Vladimir Voronin, fie s-a ramolit de tot, fie s-a tâmpit …

Rar mi-a fost dat să văd un personaj mai sinistru decât Vladimir Voronin, dar și mai rar mi-a fost dat să văd un personaj politic să comită afirmații mai cretine, dincolo nu doar de orice logică ci chiar dincolo de limitele minima ale rațiunii…

Cât de imbecili trebuie oare să fie comuniștii din Republica Moldova ca să urmeze un politician evident senilizat care, pe de o parte, spune că ”poporului Moldovei i-au fost răpite drepturile suverane, el fiind lipsit de calitatea de unic suveran în statul nostru.” iar pe de alta, în fraza imediat următoare ”Lipsa legitimității trecerii la alegerile generale directe ale președintelui țării va face nelegitimă alegerea în acest mod a Președintelui, va agrava și mai mult instabilitatea socială, va conduce la ”războiul împuternicirilor” între Președinte, Parlament și Guvern”

Adică dacă alegerea președintelui țării se face prin vot popular, direct înseamnă că poporului i se răpește suveranitatea?

Dumnezeule mare … omul ăsta e de-a dreptul cretin … Fără glumă, pentru binele lui, cred că ar trebui dus la un control psihiatric …

PCRM îndeamnă cetățenii să boicoteze alegerile din 30 octombrie

Fostul președinte al Republicii Moldova Vladimir Voronin a declarat, citat de http://www.unimedia.info, că PCRM nu va înainta candidat pentru alegerile şefului statului şi îndeamnă cetățenii să nu participe la scrutinul din 30 octombrie pe motiv că acesta ar fi neconstituțional.

„Noi, comuniștii, considerăm că decizia neconstituțională din 4 martie a.c. a Curții Constituționale privind alegerile directe ale Președintelui vor conduce la schimbarea structurii politice statale a Republicii Moldova.

Prin respectiva decizie, s-a comis o crimă dintre cele mai grave: poporului Moldovei i-au fost răpite drepturile suverane, el fiind lipsit de calitatea de unic suveran în statul nostru. Lipsa legitimității trecerii la alegerile generale directe ale președintelui țării va face nelegitimă alegerea în acest mod a Președintelui, va agrava și mai mult instabilitatea socială, va conduce la ”războiul împuternicirilor” între Președinte, Parlament și Guvern”, a declarat Voronin.

Comunista Inna Șupac spune că toți candidații înscriși la scrutinul din 30 octombrie fac jocul PDM.

Sursa: cuvintul.md

Gabriela Vrânceanu-Firea-Pandele etc, ca de obicei, cu limba împlântată adânc în colonul șefului său

Gabriela Firea

Se pare că politicienii care au fost jurnaliști au un mare handicap. Sunt incapabili să traducă în practică ceva … teoria ca teoria, practica îi omoară. Sunt buni însă ca purtători de cuvânt deoarece în această calitate totul se rezumă la vorbe.

Când au stat ca jurnaliști cu limba împlântată în dosul șefului până în colon de umbla săracu șef crăcănat mai ales dacă avea hemoroizi, așa se comportă și când ajung purtători de cuvânt pe la cine știe ce partid.

Gabriela Vrânceanu-Firea-Pandele nu face deloc excepție. Când a fost purtătoare de cuvânt a PSD-ului lui Ponta până și acesta se simțea jenat de inepțiile și jegoșeniile emise de năstrușnica fină a lui Gigi Becali și fosta slugă mercenar mediatică a lui Voiculescu (ăluia ia băgat în faliment două firme prospere până au apucat pe mâna ei).

Cum Liviu Dragnea face ca Ion Iliescu (acesta întrebat la un moment dat dacă se retrage a spus că ar dori dacă s-ar găsi unul mai bun decât el iar dacă partidul i-o va cere va continua), spunând că el nu ține neapărat să candideze sau  să fie premier, dar, dacă partidul i-o va cere, o va face cu bucurie.

Ei, iată că au început să apară semne că i se va cere, ba mai mult, probabil partidul îl va obliga.

După ce  preşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, a spus, sperând că se va regăsi pe listele electorale ale PSD într-o  poziție eligibilă a ieșit la rampă și Gabriela Vrânceanu-Firea-Pandele etc și înaintea şedinţei Comitetului Executiv Naţional de la Murighiol, a spus că Dragnea este cel mai potrivit om pentru a prelua această poziţie importantă, de prim-ministru…

„Cel mai potrivit om pentru a prelua această poziţie importantă, de prim-ministru, este preşedintele PSD, domnul Liviu Dragnea. Este punctul meu de vedere, nu am avut încă o dezbatere într-un for superior al partidului pe acest subiect, dar cred că îmi pot permite să am şi eu o opinie”, a declarat cea mai generală primăriță din București.

Cât despre viitoarea coaliţie de guvernare, Firea consideră ca PSD să facă majoritate alături de ALDE şi UDMR.

„Cu alte cuvinte, din punctul meu de vedere românii au văzut că noi suntem oameni serioşi, că noi facem lucruri serioase, stabile şi bune, corecte şi guvernarea cu votul românilor va fi una PSD-ALDE şi dacă va dori şi UMDR să ni se alăture, vom avea cu siguranţă discuţii în acest sens, nu ar fi rău din punctul meu de vedere să arătăm această deschidere” 

Liviu Dragnea a evitat până acum să spună dacă îşi doreşte sau nu funcţia de prim ministru în eventualitatea în care PSD are ajunge la Guvernare după alegerile parlmentare din această iarnă. Liderul PSD a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare pentru fraudarea referendumului din 2012 privind demiterea lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte al României.

Liderii centrali şi judeţeni ai PSD se reunesc joi în şedinţa Consiliului Executiv Naţional (CExN), care va avea loc într-un resort din Delta Dunării, pentru a lua decizii referitoare la campania electorală, printre care şi derogarea de la codul de etică pentru ca Victor Ponta, pus sub control judiciar în dosarul în care este urmărit penal pentru folosirea influenţei şi spălare de bani, să poată candida.

Evident, faptul că Drangea e condamat fără drept de apel la 2 ani, suspendarea fiind un act de clemență a judecătorilor referindu-se doar la executare și nu la vină. Dealtfe, o viitoare și previzibilă condmanare  acestuia  îi va aduce și un ”bonus”, o coadă de  câteva luni sau câțiva ani.

Legat de Dragnea, deși nu ar putea fi polițai sau altceva unde se cere un cazier curat, în mintea PSD-iștilor, e perfect pentru funcția de premier. Că va fura pentru sine nu contează dacă va da și partidului oarece … La Gâbița e foarte explicabil … Toți cei din jurul său au avut sau au probleme cu legea.

Dan Voiculescu, fostul șef care avea probleme cu  hemoriozii din cauza limbii adânc scufundate de Gabriela în dosul lui celulitic, se află în prezent în pușcărie, după terminarea acestui mandat probabil se va întoarce …

Soțul ei, penal cât cuprinde, faptul că încă e liber datorându-se atenției insuficiente pe care deocamdată DNA-ul i-o oferă. La Florentin Pandele fiind doar o chestiune de timp până va ajunge și el să trăiască pe banii noștrii la casa cu gratii la ferești.

Gigi Becali, nașul de cununie al Gabrielei, fost și viitor pușcăriaș …

E mai greu de găsit în jurul Gabrielei cineva care nu are nici un fel de probleme cu legea. Ea însăși r putea avea mari probleme dacă s-ar analiza modul în care a reușit să falimenteze firmele lui Voiculescu.

Despre falimentele actualei primărițe a Bucureștiului, aici.

 

 

 

MELANIA CINCEA: ”Rămâne de văzut dacă, la vot, românii vor da dovadă de maturitate, pentru a nu permite intrarea în Parlament a unor partide care amenință să pună în pericol stabilitatea țării și viitorul fiecăruia dintre noi.”

Voci și reverberații ale Rusiei, în politica românească

Mișcări ultranaționaliste, adversare ale NATO și UE, care promovează subiecte aflate pe agenda Kremlinului, vor să acceadă în mainstreamul politicii românești, pregătindu-se să intre în Parlament.

PRU, o voce a Vocii Rusiei

În contextul revirimentului partidelor naționaliste şi ultranaţionaliste, anti-sistem, eurosceptice, manifestat la nivelul întregii Europe, naţionalismul exacerbat își face simțită prezența şi în România, prin partide nou intrate în scenă. Ar trebui să fie, pentru noi toți, un semnal de alarmă, în condițiile în care, se știe, regimul de la Kremlin – a cărui dorinţă de expansiune este indubitabilă – recurge, pentru a destabiliza UE, la metode subversive, una dintre acestea fiind exact încurajarea succesului naţionalismului în Europa.

Unul dintre aceste partide, înființat și condus de Bogdan Diaconu, este România Unită, cu un nume inspirat din Rusia Unită, partidul lui Vladimir Putin. Liderul PRU abordează nu doar un discurs ultranaţionalist, ce se vrea un răspuns la irendentismul maghiar, și un demagogic discurs anti-sistem, motivat ca fiind vot de blam dat clasei politice in corpore, pe care o acuză că a distrus România, în ultimii 25 de ani, deși dl Diaconu a fost parte din această clasă politică de care acum se leapădă declarativ, în decurs de 14 ani trecînd prin PSD, PC și, din nou, PSD. De altfel, din postura de deputat PSD și-a făcut legăturile cu Moscova. În vara lui 2012, când nou instalata Putere USL pusese la cale lovitura de stat, acesta începuse colaborarea cu Vocea Rusiei, canal de propagandă finanțat de Kremlin – desființat, nu întâmplător, în decembrie 2014, după câștigarea alegerilor de către Klaus Iohannis. La Vocea Rusiei, dl Diaconu pleda, după organizarea, la Bucureşti, a Forumului Economic China-Europa Centrală şi de Est, în noiembrie 2013 – în timpul căruia, să nu uităm, conducerea Parlamentului a acceptat, la cererea delegaţiei chineze, înlăturarea drapelului UE de la prezidiu –, pentru un parteneriat strategic cu China. Asta, deși România are parteneriat strategic cu SUA și nu poate avea același tip de parteneriat cu China și, eventual, cu Rusia, un parteneriat strategic implicând și o componentă militară. Și o făcea în timp ce Vocea Rusiei anunța, fără menejamente: „Banii chinezilor merg doar în acele ţări din Europa de Est, unde liderii politici sunt decişi să iasă de pe orbita SUA. (…) cele 8 – 10 miliarde de euro puse la bătaie de China se traduc prin eliminarea definitivă a influenţei americane, mai ales cea militară şi politică din această zonă”.

Între timp, au apărut noi dovezi ale liniei acestui partid. Actualul  vicepreședinte al partidului, Ovidiu Hurduzeu, cerea, în 2014, pe rețelele de socializare, ieșirea „imediată„ a României din UE și NATO. Apoi, anul acesta, Bogdan Diaconu semna un acord de colaborare între PRU și Zmiana, partidul pro-rus din Polonia, al cărui lider, Mateusz Piskorski, a fost arestat sub suspiciunea de spionaj ăn favoarea Rusiei și, se pare, a Chinei. Un alt acord a fost semnat cu liderul partidului italian Forza Nuova, Roberto Fiore, declarat pro-rus și fascist. Tot anul acesta, un alt membru PRU, Laurențiu Rebega, plecat și el din PC, a invitat-o în România pe Marine Le Pen, președintele Frontului Național, formaţiune extremistă din Franţa. Acestui partid i-a fost deconspirat de către presa occidentală sprijinul acordat Rusiei pentru anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea, în martie 2014, un act care a aruncat practic în aer ordinea europeană.

În vara lui 2014, la lansarea PRU scriam că înfiinţarea unui partid ultranaţionalist, fondat de un fost membru PSD cu legături cu Moscova, poate fi coincidenţă. Dar că poate fi şi un capitol din strategia Kremlinului. La care puterea PSD nu își permisese, la momentul respectiv, o contribuţie directă şi asumată oficial, o schimbare de strategie fiind imposibilă cât Preşedinţia nu era câştigată de Victor Ponta. Iată că oameni din PSD și apropiați ai vârfului acestui partid s-au înscris în PRU. Unul dintre ei este fostul purtător de cuvânt al Guvernului Ponta, Mirel Palada, care și dorește ca „România să fie apărată de tendințele neo-colonialiste mascate în ideologie neo-liberală”. Un altul este deputatul PSD Marius Mihalache, finul fostului premier. Și despre Victor Ponta  circulă informații neoficiale privind o plecare a sa din barca social-democraților și intrarea în cea ultranaționalistă. „Îi cedez lui Ponta șefia PRU”, s-a rezumat Bogdan Diaconu să declare, refuzând să confirme, dar și să infirme intrarea lui Victor Ponta în partidul său.

 

Alianța Noastră și parteneriatul cu „vecinul, aliatul și prietenul nostru”

Un alt actor politic care își anunță intenția de a intra în Parlament, cu până la 13 procente, este Alianța Noastră, partid fondat în vara aceasta și condus de Marian Munteanu, promotor al ultranaţionalismului și al anti-occidentalismului, din discursul acestuia nelipsind elementele ortodox-fundamentaliste. UN personaj readus în lumina reflectoarelor în primăvara acestui an de către PNL, care îl propusese candidat pentru cea mai importantă Primărie din ţară, ca reprezentant al marii familii a Popularilor Europeni.

Marian Munteanu, o fostă figură emblematică a Pieţei Universităţii, din iunie 1990, s-a autodecredibilizat total, ulterior. Prin simpatiile legionare, manifestate în anii 90. Prin colaborarea cu propriul său „călău”, Virgil Măgureanu, fostul şef al SRI în perioada fratricidului din iunie 1990 – bun amic cu Ion Iliescu, cel care le mulţumea minerilor pentru „solidaritatea de clasă cu care au răspuns chemării autorităţilor” – la partidul căruia, PNR, aderase și al cărui candidat la prezidențiale acceptase să fie. Prin apariția în public, în recentele sale initiaţive şi platforme civice, alături de oameni din facţiunea securisto-legionară, care, în zorii lui 1990, erau artizani ai unui scandal interetnic de proporţii, în inima Ardealului, la Târgu Mureş. Un scandal întreţinut, prin diversiuni, de vârfurile Uniunii Vatra Românească, un partid ultranaţionalist înţesat de foşti membri ai Securităţii, prin promovarea ultranaţionalismului şi anti-occidentalismului.

Aceasta este, de altfel, și linia imprimată noii formațiuni politice, AN. Care, își propune, printre altele, să nu mai lase străinii să dețină pământ în România, să nu mai lase societatea românească „la bunul plac al grupurilor de interese partinice și transpartinice, dirijiate din interiorul sau din afara țării”, care vrea ca România să devină „o țară de oameni liberi” (idei care transmit, indirect, mesajul că acum suntem persecutați, în calitate de colonie americană și de sclavi ai UE, sloganuri lansate de propaganda de la Kremlin, folosite în războiul informațional dus de Rusia) și mai vrea „un parteneriat constructiv și demn cu vecinii, aliații și prietenii noștri” (nefiind greu de înțeles cine e „vecinul, aliatul și prietenul” și nici ce vizează acel parteneriat.

La AN a aderat, recent, și PNȚCD-ul lui Aurelian Pavelescu, un partid în derivă de ani buni, care nu mai are nimic în comun cu partidul condus odată de Corneliu Coposu.

Un lucru e cert: în contextul politicii de expansiune a regimului de la Kremlin, care încurajează succesul naţionalismului în Europa, intrarea pe scenă a unor politicieni de o asemenea factură şi, mai mult, înlesnirea accederii lor la putere este extrem de periculoasă. De succesul acestor partide naţionaliste şi ultranaţionaliste, anti-sistem, eurosceptice este interesată Rusia.

Rămâne de văzut dacă, la vot, românii vor da dovadă de maturitate, pentru a nu permite intrarea în Parlament a unor partide care amenință să pună în pericol stabilitatea țării și viitorul fiecăruia dintre noi.

 

Autor: Melania Cincea 

Articol publicat și în:  Puterea a Cincea , Timpolis, Contributors

Omagiu. Azi, Gabriela Vrânceanu Firea (mulţi înainte)

---

Motto-ul Gabrielei: 

Ideea mea de forţă este aceea că o femeie face curat zilnic după mai multi bărbaţi

Suflet oribil sensibil, soţie, ex-jurnalistă, iar soţie, ex-senatoare, poetă, credincioasă, aproape cuvioasă, primar, mamă (număr necunoscut de copii, din lipsă de interes)

Alte nume la care răspunde:

“Spune-mi zănatecă,
Zărpălatecă, zăpăcitoare,
Zăpăitură, zăpor.”

Poziţia:

„ce vreţi să insinuaţi? am genunchii aşa de la atâta muncă.”

sursa micdavinci.wordpress.com

(pamflet)

UPDATE Blue (21.09.2016-ora 19:43)

---

La mulți ani, domnule Ponta … fără eliberare condiționată !

Astăzi Victor Viorel Ponta, expremierul penal și plagiator al României își aniversează împlinirea a 44 de ani. 

Deși mai e doar o oră din această zi, cred că o urare încă mai pot să îi fac:

”La mulți ani, domnule Ponta … fără eliberare condiționată ! ”

Pianoforte

---

Larisa închise ochii si îşi dori să fie la festivalul din piazza Malborghetto di Tasso sau la cel din Parco Lambro din Milano. Îşi imagina lumea perfectă ca o comă, o evadare pentru totdeauna în realitatea virtuală. Să poţi fi mereu în cele mai fericite clipe, să modelezi aşa cum îţi doreşti evenimentele! Pentru o clipă îşi simţi inima bubuind de dragoste şi mâinile lui Fabri pe umerii ei, protejând-o în oceanul de oameni care cântau refrenul melodiei lor. Inspiră adânc şi clipa de ameţeală trecu.

Îşi îndreptă spatele, privi ecranul laptopului şi chicoti. Maică-sa, ghid turistic, o purtase după ea prin toată lumea, dar deşi neglija şcoala, cumva găsea peste tot un pian la care Larisa să exerseze. Pentru că, îi explica mama, tatăl ei era un pianist celebru iar Larisa, fară dubiu, îi moştenise talentul. Ce e drept, semănau ca două picături de apă, fotografiile atestau asta, iar Larisa luase locul întâi la un concurs de creaţie şi la unul de interpretare, cu o fugă de Mozart, Kyrie din Recviem.

Începu să scrie. Degetele îi alergau fin pe taste, pe fruntea înclinată îi căzu o şuviţă scăpată din codiţa blondă. Era concentrată, uşor transfigurată şi unghiile îi atingeau melodic tastele, ca Impromptu Op.90 N.4 a lui Schubert într-o interpretare a lui Rubinstein.

Pagină după pagină, modificări de articole, ordonanţe, legi şi norme metodologice prindeau viaţă şi se grăbeau să influenţeze destine. La Monitorul Oficial R.A. excelența și implicarea erau întotdeauna răsplătite şi erau oferite angajaților pachete de beneficii atractive, adecvate nevoilor lor precum și un mediu de lucru excelent.

sursa micdavinci.wordpress.com

---

CRISTINA TUNEGARU: ”A învăța să înveți, acesta este obiectivul general al educației moderne.”

Salvarea prin homeschooling

.

Apariția ideii de homeschooling în variantă românească este dovada certă a existenței unui conflict vădit, declarat între părinții responsabili și școala care nu mai răspunde necesităților lumii moderne. Motivele sunt binecunoscute (elevii nu sunt tratați diferențiat, conținuturile inutile, adeseori anoste și nepotrivite vârstei, metodele învechite; educația chircește individualitatea și forțează dezvoltarea), iar părinții nu mai au răbdare să aștepte o reformă care nu mai vine.

Este limpede că, deși societatea este în continuă schimbare, școala românească a rămas cu mult în urmă – în secolul al XIX-lea – este incapabilă să se reformeze și în total dezacord cu progresul societății. Școala este un spațiu în care copiii sunt forțați să rămână până la absolvire; iar profesorii strâng rândurile pentru a se apăra de factorii exteriori pe care îi resping cu îndârjire – mai ușor cu părinții ăștia, să nu îndrăznească să ne spună nouă ce să facem! spunea de curând o colegă. Acolo unde ar trebui să fie o colaborare între părinți și școală, pentru că la mijloc este interesul copilului, apare o gâlceavă rușinoasă care nu îmbunătățește nicidecum imaginea profesorului.

Viziunea clasică prin care școala le oferă copiilor cunoștințe inabordabile altfel, pentru a-i pregăti să-și asume roluri specifice în societate nu mai corespunde realității actuale, în care importantă este capacitatea de a te adapta, de a înțelege și de a afla ce înseamnă lumea din jur. A învăța să înveți, acesta este obiectivul general al educației moderne. În consecință, școala nu mai trebuie să livreze elevilor informații atât de accesibile astăzi, ci mijloace, instrumente de a selecta, de a înțelege și întrebuința aceste informații. Iar școala noastră eșuează lamentabil să-i învețe pe elevi altceva decât cuvinte goale de sens. Am descoperit clase întregi de copii dornici să scrie după dictare pentru că ei nu știu, nu au înțeles sau nu pot. Adeseori cuvintele trec prin mâinile lor și mor în foaia scrisă pentru că ei nu aud și nu înțeleg. Au învățăt de timpuriu că ceea ce se predă la școală nu are legătură cu lumea reală, sunt lucruri de școală, obligatorii ca să iei o notă bună, dar inutile dincolo.

În acest context, nemulțumiți chiar și de învățătoarea cea bună, doi părinți celebri își retrag copilul din școală pentru a-l educa acasă,  permițându-i fetiței să-și aleagă cursurile după bunul plac – echitație, scenaristică etc – activități al căror obiectiv pe termen lung este încurajarea dezvoltării personale și adaptarea la o lume într-o rapidă schimbare. Sigur, alte activități sunt plănuite cu ajutorul unor profesori. Avantajele acestei modalități de a-ți educa copilul sunt neîndoielnice, în măsura în care personalitatea copilului permite această abordare – un copil nestatornic, distrat, care nu reușește să se concentreze pe o anumită activitate o perioadă mai îndelungată de timp nu va fi avantajat de această libertate educațională. În acest caz, părinții își propun să ofere sprijin specializat din partea unor educatori, dar nu în cadru instituționalizat, ci prin meditații.

Maniera se îndepărtează totuși de modelul american, prin care s-a consacrat ideea de homeschooling. Pentru că la americani, rolul educatorului este adeseori preluat de unul dintre părinți, iar activitățile respectă curriculum național și sunt adeseori realizate cu sprijinul școlilor publice. De asemenea, elevii trebuie să participe la o serie de examene care să ateste că au atins un anumit nivel al cunoașterii. Dat fiind acest război deschis, a-ți educa copiii acasă este un deziderat care poate prinde contur pentru tot mai mulți părinți din România. Însă asumarea educării acasă are o serie de dezavantaje.

În primul rând, este costisitor să-ți educi copiii în sistem homeschooling: fie unul dintre părinți renunță la serviciu și își dedică toată atenția educației copiilor, fie sunt angajați profesori care să lucreze cu copiii. Din această cauză, educația prin homeschooling nu este o soluție decât pentru puțini copii din România, copiii acelor părinți care au mijloacele financiare să-și educe copiii acasă. Într-o țară în care în mediul rural rata de părăsire timpurie a școlii este semnificativ mai mare decât în celelalte țări europene, iar dintre factorii care cauzează abandonul școlar se enumeră și interesul scăzut al părinților pentru școală, este iluzoriu să considerăm homeschooling ca pe o activitate reformatoare sau o alternativă viabilă pentru educația din România.

În al doilea rând, dincolo de avantajele pe care le poate oferi homeschooling, există și un neajuns cauzat de lipsa legislației. Copiii care învață prin homeschooling nu vor avea diplome care să ateste că au absolvit studii. Nu consider că e un minus absența diplomelor, câtă vreme accentul cade pe formarea unor deprinderi și abilități concrete. Și totuși, în lumea reală, dincolo de familia în cadrul căreia se desfășoară educația, diploma este importantă, este o dovadă că ai participat la cursuri, că ai trecut prin școală, e o certificare dată prin asocierea cu instituția absolvită. De aici și toate fabricile de diplome care au distrus învățământul universitar românesc și nu numai. Suntem cu toții într-o alergare nebună după diplome de participare, umplem dosare cu adeverințe și obținem chiar salarii semnificativ mai mari pentru toate acestea – gradația de merit în învățământ. Într-o societate flămândă după diplome și care măsoară priceperea în grosimea dosarului sau numărul de pagini ale unei lucrări, un copil care nu are diplome va avea de suferit sau va fi pionierul unei noi lumi în care meritocrația autentică primează, o lume ideală, dar care se lasă așteptată. Școala publică are însă acest atu de  a fi o  simulare a realității, un pas în lumea reală, pregătind copiii pentru viitor, în modul cel mai brutal. Și din păcate, în felul acesta asistăm la un perpetuum mobile, creând copii după chipul și asemănarea înaintașilor, fruntași la numărul de diplome. În România, cadrul legal este inexistent, nu există nicio formă de echivalare, prin examene, părinții care vor să-și educe copiii acasă fiind nevoiți să apeleze la fabrici de diplome.

Dintre neajunsurile imputate educației prin homeschooling s-a vorbit despre absența dezvoltării comportamentale, lipsa interacțiunii academice dintr-o clasă de elevi.  Însă, în școala românească, elevii se duc la școală numai pentru a fi împreună într-o sală de clasă, pentru a concura, a se lupta unii cu ceilalți pentru note bune, iar interacțiunea și comunicarea sunt reduse la minimum. Cu câteva zile în urmă, mi-am invitat elevii de clasa a VIII-a, la o discuție liberă, pornind de la tema unui coleg. Pe chipurile lor am citit nedumerirea la început. A trebuit să formulez rugămintea de câteva ori, ca să fie înțeleasă. Nu le adresam o întrebare referitoare la teoria literară discutată, ci le ceream să-și exprime un punct de vedere. Și, deși sunt copii inteligenți, nu au reușit să treacă de bariera de comunicare rezultată în urma anilor de tăcere, nu au vrut să vorbească. Școala românească nu este mediul care să îndemne și să promoveze comunicarea, decât cu puține excepții.

Pe de altă parte, mediul școlar concurențial aduce o serie de presiuni externe, obligații, termene pe care elevul trebuie să le respecte. Un program de homeschooling trebuie să țină seama și de aceste aspecte, inerente în procesul de dezvoltare al copilului care va deveni adultul de mâine. A proteja un copil de lumea adulților prin cocoloșirea și evitarea oricăror responsabilități este o greșeală pentru că, în dezvoltare există anumite momente potrivite, unice și irepetabile dincolo de vârsta adultă.

În concluzie, școala publică și homeschooling reprezintă două extreme: prima formează indivizi incapabili să comunice, care pun preț pe formă, aspect și mai puțin pe conținut și substanță, lipsiți de interesul pentru învățarea continuă, înspăimântați de nereușită, în timp ce a doua permite o adaptare totală a învățării la caracterul și nevoile copilului, dar total inaccesibilă majorității familiilor. Între aceste două extreme, se găsește forma corectă de educație, care să fie accesibilă tuturor copiilor, indiferent de mediul din care aceștia provin. Homeschooling poate reprezenta o soluție viabilă, dar numai pentru acei copii norocoși ai căror părinți sunt preocupați de educația lor. În acest război deschis al societății cu școala, omul obișnuit, cu resurse limitate, nu are nicio șansă. Însă în educație, avem datoria să încercăm să oferim șanse egale tuturor copiilor.

Autor: Cristina Tunegaru

Sursa: contributors.ro

Data publicării: 19.09.1026