Arhiva

Archive for 5 mai 2011

Rusia e enervată de scutul antirachetă, sau se consideră umilită că nu se ţine seama de ea?

5 mai 2011 3 comentarii

Rusia a fost o superputere mondială. A fost măreţul imperiul al ţarilor, a fost măreţul imperiu al Ciumei Roşii Comuniste, a devenit imperiul vodcii plângăcioase, cu reacţii de fecioară bătrână şi  isterică.

Pe o hartă unde abia poţi acoperi cupalmaunuia ce a lucrat la lopată toată viaţaRusia,România e cam cât o unghie de la degeţelul unui copil.

Cu toate astea, acum câteva zile a anunţat că se simte ameninţată de România, motiv pentru care a considerat necesar să-şi modernizeze flota pe care o ţine în apele ucriniene. Bine nu a declarat chiar aşa, cică cea ameninţat e Ucraina, dar indirect cam tot aia e deoarece încă Rusia se consideră stăpânitoarea şi protectoarea Ucrainei.

Parcă văd o scenă din desene animate unde, o grăsună de pe care e mai uşor să o sari decât să o ocoleşti stă cucoţată tremurând pe un scaun pentru că de jus o priveşte cu ochişorii miraţi şi sfioşi un pui de şoarece.

E drept că şoricelul numit România are în spate un uriaş care îi cam dă frisoane grăsunei vodcare cu toate că uriaşul nu s-a arătat prea interesat până acum de faptul că pe teritorii rupte cu forţa de Rusia sovietică României se zbenguie în voie Armata a IV-a rusească şi nici de faptul că la diferendul privitor la Canalul Bâstroe, ucranienii ne-au fluturat într-o demonstraţie de forţă nişte nave de luptă.

Ei, dar în povestea cu scutul antirachetă ruşii ating grotescul în comportament, aproape că îţi vine să te întrebi dacă cei de la Moscova sunt vreodată treji.

Într-o vreme se spunea că diplomaţia rusă era una de cea mai înaltă clasă. Acum, cu scutul nu doar că se face de râs, dar îşi face cunoscute aspiaţiile agresive la adresa Europei, şi implicit a României.

Aici divaghez puţin şi aduc în atenţie o poveste de la ultimele alegeri prezideniale din România.

E vorba de povestea cu flacăra violet. 

Nu am eu prea mare încredre în chestiile astea, dar pentru că s-a vorbit mult, m-aminteresat ce şi cum. Am aflat că Ritualul Flăcării Violet este un ritual efectiv defensive, menit să  protejeze împotriva unor atacuri energetice. Practic un fel de armură energetică. Ei bine atunci, în povestea aceea, madam Mihaela Geoană s-a arătat extreme de enervată de faptul că Băsescu ar fi folosit un astfel de ritual. Deci năroada, în loc să tacă şi să înghită  ce a băgat în gură, s-a apucat să urle ca utecista-n cucuruz. Concluzia evidentă a fost că, probabil, a făcut oarece necurat, ceva legat de vrăjitorie, mai ales că oarece vizite pe la vrăjitoare, a cam făcut cum se obişnuieşte pe acolo. Să ne amintim că la confruntarea dintre Geoană şi Ponta pentru preşidenţia PSD, afară, lângă întrarea principală a clădirii erau câteva aşazise vrăjitoare cu tot arsenalul nevesar. Rezultatul e cunoscut. Din Prostănac Geoană a devenit un adevărat clovn de râsul curcilor, cam hăbăuc, dar cu pretenţii.

Exact aşa văd şi reacţia Rusiei legată de scutul antirachetă.

De fapt, acest scut destinat protecţiei împotriva unor rachete venite din Orientul Mijlociu şi este eminamente defensiv.

Ruşii, ca şi doamna Michaela Dragosteamea, hop cu protestele.

Protestează împotriva a ce? Că dacă le vine în capete ideea să lovească Europa cu arme nucleare acestea ar putea fi distruse în stratosferă? Deci, cineva vrea să-i tragă altcuiva un pumn care să îl trimită în lumea viselor, iar pentru că ăla îşi ridică mâna ca să pareze lovitura, atacatorul zbiară ca din gură de şarpe că se simte ameninţat? Stranie opică… ameninţat la ce?

Oare reacţia Rusiei ne arată că încă există rachete care, la o apăsate pe buton, pot pleca la plantat ciuperci nucleare în Europa?

Bravo celor care fac şi supervizează diplomaţia rusă. Au devenit nişte caricaturi care dacă n-ar fi sinistre ar fi haioase.

Dacă o luăm aşa, eu cred că nu ruşii ar trebui să urle ca măgarii ci noi, europenii, care suntem ţintele sitemului rusesc de rachete nucleare de atac.

Ruşii spun că astfel, NATO şi implicit americanii au ajuns la graniţa lor… Ei şi? Parcă ruşii se laudă că nu mai au nimic de împărţit cu NATO şi cu americanii (asta era o poantă 😀 )… Războiul Rece cică e încheiat. Sau e încheiat doar pentru occidentali? Pentru ruşi există încă,  dar e doar într-un fel de armistiţiu? Interesantă presupunere.

Evident că odată cu implementarea scutului în România, importanţa ei creşte sensibil în zonă, practice este locul unde se plantează unul din picioarele pe care se sprijină umbrela ce asigură protecţia împotiva unor eventulale atacuri cu rachete împotriva Europei.

Din reacţia Rusiei mai putem vedea încă nişte lucruri interesante. Că felul în care preşedintele Băsescu acţionează îi enervează la culme, semn că pentru România, este un preşedinte care nu mai stă în genunchi când discută cu Moscova, spre deosebire de fostul prezidenţiabil care s-a dus pe şestache la Moscova după bunecuvântarea Kremlinului cum alţii se duceau în trecut la Stambul după firmanul de domnie pe care îl primeau în genunchi de la un înalt supus al Sultanului. Bravo Băsescu… E mare lucru să ai coloană vertebrală.

Da, cred că la Moscova, fiecare fiu al Unchiului Sam care e vine în  România când merge spre Afganistan şi Irak şi amplasarea se arme sophisticate sunt tot atâtea noduri care sufocă grumazul tăbăcit de vodcă al  greilor moscoviţi.

Faptul că importanţa României în regiune este în creştere mai este susţinută de ceva. De iritarea a încă doi actori din zonă. Ucraina, sluga Rusiei şi Turcia.

E de înţeles şi în cazul lor. Ucraina fiind un fel de vasală a Moscovei, dacă la Kremlin strănută cineva, la Kişinău se trece pe perfuzii. Ucraina a dovedit că a moştenit din perioada sovietică, aroganţa conştiinţei de a face parte dintr-un puternic imperiu deşi în interiorul acestuia locul ei era un fel de rezervă a roţii de rezervă. Există teorii că de fapt naţiunea ucraineană are legături de sânge cu marea naţiune asiatică slavă, cam câte legături are sângele girafelor africane cu sângele pinguinilor din Republica Congelată Antarctica, ei fiind doar o populaţia autuhtonă slavizată forţat de popoarele năvălitoare dinspre est. E drept că nu sunt ei slavi, dar obedienţa faţă de Rusia după marea foamete impusă de Stalin atinge cote rizibile, deci e normal ca, deşi şi ei sunt parţial în zona de protecţie a Scutului să se considrere ameninţaţi de acesta şi de creşterea în importantă a României, să nu uitâm că se simt şi cu musca pe căciulă când privesc harta şi văd că au între graniţe pământ care le urlă în bot: “Eu sunt pămât românesc”.

Cu turcii e poate un pic diferită problema. Pe lângă faptul că şi la eu există încă nostalgii otomane, prin ninstalarea acelui scut în România şi nu la ei, membrii mai vechi ai NATO, le scate importanţa strategică. Poate faptul că atunci când NATO şi SUA au avut nevoie de colaborarea necondiţionată a Turciei în Războiul din IRAK dacă nu mă înşel, din Turcia, cu tupeu s-au impus condiţii. Fie că era vorba de bani, fie că era vorba de oarece simpatii legate de aparteneţa religioasă, treaba i-a cam băgat într-un fel de penubră de neîncredere  şi a adus nişte îndoieli în ceea ce priveşte loialitatea faţă de aliaţi. Ori poate Ameriani au preferat România deoarece după 20 de ani de la desprinderea dn blocul sovietic, la nivel popular, există încă resentimente faţă de ocupaţia sovietică.

Unii acuză România de paranoia, dar nu doar ea are temeri legate Rusia. Chiar pe când bătrăna şi fandosita coană Europa se parfuma pentru o întâlnie de amor cum nu s-a mai văzut cu ursul rus, visând cu nesimţire la o Europă Unită de la Atlantic la Pacific, deci până în extremul orient rusesc, a venit 2008. O poveste de 5 zile. Un război în care Rusia a arătat că doar fardul şi l-a schimbat, năravul ba. Atunci, la tentative Georgiei de aşi câştiga o independenţă şi o suveranitate reale, fără a se împiedica de ce unea madam Europa, Rusia s-a dus şi i-a pus, scurt, la punct pe curajoşii georgieni, tancurile ruseşti, deşi cam rugunite după cum se veda la televizor nu au avut nici un fel de reţinere în a călca sub şenile aspiraţiile Georgiene.

Absolut hais mi s-a părut gestul dilplomaţiei ruseşti de a le cere amerianilor asigurări ferme că scutul nu e îndreptat împotriva rachetelor sale nucleare. Chestie de un grotesc fenomenal…

Întrebat dacă SUA va oferi garanţiile pe care le cere Moscova şeful Pentagonului, Robert Gates, a mărturisit acum o lună şi jumătate, în capitala rusă, că e greu de crezut că astfel de garanţii ar putea trece de Congres, dar a oferit în schimb „asigurări politice”.

Rusia a avut şi ea un proiect antirachetă, un system antirachetă comun care să protejeze Atât Europa cât şi Rusia. Varinta, dacă te uiţi pe hartă e una complicată cel puţin în virtutea dinensiunilor colosale şi este greu de implementat. În replică liderii occidental le.au porous ruşilor o variantă ceva mai simplă. Două sisteme, unul NATO, altul Rusia, sisteme care ar colabora schimbând informaţii. Americanii, cunoscând foarte bine ce hram poartă ruşii, le-au tiat macaroana scurt. Nu au îşi pot încredinţa securitatea unui fost duşman. Ruşii nu porezintă deci destulă încredere pentru a li se furniza date despre interceptoarele antirachetă şi date preluate de sateliţi.

În toată povestea asta, Rusia mai are o mare problemă, poate ca mai mare dintre toate. Propria doctrină de apărare. Atâta timp cât Rusia are o doctrină de apărare care spune că NATO îi e duşman nu are cum să intre într-u partenerat real cu Occidentul.

Dmitri Rogozin, ambasadorul rus pe lângă Alianţa Nord-Atlantică a şi spus că din momentul în care Bucureştiul a acceptat amplasarea scutului antirachetă pe teritoriul României, că americanii şi aliaţii lor n-ar trebui să „încolţească ursul rus”, fiindcă va ieşi din bârlog şi „le va da un şut în fund acestor vânători mizerabili”.

Drept să spun nu prea cred că ruşii se tem foarte tare de scutul acesta, totuşi, cred că la Moscova are enervări ce pleacă din faptul că îşi dau seama că ne mai sunt ce au fost până nu demult, blazonul lor imperial, este ciobit de adevăratele înfrâgreri pe plan strategic suferite după 1990, perioadă în care sfera sa de influenţă s-a de dezumflat binişor. Dar cred că ceea ce simte Moscova se numeşte umilinţă; state ca România, mici şi cu probleme pe care le gestionează mai bine sau mai rău, mai uşor sau mai greu, îşi permit să îi dea cu flit urişei Rusii, tentativele sale de a se reimpune în spaţiul pe care îl controlau până în urmă cu două decenii prin diferite mijloace, uneori prin susţinerea pe ascuns a unor partide moştenitoare a partidelor comuniste impuse după al doilea razboi mondial cu tancurile eşuând lamntabil la alegerile democratice. Democraţie ucide imperiile.

Cred că în Rusia mai există o mare temere.

Poate nu e vorba de a fi trecut printr-o perioadă de cădere, ci că încă e pe un fel de tobogan şi într-un timp mai lung sau mai scurt, Rusia va cotinua să devină tot mai mică şi mai slabă. Au în faţă exemple istorice cu duiumul.

Au existat ţări şi imperii care păreau eterne, ţări şi imperii care la timpul lor făceau legea. Grecia Antică, Imperiul Roman, imperiile în care acesta s-a rupt, Imperiul Austro-Ungar, imperiile coloniale etc. Ţările în jurul cărora erau constituite, nu mai sunt nici pe departe ce au fost, uneori, ţările care cândva dictau ce trebuia să facă imperiul, au devenit mai slabe decât unele din ţările pe care le asupreau şi şi le subordonau. Lumea se schimbă.

Nici măcar puternica Rusie nu se poate sustrage cursului istoriei.

Da, poate că e logic ca Rusia să se isterizeze  când îşi dă seama că nu poate controla ce se întâmplă în jurul sau în interiorul ei şi poate pentru că îşi dă seama de decăderea pa care o sufere. O decădere mai rapidă sau mai înceată, o decâtere cu contitnuităţi şi discontinuită-ţi, o decădere implacabilă.

P.S.  Cine e acest Dmitri Rogozin Ambasadorul Rusiei la Nato? Un naţionalist cu păreri extremiste. Pe siteul  moldovenesc Flux  http://www.flux.md/editii/20086/articole/1518/  putem citi o scurtă prezentare publicată la data de 18 Ianuarie 2008:

 Ultranaţionalistul Rogozin, ambasador al Moscovei la NATO

   Rusia a numit un politician naţionalist, adept al unor idei şovine, în funcţia de ambasador al Moscovei la NATO. Preşedintele Vladimir Putin a semnat deja decretul care confirmă numirea lui Dimitri Rogozin în acest post. 

   Potrivit BBC, vederile naţionaliste ale lui Dimitri Rogozin sunt atât de extreme, încât uneori l-au adus în conflict chiar şi cu autorităţile din Rusia. „Numirea sa ca ambasador la NATO va fi considerată de unii membri ai Tratatului Nord-Atlantic drept o glumă, iar de alţii chiar o provocare”, susţin comentatorii BBC. Precizăm că Dimitri Rogozin are 44 de ani şi a fost în trecut parlamentar rus şi lider al grupului Partidului Patriei. În 2005, Curtea Supremă din Rusia a interzis participarea acestui partid în alegerile pentru Consiliul Local al Moscovei, din cauza unei campanii publicitare considerată rasistă.

%d blogeri au apreciat: