Prima pagină > Sport > Mutu şi Tamaş au comis-o iar ….

Mutu şi Tamaş au comis-o iar ….

Abia s-au stins ecourile neonorării de către Argentina  a amicalului cu România când nimeni nu părea să-şi amintească de faptul că, doar cu puţin timp înainte, unii jucători nu au fost cu Naţionala în America de Sud preferând să-şi ia vacanţă.

Scandalurile nu ocolesc naţionala României nici de la revenirea lui Piţurcă! Conform unor surse din anturajul echipei naţionale, Adrian Mutu şi Gabi Tamaş nu au respectat regulile impuse de selecţioner şi au întârziat peste termenul impus de Piţurcă pentru a sosi la hotel. Imediat cum au ajuns la hotel, celor doi li s-a reproşat că au consumat alcool. Jucătorii au negat, motivând că au fost în oraş să mănânce.

Cei doi ar fi trebuit să fie la hotel la ora 22.00, dar au venit în jurul orei 00:00. Se pare că escapada a venit la iniţiativa lui Mutu, iar cei doi ar fi consumat o sticlă de vin la masa de seară.

Prosport, care citează surse din anturajul echipei naţionale, scrie că cei doi jucători au ajuns mai târziu la hotel, iar acestora li s-a reproşat că au consumat băuturi alcoolice. Aceştia au negat acest lucru, susţinând că au fost în oraş să mănânce. Selecţionerul a decis să nu-i folosească pe Mutu şi Tamaş în meciul amical cuSan Marino pentru această abatere.

Contactat telefonic de MEDIAFAX, ofiţerul de presă al FRF, Paul Zaharia, a declarat că cei doi jucători se află, la ora transmiterii acestei ştiri, la masă alături de ceilalţi jucători din lotul naţional. „În momentul de faţă Mutu şi Tamaş sunt la masă împreună cu restul lotului. Ştiu ce a apărut în presă, dar eu nu am cunoştinţă de aşa ceva. În momentul în care selecţionerul Victor Piţurcă sau preşedintele Mircea Sandu îmi va comunica un punct de vedere legat de acest lucru îl voi face public”, a spus Paul Zaharia.

Prima măsură luată de Piţurcă a fost excluderea din lot pentru meciul cuSan Marino, ce va avea loc diseară de la ora 21.30.

Astăzi jucătorii au fost la masă, iar Mutu a fost primul care a intrat în hotel: „Nu e nimic adevărat, sunt la echipa naţională!”. Întrebat dacă a fost exclus din lot, Tamaş a răspuns ironic: „Nu vedeţi că sunt îmbrăcat în tricoul echipei naţionale?”

„La mine nu se face aşa ceva! Nu mă interesează dacă aţi băut sau aţi mâncat! V-am comunicat ceva, trebuia să respectaţi programul!”, le-a spus Victor Piţurcă jucătorilor.

Eu chiar nu înţeleg ce mai caută în evidenţele Naţionalei. În special Mutu…

O fi el licurici pe acolo prin Italia, dar la Naţională, dacă vine, vine cel mult în vacanţă. Nu joacă deloc cu tragere de inimă …

Eu m-am săturat de imbecilii ăştia şi de cei ca ei, din cauza lor România a ajuns să nu mai fie respectată… Să joace cu SanMarino în loc de a juca împotriva Argentinei…

Dacă nu se taie în carne vie, declinul Naţionalei nu doar că nu se va opri, dar se va şi accentua…

 

http://www.prosport.ro/fotbal-intern/nationala/mutu-si-tamas-exclusi-din-lot-cei-doi-au-baut-si-nu-au-respectat-programul-impus-de-piturca-reactia-selectionerului-8596978

http://www.mediafax.ro/sport/scandal-la-nationala-mutu-si-tamas-exclusi-din-lotul-pentru-meciul-cu-san-marino-8597120

Categorii:Sport
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: