Arhiva

Archive for noiembrie 2011

La mulți ani, România!

30 noiembrie 2011 4 comentarii

Cazul de la Tanacu și gemenii măicuței starețe de la Mănăstirea Tăriceni scot iar în evidență iporcizia Bisericii Ortodoxe Române

30 noiembrie 2011 2 comentarii

De foarte multe ori auzim persoane cu mai multă sau mai puțină credibilitate că  românii sunt credincioși.

O fi, n-o fi, habar n-am. Mulți de fâlfâie niște valori care te și miri de unde le iau. Probabil dintr-un profil idealizat al celor care populează spațiul carpato-danubiano-pontic.

Tot de foarte multe ori, vedem cum Biserica Ortodoxă Română, în loc să încerce să se curețe din interior încearcă atunci când poate să  mascheze anumire măgării pe care unii din interiorul ei le comit.

Este de notorietate refuzul BOR de a-i da afară pe cei care au colaborat cu Securitatea, au interzis chiar discuții pe această problemă. De asemenea când unii încercau să spună despre lucruri care se petrec în interior li se băga pumnul în gură.

La fel a reacționat BOR și când a fost vorba de crima imbecilului ăla de la Tanacu.

Acum a fost eliberat după ce și-a ispășit două treimi  din  pedeapsă.

„Deţinutul a îndeplinit fracţia, respectiv două treimi din pedeapsă, astfel că, potrivit legii, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Vaslui a formulat o cerere de eliberare condiţionată adresată Judecătoriei. Solicitarea a fost admisă, iar mâine aşteptăm decizia finală în acest dosar. Imediat ce vom primi această decizie Petru Corogeanu va putea fi pus în libertate”, a declartat Nicolae Toma, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Vaslui conform adevărul.ro

Deci pedeapsa întragă a fost de șase-șapte ani ani… Atât evaluază justiția română viața acelei nenorucite ucise pe cruce de un criminal cu porniri mistic maladive? Foarte ciudat.

La fel de ciudat mi se pare și faptul că în sat lumea îl laudă cât de bun popă era.

Cred că este vorba de o profundă lipsă de educație, atât în ceea ce privește respectivul preot ucigaș, precum și oamenii din zonă.

Ce e absolut inadmisibil în povestea aceasta este că oameni cu greutate iun BOR spuneau că în Biserica Ortodoxă Română nu se fac exorcizări. Ori indivizii mințeau cu ordinărie ori sunt neinformați. Se întâmplă în foarte multe locuri…

Cred că prima variantă e cea adevărată. Falsitatea și nerecunoașterea unor lucruri se mai poate vedea și în cazul acelei măicuțe starețe (o femeie de 40 de ani) de la Mănăstirea Tăriceni din județul Călărași.

În loc ca reacția Bisericii să fie una rapidă și clară, adică de a o elimina pe aceasta din sânul său, pe călugărița care a încălcat jurământul de castitate și ”s-a jucat cu cocoșelul” (cocoșel cleric sau mirean, urmează să aflăm) pur și simplu a fost lăsată să plece singură spre viața civilă.

Mai este un astect nu tocmai potrivit în acestă poveste. Sarcina a fost ținută acunsă pe tot timpul ei. Incredibil. Atenție, în prima fază nici după ce nașterea s-a prudus, respectiva nu voia să recunoască faptul că fetițrler sunt ale ei. (Culmea e că există un banc cu blonde unde acestea, după ce nasc, se întreabă dacă al lor e plodul).

Am impresia că pe toată perioada sarcinii femeia credea că va reuși să își mascheze păcatul, ba mai mult, probabil se gândea că într-un fel sau altul va scăpa de fetițe.

Diferiți reprezentanți ai Biserici au făcut declarații după cum au crezut de cuviință.

Am luat unele de pe mediafax.ro 

Părintele Nicolae Dascălu: „Pot să confirm ceea ce este legat de ceea ce s-a întâmplat cu maica stareţă. În schimb, nu confirm nimic legat de faptul că tatăl celor două fetiţe ar fi preot sau călugăr. Informaţiile despre tatăl copilelor vine de la o persoană care se autointitulează lider de sindicat. Biserica nu a avut şi nici nu va avea sindicat”.

ArhimandritulRafael Mîţ: „Am primit o scrisoare de la maica stereţă, care spune că se retrage din viaţa monahală. În această situaţie, ea va merge la familia sa, undeva în judeţul Iaşi”.

Atenție puțin la câteva detlii (cum flutură batistuța care urmează a se pune pe țambal). Părintele Dascălu cred că ar fi extreme de fericit dacă i s-ar permite să declare nașterea o nouă Imaculata Concepțion. În fond ar fi destui care să pună botul, iar biserica are mare nevoie de credincioși. În fond monstruozitatea  Catedrala Umilirii Neamului se face din donații, nu?

Din declarația Arhimandritului Rafael Mîţ mai putem vedea un detaliu relativ interesant. Bărboșlor șefi ai BOR li se cam rupe de acest eveniment, ca și de altele asemenea.

Nu au catadixit să se ducă personal, sau măcar să trimită un reprezentatn care să vorbească la fața locului cu respectriva. Nțț, ei stau frumușel în chiliile lor de lux și își petrec postul în chilhanui evident de post. În fond evlavioasele parașute ( cele mai arătoase)  și animalele sacrificate sunt de post. Nu consumă carne… 😀

Deosebit de interesantă este  declarația unei localnice care pare destul de informată cu ce se întâmplă în curtea sfântului lăcaș (declarație luată tot de pe media fax.ro

„Noi ştim că Sebastiana Gâtlan provine din zona Moldovei şi nu are familie. Era dedicată vieţii bisericeşti, dar ştiu că a mai avut cândva un necaz, nu ştiu ce a fost şi atunci, dar a mai fost plecată la o mănăstire la Amara. A venit, a plecat de la Tăriceni, apoi s-a întors. Era o persoană foarte atentă cu cei din jur, era apropiată de oameni şi lucra la un proiect pentru extinderea corpului de chilii.

Eee? Interesant, nu?

Întrebarea care se impune ar cam fi: Oare ce destinație urmă să dea șturlumbatica măicuță stareță construcției noi? Creșă în care să își ascundă plozii? Cămin pentru bărbați care să le țină de urât în lungile nopți de privațiuni și rugăciune? Ori, Doamne Ferește bordel care să aducă oarece bănuți ce să contribuie la ridicarea faraonicei Catedrale? … Ar mai fi, poate, posibil chiar și un bar cu bară și dansatoare.

Mărturisesc cu mâna pe inimă că am văzut uneori niște călugărițe de să te lingi pe degete, călugărițe fâșnețe și  cu priviri alunecose că fix la cele sfinte nu îți vine să te gândești.

***

Revenind la Cazul Tanacu, deoarece acolo vorbim de moartea unei nefericite, vreau să aduc în atenție câteva articole (atenție la data publicării).

Atenție în special la ultimul dintre articolele pe care le-am adus aici, mai precis la modul șocant în care sint văzute lucrurile la finalul articolului în așa numita ”Nota noastră

Din click.ro

Tatăl măicuţei exorcizate de la Tanacu: «Să dea Dumnezeu să aibă aceeaşi soartă ca şi fata mea»

Publicat: Miercuri 30 Noiembrie 2011

La aflarea veştii că va fi eliberat, părinţii Irinei Cornici, măicuţa care a murit în chinuri groaznice după ce a fost supusă unui proces de exorcizare de către fostul preot Daniel Petru Corogeanu, l-au blestemat pe acesta. 

Costică Antohi, tatăl Irinei Cornici, este cel mai înverşunat când vine vorba de cei care i-au omorât fata. Atât după eliberarea celor patru măicuţe, cât şi după ce fostul preot Corogeanu a ieşit de după gratii, familia măicuţei a suferit de fiecare dată.

Ei nu înţeleg nici acum, când au trecut 6 ani de la moartea fetei, de ce aceasta nu a fost trimisă acasă dacă a fost într-adevăr bolnavă.

„Nu am să îi iert niciodată. Ei au făcut câţiva ani de puşcărie, dar pe fata mea nu o mai aduce nimeni înapoi. Să dea Dumnezeu ca Petru Corogeanu să aibă soarta fetei mele. Cum mi-a schingiuit el fata, aşa să păţească şi el”, ne-a spus Costică Antohi (foto jos).  

Mai vor 4.000 de euro

Încă de la bun început, părinţii Irinei Cornici au vrut daune materiale din partea lui Corogeanu şi, pentru asta, ei au cerut instanţei să ţină cont şi de acest aspect.

Au cerut, iniţial, 1 miliard de lei vechi, însă avocaţii fostului preot au reuşit să obţină pedepse mai mici. Acum, părinţii măicuţei nu vor decât 4.000 de euro, banii pe care ei susţin că fata i-ar fi avut la ea în momentul în care a fost supusă acelui ritual de exorcizare.

„Din partea mea, bine că a scăpat din închisoare. Mie să-mi dea banii fetei, că eu nu mă duc prin sat, să-mi dea lumea bani să fac dezgroparea fetei. Pe măicuţe le-am iertat şi pe el îl iert, dar să-mi dea banii”, a spus şi Elena Antohi, mama călugăriţei.

Din evz.ro

Posedata din Moldova

Publicat: Vineri, 23 Decembrie 2005

REPORTAJ. Cazul Tanacu, povestit exclusiv pentru Romania in EVZ de un celebru scriitor francez

Italnirea era fixata de trei zile cu avocata, la Vaslui, un oras lipsit de orice farmec, din Moldova (provincie cuprinsa de saracie, din nord-estul Romaniei): acolo trebuia sa-l intalnesc pe Daniel Corogeanu, calugar ortodox, principalul acuzat al unui fapt divers gotic care, dupa iunie 2005, impartise in tabere opinia publica din Romania. 

Dar in holul lugubru al Hotelului Europa, vopsit intr-un albastru spalacit de culoarea noptii, pe care-l intuneca inca si mai tare lumina deja livida a iernii, Catalin Corogeanu, fratele lui Daniel, un barbat tanar cu trasaturi fine si cu parul lung, prins la spate, si el student la Teologie, ma anunta, cu durere, ca avocata prefera sa anuleze intalnirea. 

O contactam, amintindu-i ca, in asteptarea judecatii, clientul sau a fost pus in libertate provizorie si ca demersul nostru nu e deloc ilegal: vocea ii razbate din receptor asemenea celei a unui spirit furios inchis intr-o lampa fermecata si rasuna in hotelul gol, ricosand dintr-un perete in celalalt. Maria Illisia, pe care am vazut-o la Bucuresti, e o femeie energica, cu parul negru lipit de cap, cu voce ascutita de fetiscana care pare sa repete, in fata fiecarei persoane, pledoaria rostita pentru a-l feri pe Daniel Corogeanu de cei 25 de ani de inchisoare ceruti de judecatorul de instructie. Ii revad privirea implorand, aproape inecata de lacrimi, o aud inca o data rugandu-ma sa nu-l coplesesc cu intrebari pe Daniel.

Telefonul cu Iisus

Desigur, a comis o greseala, dar nu merita linsajul la care il supun ziarele si televiziunile romanesti. Ma priveste fix in ochi, se adreseaza sufletului meu, ma implora in numele lui Dumnezeu si al tuturor sfintilor. Putin lipseste sa nu plangem in hohote si parasesc emotionat aceasta intalnire, gata sa-l iubesc pe iluminatul de la Tanacu, gata sa-l absolv de orice vina. Dar acum o alta persoana vocifereaza in telefon, o Pythie care blestema, care ameninta: tam-nisam, ma acuza ca as fi mintit-o, ca as fi urmarit sa fac un film cu aceasta poveste, ca as fi vrut sa scriu o carte despre ea – deja ii stie titlul, l-a citit intr-un ziar din Bucuresti! 
A primit un ordin de la Procuratura (echivalentul Parchetului de la noi) care o soma sa-i interzica clientului ei in asteptarea judecatii orice interviu cu presa, mai ales cu presa straina. Puteam, punand iarasi paie pe foc, sa pun in pericol imaginea Romaniei la nici un an inainte de aderarea la Europa (…). In timpul discutiei, Catalin, fratele, isi butoneaza nervos telefonul, pe al carui ecran e o icoana cu Iisus. Conversatia m-a zguduit: venisem sa vad un calugar acuzat de omucidere involuntara si, brusc, ma gasesc intr-un roman politist din timpul razboiului rece, un remake de proasta calitate, dupa modelul anilor ?70. Timp de cateva ore, receptionera, soferul de taxi, cameristele nonsalante, trecatorii grabiti sa intre pentru a se adaposti de ninsoare seamana toti cu agenti ai serviciilor de informatii veniti sa-mi spioneze faptele si gesturile, gata sa puna mana pe mine. Cum spune o prietena jurnalista care ma insoteste: ?Esti pe punctul de deveni roman. Aici granita dintre luciditate si paranoia e fragila?.

O inlantuire nefericita de fapte

In societatile moderne, faptul divers – si acesta e un lucru care impinge la disperare – ne trage inapoi catre epoci obscurantiste, pe care le credem revolute. O dezmintire care raneste orgoliul nostru de fiinte civilizate atenteaza la certitudinile noastre si impinge departe orice speranta de regenerare. Ne socotim educati, dar nu suntem decat brute invelite intr-o coaja de politete. 
Din acest punct de vedere, afacerea Tanacu, ca Dutroux in Belgia, sau Outreau in Franta, vorbeste despre Romania contemporana: e un ghem de lana care se desira dintr-o miscare si care trage in aceasta miscare presa, institutiile bisericesti, cele psihiatrice, cele politienesti, punand tara fata in fata cu un trecut din care vrea sa se smulga. Episodul acesta reprezinta o formidabila comprimare a timpului, o condensare a mai multor epoci care se aduna in el.

Condensare de epoci

Faptele, asa cum am putut sa le reconstitui eu, cu o mereu valabila marja de eroare, sunt urmatoarele: Povestea incepe cu o tanara fata, Irina Cornici, nascuta la Barlad, in 1982: tatal, a carui sanatate mintala e destul de fragila, se sinucide cand aceasta are 2 ani. Politia o gaseste gata sa se joace cu picioarele spanzuratului. Impreuna cu Vasile, fratele ei, cu un oarecare grad de debilitate mintala, e plasata intr-un orfelinat, apoi cei doi sunt dati in ingrijirea familiei Stolojescu. In 2002, tanara, care urmase liceul agricol, pleaca in Germania, unde e baby-sitter si menajera. Pe 5 aprilie 2005 ii face o vizita unei prietene de la orfelinat, Paraschiva Anghel, care devenise calugarita la Manastirea Sfanta Treime de la Tanacu, in judetul Vaslui, insotita de fratele ei, Vasile, devenit si el calugar. 
Pe 9 aprilie, cand se pregatea de plecare, face o criza nervoasa de o mare violenta, se tavaleste pe jos, se da cu capul de pereti, profereaza obscenitati. Calugaritele se grabesc in sat pentru a suna la spital, caci manastirea, construita pentru a reface conditiile crestinismului primitiv, nu dispune nici de telefon, nici de electricitate si nici de apa curenta. Asistentele de la urgenta isi bat joc de ele si le indeamna sa faca apel la credinta. Calugaritele o aduc in cele din urma intr-o Dacie si, temandu-se sa nu se raneasca in timpul convulsiilor, o leaga de maini si de picioare, o infasoara ca pe o rulada de carne. 
A doua zi e transferata la serviciul psihiatric de la Vaslui si medicul noteaza ca sufera de agitatie psihomotorie si de un delir de persecutie, suspecta fiind de psihoza majora. Se socoteste posedata de diavol si spune ca acesta o indeamna la relatii trupesti cu barbatii. Dupa o scurta cadere de cateva zile, starea ei se amelioreaza si, pe 24 aprilie, psihiatrul, constrans sa creeze locuri in spitalul supraaglomerat, o socoteste stabilizata si o reda in grija calugaritelor de la manastire, fapt care mai apoi avea sa-i fie reprosat. 
Ii prescrie totusi o doza zilnica de zaiprexa, un neuroleptic foarte eficace in tratamentul schizofreniei si cere o atenta supraveghere. Irina are nevoie de mult somn, trebuie sa evite munca la camp, sa se abtina de la opresiunea mentala a lungilor rugaciuni si mai ales sa nu se expuna la soare. Pe 8 iunie, Irina, care intre timp se hotarase sa se instaleze la manastire si renuntase din motive financiare la tratamentul medicamentos, pleaca la familia de adoptie pentru a recupera cei 3.500 de euro pe care i-a castigat in Germania. Nu obtine decat 500, se intoarce in stare de surescitare si se inchide in chilie timp de trei zile si trei nopti, pentru a se ruga. Are loc o noua criza, punctata de alte blasfemii si de cuvinte dure.

Posedata insulta obstea

Duhovnicul manastirii, Daniel Corogeanu, in varsta de 29 de ani, fost jucator de fotbal, decide sa o duca iar la spital, dar Vasile, fratele ei, deceptionat de rezultatele medicinei oficiale, il convinge sa o tina alaturi de ei. Ceea ce nu au reusit leacurile omenesti vor reusi leacurile lui Dumnezeu: se tin slujbe si rugaciuni, sunt citite dezlegarile Sfantului Vasile, asa cum se obisnuieste in Biserica Ortodoxa in cazul celor posedati sau grav bolnavi. Starea fetei se inrautateste: il aude pe diavol ispitind-o din nou, impingand-o catre pacat. Posedata insulta obstea manastirii, sparge totul cu o forta incredibila, arunca blesteme: trebuie legata de o bucata de lemn, luata dintr-un santier in constructie, pentru a evita sa nu se mutileze sau sa nu dea foc la chilie. Aici, povestea devine neclara: ce se intampla cu adevarat nimeni nu-mi poate spune cu precizie. Atat doar ca Irina se descopera dupa un timp legata cu lanturi infasurate in prosoape, pe un soi de cruce improvizata, pentru a-i imobiliza ferm incheieturile. In gura i se pusese un calus pentru a o impiedica sa blesteme. E o crucificare de context, nu una voluntara. Timp de cateva zile, femeia e astfel lasata, fara sa i se dea sa bea si sa manance, cu exceptia agheasmei, caci ?diavolul nu trebuie hranit?. Imprejurul ei, obstea se roaga, Daniel Corogeanu isi ia in primire rolul de mare exorcist. Litanii, matanii, rugi. Se stie ca, pe vremea romanilor, cei crucificati mureau din cauza sufocarii, bratele tinute intinse comprimau cavitatea toracica. 
Mai tarziu, pedeapsa a fost indulcita, o scarita a fost pusa sub talpi, cu scopul de a scadea presiunea exercitata asupra plamanilor, prelungindu-se astfel agonia cu cateva zile. Era de ajuns ca soldatii sa sfarme tibiile condamnatilor pentru a le grabi sfarsitul. La capatul a trei zile, Irina, in cele din urma calma, e dezlegata. I se da putin ceai si paine, vorbeste bland, dar taraganat, intr-o stare de letargie care-i nelinisteste pe cei apropiati, respira cu dificultate. Cei de la urgenta sunt chemati din nou. Doctorul care soseste inregistreaza un puls slab si-i administreaza sase doze de adrenalina in ambulanta care o duce la spital. 
Un alt lucru interpretabil: medicul de garda sustine ca Irina era moarta de 24 de ore din cauza infometarii si a epuizarii, atunci cand a ajuns la urgenta. Povestea nu se incheie aici: in momentul in care politia vine sa-l aresteze pe Corogeanu, obstea se revolta. Calugaritele il lovesc pe trimisul episcopului si rup scrisoarea prin care acesta ordona suspendarea neintarziata a preotului, populatia locala le sprijina din plin. Inca si mai mult: aceasta abominabila crima ajunge la apogeu, conform presei, atunci cand calugarul, departe de orice gand de cainta, tine slujba de inmormantare a Irinei, continuandu-si misiunea de indepartare a Raului: timp de 45 de minute, sub ochii unei asistente absorbite care-i admira reusita, evlavia, isi reincepe sarabanda, ii indeparteaza si-i fugareste pe draci. In cele din urma va fi arestat, impreuna cu alte patru calugarite acuzate de complicitate, de o unitate speciala a jandarmeriei. 
Apararea pledeaza sustinand eroarea medicala si bunele intentii: Daniel este un om bun, care urmarea doar distrugerea spiritelor rele din corpul victimei. A omorat-o pentru a o salva, e un caz limita de filantropie. 
Daniel Corogeanu sau estetica pilozitatii: in fotografiile sale, cu barba roscata si matasoasa, cu ochii aprinsi, cu potcapul negru, aminteste de un Hrist un pic exaltat al epocii hippie. Are blandetea specifica fanaticilor, care se vede in picturile martirilor. Nu se va putea niciodata descrie in ce masura barba, purtata in bisericile orientale, ortodoxe, maronite, copte sau caldeene, innobileaza chipul, inflacareaza privirea, indeparteaza pasiunile profane. 
Prin comparatie, prelatii nostri protestanti sau catolici, toti fara barba si demni, par redusi la corpul lor, numai sange si carne. Daniel, imi spune avocata lui, seamana cu duhovnicul Zosima din ?Fratii Karamazov?: duhovnicul e acea persoana care ?trece vointa voastra in a lui. 
Alegandu-va un duhovnic, renuntati la propria vointa si i-o cedati lui in deplina ascultare cu pocainta?. 
Zosima e un sfant de 65 de ani, depozitar al adevarului divin, care in romanul rusesc imparte aceeasi camera cu Aliosa si care joaca un rol esential in evolutia acestuia.

Tragedia omisiunii

Facator de miracole, lucrand asupra bolnavilor cu puterea mainilor sale, Zosima moare la mijlocul cartii; dar trupul lui, impotriva oricarei asteptari, degaja un miros pestilential, care-i supara pe cei din jur: evlavia nu e scutita de alterare. Dostoievski va formula in acelasi text, prin intermediul lui Ivan Karamazov, celebra axioma: ?Daca Dumnezeu nu exista, atunci totul e permis?. Dar la Tanacu totul a fost permis gratie lui Dumnezeu: s-a ucis din dragoste, s-a comis ireparabilul in numele Binelui, potrivit unui mecanism pe care comunismul l-a inteles cum trebuie, din moment ce a distrus mii de vieti in numele viitorului si a unei societati fara clase. Aceasta poveste e mai putin atroce, cat mai ales dureroasa, e o tragedie a omisiunii; ea tese un lung lant de iresponsabilitati, care pune la un loc medici, politisti, judecatori, clerici.

Roiul de pastorite

Presa insasi va exploata incidentul in mod fictiv, exagerand dupa plac, ca si cum scrierea despre aceasta crima implica un imaginar arhaic ce isi gasea izvorul in fantasma. Pentru noi, oameni ai Modernitatii, barbarul e cel care vorbeste o limba moarta, cea a ascetismului, a mortificarii, cel care nu a ajuns in nimbul ratiunii, al bucuriilor prosperitatii, al placerilor corpului. Membru al unei Biserici Ortodoxe in mod traditional toleranta, care nu a cunoscut nici Inchizitia si nici arderile pe rug, Daniel Corogeanu e o exceptie, si nu o regula. Tocmai de aceea si-a uimit intr-atat compatriotii. 
Manastirea Sfanta Treime de la Tanacu, in spatele infatisarii sale anodine, seamana cu Manastirea Calugaritei lui Diderot: inchisa, secreta, indepartata. La intrare, un panou care interzice accesul vizitatorilor ne-ortodocsi – alta abatere de la regulile acestei confesiuni, de-altminteri, foarte primitoare -, ca si femeilor care poarta fusta scurta, bluze cu decolteu sau sort (…). Suntem primiti de un preot foarte tanar, cu obrajii rumeni, care i-a luat locul lui Daniel, flancat de o novice, de-abia pubera, cu rochie neagra, rosind si ranjind, care lasa privirea in pamant cand ii vorbesti. Prezenta noastra ii incomodeaza, prietenii mei romani ma prezinta drept profesor de teologie, suntem condusi cu gentilete. Alte calugarite, foarte tinere si ele, isi fac de lucru, taie lemne, se duc dupa apa la fantana, toate robuste si sanatoase. Mi-l inchipui pe calugar, dedicat castitatii, singur seara in mijlocul acestui roi de pastorite, incerc sa ma pun in locul sau, sa inteleg transformarea prin rugaciune, slujbele, postul si surprind mai bine atmosfera de refulare isterica ce trebuie sa fi domnit in ultimele zile ale Irinei, moarta fecioara, dupa cum va releva raportul autopsiei, la varsta de 23 de ani. 
Doctorul Silvestrovici are cam 50 de ani, e elegant si nelinistit, are o tinuta de britanic, saruta mana doamnelor si fumeaza tigara dupa tigara. Psihiatru la spitalul din Vaslui, lucrand de la 10 pana la 12 ore pe zi, cu mijloace derizorii, el a fost absolvit de justitie de orice suspiciune de greseala medicala. E totusi singura persoana care pare sa aiba regrete in aceasta poveste si care ramane bantuita de tragedie. (…)

Spitalul de nebuni

Intr-o Moldova defavorizata, ravasita de somaj, cu familii cazute prada saraciei, cu tineri care emigreaza catre Occident, psihiatria este considerata, de administratie, un lux rezervat celor bogati, medicamentele sunt date cu zgarcenie, personalul este insuficient. Face presiuni asupra autoritatilor pentru a obtine mai mult spatiu, mai mult material. Ne arata spitalul sau, curat, dar in paragina: un salon special gazduieste cazurile serioase, femeile la parter, barbatii la etaj. Primele sunt ingramadite cate 12 pana la 16 in camere inguste si supraincalzite, din care se degaja un miros puternic de dezinfectant, de transpiratie si de lana uda. Toate poarta basmale. Bucataria e intr-atat de mica incat bolnavii nu pot manca decat cate unul pe rand. In mod ciudat, in seara aceea, salonul barbatilor are cateva paturi libere. Toti il saluta pe doctor si se inclina cu respect in fata lui. In camera cu televizor, cativa adulti in pijamale cu dungi se uita la un meciul de fotbal, Rapid Bucuresti – Lens. Romania castiga, ochii stralucesc de fericire. Silvestrovici ni-i arata pe ?pensionarii sai? cu emotie. Si personalul, mai ales femei. Se simte un colectiv unit, consolidat de acest medic exceptional, care vrea sa refaca pentru ei atmosfera unei familii.

Vanatorii de demoni

Psihiatrul acesta e pasionat de carti, ma asigura ca daca macar o carte, nu conteaza care, ar fi deschis calugaritele acelea, Irina nu ar fi fost sacrificata. El a regasit credinta dupa 40 de ani de ateism, imi traduce din psalmi, imi explica faptul ca traditia ortodoxa ii recunoaste pe taumaturgi, pe facatorii de miracole, dar nu pe exorcisti, pe vanatorii de demoni. ?Schizofrenia Irinei e cea a intregii societati, noi toti suntem vinovati?. O revede asezata intr-un fotoliu, acuzandu-se de toate pacatele din lume, povestindu-i visele ei lascive, dialogurile ei cu diavolul, revede secventa plecarii ei, pe maica stareta si pe fratele Vasile, veniti sa o ia pe tanara fata. Nu incape indoiala: nu-si va ierta niciodata ca a lasat-o sa plece, dand-o pe mana persecutorilor ei. 
In Bucurestiul iluminat pentru Sarbatoarea Craciunului, oameni eleganti se infofolesc in paltoane, familiile se grabesc catre tarabele marilor magazine. Librariile afiseaza in capul vanzarilor Dan Brown si Paulo Coelho. Conspirationismul soft si sacrul marfii de mana a doua fac casa buna cu dorinta de a trai mai bine, dupa atatia ani de privatiuni si de sacrificii inutile. Aceste aspiratii contradictorii care amesteca spiritualitate si consumerism, nostalgia si gustul pentru nou, scepticismul si nevoia de a crede, pe toate acestea le regasim, identice, la Paris, la Londra sau la Berlin. Romania a intrat deja in Europa.

Portret de Tara – Maestri spirituali, guru, vrajitori, toti infloresc

Pentru o natiune devastata si uratita de dictatura lui Ceausescu, bisericile si manastirile reprezinta oaza de frumusete care imbina intimitatea si transcendentul. In timp ce catedralele catolice si anglicane sfarama credinciosul sub imensitatea lor, cele ortodoxe il invaluie, il protejeaza: nici un loc nu este lasat gol, peretii si boltile sunt acoperite de fresce, de inscriptii, de chipuri ale sfintilor, tot atatea personaje ale unor formidabile legende. 
Ochiul este in permanenta solicitat, invitat sa parcurga universul fermecat al icoanelor. Te poti uneori crede intr-o casa de papusi, fermecator incalzita cu sobe de teracota. Tanacu e o exceptie in aceasta revarsare de splendori: aflata la capatul unui drum lung de kilometri, impracticabil pe timp de ploaie sau pe zapada, construita pe o ridicatura de pamant la mijloc de campuri si podgorii, manastirea uimeste printr-o relativa banalitate, alcatuita fiind dintr-o biserica simpla si o cabana vasta din lemn, in care isi duc traiul calugaritele. (…)

Moaste si miracole

Biserica, garant al identitatii nationale si al rezistentei impotriva ocupantilor timp de secole, ramane institutia cea mai respectata in Romania. Noua fervoare postcomunista s-a indreptat in intregime catre moaste si miracole: an de an, in octombrie, mii de pelerini se indreapta catre catedrala din Iasi pentru a atinge moastele Sfintei Parscheva, protectoarea celor necajiti, si dorm afara in frig. Vechiul regim adusese mizeria in numele progresului, de ce sa nu aduci prosperitatea in numele credintei? Comunismul nu doar ca a lasat intacte vechile superstitii: le-a intarit, prezentandu-se drept agentul unei gandiri rationale infailibile, care a sfarsit in dementa si farsa. De aceea, ratiunea pare nebuna si nebunia pare rationala. Asa cum imi spune Nicolae Manolescu, personalitate eminenta a vietii literare din Bucuresti si presedinte al Uniunii Scriitorilor, tocmai tinerii diplomati intorsi in tara de la Harvard, de la Oxford, de la Paris sau Berlin imbratiseaza dogma religioasa in mod intransigent.

Refuzul Mitropolitului

In timp ce Roma tocmai a reglementat situatia exorcismului, cerand o formare psihologica speciala pentru preotii care fac acest lucru (nu se mai vorbeste de posedare, ci de obsesie), ortodoxia nu o recunoaste, desi aceasta pare sa prolifereze peste tot, in mod anarhic. Maestri spirituali, guru, vrajitori, toti infloresc. 
M-am intalnit chiar la Bucuresti cu o vrajitoare si printesa tiganca, specialista in magie alba, in vila ei cu 60 de camere, in sanul familiei si al clanului ei, care se lauda ca putea sa o vindece pe Irina fara sa o ucida, alungandu-l pe diavol cu argint viu. Concurenta de terapii: ca si in Franta, piata suferintei e in plina expansiune si o apuca pe toate caile, cele stiintifice, dar si cele paranormale. Pentru a vindeca suferinta, nici un remediu nu trebuie lasat deoparte. De aceea, povestea a pus Sinodul, ierarhia ortodoxa, pe jar: a fost denuntat orgoliul unui preot care a sfidat legea Bisericii si a cazut prada pacatului orgoliului atotputernicei. Daniel Corogeanu putea prea bine sa plateasca pentru greselile tuturor. Biserica trebuie sa faca fata atacurilor laicilor si agnosticilor care ii reproseaza, mai ales, colaborarea trecuta cu regimul totalitar. E adesea perfid mentionat faptul ca Patriarhul Teoctist, conducatorul suprem al Bisericii Ortodoxe Romane, in varsta de 85 de ani, ar fi fost membru al unui partid fascist, cel legionar, in timpul guvernarii Antonescu, dictator pronazist, ca ar fi fost implicat in incendierea unei sinagogi in 1943, ca mai apoi ar fi colaborat cu regimul comunist, acceptand distrugerea a sute de edificii religioase. Romanii nu uita nici faptul ca a cerut inchiderea usilor bisericilor la Revolutia din decembrie 1989. Tocmai de aceea, Episcopia locului se arata straniu de susceptibila cu privire la acest incident si tacuta atunci cand i se pun intrebari: Mitropolitul Daniel, cu scaunul la Iasi, desi francofil si modern in gandire, mi-a inchis in nas cand l-am sunat. Cat despre Episcopul Corneliu de Husi, consilierul acestuia ne-a condus la iesire, trambitand: ?Francezii ar face mai bine sa se ocupe de tiganii lor (sic), care dau foc Parisului!?.

Apararea pledeaza sustinand eroarea medicala si bunele intentii. 
A omorat-o pentru a o salva, e un caz limita de filantropie.

E o crucificare de context, nu una voluntara. Timp de cateva zile, femeia e astfel lasata, fara sa i se dea sa bea si sa manance, caci ?diavolul nu trebuie hranit?

Din 9am.ro

Preotul criminal s-a spovedit Sfantului Sinod

Copiați: 7 Iulie 2005

Scrisoarea prin care Daniel Corogeanu cere iertare Bisericii Ortodoxe nu este insa un act oficial, ci o misiva primita de la un trecator de un membru al Sfantului Sinod * Inaltii prelati pun la indoiala autenticitatea documentului * Astazi va fi prezentata o concluzie asupra discutiilor privind cazul de la Tanacu

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, desfasurat timp de doua zile la resedinta Patriarhala, si-a incheiat ieri lucrarile. Conform surselor ZIUA, a fost una dintre cele mai lungi si mai furtunoase sesiuni sinodale de dupa 1990, sedintele incheindu-se tarziu, dupa orele 21.00 si reluandu-se apoi de la primele ore ale diminetii. In acelasi timp insa, aceasta sesiune sinodala a constituit si un bun prilej de reflectie asupra problemelor cu care se confrunta in prezent Biserica Ortodoxa Romana, concluziile discutiilor urmand sa fie prezentate astazi.

Timp de doua zile, la resedinta Patriarhala au fost abordate mai multe teme. Printre acestea s-au numarat propunerea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei de canonizare a Mitropolitului Dosoftei si raportul Comisiei Nationale de bioetica privind atitudinea Bisericii fata de avort si euthanasie. De departe insa, principala tema de discutie a constituit-o crima de la Manastirea „Sfanta Treime” din localitatea vasluiana Tanacu. Un caz fara precedent ce a avut efecte negative asupra Bisericii Ortodoxe Romane, care a socat nu numai in Romania si care a facut ca tara noastra sa fie vazuta din nou ca un stat medieval.

Remedierea exceselor

Practic a fost un sinod consacrat tragediei petrecute la Manastirea „Sfanta Treime” din localitatea Tanacu. Participantii la sedinta Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane au incercat sa stabileasca cum a fost posibil ca o tanara sora sa moara in chinuri groaznice, tocmai din cauza unor oameni ce purtau haine monahale. Inalt Prea Sfintia Sa Bartolomeu V Anania, arhiepiscopul Clujului, a subliniat, potrivit acelorasi surse ale ZIUA, faptul ca ceea ce s-a intamplat la Manastirea „Sfanta Treime” reprezinta o foarte grava problema si ca intregul sinod trebuie sa-si asume responsabilitatea in acest caz. 

Arhiepiscopul Clujului a declarat, citat de Rador, ca discutiile privind acest caz au incercat sa stabileasca masurile ce trebuie luate pentru a se remedia unele excese. „Cazul Tanacu a fost inscris pe ordinea de zi a sedintei pentru Sinod. Cautam sa-l analizam (n.r. – cazul) din punctul nostru de vedere, bisericesc, sa analizam si probleme de ordin general si, eventual, masurile prin care va trebui sa remediem unele excese, care sunt departe de dimensiunile de la Tanacu, dar totusi exista (…) Va spun ca am luat in discutie, in dezbatere cu foarte multa seriozitate, colegial, dar si cu simtul raspunderii si cred ca, in final, vom lua niste masuri care sa remedieze neajunsurile acolo unde sunt”, a precizat IPS Bartolomeu V. Anania, arhiepiscopul Clujului.

Vrajitorii si exorcism

De altfel, plecand de la drama petrecuta la Manastirea „Sfanta Treime”, participantii la lucrarile Sfantului Sinod au atras atentia asupra existentei unor preoti ce savarsesc fapte care nu sunt conforme cu rigorile si normele canonice. In acest sens, au fost abordate cazurile preotilor care fac vraji sau a celor care ghicesc, participantii la Sfantul Sinod condamnand aspru aceste practici. De asemenea, s-a recunoscut si faptul ca in unele situatii nu au fost luate din timp masurile ce se impuneau si prin care se putea pune capat unor asemenea obiceiuri.

In aceeasi ordine de idei, cei ce au luat parte la sesiunea sinodala din acest an au discutat, plecand de asemenea de la tragedia ce a avut loc la Tanacu, si despre problema exorcizarii. Cu aceasta ocazie, participantii la Sfantul Sinod au precizat, in cel mai clar mod, faptul ca exorcizarea nu se executa decat prin rugaciune si apa sfintita, si nicidecum prin metode violente, asa cum s-a intamplat in cazul sorei de la Manastirea „Sfanta Treime”.

Scrisoare de la ucigas

Interesant este faptul ca ieri, unul dintre membrii Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, a inmanat un document neoficial ce ii era adresat Patriarhului Romaniei Prea Fericitului Teoctist. Expeditorul nu era nimeni altul decat cel care, ajutat de patru foste maicute, a comis o crima odioasa, demna de Evul Mediu intunecat. Scrisoarea se vrea a fi o spovedanie in fata patriarhului si a PS Ioachim. Documentul a fost privit insa cu scepticism de participantii la Sfantul Sinod, care s-au indoit de veridicitatea acestuia.

Totusi, in respectiva scrisoare, fostul fotbalist, ajuns preot si duhovnic la Manastirea „Sfanta Treime”, Petru Corogeanu, care semneaza sub numele de „Daniel pacatosul”, isi cere iertare „ca fiu si preot al Bisericii stramosesti”, „pentru tulburarea ce s-a pornit” de la „incercarea nevinovata” de a face tot posibilul pentru a ajuta un suflet necajit si greu incercat, care fusese supus unui „tratament nepotrivit” in timpul internarii in spital, dupa o prima criza inceputa chiar la manastirea din Tanacu, inainte de Pasti. „Mila pentru suferinta Irinei ne-a facut sa o primim in obste, sa o ajutam doar dupa randuielile prevazute in Molitvenic si in Biserica Ortodoxa Romana. Tulburarea se rasfrange acum asupra clerului si asupra intregii noastre eparhii”, se mai arata in scrisoarea lui Corogeanu.

„Pace si liniste” pentru Irina

De dupa gratii, criminalul de la Tanacu incearca sa explice ceea ce s-a intamplat, sustinand ca nu a incercat decat sa o ajute pe sora Irina, o tanara care insa si-a pierdut viata tocmai din cauza acestor metode adoptate de Corogeanu. „De spital nici nu mai vroia sa auda, fapt confirmat si de fratele ei, si, pentru aceea, am incercat sa-i daruim un pic din pacea si linistea pe care le daruieste Biserica prin sfintele sale taine si prin sfintele sale slujbe”, spune in scrisoare „Daniel pacatosul”.

Corogeanu mai mentioneaza ca, impreuna cu cele patru foste maicute, atunci cand a legat-o pe Irina, nu a incercat decat sa o protejeze pe aceasta. Astfel, pentru ca era „violenta” si „de nestapanit”, a fost nevoie ca tanara sora sa fie imobilizata pe „o targa improvizata, cu un suport la fel de improvizat si pentru brate (nici vorba despre vreo legare de o cruce) pentru a nu-si putea face singura rau, asa cum se intampla in asemenea cazuri”.

Presa nu a fost uitata

Barbarul de la Tanacu s-a indreaptat apoi catre presa, catre cei pe care i-a catalogat drept diavoli si slujitori ai satanei. „Noi, eu, cel ce semnez dupa aceste randuri, dar si maicile din obstea manastirii nu am avut niciodata intentia de a ne sustrage ascultarii pe care o datoram episcopului locului PS Ioachim fiind cel care m-a hirotonit intru preotie si nici ierarhiei Bisericii noastre, dar presiunea televiziunilor, ziarelor, interventiile politiei si presei au fost smintitoare si pentru noi si pentru credinciosii aflati de fata”, se mai arata in scrisoarea fostului preot.

Apoi, criminalul vorbeste despre locuitorii din zona Tanacu, pe care, dupa cum spune el, nu a dorit sa-i lase cu lacrimi in ochi, iar din aceste motive, a slujit, desi acest lucru ii fusese interzis. „Niciodata nu am considerat ascultarea de mai marele meu altfel decat obligatorie, dupa invatatura Sfintilor Parinti. (…) Prin acest fapt, dimpreuna cu acela ca PS Ioachim – episcopul care m-a hirotonit – nu semnase vreun act impotriva mea, la care se adauga faptul ca, in ziua hramului manastirii, nu a fost primit nici un preot ca sa slujeasca, am nadajduit ca greseala mea nu-mi va fi socotita, ca mai rau ar fi fost daca, in imprejurarile de atunci, ii lasam fara Sfanta Litughie pe cei peste 300 de credinciosi adunati la manastire de sarbatoarea Sfintei Treimi si care cu lacrimi au cerut sa nu intrerupem slujbele care se tin de cinci ani neintrerupt”, mai afirma el.

„Va cer iertare”

In cele din urma, Petru Corogeanu a recunoscut ca ceea ce a facut el va afecta imaginea intregului cler si a Bisericii Ortodoxe. „Ne vom supune judecatii consistoriale pentru aceasta neascultare. Mi-as fi dorit din inima sa fiu chemat sa dau intai socoteala in fata Bisericii, dupa a carei lege si randuieli am slujit din clipa hirotoniei mele pana astazi. Apelez la dragostea Preafearicirii Voastre de a fi cercetat de catre Preasfintia Sa, Ioachim, dimpreuna cu ceilalti reprezentanti ai Bisericii, dupa canoanele Sfintilor Parinti si, de voi fi gasit vinovat, voi primi sa mi se aplice oricare dintre pedepse. Va cer iertare inca o data si imi pare nespus de rau ca, legat de mine si de sfanta manastire Tanacu, s-a petrecut acest scandal care afecteaza clerul si intreaga Biserica Ortodoxa. Nadajduim insa ca bunul Dumnezeu va face lumina si se va descoperi si va triumfa adevarul”, se arata in finalul scrisorii.

Indoiala inaltilor prelati

Scrisoarea este un act neoficial, iar reprezentantii Bisericii Ortodoxe Romane au declarat ca veridicitatea acestuia este pusa la indoiala de inaltii prelati. In acest sens, purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane, parintele Constantin Stoica, a precizat ca Patriarhul Bisercii Ortodoxe Romane, Prea Fericitul Teoctist nu a primit oficial nici un document din partea fostului preot al Manastirii Tanacu, Daniel Corogeanu, si nici din partea altor persoane cu privire la situatia acestuia. „In schimb, un membru al Sfantului Sinod a primit, in timp ce urca Dealul Mitropoliei, indreptandu-se spre Palatul Patriarhal, o scrisoare din partea unui credincios. Scrisoarea cuprindea un text si mai multe pagini cu semnaturi, veridicitatea acestora fiind pusa la indoiala de catre inaltii prelati”, a mai spus parintele Stoica. „Nu trebuie sa fii grafolog ca sa iti dai seama ca toate semnaturile erau facute de aceeasi persoana”, a adaugat purtatorul de cuvant.

Tortura si crima

Sfantul Sinod a fost nevoit sa dezbata un caz terifiant si fara precedent. Un caz care a facut inconjurul lumii, „New York Times” sau „Der Spiegel” fiind doar doua dintre publicatiile ce au scris despre tragedia de la Tanacu. Un caz care, probabil, reprezinta un bun scenariu pentru un film de groaza. Un film in care un preot duhovnic, candva fotbalist, candva student la Teologie, ucide cu sange rece, alaturi de patru maicute, o tanara sora, Irina. O fata bolnava de schizofrenie, dar posedata de diavol, in viziunea celor cinci. O tanara care a fost legata, infometata si insetata, de fostul preot Corogeanu si cele patru foste maicute. Mai multe zile Irina a trecut prin chinuri groznice, ea murind in cele din urma.

Un lucru corect dupa spusele criminalului de la Tanacu. „Era bolnava si era bolnava de duhuri rele. Am facut rugaciuni. A fost trei zile, da, legata pentru violenta pe care o facea si daca s-a intamplat sa intre in coma si sa faca infarct… Din punct de vedere duhovnicesc am facut un lucru corect, foarte corect. I-am facut slujbe trei zile la rand, de dezlegare, molifte, se poate spune si exorcizare. Nu i-am rupt capul, nu i-am rupt nimic, decat la maini si la picioare”, declara senin Petru Corogeanu.

Lasat in libertate

Dupa ce a omorat cu o cruzime barbara o tanara sora, fostul fotbalist Corogeanu si complicele sale, cele patru foste maicute, s-au plimbat nestingheriti prin libertate timp de mai mult de o saptamana. Imbracati in continuare in haine monahale, cei cinci asasini au sfidat si au aratat un dispret total atat fata de Episcopia Husilor, cat si de familia victimiei lor. Cei ce au incercat sa ia vreo masura au fost imbranciti si loviti de sustinatorii lui Corogeanu.

Acest lucru a patit chiar si arhiereul-vicar al Episcopiei Husilor, Corneliu Barladeanu, care nu a scapat de furia celor cinci si a locuitorilor din zona Tanacu. Nici o jena si nici o retinere nu au avut acestia in momentul in care au rupt ordinul prin care Episcopia Husilor ii interzicea lui Corogeanu sa mai slujeasca. Nici o jena nu a avut fostul fotbalist atunci cand a oficiat slujba la capataiul victimei sale.

De asemenea, si ziaristii care au venit la Tanacu au fost la un pas de a fi linsati de cei cinci si de „supusii” lor fideli.

Incompetenta crasa

Toate acestea au avut loc chiar sub ochii unor procurori de la Parchetul de pe langa Tribunalul Vaslui care nu au facut altceva decat sa lase niste criminali sa se plimbe nestingheriti, sa poata eventual sa influenteze posibilii martori si sa continua sa faca alte „minuni”. O incompetenta crasa a iesit la iveala cu ocazia tragediei de la Tanacu. Niste procurori care investigau o crima, dar care s-au ferit sa ia vreo masura de frica unei posibile reactii violente a celor fideli criminalului cu sutana. A fost nevoie ca o echipa de procurori sa se deplaseze de la Bucuresti pentru ca primele masuri sa fie luate. Pentru ca cei cinci sa fie retinuti, trimisi in fata judecatorilor si apoi bagati la beci si dezbracati de hainele monahale.

Corogeanu, coleg de celula cu un alt criminal

Petru Daniel Corogeanu a impartit timp de cateva zile celula din arestul Inspectoratului Judetean de Politie Vaslui impreuna cu alte doua persoane. Una dintre acestea, cu care probabil Corogeanu nu are nici o problema de comunicare, se afla in arest preventiv, fiind cercetata pentru crima. Cel de-al doilea, coleg al fostului preot, este un talhar acuzat de ultraj.

La randul lor, doua dintre fostele maicute impart camera cu alte doua detinute condamnate pentru inselaciune, iar celelalte cu doua traficante de carne vie. In alta ordine de idei, politistii sustin ca cei cinci nu au creat nici un fel de probleme. „Pana in prezent cei cinci nu au facut probleme in arestul IPJ Vaslui. Ei se roaga tot timpul”, a declarat, citat de Rompres, subinspector Mihaela Straub, purtator de cuvant la IPJ Vaslui.

Adusi la Bucuresti

Totusi, criminalii de la Tanacu au parasit, conform Rompres, arestul din Vaslui. Nu pentru a fi pusi in libertate, ci pentru ca ieri au fost transferati in arestul Directiei de Cercetare Penala Bucuresti. Si asta intrucat astazi cei cinci vor fi audiati de catre Inalta Curte de Casatie. „Au fost transferati la Bucuresti pentru ca avocatii de acolo au cerut stramutarea recursului la masura arestarii preventive de 29 de zile. Eu am facut deja acest lucru, dar avocatii din capitala au apreciat ca se poate face din nou recurs. Invinuitii vor ramane in Bucuresti, in arest, mai multe zile, pentru efectuarea unor expertize psihiatrice”, a declarat aparatorul acestora Luana Pintilie.

 Și acum, rog multă atenție un mod absolut separat, după mine șocant de abordare (de fapt la reacția de la final)

Din  războintrucuvant.ro

Parintele Daniel Corogeanu, fostul duhovnic de la Tanacu, A FOST ELIBERAT DIN INCHISOARE de Sfantul Andrei. MASS-MEDIA PERSISTA IN FALSIFICAREA CAZULUI “EXORCIZARII” DE LA TANACU

UPDATE:

Desi toata mass-media a preluat stirea, aproape “tipizat”, cu aceleasi falsificari demontate mai jos, Gandul atinge o culme a ticalosiei jurnalistice titrand: EXORCISTUL DE LA TANACU a fost eliberat. În urmă cu 6 ani, el a răstignit o măicuţă care a murit după trei zile

Fostul stareț Daniel Corogeanu, închis în Penitenciarul Vaslui pentru uciderea unei măicuţe la Mânăstirea Tanacu, ar putea fi eliberat mâine. Judecătoria Vaslui a decis, săptămâna trecută, că Daniel Corogeanu poate fi eliberat din închisoare pentru bună purtare. Informaţia a fost cofirmată, pentru Evz.ro, de purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Vaslui, subcomisar Nicolae Toma. „Noi suntem obligaţi să informăm instanţa de judecată în legătură cu eliberarea unui deţinut şi, dacă deţinutul a avut un comportament bun, se face o caracterizare şi de aici se merge în instanţă. În cazul acesta, al lui Daniel Corogeanu, instanţa a decis punerea în libertate. Decizia poate fi atacată, de asta noi am discutat joi despre caz, s-a trimis la instanţă şi, dacă nu apare ceva, cel mai probabil va fi eliberat mâine”, a declarat Toma.

Acesta a precizat că în caracterizarea lui Corogeanu – unde este inclusă şi o descriere psihologică – s-a precizat că acesta nu a creat probleme în penitenciar, „nu s-a implicat în altercaţii, a participat la toate activităţile educativ-sociale ale penitenciarului”„A participat inclusiv la cele moral-religioase, dar nu din altă postură decât cea a oricărui deţinut. Adică, nu a ţinut slujbe sau altceva, ci a participat la slujbe. Noi avem programe de orientare pentru deţinuţi, dar în cazul lui Corogeanu nu a fost cazul, el având deja înclinaţii spre anumite activităţi. A participat inclusiv la activităţile sportive, la tenis, la fotbal”, a descris subcomisarul aspecte din viaţa după gratii a exorcistului de la Tanacu. Acesta a refuzat în toţi anii de închisoare să acorde vreun interviu presei, publicând, mai degrabă, articole în revista deţinuţilor.

Un istoric cu exorciști

Corogeanu a fost condamnat, în 2008, la șapte ani de închisoare. Astfel, va fi eliberat după ce a stat închis mai puțin de patru ani.

Corogeanu a fost arestat, în 2005, sub acuzaţia că, împreună cu mai multe măicuţe de la Mânăstirea Tanacu, judeţul Vaslui, au ucis-o, în timpul unui ritual de exorcizare, pe o altă măicuţă, Irina Cornici. Parchetul instanţei supreme i-a acuzat ulterior pe preotul Petru Daniel Corogeanu şi pe măicuţele Nicoleta Sofia Arcălianu, Adina Lucia Cepreaga, Simona Bârdănaş şi Elena Oţel de lipsire de libertate în mod ilegal, ce a avut ca urmare moartea victimei.

Corogeanu şi măicuţele (eliberate şi ele între timp din penitenciar) au sechestrat-o pe Irina Cornici într-o chilie. Au legat-o la mâini şi picioare cu sfori, „pentru a scoate duhul rău”. Pe 13 iunie 2005, pentru că tânăra era agitată şi se manifesta violent la „tratamentul” la care era supusă – ulterior a apărut ipoteza că ar fi suferit de o boală psihică -, Corogeanu şi măicuţele au legat-o cu lanţuri de o cruce de lemn. I-au pus un căluş în gură. Irina Cornici fost ţinută pe cruce trei zile, fără mâncare. În a treia zi, în urma „exorcizării”, măicuţa a murit.

Cazul a stârnit reacții inclusiv în presa occidentală. Sute de articole și zeci de cărți au fost scrise în urma „Cazului Tanacu”. Celebrul scriitor Pascal Bruckner a publicat în „Evenimentul zilei” din 23 decembrie 2005 un amplu reportaj despre efectele cazului.

Ministerul Public de la acea vreme a transmis în urma cazului un comunicat în care se arată că, la autopsie, s-au evidenţiat „multiple leziuni traumatice, cu caracter vital, de tipul echimozelor, escoriaţiilor, precum şi leziuni cu aspect de traumă termică, medicul legist apreciind că acestea s-au produs în condiţiile contenţiei victimei, într-o stare de agitaţie psihomotorie severă”. Avocaţii lui Corogeanu şi a complicilor săi au susţinut nevinovăţia acestora pe tot parcursul procesului, dând vina pe cadrele medicale.

 Nota noastra:

Incredibil cum sunt reluate toate aberatiile care s-au dovedit si ras-dovedit a fi false: Irina Cornici facuta “maicuta”, “sechestrarea” tinerei despre care exista doar “ipoteza” ca ar fi fost bolnava psihic si, evident, nu putea lipsti “crucificarea”. Iar ca autoritate citabila este un francez care n-are nici in clin nici in maneca cu acest caz si cu Romania, in general.

Daca nu ar fi fost atatea materiale jurnalistice, film documentar, carte, teatru(!) facute dupa investigatiile complete duse tot de o jurnalista (Tatiana Niculescu Bran, de la BBC!), in care s-a aratat ca Irina nu era maica, ca era bolnava psihic grav, nu avea, practic, familie, nu a vrut nimeni sa o interneze si cei de la manastirea din Tanacu s-au trezit singuri cu ea, ca nu a existat nicio sechestrare si nicio cruce, ci doar un mijloc disperat de a reactiona in fata unei psihoze violente, ca e foarte posibil ca adevarata cauza a mortii sa fie doza gresita de anestezic administrata de ambulanta, ai mai fi zis. Dar asa, toti “ziaristii” din mass-media mainstream care prezinta cazul cu toate minciunile de rigoare, nu au nicio scuza.


Sexy LOV – doar o prestatoare orală a conducerii USL, Grupul PAC (Ponta, Antonescu, Constantin)

30 noiembrie 2011 4 comentarii

Am tot vorbit despre noua reîncălzire a zamei cu suspendarea Președintelui și era să comit o mare nedreptate. Să o neglijez pe Lia Olguța Vasilescu, Sexy LOV cum îi spuneam eu prin alte părți, sau Olgrăsuța cum îi spune un amic de parcă respectiva ar putea fi neglijată.  

Lia Olguța Vasilescu, în afară de țâțele mari, mai are și o gură și un tupeu dintre cele mai abundente, dar asta nu cred că e o noutate.

De fapt e normal să fie așa, ca politician a supt de la Vadim toate atributele necesare.

Cum nu scapă nici o ocazie în care își poate să își pună în valoare talentul logoreic, evident că nu putea să scape nici ocazia pe care i-a oferit-o povestea reâncălzită cu suspendarea Președintelui.

MediaFax  face publice câteva din declarațiile ei.

„Ca parlamentar, eu salut această iniţiativă şi era absolut necesar să îl aducem pe preşedintele Traian Băsescu să dea piept cu poporul, pentru că aşa îşi doreşte dumnealui, de fiecare dată ne spunea că ne întoarcem la popor, probabil că a venit momentul ca domnul preşedinte să se întoarcă din nou la popor„, a spus Lia Olguţa Vasilescu.

Adică nu contează de ce, nu contează că pentru ca Băsescu să devină președinte a fost votat de cei mai mulți români care s-au dus la vot. Evident că ei și celorlalte jigodii din partidul în care prestează le pasă de ce au votat oamenii cum îmi pasă mie de mătreața pinguinilor. La fel nu le pasă nici de faptul că a existat niște referendumuri, legate de votul uninominal, de forma Parlamentului, de reducerea numărului de parlamentari.

Limbricului șel de la PSD i s-a năzărit să suspende pe toată lumea indifferent dacă vorba de oameni din partidului, ba pe unii îi dă afară și le ocupă funcția, ba pe alți îi dă afară făcând ca prtidul lui să piardă singura funcție mai acătării pe care o mai avea.

Sexy LOV mai declară că:

„Nu mai putem vorbi de un stat de drept deoarece însuşi preşedintele ţării îndeamnă la nerespectarea legii şi, de asemenea nu mai putem vorbi de un stat de drept atât timp cât procentul din PIB a ajuns la 1,5 la sută, dacă dăm la o parte toată autofinanţarea din învăţământ. Se închid spitale, şcoli, dar în acealşi timp bugetul României îşi permite să fie mărit în ceea ce priveşte capitolul rezervat serviciilor secrete şi administraţiei prezidenţiale. Cu alte cuvinte, nu au mai fost bani pentru subvenţia la încălzire care s-a eliminat pentru absolut toată populaţia care beneficia, nu mai sunt bani pentru spitale, pensii, şcoli, dar în acelaşi timp trăim într-un stat poliţienesc şi atunci este normal ca serviciile secrete să primească bugete mai mari şi automat administraţia prezidenţială”,

E clar, e dusă. Altfel nu am cum să numesc o cucoană care a terminat în 1997 Facultatea de Litere şi Istorie din Craiova și care spune că prin faptul că Președintele a dat o declarație în presă unde spune că indiferent de ce spune Curtea Constituțională, în România tot nu vor fi bani. Păi pe la ei pe la Craiova su știam că se culțivă praz sau pepeni și banii nu cresc în pomi. Dacă acea Curte Constituțională va spune că musai să se dea salarii ca în Germania sau Suedia, se vor putea da? Poate dacă îi fată mintea ei sau a celorlalți mâncători de rahat cu care s-a înhăitat.  

Dealtfel nici nu e de mirare. Asemeni celorlalți colegi din Uniunea Șpăgarilor Lamentabili se prostituează politic, fără nici un fel de jenă.

Nu demult cei doi măscărici cu pretenții de lideri ai USL (mai sus menționat) și papagalul conservator care îi însoțește din când în când arătau într-o așa zisă declarație comună::

  „Am luat act cu îngrijorare şi indignare de faptul că, prin noile sale declaraţii făcute la postul public de radio, preşedintele Traian Băsescu anunţă explicit refuzul său de a aplica legea care prevede indexarea anuală a pensiilor, precum şi hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile câştigate de profesori şi alţi bugetari (decizii date în aplicarea legii promulgate chiar de către domnia sa!). Acest refuz va persista chiar şi după o eventuală pronunţare a Curţii Constituţionale în sensul obligativităţii aplicării respectivelor legi. Aceste poziţii sunt extrem de iresponsabile şi periculoase deoarece întăresc mesajul preşedintelui despre abolirea statului de drept în România”.

Cum ar veni, iată aceeași poezie lipsită de coerență ca și în cazul Olgrăsuței.

De fapt, e normal, Sexy LOV nu e decât o prestatoare orală a conducerii USL, Grupul PAC (Ponta, Antonescu, Constantin)

Aceiași ciudați mari lideri ai PSD, PNL şi PC susţin totodată că „aceste semnale vin într-o serie mai lungă de acţiuni comise de preşedintele Traian Băsescu în ultima perioadă”, pe care ei le consideră „vădit neconstituţionale”:

„Ţinând cont de aceste lucruri, am solicitat juriştilor din partidele noastre să pregătească pentru luni, la şedinţa săptămânală a USL, un raport fundamentat cu privire la aceste acţiuni grave pe care le considerăm ca încălcand prevederile Constituţiei României. Raportul va trebui să conţină o evaluare respectivelor fapte, precum şi măsura în care acestea pot face obiectul unei acţiuni de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, în conformitate cu articolul 95 din Constituţia României. Menţionăm că dacă, în urma analizei juridice şi politice, constatăm că acţiunile incriminate constuie în mod substanţial o atingere gravă adusă ordinii constituţionale, USL nu va ezita să declanşeze procedurile de suspendare din funcţie a preşedintelui Băsescu, chiar şi în lipsa unei majorităţi în Parlament”, spuneau liderii PSD, PNL şi PC.

Să mor io … vădit neconstituțional? Atricolul 95? Păi ia să vedem articolul 95:

Suspendarea din funcţie

ARTICOLUL 95
(1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.(2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui.

(3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.

Poate e vorba de o altă Constituție deoarece în cea a României eu nu văd așa ceva, se vorbește de încălcări grave ale acesteia. N-am auzit de vreo încălcare gravă. Este cumva interzis ca președintele țării să spună la televizor că ”Indiferent care e rezultatul la Curtea Constituțională, bani nu există. Dacă ar exista, s-ar plăti”. Adică a spune adevărul e o încălcare constituțională? Dacă cei de la USL mint spunând că există bani, înseamnă că aceștia chiar există iar guvernanții au ei un fetiș așa să își termine viitorul politic tăind veniturile oamenilor?

Sau poate o fi vreo mare și gravă încălcare a Constituției a spune că:„Toţi trebuie să înţelegem că nu mai putem trăi împrumutând bani pentru consum. (…) Politic, şi pentru mine, şi pentru Guvern ar fi foarte uşor să o facem pe generoşii, condamnând ţara în anii următori”?

Foarte ciudat mod de a înțelege economia. Adică hai să ne lefăim în ce mai avem, apoi, când o veni 1 Mai, toți la iarbă verde, dar nu la făcut mititei și grătare ci la păscut, că bani de carne nu vor mai fi.

Jigodiile astea privesc cu mare speranță către Grecia… De ce? Pentru că la vreme de criză au mare success populiștii. Nu de de mirare. Înainteșii lor bolșevici tot în urma unor astfel decrize au venit la putere.

La fel și național-socialiștii germani,  cei care i-au adus lumii un Fuhrer numit Hitler…

Poate nu degeaba comportamentul celor doi lideri ai USL începe să semene tot mai mult  cu al acestuia…Sunt curios când vom asista la Kristallnacht… doar asta nu au făcut…

Poate totuși românii vor înțelege care e situația reală în lume și în Europa și vor înțelege că alternative la austeritae e falimentul… și la mommentul potrivit le vor trage piciorul în cur pe care îl merită jigodiile care bălesc după cașcavalul puterii, poate vor înțelege că lumea nu mai poate suporta experimente ca cel național-socialist sau ca cel communist din care își trag seva PNL, PCR și PSD, bolșevicoidele împuțiciuni politice românești.

Dă-le Doamne minte. Oricât de ipocrit e acest popor, nu cred că merită totuși să plătească urmările inconștienței și a faptului că pune botul ca fraierul toate protiile pe care i le vînd toți parveniții politici…

Surse

http://www.mediafax.ro/politic/lia-olguta-vasilescu-despre-intentia-suspendarii-lui-basescu-era-necesar-sa-l-aducem-sa-dea-piept-cu-poporul-8992437

 http://www.mediafax.ro/politic/usl-discuta-luni-despre-posibilitatea-declansarii-procedurii-de-suspendare-a-lui-traian-basescu-8981560

Domnișorica Gorghiu între scrisori spre Moșul și tortura mediatică

29 noiembrie 2011 2 comentarii

Pe 18 Ianuarie, pe blogul lui Șuțu  la o categorie care se numește Muzeul figurilor de ceară pe 18 Ianuarie 2011, se publica o scrisorică olografă (în fotocopie) a unei domnișorici către un moș.

Domnișorica (vorba vine) este Alina Gorghiu (PNL) iar moșul, evident, Moș Crăciun.

Interesant este ce îi cerea ea Moșului.

  1.  Să nu stea la Parlament între Crăciun și Anul Nou,
  2. Vrea un cățel pe care mic și alintat pe care nu îndrăznește să și-l ia singură,
  3. Un abonament la sală și promite să meargă mai des,
  4. Cel mai bun cozonac cu mac.

Cumințică fiind, domnișorica se mulțumește cu atât, ba îi mai și spune la final Sărutmâna Moșule

Șuțu ne spune și de unde are scrisoarea:

Surse din Serviciile Speciale de Curierat pentru Moş Crăciun ne-au scos din sac – e adevărat, cu ceva întîrziere – scrisoarea Alinei Gorghiu, în vîrstă de peste 18 ani.

… ce frumos…  

Nimic indecent, nimic  despre bijuterii, mașini scumpe, vine, excursii, chelioși și alte chestii care le plac domnișoricilor…

Se pare că, știind-o cumințică, parșivul de moș i-a cam îndeplinit o parte din dorințe.

E drept, nu știu dacă a primit cățel, abonament la sală, sau cozonac cu mac, dar știu că aia cu nemersul la serviciu i se cam împlinește. Dacă nu merge șeful ei pe linie de partid, nu văd ea de ce s-ar duce…

   Dealtfel, cred că este extrem de foarte ultrafericită, deoarece pe blogul personal   pe data de 28 Noiembrie 2011 scrie că:

”Este exclus sa se stabileasca astazi ceva in Senat. Nu se va alege nimeni si nu se va transa problema astazi. Sincer, eu abia astept sa terminam subiectul asta, pentru ca Parlamentul nu mai exista de vreo doua luni: Camera Deputatilor cu greu a reusit sa voteze legile organice, dupa intarzieri seculare, iar Senatul a ajuns sa legifereze doar prin adoptare tacita.
In conditiile astea, ce sa le mai raspund eu oamenilor care reproseaza ca Parlamentul nu face mai nimic?

UPDATE: uite ca desi n-am fost optimista, iata, in sfarsit, problema s-a transat: Vasile Blaga este noul presedinte al Senatului…”

Ce mă așteptam de fapt, este că nu își va exprima nici o remușcare legată de faptul că deși fracă menta în general și nu face nimic, este plătită pentru asta. Adică face ea ceva totuși, pentru faptul că a ajuns parlamentar, dar nu la Parlament. În altă parte. În budoar. Nu voi spune ce, deoarece aici nu vorbim despre budoarele cu domnișorici și chelioși. Probabil că nici cel care a făcut-o deputată nu prea  se omoară cu munca pe la banca de unde își ia salariul, dar asta nu contează.

Ei, acum ca să nu fiu chiar rău, cred că mai face și alte chestii, dar numai ca pedeapsă. O fi oarece răutăciune de felul ei, altfel nu e explică de ce e pedepsită să se ducă la televizor pentru a se face de râs în văzul lumii.

Ieri am văzut-o la televizor, la emisiunea lui Turcescu. Trebuie să spun că, deși a fost ceva absolut haios, mie mi-a fost milă de ea sărăcuța…

Ca nesimțiții, cei din emisiune mușcau din ea ca din carne crudă, de parcă n-ar fi fost vorba  doar de un sac de oase și doi metrii pătrați de piele.

Mă întreb cam ce se întâmpa dacă era într-o emisiune a Danei Grecu de la Antena 3 și se răstea isterica la ea. ”Domnișoara Gorghiu, de ce nu ne arată ministrul învățământului diploma?” Evident, Dana Grecu este un organism care poate să acuze iar cei acuzați musai să perecuteze ca să arate că nu se fac vinovați de nimic… Chiar așa, ce făcea Alinuța? Păi nu-I făcea ea pagubă lui Felix și-I uda canapeaia? I-o uda…. Dar să lăsăm asta și să revenim la emisiunea lui Turcescu…

Cică de ce vor să-l suspende pe Băsescu, dar nu oricum, i-auzi , de ce  nu au căutat mai întâi motivele și abia apoi să anunțe această intenție…

Păi ce vină avea ea? Sărăcuța tot insista să spună că șeful ei, Antonescu nu a făcut astfel de declasrații, ei o țineau pe a lor că nu Antonescu ci Ponta a spus.Mitocani în toată regula. Poezia pe care a învățat-o la partid era alta,  nu cea pe care i se cerea s-o recite…

Domnișorica a recunoscut ea mititica supusă îngrozitorilor … torturanți,  că ei, useleii, au făcut o comisie care să caute oarece încălcări din partea lui Băsescu… una condusă de Tăriceanu. Evident că având pregătire juridică, domnișorica noastră știa că asrta e similar cu a face un tribunal o comisie, și să se apune să ia la rând cetățenii pe care i s-a pus pata, apoi să caute să vadă dacă nu au făcut ceva pentru a fi condamnați.

Evident că s-a făcut că nu observă că astfel de încalcă flagrant un principiu convorm căruia toți suntem considerați  nevinovați până primim o condamnare.

Prin acțiunea lor, cei care fac asta au pus pe Băsescu ștampila ”Vinovat” care e vina, urmând a descoperi comisia.

Altfel spus, îl iei frumușel pe om, îl pui în fața plutonului de execuție, apoi comandantului să fie pe fază, deoarece oricând e posibil să trebuască să ordone ”Foc”. Mai lipsește doar un detaliu motivele pentru care s-a dat sentința de condamnare…

Da sărăcuța, a trebuit să suporte o asemenea umilință… Deh, dacă era ordin de la partid, ce să facă și ea? Se conformează…

Dar nu-i bai. Cum a fost cumințică, anul ăsta Moșul chelios  îi va aduce alinuței  un cozonac maaare-maare … unul cu mac și baterii. Își permite… acum lucrează la bancă, nu?

Categorii:Pamflet Etichete:

Alina Plugaru: „Am făcut filme porno, dar nu sunt o femeie de moravuri ușoare…”

28 noiembrie 2011 6 comentarii

Libertatea  scrie că: 

Alina Plugaru: „Am făcut filme porno, dar nu sunt o femeie de moravuri ușoare. Nu fac sex pe bani!”

Alina Plugaru, fosta regină a filmelor XXX din România, continuă să se lupte cu prejudecățile oamenilor, chiar dacă s-a retras din industria porno.

Jignită de „prietenii” de pe Facebook, blonda a decis să ia atitudine. Într-un post pe site-ul de socializare, Alina le-a transmis un mesaj celor care o judecă și o tratează în continuare ca pe o vedetă porno.

„Nu mai lucrez în industria filmelor pentru adulți de mai mult de 2 ani. Am făcut filme porno, dar nu sunt o femeie de moravuri ușoare și nu fac sex pe bani. Nu mă înjosesc în fața nimănui și credeți-mă că nu-mi este rușine de trecutul meu.

Sunt foarte mulți oameni care îmi cer ID-ul de mess sau numărul de telefon… Aș dori să vă puneți voi în locul meu și să le publicați pe internet… Oare veți mai avea viață privată?

Dacă într-adevăr mă apreciați, vă rog să nu mai folosiți cuvinte obscene pe pagina mea de Facebook. Accept aprecierile și criticile pe un ton civilizat, dar nu și cuvintele obscene”, a scris Alina pe site-ul de socializare.

Comentariu Blue: 

Am văzut și eu prin multe locuri referiri la Alina Plugaru. Sunt convins că nu are cum să o bucure

Uneori am făcut și eu astfel de hotărâri, dar fără răutate. Sper.

Dar, dacă aceste referiri vin de la prieteni, cred că e extrem de dureros.

A omorât pe cineva? Nu. A obligat pe cineva să o privească? Nu. 

Cred că are și ea un suflet, iar cei care aruncă la modul rău cu piatra, ar trebui să se uite mai întâi în oglindă. Pun pariu că de multe ori s-au … bucurat de aceste filme așa cum sunt în stare să pun pariu că nu și-ar dori să fie văzuți ce făceau în acele momente.

A făcut o meserie pe care au mai făcut-o câteva mii sau zeci de mii de femei tocmai pentru că lumea și-a dorit să le privească…
Urît, tare urât din partea acelor … ”prieteni” …
Sincer cred că oricine merită câteva șanse în viață …

 

Categorii:Tabloid Etichete:

zigzagonline: Harta datoriilor în lume: Cui îi datorează bani fiecare ţară?

27 noiembrie 2011 Lasă un comentariu

Europa se luptă să găsească o cale de ieșire din criza Zonei Euro, încercând prin numeroase mijloace să pună în practică o metodă eficientă de stabilizare economică pentru toată regiunea. După ce Grecia, Irlanda și Portugalia sunt nevoite să caute noi împrumuturi, Italia se apropie și ea de un colaps economic, pe fondul datoriilor externe.

Având în vedere că sistemul financiar global este atât de interconectat, această problemă nu mai este prezentă doar în Zona Euro, ea reprezentând o problemă pentru întreaga lume.

În timp ce împrumuturile între țări aduc puține probleme în timpul creșterii economice, când o țară nu își mai poate gestiona datoriile, acele bănci și instituții financiare care au împrumutat bani devin expuse unor pierderi uriașe. Acest lucru reprezintă mai mult decât instabilitatea economică a țării în care este prezentă o bancă care trebuie să recupereze niște bani, reprezintă o problemă în întreaga lume.

Așadar, în această pânză încâlcită între împrumuturile dintre țări, cine datorează bani cui?

Pe baza datelor furnizate de Bank for International Settlements, FMI, Banca Mondială și UN Population Division putem observa cât datorează fiecare țară, dar mai ales cui. Cine are datorii și cine trebuie să recupereze bani?

 
Statele Unite ale Americii 

                            

 

Datorie externă pe cap de locuitor – 35.156 euro

Datorie externă față de PIB – 101%

Datorie guvernamentală față de PIB – 100%

Risc – Mic

Țările către care are cele mai mari datorii: China, Japonia și Uniunea Europeană

Țările de unde are de recuperat cele mai multe datorii: Marea Britanie, Elveția și Franța

 

 

Marea Britanie 

 

 

Datorie externă pe cap de locuitor – 117.580 euro

Datorie externă față de PIB – 436%

Datorie guvernamentală față de PIB – 81%

Risc – Mic

Țările către care are cele mai mari datorii: Germania și Spania

Țările de unde are de recuperat cele mai multe datorii: Irlanda, Italia și Portugalia

 

 

Germania 

 

 

Datorie externă pe cap de locuitor – 50.659 euro

Datorie externă față de PIB – 176%

Datorie guvernamentală față de PIB – 83%

Risc – Mic

Țările către care are cele mai mari datorii: Nu are datorii importante către un singur stat anume, Germania fiind motorul economic al Uniunii Europene.

Țările de unde are de recuperat cei mai multe datorii: Spania, Grecia, Irlanda și Portugalia.

 

 

Franța 

 

 

Datorie externă pe cap de locuitor – 66.508 euro

Datorie externă față de PIB – 235%

Datorie guvernamentală față de PIB -87%

Risc €- Mediu

Țările către care are cele mai mari datorii: Franța fiind a doua cea mai mare putere economică din Zona Euro, are datorii importante doar către Statele Unite ale Americii

Țările de unde are de recuperat cele mai multe datorii: Grecia, Italia și Spania

 
Spania 

 

 

Datorie externă pe cap de locuitor – 41.366 euro

Datorie externă față de PIB – 284%

Datorie guvernamentală față de PIB – 67%

Risc – Mediu

Țările către care are cele mai mari datorii: Germania și Franța

Țările de unde are de recuperat cele mai multe datorii: Portugalia

 

 

Japonia 

 

 

Datorie externă pe cap de locuitor – 15.934 euro

Datorie externă față de PIB – 50%

Datorie guvernamentală față de PIB – 233%

Risc – Mic

Țările către care are cele mai mari datorii: Japonia este a treia cea mai mare economie a lumii, fapt pentru care nu are datorii importante către alte state.

Țările de unde are de recuperat cele mai multe datorii: Uniunea Europeană

 

 

Italia 

 

Datorie externă pe cap de locuitor – 32.875 euro

Datorie externă față de PIB -163%

Datorie guvernamentală față de PIB – 121%

Risc – Mare

Țările către care are cele mai mari datorii: Franța

Țările de unde are de recuperat cele mai multe datorii: Grecia și Portugalia

 

 

Irlanda 

 

 

Datorie externă pe cap de locuitor – 390.969 euro

Datorie externă față de PIB – 1093%

Datorie guvernamentală față de PIB – 109%

Risc – Mare

Țările către care are cele mai mari datorii: Marea Britanie

Țările de unde are de recuperat cele mai multe datorii: Irlanda nu are datorii majore de recuperat de la alte state.

 

 

Portugalia 

 

 

Datorie externă pe cap de locuitor – 38.081 euro

Datorie externă față de PIB – 251%

Datorie guvernamentală față de PIB – 106%

Risc – Mare

Țările către care are cele mai mari datorii: Spania

Țările de unde are de recuperat cele mai multe datorii: Grecia

 

 

Grecia 

 

Datorie externă pe cap de locuitor – 38.073 euro

Datorie externă față de PIB – 252%

Datorie guvernamentală față de PIB – 166%

Risc – Mare

Țările către care are cele mai mari datorii: Germania, Franța și Italia

Țările de unde are de recuperat cele mai multe datorii: Grecia nu are de recuperat datorii majore de la alte state.
Luând în considerare datele oferite de către Bank for International Settlements, FMI, Banca Mondială și UN Population Division, putem observa că pânza datoriilor din lume este una care poate duce într-un colaps total economia mondială. În aceste momente dificile pentru situația economico-financiară a globului, măsurile luate trebuie să fie eficiente pentru a evita un posibil faliment în lanț.  

 

Autor: Vlad Teodorescu Vlad Teodorescu

Sursa: zigzagonline.ro

Categorii:Uncategorized

Incursiune în viitor

27 noiembrie 2011 Lasă un comentariu

Decembrie 2011 – Fostul preşedinte Ion Iliescu se internează în spital în urma unei regretabile greşeli în bucătărie a doamnei Nina, care din cauză că nu mai vede aşa de bine ca pe vremea cînd era UTC-istă, a confundat ceapa cu fasolea cînd i-a preparat tovarăşului consort ceea ce credea dînsa a fi o tocăniţă, drept pentru care maţele foste prezidenţiale au suferit nişte acumulări de gaze burghezo moşiereşti. După 24 de ore de băşini discrete, tovarăşul este eliberat… ăsta… externat.

2015 – Fostul preşedinte Ion Iliescu se internează în spital. Surse din staff-ul medical ne dezvăluie că tovarăşul are uşoare tulburări erectile, dar ne asigură ca nu e nimic grav şi este externat după 24 de ore de investigaţii şi observaţii atente ale organului revoluţionar.

2020 – Fostul preşedinte Ion Iliescu o internează la obstetrică ginecologie pe doamna Nina. Diagnosticul ne loveşte ca o bîtă de miner peste ochi: cistita lunii de miere. Tovarăşul Iliescu respinge aluziile maliţioase cu privire la viaţa sa intimă şi susţine că el şi tovarăşa Nina sunt adepţii cumpătării, de aceea cistitele dînsei au o frecvenţă redusă: cam 1 la 20 de ani. După 24 de ore, cistita prezidenţială este vindecată iar tovarăşa externată pe ieşirea din spate ca să evite  demonstraţia unui grup de doamne PSD-iste care vor s-o linşeze pe motiv că-l oboseşte pe fostul preşedinte.

2021 – Fostul preşedinte Ion Iliescu refuză să se interneze în spital, pe motiv că Geoană a ieşit la pensie şi s-a retras la Dăbuleni, în concluzie, nu mai e cine să-l enerveze. Se internează totuşi a doua zi la neuro, din cauza unei căderi nervoase, din acelaşi motiv. Evident, după 24 de ore părăseşte spitalul, după ce în prealabil a jucat un şeptic pe insigne de pionier cu rezidentul Vadin Tudor.

2050 – Fostul preşedinte Iliescu e puţin deranjat de o apendicită cronică, de o unghie încarnată de pe vremea cînd era secretar la Timişoara şi se internează în spital. Apendicele este extirpat, la fel şi unghia şi sunt pune în formol. Iliescu nu este pus în formol deocamdată şi este lăsat liber după 24 de ore.

Plictisit, o ia pe tovarăşa Nina de cot şi  cu o voce gravă, încărcată de tristeţe  se trezi vorbind: măi dragă tovarăşă de viaţă… în sinergia faptelor şi-n meandrele concretului, am să-ţi mărturisesc ceva ce nu ştii despre mine… Toată viaţa mea m-a durut în cur de toţi  măi dragă, dar nici 24 de ore nu m-am tratat pentru asta.


Later edit: Nu-şi ia dracu’ oamenii lui.

Autor: Angela Tocila

Sursa: diamonds and rust 

Categorii:Haioşenii Etichete:

Top nesuferite: Invitate în emisiuni

27 noiembrie 2011 Lasă un comentariu

Cele mai nesuferite invitate în emisiunile TV din România

Unele vin pentru a se dezbrăca în direct în fața camerelor de filmat. Altele pentru a face scandal. O altă categorie le include pe cele care vor să facă paradă cu bogatele lor cunoștințe politice, sociologice sau economice. Pe toate le unește fascinația pentru sticlă și fac ture de la o televiuziune la alta de dimineața până seara. După ce VerticalNews a alcătuit o listă cu cei mai enervanți invitați din studiourile din România, astăzi ne ocupăm de cele mai enervante doamne.

1. 
Monica Tatoiu

 De profesie profesoară de matematică, Monica Tatoiu a fost director general al Oriflame România timp de 14 ani, iar după ce și-a dat demisia din corporație a îmbrățișat o nouă meserie: datul cu părerea pe toate subiectele. De la medicamente și vindecări miraculoase la sfaturi pentru părinții adolescenților și piața de energie. Din arsenalul de argumente nu-i lipsește niciunul din clișeele rumegate îndelung pe micul ecran. Amintim numai: „nimic nu e întâmplător” sau „timpul rezolvă totul”. Nu putem trece cu vederea nici altă mostră de înțelepciune a la Tatoiu: „acum 100 de ani când nu se inventase ampicilina și toate prostiile astea, oamenii se tratau și atunci, că nu mureau”.

Chiar dacă și prietenii îi spun să nu mai apară atât de mult la televizor, după cum ea însăși a mărturisit (evident, tot într-o emisiune TV), Tatoiu a făcut găuri în mai toate canapelele din studiourile românești, de la Realitatea unde a plâns în direct de mila spitalelor desființate la Happy Hour unde vorbea despre cum și-a pierudut virginitatea în clasa a XII-a și i-a spus prietenei sale: „Cristina, eu trebuie să o fac fiindcă nu se mai poate”. Culmea, fosta șefă Oriflame spune despre ea că nu „s-ar dezbrăca niciodată în public, nici la propriu, nici la figurat”.

2. Liliana Ghervasuc (Mincă)

Propulsată pe micul ecran de Dan Diaconescu, cel care a invitat-o în august 2007 la un talkshow transmis în direct, fosta directoare a Loteriei Române – Liliana Ghervasuc (Mincă) – a făcut o adevărată pasiune pentru OTV, unde a început să vină cu regularitate. Nici după ce și-a pus pirostriile și l-a luat de bărbat pe conservatorul Mincă, fosta doamnă Ghervasuc nu a putut spune adio carierei de invitată TV. Așa că l-a tras după ea pe domnul Ion Mincă, iar soțul o însoțește acum cuminte la OTV. Ultima dată s-au certat în direct la matinalul “Zori de zi”: ea l-a acuzat de gelozie, iar el de neglijenţă în bucătărie. Uneori, doamna Loto ajunge și prin studiourile Realității TV, post despre care se spune, din ce în ce mai des, că seamănă tot mai mult cu Oglinda TV. Și când nu o găsiți pe niciunul din aceste două canale, dați pe Antena 3!

3. Lia Olguța Vasilescu

Înțepată, cu o voce acră și un zâmbet care se vrea ironic în colțul gurii, PSD-ista Lia Olguța Vasilescu turuie prin toate studiourile canalelor de știri despre aceleași teme dragi ei: dictatura lui Băsescu, catastrofa guvernării PDL, dezastrele aduse de Boc pe capul românilor. Practic, știi ce o să zică înainte să deschidă gură.

4. Paula Iacob

Paula Iacob, fosta avocată a lui Nicu Ceaușescu, este nelipsită de la Realitatea TV și de la Antene, unde comentează scandalurile de budoar dintre Monica și Irinel Columbeanu sau își dă cu părerea despre otrăvirea Mădălinei Manole. Nu se limitează însă la a vorbi despre aspectele legale implicate, ci desfășoară o serie nesfârșită de presupuneri, zvonuri și ipoteze ciudate, de parcă ar fi trăit în intimitatea tuturor vedetelor din România. Mai nou, Iacob este invitată și pentru a-și povesti viața privată. Așa se face că românii au aflat că avocata ajunsă la senectute este pasionată de motoare și de curse de motociclism. Mai mult, au avut prilejul (nedorit) de a și-o imagina pe Iacob la maternitate, dând naștere unei fetițe pe care, dezamăgită, a vrut să o schimbe cu un băiat.

5. Lavinia Șandru

Din aceeași categorie a femeilor-politician abonate la un loc pe scaun în platourile de filmare face parte și Lavinia Șandru, președinta PIN. Față de colega de breaslă Olguța, Lavinia stă mai bine la ridicatul vocii, la datul din mâini și la amenințările cu degetul. Este as la demagogie (vezi trimiterile la „spiritul poporului român”) și la a-i acoperi cu vocea sa pe ceilalți invitați mai puțin înzestrați de la natură. Una dintre “calitățile” Laviniei Șandru este adaptabilitatea, motiv pentru care stabilitatea politică a acesteia are o durată de viață de minimum patru ani și maximum opt ani.

6. Cristiana Anghel

Învățătoarea Cristiana Anghel, de când a intrat în greva foamei a devenit un mare analist nelipsit din emisiunile de la Antene și Realitatea. Că se vorbește de achiziția de avioane F16, despre economia șubredă a țării, despre Moni și Iri sau codul fiscal, Cristiana Anghel își dă cu părerea, postând într-un intelectual de vază al societății. La urma urmei, copiii prezenți pe băncile școlii sunt mult prea deștepți pentru secolul acesta și nu au nevoie de implicarea dascălilor în activitățile lor școlare. Lecțiile se predau la televizor!

7. Oana Zăvoranu

Prezentatoare a numeroase emisiuni, Oana Zăvoranu stă bine și când vine vorba de apariții în cadrul emisiunilor tabloid gen „Un show păcătos”. Când se află într-un studio de televiziune, nimic nu pare să fie tabu pentru bruneta înfășurată în piele, șireturi și alte brizbizuri: show-uri erotice, lacrimi și împăcări spectaculoase, amenințări, înjurături – atât de multe încât aparițiile sale pe sticlă alcătuiesc mai degrabă un șir nesfârșit de crize de nervi.

8. Sexy Brăileanca (pe numele adevărat Florina Mihăilă)

Colegă de vulgarități cu Zăvoranu, Sexy Brăileanca (pe numele adevărat Florina Mihăilă) nu ratează ocazia de a se dezbrăca în platourile de filmare de la Antena 1 sau de a vorbi despre cum făcea sex cu șase bărbați într-o zi. Vina nu-i aparține în totalitate, ci este împărțită cu cei care promovează astfel de figuri mioritice.
9. Carmen Harra

Carmen Harra, de ”meserie” clarvăzătoare, medium și ghicitoare, fosta cântăreață de la TrioExpres a devenit una dintre invitatele preferate de Cătălin Măruță pentru emisiunea Happy Hour. Sfârșitul lumii, energiile cosmice, destinul ascuns în data nașterii sau criza economică sunt doar câteva din domeniile în care Harra nu ezită să își dea cu părerea. Până la urmă, dacă un clarvăzător știe tot, de ce nu ar fi îndreptățită să vorbească despre orice?

10. Doamna Baboi, mama eroină introdusă publicului în emisiunea Dansez pentru Tine (pentru cine nu-și amintește avea vreo 10-15 copii împrăștiați prin toate colțurile lumii), a devenit  atât de nelipsită de la Măruță din emisiune, astfel încât cei din Media Pro s-au hotărât să o păstreze în trust. Prin urmare, a ajuns invitat permanent în Emisiunea ”Serviți, vă rog”.

Sursa: Vertical News

Categorii:Tabloid Etichete:

Victor CIUTACU, handicapatul milionar in euro al lui Voiculescu si chirias milog al lui Oprescu!

27 noiembrie 2011 Lasă un comentariu

Din ciclul “SaRacii Baieti Bogati”, azi:

Victor CIUTACU, handicapatul milionar in euro al lui Voiculescu si chirias milog al lui Oprescu!

Nume: CIUTACU. Prenume: VICTOR. Loc de munca: Jurnalul National. Functia: redactor-sef. Activitatea anterioara: membru in Consiliul de administratie al Nuclearelectrica, consilier al sefului AVAS, consilier personal al lui Codrut Seres, fostul ministru al Economiei anchetat pentru spionaj economic. Avere: cateva milioane de euro de pe vremea cat a lucrat la AVAS, plus maruntisul de pe statul de plata al grupului INTACT, adica de la Jurnalul National (recte 100 milioane de lei vechi. Pe luna!), plus una bucata autoturism marca BMW seria 3. Familia: fara importanta. Prieteni: cu importanta. Adica: Sorin Oprescu. Un prieten cu importanta al lui Ciutacu. Motivele pentru care are Oprescu importanta: 1. este Primarul Bucurestiului, 2. ca sef peste edili, Oprescu este sef si peste fetitele vesele care atribuie locuinte sociale. Care ar trebui, nu-i asa, sa fie atribuite – locuintele, nu fetitele! – „Persoanelor și familiilor evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuințele retrocedate foștilor proprietari, tinerilor care au vîrsta de pînă la 35 de ani, tinerilor proveniți din instituții de ocrotire socială și care au împlinit vîrsta de 18 ani, invalizilor de gradele I și II, persoanelor cu handicap” etc. Printre categoriile enumerate mai sus – de oameni necajiti, saraci, ce abia isi pot plati chiria amarata catre onor primaria onor “primarului care este” – este prieten cu Ciutacu, evident! – cine credeti ca s-a strecurat, cu tot cu BMW-ul lui de neam prost? CIUTACU! Bosul de la Jurnalul National a primit ilegal, din manutele lui Oprescu, o locuinta sociala – in blocul P22C (ansamblul de locuințe P22 este administrat de Administratia Fondului Imobiliar, institutie din subordinea Primariei Capitalei), din str. Petre Ispirescu nr. 14, sector 5 – pentru care plateste 30 de euro pe luna, in timp ce bucurestenii defavorizati de soarta dorm pe strazi. Cand i-a atribuit aceasta locuinta, cu siguranta Oprescu stia ca Ciutacu are un handicap, dar cu siguranta nu stia unde-i localizat handicapul lui Ciutacu. Stim noi: la DNA! Va urma! 

Autor: Simona Ela Fica

Publicat: 27 Noiembrie 2011

Sursa: ExplosivNews

Antena 3 este datoare vândută

27 noiembrie 2011 Lasă un comentariu

Din ciclul “Hotii Striga: Prindeti Hotul!”: ANTENA 3 este datoare vanduta RAPPS-ului din subordinea SGG-ului, deci antenistii au decapitat conducerea SGG ca sa NU plateasca DATORIA! 

RA-APPS (Regia Autonomă Administrarea Protocolului si Patrimoniului de Stat), subordonată SGG-ului condus de proaspata “demisa de catre ANTENA 3” Andreescu, a remis, in dimineata zilei de 20 noiembrie a.c., catre Editura INTACT – cea care patroneaza postul de televiziune mai sus pomenit, urmatoarea notificare: “Vă convocăm în data de 21.11.2011, ora 10.30, la sediul SAIFI (sucursală a RAAPPS, n.red.), din strada Fabrica de Glucoză nr. 3A, sector 2, întrucît figurați în evidențele contabile cu un debit în sumă de 445.840,55 lei. În situația în care nu dați curs convocării noastre, considerăm că sînteți de acord cu pretențiile solicitate și urmează să introducem acțiune în pretenții și evacuare la instanța competentă, urmînd să achitați toate cheltuielile de procedură ce decurg din aceasta”. Carevasazica, ANTENA 3 are o datorie neachitata catre RAAPPS, in valoare totala de aproape 5 MILIARDE de lei vechi, si, ca atare, Regia din subordinea Sefei Secretariatului General al Guvernului, somase teveul lui Dan Voiculescu sa-si plateasca datoria, in caz contrar moguloidul riscand evacuarea Antenei 3 din sediu! In loc sa rezolve problema achitand ceea ce avea de achitat catre Stat, slujbasii Antenei i-au sarit in cap lui Andreescu, acuzand-o ca a dat spatii de la RAAPPS rudelor sale. Dupa principiul Hotul striga: “Prindeti hotii!”. Schema le-a iesit, si sefa SGG, respectiv a RAAPPS, si-a pierdut postul. Bine, bine, dar cu datoria voastra catre RAAPPS cum ramane, antenisti? (S.E.F.)
 

Autor: Simona Ela Fica

Publicat: 27 Noiembrie 2011

Sursa: ExplosivNews

Emil Boc: Voi demisiona dacă ţintele economice asumate pentru anul viitor nu vor fi îndeplinite

27 noiembrie 2011 Lasă un comentariu
Premierul Emil Boc a declarat duminică, la emisiunea „După 20 de ani” de la Pro TV, că va demisiona de la conducerea Guvernului dacă ţintele economice asumate pentru anul viitor nu vor fi îndeplinite, dar a evitat să indice un termen clar în care este dispus să se retragă din funcţie dacă obiectivele vor fi ratate. VEZI DECLARAŢIILE PREMIERULUI
 
Declaraţiile premierului la Pro TV:
– Nu am în vedere un nou mandat de premier
– Despre relaţia cu Traian Băsescu: Imaginaţi-vă ce ar fi însemnat în aceşti ani ca, pe lângă actuala situaţie economică internă şi internaţională, să mai fi suprapus o criză de genul unui conflict între preşedinte şi premier. Uitaţi-vă şi în Franţa, există preşedintele Sarkozy şi primul-ministru Fillon, în România există acelaşi sistem. Pentru ca lucrurile să meargă bine în ţară, cei doi trebuie să colaboreze. România nu ar fi rezistat în aceşti ani de criză dacă nu era parteneriatul cu preşedintele României, poate şi cheia reuşitei României stă în faptul că preşedintele şi-a asumat alături de Guvern aceste măsuri. Dacă aveam la Cotroceni un preşedinte care ar fi mers pe măsuri populiste, ţara era în colaps economic demult
– Despre şefa SGG: Autorităţile statului trebuie să îşi facă treabă şi să vadă câte cazuri de tipul Andreescu sunt în România
– O mare companie de IT va face o investiţie de sute de milioane de euro în România, dar nu vă pot da numele.
– În prezent România are 1.206.000 de bugetari, deci au plecat din sectorul bugetar 192.000 de persoane. Continuăm un singur loc din şapte care se eliberează şi vom continua finalizarea proceselor de restructurare la anumite ministere.
– Am făcut tot ce ne-a stat în putinţă să aducem de partea statului contractele deştepte făcute de băieţi deştepţi.
– Am moştenit o privatizare a Petromului profund dăunătoare României. Priviţi preţul benzinei.
– Vrem să vindem toate acţiunile din companiile unde statul este acţionar minoritar sau să privatizăm companiile unde suntem acţionari majoritari.
– Am făcut tot ce am putut în aceste condiţii de criză. Faptul că am păstrat cota unică de impozitare de 16% este un lucru bun. Noi am crescut TVA-ul, dar în Ungaria este 27%.
– Anul 2012 va fi un an care va consolida ce am făcut în 2011. Ne aşteptăm ca anul 2012 să se încheie cu o creştere economică
– Demisia este întotodeauna pe masă în momentul în care aceste lucruri nu se respectă. Deadline-ul este în fiecare zi, pentru că în fiecare zi îţi măsori politicile prin performanţă. Analizele nu trebuie făcute o dată la şase luni, ci făcute periodic, pentru că numai aşa poţi să te asigură că rămâi în graficul stabilit. Demisia nu trebuie făcută o dată la şase luni, un guvern lucrează responsabil în fiecare zi, nu o dată la şase luni, dar îmi asum inclusiv cu preţul demisiei menţinerea stabilităţii macroeconomice.
– Vrem un buget fără tentă electorală şi populistă, cu un deficit de 1,9% în 2012 şi 0% în 2013.
– Dacă anul economic 2008 era şters din istoria României, românii nu mai sufereau în 2009, 2010 şi acum
– Ne bazăm pe minimum 6 miliarde de euro din fonduri europene în 2012. Aproximativ 90% dintre proiecte sunt deja semnate, fiind depăşită faza licitaţiilor. Nu mai stăm să pierdem timpul, ca până acum, cu evaluări şi licitaţii.
– Economia nu poate lua locul politicului. Politicul poate scoate economia din criză, dar nu prin poveşti, ci prin măsuri concrete.
– UE se întoarce cu faţa spre austeritate.Trebuie luate măsuri clare din punct de vedere politic şi economic. Trebuie luate măsuri ferme, dure, asumate. Dispariţia euro ar putea deveni realitate
– Despre campania DE CE IUBESC ROMÂNIA: Iubesc ţara aceasta pentru oamenii pe care îi are, pentru căldura, sufletul şi talentul lor. Iubesc România pentru că are frumuseţi naturale. Iubesc România pentru că este ţara care a reuşit să mă facă să fiu mândru pentru că are o istorie neatârnată, ne-am păstrat limba, ne-am păstrat tradiţia, ne-am păstrat obiceiurile, indiferent de greutăţile prin care am trecut în decursul veacurilor. Şi iubesc România pentru că, oriunde aş fi, nicăieri cuvântul «acasă» nu are altă semnificaţie şi nu o poate avea decât aici, acasă, în România, semnificaţia lui autentică. Pentru asta iubesc România.
 

Sursa: MediaFax

Viol la Monnet (Parodie după Luceafărul lui Eminescu)

27 noiembrie 2011 Lasă un comentariu

Povestea cu violarea elevei de la Jean Monnet s-a dovedit că de fapt nu a fost deloc un viol, singura problemă fiind realția nepotrivită profesor-elevă sau major-minoră… asta nu se poate contesta.

Am înțeles însă că mai e vorba  de o fată care mai avea două săptămâni și era legal majoră. Totuși, dacă legea spune că nu e OK, atunci, nu e.

Susţinătorii profesorului  Dan Octavian Vişan s-au grăbit să se bucure şi să spere că profesorul lor va fi achitat, ba s-au apucat și de poezii.

Astfel, a început să circule o parodie:

Viol la Monnet (Parodie după Luceafărul lui Eminescu)…

A fost odata ca-n povesti
a fost ca niciodata,
Din interlopi , oameni „onesti”
O prea fitzoasa fata.
Cum mintea nu o prea ducea
Adesea fata se-nbata.
Iar cand in votca se-nbiba
pofta de sex o apuca.
Se urca fata pe pereti
ca sa-i atraga pe baieti.

Si chiar tipa se isteriza
Se inbraca
Se desbraca
Se pomada
Se parfuma
Se aranja
Se decolta
Se cracana
Se fandosea
Si iar tzipa daca nimica nu pica
Ce mai,…..pe fata tare o manca.

Tot mai fitzoasa si nabadaioasa
Caci n-avea toate tziglele pe casa
Fatuca nu se potolea
Ci pe profesor il vroia.
Intrase fata in sevraj
Si incepuse-un alt tapaj.
Mai trase -o votca pe gatlej
Si se carase val vartej
Direct la domnu prof in vrej.

Ambitioasa fata si versata
S-a dus la tzinta, clar si dintr-odata.
L-a naucit
L-a aburit
L-a zmotocit
L-a calarit
L-a ciufulit
L-a aiurit
Pan`ce de-odat`s-a potolit.

Ce a urmat ? Ce rost mai are ?
Citeste şi matale prin ziare.

http://www.cancan.ro/actualitate/intern/luceafarul-lui-eminescu-varianta-viol-la-monnet-uite-ce-poezie-i-s-a-dedicat-fetei-violate-195390.html

Poveste cu o piți: Simona Trașcă

26 noiembrie 2011 2 comentarii

Drept să spun, acum vreo șase luni, nici cu visul nu visam că există cineva care se numește Simona Trașcă supranumită Pamela de România, probabil pentru că are fiz același număr de țâțe ca o altă Pamela, dar una cu adevărat celebră, Pamela Anderon, pamelă care mie îmi sugerează o poză care ar trebui folosită ca imagine pentru programul Corbuleț cu lapte, deși siliconul nu are nici o trabă cu alăpatul.

Am auzit apoi că această Pamela de românia există, pentru a aflac ceva mai târziu că se numește Simona Trașcă, una care are acasă un plod mititel, rod al unei căsnicii cu început și sfârși, și cu un conținut nu prea bogat.

Am mai aflat, nu știu dacă e adevărat că în general a fost un fel de coșmar unde o încasa mai des decât mânca.

Nu mă interesează, probabil că o fi și merit-o. Nu e probema mea.

Azi am intrat pe un site, http://vdt.antena3.ro/ deci ținând de Intact, mai précis într-o zonă pe care eu aș numi-o Zona Piți. Ei le spun că pițipoancele respective ar fi vedete.  Deh, chetie ede optică.

De ce spun că e vorba de Pițipoance și nu vedete? Pentru că uneori vedetele mai umblă și îmbrăcate.

M-a mirat foarte faprul că am aflat o mulțime de lucruri care nu mă interesau de blonda asta, Simona.

Pe 15 octombrie, scria că  Simona trașcă a primit doar 100 de euroi pe un filmuleț incendiar cică. De ce incendiar? N-am aflat.

Cică e un filmuleț, atenție, aproape porno. Mie mi se pare asta ca și cum, deși a fost măritată și are un copil, s-ar spune că este aproape virgin, sau  cum  se spunra nu mai știu despre care, că e aproape gravid. Păi ori e o porno ori nu e. Adică ori se vede, ori nu se vede…

Cică filmulețul fusese făcut de Euforia tv, iar ea, absolt nibilă inteklectual motiva că îl făcuse deoarece era beată. Ce să spun, beția este fix scuza care vace din ea o călugăriță.

Citez: „Era vineri, ţineam post şi nu apucasem să mănânc nimic. În studio era frig, era toamnă-iarnă, cam aşa. Ne-au dat să bem puţin coniac, ca să ne încălzim. Eu am băut pe stomacul gol. Eram puţin ameţită când am făcut filmarea. M-au lucrat psihic în ziua aia. Ştiu că am ajuns acasă şi n-am ieşit din cameră câteva zile. Mama şi-a dat seama că am păţit ceva şi până la urmă i-am povestit. A rămas şocată, căci e foarte bisericoasă. Mult timp am vrut să mă omor după filmarea asta, de ruşine”

Televiziunea respectivă neagă că i-ar fid at de băut, și mai spune că i-a plătit serviciile cu 100 de euro.

Atenție, Euforia Tt este colegă de trust cu cei care administrază siteul ăsta, deci practic filmul proape porno s-a petrecut în aceeași curte în care acum e găzduit și acest site. Probabil își încasează și salariile de la aceeeași casieriță.

Pe 19 Octombrie 2011 aflam alta. Acieași așa ziși jurnaliști se întrebau dacă, la o așa zisă prezentare de modă, aceeași pură și imaculată Simona are au ba chiloți. Dacă e aia o prezentare de modă, atunci și filmulețul era porno. Adică dacă era atât de curios, jurnalistul, ce l-o fi oprt să facă 1-2 pași spre dreapta ca să vadă cum stă treaba?  Nu pricep… așa um nu pricep de ce numește ceea ce avea îmbrăcat e categorisit drept rochiță. Am văsut trucouri care acopereacu chiar și ciloții pe care Simona îi are sau ba la putrător. Cică faii se întreabă dacă are au ba… Păi ce-I oprește s-o întrebe pe facebook de exemplu?

Mai târziu puțin, pe 23 Octombrie 2011, aflăm că Pamela de România se consider o femeie trecută prin viață. Da, eu cred că și voața a recut prin ea ca prin  spitalul de urgență, dar nu asta e discuția.

Ba mai mult, dă și sfaturi despre cum poate fi întreținută o relație, chestii de budoar cum ar veni. Întrebarea este cum de nu a reușit să își mențină propriul mariaj, măcar până ăla micu reușea să se deplaseze biped.

Pentru exemplificare: „Nu-l forţa să aibă erecţie când vrei tu! Să nu crezi că erecţia apare brusc, dacă baţi din palme. Nu-l certa şi nu te arăta nemulţumită dacă vezi că nu are penisul tare imediat după ce şi-a dat jos chiloţii. Câteodată e nevoie să-l exciţi. Nu doar femeile tânjesc după preludiu! Fă-i sex oral, dacă e iubitul tău! Doar nu vrei să apeleze la altcineva, nu-i aşa? Dacă nu îţi place din prima, exersează. Nu te grăbi. Ia-o încet, întâi cu un sărut, până prinzi curaj…”

De ce oare nu mă așteptam să vorbească despre cum se pune vinul roșu în cupe sau despre cum se curăță ceapa ori se gătesc stridiile?

Oar o fi știin măcar dacă în apartamentul ei există o bucătărie? Ei, dar dacă zic ăia că știe să dea sfautri, poate nici nu are nevoie să știe să facă o tigaie de cartofi prăjiți.

Ei, pe 11 Noiembrie 2011 mai aflam ceva. Simona era fercită pentru că și-a găsit fericirea eternă.

Reușise cică să-l ducă pe unu de care n-am auzit, Andrei Jilavu la așternul  și probabil îi și provocase oarece bube în coate și genunchi, ca să nu spun de fapătul că probabil l-a cam sprs de enegie și de niște parai. Andrei Jilavu ăsta cică ar fi unul care a cam umblat cu limba scoasă prion vară după femeia din plastic, Bianca Drăgușanu.

Nici nu e de mirare că la aia nu i-a ieșit, la dimensiunile ei, fiind o distanță apreciabilă între un capăt și celălalt, și dacă n-ai rezistența fizică necesară… e cam greu…„Andrei Jilavu este ceea ce am visat. De mult timp nu am mai fost atât de fericită! Am început o nouă viaţă şi Andrei chiar mă face fericită. Mă răsfaţă şi e lipicios, ne potrivim şi îmi doresc ca relaţia asta să meargă le fel de frumos ca până acum”.

Pe 12 Noiembrie 2011adică a doua zi aflam că Simona e fericită până peste urechi… că de fericire nu ezită să se distreze la maximum în cluburi, atunci când este invitată să întreţină atmosfera, să bea șampanie și să se mângâie cu celelalte animatoare de parcă s-au terminat bateriile pentru vibratoare și dildourilor le-ar fi crescut țepi ca și cactușilor.

De la atâtea atingeri, atmosfera a devenit incendiară, cocalarii de prin club, au revenit puțin pe pământ din cerurile prpriei valori individuale li le-or fi observat.

În fine, și povestea nostră are un final așa um au toate pe lumea asta..

Pe 26 Noiembrie 2011, Simona, sfătuitoarea atât de experimentată într-ale menținerii relațiilor prin excitarea moderată a partenerului de nebunele, e loviotă de un șoc. Jilavu i-a dat papucii…   S-o fi trezit săracu din beție și s-o fid us acasă ca omul.

Deh, nu a fost să fie nici de acum…  

Așa experimentată cum era, în timpul cât încă nărodul mai ”săpa” la ea, lăptoasa blondă blonda scria pe Facebook „De data asta este pentru foarte mult timp! Sunt mai ok aşa… Am fost prea bună, asta era problema… Simona aia veche nu mai există … Simona asta nouă o să le facă viaţa amară la bărbaţi”…

Ce să zic?…Dramă frateee. Dramă cu Dî mare…

Cred că mă întreb încă ceva. Oare jurnaliștii ăștia care se ocupă de astfel de chestii, o avea terminat gimaziul? Pentru că e greu de înțeles cu pot să nu își găsescă serviciu de au timp toată ziua să scrie astfel de chestii…

Nu-i păcat oare de sărmanul site să i se ocupe spațiul de stocare cu astfel de informații? Mcar dacă ni se spunea o știre important… că și-a rupt vreo unghie ori vreun toc, sau că și-a împlântat tamponul igienic invers, și au trebuit să vină pompierii cu un tirbușon să i-l scoată…

De fapt, de ce este numită Simona Trașcă vedetă?  Pentru că au dat-o la televizor? De fapt, de ce au dat-o la televizor? S-a plimbat în chiloți pe un podium zece metrii dus și zece întors portând sanu nu niște chiloțicare dacă erau, erau destul de transparenți încât nu prea era mare diferență? Sau pentru ci fie că era beată, fie că ba a apărut în urmă cu câțiva ani jucând în câteva secvențe unde mima oarece chestii deocheeate?  Și ce dacă? Oricum nu își mai amintește nimeni…

Vedetă? Pă poate ar trebui să spunem că și oile lui Becali sunt vedete, deoarece le-am văzut la televizor…

Cine nu crede că povestea e adevărată, să dea clik pe titlurile de mai jos (au lincuri) și vor putea vedea articolele respective pe siteurile respective.

Cât despre pozele din galleria de ai jos, fiecare poate hotârî   cărei părți a articolului îi aparțin.

Ieftin! Simona Traşcă, doar 100 de euro pentru filmuleţul incendiar

Publicat: 15 Oct 2011

Are sau n-are? Simona Traşcă, cu posteriorul obraznic la vedere. Dar bikini poartă?

Publicat: 18 Oct 2011

Sfaturi din dormitor! Simona Traşcă: Fă-i sex oral unui bărbat, dacă e iubitul tău

Publicat: 23 Oct 2011

Unde dai şi unde crapă! Simona Traşcă s-a cuplat cu Andrei Jilavu

Publicat: 11 Nov 2011

Publicat:  12 Nov 2011

Din nou singură! Simona Traşcă s-a despărţit de Andrei Jilavu

Publicat: 26 Nov 2011


Categorii:Tabloid Etichete:

Într-o întâlnire de taină, USL a hotărât cum va arăta afișul principal din campania electorală.

26 noiembrie 2011 Lasă un comentariu

Unitatea din interiorul USL devine tot mai puternică.

 Cele două partide care compun alianța Partidul Social Democrat și Partidul Național Liberal, împreună cu apendicele trustului media Intact, Partidul Conservator, continuă buna tradiție a întâlnirilor conspirative.

Surse demne de aceeași credibilitate ca și programele celor două partide, ne informează că la miezul nopții cei doi lideri ai USL împreună cu echipele lor s-au întâlnit la sediul secret al USL situat pe insula Ada Kaleh, sediu subacvatic, ca și insula dealtfel, pentru a se feri de ochii presei.

Discuția s-a centrat pe viitoarea campanie electorală, mai precis pe modul în care se va trimite un mesaj puternic de unitate, lucru doriți de toți românii.

Discuția a început de la culoarea care va trebui să fie dominantă în această campanie.

Cele două partide, au ca repezentative culorile roșu (PSD) și galben (PNL).

Inițial s-au luat în discuție culori cunsiderate neutre, dar au fost respinse pe rând.

Albastru nu se putea deoarece este culoarea Partidului Conservator, și s-a exprimat teeama că se va spune că Felix, liderul PC, i-ar fi încălecat. S-a propus verde dar au renunțat pentru că se temeau că se va spune că sunt ecologiști sau unguri, s-a propus mov încă aceasta a căzut deoarece este culoarea aleasă de Partidul Poporului Dan Diaconescu, cât despre maro, aceasta a fost considerată a fi cea mai nocivă deoarece foarte mulți îi acuză pe USL-iști că mănâncă rahat și s-ar putea face anumite legături nepotrivite.

Astfel, situația devenea tot mai tensionată. După mai multe lăzi de vin, liderul PSD, Victor Ponta a avut ideea slavatoare: Să se lase sorții să decidă.

Cum nimeni nu înțelegea foarte bine termenul de sorți, s-a hotărât să se ia în cantități egale vopsea roșie și galbenă, să se amestece și să vadă ce iese.

Extrem de surprinzător, a ieșit un frumos oranj.

După ce s-a rezolvat această problemă, s-a trecut și la găsirea unui mesaj puternic și scurt, mesaj care de la prima vedere să îi facă pe români să aleagă ceea ce este bine.

După alte lăzi cu vin s-a ajuns la următorul mesaj de mare impact, apoi s-a trecut la întocmirea proiectului afișului pe care USL ar urma să-l răsapândească în întreaga țară.

Culoarea dominantă: oranj. Cei doi lideri au USL, Crin Antonescu vor porta cămăși albastru deschis, pentru a ieși în evidență, și pentru că ambii mai păstrau cămășile de la uniforma de liceu.

Sus de tot, pentru a nu exista dubii scrie clar și mare: ”VOTAȚI CU NOI” ca nu cumva, cneva să creadă că trebuie să voteze cu altcineva.

Sub poza cu cei doi, li se atrage românilor atenția la ceea ce nu le face bine, și la ce trebuie să își dorească:

”Doamnelor și domnilor, noi știm ce vă doriți, și ce este bine pentru dumneavoastră. Știm că v-ați săturat de: Urâți, Șpăgari, Loaze. De aceea vă recomandăm să votațipenru adevăratele valori: Prosperitate, Democrație, Libertate”.

Cu mare greutate am reușit să găsesc o copie a proiectului de afiș rezultat din discuția respectivă și am postat-o mai jos. (Eu zic că e OK și este bun de publicat. Estetic vorbind arată bine, iar ca mesaj, mi se pare corect). 

Categorii:Pamflet Etichete:

Victor Ponta, la fel ca Iliescu, ajunge în pragul crizei de nervi când vine vorba de trecutul său

25 noiembrie 2011 4 comentarii

În loc de Motto, câteva definiții:

Minor – Care nu a împlinit încă vârsta la care își poate exercita toate drepturile. 

Major – Care a împlinit vârsta legală pentru a putea beneficia prin lege de drepturi civile și politice depline.

Pedofilie –  Atracție sexuală față de copii (față de persoane considerate minore din punct de vedere al vârstei). 

Pedofíl – Persoană  care manifestă înclinații de pedofilie,  persoană care sufere  de pedofilie. 

*****

Văd că la PSD nu se schimbă nimic.

Una din caracteristiciele liderilor PSD este acela că dacă cineva vorbește despre trecutul lor  pe tavă intră în criză de nervi.

Dacă vrea cineva să-l  ucidă pe Iliescu să-i amintească de trecutul lui din PCR face spume la gură.

Probabil de aceea l-a asasinat pe Ceaușescu (Mai precis a ordonat să se însceneze acea mascaradă de proces unde cel mai abitir acuzator era avocatul apărării, proces care a fost de fapt o reeditare a proceselor anilor 50), ca să nu i se afle trecutul și faptul că de fapt Ceaușescu îl pregătea să-i fie urmaș. Dacă îi mai povestești și de Loviluție, sau de aventurile minerești în orașul miticilor face crize mai nasoale decât acelea pe care le face după ce se îndoapă ca nesimțitul cu tocană de ghebe.

Lui Adrian Năstase, dacă vrei să transpire ca porcina în fața cuțitului sărbătoresc de Crăciun, e destul să îi amintești de mătușa Tamara, de termopane, de brățările dacice, ori de legătura dintre fapul că, surprinzător, tocmai când virusul aviar ataca intreprinderile avicole, ale lui creșteau ca ciupercile după ploaie, clienții de la intreprinderile învecinate migrau spre ale lui de ziceai că e un nou Exod.

Ei, dar Pontănel fiind din generația nouă, la el nu merge cu trecuturi comuniste. Poate cel mult i se instalează un nod în gât atunci câd amintești de un cunoscut procurer sinucis despre care gurile rele spun că ar fi zis înainte de a muri: ”Ponta m-a ucis” . Sau poate nu îl interesează deoarece cred că e convins că nu există probe, sau dacă acestea există nimeni nu are curaj să le scoată deoarece ar lovi sus de tot.

Ce îl irită rău, este faptul că riscă să nu mai pună botul pe zamă caldă. (Își are și blonda de nevastă-sa) limitele ei de acceptabilitate deși 

Pe de o parte că OTV îl acuză de legături cu Băsescu, motiv pentru care l-ar fi eliminate pe Geoană. Drept să spun doar dacă ești otevist înrăito-dependent poți să o crezi. Eu nu o cred pentru că e evident că e o aberație, cel puținpentru faptul că vine de la OTV.

Ceea ce cred însă, e povestea cu minorele la care s-ar fi dedulcit. Cu prezervativ, după cum zice parașuta. E drept, nici el și nici Corlățeanu ori Robert Negoiță nu erau căsătoriți la vremea aceea. Dar există un mic punct care nu prea e cum trebuie. Parașuta era minoră.

Trebuie să amintesc faptul că la PSD termenul de minor/minoră e ceva extreme de lipsit de consistență.

Povești ca cele cu minori care vac lucruri nu tocmai OK sunt multe.

Amintesc povestea cu copii lui Geoană, la vremea aia președinte al partidului. Băiatul minor prins de poliție, conducea un autocamion pe o stradă circulată din bucurești, fata punea pe NET poze în lenjerie intimă în poziții indecent, ori de fiul lui Mazăre care administra la 14 ani un bar cu țigări, alcool și parașute.

Vezi: Turismul USL – turism a la Mazăre, cu droguri, jocuri de noroc, prostituţie sau poate şi mai grav? O fi vorba de crima organizată? 

Sau articolul Victor Ponta – oportunist, mincinos, populist şi pedofil 

Ce mă face să revin asupra subiectului este un articol pe care Ponta  îl public pe blogul său (articol ce poate fi văzut mai jos).

De fapt nota de iritare și atenția pe care Ponta le acordă câtorva chetiuni face să apară convingerea că ceva pute.

Ponta fiind un nepriceput într-ale comunicării, face o greșală uriașă.

Știe că dacă vrei să crești sau să scazi  importanța a ceva, iei două povești, una evident cusută cu ață albă  și alta adevărată și foarte gravă și creezi o nouă poveste în care le amesteci.

Grșala lui principal este că scoate în evidență o legătură între Băsescu și Diaconescu, lucru de care acesta, Diaconescu, îl acuză la rândul lui, ambii mizând pe niște sondaje de care știu că sunt false dar pe care au impresia că cei cărora li se adresează le iau de bune.

Să fim serioși… cine poate să creadă că între Băsescu și Diaconescu, Geoană sa Ponta există vreo legătură? Eventual oteviștii cretinizați de povești cu Elodii și cu dușmani ai lui Dan Diaconescu și ai poporului său.

Ponta greșește foarte tare că îl amestecă acolo pe Blejenar care te duce la povești cu corupție care amitesc de implicarea lui, direct, sau prin intermediul lui Șova în chestiuni legate de Turceni și Rovinari, deși tocmai în perioada de care e vorba, când se spune că i-ar fi intrat în ghiare niște milioane de euro, Șova a avansat în carieră. Mult prea  repede. Prietenia dintre Ponta și Șova fiind de notorietate.

Mai face o mare greșală. În ciorba asta o amestecă pe Doamna Udrea care ar fi reîncălzit  ciorba cu afacerea “Negoita si Banicioiu” cu  minore, adaugandu-ma si pe mine pe post de ingredient principal.” – după cum se exprimă Ponta pe blog.

Greșala în această poveste este că nu doamna Udrea reîncălzește ciorba, blonda pesedistă nefăcând decât să preia o poveste care circulă și a circulat tot timpul pe internent.

El nu s-a dezis niciodată ce cei curvari ca Robert Negoiță ori Corlățeanu implicați în povestea cu prostituție, unde pe post de ”producătoare” erau folosite tinere din TSD care doreau să avanseze politic. De acolo provine și Anna Birchall care în urma scoaterii la lumină a episodului cu ”oralul” din parcare a avut de tras niște consecințe. Pe de altă parte, folosirea termenului de ”sexgate” ironic, ponta leagă asta de povestea cu Bill Clinton, observând diferența esențială. El nu e acuzat că și-a ”tras-o” cu o angajată a instituției pe care o conduce. Asta o făcea cu una Daciana, relație pe care la presiunea tatălui ei, a luat-o de nevastă.  Lucru bun altfel , de fapt a contribuit decisive  la alegera sa în funcția de Președinte al PSD.

Problema era că, spre deosebire de Monia Lewisky și de Daciana, aceste fete erau curve profesioniste și mai aveau o mare bubă … erau minore.

Deci povestea cu Clinton e parfum. Legea nu pedepsește cu pușcărie o realație sexual liberconsimțită, dar pedepsește, al dracului de urât relațiile cu minore.

Mai jos, am adus câteva articole.

Unul, cel de pe blogul lui Ponta pentru a se vedea iritarea ce îl incriminează pe principiul ”cine se scuză, se acuză ”, articol care are totuși o mare calitate: face ca următoarele articole (pe care le-am adus de pe siteul puterea.ro ) să se dovedească a nu fi tocmai apă de ploaie.

De asemenea, am mai adus și un articol de pe evz.ro articol care scoate în evidență ceva  extreme de important cred eu, și anume că lui Victor Ponta a cam început să i se urce la cap puterea, că a început drumul spre pierzanie. Acest drum este cel pa care orice lider care la un moment dat devine un fel de dictator prin eliminarea tuturior celur care i s-ar putea opune cândva. Atitudinea dictatorial cu clare accente paranoid se poate vedea în toate partidele de genul PSD, indiferent dacă vorbi de Partidele bolșevicoide, comunistoine ori fascistoide.

Dacă individual crede că vorbesc prostii, îl rog să își întrebe amicul care zice că e prof de istorie cum făceau cei din Partidul Națiunal Socialist German (nazi) al lui Hitler, ori de prin partidele comuniste din estul Europei, din China, Corea de Nord, ori Cuba sau alte asemenea.

Sau poate să se uite la comportamentul lui Vadim Tudor care își elimină membrii de partid imediat ce rudică puțin capul. Despre ăsta poate să o întrebe oe Lia Olguța Vasilescu ori pe toți ceilalți pe care se spune că li i-ar fi vândut contra unor sume consistente Vadim  deoarece revistele lui nu îi mai aduc nici un leu. Pentru continua să existe, acestea trebuie finanțate cu sume pe care din salariul de parlamentar european acesta (Vadim) nu le are…

Nu am cum, la finalul acestor rânduri, să nu mai aduc un scurt citat din articolul lui Ponta:

Este exact  in starea psihologica pe care am vazut-o in filmele cu Hitler, in care acesta trimitea in continuare copii nevinovati  la lupta, considerand ca “tot poporul german merita sa moara pentru ca nu s-a ridicat la inaltimea asteptarilor Fuhrerului sau”.

Personal, când am citit partea asta am belit pupila. Cred că, prin comportamentul său, paranoid-dictatorial, Victor Ponta ne obligă la o parafrază ”Tot poporul pesedist merită să moară pentru că nu s-a ridicat  la înălțimea Fuhrerului său, Pontănel” (Cei care nu mor, sunt suspendați, apoi dați afară din partid).

 ***
Iată mai jos, articolele de care spuneam.

(Precizez că din motive organizare a articolului, lincurile necesare spre fiecare din aceste articole se vor găsi la final)

Articolul de pe blogul lui Ponta: 

Ponta sa fie judecat – pentru sangele varsat!

Acest slogan nu l-am auzit rostit azi la Dabuleni, dar probabil ca au omis televiziunile momentul. Nu m-ar fi mirat deloc, asistand chiar cu stoicism la linsajul (din fericire doar mediatic) pornit la adresa mea in urma “gravelor crime” comise in doar 48 de ore.
Pe scurt, am sustinut luni declansarea procedurii de suspendare a lui Traian Basescu si marti am votat excluderea lui Mircea Geoana din PSD (ulterior acesta pierzand scaunul de la Senat). Astea sunt crimele. Sau, cum ar spune Dl. Geoana, “am atacat primele doua persoane in stat”!  Basescu nu a apucat inca sa se pronunte avand ceva treaba in Qatar. In schimb, s-a pronuntat clar Mircea Geoana – “Regele Dabuleniului” cum il numeau cei de la Realitatea TV intr-o tentativa ciudata fie de a-l mai ajuta putin, fie de a-l scufunda total in ridicol (nu mi-e clar inca).
Adica am atacat simultan “Regele” Geoana si “Regina” Basescu (doi adversari de ochii fraierilor, in realitate exponenti principali ai aceluiasi Sistem securisto-mafiot, diferenta fiind doar de “filiera” sau “loja”). Curata nebunie sau, ma rog, “imaturitate” si “cretinism” in termenii unui diplomat caracterizat corect de CTP ca fiind un “baiat fin”.
Intai de toate trebuie sa precizez concluzia mea asupra evenimentelor – am facut ce trebuia si sunt foarte convins de justetea celor doua decizii.Mircea Geoana s-a aratat tuturor in aceste zile “in halat si in papuci”, asa cum eu si inca cativa il stiam ca este el cu adevarat. Chiar daca maine m-as retrage din functia de lider al PSD, as pleca satisfacut ca am facut un bine extraordinar partidului meu, scapandu-l de un personaj cu un asemenea caracter si un bagaj de infrangeri, frustrari si ura absolut nocive. Cat despre Basescu, sunt la fel de convins ca reprezinta pentru Romania un pericol catastrofal, aflat “la butoanele” tarii intr-un moment de criza cumplita pentru intreaga lume. Basescu este azi un personaj epuizat, incapabil de dialog si constructie, plin de ura si dorinta de razbunare. Este exact  in starea psihologica pe care am vazut-o in filmele cu Hitler, in care acesta trimitea in continuare copii nevinovati  la lupta, considerand ca “tot poporul german merita sa moara pentru ca nu s-a ridicat la inaltimea asteptarilor Fuhrerului sau”. Orice actiune pentru a limita gravele prejudicii aduse de Basescu viitorului tarii noastre merita incercata; si orice risc politic merita asumat.
Evident ca furia Sistemului fata de mine e cumplita (eu fiind considerat principalul autor, chiar mai mult decat Crin Antonescu, sunt tinta numarul 1, firesc). Iar armele lor sunt clare si predictibile. Sa va descriu:
1. Atacul a fost inceput de avangarda de la OTV; am privit uluit marti seara cand o intreaga emisiune prezenta imagini cu “vila din Bucuresti in care se lafaie ciocoiul Ponta”. Dincolo de faptul ca stau la bloc, iar DD si ceilalti prezenti in studio faceau pe prostii cu mare naturalete, desi stiau perfect ca imaginile prezentate erau de la Cornu, cu faimoasa casa cumparata de Ilie Sarbu in 2001, cu fix 6 ani inainte sa devina socrul meu; ce conteaza? astea sunt detalii, trebuie arat PONTA BOGATANUL.
2. Luni au atacat cu “nebunul” mereu de serviciu, Sorin Blejnar, care s-a dus la TVR 1 sa arunce cu nonsalanta idiotenia cu “Ponta a primit bani de la Vantu”.  Ce conteaza ca a doua zi se dovedea ca Edi Keleti, coechipierul meu de raliu, a fost angajat (ca inca vreo mie de alti jurnalisti) inainte sa ma cunoasca pe mine la Trustul “Realitatea – Catavencu” cu un contract de cateva sute de Euro pe luna; detalii, pe cine intereseaza? Ma gandeam ce se facea desteptul de Blejnar daca eu jucam rugby sau fotbal – ii lua pe cei 15 sau 11 coechipieri sa vada unde lucreaza si gasea astfel 15 sau 11 moguli care ma plateau pe mine. Sau daca eu joc tenis cu Blejnar si am salariul platit de Camera Deputatilor, inseamna ca Roberta Anastase ii finanteaza “hoby-ul” lui Blejnar??? M-am intrebat de multe ori de ce nu au gasit si ei unul mai inteligent sau macar fara un profil clar de mafiot – raspunsul este simplu: nu au nevoie! Era doar necesar de finalizat punctul al doilea – PONTA OMUL LUI VANTU (sper ca Dl. Geoana sa nu fie gelos pe mine pentru aceasta situatie).
3. Evident ca in reteta nu putea sa lipseasca un “Sexgate” local, sa fiu si eu un fel de Clinton sau Strauss-Kahn de Gorj; intai tot la OTV am aflat ca sunt homosexual – ok, dar nu a prea prins. Asa ca zilele acestea, un ziar mai putin cunoscut, dar in care scrie editoriale si Dna. Elena Udrea, reincalzeste ciorba cu afacerea “Negoita si Banicioiu” cu  minore, adaugandu-ma si pe mine pe post de ingredient principal.  De aproape un an tot ma “contacteaza” tot felul de binevoitori, gata sa ma “ajute” sa rezolv acest scandal (un tip de santaj mai libidinos decat cel direct, pe fata). Ba chiar un jurnalist dubios se jura ca l-a sunat tocmai Mihaela Geoana sa-i ceara sa publice toata tarasenia, dar el vrea sa mai “discute” cu mine intai! Le-am raspuns tuturor ca nu ma intereseaza mizeriile de acest gen si sa faca bine sa publice ce vor si unde vor. Ma bucur ca acum, in sfarsit, ma lasa in pace cu “ofertele”. Regret insa situatia penibila in care ii pun pe cei apropiati. Bine ca cei doi copii ai mei sunt prea mici ca sa citeasca porcarii de acest gen pe Internet. Nu conteaza ca toata inscenarea nu are nimic serios sau concludent, dar important e ca se bifeaza al treilea obiectiv – PONTA DESFRANATUL SI PERVERSUL.
4. Sunt pregatit si pentru urmatoarele miscari; ca tot se roaga Blejnar in fiecare zi la DNA si ANI sa-mi gaseasca ceva acolo, orice, ca “asa i-a cerut Zeus”. Trebuie, pana la urma, atins si punctul al patrulea – PONTA CORUPTUL.
5. Mircea Geoana, cu naivitatea lui veninoasa, s-a grabit sa anunte primul si schema cu “Iliescu si Nastase iau  deciziile, nu Ponta”. Nu conteaza ca tot el m-a ridicat la rangul nesperat de “tiran nemilos”, logica sau consecventa nu fac parte dintre defectele Dlui. Geoana; important este ca acum se cristalizeaza si conceptul PONTA MARIONETA.
Ca sa concluzionam – strategia e foarte simpla si clara. Basescu si Geoana au si ei mici lucruri ce pot fi criticate (dar cu blandete, nu prea tare), dar uite cu cine se lupta ei? Cu Antonescu cel care nu se trezeste dimineata sa mearga la Senat (si il mai manjim nitel si cu “Porumbacu”) si cu “imaturul” Ponta (ciocoi, vandut lui Vantu, destrabalat, corupt si marioneta). Iar Ponta, daca nu-si baga mintile in cap, ii fabricam noi, baietii Sistemului, si alte chestii si mai murdare, dupa care ii trimitem pe jurnalistii nostri sa il intrebe doar despre ele! Pac – pac, traiasca si infloreasca numarul 1 si numarul 2 in stat, cinstea noastra si mandria, lasa-i pe ei unde sunt ca ailalti sunt si mai rai!
Nu pretind ca aceasta uriasa masinarie de propaganda (specifica doar fascismului si comunismului timpuriu) ma lasa absolut impasibil; dar nu am de gand sa fac niciun pas inapoi, nici cu Basescu, nici cu Geoana.
Un foarte bun prieten mi-a spus in 2006 (cand eram doar un biet deputat de Gorj, nimic altceva) ca este gata sa ma ajute deoarece crede ca, dintre toti oamenii aflati atunci pe  scena politica, eu am cel mai mare potential de a-mi pune in practica propria viziune despre Romania. Dar tot el m-a intrebat direct daca sunt dispus “sa platesc pretul”. Nu se referea deloc la bani, ci la lipsa timpului liber, la sacrificarea pasiunilor obisnuite, la necazurile produse involuntar celor mai dragi si apropiati prin acest gen de atacuri, nedreptati, ticalosii pe care l-am descris mai sus! Dupa ceva timp de gandire, i-am raspuns “Da”, iar de atunci el si altii ca el sunt  alaturi de mine in  batalia purtata contra unui adversar lipsit de scrupule, de reguli sau de mila. Sper ca am facut bine si ca “pretul” nu este deja prea mare!
 
Articolele din  puterea.ro 

Victor Ponta, sex cu minore. 

Autori: Dan Bucura, Gusti Constantin

  

Informaţia vine la trei ani de la deschiderea celebrului dosar legat de implicarea unor membrii marcanţi ai PSD într-o  o reţea internaţională de prostituţie. Un martor-cheie din acel dosar, înpersoana uneia dintre fetele interceptate atunci, face acum dezvăluiri care ar putea arunca în aer Opoziţia.

Într-un interviu dat în exclusivitate ziarului „Puterea“, aceasta vorbeşte despre relaţia ei amoroasă cu Victor Ponta.

La vremea respectivă (vara lui 2008) fata avea 17 ani şi era plătită pentru“prestaţii” atât de actualul lider PSD, cât şi de Robert Negoiţă, proprietarul lanţului hotelier unde s-ar fi consumat o parte dintre aceste întâlniri. Cel puţin acestea sunt declaraţiile fetei, pe care procurorii au considerat-o atuncivictimă a traficului de persoane, dar pe care au “omis” să o mai audieze într-un cadru oficial.

Toată povestea a început în urmă cu aproape două săptămâni, când pe adresa ziarului „Puterea“ au venit o serie de materiale audio-video reprezentând mărturiile acestei fete. Evident că a apărut scenariul că cineva ar fi putut truca măcar o parte din aceste probe, pentru a lovi în principalul lider al Opoziţiei. Din acest motiv, o echipă de jurnalişti ai„Puterea“ s-a ocupat de documentarea amănunţită a acestui caz, în aşa fel încât acum putem să spunem cititorilor noştri următoarele: fata cu pricina chiar există, era minoră la momentul presupusei relaţii cu Victor Ponta, a fost interceptată în acel dosar şi vorbeşteîn exclusivitate pentru un ziar din România despre cum au decurs întâlnirile sale cu greii din PSD. O primă parte a acestor interviuri puteţi găsi pe site-ul nostru, www.puterea.ro, sub forma unui fişier audio. Pentru a-i proteja identitatea acesteia din urmă, care între timp a renunţat la practicile reprobabile şi a încercat să-şi schimbe viaţa, o vom denumi încontinuare Domnişoara X.

D-ra Xrelaţie cu Ponta, aventură cu Bănicioiu

Din confesiunile fetei cu pricina se trage concluzia că aceasta a avut nu doar o aventură cu Victor Ponta, ci chiar o relaţie. Şeful de la PSD i-ar fi fost prezentat de către Robert Negoiţă, cel care o cunoştea de mai multă vreme pe Domnişoara X. “Robert mi l-a prezentat ca fiind un anume Gabi, şoferul său. După câteva întâlniri mi-am dat seama că era altcineva dar am continuat prin a  vorbi cu el cu acelaşi prenume”.  Aceasta povesteşte că l-ar fi cunoscut pe Ponta la sfârşitul lunii iulie 2008, că ar fi avut relaţii sexuale, că ar fi plătit-o de fiecare dată cu 100 de euro şi că ar fi primit chiar cadou de la acesta un telefon mobil. Din punctul ei de vedere, între ei s-ar fi legat o relaţie.

Dar tot pe filiera proxeneţi-Robert Negoiţă ea a ajuns să cunoască şi alţi PSD-işti. Cu unul dintre aceştia, Nicolae Bănicioiu, s-ar fi întâlnit la Constanţa, în vara aceluiaşi an 2008, la un concurs de Miss TSD. Acesta din urmă ar fi întreţinut relaţii sexuale cu Domnişoara X, însă nu a plătit acele favoruri. Pentru el nu a mai plătit nici Robert Negoiţă, fapt ce ar fi generat o serie de tensiuni pe această temă. În cele ce urmează găsiţi o parte a interviului dat de Domnişoara X, a cărui formă audio integralăapare pe www.puterea.ro.

Invitaţie la Parchet, făcută pierdută pe drum

Domnişoara X, personajul care povesteşte toate aceste amănunte intime legate de Victor Ponta, ne-a mai declarat că a primit şi o citaţie pentru a da declaraţii la Parchet. Însă de atunci, nimeni nu a mai căutat-o. Cum de mers la procurori i-a fost frică s-o facă, a ascuns citaţia departe de ochii familiei şi prietenilor şi a aşteptat. “Din fericire, nimeni nu mi-a mai zis să merg la declaraţii. Am bănuit că probabil s-a închis dosarul. Ceea ce vroiam eu era să nu mă afle colegii, părinţii, rudele. Îmi pare rău pentru ce am făcut şi sper să nu mai ajung vreodată să fac aşa ceva. Eram venită în Bucureşti, fără bani şi ceea ce-mi dădeau ei m-a ajutat”, povesteşte Domnişoara X.

Ceea ce nu ştia aceasta la vremea respectivă era că procurorii DIICOT care au instrumentat dosarul au considerat-o victimă a traficului de persoane. Motivul: vârsta pe care aceasta oavea. La momentul în care ea susţinea că era plătită de Victor Ponta, Domnişoara X avea17 ani şi câteva luni. Acesta ar fi fost şi motivul pentru care nu ar fi putut pleca împreună cu el într-o vacanţă în Spania. Aceasta nu ar fi fost tratată ca un martor sau inculpat, ci ca ovictimă a celor ce au abuzat de încrederea sa. În cazul lui Victor Ponta, dacă cele spuse de fată ar fi reale, încadrarea ar putea fi de la 3 la 15 ani. Motivul: sex cu un minor,  pentrucare s-au plătit diverse sume de bani. Ziarul „Puterea“ vă prezintă astăzi un prim episod din acest scandal sexual, ce ar putea avea urmări majore în politica românească.

Top-modele şi fetiţe pentru partid

Scandalul damelor de companie livrate lui Robert Negoiţă de o aşa-zisă companie de modeling a izbucnit la mijlocul anului 2010, iar proxeneţii au ajuns în faţa judecătorilor în luna noiembrie a aceluiaşi an. În total, patru persoane au compărut în instanţă, aceştia fiind acuzaţi că au plasat peste 80 de fotomodele ca prostituate de lux în România, Italia sau Austria. Cei patru, Ion Valeriu Tămârjan, Relu Cornel Costan, Radu Ştefan Nicola şi Alexandru Gabriel Voicu, au încasat de pe urma serviciilor oferite de fete peste 100.000 de euro. În dosar apare ca martor, respectiv client al fetelor, şi Robert Negoiţă, patronul celui mai luxos hotel din România, Rin Grand Hotel. Totodată, DIICOT consemnează faptul că „inculpatul Costan Relu Cornel este cel care i-a făcut cunoştinţă lui Tămârjan Ion Valeriu cu Negoiţă Robert Sorin, cu reprezentanţii legali ai Casino Queen, cu Nuredin Beinur, Pantelis Kalliagkas, Munteanu Florin (de la radio SKY) şi poate chiar şi cu reprezentanţii TVR 2, Răzvan Nicolescu – director general – şi Ştefan Stănescu – producător de emisiuni”, cu toţii bănuiţi a fi întreţinut relaţii cu fetele livrate de agenţie.

„Făceam sex normal şi sex oral”

Autor: Gusti Constantin

Confesiunile celei care susţine că a “prestat” pentruVictor Ponta
Rep.: Când  l-ai cunoscut prima dată pe VictorPonta?
X.: Pe Victor Ponta l-am cunoscut în vara anului 2008, înluna iulie. S-a prezentat ca fiind şoferul lui Robert Negoiţă, sub numele de „Gabi”. Nu am avut atunci nici o relaţiesexuală, abia după o săptămână ne-am întâlnit, am avutrelaţii sexuale normale, după care a urmat să ne întâlnim înfiecare lună. Aproximativ… aproape un an.
Câţi ani aveai când l-ai văzut prima oară?
Când l-am cunoscut aveam 17 ani şi jumătate, eram minoră.
El ştia că eşti minoră?
Ştia că sunt minoră.
De unde ştia? I-ai spus câţi ani ai sau de unde ştia?
Da, m-a întrebat câţi ani am, dar nu m-a întrebat prima oară când ne-am întâlnit, abia a doua, a treia oară m-a întrebat ce vârstă am. Se aştepta să am mai mult, să fiu deja majoră. Mi-a propus să mergem într-o călătorie, să mai vin cu încă o fată. Dar eu nu puteam să ies din ţară pentru că eram minoră pe atunci.
„Robert Negoiţă ne-a făcut legătura”
Cine v-a făcut legătura?
Cunoştinţă ne-a făcut Robert Negoiţă, la Rin Grand Hotel. Acolo ne întâlneam de obicei. Aveam cameră dată de Robert, care era trecută pe protocol. Mă plătea cu o sumă de 100 de euro.
Cine anume te plătea cu 100 de euro?
100 de euro îmi dădea Victor Ponta, plus ceea ce îmi dădea Robert Negoiţă, dublu.
Robert Negoiţă, în momentul în care v-a făcut legătura, ţi-a spus exact ce ai de făcut?
Mai fusesem la astfel de întâlniri şi ştiam că urmează să am relaţii sexuale cu Victor Ponta.
Tu ţi-ai dat seama de prima dată cine este?
Nu mi-am dat seama de prima oară. Abia a doua oară. Între timp s-a nimerit să îl şi văd la televizor şi mi-am dat seama că totul a fost o glumă când s-a prezentat ca fiind şoferul lui Robert Negoiţă, şi că nici nu îl cheamă Gabi, cum se prezentase.
Aşa, ca şi tip… Din câte persoane ai mai cunoscut, cum ţi s-a părut?
Era o persoană liniştită. Nu era violent, nu era nesimţit.
Ai spus că aveaţi partide normale de sex. În ce constau?
Sex normal şi sex oral.
De obicei cât stătea cu tine?
Maximum o oră şi ne întâlneam seara, după ce îşi termina treburile.
V-aţi întâlnit vreodată în altă locaţie decât în hotelul lui Robert Negoiţă?
Nu, doar la Rin Grand Hotel.
În afară de bani, ţi-a făcut alte cadouri? Parfumuri, o pereche de ciorapi, haine?
Da, când am împlinit 18 ani mi-a făcut cadou un telefon BlackBerry.
Când a fost asta?
Dacă eu l-am cunoscut în vara anului 2008, în iarnă, când eu am împlinit 18 ani mi-a făcut cadou acel telefon.
Mai ai cumva telefonul?
Da, îl mai am.
Cadou – telefon cu poza soţiei în el
Telefonul era nou-nouţ, sau mai avea ceva date înregistrate pe el?
Da, mai avea date înregistrate pe el, cum ar fi o poză cu soţia lui. Dar acum nu mai am acea poză.
Dar el ţi l-a prezentat ca fiind totuşi un telefon nou, un cadou…
Da, da.
În afară de Victor Ponta, ai mai avut cu altcineva, prezentat de Robert, relaţii, din partid?
Da, cu Nicu Bănicioiu. S-a întâmplat tot în 2008, la mare, la un concurs de Miss TSD (Tineretul Social Democrat, nota red.). Mi l-a prezentat, şi ştiam că aşa face de obicei, nu neapărat pe Victor şi pe Nicu Bănicioiu, dar mi-a mai prezentat şi alte personaje care nu făceau parte din politică, şi, făcându-mi cunoştinţă cu el, am crezut că trebuie să am relaţii sexuale şi cu acesta, cu Nicu Bănicioiu. Am avut relaţii sexuale cu el, la un hotel unde eram cazată, mai exact la Flora, şi nu m-a plătit, nu mi-a dat nici un ban, după care şi Robert s-a supărat pe mine şi mi-a zis că nu am procedat bine că m-am întâlnit cu Nicu Bănicioiu.
 
„Începuse să se ascundă”
Revenind la Victor Ponta… cam cât timp v-aţi văzut, câte luni?
Aproximativ un an. Din iunie 2008, până în februarie, martie, 2009, până în primăvara lui 2009.
Şi de ce aţi încetat să vă mai vedeţi?
Nu ne-am mai văzut pentru că nu îmi mai  răspundea la mesaje, nici nu mă mai căuta să îmi zică să ne întâlnim, nici nu îmi mai convenea   preţul, şi oarecum începuse să se ascundă. Era prea ocupat cu serviciul şi nu mai vrea să facă asemenea chestii, cel puţin asta mi-a zis mie.
Când vă întâlneaţi, Victor Ponta folosea prezervativ?
Da, întotdeauna.
Te căuta şi din alte motive, să îţi spună că este o relaţie puţin specială între voi, îţi mai spunea o vorbă dulce la telefon?
Nu, nu, nu. Mă suna o dată pe lună şi mă întreba dacă pot să vin la Bucureşti, să ne întâlnim.
Ai fost vreodată la Parchet, să dai vreo declaraţie, de când a început acest scandal, sau la DIICOT?
Nu, niciodată. Nu am dat nici o declaraţie.
Să spunem că el neagă, că ar fi avut vreo relaţie cu tine, tu ai vreun argument, să-i spui „măi, cum spui tu că nu ai fost cu mine, când eu te ştiu atât de bine”, ce ai putea să îi spui?
A fost de faţă şi Robert Negoiţă, că doar el ne-a făcut cunoştinţă,  şi a mai fost şi o fată. Nu mai ştiu cum o cheamă, dar dacă o văd o recunosc. Deci nu am fost doar eu cu el.
Dar câte fete eraţi în cercul ăsta?
Eram destule… La acea agenţie erau fete şi liniştite, şi altele care prestau şi alte servicii.

(Nota Blue: Cei care doresc pot sculta și în versiune audio  acest intreviu dând clc pe titlul lui deoarece titlurile au atașat un linc ce duce la siteul original, titluri care se regăsesc tot cu link și mai jos, la final)

Şantaj la Victor Ponta, un soi de drept la replică

Autor: Dan Bucura

“Sexgate la PSD”, scandalul care a fost iscat astăzi de ziarul“Puterea”, a început cu multe zile înainte de publicarea sa.Aşa cum am scris şi în articolul de fond, totul a pornit de la un material trimis anonim pe adresa ziarului. Niştedezvăluiri şocante care îl vizau direct pe Victor Ponta…
 
Cum era firesc, o parte din redacţie s-a mobilizat urgentpentru a verifica autenticitatea materialului cu pricina. Iarceea ce a urmat, ne făcea zi de zi să înţelegem că avem într-adevăr de-a face cu un subiect de prima pagină. Totul aculminat cu un telefon pe care l-am primit miercuri seara,puţin după ora 21.30. “Salut, sunt Victor Ponta…” a fostvocea de la celălalt capăt al firului. Liderul PSD, cu care mă ştiu de mulţi ani şi cu care amfăcut interviuri şi emisiuni tv, voia să ştie dacă este adevărat că avem în lucru un materiallegat de el. Făcea vorbire exact de ceea ce documentam noi de zile bune. I-am propus luiVictor Ponta să vedem împreună a doua zi interviul necenzurat cu cea căreia i-am spusDomnişoara X, pentru a ne da un punct de vedere, însă replica sa m-a lăsat interzis.Probabil cel mai important lider al Opoziţiei a început să-mi explice cum este asaltat desăptămâni întregi de o grămadă de “şantajişti” care îi cer diferite lucruri pentru a nu fipublicat acest material, dar cărora nu are de gând să le cedeze. Informaţia m-a făcut să iaufoc şi i-am cerut acestuia să ne spună şi nouă numele acestor persoane, pentru a le facepublice şi a ajuta astfel poliţia şi procuratura în prinderea unor infractori. Brusc,interlocutorul meu a schimbat subiectul discuţiei, revenind la latura “sexuală” aproblemei. Se interesa din nou dacă ziarul pe care îl conduc va publica sau nu materialele.
 
Mărturisesc că discuţia cu Victor Ponta m-a făcut să mă gândesc dacă nu cumva am luatparte involuntar la o acţiune îndreptată politic împotriva sa. Dar la fel, cei 15 ani de presăm-au făcut să constat că politicienii spun orice, atunci când vine vorba să îşi salvezepielea/imaginea. Atât cât îl cunosc pe Victor Ponta, cred că nu va lăsa ca oamenii, desprecare spune că l-ar fi şantajat, să rămână în libertate. Pentru asta, îl anunţ că poate conta şipe sprijinul nostru, însă cel mai mult cred că îl pot ajuta foştii săi colegi de breaslă,procurorii. Însă tot aceştia din urmă pot şi trebuie să facă lumină în acest scandal deprostituţie cu minori. Pentru procurori, ziarul „Puterea“ este dispus să facă ceea ce în mod normal ziariştii nu fac: să-şi dezvăluie sursa. Care sursă ştie că va trebui să facă lumină înacest caz, însă vrea să facă acest lucru în faţa unor oameni dispuşi să o asculte
 

Și, în fine, articolul din evz.ro

Președintele PSD, Victor Ponta, se victimizează pe blogul personal, susținând că este supus unui „linșaj mediatic” în urma „gravelor crime”: excluderea lui Mircea Geoană și declanșarea procedurii de suspendare a lui Traian Băsescu.

„Ponta să fie judecat – pentru sângele vărsat! Acest slogan nu l-am auzit rostit (…) la Dăbuleni, dar probabil că au omis televiziunile momentul. Nu m-ar fi mirat deloc, asistând chiar cu stoicism la linşajul (din fericire doar mediatic) pornit la adresa mea în urma «gravelor crime» comise în doar 48 de ore. Pe scurt, am susţinut luni declanşarea procedurii de suspendare a lui Traian Băsescu şi marţi am votat excluderea lui Mircea Geoană din PSD (ulterior acesta pierzând scaunul de la Senat). Astea sunt crimele. Sau, cum ar spune Dl. Geoană, «am atacat primele două persoane în stat»! (…) trebuie să precizez concluzia mea asupra evenimentelor – am făcut ce trebuia şi sunt foarte convins de justeţea celor două decizii”, scrie Ponta pe blog, într-o încercare de a-și crește cota personală în ochii opiniei publice.

„Mi-am astras furia completă a sistemului”

În postarea cu accente egocentrice, Ponta pretinde că şi-a atras „furia cumplită a Sistemului” şi enumeră metodele aplicate pentru discreditarea sa, referindu-se la un articol din ziarul Puterea, care a publicat mărturia unei fete, ce pretinde că a întreținut relații sexuale cu liderul PSD, înainte de împlinirea vîrstei de 18 ani. : «Evident că în reţetă nu putea să lipsească un «Sexgate local», Mircea Geoană, cu naivitatea lui veninoasă, s-a grăbit să anunţe primul şi schema cu «Iliescu şi Năstase iau deciziile, nu Ponta»”.

„Îi fabricăm chestii murdare și îi trimitem pe jurnaliștii noștri să-l întrebe despre ele!”

„Ca să concluzionăm – strategia e foarte simplă şi clară. Băsescu şi Geoană au şi ei mici lucruri ce pot fi criticate (dar cu blândeţe, nu prea tare), dar uite cu cine se luptă ei? Cu Antonescu cel care nu se trezeşte dimineaţa să meargă la Senat (şi îl mai mânjim niţel şi cu  «Porumbacu») şi cu „imaturul” Ponta (ciocoi, vândut lui Vântu, destrăbălat, corupt şi marionetă). Iar Ponta, dacă nu-şi bagă minţile în cap, îi fabricăm noi, băieţii Sistemului, şi alte chestii şi mai murdare, după care îi trimitem pe jurnaliştii noştri să îl întrebe doar despre ele!”, scrie liderul PSD

Pentru conformitate:

Toate articolele de mai sus, indiferent de siteul de unde au fost importate,

pot fi accessate pe siteurile originale gând clic mai jos pe numele  corespunzătoare

(fiecare nume de articol de mai jos, are  un link spre siteul de origine)

EVZ – Adrian Popescu : „Cu Victor Ponta devenim Partidul Hitlerist!”

25 noiembrie 2011 Lasă un comentariu

Susținător al lui Mircea Geoană, exclus din partid de Victor Ponta, președintele PSD Giurgiu, Adrian Popescu susține că în PSD „este dictatură!” și că nu doar membrii PSD Giurgiu sunt nemulțumiți ci și cei din Călărași.

„Fierbe tot PSD!(….) Şi preşedintele Consiliului Judeţean Buzău probabil că o sa plece. Sunt mulţi, o să vedeţi! Pe rând vor ieşi şi vor pleca foarte mulţi din partid. Dar să spună ei, eu vorbesc de organizaţia Giurgiu şi de mine”, a declarat Adrian Popescu potrivit Realitatea Tv.

„Suntem penibili!”

 Adrian Popescu a mai spus că mai mulţi membri ai PSD îl vor urma pe Mircea Geoană în noul său proiect politic.

„E un bazin din electorat de 15-20% pe care Mircea Geoană îl poate capta. Ne-am întâlnit cu români la Bruxelles și ne-au întrebat: „Ce aveţi cu Geoană? De ce îi faceţi jocul lui Băsescu? Cum, blocaţi suspendarea ?! ” Suntem penibili. (…)Sunt executat pentru că am curajul sa spun lucrurilor pe nume(…) Ni se spunea că suntem Partidul Comunist, cu Victor Ponta o să devenim Partidul Hitlerist!”, a declarat Popescu.

Sursa: evz.ro

Comentariu Blue: 

Am o oarece precizare. Partidul de care zice că vor deveni se numește Național Socialist și cred că deja au devenit ceva similar după modul în care e condus. 

Ceva similar ziceam ieri:

Pontănel, Der Führer

P.S. Aș mai spune însă două vorbe despre PSD Giurgiu… cred că o vreme ar cam trebui să vorbescă în șoaptă și ei și PNL-ul local, să nu se trezească că vor trebui să își deschidă sediul în celulele vecine cu cele în care vor fi … interneți cei din clanul Butoane. Acolo cuvântul ”Mizerie” se scrie cu majusculă…

România va trece mai ușor peste valul doi al crizei, dar are nevoi de stabilitate politică.Ce trebuie să știe Românii despre evoluția Economiei naționale

24 noiembrie 2011 4 comentarii

România va trece mai ușor peste valul doi al crizei, dar are nevoi de stabilitate politică

Din ce în ce mai multe voci vorbesc despre o reintrare a Europei în recesiune anul viitor, pe fondul crizei datoriilor suverane. Deja, în trimestrul al treilea din 2011 s-a simţit o încetinire considerabilă a ritmului de creştere, multe ţări, printre care Germania, Marea Britanie sau Franţa ajungând aproape la stagnare sau la creşteri extrem de mici.
În acest context, perioada imediat următoare se anunţă destul de complicată pentru guvernele ţărilor din Europa. Sunt mulţi care acum sunt obligaţi să vină cu măsuri de austeritate dure şi extrem de tranşante. Spre exemplu, “curajoasa” Ungarie, model de urmat pentru USL când cerea încetarea acordului cu FMI, a ridicat TVA-ul de la 25% la 27%, cel mai ridicat nivel din UE. Mai mult, impozitul pe venit a crescut la 37%, iar premierul Viktor Orban a trebuit să ceară şi el acordprecautionary FMI-ului, exact de tipul celui pe care îl are acum România.
În toate ţările intrate în hora crizei datoriilor suverane se anunţă măsuri de austeritate. Grecia, Italia şi Spania au anunţat decizii de reducere a cheltuielilor. Destul de tranşante şi destul de dure, dar nimeni nu le mediatizează, doar pentru a spori sentimentul că numai românilor le este greu. Toate guvernele sunt sub presiune – nu întâmplător, în ultimele două săptămâni, s-au produs schimbări deleadership politic în Italia, Spania şi Grecia. E o criză economică suficient de articulată încât să afecteze toţi politicienii populişti, care le-au vândut cetăţenilor permanent iluzia traiului pe datorie.
E o situaţie politico-economică destul de plumburie la nivelul Uniunii Europene. Intrarea în recesiune a Zonei Euro poate avea un efect similar pentru economia globală cu lucrurile întâmplate în 2007 şi 2008. În această logică, România nu este scutită de posibile efecte negative. Fie din perspectiva scăderii exporturilor, pentru că ţările din Vestul Europei reprezintă principala piaţă de desfacere pentru produsele româneşti. Fie din perspectiva costurilor de împrumut pentru acoperirea unui eventual deficit bugetar.
Totuşi, noi suntem într-o situaţie mult mai bună decât a tuturor celorlalte ţări. Aşa cum plastic spunea ambasadorul Franţei (ţară care are şi ea probleme şi pregăteşte măsuri de austeritate), Guvernul de la Bucureşti a fost „elevul model al FMI”. Mai mult decât atât, aş spune eu, faptul că acest Cabinet a dus la îndeplinire chiar măsurile pe care noi le-am propus a transmis un semnal de încredere atât FMI, cât şi CE. Să fii „elevul model al FMI”, dar cu iniţiativă proprie, nu este deloc un lucru peiorativ, ci, din contră, unul de laudă la adresa unui Executiv care nu a guvernat cu ochii la sondaje, ci la binele economiei. Creşterea din sondaje a PDL şi scăderea USL reprezintă rezultatul direct al faptului că mulţi români încep să-şi dea seama că Guvernul Boc a fost responsabil şi a făcut ce trebuia. Mai mult, că USL-ul este o alianţă împotriva firii, al cărui singur scop este să ajungă la guvernare. Nu au soluţii economice, nu au expertiză, nu au cadre. Dacă ar ajunge ei la putere, toate sacrificiile făcute de români în ultimii ani ar fi fost în van.
Românii încep să-şi dea seama că au nevoie de politicieni responsabili, de politicieni care să le spună adevărul, nu de demagogi şi populişti. Iată adevăratul motiv al căderii USL şi al creşterii PDL. Eu cred că această tendinţă se va păstra şi în continuare.
Cu siguranţă, România va rezista mai bine în faţa crizei economice decât în 2009, imediat după dezastrul alianţei Tăriceanu (PNL) – Geoană (PSD). Toate datele economice pe care le-am prezentat săptămâna trecută (NOTA BLUE: Pot fi văzute la finalul acestui articol) confirmă faptul că suntem pe drumul cel bun şi că suntem, în mod cert, mai bine pregătiţi.
Există însă o condiţie pentru a trece cu bine peste al doilea val al crizei: avem nevoie de stabilitate politică. Or, în acest moment, Uniunea Socialistă, PSD în mod deosebit, reprezintă un factor de dezordine politică de natură să ameninţe stabilitatea economică a ţării. Scandalul creat în jurul funcţiei de preşedinte al Senatului, dar mai ales suspendarea Preşedintelui reprezintă semnale clare că opoziţia va face tot posibilul pentru a crea haos, din urma căruia cred ei că vor câştiga.
Gestul inconştient şi ignorant al USL de a merge înainte cu ideea suspendării Preşedintelui arată un lucru: cei din opoziţie doresc ca românilor să le meargă rău. Numai aşa vor avea ei acces la putere. Dacă economia merge bine, atunci şansele lor se diminuează dramatic. Vor face tot ce ţine de ei pentru a crea instabilitate politică, de natură să afecteze parcursul economic al ţării. Nu întâmplător, acţiunea vine într-un moment în care economia dă semne de revenire, lucru confirmat de datele INS pe trimestrul al treilea.
Pentru cei care se prefac că nu înţeleg în ce fel afectează tentativa de suspendare a Preşedintelui evoluţiile economice, reamintesc faptul că pieţele financiare sunt foarte sensibile în acest moment. Orice urmă de instabilitate politică, aşa cum este această tentativă a USL, este privită ca un semnal că ţara respectivă trebuie ocolită. Tentativa de suspendare ticluită de Ponta şi Antonescu reprezintă un downgrade al imaginii României în ochii posibililor investitori.
Concluzia nu poate fi decât una singură: România e pe drumul cel bun din punct de vedere economic, fiind capabilă să facă faţă unui foarte probabil val al doilea al crizei economice, dar avem nevoie de stabilitate politică.

Autor: Elena Udrea

Publicat: 18 noiembrie 2011

Sursa: Elena Udrea: blog

Ce trebuie să știe Românii despre evoluția Economiei naționale

  • România a avut cea mai puternică relansare economică din Uniunea Europeană în trimestrul al treilea din 2011. Economia a crescut cu 1,9% faţă de trimestru al doilea.
  • Pe primele 9 luni ale anului, creşterea economică este de 2,6%. Principalele sectoare care au contribuit la rezultatul bun sunt:
  • Construcţiile. În trimestrul al treilea din 2011, creşterea a fost de 7,4% faţă de trimestrul al treilea din 2010. A patra cea mai mare creştere din UE, unde media a fost de 1,8%.
  • Turismul. Creştere de peste 16%.
  • Agricultura. Creştere de 24%.
  • Industria. Creştere de 6,8%.
  • Exporturile. Creştere de peste 25%.
  • Fondurile alocate pentru investiţii au crescut constant în ultimii ani. Prin comparaţie, prin buget s-au alocat anul acesta 35,4 miliarde de lei, în timp ce în 2008, anul considerat cel mai bun de Guvernul Tăriceanu, investiţiile au fost de 32,6 miliarde de lei.România are unul dintre cele mai mici deficite bugetare prognozate din Uniunea Europeană: 4,4% pentru 2011, în condiţiile în care, după trei trimestre, ne aflam la 2,52% (ceea ce ne-a şi permis prima rectificare bugetară pe plus).
    • România se află pe locul doi în UE la ponderea investiţiilor raportate la buget: 23,2%. Înaintea noastră se află doar Cehia (24,8%).
    • Şi anul viitor vor creşte sumele alocate investiţiilor: de la 35,4 miliarde de lei la 37,8 miliarde de lei.

  • România are una dintre cele mai mici datorii publice din Europa – aproximativ 35% din PIB.
    .Prin comparaţie, alte ţări au: Grecia (peste 150%), Italia (peste 120%), Belgia (aproape 100%), Germania şi Franţa (aproape 86% fiecare), Marea Britanie (peste 80%) etc.
  • România se află printre ţările cu cea mai mică rată a şomajului – doar 4,93%. Asta în timp ce media europeană este cu peste 2,2% mai mare.România are una dintre cele mai mici inflaţii anuale din UE: 3,6% în octombrie.
    • Prin comparaţie, rata şomajului în alte ţări este de: 9,4% (Polonia), 9,9% (Ungaria), 9,9% (Franţa), 11,9% (Bulgaria), 13,5% (Slovacia), 22,6% (Spania).
  • Prin comparaţie, Marea Britanie are inflaţie anuală de 5%, Estonia 4,7%, Slovacia 4,6%, Italia (3,8%), Ungaria (3,8%).

Autor: Elena Udrea

Publicat: 24 noiembrie 2011

Sursa: Elena Udrea: blog


Pontănel, Der Führer …

24 noiembrie 2011 5 comentarii

Mă uit la poza lui Victor Ponta și mă întreb dacă are oarece boală la glanda gânditoare, sau este doar un imatur care se vede pe sine un fel de fuhrer sau demiurg deținător al adevărului absolut.

Aflat în emisiunea ”Subiectiv” pe care Răzvan Dumitrescu o face la Antena 3 declara că „Cu Mircea Geoană în funcţie (preşedinte al Senatului – n.r.), şansele noastre să-l suspendăm pe preşedintele Traian Băsescu erau zero. (…) În procesul de suspendare a preşedintelui, nu puteam să pornim cu un om în care nu avem încredere”.

Această decalarție i-a amintit un fapt.

Când a început povestea cu suspendarea lui Geonă â, ponta spunea extrem de natural că doreau să facă ”mișcarea”  lunea deoarece atuncu erau mai puțini senatori de la putere și dacă se mobilizau le ieșea rocada Geoană-Corlățean.

Se prevala de o hotărâre a Curții Constituționale care ar fi spus că locul de Președinte al Senatului putea pur și simplu să fie acordar unui alt membru al Patidului, ca și cum acesta le-ar fi revenit de drept, deci că s-ar fi trecut peste alegerile din Senat cu prevede procedura legală.

Zicea că acele puncte care reglementază modul în care Președintele Senatului poate fi înlocuit, erau practic desființate. Mie mi se pare cel puțin dus cu pluta unul care are pregătire juridică să nu știe că acele puncte, deși e posibil să fie desființate de acea hotărâre a CC mai acționează până când apar altele noi ccare să reglementeze demerul respectiv.

Dealtfel, cât de mult îi pasă lui de legi, reguli și de Constituție, de poate vedea cam din toată activitatea lui.

Să ne referim la poveste cu darea afară a lui Vanghelie din funcția de lider al PSD București.

Dei nu aparține respectivei organizații, pur și simplu l-a demis pe Vanghelie, atenție, pentru că arăta o prea mare deschidere față de PDL. Da, tocmai cel care se plânge de ți se rupe sufletul că cei de la Putere nu îi chiamă la negocieri când hotărăște ceva important. Păi, de ce să-i cheme, să stea ca protii și să se uite cum, de teamă să nu fie dați afară pesediștii nu vor merge la discuții?

Culmea e că, deși nu face parte din organizația PSD București a decretat că el este jupăn, deci el preia până la alegerile interne din organizație care vor avea loc între Sfântul Așteaptă și Sfântul Altădată …

De câteva ori, l-am auzit pe Ponta spunând cu emfază că știe el că Geoană este omul lui Băsescu, un fel de ca troian. Dacă o spunea un copil flat între gupa mică și cea mijlocie de la Grădiniță, ziceam că e un banc bun, dar de la cineva are pretenția de a fi om politic este un lucru cel puțin deplasat. Atenție, în campania electorală pentru Prezidențiale, Ponta era  liderul de campanie a lui Geaonă. Atunci acesta era bun, frumos, deștept și nu mai știu cum îl categirisea. Acum era un nenorocit de trădător.

Nici nu mă mai ir că, în noaptea de după darea afară din partid a lui Geoană, la OTV, cu aceeași serizitate cu care se anunța că Elodia e ba găsită, ba moartă, ba sub acoperire, că de fapt, lui Geoană i se trage de la Ponta și aliatul său Băsescu…

Oricum ai da-o, Băsescu apare ca un personaj cheie, o persoană fără de care nu mișcă nimic.  (Evident că Ponta,  cu memoria varză, nu are cum să știe ce a declarat nu mai demult de aprilie 2011: „Domnul Băsescu este din ce în ce mai mult o legumă politică….” http://www.antena3.ro/politica/ponta-basescu-este-o-leguma-politica-fara-idei-udrea-ii-pune-vorbe-in-gura-123194.html . Păi dacă Băsescu e o amărâtă de legumă politică, el, și cei care se tot chinuie să-l înlăture, ce dracu sunt? Licheni? (…poate lichele…)

Revenind la emisiunea de la Antena3 la care m-am referit, Ponta mai afirmă că: „Eram convins că Mircea Geoană joacă dublu. S-au acumulat nişte lucruri în timp, să nu credeţi că ne-am trezit noi, peste noapte, toţi membri PSD, că vrem să-l dăm afară pe Geoană”. Cu asta nu am cum să fiu de acord, ziua vorbea cu el, în calitate de șef de campanie, seara se întâlnea cu Vîntu…  

Ce mi s-a părut extrem de infantil în felul în care Ponta înțelege ceea ce trebuie să facă este că după ce l-au dat afară fără un motiv serios pe Geoană, mai spunea și că spera că acesta va face totuși demersurile pentru ca pe perioada interimatului să fie numit un PSD-ist… Adică Geoană deși era duplicitar, după ce a primit un vagon de palme se va întoarce și va ruga să I se dea și vreo două picioare în cur pentru echilibru?

De ce? Pentru că așa calculase el. Marele politician…

Când a fost povestea cu flacăra violet spuneam că atunci când Dumnezeu vrea să piardă pe cineva, îi ia mai întâi mințile. Acum spun la fel…  Cred că Ponta ar trebui să își amintească declarațiile lui Geoană de la suspendarea cealaltă la lui Băsescu și să vadă cum acum, cel cxarew atunci se simțea cu sacii în căruță, acum e un câine de pripas, un ejectat al polticii românești. Sau poate ar trebui să își amintească de zicerea: ”Cei care scor sabia, de sabie vor muri.”

Dealtfel, la PSD, indiferent cum s-a numit după ce a renunțat la numele de Partidul comunist român, obiceiul ca liderul să încalce  orice lege din lume pentru a se impune, a fost prezent tot timpul.

Iliescu  a ordonat mascarada aceea de proces la finalul căreia au fost asasinați soții Ceaușescu, a chemat minerii ca să face ce nu puteau să facă forțele de ordine legale, Năstase a refuzat să se prezinte în justiție prevalăndu-se pentru a se apăra de niște acuzații de corupție de o imunitate care îi acoperea doar gesturile politice.

Dealtfel nerespectarea lefilor și a princpiului democratic cf căruia minoritatea se supune majorității declara acu câteva zile că:

„Cel mai prielnic moment a fost in octombrie anul trecut cand presedintele a anuntat taierea pensiilor si salariilor si domnul Ponta spunea ca lipsesc1-2 voturi. Cred ca a fost un moment ratat(…) Daca va avea succes, suspendarea va fi un lucru bun, daca nu, se va intoarce ca un bumerang pentru Opozitie”. În mintea lui nu cont ace prevede Constituția, nu conta că tăierea salariilor e cel puțin oficial treaba Guvernului. Nu conta că nu există un motiv  legal. Băsescu trebuia executat și gata. De ce: d-aia…

Pe rincipul acesta, poate ar trebui ca geoană să fie arestat și judecat de conducerea pe drumurile publice fără permis a unui autovehicul. A, faptul că nu el ci fiul său a condus, monor fiind un autocamion nici nu are importanță…

Deci, după ce declara asta, rupândui-se de legislația din domeniu, Ponta are acum pretenția ca el să fie protejat de lege… hehehe … Prostănac, nu glumă.

Ei bine, pe aceeași schemă, Ponta a anunțat intenția de a suspenda președntele țării. De ce? Tot d-aia …

Ce m-a șocat cu adevărat însă a fost o declarație absout halucionantă.

”Domnul Blejenar va fi arestat după alegeri, când își va pierde protecția lui Băsescu”.

I-auzi. Deci Ponta are informații despre fapte care vor duce la arestarea lui Blșejenar? Interesant.. și nu le face publice? De ce? Sau te pomenești că speră că va ajuge la cașcaval și va devein Premier, calitate din care va începe să aresteze în stânga sau în dreapta pe cine îl calcă pe bătături?

Șocant, dar nici asta nu e o noutate. Pe vremea când era premier, tătucul politic al lui Ponta făcea aceeași chestie. Mugur ciuvică, acum mare susținător al USL, mult mai mare decât USL-iștii înșiși, a fost arestat din gară ca un criminal periculos, pentru niște dezvlăuiri despre Năstase…

E clar, Ponta devine lider în partid, un lider autosuficient și cu apucături dictatorial și cu o sete incredibilă de mărire.

Poate ar trebui să îl roage pe prietenul său, Antonescu, cel care zice că e de formație, professor de istorie, să îi spună cam cum sfârșesc dictatorii…

Da, cred că ponta se Visează un fel de demiurg, sau măcar un fuhrer… Micul Fuhrer … 😀

Cred că dacă ar mai și reuși să se maturizeze și să-și folosescă glanda la gîndit normal și nu doar la cum să facă învârteli, poate am avea oarece probleme, dar cum, în următoarele câteva decenii, nu cred să se întâmple astfel de minuni …

 

Despre ipocriţi şi alţi maidanezi

24 noiembrie 2011 Un comentariu

Ne pricepem noi romanii la multe, iar daca ar fi sa judecam lumea prin prisma Monicăi Tatoiu, ne pricepem la toate şi evident, suntem cei mai buni la dat din gură. Totuşi, sunt de părere că există ceva la care excelăm şi anume, suntem ipocriţi de geme, plînge, lăcrimează şi crapă pămîntul sub noi.

 Ne place să facem bine, dar doar de sărbători şi pe lîngă biserici unde e dumnezeu pe-aproape să vadă şi să aprecieze corespunzător leul  pus în palma unei babe sau a unei ţigănci cu puradelul de împrumut în braţe, că puradelul pentru ele e ca salopeta şi cheia franceză pentru instalator sau patentu’ pentru electrician, o unealtă necesară la locul de muncă.

Noi cînd facem bine, o facem condiţionat şi cu interes, pentru că dacă nu mai puteam de altruism, nu inventam zicala „facerea de bine, futere de mamă”, nu aşteptam recompensa seamănului miluit şi nici pe cea divină. Noi nu avem conştiinţa binelui dezinteresat, pentru că pur şi simplu murim după oportunităţi şi considerăm că le merităm şi ni se cuvin de drept, pentru că altfel cum se explică tînguiala şi privirea lăcrămoasă spre cer atunci cînd dăm de necaz ” Cu ce-am greşit eu doamne chiar aşa, de ce meritam eu asta?”, pe cînd în momentele în care ne merge bine nu ne întrebăm niciodată „ce-am făcut ca să merit  fericirea asta?”

Cînd te depăşeşte vreun şmecher la semafor spumegi şi înjuri poliţia care nu e prezentă să-ţi facă ţie dreptate, dar dacă te trage pe tine pe dreapta şi te amendează pentru viteză sau alte alea, ţi se face un abuz strigător la cer. Te tărguieşti, minţi, negociezi şi la urmă încerci să mituieşti pentru că tu iubeşti dreptatea, dar doar cînd ţi se face ţie.

Am văzut la Protv de dimineaţă reacţia publicului prezent în balcoane la votarea legii maidanezilor: nişte cucoane isterizate, pline de lacrimi şi muci, una plîngînd în hohote de parcă ar fi murit mă-sa pe umărul unui domn, alta răcnind cu o voce gîtuită de isterie „nesimţiţii dracului”, referindu-se la onor parlamentarii care au votat în favoarea legii. Aici voiam eu să ajung de fapt…

Unora le plac de nu mai pot „animăluţele”, cu condiţia ca acestea să rămînă pe străzi şi să muşte oameni. Iubitorii ăştia consideră că „animăluţu'” odată castrat şi lăsat liber pe drumuri, mai trăieşte el o nimica toată, respectiv 10-12ani, timp în care el nu muşcă pe nimeni decăt dacă e provocat, nu face purici, nu se-ncaieră în haită, nu trag de sacoşe şi de poalele babelor, nu sfîşie decît copiii răi care nu ascultă de părinţii lor..

Există într-adevăr şi „iubitori” care-şi adună zeci de cotarle în casă, dar ferească dumnezeu să înfieze un copil! Copilul e un animăluţ care nu ţi se supune întru totul ca un cîine. El plînge, ţipă, are nevoie de haine, de educaţie, creşte şi te părăseşte, ori tu ca „iubitor”, nu poţi permite aşa ceva, pentru că tu ai nevoie să te iubească cineva necondiţionat, asupra căruia să ai toate drepturile şi aproape zero responsabilităţi. Cîinele nu-ţi întoarce vorba, nu stă îmbufnat pe tine cu zilele, nu ţipă că vrea lucruri… Dacă tu „iubitorul” ai chef să te joci cu el, te joci că aşa vrei tu, dacă vrei să stai liniştit îi arunci un os de plastic şi te lasă-n pace.

 Îţi place soiul ăsta de iubire care nu te obligă la nimic. Te ştii adulat indiferent că meriţi sau nu şi adori să fii adulat. Cîinele nu te judecă , nu-ţi reproşează nimic şi te face să te simţi mai om, pentru că eşti stăpînul cuiva şi în final ajungi să ai pretenţia ca toţi humanoizii de pe planetă să dorească cu ardoare haite de cîini pe bulevarde.

Să nu se înţeleagă cumva că n-aş  iubi animalele… Le iubesc, dar la modul sănătos şi corect: am un animal, îl ţin în casă, îl hrănesc şi-l îngrijesc şi devine un membru al familiei. Îmi puiează pisica, nu arunc puii la gunoi sau pe stradă, ci le caut stăpîni care să-i iubească. N-am omorît niciodată vreunul şi nici n-aş fi capabilă, dar trebuie să înţelegem că locul cîinilor nu e pe străzi şi de douăzeci de ani nici o metodă n-a dat rezultate, iar eu una nu sunt de acord ca banii noştri să se ducă la nesfîrşit în inutile programe de protecţie, în adăposturi şi sterilizări de faţadă. Cine nu poate trăi cu ideea că aceşti cîini vor fi eutanasiaţi, să-i ia acasă. Mai simplu de atît nu se poate, nu?

Acum la B1, Monica Tatoiu vorbeşte despre Ferrari, cică pasiunea pentru maşina asta e un moft şi noi romanii nu avem meseriaşi care să le repare. Total greşit, bă doamnă dragă: cine are Ferrari, nu se duce la Nea Gică la servis cu ea  să-i dea două ciocane şi-un scoci la furtun. În al doilea rînd, cum poţi să zici că nu avem meseriaşi, măi doamnă Tatoiu? Păi cine pe pămîntul ăsta mai e capabil să nască meseriaşi ca ăla de-a reparat ditamai locomotiva Siemens cu o sîrmă şi-o creangă? Aud?

Autor: Angela Tocila

Data publicării: 23 NOIEMBRIE 2011

Sursa: Diamonds and rust (blogul Angelei)

Categorii:Blogosfera Etichete:

Ion Iliescu rămâne internat

24 noiembrie 2011 Lasă un comentariu

Am zis că voi reveni cu povestea cu internarea lui Ion Iliescu. Cred că cel mai bine e să citim un articol legat de chestia asta.

Ion Iliescu rămâne internat la Spitalul Elias

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, este în continuare internat la Spitalul Elias din Capitală, după ce i s-a făcut rău miercuri. Conducerea spitalului Elias a anunţat că în cursul zilei de azi va transmite informaţii despre starea fostului preşedinte al ţării.

UPDATE 10.30:  Aflat în vizită la lucrările de la Piaţa Universităţii, primarul Sorin Oprescu, medicul lui Ion Iliescu de mulţi ani, a declarat că pacientul lui nu are nimic. „Staţi liniştiţi, nu are nimic!”, le-a spus Oprescu ziariştilor prezenţi.

UPDATE 09.45: Starea fostului şef al statului Ion Iliescu este bună, el fusese de mult pregătit pentru un control de rutină, iar acum face analizele, a declarat joi dimineaţă, pentru Mediafax, directorul medical al Spitalului „Elias”, Dana Safta. „Domnul Iliescu vine periodic la spital pentru un control de rutină. Nu trebuie asociată agitaţia ultimelor zile cu starea acestuia, întrucât el fusese programat pentru acest control cu mai mult timp înainte. Starea pacientului este bună”, a precizat Dana Safta. Aceasta a menţionat că fostului preşedinte îi vor fi făcute investigaţiile uzuale.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias, Valentin Calu, a declarat în cursul acestei dimineţi că Spitalul Elias va emite un comunicat de presă în cursul zilei de azi în care va da informaţii despre starea lui Iliescu. Potrivit unor surse medicale citate de Mediafax, preşedintele de onoare al PSD a fost internat miercuri şi urma să fie supus unor investigaţii endoscopice.

Primarul Capitalei Sorin Oprescu, bun prieten al lui Ion Iliescu, l-a vizitat la spital. Potrivit Mediafax, Oprescu a negat zvonurile legate de o posibilă criză biliară, amintind că Iliescu a fost supus cu ani în urmă unei intervenţii în urma căreia i-a fost scoasă bila.

Replici dure la PSD între Iliescu şi Geoană
Ion Iliescu a participat, marţi, la şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD, unde s-a decis excluderea lui Mircea Geoană din partid. Potrivit unor surse, în cadrul şedinţei, liderii PSD au avut schimburi de replici dure, protagonişti fiind inclusiv Ion Iliescu şi Mircea Geoană. Iată ce şi-au declarat cei doi marţi:
Iliescu: „Geoană a intrat în partid fără să ştie ce este acela un partid. Nu a învăţat nimic. El a contribuit la pierderea din 2004. În 2009 tot partidul a fost cel care l-a ajutat, iar el îşi permite să ducă la pierderea unor alegeri. N-a explicat nici până în ziua de astăzi motivaţia mersului lui în noapte la Vântu. După toate astea, el nu învaţă nimic. A pierdut alegerile, a pierdut în partid şi n-a tras învăţămintele necesare”, a declarat preşedintele de onoare al PSD.

Geoană: „Iliescu este o piază rea a acestui partid. El aduce ranchiună. Iliescu nu l-a vrut pe Năstase şi astfel Băsescu a ajuns preşedinte pe mâna lui Iliescu”, a spus Geoană, după şedinţa CExN în care a fost exclus din partid.

Operat la inimă în 2005
Ion Iliescu a fost operat, în mai 2005, atunci fiindu-i montate stenturi (dispozitive medicale care lărgesc vasele de sânge), după ce a avut un puseu de tensiune pe fondul unei hipertensiuni mai vechi şi a unei cardiopatii ischemice cunoscute. Intervenţia a fost realizată în 18 mai 2005, iar Iliescu a rămas atunci în spital până aproape de sfârşitul lunii, din cauza unor dureri în piept, apărute la câteva zile după montarea stenturilor.

Autor: Simona Popa

Data publicării: 24 noiembrie 2011

Sursa: adevărul.ro

Categorii:Fapt divers Etichete:,
%d blogeri au apreciat: