Arhiva

Archive for 6 iunie 2011

În Anglia, Preşedintele Băsescu nu uită de Republica Moldova

6 iunie 2011 4 comentarii

Băsescu şi Cameron au discutat despre integrarea Moldovei în UE

Măsuri pentru reluarea creşterii economice, parteneriatul militar în Afganistan şi Libia, sprijinirea integrării în UE a Moldovei şi a ţărilor din Balcanii de vest, modernizarea celor două fregate achiziţionate de România din Marea Britanie sunt doar câteva din punctele de pe agenda discuţiilor desfăşurate astăzi la Londra între preşedintele României Traian Băsescu şi premierul britanic David Cameron.

Preşedintele Traian Băsescu l-a asigurat pe premierul britanic că “România îşi va îndeplini îşi va respecta până la capăt toate obligaţiile militare din Balcanii de vest, Afganistan şi Libia”.

„Discuţia a prilejuit un fructuos schimb de puncte de vedere cu privire la evoluţia noastră comună în Uniunea Europeană. Am stabilit că pentru ţările noastre prioritatea este o Europă unită mai puternică, mai competitivă, o Europă în care cercetarea şi dezvoltarea să fie prioritare”, a declarat preşedintele Traian Băsescu la finalul convorbirilor avute cu David Cameron.

 Preşedintele Băsescu a precizat că a abordat şi chestiunea Mecanismului de Cooperare şi Verificare(MCV). „Am discutat cu domnul prim-ministru evoluţiile pozitive privind MCV pe care România îl are cu partenerii europeni şi Comisia Europeană”, a spus Traian Băsescu.

Un alt punct pe agenda întrevederii şefului statului roman cu şeful executivului britanic a fost strategia „Europa 2020”. „Pentru România, Strategia Europa 2020 este de maximă importanţă şi guvernul e angajat pentru a îndeplini obiectivele acestei strategii”, a spus preşedintele.

Şeful statului a precizat că s-a discutat şi despre „cooperarea româno-britanică pentru o viitoare continuare a programului de modernizare a celor două fregate achiziţionate de România din Marea Britanie”. Una dintre ele este fregata „Regele Ferdinand”, trimisă în Marea  Mediterană pentru impunerea embargoului asupra Libiei.

Cameron: ”România și Marea Britanie sunt parteneri naturali”

La rândul său, premierul britanic a declarat că vizita lui Traian Băsescu reprezintă o „dovadă a parteneriatului strategic şi solid dintre cele două ţări” şi că „România şi Marea Britanie sunt parteneri naturali|”.

Premierul britanic a adăugat că România şi Marea Britanie vor colabora pentru promovarea creşterii economice în UE prin crearea de locuri de muncă. „În UE, România şi Marea Britanie vor lucra împreună pentru a încuraja procesul de finalizare a pieţei unice de servicii, economie digitală, energie şi alte sectoare”, a spus Cameron.

Al doilea punct subliniat de premierul britanic a fost cel referitor la sprijinirea integrării în UE a ţărilor din Balcanii de vest, Moldova şi Turcia.

Preşedintele României a început astăzi o vizită în Regatul Unit al Marii Britanii şi Iralndei de Nord.

Potrivit ambasadorului Marii Britanii în România, Martin Harris, şefului statului român va încuraja investiţiile britanice în Romania, în special în domeniul infrastructurii cibernetice. 

„Ştiu că o mare companie britanică de telecomunicaţii are intenţia să investească peste 500 de milioane de euro pentru a lărgi reţeaua de mobil-internet în regiunile rurale”, a declarat Harris într-un interviu pentru TVR.

Restricţiile pentru muncitorii români, subiect delicat 

Întrebat ce se întamplă cu restricţiile pe piaţa muncii din Marea Britanie, ambasadorul a răspuns: „Restricţiile durează până la sfârşitul anului, apoi situaţia va fi analizată”. 

În programul vizitei lui Traian Băsescu se mai află astăzi o întrevedere cu speakerul Camerei Comunelor, John Bercow. 

De asemenea, Traian Băsescu va susţine o alocuţiune la prestigioasa universitate „London School of Economics and Political Science”. 

Mâine, preşedintele Băsescu va participa la o masă rotundă cu oamenii de afaceri din City-ul londonez, unde va susţine o prelegere, apoi va avea o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Marea Britanie. 

Anul trecut, România a marcat 130 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice cu Londra. Preşedintele Băsescu a mai fost în vizită la Londra în octombrie 2005, în timpul primului său mandat la Cotroceni.

Autor: Florin Ciornei

Data publicării: 6 Iunie 2001 

Sursa:

http://www.evz.ro/detalii/stiri/basescu-primit-pe-premierul-cameron-in-downing-street-10-932777.html

În viziunea USL pentru Educaţie: Laserul Educaţional…

6 iunie 2011 3 comentarii

Oricât m-aş chinui, nu pot să nu revin asupra unui aliniat din articolul: ” Viziunea pentru Educaţie, varianta USL” apărut pe siteul Jurnalul.ro (http://www.jurnalul.ro/ )  la data de 4 Iunie 2011, despre care am mai vorbit. Articolul conţine un aliniat:

„Uniunea Social Liberală mai propune asumarea cu prioritate de către Uniune şi Guvernul României a proiectului de construire a celui  mai puternic laser din lume (Extreme Light Infrastructure).”

Sursa: http://www.jurnalul.ro/stiri/politica/viziunea-pentru-educatie-varianta-usl-580340.html

Da, e vorba de un punct din viziunea USL pentru educaţie. 

Absolut haios…

Păi dacă într-o … viziune pentru educaţie (care trebuie să fie mai generală decât un program, nici nu mai spun de un complex de măsuri generat de progam), am şi eu câteva propuneri de chestii care să devină puncte esenţiale în viziunea asta.

 Cred că învăţâmântul românesc va ieşi din marasm dacă vor deveni prioritare următoarele proiecte:

– o păpuşă gonflabilă care să o semene cu Anna Bitchall care să îi aline singurătatea cosmonautului lui Geoană,

– o basculă care uriaşă care să umple gaura neagră care a apărut, după cum spunea o gagică ţiitoare de microfon de la Antena 1, 2 sau 3, a apărut acum 30 de ani şi care e situată la 50 de miloane de ani lumină de noi,

– un Becalimetru de mare fineţe care să măsoare cantitatea de prostie din capul celor care au conceput această viziune şi a  autorului articolului la care m-am referit,

– un cântar computerizat care să arate care e cantitatea maximă de rahat pe care unpolitician sau un jurnalist o poate mânca în unitatea de timp, fără a-l face să se îngraşe iremediabil.

Aştept noi propuneri de puncte de băgat în viziunea pentru educaţie a USL…

Revenind la laser… o fi oare vorba de un laser de foarte mare putere  cu care cei doi măscărici, Antonel şi Pontănel să atace Cotroceniul? 😀

 

 

Comunismul în Republica Moldova e o boală incurabilă?

6 iunie 2011 2 comentarii

Conform portalului  Unimedia MD :

Comisia Electorală Centrală anunță că are în prezent procesate 43,33% din numărul total de voturi/procese verbale (inclusiv suburbiile) pentru tot mun. Chișinău. Potrivit rezultatelor de azi, 6 iunie, la ora 11.00, Igor Dodon ar acumula – 51,59%, Dorin Chirtoacă – 43,89%.
„Vă îndemn la calm și răbdare. Nicio secundă CEC nu va reține datele. Trebuie să ținem cont că muncesc oameni, dar ei au nevoie de o pauză, pentru a oferi o calitate informațiilor.

Da, biroul electoral Chișinău a reușit să proceseze mai multe informații, dar ele nu au ajuns încă în sistemul CEC. Noi nu comentăm informațiile despre 99% deoarece nu sunt informații oficiale din procese verbale. Vom face comentarii ulterioare când vom primi date noi de la biroul electoral Chișinău”, a anunțat în urmă cu puțin timp președintele CEC, Iurie Ciocan.

UNIMEDIA amintește că potrivit datelor biroului electoral Chișinău difuzate la ora 05.00 dimineața, au fost procesate circa 99% la sută din procesele verbale din Chișinău (fără suburbii). Potrivit statisticilor, Igor Dodon ar acumula 52%. 

Sursa: http://unimedia.md/?mod=news&id=34804

Acelaşi portal moldovean de ştiri de spune şi că:

Candidatul PCRM anunță într-o declarație de presă remisă în urmă cu puțin timp că în acest moment se falsifică alegerile locale.

„Sunt uimit că până în prezent CEC nu a prezentat datele finale ale scrutinului, oferindu-ne temei pentru tot felul de suspiciuni privind corecta numărare şi înregistrare a cifrelor electorale. Având în vedere mai mulţi factori, cum ar fi: – datele un exit-poll de-a dreptul aberant, cu efecte de manipulare psihologică; – tentativele de falsificări şi fraude înregistrate în timpul votării; – nişte numărări paralele efectuate de nişte ong-uri cu imparţialitate discutabilă; – forfota isterică în tabăra liberalilor; – lipsa unor semnale clare şi ferme din partea lucrătorilor CEC-ului; – întârzierea prezentării cifrelor finale – toate acestea dau de bănuit despre existenţa unei conjuraţii ce are drept scop falsificarea sistemică a alegerilor din municipiul Chişinău”, spune candidatul PCRM în declarația sa de presă.

Dodon spune că nu se va lăsa și că PCRM nu va permite „să i se fure victoria în aceste alegeri”. „Oamenii au dorit să pună punct acestei campanii în turul I şi foarte mulţi sunt gata să protesteze împotriva falsificării alegerilor”, menționează candidatul comunist. 

De cealaltă parte, președintele Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, spune în replică că după pauza de la 06.00 datele au început să fie procesate la ora 14.00. „Apropo, aici la CEC sunt prezenți și observatorii PCRM care văd cum decurge procesul. Mai mult ca atât, legea ne oferă 5 zile pentru totalizare. Noi acționăm în limita legii. Pentru orașul Chișinău, fără suburbii, cred că vom avea rezultatele în câteva ore”, a opinat președintele CEC. 

Igor Dodon a cerut în adresarea sa prezentarea cât mai operativă a datelor finale. „Cerem, pentru cel puţin această etapă, maximă corectitudine, ca să fie excluse falsurile care încă mai pot fi excluse din cadrul acestui scrutin”, conchide acesta.

Sursa: http://unimedia.md/?mod=news&id=34819

Acest al doilea articol îmi pare a releva ceva interesant. Igor Dodon este reprezentantul unui partid comunistoid. Da, comunistoid, deoarece nu poate fi vorba de un partid Comunist de vreme ce familia lui  Voronin, emblema PCRM,  se ocopă de afaceri în cel mai sălbatic mod capitalist. Faptul că se plângea că urmează ca alegerile să fie fraudate denotă un lucru straniu. Dodon ştie că partidul său este în scădere de simpatie în interiorul Republicii Moldova.

Pe mine mă miră un fapt. La două decenii după ce comunismul s-a duvedit falimentar în Europa şi fosta URSS mai există atât de mulţi susţinători ai PCRM. Cred că este vorba de o lipsă crasă de informaţii.

Această lipsă de informaţii care să ajungă nealterate în Moldova profundă, probabil,  face ca nostalgiile după fosta URSS să fie mai vii decât oricând. 

Ce nu înţeleg acei oameni, probabil este faptul că drumul înapoi, spre o reintegrare în URSS nu mai există deoarece URSS nu mai există. Nemaiexistând URSS nu mai există nici relaţiile economice din perioada sovietică, Rusia însă-şi nemafiind comunistă.

Pentru Republica Moldova există câteva alternative. Mai precis trei.

Prima, menţinerea într-o zonă geopolitică gri. Asta înseamnă continuarea apartenenţei la CSI, struţocămila menită să perpetueze aberaţia istorică numită URSS, de fapt controlul Rusiei asupra unor ţări care şi-au declarat  independenţa la prăbuşirea Rusiei.

Asta înseamnă menţinerea Moldovei la statutul de vasal al Rusiei, ţară în care problema Transnisteană se va menţine pentru ca Moscova să poată menţine acolo trupe de ocupaţie, un nivel de trai de departe, cel mai scăzut din Europa o economie care nu poate trăi pe propriile picioare.

A doua cale ar fi încercarea Moldovei de a deveni un fel de Elveţie, lucru despre care se şi vorbea cu ani în urmă. Soluţia mi se pare a fi o glumă proastă.

Dacă moldovenii nu sunt cea mai masochistă populaţie de pe planeta aceasta, simţinduse fericiţi să fie o ţară cu statut de fâşie de nisip la frontiera dintre o Europă unită, o Rusie cu tendinţe imperialiste şi o Ucraină mult mai arogantă decât ar fi normal, ea însăşi permiţând flotei ruse să  deţină baze în apele teritoriale, astfel să fie controlată militar de mostrul răsăritean, Moldova au o singură cale de urmat: Spre Europa.

Oricât de mult s-ar da unii moldoveni proeuropeni, plângându-se că nu-i vrea Europa, vine pentru că  sunt ţişi vor fi ţinuţi la intrarea în antecamera UE le aparţine. Europa nu va aceepta niciodată o ţară care este membră a CSI. 

Iar tendinţe de ieşire din această zisă comunitate de state independente, unde independenţa se poate manifesta într-un singur fel: lustruirea cizmei ruse, fostă  sovietică, cizmă ce îi zdrobeşte grumazul nepermiţându-i să se dezvolte ci doar să trăiască într-un fel de semicomă. 

Unde e vina moldoveanului de rând? La vot. Atâta timp cât este votat PCRM într-un asemenea hal, Moldova va râmâne ţara cu nivelul de trai cel mai scăzut din Europa.

Mi-am amintit două lucruri pe care le-am văzut cu ceva vreme în urmă.

Primul, fostul preşedinte, Voronin era într-un sat şi spunea că a adus un tractor adus de prin Belarus pe care îl dă comunităţii locale. Al doilea, în alt sat, acelaşi fost preşedinte, era  la inaugurarea unei fântâni. 

E drept, probabil atât tractorul cât şi fântâna erau bune, ambele erau vopsite frumos.

Dar mă întreb: oare acel tractor era mai bun decât tractoare care să le aparţină unor persoane private, sau acea fântână era mai bună decât o reţea care să ducă apa în casele oamenilor ca să îşi permită să facă de exemplu o baie civilizată?

Greşala e că acea fântână era comparată probabil cu fântâna dărăpănată care fusese până atunci şi nu cu o reşea de aducţiune de apă.

E adevărat că pentru a se face pasul spre europa înseamnă suferinţă pentru o perioadă, suferină necesară pentru transformarea ţării… 

Pentru orice boală grea, medicamentele sunt amare, dar nesuferiund neplăcerea amară a medicamentului, mai repede sau mai târziu, alternativa e sigură. Moartea …

Vor veni şi alte alegeri… atunci moldovenii vor putea opta: ori moartea, ori tratamentul, amar ce-i drept, dar care la final duce la însănătoşire.

%d blogeri au apreciat: