Arhiva

Archive for 2 mai 2011

De 1 Mai, la Vatican beatificare, la Lainici la proclamarea locala a canonizarii, păruială

2 mai 2011 2 comentarii

 1 Mai 2011 este probabil o zi care nu va fi uitată de multi oameni.

Aproape două milioane de creştini au fost la Vatican, în piaţa San Piedro, pentru a asista la slujba de beatificare a Papei Ioan Paul al II-lea, la şase ani de la moartea sa.

A fost un eveniment absolut grandioas. Slujba de beatificare a fost ţinută de însuşi Papa Benedict al XVI-lea care la ora 11:35 a rostit formula de beatificare a lui Karol Vojtila (Papa Ioan Paul al II-lea).

Beatificarea înseamnă că persoana vizată primeşte titlul de “preafericit” şi s-a confirmat că a făcut un miracol.

De obicei, o persoană devine sfânt la cel puţin 50 de ani, procedura în cazul lui Ioan Paul al II-lea, a fost accelerată de actualul papă. Detalii despre beatificarea papei Ioan Paul al II-lea  se pot citi în multe locuri pe Internet, de exemplu:  http://www.ziare.com/international/papa/papa-ioan-paul-al-ii-lea-este-beatificat-duminica-urmareste-minut-cu-minut-1091553

Am să spun doar că pentru sanctificarea cuiva sunt necesare câteva etape.

  În general prima etapă nu începe mai devreme de 5 ani de la moartea persoanei vizate, e o perioadă de aşteptare care poate fi anulată de papa în funcţie. În această etapă lansată de episcopul local, candidatul primeşte titlul de “servitor al Domnului”.

Congregaţia pentru Cauzele Sfintilor, organism al Vaticanului analizează candidatura.

În etapa a doua, persoana candidat e declarată: “venerabilă”.


În a treia etapă, „beatificarea”, persoana e declarată  “preafericită”. Pentru asta e nevoie de un miracol. “Beatificare”, e un termen care provine din două cuvinte latine “beatus” (binecuvântat) şi “facere” (a face) şi reprezintă faptul că persoana se află în Rai şi are capacitatea de a interveni în favoarea celor care se roagă.

A patra etapă este “canonizarea” şi mecesită încă un miracol atestat. Prin miracol se înţelege de exemplu vindecarea unu caz în care medicina actuală se declară neputincioasă şi vindecarea nu poate fi explicată cu cunoştiinţele de din present. Uneri părţi de sanctificare durează mai nulte secole. La începutul Bisericii, era suficientă o aclamare.

Evenimentul petrecut la Vatican de 1 Mai este considerat în lume unul de o importanţă deosebită.

Ei, dar nu chiar în toată lumea.

De exemplu în tomânia s-a anunţat cu mare pompă că la mânăstirea Lainici avea să se petreacă un eveniment cun nu s-a mai văzut.

Gazeta de Sud anunţa la 30 Aprilie, nici mai mult nici mai puţin că mănăstirea Lainci va fi centrul Religiei. Deoarece acolo va avea loc slujba de canonizare a Sfântului Irodion. Evident că cel Mihaela Floroiu, autoarea  care a scris articolul ce poate fi văzut în continuare, nu înţelege ce scrie deoarece acest termen de “Sfânt” poate fi folosit abia după slujba de canonizare.

http://www.gds.ro/Gorj%20si%20Mehedinti/2011-04-30/Manastirea+Lainici,+centrul+religiei

Mănăstirea Lainici, centrul religiei

Autor: Mihaela FLOROIU

Cel mai important eveniment religios al acestui secol va avea loc duminică, 1 mai, la Mănăstirea Lainici: slujba de canonizare a Sfântului Irodion. La manifestare sunt aşteptaţi peste 15.000 de pelerini din toată ţara, dar şi preşedintele Traian Băsescu.

Slujba de canonizare a Sfântului Irodion este, fără îndoială, cel mai aşteptat eveniment religios al acestui an, şi va avea loc pe 1 mai, la Mănăstirea Lainici din judeţul Gorj. La slujbă vor participa Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Înalt Preasfinţitul Mitropolit Irineu al Olteniei, Mitropolitul Serafim al Germaniei, Mitropolitul Franţei, Mitropolitul Moldovei, ÎPS Teofan, Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu, arhiepiscopul Ioan al Covasnei şi Harghitei şi alţi ierarhi din România. Preşedintele PDL Gorj, Ion Ruşeţ, a declarat că preşedintele României, Traian Băsescu, este aşteptat duminică la Mănăstirea Lainici. 
„Este cel mai important eveniment religios al acestui secol. Este un eveniment secular pentru Mănăstirea Lainici şi pentru întreaga ţară. Sfântul Irodion a fost unul dintre marii stareţi ai monahismului românesc, care a strălucit în a doua jumătate a secolului trecut. În judeţul Gorj, a mai fost doar o singură canonizare până acum, cea a Sfântului Nicodim de la Tismana“, a spus stareţul Ioachim Pârvulescu de la Mănăstirea Lainici. De asemenea, tot duminică va avea loc şi sfinţirea noii biserici a cărei construcţie a început în anul 1990. Slujba va începe la ora 8.30 în curtea mănăstirii, unde a fost amenajată o scenă special pentru acest moment. 

Sau, de pe ziare.com  aflăm că:

http://www.ziare.com/social/biserica/sfantul-irodion-canonizat-la-manastirea-lainici-de-1-mai-1090881

Sfantul Irodion, canonizat la Manastirea Lainici, de 1 mai

Mii de credinciosi sunt asteptati de 1 mai la Manastirea Lainici, din Defileul Jiului, pentru a participa la slujba de canonizare a Sfantului Irodion. 

La slujba vor participa Preafericitul Parinte Patriarh Daniel, membrii Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, Inalt Preasfintitul Mitropolit Irineu, Mitropolitul Serafim al Germaniei, Mitropolitul Frantei si alti 30 de ierarhi din Romania. 
Acesta este unul dintre cele mai importante evenimente bisericesti de peste an si credinciosii sunt asteptati in numar cat mai mare. 
Moastele Cuviosului Irodion Ionescu se afla ingropate in curtea manastirii din Defileul Jiului. 
Irodion a fost staretul Manastirii Lainici in perioada 1852-1900, iar ramasitele sale pamantesti au fost descoperite in anul 2009.
Acest cuvios parinte a fost unul dintre marii stareti ai monahismului romanesc, care a stralucit in a doua jumatate a secolului trecut, tocmai de aceea Biserica Ortodoxa il va canoniza la 1 mai 2011.

Ei, dar treaba nu s-a desfăşurat nici pe departe cum trebuia, în ordine adică, credincioşii purtându-se  ca la supermarket când se dau mărfuri cu reducere de preţ, cum-necum  a apărut o busculadă.

Iată cam cum descrie “Opinia Timişoarei” evenimentul:

http://www.opiniatimisoarei.ro/lupte-la-manastirea-lainici-oamenii-s-au-calcat-picioare-ca-vandalii-drum-spre-altar/01/05/2011 

Lupte” la Manastirea Lainici. Oamenii s-au calcat in picioare, ca vandalii, in drum spre altar

In timp ce la Vatican multimea participa cu emotie si reculegere la beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea, la noi, la Manastirea Lainici de langa Targu Jiu, a fost, pe romaneste, omor.

Peste 5.000 de pelerini s-au calcat in picioare, dar nu pentru ca se imparteau mici si bere de 1 Mai. Se sfintea noua biserica si se canoniza cel care a fost staret aici inainte de 1900. Chiar daca inalte fete bisericesti, in frunte cu Patriarhul Daniel, oficiau slujba, enoriasii au intrat claie peste gramada in altar.

Credinciosii veniti cu miile aveau un singur tel: sa treaca prin altar. In afara de taina botezului – cand numai baietii sunt trecuti prin acest spatiu sacru – singura sansa pentru enoriasi ca sa intre in altar este momentul in care se sfinteste o biserica. La Manastirea Lainici, a fost ziua cea mare!

Pentru toata lumea s-au pregatit bucate din belsug: mii de sarmale, fasole cu costita, pui fripti, cozonaci si oua rosii. Dar de aceasta data, nu la mancare s-au inghesuit oamenii, ci la cele sfinte!

Patriarhul Daniel, plus mitropolitii Ardealului, Olteniei si Moldovei slujeau mai departe, cu evlavie. Il canonizau pe Sfantul Irodion, staret aici in secolul al XIX-lea. Moastele sale s-au gasit la manastire abia in urma cu doi ani.

Dupa ce si-au vazut visul cu ochii, oamenii s-au recules pe malul Jiului, la corturile cu mancare.

Dacă până aici am înţeles că a fost vorba de o canonizare şi de sfinţirea unei biserici, fapt care nu a prea a fost evidenţiat de presa electronică sau scrisă, de pe emaramureş.rohttp://www.emaramures.ro/Stiri/48500/CANONIZARE-PS-Iustin-Sigheteanu-participa-in-1-mai-la-slujba-de-canonizare-a-cuviosului-Irodion-de-la-Manastirea-Lainici-  ,  aflăm că doar în titlu e vorba de aşa ceva, din text aflăm că această canonizare şi, s-a întâmplat de fapt pe data de 29 Octombrie 2010 şi are ca dată de prăznuire 3 Mai. De fapt a fost vorba doar de proclamarea locală a canonizării Cuviosului Irodion de la Mănăstirea Lainici, ceea ce e cu totul altceva decât canonizarea în sine, un lucru cu mult mai mic în importanţă. 

CANONIZARE – PS Iustin Sigheteanu participa in 1 mai la slujba de canonizare a cuviosului Irodion de la Manastirea Lainici

29 aprilie 2011  

autor: Camelia Tocaci 

 Arhiereul vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramuresului si Satmarului, PS Iustin Sigheteanu, va fi prezent in 1 mai la proclamarea locala a canonizarii Cuviosului Irodion de la Manastirea Lainici, judetul Gorj. La ceremonie vor participa inalte fete bisericesti in frunte cu Patriarhul Romaniei, PF Daniel. 

Canonizarea Cuviosului Irodion de la Manastirea Lainici, duhovnicul Sfantului Ierarh Calinic de la Cernica, a avut loc in sedinta de lucru a Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din data de 29 octombrie 2010, stabilindu-se ca data de praznuire ziua de 3 mai

Cuviosul Irodion s-a nascut in 1821 la Bucuresti primind la botez numele de Ioan. La varsta de 20 de ani intra ca vietuitor la Manastirea Cernica, atras fiind de viata isihasta ce se traia aici, sub obladuirea staretului Calinic. In 1846 este tuns in monahism, primind numele de Irodion. 

Cuviosul Irodion a trait intre anii 1821 – 1900 si a fost timp de 41 de ani staretul Manastirii Lainici. Atat in timpul vietii sale pamantesti, cat si dupa trecerea la cele vesnice, Cuviosul Irodion a fost facator de minuni. Cunoscandu-se viata Sa plina de sfintenie, trupul acestuia a fost dezgropat pentru prima data in anul 1907. Moastele Sale s-au gasit intregi, dar au fost asezate inapoi in mormant. Trupul sau a fost redescoperit in 2009. 
Duhovnic al Sfantului Calinic de la Cernica, Cuviosul Irodion a fost numit de sfantul ierarh, pentru zelul sau duhovnicesc, „Luceafarul Manastirii Lainici”.

 Frumos …adică anunţăm una şi facem alta. Oare de ce se anunţă că importanţa evenimentului e mai mare decât e în realitate?

Să fie vorba de faptul că tocmai atunci urma să se petreacă beatificarea papei Ioan Paul al II-lea?

Am revăzut pe televiziunile de ştiri cum mai mulţte personae cunoscute între care şi, Dumnezeu să-l ierte, patrirhul Teoctist care îşi exprima bucuria pentru că Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al doilea vizitase România, evident nespunând că una din condiţiile ca BOR să accepte vizita papei a fost ca acesta să nu aibă pretenţia de a merge şi în Ardeal la Blaj… (Ghici de ce…)

Oare BOR a încercat cu această nouă acţiune să mascheze  evenimentul de laVaticanpentru ca pupila ortodoxului român să nu se spurce cu grandoarea acestuia?

E trist, nu spun că e vorba de şicanare ca de obicei, evenimentul de la Lainici  a revelat un lucru extreme de urât, credincioşii bifează aceste evenimente aproape propagandistice doar pentru că dă bine, dar nu se duc unde sunt chemaţi cu inima deschisă ci cu ea împietrită. LaVaticans-au putut vedea oameni lăcrimănd de emoţie, la Lainici s-au putu vedea vânătăi venite din enervarea dată de lipsa de profunzime a sentimentului că mersul acolo este benefic sufletului.

E trist e tare trist, evenimentele BOR, pelerinajele sudate, Catedrala Umilirii Neamului, comportamentul inadmisibil al unor preoţi i toate celelalte lucruri care se ascund sub poliala unei biserici conduse   de un fost colaborator a diabolicei Securităţi sunt cele care fac rău acestei biserici şi nu cum spun şefii BOR că această biserică este lovită din exterior. Răul nu îi e făcut BOR din exterior ci din interior tocmai de cei care o conduc.

E mare păcat ca sub masca pioşeniei să se ascundă priviri egoiste şi malefice.

Dumnezeu să-i ierte! 

Import: Vasile Blaga, te temi de Elena Udrea?

2 mai 2011 2 comentarii

Import de pe blogul:

Antideontologul- doar în alb şi negru  

Acest post este aici doar pentru că m-a rugat Diaconu Eusebiu. 

Precizez că nu voi comenta în nici un fel deoarece nu mă interesează luptele interne din partidele politice decât ca spectacol. 

Vasile Blaga, te temi de Elena Udrea?

Cat de prosti ne crede jurnalistul Iulian Leca.
Scurt manual de dezinformare si propaganda desantata.

Iulian Leca a sarbatorit prin munca macar cateva ceasuri din ziua de1 Mai, iar produsul acestei trude intelectuale, editorialul  “Cum ingroapa Elena Udrea PDL” a fost postat seara, la ora 21.23, pe site-ul Ziare.com.
Nu merita sa analizam ce spune, ii dam importanta, cine naiba este Leca, cine se scuza se acuza, ar putea spune unii.
Eu cred ca minciunile desantate trebuie demontate, totdeauna, macar din respect pentru miile de cititori care lectureaza astfel de articole. Asa ca, precum unul din aceste mii de cititori, m-am decis sa pun pe hartie ce am inteles eu din dezinformarea semnata de Iulian Leca.
Titlul nu mai mira pe nimeni, nu de ieri de azi Leca are “ceva” de impartit cu Traian Basescu, o parte din PDL si cu Elena Udrea. Nu si cu Vasile Blaga, de pilda, altfel tot un pedelist cu staif si pretentii. Dar asta e o omisiune pe care o vom elucida ceva mai incolo.
Iulian Leca a uitat de orice urma de deontologie profesionala in scrierea acestui editorial. Probabil ca ea, urma aceea, era in mini-vacanta de 1 Mai, iar Leca si-a zis ca se poate si fara. Daca-i ordin de balacarit, apoi acesta trebuie musai executat.
Iulian Leca ne introduce in miezul gandirii sale profunde, cu trei enunturi, unul mai gogonat ca altul: “SE AUDE ca presedintele PD-L din Capitala ar fi organizat un sondaj printre bucuresteni pentru a afla care i-ar fi sansele la Primarie. SE PARE ca rezultatul a fost catastrofal si a provocat stupoare printre pedelisti. Daca Elena Udrea ar candida la Primaria Bucurestiului, ar obtine in jur de 1%.”
Asadar, SE AUDE in urechea lui Iulian Leca (depinde cine era la celalalt capat al firului…) asa cum SE PARE in realitatea numai de el cunoscuta.
De aici incepe nebunia. Leca ba n-ar crede, fiindca zvonurile si atacurile inainte de Conventie s-au indesit, ba ar crede, dar unu la suta ar fi prea mult (!!!), ar insemna ca 10.000 de bucuresteni si-ar pune orasul in mainile Elenei Udrea, ceea ce i se pare neverosimil, ba nu stie daca sondajul fantoma “a provocat sau nu un soc in partidul democrat liberal”, desi cateva fraze mai sus baga mana in foc pentru asta.
Ce sa mai inteleaga cititorii? Are grija jurnalistul sa risipeasca propria ceata de data asta cu certitudini: zicerile lui Radu Berceanu despre avatarurile politice ale unor blonde. Si Leca face vorbire, ca si cand nici ustoroi n-a mancat, nici gura nu-i miroase, de gruparea Blaga – Berceanu -Videanu. Chiar ne jigneste si inteligenta, incercand sa para adversar al acesteia. Gestul lui Berceanu, spune Leca “nu e deloc apreciabil”,  asa cum “nu e nimic onorabil” in a-ti aminti deodata ce facea Elena Udrea cand nu era in PD.
Dupa ce, in imaginatia sa, si-a asigurat cititorii de impartialitate, domnul Leca executa cu nonsalanta ordinul primit si identifica raul suprem din PDL in Elena Udrea, sugerand ca e musai ca ascensiunea sa sa fie stopata de creatorul Traian Basescu.
Care ascensiune, ca parca nici unu la suta dintre bucuresteni nu pariau pe ea?
Asadar, Elena Udrea nu candideaza la functia suprema in partid (e doar unul dintre sustinatorii lui Emil Boc), nici la Primarie (a declarat asta oficial), dar niste oameni de bine o ataca de parca ar candida, cu un discurs care seamana pana la suprapunere cu acela al lui Victor Ponta, liderul USL.
Pentru cine e un pericol Elena Udrea? USL ar trebui sa depuna acatiste daca Udrea le face treaba si ingroapa PDL. Leca nu ne raspunde la acesta intrebare, ne lasa suspendati, Berceanu deja spune ca nu s-a referit la Udrea, ca e plin PDL-ul de blonde. Barbati curajosi, nu gluma.
Iulian Leca sfarseste apoteotic, victimizandu-l pe marele barbat Berceanu: “Cel putin si pentru curajul de a-i spune Elenei Udrea cateva adevaruri pe ultima suta de metri, Radu Berceanu merita simpatia si, eventual, totdodata, compasiunea noastra. Cel mai probabil, nu va sfarsi deloc bine, daca „unele blonde” vor continua sa detina puterea si de acum incolo.”
Pe cand o campanie cu corturi si afise in care gruparea Blaga-Videanu-Berceanu sa ceara romanilor sa-i apere de Elena Udrea?
Obstinatia cu care barbatii neamului o ataca si o infiereaza ma scarbeste. Nu pot sa nu observ ca Vasile Blaga il apara, impaciuitor, pe Emil Boc, timp in care locotenentii din partid si beneficiarii de sinecuri din media o executa pe Elena Udrea. Nu pot sa nu observ ca, pentru presa, Blaga n-a gresit niciodata, nici la Interne, nici la Dezvoltare, nici in partid, e imaculat, nu e subiect de presa, e sfantul din PDL.
Iubit si protejat imagistic de moguli, agreat de opozitie, sprijinit de baronii PDL, Vasile Blaga e mult prea perfect ca sa fie adevarat. Ii prefer pe Emil Boc si Elena Udrea, cei fluierati si demonizati ceas de ceas de “iubitorii” de Blaga. Nu sunt popa cel derbedeu care astanoapte si-a dat toata silinta sa-l popeasca pe unul, dar nu i-a iesit.

Nu sunt popa cel derbedeu care astazi dimineata avea mancarici la degete cand motatele puicute si mai batranele gaini facatoare de ciorba buna inca nu incepusera a cotcodaci si a se sfadi prin ograda.
Sunt preoteasa!
Si sunt teribil de nervoasa!
Aseara am adormit cu gandul (sub cap), gandindu-ma la surpriza lui Vantu!
Dimineata m-am trezit si IOC SURPRIZA! 
TU-VA MUMA-N CUR DE AMERICANI 
CU MELCII VOSTRI!
De fapt:
TU-VA MUMA-N CUR DE AMERICANI
CU BIN LADENII VOSTRI!
DE CE I-ATI STRICAT
SURPRIZA LUI VANTU 
MAI GOLANILOR? 
Sunt teribil de nervoasa.
Si atunci cand sunt teribil de nervoasa, spurc! Spurc „jurnalisti deontoologi”! Pentru mine, „jurnalistul deontoolog” este un individ apartinator breslei jurnalistilor, care platit fiind de Y acuza pe X. De fapt am gresit! Verbul „a acuza” nu are ce cauta in contextul acesta. Si nu are ce cauta deoarece verbul „a acuza” implica substantivul „proba”! A acuza fara probe inseamna de fapt a calomnia! Reformulez:
Pentru mine, „jurnalistul deoontolog” este un individ apartinator breslei jurnalistilor, care platit fiind Y calomniaza pe X.
Nu ascund ca „subiectul” mi-a fost indus de popa! Nu ascund ca teoretic, liberala fiind, Udrea ma enerveaza teribil, dar pe de alta parte nu am puterea sa calc unul dintre cele mai raspicate principii ale popii.
ESTI PRIETENUL MEU ATAT TIMP
CAT MIE IMI PLACE CE-TI PLACE TIE
SI
TIE ITI PLACE CE-MI PLACE MIE!
Deci, curioasa fiind „ce vraji a mai facut si pe cine a mai vrajit pop-al meu cel destrabalat si deberdeu”, i-am ravasit un pic hartiile de pe birou! Am gasit textul pe care l-am postat la front. Are un scris frumos popa! Caligrafic, ordonat, aplecat spre stanga, cu inflorituri si unduiri ale literelor ce te fac a crede ca citesti un papirus din vechi timpuri! Al naibii popa!
Gata cu vorba!
Hai sa ma pun pe spurcat!
Deci cine esti tu Iulian Leca? Undeva am gasit asta:
A visat sa ajunga profesor in Onesti, a ajuns sa lucreze in presa, in Iasi. In Bucuresti inca incearca sa se adapteze cu timpul enorm pierdut in trafic. Si cu multe altele. Ca multi altii. Uneori ii puteti zari semnatura sub unele articole publicate pe site-ul ziare.com. Restul este pregatire. Din cand in cand, platit de Vasile Blaga fiind, sare la beregata Elenei Udrea. Sare precum un maidanez, crezand ca noi, cei ce citim, nu stim cine-i da banul pentru berea si micul de carutas pe care-l serveste la botul calului intr-o locatie pe care nu o numesc aici. Nu pe motiv ca voi amicii mei v-ati duce sa urecheati urecheatul! Nicidecum! Ci pentru simplu motiv ca respectiva locatie este o bomba ordinara! Ce sa-i faci? Famelea de la Onanesti e mare, leafa-i mica si Vasile Blaga al dracului de zgarcit!

Si daca asta-i Iulian Leca, atunci il intreb pe domnul Vasile Blaga:

DOMNULE VASILE BLAGA
VA ESTE FRICA DE O FEMEIE?
DE CE?
caci o dovada a fricii este atunci cand dumneavoastra personal asmutiti tot felul de loaze aparute precum ciupercile dupa ploaie in padurea presei, ca periodic, precum spune derbedeul de popa, „sa-i traga la gioale Elenei Udrea”
DOMNULE VASILE BLAGA, 
NU SADE MUMOS! 
SINCER!
 
UPDATE: Mai multe despre Leca aici

A fost ucis Osama ben Laden? Când?

2 mai 2011 6 comentarii

Media monială vuieşte de o ştire: Osama ben Laden a murit, dar fost ucis de o bombă.

Drept să spun nu ştiu cam câtă importanţă  mai are asta, de vreme ce de la un timp individual nu mai părea a avea mare putere în AlQaeda, fiind parcă mai mult un simbol pentru mişcarea extremistă musulmană . Dacă te gândeşti că în ultimul deceniu Osama a fost căutat cu cerbicie de mai multe servicii secrete care au cheltuit sume binişor mai mari decât bugetul naţional al unor ţări mai mititele, aproape că îţi vine să te gândeşti dacă a meritat efortul şi cheltuiala.

Bun, să zicem că Osama ben Laden a fost ucis, întrebarea care se pune este: Când a fost cu adevărat ucis acesta?

În urmă cu câţiva ani, prin 2007 în presa mondială a explodat ştirea că binLaden e mort şi încă de prin 2002.

Pe siteul  alterinfo.net  http://www.alterinfo.net/Merd-alors–Il-y-a-cinq-ans-que-Ben-Laden-est-mort-_a12820.html , site de limbă franceză, este publicat un articol numit Merd’alors ! Il y a cinq ans que Ben Laden est mort !  care s-ar traduce aproximativ:  La naiba! Ben Laden e mort de cinci ani!

Acest articol readuce în atenţie un articol mai vechi, scris de Richard L. Franklin şi publicat pe 25 Octombrie 2007.

De pe siteul Forbes,  http://people.forbes.com/profile/richard-l-franklin/76274  aflăm că Richard L. Franklin este fost director al Raptorfarmaceutice Coporation, iar din  a fost şi  preşedinte al consiliului de administraţie din septembrie 2009 şi ca director al RPC, din iulie 2008.Dr. Franklin a servit ca preşedinte al consiliului de administraţie al SyntheMed, Inc, o companie producătoatre de materiale bio, angajată în dezvoltarea şi comercializarea de dispozitive medicale. A mai deţinut şi alte fincţii importante pe care cei interesaţi şe pot vedea pe lincul de mai sus, linc ce duce către siteul Forbes care e la capătul lincului respectiv…

Treaba e că omul publica după cum ziceam, la data de 25 octombrie 2007, un articol numit Vocea Popoarelor, articol preluat de siteul franţuzesc. Dr, Franklin sisţine nici mai mult, nici mai puţin că Osama bin Laden era bolnav şi a murit  cu mult timp în urmă, pe 16 decembrie 2002 mai precis.

Dacă asta e adevărat, Administraţia Americană şi serviciile secrete implicate, vor trebui probabil să răspundă unor întrebări grele de tot. De ce a fost ascuns acest fapt? De ce s-a condinuat injectarea de sume colosale în căutarea unui superterorist care nu mai exista? Dacă ceea ce spune dr.Franklinnu e adevărat, de ce cei de care am zis nu au ieşit cu dezminţiri viguroase? În fine, are cine să-şi bată capul să afle unde e adevărul, în fond populistul Obama va intra într-o campanie electorală unde i se vor număra cu mare exactitate păduchii din cap.

Iată într-o traducere a mea articolul de pe siteul franţuzesc (Îmi cer anticipat scuze pentru eventualele erori de traducere):

 La naiba! Ben Laden e mort de cinci ani! 

Vocea popoarelor,

de Richard L. Franklin,

25 octombrie 2007

 Cu câţiva ani în urmă, când l-am fost cercetat pe ben Laden, am aflat că el  suferea de insuficienţă renală progresivă. Acesta a fost făţiş decis de către maşina de propagandă a Statelor Unite de a include un simbol cum a fost Tojo sau Hitler în al doilea război mondial. Am vrut să ştiu mai multe despre bin Laden cel real, spre deosebire de conceptele promovate de propagandă.

Am aflat repede că problemele sale (ben Laden… n.t.) rinichi datează atunci când a lucrat pentru CIA în războiul din Afganistan împotriva ocupaţiei sovietice. Am aflat din spusele unui terţ că CIA l-a transportat la spitalul american dinDubaipentru dializa si alte ingrijiri medicale.

 După ce sovieticii au fost alungaţi din Afganistan, activităţile lui bin Laden au devenit mai puţin publice. El a fost implicat în finanţarea unei  tabere de antrenament pentru insurgenţii din Afganistan, şi ura sa faţă de imperialismul american a devenit o trăsătură cunoscută a conceptele sale ideologice. El dorea mai ales ca  trupele americani să părăsească ţara sa natală, Arabia Saudită, cu siguranţă, o dorinta rezonabilă. În cel mai bun caz pot să  spun că şi CIA a întreţinut, totuşi, relaţii strânse, deoarece ambele părţi s-au bucurat de  eliberarea Afganistanului.

 O lungă istorie a CIA în cârdăşie cu mafia ameriană o arată colaborarea pragmatică dintre cele două părţi. Din prima zi, CIA a fost tot timpul pragmatică în ceea ce priveşte aliaţii săi. CIA a fost fondata cu un mic grup de foşti membri ai OSS şi cam 5000 spioni nazişti. Este perfect plauzibil că CIA a considerat  valoroasă şi a apreciat relatia sa cu ben Laden.

 Insuficienţa renală a lui bin Laden a devenit o problemă serioasă în momentul de 9-11, a cumpărat două dializoare din Dubai şi sa mutat în taberele sale din Afganistan şi spre o destinaţie necunoscută. La acea vreme, zile sale au fost cu siguranta numărate. Chiar dacă el a cheltuit  o avere cu programul de dializă, timpul lui a scăzut. Funcţionarea necorespunzătoare a funcţiei renale a fost , o condamnare la moarte,  dializa nefăcând decât să prelungească durata de viaţă a victimei.

 Desigur, aceasta nu este un lucru mic. Unor  pacienţi  li s-a prelungit viaţa cu  zece ani cu dializă, şi, mai recent, în studiile experimentale ale CoQ10, la 50% dintre pacienţii care au recuperat funcţia renală şi au reuşit să oprească complet dializă. (Desigur, numai timpul va spune dacă schimbarea este permanenta.) Bin Laden a ratat acest tratament, care, potenţial, salvează vieţi.

 Cineva ca bin Laden, care a fost în mod constant în mişcare şi mutarea în  toate părţile cu dializoare cu generatoare electrogene proprii, a fost condamnat să moară destul de repede, nu este surprinzător faptul că a murit de insuficienţă renală, la scurt timp după 9-11.

S-ar putea găsi interesant faptul că ben Laden si-a petrecut ultimele luni din viaţă într-un spital american dinDubai. La un moment dat putem  găsi pe Internet postate marturii de la diferite persoane care l-au vizitat la spital, in ultimele luni ale vieţii sale.Ştiu doar un site care a supravieţuit în urma unei epurări aparent efectuate de către cei aflaţi la putere, şi care încă mai oferă adevărul despre ultimele zile de bin Laden, moartea şi înmormântarea lui. Acesta include un necrolog egiptean şi duce la diverse alte elemente conexe. (Adaug URL-ul necrologul egiptean şi a site-ului.)

Nu uitaţi  ca unii oficiali ai CIA l-au placut pe  ben Laden şi credeau că Statele Unite îi datora multe pentru rolul său în înlăturarea ruşilor din Afganistan, astfel încât  nu este surprinzător faptul că CIA a făcut un efort real de a face ultimele luni şi săptămâni de viaţa sa cât mai plăcute.

Mult timp în urmă, am trimis abonaţilor mei necrologul lui aşa cum a apărut într-un ziar egiptean major. Atenţie, necrolog lui Bin Laden a apărut în Orientul Mijlociu.Printre liderii statelor, generalul Musharraf a anunţat public moartea lui ben Laden, o declaraţie care a dispărut de pe Internet şi nu o mai recunoaşte Musharraf. El se joacă acum cu SUA, spunând că ben Laden se ascunde undeva la graniţa dintre Afganistan şi Pakistan.
 Am citit în trei ziare diferite necrologuri arabe. (În fiecare caz, versiunea arabă a fost tipărită alături de traducerea în limba engleză.) Ele par să fi dispărut de pe Internet, cu o singură excepţie, articolul ataşat. Faptele sunt simple. El a fost îngropat în secret intr-un mormant nemarcat, într-o ceremonie simplă în prezenţa a aproximativ treizeci de susţinători.

 Blogosfera este binecuvântată  să fie ultimul nostrum sanctuar al adevărului despre războiul din Irak. Acesta este uneori exagerat. De exemplu, nu a fost niciodată propagat viguros faptul că ben Laden era bolnav şi a murit cu mult timp în urmă, 16 decembrie 2002.Cred că acum bloggeri si site-uri progresive vor difuza în mod energic faptele despre moartea lui ben Laden acum cinci ani. În schimb, intrigi PNAC au permis să exploateze imaginea unui nemuritor Bin Laden care se pregăteşte să-şi  trimită slujitorii în  Statele Unite cu tot felul de arme mortale.

Am trimis recent un e-mail la Cetăţeni pentru un Guvern Legitim să se plângă de faptul că în buletinele de ştiri lor de zi cu zi, altfel, excelente, ajută să consolideze guvernului şi propagandă despre Bin Laden prin utilizarea unui limbaj care presupune că el (bin Laden … n.t.) este încă în viaţă. Am primit un răspuns admite doar că bin Laden „ar putea fi mort.” CGL încă folosesc limba sa, presupunând un ben Laden în viaţă, şi ei sunt practic singurii care o fac.

 Exista  un site de Internet care în trecut oferea informatii despre moartea lui ben Laden. Şi anume:

http://www.welfarestate.com/binladen/funeral/

 Traducerea articolului funerar din  ziarul egiptean:

Al Wafd, miercuri, douăzeci şi şase decembrie 2001. Vol. 15 No. 4633.
Informaţii privind moartea lui ben Laden şi a funerarariilor sale cu 10 zile în urmă

 Islamabad

Un oficial de frunte al mişcării talibanilor din Afganistan a anuntat ieri moartea lui Osama bin Laden, liderul al Al Qa’da, spune că a suferit complicaţii pulmonare severe şi a murit în pace de moarte naturală . Oficialul, care a solicitat anonimatul, a declarat pentru „The Observer” din Pakistan că el însuşi a participat la funeraliile de bin Laden şi i-a văzut faţa înainte de înmormântare în Tora Bora cu 10 zile în urmă. El a spus că 30 de luptători Al Qa’da au participat la înmormântare, precum şi membrii ai familiei sale si cativa prieteni ai talibanilor. În ceremonia de rămas bun de la locul de veci, s-au tras focuri de tun în aer.Oficialul a spus că este dificil de identificat locul de înmormântare a lui ben Laden, deoarece, conform tradiţiei Wahhabi nimic nu e lăsat să  marcheze mormântul.  El a subliniat că este puţin probabil ca forţele americane să găsească o urmă a lui ben Laden.

 Original: http://www.thepeoplesvoice.org/cgi-bin/blogs/voices.php/2007/10/25/damn_it_bin_laden_died_five_years_ago
traducere aproximativă a Petrus Lombard Alter Info

––

Dacă mai punem şi faptul că  într-un interviu acordat postului Al Jazira în limba engleză, fostul premier pakistanez asasinat Benazir Bhutto a afirmat că Osama ben Laden a murit, dezvăluind şi numele asasinului acestuia, Omar Sheikh, administraţia americană pare a avea o problemă. Una mare de tot.

Este vorba de un interviu acordat de fostul premier pakistanez Benazir Bhutto, asasinată  în urma unui atentat sinucigaş, în timp ce părăsea un miting electoral dinRawalpindi, postului Al Jazira de limbă engleză. Ea a afirmat textual, printre multe alte lucruri, că Omar Sheikh este “omul care l-a ucis pe Osama ben Laden”.

Doamna Benazir a vorbit cu  calm şi a indicat numele cu precizie. Data interviului este 2 noiembrie 2007. Cel care i-a luat interviul, David Frost, este un jurnalist experimentat. Dar el a primit ştirea ca şi cum nu ar mai fi auzit-o. Nu a întrebat nici măcar când s-a întâmplat acest lucru. În mod incredibil a trecut peste informaţie stupefiantă.

Privind la numărul persoanelor care au accesat acea emisiune se poate vedea cifra de 292.364. Alte zeci de site-uri web au comentat ceea ce s-a putut vedea pe You Tube. Dar şi Wikipedia este plină. Zeci de mii de persoane discută acest subiect. Dar niciun ziar nu a preluat informaţia şi aceasta de peste două luni. Niciun telejurnal nu a prezentat-o. Nici măcat Al Jazira care de data aceasta a dat dovadă de multă neatenţie.

În schimb, niciun guvern nu a comentat informaţia dezvăluită de doamna Bhutto, de asemenea nu au comentat nici CIA sau FBI. Nici pentru a susţine afirmaţia, nici pentru a o dezminţi, iar  pe capul lui Osama ben Laden a fost pusă o recompensă de către SUA, de 25 de milioane de dolari, “ viu sau mort”. Dacă ceea ce a spus doamna Bhutto ar fi fost un gest de minimă onoare ca dacă ştirea dată de doamna premier nu e contrazisă de cei în drept să se acorde  această recompensă lui Omar Sheikh… Trebuie reţint, că la acea dată doamna Bhutto nu era oarecine ca să facă declaraţii aiurea ci era ocupanta funcţie de premier.

Mai jos e filmuleţul unde doamna Bhutto spune clar că Osama ben Laden a fost ucis cu puţin înainte de a fi asasinată…


%d blogeri au apreciat: