Prima pagină > Politicăraie - Partide - Politicieni > Şeptelul PSD + Şeptelul PNL = Şeptelul USL = 0 (zero)

Şeptelul PSD + Şeptelul PNL = Şeptelul USL = 0 (zero)

Organizaţia de femei a PSD s-a hotărât să înceapă o colborare cu femei din PNL… Wow…

Rovana Plumb, matracucă şefă în OFSD  a declarat că:

„Am adoptat iniţierea constituirii USL la femei. Organizaţiile de femei din cadrul USL vor începe un program de lucru în comun, pentru că avem nevoie de unirea capacităţilor organizaţionale şi de resurse umane din toate organizaţiile de femei pentru elaborarea unui program politic privind femeile, familiile, copiii din România, program pe care să-l punem în aplicare imediat cum vom putea să ajungem la guvernare”

Fiind şi femeie şi pesedeisă mareacuca şefă a OFSD, Rovana Plumb (Hehehe parcă ai vorbi de Miţa Baston 😀 ) nu s-a putut abţine să nu spună că se pregătesc 28 de cucoane absorbante 😀 , care să absoarbă fonduri structurale europene adică.

Foarte bună precizarea deoacere dacă adunăm asta cu ultimele chestii legate de de PSD (cazuri ca Dragnea sau Rizea), înţelegem cam care ar fi ţinta şeptelului pesedist. Ce, doar masculii să se umfle la teşcherea?

Ei, dar asta nu e tot… ca femeile  care consideră că doşmanul di casă se numeşte cratiţă, în loc să se ducă să mai dea cu aspiratorul sau să mai coase opreche de chiloţi ai consortului, au mai considerat că trebuie să-şi asigure pe banii partidului vacanţa din acestă vară.

I-au spus şcoală de vară, au plasat-o la finalul lunii August laConstanţa… (ghici de ce 😀 ). Ei, dar ca să nu se plictisească în acelaşi loc şi mânate probabil de spiritual matern au considerat că trebuie să organizeze şi o tabără de pionieri, pardon, copii…

Cică în jur de 100 de copii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate vor beneficia de o tabără la Eforie Sud…

Frumos, la prima vedere…

La a doua ba. E calcul împuţit dar logic.

A fost odată o vreme când ma’am Metalgreu îi trăgea limbi periculos de apăsate Prostănacului, limbi pe care anul trecut i le-a tras, ca femeia crediciosă, lui Pontănel şi când, Prostănacul, a catindat contra lui Băsescu. Atunci politruci pesedei şi pseudojurnalişti nu mai puteau de oftică şi de revoltă că cei din străinătate, ieşiţi de sub presiunea mediatică a Antenelor şi a Realităţii TV, l-au votat pe Băsescu… În mintea lor, românii care pleacă la muncă afară (ai dracului trădători) îşi pierd calitatea de români, deci şi dreptul la vot.

Treaba e că ducând 100 de copii ai lor şi ai prietenilor la mare pe banii cotizantului cretinizat al PSD, lovitura e dată. Pe de o parte îşi asigură simpatia copiilor şi a părinţilor (simpatie pe care oricum o au, deoarece nu-mi imaginez că acolo ar putea merge copii ai unor pedelişti sadea), a copiilor înşişi care atunci când vor creşte vor deveni membrii ai PSD (asa dacă Pontănel nu va reuşi să-l desfiinţeze), ca să nu mai spun de loviura de imagine pe care îşi imaginează că o vor da.

  Acelaşi calcul mai include probabil şi mediatizarea chestiei, deci cei dn străinătate vor vedea ce mare grijă are de copii lor. Întrebarea e cum vor dovedi că sunt întradevăr copii unor oameni plecaţi la muncă afară… dar asta e altă problemă, deşi, pentru  gagicile din OFSD, fiind politiciene, minciuna şi şmecheria le sunt necesare ca aerul…

Eu cred că e un calcul greşit. Cei plecaţi dinţarănu mai pot fi manipulaţi mediatic.

PSD se pretinde a fi partidul celor mulţi şi săraci deşi politicienii care îl populează au nişte averi de invidiaat. Tocmai din acest motiv nu văd un detaliu. Copii celor care au un loc de muncă în străinătate, deşi faţă de băştinaşi au venituri mici, comparative cu România au venituri cât de cât decente. Deci îi pot asigura progeniturii de acasă o tabără.

Dacă se orientau să zicem către copii unor persoane care nu au un serviciu, sau au nişte serviciu unde căştigă foarte puţin, atunci era o chestie relativ logică…

Ce să spun? Minte de pesedizde …

 Matrematic vorbind, această … colaborare a şepelului pesedist cu şeptelul penelist este probabil primul pas spre crearea şeptelului USL, dar dacă avem în vedere că ULS nu există din punct de vedere legal, cred că putem scrie următoarele ecuaţii:

SPSD+SPNL=SUSL

Dar ştim că USL inexistent, deci USL=0 (zero)

=> SPSD+SPNL=0 (zero)

Unde:

SPSD = Şeptelul PSD;

SPNL = Şeptelul PNL;

SUSL = Şeptelul USL.

😀

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: