Arhiva

Archive for 15 aprilie 2011

Ce să zic? Ponta … restul se subînţelege

15 aprilie 2011 7 comentarii

E o zi mare. Nu azi ci 11 Aprilie. Pontănel e fericit nevoie mare. Pe blogul său http://www.victorponta.ro/ se poate citi publicat la data de care zic, un articol:

Victor Ponta: Până la sfârşitul sesiunii parlamentare, în mod sigur vom avea o moţiune de cenzură

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat luni, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional, că Uniunea Social-Liberală va depune o moţiune de cenzură până la sfârşitul actualei sesiuni parlamentare.

La finalul şedinţei CEx, Ponta a făcut o trecere în revistă a subiectelor abordate. „Ne-am stabilit foarte clar poziţiile faţă de moţiunile simple. În mod sigur, până la sfârşitul sesiunii vom avea o moţiune de cenzură. Avem doi noi vicepreşedinţi, miercuri merg la Piatra Neamţ unde se va semna protocolul şi sper să pregătim candidatul nostru pentru colegiul de acolo”, a expus preşedintele PSD.

USL nu va participa la şedinţele şi dezbaterile din Parlament dedicate asumării răspunderii pe legea privind salarizarea profesorilor şi pe legile Codului Dialogului Social. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat, luni, că, după ce USL va veni la putere, aceste acte normative vor fi aprobate. „Imediat ce vom veni la putere, aceste legi vor fi abrogate şi înlocuite cu legi demcoratic discutate pe baza dialogului social, cu cei care sunt afectaţi de aceste legi”, a spus şeful PNL, adăugând că Emil Boc „îşi asumă răspunderea în spasme”.

E posibil ca cineva  să se întrebe dacă m-am ţinnit sau scriu doar  chestii aiurea deoarece ca Pontănel să îşi arate muşchiul de pe creieraşul cu sinapsele apretate de la cascadorii spunând că în virtutea principiilor democratice trimite de la capitală nişte vici ca să hotărască cine e cool să fie catindat undeva, e ceva ce se pierede în peisagiul obişnuit al prestaţiei sale merionetistice, de purtător de cuvânt al partidului,  ori că Antonel îşi continuă politica bunului simţ cu afirmaţii de genul: „îşi asumă răspunderea în spasme” sunt chestii care nu trebuie luate în seamă.Interesant e că Ponta e atât de fericit că cineva îl citează încât aduce treaba pe blogul său cu copy-paste.

Fabulos…

Rugăminte pentru presa română: Oameni buni, dacă ţineţi la onoarea şi la demnitatea de cel mai pesedel dintre pesedei, vă rog ca zilnic să publicaţi o ştire scurtă despre el, scurtă ca să înţeleagă despre cine e vorba, ştire de genul:

– Azi Ponta a luat masa,

– Azi Ponta a făcut pipi.

Sau, poate:

– Azi, când Ponta s-a certat cu Daciana a avut ultimul cuvânt: Da dragă, ai dreptate… 😀   Poate astfel nu va mai scrie alte prostii pe blog.

P.S. Mă întreb cum o fi să fii preşedinte de partid şi să pui cu copy-paste depe un site un artcopl unde se spune despre tine cineştie ce banalitate? Cred că tare tristă trebuie să fie viaţa omului ăsta … 

Categorii:Blogosfera Etichete:
%d blogeri au apreciat: