Arhiva

Archive for 9 ianuarie 2011

Maimuțica Ponta și Porumbelul Crin, niște marionete

9 ianuarie 2011 3 comentarii

Așa este, șmecheria la noi a fost și este o virtute: îl șmecherim pe dracul să ne treacă puntea. Aici Blue are dreptate. Se înșală însă când pune pe seama „orgoliului” jocul de glezne și de fațadă al piticaniilor care, chipurile, conduc Opoziția.

Ceea ce numim azi „Opoziție” se opune de fapt reformei al cărei scop final este un stat în slujba intereselor cetățenilor, nu ale unui grup de oligarhi obișnuiți să fie mereu mai presus de lege. Ăștia, de fapt și din umbră, conduc actuala Opoziție și pun la cale alianțe: Patriciu, Vîntu și Voiculescu. Lor li se alătură baronii PSD din teritoriu, cei care conduc de fapt partidul: Mazăre, Nicușor Constantinescu, Oprișan, Liviu Dragnea, Mircea Cosma, Sebastian Ghiță, Vanghelie. Ponta a ajuns președintele PSD pentru că au vrut ei, mahării partidului și în fața lor trebuie să facă frumos, ca o „maimuțică”. Baronii PSD l-au luat în brațe pe Voiculescu ca să-l treacă pragul electoral atâta vreme cât au avut nevoie de Antenele lui. Acum au propria lor televiziune pentru o perioadă care acoperă două scrutinuri electorale, până în 2015. Au Realitatea TV, dată în plasament de Vîntu celui pe care PSD-ul (și nu numai) l-a hrănit la țâța bugetară ani de zile, Sebastian Ghiță-Asesoft. Așa că tătelu` Felix s-a încuscrit cu Patriciu de care îl și leagă „o caldă prietenie”, din vremea când amândoi dădeau acatiste la Mânăstirea Secu. Prin urmare, Maimuțica Ponta, Porumbelu` Crin și Râma lui Felix numită Daniel Constantin nu contează, sunt doar slugi care execută cuminți ce le ordonă șulfele securiste și pcr-iste care au de apărat, nu numai averile făcute fraudulos, ci și libertatea pusă în pericol de o eventuală Justiție curățată de corupți. Când s-a anunțat arestarea lui Nicolae Popa, Vîntu i-a ordonat lui Geoană să se prezinte la el în miezul nopții și al doilea om în stat s-a executat fără să crâcnească. Despre ce „orgolii” vorbim? Trepădușii n-au așa ceva.

Având putere economică, acești oligarhi pușcăriabili plătesc politicieni, jurnaliști, magistrați și lideri sindicali de afaceri, organizând blocarea instituțiilor statului, campanii deșănțate de presă, vicierea actului de justiție în mari dosare penale și mișcări de stradă. Vă reamintesc că șase capi ai mișcării sindicale au fost ani de zile plătiți de Vîntu ca membri în Consiliul de Administrație al Realității TV și se fac vinovați de evaziune fiscală. Așadar și ei sunt în situația de a-și apăra nu numai averi colosale, cum este cea a lui Liviu Luca, ci și libertatea.

Adevărata Opoziție din România, în momentul de față, este cea din umbră: Patriciu, Vîntu, Voiculescu și baronii PSD. Restul e teatru de păpuși.

Şmecheria formelor fără fond

9 ianuarie 2011 7 comentarii

Motto: „Şmecheresc, deci exist…”

Precizari preliminare:

1.. Articoul l-am scris ieri 8.01.2011

2..Aş fi tare fericit dacă aş afla că mă înşel şi că în România şmecheria nu e un mod de viaţă, că mi se patre mie doar, că aceasta nu e folosită în toate domeniile, cu precădere în politică pentru a trage focul cât mai aproape de propria oală şi pentru a putea pune botul pe o bucată cât mai mare de caşcaval; iar dacă prin şmecherie se pot aduce daune celorlalţi e şi mai bine. În fond, prin comparaţie, succesele noastre par cu atât mai mari cu cât eşecurile celorlalţi sunt mai dureroase pentru ei.

Mai întâi a fost Cuvântul. Şi Cuvântul era la Dum … ooops. Asta e altă poveste.

Deci, să reluăm.

Mai întâi a fost Monica Macovei în funcţia de Ministru al Justiţiei.

Apoi, în faţa sediului DNA în ochiul lui  Dinu Patriciu a apărut o lacrimă. Aceasta a adus Criza Palatelor, deoarece apropritarul lacrimii nu putea să înghită că i se perminte DNA-ului să îşi bage coada în afacerile sale.

Atunci, D. Patriciu l-a chemat pe gealatul lui credincios, I.Popescu Tăriceanu la o cafea şi i-a spus de la obraz: „Bă’, asta, trebuie să dispară de la Minister. Dacă mai stă ni se duce dracului şandramaua”. Da, dar Băsescu şi PD s-a încăpăţânat şi nu a vrut să o lase pe doamna Macovei să fie alungată. Ba mai mult, şi-a permis şi să citească acea declaraţie de condamnare a comunismului, băgând astfel băţul în viespăraie când a spus şi câteva nume, între care al lui Ion Iliescu. Şi ce a urmat s-a văzut: PD a fost alungat de la guvernare.

Prima care a reacţionat a fost presa. Sorin Roşca Stănescu, deţinătorul de acţiuni pe la firmele lui Patriciu, a începu un furibund atac la adresa   Puterii, a preşedintelui care refuzase să pună botul la „farmecele” celui căruia el îi era credincioasă slugă (la fel ca în prezent, doar că acum, suge ţâţă nu doar de la Patriciu ci şi de la Vîntu ori Voiculescu…)

Apoi s-au coalizat şi alte organizaţii media.

Cum-necum a apărut Gaşca 322, apoi din aceasta a apărut, după plecare unora o organizaţie nerecunoscută iniţial: o alianţă underground între PNL şi PSD, susţinută mediatic de Intactul lui Voiculescu.

Rău pentru acea opoziţie era un lucru: Atât şeful PSD cât şi şeful PNL credeau că ei sunt liderii. Dar nu împreună ci fiecare credea că el e mai lider decât celălalt. În realitate, liderul din umbră era şi cred că mai este Voiculescu.

Dacă ne uităm puţin la PSD şi la PNL vom vedea că PSD este mult mai mare, deci mai puternic. Asta îi dădea preşedintelui său (mai întâi Geoană, apoi Ponta) iluzia că el e El Lider Maximo. Chestie cu care nu a fost niciodată de acord, liderii PNL (Tăriceanu apoi Antonescu). Ei considerau probabil că deşi PNL este mai mititel, e mai al dracului.

Cred că acesta e motivul pentru care Opoziţia nu a reuşit şi nici nu va reuşi să să coalizeze o entitate puternică şi viabilă.

Organic, şefii acesteia nu pot să accepte că ei nu sunt cu puţin mai sus decât aliaţii lor. Chetie de orgoliu personal exacerbat.

Alianaţa PSD+PCR a funcţionat tocmai pentru că diferenţa între cele două partide era uriaşă. Voiculescu avea nevoie să fie luat la remorcă de un partid mare. Faptul că nu a fost loial acestei alianţe s-a văzut când a acceptat intrarea la guvernare dând cu flit fratelui mai mare.

Smecheria… cred că acesta e cuvântul virusului care minează orice tentativă de coalizare reală a opoziţiei. Fiecare încearcă să ocupe un loc cât mai în faţă.

Problema e dinensiunea PSD. Astfel, PNL nu poate amite pretenţii de partid fanion.

Dacă în schimb, ar fi aliat cu PC-ul lui Voiculescu, asta s-ar subânţelege. Aşa că au ajuns la concluzia că este pasul cu care trebuie să înceapă. Voiculescu e interesat de acesta deoarece într-o alianţă cu PNL, prin comparaţie, nu mai pare atât de mititel şi neimportant ca în cazul unei alianţe cu monstruosul PSD.

Apoi, noua alianţă ar urma să coopteze şi PSD, dar de pe picior cel mult de egalitate, dacă nu cumva PSD să fie oarecum o treaptă mai jos. Da, numai că asta nu prea le place pesedeilor, şi iată cercul vicios de une nu se poate ieşi.

Nici vorbă ca cele trei partide să încerce să îşi urmeze traseul normal, dat de doctrina căreia i se lipeşte conform statutului, este vorba de interesul personal sau a unei găşti care se află la vărful piramiei. Cei care au ajuns în conducerila partidelor au urcat nu prin calităţile lor politice ci prin călcâiul pe care l-au pus pe grumaz antecesorilor.

Zicerea „Mai bine să trăim împreună decât să murim separat” este ceva ce liderii politici de la noi nu există.

Şmecheria îi face să considere că succesul lor este mai frumos subliniat dacă se compară cu insuccesul altora.

Tot şmecherie este şi ceea ce am văzut azi. La Realitatea tv am văzut că a fost invitat Aurelian Pavelescu şi s-a vorbit de o eventuală alipire într-un viitor incert a PNŢcd la Alianţa nou formată. În primul moment m-am mirat. Ce interes puteau să aibă cei trei iniţiatori cooptând PNŢcd? În fond, la ultimele alegeri parlamentare, PNŢcd mai avea puţin şi rezultatele sale se scriau cu minus în faţă…

Şmecheria apare şi aici. Invitarea PNŢcd nu e decât o poveste de imagine.

Pentru realizarea unei coaliţii care să fie cât de cât semnificativă ar fi atragerea UDMR.

Revenind la PNŢcd, trebuie spus că s-a pomenit pentru prima dată numele Convenţiei Democrate. Hopa… era clar. Noua alianţă încearcă să pară a fi un fel de reîncarnare a CDR. Absolut interesant.

Treaba e că nu se potriveşte. Deloc. Ceea ce s-a încarcat cu CDR a fost găsirea unei entităţi care să se opună Partidului Comunist transformat de Ilieascu în PSD.

Acum, urmaşul PDSR este unul din cei care ar urma să compună această alianţă.

Ba ar mai fi acolo şi PC-ul lui Voiculescu. Deci partidul comuniştilor şi partidul securiştilor. Chestie extrem de fericitoare pentru cei câţiva liberali tradiţionalişti care mai fac parte din PNL.  Oamenii se văd în situaţia de a gira o organizaţie neocomunistă…. Hehehe. Te umflă şi râsul la o astfel de posibilitate.

Şi pentru ca haioşenia să fie completă, îi mai aud pe unii zicând că ţinta lor e să fie cu adevărat atinsă este undeva prin 2019. Peste opt ani adică.

Păi peste opt ani, câţi din cei care acum se strofoacă vor mai ocupa în partidele lor funcţiile pe carele ocupă.

E adevărat, o poveste pe termen lung, cu termene şi jaloane care ar trebui atise, înseamnă la prima  vedere predictibilitate, chestie care în România este ceva extrem de volatil. Azi se prezice una, mâine alta, în funcţie de interesul de moment, nimeni nu reuşeşte mai mult de trei zile să urmeze un traseu impus de un anumit traseu.

Fiecare doreşte să ajungă la caşcaval cât mai repede posibil. Când apare în are un miros care le gâdile nările, politicienii noştrii îşi bagă piciorul în ele de alianţe şi, bălind, sar să se înfrupte.

Dacă privim în ansamblu societatea românească, vedem că e extrem de divizată în tot felul de grupuri dacă ne aproiem  vedem că şi acestea sunt formate de tot felul de grupuscule, de „bisericuţe”. Indiferent cât de mult de apropiem, vedem că divizarea este o constantă. Chiar şi în interiorul unor familii se poate vedea asta.  În loc să formeze ceva unitar, de multe ori soţii încearcă fiecare să treagă focul la apa lui cum se spune.

Vai de ea alianţă… Suntem aliaţi doar cu noi înşine, pentru că nu suntem capabili să le facem altora concesiile de care are nevoie dacă nu câştigăm ceva concret din asta. Recunoştinţa celorlalţi nu ne interesează, nici bunăstarea lor. Dacă trăim nor bine e OK.

Poate asta nu e o anomalie într-o ţară ca asta. Poate fix asta e definitoriu pentru România. O mare greutate în a se coaliza oamenii. Poate de aceea mai şi existăm după ce atâte mari imperii şi-au rupt colţii în fundul nostru. Pentru că nu ştiau ce şi cum, nu înţelegeau regulile care funcţionează aici, nu reuşeau să vadă de unde să ne apuce. Îl prindeau pe unu de ceva, ceilalţi în loc să sară la bătaie şi să se apere săteau pe margine şi râdeau făcând mişto.

Şi mai e ceva. Dacă fiecare ar face cu onestitate ceea ce ar trebui să facă dacă ar fi cu adevărat ceea ce zice că este, poate ar fi o şansă să vedem o opoziţie unită.

În 2010 şi nu numai, am văzut o mulţime de mitinguri şi alte chestii zise sindicale. Un mic detaliu nu s-a luat în seamă. Sindicatul trebuie să fie un scut, o armă a angajaţilor în faţa angajatorilor. Privaţi. Nici vorbă. Sindicatele care s-au dat în spectacol, de fapt erau cu totul altceva. O armă a comunistoidului PSD împotriva Puterii. Sindicatele luptau împotriva guvernului şi a Preşedintelui. Ca răsplată, liderii sindicatelor se bucurau de o mare susţinere politică din parte PSD pentru a-şi putea ascunde averile. PSD-ul, în loc să facă o opoziţie politică serioasă, are ca ţintă doar protejarea averilor şi a veniturilor celor pe care în momentele în care s-a aflat la putere i-au ajutat şi pe care i-au răsplătit atunci cu legi speciale.

PNL când a fost la putere, în loc să joace conform doctrinei pur şi simplu, pentru a se menţine la putere se compurtau ca un partid social-democrat în schimbul suportului pentru a rămâne la putere.

Partidul Conservator nici măcar nu e un partid. E prea mic pentru asta. Este doar o adunătură de indivizi care nu au găsit un loc în altă parte deoarece nu prea multă lume e dispusă să le accepte trecutul, adunătură care are ca sens al vieţii să facă posibil  ca preşedintele său real, Dan Voiculescu, să se poată menţine în Parlament. Niciodată acest partid nu a atins pragul electoral, dar a fost tot timpul necesar din cauza Intact-ului lui Felix.

La fel, Partidul România Mare are doar rostul de a-l susţine  pe Vadim Tudor.

Gigi Becali şi-a cumpărat un partd pentru a-şi satisface vanitatea.

Mai nou un joc asemănător vedem şi cu acel ciudat Partid al Popotului născut în momentul în care Dan Diaconescu era anchetat pentru şantaj.

Într-un fel, poate îi înţeleg pe cei care profită de pe urma şmecherie, dar nu pot ă îi înţeleg pe cei din turmă, care votează nişte partide, indiferent cum se numesc, dar care îi mint cu ordinărie.

Păi dacă mint când spun că sunt de o anumită orientare, dar se comportă cu totul altfel cum o să îşi ţină promisiunile pe care le fac?

De asemenea, nu înţeleg cum membru unor aşa zise sindicate continuă să îşi ţină în postura de lidei nişte indivizi buni doar de gură şi care nu ezită să facă averi uriaşe pe care le maschează servind unul sau altul din partidele politice.

Am văzut că te miri pe unde, apare tot mai des drapelul României cu gaură în el.

Pentru Dumnezeu, acei oameni nu înţeleg ce a fost cu acea gaură. Mesajul ei era că România nu mai trebuie să fie o Republică Socialistă. Deci una unde Partidul Comunist să fie unic şi intangibil.

Poate pe înţelegerea aiurea a realităţilor mizează şi şmecherii cărora le curg balele după aroma caşcavalului puterii…

Am foarte clar senzaţia că din cauza dorinţei uriaşe de a muşca din covrigul gustos acesta de va sfărăma şi se va risipi şi ceea ce le va rămâne este gaura…

 

%d blogeri au apreciat: