Prima pagină > Afaceri - Economic - Finanțe, Presă > Criza a ușurat buzunarele bogătașilor

Criza a ușurat buzunarele bogătașilor

Cine sunt miliardarii români care au pierdut 80 de milioane de euro într-un an

 

Sunt influenţi, dar criza nu i-a ocolit nici pe ei. Am putea spune că, pe unii chiar i-a îngenunchiat. Mai mult de 300 din cei 500 de miliardari prezenţi în Topul Forbes au pierdut anul trecut bani, iar averile lor sunt cu mult mai mici.
Gigi Becali, Silviu Prigoană, Dan Diaconescu şi Dumitru Dragomir au pierdut într-un singur an aproape 80 de milioane de euro, iar averile lor s-au subţiat considerabil. Dar nu sunt singurii. Din 17 octombrie, puteţi afla mai multe detalii despre mari perdanţi, dar şi amănunte despre puţinii câştigători din ediţia 2011 a Topului Forbes 500 Miliardari.
Gigi Becali
Când spui George (Gigi) Becali, te gândești în primul rând la echipa de fotbal Steaua București și la terenuri în Pipera. Numele omului de afaceri și cel al echipei de fotbal au devenit  sinonime în ultimii ani, în ciuda faptului că în acționariatul clubului apar Vasile Geambazi (37%), Constantin Geambazi (56%), Tomaida Bădescu (4%) și Marius Ianuli (3%). Toată lumea știe însă că ”latifundiarul din Pipera”, așa cum este supranumit omul de afaceri, taie și spânzură la Steaua.
Principala sursă de venit a omului de afaceri este reprezentată, în continuare și în ciuda crizei imobiliare, vânzarea de terenuri. La începutul acestui an, el a vândut către compania Portland Trust, unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari din România, un teren de două hectare situat în imediata apropiere a intersecției dintre Șoseaua Pipera și bulevardușl barbu Văcărescu, o zonă văzută de analiștii imobiliari drept următorul pol de dezvoltare pe segmentul office.
Tranzacția i-a adus suma de 9,3 milioane de euro, potrivit declarațieie sale de avere. Portofoliul de terenuri al lui George Becali este încă mare, el deținând în Voluntari o suprafață de peste 240 de hectare, în București – peste 40 de hectare și în Brăila și Pitești peste 100 de hectare. Prețul terenurilor s-a prăbușit dramatic în ultimii trei ani, însă portofoliul lui Gigi becali valorează în continuare multe zeci de milioane de euro. Despre celelate afaceri ale lui George Becali, precum Avicola Iași sau Arcom, nici nu are rost să fie pomenite: toate au înregistrat pierderi.
 
Dumitru Dragomir
Pentru Dumitru Dragomir, anul 2010 a fost unul intens pe plan sportiv, însă nu la fel de bun în domeniul afacerilor. Mitică Dragomir deţine în momentul de faţă mai multe proiecte imobiliare. Ţinând cont de scăderea dramatică a pieţei imobiliare este logic să anticipăm o scădere a bunăstării lui Corleone. Familia Dragomir mai deţine un mic cartier de 16 vile de pe şoseaua Barbu Văcărescu, însă vânzarea lor s-a dovedit mai dificilă decât se aşteptau, astfel că au optat oentru închirierea acestora. Şeful Ligii Profesioniste de Fotbal este proprietarul şi a  hotelului Crystal Palace, situat în nordul Capitalei, pentru care a avut în urmă cu doi ani o ofertă de vânzare pentru 18 milioane de euro, dar pe care a declinat-o.
 
Dan Diaconescu
În 2010 şi prima parte a anului 2011, Dan Diaconescu, boss-ul de la OTV a câştigat mult la capitolul imagine. Chiar dacă este mai sărac, el a devenit tot mai vizibil. Arestarea preventivă şi înfiinţarea ulterioară a Partidului Poporului i-au ridicat multe mingi la fileu.
În 2010, OTV, postul tv deţinut de Dan Diaconescu a vândut spaţii de publicitate în valoare de aproximativ trei milioane de euro.
(Calculul a fost făcut de „Forbes România” pe baza punctelor de audienţă livrate de televiziune pentru reclamele difuzate.) Dar, se ştie…la OTV una este publicitatea care se vede şi alta este cea care… nu se vede. Cele cinci firme ale lui Dan Diaconescu nu au avut bilanţuri contabile publicate la Ministerul Finanţelor care să-i justifice averea cu care s-a tot lăudat până să fi fost „umflat” de procurori. Dar cert este că, asociaţii lui înregistrează piederi de milioane de euro.
 
Silviu Prigoană
Silviu Prigoană deţinea, la data completării declaraţiei de avere, adică în mai 2011, participaţii la 14 societăţii comerciale, în valoare totală de aproximativ 1 milion de euro, în scădere faţă de anul anterior. Iar la alte 55 de firme la care deţine acţiuni are acordate împrumuturi în nume personal în valoare de peste 2,5 milioane de euro. Averea lui Prigoană cuprinde terenuri agricole- 6 hectare şi alte suprafeţe mai mici, în intravilan.
Silviu Prigoană şi soţia sa Adriana Bahmuţeanu au nouă case şi trei apartamente cu o suprafaţă totală de 2.150 de metri pătraţi. Colecţia de tablouri este declarată la valoarea de 50.000 de euro, iar cea de numismatică la 100.000 de euro. În mai 2011, Silviu Prigoană nu avea depozite bancare semnificative, în schimb, valoarea creditelor se ridicau la 3 milioane de lei şi peste 5  milioane euro, sume pentru care există ipoteci bancare.
În calitate de acţionar la Rosal Grup, Silviu Prigoană a încasat în ultimul an dividente de 1.600 de euro, lunar. Din vânzarea unui apartament din Chicago (SUA), deputatul a obţinut 695.000 de dolari.

Publicat: 14 OCT 2011

Sursa: FORBES ROMÂNIA 

http://www.forbes.ro/Cine-sunt-miliardarii-romani-care-au-pierdut-80-de-milioane-de-euro-intr-un-an_0_2257_4000.html

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: