Arhiva

Archive for 20 martie 2011

Gheorghe Bunea Stancu, baron PSD de Brăila: „Alianţa USL este o greşeală politică”

20 martie 2011 7 comentarii

Să spun drept, până acum nu am auzit de Gheorghe Bunea Stancu, şeful filialei PSD Brâila până acum.

Am aflat că est unul din cei nemulţumiţi de faptul că apapărut USL.

Dintr-un artiol publicat de EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/psd-braila-alianta-usl-este-o-greseala-politica-924423.html publicat pe 19 Martie 2011, PSD Brăila: „Alianţa USL este o greşeală politică”, scris de Florin Ciornei aflăm că alianţa PSd PNL s-a făcut prea devreme şi că în urma acordului doar Victor Ponta şi Crin Antonescu “şi-au luat partea, unul premier, altul preşedinte”.

La alegerile din 2012, PSD Brăila candidează separate deoarece, după cum a  declarat Bunea Stancu, citat de Agerpres, într-o conferinţă de presă:

„Interesul nostru este să candidăm pe liste separate, pentru că atunci se vede puterea partidului. Ca atunci când ai doi cai la o căruţă, unul sărmanul trage, iar celălalt se face că trage şi spune: am tras şi eu căruţă, vreau şi eu snop de fân. Aşa e şi aici. Şi liberalii, din câte am înţeles, sunt de acord cu liste separate. După cum ştiţi, în politică unu şi cu unu nu fac doi, fac mai puţin de doi „.

„Eu le-am spus şi celor de la centru că acest protocol este semnat mult prea devreme. Este o greşeală politică, din punctul meu de vedere. Părerea mea este că această alianţă nu a făcut decât să îi mulţumească pe cei care ne conduc partidele, luându-şi fiecare partea lui, unul prim-ministru, altul preşedinte. Asta e părerea mea” – a mai declarat Bunea.  (Ehe, bun e caşcavalul … 😀 )

 

Acum trebuie să spun că aici articolul era să se încheie, şi s-ar fi încheiat dacă nu mai căutam ceva despre Bunea. Şi am găsit pe Obiectiv – Vocea Brăilei http://www.obiectivbr.ro/local/38864-gheorghe-bunea-stancu-qnu-am-ajuns-io-slugoiul-lu-ziarul-lobiectivrq.html un articol:

Gheorghe Bunea Stancu: “ Nu am ajuns io slugoiul lu’ ziarul «Obiectiv»”

Publicat la: Marţi, 26 Ianuarie 2010
Autor:  Liliana ŞERBAN
* preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Bunea Stancu, a răbufnit ieri într-o conferinţă de presă, aducând injurii jurnaliştilor de la „Obiectiv” * el a anunţat că refuză să mai ofere ziariştilor cotidianului nostru informaţii de interes public, altfel decât în scris * reacţia lui Stancu, vine după ce „Obiectiv” a prezentat contractele pe care administraţia brăileană le are cu firmele în care şeful CJ este implicat
Preşedintele PSD Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a izbucnit ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, adresând cuvinte calomniatoare la adresa jurnaliştilor şi patronatului cotidianului „Obiectiv – Vocea Brăilei”.
Enervat, probabil, în urma apariţiei unui articol privitor la faptul că grupul de firme „Tancrad” şi „Concivia” sunt abonate la contractele substanţiale ale Consiliului Judeţean ori ale structurilor subordonate financiar acestuia, gen comunele din judeţ, liderul social – democraţilor brăileni a început să îi acuze pe jurnaliştii de la „Obiectiv” că ar fi aserviţi unor personaje obscure, care îi plătesc pentru a scrie astfel de lucruri despre el. Tirada de ieri a mai fost provocată şi de faptul că unul dintre ziariştii de la „Obiectiv” ar fi „îndrăznit” să scrie că unele drumuri judeţene nu erau deszăpezite, informaţie obţinută, de altfel, de la CJ. De asemenea, Stancu a fost enervat şi de un editorial apărut în paginile cotidianului, în care semnatarul se întreba ce se mai aude despre Centrul de Imagistică, un obiectiv de interes public pentru comunitate. Gheorghe Bunea Stancu a replicat nervos că nu este „slugoiul” ziarului „Obiectiv”, ca să dea el raportul despre Centrul de Imagistică. „«Nu am mai auzit de imagistică»… Nu am ajuns io slugoiul lu’ «Obiectiv» să vă informez când şi ce fac cu imagistica. Dacă aveţi orbu’ popii… se lucrează, aparatele se montează, sunt în probe. Au mai venit alţii cu o găselniţă că e montat de turci, dar ce, le zic io la «Philips» cu cine să lucreze
Deranjat şi de faptul că li s-a permis să aibă un cuvânt în paginile ziarului şi adversarilor săi politici, de exemplu vicepreşedintelui PDL Gheorghe Chiru, care s-a arătat de părere că Stancu vrea să pună mâna pe Sala Polivalentă, Stancu a răbufnit: „Nu vreau să mă lăudaţi, că doar ştiţi că nu umblu eu după asta, dar nu sunt nici adeptul acelor interviuri care a scris o mare inteligentă care nu a avut bunul simţ să mă întrebe de Chiru, un infractor de drept comun, un oligofren… La mintea ei… Nici nu mai stau de vorbă cu astfel de persoane, nu mai vorbesc cu cei de la «Obiectiv», dacă vor să mă întrebe ceva să scrie”. De altfel, preşedintele PSD Brăila are asemenea ieşiri, urmate de calomnii la adresa jurnaliştilor de la „Obiectiv”, şi nu numai, de fiecare dată când apar articole referitoare la cheltuirea banilor publici şi obiectivele de interes public din municipiu şi judeţ, articole pe care le consideră atacuri frontale la adresa sa şi la cea a firmelor pe care le conduce.
De asemenea, Stancu a anunţat că refuză să mai ofere jurnaliştilor de la „Obiectiv” informaţii de interes public, legate de administraţia publică locală, verbal – deşi legea permite solicitarea acestor informaţii la acest mod – precizând că nu va răspunde decât întrebărilor adresate în scris.

Ia uite dom’le cum, dacă eşti un pic atent la nenea ăsta, descoperi lucruri interesante. Buuun … şi aici era să se încheie, doar că nu se încheie ci mergem mai departe.

În ediţia din 2 Septembrie 2010, în România Liberă.ro apărea un articol scris de Ticu Ciubotaru:

http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/investigatii/cum-a-ajuns-baronul-bunea-stapan-peste-braila-198223.html#top_articol


CONTRACTE. Preşedintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, face afaceri profitabile cu statul

Cum a ajuns baronul Bunea stăpân peste Brăila

 

 

„Nici nu știam de contractul ăsta, vă dau cuvântul meu. Știam că a fost scos la licitație de două-trei ori și nu s-a dus nici dracu’ pentru 600 de milioane. Eu sunt prins cu atâtea, și politic, și administrativ, încât nu mai am timp.”
 
Gheorghe Bunea Stancu
Președintele Consiliului Județean Brăila
 
Consiliul Judeţean Brăila s-a transformat într-o de familie. Zeci de lucrări pe bani publici au fost atribuite de această instituţie chiar firmei celui care o conduce, pesedistul Gheorghe Bunea Stancu. La fel de generoase, primăriile i-au dat şi ele zeci de contracte firmei „Concivia”.
În ultimele luni, Concivia SA, firma controlată de Gheorghe Bunea Stancu, a obţinut contracte în valoare de aproximativ 6 milioane de euro de la Consiliul Judeţean Brăila, Primăria Brăila, de la alte primării din acest judeţ şi de la Agenţia de Dezvoltare Sud-Est, fără ca afacerile lui Bunea Stancu să fie deranjate de cineva. Cel mai recent contract a fost încheiat la începutul lunii august de firma  lui Bunea cu consiliul judeţean pentru efectuarea unor lucrări la Spitalul de Pneumoftiziologie.
Conflict de interese?
Spitalul de Pneumoftiziologie Brăila, la care va efectua lucrări firma controlată de Bunea Stancu, a fost preluat în administrare de Consiliul Judeţean Brăila pe data de 6 iulie în baza Hotărârii nr. 80/2010. La mai puţin de o lună de la preluare, respectiv pe 4 august, preşedintele CJ Brăila a semnat cu firma Concivia, societate controlată chiar de acesta prin intermediul altei firme, contractul nr. 138/04.08.2010, pentru „lucrări de reabilitare, amenajare şi modernizare spaţii medicale la Spitalul de Pneumoftiziologie Brăila”. Valoarea contractului este de 63.284 lei, fără TVA. Cu aceşti bani firma controlată de Bunea Stancu trebuie să efectueze lucrări la instalaţiile de electrice, sanitare şi de ventilaţie şi lucrări de re­pa­raţii generale şi de renovare.
„Superoferta” Concivia: 56% reducere
Conform estimărilor spe­cia­liştilor de la CJ Brăila, valoarea reală a lucrărilor de la Spitalul de Pneumoftiziologie era de 144.056 lei, fără TVA. Contractul a fost însă semnat la valoarea ofertată de Concivia, respectiv 63.824 lei. Astfel, firma controlată de Stancu lucrează cu consiliul judeţean, condus de acelaşi Stancu, la jumătate de preţ. Surse din CJ Brăila spun că aceasta nu este decât o manevră folosită frecvent în afacerile clientelare pe bani publici. Astfel, atribuirea lucrării nu se face în baza unei licitaţii, ci prin atribuire directă în baza celui mai scăzut preţ, cum a fost şi în cazul de faţă. Procedura nu este nouă: firma stabilită pentru atribuirea contractului depune o ofertă cu până la 50-60% mai mică decât valoarea estimată a contractului,  câştigă, iar „reducerea” este recuperată ulterior prin actele adiţionale, în care se invocă majorarea preţului materialelor sau alte cauze. Astfel, valoarea contractului ajunge la valoarea iniţială sau chiar o depăşeşte. În cazul contractului încheiat cu firma lui Bunea, au fost depuse patru oferte. A fost declarată câştigătoare oferta Concivia SA, care a scăzut preţul la 44% din valoarea estimată a lucrărilor. Întrebat dacă valoarea cu care a câştigat Concivia lucrările la spital este cea reală, directorul Spitalului de Pneumoftiziologie Brăila, doctorul Ştefan Sânpetru, ne-a spus:
„Ceea ce pot să vă spun în legătură cu lucrările care se fac la noi este că ele sunt rezultatul accesării unor fonduri de la Uniunea Europeană de către consiliul judeţean, iar consiliul judeţean este singurul abilitat în momentul acesta să vă dea informaţii în legătură cu aceste lucrări. Să nu vă supăraţi, dar aşa sunt regulile pe care le-am stabilit de comun acord. Este o accesare de fonduri pe care consiliul judeţului o face pentru mai multe spitale, nu doar pentru Spitalul de Pneumoftiziologie, şi, fiind o chestiune în care noi suntem un terţ beneficiar, toate lămuririle vi le pot da cei de la consiliul judeţean”.
Abonament la banii consiliului judeţean
Tot Consiliul Judeţean Brăila condus de Gheorghe Bunea Stancu a atribuit Concivia SA, în decembrie anul trecut, contractul nr. 192/15.12.2009, în valoare de 794.112 lei, pentru „întreţinerea curentă pe timp de iarnă a drumurilor judeţene în sezonul 2009-2010, Lot II”. A fost organizată o licitaţie, la care s-a înscris însă doar Concivia. Stancu a atribuit firmei Concivia şi lucrările de amenajare a palatului care găzduieşte Consiliul Judeţean (contractul nr. 23/05.02.2010, de 565.000 lei, fără TVA) pentru „execuţie închidere terasă cabinet etaj I, Corp D, Palatul Administrativ”. CJ Brăila a mai atribuit Concivia SA contractul 198/23.12.2009, în valoare de 835.860 lei, fără TVA, pentru reparaţii şi amenajări interioare la imobilul situat pe Şoseaua Buzăului nr. 3, şi contractul nr. 47/24.03,2010, în valoare de 535.361 lei, pentru reabilitarea, amenajarea şi modernizarea spaţiilor medicale la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie Brăila, un alt spital trecut în administrarea CJ Brăila. În 2009, Concivia SA a înregistrat un profit net de 1.686.948 lei. În ceea ce priveşte cifra de afaceri, în perioada în care Gheorghe Bunea Stancu era simplu membru PSD, Concivia SA avea o cifră de afaceri de 20-21 milioane lei. Coincidenţă sau nu, după 2004, când Stancu a devenit pre­şe­din­te­le PSD Brăila şi preşedintele CJ Brăila, cifra de afaceri a Concivia a crescut spectaculos, ajungând la 49 milioane lei în 2008. Acţionarul majoritar al firmei Concivia este societatea Bursagrirom, la care Bunea Stancu deţine pachetul majoritar de acţiuni.
Colegialitate de partid de 4 milioane euro
Unul dintre partenerii de afaceri tradiţionali ai Concivia SA este Primăria Brăila, condusă de Aurel Simionescu, colegul de partid al preşedintelui PSD Brăila, Gheorghe Bunea Stancu. În perioada septembrie 2009-iunie 2010, primăria lui Simionescu a încheiat cu Concivia lui Stancu contracte în valoare de peste 12 milioane lei. Astfel, în luna mai, Primăria Brăila a încheiat cu Concivia SA contractul 17/25.05.2010, în valoare de  2.700.012 lei, fără TVA, pentru construirea a două blocuri ANL în cartierul Lacu Dulce. Trebuia să fie organizată o licitaţie deschisă, dar, cum singura ofertă depusă a fost cea a Concivia, nu s-a mai orga­ni­zat. Primarul Brăilei a mai semnat cu firma şefului său de la partid alte cinci contracte. Este vorba de contractul 7116/02.09.2009, de 4.625.411 lei, pentru lucrări de reabilitare la Spitalul „Sf. Pan­te­li­mon”, contractul 42.452/ 03.12.2009, de 2.315.940 lei, pentru reabilitarea a trei corpuri de clădire de la Centrul „Sf. Maria”, contractul 2668/ 25.01.2010, de 1.584.587 lei, pen­tru reabilitarea Şcolii nr. 18, şi contractul 1204/08.05.2010, de 404.605 lei, pentru reabilitarea Corpului A la Gr. Sc. „Edmond Ni­co­lau”. Recent, Primăria Brăi­la, prin Direcţia Ad­ministraţiei Pieţelor şi Târ­gurilor, a încheiat cu Concivia contractul numărul 4366/ 08.06.2010, în valoare de 432.300 lei, pentru „înlocuire învelitoare acoperiş la hala centrală” din Piaţa Mare.
Nici primarii din judeţul Brăila nu sunt indiferenţi când vine vorba de firma pre­şedintelui consiliului judeţean. Concivia a încheiat în ultimele luni opt contracte cu primăriile brăilene, astfel: contractul 2471/ 11.06.2009, de 724.639 lei, pentru alimetarea cu apă a satelor Ibrianu şi Ma­raloiu, încheiat cu Primăria Grădiştea; contractul 2114/ 16.07.2009, de 2.463.300 lei, pentru canalizare şi staţie de epurare în comună, încheiat cu Primăria Stăncuţa; contractul 2460/01.09.2009, de 1.543.694 lei, pentru extinderea alimentării cu apă, semnat cu Primăria Romanu; contractul 7273/ 28.12.2009, în cuantum de 130.745 lei, pentru extinderea reţelei de alimentare cu apă, semnat cu Primăria Siliştea; contractul 2787/ 25.09.2009, de 643.810 lei, pentru  extindere alimentare cu apă, încheiat cu Primăria Berteştii de Jos; contractul 1641/17.03.2010, în cuantum de 287.002 lei, pentru lucrări suplimentare la alimentarea cu apă, încheiat cu Primăria Traian; contractul 2114/16.07.2009, de 2.070.000 lei, pentru construirea canalizării şi a staţiei de epurare, încheiat cu Primăria Stăncuţa, şi contractul 1159/14.06.2010, de 307.000 lei, pentru reabilitarea şi modernizarea unui corp al primăriei, semnat cu Primăria Vişani.
Firma Concivia SA a mai încheiat cu Agenţia de Dez­vol­tare Sud-Est (ADRSE) contractul 7917/16.07.2010, pentru reparaţii la sediul instituţiei. Procedura  de atribuire a fost „negociere fără anunţ de participare”, combinată cu o singură ofertă depusă. Gheorghe Bunea este membru al Consiliului de Dezvoltare Regională (CDR) al Regiunii de Dezvoltare Sud-Est. Concivia SA Brăila este aceeaşi societate care a câştigat în 2004 licitaţia pentru construirea a opt săli de sport, în valoare de 60 miliarde lei, în cadrul Pro­gra­mului Naţional  „Săli de sport”, derulat de Guvernul Adrian Năs­tase. La acea vreme, HotNews scria că firma Concivia a contribuit anterior cu 100 milioane lei la bunul mers al PSD.
Politica afacerilor
Ascensiunea în politică şi administraţie a lui Gheorghe Bunea Stancu a fost susţinută de afaceri şi tot de afaceri pare susţinută şi acum. Bunea şi-a înfiinţat prima firmă, SC Bursagrirom SA Brăila, în 1995. La această firmă deţine 51% din acţiuni. Ceilalţi acţionari sunt oamenii săi de încredere Sorin Iulian Costin (23%), Ciprian Iustin Stan (23%), Paul Ioan Va­silache (2,5%) şi Cristina Grigorescu (0,5%). Firma, al cărei obiect de activitate este „comerţul cu ridicata al cerealelor, seminţelor, furajelor şi tutunului neprelucrat”, s-a dovedit extrem de profitabilă. Bursagrirom a reuşit să preia controlul asupra a două foste so­cie­tăţi de stat: firma de construcţii Concivia SA Brăila şi portul Hercules SA Brăila. Bursagrirom este acţionar ma­jo­ritar, cu 70,64%, la Concivia. Alt acţionar e SIF 2 Moldova, care deţine 11,58% din acţiuni, iar restul acţiunilor sunt deţinute de „cuponari”.
„Ăsta e un subiect răsuflat”
Preşedintele CJ Brăila crede că contractele încheiate de firma Concivia cu administraţia locală şi cu instituţia pe care el o conduce nu sunt un subiect de actualitate. „Ăsta este un subiect răsuflat din toate punctele de vedere şi tot insistaţi pe el ca nişte pisălogi. Ori nu pricepeţi, ori nu vă pricepeţi. În primul rând, eu nu sunt acţionar direct la Concivia”, a spus Bunea. Replica acestuia nu s-a oprit însă aici:  „Ar trebui să-i împuşcăm pe cei de la Concivia, că, întâmplător, o firmă la care sunt eu acţionar este acţionară acolo? (…) Terminaţi cu aiurelile astea!”.
Preşedintele CJ Brăila spune, totodată, că habar nu avea de contractul cu Concivia pentru reabilitarea unor spaţii de la Spitalul de Pneumoftiziologie din Brăila. „Nici nu ştiam de contractul ăsta, vă dau cuvântul meu. Ştiam că a fost scos la licitaţie de două-trei ori şi nu s-a dus nici dracu’ pentru 600 de milioane. Eu sunt prins cu atâtea, şi politic, şi administrativ, încât nu mai am timp. De când sunt preşedinte, m-am dus de trei-patru ori la Bursa­grirom. Şi nici nu mai funcţionează de când nu sunt eu acolo, pentru că, ştii cum se spune, ochiul stăpânului îngraşă animalul.”
 
%d blogeri au apreciat: