Catedrala Umilirii Neamului face victime…

Patru muncitori care lucrau pe şantierul Catedralei Neamului, răniţi după ce au căzut de la înălţime

Patru muncitori care lucrau pe şantierul Catedralei Neamului au fost răniţi după ce au căzut, miercuri, de la înălţime, fiind transportaţi la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi Spitalul Elias, a declarat pentru MEDIAFAX coordonatorul SMURD Bucureşti, medicul Bogdan Opriţa.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, preotul Constantin Stoica, a spus că accidentul de muncă a avut loc miercuri, în jurul orei 10.30, după ce armătura aferentă unei grinzi din radierul Catedralei Mântuirii Neamului a căzut şi a prins sub ea patru muncitori ai societăţii Bogart.

“Doi dintre muncitori au ieşit singuri de sub armătura căzută şi au avut nevoie doar de îngrijiri medicale la faţa locului din partea unui echipaj SMURD. Ceilalţi doi muncitori au fost scoşi imediat de sub armătură de către colegii de muncă şi transportaţi de urgenţă la spital pentru îngrijiri medicale, iar în prezent sunt în afara oricărui pericol”, a mai spus preotul Constantin Stoica.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Patriarhiei, în momentul producerii accidentului, muncitorii purtau echipamentul obligatoriu de protecţie, iar responsabilii cu protecţia, securitatea şi sănătatea muncii ai Patriarhiei Române şi ai societăţii Bogart erau prezenţi pe şantier.

“Patriarhia Română se roagă pentru sănătatea muncitorilor implicaţi în acest accident şi va continua să supravegheze constructorul în asigurarea standardelor de protecţie a muncii, obligaţie care îi revine prin contractul de execuţie a lucrărilor încheiat”, a adăugat preotul Constantin Stoica.

Echipajele medicale venite la faţa locului le-au acordat muncitorilor răniţi primele îngrijiri medicale, iar doi dintre aceştia au fost transportaţi la spitalele Elias şi Bagdasar-Arseni, pentru investigaţii.

Sursa: mediafax.ro

Pastorala de Crăciun a PF Lucian

”Că Prunc s-a născut nouă, Fiu, şi s-a dat nouă, a cărui stăpânire s-a făcut peste umărul său

şi pacea lui nu are margini  … Dumnezeu puternic, Stăpânitor, Domnul Păcii, Părinte al veacului ce va să fie ” (Isaia 9, 5-6) 

 LUCIAN
prin harul şi mila Bunului Dumnezeu,
Arhiepiscop şi Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş,
Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică,
în deplină comuniune de credinţă cu Sfântul Scaun Apostolic al Romei

Onoratului cler împreună slujitor,
cuvioşilor călugări şi călugăriţe, iubiţilor credincioşi greco-catolici
şi tuturor creştinilor iubitori de Dumnezeu

Dragi fii sufleteşti,

Naşterea Domnului ne descoperă o bucurie deosebită de bucuria ce se simte în dimineaţa Paştilor. E o bucurie intimă şi ascunsă, care vine în noapte, primeşte lumină de la o stea îndepărtată şi ne dezvăluie inocenţa Pruncului. Această inocenţă ne introduce în Taina Crăciunului. De aceea colindătorii cei mai buni, de ieri sau de azi, sunt şi rămân copiii. Ei ne vestesc şi ne descoperă Naşterea lui Isus. Unora precum copiii le este dată Împărăţia Cerurilor fiindcă orice copil poate dezarma răul prin nevinovăţia sa.

A fi precum copiii nu este uşor, fiindcă mai întâi trebuie să primim PACEA. Ori primul dar al sărbătorii Naşterii Domnului este Pacea. Fiul lui Dumnezeu, cel promis, este Domnul Păcii – cum spune profetul Isaia – şi se coboară între noi. ”Venit-ai din Fecioară nu sol, nici înger, ci tu însuţi Domnul cel întrupat”(cântarea 4 – Canonul sfintei Împărtăşanii). Nimeni nu poate urca la cer, decât Fiul omului care s-a coborât din cer.”În adâncul păcatelor fiind scufundat, chem întru ajutor adâncul cel nepătruns al milostivirii. Din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă!” (cântarea 6 – Canonul sfintei Împărtăşanii). Cristos pentru a ne ridica coboară spre noi. Cum anume? ” Cine se va urca în muntele Domnului, cine se va aşeza în locul cel sfânt al său? Cine are mâini curate şi inima curată, cine nu spune minciuni, cine nu se jură împotriva aproapelui său”(Psalmul 23, 3-4). Pacea este darul de linişte care arată, prin experienţa greutăţilor, ce anume poate aduce singură. Pacea vine din experienţa încercărilor unde simţim că Dumnezeu conduce totul.

Naşterea Domnului ne invită aşadar la înnoirea inimii, fiindcă orice întâlnire cu Dumnezeu ne conduce inevitabil la acele lucruri de care depindem cu adevărat. Toate înnoirile Bisericii provin din darul Cerului şi dorinţa noastră de a corespunde, adică de a face pocăinţă pentru păcate şi a ne dezlipi de ceea ce-i străin de Dumnezeu. De aceea postim, ne rugăm şi ne jertfim pentru a simţi sufleteşte Taina Crăciunului, fiindcă nicio bucurie nu poate avea preţ fără jertfa cerută de bine, în împotrivirea faţă de rău. Un singur lucru îl aşteaptă Dumnezeu din partea noastră: acela de a-I lăsa Lui toate, adică a dispune cum doreşte de fiinţa şi viaţa noastră. Şi chiar dacă am împlinit poruncile, dar ne lipseşte curajul de a ne decide pentru a depinde de Cristos, viaţa noastră poate fi bună, dar nu Îl are ţel pe Isus, ci pe noi înşine.

Iubiţi credincioşi,

Răul înseamnă o întoarcere de la faţa lui Dumnezeu şi aduce cu sine lipsa prezenţei sale. ”Vai de cei care numesc binele rău, iar răul bine, care schimbă întunericul în lumină şi lumina în întuneric, amarul în dulce, dulcele în amar!”(Isaia 5, 20). Fiindcă rostul nostru de creştini presupune o continuă lepădare de cel rău – luptăm contra răului toată viaţa – este bine să înţelegem de ce o luptă corectă cu răul şi Cel rău presupune umplerea acelei lipse prin contribuţia noastră. Oricâte lucruri bune am face sau cât am fi de respectuoşi faţă de împlinirea binelui, nu ne putem mântui prin propriile puteri. Sunt atâtea situaţii în viaţă când trebuie să constatăm evidenţa imposibilităţii de a ieşi la liman. Atunci cel mai fericit lucru este a striga cât mai tare şi cât mai bine după ajutor. De aceea în faţa lui Dumnezeu rugăciunea autentică porneşte de la sărăcia interioară şi, constatând imposibilităţile omeneşti, ajunge cu certitudine la Inima Domnului.

Noi, creştinii, încercăm să ne făurim viaţa cu seninătate şi încredere chiar dacă lupta cu răul ne tulbură nu de puţine ori. Putem contribui la bine prin perseverenţă în împlinirea poruncilor lui Dumnezeu şi prin jertfă atunci când răul pare să fie mai puternic. Dacă răul ne atinge, nu-l transmitem mai departe, se opreşte la noi şi iese astfel din circuitul omenesc fără să mai distrugă în continuare. De aceea o BUCURIE veşnică înseamnă poate de cele mai multe ori jertfă.

Criza şi lipsurile de azi – inimaginabile acum câţiva ani – ne spun că nu suntem atotputernici, ci că trebuie să recunoaştem că cea mai mare parte a lucrurilor ne scapă. Pentru omul credincios a fi vulnerabil nu este un pericol, ci însăşi starea umanităţii sale care întâlneşte harul, aflând rostul coborârii în lume a lui Dumnezeu. Dar până când nu căutăm altceva decât interesul nostru, nu-L vom putea nici măcar zări pe Isus cel aşezat în iesle. De aceea în rugăciunile noastre Dumnezeu tace sau gângureşte nu pentru că nu ar avea ce să ne spună sau nu ne-ar asculta, ci pentru că urechile sufletului nostru nu au interesul de a mai asculta şoapta Cerului. Cu toate acestea, tăcerea sau absenţa aparentă a Domnului în societatea desacralizată în care trăim nu înseamnă slăbiciune, dragii mei. Copilul cel sfânt din iesle nu vorbeşte, dar ne oferă semnul prezenţei Sale făcută din smerenie şi încredinţare deplină la Providenţa Tatălui ceresc – calea pe care în orice timp se ajunge negreşit la El.

Iubiţi fii sufleteşti,

La prima Sa venire în lume, în smerenia firii noastre omeneşti, Cristos a împlinit Vechiul Legământ şi a deschis poarta spre veşnicie celor care cred într-Însul. De Crăciun ne amintim că aşteptăm fără încetare Împărăţia cerului şi, chiar dacă ne rugăm ” Vie Împărăţia Ta!” în fiecare zi, Domnul va veni când ne aşteptăm mai puţin. Judecând atunci toate, întru mărirea Sa, El ne va chema să primim Împărăţia făgăduită pe care aici trebuie să o aşteptăm în PRIVEGHERE. Aşteptarea Crăciunului ne face aşadar să pregătim sufletul pentru a doua venire a Domnului, mai ales că de Naşterea Sa ne spovedim şi primim Taina Iertării păcatelor pentru a ne putea împărtăşi cu Trupul şi Sângele său. Astfel ” Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută” (1 Timotei 3, 16) ni-L apropie în fiecare zi şi mai mult pe Dumnezeu, Cel care vine.

A priveghea făcând bine înseamnă să lăsăm Domnului dreptul vieţii noastre. Ori binele se scrie din lupta cu răul şi numai Cristos a putut să-l nimicească lăsându-se strivit de el. Pruncul din iesle îmbracă firea noastră pentru a se lăsa prins de răul din noi. Răul iese la iveală numai atunci când inimile noastre acceptă să se jertfească, să creadă cu tărie că nu moartea sau necazul au ultimul cuvânt de spus, ci numai Dumnezeu. Timpul ce trece este dat ca har. Tăcerea răbdătoare a Domnului, pe care noi o considerăm întârziere din partea Sa, este Taina mântuirii. Statistica ne-a obişnuit cu slaba mărturie creştină. Cu toate acestea am asistat la pelerinajul de credinţă al atâtor suflete tinere care avea ca ţel venerarea Fericitului papă Ioan Paul al II-lea. Revelaţia impresionantă a voioşiei aceloraşi tinerilor creştini, care s-au întâlnit în jurul lui Isus, în august, la Madrid, rămâne pentru noi toţi la fel de impresionantă. Celebrarea Căii Crucii pe străzile capitalei Spaniei a fost semnul de speranţă că cei care vor să rămână cu Cristos şi să primească un cuvânt de veşnicie din partea lui sunt dispuşi să-L accepte şi pe Cruce, unde moare atârnat din iubire pentru noi.

Numai cei care citesc Evanghelia în cursul luptei dintre lumină şi întuneric descoperă în această tăcere lucrarea iertătoare a Providenţei care oferă curs evenimentelor vieţii Bisericii şi fiecărui om de credinţă. Timpul îndurării se sfârşeşte pentru cel care batjocoreşte legile firii, înscrise în inima omului de Dumnezeu însuşi, iar scrâşnirea dinţilor şi frângerea mâinilor nu sunt rezultatul vreunei pedepse, ci al propriei excluderi de la bucuria intrării la ospăţ cu Domnul. Numai peste pacea privegherii în faţa celei de a doua veniri a Domnului poate fi primită speranţa! De aceea Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea, într-o lume de apostazie – în locuri altădată mândre de originea şi cultura lor creştină – ne invită, începând cu luna octombrie a anului viitor, să ne reîntoarcem în suflet pentru a cugeta la credinţa noastră în Cristos prin Biserică. Îl vom simţi oare pe Domnul sau Îl vom trezi din barca bătută de valuri, crezând că doarme? Pe acest drum al recunoştinţei pentru darul credinţei vă invit şi eu, dragii mei, să recunoaşteţi în chipul Pruncului dragostea şi îndurarea lui Dumnezeu care ne spune: ” Nu te teme turmă mică, căci i-a plăcut Domnului să-ţi dea ţie Împărăţia  ” (Luca 12, 32).

Dragi credincioşi,

Pentru a primi harurile Crăciunului trebuie să cerem în neîncetată priveghere pacea şi încrederea de copil. În acest spirit, iată, un nou arhiereu, Preasfinţitul Claudiu, din generaţia tânără, întregeşte efortul Bisericii Române Unite pentru a-L urma pe Dumnezeu cu orice preţ. Această cale presărată cu multe griji, pe care Însuşi Fiul lui Dumnezeu păşeşte precedându-ne, ne introduce şi pe noi nu numai în legământul cu El, dar şi cu aproapele nostru. Am primit astfel chemarea de a deveni în lume ca şi Cristos – milă, iertare, jertfă şi bunătate. Ne este îndeajuns pentru a trăi cu Dumnezeu şi a oferi mărturie, a spera şi primi şi celelalte lucruri necesare mântuirii dacă îl aşteptăm pe Cel care vine. Acesta este şi mesajul corect al vieţii cardinalului Alexandru Todea de la a cărui naştere binecuvântată vom sărbători centenarul în luna iunie.

În încheiere, dragii mei, ca părinte al vostru sufletesc îmi exprim speranţa că nu aţi uitat că până în 1989 toate statisticile indicau în peisajul religios românesc zero la sută greco-catolici. Şi ştiţi cu toţii că Biserica rămânea vie, iar mântuirea se zidea în sufletele celor rămaşi fideli. Dumnezeu a dorit apoi să ieşim la iveală, e drept, fără multe posibilităţi, dar cu credinţa celor care s-au jertfit pentru El.

Cristos, Păstorul cel bun, ne spune acum, iarăşi, că recunoaşterea vocii Sale, a morţii Sale din iubire pentru noi, a aşteptărilor Sale – este semnul că primim adevărata bucurie cerească de Crăciun. Reclamele, publicitatea cadourilor, luminile aprinse pe străzi ne reprezintă cu adevărat sufleteşte şi ne apropie mai mult de Cristos? Strălucirile aparente sau zgomotul distracţiei nu trebuie să ne împiedice de a primi Crăciunul în familie, cu respect pentru viaţă, viaţa pruncilor care trebuie să se nască, pentru înţelegere, pace şi compasiune pentru cei în nevoie.

Tuturor Vă spun pace, haruri sfinte şi multe mângâieri pentru a nu obosi în a face binele. Domnul ne cheamă să ridicăm fruntea, să-L privim aşezat în iesle, să renunţăm la ale noastre pentru a-L recunoaşte sub chipul Pruncului. Sărbători sfinte şi un An Nou 2012 sfinţit de ocrotirea Maicii Preacurate, Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioară!

Cu arhierească binecuvântare,

 LUCIAN
Arhiepiscop şi Mitropolit
Arhiepiscop Major

Dată în Blaj, la 25 Decembrie,
Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Isus Cristos,
Anul Domnului 2011

Sursa: bru.ro

PAPA BENEDICT AL XVI-LEA: “Crăciunul a devenit o sărbătoare comercială, ale cărei scântei orbitoare ascund taina umilinţei lui Dumnezeu”

Papa Benedict al XVI-lea a transmis, duminică, mesajul său tradiţional de Crăciun, Ubi et Orbi.

Sâmbătă, în Ajunul Crăciunului, el i-a invitat pe credincioşi să renunţe la “strălucirea” societăţii de consum şi la “orgoliul” raţiunii “liberale”, pentru a se lăsa atraşi de umilinţă şi de mesajul de pace al lui Isus, relatează AFP.

În Bazilica Sfântul Petru, în cursul slujbei dedicate naşterii lui Isus, transmisă de televiziuni în întreaga lume, Papa, în vârstă de 84 de ani, a urcat în naos cu ajutorul unei bande rulante, cu o mină imobilă. De asemenea, el a fost ajutat să urce treptele altarului.

Zeci de telefoane mobile au fost ridicate deasupra capului, pentru a surprinde acest moment.

Înainte de intrarea Papei, în bazilica scufundată în umbră s-a cântat “Kalenda”, despre aşteptarea sosirii unui Mesia în Veschiul Testament. Ulterior, bazilica a fost iluminată, semnificând o nouă naştere a lui Cristos.

Papa, care critică frecvent excesul de raţionalism şi refuzul transcendenţei, i-a invitat pe toţi oamenii la o atitudine umilă în faţa misterului Crăciunului. “Dacă vrem să îl găsim pe Dumnezeu apărut în chip de copil, atunci trebuie să coborâm de pe calul raţiunii noatre liberale (…) să ne lepădăm de falsele noastre certitudini, de orgoliul nostru intelectual”, a spus el.

“Trebuie să ne schimbăm atitudinea pentru a-l întâlni pe Dumnezeu cel diferit de prejudecăţile şi opiniile noastre”, a apreciat el, adăugând că, potrivit tradiţiei, pruncul Isus s-a născut într-o iesle.

Crăciunul celebrează un copil care “în toată slăbiciunea sa este Atotputernicul Dumnezeu”, a continuat Benedict al XVI-lea.

“Să îl rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să privim dincolo de faţada strălucitoare a acestor vremuri, pentru a găsi dincolo de ele copilul din grajdul de la Betleem (…). Crăciunul a devenit o sărbătoare comercială, ale cărei scântei orbitoare ascund taina umilinţei lui Dumnezeu”, şi-a exprimat el regretul.

Papa recunoaşte că “unii oameni nu mai reuşesc să îl recunoască pe Dumnezeu în credinţă”. Aceştia “se întreabă (…) dacă răul nu este la fel de puternic şi originar ca binele şi frumosul pe care le întâlnim în momentele luminoase în cosmosul nostru”.

“Cu Tine, noi trebuie să fim artizanii păcii, iubim copilul Tău, lipsa Ta de violenţă”, s-a rugat Papa adresându-se lui Dumnezeu, în timp ce “lumea este continuu ameninţată de violenţă, în numeroase locuri şi în diferite feluri”, a continuat el.

“Arată puterea ta, o, Doamne”, a implorat el. “În lumea noastră, fă ca bastoanele opresorilor (…) şi cizmele zgomotoase ale militarilor să fie arse”, a adăgat Papa. El a citat, astfel, termeni din pasajul din Vechiul Testament, citit la fiecare Crăciun, în care profetul Isaia vesteşte sosirea unui “prinţ al păcii”, care va desfiinţa toate opresiunile.
Benedict al XVI-lea le-a cerut tuturor celor 1,1 miliarde de catolici să se roage “să le apară o rază a bunătăţii lui Dumnezeu tuturor celor care trăiesc Crăciunul în sărăcie, suferinţă sau ca imigranţi”.

Papa a părut obosit în ultimele săptămâni, la sfârşitul unui an încărcat, marcat de o serie de vizite şi responsabilităţi zdrobitoare, în faţa unor dificultăţi ale creştinismului şi unor scandaluri dureroase, ca cel de pedofilie.

Sursa: gandul.info

Cazul de la Tanacu și gemenii măicuței starețe de la Mănăstirea Tăriceni scot iar în evidență iporcizia Bisericii Ortodoxe Române

De foarte multe ori auzim persoane cu mai multă sau mai puțină credibilitate că  românii sunt credincioși.

O fi, n-o fi, habar n-am. Mulți de fâlfâie niște valori care te și miri de unde le iau. Probabil dintr-un profil idealizat al celor care populează spațiul carpato-danubiano-pontic.

Tot de foarte multe ori, vedem cum Biserica Ortodoxă Română, în loc să încerce să se curețe din interior încearcă atunci când poate să  mascheze anumire măgării pe care unii din interiorul ei le comit.

Este de notorietate refuzul BOR de a-i da afară pe cei care au colaborat cu Securitatea, au interzis chiar discuții pe această problemă. De asemenea când unii încercau să spună despre lucruri care se petrec în interior li se băga pumnul în gură.

La fel a reacționat BOR și când a fost vorba de crima imbecilului ăla de la Tanacu.

Acum a fost eliberat după ce și-a ispășit două treimi  din  pedeapsă.

„Deţinutul a îndeplinit fracţia, respectiv două treimi din pedeapsă, astfel că, potrivit legii, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Vaslui a formulat o cerere de eliberare condiţionată adresată Judecătoriei. Solicitarea a fost admisă, iar mâine aşteptăm decizia finală în acest dosar. Imediat ce vom primi această decizie Petru Corogeanu va putea fi pus în libertate”, a declartat Nicolae Toma, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Vaslui conform adevărul.ro

Deci pedeapsa întragă a fost de șase-șapte ani ani… Atât evaluază justiția română viața acelei nenorucite ucise pe cruce de un criminal cu porniri mistic maladive? Foarte ciudat.

La fel de ciudat mi se pare și faptul că în sat lumea îl laudă cât de bun popă era.

Cred că este vorba de o profundă lipsă de educație, atât în ceea ce privește respectivul preot ucigaș, precum și oamenii din zonă.

Ce e absolut inadmisibil în povestea aceasta este că oameni cu greutate iun BOR spuneau că în Biserica Ortodoxă Română nu se fac exorcizări. Ori indivizii mințeau cu ordinărie ori sunt neinformați. Se întâmplă în foarte multe locuri…

Cred că prima variantă e cea adevărată. Falsitatea și nerecunoașterea unor lucruri se mai poate vedea și în cazul acelei măicuțe starețe (o femeie de 40 de ani) de la Mănăstirea Tăriceni din județul Călărași.

În loc ca reacția Bisericii să fie una rapidă și clară, adică de a o elimina pe aceasta din sânul său, pe călugărița care a încălcat jurământul de castitate și ”s-a jucat cu cocoșelul” (cocoșel cleric sau mirean, urmează să aflăm) pur și simplu a fost lăsată să plece singură spre viața civilă.

Mai este un astect nu tocmai potrivit în acestă poveste. Sarcina a fost ținută acunsă pe tot timpul ei. Incredibil. Atenție, în prima fază nici după ce nașterea s-a prudus, respectiva nu voia să recunoască faptul că fetițrler sunt ale ei. (Culmea e că există un banc cu blonde unde acestea, după ce nasc, se întreabă dacă al lor e plodul).

Am impresia că pe toată perioada sarcinii femeia credea că va reuși să își mascheze păcatul, ba mai mult, probabil se gândea că într-un fel sau altul va scăpa de fetițe.

Diferiți reprezentanți ai Biserici au făcut declarații după cum au crezut de cuviință.

Am luat unele de pe mediafax.ro 

Părintele Nicolae Dascălu: “Pot să confirm ceea ce este legat de ceea ce s-a întâmplat cu maica stareţă. În schimb, nu confirm nimic legat de faptul că tatăl celor două fetiţe ar fi preot sau călugăr. Informaţiile despre tatăl copilelor vine de la o persoană care se autointitulează lider de sindicat. Biserica nu a avut şi nici nu va avea sindicat”.

ArhimandritulRafael Mîţ: “Am primit o scrisoare de la maica stereţă, care spune că se retrage din viaţa monahală. În această situaţie, ea va merge la familia sa, undeva în judeţul Iaşi”.

Atenție puțin la câteva detlii (cum flutură batistuța care urmează a se pune pe țambal). Părintele Dascălu cred că ar fi extreme de fericit dacă i s-ar permite să declare nașterea o nouă Imaculata Concepțion. În fond ar fi destui care să pună botul, iar biserica are mare nevoie de credincioși. În fond monstruozitatea  Catedrala Umilirii Neamului se face din donații, nu?

Din declarația Arhimandritului Rafael Mîţ mai putem vedea un detaliu relativ interesant. Bărboșlor șefi ai BOR li se cam rupe de acest eveniment, ca și de altele asemenea.

Nu au catadixit să se ducă personal, sau măcar să trimită un reprezentatn care să vorbească la fața locului cu respectriva. Nțț, ei stau frumușel în chiliile lor de lux și își petrec postul în chilhanui evident de post. În fond evlavioasele parașute ( cele mai arătoase)  și animalele sacrificate sunt de post. Nu consumă carne…

Deosebit de interesantă este  declarația unei localnice care pare destul de informată cu ce se întâmplă în curtea sfântului lăcaș (declarație luată tot de pe media fax.ro

“Noi ştim că Sebastiana Gâtlan provine din zona Moldovei şi nu are familie. Era dedicată vieţii bisericeşti, dar ştiu că a mai avut cândva un necaz, nu ştiu ce a fost şi atunci, dar a mai fost plecată la o mănăstire la Amara. A venit, a plecat de la Tăriceni, apoi s-a întors. Era o persoană foarte atentă cu cei din jur, era apropiată de oameni şi lucra la un proiect pentru extinderea corpului de chilii“.

Eee? Interesant, nu?

Întrebarea care se impune ar cam fi: Oare ce destinație urmă să dea șturlumbatica măicuță stareță construcției noi? Creșă în care să își ascundă plozii? Cămin pentru bărbați care să le țină de urât în lungile nopți de privațiuni și rugăciune? Ori, Doamne Ferește bordel care să aducă oarece bănuți ce să contribuie la ridicarea faraonicei Catedrale? … Ar mai fi, poate, posibil chiar și un bar cu bară și dansatoare.

Mărturisesc cu mâna pe inimă că am văzut uneori niște călugărițe de să te lingi pe degete, călugărițe fâșnețe și  cu priviri alunecose că fix la cele sfinte nu îți vine să te gândești.

***

Revenind la Cazul Tanacu, deoarece acolo vorbim de moartea unei nefericite, vreau să aduc în atenție câteva articole (atenție la data publicării).

Atenție în special la ultimul dintre articolele pe care le-am adus aici, mai precis la modul șocant în care sint văzute lucrurile la finalul articolului în așa numita ”Nota noastră”

Din click.ro

Tatăl măicuţei exorcizate de la Tanacu: «Să dea Dumnezeu să aibă aceeaşi soartă ca şi fata mea»

Publicat: Miercuri 30 Noiembrie 2011

La aflarea veştii că va fi eliberat, părinţii Irinei Cornici, măicuţa care a murit în chinuri groaznice după ce a fost supusă unui proces de exorcizare de către fostul preot Daniel Petru Corogeanu, l-au blestemat pe acesta. 

Costică Antohi, tatăl Irinei Cornici, este cel mai înverşunat când vine vorba de cei care i-au omorât fata. Atât după eliberarea celor patru măicuţe, cât şi după ce fostul preot Corogeanu a ieşit de după gratii, familia măicuţei a suferit de fiecare dată.

Ei nu înţeleg nici acum, când au trecut 6 ani de la moartea fetei, de ce aceasta nu a fost trimisă acasă dacă a fost într-adevăr bolnavă.

„Nu am să îi iert niciodată. Ei au făcut câţiva ani de puşcărie, dar pe fata mea nu o mai aduce nimeni înapoi. Să dea Dumnezeu ca Petru Corogeanu să aibă soarta fetei mele. Cum mi-a schingiuit el fata, aşa să păţească şi el”, ne-a spus Costică Antohi (foto jos).  

Mai vor 4.000 de euro

Încă de la bun început, părinţii Irinei Cornici au vrut daune materiale din partea lui Corogeanu şi, pentru asta, ei au cerut instanţei să ţină cont şi de acest aspect.

Au cerut, iniţial, 1 miliard de lei vechi, însă avocaţii fostului preot au reuşit să obţină pedepse mai mici. Acum, părinţii măicuţei nu vor decât 4.000 de euro, banii pe care ei susţin că fata i-ar fi avut la ea în momentul în care a fost supusă acelui ritual de exorcizare.

„Din partea mea, bine că a scăpat din închisoare. Mie să-mi dea banii fetei, că eu nu mă duc prin sat, să-mi dea lumea bani să fac dezgroparea fetei. Pe măicuţe le-am iertat şi pe el îl iert, dar să-mi dea banii”, a spus şi Elena Antohi, mama călugăriţei.

Din evz.ro

Posedata din Moldova

Publicat: Vineri, 23 Decembrie 2005

REPORTAJ. Cazul Tanacu, povestit exclusiv pentru Romania in EVZ de un celebru scriitor francez

Italnirea era fixata de trei zile cu avocata, la Vaslui, un oras lipsit de orice farmec, din Moldova (provincie cuprinsa de saracie, din nord-estul Romaniei): acolo trebuia sa-l intalnesc pe Daniel Corogeanu, calugar ortodox, principalul acuzat al unui fapt divers gotic care, dupa iunie 2005, impartise in tabere opinia publica din Romania. 

Dar in holul lugubru al Hotelului Europa, vopsit intr-un albastru spalacit de culoarea noptii, pe care-l intuneca inca si mai tare lumina deja livida a iernii, Catalin Corogeanu, fratele lui Daniel, un barbat tanar cu trasaturi fine si cu parul lung, prins la spate, si el student la Teologie, ma anunta, cu durere, ca avocata prefera sa anuleze intalnirea. 

O contactam, amintindu-i ca, in asteptarea judecatii, clientul sau a fost pus in libertate provizorie si ca demersul nostru nu e deloc ilegal: vocea ii razbate din receptor asemenea celei a unui spirit furios inchis intr-o lampa fermecata si rasuna in hotelul gol, ricosand dintr-un perete in celalalt. Maria Illisia, pe care am vazut-o la Bucuresti, e o femeie energica, cu parul negru lipit de cap, cu voce ascutita de fetiscana care pare sa repete, in fata fiecarei persoane, pledoaria rostita pentru a-l feri pe Daniel Corogeanu de cei 25 de ani de inchisoare ceruti de judecatorul de instructie. Ii revad privirea implorand, aproape inecata de lacrimi, o aud inca o data rugandu-ma sa nu-l coplesesc cu intrebari pe Daniel.

Telefonul cu Iisus

Desigur, a comis o greseala, dar nu merita linsajul la care il supun ziarele si televiziunile romanesti. Ma priveste fix in ochi, se adreseaza sufletului meu, ma implora in numele lui Dumnezeu si al tuturor sfintilor. Putin lipseste sa nu plangem in hohote si parasesc emotionat aceasta intalnire, gata sa-l iubesc pe iluminatul de la Tanacu, gata sa-l absolv de orice vina. Dar acum o alta persoana vocifereaza in telefon, o Pythie care blestema, care ameninta: tam-nisam, ma acuza ca as fi mintit-o, ca as fi urmarit sa fac un film cu aceasta poveste, ca as fi vrut sa scriu o carte despre ea – deja ii stie titlul, l-a citit intr-un ziar din Bucuresti! 
A primit un ordin de la Procuratura (echivalentul Parchetului de la noi) care o soma sa-i interzica clientului ei in asteptarea judecatii orice interviu cu presa, mai ales cu presa straina. Puteam, punand iarasi paie pe foc, sa pun in pericol imaginea Romaniei la nici un an inainte de aderarea la Europa (…). In timpul discutiei, Catalin, fratele, isi butoneaza nervos telefonul, pe al carui ecran e o icoana cu Iisus. Conversatia m-a zguduit: venisem sa vad un calugar acuzat de omucidere involuntara si, brusc, ma gasesc intr-un roman politist din timpul razboiului rece, un remake de proasta calitate, dupa modelul anilor ?70. Timp de cateva ore, receptionera, soferul de taxi, cameristele nonsalante, trecatorii grabiti sa intre pentru a se adaposti de ninsoare seamana toti cu agenti ai serviciilor de informatii veniti sa-mi spioneze faptele si gesturile, gata sa puna mana pe mine. Cum spune o prietena jurnalista care ma insoteste: ?Esti pe punctul de deveni roman. Aici granita dintre luciditate si paranoia e fragila?.

O inlantuire nefericita de fapte

In societatile moderne, faptul divers – si acesta e un lucru care impinge la disperare – ne trage inapoi catre epoci obscurantiste, pe care le credem revolute. O dezmintire care raneste orgoliul nostru de fiinte civilizate atenteaza la certitudinile noastre si impinge departe orice speranta de regenerare. Ne socotim educati, dar nu suntem decat brute invelite intr-o coaja de politete. 
Din acest punct de vedere, afacerea Tanacu, ca Dutroux in Belgia, sau Outreau in Franta, vorbeste despre Romania contemporana: e un ghem de lana care se desira dintr-o miscare si care trage in aceasta miscare presa, institutiile bisericesti, cele psihiatrice, cele politienesti, punand tara fata in fata cu un trecut din care vrea sa se smulga. Episodul acesta reprezinta o formidabila comprimare a timpului, o condensare a mai multor epoci care se aduna in el.

Condensare de epoci

Faptele, asa cum am putut sa le reconstitui eu, cu o mereu valabila marja de eroare, sunt urmatoarele: Povestea incepe cu o tanara fata, Irina Cornici, nascuta la Barlad, in 1982: tatal, a carui sanatate mintala e destul de fragila, se sinucide cand aceasta are 2 ani. Politia o gaseste gata sa se joace cu picioarele spanzuratului. Impreuna cu Vasile, fratele ei, cu un oarecare grad de debilitate mintala, e plasata intr-un orfelinat, apoi cei doi sunt dati in ingrijirea familiei Stolojescu. In 2002, tanara, care urmase liceul agricol, pleaca in Germania, unde e baby-sitter si menajera. Pe 5 aprilie 2005 ii face o vizita unei prietene de la orfelinat, Paraschiva Anghel, care devenise calugarita la Manastirea Sfanta Treime de la Tanacu, in judetul Vaslui, insotita de fratele ei, Vasile, devenit si el calugar. 
Pe 9 aprilie, cand se pregatea de plecare, face o criza nervoasa de o mare violenta, se tavaleste pe jos, se da cu capul de pereti, profereaza obscenitati. Calugaritele se grabesc in sat pentru a suna la spital, caci manastirea, construita pentru a reface conditiile crestinismului primitiv, nu dispune nici de telefon, nici de electricitate si nici de apa curenta. Asistentele de la urgenta isi bat joc de ele si le indeamna sa faca apel la credinta. Calugaritele o aduc in cele din urma intr-o Dacie si, temandu-se sa nu se raneasca in timpul convulsiilor, o leaga de maini si de picioare, o infasoara ca pe o rulada de carne. 
A doua zi e transferata la serviciul psihiatric de la Vaslui si medicul noteaza ca sufera de agitatie psihomotorie si de un delir de persecutie, suspecta fiind de psihoza majora. Se socoteste posedata de diavol si spune ca acesta o indeamna la relatii trupesti cu barbatii. Dupa o scurta cadere de cateva zile, starea ei se amelioreaza si, pe 24 aprilie, psihiatrul, constrans sa creeze locuri in spitalul supraaglomerat, o socoteste stabilizata si o reda in grija calugaritelor de la manastire, fapt care mai apoi avea sa-i fie reprosat. 
Ii prescrie totusi o doza zilnica de zaiprexa, un neuroleptic foarte eficace in tratamentul schizofreniei si cere o atenta supraveghere. Irina are nevoie de mult somn, trebuie sa evite munca la camp, sa se abtina de la opresiunea mentala a lungilor rugaciuni si mai ales sa nu se expuna la soare. Pe 8 iunie, Irina, care intre timp se hotarase sa se instaleze la manastire si renuntase din motive financiare la tratamentul medicamentos, pleaca la familia de adoptie pentru a recupera cei 3.500 de euro pe care i-a castigat in Germania. Nu obtine decat 500, se intoarce in stare de surescitare si se inchide in chilie timp de trei zile si trei nopti, pentru a se ruga. Are loc o noua criza, punctata de alte blasfemii si de cuvinte dure.

Posedata insulta obstea

Duhovnicul manastirii, Daniel Corogeanu, in varsta de 29 de ani, fost jucator de fotbal, decide sa o duca iar la spital, dar Vasile, fratele ei, deceptionat de rezultatele medicinei oficiale, il convinge sa o tina alaturi de ei. Ceea ce nu au reusit leacurile omenesti vor reusi leacurile lui Dumnezeu: se tin slujbe si rugaciuni, sunt citite dezlegarile Sfantului Vasile, asa cum se obisnuieste in Biserica Ortodoxa in cazul celor posedati sau grav bolnavi. Starea fetei se inrautateste: il aude pe diavol ispitind-o din nou, impingand-o catre pacat. Posedata insulta obstea manastirii, sparge totul cu o forta incredibila, arunca blesteme: trebuie legata de o bucata de lemn, luata dintr-un santier in constructie, pentru a evita sa nu se mutileze sau sa nu dea foc la chilie. Aici, povestea devine neclara: ce se intampla cu adevarat nimeni nu-mi poate spune cu precizie. Atat doar ca Irina se descopera dupa un timp legata cu lanturi infasurate in prosoape, pe un soi de cruce improvizata, pentru a-i imobiliza ferm incheieturile. In gura i se pusese un calus pentru a o impiedica sa blesteme. E o crucificare de context, nu una voluntara. Timp de cateva zile, femeia e astfel lasata, fara sa i se dea sa bea si sa manance, cu exceptia agheasmei, caci ?diavolul nu trebuie hranit?. Imprejurul ei, obstea se roaga, Daniel Corogeanu isi ia in primire rolul de mare exorcist. Litanii, matanii, rugi. Se stie ca, pe vremea romanilor, cei crucificati mureau din cauza sufocarii, bratele tinute intinse comprimau cavitatea toracica. 
Mai tarziu, pedeapsa a fost indulcita, o scarita a fost pusa sub talpi, cu scopul de a scadea presiunea exercitata asupra plamanilor, prelungindu-se astfel agonia cu cateva zile. Era de ajuns ca soldatii sa sfarme tibiile condamnatilor pentru a le grabi sfarsitul. La capatul a trei zile, Irina, in cele din urma calma, e dezlegata. I se da putin ceai si paine, vorbeste bland, dar taraganat, intr-o stare de letargie care-i nelinisteste pe cei apropiati, respira cu dificultate. Cei de la urgenta sunt chemati din nou. Doctorul care soseste inregistreaza un puls slab si-i administreaza sase doze de adrenalina in ambulanta care o duce la spital. 
Un alt lucru interpretabil: medicul de garda sustine ca Irina era moarta de 24 de ore din cauza infometarii si a epuizarii, atunci cand a ajuns la urgenta. Povestea nu se incheie aici: in momentul in care politia vine sa-l aresteze pe Corogeanu, obstea se revolta. Calugaritele il lovesc pe trimisul episcopului si rup scrisoarea prin care acesta ordona suspendarea neintarziata a preotului, populatia locala le sprijina din plin. Inca si mai mult: aceasta abominabila crima ajunge la apogeu, conform presei, atunci cand calugarul, departe de orice gand de cainta, tine slujba de inmormantare a Irinei, continuandu-si misiunea de indepartare a Raului: timp de 45 de minute, sub ochii unei asistente absorbite care-i admira reusita, evlavia, isi reincepe sarabanda, ii indeparteaza si-i fugareste pe draci. In cele din urma va fi arestat, impreuna cu alte patru calugarite acuzate de complicitate, de o unitate speciala a jandarmeriei. 
Apararea pledeaza sustinand eroarea medicala si bunele intentii: Daniel este un om bun, care urmarea doar distrugerea spiritelor rele din corpul victimei. A omorat-o pentru a o salva, e un caz limita de filantropie. 
Daniel Corogeanu sau estetica pilozitatii: in fotografiile sale, cu barba roscata si matasoasa, cu ochii aprinsi, cu potcapul negru, aminteste de un Hrist un pic exaltat al epocii hippie. Are blandetea specifica fanaticilor, care se vede in picturile martirilor. Nu se va putea niciodata descrie in ce masura barba, purtata in bisericile orientale, ortodoxe, maronite, copte sau caldeene, innobileaza chipul, inflacareaza privirea, indeparteaza pasiunile profane. 
Prin comparatie, prelatii nostri protestanti sau catolici, toti fara barba si demni, par redusi la corpul lor, numai sange si carne. Daniel, imi spune avocata lui, seamana cu duhovnicul Zosima din ?Fratii Karamazov?: duhovnicul e acea persoana care ?trece vointa voastra in a lui. 
Alegandu-va un duhovnic, renuntati la propria vointa si i-o cedati lui in deplina ascultare cu pocainta?. 
Zosima e un sfant de 65 de ani, depozitar al adevarului divin, care in romanul rusesc imparte aceeasi camera cu Aliosa si care joaca un rol esential in evolutia acestuia.

Tragedia omisiunii

Facator de miracole, lucrand asupra bolnavilor cu puterea mainilor sale, Zosima moare la mijlocul cartii; dar trupul lui, impotriva oricarei asteptari, degaja un miros pestilential, care-i supara pe cei din jur: evlavia nu e scutita de alterare. Dostoievski va formula in acelasi text, prin intermediul lui Ivan Karamazov, celebra axioma: ?Daca Dumnezeu nu exista, atunci totul e permis?. Dar la Tanacu totul a fost permis gratie lui Dumnezeu: s-a ucis din dragoste, s-a comis ireparabilul in numele Binelui, potrivit unui mecanism pe care comunismul l-a inteles cum trebuie, din moment ce a distrus mii de vieti in numele viitorului si a unei societati fara clase. Aceasta poveste e mai putin atroce, cat mai ales dureroasa, e o tragedie a omisiunii; ea tese un lung lant de iresponsabilitati, care pune la un loc medici, politisti, judecatori, clerici.

Roiul de pastorite

Presa insasi va exploata incidentul in mod fictiv, exagerand dupa plac, ca si cum scrierea despre aceasta crima implica un imaginar arhaic ce isi gasea izvorul in fantasma. Pentru noi, oameni ai Modernitatii, barbarul e cel care vorbeste o limba moarta, cea a ascetismului, a mortificarii, cel care nu a ajuns in nimbul ratiunii, al bucuriilor prosperitatii, al placerilor corpului. Membru al unei Biserici Ortodoxe in mod traditional toleranta, care nu a cunoscut nici Inchizitia si nici arderile pe rug, Daniel Corogeanu e o exceptie, si nu o regula. Tocmai de aceea si-a uimit intr-atat compatriotii. 
Manastirea Sfanta Treime de la Tanacu, in spatele infatisarii sale anodine, seamana cu Manastirea Calugaritei lui Diderot: inchisa, secreta, indepartata. La intrare, un panou care interzice accesul vizitatorilor ne-ortodocsi – alta abatere de la regulile acestei confesiuni, de-altminteri, foarte primitoare -, ca si femeilor care poarta fusta scurta, bluze cu decolteu sau sort (…). Suntem primiti de un preot foarte tanar, cu obrajii rumeni, care i-a luat locul lui Daniel, flancat de o novice, de-abia pubera, cu rochie neagra, rosind si ranjind, care lasa privirea in pamant cand ii vorbesti. Prezenta noastra ii incomodeaza, prietenii mei romani ma prezinta drept profesor de teologie, suntem condusi cu gentilete. Alte calugarite, foarte tinere si ele, isi fac de lucru, taie lemne, se duc dupa apa la fantana, toate robuste si sanatoase. Mi-l inchipui pe calugar, dedicat castitatii, singur seara in mijlocul acestui roi de pastorite, incerc sa ma pun in locul sau, sa inteleg transformarea prin rugaciune, slujbele, postul si surprind mai bine atmosfera de refulare isterica ce trebuie sa fi domnit in ultimele zile ale Irinei, moarta fecioara, dupa cum va releva raportul autopsiei, la varsta de 23 de ani. 
Doctorul Silvestrovici are cam 50 de ani, e elegant si nelinistit, are o tinuta de britanic, saruta mana doamnelor si fumeaza tigara dupa tigara. Psihiatru la spitalul din Vaslui, lucrand de la 10 pana la 12 ore pe zi, cu mijloace derizorii, el a fost absolvit de justitie de orice suspiciune de greseala medicala. E totusi singura persoana care pare sa aiba regrete in aceasta poveste si care ramane bantuita de tragedie. (…)

Spitalul de nebuni

Intr-o Moldova defavorizata, ravasita de somaj, cu familii cazute prada saraciei, cu tineri care emigreaza catre Occident, psihiatria este considerata, de administratie, un lux rezervat celor bogati, medicamentele sunt date cu zgarcenie, personalul este insuficient. Face presiuni asupra autoritatilor pentru a obtine mai mult spatiu, mai mult material. Ne arata spitalul sau, curat, dar in paragina: un salon special gazduieste cazurile serioase, femeile la parter, barbatii la etaj. Primele sunt ingramadite cate 12 pana la 16 in camere inguste si supraincalzite, din care se degaja un miros puternic de dezinfectant, de transpiratie si de lana uda. Toate poarta basmale. Bucataria e intr-atat de mica incat bolnavii nu pot manca decat cate unul pe rand. In mod ciudat, in seara aceea, salonul barbatilor are cateva paturi libere. Toti il saluta pe doctor si se inclina cu respect in fata lui. In camera cu televizor, cativa adulti in pijamale cu dungi se uita la un meciul de fotbal, Rapid Bucuresti – Lens. Romania castiga, ochii stralucesc de fericire. Silvestrovici ni-i arata pe ?pensionarii sai? cu emotie. Si personalul, mai ales femei. Se simte un colectiv unit, consolidat de acest medic exceptional, care vrea sa refaca pentru ei atmosfera unei familii.

Vanatorii de demoni

Psihiatrul acesta e pasionat de carti, ma asigura ca daca macar o carte, nu conteaza care, ar fi deschis calugaritele acelea, Irina nu ar fi fost sacrificata. El a regasit credinta dupa 40 de ani de ateism, imi traduce din psalmi, imi explica faptul ca traditia ortodoxa ii recunoaste pe taumaturgi, pe facatorii de miracole, dar nu pe exorcisti, pe vanatorii de demoni. ?Schizofrenia Irinei e cea a intregii societati, noi toti suntem vinovati?. O revede asezata intr-un fotoliu, acuzandu-se de toate pacatele din lume, povestindu-i visele ei lascive, dialogurile ei cu diavolul, revede secventa plecarii ei, pe maica stareta si pe fratele Vasile, veniti sa o ia pe tanara fata. Nu incape indoiala: nu-si va ierta niciodata ca a lasat-o sa plece, dand-o pe mana persecutorilor ei. 
In Bucurestiul iluminat pentru Sarbatoarea Craciunului, oameni eleganti se infofolesc in paltoane, familiile se grabesc catre tarabele marilor magazine. Librariile afiseaza in capul vanzarilor Dan Brown si Paulo Coelho. Conspirationismul soft si sacrul marfii de mana a doua fac casa buna cu dorinta de a trai mai bine, dupa atatia ani de privatiuni si de sacrificii inutile. Aceste aspiratii contradictorii care amesteca spiritualitate si consumerism, nostalgia si gustul pentru nou, scepticismul si nevoia de a crede, pe toate acestea le regasim, identice, la Paris, la Londra sau la Berlin. Romania a intrat deja in Europa.

Portret de Tara – Maestri spirituali, guru, vrajitori, toti infloresc

Pentru o natiune devastata si uratita de dictatura lui Ceausescu, bisericile si manastirile reprezinta oaza de frumusete care imbina intimitatea si transcendentul. In timp ce catedralele catolice si anglicane sfarama credinciosul sub imensitatea lor, cele ortodoxe il invaluie, il protejeaza: nici un loc nu este lasat gol, peretii si boltile sunt acoperite de fresce, de inscriptii, de chipuri ale sfintilor, tot atatea personaje ale unor formidabile legende. 
Ochiul este in permanenta solicitat, invitat sa parcurga universul fermecat al icoanelor. Te poti uneori crede intr-o casa de papusi, fermecator incalzita cu sobe de teracota. Tanacu e o exceptie in aceasta revarsare de splendori: aflata la capatul unui drum lung de kilometri, impracticabil pe timp de ploaie sau pe zapada, construita pe o ridicatura de pamant la mijloc de campuri si podgorii, manastirea uimeste printr-o relativa banalitate, alcatuita fiind dintr-o biserica simpla si o cabana vasta din lemn, in care isi duc traiul calugaritele. (…)

Moaste si miracole

Biserica, garant al identitatii nationale si al rezistentei impotriva ocupantilor timp de secole, ramane institutia cea mai respectata in Romania. Noua fervoare postcomunista s-a indreptat in intregime catre moaste si miracole: an de an, in octombrie, mii de pelerini se indreapta catre catedrala din Iasi pentru a atinge moastele Sfintei Parscheva, protectoarea celor necajiti, si dorm afara in frig. Vechiul regim adusese mizeria in numele progresului, de ce sa nu aduci prosperitatea in numele credintei? Comunismul nu doar ca a lasat intacte vechile superstitii: le-a intarit, prezentandu-se drept agentul unei gandiri rationale infailibile, care a sfarsit in dementa si farsa. De aceea, ratiunea pare nebuna si nebunia pare rationala. Asa cum imi spune Nicolae Manolescu, personalitate eminenta a vietii literare din Bucuresti si presedinte al Uniunii Scriitorilor, tocmai tinerii diplomati intorsi in tara de la Harvard, de la Oxford, de la Paris sau Berlin imbratiseaza dogma religioasa in mod intransigent.

Refuzul Mitropolitului

In timp ce Roma tocmai a reglementat situatia exorcismului, cerand o formare psihologica speciala pentru preotii care fac acest lucru (nu se mai vorbeste de posedare, ci de obsesie), ortodoxia nu o recunoaste, desi aceasta pare sa prolifereze peste tot, in mod anarhic. Maestri spirituali, guru, vrajitori, toti infloresc. 
M-am intalnit chiar la Bucuresti cu o vrajitoare si printesa tiganca, specialista in magie alba, in vila ei cu 60 de camere, in sanul familiei si al clanului ei, care se lauda ca putea sa o vindece pe Irina fara sa o ucida, alungandu-l pe diavol cu argint viu. Concurenta de terapii: ca si in Franta, piata suferintei e in plina expansiune si o apuca pe toate caile, cele stiintifice, dar si cele paranormale. Pentru a vindeca suferinta, nici un remediu nu trebuie lasat deoparte. De aceea, povestea a pus Sinodul, ierarhia ortodoxa, pe jar: a fost denuntat orgoliul unui preot care a sfidat legea Bisericii si a cazut prada pacatului orgoliului atotputernicei. Daniel Corogeanu putea prea bine sa plateasca pentru greselile tuturor. Biserica trebuie sa faca fata atacurilor laicilor si agnosticilor care ii reproseaza, mai ales, colaborarea trecuta cu regimul totalitar. E adesea perfid mentionat faptul ca Patriarhul Teoctist, conducatorul suprem al Bisericii Ortodoxe Romane, in varsta de 85 de ani, ar fi fost membru al unui partid fascist, cel legionar, in timpul guvernarii Antonescu, dictator pronazist, ca ar fi fost implicat in incendierea unei sinagogi in 1943, ca mai apoi ar fi colaborat cu regimul comunist, acceptand distrugerea a sute de edificii religioase. Romanii nu uita nici faptul ca a cerut inchiderea usilor bisericilor la Revolutia din decembrie 1989. Tocmai de aceea, Episcopia locului se arata straniu de susceptibila cu privire la acest incident si tacuta atunci cand i se pun intrebari: Mitropolitul Daniel, cu scaunul la Iasi, desi francofil si modern in gandire, mi-a inchis in nas cand l-am sunat. Cat despre Episcopul Corneliu de Husi, consilierul acestuia ne-a condus la iesire, trambitand: ?Francezii ar face mai bine sa se ocupe de tiganii lor (sic), care dau foc Parisului!?.

Apararea pledeaza sustinand eroarea medicala si bunele intentii. 
A omorat-o pentru a o salva, e un caz limita de filantropie.

E o crucificare de context, nu una voluntara. Timp de cateva zile, femeia e astfel lasata, fara sa i se dea sa bea si sa manance, caci ?diavolul nu trebuie hranit?

Din 9am.ro

Preotul criminal s-a spovedit Sfantului Sinod

Copiați: 7 Iulie 2005

Scrisoarea prin care Daniel Corogeanu cere iertare Bisericii Ortodoxe nu este insa un act oficial, ci o misiva primita de la un trecator de un membru al Sfantului Sinod * Inaltii prelati pun la indoiala autenticitatea documentului * Astazi va fi prezentata o concluzie asupra discutiilor privind cazul de la Tanacu

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, desfasurat timp de doua zile la resedinta Patriarhala, si-a incheiat ieri lucrarile. Conform surselor ZIUA, a fost una dintre cele mai lungi si mai furtunoase sesiuni sinodale de dupa 1990, sedintele incheindu-se tarziu, dupa orele 21.00 si reluandu-se apoi de la primele ore ale diminetii. In acelasi timp insa, aceasta sesiune sinodala a constituit si un bun prilej de reflectie asupra problemelor cu care se confrunta in prezent Biserica Ortodoxa Romana, concluziile discutiilor urmand sa fie prezentate astazi.

Timp de doua zile, la resedinta Patriarhala au fost abordate mai multe teme. Printre acestea s-au numarat propunerea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei de canonizare a Mitropolitului Dosoftei si raportul Comisiei Nationale de bioetica privind atitudinea Bisericii fata de avort si euthanasie. De departe insa, principala tema de discutie a constituit-o crima de la Manastirea “Sfanta Treime” din localitatea vasluiana Tanacu. Un caz fara precedent ce a avut efecte negative asupra Bisericii Ortodoxe Romane, care a socat nu numai in Romania si care a facut ca tara noastra sa fie vazuta din nou ca un stat medieval.

Remedierea exceselor

Practic a fost un sinod consacrat tragediei petrecute la Manastirea “Sfanta Treime” din localitatea Tanacu. Participantii la sedinta Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane au incercat sa stabileasca cum a fost posibil ca o tanara sora sa moara in chinuri groaznice, tocmai din cauza unor oameni ce purtau haine monahale. Inalt Prea Sfintia Sa Bartolomeu V Anania, arhiepiscopul Clujului, a subliniat, potrivit acelorasi surse ale ZIUA, faptul ca ceea ce s-a intamplat la Manastirea “Sfanta Treime” reprezinta o foarte grava problema si ca intregul sinod trebuie sa-si asume responsabilitatea in acest caz. 

Arhiepiscopul Clujului a declarat, citat de Rador, ca discutiile privind acest caz au incercat sa stabileasca masurile ce trebuie luate pentru a se remedia unele excese. “Cazul Tanacu a fost inscris pe ordinea de zi a sedintei pentru Sinod. Cautam sa-l analizam (n.r. – cazul) din punctul nostru de vedere, bisericesc, sa analizam si probleme de ordin general si, eventual, masurile prin care va trebui sa remediem unele excese, care sunt departe de dimensiunile de la Tanacu, dar totusi exista (…) Va spun ca am luat in discutie, in dezbatere cu foarte multa seriozitate, colegial, dar si cu simtul raspunderii si cred ca, in final, vom lua niste masuri care sa remedieze neajunsurile acolo unde sunt”, a precizat IPS Bartolomeu V. Anania, arhiepiscopul Clujului.

Vrajitorii si exorcism

De altfel, plecand de la drama petrecuta la Manastirea “Sfanta Treime”, participantii la lucrarile Sfantului Sinod au atras atentia asupra existentei unor preoti ce savarsesc fapte care nu sunt conforme cu rigorile si normele canonice. In acest sens, au fost abordate cazurile preotilor care fac vraji sau a celor care ghicesc, participantii la Sfantul Sinod condamnand aspru aceste practici. De asemenea, s-a recunoscut si faptul ca in unele situatii nu au fost luate din timp masurile ce se impuneau si prin care se putea pune capat unor asemenea obiceiuri.

In aceeasi ordine de idei, cei ce au luat parte la sesiunea sinodala din acest an au discutat, plecand de asemenea de la tragedia ce a avut loc la Tanacu, si despre problema exorcizarii. Cu aceasta ocazie, participantii la Sfantul Sinod au precizat, in cel mai clar mod, faptul ca exorcizarea nu se executa decat prin rugaciune si apa sfintita, si nicidecum prin metode violente, asa cum s-a intamplat in cazul sorei de la Manastirea “Sfanta Treime”.

Scrisoare de la ucigas

Interesant este faptul ca ieri, unul dintre membrii Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, a inmanat un document neoficial ce ii era adresat Patriarhului Romaniei Prea Fericitului Teoctist. Expeditorul nu era nimeni altul decat cel care, ajutat de patru foste maicute, a comis o crima odioasa, demna de Evul Mediu intunecat. Scrisoarea se vrea a fi o spovedanie in fata patriarhului si a PS Ioachim. Documentul a fost privit insa cu scepticism de participantii la Sfantul Sinod, care s-au indoit de veridicitatea acestuia.

Totusi, in respectiva scrisoare, fostul fotbalist, ajuns preot si duhovnic la Manastirea “Sfanta Treime”, Petru Corogeanu, care semneaza sub numele de “Daniel pacatosul”, isi cere iertare “ca fiu si preot al Bisericii stramosesti”, “pentru tulburarea ce s-a pornit” de la “incercarea nevinovata” de a face tot posibilul pentru a ajuta un suflet necajit si greu incercat, care fusese supus unui “tratament nepotrivit” in timpul internarii in spital, dupa o prima criza inceputa chiar la manastirea din Tanacu, inainte de Pasti. “Mila pentru suferinta Irinei ne-a facut sa o primim in obste, sa o ajutam doar dupa randuielile prevazute in Molitvenic si in Biserica Ortodoxa Romana. Tulburarea se rasfrange acum asupra clerului si asupra intregii noastre eparhii”, se mai arata in scrisoarea lui Corogeanu.

“Pace si liniste” pentru Irina

De dupa gratii, criminalul de la Tanacu incearca sa explice ceea ce s-a intamplat, sustinand ca nu a incercat decat sa o ajute pe sora Irina, o tanara care insa si-a pierdut viata tocmai din cauza acestor metode adoptate de Corogeanu. “De spital nici nu mai vroia sa auda, fapt confirmat si de fratele ei, si, pentru aceea, am incercat sa-i daruim un pic din pacea si linistea pe care le daruieste Biserica prin sfintele sale taine si prin sfintele sale slujbe”, spune in scrisoare “Daniel pacatosul”.

Corogeanu mai mentioneaza ca, impreuna cu cele patru foste maicute, atunci cand a legat-o pe Irina, nu a incercat decat sa o protejeze pe aceasta. Astfel, pentru ca era “violenta” si “de nestapanit”, a fost nevoie ca tanara sora sa fie imobilizata pe “o targa improvizata, cu un suport la fel de improvizat si pentru brate (nici vorba despre vreo legare de o cruce) pentru a nu-si putea face singura rau, asa cum se intampla in asemenea cazuri”.

Presa nu a fost uitata

Barbarul de la Tanacu s-a indreaptat apoi catre presa, catre cei pe care i-a catalogat drept diavoli si slujitori ai satanei. “Noi, eu, cel ce semnez dupa aceste randuri, dar si maicile din obstea manastirii nu am avut niciodata intentia de a ne sustrage ascultarii pe care o datoram episcopului locului PS Ioachim fiind cel care m-a hirotonit intru preotie si nici ierarhiei Bisericii noastre, dar presiunea televiziunilor, ziarelor, interventiile politiei si presei au fost smintitoare si pentru noi si pentru credinciosii aflati de fata”, se mai arata in scrisoarea fostului preot.

Apoi, criminalul vorbeste despre locuitorii din zona Tanacu, pe care, dupa cum spune el, nu a dorit sa-i lase cu lacrimi in ochi, iar din aceste motive, a slujit, desi acest lucru ii fusese interzis. “Niciodata nu am considerat ascultarea de mai marele meu altfel decat obligatorie, dupa invatatura Sfintilor Parinti. (…) Prin acest fapt, dimpreuna cu acela ca PS Ioachim – episcopul care m-a hirotonit – nu semnase vreun act impotriva mea, la care se adauga faptul ca, in ziua hramului manastirii, nu a fost primit nici un preot ca sa slujeasca, am nadajduit ca greseala mea nu-mi va fi socotita, ca mai rau ar fi fost daca, in imprejurarile de atunci, ii lasam fara Sfanta Litughie pe cei peste 300 de credinciosi adunati la manastire de sarbatoarea Sfintei Treimi si care cu lacrimi au cerut sa nu intrerupem slujbele care se tin de cinci ani neintrerupt”, mai afirma el.

“Va cer iertare”

In cele din urma, Petru Corogeanu a recunoscut ca ceea ce a facut el va afecta imaginea intregului cler si a Bisericii Ortodoxe. “Ne vom supune judecatii consistoriale pentru aceasta neascultare. Mi-as fi dorit din inima sa fiu chemat sa dau intai socoteala in fata Bisericii, dupa a carei lege si randuieli am slujit din clipa hirotoniei mele pana astazi. Apelez la dragostea Preafearicirii Voastre de a fi cercetat de catre Preasfintia Sa, Ioachim, dimpreuna cu ceilalti reprezentanti ai Bisericii, dupa canoanele Sfintilor Parinti si, de voi fi gasit vinovat, voi primi sa mi se aplice oricare dintre pedepse. Va cer iertare inca o data si imi pare nespus de rau ca, legat de mine si de sfanta manastire Tanacu, s-a petrecut acest scandal care afecteaza clerul si intreaga Biserica Ortodoxa. Nadajduim insa ca bunul Dumnezeu va face lumina si se va descoperi si va triumfa adevarul”, se arata in finalul scrisorii.

Indoiala inaltilor prelati

Scrisoarea este un act neoficial, iar reprezentantii Bisericii Ortodoxe Romane au declarat ca veridicitatea acestuia este pusa la indoiala de inaltii prelati. In acest sens, purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane, parintele Constantin Stoica, a precizat ca Patriarhul Bisercii Ortodoxe Romane, Prea Fericitul Teoctist nu a primit oficial nici un document din partea fostului preot al Manastirii Tanacu, Daniel Corogeanu, si nici din partea altor persoane cu privire la situatia acestuia. “In schimb, un membru al Sfantului Sinod a primit, in timp ce urca Dealul Mitropoliei, indreptandu-se spre Palatul Patriarhal, o scrisoare din partea unui credincios. Scrisoarea cuprindea un text si mai multe pagini cu semnaturi, veridicitatea acestora fiind pusa la indoiala de catre inaltii prelati”, a mai spus parintele Stoica. “Nu trebuie sa fii grafolog ca sa iti dai seama ca toate semnaturile erau facute de aceeasi persoana”, a adaugat purtatorul de cuvant.

Tortura si crima

Sfantul Sinod a fost nevoit sa dezbata un caz terifiant si fara precedent. Un caz care a facut inconjurul lumii, “New York Times” sau “Der Spiegel” fiind doar doua dintre publicatiile ce au scris despre tragedia de la Tanacu. Un caz care, probabil, reprezinta un bun scenariu pentru un film de groaza. Un film in care un preot duhovnic, candva fotbalist, candva student la Teologie, ucide cu sange rece, alaturi de patru maicute, o tanara sora, Irina. O fata bolnava de schizofrenie, dar posedata de diavol, in viziunea celor cinci. O tanara care a fost legata, infometata si insetata, de fostul preot Corogeanu si cele patru foste maicute. Mai multe zile Irina a trecut prin chinuri groznice, ea murind in cele din urma.

Un lucru corect dupa spusele criminalului de la Tanacu. “Era bolnava si era bolnava de duhuri rele. Am facut rugaciuni. A fost trei zile, da, legata pentru violenta pe care o facea si daca s-a intamplat sa intre in coma si sa faca infarct… Din punct de vedere duhovnicesc am facut un lucru corect, foarte corect. I-am facut slujbe trei zile la rand, de dezlegare, molifte, se poate spune si exorcizare. Nu i-am rupt capul, nu i-am rupt nimic, decat la maini si la picioare”, declara senin Petru Corogeanu.

Lasat in libertate

Dupa ce a omorat cu o cruzime barbara o tanara sora, fostul fotbalist Corogeanu si complicele sale, cele patru foste maicute, s-au plimbat nestingheriti prin libertate timp de mai mult de o saptamana. Imbracati in continuare in haine monahale, cei cinci asasini au sfidat si au aratat un dispret total atat fata de Episcopia Husilor, cat si de familia victimiei lor. Cei ce au incercat sa ia vreo masura au fost imbranciti si loviti de sustinatorii lui Corogeanu.

