Prima pagină > Analize - Întrebări - Ipoteze - Păreri, Internaţional > Dan Andronic: Mai poate fi salvată Grecia ?

Dan Andronic: Mai poate fi salvată Grecia ?

Un nou plan de salvare (al câtelea ?!) a fost aprobat pentru statul elen. Pentru că se aşteaptă la ce e mai rău, Europa s-a pregătit să-i ajute şi pe portughezi şi pe irlandezi. Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy sunt puşi într-o situaţie foarte dificilă. Ambii şi-au asumat rolul de conducători ai Europei şi eşecul statului grec va fi şi eşecul lor. Asta după ce francezii şi nemţii sunt deja furioşi că o parte a taxelor şi impozitelor pe care le plătesc iau drumul Greciei. Discursul justificativ al liderilor europeni în faţa propriului electorat a fost deja stabilit. Grecia trebuie ajutată pentru a se preveni răspândirea crizei.

Dar ce au Irlanda, Grecia, Portugalia în comun ? Aş spune faptul că nu şomajul le- a adus în acest punct. Nici inflaţia. Ci datoriile publice imense acumulate. Şi nu degeaba cotidianul Financial Times publica acum câteva zile o analiză a dezastrului economic în care se află Grecia, sugerând cu alte cuvinte că pentru soluţii, statul elen trebuie doar să privească spre România. Pentru că ceea ce spun liderii din domeniul politic, financiar mondial este că măsurile de austeritate în state precum Grecia, Portugalia, Italia, SUA au fost luate prea târziu sau au fost inconsistente. Si de aici problemele imense care scapă de sub control.

De aceea, nu-i înţeleg pe cei care spun, din ce în ce mai des, că « ne-am vândut ţara » FMI. Că Fondul ne conduce de fapt. Argumentul « vinderii ţării » a mai fost folosit cu succes la începutul anilor  1990 atunci când mulţi nu înţelegeau exact ce-i cu democraţia şi capitalismul. Aşa cum acum, mulţi nu înţeleg nici uitându-se în jur  că datoria publică este cea mai mare problemă cu care ne-am putea confrunta. Şi până una alta, deşi e adevărat că reducerea cheltuielilor bugetare nu e cea mai uşoară soluţie, este  cu siguranţă cea mai bună pe care o avem pentru a nu ajunge în situaţia statelor menţionate mai sus.

Voi ce credeţi? Va reuşi Grecia să se salveze de la faliment în cele din urmă?

Autor: Dan Andronic

Sursa: danandronic.ro

http://www.danandronic.ro/mai-poate-fi-salvata-grecia.html

Comentariu Blue:

Era o vreme când se spunea că „noi nu ne vindem ţara”. Un hâtru a lansat o întrebare: Cine o cumpără? şi se recomanda ca soluţie ca să ieşim din rahat să declarăm răzbiu americanilor pentru ca imediat să se spună că  marea problemă vine dacă îi batem…

Dacă Grecia va fi salvată de faliment? Greu de spus … cred că da, dar costurile pentru grecul de rând vor fi uriaşe deoarece le e greu să înţeleagă că acum n-are nimeni nimic cu ei ci doar trebuie să achite nota pentru perioada în care, au trăi mai bine decât îşi permitea ţara. 

  1. 23 iulie 2011 la 22:46

    ~Şi nu degeaba cotidianul Financial Times publica acum câteva zile o analiză a dezastrului economic în care se află Grecia, sugerând cu alte cuvinte că pentru soluţii, statul elen trebuie doar să privească spre România.~ E O FRAZĂ CE TREBUIE REȚINUTĂ !

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: