Arhiva

Archive for 17 octombrie 2010

Poveste cu Kelly Bundy, ciurda pesedistă şi poporul român

17 octombrie 2010 17 comentarii

Motto: La început a fost Cuvântul. Şi Cuvântul era la Iliescu…

Cred că înainte de a intra în firul poveştii, trebuie să explic ce legătură are frumoasa şi năroada fiică a lui Al Bundy în povestea asta. Păi are, deoarece seamănă cu poporul român.

Într-un episod al serialului Familia Bundy, se descoperă că are o memorie de o acurateţe rară, reţine orice informaţie până la detaliu, dar are o capacitate limitată. Şi mai are o proprietate: după ce se umple, orice nouă informaţie face ca una mai veche să se steargă. La un moment dat Al, pus pe căpătuire, îi umple memoria cu informaţii despre sport şi vrea să o trimită la un concurs televizat. Din greşeală, fata mai învaţă ceva, iar când îşi vede tatăl îl întreabă: „Tu cine eşti?”. Ei, cam aşa e şi cu poporul român. Dacă îi dai o informaţie nouă, uită una veche.

Legat de titlu, cred că mai trebuie să precizez ceva. Am avut o mare reţinere în a folosi cuvântul „ciurdă”. Eram nehotărât deoarece mai aveam opţiunea „turmă” şi „haită”.

Haită – Aici trebuie să ne amintim de faptul că cei din PSD nu pierd niciodată ocazia să îşi sfâşie unii altora beregăţile de cîte ori au ocazia. Să ne amintim doar de felul în care Vanghelie a sărit la beregata bonbonelistică atunci când acesta era demolat de povestea cu mătuşa Tamara şi cu casa în care locuieşte.

Turmă – Aici este vorba de faptul că PSD are o proprietate ce se poate regăsi la vietuitoarele behăitoare dătătoare de miei, lână şi lapte din care se face o minunată brânză cu aromă specifică, uneori updatată cu iz de căcăreze şi de jeg de cioban, ceea ce îi creşte valoarea nutritivă: când unul face ceva, toţi buluc să îl imite. De data asta mă refer la marşul de 1Mai unde pesedeii au sărit ca unul să se dea în spectacol pe străzi marş condus de cine altul decât Vanghelie.

Ciurdă – Aici e mai simplu deoarece informaţia e proaspătă. Să ne amintim doar adunarea şeptelului pesedist ca să îşi realeagă matracuca şefă şi să îşi depună obolul rujat pe bucile rotunjoare ale lui Pontănel, cel mai tontănel dintre pesedei.

Haită nu mergea, deoarece o haită de lupi are la conducere o purtătoare de lăptărie, ceea ce nu e cazul; nici în cele mai erotice vise despre viitor, matracuca şefă,  Rovana Plumb, nu îşi poate imagina că partea femininiciosă a partidului ar putea depăşi 40% din şefime.

Rămâne ciurdă şi turmă, cam cu aceleaşi şanse, aşa că am optat pentru ciurdă deoarece cuconetul trebuie să aibă întietate. Aşa e politicos.

Bun. Astea fiind spuse să purcedem la desfăşurarea poveştii menite să amintească poporului român câteva chestii care par a fi uitate.

………………

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi fost, nu s-ar povesti.

A fost odată o ţară care se numea România.

Acolo, dinspre răsărit a venit o hoardă blindată, ce purta semnul roşu al ciumei comuniste. În trecerea ei, hoarda a lăsat boala conunismului, boală care promitea o viaţă mai bună şi mai echitabilă pentru cei mulţi. A fost bună, dar nu pentru toţi ci doar pentru cei care au semnat pactul cu diavolul. Urmaşii lor încă mai pot fi încă văzuţi pe la televizor.

Cât de bună a fost viaţa pentru cei mulţi, s-a văzut prin ’89. Atunci tinerii s-au săturat de telejurnale cu cel mai iubit fiu al poporului,  de cozi la orice, de epoci de aur promise. Şi au ieşit în stradă trezind interesul Armatei, al Securităţii şi al Miliţiei. Au ieşit şi ele in stradă  şi au tras.  În aer. Aerul s-a umplut de plumb. Tinerii au tras aer în piept şi au murit strigând „Jos Comunismul”.

Pe cei care au murit, i-au îngropat. Cei rămaşi au fost loviţi de amnezie. Au uitat ce strigau tinerii care nu vor mai îmbâtrâni niciodată şi fascinaţi de botul de Dacie a lui Iliescu, l-au ales conducător. Cu optzeci şi ceva la sută, semn că au uitat de beciurile Securităţii, de Colectivizare, de puşcăriile comuniste, de deportări, de  tot. Nu au observat nici măcar că prin botul lui Iliescu a ieşit acel celebru discurs care începea cu „Dragi tovarăşi, dictatorul a întinat nobilele idealuri ale Comunismului …”. Da, au uitat tot. Nu şi-au amintit nici când Iliescu a întrerupt un meci de la Campionatul Monial de fotbal ca să cheme minerii pentru a planta floricici în oraşul cu cei mai mulţi mitici din lume… au uitat…

După cele 1,5 madate ale Bunicuţei tătuc, a venit o perioadă de respiro când Emil Constantinescu, a devenit preşedinte dar a fost înlocuit după ce a eşuat lamentabil în acel: „Serviciile m-au învins”. Deşi şi acum mai apare pe la televizor ca orice clovn care n-are onoarea să îşi recunoască înfrângerile, este definitiv şi ireversibil, instalat în coşul de gunoi al istoriei.

A revenit Iliescu pentru al doi virgulă cincilea mandat. Sondajele dădeau ca urmaş al Bunicuţei cu zâmbet de Dacie, un tip şi mai unsuros, pe arogantul Bonbonel cel Arogănţel. Aşa că, urmaşii păduchilor scuturaţi în trecerea lor de la mijlocul veacului XX de blindatele purtătoare de ciumă roşie au făcut o Constituţie ce urma să le ofere instrumentele pentru a se eterniza la conducerea Românie. Dar Mătuşa Tamara a fost extrem de puternică şi şi-a băgat în uitare pentru o perioadă nepotul. Doar pentru o perioadă. Atunci Bunicuţa-tătuc a PSD a spus că Năstase ar trebui să facă un pas în spate. A făcut. La acel Congres, am avut ocazia să vedem cum un maidanez ca Vanghelie îşi împlânta colţii în beregata Bonbonelului…

Şi la şefia partidului a fost înălţat Prostănacu Întîiul. Geoană, susţinut de gugâlitoriul Vanghelie (iar Vanghelie), a deţinut postul de cel mai pesedeist dintre pesedişti până când deşi un sobor de vrăjitore de prin parohia vangheliotă a fost detronat, pumnul în gură fiindu-i băgat mai târziu în deja consacrata tradiţie comunistă. Prostănacu avea un singur ţel: Să-l răstoarne pe alesul poporului român. A încercat şi prin forţă interpretând Constituţia după o logică la fel de originală ca şi democraţia Bunicuţei… Nu a reuşit. A încercat şi legal, prin alegeri. Deşi au fost mobilizate resurse uriaşe, televiziuni, sindicate, moguli… nimic, vizitele la Moscova şi la Vîntu au ieşit la iveală şi flacăra violet l-a ars şi l-a învăţat să pună la loc dopul de la şampania deschisă prematur. A trecut şi aia şi Prostănacu s-a trezit scos pe linie secundară. Prostănacu da, dar răsturnarea preşedintelui rămânând ţelul suprem, singura raţiune de a fi a PSD-ului.

În locul lui, la conducerea ciurdei pesediste a ieşit Pontănel, cel mai tontănel dintre pesedei.

Odată cu el, Bonbonel care făcuse pasul în marşarier, a revenit în atenţie împreună cu  Bunicuţa tătuc.

Din păcate vedem cum unii încearcă să ne readucă la ceea ce era acum 20 de ani, probabil ca pedeapsă că nu l-am nimerit pe Iliescu în celebrul balcon, atunci gloanţele trasoare ocolindu-l cu obstinaţie.

La Congresul PSD s-au întâmplat câteva lucruri care amintesc de alte vremuri, de alte congrese ale partidului care în acea vreme se numea PCR.

Iliescu, în loc să încerce să descrie un viitor social-democrat al României, cum ar fi fost normal, s-a apucat ca, sub roşul bolşevic ce invada imaginile televiziunilor, să reediteze discursuri din vremi pe care le credeam apuse. A lovit cu mânie proletară în ticăloşii de ţărănişti cu „Restituţio in integrum”–ul lor cu tot, a reiterat superioritatea agriculturii colectivist-comuniste în faţa agricultuirii ticăloase a moşierimii care nu are decât dorinţa de a asupri sărmanii ţărani. Mai trebuia să atingă problema chiaburilor, dar cu toată deferenţa probabil, i s-o fi spus că timpul lui a expirat   😀 .

Un alt fapt probabil neobservat a fost prezenţa lui Sorin Oprescu. Acesta nu a ezitat sâ îşi reitereze apartenenţa genomică la PSD, deşi zicese că e independent. Bine, nu se precizează faţă de ce e independent. Poate faţă se onestitate.

În fine. Ultimul fapt pe care povestea mea îl mai atinge, este tot legat de Congresul PSD  (I-aş zice congreul XXX al PCR).

Ca orice Congres are un motiv. Motivul enunţat în repetate rânduri: Moţiunea pe care PSD ar urma să o depună probabil, la 25 Octombrie (hehehe… din simbol în simbol o ţin urmaşii bolşevicilor).

Eu ştiam că o moţiune seamănă oarecum cu amenda pe care ţi-o dă un poliţian. Vede că ai comis-o, se gândeşte, îţi alocă un articol pe care l-ai încălat, îţi face proces verbal şi gata, îţi dă amenda.

PSD  a luat-o invers. A dat amenda, urmând apoi să vadă ce încălcare s-a produs. Motivele pentru moţiune adică. Astea încă nu sunt definite, deşi ideea depunerii moţiunii există de la începutul anului în curs.

Ei bine, această moţiune seamnă cu o lovitură liberă de la fotbal. Toată echipa se adună, fac strategii, pun la cale şmecherii cu săritul peste băşică şi când îşi bagă piciorul în minge atacantul obosit de nopţile petrecute prin cluburi, vedem cum năbădăioasa sferă o ia complet aiurea.

În panoplia pregătitoare a micţiu … oops… moţiunii se pot vedea mai multe manifestări absolut caricaturale.

–         Marşul de 1 Mai, când muncitorimea română îşi sărbătorea ziua cu mici şi bere, marş condus de Marian Vanghelie şi de Gaura Vasile.

–         Mitinguri uriaşe. Uriaşe până în momentele în care ar trebui să înceapă, că după ce începeau se vedeau mitingiştii plătiţi cu sume mai mari decât ar fi câştigat dacă s-ar fi dus la serviciu.

–         Marşuri absolut spontane, pregătite cu mult înaninte.

–         Blocări de ministere tot spontane, pregătite cu grijă din vreme prin rezervarea spaţiului de emisie ca nu cumva soţii directoarelor generale,  mascaţi în lideri de sindicat, milionari în euro să treacă neobservaţi de mulţimea românilor. Mulţimea din puţimea românilor care îşi mai pierd vremea cu urmărirea diferitelor canale a Mogul TV.

–         Greve generale devenite subit localizate la sindicate absolut independente faţă de ONU, NATO sau Primăria din Cufuriţii de Deal, dar profund ancorate de liderul său, fost parlamentar pesedel,  în interesele PSD-ului. Sindicatul de la Metrou. Ş.a.m.d.

Ei, deşi moţiunea care ar urma să vină, pare de sine stătătoare, ca singura ieşire din criză a României etîcî, bla, bla, bla, eu cred că e doar un alt episod, (unul care ar trebui interzis ca fiind mai periculos, prea vulgar chiar şi dacă e pusă bulina cu 18 în cerculeţ, bulină care le atrage minorilor atenţia că urmează ceva interesant 😀 ), un episod al celui mai serial dintre seriale: „Jos Băsescu”, serial debutat acum câţiva ani cu prima parte: „Criza Palatelor” unde telespectorii au putut urmări cu sufletul la gingie amorul incestuos, în grup, dintre pesedei, penelei şi conservanţi.

Povestea mai e încă, dar alte capitole vom vedea cu altă ocazie… E o poveste lungă, o poveste care ar putea într-o zi să se termine cu un episod numit: Desfiinţarea Românie. Din păcate…

Şi tot din păcate, e tot mai clar:



%d blogeri au apreciat: