Prima pagină > Tabloid > Sânziana Buruiană, între tristețea că nu are cine să-i admire chiloții și candidatura la președenție …

Sânziana Buruiană, între tristețea că nu are cine să-i admire chiloții și candidatura la președenție …

Vrei nu vrei, nu ai cum să nu dai peste Sânziana Buruiană fie pe la televizor, fie prin tabloide.

Am văzut-o cum a gătit, cum a cântat cum a emis cam tot ce-i făta mintea, tot timpul dovedind că este o catastrofă cam în tot ce face.

Am văzut-o și cum și-a botezat sânii Sânzi și Ana, dar și cum, mai în glumă, mai în serios zicea că vrea să își facă un partid al manechinelor.

Mai nou, strategia ei de a sta cu orice preț în atenția presei tablode, a împins-o să se declare fană a lui Gigi Becal și a Stelei. 

„Eu îl respect foarte mult pe domnul Gigi Becali, e foarte puternic. Ţin cu Steaua, sunt un pic microbistă, e un bun conducător. E foarte bine să fii credincios, din câte am înţeles el e extrem de credincios. Eu merg la biserică, nu chiar în fiecare duminică, dar mai merg. Poţi în fiecare zi să comunici cu Dumnezeu, nu neapărat la biserică”, a spus Sânziana la „Poveştiri adevărate” pe Acasă TV.

 Sânzi e bună prietenă cu nepotul finanţatorului Stelei, Lucian, iar gura-târgului spunea că ar putea să intre în curând în familie. Modelul îşi face reclamă.

„Atuul meu cel mai important e sufletul. Sunt sensibilă, foarte romantică şi cred că poţi să ţii un bărbat lângă tine cu asta. Eu întotdeauna am avut relaţii serioase. Trebuie să fii devotată şi să nu te intereseze partea materială. Eu nu sunt materialistă”, a explicat Sânzi, care a tranşat însă problema. „Lucian e singur, domnişoarele să fie liniştite”, a spus ea.

Asta ar fi trecut neobservată sau măcar pusă într-un sertar cu chestii haioase pe care scrie ”De-ale lui Sânzi”, dacă în Clic nu ar fi apărut cu o altă declarație. Pe sistemul adptat de Dan Diaconescu, deși Partidul Manechinuitelor nu s-a înființat, Sânzi zice că vrea să devină Președintă a Românie. Da, nici mai mult, nici mai puțin.

 Vreau să candidez la preşedinţie. Trebuie să avem aspiraţii înalte, a declarat ea la „Un show păcătos”, declarație preluată de Clic. Sânzi se va duela cu reprezentantele „Partidului Brunetelor”, care i-au pus gând rău.

În fond dacă Dan Diaconescu poate vorbi la modul serios despre intenția de a candida la preșidenție, nu văds de ce n-ar putea candida și Sânzi. În fond, pare a avea mai multe de arătat decât DD și nici nu s-a făcut de rahat de reagul ratingului. Adică s-a făcut ea, dar în pubela de gunoi încă nu a ajuns.

M-am gândit care ar fi atuurile de bază ale ei. Da, în afară de ”gemenii” siliconați excesiv, Sânzi și Ana… Cred că ar putea vorbi de exemplu despre chiloții săi, pentru că zice că are o mulțime. Poate la o adică ar fi în stare să mai și doneze din ei pe care a cheltuit peste 20 de milioane de lei vechi.

 M-am intors recent de la Budapesta, unde am fost cateva zile. Eu am lucrat acolo 6 luni si am fost sa-mi revad prietenii si sa fac cumparaturi. Imi pare rau ca am uitat acasa aparatul de fotografiat si nu am poze de acolo. Ma bucur, in schimb, ca ungurii au cele mai frumoase lenjerii, asa ca mi-am cumparat de la Budapesta 20 de perechi de chiloti minusculi, de toate culorile, multe accesorii pe care nu le gasesti la noi, sutiene, si mi-am facut provizii de lenjerie intima. …Și asta în măsura în care zicea că e tristă că nu prea are cine să-i admire achizițiile deși le-a alocat nu mai 

puțin de 500 de euro.

Totuși, nu cred să dureze prea mult tristețea blondei în ceea ce privește lipsa de admiratori ai chiloților, în fond arată … altfel decât însăși Madonna. Ceva mai bine, și de Madonna nu prea am auzit că ar duce lipsă …

Mă gândesc totuși la ceva. De ce aruncă banii pe atât de mulți chiloți? Pe stradă și pe la televizor de obicei are alte haine pe deasupra, la prezentări, folosește lenjeria pe care o primește, acasă în pat din câte am înțeles scapă de ei cât mai rapid ca să se arerisească la p … oops, ce era să zic…

Oare când îi cade câte cineva își etalează respectivele articole de lenjerie și le admiră? Nu știu, dar poate, dacă cineva care o știe să îi spună lui Capatos și ăsta s-o întrebe când o mai invită.

P.S. Dacă întradevăr, va ajunge să candideze la președenție, personal îi promit să o votez, dar numai cu o condiție:

Să promită că o desemnează pentru funcția de premier pe Andreea Tonciu, prietena ei …

Hehehe …. ”divele” astea … 😀

Surse de inspirație:

http://www.cancan.ro/showbiz/showbiz-intern/mesaj-pentru-gigi-becali-de-la-sanziana-buruiana-atuul-meu-e-sufletul-nu-sunt-materialista-intra-sanzi-in-familie-187917.html

http://www.cancan.ro/showbiz/showbiz-intern/sanziana-buruiana-vreau-sa-candidez-la-presedintie-uite-ce-planuri-mari-are-cu-romania-187856.html

http://www.cancan.ro/showbiz/showbiz-intern/afla-cati-bani-a-putut-sa-sparga-sanziana-buruiana-pe-chiloti-187900.html

http://www.showbiz.ro/monden/8859401-sanzi-are-chiloti-de-500-de-euro

http://www.showbiz.ro/muzica/8845884-soc-madonna-asa-cum-nu-am-mai-vazut-o-pana-acum-poze/foto2#foto

Categorii:Tabloid Etichete:
  1. ktyn
    13 octombrie 2011 la 16:58

    Credeam ca pe „Romanica Blues” o sa scap de cacaturile care fac obiectul muncii tabloidelor, dar se pare ca m-am inselat, chiar daca ce ati scris este un pamflet… Se pare ca septelul de pe Dorobanti este omniprezent. Orice ai face nu poti scapa de Tonciu, Buruiana si Senzuala. Proasta a fost Udrea ca nu le-a facut loc si in brandul de tara, ca poate ar fi atras mai multi turist decat cu frunza …

  2. ktyn
    13 octombrie 2011 la 16:59

    turisti*

  3. 13 octombrie 2011 la 19:32

    Din păcate și pițipoancele fac parte din țara asta.
    Dacă ai să te uiți la finalul articolului, se precizează că a chiar la o categorie care se numește ”Tabloid”. Categoriile sunt de fapt un fel de capitole ale blogului. Le poți vedea sus de tot și în dreapta. Dacă apeși pe o anumită categorie, vei vedea doar acele articole.
    Drept să îți spun și pe mine mă enervează pițipoancele și cocalarii, dar trebuie să recunoști că fac parte din țara asta.
    Totuși, trebuie să recunoști că ideea Sânzâianei de a-și face partid are partea ei haioasă … 😀
    Văd că le-ai enumerat pe cele trei ”dive” … Tonciu, Buruiana si Senzuala. Dacă te gândeai și la Simona Trașcă, atunci e clar. Ai văzut emisiunea aia a lui Horia Hârlan, ”Cireașa de pe tort”. Trebuie să spun că o catastrofă mai mare într-o bucătărie decât Sânziana nu cred că există … Poate Sexy Brăileanca … Eu am râs de m-am spart.

    Precizare: Articolele ca acesta, pe care le scriu aici, sunt felul meu de a protesta împotriva promovării mizeriilor din lumea cu pițipoance și pițiponci sau din lumea maneliștilor ori a fotbalului de doi lei (vezi GSP), pe care le vedem pe la televizor, aduse din tabloide.

    Dacă i-aș înjura pur și simplu nu ar însemna nimic. În lumea din în care trăiește Sânziana înjurătura este percepută în trei feluri, ca exprimare normală, ca o categorie literară sau pur și simplu ca un mod de exprimare a persoalității…

    Am o curiozitate… cam câți chiloți și=o fi cumpărat din 500 de euro?

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: