Prima pagină > Sport > Elena Udrea: „Avem un campion, să-l susţinem”

Elena Udrea: „Avem un campion, să-l susţinem”

Avem un campion, să-l susţinem

Autor:  Elena Udrea

Gala de box „Campion pentru România” este, cred eu, cel mai important eveniment sportiv din ţară al ultimilor ani. Spun asta luând în calcul atât magnitudinea evenimentului sportiv, cât şi mediatizarea de care se bucură. Eu nu ştiu ca până acum să mai fi existat o gală de box sau măcar un meci de fotbal în România care să fie preluate de ESPN, Show Time sau HBO.

După ruşinea din octombrie anul trecut, când meciul lui Lucian Bute cu Jesse Brinkley nu a fost nici măcar transmis de vreun post de televiziune din ţară, cred că organizarea uneia dintre cele mai importante gale de box de anul acesta la Bucureşti este un uriaş pas înainte.

Am împuşcat doi iepuri dintr-un foc. Pe de o parte, am reuşit să asociem brandul turistic al României cu un eveniment sportiv vizibil la nivel internaţional. Pe de altă parte, am reuşit să le satisfacem dorinţa românilor de a-şi vedea campionul boxând acasă. Canada îl adoră, canadienii îl consideră al lor, iar noi nu am fost în stare să îi transmitem meciurile. Am îndeplinit şi dorinţa lui Lucian Bute de a boxa în faţa românilor săi şi de a le oferi acestora un spectacol sportiv aşa cum nu au mai văzut până acum.

Românii au toate motivele să fie mândri atât de gala de box, cât mai ales de campionul nostru, un om integru, serios, modest. Şi, poate cel mai important, un adevărat patriot. Atât timp cât un astfel de om ne reprezintă în lume, sentimentul pe care un român adevărat îl încearcă este cel de mândrie.

Lucian Bute este imaginea sportivă iconică a generaţiei sale. Aşa cum au fost Ilie Năstase, Ivan Patzaichin, Nadia Comăneci sau Gheorghe Hagi la timpul lor. Nu degeaba la începutul săptămânii îl auzeam pe marele nostru fotbalist spunându-i lui Lucian că el este adevăratul rege. Sportivii adevăraţi recunosc şi apreciază instinctiv valoarea acolo unde o văd.

„Campion pentru România” este o gală de box care are ca scop şi promovarea brandului turistic al României, dar şi oferirea unui eveniment sportiv important românilor. Peste toate acestea însă, stă ideea că „trebuie să începem să ne respectăm valorile”. Iar acesta este un prim pas.

Nimeni, oricât de mult s-ar căzni, nu va putea să mă convingă că ministerul nu ar fi trebuit să ia parte la acest moment, care poate să le redea multora speranţa, dar şi mândria de a fi români. Sincer, îmi pare rău pentru cei care nu se pot bucura de un asemenea regal sportiv şi trebuie să rămână în continuare încrâncenaţi. Măcar atunci când se întâmplă lucruri foarte bune, ar trebui să fim cu toţii foarte uniţi.

Închei prin a-mi exprima încă o dată convingerea că românii văd gala de box a lui Lucian Bute ca un eveniment important şi legitim. Că apreciază faptul că există şi semne că ne respectăm valorile. Că sunt mândri să fie reprezentaţi de un sportiv atât de valoros şi apreciat peste hotare. Sunt convinsă că sala va fi plină mâine la meci, că atmosfera va fi extrem de caldă şi că Lucian Bute va boxa cum nu a mai făcut-o până acum, pentru că, pentru prima dată în cariera sa de profesionist, boxează ACASĂ. Nu numai pentru el, ci şi pentru România şi români, inclusiv pentru cei care critică organizarea evenimentului.

Data publicării: 8 iulie 2011

Sursa: Elena Udrea blog

http://www.elenaudrea.ro/avem-un-campion-sa-l-sustinem.html/comment-page-2#comment-199857

Comentariu Blue

 Mai mult decât obligatoriu mi se pare normal să subliniez că articolul e anterior meciului în care Lucian Bute s-a dovedit a fi cu mult suprior adversarului, fapt pentru care mă lătur şi eu celor care îl felicită, deci, felicitări Lucian Bute! Avem din ce în ce mai puţini oameni care ne reprezintă cu onoare pe unde se duc, astfel această victorie pare a deveni şi mai strălucitoare. De asemenea legarea ca sponsor de acest admirabil pugilist mi se pare o mişcare bună, mai ales că banii folosiţi nu puteau avea altă destinaţie. Deci:  Bravo doamnă Udrea pentru idee!

Am văzut că unii huiduiau… Foarte bine, fiind  o ţară democrată, fiecare poate să se exprime exact cum doreşte, până şi imbecilii… 

Categorii:Sport Etichete:, ,
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: