Arhiva

Archive for 19 octombrie 2011

CIA între extaz și agonie

19 octombrie 2011 2 comentarii

AGENŢIA CENTRALĂ DE INFORMAŢII, ÎNTRE EXTAZ ŞI AGONIE

Autor: Teodor FILIP   

Partea I

„PĂRINŢII FONDATORI” AI RĂZBOIULUI RECE
În perioada interbelică cel de-al patrulea „Cavaler al Apocalipsei” îşi avea reprezentanţi atât în Lumea Veche,cât şi în Lumea Nouă. Zămislise adevăraţi monştri:Adolf Hitler,născut în 1898;Winston S.Churchill,născut la 1874;Iosif Vissarionovici Djugaşvili Stalin,născut în 1879;Franklin Delano Roosevelt,născut în 1882 şi Harry S.Truman.
La terminarea Primului Război Mondial,SUA,Marea Britanie şi Franţa,marile democraţii occidentale,au exclus Germania şi Rusia de la reîmpărţirea lumii,mai ales a procesului de trasare a noilor frontiere europene. Aceasta a făcut ca o perioadă Hitler şi Stalin să coopereze,pentru ca apoi să devină cei mai înverşunaţi duşmani. În perioada 1919-1923,elita conducătoare a SUA a ales să rămână în afara Ligii Naţiunilor şi să rămână la izolare.La sfârşitul Războiului al Doilea Mondial au înţeles,însă,că Stalin era capabil de a instaura un imperiu mondial şi au hotărât ca SUA să nu-şi mai asume niciodată riscul izolării.
Acesta era spiritul generaţiei fondatorilor Războiului Rece,al CIA,Organizaţiei Naţiunilor Unite şi al Planului Marshall. Tot ea a determinat ca America să intre în lumea spionajului internaţional şi au aprobat „acţiunile sub acoperire”.Reprezentanţii acestei generaţii  au fost:Dean Acheson,Robert Lovett,James Forrestal,John Foster Dulles şi fratele său Allen,Dwight D.Eisenhower,Harry S. Truman,William J.Donovan şi Franklin Delano Roosevelt. Toţi se născuseră la sfârşitul secolului XIX şi au participat cu entuziasmul tineretului la bătăliile din Primul Război Mondial:Harry Truman luptase la locotenent,apoi căpitan într-o unitate de artilerie; William Donovan a devenit ofiţerul american cu cele mai multe decoraţii pentru curajul dovedit pe câmpurile de bătălie din Franţa; Acheson fusese ofiţer de marină;Lovett şi Forretal au activat în aviaţie,iar Franklin Roosevelt a fost,pe toată durata războiului,adjunctul secretarului marinei.
Această generaţie se maturizase în perioada interbelică. În 1945 au înţeles  în ce constă puterea SUA:recunoaşterea puterii militare şi economice de care dispunea de către întreaga lume. Pentru ca în lume să se instaureze o Nouă Ordine Mondială liberală şi democratică-aşa au gândit la început-America trebuie să aibă neapărat rolul conducător. Şi era esenţial ca ei,civilii,să deţină întregul control al pârghiilor puterii americane. SUA era,în fapt,prima putere economică a lumii. Aproape jumătate din produsele fabricate în lume purtau marca „made în USA”În cursul anilor 1940-1944,PNB american a crescut cu 15% pe an.”Puterea militară americană era considerabilă. În momentul capitulării Germaniei,forţele armate ale SUA erau de circa 8.300.000 de oameni,din care 69 de divizii în Europa şi 26 în Asia şi Pacific. Marina lor militară şi comercială era fără egal şi aviaţia militară le conferea supremaţia aeriană. Americanii descoperiseră bomba atomică. SUA se bucura în mod egal de un mare prestigiu ideologic şi politic. Preşedintele Roosevelt era omul „New Deal”-ului. Principiile liberale care au fost propagate contra forţelor Axei erau înscrise în Charta Naţiunilor Unite” (1).
Între departamentele civile ale administraţiei de la Casa Albă au început adevărate lupte,uneori deosebit de murdare,pentru a prelua controlul asupra serviciilor secrete,care erau în stadiu de reorganizare. Aceste bătălii îi implica şi pe militari. Se ştie că în America exerciţiul puterii era de natură personală. În acea perioadă,cu un simplu telefon dat unei anumite persoane  au fost distruse cariere. Sentimentul că puteai fi trădat era foarte răspândit.
Trauma naţională provocată de atacul japonezilor asupra flotei americane de la Pearl Harbour l-a convins pe preşedintele Truman de necesitatea existenţei unei agenţii civile pentru culegerea informaţilor privind potenţialii inamici,suficient de puternică  pentru a garanta faptul că Statele Unite nu va mai fi atacată niciodată prin surprindere (cel puţin acesta a fost motivaţia oficială). Agenţia Centrală de Informaţii (CIA),succesorul nemijlocit al O.S.S.,a fost creată la 26 iulie 1947,printr-un decret al preşedintelui Harry Truman.William Donovan a fost un american de origine irlandeză,cu concepţii moderne. Deşi în Primul Război Mondial a luptat pe frontul de Vest,nu mai era interesat să lupte în bătăliile purtate de ţara de origine. Era adeptul ieşirii SUA din izolaţionism, iar cu forţa ei militară şi economică se putea angaja în problemele mondiale,putea lupta împotriva oricărui totalitarism pentru instaurarea „democraţie”Conceptul şi rolul Agenţiei Centrale de Informaţii,crearea ei,au fost ideile lui William Donovan..

SACOŞELE CU BANI ALE GENERALULUI MARSSHALL
La început,agenţia a avut misiunea de a culege informaţii şi de a le analiza,deci de spionaj,pentru ca în 1952,la insistenţele unor înalţi oficiali,i s-a dat posibilitatea de a organiza operaţiuni sub acoperire. De atunci s-a implicat în nenumărate „războaie murdare”,sfidând atât legislaţia internaţională cât şi legislaţia ţărilor în care acţiona. Mel Goodman,care a lucrat ca analist în probleme sovietice,şi a activat timp de 20 de ani în cadrul agenţiei,a declarat:„CIA a fost gândită ca un organism obiectiv al administraţiei, care să dea analize cât mai obiective,şi fără culoare politică. Ţinta principală era URSS…”
Printre primele operaţiuni ce i-a fost încredinţate a fost contracararea expansiunii comuniste în Europa Occidentală. Începuse Războiul Rece. Aflat într-o vizită privată în SUA,la 5 martie 1946,în Aula universităţii Fulton (Missouri),fostul premier britanic W.
Churchill a spus:”De la Stettin din Marea Baltică,până la Triest în Marea Adriatică,o cortină de fier s-a abătut asupra continentului. În spatele ei se găsesc capitalele vechilor state din Europa Centrală şi de Est:Varşovia, Berlin. Praga,.Viena, Budapesta, Belgrad, Bucureşti şi Sofia. Toate acest frumoase capitale şi populaţia acestor ţări sunt situate acum în zona de influenţă sovietică…”. Uitase că a fost unul dintre cei responsabili de această situaţie. În Italia,unde Partidul Comunist putea accede la putere oricând,agenţii CIA,în cooperare cu cei din reţeaua Gladio au desfăşurat nenumărate acţiuni ilegale,au discreditat şi cumpărat conştiinţe cu multă generozitate. Mark Wyatt,mai târziu va deveni şeful antenei CIA de la Roma îşi aminteşte atmosfera dinaintea alegerilor:„Eram într-o cameră de hotel cu vedere peste toată Roma.Generalul Marshall era şi el acolo,şi toată lumea bea şampanie. Apoi am văzut o mulţime de genţi pline cu bani care urmau să ajungă la partidele anti-comuniste. Unele erau mai mari,altele mai mici,în funcţie de contribuţia fiecărui partid la înfrângerea comuniştilor”.
„Succesul” înregistrat în Italia a demonstrat oficialilor agenţiei,dar şi factorilor politici,cât de important este să cunoşti teritoriul unde acţionezi,să ai o reţea locală şi importante surse financiare.
Însă,culegerea informaţiilor din interiorul Uniunii Sovietice a fost un fiasco. CIA nu a reuşit să-şi infiltreze nici un agent la Moscova,nu a putut să-şi creeze nici o reţea locală,spre deosebire de KGB care i-au monitorizat chiar de la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial,infiltrându-şi agenţi în cele mai înalte cercuri politice,economice,militare. Pentru a obţine cele mai banale informaţii din U.R.S.S.- spre exemplu preţul alimentelor- CIA a trebuit să-i chestioneze pe oamenii de afaceri şi turiştii care călătoreau acolo. Din această cauză sovieticii i-au luat de multe ori prin surprindere.
Lansarea Sputnikului,primul satelit artificial al Pământului a fost o surpriză totală şi neplăcută pentru Washington. Administraţia de la Casa Albă şi CIA au apelat la superioritatea lor tehnologică. A început o nouă eră a spionajului-sateliţii de spionaj,celebrele avioane de recunoaştere şi spionaj U2,interceptarea comunicaţiilor etc. CIA era preocupată pentru culegerea de informaţii privind capacităţile strategice ale sovieticilor-ce fel de forţe armate aveau,cum le puteau folosi,dotarea ş.a…

URSS – SPIONATĂ DE…FORMAŢIA U-2
La mijlocul anilor ’50,CIA a intrat într-o eră nouă de culegere a informaţiilor:era spionajului cosmic. Richard Bissell,de formaţie economist,cu o minte sclipitoare şi un foarte bun manager,a înţeles rolul informaţiilor exacte care erau hotărâtoare în evaluarea corectă a conflictelor şi tensiunilor într-o lume în care începuse cursa nebunească a înarmărilor nucleare. De asemenea,el a identificat noi metode pentru culegerea informaţiilor din zonele în care serviciile de spionaj americane nu au reuşit să se infiltreze:folosirea progreselor tehnologice din domeniul electronicii,a computerelor şi a ingineriei zborurilor spaţiale,care luaseră avânt în SUA. Toate acestea trebuiau să creeze noi echipamente de spionaj.
În 1954, subcomisia condusă de Land,din cadrul Comisiei Consultative pentru Informaţii ,a propus să se construiască un nou tip de avion care să zboare mai sus decât rachetele şi să nu se realimenteze. Cel care i-a propus lui Bissell să se implice în acest proiect a fost Allen Dulles.Bissell a reuşit să plătească întregul cost al proiectului-circa 22 milioane de dolari-din fondurile CIA,aducând astfel proiectul sub controlul CIA. Proiectul a devenit imediat unul dintre cele mai secrete proiecte ale agenţiei,o operaţiune autonomă despre care Congresul nu a fost informat. Avionul a fost numit U-2,iar pe data de 1 decembrie 1954 preşedintele Eisenhower şi-a dat acordul pentru demararea proiectului. Pentru testări CIA a primit un teren la baza atomică din Utah,proiectul bucurându-se,în felul acesta,de cea mai atentă securitate oferită de Comisia pentru Energie Atomică.
Cel care a proiectat avionul-spion U-2 a fost Clarence L.Kelly Johnson,preşedintele companiei Lockheed Martin &Skunk Works.Compania Shell a realizat un nou combustibil pentru acest avion. Camera de luat vederi (de fotografiat) a necesitat cele mai multe teste,reuşindu-se în final realizarea unei pelicule de film şi a unui aparat de fotografiat care să acopere o suprafaţă de circa 200 de kilometri pătraţi într-un cadru. Au fost construite motoare J-57 de tipul Pratt & Whitney,care au fost îmbunătăţite permanent ,în vara anului 1956 find construit cel mai puternic motor,J-75.
Într-un timp record -17 luni -, primul avion-spion U-2 era operaţional. Altitudinea de croazieră peste 20.000 de metri şi o viteză de cca. 500 de mile. În timp au fost construite 26 de avioane de acest tip,care staţionau la bazele aviaţiei militare americane din Marea Britanie,Germania Occidentală,Norvegia,Turcia,Pakistan şi Taiwan. După ce belicosul preşedinte George W.Bush a atacat Afganistanul şi Irakul,avioane-spion U-2 staţionează în Emiratele Arabe Unite. Primele avioane au fost desfăşurate în aprilie 1956 la baza de la Lokenheath (Anglia).
Până la avioanele-spion U-2,folosite din plin de spionajul american,obstacolul principal l-a constituit verificarea informaţiilor despre capacitatea militară a Uniunii Sovietice. În timpul crizei rachetelor din Cuba,preşedintele Kennedy le-a închis gura ruşilor când a prezentat opiniei publice fotografii luate de un U-2.Fotografiile prezentau cu o claritate care convingeau şi pe cel mai sceptic rampele de lansare a rachetelor din Cuba,rachetele şi hangarele în care erau adăpostite.
Cu trecerea vremii operaţiunile acoperite de avioanele U-2 s-au extins. La început s-a acordat prioritate spionării teritoriului Uniunii Sovietice şi a Chinei. În doi ani-1956-1958- CIA a colectat o mulţime de informaţii asupra obiectivelor militare ale celor două Puteri,precum şi a manevrelor militare executate pe teritoriul lor. Primul zbor deasupra Uniunii Sovietice a avut loc în 1956, şi s-a desfăşurat deasupra Moscovei şi a Leningradului. S-a obţinut o vedere panoramică de Ziua Aviaţiei sovietice. Pe baza fotografiilor obţinte, analiştii au reuşit să facă o comparaţie între avioanele de luptă sovietice şi cele americane. Însă mai multe radare sovietice au reuşit să depisteze zborul avionului-spion. A început un război diplomatic,iar preşedintele Eisenhower şi-a dat seama că,mai devreme sau mai târziu,sovieticii vor găsi o metodă pentru doborârea lui U-2.
Trebuie să precizez că fiecare zbor era aprobat de preşedinte. În aprilie 1959 acestea i-a convocat pe Bissell şi Niel McElroy, Secretarul Apărării cărora le-a spus:”Nu putem,în actualele condiţii,să ne permitem o revoltă a opiniei publice împotriva Statelor Unite,noi fiind singura naţiune care poate realiza această activitate”.Adică spionajul cu ajutorul flotilei de avioane U-2.Subtilitatea preşedintelui a fost înţeleasă de Bissell. Acesta a luat legătura cu responsabilii din aviaţia regală britanică şi cu serviciile secrete prezentându-le un plan concret prin care să efectueze propriile misiuni de spionaj cu avioane U-2.Britanicii au fost mai mult decât încântaţi şi au achiziţionat cinci avioane de spionaj pe care le-au trimis în Cipru şi Egipt.
Bissell nu s-a mulţumit cu atâta. I-a abordat cu aceeaşi propunere pe cancelarul Adenauer şi primul-ministru francez. Primul a fost de acord şi a înfiinţat o bază U-2 la Wiesbaden. Francezul nu a fost de acord deoarece nu dorea să ajungă sub controlul CIA.
Într-adevăr,coordonatorul principal al tuturor operaţiunilor cu avioane U-2 era Bissell.

RUŞII NU AU DOBORÂT NICI UN U-2
Între timp,ruşii obţineau succese importante în cucerirea spaţiului cosmic care,de fiecare dată,erau aduse la cunoştinţa opiniei publice internaţionale cu mare tam-tam. La 26 august 1957 au lansat cu succes prima rachetă intercontinentală,iar pe 4 octombrie  primul satelit Sputnik. Analiştii şi politicienii americani au fost luaţi prin surprindere de rapiditatea dezvoltării tehnologiei cosmice. Pe data de 1  mai 1960,americanii au planificat ca un U-2,pilotat de Francis Gary Powers, să zboare deasupra rampei de lansare Tiuratam,deasupra Sverdlovsk-ului – un centru important al cercetării atomice-şi a Pleseţului,baza pentru noile rachete intercontinentale. Sovieticii au trâmbiţat pe toate canalele posibile că avionul a fost doborât de o rachetă a lor iar pilotul a fost luat prizonier. ”Doborârea” lui U-2 pilotat de Powers a iscat un scandal diplomatic între cele două Puteri. Cu această ocazie Hruşciov a vrut să arate cine este mai tare.La începutul lunii mai,la Paris urma să se desfăşoare întâlnirea la vârf între Eisenhower,Hruşciov şi omologii lor din Franţa şi Marea Britanie Hruşciov a anulat această întâlnire.
În 1962,pilotul Powers a fost schimbat de ruşi cu spionul lor Rudolf Abel,arestat de americani. Acesta era colonel KGB,arestat în 1957,la New York. Timp de 10 ani a condus o reţea vastă de spioni sovietici în Statele Unite. Nu ar fi fost arestat dacă adjunctul său, Reino Hayhanem, un alcoolic,afemeiat şi neserios,rechemat la Moscova nu ar fi defectat la Paris,unde s-a predat americanilor, deoarece ştia ce-l aşteaptă în patrie. El a oferit toate detaliile privind acoperirea sub care activa Rudolf Abel,care a fost arestat imediat.
Abel a devenit eroul principal al cărţii „Spionajul sovietic”,scris de Cyrille Henkine,rus de origine,emigrat la vârsta de optsprezece ani,cu părinţii,la Paris,unde îşi termină studiile la Sorbona şi devine un militant comunist convins. Participă la războiul din Spania,predă mai târziu franceza în SUA şi se întoarce,la vârsta de douăzeci şi cinci de ani,în URSS,unde este recrutat de KGB. Aici se „împrieteneşte” cu Rudolf Abes,a cărui biografie o prezintă în cartea amintită. În 1973,prin filiera israeliană,revine în lumea liberă În prefaţa cărţii scrie:”Aceasta nu este o carte despre spionajul sovietic în vest ca atare,ci o carte despre funcţionarea globală a sistemului sovietic faţă de Occident,pe bază de materiale legate de spionaj,dar depăşind cu mult acest cadru”.
Revenit în SUA,unde este primit ca un erou, Powers a făcut un raport complet asupra incidentului. Nu intru în amănunte tehnice pentru a nu plictisi cititorii. Avionul pilotat de el nu a fost lovit de nici o rachetă sovietică. La circa 4 ore de la decolare,dorind să stea mai comod în carlinga strâmtă,Powers îşi slăbeşte centurile. Era deasupra teritoriului sovietic. La un moment dat,avionul intră într-o spirală,care l-a împins din spate şi şi-aprins picioarele sub panoul de instrumente. Nu s-a ejectat deoarece era în pericol de a-şi pierde ambele picioare,prinse sub panou. Cu o prezenţă de spirit extraordinară a deschis cupola carlingii şi s-a aruncat în gol. Nu s-a sinucis cu acul îmbibat în toxină din crustacee,şi mascat într-un dolar de argint. A acţionat instinctul de conservare,el dorind să trăiască (ulterior, a fost „ajutat” să se sinucidă).
Ruşii au intrat şi în posesia avionului,specialiştii şi tehnicienii lor obţinând toate informaţiile despre el. Dacă ar fi fost doborât de o rachetă,ar fi fost spulberat,iar din rămăşiţele căzute pe Pământ şi împrăştiate pe o suprafaţă uriaşă,ruşii nu ar mai fi putut reconstitui avionul. Încă o „legendă” a Războiului Rece a fost spulberată.
De la acel nefericit incident CIA a întrerupt zborurile deasupra Uniunii Sovietice,concentrându-se asupra altor regiuni al Terrei de unde avea interesul să obţină informaţii. Foarte multe informaţii şi fotografii din zona Orientului Apropiat şi Mijlociu au
fost oferite Israelului.


U-2 – DIN…UNIVERS ÎN AFGANISTAN
În luna septembrie 2006,comandamentul militar american considera că rezistenţa talibanilor a fost definitiv înfrântă. Că nu a fost să fie aşa s-a dovedit la începutul lunii noiembrie,acelaşi an,când ocupanţii au fost obligaţi să-şi schimbe brusc tactica. Rezistenţa talibanilor a reizbucnit în stil irakian:atacuri asupra convoaielor americane,răpiri de persoane,atacuri asupra unor obiective ş.a. Rebelii au capturat chiar capitala unui district situat la sud-vest de Kabul,luând prizonieri 30 de poliţişti. Majoritatea dintre aceştia au fost executaţi. Trupele americane şi afgane,sprijinite de avioane şi elicoptere au pisat o zi întreagă grotele din munţi,realizând una dintre cele mai puternice acţiuni militare de la încheierea războiului,în 2001.În perioada martie-noiembrie 2006,au fost ucişi peste 360 de rebeli,iar 29 de militari americani şi-au pierdut viaţa. Speranţele într-un sfârşit al insurecţiei talibane au fost spulberate.
Am amintit acest aspect,deoarece la operaţiunile militare din ultimele luni ale anului 2006 au participat şi avioane de spionaj U-2,cu baza în Emiratele Arabe Unite. Unul dintre avioane s-a prăbuşit pe data de 2 noiembrie 2005.
În una din misiunile din Irak,avioanele de spionaj U-2 au acoperit 19% din misiunile de recunoaştere furnizând 60% din informaţiile secrete şi 90% din imaginile teatrului de război.
La 23 decembrie 2005,prin Decizia PDB 720 Pentagonul a hotărât retragerea eşalonată a avioanelor U2:3 aparate în 2007,6 în 2008,câte 7 în 2009 şi 2010 şi ultimele 10 în 2011.
Datorită lui U2, astro – fizicienii Arno Penzias şi Robert Wilson au primit Premiul Nobel pentru fizică. Cei doi „au refăcut calculele din anii ’50,ale lui George Gamow,părintele teoriei Big-Bang (Universul nu este infinit în timp şi spaţiu,ci este un sistem în expansiune,ca urmare a unei explozii iniţiale),ajungând la concluzia că „ totul trebuie dovedit practic”.Au primit aprobarea guvernului pentru mai multe zboruri cu avionul U2 în stratosferă,avion pe care au montat cea mai performantă aparatură de ascultare a acelor ani. Concluziile au fost uluitoare şi au confirmat Big-Bang-ul lui Gamow. Cei doi cercetători au înregistrat zgomotul de fond al Universului actual în expansiune continuă” (1) …
Pentagonul a justificat această decizie prin restricţiile bugetare din programele pentru următorii ani. În realitate,programul U2 este surclasat de multiplele generaţii de sateliţi de spionaj,care fac o munca pe care omul de rând nu trebuie nici măcar să o bănuiască. Mai este surclasat de avionul Global Hawk fără pilot,care are o autonomie de zbor de două ori  mai mare şi poate rămâne în staţionare de trei ori mai mult. Altitudinea de croazieră este în stratosferă,la peste 20.000 de metri. Nici pomeneală de reduceri bugetare.

ÎN 1961, GENERALII AMERICANI ÎŞI VEDEAU RĂZBOAIELE…LA TELEVIZOR
Construind rachete tot mai sofisticate şi performante,nu mai era decât o chestiune de timp până când sovieticii vor putea doborâ avioanele U-2.Altitudinea nu mai era o protecţie suficientă,aşa că trebuia adăugată viteza. Personalul de la „Proiectul U-2” a fost însărcinat cu proiectarea şi construirea avionului de spionaj supersonic SR-71.În august 1956 a început lucrul la proiect,care a devenit fiabil în 1966 când a fost construit primul lot de avioane SR-71.Avionul era dotat cu două motoare Pratt & Whitney,J-58,viteza maximă de cca. 2.200 mile/h. Prima lansare a avut loc pe 16 aprilie 1962.Aproape în acelaşi timp a fost iniţiat şi programul WS-117-L,primul proiect american pentru sateliţii de spionaj.
Realizările sovieticilor în domeniu erau percepute de naţiunea americană,de mulţi oameni politici mult mai performante,deşi realitatea era diferită. Preşedintele Eisenhower, conducerea CIA şi membrii „Proiectului U-2”,conduşi tot de Bissell, erau mai liniştiţi.Studiul fotografiilor luate de avioanele de spionaj U-2 demonstrau că nu putea fi vorba de o forţă puternică de rachete intercontinentale ale sovieticilor şi că cele câteva SS-6 erau folosite doar în domeniul spaţial. Având sprijinul popular,democraţii cereau să se aloce fonduri mai mari pentru construirea de rachete. Eisenhower a reuşit să atenueze în oarecare măsură spiritele. Dar militarii de la Pentagon,în special cei de la aviaţie erau de părere că sovieticii sunt mai dezvoltati din toate punctele de vedere al cuceririi spaţiului cosmic.
Toate acestea au dus ca în cadrul comunităţii de informaţii puterea CIA să fie extinsă. Agenţia a primit dreptul de a contesta estimările militare şi ale aviaţiei în privinţa problemelor militare ale altor ţări. Proiectul WS-117-L (Weapon System-Sisteme de armare) a fost încredinţat agenţiei şi aviaţiei. Generalul Shriever a devenit adjunctul lui Bissell. În faţa Senatului acesta a prezentat proiectul sateliţilor. S-a convenit construirea unui satelit de spionaj stabilizat şi nu un satelit care să se rotească în jurul Pământului. El a fost denumit Corona.Prima lansare a acestui satelit a avut loc la baza aviatică Vandenberg la 28 februarie 1959 şi s-a bucurat de o publicitate mare,care a îmbunătăţit imaginea SUA în întreaga lume. Publicului i s-a comunicat că sateliţii Corona se numeau Discoverer şi sunt sateliţi ştiinţifici şi meteorologici. Primele 15 lansări nu au dat rezultate satisfăcătoare,dar publicul a fost minţit din nou. Abia în aprilie 1961 s-au obţinut rezultatele scontate. Satelitul lansat a oferit fotografii din cele mai îndepărtate zone ale Uniunii Sovietice.
Concomitent se lucra şi la sistemul de rachete Samos, primul satelit de acest gen fiind lansat pe orbită pe 31 ianuarie 1961.La sol au fost construite zece canale de televiziune speciale care ofereau comandanţilor de la Pentagon posibilitatea de a viziona pe ecran desfăşurarea activităţilor militare concrete de oriunde din lume. Din 1961,CIA a primit o cantitate masivă de material fotografic care a revoluţionat munca analiştilor.

Partea II

CIA NU ŞTIA CĂ…URSUL ERA MORT

Una dintre gravele greşeli ale CIA a fost faptul că şi-a dat prea târziu seama de paranoia lui James Jesus Angleton,şeful operaţiunilor de contraspionaj,şi a pierdut nepermis de mult. Convingerea fermă a acestuia era că toţi fugarii din URSS erau trimişi de KGB cu misiuni de intoxicare deci,ajungeau agenţi dubli. Tocmai din această cauză aproape toate informaţiile obţinute de la aceste surse au fost ignorate. Iar imaginea creată asupra URSS era una falsă, consecinţele politice ale impreciziei,foarte gravă. Richard Pearl,fost adjunct al Apărării în administraţia Reagan, a precizat:„Prin faptul că a subestimat efortul făcut de URSS în cursa înarmărilor agenţia centrală de informaţii i-a indus în eroare pe negociatorii americani. A creat impresia că dacă nu se ajunge repede la un acord de neproliferare,sovieticii vor deveni mai puternici. De fapt,ei erau şi aşa suprasolicitaţi şi nu mai puteau să o ţină prea mult”.
Numărul persoanelor şi al instituţiilor nemulţumite de conţinutul rapoartelor,analizelor şi estimărilor pe care le primeau de la CIA era în continuă creştere. .Sentimentul era că CIA nu foloseşte obiectiv informaţiile de care dispune,şi că are idei preconcepute despre orice,situaţie în care agenţia a fost nevoită să apeleze la experţii din afară. Mel Goodman îşi aminteşte:”Aşa s-a apelat la  un grup de outsideri- echipa B- care să formuleze analize şi concluzii independente. Conceptul nu e rău,dar în situaţia aceasta nu se ştia de la început că echipa B va contrazice total ce spune echipa A. Erau oameni cu vederi mult mai radicale şi concluziile lor erau dintre cele mai pesimiste. Echipa B a dezvăluit o serie de slăbiciuni structurale în CIA. Cu toate mijloacele de care dispunea, agenţia nu lua deciziile cele mai potrivite,sau mai rău,nu reacţiona deloc la unele evenimente care se petreceau în lumea reală”.
Cele de mai sus s-au dovedit a fi perfect reale. Analiştii CIA au greşit în privinţa evenimentelor din Ungaria,nu le-au prevăzut pe cele din Cehoslovacia şi au fost luaţi prin surprindere de atacarea Afganistanului de către Uniunea Sovietică. Şi în ziua de astăzi Jimmy Carter susţine că nu l-a avertizat nimeni în legătură cu invazia sovieticilor din decembrie 1979.

PRINCIPIUL DOMINOULUI – UN PRINCIPIU DRAG CASEI ALBE

Războiul din Vietnam a demonstrat că administraţia de la Casa Albă avea teoria ei. Una era ceea ce prezentau rapoartele CIA,alta era ceea ce dorea ea să audă. Când Robert McNamara, ministrul Apărării pe timpul preşedinţilor Kennedy şi Jonhnson,a prezentat „principiul dominoului”,Casa Albă a fost captivată. Era convinsă că prin înfrângerea Vietnamului va preîntâmpina propaganda comunistă în Asia de sud-est. În acea perioadă CIA dispunea de surse umane şi reţele eficiente în Vietnam şi colabora foarte bine cu serviciile de informaţii ale armatei. Deci,avea o bază solidă pentru a face evaluări reale asupra situaţiei. Erau conştienţi că liderii de la Casa Albă şi Pentagonul aveau o percepţie greşită despre insurgenţii vietnamezi.”Erau marxişti,fără nici o discuţie,dar  înainte de toate erau naţionalişti. E o mare diferenţă”,a recunoscut Ray  McGoven, fost specialist al CIA în mişcările comuniste. ”Dacă ar fi fost nişte marxişti aşa cum scrie la carte,ar fi trebuit să fie aserviţi sau cel puţin influenţabili de către Moscova sau Beijing. Ori,nord-vietnamezii erau independenţi”,a concluzionat el. Încercările agenţiei de a prezenta realitatea din teren a eşuat de fiecare dată Mai mult,Pentagonul a acuzat CIA că ar fi o adunătură de indivizi cu simpatii stângiste,care nu înţeleg sistemul comunist.
Administraţia de la Casa Albă nu putea accepta punctul de vedere al agenţiei. Argumentul ei forte era ameninţarea sovietică,şi a aruncat în luptă noi şi noi forţe. Nu puţini au fost cei are şi-au dat seama de injusteţea războiului şi erau demolarizaţi. George Arnold, un veteran al operaţiunilor CIA în Vietnam:”Declaraţiile acestea (ale Casei Albe şi Pentagonului pentru continuarea războiului – n.a.) ne descurajau şi ne demoralizau. Majoritatea oamenilor simţeau că războiul se îndreaptă către ceea ce părea a fi impunerea unei dominaţii coloniale americane. Iar lucrul acesta nu făcea decât să dea apă la moară inamicului”.
Previziunile CIA s-au adeverit Populaţia a început să se revolte împotriva militarilor americani,iar ofensiva nord-vietnamezilor era de neoprit. Asediul Ambasadei americane din Saigon,fuga ruşinoasă,abandonarea a sute de militari americani în mâinile insurgenţilor şi multe altele sunt deja istorie…

„ŞAHUL ERA DICTATOR, DAR ERA DICTATORUL NOSTRU…”

Statele Unite doreau să aibă sub influenţa lor Iranul,mare producător de petrol,cu o poziţie geostrategică excelentă la graniţă cu imperiul sovietic. De data aceasta,însă,CIA nu a mai dat dovadă de aceeaşi clarviziune ca în Vietnam. CIA a ajutat la organizarea şi finanţarea loviturii de stat care a adus la putere un Şah pro-occidental şi anti-comunist. Mel Goodman spunea:”Era un dictator, dar era dictatorul nostru. Preşedintele Kennedy obişnuia să spună. acelaşi lucru referindu-se la dictatorii din America Latină,unde Statele Unite au dat dovadă de o mare ipocrizie în legătură cu reformele democratice. Povestea s-a repetat întocmai în Iran. Decât să rişte cartea democraţiei,americanii au preferat au aliat sigur,chiar dacă acesta se dovedea extrem de nepopular”.
În Iran,agenţii CIA nu au reuşit să sesizeze o mişcare nouă şi extrem de puternică,pornită din moscheile Teheranului. Pentru ei,fundamentalismul islamic nu exista. Iar prima mişcare majoră a acesteia i-a luat prin surprindere. Era un lucru nou şi radical.
Abia realizau că religia poate fi folosită în scopuri politice cu consecinţe politice majore. Nu i-a îngrijorat nici vâlva iscată la Paris în jurul Ayatolahului Khomeini. În loc să-şi plaseze câţiva agenţi în anturajul acestuia,au neglijat acest aspect,ceea ce a dat posibilitatea inamicului ei – KGB,să facă acest lucru. CIA devenise dependentă de Şah,iar agenţii erau ocupaţi mai mult cu vizitele la palatul regal. În Iran au dus o viaţă de huzur,care i-a moleşit. Gary Sikh,specialistul în problemele Iranului din consiliul de securitate al preşedintelui Carter,avea să recunoască:”Se considera că şahul nu e ameninţat de nimeni, aşa încât politica internă a Iranului părea neinteresată. În schimb,şahul era dispus să ajute la spionarea URSS”.

RĂZBOIUL RECE ÎN…MINŢI ÎNFIERBÂNTATE

Ronald Reagan este cel care a adus o nouă viziune asupra a ceea ce trebuie să facă Statele Unite. Până la el,fiecare locatar al Casei Albe de după 1947,cele două partide care s-au perindat la guvernare au avut un singur obiectiv : Statele Unite să nu piardă Războiul Rece.”Reagan a venit cu o altă politică – a spus vreau să câştigăm. Şi pentru că avea acest obiectiv,a devenit mai deschis faţă de alt gen de informaţii. Atunci când vrei să câştigi,te uiţi după slăbiciunile adversarului. Dacă eşti în defensivă,te interesează doar părţile în care adversarul tău e mai puternic. Diferenţa este enormă”,a mărturisit Herb Meyer,pe atunci consilier special al directorului CIA.
Politica lui Reagan a dus la creşterea nemaiîntâlnită a cheltuielilor în domeniul militar. Cu toate împotrivirile asociaţilor ecologiste şi cele ale apărării drepturilor omului,precum şi a nenumăratelor ONG-uri din Europa Occidentală,americanii au instalat rachetele Cruise şi Pershing 2,iar serviciile de spionaj,dar şi armata,şi-au intensificat operaţiunile de spionaj şi de interceptare a convorbirilor la graniţele ţărilor din blocul comunist. Sub conducerea lui Bill Casey,CIA a sprijinit lupta afganilor împotriva ocupantului sovietic (a creat şi sprijinit terorismul islamic) şi a sprijinit sindicatul polonez Solidaritatea prin donaţii generoase. 
Fostul general KGB Oleg Kalughin,stabilit la Wshington şi prosper om de afaceri îşi aminteşte:„Andropov spunea că niciodată după cel de-al doilea război mondial URSS nu a fost mai aproape de un conflict,pornit de data aceasta de americani şi aliaţii lor. De aceea spionilor li se ordona să fie cu ochii în patru,iar armata fusese deja pusă în stare de alarmă maximă.Era o reacţie bazată pe teamă,un rezultat al estimărilor sovietice asupra forţei occidentului şi al neputinţei de a egala această forţă”.
Pentru Moscova lucrurile mergeau din prost în mai prost. A urmat celebra iniţiativă americană „Războiul stelelor”.
Analiştii de la CIA nu au sesizat pericolul nici în noiembrie 1983,când exerciţiul NATO,botezat „Arcaşul iscusit” a pus pe jar factorii politici de la Moscova şi comandanţii militari.La un moment dat s-a ajuns în situaţia de a se întreba dacă nu ar fi mai bine să atace primii.În schimb,serviciile secrete britanice care recrutaseră mulţi fugari din Uniunea Sovietică aveau o imagine mai clară asupra evoluţiei de la Moscova şi i-au avertizat pe colegii lor de peste ocean. CIA a ignorat acest avertisment. Fritz Ermart,la acea vreme analist pe probleme sovietice a precizat:”Ne-am pus această întrebare – oare au un plan care ar putea duce la război,şi atunci se pregătesc din timp,sau o fac de teamă că noi am plănui ceva,şi nu vor să fie luaţi prin surprindere ?”.
Colonelul Oleg Gordievski, fost agent KGB recrutat de serviciile secrete britanice a fost şocat de persistenţa ideilor învechite la  cele mai înalte nivele de decizie din CIA. După o invitaţie la Casa Albă făcută de preşedintele Ronald Reagan,s-a întâlnit cu câţiva oficiali de la 
CIA. Mărturiseşte :”Când am discutat despre strategia sovietică şi despre rachete,nu le-a venit să creadă câtă paranoia există la Moscova,unde toţi erau convinşi că Statele Unite vor să pornească un război nuclear. Un analist important mi-a spus în faţă că e un plan diabolic,gândit anume ca să-i inducă în eroare. Erau atât de înţepeniţi în dogmele lor,că atunci când primeau informaţii noi,care spuneau altceva,refuzau să le creadă”.

URSS – MAREA PUTERE…DIN LUMEA A III-A?

Desigur că analiştii de la CIA puteau să pună sub semnul întrebării unele dintre informaţiile furnizate de oameni ca Oleg Gordievski,dar nimic nu poate justifica minimalizarea unor rapoarte întocmite de oameni de bază ai CIA.Responsabil cu organizarea 
rezistenţei mujahedinilor în faţa sovieticilor în perioada 1986-1989,Milt Bearden  cunoştea situaţie reală din teren,unde a fost de mai multe ori. Când a văzut cu ochii lui că armata sovietică nu reuşeşte să facă faţă atacurilor înverşunate ale mujahedinilor înarmaţi doar cu flinte,s-a întrebat:”Nu cred că CIA ar fi putut să zică – ştiţi domnule preşedinte,sovieticii abia dacă au depăşit nivelul lumii a treia. Nu e nevoie să cheltuim atâţia bani ca să ne pregătim de o confruntare cu ei. Cine să zică asta?”.Toate rapoartele lui trimise din Afganistan,în care preciza că situaţia sovieticilor nu este deloc bună,nu erau crezute la CIA. Întrebările de genul:”Cine se crede şi ăsta?”,erau frecvente.
Reformele lui Gorbaciov i-a luat prin surprindere pe americani. CIA nu a putut prevedea că acestea nu puteau duce decât la dărâmarea sistemului comunist. Dick Kerr,numărul doi al agenţiei în anii 80 şi 90,recunoaşte:”Nu cred că am reuşit să prevedem lucrul acesta. Şi chiar dacă am fi spus la mijlocul anilor 80 că URSS e în pragul prăbuşirii,administraţia de la Washington ne-ar fi trimis la plimbare”… 
Referitor la cele prezentate mai sus,apar câteva întrebări. Este bine sau nu să spui Puterii de care depinzi ceea ce nu doreşte să audă ? Oare adevărul tău va fi ascultat sau vei rămâne fără slujbă ? Cât de înţelept este să te pui cu Administraţia de la Casa Albă şi cu „durii”de la Pentagon ? Comunitatea de informaţii al unui stat este bine să fie politizată ?
Desigur,totul pare simplu când ştii ceea ce s-a întâmplat. Însă agenţiile de informaţii au misiunea de a vedea în perspectivă,de a anticipa ceea ce urmează să se întâmple. Iar CIA a picat acest examen în Vietnam,Iran şi la destrămarea comunismului. Mai grav, nu a anticipat potenţialul noului val care avea să schimbe faţa politicii în lume-fundamentalismul islamic. Statele Unite aveau să simtă forţa distrugătoare a islamismului pe 11 septembrie 2001.Nu mai are rost să insist asupra faptului că şi-au făcut-o cu mâna lor… 

CIA ŞTIA MULTE, NU VEDEA NIMIC!!

CIA a avut insuccese de răsunet mai ales în ceea ce priveşte capacitatea de analiză a informaţiilor de prognozare a evenimentelor. Deşi până la restructurare a fost  un colos care coordona şi conducea toate serviciile de informaţii ale SUA,la capitolul de bază a fost lamentabilă. Adică în analiza şi sinteza informaţiilor în posesia cărora intra şi trebuia să prevină şi să alerteze în legătură cu evenimentele ce se prefigurau. Iar unele dintre aceste evenimente neanticipate au fost atât de profunde,încât au schimbat cursul istoriei omenirii,aducând câştig de cauză unor state,nenorocind altele. 
Nu intenţionez să fac o cronologie a acestor evenimente, neanticipate în timp util de CIA,dar amintesc câteva:
*Revoluţia portugheză din 1874.
*Atacul Coreei de Nord împotriva Coreei de Sud,declanşat la 25 iunie 1950,şi intrarea în acest război alături de Coreea de Nord,la 19 octombrie 1950 a Chinei.
*Atacul armatei chineze împotriva Indiei,în 1962.
*Invazia armatelor ţărilor Tratatului de la Varşovia,în afară de România,în Cehoslovacia,în noaptea de 20/21 august 1986.
*Criza petrolului din 1973-1974,care a produs o adevărată degringoladă în economiile occidentale.
*Forţarea Canalului de Suez şi ocuparea aliniamentului fortificat Barlev de către armata egipteană în cursul războiului arabo-israelian „Yom Kipur”.declanşat la 6 octombrie 1973.Atunci omenirea a fost la un pas de izbucnirea unui război nuclear local.
*Căderea şahinşahului Iranului,victoria revoluţiei islamice condusă de ayatolahul Komeini şi crearea Republicii Islamice Iran, în perioada 1978-1979.
*Invadarea Vietnamului de către armata chineză,în februarie 1979.
*Conflictul militar dintre Marea Britanie şi Argentina în arhipelagul Falkland,în aprilie 1982.
*Cucerirea Kuweitului de către Irak,în vara anului 1990 (deşi multe surse susţin că s-a făcut cu aprobarea Casei Albe),care a declanşat războiul din Golful Persic.  
CIA a fost şi este judecată cu severitate,atât de oamenii politici americani,cât şi de opinia publică,pentru marile sale erori din epoca Războiului Rece. Mai ales cu privire la estimările sale exagerate cu privire la fosta Uniune Sovietică,a disponibilităţilor şi intenţiilor reale ale acesteia. CIA şi serviciile de informaţii occidentale au fost incapabile să depisteze racilele sistemului social economic sovietic,care avea să ducă la prăbuşirea sistemului socialist.
În evenimentele prezentate mai sus (parţial),serviciile de spionaj occidentale,dar mai ales CIA,cu toată tehnologia lor sofisticată şi avansată-sateliţi,navete,staţii de spionaj etc.-au fost luate prin surprindere. Dar un loc deloc de neglijat în aceste eşecuri l-au avut şi factorii de decizie politică,care,uneori,au ignorat analizele şi sintezele primite. Nu pot omite nici eşecul serviciilor de spionaj:CIA ,KGB.GRU,MOSSAD,AVO ş.a. în anticiparea evenimentelor din decembrie 1989 din România,când populaţia,prin ieşirea spontană în stradă,le-a dejucat locurile lor murdare,întregul scenariu pregătit din timp. Iar faptul că fosta Securitate,în totalitatea ei,nu a putut fi antrenată în conflicte armate cu forţele M.Ap.N.,de unde izbucnirea unui război civil,a fost un alt eşec al acestor servicii de spionaj.
Toate aceste eşecuri sunt cu atât mai mari cu cât agenţiile de spionaj occidentale,în frunte cu CIA,se consideră învingătoare în Războiul Rece. Mai trebuie să menţionez că,pentru aceste eşecuri,CIA a primit nenumărate reproşuri din partea factorilor politici, precum şi din partea complexului militar industrial american. Acesta din urmă a suferit pierderi financiare colosale pe care,însă,şi le-a recuperat cu vârf şi îndesat din conflictele artificial create prin atacarea şi destrămarea Yugoslaviei, atacarea Afganistanului şi Irakului,precum şi întreţinerea unor tensiuni artificiale în anumite zone ale lumii.
Edificator este şi faptul că,în 1990,în cele două camere ale Congresului american s-a pus chiar problema desfiinţării acestui colos de spionaj.
Pentru erorile sale,CIA a fost şi este judecată cu severitate chiar de opinia publică americană. Dar…

„JOCURILE MURDARE” ALE CIA ŞI…PARLAMENTUL ROMÂNIEI

Pentru că în toate există un „dar”.Atât pe teritoriul naţional,cât şi în restul lumii,CIA a planificat şi executat (lucru valabil şi în zilele noastre) nenumărate acţiuni clandestine,ilegale. Aşa-zisele „jocuri murdare”.Însă este de remarcat,şi acest lucru doresc să-l scot în evidenţă ,că,în acţiunile sale s-a bucurat de o libertate deplină şi absolută (oare va fi la fel după restructurarea serviciilor secrete americane?).Cel mai democrat stat din lume permite acest lucru. Congresul american,deşi a încercat,nu a reuşit niciodată să instituie decât un control de suprafaţă asupra acţiunilor CIA. Şi nu pot să mă abţin a face comparaţie cu modul în care Parlamentul României,Preşedinţia chiar,încearcă să se implice în controlul activităţii Serviciului Român de Informaţii şi dorinţa de a-şi subordona celelalte servicii de informaţii. Transparenţa în activitatea serviciilor de informaţii o doresc şi lucrătorii din mass-media. Directorii ori şefii serviciilor secrete sunt chemaţi „la ordin”,să dea rapoarte.”Analişti” care de care mai „profunzi” în gândirea lor,apar în nenumărate emisiuni televizate,cerând transparenţă în activitatea serviciilor de informaţii. S-a ajuns până acolo încât să se susţină că
,în zilele noastre,România nu are nici un inamic potenţial. Toate acestea denotă infantilism total în materie!Sunt conştient că mulţi cititori nu vor fi de acord cu cele de mai sus. Dar susţin cu tărie:activitatea serviciilor secrete este intimă,nu se desfăşoară la lumina zilei şi cunoştinţa opiniei publice. Această activitate intimă este desemnată să slujească interesele României şi ale naţiunii. Indiferent ce partid ori coaliţie de partide se află la guvernare. În nici o ţară democratică,care îşi cunoaşte interesele,activitatea serviciilor secrete nu face obiectul dezbaterilor în Parlament. Un control asupra lor trebuie să existe. Dar să fie cât mai discret,la care să participe un număr redus de persoane şi nu poate fi extins la acţiunile intime,sensibile ale acestor servicii. Desigur,ele pot comite abuzuri în activitatea lor. Dar acesta este un risc pe care societatea,clasa politică trebuie să şi-l asume. Numai dacă doreşte să dispună de adevăraţi profesionişti în domeniu.
Nu doresc să intru în polemică cu nimeni,dar să-mi dea cineva un singur exemplu în care o acţiune clandestină a CIA,indiferent unde s-a petrecut şi cu ce rezultate,să fi făcut obiectul unor investigaţii serioase sau anchete profunde din partea Congresului SUA. Că activitatea ei a fost şi este criticată este cu totul altceva. În schimb,în România avem destui parlamentari dispuşi să ceară socoteală,apoi să arunce în faţa opiniei publice cele mai vulnerabile şi delicate acţiuni ale S.R.I. şi a celorlalte servicii secrete. Paralel,o bună parte din jurnalişti,în numele libertăţii presei,se întrec în a se năpusti asupra acestor servicii. Şi toate acestea,în total dispreţ faţă de interesele supreme ale României…

GERMANIA, PRIN UNIUNEA EUROPEANĂ SPRE „CEL DE-AL PATRULEA REICHT”

Dacă pornim de la teza că orice formațiune statală are la origine un grup etnic constitutiv, ar fi firesc să ne întrebăm: cine ar fi centrul unor eventuale State Unite ale Europei? Oare abstractul „popor european” – unit în diversitate, după modelul “poporului sovietic”?
Destrămarea URSS a demonstrat că așa-numitul “popor sovietic” nu a fost decât o ficțiune care nu a durat atât cât a durat și regimul sovietic. Adevărul este că în pofida internaționalismului declarat, URSS a fost o creație eminamente rusească. Așa cum se spune și în primele versuri ale imnului sovietic: Uniunea a fost creată de “Măreața Rusie”: “Союз нерушимый республик свободных. Сплотила навеки Великая Русь” – unde “Русь”, spre deosebire de “Россия”, este o categorie etnică. Iată de ce, trezirea conștiinței naționale în republicile unionale a însemnat dispariția URSS de pe harta politică a lumii.
Urmând aceeași logică istorică, trebuie să presupunem că eventualul superstat  european ar putea fi unul german, care ar avea la bază principii la fel de “internaționaliste” ca și în cazul URSS. “Europeanul” ar putea deveni tot mai germanic, exact așa cum în secolul al XIX-lea prusianul a devenit un prototip pentru tot ce a însemnat “neamț”, așa cum și “sovietizarea” a presupus, de fapt, “rusificarea”. O altă “Europă unită”, pur și simplu, nu este și nu ar fi posibilă. Actuala criză financiară demonstrează deja faptul că UE fie va merge pe calea centralizării, lichidării statelor naționale și acceptării supremației germane, fie va dispărea din istoria continentului așa cum a dispărut și URSS.
Se prea poate că miliardarul Dinu Patriciu are dreptate, atunci când spune că Uniunea Europeană se transformă tot mai mult într-un “al patrulea Reich”[1]. Urmărim deja cum statele precum România sau Serbia deja ard de nerăbdare să devină landuri germane. De fapt, dacă judecăm după ultimele declarații ale lui Băsescu, legate de necesitatea renunțării la suveranitate, precum și lipsa de reacții sănătoase chiar și în rândurile opoziției politice față de astfel de afirmații, ne face să credem că România deja este un land german. Pe de altă parte, iată că în timp ce Băsescu anunță cu nevinovăție în glas necesitatea lichidării României ca stat, puterea și opoziția din Marea Britanie își dau mâna în efortul comun de a scoate țara din UE[2].
Termenul “al patrulea Reich” nu aparține lui Patriciu. Acum doi ani, versiunea electronică a ziarului “Daily Mail” publica un material în care se afirma că potrivit unui raport al serviciilor secrete americane din perioada celui de-al doilea război mondial, foștii lideri naziști și industriași intenționau să restabilească dominația Germaniei în Europa prin mijloace economice când au realizat că înfrângerea lui Hitler este inevitabilă[3]. Acest document a servit drept sursă pentru romancierul Adam Lebor în scrierea romanului „The Budapest Protocol”.
Conform raportului, la 10 august, în 1944, la hotelul Rotes Haus din Strasbourg ar fi avut loc o întâlnire secretă a liderilor naziști și elita economică germană, în cadrul căreia s-a discutat despre planurile de restabilire a dominației Germaniei după finalizarea războiului. Industriașii germani conveniseră asupra retragerii bunurilor în statele neutre (în primul rând Elveția) și încheierea unor contracte de colaborare cu parteneri americani care ar proteja lumea de afaceri germană de furia aliaților.
Desigur, nu suntem în stare să verificăm autenticitatea acestui document care răstoarnă sensul istoriei din ultimii 60 de ani. Nu excludem aici și o mistificare din partea promotorilor teoriei conspirației. Dar să presupunem că raportul este unul veridic. De ce nu am face-o? Acest fapt ne-ar permite să privim dintr-o altă perspectivă istoria din ultimile 5-6 decenii, dar și să analizăm într-un mod mai puțin obișnuit actuala situație. Mai ales că un astfel de scenariu nu pare deloc fantezist.

DEUTSCHLAND, DEUTSCHLAND UBER ALLES…

Conform raportului ONU, în anul 2009 Germania s-a aflat pe locul doi în lume după volumul de investiții în străinătate[4]. Germania a fost cea care a avut de spus ultimul cuvânt în problema datoriei externe a Greciei. Germania este cea care ar urma să conducă o uniune fiscală care inevitabil va trebui să fie însoțită și de o unificare politică a Uniunii Europene.
Problema demografică și ecologică reprezintă factori care un rol important în actuala politică economică a Germaniei: îmbătrânirea populației, diminuarea numărului populației economic active, determină emigrarea industriei germane în state precum Grecia, România, Serbia, China, etc. Astăzi Germania nu este atât un producător, cât un exportator activ. În realitate, o bună parte din producția industrială, care este exportată sub marca “Made in Germany” este produsă în afara țării, fiind doar asamblată și exportată din Germania. În acest fel, creșterea economică a Germaniei are loc din contul statelor cu forță de muncă ieftină[5]. Conform unui studiu publicat recent de compania de consultanță „Ernst & Young”, 75 la sută din veniturile gestionate de companiile germane provin din afara Germaniei[6].
Berlin a devenit principalul partener al Federației Ruse din UE și în prezent joacă un rol important în Europa Centrală de Est și Balcani. Vizita cancelarului german Angela Merkel în România[7] și Bulgaria în anul 2010, precum și vizita în Serbia și Croația în a subliniat odată în plus faptul că aceste state fac parte din sfera de influență a Germaniei[8], din așa-numitul “spațiu vital” (Lebensraum). Preferințele nemțești în ale politicii externe nu prea s-au schimbat de la Bismark încoace.
În decursul istoriei Germania a prezentat întotdeauna interes pentru această zonă. Germania a fost cel mai cointeresat stat în amplasarea scutului antirachetă în România. Să nu uităm că anume ministrul german al apărării Franz Josef Jung a sugerat SUA în 2007 amplasarea în Europa de Est a scutul antirachetă[9]. În mod straniu, la distanță de 2 săptămâni de la declarațiile ministrului german al apărării, Angela Merkel critică intenția SUA de a amplasa scutul antirachetă în Europa centrală[10]. Desigur, în cele din urmă, scutul antirachetă ar urma să fie instalat în România. Astfel, scutul antirachetă evidențiază zonele de interes al Germaniei în zona Europei de Est și Balcani.
De-a lungul istoriei, Germania a dus un joc diplomatic foarte viclean, aranjând pe hartă piesele așa cum îi convine: în 1878, prin pacea de la Berlin a consimțit cedarea sudului Basarabiei Imperiului Țarist, pentru ca în octombrie 1883, speculând frustrările Bucureștiului, să determine aderarea României la Tripla Alianță. În 1940 Germania consimte ocuparea Basarabiei și Nordului Bucovinei, pentru a determina România să se alăture campaniei împotriva URSS. Astăzi problema Basarabiei și scutului antirachetă trebuie privită în același context al tangoului geopolitic ruso-german. Scutul antirachetă are aici o funcție bine definită: menținerea României la periferia lumii occidentale în calitate de „grănicer” al Occidentului și împiedicarea unei eventuale apropieri între România și Rusia. Este evident faptul că neînțelegerile istorice dintre aceste două state sunt artificiale, Germania profitând de incapacitatea Rusiei de a promova o politică externă clară, logică, conformă propriilor interese naționale. Apariția așa-numitului “cordon sanitar” se datorează în mare parte comportamentului ilogic și inadecvat al Rusiei față de vecinii săi: Georgia, țările baltice, Polonia, Belarus, Ucraina, Republica Moldova, etc. Occidentul nu a făcut decât să profite de greșelile tactice ale Kremlinului. Ne rămâne doar să ne mirăm cum un stat care a suferit o înfrângere usturătoare în cel de-al doilea război mondial a ajuns să dialogheze de la egal la egal cu cel care a învins.
REPUBLICA MOLDOVA – UN PROTECTORAT RUSO-GERMAN?  
Evocarea problemei transnistrene de către Merkel în întrevederile sale cu Vladimir Putin demonstrează interesul Berlinului pentru această regiune. În prezent la Chișinău funcționează cel puțin екуш fundații germane, una dintre care este apropriată de partidul cancelarului Angela Merkel și acordă asistență partidului condus de actualul premier Vlad Filat: Fundația Konrad Adenauer[11], fiind finanțată din bugetul de stat al Germaniei. În luna mai a acestui an liderul liberal-democrat a avut o întrevedere cu Angela Merkel. Nu întâmplător, întrevederea premierului moldovean cu liderul separatist de la Tiraspol are loc anume în Germania.
Alianța dintre PLDM și PCRM, în acest context, despre care se discută de mai mult timp la Chișinău, ar fi o expresie a parteneriatului ruso-german. După aceeași logică ar putea avea loc și așa-numita „reunificare” a Republicii Moldova prin federalizare, o perspectivă care nu ar bucura deloc clasa politică de la Chișinău, dar și o mare parte a separatiștilor de la Tiraspol.

CONCLUZIE

Criza în care se bălăcește Europa ar putea aduce schimbări radicale în construcția europeană. Situația actuală ar putea fi comparată cu anul 1917-1918, când continentul era zguduit de mari metamorfoze sociale și geopolitice. În toate aceste procese, Germania a jucat și mai joacă un rol central în noile configurări. Relațiile ei cu Rusia, în calitatea de sursa ei de materie primă și resurse energetice, definește rolul nostru pe harta geopolitică. Iată de ce, înțelegerea jocului dintre cele două puteri este necesară pentru adoptarea unor politici naționale corecte, adecvate noilor timpuri, spre a nu repeta greșelile din trecut. În pofida influenței marilor puteri, soarta fiecărui stat depinde de capacitatea elitei naționale de a lua decizii, precum și de calitatea acestor decizii. României și Republicii Moldova nu le rămâne decât să lucreze în această direcție, pledând pentru pozițiile care corespund cu interesele lor naționale. Procesul globalizării presupune nu doar intensificare schimburilor economice, tehnologice și culturale, dar și creșterea nivelului de instabilitate dictată de diminuare resurselor energetice, umane și alimentare. De modul în care elitele naționale vor ști să iasă de sub “determinismul social al imperialismului”, despre care vorbea și sociologul francez Frederic Le Play, depinde dacă poporul va avea continuitate în istorie. Salvarea celor naufragiați este o problemă în primul rând a naufragiaților.
________________________________________
[1] http://www.romanialibera.ro/bani-afaceri/economie/dinu-patriciu-ue-a-devenit-al-patrulea-reich-aflat-in-colaps-237708.html
[2] http://www.adevarul.ro/international/Marea_Britanie-euroscepticism-parlamentari_0_556744619.html
[3] http://www.dailymail.co.uk/news/article-1179902/Revealed-The-secret-report-shows-Nazis-planned-Fourth-Reich–EU.html
[4] http://www.unctad.org/Templates/WebFlyer.asp?intItemID=5539&lang=1
[5] http://www.kcc-europe.com/germanys-explosive-export-growth-is-it-real.html
[6] http://www.lavanguardia.com/economia/20110425/54145600436/las-mayores-empresas-alemanas-logran-el-75-de-sus-ingresos-en-el-extranjero.html
[7] http://www.romanialibera.ro/actualitate/europa/boc-catre-merkel-romania-doreste-sa-incheie-cu-germania-un-parteneriat-strategic-si-conteaza-pe-sprijin-in-ue-video-202286.html
[8] http://www.loccidentale.it/node/109667
[9] http://www.nytimes.com/2007/03/02/world/europe/02iht-germany.4777600.html
[10] http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/1546032/Germany-warns-US-on-missile-shield-plan.html
[11] http://www.gov.md/libview.php?l=en&idc=436&id=1696

Surse articol: 

AGENŢIA CENTRALĂ DE INFORMAŢII, ÎNTRE EXTAZ ŞI AGONIE(I)

http://www.ne-cenzurat.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=26175:agenia-central-de-informaii-intre-extaz-i-agoniei&catid=1:dezvaluiri&Itemid=7 

AGENŢIA CENTRALĂ DE INFORMAŢII, ÎNTRE EXTAZ ŞI AGONIE(II)

http://www.ne-cenzurat.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=26213:agenia-central-de-informaii-intre-extaz-i-agonieii&catid=1:dezvaluiri&Itemid=7

Monica Macovei: As vrea sa fac un partid nou. Trebuie un partid nou

19 octombrie 2011 4 comentarii

Monica Macovei: As vrea sa fac un partid nou. Trebuie un partid nou

de Raluca Pantazi 

​Monica Macovei declara intr-un interviu pentru Cristian Patrasconiu, publicat in cadrul volumului „Noua scoala de gandire a dreptei”, ca ar vrea sa faca un partid nou. Intrebata daca ar putea si ar vrea sa faca o noua formatiune politica, Monica Macovei, europarlamentar si vicepresedinte al PDL, a raspuns: „As vrea sa fac un partid nou. Trebuie un partid nou. Nu stiu insa daca as putea, privind in mod practic la cerintele infiintarii unui partid politic (…)”. Amintim ca, la finalul anului trecut, vicepresedintele PDL sustinea: „Un nou partid e una din variante. Sigur ca m-am gandit, dar n-am luat o decizie”.

Redam mai jos raspunsul integral dat de Monica Macovei in cadrul interviului cu Cristian Pastrasconiu, publicat de acesta in volumul „Noua scoala de gandire a dreptei”: 

Ai putea face un partid nou? Ai vrea sa faci un partid nou?

As vrea sa fac un partid nou. Trebuie un partid nou. Nu stiu insa daca as putea, privind in mod practic la cerintele infiintarii unui partid politic, la ce inseamna asta in contextul legii electorale actuale, la cerintele unei finantari curate si transparente. Sustinere publica, fara discutie, ar exista. Dincolo de asta, trebuie oameni care sa lucreze efectiv, zi si noapte, cu dedicatie, numai pentru asta. Din discutiile pe care le-am avut, multi din prietenii acestei idei au sustinut ca vor lucra cu tot dragul, dar voluntar. Nu cred ca se poate porni asa, insa ideea unui nou partid politic ramane si reflectez la ea. 

Te-ai putea gandi sa candidezi la un moment dat la presedintia Romaniei? Excluzi cu totul o asemenea ipoteza?  

Da, o exclud. Dar, in 10-20 de ani, poate ca se schimba ceva…” 

Cartea „Noua scoala de gandire a dreptei” a fost lansata vineri, 14 octombrie, in cadrul unei dezbateri la care a fost invitata si Monica Macovei. Fostul ministru al Justitiei a declarat atunci: „Obiectivul principal este reforma clasei politice; avem o clasa politica cel putin obosita de tranzitie. E cazul sa ne mutam spre o clasa politica noua, curata, in care partidele sa-i filtreze pe cei pe care ii primesc, in care sa conteze onestitatea, integritatea, pentru ca asta nu exclude negocierea. Avem nevoie de o reforma a clasei politice si salut Noua Republica„. 

Interviurile din cadrul volumului au fost realizate in perioada februarie-iulie 2011.

Amintim ca la finalul anului trecut, intr-un interviu acordat la Discutia de Luni, o emisiune HotNews.ro – RFI, realizata de Dan Tapalaga, Monica Macovei declara ca reformarea PDL sau un nou partid sunt variantele pe care le ia in calcul. „O varianta este sa schimbi unul din partidele existente, in ce ma priveste PDL, intr-o  masura destul de mare incat oamenii sa creada ca va face anticoruptie, integritate, bani publici impartiti corect si mai putin furt, si a doua varianta un alt partid. Deci sunt aceste doua variante. Nu un alt partid oricare. Un partid in care oamenii sa creada, format din oameni pe care poti conta si despre care crezi ca atunci cand spun ceva vor si face, care nu te mint„, a sustinut vicepresedintele PDL. 

La inceputul lunii octombrie, Monica Macovei afirma in cadrul unei emisiuni la BITV ca dispune de o limita de timp pana la care este dispusa sa ramana in partid. „Eu imi duc bataliile, imi dau o limita de timp. Eu personal imi impun niste limite de timp„, a punctat Macovei, inclusiv despre o posibila parasire a PDL.

Publicat: 18 octombrie 2011

Sursa: HotNews.ro

http://www.hotnews.ro/stiri-politic-10451610-monica-macovei-vrea-fac-partid-nou-trebuie-partid-nou.htm?cfnl=

%d blogeri au apreciat: