţi, oameni politici, ziarişti,etc. A fost primit în audienţă de primarul Romei, la Vatican de cardinalul Rampolla, de numeroşi membri ai guvernului italian şi chiar de regele Umberto I, de la care a primit cadouri în cărţi şi o fotografie de doi metri a Columnei lui Traian. A vizitat Senatul, Forumul roman, Muzeul Vaticanului, Parlamentul italian. Peste tot, Badea Cârţan a impresionat în mod admirabil stârnind simpatie, interes şi admiraţie faţă de el şi români în general. Nu în ultimul rând, patriotismul său exprimat prin convingerea fermă  că românii din Transilvania se vor unii cu cei din vechea Românie într-un singur stat, argumentaţiile sale, din timpul discuţiilor pe care le-a avut cu numeroase personalităţi italiene, simple dar pline de profunzime şi de adevăr istoric, au generat un real curent de susţinere al cauzei românilor ardeleni, în lupta acestora pentru eliberare şi unitate naţională. În dorinţa sa de cunoaştere, Badea Cârţan călătoreşte în numeroase alte ţări: Franţa, Germania, Austria, Elveţia, Turcia, până la locurile sfinte de la Ierusalim.  Nicăieri, însă, nu s-a simţit mai bine ca în Italia despre a cărei capitală spunea „Roma e mama noastră”. Un lucru semnificativ s-a produs pentru Badea Cârţan în timpul celei de a treia călătorii la Roma, în timpul desfăşurării Congresului Orientaliştilor (1899). Prezent la şedinţele congresului Badea Cârţan a avut mulţumirea sufletească, pe deplin meritată, să vadă cum istoricii români au desfiinţat fără drept de apel „teza” istoricilor unguri care contestau latinitatea poporului român şi a limbii române. Argumentaţia documentată ştiinţific a delegaţiei române privind caracterul latin al genezei  limbii şi poporului  român şi a continuităţii acestuia după retragerea aureliană au reconfirmat, o dată în plus, pentru Badea Cârţan, fundamentul latin al neamului său. Delegaţii la congres i-au acordat lui Badea Cârţan marea cinste de a depune o coroană din bronz la Columna lui Traian.
Activitatea entuziastă pe care Badea Cârţan a desfăşurat-o în slujba emancipării culturale şi naţionale a românilor din Transilvania  pentru realizarea idealului naţional al acestora de unire cu România i-au atras consideraţia, prietenia, încurajarea şi sprijinul unor mari personalităţi ale vremii. Între acestea s-au numărat: Take Ionescu, Duiliu Zamfirescu, Barbu Delavrancea, Alexandru Vlahuţă, Spiru Haret, Nicolae Titulescu, Petre Antonescu (marele arhitect,) Nicolae Iorga, I.L. Cragiale, George Coşbuc, Grigore Tocilescu, B. P. Haşdeu, C. Istrati, ş.a. El a ajutat mult activitatea unor societăţi culturale româneşti cum au fost ASTRA şi Liga Culturală Română, pe lângă răspândirea cărţilor acestora, prin realizarea unei punţi de legătură între acestea şi marea masă a românilor simpli transilvăneni.
În toată perioada sa de cărăuşie a cărţilor din România în Transilvania, Badea Cârţan a fost supus unei suprevegheri stricte poliţieneşti din partea autorităţilor Ungariei dualiste. A fost, de nenumărate ori, bătut, maltratat, judecat şi arestat pentru „vina” că se încăpăţâna să se considere român într-o Ungarie care nu recunoştea legal decât o singură naţiune, cea maghiară! A suferit condamnări pentru că aducea cărţi româneşti pentru românii ardeleni, pentru că a fost la Roma şi Paris unde a militat pentru unirea Transilvaniei cu România. De multe ori cărţile pe care le trecea cu atâta trudă peste munţi i-au fost confiscate şi distruse aşa cum s-a întâmplat în iunie 1907, la Braşov, când 76621 de cărţi româneşti au fost arse de poliţia ungară !
Badea Cârţan încetează din viaţă la 7 august 1911, după ultimul său drum pe care l-a făcut peste munţi în România, fără a putea să-şi vadă împlinit visul lui cel mai scump – unirea Transilvaniei cu România. Dar, pe monumentul său mortuar, din cimitirul de la Sinaia, este scris foarte sugestiv „G. Badea  Cârţan doarme, visând întregirea neamului său – 1911”
Prin tot ceea ce a făcut în viaţa sa, Badea Cârţan a rămas în conştiinţa românilor ca un apostol şi un simbol al luptei naţionale a românilor din Transilvania pentru desăvârşirea unităţii naţionale româneşti.

Sursa:   Cronici din Gerulia

Categories: Istorie, Personalităţi Etichete:

Andrei Pleşu: Iubire şi idolatrie

2 decembrie 2011 Scrie un comentariu

“Primesc de la un cititor pe nume Valentin Stângă următoarea întrebare: „Cum disting ca spectator (dar şi ca trăitor, când e  cazul)  între iubire şi idolatrie? Ce anume îl separă pe omul îndrăgostit de omul idolatru?“.

Domnul Stângă gândeşte viguros şi scrie excelent. Îi mulţumesc pentru dificila întrebare şi sunt flatat că mă crede apt să lămuresc lucrurile. Nu sunt. În viteza unui simplu editorial pot încerca doar să mai fac câţiva paşi pe drumul analizei infinite inaugurate de el.

Mi se pare esenţial să observăm că între îndrăgostit şi „obiectul“ iubirii sale avem de-a face cu o specie de continuitate. Cei doi sunt în acelaşi plan: planul comunicării împărtăşite, al unei emotivităţi omogene, al unui afect în permanentă mişcare de la unul la altul. Iubirea se exprimă, adesea, ca indistincţie. Treci neîncetat în celălalt şi celălalt trece neîncetat în tine. E vorba, cu alte cuvinte, de un ritual al participării. Al participării reciproce. Te regăseşti, clipă de clipă, în cel care se regăseşte în tine. Duci apropierea până la identificare. Transformi diferenţa în complementaritate şi stricta cunoaştere în recunoaştere.

Idolatria stabileşte între idolatru şi idol un cu totul alt raport. Nu unul de continuitate, ci unul de ruptură. Idolul e o expresie a distanţei. E necontenit deasupra şi departe. Idolatrul îl priveşte cu o extatică teroare şi adoptă spontan un ritual al obedienţei.

În vreme ce partenerii unui act de iubire coexistă în acelaşi teritoriu, sau îşi construiesc un teritoriu al lor, idolul şi idolatrul nu trăiesc în aceeaşi lume. Cel dintâi e un conglomerat de putere, cel de-al doilea – un conglomerat de dependenţă. Idolatrul nu speră şi nu îndrăzneşte să urce la nivelul idolului său. La fel, idolul nu-şi pune problema să coboare la nivelul celui care îi oficiază cultul. Idolul nu se întrupează. Nu stă la masă cu vameşii şi cu păcătoşii, nu se lasă ucis de netrebnicii lumii. E suveran,rece, invulnerabil.

Într-un cuplu de îndrăgostiţi, nu există, în mod normal, relaţii de subordonare. Când unul dintre parteneri devine dominator, când apare ideea unei ierarhii a calităţilor, cuplul e în pericol. Iubirea impune amândurora un comportament slujitor. Fiecare se dedică celuilalt, fiecare se simte bine să fie în serviciul partenerului.

Idolatria e, dimpotrivă, slujire unilaterală. Idolul nu spală niciodată picioarele idolatrului. Faimoasa iubire curtenească nu era scutită de un anumit halou de idolatrie, cu pasiunea ei pentru „madonizarea“ femeii, cu echivalareaconstantăa îndrăgostirii cu „vasalitatea“. Rezultatul era un soi de destrupare trăită trupeşte.

Dar îndrăznesc, domnule Stângă, să suspectez niţeluş de idolatrie şi imaginea dvs. despre „femeia iubită“: „mântuită de accesoriu, de penumbre incomode“.

Nu ne putem îndrăgosti de statui. De esenţe. De lumini incoruptibile.

Idolatria, cum ştim, înseamnă şi a lua un lucru drept altceva decât este. Faţă de idolatrie, iubirea e un miracol de realism: ea celebrează fiinţe vii, nu fantasme.

Diferenţa dintre omul îndrăgostit şi omul idolatru? E totuna cu diferenţa dintre dialog şi poruncă. Dintre entuziasm şi frică.

Mă opresc deocamdată aici. Pentru continuare, vă dau întâlnire peste 20-30 de ani.”

Sursa: Blog de veghe - blogul Nicoletei Savin

Categories: Blogosfera, Personalităţi Etichete:

Raluca Turcan – politician, femeie, mamă

15 noiembrie 2011 Scrie un comentariu

De când am văzut-o pentru prima dată pe doamna Turcan, mi-a făcut o impresie care nu s-a mai schimbat niciodată. E o femeie frumoasă, delicată, luminoasă, rațională, niciodată pusă pe harță. Cred că este o doamnă politician cu mare viitor și mai ales, de care România, mai precis politica românescă are mare, mare nevoie.

Am mai scris despre dânsa și probabil voi mai scrie.

Acum am găsit un articol, de fapt un interviu care ne-o arată puțin altfel decât ne-o prezintă presa de  obicei:

Raluca Turcan: din culisele vietii unei femei politician

O stiti din Parlament si de la dezbaterile televizate. Dar dincolo de activitate politica, Raluca Turcan este mama unui baietel de 3 ani, care o mentine in forma si ii solicita resursele de energie, ca orice copil la aceasta varsta. Are 34 de ani si viata ei personala poate fi deja in paginile unui roman. Iata detaliile.

CSID: Profesional, la ce lucruri remarcabile va ganditi anul acesta?

Raluca Turcan: Cand am intrat in politica, ma gandeam la lucruri marete, acum ma gandesc la lucruri realizabile, cu efect imediat. Ca sa revin la intrebare, un lucru maret si in acelasi timp foarte simplu pe care mi-l propun anul acesta este legea referitoare la parteneriatul stat-biserica in domeniul asistentei sociale. Un proiect despre care cred ca ofera solutii de sprijin pentru multe categorii vulnerabile, de la copii cu parinti plecati la munca in strainatate, pana la varstnici sau victime ale calamitatilor naturale.



CSID: Dar personal?

R.T.: Sanatate pentru mine, familie si cei dragi. In rest, sunt o femeie de 34 de ani, mama si sotie, care traieste in Romania anului 2011 – sunt un om din generatia mea, cu tot ce inseamna asta – increzator sau pesimist. Si, tot ce imi doresc in afara de sanatate, stiu ca depinde de mine. Bineinteles ca un pic de noroc nu strica, dar ce-mi doresc pot obtine cu munca, perseverenta si curaj.

CSID: Cum ati intrat in politica?

R.T.: Din 2000 pana in 2004, cand am decis sa fac pasul spre politica, am fost consilier in politica. Experienta de consilier, de om din spatele scenei, a fost nu numai utila, ci si decisiva pentru hotararea de a face politica. Credeam atunci si mai cred si acum ca a face politica inseamna posibilitatea de a realiza lucruri care sa schimbe in bine viata oamenilor.

CSID: Si cum ati reusit sa ramaneti in politica?

R.T.: Prin munca si perseverenta, chiar incapatanare, la fel ca tot ce am obtinut in viata. Au fost si momente in care m-am gandit ca exista job-uri unde realizarile sunt mult mai clare. Am ramas in politica si pentru ca am trecut prin competitii electorale dificile. De exemplu, in 2008, campania pentru colegiul de deputat din Sibiu a fost o incercare pe care am trecut-o cu bine tocmai pentru ca m-am incapatanat ca oamenii sa ma vada asa cum sunt si am fost perseverenta.

Imi amintesc o discutie dintr-un cartier din Sibiu, in care dupa o jumatate de ora, oamenii se uitau deja nervosi la mine pentru ca, la multe lucruri pe care mi le spuneau, raspundeam: “Nu cred ca pot face acest lucru, nu candidez la primarie, ci ca parlamentar”. Deja intalnirea se prefigura un dezastru, cand cineva din sala mi-a spus: “Doamna, mai bine spuneti-ne ce puteti face”. Am discutat destul de bine dupa asta, pentru ca la final, o femeie mi-a spus: “Draga doamna, pentru cineva care petrece asa mult timp la Bucuresti, printre oameni care promit vrute si nevrute, sunteti foarte incapatanata si eu cred ca pentru asta o sa va votam”.

Politica si galeria de fotbal

CSID: Cum se imbraca o doamna care sta de obicei, cred, doar intre barbati?

R.T.: Feminin si elegant. A face politica in Romania, pentru o femeie este cumva o experienta similara prezentei intr-o galerie de fotbal – exista o doza mare de neeleganta si brutalitate. Eu cred ca poti sustine ferm un punct de vedere fara sa fii primitiv sau grobian, fara sa jignesti sau sa calci in picioare. In privinta vestimentatiei, mi-am propus sa demontez cliseul ca o femeie in politica trebuie sa poarte uniforma.

CSID: Cum arata garderoba dvs.?

R.T.: Cred ca vie si, sper, eleganta. Nu cred ca a fi politician inseamna sa nu te uiti in oglinda, ba chiar dimpotriva. Mai important este ca imaginea din oglinda sa fie onesta si clara.

Copilasul, deranjat de campania electorala

CSID: Cand v-ati gandit cel mai atent la tinutele pe care le abordati?

R.T.: Am fost foarte atenta la tinute cand eram insarcinata cu Eric si trebuia sa merg in campania electorala. Cand tineam discursuri sau participam la emisiuni de televiziune, devenea mai agitat si dadea din picioruse. Eram preocupata sa maschez burtica, sa nu fie prea vizibila nemultumirea lui ca mama umbla prin campanii.

CSID: Cand mergeti la plimbare cu cel mic, cum va imbracati?

R.T.: Categoric, comod, pentru ca trebuie sa fiu in permanenta pregatita sa sprintez. Eric e un copil de 3 ani si cateva luni, plin de viata. Am fost de cateva ori la plimbare cu el in pantofi cu toc si, daca nu mi-am fracturat glezna, am avut noroc.

CSID: Care e cea mai mare nazbatie pe care a facut-o?

R.T.: Ma sperie aproape la toate nazbatiile, ca orice mama de altfel. Insa ma controlez mult sa fiu o mama care priveste cu normalitate fiecare etapa din viata lui, cu bune, cu prostioare, cu raceli si doctori. Ele sunt inerente si, atata timp cat nu sunt grave, se indreapta cu rabdare, emotii si temeri.

CSID: Cine va ajuta la cresterea celui mic?

R.T.: Parintii mei, ai lui Valeriu si doamna Sanda, o buna prietena de familiei la care apelam de cate ori suntem in impas.

Autor: Andreea Groza

Sursa:csid.ro

 

 

Categories: Personalităţi Etichete:

Octavian Paler: Omul de dupa pacat

23 octombrie 2011 Scrie un comentariu

Omul de dupa pacat

(Octavian Paler, Polemici Cordiale)

“Doamnelor și domnilor,

Mi-am propus să vă vorbesc astăzi despre păcat ca formă de libertate și vă rog să nu vă grăbiți să vă arătați indignați. Vă avertizez că nu mă las intimidat ușor. Și chiar dacă nu vă place, voi continua să spun tot ce am de spus. Așa că nu vă mai foiți pe scaune în zadar. Mai bine ciuliți urechile să nu pierdeți nici un cuvânt. S-ar putea să nu vă spun doar prostii.

Oricum, aveți o șansă rară. Ați auzit atâtea baliverne pe tema asta încât vă puteți socoti norocoși că ascultați, în sfârșit, un om sincer. Sinceritatea, doamnelor și domnilor, este azi o calitate și mai rară decât caracterul. Eu mi-o permit pentru că sunt un original, dar câți sunt ca mine ? Așa că bucurați-vă de această baie de sinceritate și scutiți-mă, vă rog, de priviri scandalizate [...] Din moment ce ați venit aici înseamnă că ați vrut să mă ascultați. Și dacă ați presupus că la mijloc e o glumă, ei bine, nu sunt eu vinovat că v-ați obișnuit să vi se spună una și să credeți alta. [...]

Există inși care fug de dragoste ca de o durere de dinți. Îi privește. Eu nu le semăn și vă sfătuiesc și pe dumneavoastră să le întoarceți spatele. Sunt ori mincinoși, ori fac asta din alte pricini. Am ascultat în viața mea atâtea prostii solemne încât acum mă mir foarte greu de ceva. Mă mir totuși de cei care își închipuie că fericirea trebuie să fie aseptică. Dacă dragostea e un păcat, eu cred că fără păcat nu există fericire. Și poate chiar ar trebui să lămurim de la început lucrurile. Cei care cred că fericirea e posibilă renunțând cu totul la dragoste și disprețuind-o pot părăsi sala. Ei n-au ce aștepta de la mine. Eu voi încerca să demonstrez tocmai contrariul credinței lor.

…Bun. Așadar, am rămas între noi, cei care n-am pierdut încă orice speranță. E mai bine așa, vă asigur. Cu cei care sunt capabili să trăiască fără dragoste nu se poate găsi un limbaj comun.

Iata de ce, între o morală care recunoaște păcatul de a iubi și alta care-l consideră un stigmat, eu nu ezit să aleg. Cu atât mai mult cu cât am visat totdeauna nu să mă mântui, ci să fiu fericit. Nu credeți că un paradis fără dragoste nu mai e paradis, ci infern?

Înțelepții strâmbă din nas când aud asemenea lucruri. A iubi lumea li se pare prea puțin. A înțelege lumea, iată ce ne trebuie, zic ei. Cine fuge însă de dragoste și de viață, crezând că astfel va avea timp pentru înțelepciune, nu-și dă seama, că, de fapt, renunță tocmai la ceea ce caută. De aceea, eu glorific, doamnelor și domnilor, omul de după păcat. Omul care s-a lepădat de inocența singurătății, care și-a câștigat libertatea de a iubi; care e dezgustat de tot ce murdărește lumea în care trăiește, dar nu renunță la convingerea că singura sa bogăție e păcatul de a iubi ceea ce nu e murdărit și trebuie apărat. Știu astfel că iubirea există, chiar dacă ea e mereu în pericol.

Anumite popoare din antichitate nu socoteau decât zilele fericite. Și se citează cazul unui înțelept care în pragul morții și-a făcut acest epitaf : “Am străbătut cincizeci și șase de ani și am trăit patru”. Eu nu știu ce cifră ar trebui să invoc dar știu destul de bine că n-am trăit cu adevărat decât în zilele în care m-am simțit păcătos. Zilele când m-am simțit inocent le-am uitat. Tot ce mai țin minte sunt păcatele mele.” 

Sursa: 

Siteul realizat în memoria lui Octavian Paler

http://octavianpaler.ro/comentarii-si-citate/omul-de-dupa-pacat/

Categories: Personalităţi Etichete:

Constantin Ţăpuş – luptător anticomunist …

11 septembrie 2011 5 comentarii

Am un mare respect pentru cei care în perioada lui Ceaşcă au avut curajul să ridice capul…

 Poate pentru c-ăi detest pe cei de teapa lui Ion Iliescu, Dan Voiculescu şi alţii care, în loc să stea la puşcărie, au avut tupeul să ceară să ne fie conducători. Şi poporul ăsta de nătărăi, a acceptat …

Am onoarea să-l prezint pe electricianul  de la  la Complexul Energetic Rovinari, Constantin Ţăpuş, luptător în rezistenţa anticomunistă .

Târgu-Jiu: Electricianul Ţăpuş a câştigat singur procesul cu Ministerul de Justiţie şi a devenit luptător anticomunist

Autor: Alin Ion

Gorjeanul a fost anchetat de fosta Securitatea, care i-a întocmit un dosar de urmărire. Constantin Ţăpuş a câştigat în instanţa de judecată calitatea de luptător anticomunist, după ani de procese cu statul român.
Constantin Ţăpuş, în vârstă de 52 de ani, lucrează ca electrician la Complexul Energetic (CE) Rovinari şi, în urmă cu puţin timp, a reuşit să câştige un proces împotriva Ministerului de Justiţie, prin care i se recunoaşte calitatea de luptător anticomunist. S-a judecat aproximativ nouă ani cu statul român pentru a dobândi acest titlu. În primăvara anului 2001, a intrat în posesia dosarului întocmit de fosta Securitatea şi a cerut Ministerului de Justiţie să-i acorde calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, confom legislaţiei. Solicitarea a fost respinsă de Comisia de Constatare a Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticocmunistă din cadrul Ministerului Justiţiei, iar împotriva acestei soluţii a făcut plângere în instanţa de judecată, dar am pierdut la Curtea de Apel Craiova şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
 „Pentru că am obţinut alte documente cu care puteam să probez obţinerea calităţii respective, am deschis un nou dosar, în anul 2006, la Comisia de Constatare a Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticocmunistă, care a respins din nou cererea mea. Am făcut plângere la Curtea de Apel Craiova, însă a fost respinsă. Împotriva acestei soluţii, am făcut recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi am avut câştig de cauză într-un final“, ne spune Constantin Ţăpuş. 
A făcut comentarii ostile la adresa regimului comunistÎn anul 1988, Constantin Ţăpuş a fost subiectul unui dosar de urmărire informativă şi cercetare penală de către organele fostei Securităţi, pentru comentarii ostile la adresa regimului comunist. „Mai mulţi colegi de serviciu şi şefi, informatori ai fostei Securităţi, au făcut note informative în care descriau activitatea mea potrivnică regimului. Împotriva voinţei mele, am fost luat cu maşina miliţiei şi dus la Securitatea din Târgu-Jiu, unde am fost agresat fizic şi verbal, obligat, ameninţat şi am dat o declaraţie în care recunoşteam că faptele comise de mine constituie infracţiune“, spune Constantin Ţăpuş. Mai mult decât atât, susţine acesta, în perioada respectivă, medicul de la locul de muncă a constatat că suferea mai multe afecţiuni cauzate de presiunea psihica la care a fost supus. 

A câştigat singur procesul

Constantin Ţăpuş a câştigat de unul singur procesul împotriva Ministerului de Justiţie, pentru că nu a avut un avocat. A făcut zeci de drumuri şi a cheltuit peste 10.000 de lei pentru a-şi susţine cauza. „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat o hotărâre irevocabilă prin care Comisia din cadrul Ministerului Justiţiei este obligată să dea o decizie prin care să constate calitatea mea de luptător în rezistenţa anticomunistă“, adaugă Constantin Ţăpuş.

L-a dat în judecată pe cel care l-a turnat la Securitate
Constantin Ţăpuş a făcut plângere penală pentru mărturie mincinoasă şi denunţ calomnios împotriva lui Ion Stoenoiu, informatorul care l-a turnat la Securitate. Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu l-a condamnat la plat unei amenzi administrative de 700 de lei. „Nu am fost mulţumit de decizia procurorilor şi am făcut plângere la instanţa de judecată. Dosarul a fost retrimis spre cercetare de trei ori şi acum se află pe roul instanţei Judecătoriei Târgu-Jiu
Constantin Ţăpuş i-a reclamat penal şi pe foştii ofiţeri de Securitate, care l-au cercetat. „Am făcut plângere penală împotriva lui Dănuţ Marinescu, Gheorghe Enoiu şi Vasile Bucura. I-am dat în judecată pentru abuzuri comise în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în perioada 1988-1989, cu consecinţa lezării sănătăţii, demnităţii şi intereselor legitime. Parchetele şi instanţlele militare de la Timişoara, Tribunalul Militar Bucureşti şi Curtea Militară de Apel Bucureşti mi-au respins acţiunea, stabilind că nu mai pot fi traşi la răspundere penală deoarece a intervenit prescripţia. Consider  că aceşti judecători au dat aceste soluţii pentru că au făcut şi ei parte din regimul comunist şi nu ar fi putut să ia o altă decizie“, spune Ţăpuş. La începutul acestui an, dosarul s-a finalizat. 

Sursa: Adevărul.ro

http://www.adevarul.ro/locale/targu-jiu/Targu-Jiu-_Electricianul_Tapus_a_castigat_singur_procesul_cu_Ministerul_de_Justitie_si_a_devenit_luptator_anticomunist_0_217778476.html

Am mai găsit ceva despre Constantin Ţăpuş pe un blog numit Arizona , nişte, poze, un filmuleţ şi o decizie a COMISIEI PENTRU CONSTATAREA CALITĂŢII DE LUPTĂTOR ÎN REZISTENŢA ANTICOMUNISTĂ.





Sursa  imagini: Blogul ARIZONA

http://dan-arizonatg-jiu.blogspot.com/2010/03/constantin-tapus-poze-facute-la-paris.html

Categories: Personalităţi

11 ani fără “Biban”….

10 septembrie 2011 2 comentarii

Se împlinesc 11 ani de când, în dimineaţa zilei de 10 septembrie 2000, un mare actor, Dem Rădulescu, Bibanul, ne lăsa puţin mai singuri şi puţin mai trişti…

“Bibanu”, aşa cum fusese poreclit Dem Rădulescu, încă din adolescenţă, s-a născut la 21 septembrie 1931, în Râmnicu-Vâlcea, într-o familie de negustori. Înainte de a îmbrăţisa arta actoricească, el a avut o promiţătoare carieră în box, câştigând chiar concursuri de amatori în cadrul categoriei “mijlocie”. Dar fascinaţia teatrului, filmului şi a vedetelor acelor domenii, a fost mai mare. ” Veneau trupe de teatru la Râmnicu-Vâlcea, cu mari actori ca George Vraca, Grigore Vasiliu Birlic, Radu Beligan, care era tânăr pe-atunci. Când sosea trupa lui Tănase, venea lumea de la ţară cu căruţele, ca la Maglavit, la Petrache Lupu”, povestea actorul, mai târziu.
Porecla de “Bibanul” s-a datorat unei întâmplări din şcoală, pe care a rememorat-o însuşi Dem Rădulescu, într-un interviu: „Tata era negustor de peşte… Avea un magazin mare de peşte în piaţa din Vâlcea. Fratele meu mai mare  a luat într-o zi un biban frumos, l-a învelit într-un ziar şi l-a dus la şcoală, cu gândul să i-l dea profesorului, ca să-l arate ca material didactic elevilor. Mai întâi lui i-au spus copiii «Bibanu’». După aia mi-au zis «Fratele lu’ Bibanu’», pe urmă porecla s-a prins de mine. Unii au pus-o-în chip de nume – pe afiş, că în ultimele clase de liceu, am jucat în nişte spectacole împreună cu colegii mei. Aşa că acolo am apărut pentru prima dată cu numele ăsta: Rădulescu-Bibanu’”.
La vârsta de 17 ani debutează pe o scenă, cu ocazia unui bal din oraş organizat de fanfare gării din Râmnicu-Vîlcea. Devine student la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, pe care îl absolvă în 1954. Doi ani mai tîrziu, se face remarcat de marele regizor Sică Alexandrescu în rolul banditului Rijikov, din piesa “Steaguri pe turnuri”, pentru care e răsplătit şi cu un premiu de interpretare. Va urma apoi o carieră prodigioasă, cu aproape 50 de filme şi zeci de piese de teatru, apariţii in programele de televiziune, peste tot aducând un mod unic de a stârni rîsul şi veselia publicului. Vor rămâne de neuitat rolurile făcute seria de trei filme “B.D”, din anii 1970-71, cu personajul Gogu Steriade, dar şi cele din “Veronica”, “Astă-seară dansăm în familie”, “O scrisoare pierdută”, “Secretul lui Bachus” sau “Primăvara bobocilor”.
Timp de decenii a fost şi unul dintre cei mai exigenţi, dar şi iubiţi profesori ai IATC, formând zeci de generaţii de noi actori. A fost căsătorit cu actriţa Adriana Şchiopu, cei doi având o fiică, Irina. Inima celui considerat de marele regizor Liviu Ciulei, “un actor de geniu”, a încetat să mai bată în dimineaţa zilei de 10 septembrie 2000, cu nici două săptămâni înainte ca marele artist să împlinească 69 de ani. Dem Rădulescu a fost înmormântat în Cimitirul Bellu din Bucureşti.
 

Sursa:

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/11-ani-moarte-dem-radulescu-353960.html

Categories: Personalităţi, Tristeţi Etichete:

Fără mişto, a murit Felix

9 septembrie 2011 Scrie un comentariu

A murit Felix Habsburg, fiu al ultimului împărat al Austro-Ungariei

Felix Habsburg-Lorraine, fiu al ultimului împărat al Austro-Ungariei, a murit la vârsta de 95 de ani, în Mexic, la două luni după decesul fratelui său mai mare, Otto, informează presa austriacă de joi, citată de AFP.

Felix Habsburg-Lorraine era ultimul supravieţuitor dintre cei opt copii ai lui Carol I, care a condus pentru scurtă vreme Imperiul Austro-Ungar, după decesul lui Franz Joseph în 1916.

Felix Habsburg, care era bancher în Mexic, a murit în localitatea San Angel, în apropiere de Mexico.

Acesta era cel de-al patrulea copil al lui Carol I şi al împărătesei Zita. El a plecat în exil alături de familia sa pe când avea doar 3 ani, în Elveţia, la Madera şi apoi în Olanda, Belgia şi SUA.

S-a căsătorit în 1952 cu prinţesa Anne-Eugénie de Aremberg, cu care a avut şapte copii.

Felix Habsburg-Lorraine a militat toată viaţa, alături de fratele său Karl-Ludwig, pentru restituirea bunurilor familiei sale confiscate după căderea Imperiului Austro-Ungar.

Fratele său Otto, moştenitorul ultimului împărat al Austro-Ungariei, a murit pe 4 iulie, la vârsta de 98 de ani, în Bavaria (Germania). El a fost înmormântat la Viena, la funeralii luând parte capete încoronate şi cei mai
înalţi oficiali ai Austriei.

Dumnezeu să-l ierte!

Categories: Personalităţi

A murit Florica Ungur. Dumnezeu să o ierte.

4 august 2011 2 comentarii

Cancerul a luat încă un bir.

Solista de muzică populară, Florica Ungur, a încetat din viaţă după o viaţă de 72 de ani şi o carieră de invidiat.

Florica Ungur (n. 8 iunie 1939, Fâşca  - d. 4 august 2011) a fost o cântăreață româncă de muzică populară din Bihor  și profesoară de limba latină .

Dumnezeu s-o ierte!

Biografie

“Pentru mine folclorul este viață” (prof. Florica Ungur)

Florica Ungur este una dintre cele mai cunoscute interprete de muzică populară din judeţul Bihor  și România.

„Am crescut cu folclorul, l-am simțit de când eram mică-mică.” (prof. Florica Ungur)

Primul dascăl al artistei a fost chiar mama sa (Ileana Cociuba), de la care a preluat unele melodii (de ex. „Noi merem după mireasă”). Alte două persoane care au influențat deosebit de mult viața artistei sunt: profesorul de folclor Mihai Pop și profesoara sa de canto de la Școala Populară de Artă Rhelea-Silvia Pop de Popa (sora lui Ioan Pop de Popa).

Cântăreața afirmă într-un interviu (acordat lui Horia Blidaru) că n-a vrut și n-a făcut „carieră din cântat”. „Nu mi-am propus niciodată să cânt pentru a avea succes, ci pentru a mângâia sufletuc celor care au izvodit cântarea.” (Dintr-un interviu acordat “Opiniei studențești”, nr. 1-2 (8-9) an II, ian.-febr. 1975)

A absolvit cursurile Universităţii Bucureşti, secția limbi clasice (latină și greacă veche) și a fost profesoară de latină în liceu. Cântăreața mărturisește: „(…) era de așteptat să-mi respect vocația de dascăl, dobândită, și să fructific talentul dat de Dumnezeu în timpul care-mi rămânea după munca la catedră.”

Interpreta a reușit să culeagă, să interpreteze și să înregistreze peste 150 de melodii de o valoare inestimabilă pentru sufletul românesc. „(…) trebuie spus că, în urmă cu ani, știam un ”pelerin” care își purta – prin Moldova și Maramureş , prin Bucureşti  și pe drumurile lungi ale țării – acasele prin cântecele Floricăi Ungur, că atunci când scria, un om de litere asculta, în surdină cântecele Floricăi Ungur, că un sculptor bucureștean asemenea muzele cu cântecele Floricăi Ungur.” (Miron Blaga, „Florica Ungur sau autenticitatea cântecului”).

A înregistrat primul disc “Electrecord”  în anul 1970, la vârsta de 31 de ani. A mai înregistrat încă nouă discuri, cinci casete audio și un CD. „A colaborat cu mari orchestre, ansambluri și dirijori, a participat ca invitată la cele mai mari festivaluri de folclor din ţară și din străinătate, a avut emisiuni și înregistrări la toate posturile naționale de televiziune și și-a exprimat crezul artistic și respectul pentru valorile cântecului popular în iverse articole și interviuri.” (prof. Crăciun Parasca)

Discografie

  • „Bate vînt de la Orade”
  • „Cine nu știe ce-i doru”
  • „Dă cine mi-i mie dor”
  • „Ai, li, li, frunză galbănă”
  • „De când îi badea pe vale”
  • „Vino, bade, prin ogradă”
  • „Face-te-ai, grâule, bun!”
  • „Cântă, cucule, că-i bine!”
  • „Dragostile și doru”
  • „Cui ii urâtă lumea”
  • „Cine-o zîs întâi doina”
  • „Dragu mi-i de neamu meu”
  • „Drag mi-i danțu din bătrâni”
  • „Dac-ar ști ochii vorbi”
  • „Bună dimineața, nană!”
  • „Codrule, face-te-ai nor!”
  • „Maică, nu mă sfădi rău”
  • „Codrule cu frunza-n drum”
  • „Rău le pare unora”
  • „Fluieră badea la rât”
  • „Mândră-i calea pă su’ dâmb”
  • „Mă mână maica după apă”
  • „Măicuță, când m-ai făcut”
  • „Noi merem după mireasă”
  • „Arde lumina de seu”
  • „Dusu-s-o badea, cătană”
  • „Toarce, furculeana mea”
  • „Toarce, furca mea sub grindă”
  • „Voie bună ne facem”
  • „Am un bade mic, nu mare”
  • „Bădiță, nume cu dor”
  • „Când ești tânăr să iubești”
  • „Gândi-ua focu-așe multe”
  • „Hora tortului”
  • „Hori-le-aș horile lin”
  • „Horește-ți, fată, horile”
  • „Io d-acela om am fost”
  • „Mă mir de ce-am bătrânit”
  • „Măi bădiță, bade drag”
  • „Mult mâ-ntreabă inima”
  • „Nu știu ce nuntă-i asta”
  • „Păcatu-i c-am bătrânit”
  • „Până-i soare pe răzoare”
  • „Pe bădiță-l cheamă Petre”
  • „Pe calea de șezătoare”
  • „Săracu, ce drum de țară”
  • „Satu meu îi sat pe șes”
  • „Scumpă m-o ținut maica”
  • „Slobozi, Doamne, glasul meu”
  • „Toată lumea-mi zice rău”
  • „În Oradea și Tinca”

Melodiile sunt interpretate de Florica Ungur cu o mare sensibilitate. „Cânt pentru a-l aduce pe omul zilelor noastre în fața sa, pentru a-l oglindi în coordonatele spirituale care l-au generat și l-au perpetuat. Cânt pentru că a cânta înseamnă a viețui într-un anume fel, pentru că a cânta este sinonim cu a recrea lumea după măsura ta.” „Cred că omul trebuie să caute mulțumirea sufletească și fericirea înăuntrul său. Cu această convingere în suflet, încerc să ofer celor din jur câte un strop din lumina mea interioară, iar cântecul îmi este mesager.”

Acesta este „crezul artistic ” al interpretei. De aici se poate desprinde dragostea pe care aceasta le-o poartă ascultătorilor, dăruindu-le pacea sufletească. Ascultătorii, la rândul lor o iubesc, manifestându-și sentimentele de admirație în diverse rânduri: „Florica Ungur (…), această fantastică pasere a cântecului, a înviorat plaiurile Ardealului, punînd pe colnice rouă și bucurie, relicte dintr-un ultim secret al țăranului în dorința lui de a lovi cerul cu bățul… Venind cu graiul de acasă al părinților și al strămoșilor, beneficiind și de buna conservare a muzicii și a tradițiilor în această zonă a țării, înzestrată fiind cu o aleasă cultură și cu un rafinat gust pentru autentic și inedit – ea cultivă doina cea tărăgănat curgătoare, cîntecul de joc și de nuntă, și cîntecul de jale – “șoptit” și “fluierat” – mai mult bocet, dar de un colorit aparte.

Vocea caldă, cu un timbru specific, modulată cu ușurință, și versurile încărcate metaforic, deși foarte simple – concură în egală măsură la crearea unei stări “poetice” greu de înlăturat din sufletul ascultătorului. Cântecul, chiar cel de joc, îmbracă o dulce aureolă melancolică, el se circumscrie vieții rurale din care a isvorît, înnobilînd satul și oamenii lui.” (Lucian Steia, Marginalii la cântările Floricăi Ungur, în: Alma Mater, nr. 9-10 (33-34), an V, octombrie-noiembrie 1973)

„Cântecul Floricăi Ungur pune un strop de fericire în fiecare inimă. (…) Cântecul ei preamărește omul, viața, iubirea în firescul și sublimul lor”. (Ioan Laza, ziarist, Farmecul unui glas, Crișana, 1976)

„Florica Ungur m-a învățat cântecele, și s-a înălțat pe prispa casei cu ele, apoi a adormit în tărâmurile lor legănată de o mamă bătrână, cu brâul de lână. Cântecul ei se frânge în lumină și-n duh de sărbătoare, cheamă la viață și-n bucuria îndurerată, aproape de istov, ne spune povestea neamului.” (Vasile Vetișeanu , Floare din Bihor – Florica Ungur, Crișana, 1974)

„Ascultând-o cântând pe Florica Ungur, sufletul se desprinde din banalul cotidian și se apropie de divinitate, misterios, dar sigur. Căci, în cântecele ei fără pereche, cu aer de munți sălhui, sunt feliile noastre de dăruire și cultură, accentele noastre de îndumnezeire. (Miron Blaga, Florica Ungur sau adâncimile cântecului)

Ca o încununare a activităților sale din domeniul artistic și pentru promovarea autenticității folclorului românesc, interpreta a primit la 19 decembrie 2008  diploma „Pro meritis”.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Florica_Ungur

Categories: Personalităţi, Tristeţi Etichete:

Viaţa doamnei de Pompadour

30 iulie 2011 Scrie un comentariu

Viaţa Doamnei de Pompadour este un basm, ale cărei personaje aparţin istoriei şi aventura acestei copile din popor seamană cu cea mai himerică dintre legendele orientale.

Din ziua când o cărturăreasă i-a prezis destinul, a mers spre el cu o tăcută încredere, cu o ambiţie chibzuită şi inteligenţă. Ajunsă pe treapa cea mai de sus a onorurilor, a păstrat o neînfrânată slăbiciune pentru vrăjitori şi magicieni – pentru tot ce depăşea hotarele obişnuite ale simţurilor şi părea să cheme forţele necunoscute.

Primi cu interes pe contele de Saint-Germain, îi urmări experienţele, se îmbaăa de povestirile lui, în care realitatea era învăluită în mister şi fantezie.

Ca mai toţi din vremea ei, înlocuia credinţa în Dumnezeu cu o superstiţie naivă şi credulă care explică şi desfăşurarea propriei sale existenţe.

Înzestrată cu un spirit fin şi delicat, având o cultură care-i îngăduia subiectele cele mai felurite şi să dea replici plăcute în orice conversaţie, ea îmbina voinţa şi puterea sa de dominare cu o neclintită încredere în steaua ei.

Ori de câte ori avea de luptat împotriva Curţii şi a intrigilor, ori de câte ori situaţia ei devenea tragică şi disperată, în clipa în care duşmanii se felicitau de căderea-i iminentă, ea vedea răsărindu-i înainte prezicerea magică şi-şi regăsea energia necesară pentru a învinge şi triumfa.

Se ştie slăbiciunea lui Ludovic al XV-lea pentru basme şi taine – frica sa copilărească în timp ce asculta pe mareşalul de Villeroy, încrederea ce avea în Saint-Germain, plăcerea cu care asculta poveşti înspăimântătoare şi oribile.

Regele şi Doamna de Pompadour împărtăşeau deci această nevoie de evadare dincolo de hotarele firii, această dorinţă de a scăpa de recea experienţă de fiecare zi, această chemare spre un necunoscut cu forme neprecise, producătoare de plăceri nebănuite şi de emoţii noi.

Marchiza avea un caracter prea serios pentru a cădea în extravaganţe; liturghiile negre, adunările vrăjitoreşti sş otrăvirile nu o atrăgeau; se mulţumea cu o cărturăreasă pricepută, cu vreun magician monden; gustul ei pentru minuni nu se dezvolta decât pe o linie normală. Totuşi, acest gust care s-a manifestat la ieşirea din copilărie, explica multe acte din viaţa ei şi se suprapune unei netăgăduite agerimi a judecăţii.

Pe la 1715, după anii de doliu şi de tristeţe de la sfârşitul domniei lui Ludovic al XIV-lea, s-a produs o explozie de bucurie şi de senzualitate păgână. Regenţa este caracterizată printr-o amoralitate triumfătoare.

Cu părul blond, tenul superb, ochi albaştri, delicateţea plăpândă şi încântătoare, Jeanne-Antoinette Poisson părea făcută pentru umbra plăcută a parcurilor cu fântâni tâşnitoare. Nici o femeie nu a aparţinut mai mult epocii sale; ea îi cristalizează meritele ca şi imperfecţiunile.

A ştiut, în situaţia ce ocupa, să-şi întrebuinţeze influenţa cu o blândeţe pur feminină, să se folosească de artişti şi de oameni de litere cu o îndemânare fermecătoare şi să stimuleze ivirea unor capodopere fără seamăn; în politică, diplomaţia ei a dus adesea la bune rezultate; posteritatea i-a purificat memoria de tot noroiul, de toate calomniile şi de toate învinuirile îndreptate împotriva ei cu atâta stăruinţă.

Viaţa doamnei de Pompadour se poate compara cu o simfonie.

Uvertura este cât se poate de primăvăratecă şi plăcută – viitoarea favorită pătrunde în lume împodobită cu toate farmecele frumuseţii şi inteligenţei, în accentele unei arii vioaie şi vesele. Apoi vine un allegro: cântec de dragoste şi de triunf, care se sfârşeşte cu o viziune caldă de bucurie şi tinereţe.

Andantele are accente de duioşie în care se disting şoapte melancolice, decepţii; în depărtare viorile plâng, pe când trambiţele proclamă farmecele naturii.

După acest andante vine un Schezo chinuit, tumultos, tragic pe alocuri, care se termină cu o mută şi dureroasă întrebare.

Partea finală se ridică până la dramă; se aude o rugăciune disperată, tulburătoare; ultimele note spun odihnă în moarte.

Autor: Horea Dumitru Oprea

Sursa: ISTORII REGĂSITE

http://istoriiregasite.wordpress.com/2011/07/30/viata-doamnei-de-pompadour/

Medeea Marinescu – o minune de actriţă

24 iulie 2011 Scrie un comentariu

În spaţiul mediatic românesc, infestat de tot felul de pseudovedete care nu se dau la o parte de la nici un fel de compromis pentru a mai apărea odată la televizor, uneori, cu timiditatea dată de bunsimţ şi cu forţa dată de valoarea lor incontestabilă, atât ca oameni cât şi ca adevăraţi  profesionişti în ceea ce fac, apar personalităţi care ar trebui considerate adevăratele noastre vedete, personalităţi cărora nu suntem capabili să le aducem atâtea omagii câte merită.

Nu am pretenţia ca ceea ce spun să fie luat drept literă de lege, doresc doar ca, din când în când să ne amintim de aceşte admirabile personalităţi cărora România trebuie să le fie recunoscătoare că există şi nu o părăsesc plecând spre zări unde valoarea lor  l–ar aduce bogăţii la care în ţara asta nu pot spera şi poate, recunoaşterea pe care o merită.

Sper că ceea ce urmează să fie considerat un mic omagiu la adresa Medeei Marinescu. Cu ce ocazie? Cu ocazia bucuriei că suntem contemporani.

Cred că o carte de vreo mie de pagini ar fi fost mult mai indicată…

De când am văzut-o pentru prima dată, la Medeea m-a fascinat privirea aceea care a reuşit să păstreze inocenţa copilăriei şi talentul său pe care eu îl consider formidabil.

Este o actriţă care niciodă nu şi-a bătut joc de harul său, nu a apatat, nu am văzut nimic ce ar putea categorisit ca fiţoşenie, aroganţă, ori încercarea de a face să se vorbească de ea cu orice preţ. Niciodată nu am văzut un tabloid sau o televiziune cu accente tabloidizante încercând măcar să-i murdărească în vreun fel imaginea sau să o lege de un capăt de scandal cum fac de obicei… Poate pentru că nu cred că ar fi putut găsi ceva de care să se lege.

Este o actriţă care, atunci când o vezi, ţi se lipeşte de suflet… o femeie din privirea căreia se revarsă o candoare pe care nu am mai văzut-o la altcineva.

E Medeea o femeie frumoasă? Eu zic că da, are, după părerea mea, o frumuseţe specială. O frumuseţe care s-a conservat păstrând intactă frumueţea de copil pe care le-am văzut la personajul pe care îl care juca la trei ani, copil precoce fiind, din „Iarna Bobocilor” sau, pe la şase ani în „Maria Mirabela” ori la maturitate în “Une mère comme on n’en fait plus”, “Une femme piégée”,” Je vous trouve très beau etc.

Era să o pun în categoria: “monştrii sacrii” dar după ce i-am privit  poza m-am gândit că Medeea  nu are loc în aceeaşi propoziţie  cu termenul “monstru”, fii el şi sacru… J

Poate o fi ceva subiectiv, dar dacă ar trebui s-o definesc, aş spune că pendulează cumva între un înger cu trup de femeie şi o femeie ci privire de înger.

Dar, mai bine cred că ar trebui să vorbească despre ea alţii care ştiu mai multe decât mine…

http://www.cinemagia.ro/actori/medeea-marinescu-4949/

Biografie

Impreuna cu cele doua surori gemene, Medeea Marinescu face parte dintr-o familie de cineasti si din aceasta cauza poate spune ca s-a nascut pe platoul de filmare si intreaga copilarie si-a petrecut-o la Buftea intre aparate de filmat, reflectoare si decoruri. La trei ani debuteaza in film in comedia “Iarna bobocilor” si devine alaturi de interpreta Veronicai, Lulu Mihaescu, si interpretul Pistruiatului, Costel Baloiu, unul din copiii minune ai filmului romanesc care, spre deosebire de ceilalti, o data cu trecerea anilor, nu s-a pierdut in uitare ci este una dintre cele mai apreciate actrite de teatru si film din generatia ei.

Rolul oferit de Ion Popescu Gopo in “Maria Mirabela”, la numai sase ani, o face celebra iar interpretarea ei fara inhibitii, temeri, restrictionari, joaca ei cu animatiile din film: Oachi si Scaparici etc., naturaletea si talentul a ramas pentru totdeauna in inima iubitorilor genului. Concomitent cu interpretarea altor roluri, incepe sa studieze pianul la Liceul George Enescu, se gandeste sa urmeze Conservatorul dar cand era in clasa a XII i se incredinteaza rolul Simina din horror-ul/drama “Domnisoara Christina”, dupa romanul scriitorului Mircea Eliade… si Medeea alege teatrul si filmul.

In 1996 absolveste Academia de Teatru si Film, clasa profesor universitar Florin Zamfirescu, are la activ deja cateva filme, jucase inca de pe bancile facultatii pe scena teatrelor Casandra, UNU, Romano-american si Odeon, prezentase cateva emisiuni de divertisment la TVR 1 si Antena 1 si avea sase premii de interpretare. Joaca mult pe scena Teatrului National din Bucuresti alaturi de Radu Beligan si Carmen Stanescu pe care-i admira: “Am invatat foarte multa meserie de la Carmen Stanescu si de la Radu Beligan, am invatat ce inseamna personalitate puternica, rigoare artistica, disciplina in profesie, respect pentru profesie. Carmen Stanescu e una din marile doamne ale culturii romanesti.”

Pe plan personal, timp de sapte ani (2001 – 2008) a trait o pasionala poveste de dragoste cu doctorul Dan Acaru, un renumit chirurg de origine romana, stabilit la New York. Dupa intoarcerea din America se casatoreste cu George Dascalescu, pe care-l cunoaste pe platoul de filmare si devine in 2009 mama unui baietel pe nume Luca.

In ultimii ani a jucat in filme frantuzesti (“Une mère comme on n’en fait plus”, “Une femme piégée”,” Je vous trouve très beau”) si in prezent filmeaza tot in Franta = ” Un homme très recherché “, are un impresar strain dar nu se gandeste sa paraseasca tara, joaca pe scena TNB in patru piese si asteapta cu nerabdare ecourile privind ultimul ei rol din “Weekend cu mama” si comedia regizoarei Isabelle Mergault.

Filme cu Medeea Marinescu

Filmografie – coordonator casting

Filmografie – departament casting

Mai jos am încercat să comit o mică galerie foto cu actriţa Medeea Marinescu. Ordinea în care s-a nimerit să fie pozele, precum şi ce poze ampus este complet întâmplător şi sunt poze luate de pe internet. Precizez că nu am avut acordul său ori a siteurilor de unde le-am descărcat.

Dacă anumite lucruri din ceea ce am scris mai sus deranjează sunt dispus să schimb dacă actriţa mi-o va cere. De aemenea dacă va considera că există lururi care ar fi trebuit spuse nu voi ezita să le adaug în cazul în care îmi va face onoarea să îmi spună asta.

Cred că mai lipseşte ceva: un nume pentru mica mea galerie foto.

„Medeea Marinescu, actriţa pe care nu ai cum să nu o iubeşti…”  

Categories: Personalităţi Etichete:

Portret: Ioan Niculae – miliardarul fost securist

16 aprilie 2011 9 comentarii

Ioan Niculae, portret de miliardar “într-o ţară tâmpită”

Autori: Mihnea-Petru Pârvu, Magda Spiridon

Al treilea bogătaş al ţării a fost ofiţer de securitate. Astăzi are o avere de 1,2 miliarde de euro şi 50.000 ha de pământ. Spune că-i filat de peste 12 ani şi şi-a cumpărat un TAB pentru vânătoare.

La 55 de ani e al treilea miliardar al României despre care spune că e o ţară tâmpită. Are o avere de 1,2 miliarde de euro. Recunoaşte pe faţă că a fost securist. Poate de aia are şi o problemă. Zice, de câte ori are ocazia, că e filat de “servicii”. E deja o obsesie, o “teorie a conspiraţiei”.

După ce s-a lăsat de fumat, s-a apucat de afaceri cu tutun. Are, evident, echipă de fotbal în “liga lu’ Mitică”. E românul cu cel mai mult pământ, după rivalul nemţean Culiţă Tărâţă. O moşie imensă, de 50.000 de hectare. E mai discret decât colegii săi de clasament din TOP 300 Capital. 

E vânător, dar nu ca Ţiriac. Se plimbă cu iahtul, dar nu cu unul ca al lui Copos. Face afaceri cu petrol şi gaze, dar n-a făcut arest ca Patriciu. Preşedintele Băsescu i-a făcut cinstea să-l confunde cu alt îmbogăţit al tranziţiei, cu acelaşi nume, diferenţa fiind de un “i”. Numele său e Ioan Niculae. Nu e ăla de la Braşov, e ăla de la Ploieşti! 


“Nu numai noi vrem pământ!”

Biroul său, de la ultimul etaj dintr-un bloc de lângă Piaţa Galaţi, din Capitală, e despărţit de sala de consiliu de un acvariu imens. Pe oaspeţii dependenţi de tabac nu-i bagă la el în birou. “Am fumat şi io, da’ m-am lăsat în ’92!”, spune cel care a privatizat “Tutunul Românesc”. 
“Cred că sunt al 500-lea, nu al treilea miliardar… Întrebaţi-i pe politicieni unde-şi ţin averile!”, e ofticat pe clasa politică Ioan Niculae. “N-avem motive să fim supăraţi!? Nu-s în stare să facă un kilometru de autostradă… A întrebat Ţiriac: “Unde-s miliardele, din anii ’90, băgate în infrastructură?”.
Rugat să comenteze celebra poezie a lui Coşbuc “Noi vrem pământ!”, agricultorul nr. 2 din România o scaldă: “Nu numai noi, românii, vrem! Au cumpărat danezi, italieni, finlandezi, pe o lacună legislativă à la Gâgă! Suntem singura ţară din UE care dă subvenţie pentru pământ nelucrat. Hectarul e o mie de euro şi subvenţia de 180. Dacă-l are de zece ani şi-a dublat banii fără nicio problemă! Arată-mi şi mie o ţară care poate să fie atât de tâmpită!”.
“Îţi râd în nas”
“România e unica ţară din lume care dă redevenţe la nivelul anilor ’70! În America se fac licitaţii trimestriale pe «ramurile minerale». La noi nu se fac deloc! De când s-a privatizat Petromul nu s-a schimbat aproape nimic… Îţi râd în nas! În toată Europa benzina e mai ieftină!”, se ambalează miliardarul. 
Apoi, o dă în boala specifică bogătaşilor noştri: “De peste 12 ani sunt urmărit! Am în faţa sediului maşini de filaj în permanenţă! Şi la casa mea din Zimnicea, acu’ vo’ două săptămâni filmau unii dintr-o maşină cu «pălărie» mare deasupra! La SNTR (n.r. - Tutunul Românesc) sunt 30 de inşi în control şi io mai am acolo trei oameni, cu tot cu director!”. 

În Iran, în decembrie ’89 

Ioan Niculae n-a prea apărut prin tabloide. Sau n-a avut ce să arate, fie s-a ferit mai bine ca alţii din lumea afacerilor sau a fotbalului: “Fiecare are firea lui!”. 
Afaceristul, în decembrie ’89, la vizita lui Ceauşescu în Iran era, cumva, acolo: “Am ajuns pe 4 decembrie. Lucram la Chimica Bucureşti şi ne trimiseseră după «raportări » de contracte. Nici nu l-am văzut pe Ceauşescu, eram prea mic…”. Şi o dă pe bune: “Am fost ofiţer de securitate, între ’76 şi ’80! Am trecut în rezevă la 24 de ani. Divorţasem şi era o problemă de dosar!”, încearcă fostul securist să convingă că dacă s-a despărţit de nevastă şi-a terminat cariera în Securitate. Dosarul astfel “pătat” nu l-a împiedicat să aibă misiuni “economice”, de comerţ exterior, în străinătate. Motivaţia sa: “Eram foarte bun la limbi străine!”. 

Securistul legumicultor cu Ştefan Gheorghiu 

După şcoala de securişti, Ioan Niculae a absolvit “Ştefan Gheorghiu”. Întrebat cine a fost şi ce-a făcut cel care a dat numele şcolii de partid, miliardarul roşeşte: “Era un activist al PCR dinainte de a se înfiinţa…”. Se enervează: “Era o facultate bună şi nu ne trimiteau acolo să ne spună ce a făcut Ştefan Gheorghiu!”. 
În Irak, zice că a ajuns că n-avea pile: “Altfel eram în Elveţia”. Spune că dacă ar fi rămas la Bagdad, ar fi fost la fel ca azi. Adică bogat: “Istoria n-o rescrie nimeni!”. Securistul dezactivat “timpuriu” Ioan Niculae povesteşte că legumicultura i-a marcat viaţa. “Aveam un ARO cu care, în toate concediile, îi ajutam pe ai mei. Luam roşii, pepeni, ardei, castraveţi de la Buturegeni, Giurgiu, unde m-am născut şi le duceam la piaţă”, explică marele agricultor naţional aplecarea sa către glie. 
“Suntem singura ţară din UE care dă subvenţie pentru pământ nelucrat. Hectarul e o mie de euro şi subvenţia de 180. Dacă-l are de zece ani şi-a dublat banii fără nicio problemă! Arată-mi şi mie o ţară care poate să fie atât de tâmpită!”, 
IOAN NICULAIE, miliardar.

PĂRERI

“Acum nu mai stabilim nici ce producem noi” 
Ioan Niculae are un portofoliu divers de afaceri, care include acţiuni în rafinării, hoteluri, echipă de fotbal şi imobiliare. Tot el deţine Interagro, unul dintre cei mai mari producători din domeniul agriculturii. Comparaţia cu Culiţă Tărâţă îl deranjează. “E o greşeală dacă vă luaţi după «cifra de teren»! Tărâţă are 56.000… Nu-i adevărat! Zece mii sunt stufăriş în Balta Brăilei! Da’ mai are şi-n alte părţi poate mai mult…”, intră ţăranul din Buturugeni în meandrele concretului agricol. 
Omul speră ca la sfârşitul acestui an să aibă în exploatare 60.000 de hectare. Cu tot cu arende: “Anul ăsta, America a cultivat cea mai mare cantitate de porumb din ultimii 65 de ani! China, din cel mai mare exportator, a ajuns importator! La îngrăşăminte, la fel! Combinatele mele au mers, până anu’ trecut, în «full»! De nevoie am început să le închid!”. Înainte de război, Bursa de la Brăila stabilea preţul cerealelor din Europa: “Acum nu mai stabilim nici ce producem noi! Spre ruşinea noastră!”. 

SUPĂRAT 


S-ar duce în Bulgaria să scape de filaj

Ioan Niculae are un bloc-notes şi face tot felul de scheme în timp ce vorbeşte. “Este un complot împotriva agriculturii româneşti!”. “La fel cum a fost cu flota?”, vine întrebarea. “Chiar aşa!”, recunoaşte zgândărit. Bate imediat în retragere: “Da’ nu mă băgaţi în asta că nu mă pricep! Auziţi? Altfel, mă ridic şi plec!”.
S-a spus că ar fi declarat că vrea să-şi mute afacerile în Bulgaria, din cauza TVA-ului. Afirmaţia respectivă l-a costat o taxare publică a preşedintelui Băsescu, care l-a şi confundat cu Ioan Neculaie, magnatul cu nume apropiat din Braşov. Acum, Ioan Niculae bate în retragere: “Nu m-a confundat, ştia bine despre cine vorbeşte. Dar e o prostie, n-am zis că-mi mut afacerile, aşa s-a scris în presă, s-a speculat! Eu am afirmat că, dacă tot mă urmăreşte «Serviciul Român de Dezinformare» şi se mai şi plătesc bani pentru asta de la bugetul statului, mai bine să mă urmărească bulgarii şi să plătească ei! Grupul Interagro plăteşte, anual, 120 de milioane de euro la buget. Băsescu a fost dezinformat total!”, e categoric fostul ofiţer de securitate.

WIKILEAKS 

“Am cumpărat doar arme de vânătoare”

Cât priveşte gazul pe care Traian Băsescu a susţinut că Ioan Niculae l-ar fi plătit doar pe jumătate, miliardarul zice că l-a achitat la preţul fixat de stat, din producţia internă. “Gazul e scos din pământ cu 45 $ pe mia de metri cubi şi ni-l vând nouă cu 85 $. Păi, ăsta e jumătate de preţ? Şi Romgazu’ a mai donat statului şi o sută de milioane de euro!”, trage omul de afaceri spuza pe turta sa. Când e întrebat de politică, de Băsescu, de mutarea afacerilor sale în Bulgaria sau de gaz se umflă ca un curcan la împerechere: “N-am ce spune!”. 
Devine, brusc, conciliant. Intră în date tehnico-economice: “Vreau să explic de ce e gazul scump la români!”. Culoarea părului său e asemănătoare cu a tizului său vopsit şi mai mic cu trei ani, de la FC Braşov. “Mari companii fi nanţează ONG-uri, să le facă publicitate şi să mă închidă pe mine! La unul din ele i-am făcut plângere penală. Gas de France şi Eurogas ţin toţi banii, nimic nu ajunge în buzunarul românului!”, e virulent industriaşul.
“S-a făcut caz că închid Arpechim. De ce nu se spune ceva de Doljchim? Voiam să-l iau io, să ţin personalul şi să preiau datoriiile! Le-am scris lu’ Boc şi ministrului economiei. OMV a zis că nu e de acord şi că-l taie! Statul român, care are 40%, a tăcut!”.

Personaj de WikiLeaks 
Omul recunoaşte că are afaceri în Bulgaria, dar nu spune unde şi valoarea lor: “Mai am şi în Moldova şi Ucraina. Şi în Italia am o societate mixtă”. 
Niculae, unul din personajele filmului “Kapitalism”, spune că pelicula l-a dezgustat: “M-au filmat din spate cu o cameră ascunsă. Au înregistrat fiare ruginite… Da’ n-au dat o secvenţă cu rafinăria nouă de bioetanol de la Zimnicea. Am făcut-o pe nisip, într-o zonă care era inundabilă…”. 
Dezvăluirile WikiLeaks l-au umplut de spume pe urmaşul ţăranilor din Buturugeni: “Materialu’ l-a făcut un student care apoi a devenit spion! Hârtia a fost dată lui Năstase printr-un reprezentant al unei firme de tutun din România (n.r. - aluzie directă la Peter Imre). Să vadă ce traficant de arme sunt io! Păi, am cumpărat doar arme de vânătoare! Era unu’, Ion Nicolae, fost director la Romtehnica, care cu asta se ocupa! Omul şi murise!” 

CU BACUL LA FOTBAL 


Stadionul Astrei de la Giurgiu va avea şi port

Miliardarul român s-a hotărât să folosească, în ţara sa «tâmpită», mână de lucru chinezească şi bulgărească: “Am avut mai mulţi, până să funcţioneze combinatul de la Zimnicea. Acum mai am doar cinci din 200! Am avut şi bulgari destui, da’ am păstrat doar trei din 40. Sunt ca ai noştri, indisciplinaţi! Chinezii sunt disciplinaţi, da’ nu la fel de deştepţi!”. Unde mai pui că nu sunt nici pretenţioşi la orez. 
Miliardarul face şi un hotel de cinci stele la Azuga. S-a băgat şi pe piaţa aviaţiei de lux. A fondat o companie, Interaviation, cu două avioane, din care un jet de lux, Hawker 900 XP, cu nouă locuri, plus un elicopter Dolphin cu şase locuri: “E un început şi, de fapt, în afacere e majoritară fata mea, de 22 de ani. Are 51%! Restul e al Interagro”.

Extremă la Automatica Alexandria 

Niculae a jucat fotbal în “B”, mai întâi la Petrolul Videle, apoi la Automatica Alexandria. “Eram extremă dreapta”, îşi explică traseul de mare om de afaceri. Şi-a rupt un picior şi mamă-sa l-a influenţat să renunţe la sport. El, franc, zice că Şcoala de la Băneasa, de securişti, a fost factorul decisiv. Fotbalul nu i-a dat pace. S-a trezit cu o echipă pe cap după ce a început afacerile la rafinăria Astra. Unde se spune că are cea mai mare organigramă din fotbalul autohton: “Astra e pe o pierdere suportabilă!”. 
Sufletul său însă tot la Dinamo a rămas. A fost cât p-aci să preia clubul din Ştefan cel Mare şi doar orgoliile de acolo lau lăsat numai cu echipa din Ploieşti: “Am vrut pachetul majoritar. Să pot decide singur! Nu s-a putut. Auditul a zis că e dificil! Da’ io mă înţeleg bine şi cu Badea, şi cu Borcea!”, e împăciuitor omul de fotbal giurgiuveano-ploieştean.

La Giurgiu , cu iahtul la meci 

Mai zice că n-a intervenit niciodată înaintea unui meci al Astrei: “N-am vrut să fac greşelile lui Gigi! O echipă se face dacă ai un nucleu bun, de oameni pricepuţi în ale fotbalului, nu aruncând bani în stânga şi în dreapta: “Eu îmi spun doar părerea, după meci, despre un anumit jucător. Antrenorul decide! Dar dacă o scrânteşte…”, dezvăluie Ioan Niculae adevărul din spatele rezultatelor modeste ale echipei cu care s-a trezit pe cap fără să şi-o dorească. Omu’ a vrut doar rafinăria.
Astra e deja mutată din Ploieşti, dar încă n-a aflat. “Sediul social al echipei e la Giurgiu şi în iulie tai panglica la stadionul de acolo. Oricum, io mai am unu’ la Ploieşti. Sunt singurul patron de fotbal care are stadion! Motivul pentru care mut echipa e că sunt giurgiuvean! Primarul mi-e prieten şi am şi afaceri în toată zona! Singura părere de rău e pentru suporterii din Cartierul de Vest al Ploieştiului. Un alt motiv ar fi lipsa totală de respect a autorităţilor locale pentru o echipă de Liga I!”, răbufneşte fosta extremă dreapta a Automaticii Alexandria.

Preşedintele Astrei zice că a avut nenumărate controale exact în perioada licenţierii clubului. Noul stadion va avea şi debarcader. “La Giurgiu, cei cu posibilităţi, pot veni la meci şi cu iahtul!”, supraevaluează giurgiuvenii de baştină patronul Astrei.

TAB de vânătoare cu sobă şi zece fotolii 

Ioan Niculaie are hobby-ul oamenilor cu bani: vânătoarea. Nu spune câte arme deţine, dar recunoaşte că a fost la vânătoare în locuri exotice. “Cel mai important trofeu e o «Black Face Impala», o antilopă africană foarte greu de vânat!”, e mândru vânătorul de milioane. Neagă că ar fi fost la vânătoare de elefanţi sau lei, însă spune că şi-ar dori să împuşte un buffalo african. Pentru plăcerea sa a cumpărat un TAB casat de armată.
“L-am luat ieftin, cu numai 8.000… Culmea e că era nou-nouţ, avea numai 2.000 de kilometri la bord. L-am tapisat şi i-am pus o sobă şi zece fotolii. Să ne simţim bine, eu şi invitaţii mei!”. O altă plăcere a lui Ioan Niculaie e muzica de petrecere. Dar nu cântată de oricine. Solistul său favorit e un interlop celebru: Genică Boerică. Ioan Niculae e deranjat de asocierea sa cu inerlopul craiovean: “Da’ nu-mi cântă numa’ mie! Îi cântă şi lu’ Mitică!”.

Sursa: EVZ.ro

http://www.evz.ro/detalii/stiri/ioan-niculae-portret-de-miliardar-intr-o-tara-tampita-927077.html

Categories: Personalităţi Etichete:

Prof. Dr. Monica Pop: „În fiecare zi, cel puțin 50% din cei care se prezintă la spital nu au asigurare de sănătate.”

6 aprilie 2011 10 comentarii

Zile întregi, Realitatea TV a transmis non-stop telenovela spitalelor rurale desființate, dându-ne imagini cu pacienți întinși pe targă, cu sulul de hârtie igienică pe piept, ultimele victime ale cruzimii guvernanților, după mămicile, bebelușii și pensionarii patriei. Serile trecute, în emisiunea de muci și jale moderată de unguentul Ștriblea și hamsterul electrocutat Soviani, doamna profesor doctor Monica Pop, directorul general al Clinicii de Oftalmologie din București, cu bunul simț și fermitatea ce o caracterizează, a făcut să amuțească corul bocitoarelor invitate în platou, cu Mitrea și Vosganian prim soliști.

Dr. Monica Pop: Ceea ce se întâmplă acum nu e o reformă. Închiderea unor spitale este o problemă care s-a pus de foarte mulți ani și s-a pus pentru criterii de performanță, nu vreau să vorbesc „țintit”, pentru că se întâmplă să se facă și greșeli. În general, spitalele care au fost închise, am spus „în general”, deci nu toate, sunt spitale neperformante, sunt spitale în care nu se face nimic, sunt spitale în care se face asistență socială și nu terapie și aceste spitale erau puse pe site-ul…

Radu Soviani (hamsterul electrocutat): Dar, nu cumva…

Dr. Monica Pop: Vă rog să-mi dați voie să spun, domnule Soviani, pentru că încă odată vă spun: dezinformați. Vreau să știți un lucru de la bun început…

Soviani (arțăgos): Care-i dezinformarea, doamna Pop?

Dr. Monica Pop: Dați-mi voie să vă spun! N-am niciun fel de implicare politică și nu vorbesc din acest punct de vedere. Vorbesc din punctul de vedere al politicii sanitare…

Soviani (cu mâna pe pistol): Care este dezinformarea, doamna Pop?

Dr. Monica Pop: Deci, credeți-mă că sunt spitale care nu fac nimic altceva decât triaj, care nu fac niciun fel de tratamente, care trimit la centru, care pur și simplu cheamă Salvarea și trimit bolnavul la spitalul…

Soviani (amenințător): Și e o problemă de spital sau de management, doamna Pop?

Dr. Monica Pop: Sigur, e vorba și de management aici, dar…

Soviani (și mai amenințător): Păi, și cine numește managementul doamna Pop?

Dr. Monica Pop (ignorând hamsterul): …dar problema politică în această treabă este finanțarea acestor spitale care au aceeași finanțare ca o clinică universitară cu înalte performanțe, ori așa ceva nu e admisibil! Și vreau să vă spun că aceste lucruri…

Soviani (dând verdictul): Deci e o problemă de management…

Dr. Monica Pop: Un moment: nu-i o problemă de management asta! Cum e problemă de management, domnule Soviani, finanțarea unui spital de la Solca la fel ca a unui spital cu performanțe mari din București?

Soviani (cu emfază): Și cine alocă resursele, doamna Pop?

Varujan Vosganian: Nu-i adevărat…

Dr. Monica Pop (către Varujan): Ba, nu numai că-i adevărat…

Ștriblea (uleios): Doamna Pop, am și eu o curiozitate…

Dr. Monica Pop: Domnule Ștriblea, un moment: când termin, o să vă răspund la orice.

Ștriblea: Vă rog terminați fraza că sunt foarte curios…

Dr. Monica Pop: Vreau să vă spun că există o anexă la Monitorul Oficial, o anexă care arată ca o carte. Este o anexă care apare în fiecare an și în care este scrisă indemnizația pe caz rezolvat de la fiecare spital. O să aveți o uimire colosală citind aceste indemnizații pe caz rezolvat și-o să vedeți că spitale și clinici universitare de prestigiu, cunoscute peste tot, au aceeași indemnizație pe caz rezolvat cu un spital de care n-a auzit nimeni și în care nu se face nimic! Și aceste lucruri sunt lucruri politice și asta este realitatea!

Ștriblea (bătându-l încurajator pe umăr pe reprezentantul spitalului Codlea): Să ne spună domnu Albu, aici de față!

Dr. Monica Pop: Știu Spitalul Codlea. Dar lăsați-mă să termin! Dacă este un spital mic undeva, nu înseamnă că trebuie să fie și neperformant. Din nefericire însă sunt multe neperformante și vă spun încă odată: nu se face asistență medicală acolo! Deci bolnavii care plâng după aceste spitale plâng pentru că nu mai au asistență socială și nu medicală! În spitalul din Codlea, puteau fi mutate mai multe secții, pentru că înțeleg că sunt niște condiții hoteliere foarte bune acolo și puteau fi mutate secții deficitare din Brașov și sunt perfect de acord cu asta. Domnule Ștriblea, mai am ceva de spus, un singur lucru, încă odată:  managerii acestor spitale, ale căror nume erau puse de câteva luni pe site, știau foarte bine că nu trebuie să mai interneze bolnavi! Știau foarte bine acest lucru!

……………………………….

Dr. Monica Pop: Primul pas în reforma din Sănătate care ar trebui făcut privește plata asigurărilor de sănătate și vă asigur că o mare parte din cei care manifestau în fața spitalului nu erau asigurați. Lucrez într-un spital de urgență de atâta amar de ani și pot să vă spun că în fiecare zi, cel puțin 50% din cei care se prezintă la spital nu au asigurare de sănătate. Cei mai mulți au posibilitatea dar nu plătesc și știm foarte bine câți oameni plătesc asigurarea de sănătate în această țară, oameni care trebuie să ducă în spate pe toți ceilalți care nu plătesc dar vor act de sănătate de calitate superioară. Ăsta-i primul lucru. Al doilea lucru: îmi pare foarte rău pentru domnul Albu, dar ca să ții un spital pentru 350 de pacienți pe lună este inadmisibil! Numărul de 4000 de pacienți pe an mi se pare foarte mic pentru un spital performant! Înseamnă că nu e performant și am un argument forte: de ce bolnavii de la ei vin la noi? Eu nu vorbesc de spitalul pe care îl conduc eu…

Ștriblea (catifelat): Vă dau eu un răspuns: caută medici mai buni…

Dr. Monica Pop: Atunci să fie buni și-acolo!

……………….

Dr. Monica Pop: Numărul celor care nu plătesc asigurări de sănătate este cu mult mai mare decât al celora care plătesc! Oamenii trebuie să plătească pentru asigurarea de sănătate un procent din tot venitul lunar. Un medic, de exemplu, care lucrează în trei locuri plătește asigurări de sănătate în trei locuri. Nu-i drept lucrul acesta! Ori, foarte mulți oameni din această țară nu plătesc deloc!

In memoriam. Jurnalista Anna Politkovskaya

4 aprilie 2011 3 comentarii

Oana Niculescu Mizil

24 februarie 2011 13 comentarii

Oana Niculescu Mizil, nepoata fostului ministru de finanţe a lui Ceaşcă şi a tot mai prezentului în media, Serghei Mizil

De data asta n-am să mă exprin eu prea mult, nu am să amintesc nici acea nefericită inspiraţie de a scrie pe blogul personal că ştie că nu e  prea deşteaptă, nici nu am să amintesc de unchiul ei Serghei care zicea că a fost are în cap un os crescut nuştiu cum, cert e că el considera că te la asta i se trage ţigneala, n-am să amintesc nici povestea pe care ne-o arăta Realtatea tv în care se vedea cum oamenii îşi aşteptau banii (50-70 de lei) pentru că au votat-o.

Evident filmuleţul nu mai e de găsit.

Acum două  articole, primul din e pe EVZ.ro:

Am să fac cum am mai făcut, să îi dau ei cuvântul să se prezinte. Pe blogul personal zice că: http://oananiculescumizil.wordpress.com/

Sunt…
…Oana Niculescu-Mizil Stefanescu Tohme si am 33 de ani. Fiecare dintre cei mai apropiati membri ai familiei mele si-au lasat amprenta pe caracterul si formarea mea ca om intre oameni, de aceea am pastrat si numele mamei mele Lidia Niculescu-Mizil, pe cel al tatalui, Coman Nicolae Stefanescu si, fireste, il port si pe al sotului meu Jimmy Tohme. Chiar daca am atatea nume, va invit pe toti cei care intrati pe blogul meu sa imi spuneti simplu, Oana.

Pana sa va raspund la intrebarile pe care sunt sigura ca mi le veti pune…
…va mai spun despre mine ca sunt o femeie de afaceri careia ii merge bine. Nu imi e rusine sa recunosc asta. Sunt o “leoaica” optimista, muncitoare, tenace si cu o familie numeroaasa, chiar daca nu am avut, inca, sansa sa am propriul meu copil. Pana il voi avea pe al meu dar si dupa aceea, ii consider ca si copiii mei pe toti tinerii din Colegiul 20, colegiu in care candidez la actualele Alegeri Parlamentare, pentru Camera Deputatilor, din partea PSD-ului. Cu alte cuvinte, sunt o femeie de afaceri prospera, cu convingeri de stanga inca din copilarie si nicio moda politica nu ma va face sa mi le schimb.

Este bine sa stiti ca sunt microbista…
… iar, daca va intereseaza, va voi spune si cu ce echipa tin. Imi place muzica buna, literatura (deseori scriu in revista Monden) si, uneori, mi se spune ca sunt o bucatareasa excelenta. Imi gasesc timp sa gatesc, mai ales retete romanesti, libaneze si italienesti. Imi place sa “inventez” propriile retete. Dupa o zi de munca ma relaxeaza o cina gatita de mine, cu Jimmy si numerosii nostri prieteni, pentru ca avem multi si vechi prieteni buni.

Ma consider un om norocos si o femeie implinita…
…cu micile exceptii de rigoare. La marile incercari ale vietii – si am avut destule – intotdeauna am fost sustinuta de oameni generosi, de caracter, cu care am ramas in bune relatii. De la fiecare am primit ceva, am invatat cate ceva. E timpul sa ofer, la randul meu, celor care au nevoie. Sper sa mi se permita asta. Se stie ca bucuria de a oferi este cu mult mai mare decat aceea de a primi.

Sper ca vocea mea sa se auda…

…chiar daca nu vorbesc nici mult si nici tare. Prefer sa tac si sa fac si, din cand in cand, sa va scriu pe acest blog care va deveni jurnalul meu. Tot aici vor scrie si prietenii mei vechi, veti scrie si voi, cei care sper sa deveniti curand noii mei prieteni.

Acum două articole, primul, de pe EVZ.ro:

http://www.evz.ro/detalii/stiri/oana-niculescu-mizil-i-am-spus-poezii-cu-prostii-lui-ceausescu-841633.html

Oana Niculescu Mizil: „I-am spus poezii cu prostii lui Ceauşescu”

Autor: Andreea Ţuligă

După ce l-a învins la alegeri pe Gigi Becali şi a renunţat la cariera de designer, Oana Niculescu-Mizil se ocupă de problemele din cartierul rău-famat al Capitalei.


EVZ: Cum se vede Ferentariul din Cotroceni?
Oana Niculescu-Mizil: Cu mare tristeţe, m-am ataşat mult de zona aia, dar am speranţa că în următorii ani pot să fac ceva.


De ce v-aţi ales acest colegiu?

N-am ales, mi s-au dat nişte variante din ţară. Le-am zis că prefer să rămân la Bucureşti şi am reuşit să intru la Colegiul 20. Multă lume a fugit de Ferentari, oameni grei din partid n-au avut curaj să intre acolo.


De ce l-aţi ales pe Vanghelie să vă susţină?

Pentru că Vanghelie este primar în sectorul 5 şi era şeful de campanie pe Bucureşti. Nu puteam să mă dezic de dânsul când ştia zona perfect. Nu mi-a fost ruşine deloc să spun „Vanghelie garantează”, pentru că el a reuşit să aibă atâtea mandate în sectorul 5. Eu am ieşit pe stradă, oamenii de acolo îl iubesc. Este foarte apropiat de oameni.

V-au votat şi românii nostalgici?

Da, au fost. Am avut şi vot politic, presupun că s-a ridicat între 38%-42%. Am fost două luni în teritoriu, i-am înţeles pe acei oameni, m-am integrat perfect cu ei, tocmai datorită faptului că am fost crescută cu anumită modestie şi printre oameni simpli. Cunosc toate străzile, pot să merg acolo cu ochii închişi.

Aveţi curaj să mergeţi în Ferentari?

Am fost într-o noapte acolo cu soţul meu, am verificat zona, fără primari, fără pază, nu mi s-a întâmplat nimic. Şi-acum mă duc şi n-am probleme.

„N-am maşini pentru că sunt trecute pe societăţi”

Vă aşteptaţi să îl învingeţi pe Becali?
Am crezut că voi avea o campanie mult mai virulentă din partea opozantului meu. Becali a susţinut: „Dacă mă bate aia mică, ies din politică”. El a aruncat-o primul. Într-adevăr, a fost şi o ambiţie a mea şi una a lui Vanghelie.

De ce vi se spune „Laleaua neagră”?

Este o legendă în Ferentari. „Laleaua neagră” este o femeie care s-a luptat pentru binele romilor din zonă. Era un fel de mama răniţilor şi am înţeles că era şi foarte frumoasă. Când am urcat prima oară pe scenă la un concert de manelişti, că am făcut-o şi p-asta, am dansat cu ei, m-am integrat foarte bine în societate – oamenii au început să strige „A venit Laleaua neagră”. 

Ce s-a întâmplat cu separarea puterilor în stat?
Nu le ştiu pe toate, încerc să învăţ. Nu poţi să fii la 33 de ani o enciclopedie. Eu veneam din domeniul privat, am fost smulsă cu o lună înainte şi pusă într-o campanie electorală. Nimeni nu avea curajul să facă asta.

Cum se face că în declaraţia de avere aveţi numai bijuterii?

N-am maşini pentru că sunt trecute pe societăţi. Casă nu am, soţul meu are un apartament în Cotroceni. Suntem oameni normali.

CAMPANIE. În Ferentari, în mijlocul
mulţimii
AMINTIRI

„Cântam ore întregi cu cărţile pe cap”

Unde aţi locuit?
Bunicul fiind ministru, aveam o zonă mai bună, Dorobanţi. Mai ales că eram o familie numeroasă: avea 3 copii ai lui şi 3 adoptaţi.

Ce vecini aveaţi, cu cine vă vizitaţi?
Oameni normali, dar şi ambasadorul Americii. Mă împrietenisem foarte bine cu fata lui, săream gardul fără să ştie ai mei şi ne jucam cam toată ziua. Mătuşa mea având o relaţie de peste 15 ani cu Nicu Ceauşescu, care de altfel a fost şi naşul fratelui meu, mergeam şi în casă la Ceauşescu de nenumărate ori.

Cum vi-l amintiţi?
Pe el, ca pe un om foarte bun, cald. Ne dădea ciocolată, ne mângâia. În schimb, soţia sa era rea. Tot timpul ne era frică de ea, ţipa la Nicu de ce ne-a adus în casă, ne speria. Pe Nicu încerca să-l conducă. De altfel, se ştie ce s-a întâmplat cu sarcina pe care a avut-o mătuşa mea. Bunica mea se încuiase într-o cameră, se dădea cu capul de pereţi şi urla că o omoară pe Donca. Copilul era mare, avea 6-7 luni, putea fi salvat. Bunica a făcut tot posibilul să scoată copilul viu din spital, dar nu s-a putut. Atunci când s-a întâmplat tragedia cu copilul, Nicu s-a urcat în prima maşină şi a făcut accident. S-a aruncat într-un stâlp şi a avut o operaţie destul de grea.

„Ceauşescu rămăsese perplex”

De momente amuzante vă aduceţi aminte?
Am un unchi mai zăpăcit, Serghei. Ştiu că eram mici, el foarte tânăr. A luat pliciul de la bunicul, s-a aşezat pe gardul casei noastre şi a început să tragă în Ambasada Rusiei. În 10 minute casa noastră era încercuită, inclusiv Ambasada Rusiei. Un alt moment haios a fost la un Crăciun, când trebuia să spunem nişte poezii la o serbare, în faţa lui Ceauşescu. Serghei şi Donca ne-au învăţat pe toţi, eram opt nepoţi, o poezie plină cu prostii. Ne-am dus lângă brad, am început să recităm poezia. L-am văzut pe bunicul cum se scurgea pe scaun, se înroşise la faţă, Ceauşescu rămăsese perplex. Serghei în spatele sălii era pe jos de râs. Aveam un telefon cu fir roşu. O sunam pe Elena Ceauşescu care ne închidea telefonul. Îi trimiteam flori lui bunicu’ la minister, sunam să comand şi spuneam că sunt din delegaţia oficială.

Dar nu vi se impunea un anumit comportament?
Sigur, am avut o educaţie foarte strictă în ceea ce priveşte Codul bunelor maniere. Când mâncam mă legau de scaun, în casă sau la pian cântam ore întregi cu cărţile pe cap ca să stau dreaptă, farfuria noastră niciodată nu trebuia să stea la câţiva centimetri de muchia mesei. Inclusiv când am fost plecată cu Iliescu în delegaţii, am fost pusă la masă cu Principele de Monaco. Am avut o prestanţă deosebită şi am primit scrisoare de mulţumire.

CV – Ciocolată şi politică

  • Oana Niculescu-Mizil s-a născut în Bucureşti, pe 11 august 1975.
  • A absolvit cursurile Liceului „I.L. Caragiale” din Capitală şi a urmat Facultatea de Marketing şi Afaceri Economice Internaţionale din cadrul Universităţii „Spiru Haret”.
  • Între 2000-2002, a fost referent la Administraţia Prezidenţială, departamentul Politica Externă.
  • Între 2003-2008, a avut atelierul de design vestimentar Deverra.
  • În 2005, a lansat Ciocolateria şi patiseria Cade, produse cu specific franţuzesc.
  • Nepoata celebrului Paul Niculescu-Mizil, fost ministru al educaţiei şi învăţământului (1972-1976) şi ministru de finanţe (1978-1981).
  • Din 2008, este parlamentar.

NECAZURI

„Am pierdut două sarcini”

Unde eraţi la Revoluţie?
Eram în Bucureşti şi trebuia să plecăm la Timişoara a doua zi, chiar cu câteva zile înainte de a începe. Seara ne-a chemat bunicul, şi atunci l-am văzut pentru prima oară în viaţa mea lăcrimând. Mi-a zis: „Nu mai plecăm mâine la Timişoara. Începe un nou început”.

Aţi ieşit în stradă?
Nu, era periculos. Dar am plecat din casă, undeva pe 1 Mai, într-un apartament de 2 camere, ca să ne ferească pe noi. Casa noastră a fost plină de soldaţi vreo trei luni, bunica a gătit pentru ei. S-a tras în casa noastră.

Aţi fost catalogată după Revoluţie „comunistă”?
Da, 2-3 ani am fost numită pui de comunist, la şcoală am avut probleme. Dacă luam o notă bună era pentru că eram cine eram. Am făcut o facultate în Elveţia, care nu a fost acreditată în România. În 1997 a murit tatăl meu, îmi trimisesem dosarele la cele mai bune facultăţi din lume. Am fost acceptată şi la Harvard, şi la Boston, dar n-am mai avut posibilitate financiară. A trebuit inclusiv să preiau cu mama ce construise el ca să nu se ducă de râpă.

„Îmi doresc trei copii”

Cum v-aţi cunoscut soţul?
În România, deşi în Elveţia am cunoscut-o şi pe verişoara lui. Când m-am dus în Liban să-mi vizitez colega, l-am întâlnit pe el la masă, acolo, nu ştiam că sunt veri. Am rămas amândoi surprinşi, şi acolo s-a înfiripat marea poveste de dragoste.

Nunta?
Am făcut-o în România, am avut nişte naşi mai aparte. Ne-am decis brusc, după mulţi ani împreună, să facem nunta în septembrie. Era iunie. I-am avut ca naşi pe Mădălin Voicu cu soţia, prietena mea cea mai bună de la şcoală din Elveţia, Bettina Walter, nepoata lui Luca di Montezemolo, preşedintele Ferrari, fratele bun al soţului meu, verişoara mea şi băiatul primului-ministru Hariri, care era prietenul soţului meu. Băiatul lui Hariri a zis că nu poate să vină în septembrie, să facem nunta în iunie. Până la urmă am făcut-o în iulie, cu SPP.

Aţi apucat să îi spuneţi bunicului dv. că aţi câştigat?
Da, era foarte mândru în spital. A făcut tot efortul să spună la toţi, în spital, că am reuşit. A doua oară când l-am văzut lăcrimând a fost când m-am dus şi i-am spus că am câştigat.

Aţi crescut într-o familie numeroasă. Vă doriţi copii?
În viitorul apropiat sper să-mi lărgesc familia şi să am copiii mei, trei. Pierzându-l pe fratele meu, am realizat că sunt singură şi îmi lipseşte foarte mult. Deşi am veri cu care vorbesc în fiecare zi şi prieteni, îmi lipseşte un frate. Am zis că o să le dau posibilitatea copiilor mei să fie mai mulţi.

Fratele cum v-a murit?
A murit în accident de motor exact în ziua de Paşte, acum trei ani. La şase luni mi-a murit bunica, am pierdut două sarcini.

Al doilea, de pe HotNews:

http://www.hotnews.ro/stiri-politic-7809672-traian-basescu-catre-oana-niculescu-mizil-psd-care-era-imbracata-detinut-chiar-crezi-era-nevoie-circ-doamna.htm

Traian Basescu catre Oana Niculescu Mizil (PSD), care era imbracata in detinut:

Chiar crezi ca era nevoie de circ, doamna?

de A.N.

Presedintele Traian Basescu a intrebat-o, marti, pe deputata Oana Niculescu Mizil (PSD) daca era nevoie de circ, comentand astfel faptul ca social-democrata l-a asteptat imbracata in costum de detinut, transmite Agerpres. Aceasta a afirmat ca l-a asteptat in fata plenului Camerei Deputatilor pe seful statului imbracata in zeghe, in semn de protest fata de “frauda de la votul Legii pensiilor”.

“Chiar crezi ca era nevoie de circ, doamna?”, a intrebat-o Basescu, moment in care Mizil a raspuns ca isi doreste doar ca seful statului sa fie “un bun roman”.
Oana Niculescu Mizil l-a asteptat, marti, in fata plenului Camerei Deputatilor pe seful statului imbracata in zeghe, in semn de protest fata de “frauda de la votul Legii pensiilor”. Ea a afirmat ca “sunt prizonier in propria tara, sunt prizonier in propriul Parlament. Sunt deputat la primul mandat si nu am auzit asa ceva in cei 20 de ani de asa-zisa democratie in aceasta tara. Nu accept ca sase milioane de oameni, sase milioane de romani pensionari sa fie ingenuncheati prin frauda”.
Mizil a adaugat ca vrea sa-l intrebe pe Traian Basescu de ce vrea sa ingenuncheze o tara intreaga si care este scopul actiunilor sale in acest sens.
Deputatul a adaugat ca costumul de detinut pe care l-a purtat este unul de la Penitenciarul Jilava.

De asemenea, revenind la blogul personal al Oanei http://oananiculescumizil.wordpress.com/ , iată şi câteva articole pe care cu graţie le-a publicat cu propria sa manichiură. Cei care au stomacul necesar pot citi şi trage concluzii singuri, mie mi-e prea greaţă:

Note de Calatorie Munchen si Innsbruck, departe de Romania aniversara

ianuarie 24, 2011 — Oana Niculescu Mizil

Poate este inoportun sa va vorbesc despre Germania si Austria tocmai astazi, 24 ianuarie, cand romanii mei, in loc sa aiba motive se bucure de Ziua Unirii, sunt atat de necajiti si manifesta atat de evident acest lucru. Le urez, insa, La Multi Ani, romani! chiar daca sunt departe de tara.

Am promis ca va tin la curent cu activitatea mea la Marshall Center si, cum prea multe date despre seminarii nu va pot da, m-am gandid sa va povestesc cate ceva din weekendul care tocmai s-a terminat.

Sambata dimineata, seminarul Marshall s-a tinut la Academia Militara din Munchen, “orasul secret” al Germaniei. Dupa seminar am pornit pe strazile celei de-a treia urbe, ca marime, din Germaniasi si, ca de fiecare data, am incercat sa-mi imaginez, cu mirare si incantare, renasterea spectaculoasa, din propria cenusa, a acestui oras, dupa ce, in 1327, a fost distrus de foc, in totalitate, dar si reconstructia meticuloasa de dupa Al Doilea Razboi Mondial. Nu are rost sa va amintesc despre curatenia pietelor si strazilor, cladirile intr-o stare perfecta, in cele mai mici detalii, si nici despre comportamentul ireprosabil al locuitorilor, pentru ca as fi redundanta.

Sambata, Isarul era inghetat, dar germanii profitau din plin de asta: multi patinau pe rau, fireste cu acordul autoritatilor.

A trecut sambata si a venit duminica… Nu a fost o zi de duminica obisnuita, pentru ca nu in fiecare duminica am ocazia sa ma aflu atat de adanc in inima istoriei, cum s-a intamplat ieri. A fost un final de weekend fara nicun seminar, cu un debut in aerul de munte al frumosului Tirol.

Eram familiarizata cu istoria si cultura Austriei, dar mi-a facut o mare bucurie sa bantui din nou prin saloanele renascentiste ale Castelului Ambras, sa revad biserica gotica Hofkirche, construita de Ferdinand I in memoria bunicului sau Maximilian I, sau sa vizitez Palatul Imperial.

Castelul Ambras m-a intampinat, ca intotdeauna, cu gradinile lui inca verzi, pline de pauni, si eleganta saloanelor. Cavalerismul da tonul atmosferei si impune respect fiecarui vizitator. Mi-a facut placere sa-l revad pe Vlad Tepes, fiului Ducelui Vlad Dracul din Valahia, chiar si alaturi de portretul Piratul Alegerian Barbarosa, dupa incursiunea in sala din care te privesc, de la inaltimea uriaselor tablouri, toti conducatorii tirolezi.

Innsbruckul, la fel de frumos cum il stim, cu aerul lui rece si curat care te indeamna sa-ti incalti claparii si sa iei telecabina spre o partie. Nu am avut nici timp si nici echipament pentru sporturile de iarna, asa ca am ratat, de aceasta data, activitatea specifica a uneia dintre cele mai recunoscute statiuni in domeniu ale lumii (la Innsbruck au avut loc de doua ori Jocurile Olimpice de Iarna).

Am vizitat, insa, Palatul Imperial si biserica gotica Hofkirche (Biserica Curtii), un edificiu impresionant si datorita mausoleului si statuilor care o inconjoara. Biserica a fost proiectata de arhitectul Andreas Crivelli din Trento, comandata de Ferdinand I in memoria Imparatului Maximilian I, bunicul lui si construita intre anii 1553-1563. Am admirat cenotaful de marmura neagra cu ornamente al imparatului Maximilian I, din centrul bisericii. Numai constructia cenotafului a durat peste 80 de ani.

Capela de Argint a fost ridicata in 1578 si are un altar din argint inchinat Fecioarei Maria, in care au fost incorporati 3 colti de elefant si 300 kg de abanos. Tot aici se afla si mormintele arhiducelui Ferdinand al II-lea si al sotiei sale, Philippine Welser.

Acestea fiind spune, concluzia este ca Germania e minunata, este frumoasa si Austria, dar nicaieri nu este mai frumos ca in Romania, nicaieri nu ma simt ca acasa, cu toate cele bune si rele ale noastre. Abia astept sa ma intorc!

La Multi Ani, Romania!

In Romania s-a instituit un regim criminal

ianuarie 27, 2011 — Oana Niculescu Mizil

In Romania s-a instituit, la propriu, un regim criminal. Presedintele Consiliului Judetean Arges, domnul Constantin Nicolescu, a facut infarct dupa ce instanta de judecata s-a pronuntat pentru arestarea sa pentru 29 de zile.

Este INCREDIBIL ce se intampla astazi intr-un stat din Uniunea Europeana. Domnului Nicolescu i s-a inscenat un dosar politic, miza fiind presedintia Consiliului Judetean Arges. Ma rog pentru sanatatea colegului meu. Nu intamplator aceasta arestare s-a petrecut dupa un mare miting al salariatilor din Mioveni. Se misca tara si acest regim a declansat o campanie de arestari, fiindu-i teama de reactia opozitiei.

În România nu mai există justiție, pentru că nu are cine să o împartă.Nu ne puteți voi intimida pe cât putem noi rezista!

ianuarie 28, 2011 — Oana Niculescu Mizil

Cu Băsescu și Boc nimic nu te mai poate mira. Nici măcar faptul că poți să mori cu justiția în mână. Nu te mai poate mira nici faptul că nu mai există dreptate, nici faptul că nu mai există omenie, nici faptul că nu mai există demnitate, nici faptul că îi poate trece cuiva prin minte să aducă un om de 66 de ani la sala de judecată cu mascații. Nu te mai poate mira nici măcar faptul că atunci când victima statului polițienesc face un atac de cord când află decizia, este dus la spital cu ambulanța păzită de zeci de mascați. Ceea ce i se întâmplă colegului și prietenului meu Constantin Nicolescu nu doar mă întristează, ci mă revoltă, mă înfurie și mă face să vreau să dau de pământ cu toți călăii portocalii. Cum să vă purtați în halul ăsta cu un asemenea om? L-am cunoscut personal pe Constantin Nicolescu, l-am apreciat și am învățat multe de la el. Împreună cu colegii mei social-democrați și cu zecile de mii de argeșeni care îl apreciază pe acest bun român, ne vom bate pentru ca justiția să fie independentă în România, pentru ca oameni cinstiți să nu fie arestați la comandă politică și umiliți, prin prezentare cu cătușe la mâini la televizor! Încă o dată, vedem ce se întâmplă când dai pe mână justiția, începând cu DNA și Procuratura și terminând cu Curtea Constituțională, unui om orbit de ură și răzbunare născute din neputința de a le asigura un trai mai bun românilor.

De-a lungul carierei sale politice, Constantin Nicolescu a câștigat mai multe voturi decât au fire de păr în cap toți lătrăii care acum îl atacă. A făcut ca PSD Argeș să fie o nucă tare, care nu va crăpa pentru că așa vor unii sau alții. Dar faptele rămân fapte. Și faptele sunt că reprezentanții puterii portocalii s-au supărat pentru că au văzut că peste 10.000 de oameni au avut curajul să iasă în stradă în Mioveni ca să critice Guvernul. Și s-au răzbunat ca văcarul pe sat, atât îi duce mintea. L-au umilit, l-au jignit, l-au hărțuit și l-au urmărit pe Constantin Nicolescu până când acesta a cedat și a făcut atac de cord. Nu vă este rușine să vă comportați în felul ăsta? Cum să fie Constantin Nicolescu un pericol social când conduce județul Argeș timp de 8 de ani zile? Cum să fie un pericol social un om de 66 de ani? Nu vă este rușine? Nimic nu durează la nesfârșit și Dumnezeu ne judecă pe toți după faptele noastre. Ăsta este mesajul meu pentru toți portocalii din țară care acum își freacă mâinile de bucurie. Asistăm la o politică concertată a lui puterii portocalii de a trimite oameni incomozi la pușcărie. Să știți, stimați reprezentanți ai puterii, că nu ne puteți trimite pe toți la pușcărie! Să mai știți că nu reușiți nici să ne speriați și nici să ne intimidați! Să mai știți că nu vom da înapoi și vom spune adevărul românilor: vom spune cât îi furați, vom spune cât îi mințiți, vom spune că sunteți mai rău ca torționarii, vom spune cum îi distrugeți pe cei care vă stau în cale, vom spune tare și răspicat toate aceste lucruri! Votul românilor vine și eu m-aș teme în locul vostru, m-aș teme că românii vă vor scoate în șuturi afară de la guvernare și veți deveni doar o amintire neplăcută în istoria României!

Îmbuibați ai momentului, frica plecării de la măcelărie vă dă disperarea de a călca orice în picioare, începând cu bunul-simț și terminând, iată, cu justiția! Ați declarat război tuturor celor care pot aduce Românie pe calea corectă. De ce vă e frică nu veți scăpa însă: momentul în care românii vă vor judeca va veni foarte rapid și va fi mult mai dur decât vă puteți imagina!

Impotriva politiei politice PDL

ianuarie 31, 2011 — Oana Niculescu Mizil

Astazi, la Pitesti, am participat, alaturi de Victor Ponta, Adrian Nastase, Nicolae Banicioiu, Titus Corlatean, Adrian Severin, Robert Negoita, Ecaterina Andronescu, Victor Socaciu, Aura Vasile şi Viorel Hrebenciuc, dar si de sute de simpatizanti, la pichetarea sediului PDL din localitate. Gestul nostru a fost unul de revolta impotriva politiei politice instaurate de catre vremelnica putere portocalie. Am vrut sa tragem un semnal de alarma si sa aratam romanilor ca nu ne este frica de PDL si de tertipurile mizerabile ale acestui partid.

Avem incredere in justitia romana. Protestul nostru a fost impotriva aplicarii discretionare a legii. Este inadmisibil sa arestezi un om (si, aproape, sa-l condamni la moarte) numai pentru ca a fost alaturi de argeseni timp de 45 de ani. Domnul Constantin Nicolescu este un exemplu de munca, profesionalism si moralitate. Ceea ce i se intampla arata disperarea Puterii.

Nu degeaba o hotarare a guvernului, cu numărul 54, de acum cateva zile, stabileste ca DIICOT va angaja 50 de noi procurori, ceea ce reprezinta o creștere a efectivelor cu 25 %. Aceasta decizie a fost semnata de ministrii Finantelor, Muncii si ai Justitiei, iar HG-ul amintita prevede chiar o suplimentare a bugetului Ministerului Public.

In plina criza economica, sociala si morala, acum cand Romania traieste vremuri fara precedent in istoria sa, cand se taie salarii si pensii, cand militarii sunt batjocoriti, alaturi de medici si profesori, Guvernul angajeaza procurori!

Semnalul nostru de la Pitesti a fost foarte clar: Nu ne este teama de PDL si vom fi solidari ori de cate ori drepturile fundamentale ale romanilor vor fi incalcate!

Susțin protestul din Budești! Ministrul Sănătății trebuie să vină la fața locului!

februarie 5, 2011 — Oana Niculescu Mizil

Doresc să-mi afirm solidaritatea și sprijinul față de locuitorii orașului Budești care au ieșit astăzi în stradă să protesteze față de transformarea spitalului lor în azil de bătrâni. Alături de colegii din conducerea organizației PSD Călărași doresc să condamn decizia irațională și de-a dreptul criminală de a transforma spitalul din Budești în azil de bătrâni. În același timp, doresc să-I transmit ministrului Sănătății și factorilor de decizie din Ministerul Sănătății că spitalul din Budești se află în responsabilitatea consiliului local al localității, care a decis în unanimitate să preia insituția spitalicească. Doresc să le aduc aminte celor din Ministerul Sănătății că spitalul nu are niciun fel de datorie, ba chiar se află într-un proces de renovare ce este în grafic, până acum fiind realizate mai bine de trei sferturi din lucrări, inclusiv camera de gardă. Lucrările de renovare au fost făcute cu respectarea tuturor normelor UE.

Cel mai important lucru pe care dorim să-l aducem la cunoștiință factorilo de decizie din Ministerul Sănătății este că spitalul de la Budești asigură tratament pentru 40.000 de suflete din zonă, acționând ca un filtru pentru tratamentul persoanelor din zonă, în așa fel încât tratamentul să se defășoare cât mai aproape de cetățean și spitalele din București să nu devină sufocate. Dacă spitalul din Budești este desființat, atunci pentru locuitorii din Plătărești, Fundeni, Gălbinași, Sohatu, Vasilați, Frumușani și Șoldanu vor trebui să se deplaseze zeci de kilometri, până la spitalul din Oltenița sau alte zeci kilometri, până în București. Această situați este inacceptabilă!

De aceea, solicităm deplsarea de urgență a Ministrului Sănătății Cseke Attila la Budești pentru a rectifica imediat situația. De asemenea, vom sprijini acțiunile de protest ale cetățenilor din Budești, până când Ministrul Sănătății va veni să stea de vorbă cu călărășenii și cu liderii comunității locale. Astfel, ministrul sănătății va avea ocazia să afle propunerile de reprofilare pe care le-a elaborat managementul spitalului, care sugerează ca din cele patru secții câte are acum unitatea să rămână doar două: una de tratament intern, prin comasarea secției de tratament intern cronic și una de pediatrie, urmând ca secția de TBC să fie tranformată în secție de îngrijire paleativă.

 

Categories: Personalităţi Etichete:

Raluca Turcan

21 februarie 2011 16 comentarii

Cu gesturi feminine, ochii frumoşi care te privesc la fel de frumos cum doar copii, în inocenţa lor, pot să o facă, zâmbetul cald, Raluca Turcan este o apariţie delicată de fiecare dată, o apariţie pozitivă aş zice dacă mi se pemite.

Delicateţea dânsei nu înseamnă nici pe departe slăbicuine.

Acum câteva zile am văzut-o în postura de invitată în emisiunea lui Ciutacu, tip abil, insinuant şi parşiv, acesta a transpirat încercând să o pună în dificultate. Când am auzit că Doamna Turcan se va duce la Ciutacu am zis că individul va şterge pe jos cu dănsa. Trebuie să spun că am respirat uşurat la final, s-a dovedit că este o femeie cu mult mai puternică decât pare.

Eu am perceput emisiunea ca pe o confruntare, din partea lui Ciutacu. La vinal am avut senzaţia că văd la el o privire de om învins. Doamna Turcan, cu zâmbetul pe buze şi cu o eleganţă rară îi demonta pur şi simplu orice tentativă a lui Victor Ciutacu de a o pune în dificultate şi cred că privirea de final a lui Ciutacu e şi o urmare că doamna Turcan nu a schiţat nici un moment vreo reacţie de apărare. Cal şi eleganţă cred că sunt cuvintele care definesc comportamentul doamnei.

Felicitări doamnă Turcan, încă vreo trei astfel de nereuşite pentru Ciutacu şi e un slujbaş a lui Felix terminat.

M-am gândit ce pot spune despre Doamna în discuţie. Cred că, aşa cum am mai făcut, e bine să încep prin a-i da dânsei cuvântul.

La intrare pe blogul personal, http://www.turcanraluca.ro/index.php putem citi ca in fel de crez personal:

Dragii mei,

Sinceritatea şi solidaritatea sunt cele două calităţi umane pe care le consider cele mai importante.
Îmi doresc ca în România politică să se spună mai des şi mai apăsat adevărul. Vreau ca solidaritatea să fie un sentiment mai prezent şi mai profund, un sentiment care să treacă de graniţele de grup.
Mi-am propus să fiu pe scena politică românească o voce a sincerităţii şi solidarităţii.
Şi vă aştept alături de mine pe voi, pe toţi cei care credeţi că avem datoria să schimbăm ceva – fie şi puţin, cu eforturi şi în timp.


Raluca Turcan

Sincertate … frumos cuvânt. Să încercăm acum să vedem cam cine este doamna Raluca Turcan. De pe Siteul Camerei Deputaţilor am luat  ceea ce urmează : http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.mp?idm=291&cam=2&leg=2004&pag=0&idl=1

Raluca TURCAN – Curriculum Vitae

Date biografice

  • Data şi locul naşterii: 2 aprilie 1976, Botoşani;
  • Stare civilă: căsătorită, un copil.

Studii

2006 – Universitatea Transilvania Braşov, doctorand Marketing Politic.

2006 – SNSPA Bucureşti – master în Comunicare şi Relaţii Publice;

1999 – ASE Bucureşti, Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale, diplomă în economie;

1996 – 1999 – Institutul Puşkin, Moscova, Rusia, diplomă în rusă comercială;

Specializări

-Cadrul legal şi instituţional al Uniunii Europene, Universitatea Viena, Austria;

-Studii politice, ACYPL: Washington, SUA;

-Studii politice: Fellowship German Marshall Fund, SUA;

-Comunicare politică Harvard Kennedy School, Program Kokkalis, Atena.

Activitate profesională

1999 – 2000 – Tofan Grup, consultant Relaţii Publice;

2000 – 2004 – Senatul României, expert parlamentar;

2001 – 2006 – cadru didactic asociat, Universitatea Transilvania Braşov, Universitatea Româno-Germană Sibiu;

2004 – prezent – deputat, Parlamentul României.

Activitate politică

2000 – 2002 – consilier al preşedintelui Consiliului Naţional al PNL;

2002 – 2004 – consilier al Preşedintelui PNL;

2004 – 2006 – membru în Biroul Naţional de conducere al PNL;

Martie 2007 – decembrie 2007 – Vicepreşedinte PLD;

Decembrie 2007 – prezent – Vicepreşedinte al Partidului Democrat Liberal.

Distincţii, decoraţiiCetăţean de onoare al Statului Nebraska, SUA.Cred că un articol interesant legat de doamna Turcan este următorul

Raluca Turcan: Spatiul audiovizual se degradeaza pe zi ce trece

Patru parlamentari PD-L – Raluca Turcan, Cezar Preda, Brânduşa Novac  si Doinita Chircu – au initiat un proiect de modificare a legii audiovizualului pentru ca, in emisiunile de dezbateri, numarul reprezentantilor Puterii si ai Opozitiei sa fie egal.
Raluca Turcan a explicat pentru Ziare.com ca aceasta idee a rezultat in urma unor dezbateri dintre oameni profesionisti in domeniu si raspunde unei solicitari pe care CNA-ul a avut-o. Aceea de a avea o putere mai mare de reglementare si un cadru legislativ  care sa le dea parghii mai multe de interventie in audiovizual.

“Este un proiect de de lege care a rezultat in urma unor dezbateri pe care le-am avut la Comisia pentru Cultura din Camera Deputatilor. La dezbaterile acestea au participat reprezentantii CNA, ai Societatii Civile, dar si jurnalisti in domeniu.

Cu totii am agreat ca spatiul audiovizual se degradeaza pe zi ce trece, ca asistam la incalcari ale drepturilor omului si incalcarea unui drept constitutional si anume dreptul la propria imagine si in acest context am agreat ca foarte multe reglementari care se regaseau in codul audiovizual, elaborat chiar de participantii la aceste dezbateri, ar trebui preluate intr-o lege tocmai pentru a da o forta mai mare de aplicare.

Deci nu este ideea mea sau a colegilor mei, oameni politici, ci este o idee rezultata in urma unor dezbateri dintre oameni profesionisti in domeniu si de asemenea raspunde si unei solicitari pe care CNA-ul a avut-o, de a avea o putere mai mare de reglementare si un cadru legislativ care sa le dea parghii mai multe de interventie in audiovizual”, a declarat Raluca Turcan pentru Ziare.com.

Presedintele Comisiei de cultura a Camerei Deputatilor a subliniat ca acest proiect de lege va trece doar daca politicienii vor considera ca este important sa existe un spatiu audiovizual de calitate, cu emisiuni care sa respecte si Constitutia dar si dreptul la informare corecta si de calitate.

“Eu am preluat asa cum am spus solicitarile specialistilor in domeniu. Daca politicienii vor considera ca este important sa avem un spatiu audiovizual de calitate, cu emisiuni care sa respecte si Constitutia, dar si dreptul la informare corecta si de calitate, atunci probabil ca vor accepta acest proiect de lege.

Daca vor dori in continuare sa asistam la incalcari repetate ale drepturilor individuale, atunci vom ramane in continuare cu o institutie CNA fara parghii, cu o institutie in care votul este politic pentru ca numirile se fac in acest moment prin Parlament si la propunerea diferitelor partide politice si cu o institutie care chiar daca are un cod, nu poate sa il aplice de cele mai multe ori tocmai pentru ca se ajunge la acest vot politic.

De altfel, asa cum am spus, legea aceasta vine in ajutorul lor si raspunde unei plangeri pe care ei au avut-o, ca au codul dar nu il pot aplica. Si atunci noi am decis sa venim in ajutor, sa facem un proiect de lege prin care sa preluam codul facut de specialisti si vom putea in felul acesta sa oferim un cadru legal cu mai multe prevederi care sa poata sa fie aplicate”, a mai declarat Raluca Turcan pentru Ziare.com.

Sursa: Ziare.com
Autor: Irina Olteanu
Duminica, 20 Februarie 2011
http://www.ziare.com/politica/lege/raluca-turcan-spatiul-audiovizual-se-degradeaza-pe-zi-ce-trece-1076588

De asemenea, putem găsi pe blogul domniei sale articole care îi pot descrie bune personalitatea doamnei deputat (adresa blogului este mai sus):

Apel la încredere

24 Decembrie 2010

Simt nevoia sa spun cateva cuvinte, pentru ca am vazut cum gestul deopotriva tragic si extrem al lui Adrian Sobaru a generat un spectacol mediatic si o cascada de declaratii exagerate din partea unor politicieni.
Protestul extrem al lui Adrian Sobaru este tragic si dezarmant. O situatie dificila, a unui parinte cu un copil suferind, nu are nevoie de nicio explicatie, iar durerea fiecaruia dintre noi este un lucru profund personal, la fel ca si modul in care decidem sa ne exprimam protestul.

Cu toate acestea, acest gest nu ajuta, tocmai pentru ca radicalismul acestui gest, nu mai lasa loc niciunui fel de solutie.

Avem nevoie de increderea ca vom depasi aceste momente dificile, pentru ca increderea este de multe ori, aproape o conditie, pentru a trece peste greutati.

Stiu ca este al treilea Craciun prin care trecem, fiind prinsi intr-o grea criza economica care ne-a secatuit de putere si de rabdare.

Ne apropiem de finalul unui an dificil, marcat de masuri grele de austeritate, desi necesare economic; un an in care romanii au facut sacrificii majore.

Am insa convingerea ca este ultimul moment dificil – din 2011 vom reveni treptat, spre stabilizare economica. Si spun acest lucru nu ca o simpla promisiune, ci ca o speranta si o convingere personala a unui om politic care cred ca nu a dezamagit pana acum.

Nu vreau sa spun ca lucrurile vor straluci, ci ca vom reveni treptat la normalitatea functionarii economice, iar astfel, sacrificiile romanilor isi vor vedea o finalitate pozitiva.

Dar pentru a depasi acest moment avem nevoie de incredere si de unitate. Sunt doua sentimente pe care avem nevoie sa incercam sa le regasim in acest Craciun.

Alianţa PNL-PC: O mişcare din care Crin Antonescu are foloase, iar PNL trage ponoasele

05 Ianuarie 2011

Nu insist asupra resorturilor pentru care Crin Antonescu a sustinut apropierea de PC – cred ca este evident pentru toata lumea avantajul tactic, mediatic obtinut de liderul PNL.

Cred insa, ca prin aceasta miscare, daca liderul PNL castiga, PNL  pierde de doua ori.
O data, pentru ca PNL prin apropierea de PC, vireaza spre stanga si ca se indeparteaza si mai mult de discursul de dreapta. De altfel, anul trecut – in cel mai important moment al reformelor macroeconomice pe care Romania trebuia sa le faca – liderul PNL si-a consolidat treptat, un discurs cu accente stangist-populiste.
A doua oara, pentru ca PNL va plati cu functii importante la nivel local si la nivel central, o alianta in care este clar ca PC are forta de negociere la nivel mediatic. Cred ca multi dintre liderii PNL vor intelege ideea: „there is no such thing as a free lunch” si de altfel, sunt suficienti lideri ai PNL care nu sunt deloc fericiti cu aceasta alianta.

Dincolo de apropierea PNL de PC si PSD, ale caror costuri electorale pentru PNL, le vom vedea, din punctul meu de vedere, virajul PNL spre stanga trebuie sa fie un impuls pentru PDL pentru a se focaliza si mai mult pe masuri economice de dreapta. Reformele de anul trecut vor da roade in acest an, si mai ales electoratul de dreapta va putea aprecia clar masurile de restructurare. PDL trebuie sa-si consolideze deci dialogul cu electoratul de dreapta!

Victor Ponta cerând depolitizarea TVR – imaginea unui agresor punând o floare pe capul victimei

Declaratiile lui Victor Ponta despre depolitizarea TVR nu pot fi tratate cu seriozitate, in conditiile in care PSD s-a opus permanent propunerilor de depolitizare a televiziunii publice, iar proiectul initiat de mine pentru depolitizarea SRTV si SRR a fost macelarit in Parlament de partidul domnului Ponta. Daca pe presedintele PSD il lasa memoria, ii amintesc ca prin votul din plenul Senatului din iunie, anul trecut, PSD a pus capac oricarei incercari de schimbare a legii, TVR ramanand sa functioneze tot dupa legea veche.
Demersul lui Victor Ponta cerand depolitizarea TVR este pur si simplu o contradictie in termeni, un oximoron. In mandatul lui Alexandru Sassu pus de PSD la conducerea TVR, pe langa problemele grave de management si pierderile de milioane de euro, televiziunea publica a parcurs un proces dramatic de politizare, devenind in campania prezidentiala din 2009, un fel de vuvuzela in galeria mediatica a dlui Geoana.
Depolitizarea institutiilor publice de media, mai mult decat simpla discutie despre componenta CA-urilor implica, mai ales dupa discutiile de anul trecut din Parlament, o schimbare de mentalitate din partea politicului si acceptarea faptului ca neutralitatea TVR contribuie la o dezbatere publica decenta: riguroasa si echilibrata. Acestea sunt elementele esenţiale care lipsesc tot mai mult din conduita media, in condiţiile in care demersurile jurnalistice partizane, banalizate deja în emisiunile la care dl Ponta şi colegii săi din PSD si PNL sunt invitati, afecteaza direct dreptul la o informare corecta al publicului.
Din acest punct de vedere este foarte probabil ca presedintele PSD sa fi lansat fumigena depolitizarii TVR pentru a distrage atentia de la cantarile mediatice de care beneficiaza proaspat infiintata Uniune PSD-PNL.
Il anunt pe aceasta cale pe Victor Ponta ca va avea posibilitatea sa-si demonstreze buna credinta a afirmatiilor sale, sustinand proiectul de reformare a celor doua institutii publice de presa pe care îl voi depune din nou, in Parlament.Din punctul meu de vedere, in afara faptului ca publicul pierde enorm prin politizarea excesiva a presei, in final toti actorii politici ajung, la un moment, sa plateasca faptul ca au permis presei sa deprinda obiceiul presiunii mediatice partizane.

Votul contra justiţiei, o problemă de mentalitate generală a întregii clase politice – Parlamentul trebuie extras pe cât posibil din circuitul justiţiei

08 Februarie 2011
Votul din Parlament pe cazul Pasat reflecta cred o problema de mentalitate a clasei politice, care revine periodic si care deja nu mai are identitate de partid. Nu vreau sa comentez aici declaratiile oamenilor „preacurati” din PSD sau din PNL, cum refuz sa critic (din nou) o conduita a unor oameni chiar din coalitia de guvernare.
Cred ca problema de fond, nu este de partid, si deci nu este la PSD sau PDL, la formatiunile de la Putere sau din Opozitie. Problema de fond cred ca este sudarea, batatorirea in felul de-a fi a oamenilor politici, in acest ciclu politic de 20 de ani, a unui tip de mentalitate a intangibilitatii si a puterii de a pune in discutie orice chestiune. Si cred ca cel mai bine se vede acest lucru si in discutiile parlamentare despre un subiect obiectiv, cum este o solicitare a Justitiei: in Parlament chestiunile obiective se dilueaza pana nu mai exista simplu -  alb sau negru -  ci apar nuante care ametesc discutia pana cand nimeni nu mai intelege nimic.
Exact ca in mlastina unde urmele se absorb si dispar.  De fapt singurul lucru care se intelege si care ramane clar dupa momentele din Parlament ca cel de azi este dezamagirea tot mai mare a romanilor fata de Parlament ca institutie care ar trebui sa le reprezinte interesele.
Si poate nu exista nicio institutie care sa reprezinte mai bine si mai clar mentalitatea metehnelor batatorite in timp, ale clasei politice, decat Parlamentul. Si poate tocmai de aceea o reforma a clasei politice ar trebui sa inceapa cu o reforma a Parlamentului.
Pana atunci, primul pas insa este ca Parlamentul sa fie extras pe cat posibil din circuitul Justitiei, fie ca este vorba despre modificarea legii raspunderii ministeriale sau pana la asigurarea unei modalitati de vot transparente.

Ori PDL  rezolvă cazul Păsat, ori Păsat rezolvă PDL – votul Păsat este pentru electoratul de dreapta un gest politic detestabil

 

13 Februarie 2011

PDL trebuie sa ia o decizie in cazul Pasat prin care sa dea un semnal clar electoratului de dreapta ca se delimiteaza de practicile cu care s-a identificat ani de zile, PSD si stanga. Votul de saptamana trecuta din cazul Pasat risca sa para pentru electoratul de dreapta un tip de gest politic profund criticabil, de gen Matusa Tamara, pentru care era criticat PSD.
In plus, votul din Parlament din cazul Pasat a fost o eroare politica care erodeaza increderea pe care PDL a castigat-o stabilizand economia si asumandu-si reforme curajoase. PDL risca, sa dea pe pere, prin votul contra Justitiei din Parlament, ce castigă pe mere susținand reformele.

Impresia ca PDL este parte a scutului parlamentar impotriva Justitiei afecteaza partidul total si ar fi nevoie ca toate vocile din partid, indiferent de vechime, sa semnalizeze electoratului de dreapta ca PDL va solutiona aceasta problema. Altfel, cu o ghiulea legata de picior, PDL sta sub apa, in timp ce domnul Ponta – pupilul nepotului Matusii Tamara – tine lectii de moralitate si anticoruptie la tv.

 

 

Demisia din partid in cazul Pasat este necesara ca si o masura care sa transparentizeze votul din Parlament astfel ca oamenii sa stie exact cine voteaza impotriva Justitiei, pentru ca fiecare parlamentar sa fie responsabilizat direct, nu ca acum cand “urma scapa turma” si toată lumea este vinovata.

Declaraţiile liderului PSD despre criza economică dovedesc că fără a moşteni inteligenţa lui Năstase, Ponta i-a moştenit aroganţa şi minciunile

 

20 Februarie 2011

Declaratiile liderului PSD despre criza economica dovedesc ca fara sa mosteneasca inteligenta lui Nastase, Ponta i-a mostenit aroganta si minciunile

20 Februarie 2011

Insistenta cu care liderul PSD se agata de ideea crizei economice si a blocajului pe care Romania il depaseste acum treptat, dovedesc o data in plus, ca Victor Ponta este incapabil de altceva decat sa incerce sa creeze temeri sociale pe care sa le exploateze electoral. Orice pas inainte pe care il face Romania spre stabilizare economica, dupa o confruntare dificila cu efectele crizei, reprezinta o amenintare majora pentru liderul PSD, a carui gandire politica se reduce la “Jos Basescu si PDL!”.
Declaratiile lui Victor Ponta sunt o mostra de lipsa de bun simt, in conditiile in care, pe tot parcursul anului trecut, liderul PSD nu a facut decat sa stea lipit de scaunele de la talkshow-uri, iar PSD sa blocheze din Parlament orice efort si orice solutie de redresare.

Acum, Victor Ponta plange la capatul unui stat dovedit nefunctional de criza economica, un stat creat de Iliescu si bazat pe nemunca, pe lipsa de performanta si pe subventii electorale care au ros bugetul si au sufocat mediul privat.

 

Meritul major al PDL este ca a avut curajul si vointa politica sa vina permanent cu masuri de reforma si regandire a functionalitatii sistemelor statului – de la Munca si Sanatate, la Educatie si aparat bugetar – pentru a grabi depasirea unui moment extrem de dificil pentru romani.

 

In timpul asta, PSD si liderul sau au actionat doar pentru a prelungi pe cat posibil, o situatie dificila economic si social, dar din care ei aveau castiguri electorale.

 


Toate actiunile liderului PSD, in contextul dezbaterii despre depasirea crizei si reforma statului, dovedesc ca fara sa mosteneasca inteligenta lui Nastase, Ponta i-a mostenit din plin, aroganta si minciunile.

 


 

Categories: Personalităţi Etichete:
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 43 other followers