Filmuleţul din 1928 care a înebunit lumea

Povestea e scurtă.

Filmuleţul din 1928 a fost descoperit de in irelandez.  Acesta susţine că l-a dat spre analiză unor specialişti care nu au căzut de acord.

Care e problema? Femeia cu pălărie care traversează cadrul pare a vorbi la un telefon mobil. Ceilalţi trecători par să ignore asta deşi la ora aceea nu existau telefoane mobile.

Am văzut tot felul de variante de răspunsuri.

– Femeia nu are un tele fon în mână deşi în ultimele frame-uri în care apare se întoarce spre cameraman şi pare a zice ceva. (Unii spun că îşi continuă discuţia, alţii că vorbeşte cu cel care filmează)

– Femeia vine dintr-on altr timp sau dintr-un alt Univers (unul paralel), iar aparatul pe care îl are în mână e un telefon mobil sau ceva similar.

– Femeia are un aparat auditiv neelectronic. (Existau în acea vreme)

– Femeia e o femeie obişnuită, şi nu are un telefon mobil ci un alt obiect. De exemplu o cutiţă muzicală. (Şi astea existau)

– Femeia are o pereche de mănuşi sau o batistă. O ţine acolo pentru că o doare măseaua sau urechea.

– Filmul e un trucaj.

Mai sunt şi alte variante, dar mi se par prea fantastice…

Eu înclin spre una din ultimele trei. De obicei soluţia adevărată e cea mai simplă şi care necestită pentru a fi reală cât mai puţine elemente neobişnuite.

Deci, care o fi adevărul?

Marea Criză 1929-1933, o lecţie neînvăţată?

Similitudini stranii

Între criza economică din 1929-1933 şi cea de acum, par a exista o seamă de asemănări. Multe elemente specifice par a conţine similarităţi stranii.

Astfel, punctul central al acestor evenimente par a fi entităţile private care controlează Banca Federală Americană.

Bunicul expreşedintelui American, George W. Bush a condus un concern financiar acuzat de finantarea Celui de-al Treilea Reich. Acelasi concern, cel mai mare operator bancar elvetian, este, in prezent, unul dintre cele mai afectate de criza economică. Este vorba de banca elveţiană  UBC A.G. (Union Banking Corporation) , una dintre bancile elevetiene cele mai afectate de actuala criza. Preston Bush, a condus reprezentanţa americana a acesteia. UBC New York functiona ca reprezentant al concernului german Thyssen, apartinand omului de afaceri Fritz Thyssen, apropiat al lui Adolf Hitler. Compania sa a fost unul dintre „motoarele” maşinii de razboi a Celui de-al Treilea Reich, alături de giganţii IG Farben si Krupp.

Criza financiară interbelică a fost declanşată de un exces investiţional pe pieţele bursiere şi imobiliare, din dorinţa unui profit cât mai consistent, fiind asumare riscuri foarte mari, abuzul de speculaţii bursiere, de credite de consum au creat dezechilibre majore care în final au declanşat criza financiară.

În anii ’30 s-a considerat că situaţia poate fi calmată şi apoi redresată prin intervenţia masivă a statului. S-au controlat preţurile şi creditele, s-au subvenţionat activităţi economice, s-au concentrate fonduri uriaşe în in imprumuturi bancare.

După opt decenii, lucrurile par a se repeata. SUA a aruncat pe piaţă 700 de miliarde de dolari în încercarea de a menţine artificial preţurile rezultate din supraevaluarea unor garanţii acoperite de ipoteci si ale altor active de aceeaşi factură. Federal Reserve a devenit activă pe această piaţă instabilă, infuzând capital unor entităti aflate în faliment (Fannie Mae si Freddie Mac). În încercarea de a menţine artificial preţuri rezultate din supraevaluarea unor garanţii acoperite de ipoteci si ale altor active de aceeasi factura. Federal Reserve a devenit activa pe aceasta piata instabila, infuzând capital unor entităţi aflate in faliment (Fannie Mae si Freddie Mac).
O asemănare semnificativă cu criza deceniului patru al secolului trecut este şi faptul că intervenţionismul se face simţit, nu numai prin infuzii, dar şi prin naţionalizări. Această soartă au avut-o Northern Rock Bank (Marea Britanie), AIG (SUA), Fortis (Benelux), Bardford & Bingley (Marea Britanie). Dincolo de aceste naţionalizări evidente, guvernele mai recurg şi la unele nerecunoscute explicit, mascate în garantarea pierderilor unor bănci şi în infuzia de capital.

În ciuda numelui său, Banca Federală Americană nu e una de stat, ci un consorţiu bancar controlat direct sau indirect de Rotschild Bank din Paris si Londra, Lazard Brothers Bank din Paris, Israel Moses Seif Bank din Italia, Wartburg Bank (Amsterdam si Hamburg), Lehman Brothers, Chase Manhatan Bank, Goldman Sachs Bank, unele din aceste entităţi fiind şi ele implicate şi în criza anilor ’30.

Marea Criză  interbelică (1926-1933)

Criza economică interbelică a fost definită ca fiind o criză de supraproducţie agravată de scăderea puterii de cumpărare a populaţiei. La nivel mondial, criza s-a decşlanşat în 1929 afectând producţia de oţel, huilă, cupru, fontă, sare, cantitâţi uriaşe rămânând în stocuri nevândute. După o perioadă de creştere, lumea a intrat într-o recesiune înfuiorătoare. Parcă am văzut şi pe la noi, producţie pe stoc (în perioada Guv. Năstase) şi duduieli ale economiei care îţi luau auzul (perioada Guv Tăriceanu).

Premise.

Originile crizei mondiale interbelice se pot vedea în boomul economic din anii 1920-1929. Indicele producţiei industriale crescând de la 81 de puncte în 1920, la 114 în 1929, adică o creştere de 41%, în timp ce în SUA rata de creştere a PIB-ului a fost doar de 4,6%.În acea perioadă, industria SUA a produs aproximativ jumătate din totalul producţiei industriale a lumii. În ceea ce priveşte bursa, aceasta a crescut spectaculos timp de 8 ani, înainte de 1929, indicele Dow Jones crescând cu peste 600%. În principal, acest lucru s-a datorat faptului că investiţiile la bursă au fost văzute drept o cale de îmbogăţire, apoi, nivelul de trai fiind ridicat, americanii îşi permiteau să facă economii, bani pe care îi investeau apoi la bursă. Totodată, datorită faptului că băncile acordau foarte uşor credite, americanii investind masiv banii împrumutaţi în bursă. În plus, în acea vreme, cadrul legal nu era unul bine pus la punct, astfel încât companiile puteau creşte după bunul plac capitalul social prin emiterea de noi acţiuni. Apoi, tranzacţionau „în marjă“, adică plăteau doar o fracţiune din valoarea acţiunilor, urmând să le vândă apoi, peste câteva luni, la un preţ mai mare, ceea ce a dus la crearea în fapt a unui uriaş joc piramidal, având în vedere că majoritatea banilor investiţi la bursă nu existau de fapt.

Joia şi marţea neagră.

Declanşarea marii crize interbelice a fost în Octombrie 1929 când , când bursa s-a prăbuşit cu 40% în două zile, cele două zile rămânând în istorie drept joia şi marţea neagră. În 24 şi 29 octombrie 1929, cunoscute drept cele mai devastatoare zile din toată istoria bursieră a SUA, a fost anulată toată creşterea economică din ultimul an. Indicele bursier Dow Jones a pierdut 89% din valoare, iar în următorii ani, scăderea a continuat treptat, dar sigur. De la 381.17 puncte, cât avea în octombrie 1929, a ajuns la 41 de puncte în iulie 1932 şi i-au trebuit 26 de ani pentru a ajunge din nou maximul atins înaintea crizei.

Marea Criză în România

Imediat după prăbuşirea bursei americane, situaţia s-a reflectat şi pe plan mondial. Bucureştiul nu a făcut nici el excepţie. Ziarul “Universul”, cel mai important ziar din epocă scria: “La bursa de efecte din New York s-ai făcut tranzacţiuni asupra unui număr de 14 milioane de acţiuni. Şedinţa a decurs extraordinary de furtunos şi în parte într-o atmosferă de panici înregistrându-se căderi colosale ale celor mai multe hârtii”.

România era într-o situaţie oarecum asemănătoare cu cea din SUA, ţara era într-un process de modernizare, oamenii, în special ţăranii, făcând credite pentru modernizarea agriculturii, industriaşii erau şi ei angajaţi în diferite proiecte de dezvoltare a afacerilor lor.

O anchetă a Ministerului Agriculturii, făcută în 1932 indica faptul că aproape 2,5 milioane de agricultori aveau de rambursat datorii contractate până în 1931, în valoare de 52 miliarde de lei. Cifra se referea doar la datoriile către bănci. S-a estimat că mai existau datorii de 20 de miliarde de lei de la individ la individ.

La încaputul anilor ’30, preţul grâului scăzuse sub valoarea investiţiilor necesare pentru a produce acel grâu, astfel mulţi agricultori s-au văzut în situaţia de insolvabilitate, neprotejate de măsuri vamale protectoare, mărfurile agricole au fost lăsate la discreţia concurenţei internaţionale, fapt ce a dus la scăderea preţurilor cu 60-70% faţă de perioada 1928-1929.

Falimentele bancare

Începând cu 1930, sistemul financiar românesc a fost afectat de retragerea de pe piaţa românească a firmelor cu capital străin. Conform unor estimări neoficiale, în perioada 1929-1930 s-au retras din România peste 17 miliarde de lei. Din această cauză sistemul bancar a fost lovit foarte puternic. Cele mai imortante falimente fiind cele ale Bancii Generale a Ţării Româneşti, Banca Bercovits sau Marmorosch Blank. Criza bancară a creat o adevărată panică printer deponenţi care au început să-şi retragă masiv banii depuşi.

Criza s-a făcut simţită în mod diferit pentru oameni. Cei care nu au fost afectaţi sunt cei care trăiau din producţia proprie. Gospodăriile ţărăneşti care se autosusţineau nu au resimţit criza.

Măsuri anticriză în România

Principalele măsuri antiucriză au fost: concedieri collective şi reducerea salariilor funcţionarilor. În 1933 indicele salarial a scăzut la 63,1%. De asemenea autorităţile au decis forţarea exporturilor de cereale în timp ce s-a încercat aplicarea unei legi a conversiei datoriilor agricole. Deoarece bugetul de stat a rămas deficitar timp de trei ani,  s-a recurs la creşterea  fiscaităţii, în parallel cu refinanţarea deficitului prin angajarea unor credite.  Criza creditelor a dus la prăbuşirea băncilor de care am zis mai sus (Banca Generală a Ţării Româneşti, Banca Bercovits sau Marmorosch Blank), aşa zisele “active nocive” ale acestora fiind preluate de Banca Naţională şi transferate altor bănci sau statului.

Măsuri americane anticriză în SUA

Instalarea la putere în SUA a preşedintelui F.D.Rooswelt a coincis cu sfârşitul crizei.

Între măsurile pe care administraţia Rooswelt le-a luat în cadrul a ceea ce s-a numit “The New Deal”, au fost:

– Înfinţarea “Reconstruction Finance Corporation” o entitate prin intermediul căreia s-au injectat bani în sistemul financiar.

– Adoptarea “Security Exchange Act”. Prin aceasta s-au reglementat trenzacţiile şi s-a reglementat cadrul legal în ceea ce priveşte împrumuturile pe care băncile le puteau acorda pentru tranzacţiile bursiere.

– Pentru combaterea şomajului, nou guvern a  înfiinţat  „Civilian Conservation Corps“, o organizaţie care angaja tineri între 18 şi 25 de ani pentru munci în folosul comunităţii, plătiţi cu 30 de dolari pe lună.

