Ambasadorul SUA la Chișinău, James Pettit, poate fi fericit că prostia nu doare …

MOTTO:

”Două lucruri sunt infinite: universul şi prostia omenească. De primul nu sunt sigur …” – Albert Einstein

James Pettit - Ambasadorul SUA la Chișinău

James Pettit – Ambasadorul SUA la Chișinău

James Pettit, Ambasadorul SUA al Chişinău, a spus ca la postul de radio Moldova 1, că R. Moldova trebuie să rămână un stat suveran şi independent, în interiorul unor graniţe sigure.

 „Consider că este foarte important şi aceasta desigur este politica noastră, ca Republica Moldova să rămână un stat suveran şi independent în interiorul unor graniţe sigure. Unirea cu România, de exemplu, ca o cale de a intra în UE sau orice alt motiv, nu este o alegere practică şi nu este o alegere care va face lucrurile mai bune aici, în Republica Moldova. Republica Moldova nu este România, Republica Moldova are propria sa istorie şi propriile provocări”.

Ce poate fi o astfel de declarație din partea unui ambasador decât o confirmare a ceea ce spunea Einstein: ”Două lucruri sunt infinite: universul şi prostia omenească. De primul nu sunt sigur …” ?

Fie că acest individ este un imbecil sadea, fie că e o lepră aflată în serviciul Kremlinului, SUA ar fi trebuit să îl retragă imediat, mai ales că ar fi fost de bunsimț să ceară Rusiei să respecte declarația  semnată la Summitul de la Istanbul din 1999 al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), să își retragă ÎN TOTALITATE  trupele Armatei a XIV-a din Transnistria, teritoriu aflat de drept în componța Republicii Moldova, stat suveran și independent, RECUNOSCUT DE FEDERAȚIA RUSĂ CA ATARE.

Dacă la București oficialii au făcut ce au știut mai bine, adică au tăcut ca rahatul în iarbă, deh, oamenii erau în vacanță și nu știau pe unde să se ascundă de presă (poate ar trebui să ne amintim cum a fugut la Sibiu neamțul de la Cotroceni când a venit delegația tinerilor moldoveni)  românii de rând observând chestia ca pe un fapt divers, și cam atât, la Chișinău prounioniștii au reacționat destul de puternic.

Unioniştii din ”Acţiunea 2012” au protestat în  Piaţa Universităţii strângând cărţi de istorie pentru nărodul  ambasador al SUA la Chişinău, James D. Pettit, după ce acesta a declarat că Moldova nu este România, are propria istorie şi este o ţară multietnică cu oameni care vorbesc limbi diferite.

George Simion, preşedintele platformei unioniste Acţiunea 2012, a declarat: „Începând de astăzi unioniştii stau non-stop în Piaţa Uniersităţii şi strângem cărţi de istorie pentru ambasadorul american de la Chişinău. Aşteptăm reacţii de la Ambasada de la Bucureşti şi de la Departamentul de Stat la scrisoarea deschisă adresată secretarului de stat John Kerry”.

Cărţile de istorie adunate la Bucureşti îi vor fi trimise ambasadorului Pettit, „Declaraţia domnului Pettit faţă de istoria românilor este total greşită. A vorbit fără să cunoască istoria noastra şi vrem să îl aducem pe calea cea dreaptă. Toţi suntem români, doar că ne separă o graniţă fictivă din cauza că ruşii ne-au răpit fraţii şi noi vrem să îi aducem înapoi”, a spus Gheorghe Vlad, unul dintre protestatari.

„Protestăm împotriva declaraţiilor ambasadorului SUA din Republica Moldova, cum că Basarabia nu e pământ românesc, că nu e cazul să se unească cu România. Păcat că suntem puţini. Nu e normal să merg în Uniunea Europeană cu buletinul şi în Basarabia să am nevoie de paşaport” – spunea  un alt protestatar.

„Suntem în acest loc pentru a exprima un protest paşnic faţă de declaraţiile domnului ambasador al SUA la Chişinău. Moldova de peste Prut, nu Basarabia, cum au botezat-o ruşii în 1812, când au rupt-o din trupul ţării. Suntem aceeaşi naţie, aceeaşi istorie. Că unii sunt ardeleni, unii sunt moldoveni, unii sunt olteni, toti suntem români”, a ținut să declare un altul.

La sediul Ambasadei de la Chişinău se desfășoară un protest, manifestanţii cerând retragerea de urgenţă a lui James D. Pettit din funcţia de reprezentant al diplomaţiei americane la Chişinău, lucru pa care, dacă mi se permite, îl susțin și eu.

Dacă cineva are cu asupra de măsură dreptul să se exprima în chestiunea declarației ambasadorului american de la Chișinău, atunci acesta este dl. Dan Dungaciu, o adevărată somitate în geopolitică. Și s-a exprimat. 

Siteul adevarul.ro publică la 29 august 2016, un articol în care Dl. Dungaciu se exprimă în zece puncte despre declarațile lui James Pettit:

EXCLUSIV Dan Dungaciu: „Apără-mă, Doamne, de prieteni“. Despre declaraţiile ambasadorului american la Chişinău în zece puncte

Dan Dungaciu

Dan Dungaciu

A nu reacţiona la declaraţiile ambasadorului Statelor Unite în R. Moldova făcute la postul public de televiziune (26 august 2016) este, din perspectivă românească, o ipocrizie. Un parteneriat strategic nu se clădeşte pe şuşoteli, tăceri insidioase şi înghiţit de broaşte (geo)politice.

Având conştiinţa limpede şi fermă că episodul nefericit al declaraţiilor domnului James Pettit nu va şubrezi parteneriatul strategic vital între Washington şi Bucureşti, el trebuie abordat, fără pudibonderii inutile, tocmai pentru a sublinia, dacă mai era cazul, că problematica R. Moldova rămâne, pentru românii din dreapta Prutului, sensibilă şi strategică.

1. Linie de mesaj sau eroare privată?

„Moldova nu este România… Moldova îşi are propria sa istorie şi propriile sale provocări, printre care este faptul că Moldova este o ţară multietnică cu oameni care vorbesc limbi diferite şi desigur, mai este şi problema transnistreană, care nici măcar nu este sub controlul guvernului central, dar care are nevoie de un statut special…”, a declarat James Pettit pentru postul public de televiziune de peste Prut.

Trecem peste faptul că denumirea corectă a statului din stânga Prutului este Republica Moldova, nu Moldova, iar utilizarea sintagmei „Moldova“ este ea însăşi o strategie identitară a moldoveniştilor de la Chişinău prin care treimea de Moldova istorică din stânga Prutului îşi asumă, fraudulos, moştenirea istorică a întregului voievodat.

Revenind la conţinutul declaraţiei, nu putem clarifica aici dacă e vorba despre o linie de mesaj a Departamentului de Stat sau de un exces de zel din partea reprezentantului SUA la Chişinău. Oricare ar fi însă explicaţia, declaraţiile ambasadorului James Pettit sunt stupefiante. Partea română, prin canale specifice, trebuie să clarifice urgent aceste chestiuni. Pentru că dacă „Moldova nu este România” e linia strategică a Departamentului de Stat, atunci această abordare va continua şi va produce consecinţe pentru regiune şi pentru România. ASTA trebuie să clarifice Bucureştiul, şi încă urgent.

2. România şi R. Moldova la Departamentul de Stat

Defecţiunile abordării relaţiei România-R. Moldova la Washington sunt mai vechi, iar unele structurale. Diplomaţii pregătiţi pentru R. Moldova sunt cei pe ai căror agendă de preocupări mai figurează Ucraina sau Belarus. R. Moldova se află la altă rubrică la Departamentul de Stat decât România, iar cele două rubrici diferite nu comunică. R. Moldova este în spaţiu post-sovietic, România este în cel euroatlantic. De aici lipsa de sincronizare şi chiar ignorarea fizică a României de către diplomaţii acreditaţi la Chişinău. De câte ori a fost dl James Pettit la Bucureşti sau a avut consultări cu diplomaţii americani sau autorităţile din România? De foarte puţine ori. E o realitate de fapt, cu consecinţe pe teren dintre cele mai neplăcute, una dintre ele fiind minimalizarea „chestiunii Basarabiei” pentru România în interiorul Parteneriatului strategic româno-american.

3. O viziune identitară moldovenistă domină

Departamentul de Stat Consecinţele concrete ale acestei separaţii sunt întărite de faptul că lucrarea de căpătâi la Departamentul de stat în ceea ce priveşte chestiunea identitară în R. Moldova rămâne volumul publicat în anii ’90 a lui Charles King: The Moldovans: Romania, Russia, and the Politics of Culture, unde dimensiunea identitar moldovenistă – moldovenii nu sunt români – e determinantă. Aşa au gândit şi gândesc mulţi diplomaţii americani acreditaţi la post în R. Moldova, mai cu seamă că majoritatea dintre ei erau doar vorbitori de limbă rusă. Este şi această realitate o determinantă semnificativă în atitudinea Departamentului de Stat şi a diplomaţilor acreditaţi acolo. Pe acest fundal, atitudinile politicienilor de la Chişinău – cu rarisime excepţii, toţi moldovenişti, indiferent că erau/sunt de dreapta sau de stânga, pro-Est sau pro-Vest – nu au făcut decât să accentueze trendul. Lipsa de atitudine fermă pe această chestiune a Bucureştiului a fost cireaşa de pe tort. Sau de pe colivă.