Acest lucru a patit chiar si arhiereul-vicar al Episcopiei Husilor, Corneliu Barladeanu, care nu a scapat de furia celor cinci si a locuitorilor din zona Tanacu. Nici o jena si nici o retinere nu au avut acestia in momentul in care au rupt ordinul prin care Episcopia Husilor ii interzicea lui Corogeanu sa mai slujeasca. Nici o jena nu a avut fostul fotbalist atunci cand a oficiat slujba la capataiul victimei sale.

De asemenea, si ziaristii care au venit la Tanacu au fost la un pas de a fi linsati de cei cinci si de “supusii” lor fideli.

Incompetenta crasa

Toate acestea au avut loc chiar sub ochii unor procurori de la Parchetul de pe langa Tribunalul Vaslui care nu au facut altceva decat sa lase niste criminali sa se plimbe nestingheriti, sa poata eventual sa influenteze posibilii martori si sa continua sa faca alte “minuni”. O incompetenta crasa a iesit la iveala cu ocazia tragediei de la Tanacu. Niste procurori care investigau o crima, dar care s-au ferit sa ia vreo masura de frica unei posibile reactii violente a celor fideli criminalului cu sutana. A fost nevoie ca o echipa de procurori sa se deplaseze de la Bucuresti pentru ca primele masuri sa fie luate. Pentru ca cei cinci sa fie retinuti, trimisi in fata judecatorilor si apoi bagati la beci si dezbracati de hainele monahale.

Corogeanu, coleg de celula cu un alt criminal

Petru Daniel Corogeanu a impartit timp de cateva zile celula din arestul Inspectoratului Judetean de Politie Vaslui impreuna cu alte doua persoane. Una dintre acestea, cu care probabil Corogeanu nu are nici o problema de comunicare, se afla in arest preventiv, fiind cercetata pentru crima. Cel de-al doilea, coleg al fostului preot, este un talhar acuzat de ultraj.

La randul lor, doua dintre fostele maicute impart camera cu alte doua detinute condamnate pentru inselaciune, iar celelalte cu doua traficante de carne vie. In alta ordine de idei, politistii sustin ca cei cinci nu au creat nici un fel de probleme. “Pana in prezent cei cinci nu au facut probleme in arestul IPJ Vaslui. Ei se roaga tot timpul”, a declarat, citat de Rompres, subinspector Mihaela Straub, purtator de cuvant la IPJ Vaslui.

Adusi la Bucuresti

Totusi, criminalii de la Tanacu au parasit, conform Rompres, arestul din Vaslui. Nu pentru a fi pusi in libertate, ci pentru ca ieri au fost transferati in arestul Directiei de Cercetare Penala Bucuresti. Si asta intrucat astazi cei cinci vor fi audiati de catre Inalta Curte de Casatie. “Au fost transferati la Bucuresti pentru ca avocatii de acolo au cerut stramutarea recursului la masura arestarii preventive de 29 de zile. Eu am facut deja acest lucru, dar avocatii din capitala au apreciat ca se poate face din nou recurs. Invinuitii vor ramane in Bucuresti, in arest, mai multe zile, pentru efectuarea unor expertize psihiatrice”, a declarat aparatorul acestora Luana Pintilie.

 Și acum, rog multă atenție un mod absolut separat, după mine șocant de abordare (de fapt la reacția de la final)

Din  războintrucuvant.ro

Parintele Daniel Corogeanu, fostul duhovnic de la Tanacu, A FOST ELIBERAT DIN INCHISOARE de Sfantul Andrei. MASS-MEDIA PERSISTA IN FALSIFICAREA CAZULUI “EXORCIZARII” DE LA TANACU

UPDATE:

Desi toata mass-media a preluat stirea, aproape “tipizat”, cu aceleasi falsificari demontate mai jos, Gandul atinge o culme a ticalosiei jurnalistice titrand: EXORCISTUL DE LA TANACU a fost eliberat. În urmă cu 6 ani, el a răstignit o măicuţă care a murit după trei zile

• EvZ: Exorcistul de la Tanacu, la o zi de libertate

Fostul stareț Daniel Corogeanu, închis în Penitenciarul Vaslui pentru uciderea unei măicuţe la Mânăstirea Tanacu, ar putea fi eliberat mâine. Judecătoria Vaslui a decis, săptămâna trecută, că Daniel Corogeanu poate fi eliberat din închisoare pentru bună purtare. Informaţia a fost cofirmată, pentru Evz.ro, de purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Vaslui, subcomisar Nicolae Toma. „Noi suntem obligaţi să informăm instanţa de judecată în legătură cu eliberarea unui deţinut şi, dacă deţinutul a avut un comportament bun, se face o caracterizare şi de aici se merge în instanţă. În cazul acesta, al lui Daniel Corogeanu, instanţa a decis punerea în libertate. Decizia poate fi atacată, de asta noi am discutat joi despre caz, s-a trimis la instanţă şi, dacă nu apare ceva, cel mai probabil va fi eliberat mâine”, a declarat Toma.

Acesta a precizat că în caracterizarea lui Corogeanu – unde este inclusă şi o descriere psihologică – s-a precizat că acesta nu a creat probleme în penitenciar, „nu s-a implicat în altercaţii, a participat la toate activităţile educativ-sociale ale penitenciarului”. „A participat inclusiv la cele moral-religioase, dar nu din altă postură decât cea a oricărui deţinut. Adică, nu a ţinut slujbe sau altceva, ci a participat la slujbe. Noi avem programe de orientare pentru deţinuţi, dar în cazul lui Corogeanu nu a fost cazul, el având deja înclinaţii spre anumite activităţi. A participat inclusiv la activităţile sportive, la tenis, la fotbal”, a descris subcomisarul aspecte din viaţa după gratii a exorcistului de la Tanacu. Acesta a refuzat în toţi anii de închisoare să acorde vreun interviu presei, publicând, mai degrabă, articole în revista deţinuţilor.

Un istoric cu exorciști

Corogeanu a fost condamnat, în 2008, la șapte ani de închisoare. Astfel, va fi eliberat după ce a stat închis mai puțin de patru ani.

Corogeanu a fost arestat, în 2005, sub acuzaţia că, împreună cu mai multe măicuţe de la Mânăstirea Tanacu, judeţul Vaslui, au ucis-o, în timpul unui ritual de exorcizare, pe o altă măicuţă, Irina Cornici. Parchetul instanţei supreme i-a acuzat ulterior pe preotul Petru Daniel Corogeanu şi pe măicuţele Nicoleta Sofia Arcălianu, Adina Lucia Cepreaga, Simona Bârdănaş şi Elena Oţel de lipsire de libertate în mod ilegal, ce a avut ca urmare moartea victimei.

Corogeanu şi măicuţele (eliberate şi ele între timp din penitenciar) au sechestrat-o pe Irina Cornici într-o chilie. Au legat-o la mâini şi picioare cu sfori, „pentru a scoate duhul rău”. Pe 13 iunie 2005, pentru că tânăra era agitată şi se manifesta violent la „tratamentul” la care era supusă – ulterior a apărut ipoteza că ar fi suferit de o boală psihică -, Corogeanu şi măicuţele au legat-o cu lanţuri de o cruce de lemn. I-au pus un căluş în gură. Irina Cornici fost ţinută pe cruce trei zile, fără mâncare. În a treia zi, în urma „exorcizării”, măicuţa a murit.

Cazul a stârnit reacții inclusiv în presa occidentală. Sute de articole și zeci de cărți au fost scrise în urma „Cazului Tanacu”. Celebrul scriitor Pascal Bruckner a publicat în „Evenimentul zilei” din 23 decembrie 2005 un amplu reportaj despre efectele cazului.

Ministerul Public de la acea vreme a transmis în urma cazului un comunicat în care se arată că, la autopsie, s-au evidenţiat „multiple leziuni traumatice, cu caracter vital, de tipul echimozelor, escoriaţiilor, precum şi leziuni cu aspect de traumă termică, medicul legist apreciind că acestea s-au produs în condiţiile contenţiei victimei, într-o stare de agitaţie psihomotorie severă”. Avocaţii lui Corogeanu şi a complicilor săi au susţinut nevinovăţia acestora pe tot parcursul procesului, dând vina pe cadrele medicale.

 Nota noastra:

Incredibil cum sunt reluate toate aberatiile care s-au dovedit si ras-dovedit a fi false: Irina Cornici facuta “maicuta”, “sechestrarea” tinerei despre care exista doar “ipoteza” ca ar fi fost bolnava psihic si, evident, nu putea lipsti “crucificarea”. Iar ca autoritate citabila este un francez care n-are nici in clin nici in maneca cu acest caz si cu Romania, in general.

Daca nu ar fi fost atatea materiale jurnalistice, film documentar, carte, teatru(!) facute dupa investigatiile complete duse tot de o jurnalista (Tatiana Niculescu Bran, de la BBC!), in care s-a aratat ca Irina nu era maica, ca era bolnava psihic grav, nu avea, practic, familie, nu a vrut nimeni sa o interneze si cei de la manastirea din Tanacu s-au trezit singuri cu ea, ca nu a existat nicio sechestrare si nicio cruce, ci doar un mijloc disperat de a reactiona in fata unei psihoze violente, ca e foarte posibil ca adevarata cauza a mortii sa fie doza gresita de anestezic administrata de ambulanta, ai mai fi zis. Dar asa, toti “ziaristii” din mass-media mainstream care prezinta cazul cu toate minciunile de rigoare, nu au nicio scuza.

Rugăciune

 

Arhiepiscopul Teodosie, clarvăzător

Urmărit penal pentru instigare la fals intelectual

“Clarvăzătorul” Teodosie: a folosit într-un document oficial din 2007 o lege care a apărut abia în 2008

Autori: Răzvan Chiruţa, Petrică Răchită

Un preot învinuit de înşelăciune de Arhiepiscopia Tomisului a descoperit recent că reprezentanţii Bisericii s-au folosit de documente antedatate pentru a-l acuza în instanţă. Astfel, Arhiepiscopul Teodosie a înaintat judecătorilor o decizie semnată de el care apare înregistrată pe 30 august 2007, dar care se referă la o hotărîre stabilită într-o şedinţă ce a avut loc o zi mai tîrziu. Mai mult, din actele de la dosar reiese că decizia din august 2007 invocă un act normativ care a fost emis abia în ianuarie 2008. Pentru fapte similare, Arhiepiscopul Teodosie are dosar penal, după un flagrant realizat de România liberă în 2009.

Arhiepiscopia Tomisului a depus în urmă cu doi ani o plângere penală împotriva preotului Marius Mustaţă, pe care-l acuza că ar fi prejudiciat Protoeria şi Parohia Băneasa din Constanţa cu peste 100.000 de lei. Cazul a ajuns în instanţă şi în prezent procesul se desfăşoară la Judecătoria Medgidia. Numai că preotul a descoperit că unele dintre do-cu-mentele pe care Arhiepiscopia le-a depus la dosar sunt antedatate.

La finalul anului trecut, instanţa a cerut Bisericii câteva acte pentru a stabili dacă Parohia Băneasa mai are personalitate juridică sau nu. Iniţial aceasta fusese declarată desfiinţată, situaţie în care nu se mai putea constitui parte vătămată în proces. 

Arhiepiscopia a trimis judecătorilor mai multe documente prin care vroia să demonstreze că activitatea parohiei a fost de fapt, doar oprită: o decizie în acest sens semnată personal de Inalt Prea Sfinţia Sa Teodosie, procesul verbal al şedinţei prin care s-a hotărât stoparea activităţii şi o adresă prin care se întăreşte că Parohia nu a fost desfiinţată din punct de vedere juridic, ci doar suspendată.

„Clarvizune” sau fals?

Din acest moment apar surprizele. Decizia semnată personal de IPS Teodosie este datată 30 august 2007, dar conţine concluziile unei adunări care s-a desfăşurat o zi mai târziu. Mai precis, Arhiepiscopul scrie că a luat decizia opririi activităţii parohiei ca rezultat al şedinţei Permanenţei Consiliului Eparhial Tomis ce a avut loc abia pe 31 august 2007.

Ori înalta faţă bisericească ştia deja cu o zi înainte ce se va decide la întâlnirea de a doua zi şi s-a grăbit să consemneze mai devreme acest lucru, ori hârtia a fost redactată abia cînd a fost cerută de instanţă şi pentru a-i da legitimitate cei care au scris-o au trecut o altă dată decât cea reală. 

Dar situaţiile neclare nu se termină aici. Hotărârea Per-menanţei Consiliului Eparhial, care a stat la baza deciziei antedatate a lui IPS Teodosie, a fost luată în conformitate cu un act normativ care avea să apară câteva luni mai târziu. Astfel, oprirea activităţii Parohiei Băneasa a fost decisă în august 2007 potrivit prevederilor unei hotărâri de guvern din ianuarie 2008. Conducătorii Arhiepiscopiei Tomisului vor să ne facă să înţelegem că ei au ştiut dinainte ce va conţine respectivul act normativ?

 Adresa trimisă de Arhiepiscopia Tomisului Judecătoriei Medgidia din care reiese că o decizie din 2007 a fost luată în baza unei legi din 2008

Explicaţii care mai mult încurcă

După ce preotul Marius Mustaţă a atras atenţia instanţei asupra acestor acte dubioase, Arhiepiscopia Tomisului a revenit cu o adresă în care susţine că antedatările incriminate au fost făcute dintr-o eroare. Biserica susţine că de fapt decizia de oprire a activităţii Parohiei a fost luată pe baza unui articol dintr-un decret din 1949. 

Explicaţia aceasta atrage, însă, noi semne de întrebare. Articolul menţionat în rectificarea trimisă judecătorilor prevede doar că „Episcopul si Arhiepiscopul se bucură de toate drepturile prevăzute de sfintele canoane, statutul de faţă si regulamentele bisericeşti” şi nu aminteşte nimic de desfiin-ţarea de parohii sau protoerii. 

În schimb, în actul normativ din 2008, folosit în documentele considerate antedatate, se invocă articolul 88, care într-adevăr legiferează că arhiereul “numeşte, transferă şi revocă personalul bisericesc clerical şi neclerical în şedinţe ale Permanenţei Consiliului eparhial, cu respectarea normelor bisericeşti în vigoare; în cazuri de vinovăţie gravă poate opri de la săvârşirea celor sfinte personalul clerical din eparhia sa şi dispune, fără întârziere, cercetarea cazului”.

Alte documente cu semne de întrebare

Dar acestea nu sunt singurele acte semnate de arhiepiscopul Tomisului care sunt suspecte. Conform probelor anexate în dosarul penal al preotului Mustaţă, alţi doi duhovnici de la parohia Băneasa au fost transferaţi în 2007 în alte localităţi, pe baza aceleaşi hotărâri guvernamentale din 2008.„Arhiepiscopul Tomisului, în baza articolului 88, lit. n din HG 53/2008, a emis deciziile 357/2007 şi 335/2007″, scrie clar într-o adeverinţă emisă chiar de Arhiepiscopia Tomisului şi ataşată la caz în februarie 2011. 

Preotul Marius Mustaţă susţine că a depus la rândul său o plângere penală împotriva lui IPS Teodosie şi a Arhiepiscopiei Tomisului pentru aceste falsuri, dosar aflat acum în faza de cercetare. „De asemenea, am cerut strămutarea procesului de la Judecătoria Medgidia, tocmai pentru că aici IPS Teodosie are prea multă influenţă şi tot acest caz este o înscenare creată pe documente inventate”, a afirmat fostul paroh de la Băneasa.

DOSARUL PENAL AL LUI IPS TEODOSIE, DOI ANI DE TERGIVERSARE

IPS Teodosie nu este la primul dosar penal în care este cercetat pentru acte antedatate. În 2009, un reporter al României libere i-a cerut înaltei feţe bisericeşti să-l facă preot fără respectarea ca-noanelor ortodoxe. IPS Teodosie a acceptat şi, pentru a se acoperi cu documente, a decis să-l înmatriculeze mai întâi pe ziarist la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Uni-versităţii „Ovidius” Constanţa. Numai că fiind luna martie 2009, adică la mijlocul anului universitar, Arhiepiscopul Tomisului l-a pus pe unul dintre subordonaţi să emită o binecuvântare şi o re-co-man-dare scrise, pe numele jurnalistului, pe care le-a an-tedatat „septembrie 2010″. Cele două acte era obligatorii pentru dosarul de înscriere, care a fost ulterior înregistrat la secretariatul Facultăţii de Teologie Ortodoxă. Ulterior, pentru a-l face preot, IPS Teodosie a primit de la reporter, prin consilierul său de la acea vreme, 850 de euro.Tot prin consilierul său, arhiepiscopul i-a cerut ziaristului 5.000 de euro sub formă de împrumut. Investigaţia jurnalistică, filmată cu camera ascunsă, a fost prezentată în România liberă în mai 2009. Imediat după publicarea articolului, ÎPS Teodosie s-a ales cu un dosar penal pentru luare de mită şi instigare la fals. 

Numai că timp de doi ani, cazul s-a plimbat de la o instituţie la alta. De la Par-chetul de pe lângă Tribunalul Cons-tanţa, a trecut la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe motiv că cel cercetat face parte din înaltul cler al Bisericii Ortodoxe Române. Procurorii au început urmărirea penală împotriva arhiepis-co-pului, însă după câteva luni şi-au declinat competenţa către DNA, considerând că faţa bisericească a comis faptele ca decan al Facultăţii de Teologie şi nu ca preot. După încă un an şi jumătate, IPS Teodosie a fost scos de sub urmărire penală pentru fapte de corupţie. Apoi DNA Bucureşti a decis trimiterea dosarului, în ve-de-rea continuării cer-ce-tărilor pentru instigare la fals intelectual, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. Motivaţia este una uluitoare: „având în vedere calitatea învinuitului de membru al Înaltului Cler al Bisericii Ortodoxe Române cu rang de arhiereu”. Practic, după doi ani de tergiversări, dosarul a ajuns în acelaşi punct de unde a pornit.

Arhiepiscopia refuză dialogul

IPS Teodosie a refuzat să comenteze situaţia. “Arhiepiscopia are purtător de cuvânt, vă rog să vorbiţi cu dumnealui”, ne-a transmis arhiepiscopul Tomisului. Nici Neculai Poalelungi unul dintre preoţii care a semnat actele incriminate nu a dorit să răspundă întrebărilor noastre. „Nu vă e ruşine să sunaţi după ce înscenare i-aţi făcut Arhiepiscopului acum doi ani? Nu avem ce discuta”, a fost reacţia lui Neculai Poalelungi. 
De asemenea, Arhiepiscopia Tomisului ne-a trimis un comunicat oficial în care se precizează:„Activitatea aşa-zisă „jurnalistică”, dar defăimătoare pe care dumneavoastră şi publicaţia pe care o reprezentaţi aţi întreprins-o deliberat la adresa Arhiepiscopiei Tomisului şi a ierarhului său nu vă recomandă pentru transparenţă şi un posibil dialog constructiv şi folositor societăţii”.

Patru ani de conflict IPS Teodosie – Marius Mustaţă

Scandalul dintre preotul Marius Mustaţă şi Arhiepiscopul Tomisului a început în 2007. Preotul de la Băneasa l-a reclamat la DNA pe înaltul prelat şi susţine că acesta l-ar fi înlăturat abuziv din Cler după ce l-ar fi obligat să se înglodeze în datorii. Marius Mustaţă afirmă că, în 2004, IPS Teodosie l-a rugat să-l ajute să termine constructia unei mănăstiri la Dorna Arini, judeţul Suceava. Preotul ar fi adunat 100 de zidari şi i-a dus să lucreze la lăcaşul dinBucovina. Când lucrarea era aproape gata, precizează Marius Mustaţă, Arhiepiscopia Tomisu-lui nu ar mai fi trimis banii pentru plata muncitorilor. Preotul s-ar fi văzut nevoit să transfere 10.000 de lei din conturile Protoieriei Baneasa pentru a acoperi salariile muncitorilor revoltaţi. Ulterior Arhiepiscopia a considerat banii ca fiind delapidaţi şi a făcut plângere penală, imputându-i în total fraude de 100.000 de lei.

Data publicării: 1 Iulie 2011

Sursa: România liberă

http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/investigatii/clarvazatorul-teodosie-a-folosit-intr-un-document-oficial-din-2007-o-lege-care-a-aparut-abia-in-2008-230473.html#top_articol

De 1 Mai, la Vatican beatificare, la Lainici la proclamarea locala a canonizarii, păruială

 1 Mai 2011 este probabil o zi care nu va fi uitată de multi oameni.

Aproape două milioane de creştini au fost la Vatican, în piaţa San Piedro, pentru a asista la slujba de beatificare a Papei Ioan Paul al II-lea, la şase ani de la moartea sa.

A fost un eveniment absolut grandioas. Slujba de beatificare a fost ţinută de însuşi Papa Benedict al XVI-lea care la ora 11:35 a rostit formula de beatificare a lui Karol Vojtila (Papa Ioan Paul al II-lea).

Beatificarea înseamnă că persoana vizată primeşte titlul de “preafericit” şi s-a confirmat că a făcut un miracol.

De obicei, o persoană devine sfânt la cel puţin 50 de ani, procedura în cazul lui Ioan Paul al II-lea, a fost accelerată de actualul papă. Detalii despre beatificarea papei Ioan Paul al II-lea  se pot citi în multe locuri pe Internet, de exemplu:  http://www.ziare.com/international/papa/papa-ioan-paul-al-ii-lea-este-beatificat-duminica-urmareste-minut-cu-minut-1091553

Am să spun doar că pentru sanctificarea cuiva sunt necesare câteva etape.

  În general prima etapă nu începe mai devreme de 5 ani de la moartea persoanei vizate, e o perioadă de aşteptare care poate fi anulată de papa în funcţie. În această etapă lansată de episcopul local, candidatul primeşte titlul de “servitor al Domnului”.

Congregaţia pentru Cauzele Sfintilor, organism al Vaticanului analizează candidatura.

În etapa a doua, persoana candidat e declarată: “venerabilă”.

În a treia etapă, “beatificarea”, persoana e declarată  “preafericită”. Pentru asta e nevoie de un miracol. “Beatificare”, e un termen care provine din două cuvinte latine “beatus” (binecuvântat) şi “facere” (a face) şi reprezintă faptul că persoana se află în Rai şi are capacitatea de a interveni în favoarea celor care se roagă.

A patra etapă este “canonizarea” şi mecesită încă un miracol atestat. Prin miracol se înţelege de exemplu vindecarea unu caz în care medicina actuală se declară neputincioasă şi vindecarea nu poate fi explicată cu cunoştiinţele de din present. Uneri părţi de sanctificare durează mai nulte secole. La începutul Bisericii, era suficientă o aclamare.

Evenimentul petrecut la Vatican de 1 Mai este considerat în lume unul de o importanţă deosebită.

Ei, dar nu chiar în toată lumea.

De exemplu în tomânia s-a anunţat cu mare pompă că la mânăstirea Lainici avea să se petreacă un eveniment cun nu s-a mai văzut.

Gazeta de Sud anunţa la 30 Aprilie, nici mai mult nici mai puţin că mănăstirea Lainci va fi centrul Religiei. Deoarece acolo va avea loc slujba de canonizare a Sfântului Irodion. Evident că cel Mihaela Floroiu, autoarea  care a scris articolul ce poate fi văzut în continuare, nu înţelege ce scrie deoarece acest termen de “Sfânt” poate fi folosit abia după slujba de canonizare.

http://www.gds.ro/Gorj%20si%20Mehedinti/2011-04-30/Manastirea+Lainici,+centrul+religiei

Mănăstirea Lainici, centrul religiei

Autor: Mihaela FLOROIU

Cel mai important eveniment religios al acestui secol va avea loc duminică, 1 mai, la Mănăstirea Lainici: slujba de canonizare a Sfântului Irodion. La manifestare sunt aşteptaţi peste 15.000 de pelerini din toată ţara, dar şi preşedintele Traian Băsescu.

Slujba de canonizare a Sfântului Irodion este, fără îndoială, cel mai aşteptat eveniment religios al acestui an, şi va avea loc pe 1 mai, la Mănăstirea Lainici din judeţul Gorj. La slujbă vor participa Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Înalt Preasfinţitul Mitropolit Irineu al Olteniei, Mitropolitul Serafim al Germaniei, Mitropolitul Franţei, Mitropolitul Moldovei, ÎPS Teofan, Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu, arhiepiscopul Ioan al Covasnei şi Harghitei şi alţi ierarhi din România. Preşedintele PDL Gorj, Ion Ruşeţ, a declarat că preşedintele României, Traian Băsescu, este aşteptat duminică la Mănăstirea Lainici. 
„Este cel mai important eveniment religios al acestui secol. Este un eveniment secular pentru Mănăstirea Lainici şi pentru întreaga ţară. Sfântul Irodion a fost unul dintre marii stareţi ai monahismului românesc, care a strălucit în a doua jumătate a secolului trecut. În judeţul Gorj, a mai fost doar o singură canonizare până acum, cea a Sfântului Nicodim de la Tismana“, a spus stareţul Ioachim Pârvulescu de la Mănăstirea Lainici. De asemenea, tot duminică va avea loc şi sfinţirea noii biserici a cărei construcţie a început în anul 1990. Slujba va începe la ora 8.30 în curtea mănăstirii, unde a fost amenajată o scenă special pentru acest moment. 

Sau, de pe ziare.com  aflăm că:

http://www.ziare.com/social/biserica/sfantul-irodion-canonizat-la-manastirea-lainici-de-1-mai-1090881

Sfantul Irodion, canonizat la Manastirea Lainici, de 1 mai

Mii de credinciosi sunt asteptati de 1 mai la Manastirea Lainici, din Defileul Jiului, pentru a participa la slujba de canonizare a Sfantului Irodion. 

La slujba vor participa Preafericitul Parinte Patriarh Daniel, membrii Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, Inalt Preasfintitul Mitropolit Irineu, Mitropolitul Serafim al Germaniei, Mitropolitul Frantei si alti 30 de ierarhi din Romania. 
Acesta este unul dintre cele mai importante evenimente bisericesti de peste an si credinciosii sunt asteptati in numar cat mai mare. 
Moastele Cuviosului Irodion Ionescu se afla ingropate in curtea manastirii din Defileul Jiului. 
Irodion a fost staretul Manastirii Lainici in perioada 1852-1900, iar ramasitele sale pamantesti au fost descoperite in anul 2009.
Acest cuvios parinte a fost unul dintre marii stareti ai monahismului romanesc, care a stralucit in a doua jumatate a secolului trecut, tocmai de aceea Biserica Ortodoxa il va canoniza la 1 mai 2011.

Ei, dar treaba nu s-a desfăşurat nici pe departe cum trebuia, în ordine adică, credincioşii purtându-se  ca la supermarket când se dau mărfuri cu reducere de preţ, cum-necum  a apărut o busculadă.

Iată cam cum descrie “Opinia Timişoarei” evenimentul:

http://www.opiniatimisoarei.ro/lupte-la-manastirea-lainici-oamenii-s-au-calcat-picioare-ca-vandalii-drum-spre-altar/01/05/2011 

Lupte” la Manastirea Lainici. Oamenii s-au calcat in picioare, ca vandalii, in drum spre altar

In timp ce la Vatican multimea participa cu emotie si reculegere la beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea, la noi, la Manastirea Lainici de langa Targu Jiu, a fost, pe romaneste, omor.

Peste 5.000 de pelerini s-au calcat in picioare, dar nu pentru ca se imparteau mici si bere de 1 Mai. Se sfintea noua biserica si se canoniza cel care a fost staret aici inainte de 1900. Chiar daca inalte fete bisericesti, in frunte cu Patriarhul Daniel, oficiau slujba, enoriasii au intrat claie peste gramada in altar.

Credinciosii veniti cu miile aveau un singur tel: sa treaca prin altar. In afara de taina botezului – cand numai baietii sunt trecuti prin acest spatiu sacru – singura sansa pentru enoriasi ca sa intre in altar este momentul in care se sfinteste o biserica. La Manastirea Lainici, a fost ziua cea mare!

Pentru toata lumea s-au pregatit bucate din belsug: mii de sarmale, fasole cu costita, pui fripti, cozonaci si oua rosii. Dar de aceasta data, nu la mancare s-au inghesuit oamenii, ci la cele sfinte!

Patriarhul Daniel, plus mitropolitii Ardealului, Olteniei si Moldovei slujeau mai departe, cu evlavie. Il canonizau pe Sfantul Irodion, staret aici in secolul al XIX-lea. Moastele sale s-au gasit la manastire abia in urma cu doi ani.

Dupa ce si-au vazut visul cu ochii, oamenii s-au recules pe malul Jiului, la corturile cu mancare.

Dacă până aici am înţeles că a fost vorba de o canonizare şi de sfinţirea unei biserici, fapt care nu a prea a fost evidenţiat de presa electronică sau scrisă, de pe emaramureş.ro: http://www.emaramures.ro/Stiri/48500/CANONIZARE-PS-Iustin-Sigheteanu-participa-in-1-mai-la-slujba-de-canonizare-a-cuviosului-Irodion-de-la-Manastirea-Lainici-  ,  aflăm că doar în titlu e vorba de aşa ceva, din text aflăm că această canonizare şi, s-a întâmplat de fapt pe data de 29 Octombrie 2010 şi are ca dată de prăznuire 3 Mai. De fapt a fost vorba doar de proclamarea locală a canonizării Cuviosului Irodion de la Mănăstirea Lainici, ceea ce e cu totul altceva decât canonizarea în sine, un lucru cu mult mai mic în importanţă. 

CANONIZARE – PS Iustin Sigheteanu participa in 1 mai la slujba de canonizare a cuviosului Irodion de la Manastirea Lainici

29 aprilie 2011  

autor: Camelia Tocaci 

 Arhiereul vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramuresului si Satmarului, PS Iustin Sigheteanu, va fi prezent in 1 mai la proclamarea locala a canonizarii Cuviosului Irodion de la Manastirea Lainici, judetul Gorj. La ceremonie vor participa inalte fete bisericesti in frunte cu Patriarhul Romaniei, PF Daniel. 

Canonizarea Cuviosului Irodion de la Manastirea Lainici, duhovnicul Sfantului Ierarh Calinic de la Cernica, a avut loc in sedinta de lucru a Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din data de 29 octombrie 2010, stabilindu-se ca data de praznuire ziua de 3 mai. 

Cuviosul Irodion s-a nascut in 1821 la Bucuresti primind la botez numele de Ioan. La varsta de 20 de ani intra ca vietuitor la Manastirea Cernica, atras fiind de viata isihasta ce se traia aici, sub obladuirea staretului Calinic. In 1846 este tuns in monahism, primind numele de Irodion. 

Cuviosul Irodion a trait intre anii 1821 – 1900 si a fost timp de 41 de ani staretul Manastirii Lainici. Atat in timpul vietii sale pamantesti, cat si dupa trecerea la cele vesnice, Cuviosul Irodion a fost facator de minuni. Cunoscandu-se viata Sa plina de sfintenie, trupul acestuia a fost dezgropat pentru prima data in anul 1907. Moastele Sale s-au gasit intregi, dar au fost asezate inapoi in mormant. Trupul sau a fost redescoperit in 2009. 
Duhovnic al Sfantului Calinic de la Cernica, Cuviosul Irodion a fost numit de sfantul ierarh, pentru zelul sau duhovnicesc, „Luceafarul Manastirii Lainici”.

 Frumos …adică anunţăm una şi facem alta. Oare de ce se anunţă că importanţa evenimentului e mai mare decât e în realitate?

Să fie vorba de faptul că tocmai atunci urma să se petreacă beatificarea papei Ioan Paul al II-lea?

Am revăzut pe televiziunile de ştiri cum mai mulţte personae cunoscute între care şi, Dumnezeu să-l ierte, patrirhul Teoctist care îşi exprima bucuria pentru că Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al doilea vizitase România, evident nespunând că una din condiţiile ca BOR să accepte vizita papei a fost ca acesta să nu aibă pretenţia de a merge şi în Ardeal la Blaj… (Ghici de ce…)

Oare BOR a încercat cu această nouă acţiune să mascheze  evenimentul de laVaticanpentru ca pupila ortodoxului român să nu se spurce cu grandoarea acestuia?

E trist, nu spun că e vorba de şicanare ca de obicei, evenimentul de la Lainici  a revelat un lucru extreme de urât, credincioşii bifează aceste evenimente aproape propagandistice doar pentru că dă bine, dar nu se duc unde sunt chemaţi cu inima deschisă ci cu ea împietrită. LaVaticans-au putut vedea oameni lăcrimănd de emoţie, la Lainici s-au putu vedea vânătăi venite din enervarea dată de lipsa de profunzime a sentimentului că mersul acolo este benefic sufletului.

E trist e tare trist, evenimentele BOR, pelerinajele sudate, Catedrala Umilirii Neamului, comportamentul inadmisibil al unor preoţi i toate celelalte lucruri care se ascund sub poliala unei biserici conduse   de un fost colaborator a diabolicei Securităţi sunt cele care fac rău acestei biserici şi nu cum spun şefii BOR că această biserică este lovită din exterior. Răul nu îi e făcut BOR din exterior ci din interior tocmai de cei care o conduc.

E mare păcat ca sub masca pioşeniei să se ascundă priviri egoiste şi malefice.

Dumnezeu să-i ierte! 

SFÂNTA LUMINĂ de la Ierusalim: un MIRACOL creştinesc sau un TRUC chimic ?

Controversa SFINTEI LUMINI de la Ierusalim: MIRACOL creştinesc sau TRUC chimic

Aprinderea miraculoasă a Sfintei Lumini sau a Focului Sfânt este un ritual vechi de peste 1200 de ani care are loc, în Sâmbata Mare la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, cinstită de creştini ca fiind locul unde a fost răstignit şi înmormântat Iisus. Evenimentul este marcat în fiecare an de tensiuni dogmatice, biserica ortodoxă fiind împărţită în şase ramuri diferite, potrivit The Telegraph. Pe de altă parte, istorici şi credincioşi care au participat la ritual demontează miracolul la care participă anual mii de pelerini din toată lumea.

Punctul culminant al ritualul la care iau parte feţe bisericeşti de pretitundeni îl reprezintă momentul în care Patriarhul Ierusalimului intră în Capela Îngerului cu patru mănunchiuri a câte 33 de lumânări neaprinse. El este închis în încăperea în care se află mormântul lui Iisus după ce aceasta este inspectată pentru a se asigura că nu există în interior nicio sursă de foc. Potrivit ritualului, Patriarhul înconjoară de trei ori mormântul şi îngenunchează în faţa dalei de marmură care îl acoperă. Apoi, el se roagă pentru pogorârea Sfintei Lumini. După ce lumânările sunt aprinse miraculos, precum susţin înalţii bisericii, Focul Sfânt este împărţit miilor de credincioşi care se înghesuie în centrul vechi al oraşului. Lumina de la Ierusalim ajunge în 13 ţări ortodoxe, printre care şi România.

În fiecare an, credincioşii se strâng în faţa Bisericii Sfântului Mormânt pentru a lua lumină

Cu toate acestea, miracolul de la Ierusalim a stârnit de-a lungul anilor mai multe controverse. Scepticii pun la îndoială proprietăţile Sfintei Lumini despre care se spune că nu provoacă arsuri. De asemenea, Biserica Catolică şi cea Protestantă nu recunosc autenticitatea ritualului. În 1238, Papa Grigore al IX-lea a denunţat Lumina Sfânta ca fiind o fraudă.

În 2001, Soukias Tchilingirian, un armean apropiat bisercii a declarat că Sfânta Lumină “nu este un miracol. Preoţii greci aduc o lampă care arde de peste 1500 de ani. Ea este folosită pentru a aprinde Focul Sfânt. Pentru pelerinii credincioşi care vin din toată lumea este un miracol, o lumină din Ceruri, însă nu şi pentru noi. Desigur, sursa focului este simbolică”, a povestit bărbatul.

Fenomenul a mai fost explicat prin proprietatea unor substanţe de a se autoaprinde la o anumită temperatură. Spre exemplu, fosforul alb începe să ardă la 34 de grade. În 2005, Michael Kalopoulos, un scriitor şi istoric grec a demonstrat în cadrul unei emisiuni televizate cum pot fi aprinse “miraculos” lumânările cu ajutorul fosforului alb.

Pentru conformitate:

http://www.gandul.info/international/controversa-sfintei-lumini-de-la-ierusalim-miracol-crestinesc-sau-truc-chimic-8185543

Papa binecuvântează omenirea: Cristos înviat să deschidă calea libertăţii, a dreptăţii şi a păcii – Mesajul pascal “Urbi et Orbi” 2011

 În Duminica Paştelui 2011, 24 aprilie, papa Benedict al XVI-lea a prezidat Sfânta Liturghie solemnă la altarul din faţa bazilicii vaticane începând de la ora 10.15. Şi anul acesta la altar a fost prezentă, adusă din Capela Sfântul Laurenţiu de la Sacla Santa străvechea icoană „aheropita” – în traducere „nefăcută de mână de om” – a Preasfântului Mântuitor. S-a celebrat vechiul rit „Resurrexit”, de aceea la începutul Liturghiei diaconii au deschis uşile pentru a arăta icoana Preasfântului Mântuitor adunării credincioşilor şi Sfântului Părinte. Apoi un diacon a cântat versetul „Surrexit Dominus vere et apparuit Simoni”- „Domnul a înviat cu adevărat şi s-a arătat lui Simon”, lui Petru. Este străvechiul rit al întâlnirii lui Cristos cel Înviat cu Petru, şi acum cu succesorul lui Petru, episcopul Romei. De asemenea, având în vedere că şi anul acesta creştinii din Orient şi Occident sărbătoresc Paştele la aceeaşi dată, un cor ortodox a cântat Stihirile Învierii din Liturgia bizantină. Omilia a fost înlocuită cu Mesajul pascal.

La ora 12 din balconul central al bazilicii vaticane Benedict al XVI-lea asistat de cardinalii diaconi Jean-Louis Tauran şi Raffaele Farina a pronunţat tradiţionalul Mesaj pascal, urmat de urările de Paşti în diferite limbi şi de binecuvântarea apostolică „Urbi et Orbi”, oraşului Roma şi lumii.

„Cristos a înviat”: după două mii de ani continuă să răsune vestea care a schimbat istoria. O miriadă de flori, oferite de Olanda, inundă Piaţa Sfântul Petru creând o sugestivă armonie de culori. Cosmosul întreg se bucură – spune Papa – implicat în primăvara omenirii” răscumpărate de Isus. Culorile dominante sunt mereu galbenul şi albul, care simbolizează lumina şi bucuria mesajului pascal, pe lângă faptul de a fi culorile steagului vatican. Multe şi felurite soiuri de flori: de la trandafiri la crini şi lalele, narcise, zambile şi o gamă variată de arbuşti şi plante de grădină.
Cum s-a spus, anul acesta Paştele catolic şi ortodox coincid. Astfel după proclamarea Evangheliei un cor ortodox a intonat în faţa lui Benedict al XVI-lea o cântare bizantină.

Puţin după ora 12 papa Benedict al XVI-lea a pronunţat Mesajul pascal din balconul central al bazilicii betrine:
“In resurrectione tua, Christe, caeli et terra laetentur – În învierea ta, o, Cristoase, să se bucure cerurile şi pământul (Lit. Orelor).
Dragi fraţi şi surori din Roma şi din lumea întreagă!
Dimineaţa Paştelui ne-a readus vestea străveche şi mereu nouă: Cristos a înviat! Ecoul acestui eveniment, pornit de la Ierusalim cu douăzeci de veacuri în urmă, continuă să răsune în Biserică, care poartă vie în inimă credinţa vibrantă a Mariei, Mama lui Isus, credinţa Magdalenei şi a celorlalte femei, care cele dintâi au văzut mormântul gol, credinţa lui Petru şi a celorlalţi Apostoli.

Până astăzi – chiar în era noastră de comunicaţii ultratehnologice – credinţa creştinilor se bazează pe acea vestire, pe mărturia acelor surori şi fraţi care au văzut cei dintâi piatra rostogolită şi mormântul gol, apoi mesagerii misterioşi care atestau că Isus cel Răstignit înviase; apoi el însuţi, Învăţătorul şi Domnul, viu şi ‚tangibil, apărut Mariei din Magdala, celor doi ucenici de la Emaus, în fine la toţi cei unsprezece reuniţi în Cenaclu ( Cf Mc 16,9-14).
• Învierea lui Cristos nu este rodul unei speculaţii intelectuale, al unei experienţe mistice: este un eveniment, care desigur depăşeşte istoria, dar care se întâmplă într-un moment precis al istoriei şi lasă în ea o amprentă indelebilă. Lumina care a orbit paznicii puşi să supravegheze mormântul lui Isus a traversat timpul şi spaţiul. Este o lumină diferită, divină, care a despicat întunericul morţii şi a purtat în lume strălucirea lui Dumnezeu, splendoarea Adevărului şi a Binelui.

Aşa cum razele soarelui, primăvara, fac să iasă şi să se deschidă mugurii pe ramurile arborilor, la fel iradierea care se desprinde din Învierea lui Cristos dă forţă şi semnificaţie oricărei speranţe umane, oricărei aşteptări, dorinţe, proiect. De aceea, cosmosul întreg se bucură astăzi, implicat în primăvara omenirii, care se face interpreta imnului tăcut de laudă al creaţiei. Aleluia pascal, care răsună în Biserica pelerină în lume, exprimă tresăltarea de bucurie silenţioasă a universului, şi în primul rând năzuinţa fiecărui suflet omenesc deschis în mod sincer spre Dumnezeu, mai mult, recunoscător pentru nemărginita sa bunătate, frumuseţe şi adevăr.

„De învierea ta, o Cristoase, să se bucure cerurile şi pământul”. La această invitaţie de preamărire, care se înalţă astăzi din inima Bisericii, „cerurile” răspund pe deplin: cetele îngerilor, ale sfinţilor şi fericiţilor se unesc unanim în tresăltarea noastră de bucurie. În Cer totul e pace şi veselie. Dar nu este aşa, pe pământ! Aici, în această lume, aleluia pascal este încă în contrast cu plânsetele şi strigătele care provin din atâtea situaţii dureroase: mizerie, foame, boli, războaie, violenţe. Şi totuşi, tocmai de aceea Cristos a murit şi a înviat! A murit şi din cauza păcatelor noastre de azi, şi a înviat şi pentru răscumpărarea istoriei noastre de azi. 
• De aceea, acest mesaj al meu vrea să ajungă la toţi şi, ca anunţ profetic, în primul rând la popoarele şi comunităţile care suferă o oră de pătimire, pentru ca Cristos Înviat să le deschidă calea libertăţii, a dreptăţii şi păcii.

Să se poată bucura Pământul care, cel dintâi, a fost inundat de lumina Celui Înviat. Strălucirea lui Cristos să ajungă şi la Popoarele din Orientul Mijlociu, pentru ca lumina păcii şi demnităţii umane să învingă întunecimile divizării, urii şi violenţelor. În Libia diplomaţia şi dialogul să ia locul armelor şi să favorizeze, în actuala situaţie conflictuală, accesul ajutoarelor umanitare la cei care suferă consecinţele confruntării. 
• În ţările din Africa de nord şi din Orientul Mijlociu, toţi credincioşii – şi în special tinerii – să se străduiască pentru a promova binele comun şi pentru a construi societăţi, în care sărăcia să fie înfrântă şi orice alegere politică să fie inspirată de respectul faţă de persoana umană. 

Celor evacuaţi şi refugiaţi, care provin din diferite ţări africane şi au fost constrânşi să lase afectele cele mai dragi să le parvină solidaritatea tuturor;
• oamenii de bună voinţă să fie luminaţi să deschidă inima pentru primirea lor, pentru ca în mod solidar şi concertat să se poată veni în întâmpinarea necesităţilor imperioase ale atâtor fraţi; celor care se străduiesc în eforturi generoase şi oferă mărturii exemplare în această direcţie să le parvină încurajarea şi aprecierea noastră.

Să se poată reface convieţuirea civilă între populaţiile Coastei de Fildeş, unde este urgent să se întreprindă un drum de reconciliere şi de iertare pentru a îngriji răni profunde provocate de recentele violenţe. Poată găsi mângâiere şi speranţă pământul Japoniei, în timp ce înfruntă consecinţele dramatice ale recentului cutremur de pământ, şi ţările care în lunile trecute au fost încercate de calamităţi naturale care au semănat durere şi angoasă.
Să se bucurie cerurile şi pământul pentru mărturia celor care suferă contradicţii, sau de-a dreptul persecuţii pentru propria credinţă în Domnul Isus.
• Vestea învierii sale victorioase să reverse în ei curaj şi încredere.

Dragi fraţi şi surori! Cristos înviat păşeşte înaintea noastră spre noile ceruri şi pământul nou (Cf Ap 21.1), în care în sfârşit vom trăi toţi ca o singură familie, fii ai aceluiaşi Tată. El este cu noi până la sfârşitul timpurilor. Să păşim în urma lui, în această lume rănită, cântând aleluia. 
• În inima noastră se află bucurie şi durere, pe faţa noastră zâmbete şi lacrimi. Aşa este realitatea noastră pământească. Dar Cristos a înviat, este viu şi păşeşte împreună cu noi. De aceea să cântăm şi păşim, credincioşi angajării noastre în această lume, cu privirea îndreptată spre Cer.

Tuturor un Paşte Fericit!

Apoi papa Benedict a adresat saluturi de sărătoarea Paştelui în 65 de limbi diferite, inclusiv în limba română, cu o pronunţare mai reuşită decât în trecut. I-am răspuns din studio, cu întreitul tropar pascal.
• Salut în limba Româna „Cristos a înviat!”.

Preluare de pe siteul Radio Vatican:

http://www.radiovaticana.org/rom/Articolo.asp?c=481409

Mesajul de Paşte 2011 al PF Lucian, preşedinte al Conferinţei Episcopilor Catolici din România

Scrisoarea pastorală a Preafericitului părinte LUCIAN, Arhiepiscop şi Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş şi Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolică) la mărita Sărbătoare a Învierii Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos

Lucian, prin harul şi mila Bunului Dumnezeu, Arhiepiscop Major, 

Onoratului cler împreună slujitor, cuvioşilor călugări şi călugăriţe, iubiţilor credincioşi greco-catolici şi tuturor creştinilor iubitori de Dumnezeu

Har vouă şi pace de la Cristos Domnul nostru cel Înviat din morţi!

Întâmpinăm şi în acest an mărita sărbătoare a Paştelui cu inima plină de bucurie şi cu pacea sufletească dătătoare de speranţă, cântând împreună cu Biserica:

“Învierea lui Cristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Isus, Unuia celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm, Cristoase şi sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim; că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim, numele Tău numim. Veniţi, toţi credincioşii, să ne închinăm sfintei Învierii lui Cristos.” (Catavasia Învierii)

În această însemnată Sărbătoare, preaiubiţii mei, ne regăsim cu toţii împreună în Biserică pentru a lăuda tainica lucrare a lui Dumnezeu, care L-a înviat pe Fiul Său din morţi şi pentru a ne face părtaşi luminii cereşti care luminează viaţa noastră a credincioşilor. Suntem aşadar, sub călăuza luminii care ne poartă spre întâlnirea cu Dumnezeu, în această împreună stare a noastră în adunarea liturgică, marcată de bucurie pentru Cel ce a biruit răul, păcatul şi moartea.

“E sărbătoare pe câmpie şi-n suflete e sărbătoare,
Învie firele de iarbă sub ploaia razelor de soare,
Sunt Paştile cele frumoase şi-n fire zvonul lor străbate,
Clopotniţa-şi îndoaie trudnic încheieturile uscate.
Veniţi toţi care suferiţi şi plângeţi sub larga’ntindere albastră,
Veniţi, veniţi, căci va să vie curând împărăţia voastră!” (Octavian Goga, din poezia: E sărbătoare)

Cu aceste îndemnuri fireşti la bucurie, izvorâte din atmosfera sărbătorii, în dorinţa de a gusta din plin semnificaţia Învierii Domnului, aş dori, iubiţi credincioşi, să parcurgem împreună într-un itinerar spiritual mărturia Scripturii referitoare la Înviere, aşa cum este redată de Sfântul Evanghelist Ioan în capitolul 20 al Evangheliei sale.

Credinţa este o ancoră tare a vieţii omului, care îl susţine, îl luminează şi îl transformă printr-un înnoit mod de a fi, de a gândi şi simţi. Fără credinţă, omul este mai sărac sufleteşte, mai singur şi mai străin, iar orizontul vieţii lui se întinde doar până la mormânt.

După mărturia Scripturii, Isus a fost răstignit pe cruce, a murit, a fost înfăşurat în giulgiu şi a fost pus în mormânt. Aceasta este experienţa comună a tuturor oamenilor, gustă moartea ca un destin de la care nu se pot sustrage. Pe intrarea mormântului lui Isus a fost pusă o lespede mare de piatră care sigila mormântul pentru totdeauna, şi împreună cu acesta, o viaţă exemplară trăită de Mântuitorul. Deşi era în mormânt, faptele, învăţăturile şi sfaturile lui Isus nu au murit odată cu El, ci au rămas în sufletele apostolilor şi a celor care L-au cunoscut şi însoţit, aşa cum amintirea unei persoane iubite rămâne în sufletul nostru cel puţin atât timp cât trăim. Amintirea cea mai vie a unei persoane este dragostea pentru ea care împleteşte în mireasma sublimului chipul ideal al celui pe care l-am cunoscut. Ea devine legătură care uneşte şi moartea nu separă persoanele ci doar trupurile lor însufleţite.

Pornind de la această experienţă comună a naturii omeneşti, vedem cum Maria Magdalena merge dis de dimineaţă la mormântul lui Isus, deşi era încă întuneric, mânată de dragostea pentru binefăcătorul ei şi vede piatra ridicată de pe mormânt. O nouă grijă şi încă o spaimă după cea trăită în Vinerea Mare, oare cine să-L fi luat pe Domnul? Unde L-au pus? Grijile şi încercările par a nu se mai sfârşi, ci mai mult se înmulţesc şi se amplifică în măsura în care dragostea faţă de Dumnezeu este mai sinceră şi interesul faţă de semeni este mai mare. Ce paradox!

Aceeaşi îngrijorare îi cuprinde pe cei doi apostoli ai lui Isus: Petru şi Ioan, care la auzul veştii aleargă şi ei la mormânt într-o cursă făcută mai mult cu inima, ca şi atunci când am vrea nu numai să ne convingem, dar şi să aflăm adevărul. Dragostea ne împinge şi adevărul ne atrage într-o măsură care depăşeşte logica şi deschide viaţa spre orizonturi noi percepute doar de inimă. Aceasta este dinamica credinţei care atrage şi în acelaşi timp împlineşte, nelinişteşte şi dă certitudini, dă răspunsuri dar le şi ascunde. Misterul lui Dumnezeu rămâne mai presus de mintea omenească fără să se ascundă în totalitate, ci se dezvăluie pe măsura căutării Lui în ceea ce omul identifică ca bine, frumos şi adevăr.

Apostolul Ioan ajunge mai repede la mormânt, dar nu intră, ci sosind Petru, intră în mormânt şi vede giulgiurile puse jos şi mahrama înfăşurată la o parte. Apoi, intră şi Ioan şi a văzut şi a crezut (v.8). Cei doi apostoli nu-L văd pe Mântuitorul, ci doar semnele morţii Lui, însă nu îşi aduc aminte de Scriptură, şi de faptul că Învierea era prevestită, ci se întorc la ai lor nedumeriţi, întrebători, dar şi edificaţi. Doar cel mai tânăr dintre apostoli, care se ştia iubit de Mântuitorul şi la rândul său Îl iubea, punându-şi viaţa în slujba unui ideal alături de Isus, vede semnele morţii abandonate şi crede. Nu crede pentru că mai întâi Îl vede pe Isus înviat, ci crede în absenţa lui pentru că inima îi spune mai mult decât ceea ce vede. Dragostea şi credinţa sunt complementare precum sufletul şi mintea care vede măreţia lui Dumnezeu în lucrările Sale, sintetizate în versurile cântării: Cerul şi marea, tot ce e în ea, sufletul, zarea şi inima mea, toate se-nchină Creatorului şi mulţumită îi dau Domnului.

Mormântul este gol, locul morţii se transformă în semnul vieţii pentru că Dumnezeu este Viaţă.

Apostolii se conving de Învierea Mântuitorului în seara aceleiaşi zile când închişi fiind de frica iudeilor, vine Isus în mijlocul lor cu salutul: pace vouă! Apoi le arată mâinile şi coasta Sa ca o garanţie a identităţii Lui. Ceea ce văd nu e închipuire şi nici sugestie colectivă, ci este Domnul Însuşi înviat din morţi. Scriptura ne spune doar că ei s-au bucurat, dar putem înţelege dincolo de bucuria firească ce s-a întâmplat în mintea şi sufletul lor. Ce transformare instantanee a minţii care are certitudinea, a omului care înţelege trecutul şi se înţelege pe sine în acea luminare fulgerătoare a sensului. Totul se leagă, de la cuvântul Scripturii cu promisiunea lui Dumnezeu, la viaţa personală cu aşteptările şi destinul ei. Totul capătă sens în lumina Învierii lui Cristos, viaţa şi moartea, binele şi răul, durerea şi fericirea. Din acest moment apostolii pot să vestească şi să mărturisească ceea ce din punct de vedere omenesc este imposibil, că Cel Răstignit a Înviat. Această experienţă unică le marchează întreaga lor viaţă, fiind de fapt şi punctul de plecare, naşterea Bisericii care este trimisă de Mântuitorul să vestească în întreaga lume şi la tot omul că mântuirea este posibilă.

Ioan Gură de Aur într-un comentariu pe care îl face la întâia Epistolă către Corinteni, surprinde bine şi elocvent ceea ce s-a întâmplat în sufletul apostolilor odată convinşi de învierea Mântuitorului:

“Cum putea să le vină în minte celor doisprezece oameni săraci şi ignoranţi, care şi-au petrecut viaţa pe râuri şi lacuri, să întreprindă o astfel de operă? Poate că ei niciodată nu au intrat într-un oraş sau într-o piaţă publică şi atunci cum s-au gândit să înfrunte lumea întreagă? Că au fost fricoşi şi speriaţi o afirmă în mod clar cine a scris despre viaţa lor fără să disimuleze sau să ascundă defectele lor, ceea ce constituie o garanţie majoră a veridicităţii celor spuse. Acesta, deci, povesteşte că atunci când Isus a fost arestat după ce făcuse atâtea minuni, toţi apostolii fugiseră. Cum se explică deci că aceştia nu au ştiut să reziste unui grup de iudei, atunci când Isus era în viaţă, în timp ce zăcând El mort şi îngropat şi potrivit necredincioşilor nu a înviat, şi deci nu putea să vorbească, cum au primit de la El atâta curaj de a se dezlănţui victorioşi în întreaga lume? Nu ar fi trebuit oare să spună: şi acum…? Nu a putut să se salveze pe Sine însuşi, cum va putea să ne apere pe noi? Nu a fost în stare să se protejeze pe Sine, cum va putea să ne ţină de mână dacă e mort? În viaţă nu a reuşit să cucerească nici măcar o naţiune şi noi doar cu numele Lui va trebui să cucerim lumea? Nu ar fi oare o nebunie nu să te implici într-o asemenea operă ci doar să o gândeşti? Este evident deci, că dacă nu L-ar fi văzut înviat şi nu ar fi avut dovada inconfundabilă a puterii Sale, nu s-ar fi expus la atâta risc.” [1]

Iubiţi credincioşi,

Participând astăzi la sfânta şi dumnezeiasca Liturghie în acest luminat praznic, mărturisim fiecare dintre noi legătura profundă şi tainică care există între Cristos cel Înviat şi noi credincioşii. Deşi este un eveniment unic, Învierea Domnului nu aparţine doar istoriei şi trecutului, ci şi prezentului prin chemarea permanentă la reînnoirea vieţii. Sfintele Taine ale Bisericii nu sunt altceva decât semnele vizibile ale harului lui Dumnezeu care îmbracă diferitele realităţi ale vieţii pe care o sfinţeşte.

Arhieparhia noastră a dedicat acest an Sfintei Taine a Căsătoriei, în dorinţa de a ne reaminti învăţătura Bisericii şi de a reîmprospăta memoria credincioşilor, a soţilor şi soţiilor, prin aprofundarea sfintei Taine pe care au primit-o la căsătoria religioasă.

Timpul istoric pe care îl parcurgem, denumit şi postmodernitate, este marcat şi de un relativism şi subiectivism acerb, care refuză orice instanţă morală obiectivă în ordonarea valorilor şi supune totul convenienţei arbitrare. Acest context îşi lasă amprenta asupra stabilităţii familiei şi asupra mentalităţii tinerilor care se pregătesc pentru viaţa de familie, considerată şi trăită doar în dimensiunea ei istorică, fără referinţă la sacralitatea dobândită prin Taina Căsătoriei. Ori credinţa noastră în Învierea lui Cristos fundamentează tocmai legătura noastră cu Dumnezeu care ne-a descoperit şi dovedit dragostea Sa pentru noi prin moartea şi Învierea Fiului Său. Noi, creştinii, suntem înrădăcinaţi prin botez pe această nouă realitate care ne permite trăirea unei dimensiuni noi în care viaţa este configurată şi hrănită de dragostea lui Dumnezeu. Nu putem să trăim ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat, ci tocmai faptul că aparţinem Bisericii, mărturisindu-ne creştini ne obligă la referinţa fundamentală: legătura dintre Cristos şi Biserică. De altfel, această referinţă stă la baza Tainei Sfintei Căsătorii aşa cum Sfânta Scriptură consemnează în Epistola către Efeseni 5,21-33.

În aceste versete legătura de iubire dintre soţi este văzută în contextul mai larg al iubirii pe care o are Cristos faţă de Biserica Sa. Aşa precum El s-a dat pe Sine însuşi pentru ea, şi prin jertfa Sa de pe cruce a dat viaţă Bisericii, adică nouă credincioşilor, la fel şi iubirea dintre soţi este actualizarea şi participarea la acest dar.

“Supuneţi-vă unii altuia, întru frica lui Cristos. Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului, pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Cristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor şi este (…) Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Cristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea (…) Cel ce-şi iubeşte soţia pe sine se iubeşte, căci nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său, ci fiecare îl hrăneşte şi îl încălzeşte, precum şi Cristos Biserica (…) Taina aceasta mare este; iar eu zic în Cristos şi în Biserică” (v.21-32)

Sfântul apostol Pavel, dând sfaturi soţilor creştini, foloseşte termenii de supunere şi iubire ca termeni sinonimi pentru a sintetiza atitudinea reciprocă a soţilor în trăirea vieţii de familie. Supunerea nu presupune o înjosire, ci o referinţă la o instanţă superioară, într-o ierarhie care Îl are în vârf pe Dumnezeu, aşa cum iubirea nu este o împlinire egoistă a unei nevoi, ci mai curând o dăruire totală şi gratuită în aceeaşi linie ierarhică, dar de data aceasta pornind de la Dumnezeu spre om. Supunerea şi iubirea se referă la ambii soţi în dialogul demnităţii personale care oglindeşte fiinţa profundă a omului de chip şi asemănare cu Dumnezeu.

În perspectiva creştină, căsătoria este una dintre cele şapte Taine întrucât legătura de iubire şi respect dintre soţi face referinţă, este semn şi actualizare a unei iubiri globale şi totale a lui Cristos faţă de Biserică. Biserica este susţinută în istorie de această jertfă de iubire statornică şi permanentă şi este oglindită de atâtea familii demne care îşi trăiesc viaţa în fidelitate până la sfârşit. De aceea, mă gândesc cu multă recunoştinţă la toate acele familii, care deşi sunt în nevoi, nu se lasă copleşite de povara lipsei, ci luptă împreună pentru un scop comun. În aceeaşi cinste rămân soţii care trec peste divergenţele inerente şi dificultăţile opiniilor contrare, privind la binele comun şi la binele copiilor.

Biserica este familia lărgită a noastră a tuturor iar comunităţile parohiale sunt o extensie a familiei domestice care trăieşte din credinţă. Ar fi de dorit ca viaţa în comunitatea parohială să fie mereu însufleţită de spiritul de slujire şi de colaborarea cât mai strânsă dintre credincioşi, care să se susţină reciproc în toate bucuriile şi încercările vieţii.

Iubiţi credincioşi,

O comunitate răvăşită de neîncrederea membrilor care o compun, este o comunitate suferindă. Sunt mulţi factori care cauzează o atare atitudine, dar aş menţiona în special unul şi anume: lipsa de credinţă sau credinţa imatură.

Continuând cu itinerarul nostru spiritual aşa cum este sugerat de textul biblic pe care l-am propus la început, remarcăm drumul anevoios al apostolilor de a crede în Înviere. Acest drum este sintetizat şi reprezentat de atitudinea apostolului Toma, care la arătarea Mântuitorului în seara aceleiaşi zile, nu era prezent în comunitatea celor unsprezece. Deşi i se spune cu convingere şi însufleţire: “L-am văzut pe Domnul” (Io 20,25), el nu se încrede în spusele fraţilor săi, ci doreşte să se convingă el însuşi nemijlocit şi direct: “dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” (v.25). Atitudinea de neîncredere în semeni, în ceilalţi, umbreşte serios autenticitatea raportului uman. O familie, o comunitate şi o societate dacă se bazează pe încredere creşte armonios şi respectul dintre oameni este o consecinţă a ei. În caz contrar, totul se năruie, iar dubiul şi frica pun stăpânire pe sufletul omului. Societatea românească în ansamblul ei este divizată şi adversitatea prevalează dialogului. Neîncrederea se naşte din minciună şi injustiţie şi este alimentată de interesul propriu sau de grup. Ca atitudini în sine, acestea sunt grăitoare pentru o societate care se revendică a fi creştină şi sunt contrazise de experienţa de credinţă autentică.

După alte opt zile, în următoarea Duminică, atunci când apostolii erau din nou împreună, Isus se arată din nou comunităţii şi îl invită pe Toma să creadă, să se convingă aşa precum el se aştepta: “Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios” (v.27). De data aceasta, asistăm la o emoţionantă şi profundă mărturisire de credinţă, profesată de apostolul surprins şi convins: “Domnul meu şi Dumnezeul meu!” (v.28). Această mărturisire de credinţă îi permite Mântuitorului să definească o nouă fericire destinată cititorilor Scripturii: “Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” (v.29).

Credinţa este mediată de mărturia apostolilor şi de continuitatea Bisericii, nu este rodul exaltării religioase sau psihologice, ci este mai curând o victorie a lui Isus Înviat asupra dubiilor scepticilor şi necredincioşilor. Dovada elocventă a Învierii Domnului este comunitatea creştină adunată în Biserică în toate duminicile şi sărbătorile de peste an. De aceea, Vă îndemn părinteşte să Vă amintiţi mereu de ziua Domnului, cinstind-o prin participarea la Sfânta Liturghie şi prin cultivarea unei atitudini frăţeşti bazată pe încredere. Mărturia grăitoare în apostolat şi în societate este exemplul personal şi cel comunitar, care pot să îi apropie pe cât mai mulţi de credinţă şi Biserică.

Cu aceste gânduri, iubiţi fii sufleteşti, Vă însoţesc în rugăciune pe fiecare dintre Dumneavoastră, familiile şi pe cei dragi ai Dumneavoastră. Mă alătur cu compasiune de cei bolnavi şi sunt alături de cei singuri.

Vă dorim tuturor Sărbători Sfinte şi binecuvântate, alese haruri cereşti şi bucurie deplină în Domnul Isus cel Înviat din morţi!

Cristos a Înviat!

Sursa: Radio Vatican

http://www.radiovaticana.org/rom/Articolo.asp?c=481305

Toa’ăşu Sifonaru a decedat, reuniţi Ardealul

Câte mitropolii încap în Ardeal?

Soarta Mitropoliei Clujului e problematică după moartea ÎPS Bartolomeu. Sinodul ar putea decide desfiinţarea ei.

“Ardealul este una şi nu-l putem împărţi în două şi, mai ales, inegal: unul să aibă tot şi altul nimic”. Aceasta e declaraţia pe care ÎPS Laurenţiu Streza, mitropolitul Ardealului, a făcut-o ieri pentru EVZ, declaraţie care rezumă argumentele în favoarea desfiinţării Mitropoliei de la Cluj. Acesta a refuzat să detalieze planurile cu privire la modul în care Biserica Ortodoxă va fi organizată din punct de vedere administrativ în Ardeal, pe motiv că e prematur atâta vreme cât ÎPS Bartolomeu Anania nu a fost încă înmormântat. “Iar despre morţi numai de bine”, a spus ÎPS Laurenţiu.

Mitropolitul de la Sibiu a admis însă că problema existenţei a una sau două mitropolii în Ardeal este foarte probabil să fie discutată peste două săptămâni de Sfântul Sinod, care se va întruni în şedinţa obişnuită, în perioada 14-16 februarie.

“Sfântul Sinod e parlamentul bisericesc. El va decide care variantă e mai bună pentru Biserică”, a precizat acesta.
Soarta Mitropoliei Clujului va fi, practic, tranşată în curând, înainte de a se alege un nou titular pentru scaunul arhiepiscopal de acolo. În funcţie de rezultatul demersului ÎPS Laurenţiu, care, după cum susţin surse din interiorul BOR, va face personal această propunere Sfântului Sinod, se vor face apoi jocurile şi pentru succesorul lui Anania.

ÎPS Laurenţiu a votat pentru Cluj în 2005 Mitropolia Clujului a fost înfiinţată pe 4 noimebrie 2005, la doar o zi după ce ÎPS Laurenţiu Streza a fost ales mitropolit al Ardealului. Pe locul rămas vacant după moartea ÎPS Antonie Plămădeală, Streza a candidat împotriva ÎPS Andrei Andreicuţ, care avea susţinerea ÎPS Bartolomeu şi chiar a PF Teoctist. Susţinut de actualul patriarh Daniel, care pe atunci era mitropolit la Iaşi, Streza a avut o victorie spectaculoasă. A doua zi, odată cu validarea alegerii sale, Sinodul a decis însă să-l lase cu doar două din cele şase eparhii din Ardeal.

Surse sinodale dezvăluiau că, nemulţumit de rezultat, ÎPS Bartolomeu l-a convins peste noapte pe PF Teoctist să înfiinţeze la Cluj o mitropolie, care să controleze practic Ardealul, pentru a-l lăsa fără putere pe Streza. Ulterior, s-a aflat că, în iureşul evenimentelor şi al presiunilor, însuşi ÎPS Laurenţiu a votat în favoarea înfiinţării unei noi mitropolii, iar cele două voturi împotrivă le-au aparţinut actualului patriarh şi PS Damaschin al Sloboziei, care a decedat în urmă cu doi ani.

În pofida protestelor credincioşilor de la Sibiu şi chiar a unui proces deschis Sinodului în care avocat a fost Antonie Iorgovan, Adunarea Naţională Bisericească a validat şi ea înfiinţarea noii mitropolii, după o pledoarie insistentă a unuia dintre membrii de atunci, Constantin Bălăceanu-Stolnici. ÎPS Bartolomeu a avut inclusiv sprijinul politic al PDL, exprimat răspicat de Emil Boc.

Argumentele istorice

Înainte de înfiinţarea la Cluj a unei noi mitropolii, ÎPS Bartolomeu s-a opus în Sinod înfiinţări unor alte mitropolii, cum ar fi cea a Tomisului, la Constanţa, sau cea a Bucovinei, la Suceava. Cât priveşte şi înfiinţarea, şi desfiinţarea unor mitropolii în istoria BOR există puţine exemple. În 1370 a fost înfiinţată o mitropolie a Severinul, desfiinţată însă după 1401, după cum este menţionat în “Istoria BOR”, apărută la Editura Trinitas în 2007.

De asemenea, în 1939, sub influenţa autorităţilor politice ale vremii, s-a dispus înfiinţarea unei noi mitropolii la Craiova, desfiinţată în 1945. În 1947, noua putere comunistă a reînfiinţat-o însă şi ea există şi astăzi.

Defiinţarea mitropoliei de la Cluj ar respecta deci, parţial, algoritmul istoric, ţinând cont şi de faptul că, la Cluj, până în 2006, nu a existat niciodată mitropolie. Începând din secolul XIV până în secolul XVVIII, Mitropolia Ardealului a avut sediul în mai multe locuri, din 1761 fiind stabilit la Sibiu.

Din 2006, de la înfiinţarea Mitropoliei Clujului, Mitropolia Ardealului mai are însă în componenţă doar două eparhii, Arhiepiscopia Sibiului şi Episcopia Covasnei şi Harghitei, al cărei titular, PS Ioan Sălăjan e văzut astăzi ca un potenţial succesor al lui Bartolomeu.

Continuarea articolului pe SITE-ul EvZ http://www.evz.ro/index.html

Autor: Mirela Corlăţean

Publicat de EvZ, Miercuri, 02 Februarie 2011:

http://www.evz.ro/detalii/stiri/cate-mitropolii-incap-in-ardeal-920002.html

Nota BLUE:

Bravo Mirela Corlăţean pentru acest articol.

Oferta S.C. BOR s.r.l.: Ai mălai, ai loc în Rai

După ce la vreme de criză, Biserica Ortodoxă a decis să-şi construiască monstruozitatea de catedrală, împrumutând sume uriaşe, acum a constatat va trebui să dea banii înapoi.

Uitând  că banul e ochiul dracului, se pare că BOR tinde să se transforme în societate comercială pursânge.

Dar, mai bine să-i dăm cuvântul Sfinţiei Sale preacuviosul Nicotin Corditul de la Sfânta Academie Caţavencu:

Lista completă a taxelor, impozitelor şi accizelor bisericeşti 2011

http://catavencu.ro/lista-completa-a-taxelor-impozitelor-si-accizelor-bisericesti-2011-38541

Pizza prosciutto et funghi, 15 lei, tricou “De Puta Madre”, 30 de lei, casă de piatră aprobată de Biserica Ortodoxă Română, 1.000 de lei. Cam asta e surpriza pe 2011 pe care Prefericitul Daniel şi băieţii din dealul Mitropoliei le-au pregătit-o enoriaşilor cărora le arde de căsătorie şi, mai mult decît atît, vor să o facă legal, ca să nu fie arătaţi cu degetul pe stradă şi daţi prin pene şi clei de mulţimea furioasă. Suma e una modică dacă ne gîndim că la Registrul Stării Civile, se percep doar 72 de lei, maxim 100, sîmbătă, duminică şi în zilele de sărbătoare, se vor tăia chitanţe sfinţite şi sacrificiul e pentru o cauză nobilă: Catedrala Mîntuirii Neamului. Iată cum bănuim că vor arăta şi restul taxelor din nomenclatorul fiscal bisericesc:

Căsătorie de probă – 1.100 lei
Căsătorie de interes – 1.500 lei
Taxă de vreme urîtă afară – 250 lei
Taxă de vreme frumoasă – 300 lei
Taxă de vreme frumoasă cu raze de soare, vînticel plăcut şi curcubeu – 350 lei
Mireasă tinerică – 150 lei
Mireasă bătrîioară- 200 lei
Doar partea cu coroanele şi învîrtit în jurul altarului – 450 lei
Naşă mare furnizată prin abilitatea BOR – 60 lei
Pupat icoane cu sfinţi importanţi – 100 lei buc.
Pupat icoane cu sfinţi secundari şi asociaţi – 45 lei buc.
Peste 5 invitaţi – 200 lei
Intre 5 şi 8 invitaţi – 250 lei
Peste 8 invitaţi – 330 lei
Lasere, fum, jocuri de lumini – 400 lei
Extra tămîie – 20 lei bulgărele
Dat din cădelniţă 1-10 ori – 220 lei
Dat din cădelniţă 10-20 ori – 250 lei
Extra cădelniţă – 40 lei pe pendulare
Sobor live – 450 lei
Sobor playback – 300 lei

Botez copil nou născut – 500 lei
Botez copil bătrîior – 700 lei
Suprataxă copil supraponderal – 50 lei
Acoperit căi respiratorii copil – 40 lei
Fără acoperire căi respiratorii – 20 lei
Apă călduţă şi curată în cristelniţă -30 lei
Apă refolosită de la robinet – 10 lei
Scăldat copil cu totul – 150 lei
Băgat copil doar cu vîrful în apă – 5 lei
Stropit copil cu pistolul cu apă – 2 lei
Topping mir – 4 lei
Ulei parfumat – 5 lei
Ulei de gătit – 2 lei
Taxă gemeni – 200 lei

Slujbă înmormîntare cu decedat – 800 lei
Slujbă înmormîntare fără decedat – 500 lei
Slujbă prin corespondenţă/telefon/Skype – 300/350/500 lei
menţiune “la loc cu verdeaţă” – 40 lei
menţiune “ţărînă din ţărînă” – 30 lei
“la dreapta Tatălui”- 80 lei
Slujbă cu sfîrşit optimist şi fericit – 100 lei
Slujbă cu sfîrşit – 80 lei

Exorcism clasic – 2.000 lei
Exorcism cu finalizare – 2500 lei
Exorcism de tip “Tanacu” – 200 lei
Efecte speciale în plus – 100 lei
Exorcism demon major atestat bisericesc – 2500 lei
Exorcism demon cu experienţă/ legiune demoni – 3000 lei
Exorcism demon minor neatestat bisericesc – 1900 lei
Atestare demon – 600 lei

Sfinţire imobil nou – 20 lei/m pătrat
Sfinţire imobile vechi, blocuri vechi – 30 lei/m pătrat
Sfinţire vilă – 5.000 lei, PROMOŢIE!!!
Sfinţire anexă/ garaj/ boxă bloc – 10 lei/m pătrat
Sfinţire coteţ – 5 lei
Sfinţire autoturism mai vechi de 5 ani – 500 lei
Sfinţire autoturism mai nou de 5 ani – 300 lei
Sfinţire autoturism peste 2.000 cm cubi – 800 lei

Spovedanie long/medium/short – 50/40/30 lei
Împărtăşanie – 80 lei
Ultima împărtăşanie – 100 lei
Împărtăşanie vin doagă/ Prince Mircea/ Bordeaux, şampanie – 10/30/100 lei

Iertare păcate – 150 lei
Iertare păcate medii – 200 lei
Iertare păcate grave (crimă, viol, pornografie, sex premarital, lumbago, skandenberg) – 500 lei
Rezervare loc Rai – 15.000 lei
Rezervare loc Rai fără scaun – 14.000 lei
Rezervare loc Purgatoriu – 8.000 lei
Rezervare ghena iadului, veşnicie – 500 lei/veşnicie

Am şi eu o propunere către Mult Preafericitul Daniel, General Manager  la S.C. BOR s.r.l. :

Multpreasfinte Părinte Daniel,

întru bunăstarea societăţii comerciale pe care cu onoare şi cunăcredinţă  o conduci am şi eu o mică şi umilă sugestie pentru care nu cer nici un alt drept de autor cu excepţia unui umil 1,5% din profit.

Este cunoscut faptul că la mănăstirile unde se nevoiesc  preacuvioaselă măcuţe vin fete tinere ca să îşi găsescă o cale spre viaţa grea, dar cuvioasă. E păcat să stea în perioada de noviciat aşa, doar în post şi rugăciune fără a aduce un folos material societăţii pe care Sfinţia Ta  cu onoare o conduci.

Astfel, tinerele şi cuvioasele domnişoare ar putea să facă un stagiu de prenoviciat în două trepte:

Mai întâi să îşi demostreze aptitudinile într-ale prea cuvioşeniei prin sfintele parcări ale patriei, unde să îşi aplice  mustrările asupra păcătoşilor şoferi prin sfînta smotoceală întru blegirea unui anumit şi păcătos organ. E drept că la Cartea Sfântă scrie că organul cu care ai păcătuit să fie tăiat, dar nu trebuie să fim atât de drastici, Domnul Însuşi a spus către oameni, creşteţi şi înmulţiţi-vă.

Apoi, după ce fetele vor înţelege cum e cu păcatele lumii să treacă într-o instituţie care se va organiza pe lângă sfintele mănăstiri. Aceste instituţii ar putea să se numească: BOR-Centru de penitenţă (B-ul venind de la cuvântul bordel evident)

Conform unor calcule destul de aprofundate, cuvioasele viitoare preacuvioase măcuţe, ar putea aduce Societăţii Comerciale BOR, venituri destul de consistente ca îşi poată construi mega sedii prin toate cătunele patriei.

P.S. Acele drepturi de autor nu vor trebui plătite în bani, mă mulţumesc cu un abonament pe viată la BOR-urile pentru penitenţă de pe lângă sfintele mănăstiri.

Amin

God shave you father,

Blue Păcătosu’

 

 

Ahiepiscopia Tomisului – O poveste cu din estul sălbatic cu vin, vie şi alte afaceri

Motto: In vino veritas: “Banu-i ochiul dracului”

Notă: Acest articol a fost  importat de pe Adevărul.ro

ÎPS Teodosie a pângărit sângele domnului

Autor: Alex Nedea

Publicat: Joi 18 nov 2010

Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a obţinut de la Guvern ferma Nazarcea în 2002

În 2002, Arhiepiscopia Tomisului, păstorită de Înalt Preasfinţitul Teodosie, a primit de la Guvernul Năstase ferma de la Nazarcea: 350 de hectare de viţă-de-vie şi pomi fructiferi. Pentru a intra în posesia fermei Nazarcea, reprezentanţii Bisericii au promis că vor ridica mai multe aşezăminte sociale. După opt ani nu au ridicat nimic. Doar au distrus.

Inginerul Popa mângâie orizontul cu palma. „De acolo până acolo e livada de piersici”. De sub cozorocul şepcii, omul priveşte „livada”: în iarba uscată, sutele de cioate stau în şir ca nişte braţe amputate. S-a ales praful de plantaţia  care aproviziona litoralul cu cele mai vestite piersici din ţară.

O mare parte din plantaţia de cireşi de aici a avut aceeaşi soartă. În urmă cu câteva săptămâni, o drujbă i-a retezat de la înălţimea unui om. Cel care tăiase nu a mai stat să se aplece. Inginerului Vasile Popa (63 de ani), om în toată firea, mai că îi vine să plângă.

„Această fermă era elita ţării, eram pe locul doi în ţară la calitate. Exportam în toată lumea”. Ca specialist agronom, a îngrijit 45 de ani plantaţiile de la ferma Nazarcea. Şi-ar fi dorit să apuce pensia înainte de anul 2002, când „au venit popii” şi a devenit angajatul Arhiepiscopiei.

Cum şi-a furat statul grădina de aur

Pentru ca preoţii din Constanţa să devină stăpâni peste ferma de la Nazarcea, Guvernul Năstase a trebuit să fenteze legea. Astfel s-a ajuns într-o situaţie bizară: statul a trebuit să vândă un bun, dar fără a primi bani din tranzacţie, ci oferind suma necesară cumpărării.

Intriga afacerii păguboase începe în Anul Domnului 2002. Atunci, Arhiepiscopia Tomisului avea să primească în folosinţă  350 de hectare de teren agricol  deţinute până atunci de societatea de stat Nazarcea-Ovidiu – S.A.

Tranzacţia însemna practic condamnarea societăţii la faliment întrucât terenurile cu livezi şi viţă-de-vie erau singurele active aducătoare de venit pe care le mai avea ferma constăţeană. Scopul pe care Arhiepiscopia Tomisului îl invocase pentru preluarea livezilor şi a podgoriei era creşterea acţiunilor de ajutorare socială.

Domeniul viticol Nazarcea a fost pus pe butuci de administratorii Arhiepiscopiei Tomisului  Foto: Mihai Ciobanu

Pentru început, Arhiepiscopia avea să realizeze o singură „binefacere” certă: disponibilizarea celor 250 de angajaţi la Nazarcea. Astăzi mai lucrează pe plantaţia preoţească şase muncitori. Şi aceia angajaţi la negru, după cum susţine fostul administrator, Nicolae Marghiol. Miluirea Arhiepiscopiei s-a făcut prin Hotărârea de Guvern nr. 300 din 2002, semnată de Adrian Năstase, în care se menţiona că se trece ferma în folosinţa Arhiepiscopiei.
Exista o problemă – Arhiepiscopia trebuia să cumpere activele, căci primirea lor  gratuită ar fi fost ilegală. Impedimentul avea să fie rezolvat printr-o şmecherie: în aceeaşi zi, Guvernul aprobă Hotărârea nr. 299, în care i se menţiona evaziv : „Se aprobă alocarea de la bugetul de stat a sumei de 300.000 de lei (100.000 de euro) Arhiepiscopiei Tomisului în vederea achiziţionării unui imobil”.

Nota de fundamentare din arhiva Secretariatului General al Guvernului înlătură însă misterul: pentru a fenta legea, Guvernul Năstase  aloca 300.000 de lei (100.000 de euro) Arhiepiscopiei pentru ca aceasta să îi dea tot Guvernului Năstase pentru cumpărarea fermei. Statul plătea cu o mână nişte bani pe care îi încasa cu cealaltă.

Afaceri în numele nevoiaşilor

Preoţii din Constanţa nu s-au mulţumit doar cu cele 350 de hectare de livadă şi viţă-de-vie primite în primăvara lui 2002. În toamna aceluiaşi an, reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului au bătut din nou la uşa Guvernului şi au cerut un şir lung de alte active: dormitoare, şoproane, magazii, cantine, sedii de fermă aflate încă în proprietatea păgubitei Nazarcea S.A.

Preoţii au poftit, iar Guvernul i-a servit. În septembrie 2002, acelaşi Adrian Năstase semnează trecerea în folosinţă gratuită  a Arhiepiscopiei a mai multor depozite. Tot atunci li s-au dat zeci de autovehicule şi utilaje: „tractoare – 39 de bucăţi, maşini agricole diverse, mijloace auto – 10 bucăţi”. Toate aceste utilaje parcă au intrat în pământ. „Există la fermă doar trei tractoare, pe care le-a cumpărat Arhiepsicopia. Eu nu am văzut aici niciun alt autovehicul sau utilaj”, spune fostul şef de fermă al Arhiepiscopiei Tomis, Vasile Popa.
„Utilajele au dispărut.

Le-au vândut cei de la Arhiepiscopie!”, susţine cu tărie fostul director de la fermă Nicolae Marghiol. La rândul lor, reprezentanţii Arhiepiscopiei  recunosc că au semnat pentru primirea utilajelor într-un proces-verbal încheiat în 2004 între Administraţia Domeniilor Statului şi instituţia bisericii. Numai că, în realitate, utilajele nu au mai ajuns la Arhiepiscopie, ci au fost vândute de lichidatorul Nazarcea S.A. La primirea averii de la Nazarcea, Arhiepiscopia Tomisului a promis că din veniturile fermei se vor construi mai multe adăposturi pentru nevoiaşi.

„Arhiepiscopia Tomisului a iniţiat un program de întemeiere şi dezvoltare a unor aşezăminte sociale în cadrul cărora se asigură asistenţă socială constând în oferirea de adăpost şi hrană (…), deziderate ce se vor realiza prin exploatarea adecvată a suprafeţei de teren transmise”. După opt ani, numărul „adăposturilor  sociale”, promise de Arhiepiscopia Tomisului la încheierea afacerii Nazarcea, este zero.

„Minunea” de la Tomis

Imagine din pliantul de promovare la export a vinului moştenit de preoţi în 2002

Podgoria de la Nazarcea era una dintre cele mai productive din Dobrogea. Însă viţa-de-vie, odată  ajunsă în proprietatea preoţilor, a avut aceeaşi soartă ca şi livezile. Zeci de hectare de vie  sunt îngropate în bălării pentru că nu au mai fost arate de ani întregi. Specialiştii de la Direcţia Agricolă Constanţa cunosc soarta pe care a avut-o podgoria ajunsă în proprietatea Arhiepiscopiei.
„Via e un fiasco total. Din ce am constatat la faţa locului nu s-a făcut aproape nimic: nu s-a arat, nu s-a stropit. E terminată, se usucă pe an ce trece. Este o vie în care nu s-a investit şi e normal să moară”, spune inginerul Ciami Tănase, de la Inspecţia pentru Control Tehnic Vitinicol din cadrul Direcţiei Agricole Constanţa.

Cifrele dezastrului se traduc astfel: producţia de vin în 2002, pe când via era încă îngrijită de angajaţii statului: 600.000 de litri de vin. Producţia 2010: 15.000 de litri de vin. „Anul acesta s-au recoltat cam 30 de tone de struguri. Din cele 175 de hectare de viţă-de-vie, mai sunt cam 70 de hectare de vie necompromisă. Nu s-a mai arat aici de trei-patru ani”, spune fostul şef de fermă Vasile Popa.

Omul îşi aminteşte că s-a dus să ceară bani de nenumărate ori la preoţii care, din 2002, s-au perindat pe acolo în calitate de administratori. Le-a spus că, fără să fie stropite şi arate,  plantaţiile mor, dar de fiecare dată i s-a zis că nu sunt bani. În primăvara acestui an, locul de administrator ocupat până atunci numai de preoţi a fost luat de fostul primar al comunei  Ciocârlia, Nicolae Marghiol. „Cel mai mare dezastru pe care l-am văzut de când sunt. Un dezastru-dezastru!”, descrie Marghiol situaţia fermei pe care a  administrat-o timp de şase luni.

„M-am cunoscut cu ÎnaltPreasfinţitul Teodosie la ziua mea de naştere şi mi-a propus postul de director, să vin să mă ocup de fermă”, povesteşte Marghiol. Cei doi se puteau întâlni foarte bine şi pe holurile Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Arhiepiscopul are un dosar pentru trafic de influenţă, iar Marghiol a fost  cercetat pentru deturnare de fonduri pe vremea când era primar.

Înalt preasfinţit cu dosar penal

Teodosie Petrescu a fost numit arhiepiscop al Tomisului în 2001 după ce a slujit ca episcop vicar al Bucureştiului. În 2009, un reporter incognito de la „România Liberă” i-ar fi dat mită petru a-i cumpăra susţinerea în tentativa de a deveni preot. Anul acesta, ANAF a pus sechestru pe mai multe bunuri ale Arhiepiscopiei, dar Teodosie a reuşit în doar o lună  să strângă un milion de euro şi să achite datoria.

„Biserica: bani şi politică, din episoadele anterioare

2 noiembrie. Ce fac preoţii cu un hotel primit ilegal? Evaziune – Arhiepiscopia Craiovei a primit de la Guvernul Tăriceanu un complex motelier cu 120 de locuri de cazare pe care le închiriază la negru.

28 octombrie. Afaceri cu credinţă într-o fostă cazarmă – Statul a cedat o fostă bază militară cu zeci de clădiri şi 60 de hectare de pădure unei parohii ortodoxe cu 80 de enoriaşi.

25 octombrie. Hoteluri instalate în Casa Domnului – Biserica a primit clădiri care depăşesc în total suprafaţa Casei Poporului

24 octombrie. Biserică, hoteluri şi restaurante – Ajutate de stat cu terenuri, hoteluri şi diverse imobile pentru activităţi sociale, bisericile s-au „reprofilat” pe activităţi turistice care aduc venituri instituţiilor religioase.

18 octombrie. Afaceri şi politică în numele Domnului – Cultele din România nu resimt efectele crizei economice. Facilităţile fiscale, fondurile imense alocate de stat şi afacerile derulate cu succes au adus profituri în conturile Bisericii Ortodoxe Române.

17 octombrie. Biserica face profit pe timp de criză – Preoţii au învăţat să scoată bani din orice: imobiliare, turism, agricultură, construcţii, editare de cărţi, energie şi chiar la bursă.

17 octombrie. Pomeni politice în cutia milei fără fund – În ultimii 20 de ani, statul a acordat Cultelor, de la buget, 784 de milioane de dolari, cea mai mare parte a sumei revenind BOR.

Vinul moştenit, vândut cu 7 euro sticla

11 noiembrie 2010. Un angajat al Arhiepiscopia Tomisului negociază cu un reporter incognito o tranzacţie cu vin

De mai bine de un an, pe site-ul Arhiepiscopiei Tomisului este postat un anunţ privind vânzarea unei cantităţi uriaşe de vin din producţia din 2002 şi 2003 de la Nazarcea. „Arhiepiscopia Tomisului deţine în proprietate o cantitate considerabilă de vin de calitate superioara (pentru export). Acesta provine din diferite soiuri de vie din Complexul Viticol Nazarcea”- aşa începe mesajul care scoate la vânzare 455 de mii de litri de vin.

Arhiepiscopia, faţă-n faţă cu Justiţia

Anul trecut, „Adevărul de Seară” Constanţa a solicitat Arhiepiscopiei Tomisului detalii referitoare la anunţul cu pricina, dar reprezentanţii biroului de presă au refuzat să difuzeze orice informaţie pretextând că vânzarea cantităţii uriaşe nu este de interes public. Pentru a afla detalii despre vinul produs de fosta fermă de stat trebuie să pretinzi că eşti un potenţial client. Imediat eşti invitat la Palatul Arhiepiscopal pentru degustare.

Testarea mărfii are loc chiar în biroul de asistenţă socială unde un angajat îţi toarnă vin în pahare în timp ce dă indicaţii unei colege: „Aşa, Riesling din 2003 să-l deschid un pic…”. Preţul vinului este mult peste cel al unuia obişnuit de pe piaţă: 7 euro pentru o sticlă de 750 de ml de vin din 2002 şi 6 euro pentru o sticlă din 2003. Asta înseamnă că doar de pe urma vinului rămas din anii de glorie ai fermei Nazarcea Arhiepiscopia obţine peste 4 milioane de euro.

„Adevărul” a solicitat  Arhiepiscopiei Tomisului un punct de vedere referitor la dezastrul în care a fost adusă imensa fermă de la Nazarcea. „Hotărârile nedrepte, date de justiţie au făcut ca până în anul 2008, să nu putem să ne exercităm drepturile prevăzute de H.G. 300/ 2002. În acest timp (…) terenurile agricole s-au degradat aproape în totalitate”, s-a rezumat să răspundă preotul Constantin Boc, reprezentantul instituţiei în relaţia cu presa. Din 2008 şi până acum terenurile continuă să se degradeze. În urmă cu o săptămână, reporterii „Adevărul” au găsit pomi  proaspăt tăiaţi în livadă.

“Hotărârile nedrepte, date de justiţie au făcut ca până în anul 2008, să nu putem să ne exercităm drepturile.”
Constantin Boc
purtătorul de cuvânt al
Arhiepiscopiei Tomisului

 

Pelerinajul ca sport naţional

Trei articole:

BUISNESS MAGAZIN http://www.businessmagazin.ro/actualitate/cluj-peste-60-000-de-pelerini-asista-de-sfanta-maria-la-slujba-de-la-manastirea-nicula-6897568

Cluj: Peste 60.000 de pelerini asistă, de Sfinta Maria la slujba de la Mănăstirea Nicula

Peste 60.000 de pelerini asista, duminica dimineata, la slujba de liturghie de la Manastirea Nicula, din judetul Cluj, care este oficiata de un sobor de 14 preoti si diaconi, in frunte cu episcopul vicar al Mitropoliei Clujului, Irineu Bistriteanul.

La finalul slujbei va fi citit un mesaj transmis credinciosilor de catre Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, IPS Bartolomeu, care lipseste din motive de sanatate.

La slujba sunt prezente si oficialitati locale si trei parlamentari de Cluj de la PSD si PNL.

Pelerinii au sosit la Nicula inca de vineri, iar in noaptea de sambata spre duminica au participat la ceremonia de inconjurare a bisericii, avand in fata lor preoti care au purtat icoana facatoare de minuni a Fecioarei Maria. Multi dintre credincioii prezenti au inconjurat pe coate si genunchi o capela de lemn aflata in curtea manastirii, rugandu-se pentru iertarea pacatelor.

MONITORUL DE SUCEAVA http://www.monitorulsv.ro/Ultima-ora-local/2010-08-15/Ceremonie-impresionanta-de-Sfanta-Maria-la-Sanctuarul-de-la-Cacica

Ceremonie impresionantă de Sfânta Maria, la Sanctuarul de la Cacica

Celebrarea Adormirii Fecioarei Maria la Cacica din acest an a fost catalogată atât de clerici, cât şi de credincioşi, ca un „eveniment istoric”. Copia uneia dintre cele mai celebre icoane ale Fecioarei Maria, „Madona Neagră” de la Czestochowa – Polonia, a fost restaurată şi reamplasată la locul ei, deasupra altarului din Sanctuarul de la Cacica. De asemenea, în faţa bisericii s-a dezvelit, ieri, o statuie din bronz a Papei Ioan Paul al II-lea.

În cursul zilei de sâmbătă, la Grota din spatele bisericii s-a binecuvântat un altar nou, apoi a fost oficiată liturghia de deschidere a pelerinajului la Sanctuarul Marian de la Cacica. Dezvelirea icoanei „Madona Neagră” a avut loc tot sâmbătă. Impresionant a fost numărul copiilor şi adolescenţilor care au participat la pelerinaj. Rectorul Sanctuarului Marian, parohul comunităţii catolice din Cacica, Romuald Bulai, ne-a declarat că la pelerinaj a numărat peste 1.100 de copii şi adolescenţi.

Ieri, după oficierea liturghiilor în limbile polonă şi germană, în piaţeta din faţa bisericii, în prezenţa a zeci de preoţi catolici şi a mii de credincioşi, Excelenţa Sa Primatul Emerit al Poloniei, Iosif Muszynski, şi E.S. Petru Gherghel, episcopul Diecezei Romano-Catolice Iaşi, au dezvelit statuia din bronz a papei Ioan Paul al II-lea. Monumentul, cu o înălţime de 2,2 m, a fost realizat de o artistă poloneză şi donat comunităţii din Cacica, de comunitatea din Rybnick din Polonia, cu care comuna suceveană este înfrăţită.

ADEVĂRUL.RO PITEŞTI http://www.adevarul.ro/locale/pitesti/Balciuri-Sfanta-Maria-Arges_0_317368403.html

Bâlciuri de Sfânta Maria în Argeş

Tiribombe, kitsch-uri, dar mai ales grătare cu mici sfârâind şi râuri de bere. De asta vor avea parte argeşenii care îşi vor petrece duminica la târgurile organizate cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului.

În fiecare an, pe 15 august se sărbătoreşte Adormirea Maicii Domnului, prilej pentru argeşeni să se mai dezmorţească şi să se bucure de mici şi un pahar de bere rece. La 15 kilometri de Piteşti, pe drumul spre Câmpulung, în localitatea Piscani se organizează anual un bâlci la care se adună sute de argeşeni.

“Târgul de la Piscani este unul cu tradiţie, care se organizează de peste 400 de ani. Înainte, la bâlci se venea cu butoaie, oale şi alte obiecte tradiţionale, iar în acest an vor fi peste 200 de vânzători cu dulciuri, îmbrăcăminte, fructe şi, în premieră, brânzeturi. Vin oameni atât din comună cât şi din împrejurimi, târgul fiind un loc de întâlnire pentru locuitori din Piteşti, Mioveni, Bălileşti, Purcăreni, Coşeşti”, spune Emilian Ciolan, primarul comunei Dârmăneşti.

Cel mai mare târg de Sfânta Maria se ţine la Curtea de Argeş, o dată cu zilele municipiului. Târgul meşterilor populari reuneşte 45 de artizani din toată ţara care vor oferi spre vânzare atât produse din ceramică, lemn, cât şi flori de mină şi produse lucrate manual din materiale textile.

Astăzi, tot la Curtea de Argeş, pe strada Râmnicu Vâlcea, va avea loc târgul tradiţional, cu parc de distracţii. Mii de credincioşi vin în fiecare an în pelerinaj la Mănăstirea Curtea de Argeş acolo unde se va sărbători hramul bisericii, ocazie cu care va fi oficiată slujba religioasă, iar moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia vor fi scoase din paraclis. Reprezentanţii arhiepiscopiei vor organiza şi o agapă creştinească, o masă la care sunt invitaţi toţi pelerinii.

————————–

Mă uit şi iar mă uit.

Prezenţă masivă, sărbătorească. Lumea plină de speranţa că făcănd gestul pelerinajului. Speranţă că Sfânta Maria  va rezolva animite probleme din viaţa de zi cu zi. Aş putea să pun pariu că mântuirea sufletului nu era tocmai pe unul din primele locuri în gândurile credicioşilor.

Prea multe nu cred că se pot comenta. Fiecare cu păsărica lui. Totuşi….

În primul caz, la Nicula, unde se zice că au participat 60.000 de credincioşi, oficialităţi locale şi politicieni PSD şi PNL, 14 preoţi dar a lipsit IPS Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.

Da. O singură chestie nu se spune. Cel care a scris articolul nu se întreabă cam ce părere o avea Sfânta Fecioară de faptul că acea mănăstire e unul din lăcaşurile de cult răpite de regimul oămunist de la greco-catolici şi dat spre folosinţă BOR. Poate boala ÎPS Mitropolitul Bartolomeu care l-a oprit să fi fost o modalitate de ale atrage atenţia că nu e bine să te rogi într-un lăcaş furat. Sau poate nu…

Al doilea caz. Nu am a spune decât că aud că acolo se arborează simboluri naţionale maghiare. Dar pentru că n-am văzut, nu bag mâna în foc. Tot sub rezerva lui, “am auzit” la Sanctuarul Maria de la Cacica   cică ar participa şi o mulţime de credincioşi ortodoxi veniţi de departe, de pe alte meleaguri ale ţării. Deh, dacă e departe e mai sfânt, ca să nu zic de faptul că în alte ocazii, catolicii nu sunt tocmai bine vozuţi de ortodocşi.

În cel de-al trilea caz vedem că se vorbeşte de un pelerinaj la Mănăstirea Curtea de Argeş unde s-a sărbătorit hramul bisericii, ocazie cu care moaştele Sfintei Filofteia au fost scoase din paraclis că deh, prinde bine, moaşte să fie.Cu cât oferta e mai bogată cu atât clientela devine mai darnăcă şi mai numeroasă.

În mintea unora, între 1Mai şi Adormirea Maicii Domnului nu e nici o diferenţă.

Am văzut şi la televizor cum unii erau pe acolo ca la picnic. Asta în noaptea de dinaintea sărbătorii. Deci cât încă mai era post.

Auzem manelele ieşind din difuzoare, vedeam farfuriile pline cu cărnării ce se lăfăiau pe mesele din material plastic, parcă simţeam mirosul apetisant al gătarelor şi mirosul de fum de ţigară. În loc de pioşenie, pe feţele oamenilor tolăniţi pa scaunele tot din material plastic ca şi mesele, se vedea obosela dată de ghiftuială şi de alcoolul consumat peste măsură.

I-am compătimit, dar nu pe cheflii. Ăia păreau fericiţi, pe sfinţii călugări. După o perioadă petrecută în post şi rugăciune probabil că mirosul grătarelor şi sunetul manelelor urlat în difuzoare le-a cam abătut gândul de la cele sfinte.

Probabil că după chef, oamenii au asiste şi la slujba respectivă. Cineştie, poate Sfânta Fecioară se va milostivi de ei să câştige la Loto, la Bingo, ori la poker. Ca să mai poată sărbători şi altădată.

Aşa, ca fapt divers mi-am amitit de unii care, loviţi de inundaţii ziceau că n-au ce face, aşa a vrut domnul. Da, o fi vrut.

De ce oare?

P.S. Din fericire se spune că nu putem noi greşi cât poate Dumnezeu ierta. Doar că uneori, înainte de fi iertat, trebuie să treci prin Purgatoriu. Dacă eşti catolic …

Preot suspendat şi preoteasa violentă

Indiscutabil, e cald. A dracului de cald.  Minţile oamenilor fierb şi o iau pe arătură.

Mediafax ne informează că poliţia o cercetează pe coana preoteasă Maria Ciobanu, soţia preotului Nicolae Ciobanu de 43 de ani din Tismana. Nici mai mult, nici mai puţin proteasa i-a aplicat soţilui ei o corecţie soră cu moartea. În urma incidentului, preotul, Nicolae Ciobanu, de 43 de ani, din oraşul Tismana, a fost adus la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu cu o ambulanţă.

Medicul Liliana Crăciun din cadrul Unităţii de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă a declarat că preotul are un traumatism cranio-cerebral, cu răni multiple  şi o plagă înjunghiată cervicală, însă superficială.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj, inspectorul principal Daniel Tică, a declarat că ancheta împotriva Mariei Ciobanu a fost deschisă din oficiu, după ce un vecin al familiei respective a anunţat la 112 producerea unui incident în urma căruia preotul a fost rănit. Daniel Tică a mai spus că soţia preotului este acuzată de loviri sau alte violenţe, ancheta putând fi însă oprită dacă bărbatul nu va depune plângere.

La rândul său, preotul Nicolae Ciobanu a declarat că a fost agresat de soţie pe motiv că a fost suspendat din funcţie şi  în consecinţă, nu mai putea aduce bani acasă. Preotul a mai spus că nu este prima dată când este lovit de către soţia sa.

Deh, lipsa banilor face ca reacţia oamenilor să fie care mai de care mai stranii. Chiar şi prin familiile slujitorilor Domnului. Deh, cu ochiul dracului nu te pui…

Catedrala Umilirii Neamului?

Din câte am înţeles, Catedrala Neamului pe care urmează a o construi Patriarhia BOR ar urma să coste 400.000.000 de euro (da, patru sute de milioane de euro). Un mizilic, dacă ne uităm la sfinţii BOR-boşi cum de explică precum nişte vertabili economişti că nu e o sumă prea mare.

Socotind la cursul zilei de azi, 4,2 RON=1 euro, vedem că suma totală e de 1.680.ooo.000 lei noi (un miliard, şase sute optzeci de milioane de RON) sau 16.800.000.000 lei vechi ( şaisprezece mii de miliarde, opt sute de milioane de lei vechi).

În prezent, din câte ştiu eu, România are cam 21 de milioane de locuitor cu căţel, cu purcel, cu emigranţi, cu tot.

La o scurtă socoteală, fiecare român, indiferent de naţionalitate, religie sex, vârstă şi cineştie e alt criteriu, fiecărui român îi revine în acest caz de plătit puţin peste 780 de lei noi. Asta dacă toţi românii ar fi ortodocşi. Dar nu sunt decât, cf. statisticilor oficiale 86,8%  adică, ceea ce înseamnă  cam 18,6 milioane. Astfel, sarcina fiscală per scăfârlie de ortodox devine puţin peste 900 de lei noi, sau 9 milioane de lei vechi.

Din această sumă ar urma ca în Patriarhia să împrumute în prima fază, pentru pornirea investiţiei jumătate. Bani care ar urma să fie înapoiaţi începând de peste patru ani. În rate. Construcţia monstrului edilitar, ar urma să înceapă din 15August a.c., iar din câte ziceau nişte luminate şi bărboase feţe ar trebui ca să se încheie “la roşu” în 2014.

Un astfel de personaj, a făcut un fel de socoteală. În România există 8 milioane de ortodocşi. Deci, fiecare familie, conform BOR are 2,325 de capete. Iar fiecăreia din aceste familii le-ar reveni cam 50 de lei noi pe an. Eu persomal, am mari dubii în acest sens. Pe de altă parter, aş băga mâna în foc că dind cei botezaţi ortodocşi, până la unu se vor grăbi să se scarpine în buzunar, doar pentru a satisface vanitatea unor înalţi reprezentanţi ai BOR. Şi asta ani la rând, dacă mai şi socotim trendul descrescător al numărului de locuitori ai României …

Îi mai punem şi pe cei cars-au declarat a fi ortodocşi dar habar n-au de măcar de care biserică ţin…

Cintit să fiu, mai există un aspect. Unul moral, când românul nu ştie cum să o mai înoade ca să răzbească în acestă criză nu ştiu dacă pentru a satisface vanitatea unora merită efortul. Cel puţin se putea aştepta să se adune mai întâi cel puţin o parte din bani.

Mie personal mi se pare a fi o formă de şantaj: Să înceapă lucrările, apoi să se înfigă românului în minte o clădire fără geamuri şi uşi, practic nişte ziduri goale.

Cred că astfel, Patriarhia Română a forţat nota.

De asemenea cred că este absolut ciudat să faci o catedrală monstru de la amvonul căreia mai apoi să te apuci să îndrumi oamenii la umilinţă.

Până atunci, în faţa fastului  şi a gigantismului preconizat, această catedrală te va vace să te simţi mic şi umil. Cred că ar trebui să se numească nu Catedrala Mântuirii Neamului ci catedrala Umilirii Neamului.

Ce urmează? Obligativitatea unui impozit naţional pentru întreţinerea construcţiei, să zice 10% din veniturile fiecăruia urmând să meargă acolo?  Sau poate obligarea tuturor cetăţenilor Români de a deveni ortodocşi?

Sunt tare curios dacă cineva a calculat am la ce sumă se ridică păstrearea pe timpul iernilor geroase a unei temperaturi suportabile.

Mă întreb ce se va întâmpla în cazul în care la data când se va ajunge să trebuiască făcută plata ratelor, acei bani nu vor exista?

Deh, ca naţie tichie de mărgăritar aveam, neapărat aveam nevoie de una mai mare, mai zdrăngănitoare, cu nişte clopoţei care să sune vesel când sudăm pelerinaj de pelerinaj.

Poate astfel, într-un colţ se va găsi şi un locşor unde şi Gheorghea Ciobotea fratele patriarhului Daniel să găsească un locşor civilizat unde să pună capul, după ce a fost alungat din casa părintească pentru ca  aceasta să fie donată Bisericii.

Gheorghe Ciobotea -

Fratele Patriarhului Daniel şi locuinţa lui

Mă întreb dacă e corect să credem că noua deviză a Bisericii Ortodoxe Române, sub conducerea Patriarhului Daniel n-ar trebui să fie: “Umileşte-ţi fratele, ca pe propriul duşman”?