– În ceea ce priveşte agricultura, Congresul a aprobat legea numită  „Agricultural Adjustment Act“ prin care se acordau fermierilor sume compensatorii pentru ca aceştia să renunţe la cultivarea unei părţi a pământului pe care îl deţineau, încercând astfel ca preţul produselor lor, a alimentelor în general, să crească prin reducerea producţiei.

– În ceea ce priveşte industria în 1933 a fost adoptat “The Naţional Industry Recovery Act” prin care guvernul a stabilit noi reguli şi a încurajat apariţia de noi locuri de muncă.

Aberaţiile lui Mircea Badea (Sau „Cu mintea prin peisaj”)

Din categoria:

5 minute  cu aberaţiile lui Badea

În SUA se spune că moartea şi taxele sunt inevitabile, iar pentru unii a face mişcare dimineaţa ori a face anumite chestii a devenit un obicei cotidian.

La noi o chestie ineviabilă este emisiunea de dimineaţă a Antenei 3 în Gura Presei, reluare de fapt a emisiuni unde Mircea Badea nu conteneşte să mă uimească de forţa pe care o găseşte zilnic să abereze cu mintea ieşită vărtos în peisaj, iar cele cinci minute de delectare matinală zilnică sunt ca un fel de drog, rău la gust, dar efectiv înviorător.

Pot să-l privesc doar cinci minute deoarece mai mult nu mă ţine stomacul.

Ei bine, aberaţia de azi (sunt convins că au mai fost şi altele…) se referă la faptul că s-a apucat să comenteze declaraţia unui consilier prezidenţial care a spus ceva legat de posibilitatea ca Preşedintele să acorde guvernarea Opoziţiei. Ba că să pară ai explicit mai pomeneşte şi Constituţia.

Aici trebuie să-l felicit pentru că, deşi nu bănuiam,   ştie că există o astfel de cărţulie.

Ei bine, zice că ştie el din Constituţie că guvernul e numit şi demis de Parlament, iar preşedintelre nu are nici o trabă cu asta, deci musai că e dictator.

Ce am înţeles eu din zicerea sa? Că limitele intelectuale a lui Mirciulică sunt atât de apropiate încât consider la modul srios că atunci câd îi spuneam bou (scuze boilor pentru această nefericită apropiere) sau retardat îi făceam un mare compliment deoarece Mirciulică se dovedeşte a fi doar o nefericită anomalie genetică. Mai ştii? Poate accidentul de la Cerobîl să-i fi cauzat.

Deci, să şi argumentez ce am spus.

În primul rând, simplu fapt că el continuă să emită tot ce-i fată mintea e dovada clară că în domânia nu există altă dictatură în afară de cea a mogulilor îi interiorul televiziunilor pe care le controlează. La Vîntu mai e cum e, dar la Feilx unde pe lândă faptul că angajaţii fac doar propagandă o fac şi în aroma de biogaz secretat de maţele varanului e absolut insuportabil de scârbos dacă nu te numeşti Mircea Badea, Radu Tudor, Mihai Gădea, Dana Grecu, V.Ciutacu, V.Stan, Gabriela Firea etc. La ei merge…

Pe de altă parte, referitor la guvern, da, Mircea are dreptate până la un punct. Parlamentul numeşte şi destituie Guvernul dar Premierul care face guvernul ce urmează a fi numit de Parlament e propus de   Preşedinte.

În Constituţia actuală, aşa tâmpită cum e, dar valabilă încă, putem vedea

Numirea Guvernului

ARTICOLUL 85

(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.

(2) În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.

(3) Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru.

Investitura

ARTICOLUL 103

(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.

(2) Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

(3) Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Deci da, Parlementul APROBĂ premierul desemnat de Preşedinte. Acesta, în cazul în care există un partid sau o alianţă legal constituită  care are peste 50% Preşedintele se CONSULTĂ  cu respectiva alinaţă sau partid. Apoi hotărăşte. Dacă nici un partid sau alianţă nu are acea majoritate parlamentară, atunci preşedintele se consulă cu toate formaţiunile reprezentate în Parlament, apoi desemnează pe cine vrea muşchiul lui, pentru funcţia de Premier. Apoi, Parlamentul îl aprobă sau nu pe cel propus.

Deci exprimarea „Preşedintele acordă guvernarea” folosită de acel consilier prezidenţial nu era greşită, deoarece dacă premierul desemnat e dintr-o formaţiune politică, se poate spune că acesteia i s-a acordat guvernarea. Apoi, formaţiunea respectivă, dacă doreşte să  aibă un guvern mai puternic poate coopta la guvernare şi alte formaţiuni politice sau persoane independente dar considerata ca cele mai nimerite să îndeplinească o funcţie guvernamentală.

Mă întreb şi eu ca mulţi alţii. Micrea Badea e doar un mare măncător de rahăt? Sau e mult mai grav şi individul stă rău la capitolul  „mansardă”?

În primul caz trebuie scuipat, în al doilea trebuie compătimit. Sau, poate e şi una şi alta. În acest caz, trebuie scuipat apoi mângâiat: „Nu te supăra, nu e vina ta că te-ai născut aşa. Copii făcuţi la beţie au dse dus tot felul de tare „.

Gata pentru acum. Şi mâine-i o zi…

Din partea mea, pentru eternitate

Motto:

Limba noastră-i o comoară
În adîncuri înfundată,
Un șirag de piatră rară
Pe moșie violată.

M-am tot gândit cam ce aş putea eu să las moştenire eternităţii, posterităţii şi urmaşului cosmonautului pe care îl va trimite în Cosmos Prostănacu, cosmonaut care din cauza distanţei va muri pe drum, dar cum am auzit că unele extraterestre (Poate unguroaice rele de muscă) ar fi foarte dornice să se cupleze cu cosmonauţii români şi e foarte probabil să iese oarece moşteniritori. Corcituri, dar tot moştenitori

Cam greu de hotârât şi de găsit ceva care să dureze etern. M-am gândit la ceva imaterial, ceva ’telectual şi mai rezistent eroziunii timpului decât chiar piramidele din Egipt.

Am zis că muzică nu pot comune pentru că nu am urechi muzicale ca M.Badea, aşa că m-am gândit să încep scrierea unui dicţionar care încă nu l-a scris. Nu am pretenţia că îl voi termina, dar pot să o facă alţii, urmaşii noştrii sau urmaşii urmaşilor noştrii în veacul vecilor.

Deci, respectivul dicţionar ar trebui să fie unul care să traducă în limba română contemporană, a unor cuvinte şi expresii social-democrat-naţional-liberal-conservante, vorbite în enclavele care devin tot mai enclave enclavizate teritoriul României şi care urmează a avea sediul social şi wc-urile la sediile trusturilor media Intact şi Realitatea Media sau prin boscheţii din jurul Palatului Parlamentului.

Mai întâi cred că trebuie să definim cine sunt locuitorii noilor enclave.

De fapt am să incerc să deduc asta din spusele Prostănacului. Când vorbea de mitingul de 100.000 de persoane, din care au fost prezenţi între 15 şi 30 la sută zicea că acolo sunt ba oameni din societatea civilă, ba oameni din populaţia României. Am stat şiam analizat cine ar fi acea populaţie. Cred că e vorba de poporul pesedist, probabil un fel de ramură paralelă a poporului român, cam ca machidonii din care se trage Jiji Becali. Nici un pesedist sau liberal nu a spus că în piaţă au fost şi reprezentanţi ai poporului român, deci e clar că vorbim de o etnie separată şi necunoscută specialiştilor.

Pentru cei interesaţi să îşi altoiască ceea ce se numeşte cultură generală, cu noi cunoştinţe în domeniul lexical, pot să le recomand ca atunci când se uită la Antena123 şi la Realitatea ŢV (Ţuţerii lu’ Vîntu) le recomand să privească respectivele televiziuni cu sonor, oricât de amuzant ar fi să o vadă pe Dana Grecu încercând să o imite pe Woody ciocănitoarea ţignită.

Deci, câteva cuvinte şi expresii.

– Trădare – Prin acest cuvînt  se defineşte acţiunea  unor politicieni duntr-un partid aflat la putere şi care nu votează cot la cot cu cei din Opoziţie ca să cadă Guvernul Boc indiferent al câtelea e. Mai defineşte şi politicienii care pleacă din PSD, PCR ori PNL,

– Conştiinţă –  reprezintă inversul cuvântului trădare, adică acţiunea celor care sunt într-un partid aflat la putere şi care votează cu opoziţia în interesul poporului pesedist,

– Chiul – Acţiunea unor politicieni de la putere de a nu vota deloc o moţiune de cenzură de domeniul fantasticului menită să aducă la putere dreptcredincioşii cu credinţă nestrămutată în Sfânta Treime PVV (Patriciu, Vîntu, Voiculescu),

– Clarvizune – Este ceea ce îi animă pe politicienii din opoziţie de a refuza sistematic să meargă la votarea unor legi de dragul blocării activităţii legislative din România,

– Şpagă – Răsplata pentru un politician al Puterii care pentru că votează cum a hotârât partidul din care face parte şi care constă în menţinerea lui în funcţia de parlantar după cum a rezultat la ultimele alegeri.

– Recunoştinţă – Răsplata pe care un politician al puterii o primeşte de la un partid de opoziţie dacă cotează cum zice aceasta şi constă în oferirea de ipotetice  locuri pe liste electorale şi a unor sume în conturile personale… (după ultimele informaţi acele sume cu cinci cifre nu pot fi considerate a fi ilegale deoare nu sunt în lei ci în euro.

– Miting sindical – Acţiunea unor membrii ai PSD, PCR şi a alor persoane de a se aduna undeva unde le spune şeful PSD şi unde strigă cf. contractului de oral de convenţie civilă (sau militară dacă e vorba de poliţieni, paznici de la bulău, militari pensionaţi), tot felu de înjurături la adresa Guvernului, a Premierului, a Preşedintelui şi a Elenei Udrea.

Pentru a nu se confunda cu mitingurile din ţări vestice, trebuie specificat că aceste mitinguri nu sunt susţinute de sindicatele din ţări occidentale deoarece cei din occident sunt nişte ticăloşi care nu vor nici de-ai naibii să facă ce fac între ei. De exemplu sindicatele germage care atunci când strigă madam Merkel îşi udă chiloţii, sau sindicatele belgiene care sunt alături de sindicatele franceze când acestea protestează şi invers. De ce sunt ai dracului? Pentru că au zis că nu e bine că sindicatele noastre sunt formare numai şi numai din bugetari bugetofagi, care au venituri mai mari decât cei care produc bani adevăraţi în sectorul privat. Aia n-au vreme de prostii deoarece, spre deosebire de bugetari, au un obicei foart prost. Dacă vor bani, trebuie să muncească până cad în cap.

– Moţiune de Cenzură – acţiuneade a bloca Guvernul, dar care trebuie făcută în aşa fel încât Guvernul să nu cadă, un motiv de veşnică ceartă care urmează a da celor din vest, investitorilor că în România e instabilitate politică şi nu are sens să vină să investească.

– Limba – Acest cuvânt are un dublu sens. Fizic limva este organul care se împlântă adânc în colonul şefului pentru generarea de plăceri mângâioase beneficiarului în vederea obţinerii unei funcţii cât mai înalte în televiziunea respectivă, deci şi obţinerea unor venituri cât mai gras. Acest cuvânt mai are un sens. Familia de cuvinte pe care le emite cineva pentru a se face înţeles. Limba vorbită în enclava de care ziceam, încă mai are oarece asemănări cu limba română, dar şi unele diferenţe. De exemplu, Gabriela Scrofirea  l-a întrebat pe ungurul Frunda: „Domnule Frunda, SE MERITĂ SĂ ….?”. Ungurul i-a răspuns într-o roomână extrem de corectă, dar cu accentul evident datorat etniei din care face parte.

Gata, cred că pentru deschiderea interesului celor care doresc să îşi cultive cultura generală. Cei care vor dori să participe la realizarea monumentalei opere sunt rugaţi să aducă evenuale corecţii sau  completări.

Mulţumesc…

De la cerul verde, la arme cu cartuş pe ţeavă

L-am auzit pe Mircea Badea zicând că proştii băsişti, sunt atât de îndoctrinaţi încât dacă Băsescu zice că cerul e verde şi ei spun că e verde.

Eu cred că e mult mai grav. Unii chiar îl văd aşa. M-am gândit că nu strică un mic test. Deşi nu cred, s-ar putea ca unii să vadă chiar şi în poza de mai sus cerul verde. Dacă unii îl văd aşa, e clar. Sunt băsişti irecuperabili şi ar trebui să îşi recunoască public această deficienţă… Vina recunoscută e pe jumătate iertată.

Bun, gata cu Badea.

Tot ieri am mai văzut ceva ce au văzut mulţi. A fost miting.

Pentru că la mitingul respectiv PSD nu a fost deloc, deloc implicat, cred că Pontănel, cel mai pesedel dintre pesedei, ca un veritabil CheGuevara s-a dus între manifestanţi.

Din fericire manifestanţii respectivi nu prea par a ţine seama de părerile lui pentru că intrau în panică, iar o mulţime de oameni adunată la un loc poate face tot felul de prostii dacă intră în panică.

Mă gândesc că preacuviosele  babe plecate demult de acasă, care, după ce au făcut pelerinajul de rigoare la Patriarhie de Sfântul Mitică şi s-au giftuit cu peştii permişi la zi de post, se putea să creadă că sculele jandarmilor sunt arme de foc, mai precis, arme de război cu  cartuş pe ţeavă cum le-a spus Pontănel şi puteau, Doamne Fereşte, să moară de inimă convinse că au devenit eroine ca Vasile Roaită cel fericit că a murit cu măna pe sirenă, când specialiştii spun că vietatea respectivă există doar în minţile marinarilor cu creierul marinat în rom.

Unii au spus că Ponta nu se pricepe şi că gestul lui a fost unul extrem de urât.

Eu cred că săracul nu are nici o vină dacă nu ştie cum arată o armă adevărată. Când eram prin grupa mijlocie la grădiniţă şi eu credeam că moş crăciun vine prin coş deşi aveam oarece dubii. Mă gândeam că dacă ar veni prin coş ar avea mari probleme, pentru că ar trebui să treacă prin sobă ceea ce i-ar cam fi dăunat la barbă. Eram convins că cineva mă minte şi din alt motiv. A asistat odată cănd cineva a reparat un coş de fum. Am văzut cam cât de mare era gaura din interior. Oricât mi-am strufocat mintea nu am reuşit să înţeleg cum a înghesuit acolo bicicleta pe care mi-a adus-o. Da, eram convins că mă minţeau. Acum stiu. Moş Crăciun vine pe fereastră… în fine… nu e prea bine să vorbim de chestii dinastea … esoterice.

Un aspect absolut interesant este bunul simţ de care au dat dovadă mitingiştii este bunul lor simţ. Da, bunsimţ. Am văzut azinoapte că au considerat că nu-i frumos să nu lase nici un semn al trecerii lor prin preajma clădirii Parlamentului. Şi au lăsat. Tot felul de amalaje. Au muncit anticorpii serviciului de salubritate de săracii de nu mai sunt în stare de nimic pentru o lungă perioadă.

De aromele lăsate de licoarea băşicoasă cu care au irigat iarba din zonă nici nu mai spun pentru că nu e vina lor, ci a organizatorilor care nu au avut grijă de chestia asta. Nu-i bai. Până la primăvară mirosul dispare.

Da… frumos miting… Da şi mai frumos a fost felul în care Pontănel se arăta extrem de revoltat că jandarmii nu lăsau manifestanţii să intre în clădire. Poate doreau să meargă şi ei ca omul la budă, nu?

La o asemenea tortură nici marii dictatori ai lumii nu şi-au supus poporul…

Mare ticăloşie…

Mitingurile fantastice, sursa reală a averilor liderilor de sindicat?

Hai să stăm strâmb şi să judecăm drept.

Azi am văzut cu toţii că unii au fost duşi cu turma la mitig la Bucureşti.

Să încercăm să abordăm chestia asta dintr-un unghi oarecum diferit faţă de ceea ce se obişnuieşte.

Să zicem că nu ne interesează câţi au fost sindicalişti, câţi au fost pesedişti şi câţi au fost mitingişti de profesie.

S-au vehiculat trei variante de prezenţă. În varianta Antenei3 au fost 100.000 de oameni, în varianta Realitatea tv 80.000. În altă variantă la început au fost 30.000 din care la primfinalul votului mai erau 15.000.

De la mitingul cu dansul pinguinului ne putem aminti că fiecare mitingist era plătit cu 50 de lei. Dacă socotim că pentru fiecare mitingist a fost alocată hrană şi apă, i s-a plătit transportul, au fost făcute tut felul de materiale pentru a-şi putea presta activitate înjurătorie. Ua pesre alta, cred că s-a depăşit suma de 100 de lai cheltuială pentru fiecare om. Dar, să zicem pentru uşurarea calculelor, fiecare mitingist a costat 100 de lei.

În prima variantă, vedem că e vorba de o sumă de 10 milioane RON, sau 100 de miliarde lei vechi, în a doua variantă 8 de milioane RON sau 80 miliarde lei vechi, iar în a treia variantă, 3 miloane RON sau 30 miliarde lei vechi.

Cine plăteşte? Enigmă…

Pe de altă parte se pune o întrebare. De ce ni se servesc varinte de prezenţă absolut fanteziste?

Cred că ar fi mai multe variante de explicaţii.

–   Cei care vehiulează aberaţiile respective vor să îşi legitimeze prestaţia absolut abjectă,

–   Liderii de sindicat şi implicit PSD doresc să arate că au în teritoriu o suţinere mai mare decât cea reală. Această ipoteză este susţinută de sondaje care frizează chiar lipsa oricărei urme de bunsimţ, sondaje absolut mincinoase,

–   Ar mai fi o variantă extrem care ar părea extrem de ciudată într-o ţară normală, dar absolut posibilă într-o ţară ca România. Banii.

Iată scenariul:

În  versiunea primă, cu 10 milioane RON,  a doua, cea de 8 milioane RON şi cea de a treia, cea care pare cea mai veridică vorbim de 3 milioane RON.

Indiferent de sursa banilor, vorbim de diferenţe de 7 respectiv 5 milioane RON.

Un grup mic dar influent de iniţiaţi, din conducerea sindicatelor, prevăd la cheltuieli cu mitingul cele enunţate în variantele care ne-au fost servite de Realitatea tv sau de Antena3. Se cheltuieşte cât are nevoie, iar restul se înparte între iniţiaţi…

Interesant. Deci, iată că ajungem la o altă chestiune… Iritarea liderilor de sindicat atunci când sunt întrebaţi cum şi-au făcut averile de milioane de euro…

Cine pică de fraier? Evident că cei care s-au făcut de răs strigâd tot felul de năzbâtii fără legătură cu sensul anunţat al mitingului…

Dar, poate e doar un scenariu…

 

P.S. Credeam că va urma o perioadă de mare plictiseală, dar acum o aud pe Dana Grecu trasând din partea mogulilor noile obligaţii. „Acum luăm publicitate şi  mai târziu vom vorbi de greva generală…” … hehehe.

Radu Tudor: Cred că a fost mai mult decât le puteam cere oamenilor. A fost frig, a plouat, a fost un sacrificiu imens

Absolut senzaţional….:D Oamenii ăştia nu au pic de imaginaţie şi nu obosesc în a se face de răs… Să mai zică cineva că Românica e o ţară tristă… 😀

Ziua M&M – Ziua cu Moţiunea S.F. şi Mitingul celor săraci cu duhul

Ziua de azi, e una specială. Urmează a se vota Moţiunea S.F. …

Dar nu e doar atât. Dis de dimineaţă, după ce retardatul de seviciu al lui Felix şi-a terminat în reluare diareea verbală, o toantă, slugă de-a lui Felix a spus că: „100.000 de oameni sunt aşteptaţi la Bucureşti”. La Realitatea tv se vorbea de 80.000. Dacă au fost 30.000 e cam mult… în fine…. voi reveni la asta.

Pe de altă parte, în Parlament. Opoziţia prin isteria de care dă dovadă  îmi amiteşte de un banc:

Un elefant calcă pe un muşuroi de furnici. Toate furnicile i se urcă pe picior. Elefantul se scutură. Cad toate cu excepţia unuia. Ăla ajunge sus, la gât şi nu mai ştie ce să facă.

-Şi acum ce fac? Intrabă el

– Sugrumă-l Pişta – se aude o voce din mulţime…

Cam aşa văd eu că se întâmplă şi în clădirea  Parlamentului şi în faţa ei.

Extrem de enervaţi de faptul că partidele de la putere spun că nu vor participa la vot. De ce ar participa? Nu înţeleg. O moţiune de cenzură are ca sens demolarea unui guvern şi nu susţinerea lui, iar dreptul ca un Parlamentar să voteze nu e o obligaţie, la fel cum nu era o obligaţie nici când pesedeii şi peneleii nu participă la vot în semn de protest faţă de Roberta Anastase.

Revenid la partea de show a acestei zile, trebuie să vorbim de ceea ce se întâmplă în faţa clădirii parlamentului.

Mitingul.

De câteva zile tot aflam că 80.000 de oameni urmau a merge la Bucureşti. Dimineaţă, Antena3 anunţa 100.000. Da. Au fost 80 sau 100.000 doar în capul imbecilizat al liderilor de sindicat, al pesediştilor şi a slugilor lui Vîntu şi Voiculescu de prin televiziunile Antena3 şi Realitatea tv. În realitate înţeleg că  au fost cam 30.000 din care jumătate au cam plecat până la această oră. O mulţime ar zice unii. Dar, dacă ne uităm la cei 3.000.000 de oameni ieşiţi în stradă la Paris sau la cei 500.000 de la Lisabona e vorba indiscutabil de o puţime.

Mitingul, de fapt, nu a început azi ci ieri când câţiva sindicalişti reali şi mulţi pesedişti convertiţi în sindicalişti au plecat cu autocarele şi cu trenurile spre Capitală.

Am văzut cum unii spuneau că se duc la Bucureşti să-l dea jos pe Băsescu de parcă moţiunea de cenzură se referă la Preşedinte.

Altul, şi mai deştept a zis: „80.000 de oameni vor merge la vot şi vor vota pentru căderea Guvernului”… hehehe, adică nătărăii au mers la Bucureşti ca să voteze? Mortal.

Un aspect demn de meţionat este felul în care cele două televiziuni care se întrec în slugărnicie faţă de stăpănii lor nu contenesc să incite la violenţă. Pe ecran vedem tot timpul indivizi care vorbesc de Franţa şi Grecia, de violenţele care au fost acolo, dar uită că acolo oamenii au ieşit în stradă din iniţiativă proprie şi nu împişi de la spate de partide avide de putere.

A fost ce-i drept într-o zonă o înbrânceală. Filmaţi de aproape se vede că sunt tineri, unii cu hanoracele pe care le vedem când su bat cu poliţia suporterii Stelei, ai lui Dinamo ori a Rapidului. Este evident că acei indivizi au acolo o misiunea precisă de a provoca dezordini.

Mai putem vedea ceva. Era prezentat un individ în salopetă albă. Imediat a fost dat live în prim plan. Trebuia să fie o sărmană victimă a brutalităţi jandarnilor ce îl târau să-l scoată din mulţime. Nu trebuie să fii specialist ca să vez că tânărul intrase în criză de epilepsie iar jandarmii îl duceau la salvare.

Că acest mitin o urmare a amestecului PSD cu sindicatele nu mai are sens. Deja tot mai multă lume a văzut asta, chiar şi un pesedist pe care n-am săl mai numesc pe motiv că mi-e greaţă, zicea că: „Desigur, membrii noştrii se vor implica deoarece sindicaliştii nu înţeleg în ce situaţie dramatică sunt”. Cred că asta spune tot.

Vedem că se protestează împotriva lui Băsescu şi a PDL acuzând că i-au sărăcit. Da? Păi la finalul guvernării Năstase veniturile erau şi mai mici, spitalele şi scolile arătau şi mai rău…

De ce se implică sindicatele? Mai precis liderii de sindicat.

Păi e simplu, PSD le oferă un paravan pentru a-şi ascunde averile de milioane de euro făcute într-un mod tare ciudat şi abscons, de curiozitatea oamanilor. Sau poate trebuie avut în vedere obiceiul PSD de a primi în rândul membrilor lui de marcă…

Ah…mortal. O chestie de cancan. L-am auzit pe Marica, liderul de sindicat că pe oameni i-au ajuns nevoile. Naturale. In zonă nu s-au asigurat WC-urile necesare. Cică pe la colţurile blocurilor mitingistele fac un fel de paravan viu pe la colţurile pentru ca suratele lor să se poată uşura. Hehehe… astava rămâne din marele miting… o duhoare care va parfuma Bucureştiul ca televiziunile mogulilor. Cu aromă de rahat… E şi un aspect bun. La primăvară verdeaţa va creşte sănătoasă datorită solului îngrăşat de mitigişti şi mitingizde. Bravo … Cam aşa pute şi moţiunea. A rahat.

Bun, să revenim…

Oricine are mintea căt de cât normală în cap vede că a fi la guvernare în România nu e nici o bucurie. Criza asta îngrozitoare demola imaginea oricărui guvern. Deci, de ce se doreşte demolarea guvernului? Şi de ce nu se are răbdare pentru ca trimpul să mai treacă, situaţia să se înrăutăţescă (asta spun tot timpul cei din Opoziţie, mergem din rău în ai rău). Sau de ce nu au făcut asta mai repede?

Pe de o parte, trebuiau să aştepte să „se coacă” greutăţile generate de măsurile dure de austritate. Momentul a fost pregătit cu generozitate de Antena3, Realitatea tv pe faţă şi cu brutalitate.

De ce nu s-a lăsat până în Februarie de exemplu când se vor adăuga şi greutăţie suplimentare aduse de iarna de care cei de la Antena3 ziceau mimând spaima? Şansele ca moţiunea să treacă ar fi fost mai mari, puteau cumpăra mai mulţi trădători. Asta nu reuşeam să înţeleg şi îmi spuneam că totul se reduce la faptul că Sfânta Treime, Vîntu, Voiculescu, Patriciu, nu îşi mai pot desfăşura în voie afacerile oeroase.

Am auzit cam ce conţine aşa zisa Mică Reformă din justiţie. Cred că extraordinar de important e un aspect. Schimbările aduse de această Mică Reformă au un punct care îi proveşte pe moguli în special. Toţi trei au procese în desfăşurare. Procese care se tot prelungesc la nesfârşit prin amânări. S-ar putea spune că asta nu contează deoarece odată şi odată… Nu, nu e aşa. De exemplu minimmogulului Diaconescu i-a dispărut de la dosar o probă esenţială… De ce nu ar dispărea şi din dosarele marilor moguli probe care să facă imposibilă dovedirea vinilor lor? E nevoie doar de timp ca să se găsească ghiara suficient de pofticiosă şi de curajoasă ca să se strecoare şi să facă dispărute aceste probe…

Fix aici sunt loviţi de această Mică Reformă. Neamînarea la nesfârşit a proceselor, poate aduce mai aproape ziua când unii vinovaţi vor trebui să plătească…

Foarte ciudat e poate şi că isteria manifestă a trusturilor media Intact şi Realitatea Media a crescut nonstop şi preoprţional cu avansarea discuţiilor despre Mica Reformă… Da, tare ciudat.

Cum poate fi oprită această schimbare în justiţie? Simplu. Prin demolarea guvernului apoi prin creşterea instabilităţii politice, propunerea unor premieri neacceptaţi de Preşedinte şi neacceptarea celor propuşi de Preşedinte. De aici s-ar ajunge la o creştere a instabilităii politice în continuare pentru schimbarea Puterii. S-ar ajunge şi la o suspendare a Preşedintelui…. Apoi o  campanie electorală furibundă şi tot tacâmul costisitor. De plătit ar plăti românii… Da… şi cei care s-au dus să mănânce rahat la miting.

În fine, moţiunea se pare că a picat. Restul nu mai contează…

Poate doar faptul că mă gândesc că între acei mitingişti au fost unii care chiar au crezut că e bine ce fac. Faţă de aceştia am o mare milă… dar poate nu e cazul. O caracteristică a celor săraci cu duhul e aceea că nu înţeleg când se fac de răs şi continuă să trăiască fericiţi

La OTV SENZAŢIONAL Lorin Fortună aberază liber

Gata… Am aflat.

Am aflat în sfârşit cine e Lorin Fortună. L-am văzut la OTV. Înţeleg că la DDTV, un fel de OTV programul doi, avea o emisiune.

Ei bine, l-am văzut la OTV şi m-am pus în pielea oteviştilor năuciţi de arestarea idolului lor şi de extrem de atenta anchetare a unor cazuri ca Elodia sau Mădălina Manole în emisiuni intitulate „Azi aflăm adevărul” sau „X rezolvă cazul” ori alte asemenea.

Ei bine, de la o vreme Dan Diaconescu pentru a mai adăuga oarece venituri la averea sa, a trecut la analiza aprofundată a unor chestiuni de mare importanţă, dacă nu planetară, cel puţin galactică sau universală cum ar fi sfârşitul lumii  în 2012, ori marele cutremur ce va urmă să zguduie din temelii oaraşul cu cei mai mulţi mitici din lume, sau tocmai Al Treilea Război Mondial care e pe ţeavă.

Revenid la Lorin Furtună, nu am să mă apuc să spun eu cine e şi cu ce se ocupă deoarece astfel de informaţii pot fi foarte bine luate de pe siteul său cu nime la fel de zgubilitic ca şi stăpânul său „Misiunea astrală a României” (Supertare nu?):http://lorin-fortuna.ro/

Am să spun doar cam ce am înţeles eu din prestaţia lui Fortună  în emisiunea lui Dan Diaconescu cel mai inevitabil viitot preşedinte al României. E drept că nefiind obişnuit cu terminologia de care se folosea Fortună şi necunoscând foarte bine cum e cu teoriile lui esoterice.

Mai întâi, trebuie spus ă tot ceea ce spune Lorin Fortună e de domeniul „Se ştie că…”. De unde se ştie? Din scăfârlia lui, evident. Şi asta nu la figurat ci la propriu. Omul primeşte oarece comunicări- revelaţii de undeva dintr-o lume superioară. Deci el e un fel de Cel Ales. Mai era unu cică prin Africa de Sud: Nelson Mandela.

Aceste informaţii. Chiar el zice, nu sunt toate adevărate, dar el a învăţat să le aleagă pe cele bune.

Din aceste informaţii am înţeles un lucru mare. Noi de fapt nu trăim fizic, nu existăm în realitate ci suntem doar bişte biţi în computerul unor civilizaţii mult mai … civilizate decât noi, iar Pământul săracu şi-a cam dus traiul şi şi-a mâncat mălaiul ca planetă-planetă. Va deveni o stea pitică albă 😀

În Decembrie, 2012 se va întâmpla ceva, nu ştie exact ce, dar ceva absolut important, ceva despre care înţelegea iniţial că ar urma să se petreacă în 2008… deh, o fi avut probleme cu traducerea. Se întâmplă des …

Deci, planta ar trebui să treacă într-o altă formă a existenţei, dar asta nu se va puta face fără să dispară o parte din oameni. Da nu toţi, doar unii care nu sunt cf. Stas-urilor. Gorilieni adică. Ei bune, o veste bună pentru noi e că noi românii suntem în mare parte gorilieni. Mai mişună printre noi şi unele clone civilizaţionale, nişte ticăloşi de balaurieni, reptilieni şi şerpilieni.

Ăştia nu vor merge pe Lună în Decembie2012. Nu deoarece nişte nave vor veni şi ne vor lua cu căţel cu purcel şi ce mai avem pe-acasă… pe gorilienii rasă pură evident, pe ăilalţi nu.

Bine, n-am înţeles de ce e nevoie de nave, dacă tot suntem ca şi restul Universului pe care îl percepem,  doar nişte amărâţi de pixeli într-un computer … în fine poate, avansaţi cum sunt ăia care se joacă la computer n-or fi auzit de copy-paste…

Bun. Am mai înţeles câte ceva. El ştia că vocile îi spun chetii date dracului, dar trebuia să le şi verifice, nu? Le-a verificat. A auzit de nu mai ştiu cum se numeşte ce experiment american. Unul cu hipnoză.

Nite soldaţi din armata americană au fost selectaţi şi supuşi hipnozei. Evident că nu s-a încercat regresia hinotică deoarece ceea ce s-a întâmplat până acul poate afla tot prosul din Istorie, Presă sau Google… nu … s-a făcut progresie hipnotică (termenul nu îmi aparţine ci e al lui). Adică, s-a sondat viitorul.

Experimentul s-a numit Montauk şi pe larg despre el se pot găsi date aici: http://www.scribd.com/word/full/236772?access_key=9078yc2j759zq

Ei bine, Lorin Fortună zicea că ceea ce l-a interesat pe el la acest experiment e un fel de continuare a Experimentului Philadelpia (experiment făcut de americani pentru a obţine invizibilitatea prin ’43 despre care se poate citi aici http://agonia.ro/index.php/personals/182074/index.html?newlang=ron )

Deci, americanii vor să afle cam ce va fi în viitor. Prin acea progresie hipnotică în prima fază, au aflat că subiecţii puteau descrie ce e în viitor prin diferite experienţe pe care urmau să le trăiască. Niciunul din ei nu putea merge dincolo de anul 2012. Doar 40 din 1000 ar fi ajuns până în anul respectiv, dar mai departe nimeni. Deci, atunci ar urma să se întâmple ceva extraordinar. După decenii experimentul ar fi fost repetat de americani. De data asta 800 din 1000 ar fi ajuns până în Decembrie 2012. Iar nu a mers nimeni mai departe.

Interesant e că Lorin Fortună a ajuns la concluzia că are nevoie de fonduri pentru înfiinţarea unui institut care să se ocupe de chestii esoterice.

Nu de alta, dar el nu e un oarecine ci are capacităţi speciale. Ca dovadă şi-a suflecat nădragii ca să vadă Dan Diaconescu dovada irefutabilă. Avea picioarele umflate. Da’ nu de la reume… nu. De la faptil că venind cu trenul a trecut pe lângă ape poluate şi le-a depoluat, motiv pentru care era foarte obosit şi uneori incoerent. Şi avea dureri mari. Normal. Noaptea la trei cine dracu e obosit?  Pe cine îl dor picioarele de la reumatism de exemplu? Pe nimeni… poluţia-i de vină.

În fine, a ţinut-o omul aşa până s-a terminat emisiunea live şi a inceput iar în reluare ca nu cumva boborul otevist să moară prost neînţelegând ce şi cum.

Bine, se va întreba cineva, dacă tot se termină lumea în 2012, de ce să ne mai cinuim cu cele lumeşti cum ar fi munca? Păi tot Lorin explică. Zicea că lumea asta are cumva şase existenţe, ca la unele jocuri pe computer. În fiecare existenţă omul ocupă locul pe care îl merită din existenţele anterioare.

Exemplifica pe Dan Diaconescu, în celelalte existenţe, foştii Dan Diaconeşti au fos probabil super performanţi dar nu super super, că d’aia e ăsta de acum un mic mogul şi nu unul mare.

Acuma, n-am înţeles cum existenţa în care trăieşte DD e a şasea iar pentru ceilalţi e doar prima, deoarece sensul pentru cei care nu vor fi selectaţi pentru Marele Exod spre Lună, vor avea de câştigat o viaţă mai bună în altă existenţă. Complicat, deh…

Revenind la institutul pentru care are nevoie de finanţare acesta ar urma să pregătească şi un fel de soldaţi esoterici. Nişte neni care să lupte cu fiinţe şi influenţe nongoriliene. Malefice pentru noi oamenii adică.

Mai dădea şi nişte sfaturi. El recomandă ca oamenii să ia bani din bânci că oricum nu vor mai trebui să-i dea înapoi dacă tot se termină lumea.

În fine, părea a vorbi cât se poate de serios.

Am totuşi nişte mari dileme…

Am înţeles că Dan Diaconescu şi partidul pe care l-a gândit pe ţambalul arestului ar urma să sprijine acel institut absolut necesar pentru România, pentru români, pentu Omenire pentru Galaxie şi Univers. Cum? De vreme ce la putere ar putea ajunge abia când Pământul nu va mai găzdui Omenirea iar per lună nu se va mai face politică.

Sau de ce se mai chinuie Dan Diaconescu să devină preşedinte?

Nici numai spun ce zguduială o fi fost în minţile perspicacilor otevişti când şi-au dat seama că aşa cum ei nu vor mai trebui să dea banii înapoi la bănci nici ei nu vor mai putea primi acei 20.000 de euroi promişi de legea Cojocaru… Da. Mari enigme…

Şi mai e una. O mare enigmă adică.

Privindu-l pe Lorin Furtună, nu ai cum să nu te întrebi dacă la balamucuri e chiar atât de plin încât nebunii sunt lăsaţi să vorbească liber pe la televizor. De interpretare libertăţii de exprimare nu mai zic nimic.

Întreb însă altceva. Cam de ce mai e nevoie pentru interzicerea funcţionării unei mizerii ca OTV dacă adevăratele ospeţe sinistre cu morţi celebrii sau făcuţi celebrii forţat, dacă aducerea unor indivizi care ar putea panica lumea, dacă presiunile asupra justiţiei făcute explicit ca şi câte şi mai câte, făcute la ore de vărf, fără a avea măcar o bulină de avertizare şi protejare a minorilor, nu sunt de ajuns, rostul fiind unul cât se poate de evident, îmbogăţirea uneia din cele mai mari jigodii din mass media românească: Dan Diaconescu.

P.S. Pentru cei interesaţi, iată cam cum zice Lorin Furtună ca va sta treaba legat de sfârştul lumii. Omul nu poate fi acuzat că a luat-o razna. Zice că doar aduce la cunoştiinţă ceea ce i s-a comunicat lui din partea Dispeceratului Central Galactic (DCG) al Civilizatiei Virtuale (CV) Goriliene (CV-Gor) dublu Modificate(CV-Gor-2Mod) loialiste (CV-Gor-2Mod-L) Catre Conducatorul Centrului de aparare impotriva agresiunilor civilizationale a Lumii Fizice a Planetei Gheorghia (CAIAC-LF-PG): http://lorin-fortuna.ro/2012.html

Păi da, poţi să te joci cu comunicările oficiale din partea Dispeceratului Central Galactic (DCG) al Civilizatiei Virtuale (CV) Goriliene (CV-Gor) dublu Modificate(CV-Gor-2Mod) loialiste (CV-Gor-2Mod-L) Catre Conducatorul Centrului de aparare impotriva agresiunilor civilizationale a Lumii Fizice a Planetei Gheorghia (CAIAC-LF-PG)? Evident că nu poţi…

Da, tare pline trebuie să fie spitalele de nebuni…

Cozmin Guşă a plecat…Ui pup iu, daragaia!

A plecat, lăsând în urmă o vilă pustie la Cornu şi o Lavinie singură pe centură, cu PIN-ul în braţe, să se lupte cu Spânu’ de la Cotroceni. Şi pentru că nu l-am meritat, Cozmin şi-a luat şi afacerile trecând dincolo. Dincolo de Prut, în Republica Moldova, greu încercată de Voronin şi prompt invadată de Nuş, Felix şi Patriciu, mogulii mamii ei, România. Moldova l-a primit cu braţele deschise pe Cozmin şi nu oricum, ci prin oligarhul Vladimir Plahotniuc, cel care are monopol pe toată economia, fost asociat tradiţional al beizadelei lui Voronin până la căderea acestuia. Dar Cozmin nu şi-a luat doar afacerile la Chişinău, ci şi reputaţia de “impresar de politicieni”, conexiunile cu Moscova, experienţa în combinaţii politice subterane şi obrazul gros şi rezistent. Cu asemenea încărcătură, Guşă fu angajat imediat de Plahotniuc pentru consultanţă, implicarea politică a miliardarului alături de PD (o fracţiune din Partidul Comunist), fiind confirmată de Marian Lupu, liderul acesteia. Iată de ce, ni s-a părut firesc să-i vedem pe amândoi, Guşă şi Plohotniuc, acum vreo zece zile, în restaurantul miliardarului din Parcul Central al Chişinăului. Toată conversaţia a fost în ruseşte ca să nu înţeleagă măslina minoră din farfurie despre ce e vorba, că poate vorbeau de femei. Şi fiind vorba de o colaborare armonioasă, discuţiile au loc şi la biroul miliardarului de la etajul 7 al Hotelului Nobil, deţinut de acesta.

Vladimir Plahotniuc a fost mâna dreaptă a lui Oleg, fiul preşedintelui comunist Voronin, al cărui regim s-a caracterizat prin acapararea puterii de către familia preşedintelui, prin aservirea totală a instituţiilor statului şi prin controlul brutal al mediului de afaceri. Împreună cu Plahotniuc, Oleg Voronin deţinea monopolul asupra întregii economii: acaparase industria zahărului, mai toate afacerile cu cereale şi panificaţie, controla domeniul bancar şi de asigurări, domeniul imobiliar şi de construcţii, serviciile pe Internet. Prin presiuni ale Puterii, exercitată de taica Voronin, toţi marii agenţi economici alături de multe instituţii ale statului, au fost obligaţi să-şi deruleze tranzacţiile prin banca “FinComBanc”, deţinută de Oleg. Aşa şi-a clădit averea Vladimir Plahotniuc, supranumit şi “mitul marilor afaceri” mânărite în subsolul Puterii. Fostul consilier prezidenţial, unul din liderii revoltei de anul trecut, Sergiu Mocanu, arată pârghiile prin care miliardarul controlează puterea în stat: „Plahotniuc controlează puterea prin astfel de instituții ca CCCEC (Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice), Procuratura Generală și Banca Națională. La CCCEC prin Zumbreanu, cel care a stat la baza acțiunilor de „raider” la Victoriabank”. „CCCEC a fos fondat de Voronin ca instrument de acțiune asupra businessului. Acest Centru a fost făcut ca o bâtă politică împotriva businessmanilor. Prin CCCEC, Plahotniuc acapara businessul altora, până la Alianța pentru Integrare Europeană, dar o face și după venirea acesteia”.

Acesta este personajul în serviciul căruia este, acum, Cozmin Guşă.

Ca şi România, Republica Moldova se confruntă cu acelaşi pericol(mai ameninţător poate dincolo de Prut):acapararea şi aservirea unui stat slab de către un grup de indivizi ce deţin putere economică acumulată treptat şi netransparent.

Am văzut cu toţii cum slăbiciunea statului permite scurgerea resurselor naţionale în mari averi ilicite. Republica Moldova oferă cadrul ideal pentru tunurile de afaceri cu un stat aflat în pragul disoluţiei. Şi cum mirosul sângelui atrage rechinii, iată-i deja instalaţi la Chişinău pe cei trei răpitori dâmboviţeni de talie mare: Nuş, Felix şi Patriciu.

Primul mogul intrat pe piaţa media în Chişinău a fost Felix, în 2008, când Trustul Intact a făcut o alianţă cu trustul de presă a lui Plahotniuc, dând Antena 1 în franciză, canalului 2Plus. Alianţa s-a consolidat recent şi prin preluarea ştirilor de la Antena 3 de către agenţia de presă OmegaPress.

Vântu a pătruns în Republica Moldova la sfârşitul anului 2004, prin două firme IMOLA SA şi GELSOR ASSETS MANAGEMENT SA (Gelsor AM) al căror administrator în acte este un puşcăriaş de 22 de ani cu doar opt clase, Vladislav Derevenco.

http://www.crji.org/news.php?id=159&l=1

În toamna lui 2009, Vântu a achiziţionat agenţia Unimedia şi recent, a deschis canalului de televiziune Publika Tv, cu ajutorul omniprezentului Plahotniuc.

Patriciu a intrat cu presa scrisă, prin ediţii locale „Adevărul”, „Click” şi „Blick”.

Sorin Ovidiu Vîntu negociază vânzarea Realităţii tv

Din Evenimentului Zilei aflăm că:

Sorin Ovidiu Vîntu negociază vânzarea postului Realitatea TV

(Articol importat)

Cel cu care SOV a discutat despre preluarea postului este omul de afaceri Cristian Burci

Realitatea TV, cel mai important activ din trustul media al lui Sorin Ovidiu Vîntu, este la un pas de a fi vândută. Scoaterea la mezat a televiziunii lui SOV ne-a fost confirmată de surse din interiorul trustului de presă „Realitatea- Caţavencu”. În plus, însuşi SOV a confirmat că mai multe firme sunt interesate de preluarea televiziunii din Casa Presei Libere.

Unul dintre motive pentru care Realitatea TV este pe cale de a fi vândută este datoria trustului de presă, cifrată în jurul sumei de 25 milioane de euro. Cel care e aproape de preluarea televiziunii se pare că este omul de afaceri Cristian Burci.

„Am primit nouă oferte”

Ceea ce se tot bănuia de la o vreme încoace, de când Sorin Ovidiu Vîntu a fost prins tot mai strâns în chingile justiţiei, a început să prindă contur: vânzarea postului Realitatea TV este tot mai probabilă. Informaţia a fost întărită şi de apariţia pe site-ul paginademedia.ro a unei declaraţii a omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, care afirmă: „Am primit nu mai puţin de nouă oferte în această săptămână. Printre ele şi cea de la Cristi Burci„.
Petrişor Obae, cel care a introdus informaţia pe paginademedia.ro, a declarat pentru „Evenimentul zilei” că, deşi avea mai de mult informaţia potrivit căreia Realitatea TV s-ar vinde, abia ieri i s-a confirmat negocierea dintre Sorin Ovidiu Vîntu şi Cristian Burci.
Potrivit lui Obae, cei doi afacerişti s-au întâlnit vineri seara. Aceeaşi sursă ne-a declarat că Sorin Ovidiu Vîntu a mai spus: „E vorba de faptul că am primit oferte, nu că vreau eu să vând”.
Dacă tranzacţia dintre Vîntu şi Burci se materializează, susţin aceleaşi surse, la conducerea postului ar putea fi numit Sorin Oancea, fostul director la Antena 3. Burci a declarat că nu comentează informaţia. În această seară, acesta a declarat doar că se află într-o şedinţă, iar până la această oră nu a mai răspuns la telefon.

O altă variantă: Nelu Iordache

Potrivit unor surse din interiorul trustului lui SOV, printre potenţialii cumpărători ai postului Realitatea TV s-ar fi numărat şi Nelu Iordache, miliardarul care deţine compania aeriană Blue Air. Acesta a fost plasat pe locul al doilea într-o ordine a potenţialilor cumpărători, spun surse din interiorul trustului. Iordache a negat însă că are intenţia de a cumpăra postul de televiziune.
„Am contract de publicitate cu Realitatea TV şi avem de pus la punct un nou proiect de promovare a companiei mele. Am fost de vreo câteva ori în ultima vreme acolo, dar nu sunt interesat să cumpăr postul”, a precizat Iordache pentru „Evenimentul zilei”.

Frenciu: „Nu pot să vă spun dacă mâine sau săptămâna viitoare se va semna”

 

Preşedintele Consiliului de Adminisatraţie al Grupului Realitatea-Caţavencu, Sorin Frenciu, a precizat pentru „Evenimentul zilei”: „Nu pot să comentez, în acest moment, niciuna dintre variante. Oricum, decizia vânzării nu îmi aparţine. Ştiu că sunt mai multe oferte dar nu s-a concretizat nimic. Nici nu pot să vă spun dacă mâine sau săptămâna viitoare se va semna”, a declarat Frenciu.
Acesta a precizat că nu sunt frământări sau controverse legate de numele viitorului investitor. „Nu sunt discuţii atât timp cât afacerea nu ţine de noi, de cei din conducere”, susţine Frenciu.

Autor: Petrişor Cană

 

Mutu, omul care ar fi putut deveni mare fotbalist…

Îmi amintesc primul interviu pe care l-a văzut cu Mutu în după ce a plecat în Italia.

Mi se părea izbitor un lucru: deşi nu avea încă bagajele desfăcute cum trebuie să deja vorbea cu accent italienesc…  Un gând mi-a trecut atunci prin cap: Asta nu e bine…

Apoi, am văzut cum presa noastră îl cocoloşea, îi urmărea fiecare mişcare, îi comenta fiecare gest, jurnalişti care ar fi trebuit atunci să explice mai bine cam ce cred ei că ar trebui să facă pentru a creşte în valoare sau cum să îşi getioneze succesul.

Vedeam fiţe, vedeam aroganţă, vedeam cum atunci când venea la Naţională juca efectiv doar câteva minute. În rest freca menta plictisit pe teren. Dădea un gol, sau două şi cu asta îşi rezolva susţinerea mediatică.

Se ajunsese ca Naţionala să fie împărţită în două, Mutu şi restul. Toţi erau la picioarele lui şi îi dădeau de înţeles cât de mare e onoarea că el, marele Mutu coboară din înalturile în care trăieşte şi ne bagă şi pe noi în seamă, iar pentru el prezenţa în reprezentativa ţării nu era decât o obligaţie, un hatâr pe care îl plitisea ingrozito, dar pe care trebuia să-l facă păduchilor de români care în agresau constant cu adulaţia lor.

De multe ori nici măcar nu răspundea la chemarea seleţionerului, era sub demnitatea lui să joace în amicale, neluând în considerare faptul că rostul meciurilor amicale era acela de a armoniza jocul, de a forma o echipă. Probabil în mintea lui Adrian echipa naţională trebuia să se pregătească în aşa fel încât să îi poat crea lui condiţiile de a juca. Mie niciodată nu mi s-a părut că face parte din echipă ci că e un jucător nou care  va ar urma să se acomodeze şi el cânva.

Lipsa de respect era de asemenea evidentă când părea nu venit să joace ci într-un fel de vacanţă, o modalitate de a scăpa pentru câteva zile din chingile în care era ţinut la club.

Faptul că a fost un fel de licurici mediatic l-a costat. A crezut că poate face orice.

Probabil având un psihic labil, când s-a văzut la Londra, frumuşel, tinerel şi plin de bani şi succes, în loc să îşi vadă de viaţa sportivă pentru a putea să joace în aşa fel încât să îşi merite salariul a cedat tuturor atracţiilor oraşului. Aventurile cu băutură, femei şi droguri au începu sâ devină pentru el un fel de modus vivendi.

A venit episodul cu cocaina. A fost pedepsit. Lumea a sărit să-l ajute. Unii spuneau chiar ar trebui să face colectă să îl ajutăm să îşi plătească milioanele pe care trebuia să le plătească lui Chelsea.

Cumva a ajuns iar în Italia părea că îşi revenise. Doar din când în când se mai auzea de nopţi pierdute prin baruri, de aventuri cu femei şi tot felul de prostii. Dincolo de fotbal are o familie în care pare sistematic a-şi băga piciorul, dar nu conta, dacă juca era OK, nu interesa pe nimeni, Naţionala era varză făreă el deci trebuia cocoloşit.

Cu datoria faţă de Chelsea neplătită a venit peste el scandalul Sibutramina. Săracu, s-a spus atunci, nu şi-a dat seama ce ia, era doar un medicament pentru slăbit. Păi la salariul pe care îl are ar fi trebuit să se uite ce bagă în gură. Dacă nu pentru altceva, pentru păţania Andreei Răducan. Fata cel puţin a luat un medicament pe care i l-a dat medicul.

Acum alta şi mai gogonată. Lumea aştepta să vină la Naţionala care nu mai reuşeşte să îşi găsească drumul. Dar a venit bomba. A bătut un ospătar.

Prima reacţie a mediei de la noi: „Se mai întâmplă…”. S-a spus că ospătarii uneori provoacă tucmai pentru că ştiu că cei cu fire mai colerică, fie că acelaşi ospătar trebuia să ştie că Mutu are cunt deschis? Da? Cont deschis la un bar? De ce? Pentru a-şi reaface condiţia fizică demolată de lunga perioadă de inactivitate? Sau pentru a practica poate sporturile tradiţionale cum ar fi halbere, coniaccanoe, 100mlwhishysprint…?

Şi mai e ceva, să zicem că se duce la barul ăla pentru a se relaxa cu o cafea şi un suc asculţând muzică. OK.

Treaba e că la bătut pe ospătarul ăla de l-a băgat în spital dimineaţa  pe la 5 şi nici măcar nu era rămas în bar de seara ci venise după 3 noaptea, deci am pe la ora când jurnajiştii sportivi din România tocmai visau ce spectacol uimitor va face el când vor reuşi să-l readucă la Naţională.

Păcat de el şi de cariera pe care ar fi putut să o aibă.  Ar fi putut. Dar a considerat că tot ce e pe lângă fotbal e mai important.

Mutu nu şi-a ratat cariera nici acum, nici când cu sibutramina, nici când cu povestea cu cocaina ci în momentul în care a luat prima doză de drog. Poate o amărâtă de ţigară de marihuana, poate altceva. Atunci trebuia să observe că îi place prea mult…

Iar zic, păcat de cariera pe care dat-o pe alcool, droguri şi alte ispite…

Sculă de întâmplare

Ştiu pe cineva care atunci când vrea să spună despre un eveniment că e important, foloseşte expresia “Sculă de întâmplare”.

Ei bine, o sculă de întâmplare a avut loc vineri la Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”: Aniversarea a 20 de ani de la înfiinţarea respectivei universităţi.

Organizatorii şi-au pus mătreaţa la contribuţie şi au considerat că dacă vor invita oarece personalităţi vor rupe partea orală a târgului. Şi au invitat….

A fost invitat Ion Iliescu, probabil pentru a sublinia faptul că este o universitate zisă “creştină” ateismul oldpesedistului fiind de notorietate, pe Abramburica învâţământului românesc, ma’am Ecaterina Andronescu, probabil pentru a sublinia că respectiva universitate funcţionează într-un sistem de învăţământ care, an de an şi ministru de ministru se abrambureşte tot mai rău iar partidul din care vine matracuca blochează sistematic adoptarea unei noi legi a învăţământului, pe Crin Antonescu, probabil pentru a sublinia independenţa faţă de zona politicăa universităţii respective şi pe Cristian Diaconescu, din acelaşi motiv ca şi pe Antonescu.

În fine, fiecare cu optica lui.

Importantele personagii, ca să nu treacă neobservate au fost puse cum era normal, la prezidiu în ordinea (de la stânga la dreapta): Cristian Diaconescu (UNPR) Ecaterina Andronescu (PSD), Crin Antonescu (PNL), Ion Iliescu (PSD).

Foarte interesant PSD-Restul: 2-2.

Ca să nu creadă lumea că sunt acolo pe post de afiş publicitar sau de abţibild, Ion Iliescu, sesizând că  e ori primul, ori ultimul, depinde de unde numeri, a considerat că e la o prelungire a Congresului PSD desfăşurat cu câteva zile în urmă şi văzând că Năstase, responsabilul cu bancuri tâmpite pesediste nu e prezent, a considerat că e nimerit să remarce: „Vă vorbeşte un om de stânga, apropos de venirea domnului Crin Antonescu, care spunea că stă la stânga mesei, şi i-am spus că nu e întâmplător”.

N-am înţeles dacă la explozia de aplauze care a urmat  Iliescu s-a speriat de violenţa ropotului de palme sau dacă s-a bucurat că la vârsta lui mai aplaudă cineva când zice ceva. Ce am remarcat a fost reacţia imediată a  lui Crin Antonescu:  „Au existat, într-adevăr, în anii aceia de început, discuţii, dezbateri, temeri, speranţe legate de învăţământul privat, de universităţile private. Le-a evocat şi domnul preşedinte Iliescu, căruia, întorcându-i respectuos gluma, îi spun că e bine cum stăm acum. Întotodeauna mi-am dorit ca domnul Iliescu să fie un pic mai la dreapta. Avem împrejurarea că este distinsul domn preşedinte Diaconescu ceva mai la stânga, dar sunt condiţii mobile şi reparabile”.

În primul rând se poate remarca ceva, dacă un  pesedist zice ceva, el, Crin trebuie neapărat să emită o zicere care să conţină cel puţin numărul dublu de cuvinte. Elegant cum e, mai remarcăm că nu a pierdut momentul. Nici nu ştiu cum să interpretez zicerea lui, ca o limbă păroasă trasă şefului amicului său Pontănel, ori ca o înjurătură extreme de violentă “. Întotodeauna mi-am dorit ca domnul Iliescu să fie un pic mai la dreapta”. Cum dracu să îi spoi de la obraz lui Iliescu o astfel de chestie? Tocmai lui care acum câteva zile făcea apologia bolşevismului collectivist, a stângismului în cea mai pură formă?

Cred că Iliescu a luat-o ca un fel de periere totuşi deoarece nu a replicat la respective afirmaţie cu nici o frază care să facă referire la inteligenţa ori maturitatea politică lui Crin.

Şi cum tot era pe acolo şi plantat ca extremă stângă, Cristian Diaconescu, normal că nu putea trece nici el neobservat şi a spus şi el o replică de o profunzime extreme de … profundă: „Probabil că studiile universitare nu neapărat şi automat îţi aduc imediat după finalizarea lor resursele financiare necesare, un acoperiş deasupra capului. Dar să ştiţi că din demnitatea intelectuală şi din verticalitatea dumneavoastră, ca oameni, pe care le dobândiţi, nimeni nu vă la lua vreodată 25%” – a spus el.

Asta mi se pare de tot. Verticalitate când sunt de faţă Abramburica, Iliescu şi Antonescu… hehehe.

Ce mai trebuie, cred, remarcat, este că Abramburica a făcut ceea ştie mai bine după vorbitul de prostii. A tăcut.

M-am întrebat de ce… Cred că există şi aici o explicaţie. Ori a considerat că nu trebuie să spună ceva care să eclipseze  perla fătată de mintea lui Iliescu, ori pur şi simplu nu i-a spus nimeni ce să zică.

Da, sculă de întâmplare evenimentul ăla….

P.S. Oare de ce nu o fi fost prezent şi Vanghelie? Ce, nu a dat el cu ceva vreme în urmă unor profesori cadou nişte CD playere? A dat… deci merita… Şi puteau să îi deschidă şi o catedră de gugâleală de exemplu.

Mircea Badea, stâlpu’ la antenă …

Motto: „Când m-am apropiat de parcarea de la mall, bariera a intrat în erecţie…” (Mircea Badea)

Pentru început, trebuie să repet pentru cei care nu scriu cum trebuie, că Mircea Badea se scrie cu Bî de la bou. Mare …

De ce mare? Pentru că mai nou zice că e mare sculă. Fix aşa a spus în emisiunea lui.

Având în vederea că „sculă”  înseamnă  „unealtă” da e o sculă, scula lu’ Felix în înjurarea lui Băsescu. De asemenea la cei aproape doi metrii de prostie de pură calitate are dreptate. E o mare sculă…

Faptul că e mare sculă, a spus-o chiar el, deci trebuie scris cu Bî mare, de la bou. Dar nu a spus doar atât.

A mai dat de înţeles că e şi stâlpu’ la antenă. Acum, n-am înţeles eu la care antenă, dar ca să se înţeleagă ce vreau să spun, trebuie să amintesc ceva. Dis-de-dimineaţă la Antena3 în reluare că în direct fusese ieri pe antena imediat anterioară, doi adică.

Îşi luase privirea nervoasă pe care o arborează când ameniţă pe cîte cineva în direct la televizor: „Bă, de pun muşchiu’ pe tine te sparg”.

Ei bine Mircea cu Bî mare, zicea că la antenă nu va intra nici un băsist. Pentru că nu vrea el, că ele aduce acolo foarte mulţi bani şi dacă se angajeazî vre-un băsist el pleacă… Păi da, crede că e de neînlocuit, cum credea Ceauşescu, Iliescu, Geoană, Tăriceanu şi mulţi alţii care populează cimitirele lumii…

Eu n-am înţeles ceva, la angajare băsistul trebuie să dea doar o declaraţie în acest sens? Sau trebuie să aducă şi adeverinţă ca să dovedească asta?

În altă ordine de idei, eu ştiam că la antene aduce  bani Felix. Da’ dacă badea zice ce zice, cine sunt eu ca să-l contrazic? Dealtfel cred că am şi spus de câteva ori că badea plăteşte ca să fie lăsat să emită toate imbecilităţile pe care i le fată mintea. Mă bucur că s-a confirmat asta. Treaba are o logică…

Ce nu are logică este cum de CNA-ul îi mai permite să apară la televizor? Oare din baii pe care îi aduce la antenă, o parte ajung în conturile celor de acolo? Hmmm… curioasă treabă şpaga asta …

Deci, că Badea e stâlpu’ la antenă am înţeles. Da’ n-am înţeles la care antenă? Cea de emisie, ori cea de recepţie…

Mă mai bucur de ceva, că am aflat cum de o televiziune cu rating probabil tot mai … subunitar,  reuşeşte să se menţină fără a trebui să se închidă. Îşi bagă ceva Badea în ea… Dacă  are ce …are…

Ioana Maria Vlas e liberă

Ioana Maria Vlas e liberă.

La ieşire din închisoare  de la Târgşor am văzut că a fost asaltată de reporteri. Nu am văzut întreg interviul, dar am reuşit să văd chestiuni interesante.

A fost întrebată cine e de vină pentru FNI. A răspuns fără ezitatre:”Vîntu. Spun asta de 10 ani, dar nu mă ascultă nimeni.”

A mai fost întrebată pentru ce se simte vinovată: „Pentru că am minţit oamenii…”.

Mă întreb ce legătură e între eventualele declaraţii ale Ioanei Maria Vlas şi internarea în spital a lui Sorin Ovidiu Vîntu. Mă întreb şi dacă acesta se va ţine de promisiune. Zicea că va da în judecată pe oricine zice că el e vinovat în povestea cu FNI şi îi va cere un milion de euro… Oare va avea tupeul s-o dea în judecată pe doamna Vlas şi să îi ceară un milion de euro?

Există oare cineva care să poată afirma că Sorin Ovidiu Vîntu e un mare mincinos? Hmmm …

Liniştea lui Glohi

Liniştea lui Glohi

Era frig.
Pe Glohi nu îl deranja prea tare. Se obişnuise. Ceea ce îl deranja era foamea.
Omul care îi aducea mâncare, chiar dacă trecuse pe acolo, nu îi aduse nimic.
Nu înţelegea ce se întâmplă.
Se tolăni în culcuş. Aşteptă.
Îşi aminti ca prin ceaţă gustul dulce al laptelui pe care, cu mult timp în urmă îl supsese din sfârcurile darnice ala mamei sale. Cald şi dulce.
Apoi îşi aminti de fraţii săi. Nu ştia să numere. Erau mulţi, gălăgioşi.
Îşi aminti apoi cum într-o zi, un om i-a luat de lângă mama lui pe el şi pe încă un frate al lui. Era ciudat, după un timp doar auzea vocea mamei lui. Dar nu o vedea.
A uitat repede când a primit mere. Ce bune erau merele!
Apoi îşi aminti cât de frică i-a fost când un om l-a luat pe fratele lui. Îl speriau ţipetele pe care acesta le scotea. Apoi, amintirile se estompară. Adormi.
Visă că era pe un câmp frumos, cu o iarbă mare şi deasă. Se simţea bine….
*
Sunetul unor paşi pe care îi cunoştea îl treziră.
Se gândi că în sfârşit primeşte mâncare. Brusc îi reveni senzaţia de foame.
Cu greu se ridică în picioare.
Uşa se deschise larg. Omul care îi aducea de obicei de mâncare intră şi cu mişcări rapide îi legă un picior cu o sfoară.
Glohi se sperie şi începu să urle dar, văzând că nu îl doare se potoli.
Uimit văzu uşa deschisă. Îşi aminti cum, cu mult timp în urmă, când găsea deschisă uşa, putea ieşi.
Ieşi şi acum.
În curte mai erau doi oameni. Unul din ei, era mult mai mic decât celălalt.
Nu consideră că trebuie să îi bage în seamă.
Deodată omul cel mare împreună cu cel care îi aducea mâncare, îl trântiră la pământ.
Glohi începu să ţipe.
Simţi o durere ascuţită apoi, ceva cald părea a ieşi din el.
Simţea că îl părăsesc puterile.
Vocea lui devenea un horcăit.
Ochii i se înceţoşau.
Se făcu linişte.
*
Măcelarul îşi spălă cu apă călduţă cuţitul cu care înjunghiase porcul.
Apoi se întoarse spre gazdă şi luă paharul cu vin fiert cu piper şi scorţişoară ca să-i încălzească.
– Frumos porc, să tot aibă vreo două sute de kile. Să-l mâncaţi sănătoşi – şi dădu peste cap paharul.
– Sălacu’ Glohi. Acuma doalme. Îl doale? – întrebă copilul.
– Nu, acuma nu îl mai doare nimic.
– Bine, atuncea vleau să mănânc uleche şi şolici şi coada.
Începu să ningă….

Poezii?

Dacă

Dacă aş fi orb,
Lumina mea ar fi stelele din ochii tăi.
Dacă aş fi surd,
Muzica mea ar fi râsul tău cristalin.
Dacă aş fi bolnav,
Alinarea mea ar fi mângâierile tale.
Dacă aş fi poet,
Iubirile mele ar purta numele tău.

Dar,
Cum nu sunt,
Nici orb, nici surd, nici bolnav, nici poet,
Tu rămâi ce-ai fost:
O clipă
dintr-o eternitate netrăita,
Un gând
dintr-o carte nescrisă,
O picătură
dintr-un ocean nedescoperit,
Un parfum
Dintr-un vis albastru.

Numele tău

Când plânge cerul,
ploaia îţi rosteşte numele
Când râde curcubeul,
culorile scriu numele tău,
Când cântă natura,
păsările ciripesc numele tău,
Doar eu, când sufăr,
Nu pot să expir numele tau.

Mi-e dor

Mi-e dor de albastrul pur,
Care-ţi sclipeşte în privire,
Mi-e dor de negrul fluid,
Care-ţi curge în păr,
Mi-e dor de roşul intens,
Care-ţi arcuieşte zâmbetul,
Mi-e dor de curbele calde,
Care îţi conturează fiinţa,
Mi-e dor de indecenţa,
Frumuseţii tale,
Mi-e dor.

Mi-e dor de amintirea zilelor cu iz de cafea
Şi sclipiri de azur,
Mi-e dor de penumbra nopţilor demente
Cu atingeri fierbinţi,
Mi-e dor de voluptatea dulce, calină,
De moscul parfumului tău,

Mi-e dor de tot.
Dar ce folos?
Ce-a fost s-a dus, s-a terminat.

Poate într-o zi…

Poate într-o zi

Aştepta cuminte în culise.
În arenă, un iluzionist făcea trucuri care scoteau din public exclamaţii de uimire.
Clovnul se simţea ca acasă.
De fapt, era acasă.
Acolo se născuse, din dragostea nebună dintre o acrobată şi un dresor de lei.
Mama murise într-un accident, tatăl se pierduse în lume.
Iluzionistul îşi terminase numărul şi primea aplauze nebune care-l fericeau. Apoi tobele îşi începură frenetic bătaia. Anunţau că urmează ceva important.
-Şi acum, după ce a uimit o lume, maaarele …
În acel moment, în arenă intră micul clovn spre amuzamentul copiilor din public.
Mergea schiopătat. Pe faţă avea pictat un zâmbet larg şi o lacrimă, iar pe cap, o pălărie uriaşă, roşu cu galben, din burete, care avea un sistem cu elastic, la fiecare pas schiopătat pălăria balansa de la stânga la drepata.
Când ajungea în centrul arenei, crainicul, tot clovn şi el, venea aparent enervat că fusese întrerupt, şi îi dădea una în spate cu microfonul uriaş, din burete, făcându-l pe micul clovn să se rostogolească stârnind alte râsete.
Numărul dura zece minute.
Înainte de a ieşi în arenă, clovnul zicea:
-Mă duc să mă fac de râs.
Când îşi termina numărul:
-Gata, pentru azi m-am făcut destul de râs.
Apoi se ducea să se demacheze şi să îşi schimbe hainele.
După o jumătate de oră, treaba era gata. Pe uşă nu mai ieşea acelaşi clovn, ci o fată frumoasă, brunetă, cu ochi albaştrii.
Cu toate că în piciorul stâng avea o ghiată specială, ortopedică, mersul era tot schiopătat. Aşa se născuse, cu piciorul stâng mai scurt cu cinsprezece centimetri decît dreptul.
Se ducea la gară ca de obicei. Îi plăcea să privească lumea şi trenurile.
Poate într-o zi, va veni un tren care o va duce şi pe ea. În lume….

Mesajul

Mesajul

Încă de la înfiinţarea sa, Academia instaurase o zi specială, o zi în care cineva transmitea Mesajul.
Cel care transmitea mesajul, era hotărât de un computer. Criteriile după care hotăra cine urma să aibă această onoare, erau multe şi complexe. De asemenea, auditoriul format din fix 1000 de persoane, era hotărât tot de computer.
Era o incredibilă onoare să faci parte din cei 1000 de oameni care erau la un moment dat consideraţi a fi vârful elitei mondiale.
Cine era cel care urma să comunice Mesajul nu ştia nimeni până în momentul în care apărea la tribună. Invitaţia de a ţine Discursul îi era adresată de computerul care îl alesese. La fel se întâmpla şi cu cei care urmau să facă parte din auditoriu.
*
Aula mare a Academiei se umplea încet. Oamenii erau înbrăcaţi după normele impuse de regulile nescrise ale protocolului zero.
Cele mai importante organizaţii media din lume îşi trimiseseră acolo reprezentanţii. Toate urmau să transmită în direct ceea ce se întâmpla, astfel că în întreaga lume, oamenii puteau să audă Mesajul.
Încet, oamenii se aşezară în fotoliile care le fuseseră destinate, zumzetul din sală scădea până se instală o linişte mormântală.
În difuzoare se auzi o voce neutră anunţând:
– Doamnelor şi domnilor, urmează citirea Mesajului.
Atât şi nimic mai mult. Un oarecare zumzet, trăda mirarea celor prezenţi, deoarece nu se anunţase cine va fi cel care va rosti Mesajul. Extrem de straniu.
Un alt val de mirare străbătu sala în momentul când un bărbat atletic îşi făcu apariţia la tribună. Spre deosebire de cei din fotolii, omul era îmbrăcat într-o ţinută sport. Părea de neconceput.
Fără nici o altă introducere, bărbatul începu:
– Vreau mai întâi să mulţumesc tuturor celor care se găsesc în această sală pentru efortul de a fi venit să asculte acest mesaj.
Se spune că acest mesaj este de obicei unul destul de important ca să ţină trează atenţia lumii. Se prea poate. Dacă este sau nu important, va hotărî fiecare la final.
Voi vorbi tocmai de Mesaj. Nu de acesta, de altul.
Este ştiut că pentru ca două entităţi să comunice, sau pentru a comunica anumite cunoştiinţe se trasmit mesaje.
Pentru aceasta este nevoie de un suport. În lungul timpului s-au folosit o mulţime de suporturi informaţionale. Piatră, hârtie, ceramică, s-au transmis între generaţii mesaje orale, de la creier la creier, s-au folosit discuri, benzi magnetice, sisteme electronice pentru înregistrarea acestor mesaje care urmau a fi citite în altă parte, sau în alt timp.
Pentru ca mesajul să ajungă la destinatar, este necesar ca suportul respectiv să reziste cel puţin până destinatarul mesajului va putea să-l recepţioneze.
Ce te faci însă când timpul dintre redactarea şi citirea mesajului, este mult mai lung decît timpul cât suportul informaţional rezistă fără degradări majore?
Cauţi ca acest mesaj să fie copiat din timp în timp.
Dar dacă nu are cine să facă operaţia de copiere?
Atunci trebuie ca suportul respectiv să se autoreproducă de un număr de ori cel puţin atât de mare încât, mesajul să ajungă la destinatar.
Pentru asta, e necesar ca suportului respectiv să i se asigure mediul în care să existe şi să se reproducă.
Să nu o mai lungim. Mesajul de care vorbesc nu e o ficţiune, e un mesaj care există şi care e conţinut în codul genetic al omului. – un zumet uşor de uluire străbătu sala- În fond, omul nu e decât suportul acestui mesaj, iar tot ceea ce e viu şi îl înconjoară nu are decât rostul de a face ca omul să poată exista pentru o perioadă care facă posibilă citirea acestui mesaj. Dacă omul e relativ efemer, are ca rost, faptul că dacă mesajul ar fi păstrat un timp mai îndelungat pe un singur suport, s-ar degrada odată cu acesta, de aceea a fost necesar ca omul să se reproducă înainte de a interveni o degradare fizică ce ar putea afecta Mesajul.
Trebuie să vă anunţ că acest mesaj a fost citit.
Încă ceva cred că mai trebuie spus: după citirea mesajului, suportul care l-a transportat, se va distruge deoarece nu mai are nici un sens să existe. Astfel, Omenirea îndeplinindu-şi rostul, va intra pe un drum evolutiv regresiv, un drum care în final va duce la dispartiţia sa.
În sală, se auziră voci punând sute de întrebări. Oamenii erau şocaţi. O voce se auzi puternic şi clar:
– Cui îi era adresat acest mesaj?
– Mie – răspunse vorbitorul şi încetişor, începu să dispară….

Trădătorul

Trădătorul

Ploaia caldă de vară nu dură mult.
Aproape brusc, cerul se însenină, lumea deveni iar luminoasă.
Mama îl încălţă cu săndăluţe şi îl lăsă să iasă afară. Ştia ea ce ştia.
– Să nu calci prin bălţi că te uzi şi răceşti – îi spuse copilului.
Lângă uşă, Pufi, căţelul dădea bucuros din coadă…
Le deschise uşa şi îşi văzu în continuare de gătit.
Pe fereastra din bucătărie lângă care se găsea masa pentru gătit vedea cam tot ce mişcă prin curte.
Amuzată îl văzu pe copil cum privea peste umăr cu coada ochiului să vadă dacă nu e urmărit din uşă.
Luă o atitudine de „om serios” cum zicea el uneori despre oamenii care se plimbau cu mâinile la spate.
La un moment dat, îi spuse mamei că vrea o lesă pentru căţel. La cei „patru ani şi un pic” (asta ca să nu trebuiască tot timpul să actualizeze numărul de luni), fusese foarte impresionat de un domn cu o burtă uriaşă care se plimba cu un căţel mititel legat cu o lesă. Omul îi păru a fi impunător, „om serios, şef”. Asta din cauză că pentru a echilibra greutatea burţii aveai senzaţia că e puţin aplecat spre spate.
Pufi, la cei „zero ani şi câteva luni”, protestase vehemet la ideea de a purta lesă şi copilul renunţase.
Cum totul în lumea asta are o explicaţie şi numele de Pufi avea una. Simplă, dar clară. Când îl primise, căţelul părea un ghemotoc de blană albă. Iniţial, se gândise la Codiţă, din cauza codiţei care flutura, dar se putea, Doamne fereşte, să-l confunde cineva cu căţelul vecinilor. Aşa că numele veni de la sine. Pufi, pentru că era moale şi pufos.
Băieţelul se plimba doar pe trotuarul din dale de beton încolo şi încoace, în dreptul bălţii pe care o făcuse ploaia. Din când în când, pentru a se asigura că nu e urmărit privea iar spre uşa casei.
Când se asigură că nimeni nu îl vede călcă în baltă. Apa era călduţă. Pufi îl privea dând din coadă, dar refuză să participe la orgie.
Avea el ce avea cu apa.
Copilul începu să sară pentru a-l stropi pe căţel. Bineînţeles că nu prea mulţi stropi îl nimeriseră, în schimb, băieţelul avea în scurt timp picioarele ude şi murdare de noroi. Dar era fericit…
Mama îl lăsă un timp, apoi strigă din casă, aşa încât să nu fie văzută şi astfel copilul să creadă că a fost urmărit.
Speriat, băieţelul privi spre uşă. Nu-l văzuse. Asta părea a fi bine.
Luă iar atitudinea de „om serios” şi se duse în casă. Ud şi plin de noroi, întrebă din uşă:
– M-ai chemat, mami?
– Da.
Îl privi puţin, apoi îi spuse că trebuie să îi schimbe hainele.
Bineînţeles că asta însemna şi o băiţă.
Ce să-i faci? Niciodată o nenorocire nu venea singură.
Când era în cadă, mama îi zise:
– Ţi-am spus să nu intri prin bălţi.
Copilul stupefiat întrebă:
– De unde ştii că am intrat în baltă?
– Mi-a spus Pufi.
Copilul nu mai zise nimic. Se întristase însă.
După ce se termină băiţa, mama îl şterse şi îi dădu haine curate.
Copilul se apropie de Pufi şi îi şopti printre dinţi:
– Trădătorule… – ezită puţin, i se părea că mai trebuie ceva – Nu mai primeşti ciocolată. Niciodată…
Da, acum era bine …

Portocala

Portocala

E mititel.
Are cel mult şase ani, nu ştie sigur.
De plâns nu mai ştie să plângă. De fapt chiar şi când uneori îi vine să plângă, se abţine deoarece nu ar face decât să îi supere pe cei mari. De râs, mimează uneori la glumele deocheate ale celor mari. Ca să nu îi supere şi să devină astfel ţinta răutăţilor lor.
Părinţii nu şi-i mai amintea. În canal, fusese adus de o fetiţă de vreo zece ani, care nu după mult timp a dispărut. Ziceau unii că a murit, alţii că a fost adoptată de o doamnă bogată, cu o maşină mare şi aurie…
De mâncat, mânca ce-i dădeau cei mari. Sau ce primea de la trecători, ori ce găsea prin tomberoane. E drept că răbda multă foame. Dar se învăţase. Odată, un copil i-a dat şi lui să tragă din punga cu aurolac. Nu i-a plăcut. Nu-i plăcea nici să fumeze. Fumul avea gust rău.
De la o vreme, descoperise o străduţă pe unde nu circulau maşini. Nici oameni foarte mulţi.
Era o străduţă scurtă, care unea două mari bulevarde. Era acolo un birt de unde venea un miros înecăcios de alcool prost, de fum de ţigară şi de urină. „Un loc rău” îşi zise el, deşi uneori, de acolo ieşea câte un bărbat beat care îi mai dădea nişte mărunţiş. Alţii îl alungau sau îl înjurau, dar nu înţelegea de ce. Nu le făcuse nimic. De înjurat îl înjura şi turcul negricios care avea mai încolo un mic magazin unde vindea bijuterii. Totuşi, uneori se ducea să se uite în vitrină. Erau lucruri frumoase acolo.
Mai era un mic atelier unde un bătrânel care îi amintea parcă de cineva, repara încălţămintea unor oameni bătrâni şi ei. La început, cel cu încălţămintea se făcea că nu-l vede, dar îl urmărea cu coada ochiului. Într-o zi, l-a chemat înăuntru. I-a dat să mănânce o ciorbă de fasole. A fost cea mai bună mâncare pe care a primit-o vreodată. Apoi l-a chemat iar şi iar. Deveniseră oarecum prieteni. Copilul mânca sau doar stătea pe un scăunel într-un colţ, bătrânul îi povestea lucruri ciudate, cu puşti, cu tancuri, cu nemţi, cu foame, cu un loc numit Stalingrad… Timpul trecea …
Totuşi, pe stradă, cel mai interesant era un mic magazin alimentar. În vitrină ce-i drept, nu avea lucruri atât de frumoase ca magazinul turcului, dar avea alte lucruri. La fel de interesante pentru un copil de şase ani. Ciocolate, napolitane, portocale, mere, bomboane, sticle cu etichete colorate şi multe chestii despre care nu ştia ce sunt. Şi nu îi spunea nimeni.
Cel care vindea era un om gras, cu priviri rele. De obicei, grasul îl alunga de lăngă vitrină ca să nu îi alunge clienţii. Nici asta nu înţelegea. Cum adică să îi alunge clienţii? El doar stătea. Când în faţa magazinului grasul punea tomberonul de gunoi ca să vină oamenii cu maşina roşie să îl ia, uneori, când grasul era în toane bune, îl lăsa să caute în gunoi. Se întâmpla să găsească lucruri interesante , mere stricate doar pe jumătate, sau oase care mai aveau bucăţi de carne. Odată a găsit o napolitană întreagă.
Când grasul îl alunga, se aşeza vis-a-vis pe un bolovan mare şi alb şi îşi imagina cam ce gust or avea bunăţăţile din vitrina grasului. Şi începea să viseze.
Deodată, în faţa lui se opri o doamnă îmbrăcată cu un pardesiu galben cu verde. Îl privi. Apoi băgă măna în geantă şi scoase o portocală. I-o întinse. Copilul ezită puţin, apoi o luă. Privi portocala, o mirosi, apoi îi zimbi cu ochii doamnei. Unii oameni îi mai dăduseră câte un bănuţ. O portocală, întreagă, mare şi parfumată nimeni. Niciodată. Era fericit….
O mirosi iar, apoi îi zâmbi doamnei şi îi mulţumi din ochi. Altfel nu putea. Era mut.