4. Zidurile care cad şi cortinele care se ridică

Declaraţiile lui James Pettit pot fi puse, din această perspectivă, într-o tendinţă mai amplă. Diferenţa este însă că fostul consul general de la Moscova a exprimat-o public şi într-un mod complet nefericit. Şi dacă asta este poziţia Departamentului de Stat, atunci putem măsura, cu melancolie, diferenţa enormă dintre atitudinea unui mare preşedinte american, Ronald Reagan şi cea a administraţiei Obama. Pe 12 iunie 1987, Ronald Reagan îi adresa lui Mihail Gorbaciov aceste vorbe profetice: „Tear down this wall“ – ceea ce s-a petrecut şi, pe cale de consecinţă, cele două Germanii s-au reunificat, sub oblăduirea inteligentă şi vizionară a SUA. Astăzi, ambasadorul american ne sugerează, dacă nu un zid, atunci o cortină de catifea peste Prut, căci orice alăturare prea mare de România „ca o cale de a intra în UE sau pentru orice alt motiv, nu este o alegere practică şi nu este o alegere care va face lucrurile mai bune aici în Moldova”. Şi asta în timp ce ambasadorul saluta în acelaşi interviu relansarea relaţiilor economice şi politice cu Federaţia Rusă! E, totuşi, prea mult.

5. Un enorm deserviciu adus diplomaţiei americane

Nu e vorba numai despre România sau românii din R. Moldova aici. E vorba, poate în primul rând, despre diplomaţia americană şi prestigiul ei. Intervenţia oficialului de la Chişinău pe chestiuni de identitate şi relaţiile cu alte state – linii roşii pentru un ambasador! – i-a adus mari prejudicii. După cum s-a remarcat şi în R. Moldova, stilul acesta de a da note şi sugestii identitare populaţiei a readus în memorie prestaţiile de tristă amintire ale ambasadorului rus Valerii Kuzmin, care se implica nonşalant în disputele legate de curricula de învăţământ din R. Moldova, denumirea manualelor sau denumirea limbii vorbite în stânga Prutului. Un asemenea stil nu era deloc atribuit diplomaţiei americane. Iată că, prin acest interviu, ambasadorul Pettit schimbă percepţiile, iar un Valerii Kuzmin jubilează: Rusia nu mai e singură şi singulară în R. Moldova!

6. Rusia va profita de această breşă pentru a stârni antiamericanism

Şi asta nu e tot. Mai grav este altceva. Declaraţiile ambasadorului american au dat prilejul Federaţiei Ruse, foarte prezentă pe teren la Chişinău, să pornească o campanie anti-americană, prin proteste, petiţii on-line, proteste în faţa ambasadei, declaraţii fulminante. Reţelele de socializare sunt pline de aşa ceva. Fireşte, asta nu înseamnă deloc că cei care protestează nu sunt oneşti în protestul lor sau nu ar avea dreptul să o facă. Dar, dincolo de aceste reacţii sincere, genuine şi extrem de corecte, apar şi altele, care readuc în discuţie „efectele negative“ ale dominaţiei americane în această regiune, impertinenţa imperială a Washingtonului, efectele nefaste ale ambasadorilor americani în acest spaţiu etc. etc. Respectiv, vechile linii de mesaj ale Federaţiei Ruse prin care aceasta încerca să submineze pro-americanismul indiscutabil al românilor. Prin intervenţii neînţelepte, ambasadorul James Pettit a deschis această Cutie a Pandorei.

7. Fără România, dar cu prezenţa trupelor ruse

Interviul mai este scandalos şi din alt motiv. La 25 de ani de independenţă, Chişinăul este încă dependent de Rusia prin falsa „neutralitate“ pe care o are în Constituţie, încălcată, de fapt, de Moscova prin refuzul ei obstinat de a-şi retrage trupele din regiunea transnistreană. Un interviu care dă lecţii de geopolitică Chişinăului şi spune la cine să se alăture şi la cine nu, dar nu pomeneşte nici măcar în treacăt de prezenţa trupelor Federaţiei Ruse pe teritoriul R. Moldova este cel puţin discutabil. A sugera un statut special pentru Transnistria în condiţiile ne-retragerii trupelor Federaţiei Ruse, înseamnă nu doar a îndemna la încălcarea legilor R. Moldova (Legea cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stânga Nistrului (Transnistria) nr. 173-XVI din 22 iulie 2005), ci şi la a încuraja transnistrizarea republicii. Cu efecte fatale pentru orice proiecţie euroatlantică a R. Moldova.

8. Sondajele care îl infirmă pe ambasador

Declaraţiile ambasadorului vin pe un fond de interes identitar sporit, după cum ne-a arătat recent sondajul FUMN/MAGENTA. Cifrele cercetării sociologice vin în contradicţie vădită cu declaraţiile ambasadorului sau, mai bine spus, aserţiunile acestuia contrazic, flagrant, datele de sondaj. Când ai opţiuni unioniste care se ridică la 28%, cu potenţial de peste 50% în cazul perceperii plenare a avantajelor socio-economice sau un potenţial de circa un milion de cetăţenii româneşti, atunci trebuie să fii prudent cu declaraţiile publice. Din acest punct de vedere, reacţiile furioase, chiar furibunde, la declaraţiile ambasadorului erau de aşteptat. Populaţia este deja sensibilizată la chestiunea naţională, chiar dacă majoritatea politicienilor sau ambasadorilor de la Chişinău nu vor să admită asta. Din acest punct de vedere, declaraţiile ambasadorului american au fost o veritabilă hârtie de turnesol care a relevat un mediu extrem de încărcat cu particule identitare. Element esenţial în perspectiva alegerilor prezidenţiale din 30 octombrie.

9. Ambasadorul Pettit – agent electoral

Ceea ce nu a luat în calcul ambasadorul SUA la Chişinău este efectul pervers al declaraţiilor sale. Două sunt principale. Primul ţine de instrumentalizarea politică a declaraţiilor sale, din moment ce ambasadorul a fost folosit de acea tabără care abhoră orice apropiere de România şi vrea o cortină (geo)politică pe Prut. Nu întâmplător, candidatul lui Vladimir Putin, socialistul Igor Dodon, a reacţionat primul salutând declaraţiile. A urmat urgent reprezentantul PD care s-a grăbit să salute şi el aserţiunile ambasadorului american după care „Moldova nu e România“. Dar mai este un efect al interviului din 26 august al ambasadorului. Şi mult mai important. Prin declaraţiile sale, James Pettit a stârnit o adevărată furtună pe ambele maluri ale Prutului şi asta în ajun de campanie prezidenţială. S-a readus intempestiv în discuţie problema unionismului, România a fost reconectată la viaţa politică de la Chişinău. Geopolitica a învins, din nou, politica! Aducerea acestor teme identitare în discuţie va genera o recalibrare a agendei politice a R. Moldova în campania prezidenţială. E foarte semnificativ că astăzi aşa-numiţii candidaţi antisistem au ieşit din zona de interes public (Maia Sandu sau Andrei Năstase), nici unul neluând vreo poziţie. Dacă lucrurile continuă aşa şi se configurează polarizarea Unionism versus statalism/România versus Rusia ca linie majoră în campania prezidenţială, atunci tot ceea ce ştim sau ştiam până acum despre alegerile de la Chişinău va fi dat peste cap.

10. Moldovenii să nu jubileze, ci să se îngrijoreze

Am spus deja că declaraţiile ambasadorului american au generat satisfacţie unor categorii politice şi nu numai din R. Moldova – aşa-numiţii moldovenişti proruşi sau moldoveniştii europeni – ostili ideii de parteneriat strategic cu Bucureştiul sau – şi mai rău! – o eventuală reunificare (sau „alăturare“ cum în spune ambasadorul James Pettit). Ambasadorul a spus ceea ce ei doreau să spună de mult dar nu îndrăzneau să fie atât de tranşanţi. Jubilaţia este o teribilă eroare. În realitate, dacă declaraţiile ambasadorului sunt linii de mesaj şi nu gafă personală, atunci ceea ce i se pregăteşte R. Moldova este de rău augur. Într-o viziune în care conflictele îngheţate – Transnistria sau Donbas – trebuie rezolvate prin reglementarea politică înainte de cea militară, Federaţia Rusă câştigă de departe. Asta înseamnă un „big bargain“ în regiune, prin care frontiera actuală a UE şi NATO va rămâne aşa multă vreme, iar R. Moldova sau Ucraina se transformă, pe cale de consecinţă, în spaţiu tampon între Rusia şi UE, zone fără identitate strategică şi fără opţiuni ferme.

 

 

 

Simbiotul

30 august 2016 6 comentarii

SDL020953786_1381227466_image1-08069

   De mult timp am convingerea că-n mine doarme un monstru care atunci când se trezeşte mă determină să fac lucruri nebuneşti. Mulţi ar fi îngrijoraţi, poate, de pornirile astea, s-ar ruşina şi ar avea mustrări de conştiinţă, s-ar corecta şi ar face schimbări radicale. Dar mie îmi produc o stare indescriptibilă de bucurie, simpla amintire îmi smulge un rânjet fericit şi mă binedispune. Şi asta încă din copilărie, cu timpul doar mi-am perfecţionat metoda, nici un moment nu m-am gândit să inhib entitatea asta şi niciodată n-am scăpat vreo ocazie să o las să se manifeste în toată splendoarea. Tentaţia e prea mare şi îmi place simbioza. Dacă nu a existat cu adevărat, acum există.

  Ce poate fi mai plăcut decât să-l priveşti cu consideraţie pe cel care încearcă să te aburească, neştiind ce-l aşteaptă? Să-l laşi să-şi facă ritualul solemn, să-i admiri gestica, argumentele, expresivitatea, momentul în care începe să folosească pluralul la persoana întâi, felul in care cu un fluturat de mâini şi voce tremurătoare şi adâncă dejoacă planurile malefice ale mulţimii cu elementele ei, ceilalţi, ăia şi să-i intăreşti convingerea că persuasiunea lui te-a subjugat? Ador oamenii ăştia, fără ei m-aş plictisi de moarte.

  Dar cel care ar face orice ca să te ajute, chiar să-ţi ţină laptopul cât mergi în echilibru pe coama acoperişului numai ca să-i arăţi că degeaba insistă intr-una că nu poti, deşi niciodată nu ţi-a trecut prin minte să faci asta? Aştia sunt favoriţii mei, în cazul lor chiar reuşesc să simt ceva regrete şi chiar devin o persoană profund morală şi empatică, cu criterii şi idealuri. Temporar.

  Apoi sunt simplii farsori care visează (sau au ghinionul) să-şi încerce măiestria pe spinarea unora cărora nimeni nu le-a pus capac şi în cazurile astea apar transformări absolut remarcabile ale lor. În oameni profund religioşi, cu viziuni şi tot tacâmul.

  Trebuie să mă gândesc la un nume potrivit pentru monstrul meu.


Antena 3 își promovează agresiv angajații

 

Mircea Badea

Antena 3 a trecut la o agresivă promovare a vedetelor sale.

Astfel, în colaborare cu o firmă care produce hârtie igienică și tampoane igienice dorește să scoată produse ale acestora cu chipul vedetelor postului.

Primele produse fiind unele cu chipul lui Mircea Badea în relief. Dincolo de plăcerea de a-l avea pe Badea în locuri foarte intime, tampoanele igienice au inclus și un mic sistem de vibrare care pe lângă faptul că pot porni la comanda utilizatoarei pornesc și când acestea sunt apelate telefonic. Extrem de interesant este faptul că în timp ce vibrează tampoanele emit și un frumos miros de lăcrămioare precum și melodia ”Te iubesc la infinit” cântată de celebrul manelist Adi de la Vâlcea.

Antena 3 a mai scos și pamperși cu mircea badea după ce acesta făcut în pantaloni când s-a rățoit la el acel motociclist pe care l-a înjurat fiind ieșit cu tejgheaua pe pășunea din fața postului …Mircea Badea

Poza cu Iohannis în Palma de Mallorca, publicată de Dana Grecu, e la fel de credibilă ca poza ei lângă roata limuzinei regale a lui Cioabă

29 august 2016 2 comentarii

Mare enigmă mare …

Iohannis

Președintele Iohannis citind în aeroportul Palma de Mallorca

”Cine l-a fotografiat pe Klaus Iohannis citind o carte în aeroportul din Palma de Mallorca deș zicea că e în Germania?” – este întrebarea care zăpăcește din plin mințile jurnaliștilor noștrii care … mustesc de profesionalism.

Ei, treaba a lămurit-o isterica de serviciu a Antenei 3, Dana Grecu.

Aceasta, în plin orgasm de emoție a mărtiurisit că poza a făcut-o publică ea, o prietenă, Ionela ar fi sunat-o și ar fi întrebat-o dacă vrea o poză cu Președintele Iohannis în aeroportul din Palma Mallorca  făcută de o verișoară de-a ei, a numitei Ionela. Aia ar fi trecut prin aeroport, (probabil se ducea la budă – n.a.) și ce să vezi dă cu ochii de cel mai neamț și mai sirian dintre președinții mioritici și nu putea pierde momentul. Nu vezi în fiecare zi citind aeroportul din Palma Mallorca un președinte care zice că e, de fapt, în Germania în vizită privată la părinții personali.

Printre respirațiile orgasmic sacadate sacadate Dana Grecu a scos la înaintare pieptul, luat o poziție tranșantă din cauza controversei create cu privire la scandalul din jurul pozei: „Mai ușor cu isteria, frate!”

„Un om normal i-a dat poza unui alt om normal și acel om normal știa un jurnalist, pe mine”, a afirmat Dana Grecu, în emisiunea „Ediție Specială”. Ea a adăugat: „Nu vă așteptați acum să se lege președintele de Bucegi, de Sfinx?”. 

Ce uită Dana Grecu este s ne furnizeze și oarece detalii din care să deducem că poza e adevărată și că ar fi făcută la data la care zice. Probabil se adresează acelui public în fața căruia a luat poziția ”Îngenunchiat, Da Șefu” .. ăia o cred pe cuvânt … În fine …

Trebuie să menționez că îmi este fix perpendicular unde se duce Președintele să își facă vacanțele de lux, indiferent unde s-ar duce mi se pare o nesimțire cu asupra de măsură, bunul simț ar trebui să îl facă să își petreacă vacanțele în țară. Dar cum de așa ceva nu prea poate fi dumnealui acuzat, asta e, poporul Român își are conducătorii pe care îi merită.

Vreau doar să spun că, după ce am aflat de unde provine poza buclucașă, și mai ales cine a făcut-o publică, am senzația că respectiva poză (cea de mai sus) este cam la fel de credibilă ca și cea pe care am primit-o de la un văr al unui priteten a unui unchi a vecinului unei cunoștiințe de-a mele care se numește Neluțu și care trecea pe acolo absolut  întâmplător în drumul lui de la Cluj la Viena.

În această poză apar majestatea sa Regele Dorin Cioabă fotografiat lângă limuzina regală, poză în care se vede lângă roata limuzinei nimeni alta decât Dana Grecu … (Vezi foto de mai jos).

Dana Grecu, Cioabă

Dana Grecu lângă roata limuzinei regale a Regelui Dorin Cioabă

Sunday — micdavinci’s Blog

28 august 2016 7 comentarii

În mod normal trebuia să dorm de să sparg azi, aşa cum aveam în plan. În loc de asta, m-am trezit cu un salt de panteră direct în mijlocul camerei, cu inima bubuind și simțurile ascuţite la maximum, gata să acţionez imediat ce mă clarificam în ce direcţie. Acţionatul s-a materializat prin aceea că am ţâşnit afară […]

via https://micdavinci.wordpress.com/2016/08/28/sunday/

LA ALINA GORGHIU POPULISMUL A DEVENIT CRONIC

27 august 2016 1 comentariu

Motto:

”Diferența dintre un politician și un politruc este că la cel de-al doilea politica se reduce la politicianism iar promisiunile sale sunt doar populism fără fundament.” 

Alina Gorghiu

Alina Gorghiu, colider a PNL pare a-și fi făcut din ieșiri din ce în ce mai populiste.

Pe pagina sa de Facebook , liberala spune că are ”un plan ambițios” … imediat după alegeri nici pipilică nu face și dublează salariilor medicilor încă de la începutul guvernării, construirea a 8 spitale regionale, precum şi 900 de construcţii tip Casa medicului.

Ca motivare pentru această propunere spune că „80% dintre absolvenţii de Medicină vor să plece din România”. „Când trebuie să meargă la medic sau au nevoie să se interneze într-un spital de stat, aceeaşi dorinţă îi încearcă şi pe pacienţi”.

Gorghiu, cam amnezică de la o vreme, uită că PNL l-a avut e vremea USL ca ministru al sănătății pe Eugen Nicolăescu, spune că PSD este vinovat că nu a început construirea celor 8 spitale regionale aflate în proiect, atunci când a fost la putere.

„PNL – mai scrie Alina Gorghiu – are un plan ambiţios pentru Sănătate: dublarea salariilor medicilor încă de la începutul guvernării, construirea celor 8 spitale regionale pe care PSD nici nu le-a început cât a fost la putere, 900 de construcţii tip Casa medicului – cabinet medical şi locuinţă pentru medicii din rural şi din oraşele mici”

Liberalii, reuniţi vineri în cadrul Ligii Aleşilor Locali, au adoptat o rezoluţie privind salarizarea primarilor, dar şi o creştere medie de 22% a salariilor pentru funcţionarii publici, începând cu 2017.

Iată integral postarea copreședintei PNL:

80% dintre absolvenții de Medicină vor să plece din România. Când trebuie să meargă la medic sau au nevoie să seinterneze într-un spital de stat, aceeași dorință îi încearcă și pe pacienți. #PNL are un plan ambițios pentru Sănătate: dublarea salariilor medicilor încă de la începutul guvernării, construirea celor 8 spitale regionale pe care PSD nici nu le-a început cât a fost la putere, 900 de construcții tip Casa medicului – cabinet medical și locuință pentru medicii din rural și din orașele mici. Un guvern liberal le va putea duce la îndeplinire. Nu vom putea rezolva criza din Sănătate fără să direcționăm resurse importante spre acest sector
(n.a.-Postarea poate fi văzută și sub forma unei capturi foto la finalul articolului)

Legat de promisiunile Alinei Gorghiu referitoare la dublarea salariilor medicilor, aș avea un scurt comentariu.

Precizez că da, sunt de acord că în sistemul de sănătate, dar nu numai, salariile sunt jenant de mici comparând cu majoritatea țărilor europene. Oricât aș fi de cinic, nu cred că medicii sunt o categorie profesională mai defavorizată decât altele.

Recunosc și că medicii au o profesiune extrem de importantă, dar, dacă nu ar fi profesori, medicii nu ar putea fi medici, dacă brutarii nu ar face pâine nu am avea ce mânca, dacă măturătorii nu ar mătura am muri toți  infectați de toate nenorocirile. Fiecare are un rol important în Sistem.

Medicii nu ar putea trăi fără celelalte categorii

A discrimina pozitiv o anumită categorie înseamnă de fapt a discrimina negativ toate celelalte.

Nu cred că vreun medic a plecat în străinătate pentru că  îi  ghiorăiau de foame mațele, sunt convins însă că cei care au plecat având salarii minime au plecat pentru a nu muri de foame.

Soluția nu este a discrimina pozitiv anumite categorii ci crearea unul sistem salarial just.

O fi știind oare Alina Gorghiu și sicofanții ei cum e să trăiești din zece milioane de lei vechi pe lună sau chiar mai puțin? Tare mă îndoiesc…

Pe de altă parte, dacă cucoana asta sau alții care gândesc ca ea favorizează o categorie în detrimentul altora, cred că vor avea o mare surpriză. Dacă îi vor vota doar medicii atunci PNL are un loc asigurat la lada de gunoi a istoriei la sectorul ”mai bine nu ar fi existat”.

Cred că a venit vremea ca cineva să o tragă din când în când de mânecă pe Alina Gorghiu și să îi spună: ”Sssst, nu pierde iar ocazia să taci”.

* * * * *

Pentru ca Alinei Gorghiu să nu îi vină  ideea să schimbe ceva în postare sau chiar să o șteargă, iat-o mai jos, pentru posteritate (😀 ) și în fotocopie :

Alina Gorghiu - postare

CRISTINA TUNEGARU: ”Istoria este necesară și obligatorie în învățământul românesc … ”

Generația „Facebook” și istoria

Cristina TunegaruAu curs multe cuvinte tânguitoare despre generațiile.” noi dezamăgitoare, inculte, incapabile să rezolve altceva decât probleme limitate, fără viziune, fără orizonturi culturale, anatema căzând exclusiv asupra tinerilor. E un potențial extraordinar în fiecare generație, pe care școala rămasă în secolul trecut nu poate să-l fructifice. Generația „Facebook” trebuie cucerită, stârnită, atrasă prin poveste, imagine, joc. Viziunea să fie multiplă, abordările ample, discuțiile și interpretările permise, întocmai cum este lumea lor de după încheierea programului, copiii să fie liberi să se exprime. Lumea elevilor de astăzi nu este aceeași cu cea de acum 30 de ani, iar o comparație între generații are în centru școala care pare să nu se fi schimbat prea mult. Împietrită în timp, școala românească ignoră prezentul și impune elevilor să fie după asemănarea înaintașilor, ceea ce este ridicol. În fine, rezultă când și când câteva vârfuri, copii extraordinari care s-ar evidenția în orice context și o sumă de inadaptați autodidacți.

Soluții s-au propus de-a lungul timpului, iar una dintre ele va intra în vigoare din această toamnă. Zâmbesc cu amărăciune la gândul că disciplina gândire critică face parte din trunchiul comun pentru elevii de gimnaziu, deși cred că dezvoltarea acesteia este unul din obiectivele prioritare ale învățământului obligatoriu. Dar am puternice îndoieli că adăugarea unei discipline în aceeași paradigmă tradiționalistă a predării – învățării va corecta o problemă care macină școala românească și care ne face campioni la analfabetismul funcțional. Viziunea adultului este iarăși suprapusă peste psihologia copilului care nu este suficient de format să se educe conștient. Cu alte cuvinte explicându-i copilului ce este gândirea critică și cum funcționează, îi vom face să gândească critic (iată cum trebuie să gândești, gândește!) ? Cred însă că o înnoire a abordării clasice și evadarea din limitarea disciplinelor de astăzi prin realizarea unor programe școlare transdisciplinare ar fi primii pași spre o evoluție a educației românești. Mă voi referi în continuare la una dintre disciplinele umaniste esențiale în dezvoltarea individului care își pune amprenta pe cunoașterea sinelui, a celorlalți, respectiv a lumii, istoria, și care stârnește adeseori discuții referitoare la numărul de ore din trunchiul comun și mai puțin la conținutul programei sau la metodele de predare.

Istoria este necesară și obligatorie în învățământul românesc, căci această disciplină nu are în vedere doar trecutul, ci contexte ale trecutului, iar studierea istoriei atinge și alte discipline, printre care antropologie, etnologie, politologie, sociologie, psihologie, artă etc. Prin studierea istoriei se pot forma competențe extraordinare de-a lungul dezvoltării copilului, prin relevarea motivațiilor ce au generat evenimente trecute, a relațiilor dintre indivizi, prin descrierea societăților la anumite momente istorice, a rațiunilor care au determinat acțiuni, revolte, desfășurări etc. Nu mă refer doar la stăpânirea unor informații, ci formarea capacității de interpretare a evenimentelor, de înțelegere și analiză. Cred că istoria trebuie abordată ca o disciplină complexă, iar viziunea să nu fie exclusiv faptică: pentru a înțelege un eveniment istoric este necesar să cunoaștem relațiile internaționale, viața oamenilor, implicarea lor în societate, relația dintre autorități și populație, resursele disponibile, gradul de dezvoltare tehnologică, momentul cultural și artistic etc.

Încă din școala primară, istoria însemna pentru mine doar o succesiune de întâmplări, înlănțuite logic sau nu, fapte seci, ani de domnie și războaie într-o aglomerare năucitoare, nume greu de pronunțat a căror cunoaștere era importantă în sine; până în ultimul semestru de gimnaziu niciun profesor de istorie nu a vorbit liber în fața clasei; obișnuiți fiind cu imperativul „Scrieți!” premergător dictării, mi-a atras atenția discursul unui nou profesor care ținea să capteze ascultătorul în firele unei povești slab schițate. Abia atunci am intuit bogăția de date care zburase ca vântul pe lângă spiritul meu avid de cunoașterea unor alte lumi. Am realizat curând că aș fi vrut să se apropie de epoca noastră mai mult, să ne vorbească despre anii în care au crescut și s-au format părinții noștri, despre comunism. Îmi doream să cunosc acea lume, relațiile dintre indivizi și atitudinea lor față de străinătate, politică, manifestările lor particulare, întâmplări cotidiene, ce activități distractive preferau, chiar cum se îmbrăcau. Instinctiv, curiozitatea mea pornea de la realitatea din jur, de la cuvintele celor care au trăit în comunism. Despre ei aș fi vrut să aflu mai multe, în orele de istorie. Și am intuit atunci că istoria este disciplina care îmi poate servi elemente fascinante despre oamenii de astăzi care au trăit și s-au format în comunism. Iar când profesorul a scos din buzunarul de la piept o cărticică pe care ne-a frunzărit-o în fața ochilor numind-o Constituția României, școlarul din mine și-a spus uimit:există în realitate și e chiar în fața mea.

Relatarea anterioară arată că orice demers educațional de succes – care să aibă un impact pozitiv asupra elevului – trebuie să pornească de la cunoștințele sale anterioare, de la ceea ce stăpânește elevul, să fructifice deci cunoștințele sale orientând apoi cunoașterea în funcție de obiectivele urmărite. Se cuvine așadar ca și istoria să fie studiată nu ca pe o înșiruire de întâmplări fără legătură cu viață noastră prezentă, ci tocmai încercând să zugrăvim trecutul pornind de la ceea ce îi este cunoscut elevului și cu uneltele familiare acestuia. De aceea, elevul trebuie captat cu povești, istorioare în care să se regăsească și care să-i inspire emoții. Când concurezi cu filme de animație, jocuri colorate și cântate, trebuie să vii cu o prezentare video pe măsură ca să rămâi in mintea elevului. Fiind în mod natural atras de ficțiune, de basm, de alternative la lumea din jur, copilul are o înclinare naturală spre trecut, dacă profesorul reușește să se adapteze la nivelul copiilor, să vorbească pe limba lor. Școala românească se folosește prea puțin de această aptitudine și, din păcate, perspectiva predării aparține exclusiv adultului. Se vorbește cu elevul de 11-14 ani ca și cum acesta ar fi un adult stăpân pe sine și care cunoaște importanța subiectelor discutate în școală, a evenimentelor istorice pe care e gata să le acumuleze cu o grabă incredibilă pentru a deveni o mică enciclopedie.

În experiența mea, m-a surprins în mod neplăcut revolta unor părinți față de profesoara de istorie care lua uneori pauze de la dictare încercând un dialog cu elevii despre subiectul lecției, pornind uneori de la textele unor istorici. Părinții au reclamat că elevii nu sunt evaluați corect și că nu e cazul să judece istoria, ci doar să o cunoască.

În școala de astăzi elevul trebuie încurajat să-și asume un dublu rol, atât spectator, cât și actor, iar comunicarea, indiferent de disciplină, trebuie să fie bilaterală. Pasivitatea impusă elevului altădată de profesori nu își face loc astăzi printre nevoile copilului. El trebuie să fie atras, cucerit și nu urmărit de pedeapsa notei mici. Nu cred că este just să sancționăm tinerii pentru ceea ce sunt și să-i certăm pentru că au mai puține cunoștințe și abilități, ci să încercăm să îi apropiem de istorie prin metode care să le stârnească interesul. Sunt generații asaltate de jocuri, filme, imagini care concurează să le atragă atenția să-i încânte, și tot ceea ce le oferă școală este o dictare anostă, stearpă, privitoare la realități pe care nu le cunosc și cu care nu rezonează.

Autor: Cristina Tunegaru

Sursa: contributors.ro

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 134 de alți urmăritori

%d blogeri au apreciat asta: