Al doilea om în stat, Motanul Felix

Cu ochii la inundaţii şi la înmormântarea Mădălinei Manole, dar mai ales la ce are doamna Udrea sub frunză, nici nu am băgat de seamă, că din 19 iulie, al doilea om în stat este Motanul Felix care ţine, cu succes, locul Prostănacului. Zic “cu succes”, deoarece Felix, mai curând “soluţie imorală” decât motan, mai trase una, de data asta nu către telespectatorii Antenei 3, ci către Băse de la Cotroceni.

Despre ce este vorba: în 21 iulie 2010, preşedintele României, conform prerogativelor sale, a solicitat Senatului o întrunire în sesiune extraordinară pentru dezbaterea a trei proiecte de lege privind actul de justiţie, printre care şi Legea ANI, „cerinţă menţionată în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare”.

Scrisoarea emisă de Preşedinţie, în care se recomandă ca această sesiune extraordinară să se desfăşoare „în prima parte a lunii august”, fu primită şi „analizată cu atenţie” taman de „soluţia imorală” cocoţată în scaunul Prostănacului, excelentă ocazie pentru tătelu’ antenelor să-şi arate niţel muşchii fleşcăiţi către Cotroceni. Mai ales că era vorba şi de resuscitarea Legii ANI, dăunătoare averilor ilicite.

Facem o paranteză ca să ne amintim că prima lovitură dată acestei legi a venit de la avocata Alice Drăghici, una din vietăţile ce colcăie sub pulpana felicsiană, a cărei contestaţie la Curtea Constituţională a fost imediat admisă de judecătorii ameninţaţi şi ei la agoniseală. Închidem paranteza şi ne întoarcem la cel cu nume de cod „Felix” care, frământat de „grija” pentru binele ţării, i-a răspuns preşedintelui, începând prin a-l mustra că pune legile pe justiţie înaintea celor fiscale. În plus, formularea „în prima parte a lunii august”, nu îndeplinea „condiţiile legale”, existând serioase îndoieli cu privire la semantica termenilor „prima”, „parte” şi „august”. Şi zice Felix:

Totodată, pentru a putea derula procedurile parlamentare prevăzute de Regulamentul Senatului, este necesar să refaceţi cererea dumneavoastră şi să menţionaţi şi durata de desfăşurare a sesiunii extraordinare, în conformitate cu prevederile art.81 alin.(2) din Regulamentul Senatului.

După ce solicitarea dumneavoastră va îndeplini toate condiţiile legale, Biroul Permanent al Senatului va dezbate şi va decide calendarul şi ordinea de zi a sesiunii extraordinare”

Iată că Tătelu’ Felix mai scăpă una, de data asta emanată direct din puţul gândirii de şurlă securistă: preşedintele doar convoacă cele două camere în sesiune extraordinară, adică sună goarna ca să adune ipochimenii şi atât. Odată însă adunaţi, nu mai este treaba preşedintelui de ce s-au adunat. Ei hotărăsc.

Şugubăţ cum îl ştim, Băse îi răspunde:

„…am solicitat întrunirea în sesiune extraordinară a Senatului României în prima parte a lunii august. În mod firesc, prin această formulare, am avut în vedere perioada 1 – 15 august 2010. Am înţeles să propunem această formulare decentă, cu privire la durata sesiunii extraordinare, pentru a da posibilitatea Senatului României să-şi stabilească programul de activitate în acest interval propus. Dacă formularea în prima parte a lunii august vă creează confuzii, mai mult sau mai puţin formale, cu privire la intervalul în care urmează a se desfăşura sesiunea extraordinară a Senatului României, vă solicităm să luaţi act că înţelegem ca această sesiune extraordinară să se desfăşoare în perioada 1 – 15 august 2010.

În ceea ce priveşte ordinea de zi propusă pentru sesiunea extraordinară, aceasta rămâne neschimbată, în conformitate cu adresa noastră nr.1918 din 21 iulie 2010, proiectele de lege propuse spre dezbatere fiind o necesitate pentru accelerarea actului de justiţie, cerinţă menţionată în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

Având în vedere înalta funcţie pe care o deţineţi până în data de 7 august 2010, vă puteţi adresa Biroului Permanent al Senatului României, …să convoace o altă sesiune extraordinară a Senatului care să includă pe ordinea de zi proiectele legislative propuse prin scrisoarea dumneavoastră, proiecte „extrem de necesare pentru economia şi societatea românească”, sens în care vă urăm succes.”

Iar într-un comunicat de presă dat în aceeaşi zi de Administraţia Prezidenţială se devoalează adevăratul motiv care a generat acest schimb epistolar:

„Preşedintele României înţelege interesul personal al cetăţeanului Dan Voiculescu de a nu exista o lege a Agenţiei Naţionale de Integritate.

Domnul Voiculescu nu pare însă conştient că atitudinea sa poate provoca grave prejudicii ţării şi cetăţenilor români.”

Am putea spune că Felix are pe conştiinţă şi paralizarea CNSAS-ului, dar asta ar însemna să admitem că un bătrân securist are conştiinţă.

  1. 31 iulie 2010 la 19:48

    Da. Spus frumos şi la obiect.
    Aici povestea e lungă şi începoe cu a fost odată ca niciodată o gaşcă numită 322.În gaşca aia s-au adunat tot felul de boieri împreună cu slugile lor.
    Erau nişte oameni absolut reprezentativi pentru ţara dintre Prut şi Nistru, Carpaţi Dunăre şi Mare. Delatori, mincinoşi, hoţi etc.
    În întâlniri mai mult sau mai puţin de taină au vrut să îl răstoarne pe conducătorul ţării pentru că nu a vrut să intre în gaşca lor.
    Nu au reuşit din prima, pentru că poporul român s-a opus. Au mai încercat în câteva feluri şi mai încearcă şi azi.
    Felix era şeful Găştii 322. Deşi nu e votat de nimeni, individul este totuşi parlamentar. Da, al doilea om în stat a intrat în Parlament doar pentru că un alt partid l-a luat la remorcă nu pentru că l-ar fi trimis alegătorii.
    Dar, dacă acest fapt poate fi considerat legal dacă se fac nişte acrobaţii logile, există altceva care îl face incompatibil cu funcţia pe care o are.
    Ete infractor.
    Nu, nu pentru afacerile ilegale, deoarece tot felul de tertipuri şi o justiţie absolut penibilă face ca marii infractori ai acestei ţări să nu plătească pentru mizeriile pe care le-au comis.
    Pentru sperjur.
    Nu trebuie să ai pregătire juridică pentru a observa să Felix a minţit peste tot.
    Zicea că nu a colaborat cu Securitatea.
    Se ştie că a fost şef la Intreprinderea de Comerţ Exterior Dunărea.
    Nu puteai să lucrezi la acea intreptindere dacă nu colaborai cu Securitatea. Dacă ar fi scris doar rapoarte despre probleme de serviciu, se mai putea înţelege, dar rapoartele pe care le-a dat Felix vizau şi oameni neimplicaţi în această intreprindere, prieteni, rude.
    Povestea cu vizita lui în Germania pentru a lămuri de ce şi cine a facilitat fuga din ţară a familiei unei verişoare de-a sa cu familia este de notorietate.
    De ce trebuie blocată adoptarea unei legi de funcţionare a Agenţiei Naţionale de Intergitate? Simplu, dacă acesta şi-ar face treaba, dacă ar funcţiona normal, am avea ocazia să vedem cum foarte multe persoane aflate la vârful clasei politice intră la puşcărie.
    În clasa politică românescă oamenii complet curaţi, deci neşantajabili nu pot urca treptele ierahiilor politice.
    Dacă tot vorbim de brendul de ţară, acesta, indifernt cât de artistic pare, nu va defini niciodată România dacă pe el nu va apărea cuvântul CORUPŢIE. Poate şi ţara ar trebui să se numească altfel. Nu Republica Federală România cum zicea fostul poet M.Dinescu, ci Republica Coruptă România.Cel puţin atunci nu am mai fi ipocriţi şi am recunoaşte adevăratul motiv pentru care Legea de funcţionare a ANI nu are lor. Pentru că este o lege împotriva majorităţii clasei politice româneşti.
    P.S. Zici „Am putea spune că Felix are pe conştiinţă şi paralizarea CNSAS-ului, dar asta ar însemna să admitem că un bătrân securist are conştiinţă.”… Apoteotic final …

  2. deutchebrak
    31 iulie 2010 la 21:35

    „În gaşca aia s-au adunat tot felul de boieri împreună cu slugile lor.”
    Boierii nu sunt în gaşca aia, Blue, sunt în gropile comune de la Sighet sau Canal. Au rămas doar cozile de topor, că slugile boiereşti s-au dus şi ele…

    „Erau nişte oameni absolut reprezentativi pentru ţara dintre Prut şi Nistru, Carpaţi Dunăre şi Mare. Delatori, mincinoşi, hoţi etc.”
    Da, aşa e.Şi chiar îmi vin în minte câţiva dintre cei 322 de parlamentari: Mihai Calimente (PNL-Arad), Aurel Ardelean (PRM-Arad), Teodor Atanasiu (Alba), Vasile Berci (Maramureş), Gabor Gheorghe (Braşov), Taloş Gheorghe Mirel (Sălaj).
    Ah! Ai uitat-o pe mătuşa Norika! Ce frumoasă poză de familie a făcut ea cu Felix: „urmaşa” Brătienilor lângă urmaşul torţionarilor comunişti! Recunosc cu umilinţă: Norica e din Prahova…din Sinaia…de lângă castelul Peleş…
    .

    .

    • 31 iulie 2010 la 23:12

      Păi da, adevăraţi boieri sunt acolo unde zici sau risipiţi prin lumea largă dacă au avut destulă minte să plece la vreme.
      Întradevăr, mulţi sunt şi la Camal Sighet, Aiud, Piteşti etc. Din păcate nu doar ei ci cam toată elita politică şi socială a României.
      Eu am zis boieri deoarece acei oameni care se văd cu o legitimaţie de parlamentar în buzunar se comportă ca şi cum ar fi boieri de sânge. Politicienii şi nu numai se autoconsideră un fel de nobilime. Pentru ei un venit destul de mare, nişte ţoale, maşini, case, vacanţe de lux şi ce dracu mai au, e destul ca să îi facă să creadă că fac parte dintr-un fel de clasă nobiliară situată cumva deasupra legii.
      E cam ca şi cu „vedetele”. Indiferent dacă au făcut ceva cât de cât sau nu, dacă au apărut la tv sau în ziare ca Libertatea, Cancan sau alt tabloid deja se cred vedete.
      „Boierii” şi „vedetele” de care ziceam sunt nişte neisprăviţi pentru care contează doar forma. Fondul e ceva despre care am senzaţia că nici nu ştiu că există.
      Când îl văd pe Felix, parcă aud ca o jelanie tristă cătuşele de prin puşcăriile patriei cum plâng de dorul individului.
      …………..
      P.S. Să văd dacă reuşesc să-ţi micşorez puţin poza ca să încapă în banda gri.

  3. 31 iulie 2010 la 23:18

    Gata, am tăiat puţin din ea…

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: