Arhiva

Archive for 16 decembrie 2010

Jurnalistul Cornel Nistorescu a murit …

16 decembrie 2010 5 comentarii

Ciudată mai e şi viaţa asta.

Cu câţiva ani în urmă când aveam un respect deosebit faţă de jurnalistul  Cornel Nistorescu.

După 89 era un jurnalist de referinţă .

În 2001 am fost uimit de frumuseţea şi sensibilitatea unui articol al său din Evenimentul Zilei: “Cântarea Americii”, pentru ca în 2009 să mă uimesc de vulgaritatea căutat violentă din  “Nutzi spaima puţii” sau de slugărnicia explicită faţă de liberali în în “Lumea românească la amurg” ambele (toate trei articolele pot fi văzute mai jos).

Nu ştiu exact momentul, dar ştiu că odată îl vedeam la televizor şi mi se părea extrem de ciudat că aveam senzaţia că este unul din cele mai abjecte personaje pe care le-am văzut vreodată. Apoi a devenit una din trompetele cele mai abjecte din presa română.

Mai nou, În ochii lui Nistorescu observ ceva înfiorător. Omul ăsta a devenit RĂU. Parcă în ochi i se  vede tot mai clar sufletul negru. Cred că privirea pe care o are de la o vreme trebuie să se regăsească şi în ochii celor care au semnat pactul cu diavolul.

Faptul că şi-a trădat onestitatea şi meseria de jurnalist, e cum e. S-a văzut şi la alţii, de exemplu la Mircea Dinescu. Dar la nistărescu pare ceva ce frizează patologicul prin violenţa schimbării, de parcă însâşi esenţa lui de om demn s-a schimbat cu aceea de slugă obedientp şi supusă cuiva.

Credeam că doar mie mi se pare că la omul ăsta s-a petrecut ceva ce nu e nu tocmai în regulă. Dar nu e aşa. Am căutat puţin şi am găsit o sumedenie de articole.  Multora li se pare că Nistorescu a devenit un mercenar mediatic în stare de orice compromis pentru un pumn de arginţi.

Da, jurnalistul Cornel Nistorescu a murit şi a fost înlocuit de tonomatul Cornel Nistorescu. Nu mai are opinii proprii ci exprimă doar ceea i se cere să spună. De la sine adaugă doar isteria şi violenţa de limbaj.

Cele trei articole scrise de Cornel Nistorescu:

Cantarea Americii

http://www.evz.ro/article.php?artid=71568

24 septembrie 2001


De ce sunt americanii atat de solidari intre ei? Nu seamana unul cu celalalt nici daca ii vopsesti! Vorbesc toate limbile pamantului si alcatuiesc un amalgam ametitor de civilizatii. Unele sunt aproape disparute, altele incompatibile intre ele, iar in materie de credinte religioase nici Dumnezeu nu le mai tine socoteala. Si, totusi, tragedia americana a facut din trei sute de milioane de oameni o mana stransa pe inima. N-a sarit nimeni sa acuze Casa Alba, armata si serviciile secrete ca reprezinta o adunatura de neispraviti. N-a fugit nimeni sa-si scoata banii din banci. Nu s-a inghesuit nimeni pe strazile vecine sa caste gura. Americanii au dat fuga sa doneze sange si s-au oferit ca voluntari. Dupa primele momente de panica, au ridicat steagul pe ruinele fumegande, punandu-si tricouri, sepci si cravate in culorile drapelului national. Au fixat steaguri pe cladiri si pe autoturisme de ziceai ca in fiecare loc si in fiecare automobil trece un ministru sau presedintele. Si cu orice prilej au izbucnit in cantecul lor traditional: God Bless America! Mut ca bolovanul, am urmarit concertul de binefacere, difuzat sambata. O data, de doua ori, de trei ori, pe tot felul de canale de televiziune. Cu Clint Eastwood, Willy Nelson, Robert de Niro, Julia Roberts, Cassius Clay, Jack Nicholson, Bruce Springsteen, Silvester Stallone, James Wood si cati au mai fost si pe care nici un film si nici o casa de productie nu i-a putut aduna vreodata la un loc. Spiritul americanilor, de solidaritate, i-a transformat intr-un cor. Cor e putin spus. Se auzea artileria grea a sufletului american. Ceea ce nu putea spune nici George W. Bush, nici Bill Clinton, nici Colin Powell fara riscul de a se impiedica in cuvinte si sunete, se auzea maret si inconfundabil in acest spectacol de binefacere. Nu stiu cum Dumnezeu toata aceasta cantare obsedanta a Americii nu suna nici dogit, nici nationalist, nici ostentativ! Te facea sa mori de ciuda ca nu esti in stare sa-ti canti si tu tara, fara a risca sa fii socotit sovin, ridicol sau suspect de cine stie ce interese meschine. Ore intregi am urmarit transmisia in direct si reluarea reluarii, ascultand povestea celui care a coborat o suta de etaje cu o femeie intr-un scaun cu rotile, fara sa stie cine este, sau a hocheistului californian, cel care s-a batut cu teroristii si a impiedicat avionul cazut in Pennsylvania sa se pulverizeze intr-o tinta, omorand alte sute sau mii de oameni. Cum Dumnezeu reuseau ei sa se incline in fata unui semen? Pe nesimtite, cu fiecare cuvant si nota muzicala, amintirea unora se coagula intr-un mit modern al eroilor tragici. Si cu fiecare apel telefonic se adunau milioane si milioane de dolari intr-o colecta menita a recompensa nu un om sau o familie, ci un spirit ce nu poate fi cumparat cu nimic.Ce Dumnezeu poate sa-i uneasca pe americani intr-un asemenea hal? Pamantul acela? Istoria lor galopanta? Puterea economica? Banul? Ore intregi am incercat sa gasesc un raspuns, fredonand melodii si inganand propozitii ce risca sa sune a locuri comune. Le-am intors pe toate fetele, dar n-am putut trece de o idee: numai libertatea poate face asemenea minuni!

–––––––––––––––––––––-

Nutzy – Spaima Puţii

http://www.editie.ro/new/mod.php?mod=stiri&sectiune=online&idcat=8&idstire=83565&title=Nutzy–Spaima-Putii

27 aprilie 2009

Figura bălaie cu privire de viţică muşcată de muscă a intrat repede în cultura urbană. Ba chiar şi în subconştientul tractoriştilor trimişi de criză pe la căsuţele lor modeste de la ţară, dotate cu antene de satelit şi cu bidoane de trăscău. Românul curios, bârfitor sau obsedat sexual deschide televizorul şi butonează. Pe cel mult al treilea canal, dă de Nutzy! Vale adâncă între ţâţe, ruj întins cu şpaclu, poşetă scumpă, pantof cu toc, picior peste picior (dar numai până în zona în care nu se zăresc şunculiţele), ce mai, vedeta şi dinamita naţiunii! Cultă foc, bogată cum puţini mai sunt în tranziţie, Nutzy S. P. schimbă maşinile albe şi scumpe, Merţ şi Audi şi altele din clasa premium, cum schimbă farmacistele chiloţii. O pereche pe zi! Pentru o fată plecată singură din Căcănaţii-Afumaţi este o mare performanţă. Chiar un succes story! Nutzy S. P. este leşinată după putere. A comandat cele mai scumpe, groase şi sofisticate cărţi din lume, din care să înveţe oarece teorie politică. Ştiţi cum le-a parcurs? A pasat pachetul nedesfăcut unei surate şi i-a zis: “Citeşte şi zi-mi şi mie ce este mai folositor şi mai interesant!” “Şi ce vrei să îţi fişez din ele?” “Cum să mă afirm şi cum să încalec puterea! Da’, mai ales, cum să ajung prima femeie preşedintă”, ar fi răspuns poreclita Spaima Puţii. “Da, iubito, dar pentru asta îţi mai trebuie şi cultură politică şi charismă!” “Hai sictir”, ar fi zis înfometata de sex şi politică. “Curul meu ţine loc şi de cultură, şi de charismă! Şi banii nu-s o problemă! Pe vremuri de-astea numai curvele se plâng de cash!” Nutzy are tupeu. Face priviri curgătoare către toţi care trădează agitaţie în pantaloni, e moartă după Louis Vuiton, Channel şi micul ecran. Şi ştie bine un lucru: să dai bine la bizon şi să apari peste tot. Poţi să zici ce-ţi trece prin curtea vecină! De exemplu, ea a lansat cu mare dezinvoltură, în mare vogă: “Să mutăm capitala României în Delta Dunării!” A fost prima ei mare iniţiativă turistică şi politică. Halim peşte proaspăt, luăm fosforul de la sursă şi-i ducem pe toţi ambasadorii într-un turism obligatoriu. Îi chemăm la recepţii şi la consultări diplomatice! Valorificăm complex o bogăţie naturală a ţării noastre, vin şi şefii de state la pescuit, tragem picnicuri în stuf şi câte altele. Pe deasupra, scăpăm de asfaltatul străzilor din Bucureşti. Acolo, toată lumea circulă cu barca! Ideea e super, pentru că nu ne mai trebuie nici bani să terminăm autostrada până la mare. O luăm cu barca pe canale şi pe urmă, cătinel – cătinel, pe lângă plaje, până la Mamaia. Partidul care o susţine pe Nutzy – Spaima Puţii (trebuie precizat că doamnele n-au niciun motiv de sfială sau de teamă, porecla duduii referindu-se pentru performanţă doar la organul sexual masculin) a şi trecut propunerea sa între proiectele urgente ale viitorului program de guvernare. Nutzy a lansat şi marea soluţie pentru ieşirea din criză. “Declarăm litoralul românesc zonă liberă de taxe (adică fără TVA şi impozite) şi deschidem cazinouri şi bordeluri de lux. În trei ani ne echilibrăm bugetul şi reducem datoria externă. Numai eu singură scot banii pentru terminarea autostrăzii Bechtel!” Nutzy – Spaima Puţii (pe cărţile sale de vizită scrie Nutzy – Spaima Putzy – consilier cu probleme de salvare naţională) mai are puţin şi va prelua frâul destinelor noastre atât de derutate de criza economico-financiară şi morală.

––––––––––––––––––––––––––––

Lumea românească la amurg

http://www.adevarul.ro/articole/nistorescu-de-la-cantarea-americii-la-nutzy-spaima-putii.html

(2 iunie 2009)

Ce-o fi urmând după două decenii în care n-am fost în stare să facem un drum ca lumea, o centrală atomo-electrică pe un alt principiu de funcţionare, n-am construit nici un vapor! Am tocat toate utopiile şi verbozităţile posibile, am ridicat scandalul la rangul de teatru naţional cotidian. Vine Radu Berceanu şi zice despre liberali că au fost ca nişte lăcuste. Auzi, dom’le, cine vorbeşte! Omul care n-a avut măsură şi care se pregăteşte şi el de comercializat asfalt. Lăcusta Berceanu, mai mult sau mai puţin lăcustă decât lăcustele liberale şi PSD-iste, se pregăteşte să meargă în Austria, să negocieze cu Strabaag. Ce? Ce să negocieze o lăcustă? Asfalt! Ce a negociat Orban? Centuri, modernizări, bucăţi de drumuri! Şi studii de fezabilitate! Ce negociază Geoană? Întrebaţi-l ce lucrează firma de construcţii a lui Tilică Ferarri, ajuns şi el ministrul Sănătăţii! Întrebaţi-l pe incultul Vanghelie ce înclinaţie are Eugen Pleşca spre cultură. În afară de cea a omului beat rezemat de pom!
Biata Românie n-a avut guvernanţi mai lăcuste decât aceştia! Schimbă legile după cum le trebuie lor să se ghiftuiască! Schimbă oamenii după cum au nevoie de cei care să le ţină de pază la jecmănirea trezoreriei. Schimbă vorba pentru a nu putea discuta despre marea dramă a României. Ţara se duce de râpă şi lăcustele se scarpină, cârâie şi acuză! Biata Nuţi iese şi ea cu microfonul, ca mahalagioaica în faţa porţii cu făcăleţul lustruit ridicat deasupra capului. Nu ştie ce să mai facă! Să-l pocnească pe duşman sau să-l încalece?
Ne ducem de râpă cu fiecare zi! Fiecare pentru sine cu o foame de lup nebun, ignorând faptul că haita nu este egală cu naţia şi nici adunătura cu poporul! Nu punem nicio piatră pe care să putem construi ceva în viitor. Vorbim ca apucaţii, ne minţim ca la concursuri mondiale de bătut câmpii şi ne furăm singuri căciula.
Ori se rupe undeva, ori ţara asta trage chinuit spre un amurg istoric!

Şi acum părerile altora exprimate în câteva articole pe care mi-am permis să le aduc aici:

Între „Nutzy, spaima puţii” şi „Curul meu ţine loc şi de cultură, şi de charismă

http://www.observator.info/politic-6/intre-nutzy-spaima-putii-si-curul-meu-tine-loc-si-de-cultura-si-de-charisma

02 Mai 2009

Cornel Nistorescu, ziarist de referinţă după Revoluţie, a scris un editorial plin de vulgarităţi, descalificându-se profesional. Editorialul jurnalistului Cornel Nistorescu, intitulat „Nutzy – Spaima Puţii”, apărut în ziarul „Ediţie special㔠din Craiova, va intra cu siguranţă în istoria neagră a presei româneşti prin limbajul suburban folosit.
Dacă nu ar fi purtat semnătura lui Cornel Nistorescu, textul ar părea desprins din paginile revistei
„România Mare”. Este greu de imaginat cum ziaristul care a creat o şcoală de presă, făuritor (cum se spune) de gazete, un model  pentru mulţi tineri, a putut să se coboare în subsolurile urât mirositoare ale scrisului, acolo unde bălteşte Corneliu Vadim Tudor.
„Nutzy – Spaima Puţii” este un atac imund la adresa unui personaj feminin cu „figura bălaie şi cu privire de viţică muşcată de muscă”. Nistorescu nu i-a precizat numele, dar cititorii avizaţi înţeleg repede că este vorba de Elena Udrea, ministrul Turismului. În viziunea editorialistului, Udrea este „o „fată plecată singură din Căcănaţii-Afumaţi”, cu „vale adâncă între ţâţe şi ruj întins cu şpaclu”, care are ambiţia să ajung㠄prima femeie preşedintă”. „Curul meu ţine loc şi de cultură, şi de charism㔠– inventează gazetarul o replică pentru Elena Udrea.
În 1988, Cornel Nistorescu publica la prestigioasa editură Cartea Românească volumul de reportaje
„Proprietarul de iluzii”, lucrare care a reprezentat pentru multe generaţii de jurnalişti o „carte de căpătâi”. Astăzi, Nistorescu a ajuns atât de rău încât, în editorialul din „Ediţie specială”, oferă mostre înfiorătoare de vulgaritate: „schimbă maşinile albe şi scumpe (Elena Udrea – nota. red), cum schimbă farmacistele chiloţii”, „hai sictir! – ar fi zis înfometată de sex şi politică”, „face priviri curgătoare către toţi cei care trădează agitaţie în pantaloni”. Subliniem că aceste fraze au fost scrise de omul care, în anul 2001, fusese ovaţionat pentru emoţionantul editorial „Cântarea Americii”, cu referire la atacurile teroriste din 11 septembrie.

–––––––––––––––––––

Misiunea lui Nistorescu la „Cotidianul“

http://www.curentul.ro/2009/index.php/2009080332005/Actualitate/Misiunea-lui-Nistorescu-la-Cotidianul.html

Scris de Dana Iliescu şi publicat la 02-08-2009

După ce o vreme a făcut pe samsarul pentru Sorin Ovidiu Vîntu, achiziţionând pentru acesta imobile şi terenuri din piaţă, Cornel Nistorescu a primit o nouă misiune de la stăpânul său: distrugerea ziarului „Cotidianul“.
Concret, Nistorescu are sarcina de a transforma total ziarul, aducându-l în barca celor care-l atacă zilnic pe Traian Băsescu şi politica PD-L. Un rol important în numirea lui Nistorescu la conducerea „Cotidianului“ l-a avut, potrivit informaţiilor noastre, consilierul lui Mircea Geoană şi partenerul de business al lui SOV, Cozmin Guşă. Planurile croşetate de Vîntu şi de Geoană la întâlnirile din Deltă au în vedere  radica-lizarea mesajelor politice transmise de trustul Realitatea-Caţavencu în perspectiva alegerilor prezidenţiale.
Aşa s-a ajuns la numirea lui Cornel Nistorescu, un om de încredere al lui SOV, la conducerea „Cotidianului“, pentru a stârpi din faşă orice tendinţă de nesupunere jurnalistică faţă de noile directive politice.
Potrivit surselor noastre, Nistorescu a anunţat deja în redacţia „Cotidianului“ că dacă nu se va reuşi obţinerea de profit în următoarele 3-4 luni, ziarul se va închide. Surprinzător, termenul coincide cu alegerile prezidenţiale, aşa că poveştile cu rentabilizarea sunt făcute doar pentru a-i adormi pe naivi, având în vedere că ziarul nu a fost niciodată o afacere profitabilă pentru SOV.
Pentru a justifica venirea sa la conducerea „Cotidianului“, Nistorescu a scris un text siropos, în care face apel la memoria fondatorului ziarului, răposatul Ion Raţiu, cel care i-ar fi cerut, potrivit spuselor sale, să preia conducerea publicaţiei cu mulţi ani în urmă.
Nistorescu sugerează că astfel, peste ani, dorinţa lui Raţiu s-ar fi împlinit. Textul este absolut greţos pentru cei care au urmărit evoluţia lui Nistorescu în ultimii ani.
Cu siguranţă Raţiu, un adevărat gentleman, n-ar fi dat nicio ceapă degerată pe un ziarist care a scris un text ce se dorea pamflet, dar a ieşit o vomă jurnalistică: „Nutzy – spaimă putzii“. Cu certitudine Raţiu se răsuceşte în mormânt văzând pe mâna cui a ajuns ziarul său de suflet, Cotidianul, în care a investit nu numai bani, ci şi foarte mult din sufletul său de luptător pentru valorile democratice.
Tonomatul Cornel Nistorescu nu are nicio legătură cu ziaristul care a fost poate cândva Cornel Nistorescu. Banii, lăcomia şi lipsa de principii dictează mai nou textele şi luările de poziţie servile apărute sub semnătura lui Cornel Nistorescu. Aceste „calităţi“ l-au ajutat, de altfel, să obţină şi şefia „Cotidianului“, cu misiunea clară de a-l ataca în perioada următoare pe Traian Băsescu, din toate poziţiile. Prin această misiune, Nistorescu va rămâne cu siguranţă în istoria ziarului fondat de răposatul Raţiu, ca groparul acestuia.
Amin!

–––––––––––––––––––––––

Strania moarte a jurnalistului Cornel Nistorescu

http://kiseleff.ro/2010/03/24/strania-moarte-a-jurnalistului-cornel-nistorescu/

24 martie 2010

Cornel Nistorescu a fost unul dintre adevăraţii jurnalişti de reportaj, care ştiau să dea viaţă cuvintelor, să le insufle, asemeni unui golem, o existenţă proprie. Reportajul “Să bată, să bată, să bată”, publicat de Cornel Nistorescu în anii 80 – un reportaj despre transplantul de inimă – transmitea nu doar informaţia ci şi emoţia, iar bătăile inimii transplantate se confundau cu cele ale cititorului cuprins de emoţie. Puteai să simţi degetele chiurgului ieşind din pagină şi alunecând pe propria-ţi inimă.

Chiar şi după ani de zile, când a devenit puternic şi influent, directorul de atunci al Evenimentului Zilei a rămas un jurnalist veritabil, unul dintre puţinii directori de ziar naţional care iubea această muncă atât de mult încât era capabil să-şi însoţească corespondenţii pe teren în căutarea reportajului. O ştiu din proprie experienţă. Şi aşa aş vrea să mi-l amintesc pe Cornel Nistorescu şi nu cum l-am văzut ultima dată.

În 11 septembrie 2001, de abia părăsisem clădirea Casei Presei de câteva minute şi intram în World Trade Center din Bucureşti când World Trade Center-ul din New York fusese lovit de avioanele deturnate. Turnurile gemene se prăbuşeau. La Bucureşti, Cornel Nistorescu se pregătea să scrie editorialul care avea să-i aducă celebritatea şi pieirea.

Popularitatea editorialului “Odă Americii”, publicat după prăbuşirea turnurilor, l-a făcut remarcat pe autor în media americană şi nu numai.  Textul patetic, cu un mesaj patriotic naiv, nu avea mari calităţi jurnalistice (nici nu avea nevoie), însă mesajul său încurajator se plia pe nevoia de unitate şi speranţă a Statelor Unite, dărâmate la propriu şi la figurat de atentatul din New York.

Când l-am regăsit pe Cornel Nistorescu după câteva luni, în biroul lui impersonal de la etajul 2 al Casei Presei, răul deja se produse. Părea un om strivit, un om aflat în convalescenţă ca după un atac cerebral. “Odă Americii” făcuse înconjurul lumii şi popularitatea s-a întors împotriva lui asemeni unui bumerang. Şocul fusese prea puternic. Vanitatea prea mare îl strivise. Bălmăjea incoerent cuvinte arătându-mi tăieturi din presa internaţională. Nici nu sunt convins că ştia cine sunt când îmi spunea: “uite, ce-mi mai pot dori eu acum? Şi eu stau aici şi mănânc parizer”. Acestea sunt ultimele lui cuvinte care mi-au rămas în minte.

Nu ştiu când a murit de facto jurnalistul Cornel Nistorescu şi cât a durat agonia. Cert e că, atunci când a ajuns la Cotidianul cetăţeanul Cornel Nistorescu, jurnalistul care i-a purtat cândva numele era deja mort. Când cetăţeanul Cornel Nistorescu a cenzurat primul său articol sau când l-a dat afară pe Cristian Pătrăşconiu, jurnalistul Nistorescu trebuie să se fi întors în mormânt de ruşine. La fel şi ieri, când cotidianul.ro a publicat un material halucinant în care cerea deconspirarea surselor hotnews.ro şi sugera arestarea autorilor materialului cu stenogramele din dosarul Cătălin Voicu.

Au trecut aproape 40 de ani de când jurnaliştii americani Bob Woodward şi Carl Bernstein publicau  articolul ce avea să zguduie Statele Unite sub numele de Afacerea Watergate. Au urmat arestări şi demisii, inclusiv a preşedintelui american Richard Nixon. Autorii nu au deconspirat sursa articolului care a provocat cel mai mare scandal politic, în ciuda presiunilor de tot felul.

Ce păcat că autorul Odei Americii nu a supravieţuit operei sale. Ar fi avut timp să înveţe America şi tot cea ce înseamnă ea fundamental pentru un jurnalist: libertatea de a te exprima

––––––––––––––––––––––––

Un Bezmetic acru: Cornel Nistorescu

http://morar.catavencu.ro/2008/03/06/un-bezmetic-acru-cornel-nistorescu/

6 Martie 2008

Nu stiu daca faptul ca pe Nistorescu l-a prins Revolutia promovind Dacia in tarile arabe are vreo legatura cu Securitatea sau nu. Nici nu mai intereseaza cine stie ce. E treaba lui si a constiintei sale, daca mai are cai de comunicare cu ea. Ceea ce ma ingrijoreaza, cu adevarat, acum, este faptul ca gindirea lui Nistorescu pare a unui vechi plotoner de Secu acrit si iesit la pensie. Nu-i convine nimic, totul pute pentru el, ceilalti sint prosti. Cam asta e mesajul pe care-l transmite la fiecare aparitie.

Sint unul dintre cei care sufera din cauza acestei transformari. Pentru ca, trebuie spus, Cornel Nistorescu a fost un mare ziarist, un reporter extraordinar. Primele lui doua carti sint exemple de cum se scrie reportaj.

Din pacate, dupa ce s-a imbogatit, comportamentul sau s-a acrit tot mai mult. Sigur, viata personala l-a marcat si ea. Acum il enerveaza totul. Se vede ca e un nefericit, dar asta nu ar fi nimic, daca nu l-ar enerva la culme fericirea altora. Asta il face verde de tot. E  un biet avar care merge (singur!) la petreceri ca sa nu mai cheltuiasca bani cu mincarea.

“Nistorescu e un pic impostor. Adica se da drept coneseur. Este suficient sa privesti o fotografie a acestui scriitor – jurnalist – ca sa-ti dai seama ca sufera de complexul omului care n-a prea reusit sa iasa din tenisi si din pantofi turcesti. Cornel Nistorescu nu stie ce-i acela un costum de firma. Dupa cum se îmbraca si se poarta, ai zice ca n-a intrat niciodata într-un magazin de haine si nici n-a trecut decât saptamânal pe la baia oraseneasca. Un om care în viata lui s-a tuns rar, dar si mai rar a încercat o cravata, si n-a îmbracat un costum decât la cine stie ce ceremonie”.  Va place descrierea? Credeti ca i-am facut-o din cine stie ce invidie? De fapt e o descriere mirlaneasca facuta de Nistorescu unui prieten de-al meu. Eu nu am facut decit sa schimb putin, adica sa pun numele lui Nistorescu in acel context.

Nistorescu, “avind o fata de om cautat de politie”  (tot formularea lui! ) stie ce e un costum de firma. Se lauda cu tot ceea ce imbraca celor care stau sa-l asculte, pe la vreo sindrofie, ca prieteni nu prea are. E fudul cu marcile de pe el. Numai ca, din pacate, marcile nu-i aduc fericirea. Si el tot cu unghiile netaiate pare (tot licenta Nistorescu!)

Traim vremuri triste. Am ajuns sa vedem cum un mare gazetar, pentru care, inainte de 89, as fi bagat mina in foc in ceea ce priveste onestitatea, sa reprezinte, astazi, o acreala in plus in peisajul audio-vizual.  O  acreala care creste in ritmul averii sarmanului Nistorescu.

PS Nu m-ar mira ca, daca suma e tentanta, sa-l vedem pe Cornel linga Ciutacu, Cristoiu si Nebunul cu laptopul.

(Previziune îndeplinită…, doar că Ion Cristoiu a părăsit gaşca).

Şi, în fine, de pe Blogul lui Bleen, http://bleen.ro/2009/07/31/cotidianul-spaima-putii/ un articol unde sunt izolate doar câteva citate, dar edificator zic eu:

Cotidianul, Spaima Puţii

31 Iulie, 2009

“Figura bălaie cu privire de viţică muşcată de muscă…”

“…e cel mult al treilea canal, dă de Nutzy! Vale adâncă între ţâţe, ruj întins cu şpaclu, poşetă scumpă, pantof cu toc, picior peste picior (dar numai până în zona în care nu se zăresc şunculiţele)…”

“Pentru o fată plecată singură din Căcănaţii-Afumaţi este o mare performanţă.”

““Hai sictir”, ar fi zis înfometata de sex şi politică. “Curul meu ţine loc şi de cultură, şi de charismă! Şi banii nu-s o problemă! Pe vremuri de-astea numai curvele se plâng de cash!” Nutzy are tupeu. Face priviri curgătoare către toţi care trădează agitaţie în pantaloni,…”

“Partidul care o susţine pe Nutzy – Spaima Puţii (trebuie precizat că doamnele n-au niciun motiv de sfială sau de teamă, porecla duduii referindu-se pentru performanţă doar la organul sexual masculin)…”

“Nutzy – Spaima Puţii (pe cărţile sale de vizită scrie Nutzy – Spaima Putzy – consilier cu probleme de salvare naţională)…”

(Cornel Nistorescu- Nutzy-Spaima puţii)

“Nu mai are cine munci dacă România se umple de alde Cristi Boureau, Monica Iacob Ridzi, Mircea Limbăieş, Tru-ru-ruru, Sever Voinescu şi alţi poluatori politici cu organul vorbirii! Pupăza de Boc a strigat după ajutor şi Marinarul, trezit din cheful de la “Pescăruş” şi din iluzia că face din trei vorbe cu două buze şi picioare lungi un fel de Romanitza politică, a dat fuga la Guvern!”

(Cornel Nistorescu- O chiflă de neam prost) Deşi mai corect ar fi: Cornel Nistorescu, o chiflă de neam prost.

“În schimb, l-a decorat pe Mircea Cărtărescu şi l-a făcut un fel de prim scriitor în viaţă al României contemporane! Ceea ce, în ciuda numărului de cărţi tipărite, în ciuda multiplelor traduceri în nenumărate limbi, pe banii din bugetul statului, în ciuda decoraţiei şi a premiilor primite (multe dintre ele în cadrul unui schimb de onoruri în interiorul găştii literare), nu este! N-ai cum să fii mare scriitor român (necum laureat al Premiului Nobel) dacă în 20 – 30 de pagini de text scriitura ta nu trădează nici o sclipire! Şi-i iau mărturie pe toţi cei care vor să facă o încercare. Îmi pare rău, exact ca în cazul H. R. Patapievici!”

(Cornel Nistorescu- O chiflă de neam prost)


“Biata Nuţi iese şi ea cu microfonul, ca mahalagioaica în faţa porţii cu făcăleţul lustruit ridicat deasupra capului. Nu ştie ce să mai facă! Să-l pocnească pe duşman sau să-l încalece?”

(Cornel Nistorescu- O chiflă de neam prost)


Dumnezeu să-l ierte….

Categorii:Presă Etichete:
%d blogeri au apreciat: