Arhiva

Archive for 2 noiembrie 2011

“Mireasă pentru fiul meu” – O nouă emisiune ridicolă

2 noiembrie 2011 Lasă un comentariu

 

 

O nouă emisiune ridicolă

Autor: RADU BUZĂIANU

Publicat: 2 NOIEMBRIE, 2011

Există un tip de public cu un comportament similar căţelului meu. Nu există mizerie cu care să se întâlnească afară şi să nu-i stârnească interesul cumva. Fie miroase temeinic spaţiul respectiv, fie înghite entuziast ce găseşte acolo. La treaba asta mă gândeam când în dinamica zappatului, într-o dimineaţă am ajuns pe Antena 1. E o emisiune difuzată iniţial de Kanal D. Păi de cine? E făcută de o casă de producţie turcească şi, începând cu sezonul acesta, e pe Antena 1, aproape întruna. Aici îi zice “Mireasă pentru fiul meu”. E greu de crezut că există ceva ridicol pe care oamenii din platoul ăla să nu-l fi trăit acolo. S-a pierdut o distribuitoare perfectă de banalităţi spuse pe ton inteligent, Gabriela Cristea. Prezintă altcineva aici. Avea treaba asta şi în cele două minute cât puteam să urmăresc din când în când amuzat, cel puţin două construcţii d-astea prindeam. Stătea aşa, ca o ţaţă metafizică şi zicea: „eu am o vorbă“. Urma un spectaculos nimic. “Femeia, dacă nu e femeie, nu e femeie”. “Nu iese fum fără foc”. D-astea.

Dar nici cu noua prezentatoare nu te distrezi mai puţin.  Priveşte inspirat în cameră şi exclamă edificator: “Ştiţi cum se spune, cine se împiedică se căsătoreşte”. Ea vine cu un aer special. Cu un entuziasm relevant. Cu senzaţia de om care a reuşit în viaţă. A devenit prezentatoarea mahalalei glorificate. Doamna cutare a declarat cutare, atunci ce părere aveţi doamna cutare despre cutare, care a făcut cutare, în timp ce cutare credea cutare despre cutare lucru. Şi spledid e obiceiul care văd că s-a păstrat. Doamna Ioana. Doamna Ileana. Ca Ion Iliescu cu Michael Jackson… mister Michael. Nu mister Jackson. Nici Michael. Apoi, sunt un admirator al expresiei “face afirmaţii la adresa mea”. Nu “a zis”. Sau măcar ceremoniosul “a declarat”. Genul de emisiune în care un concurent sesizează coafura nouă a prezentatoarei şi-i spune atent: “să vă fie de bine”. Genul de emisiune care pledează pentru şansa imbecilului de a rămâne la fel. Genul de emisiune în care nu mă aşteptam s-o văd pe această prezentatoare, care mi-a fost colegă la un moment dat. Şi despre care cred în continuare că poate şi altfel. Se numeşte  Mirela Boureanu Vaida. Vai, da aşa ceva….

Sursa: OK Magazin

http://www.okmagazine.ro/sectiune/people/news/articol/o-noua-emisiune-ridicola

Lui Mazăre i se rupe de Conferința Națională a PSD. El are treabă … pozează pentru Playboy

2 noiembrie 2011 Lasă un comentariu

AVERTISMENT(Subiect nerecomandat minorilor)

Mare eveniment în PSD… Consilul Național al partidului…

Lume multă, gravă, problemele abordate de mare importanță.

Treaba e că în timp ce Iliescu și alții  se strofocau de grija față de partid, lipsea cineva. Radu Mazăre.

El avea treabă. Avea o ședință foto pentru Playboy.

Trebuia să apară pe copertă cu ocazia unui număr care sărbătorea 12 ani de prezență în românia a cunoscutei reviste. Pentru o apariţie nud în aceeaşi revistă, o social-democrată timişoreancă, dar fără nici o funcţie sau influenţă politică, a riscat excluderea din partid de către liderul Victor Ponta. Evident Ponta  nu are curaj să reacționeze la prestația de playmate a ui Mazăre.

”Îmi cer iertare că nu am participat ieri şi alaltăieri la lucrări, însă aveam programată o şedinţă de fotografie pentru Payboy. Nu ştiu câţi bărbaţi de aici ar fi renunţat la nişte fotografii cu patru tinere domnişoare superbe, aranjate, superbe, pentru şedinţa de partid. Eu nu am putut”, explica Radu Mazăre chiar de la tribuna Consiliului Național al PSD.

 12 ani de apariţie a revistei a fost sărbătorită de editorii Playboy cu aducerea unui politician pe copertă. Social-democratul Radu Mazăre apare înconjurat de mai multe fiice ale Evei îmbrăcate numai cu câte un papion. Pentru o apariţie nud în aceeaşi revistă, o social-democrată timişoreancă, dar fără nici o funcţie sau influenţă politică, a riscat excluderea din partid de către liderul Victor Ponta.

Primarul Constanţei, în schimb, nu este la primul contact cu revista pentru bărbaţi. În 2009, politicianul social-democrat a pozat pentru paginile acestei publicaţii în costum de gangster. A revenit acum, în costumaţie napoleoniană de secol XVIII- XIX, flancat de sâni, papione pe post de „generali-iepuraşi” Playboy.

Pozele sunt însoţite şi de un interviu. Printre referirile la nopţile reci prin cearşeafuri, fără compania femeilor, sau la exoticele rusoaice şi chinezoaioce care au pus pe jar inima lui Mazăre, primarul cu pretenţii de Don Juan explică şi de ce nu este adeptul sexului cu mai multe femei: „Nu umblu cu haimanale. Dacă nu umbli cu haimanale, n-ai cum să aduci nici două fete cu care tu ai o relaţie normală, sentimentală, în acelaşi pat. Sigur, pe bani, se poate face uşor. Dar eu n-am făcut-o, nici nu-mi place. Nu am asemenea fantasme. Mie-mi place să cuceresc, nu-mi place să plătesc”.

Rămâne de văzut cum va aprecia liderul său, Victor Ponta, pozele fierbinţi cu colegul său de partid. În martie acest an, apariţia timişorencei Roxana Golban pe coperta numărului din martie al revistei Playboy a iscat un scandal în interiorul PSD.

Pictorialul tinerei din Timişoara care, recent, a semnat adeziunea la organizaţia de tineret a PSD Timiş, a provocat o reacţie promptă a liderului social-democrat Victor Ponta, care a anunţat că aceasta nu are un viitor în partid.

„Nu citesc Playboy şi habar nu am cine este Roxana Golban. Mă gândesc să o trimitem la PDL, că ăia chiar o să o promoveze. Noi suntem mai socialişti, aşa, şi nu apreciem frumosul cum o fac cei de la PDL. În PSD nu are viitor această Roxana Golban, dar o trimitem bucuroşi la PDL, unde cu siguranţa va fi mult mai apreciată“, a spus atunci Victor Ponta, citat de ziarul Gândul.

Sursa:

http://www.evz.ro/detalii/stiri/mazare-inconjurat-de-fiicele-nude-ale-evei-in-playboy-pentru-un-pacat-similar-ponta-a-95229.html

Despre pictorialul balerinei Roxana Golban, TSD- ista luată în ștuti de Ponta  am scris la vremea respectivă și am adus din Playboiy întreg acel pictorial:

https://romanicablues.wordpress.com/2011/03/06/serviti-va-rog-articolul-si-pictorialulul-cu-balerina-tsd-ista-si-reactia-lui-victor-ponta/

 Ce s-a mai întâmpat cu frumoasa balerină TSD-isă ne spune Evenimentul Zilei?  L-a învins pe Ponta.

Ponta se declară învins de sexy PSD-ista care a pozat în Playboy

 

După ce iniţial voia să o trimită la PDL, Victor Ponta spune că balerina care a pozat în Playboy poate să rămână în PSD.
Preşedintele PSD s-a declarat învins de balerina social-democrată care a pozat în Playboy. El spune că a fost „un fraier” şi că regretă că a comentat acest subiect. „Nu sunt apostolul noii moralităţi”, a spus Ponta afirmând că „fiecare poate să facă ce vrea atât timp cât respectă legile ţării”. 

„Vreau să precizez că a fost un subiect mai important decât deplasarea domnului Băsescu, decât Codul Munciii, decât şedinţa PDL. A fost cu o domnişoară de la PSD care a pozat în Playboy. Anunţ că mă declar învins de domnişoara respectivă. Nu am spus nimica şi am văzut că toate energiile proletcultiste s-au mobilizat, fiecare poate să pozeze unde vrea, poate să fie în ce partid vrea. Mă declar învins. Haideţi să vorbim despre lucuri serioase”, a deschis Ponta subiectul azi, într-o conferinţă de presă după şedinţa USL.

Întrebat dacă „domnişoara care a pozat în Playboy” va fi exclusă din partid, Ponta a răspuns: „Nu am zis niciodată. Am citi atât de multe lucruri despre ce aş fi zis sau ce aş fi gândit eu încât nu mi-am dat seama cât energie libertină sau moralistă există în media românească. M-am bucurat. Nu am nicio problemă cu nimeni. Poate fiecare să facă ce vrea atâta timp cât respectă legile ţării. Nu am comentat în niciun fel. Nu am apucat să zic nimic ieri la conferinţa de presă pe tema economiei UE. Singurele întrebări le-am avut despre domnişoara respectivă. Mă bucur că este un subiect important. Eu mă declar învins şi nu vreau să mai ridic niciun fel de problemă de acest gen”.

La insistenţele jurnaliştilor, întrebat dacă prin poziţia sa îşi dă acordul ca balerina să rămână în PSD, Ponta a răspuns: „Regret că am fost atât de fraier că am răspuns la telefon. Au fost patru apeluri în timpul reuniunii de la Atena. Am crezut că e un incendiu acasă, că a căzut guvernul Boc. Îmi pare rău că am răspuns la telefon. O să am grijă data viitoare să nu mai fac. Nu am nicio problemă, nu sunt nici eu vreun apostol al noii moralităţi, fiecare poate să facă ce vrea atât timp cât respectă legile”.

Roxana Golban, membru al PSD Timiş, de profesie balerină, a pozat în ultima ediţie a revistei Playboy. Conform ziarului Gândul, Victor Ponta a dat de înţeles că va fi exclusă din partid. „Noi suntem mai socialişti, aşa, şi nu apreciem frumosul cum o fac cei de la PDL. În PSD nu are viitor această Roxana Golban, dar o trimitem bucuroşi la PDL, unde cu siguranţă va fi mult mai apreciată”, declarase Ponta pentru cotidianul citat.

Sursahttp://www.evz.ro/detalii/stiri/ponta-se-declara-invins-de-sexy-psd-ista-care-a-pozat-in-playboy-923293.html

Evenimentul își amintește de frumoasa fată și ne mai spune că:

Roxana, pesedista Playboy, ia ciubucuri pentru o cauză nobilă

Tânăra care a iscat un scandal imens în primăvară, pentru că a pozat în revista pentru adulţi, s-a angajat barmaniţă pentru o zi, suma strânsă fiind donată în scopuri caritabile

O vedetă Playboy vrea ciubuc de la timişoreni. Balerina Roxana Golban, cunoscută în toată ţara după ce şi-a arătat nurii, primăvara aceasta, în celebra revistă pentru bărbaţi, a testat, vineri, viaţa de chelneriţă, într-un local din oraş. Ea a cerut, cu tupeu, bacşiş, de la fiecare client. Totul, pentru o cauză nobilă.

Vedeta Playboy s-a alăturat campaniei “Viaţă pentru Dana” iniţiată de www.debanat.ro, prin care timişorenii încearcă să strângă 50.000 de euro. Banii îi sunt necesari Danei Ispan, o tânără mamă de 37 de ani, ca să se opereze în Germania de o tumoră canceroasă localizată la nivelul capului. 


Victor Ponta a cerut excluderea ei, apoi s-a calmat

Numele Roxanei Golban a fost în martie pe buzele tuturor, de la Victor Ponta la badea Gheorghe de la ţară. A fost prima balerină din ţară care a lăsat pudoarea deoparte şi s-a dezbrăcat pentru naţiune. Imaginile ei, alături de o altă balerină, imortalizate cu sânii goi, au făcut turul României. 

Tânăra de 21 ani a intrat în PSD Timiş cu câteva zile înainte ca revista în care pozează în ipostaze incitante să ajungă la chioşcuri. În primă fază, liderul partidului, Victor Ponta, a cerut excluderea ei din formaţiune, apoi s-a calmat şi a decis că pozele din Playboy nu pot fi decât onorante pentru PSD. 

Pentru Roxana, au lăsat unii şi câte-o sută de lei

După experienţa din primăvară, Roxana a decis să lase o vreme baletul deoparte, iar în prezent e studentă la marketing. Cu ce a învăţat deja în primele ore din facultate i-a convins pe bănăţeni să îi dea bacşişuri „grase” cât serveşte cafeaua la People Cafe. „Au lăsat unii şi câte 100 de lei, alţii 10, 20 de lei”, a declarat tânăra. Ea spune că a devenit chelneriţă pentru o zi din omenie. „Oricând e binevenit un ajutor şi e normal să îţi ajuţi aproapele”, a mai punctat vedeta Playboy. 

Timp de o lună, în fiecare vineri, la People Cafe, personalităţi din Timişoara vor servi clienţii. Ciubucul va intra direct în conturile Danei Ispan, tânăra de 37 de ani ce suferă de o tumoare cerebrală. La prima ediţie a campaniei, vinerea trecută, s-au strâns peste 2.500 de lei. Cei care vor să o ajute pe Dana Ispan o pot face inclusiv donând în conturile deschise la BRD, în lei, cod IBAN: RO27BRDE360SV22144303600, respectiv în euro, la BCR, cod IBAN: RO38RNCB0805105954330001.

Sursa: http://www.evz.ro/detalii/stiri/roxana-pesedista-playboy-ia-ciubucuri-pentru-o-cauza-nobila-948794-1.html

Ei, dar se pare că ne-am luat cu vorba și am deviat. Vorbeam despre absența lui Mazăre de la Conferința națională a PSD de dragul participării la un pictorial sărbătoresc al Playboy.

În respectiva revistă găsim un articol referitor la Mazăre:

Primul bărbat pe coperta Playboy România

Radu Mazăre se suprapune destul de bine pe definiţia unui playboy dată cîndva de Hugh Hefner:„un bărbat liber să trăiască frumos, libertate cîştigată prin muncă şi succes”.

Radu Mazăre este unul dintre veritabilii playboy din România şi acesta este motivul pentru care am decis să-i acordam cinstea de a fi primul romîn care apare pe coperta revistei iepuraşului cu papion.

În istoria de aproape 60 de ani a Playboy US, doar 8 bărbaţi au apărut pe coperta celei mai celebre reviste de bărbaţi din lume: Peter Sellers (1964), Burt Reynolds (1979), Steve Martin (1980), Donald Trump (1990), Jerry Seinfeld (1993), Dan Aykroyd (1993), Leslie Nielsen (1995) şi Seth Rogen (2009). Nici unul dintre aceşti bărbaţi nu a apărut singur pe copertă ci însoţit de una sau mai multe domnişoare. Bineînţeles, Radu Mazăre nu face excepţie. Iată cîteva imagini de la şedinţa foto pentru noiembrie.  

( Nota Blue: Câteva din aceste fotografii  se pot vedea la finalul articolului, sau pe lincul de mai jos) 

Sursa: http://www.playboy.ro/girls/articol/primul-barbat-pe-coperta-playboy-romnia/446/6#playboy

Cumva, am un fel de gust amar în gură legat de această poveste.

Se pare că pentru unii din politicienii noștrii este mult mai important să își satisfacă vanitățile personale decât să facă ceea ce fac politicienii serioși…

Cine să-i pună la punct? Indivizi de teapa lui Robert Negioți care a fost amestecat la rândul lui în scandalul cu TSD-stele care se prostituau? Victor Ponta despre care se spunea la veamea aceea că  s-a dedulcit și el la tesediste? Să fim serioși.

Păcatul mare este că marea majoritate a celor care îi votează ori nu sunt interesați de faptul că după ce își votează aleșii aceștia se ocopă de cu totul altceva decăt le-ar cere mandatul pe care l-au primit, fie nici măcar nu află despre ce este vorba.

Probabil într-o zi o vom vedea și pe Roxana Golban ca mare moralistă așa cum pozează acum de exemplu Lia Olguța Vasilescu. Asta nu ezita să se arate extrem de indignată de trecerea unora de la u partid la altul uitând că și ea și-a început cariera politică la alt partid decât cel în care prestează.

Poate la noile algeri constănțenii vor vedea afișe electorale cu candidatul PSD într-e o grămadă de fete goale…

Poate …

.

.

.

.

.

.

Mircea Badea, între bucurii tâmpe și tristeți absurde

2 noiembrie 2011 8 comentarii

Ca de obicei,  Mircea Badea se dovedește a fi un om lipsit de orice urmă de caracter, dar cu o părere despre sine pe care nu o mai văd decât la niște indivizi care au pierdut orice măsură.

Deși zicea că nu se bucură de moartea celor trei victime ucise în accident de Șerban Huidu, se bucura teribil că are în sfârșit ocazia să-l facă praf fără ca acesta să îi poată  răspunde după ce ani de zile Huidu l-a ridiculizat într-un asemenea grad încât dacă avea un piculeț de respect față de sine își lua gâtul și ajungea obiect de studiu la OTV, astfel atingând și el un rating cât de cât, ba mai făcea și un lucru bun în viață, și mai termina cu porcăriile cu care se face zilnic de râs. 

A încercat el în fel și chip, și-a pus și pene, s-a dus cu cellalt ciudat al lui Felix, Ciudacu și au protestat pentru dreptul de a fi lăsați să înjure la liber, a făcut și spagatul, a povestit cum a intrat în erecție bariera de la mall când venea el cu mașina ca nu cumva vulgul să creadă că se transportă cu tramvaiul, a scos și pistolul pe care și l-a cumpărat din motive de curaj ca să se apere de potăile care nu se uită la televizor și nu știu ce licurici mediatic este el, săa șu dezbrăcat și și-a filmat inteligența la bustul gol, dar nimic… A reușit doar să arate că nu e decât un măscărici de doi lei…

Ei, dar impresia despre sine este ceva între fenomenal și mirobolant, lumea evident ar trebui să se simtă onorată că se învîrtește în jurul lui…

În urmă cu câteva zile, Realitatea  TV a sărbătorit zece ani de existență ocazie cu care a sărbătorit și prin niște panouri mari etalate la marginea drumului. Pe ele erau unii din cei considerați importanți… Badea săracu mai să dea în apoplexie și să intre în criză de personalitate.

Gajikă-sa nu apărea nicăieri… Cum adică, după ce a prestat sărmana eroic mai multe minute zilnic nenorociții nimic, nu au pus-o în poză.

Astfel, Mircea a considerat că trebuie să se răzbune. Le-a dedicat un articol  întreg pe blogul său îndoliat. 

Zice că: 

REALITATEA TV FACE ZECE ANI. FARA JENA!

M-am dus de curand pana la aeroportul Otopeni. Pe marginea drumului, la stanga si la dreapta sunt panouri care anunta varsta pe care o implineste brandul Realitatea, creat de Silviu Prigoana.

Pe aceste panouri, alaturi de respectabilul numar zece, se gasesc imagini cu figuri ale “vedetelor” postului. Pe unele nici nu stiu sau nu sunt sigur cum le cheama. Pe altele, cum ar fi Tatulici si cam atat, evident da. Cert este insa faptul ca toate aceste persoane sunt venite de cateva zile sau, in cel mai longeviv caz, pe parcursul intervalului de zece ani.

Intr-o singura situatie se aduna aritmetic toate secundele din intreaga perioada: cea al lui Carmen Bruma. Dupa cum bine stiti, pana si patronii s-au schimbat de cateva ori. Carmen Bruma este singura, repet, singura care, matematic socotind, are relevanta pentru cei “zece ani”. Un triliard de emisiuni zilnice si saptamanale plus doua vagoane de stiri din sport distribuite dens pe intreaga decada nu reprezinta nimic . Sigur ca nu am vazut-o nicaieri. Nu este mentionata, aratata, recunoscuta ca atare. Ce conduita interesanta pentru cei care zbierau ca oamenii rai le fura brandul… Observ ca brandul e reprezentat de o repudiere nonsalanta a istoriei si o sublimare oportunista a conjuncturilor prezentului.

Sa fie vorba despre nesimtire, prostie sau rea credinta? Cred ca plamada din toate trei, furtunos instutionalizata, este de fapt principalul motiv pentru care sunt calcati in picioare fara efort de catre noi, concurenta.
La multi ani si sa va fie rusine!

P.S. Eu vorbesc aici in calitatea mea de om care a prestat la Realitatea tv cateva luni, inainte sa se inventeze pe acolo vanturi, ghiti sau elani. Precizez ca acest articol nu are nicio legatura cu vreo initiativa, dorinta sau frustrare a lui Carmen Bruma pe care nu am gasit de cuviinta sa o consult/informez la scrierea sau aparitia acestui articol.

P.S.2 Mai precizez ca eu am sfatuit-o neintrebat sa se duca la Raitaru tv, dar, ca de obicei, sfatul meu nu a fost luat in considerare.

Sursa : http://www.mircea-badea.ro/blog/realitatea-tv-face-zece-ani-fara-jena/

Chiar așa, ce impertinență din partea celor de la Realitatea … Zece ani și-a arătat sărmana mai mult de cinci minute zilnic fizicul, s-a crăcit, a transpirat, și-a etalat din tricourile de firmă sfârcurile și ăia nici măcar nu au amintit-o… Evident, din textul lui badea nu reiese că ar fi fost și plătită… Îmi și imaginam când o vedeam în verva prestației cum toți privitorii își lăsau treburile și făceau condiție fizică…

Da, maare impertinență.  Ia uite ce atuuri are gagica indiferent din ce unghi ai vedea-o, ce bulane, ce buci, ce țâțe sau buze. Păi fără ele ajungea Relitatea TV la ca după zece ani de existență să măreția la care e acum, la zbaterea absolut fasciantă de a scăpa din ghiarele falimentului și de a face gestul suprem al ființelor unicelulare, adică să se dividă ca bacteria? Ba…

Ei, dar în durerea shakespeariană care l-a cuprins pe marele om de televiziune , unicul vorbitor din gura măs.. pardon, din gura presei, să uite esențialul. Nu doar, sexoasa creață a fost uitată.

El însuși a fost uitat. Cine a atras atenția zilnic că există și un astfel de canal TV înjurându-l și denigrându-l zilnic, pentru că este singurul mod de exprimare pe care i-l permite educația căpătată în timpul copilăriei cu cheia de gât de care a avut parte? El, Mircea Badea. 

În impertinența lor, nici măcar o statuie nu i-au făcut… Câtă nedreptate. Realmente trăim parcă într-o dramă gracă altoită cu drama unei suferințe slave, o suferință care îi face sufletul să i se zbenguie în fizic ca Karenina în fața soriti devastatoare și nemiiloase. Măcar o statuie cam cât amărâtul de Sfinx din Egipt, tot merita…

De asemenea pare să fi uitat și de încă o mare personalitate care a marcat evoluția spre inalte culmi a respectivului canal de televiziune. Pe soră-sa…

Păi mai auzea cineva de Realitatea TV dacă mare om de televiziune, Natalia Badea zisă Naty nu își etala bulanele și rânjea tâmp și strident în fiecare dimineață spre trezirea spiritului românului?

Țîțîțî, câtă lipsă de recunoștiință față de arile valori ale neamului… Daa, mare impertinență. 

Ei dar pentru ca fanii marelui homo unicum  grohăitorius  să nu creadă că deja trebuie să pună ban pe ban pentru a-i cumpăra coroană mortuară înainte de a comuta televizorul pe OTV, iată că are și o mare bucurie. 

E bucuros că Robert Turceacu nu și-a propus să-l bată pe Gâdea și o miniteleviziune ca B1 să rușineze ditamei Antena 3 și Intactul …

Atenție la titlu:

TURCESCU RECUNOASTE CA E IMPOSTOR. ADICA LIPITOARE

“Presa scrisă era în groapă aşa cum e şi acum. Am zis: Unde să mă duc? Să scriu pe blog? Am venit la B1, pentru că m-am gândit că presiunea pentru performanţă nu o să fie foarte mare şi că nu mi se va cere sa îl bat pe Gâdea.” – declara basistul intr-un interviu. Corect. Poate cineva sa ma plateasca foarte mult doar pentru ca il pup in bas pe Basescu, fara sa fac vreo audienta? Da!

P.S. Acest puseu de sinceritate intru confirmarea unei stari de fapt altminteri evidente nu poate fi pus pe seama unei porniri de natura morala ci, mult mai probabil, pe seama senilitatii care insoteste in unele cazuri parul alb.

Sursa: http://www.mircea-badea.ro/blog/turcescu-recunoaste-ca-e-impostor-adica-lipitoare/

În primul rând, ar trebui să îi explice cretinoidului mâncător de căcat ce e aia impostură.

Conform DEX: IMPOSTÚRĂ s.f. Înşelătorie, minciună. ♦ Situaţie în care se află cineva care vrea să înşele buna-credinţă a altora. [< fr.imposture, it. impostura].

Care e legătura cu restul textului, doar Dumnezeu știe. Sau poate mai știu și papagalii cu care tot mimează că vorbește în momentele în care nici măcar el nu crede că are dreptate în ceea ce spune. Pe cine a înșelat Turcescu? Când a fost impostor? 

Păi ia să vedem cine e impostorul…

Un Robert Turcescu  de la B1 care face emisiuni unde se discută subiecte importante și interesante, unde sunt invitați oameni cu diferite orientări politice și cu păreri pe care sunt lăsați să le exprime logic sau un imbecil care vorbește singur ca tembelul conform unei scheme de discurs care i-a fost dată de sefii ce îl plătesc, prestație pentru care e plătit regește deși peste ceea ce ar fi normal la ratingul pe care îl are (Chiar el spunea udată foarte mândru că a reușit un maxim de care și el se mira: 2,7%), individ care a și fost premiat de o adunătură de lepre mediatice, evident, deoarece dacă nu era premiat trebiau să-i închidă mizeria, iar Stăpânul lui trebuia să își găsească un al mâncător de rahat. Desigur, e greu de găsit unul de talia lui Badea…

Am văzut nu demult cum unii se mirau că avem un spațiu mediatic atât de murdar, caracterizat prin agresivitate și lipsă de profesionalism. 

E foarte logic să fie așa atăta timp cât cei din Consiliul Național al Audiovizualului mai permit ca niște indivizi atât de abjecți și de slugarnici ca Mircea Badea sau colegii lui de la intact să apară la televizor și să denigreze tot ce li se pare că nu îi place stăpânului lor. Dacă ar face-o doar pe blog nu ar conta, dar o face zilnic la televizor. 

…..

Am și o oarecare … curiozitate de alt gen… Oare cam la cât se ridică partea din venituri despre care spun gurile rele că nu plătește taxe și impozite Mircea Badea? Chiar el spunea cu nu recunoaște anumite taxe pe care ar trebui să le plătească, nu știu ce a rezolvat cu ele… Dar asta e o altă poveste, o poveste… urâtă rău dacă se confirmă …  Zvonurile sunt multe … Poate vom afla și cât adevăr este în povestea cu refuzul lui Carmen de ase mărita cu mircea din cauza nesiguranței ei față de orientarea lui sexuală … zvonuri deh … doar zvonuri… 

GEOANA, PONTA, NASTASE SI ANTONESCU FAC PRAF IMAGINEA OPOZITIEI!

2 noiembrie 2011 2 comentarii

GEOANA, PONTA, NASTASE SI ANTONESCU FAC PRAF IMAGINEA OPOZITIEI!

Noul sau mai corect, reincalzitul scandal dintre Mircea Geoana si conducerea PSD ului reprezinta o mare eroare de imagine si o dovada in plus ca PSD nu reuseste sa isi gaseasca tempo ul comunicational adecvat inainte de anul electoral 2012.

Pe scurt, Victor Ponta, lezat ca Geoana s-ar fi prezentat in SUA drept lider al opozitiei si Adrian Nastase, afectat ca Geoana l-a identificat pe Ion Iliescu drept depozitarul urii adunata in ani, au facut ca relatiile dintre fostul presedinte PSD si actuala carmuire a acestui partid sa se dinamiteze iremediabil. In consecinta, actuala conducere pesedista se gandeste foarte serios la debarcarea lui Mircea Geoana din fruntea Senatului.

Unii spun ca aceasta miscare are legatura cu vizitele lui Mircea Geoana la DNA – altfel spus, PSD nu doreste sa isi asume inca un client al consecintelor luptei impotriva coruptiei. Nu trebuie sa uitam ca insasi noua conducere a partidului l-a acuzat in 2010 pe Mircea Geoana de matrapazlacuri cu banii din campania prezidentiala. Mergand mai departe, in cazul in care seful Senatului ar avea probleme din acest punct de vedere, PSD este gata sa il arunce peste bord, asa cum a mai facut-o dupa Congresul PSD. In mod inteligent, aceeasi conducere PSD i-a tesut lui Geoana si o ipotetica plecare la UNPR ceea ce, in ochii lumii, ar insemna „tradare”.

Pana in acest punct, lucrurile sunt relativ simple si gestionate relativ corect din punct de vedere al imaginii fiecarei parti. Din acest moment, insa, PSD incepe sa faca greseli cum de altfel si Mircea Geoana aluneca si se echilibreaza destul de greu.

PSD gafeaza prin prestatia lamentabila a lui Victor Ponta – actualul sef al PSD incercand sa il ridiculizeze pe fostul sef al formatiunii. Greseste din doua motive, unul pentru ca se dovedeste un manager pagubos pentru pravalia politica, de vreme ce ruineaza o fosta gigantica investitie a partidului si din alt punct de vedere isi asociaza mesajul cu un mai vechi client al DNA, Miron Mitrea, un personaj politic meteoric care a disparut de pe orbita publica atunci cand scandalurile de coruptie il coplesisera si apare acum cand o conducere permisiva cu astfel de oameni a preluat cu acte acest partid. Ceea ce face Victor Ponta nu este decat o dovada de nepricepere politica, neavand rabdare sa observe consecintele loviturilor mediatice lansate asupra lui Geoana si continuand aberant sa hartuiasca un individ care pentru multi romani inseamna „bietul Geoana”.

Mircea Geoana, produce erori dupa erori din punct de vedere mediatic plusand cu o dimensiune cu care, nu neaparat din vina lui, nu mai are multe puncte de tangenta – vizita la marele licurici si lansarea de mesaje de peste ocean la adresa unora pe care insa nu indrazneste sa ii identifice clar in fraza. Altfel spus, intr-o confruntare care trebuia sa fie barbateasca, Geoana prefera sa fuga in speranta ca apele se vor linisti pana la intoarcerea sa. Gresit!

Din acest razboi inceput la momentul nepotrivit si lasat sa se deruleze haotic si necontrolat nu poate iesi mediatic si comunicational decat un dezastru care se adauga la dezastrele de comunicare provocate de celalalt lider al USL, Crin Antonescu. Vom vorbi, cu siguranta, si despre dansul cu o proxima ocazie.

Iata, deci, ca nu este deloc plauzibila nici armonia mimata in USL si nici armonia mimata in cele doua partide care formeaza USL.

Sursa: http://discursuri.wordpress.com/2011/11/02/geoana-ponta-nastase-si-antonescu-fac-praf-imaginea-opozitiei/

Gen. Mr. Sudaplatov, fost sef spionaj NKVD (Rusia): “Mihai I a fost pionul nostru, i-am promis o pensie in Mexic, a primit-o!”

2 noiembrie 2011 6 comentarii

ALTA DOVADA CA FOSTUL REGE A CIUGULIT DIN PALMA URSS:

Gen. Mr. Sudaplatov, fost sef spionaj NKVD (Rusia):

“Mihai I a fost pionul nostru, i-am promis o pensie in Mexic, a primit-o!”

 

 

Autor Simona Ela Fica

Batran acum, apasat de toate relele si crimele comise de ciuma rosie din care a facut parte direct – si care a asasinat moral si politic doua tari (Rusia, in 1914, si Romania, in 1989), fostul adjunct al sefului NKVD din fosta Uniune Sovietica ne-a remis un document incendiar – pe care l-am trimis spre analiza specialistilor intelligence romani pentru autentificare, si pentru a-l putea publica ulterior, despre ADEVARUL tradarii marsave a fostului “rege” Mihai I. Documentul face parte din corespondenta secreta a fostulului sef al NKVD, Sudaplatov Pavel. Daca lucratorii Serviciilor Secrete Militare Romane vor autentifica acest document ca fiind autentic, falsul rege se poate considera, din punct de vedere istoric, mort si ingropat, laolalta cu bolsevicul sef de retea NKVD din Romania, Ion Iliescu, retea care a FASIFICAT nu doar istoria tarii noastre, dar si pe cea a Rusiei. Prezentam azi, in asteptarea verdictului dat de catre specialistii romani in privinta actului in cauza, un fragment din aceasta marturie: „Ministrul adjunct de externe sovietic Andrei Vîşinski a purtat personal negocieri cu regele Mihai, în vederea abdicării, garantîndu-i acestuia o parte dintr-o pensie ce urma să-i fie plătită în Mexic. (…) Ion Antonescu a fost arestat, de către Mihai I, la cererea noastra si a O.S.S (NOTA REDACTIEI: O.S.S – Office of Strategic Services, precursorul C.I.A). Coordonatorul acestei acţiuni a fost comandorul Frank Wisner, care a dirijat operaţiunea – ce a purtat numele de Hammerhead -, în care au fost implicate 4 avioane militare de transport şi desant aerian, cu 160 de paraşutişti, folosiţi pentru neutralizarea gărzilor antonesciene ale Palatului Regal”. Fostul adjunct al NKVD sustine, in scrisoarea adresata redactiei ExN ca datele clasificate din documentul pe care ni l-a pus la dispozitie apar si în U.S. National Security – Archive Records, la Secţia „Operaţiuni sub acoperire“, în raportul şefului O.S.S. William Joseph Donovan. În raport se specifică faptul că “planul O.S.S. a fost deconspirat de către agenţii ruşi din Coloana a V-a, ce funcţiona printre occidentalii aflaţi în România. Şi, pînă la urmă, această acţiune a fost utilizată propagandistic în folosul lui Stalin”. Carevasazica, lui Mihai I i s-a promis un tratat acceptabil, care să prevadă o ocupaţie asemănătoare cu ceea ce avea să se întîmple, în 1945, în Austria; cu trupe americane, engleze, franceze şi ruse, de gardă, cu schimbul, în faţa Palatului Regal. Dar, se vede treaba că actul de trădare de la Yalta a fost mai puternic, iar lui Mihai nu i-a pus nimeni “sula in coasta”… VA URMA!

Sursa: http://www.exploziv-news.ro/categoryblog/section-blog/151-abc/938-alta-dovada-ca-fostul-rege-a-ciugulit-din-palma-urss-gen-mr-sudaplatov-fost-sef-spionaj-nkvd-rusia-mihai-i-a-fost-pionul-nostru-i-am-promis-o-pensie-in-mexic-a-primit-o.html

 

%d blogeri au apreciat: