Arhiva

Archive for 27 ianuarie 2011

Aniversarea unui dictator…

27 ianuarie 2011 15 comentarii

Uneori văd că natura ţine cu omul. Da’ ţine tare de tot.

Ieri a fost 26 ianuarie 2011. Dacă trăia Ceauşescu ar fi împlinit 91 de ani.

Ca în fiecare an, la mormântul lui s-au dunat o mână de tembeli tot mai ramoliţi.

Ieri a fost frig rău din fericire şi din cimitir, de la mormântul lui Ceauşescu atmosfera s-ar fi umplut cu o duhoare de putred şi de naftalină de la cei care s-au dus   acolo să  sărbătorească aniversarea lu’ Ceaşcă.

Mă uitam stupefiat la televizor cum se făceau de râs o mână de imbecili.

Şi nu unii oarecare cu reprezentanţii a două… organizaţii. Uniunea Comuniştilor din România şi Partidul Comunist Român. (Nici comuniştii nu mai sunt uniţi ca altădată).

Dacă se uneau, acei oameni ar fi putut crea o echipă de fotbal cu două trei rezerve.

E drept că oamenii au vorbit, aveau şi un magafon pe post de sonorizare şi un casetofon pe post de orchestră. Din păcate, casetofonul ea trădat.

Din cauza frigului i-a îngheţat cureaua de transmisie şi nu a reuşit săracul să redea acordurile Internaţionalei ci mai repede, un fel de scremere de constipare.

În fine, să vorbim puţin şi despre oamenii prezenţi acolo.

Cei mai mulţi, cei din UCR purtau atârnate de gât cu panglică tricoloră un dreptunghi roşu cu o stea în cinci colţuri. Cei de la PCR aveau cunoscutul însemn cu secere şi ciocan. Cei din UCR fiind mai mulţi, au vorbt mai mulţi, ceilalţi, mai puţini, nu au vorbit decât la microfonul televiziunii.

Din păcate nici măcar limba de lemn nu le-a funcţionat vorbitorilor. Absolut incoerenţi chiar dacă încercau să citească de pe o foaie.

Am reuşit să înţeleg cât de bine era pe vremea lu’ Ceaşcă. Mare om, mare character.

Cică aveam şi grâu, aveam şi mâncare, se găseau de toate şi era o mare libertate. Poate cozile de la alimentări erau doar aşa, pentru socializare.

Evident, un … nene din grupa old boys, nu s-a putut abţine şi ne-a lămurit cum era cu libertatea.

Nu era o libertate … liberă şi sovage, ci una organizată şi morală, cu nasturele de la gât încheiat şi fusta până sub genunchi. Libertatea se referă, în accepţiunea lui, la libertatea de a munci nu de a sta la televizor şi a vorbi fără rost (până aici era să-i dau dreptate) şi nici de a-i critica pe unii şi pe alţii.

Păi da, de ce să-i criticăm pe alţii? Mai bine să ne facem autocritica şi să ne angajăm că … nici nu contează ce. Aşa e frumos. Cred că cea mai haioasă chestie care s-a petrecut la mormântul dictatorului a fost mometul în care un indivit de vreo 35 de ani i-a urat sănătate lui Ceauşescu.

În fine, am mai înţeles că PCR există. Zicea unu că niciodată nu a fost desfiinţat pentru că nu a existat un congres de dizolvare şi nici o lege care să-l scoată în afara legii. Individul zicea că a fost jurist. Deci e normal să nu ştiie că în ţara asta avem o constituţie car înlocuieşte o alta făcută după 90. Ei bine, în aia, partidele de extremă au fost categorisite ca ilegale în România, iar PCR era considerat partid de extremă stângă, deci ilegal. În fine, din două una, ori acel individ nu ştia citi, ori uita ce citea imediat ce ajungea la punct ori la virgulă pentru că făcea pauză de respiraţie.

Ceilalţi, cei cu secere şi ciocan , PCR-ul adică erau reprezentaţi de un tovarăş care zicea că are şiu el studii juridice. Evident că diploma nu a primit-o pentru că s-a dus la şcoală ci pentru că a fost campion mondial la caiac-canoe şi a activate ca sportive în cadrul clubului Dinamo Bucureşti, deci avea muşchi serioşi, minte la ce îi mai trebuie?

Alături de acesta din urmă, era o gagică de profesie blondă. La fel ca toate gagicile care consumau apă plată cu lămâie după ce coborau de pe podiumul unde prezentau ultimul răgnet în materie de chiloţi, avea şii ea studii de drept.

Evident, ca orice activistă de partid, nu a practicat niciodată meseria pentru care avea diplomă, dar un câştig recunoţtea că are. Nu a specificat exact ce, dar, parcă de pe şapcă i se ridica praf ce semăna izbitor cu praful care se ridică de sub roţile tirurilor şi a alor autovehicule care trec pe Centurile marile oraşe, în cazul nostru,  al Bucureştilor.

După ce reporterul frenetic i-a împlântat scula în gură, microfonul vreau să zic, blonda făptură a reuşit să şi vorbească. După ce a spus că ea a trăit foarte bine înainte de 89. Acum are 28 de ani cf. propriei declaraţii, deşi după cearcănele cu iz etilicotabagic i-aş fi dat mai mulţi, deci ştie exact cum se trăia în acele vremuri. Mi-a plăcute de ea. Ştie să păstreze un secret foarte bine. Oricât a întrebat cam câţi membrii are PCR reporterul nu a vrut să spună.  E clar că după 16 ani de când partidul se tot reînfiinţează, vreme in care ea trecea spre pubertate, or avea ceva membrii. Nu cred că încapă într-o Dacie.

Cred că aceste adunări spontane prin cimitirele patriei şi mai ales mediatizarea au şi un efect cu adevărat benefic. Ne aduc o gură de optimism. Acolo sunt tot mai puţini membrii şi tot mai gângavi. Semn că în curând comuniştii vor fi la doi metrii sub pământul patriei pe care o turmă de ticăloşi au orosit-o, îmbolnăvind-o de cima roşie adusă pe tancurile Moscovei. Când va dispărea ultimul din ei, poate va putea începe numărătoarea celor 20 de ani prezişi de Brucan pentru a ne scutura de povara acelui “Stupid people”.

Un aspect trist, totuşi există.

Că unii români au uitat cum era atunci şi îşi amintesc doar ce le spunea ceaşcă şi presa oficială.

E drept, nu se trăieşte bine în România. Asta m-a făcut să-mi amitesc de Biblie. Mai precis de călătoria prin deşert a oamenilor sub conducerea lui Moise ca penitenţă pentru că au păcătuit.

Păcatul l-am comis şi noi, românii. Am privit ca nătângii cum ni se dărânau valorile, cum ni se dărânau bisericile. Poate acum trăim tot o formă de călătorie printr-un deşert al vieţii. Din păcate nu prea părem a învăţa mare lucru din asta.…

%d blogeri au apreciat: