Prima pagină > Presă > Vrei să fi vedetă? Sinucide-te estetic şi spectaculos şi în prime-time

Vrei să fi vedetă? Sinucide-te estetic şi spectaculos şi în prime-time

„Vrei să fi vedetă? Sinucide-te estetic şi spectaculos şi în prime-time” pare a suna noul îndemn sub care televiziuni ca cele aparţinând trusurilor Intact şi Realitatea Media si nu numai. Poate e şi un mod de a intra într-unul sau altul din partidele de opoziţie …

Cu câteva zile în urmă, Asociaţia Profesioniştilor de Televiziune din România, o tumă de imbecili autodenumiţi „profesionişti” şi-au dat iar măsura valorii…

E vorba de gestul unor jeguri umane de a premia alte jeguri umane, autodenumite tot „profesionişti”, care prestează în madia românească. Nici măcar o menţiune despre alte trusturi media, ca de exemplu Naţional Media sau Media PRO.

De-a lungul timpului au fost premiaţi păduchi mediatici ca Mircea Badea sau penalul Dan Diaconescu, aşa cum acum au fost premiate lepădături ca handicapatul Victor Ciutacu, Dana Grecu, Radu Tudor, Oana Stancu, Adrian Ursu, etc. Premiile s-au îndreptat spre TVR şi Intact (unul din zona de divertisment, la categoria Reality Show, mergând spre Prima tv).

Culmea împuţiciunii acestor „profesionişti” a fost premierea lui Mihai Gâdea, şeful Antenei3. Acesta nu doar că nu trebuia premiat ci alungat din media sau chiar arestat.

De ce? Pentru că, de multe ori, cu agresivitate pur şi simplu îndemna la dezordini sociale, arunca tot felul de acuze celor ce îi erau indicaţi de şefii lui şi pentru încălcarea flagrantă a Legii Audiovizualului, legea care ar trebui stabilească jaloanele între care să se desfăşoare activitatea jurnalistică.

Îşi mai aminteşte cineva că din cauza unei singure afirmaţii a lui Ion Cristoiu în emisiunea „Profesioniştii”  doamna Eugenia Vodă, realizatoarea emisiunii, a fost avertizată de CNA deoarece „nu a asigurat echilibrul în ceea ce priveşte afirmaţiile”? Ba …

Ei bine, spun că este vorba de culma împuţiciunii deoarece Gâdea a fost premiat pentru că l-a adus în atenţie pe imbecilul ăla, Sobaru, care s-a aruncat în Parlement de la balcon în capul liberalilor (din păcate nu a nimerit niciunul, astfel pentru gestul lui trebuia să i se facă statuie deoarece făcea un bine ţării).

L-a chemat atunci, l-a „frecat” de nu mai ştia individul cum să se facă folositor, deoarece i se promisese un angajament la Intact. Din câte ştiu, acum, Sobaru este angajatul Intact.

În emisiune, Sobaru a scăpat porumbelul. La insistenţa lui Gâdea de a scoate ceva folositor de la imbecil (deja Gâdea era iritat, tonul său fiind binişor răstit, ceea ce lui nu prea îi e caracteristic), omul zice că a fost împuns spre a face saltul de la balcon pentru că nu masi putea da şpaga ce i se cerea. Am văzut asta acum câteva zile când s-a dat o înregistrare din care erau scoase mai multe fragmente. Deci protesta practic împotriva medicilor care cereau şpagă, medici care nu cu multă vreme în urmă protestau împotriva reducerilor de personal şi a scăderii veniturilor din cauza măsurilor de austeritate. Deci, omul, lucrând într-o televiziune era capabil să înţeleagă  spectaculozitatea gestului său de a sări de la balcon în timpul discursului Premierului, dar nu era capabil să comită o înregistrare care să dovedească faptul că medicii i-au cerut şpagă. Sau poate o fi făcut-o, dar nu a dat-o publicitoţii, deoarece aunci arunca anatema asupra medicului şi nu lovea în Guvern.

În aceeaşi emisiune rulau la nesfârşit pe plasma din fundal imaginile care îl arată pe Boc la tribună vorbind şi femeile de serviciu care curăţau de sânge locul de parcă încercau să şteargă urmele unei crime.

Atenţie, emisiunea respectivă, în loc să amintească măcar o chestie de bunsimţ şi anume că prin gestul său, dacă Sobaru murea, copilul său, nevinovat şi bolnav, rămânea fără sprijinul principal, poate ar fi fost chiar, practic, comandat la moarte.

Care a fost urmarea emisiunii lui Gâdea?

Deşi foarte multă lumea s-a a oripilat nu doar de gestul lui Sobaru cât de faptul că era prezentat ca un fel de erou, televiziunile slugarnice stăpânilor lor, încercau să-i aşeze lui Sobaru pe frunte cununa cu lauri şi să-l arate ca exemplu de urmat. Au bocit cu aceeaşi falsitate evidentă şi prost jucată cum boceau înainte de iarna trecută când spuneau cum vor muri pensionarii şi bugetarii de foame şi de frig, sub boceala lor zbenguindu-se acelaşi entuziasm cu care ne vorbeau de marile fâsuri sindicaliste numite de fiecare dată „cel mai mare miting”, pentru ca, după ce se consuma întâmplarea să rămână cu buzele umflate şi să se mire cun de românii stau acasă şi nu se duc să protesteze.

A fost premiat Gâdea pentru o emisiune care, din fericire, a avut un rating de sub 2% ? Straniu rău de tot…

Zic „din fericire” pentru un motiv foarte simplu. Deşi ratingul mic spre inexistent, unii mai slabi de înger au reacţionat. Dar nu în sensul în care a dorit gâdea să îndrepte reacţia.

Lumea s-a apucat de gesturi definitive.

În Târgu Jiu, adolescenţii au început un adevărat regal de înecuri cu ghiozdanul îngreunat de pietre. Ştirile despre respectivele gesturi au ajuns pe ecranele televiziunilor săltându-le puţin ratingurile, elevii ajungând în mormânt. „Profesioniştii” din televiziuni au făcut un piculeţ de rating, la leafă probabil au mai primit bani de o ciorbă de burtă în plus. Corigenţele tinerilor puteau fi corectate, din moarte însă tinerii nu se vor mai întoarce… Asta nu contează pentru cei de teapa jegurilor de tipul lui Gâdea sau a celor care l-au premiat.

Un alt asemenea gest, doar că, soldat cu  slavarea sinucigaşului, a fost când unu Neculai Sanciu (28 de ani), s-a căţărat pe un stâlp şi a ameninţat că se aruncă în gol. Ba şi-a mai şi pus un ştreang de gât. (Probabil pentru a fi sigur că dacă nu moare zdrobindi-se de asfalt să moară spnzurat, barem să ştie o treabă). Avea nemulţumiri legate de dificultăţile traiului în Bucureşti. A stat la sus pe stâlp  şase ore, timp în care, pentru a-şi îndulci amarul, a cerut în mai multe rânduri apă şi ciocolată. Neculai mai exersase şi cu alte ocazii ameninţarea cu sinuciderea. De data asta, înainte de a urca pe stâlp, şi-a făcut curaj cu câteva pahare de alcool. Să fie protestul mai convingător… El mai încercase să se sinucidă confrom celor spuse la ştiri, pentru că fusese dat afară din serviciu cu apă tare (Apă tare – denuirea pupulară acid azotic sau acid nitric,  formula chimică este HNOîn stare pură sau în concentraţie mare fiind un extrem de puternic oxidant). De asemenea medicii spun că omul are grave probleme psihice. Nici asta nu a fost scoasă în evidenţă. De vină era Guvernul.

La 8 Iunie, 2011, pofta de sânge şi de încă puţin rating a “profesioniştilor” mediatici care stau toată ziua pe ecranele televizoarelor ca abţibildurile au avu ocazia iar să îşi frece fericiţi labele. Un pensionar militar, Petre Murjan, s-a stropit cu benzină şi şi-a dat foc.

Evident că motivul pentru care încă Murjan nu a dat ortul popii este că nu s-a stropit cum se stropeşte omul când vrea să moară cu doar aşa, mai mult simbolic, pe mâini şi pe picioare pentru ca SMURD-ul, chemat la 211,  să poată veni pentru a putea şi el să se ducă la televiziune ca să devină “cineva”. Televiziunile îşi plătesc binişor “invitaţii”.  Poate va ajunge şi el oarece analist în toate şi nimic. Cam ca madam Ţâţoiu care se consideră mare specialistă în tot ce mişcă, de la economie, la politica externă, de la războiul din libia şi Egipt unde expunea adevărate teorii, la psiohologia micuţei Irina în ping-pong-uldintre Viri şi Moni…

Murjan era supărat pe tot,  pe sistem, pe regim, pe viaţă. El  consideră că obiceiurile balcanoide  ale unui funcţionar  al statului trebuie pedepsite cu o sinucidere spectaculoasă  chiar sub zidurile Cotrocenilor.

Televiziunile, în special Antena3,  au făcut ce era de aşteptat: au bocit iar suferinţa acestor oameni care şi-au pierdut orice speranţă. Deşi spuneau repetat  că nu sfătuiesc pe nimeni  să urmeze exemplul maiorului … înfocat şi pe cel al stălpnicului cocoţator, “profesioniştii” abţibilde media trăiau adevărate orgasme de bucurie cum doar Dana Grecu, vaca nebună a lui Felix când presta în Piaţa Victoriei când spera că la mitingul pinguinilor va veni totuşi cineva care să mai injure Guvernul cum face ea zilnic, motiv să fie premiată “profesionişti” colegii ei. Gesturile sinucigaşilor nebuni sau căzuţi în depresie de prestaţiile mediatice a tot felul de mercenary în stare să spună orice de dragul câştigurilor (nedeclarate) pe care li le oferă stăpânii lor.

Oare în aceste jeguri mediatice, odată cu întregimentarea în slujba unor a dispărut orice umă de omenie? Să impingi oamenii mai labile psihic spre gesture extreme mi se pare, fără teama de a exagera, un gest similar cu crima.

De la Sobaru încoace pare a se profila un nou tip de sinucigaş: Sinucigaşul de prime-time. Nişte exhibiţionişti labile psihic, exhibiţionişti care la gândul că poate, cumva nu vor muri şi vor putea mai târziu să culeagă laurii de erou…

Revenind la maiorul Morjan, cred că trebuie spus că, întrebat fiind cum se explică gestul său, declară că este nemultumit ca i s-a taiat pensia şi i s-a cerut mita pentru a scapa de reducere.

Purtatorul de cuvant al Ministerului Apararii, Tiberiu Fratila, a intervenit la Realitatea TV, in cazul maiorului, sustinand ca personalul de la centrul militar nu i-a cerut spaga omului.
„Resping total acuzatiile pe care le aduce personalului de la centrul militar Sector 3. Ma bazez pe acte si documente. Angajatii isi rezerva dreptul sa-l actioneze in instanta, toate acuzatiile aduse sunt false si calomnioase, a facut o contestatie la care a primit raspuns, a contestat faptul ca nu a fost pus in plata la 1 septembrie”, a declarat Tiberiu Fratila.Tare m-aş mira ca Murjan să poată proba cerera de şpagă.

Omul a trimis Ministrului Apărării un memoriu în acest sens în ianuarie, dar nu a primit nici un raspuns. De asemenea, spune el, gestul da a-şi da foc, este unul individual si nu l-a fortat nimeni sa faca acest lucru. De parcă dacă cineva i-ar si sugerat asta sau dacă ideea i-a venit văzând asta la emisiunea premiatului Gâdea ar fi spus.

„Da, mi s-a cerut mita, la Centrul Militar al sectorului 3, m-am adresat ministrului Apararii Nationale, cu data de 1 sept 2010, iar domnului Traian Basescu in data de 17 ianuarie 2011 si 3 februarie 2011. Nu am primit nici un raspuns pana acum”, a declarat Murjan, la Antena3.

Omul a mai spus ca este pensionar militar si membru al sindicatului pensionarilor. „Dar pentru ca nu am dat mita 2.000 de euro, ca nu m-am angrenat in acest sistem, ar fi trebuit sa primesc pensie cu data de 1 septembrie 2010, dar primesc cu data de 1 noiembrie 2010.”

Absolut fantastic… a vrut să se sinucidă pentru că urma să primească pensia în noiembrie şi nu în septembrie. Păi, individul e absolut cretin… Din câte ştiu alţii aşteaptă mult mai mult de două luni. Cinevazicea chiar că îi place chestia asta deoarece oricum va primi banii retrocativ.

”Mai mult ca sigur, in cazul hârtiilor mele, domnul Basescu a spus să nu se respecte legea şi sa-mi fie tăiată pensia, din considerente pe care numai el le ştie”, a mai declarat Murjan.

O astfel de declaraţie mi se pare de domeniul S.F. sau a unor veterani de la un sanatoriu de boli care încep cu “psi”.  Îl şi văd pe Băsescu stand la birou şi spunând ca lui Murjan personal să-i fie tăiată pensia.

Intrebat de ce a recurs la acest gest extrem, barbatul a spus ca a vrut sa protesteze intr-un fel. „Trebuia sa protestez si eu, poate ne vom trezi odata. Sunt niste drepturi ale mele. A fost un protest al meu individual, nu m-a fortat nimeni”, a subliniat Murjan.

Totodata, acesta a cerut sa precizeze ca, „Din 1989 si pana acum, zi de zi, ceas de ceas, asteptam si noi sa vina mai bine pentru noi, pentru noi romanii. Nu intelegem celelalte aspecte care tin de demnitatea omului, de respectarea legilor intaranoastra, de democratia aceasta pe care o tot asteptam sa vina si la noi, democratie in adevaratul sens al cuvantului, nu asa cum ne-o dau altii. Orice lucru are o limita, o culme a disperarii”.

„Gandul meu e de mai mult. Trebuie sa imi exprim si eu un protest. Daca mai avem ce manca, e bine. Nu trebuie sa ne multumim cu putin, trebuie sa luptam”, a declarat prin telefon de pe patul de spital Petre Murjan.

Aşa ca fapt divers, cred că mai trebuie precizat un fapt. Nu ştiu ce relevanţă are.

Ştiu că în armată, la trecerea în rezervă, militarii sunt înaintaţi cu un grad. Deci, probabil, Murjan a devenit maior doar în momentul pensionării, ultimul lui grad militar, ca militar active fiind  cel de căpitan. Pentru cei nefamiliarizaţi, gradul de căpitan este cel mai mare grad al unui ofiţer inferior, cel de maior, cel mai mic grad al unui ofiţer superior.

În altă ordine de idei, din câte am înţeles, vecimea lui Murjan este de 15 ani. Deci vechime  incompletă, fapt pe care evident unele televiziuni îl trec sub tăcere când se miră de ce unele pensii sunt tăiate.

În acest sens, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărarii, Tiberiu Fratila a explicat în aceeaşi emisiune a Realităţii TV că Petru Murjan a lucrat in 1976-1988, când a fost trecut în rezervă la cerere cu gradul de căpitan, făra drept de pensie „pentru ca la 36 de ani nu se dadea pensie pe vremea comunismului”. Ulterior, la 55 de ani, bărbatul s-a prezentat la centrul militar pentru a primi pensie de stat. Purtătorul de cuvant sustine ca omul şi-a primit pensia, motiv pentru care nu poate acuza angajaţii de la centrul militar ca nu şi-au făcut treaba.

Revenind puţin la televiziunile care de dragul ratingului sau al slujiri stăpânilor lor lăsând deoparte omenia şi deontologia profesională care lansează în prime-time mesaje subliminale ce împing oamenii labili psihic spre  gesturi extreme, fără a pune măcar bulina pentru protecţia minorilor, oare nu ar trebui ca acestea să fie considerate că au încălcat legea şi să suporte consecinţe?
Cei de la televiziunile unde se comit cele mai grave şi ordinare încălcări ale legii Audiovizualului se prevalează de Articolul 30 “Libertatea de exprimare” din Consituţia României în vigoare, aliniatele (1), (2), (3), (4).

  •  (1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
  • (2) Cenzura de orice fel este interzisă.
  • (3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii.
  • (4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.
  • (5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a face publică sursa finanţării. (hehehe … 😀 … deci ar trebui să ni se spună şi de unde sunt banii cu care sunt plătiţii nişte invitaţi de teapa lui Tatoiu sau Ciuvică)

Evident că aliniatele (6), (7), (8), ale aceluiaşi articol, sunt trecute cu vederea:

  • (6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
  • (7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum si manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
  • (8) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege.

Concluzia? Dacă acele televiziuni nu pot fi suprimate, foarte bine, să li se interzică celor care comit emisiuni care încalcă legea. De asemenea, aşa zisa Asociaţie a Profesioniştilor de Televiziune din România să fie scoasă în afara legii ca find o organizaţie ilegală care premiază jurnaliştii care comit ilegalităţi, fapt asimilabil favorizării infractorului care a împins la sinucidere una sau mai multe persoane.

Alte citate din Constituţie: 

ARTICOLUL 1

 (5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. (deci nu este acceptabilă aplicarea legilor după cum dictează interesul fiecăruia)

ARTICOLUL 22

 (2) Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant. (ce e mai degradant decât să fii nonstop calomniat de nişte televiziuni deoarece nu le placi  d.p.v. politic stăpânilor lor ? )

  1. Lulu
    10 iunie 2011 la 21:23

    Valeu, da’ ce cu foc le-o mai zisesi! 🙂 Na, ca te-ai racorit! Ne-ai racorit, hehehe! N-o uit si pe individa aia cu greava, ce ne-a isterizat atata amar de vreme…si acum e vedeta tv…..nu este saptamana fara ea pe la Antene, la RTV….. Niste farseuri! 😦

  2. 10 iunie 2011 la 23:22

    Ei, aşa, un pic…
    E rezumatul altor două texte, dar am zis că nu merge pentru că erau foarte lungi şi serialele nu-mi pare că sunt apreciate… Când scriai tu asta, eu mă documentam despre păcăliciul de Robert Negoiţă. Ştiai că în clasa a noua a lăsat dracului şcoala şi s-a dus la sârbi să facă bani… ? Ghici cum se făceau bani în Iugoslavia imediat după 90 … 😀
    https://romanicablues.wordpress.com/2011/06/10/phii-da-ce-i-mai-crescu-picioru-lui-robert-negoita/
    Chiar şi dacă citeşti, tot n-o să afli din articol, dar îţi spun eu aci. Se numeşte bişniţă… 😀
    Acolo îi poţi vedea declaraţia de avere…17 pagini în fotocopie… de m-am plictisit până le-am încărcat.. 😀

  3. Gheorghe Paraschiv
    11 iunie 2011 la 18:58

    Nu Sobaru este un imbecil si nici acel batran Morjan, ci tu esti un imbecil si nu unul obisnuit ci cel mai mare imbecil din lume. Nu numai atat dar si dement, daca poti arunca cu insulte abjecte pe oameni normale dar net superiori ca cei de la Antena. Tu esti un paduche , pe care nu-l baga nimeni in seama si face explozie din cauza asta . Ai umplut cu niste comentarii basinoase un spatiu care putea fi folosit de altcineva mai rational, tu trebuie sa scrii pe hartie igienica si sa te stergi cu ea la gura care -ti tine loc de cur !!!
    BOULEEEEEEEEEEEEEEEEEE !!!!

    • 11 iunie 2011 la 20:46

      Ce pot să zic Ghiţă după o asemenea tiradă? Că din păcate porţi ca pseudonim, fără să fii pedepsit, numele unui erou?

      Sau că dacă îi consiseri pe ăia deştepţi ar fi cazul să le urmezi exemplul? Poate ţie îţi iese şi orice cretin mort înseamnă un câştig pentru ţara asta…
      Sobaru e deştept? De ce? Pentru că s-a nenorocit şi acum nu îi va putea asigura fiului său sprijinul de care are nevoie? Murjan e deştept? De ce?
      Pentru că pentru două luni de întârziere la mărirea pensiei şi-a dat foc la nădragi? Sau pentru că are pretenţia să i se dea o pensie de ofiţer superor când el însuşi era căpitan în momentul pensionării? Ori că e nemulţumit că nu i se dă o pensie complet pentru cei 15 ani de serviciu militar, ani pentru care Ceauşescu (a plecat din armată în 1988) nu i-a dat nici un fel de pensie deoarece se considera că la 39 de ani e cam de vreme să ai pretenţia de pensie. Pentru invective, te bag în mă-ta de cretin.

      Zici: „…daca poti arunca cu insulte abjecte pe oameni normale dar net superiori ca cei de la Antena….”… Bravo… te-au clasificat singur: Doar jigodiile pot admira alte jigodii.
      De asemenea zici: „Tu esti un paduche , pe care nu-l baga nimeni in seama si face explozie din cauza asta .” … hehehe, văz că tu m-ai băgat în seamă. Deci te consideri un nimeni? OK, nu te contrazic…. aşa.s eu, băiat bun…

      P.S. Avertisment: Orice noua postare ireverenţioasă pe acest blog din partea ta mă va obliga să te marchez cu SPAM şi să fac report la administratorii platformei WordPress pentru ca de la IP-ul şi adresa ta yahoo să nu se mai poată posta pe acestă platformă… Credeam că în Constanţa există oameni serioşi…

      P.P.S. Zicea Einstein că există două lucruri infinite, Universul şi prostia umană. Asupra primului însă preciza că nu e tocmai sigur. Când văd ce ai scris, nu am cum să nu-i dau dreptate….

  4. fu
    28 iunie 2011 la 21:36

    esti un ignorant…. dar ne bucuram de libertatea de exprimare, nu-i asa? dar tot un ignorant ramai:)

    • 28 iunie 2011 la 22:15

      Ignorant… aha… ţîţîţî …
      Cred că într-un fel ai dreptate, am început să ignor toţi mâncătoreii de căcat care apar pe la Intact sau Realitatea Media… Mă enervează jigodismul …
      De obicei îi ignor şi pe cei care scriu fără majuscule, nu pentru că am oarece mare simpatie faţă de majuscule ci pentru că am mari probleme cu a mă coborî la mintea lor. Cea mai celebră persoană pe care o ştiu şi scrie fără majuscule e Liviu Mihaiu …

  5. alx
    2 iulie 2011 la 2:56

    Esti nebun,ca-i judeci pe oamenii aia asa fara sa-i cunosti…ai habar prin ce drame au trecut?ai o vaga idee despre cati batrani nu isi mai cumpara mancare pentru a plati intretinerea,sau medicamentele?cati parinti nu-si mai trimit copii la scoala pentru ca nu isi permit?cata saracie si durere e in tara asta secatuita de o haita de hiene portocalii?cat de greu gasesti de munca,cat de greu e de la o luna la alta,cata umilinta si frustrare pentru pensionari,profesori,doctori…si..tu ataci antena 3,niste oameni exceptionali si de valoare,cu scoala,care arata realitatea si viata de zi cu zi asa cum e…ca sa ce?aperi un presedinte chior,betiv si cu mari probleme la cap…o cata de om…o diva de cotroceni care vesnic se vrea in lumina reflectoarelor indiferent de ce trebuie sa faca sau sa spuna pentru a sa mentine acolo.un presedinte care-si vede tara ca pe o barca..poate una din cele de le-a vandut din flota noastra…care rade a prost si taraste in mocirla numele unui rege doar pentru a se pozitiona in prim planul unui nou scandal…e patetic,se contrazice singur..etc,etc,si tu il aperi,atacand un post care-l arata asa cum este…atunci si tu esti tot un patetic disperat dupa atentie..o sluga basista…ai carnet pdl?

    • 2 iulie 2011 la 16:11

      Da, nu am cunoştinţe atât de …elevate… dar pot să înţeleg că dacă sobaru a făcut ce a făcut singura chestie sigură este că acum, pentru o perioadă cât lumea încă mai ţine minte momentul lui de glorie primeşte de la Felix, care l-a angajat câţiva arginţi în plus (Înainte câştiga în jur de 125 de milioane de la TVR. Saltul lui îîn gol l-a distrus. După ce lumea va uita de el, veniturile sale se vor reduce deoarecenu mai poazte să îşi execute meseria cum trebuie. Pe de altă parte, dacă murea, poate familia sa primea un ajutor de la te miri cine apoi … gata. Ştii care a fost motivaţia gestului pe care a spus-o imediat după ce s-a trezit? Că nu mai putea plăti la doctor şpaga ce i se cerea.
      Eu îţi recomand ceva. Dacă tot îi admiri, de ce nu faci şi tu la fel. Ai face bine multora, şi ţie personal deoarece astfel scapi de frustrări, şi familiei că nu mai trebuie să te suporte… chiar şi ţării, tot de spune că a scăzut îngrijorător media IQ-ului.

      P.S. Faptul că preiei pe nemestecate tot ce vezi la Antene … deh, nu e vina ta… fiecare cât îl duce capul…

      P.P.S. Aceasta e ultima postare a ta în cazul în care vei continua cu exprimarea ireverenţioasă. Ştii de ce? Pentru că aşa vrea muşchiul meu… Aici regulile le fac eu. În ceea ce te priveşte, libertatea de exprimare înseamnă: „Eşti liber să fii de acord cu mine”. Doar pemtru tine şi pentru ceilalţi care mişună la SPAM (În caz că ştii ce e aia). Legat de ID-ul tău cu „freedom lover” . Cred că observi că nu am scris ala cum ai scris tu, deci nu ţi-am făcut publică adresa, dar, dacă vei continua cu măgăriile te avertizez că îţi vei vedea afişate aici şi adresa Yahoo de pe care postezi, şi locul pe harta Google de unde scrii şi IP-ul. Aşa poate există unii care vor să facă … statistici. Freedom lover hehehe ….ce să zic, fiecare face în baie tot ce doreşte, bătăturile din palmă sunt problema lor.
      Ştii care e problema voastră a miticilor? Vă consideraţi deştepţi…

  6. 8 februarie 2012 la 14:19

    1) Lipsa participarii la luarea deciziilor a poporului (ci doar a lingailor), intrucat s-a distrus tot sistemul democratic de reprezentare a vointei poporului (Parlament, ori santajat, ori cumparat; vezi lingaii din UNPR; apoi, Guvernul este dictat de un bolnav mintal cu 8% in sondaje, sustinut de o adunatura de 10% si de una nelegitima de 1%);
    2) Dupa furturile din transporturi si capitala, au urmat: energia (Stolojan, Cocos, Stefan, Udrea etc), vami (sirurile de tiruri necontrolate etc), autostrazi, scurgeri din buget (nedeslusite de Curtea de Conturi), de peste tot…
    3) Desecretizarea „Rapirii jurnalistilor” si aducerea banilor inapoi statului roman (chiar daca sunt implicate si servicii straine in afacere), cat despre „Flota”, „da-o dreacu’ „…
    4) Despre servicii, sa se hotareasca, servesc un nebun [ce conduce zona devenita cea mai mare zona de trafic din rasaritul Europei] sau (macar) interesele statului roman (cu poporul, oricum, n-au nici o treaba);
    5) Daca nu a terminat datoriile electorale trecute, sa spuna, sa dea un cont, iar lingaii sa participe; astfel Rosia Montana sa aduca macar statului mai multi bani, nu 80% firmei din Barbados;
    6) Sa se incurajeze fiinta nationala distrusa de tradatori, sa fie incurajata diaspora romana sa-si ajute poporul de origine, prin programe concrete, stiintifice, economice, culturale…
    7) Sa se termine cu spaga la numirile de la toate nivelurile, spaga care a adus tara in situatia sa fie condusa de toti CRETINII !!!!!!!!! Inclusiv cu spagile (licitatiile) ce au distrus si relatiile economice internationale ale Romaniei…
    8) Sa se termine cu dirijarea arestarilor, a Justitiei, Curtii Constitutionale, DNA, ANI si cu implicarea coruptilor din aceste institutii !!!
    9) Diminuarea evaziunii fiscale si a economiei subterane, macar la 16% (ca la Nastase) sau 14% (ca la Tariceanu); in 2009 si 2010 au fost 38% !!!
    10) Eliminarea situatiei de a pierde drepturile castigate legal…

    • 8 februarie 2012 la 22:23

      Goguleee … aloo … aici nu e OTV
      1..Greșit profund. Pe această planetă, nicăieri poporul nu partisipă la procesul de luare a deciziilor în mod direct ci prin reprezentanți. Principial vorbin, avem o democrație reprezentativă și nu una participațională. Tehnic eiposibil ca între poporul să participe direcct la decizie până în faza finală. Această participare de face delegând acest drept unor persoane alese. Să zicem că se votează ceva în Parlament. Cum ar putea participa întreg poporul? Nu este posibil să se organizeze un referendum pentr fiecare chestie care se votează. după două săpotămâni țara ar falimenta. Dealtfel unele decizii implică și cunoștințe destul de aprofundate. Crezi că țața Veta de profesi babă de prin Crăcănații de deal are datele necesare pentru a se exprima în ceea ce privește alocarea de fonduri pentr cercetarea nucleară?
      Sistemul democratic nu s-a distrus deloc. Parlametul există. Membrii Parlamentului pot fi schimbați prin vot. Este singurul mod democratic. Nedemocratic este tocmai a pretine că ai dreptate pentru că nu îți convine ce au votat restul. Faptul că auzi la televizor tot felul de prostii, nu înseamnă că acela e adevărul. Bolnav mintal? Gogole, de data asta trec peste această afirmație deoarece se pare că nu înțelegi ce înseamnă asta…
      2.. Ți-aș da dreptate dacă începeai cu furturile de după 90. A o lua ca găina din vârful grămezii e sunb demnitatea mea să îț răspund. Văd că nu pomenești nume ca Năstase, Ponta, Dan Ioan Popescu, Dan Voiculescu, Dinu Patriciu .. etc …
      3..O fi trebuind desecretizată și povestea cu jurnaliștii. Faci o mare eroare însă. Știu clișeul că această secretizare s-a făcut pentru protecțiea lui Băsescu. Nțț, nu e așa. Relațiile dintre participanții la răpire sunt mai vechi. Amintește-ți cine a fost implicat. Fiica unul greu PSD. S-a ajuns și la Omar Haisam, se pare, ofițer al unor servicii secrete siriene mascat în om de afaceri. Acesta a fost membru PSD, a sponsorizat partidul cu 800.000 de dolari, a avut relații directe cu Iliescu, lua uneori masa cu el și îl însoțea în vizitele oficiale. Aceasta e cheia în care trebuie să vezi problema și vei vedea că lucrurile devin clare. De ce se insistă pentru secretizare? Pentru că o desecretizare prea timpurie poate duce la ruperea realțiilor cu țări din golf, de exemplu Siria sigur și probabil Iran-ul și Irak-ul.
      4..Aia cu nebunul ți-am zis, nu o comentez deoarece am impresia că nu te duce capul să judeci singur ci ier ca prostul afirmațiile unor lepre de ciutaci de pe la Intact. Dacă vrei să dezvoltăm asta dă-mi argumentele pentru care vorbești de nebum. Semnele după care te iei.
      5..Din câte știu eu, cei care au datorii electorale neplătite sunt PSD și PNL.Există demersuri în justiție pentru recuperarea acestor datorii. Vezi cazurile Fenechiu și patriciu. De ce crezi că a începu isteria asta cu anticipatele? Hehehe … Pentru că PNL și PSD sunt în pragul executării silite…
      6..Corect, anii de comunism au avut urmări perverse. În caz că nu știai KGB a dezvoltat în România o serie de programe în acest sens pentru că aveau nevoie de deznaționalizare și de apartenență la lumea Eropeană. Se dorea integrarea lentă dar sigură în URSS a tutruror satelor din Europade est. La noi s-a dorit de exemplu minimaliarea efectelor Școlii Ardelene, principala ”vinovată” de părtrarea românismului ardelenesc. Unul din modurile de acțiune a fost scoaterea în ilegalitate a Bisericii Greco-Catolice, cea care a făcut posibilă existența Șcololor Blajului, implicit a Școlii Ardelene. Un alt progam a cuprin întraga Românie. Acesta încerca întărirea setimentului de apartenență la o anumită zonă în detrimentul sentimentului de apartenență la românism… Sfatul me, nu te arunca în chestiuni despre care pari a nu avea habar. Ești superficial și te faci de râs.
      7..Crezi că șpaga, care e extrem de bine înrădăciată de secole, aduse pe două filiere, cea a borocrației Austro Ungare și cea adominației turcești, poate fi eliminată așa, pocnind din degete? De exemplu tu nu lași unei funcționare o ciocolată, unui osptar unui șofer de taxi ori unui frizer un mic bacșiș? Oops cuvândt de origine turcească intrat în limba română vorbită acum vreo două secole ca să definească ceva care deja atunci era foarte vechi…
      8..Asta e o mare prostie… Doamna Ridzi, Primarul Craiovei, Primarul Clujului erau în PDL. Crezi că PDL are fetișuri ca să își distrugă singur imaginea? Ți se pare normal ca un președinte de partid să se implice în mersul justiției? Probabil nu. Amintește-ți că atât Ponta cât și Năstase au făcut-o fără reticențe… PDL nu. PSD nu a permis trimiterea în judecată a lui Năstase. PSD nu a făcut asta.
      9.. Pe vremea lui Năstase a fost o evaziune de 16% și pevremea lui Tăriceanu de 14%? Oare cât de naiv poți să fii? Asta se recunoștea. În realitate, evazinea mascată mergea către 60% în vremea lui Năstase și către 45% la Tăriceanu.
      gândește-te că de exemplu mulți jurnaliști, actori, scriitori și alții erau plătiți cu un sistem numit drepturi de autor care nu se impozitau. Existau venituri sub formă de premii care de asemenea erau scoase de la impoziare. Evaziunea vea și alt aspecte. Robert Negoiță de exeplu are o datorie la stat în jur de 10 milioane de euro din taxe neplătite, Năstase e deja CONDAMNAT pentru un milion și ceva, Geoană e în tribunal pentru vreo patru miloiane care au circulat fără respectarea normelor legale, Ponta e bănuit pentru vreun milion jumate luate de la Turceni și Rovinari, Dan Diaconescu este judecat în libertate limitată (fără dreptul de a părăsi țara) pentru, șantaj, spălare de bani și evaziune fiscală. La el e vorba de câteva milioane de euro. Chiar și externalizarea propietăților spre paradisuri fiscale poartă o bună doză de evaziune … Vezi cum e cu elicopterul și cu iahturile lui DD …
      10..Aia iar e o mare prostie. Dreptul la pensie și salariu nu s-a pierdut. Mărimea acestora nu e precizată în Constituție.

      Am o mare rugăminte… nu mai scrie asemenea aberații aiurea că mă enervezi. Astea merg la OTV sau la Antena 3. Aici nu.

  7. 10 februarie 2012 la 14:02

    Se mai folosesc armele de interactiune la forta a cincea, in acest caz, cele cu aplicatii climatice ? Noi nu puteam lua decat „second hand” de la americani, aplicatiile ‘HAARP” fiind scumpe. Pe deasupra, pe langa oprirea manifestantilor, si Putin vrea sa mai vanda scump gazul. Dar cu INITIUM cum ramane ? Dar cu obligatiile FMI, gen pasapoarte biometrice etc ?

    • 10 februarie 2012 la 20:09

      Pe alea cu gorilenii nu le știi: Vezi că există un subiect cu Lorin Fortună și Dan Diaconescu.
      Vei afla între altele că, dacă îmi amintesc bine, pe 21 Decembrie cei dintre noi care suntem rasă goriliană pură vom fi mutați pe Lună. Dar nu oricum ci cu copy-paste, deoarece de fapt noi nu sunem decât un program care se desrulează întrun computer din Imperiul gorilian. cam ca un joc. Atunci vom fi trecuți într-un fel de nivel superior, pentru că, Planeta Pământ fa deveni, atenție, o stea pitică albă. Și vei mai avla de prin alte părți că deși mărâta aia de cometă Elenin a fost evaporată de Soare, tot va lovi Pământul. Nu ea efectiv ci acel meteorir pe care în remorchează (Eu nu sunt un ilminat, așa că nu mă întreba cum o cometă remorchează un meteorit). D-a-a își fac cică americanii adăposturi din beton.

      Goguleee… dacă mai scrii prostii să mor io de nu îți inlocuiesc textele cu desene animate. Am găsit toată seria cu Tom și Jerry

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: