Madame Blogary: ION ILIESCU SE PREGĂTEȘTE SĂ MOARĂ

Dar mai are ceva de făcut pînă atunci.

Trei laitmotive străbat activitatea comunistului cu faţă, chipurile, umană, din decembrie 1989 şi pînă cînd i-o suna ceasul: dialogul, consensul şi sula. Primele două sînt ipocrizie infectă, abia al treilea e real şi-l simţim încă pe pielea noastră. Recent, cu ocazia lansării unei noi şarje de maculatură, octogenarul bolşevic a deplîns lipsa totală de dialog dintre putere şi opoziţie. De parcă n-ar fi ştiut de cîte ori PSD-ul, prin gura lui Ponta, a refuzat invitaţiile la consultări ale lui Băsescu! Sau de parcă habar n-ar fi avut  că nici una dintre aşa zisele propuneri pe care le avea partidul roşu nu putea fi acceptată, o ţară neguvernîndu-se cu sloganuri în bătaia de joc a realităţii. Dar pentru Ion Iliescu, dialog nu există decît într-un singur caz, atunci cînd este iniţiat de către el. Sau nu, în două,  şi-atunci cînd i se-ncaieră moştenitorii ideologici şi e chemat să facă pace. Adică să-i liniştească în numele binelui lor suprem: averi, funcţii şi orgolii.

Consensul, în accepţiunea fostului membru al CC al PCR, nu este nimic altceva decît paravanul complice,  asamblat din aceleaşi cuvinte siluite de mii de ori, care a acoperit jaful la nivel naţional  practicat de nimeni alţii decît de protejaţii permanenţi sau de conjunctură ai preasăracului şi preacinstitului. Consens, pentru Ion Iliescu, nu înseamnă înţelegere, nu înseamnă acord, înseamnă exclusiv identitate de păreri. Cu a lui, c-aşa ştie el de-o viaţă-ntreagă.  Rîdem, glumim, ne scuipăm, ne hîrîim, dar nu părăsim incinta. De partid şi de stat.

Şi-acum sula. Da, aia de care se plîngea în ianuarie 1990 că i-o băga-n coaste Dumnezeu să-l odihnească, seniorul Coposu. Credeaţi c-a uitat-o?  Ei bine, nu. Nici n-avea cum, din moment ce-a folosit-o el, la rîndul lui, mai bine de două decenii pe noi. Credeaţi c-a iertat-o? Nici vorbă! Toată mizeria împăciuitoristă pe care o afişează rînjetul pervers nu-i altceva decît anestezierea fraierilor, cîţi or mai fi, şi cumpărarea sufletelor scoase din varii motive pe tarabă. Dar atunci, în iarna lui ‘90, Iliescu chiar a simţit-o! Iar astăzi, abia, îşi ia pe deplin revanşa.  Cum? Prin ceea ce se întîmplă chiar acum sub ochii noştri-n PSD. Miza nu e a lui Ponta, nu e a lui Geoană, nici a lui Năstase, miza e a lui Iliescu şi se cheamă distrugerea PNL. Pentru că asta i-a mai rămas de atunci de răzbunat. Şi, implicit, numirea, chiar dacă nu deocamdată oficială, la conducerea partidului, a unui adevărat succesor. Pe Oprescu. Toată abureala uselistă, toată cultivarea artificială şi toxică a ego-ului lui Antonescu nu e decît lucrătură iliesciană. Două lucruri nu pot să-i neg: talentul de a ţese intrigi şi priceperea la oameni. Dar de, pe vremea lui se făcea şcoală serioasă şi perfecţionare permanentă, altfel geşelile costau scump. Cu mult mai scump decît o aşa zisă marginalizare în funcţii înalte de partid la Timiş şi Iaşi sau la conducerea Editurii Tehnice. Aşa că nu-i de mirare dacă nu se prea vede cum acţionează acum. Dar e momentul perfect de plătit toate poliţele. Speculînd slăbiciuni, vînzînd iluzii, asmuţind pe furiş haitele, îşi poate vedea visul: să le-o plătească tuturor. Lui Geoană, pentru că i-a suflat şefia partidului, PNL-ului doar ca simbol, dar extrem de important şi aşa pentru el, lui Ponta pentru privirea duplicitară pe care-a reuşit să i-o vadă dincolo de ochelarii cu care păcăleşte pe mulţi. Şi dincolo de discursul care aduce de multă vreme nu a iresponsabilitate, ci a iraţionalitate care frizează patologia psihiatrică. Oricare ar fi deznodămîntul conflictului Geoană – Ponta, rezultatul va fi acelaşi: scoaterea lui Antonescu din orice calcule electorale şi, odată cu asta, spargerea PNL-ului în fărîme care cu greu vor mai putea fi luate în seamă. Şi desemnarea candidatului cu şanse reale la cîştigarea preşedinţiei în 2014,  Sorin Oprescu. Restul nu mai contează, se aranjează.

Ion Iliescu nu uită şi nu iartă. Dar nici noi!

Autor: Florina

Sursa:

http://www.blogary.ro/2011/11/ion-iliescu-se-pregateste-sa-moara/

Sursa:

Puneți bre pe afișele aniversare tot arborele ginecologic al lui Mircea Badea

Mă simt flatat…

Ziceam cu câteva zile în urmă, referindu-mă la faptul că cei de la Realitatea Tv au uitat s-o pună pe crața lui gajikă (Carmen Brumă) pe un afiș   cu câteva din persoanele care au contribuit la evoluția postului în cei zece ani e existență, că nu doar  de ea au uitat ci și de încă o maaaare  personalitate care a marcat cu rânjetul ei tâmp definitiv, Realitatea TV cum au marcat dinozaurii unele teritorii pe unde au umblat și le-a rămas urma în lava nesolidificată la momentul trecerii. Naaaaaty, Badeeeea … sor-sa (citez):

”De asemenea pare să fi uitat și de încă o mare personalitate care a marcat evoluția spre înalte culmi a respectivului canal de televiziune. Pe soră-sa… Naty

Păi mai auzea cineva de Realitatea TV dacă mare om de televiziune, Natalia Badea zisă Naty nu își etala bulanele și rânjea tâmp și strident în fiecare dimineață spre trezirea spiritului românului?

Țîțîțî, câtă lipsă de recunoștiință față de arile valori ale neamului… Daa, mare impertinență. ”

Articolul se numește:  Mircea Badea, între bucurii tâmpe și tristeți absurde  

Ei bine, ce a făcut Badea? După ce am scris eu aia a  pus pe blogul lui un filmuleț cu soră-sa de când abera ca și el acum, singură adică …  La fel de lipsită de haz, diferența e că emisiunea se numea ”Monologuri cu mine” (Cu ea, adică…)

Fără nici un altfel de comentariu, doar

SORA MEA LA REALITATEA

 

http://www.mircea-badea.ro/blog/sora-mea-la-realitatea/ 

Bravo Mirciulicăăăăă !!! ….dar măcar cum se numea emisiunea, puteai să spu și tu că nu te stricai la maniqură … sau nu mai țineai nici tu minte? Deh… nu ești  singurul… Eu nu am uita deoarece nu uit chestiile care mă enervează. 

Buuun.

Cred că ar trebui vorbit și de Adina Halas, între noi fie vorba, din cele trei avea cele mai mișto bulane și țâțe… Cred că și ea trebuia pusă…

Ba mai cred că și părinții, bunicii și tot argborele ginecologic al lui Mircea ar trebui pus. În fond dacă nu erau ei, nu era nici Mircea și nu mai avea cine să promoveze Realitatea TV înjurând-o ca pe Elena Udrea.

Și nu doar ei.

Ar trebui poți toți… Ginecologul și asistentele care au asistat la marele eveniment care a fost (atenție la majusculă) Nașterea lui Mircea, femeia de serviciu care a spălat pri salon înainte de a se naștre el, educatoarele, învățătoarele, profesorii, asistenții, iubitele și iubiții de dinaintea lui Carmen, șoferii de aurtobiz care l-au transportat, lăptarul, mulgătorii și vacile care au contribuit la hrănire sa etc…  Păi fără ei, ajungea Mirecea Badea ceea ce e? Ba… Ajungea poate și el om …

P.S. Ah, să nu uit … fabrica de prezervative care a făcut prezervativul ce s-a spart la momentul oprtun… (evident, cu director, secretare, etc) că altfel nu apărea inconfundabilul  geniul mediatic

Bravo Badea, dă-i înainte… nimeni nu te va ajunge vreodată  în tentativa ta de a fi lider al penibilismulu românesc… Bravo…. 😀

 

 

MAI AVEM JUSTIȚIE? MAI AVEM JUDECĂTORI?

Motto: Justiția e oarbă, judecătorii ba …

 Avem noi Justiție? (Cu majusculă) … Avem noi Judecători? (Tot cu majusculă) … Sau avem o instituție unde sunt aduși tot felul de domnul X, sau domnul Y de profesie Grangure ca infractori și sunt scoși ca cetățeni curți și onești, după ce sunt spălați și parfumați de niște indivizi plătiți exagerat, pentru munca pe care o fac, mai murdari chiar decât infractorii înșiși?

Încă din copilărie am avut despre Justiție o părere care mi se părea destul de clară.

Pe scurt era cam așa: făceai o boacănă, plăteai. Te pedepsea adică…

La grădiniță de exemplu, educatoarea ne punea la colț. Evident, nu chiar în fiecare zi, deoarece Duminca și în vacanțe nu mergeam.

 Nu tot timpul pedepsele erau la fel. Când era binedispusă ne punea să stăm pur și simplu acolo, cu fața la perete. Evident, asta era bune deoarece ne putem întoarce să ne strâmbăm la colegi   ca să îi facem să râdă. E drept că uneori de punea să stăm cu mâinile la spate și să  ținem cu fruntea  o foaie de hârtie. Cum te mișcai un pic, cum foaia cădea și ți se prelungea pedeapsa.

 Forma de pedeapsă, evident nu inea cont de infracțiunea pe care ai comis-o. Era aceeași fie că ai tras fetițele de păr și ele te-au pârât, fie că le-ai dat cu păpușa în cap. Tot aia era. La colț (dacă se găsea un colț liber, dacă cu fața la perete, sau dacă aveai noroc, la geam de unde puteai vedea mașinile de pe stradă. Dar asta nu mai era percepută ca pedeapsă.

Evident că o mare discrimiare se întâmpla. Fetele nu erau pedepsite decât în cazuri excepționale, când se băteau între ele … nici măcar dacă ziceai că a scos limba la tine și de aceea ai reacționat bărbătște, că nu era să stai să te umilească o purtătoare de pampoane.

 Tot cam în acea vreme, am aflat că pedeapsa venea ca urmare a ceea ce ai făcut. După faptă și răsplată cum scria pe unul dn pereți între un dulap și un cuier.

Literatura e plină de astfel de exemple. Să zicem doar de Zdreanță cel cu ochii de faianță,  de Cățeluș cu părul creț, sau de fiorosul Zmeu.

Unul a înghițit un ou fierbine, altul a fost dus la Sfatul Popular iar celălalt o sfeclea când venea Fătfrumos și după o luptă în care Făt Frumos folosea tot felul de trucuri murdare îl scurta de cap pe sărmanul Zmeu. Deci erau pedepsiți,  dar nu se supăra nimeni pentru că erau răi, pentru că făceau rele, sau pentru că existau. Părea logic.

Ei bine, era greșit. 

Acei indivizi de care am pomenit, nu beneficiau de prezumția de nevinovăție, și ce dacă ăla avea rața-n gură și oul în buznar? Rezultă de undeva că el le-a furat? Există martori? Există stenograme care să ateste asta?  Există filmări? Nu … la toate întrebările nu.

În plus, pedeapsa care li se aplica de gospodină, de cei de la Sfatul Popular sau de Făt Frumos, era ilegală. De nicăieri nu am aflat că ar fi fost prezentați unui judecător care să le dea o hârtie semnată și parafată… nimic.

Evident, asta pentru că oamenii trebuie să fie considerați vinovați abia după ce sunt condamnați de judecători…

Pentru că judecătorii, contrar aparențelor, deși au și ei tot două picioare, două urechi ca să nu le cadă șapca aia șmeheră pe ochi în exercițiul funcțiunii și mâni cu care să dea cu ciocanul în masă, sunt speciali deoarece  au  bavețica aia albă, bavețică  la care ceilalți oameni au renunțat de obicei când au învățat să mănânce fără să se păteze.

Da, sunt speciali, deci, deși Constituția spune că ei sunt egali cu noi toți, sunt tratați diferit și au tot felul de privilegii. Și ce dacă atunci când se îmbolnăvesc se duc la un medic ce le salvează viața, sau dacă n-ar fi existat amărta aia de învățătoare să îi învețe să scrie și să citescă, lucruri fără de care nu ar fi ajuns judecători în veci, tot sunt mai special decât ei. Sunt speciali, și  așa rămân și după pensionare, fapt pentru care primesc pensii pe cate turma nici măcar nu știe să le numere.  Lor nu li se taie niciodată nimic, nici un privilegiu, pentru că dau o sentință, și gata, treaba e la loc. 

De asemenea, dacă Guvernul taie una sau alta, din motive de austeritate alta, vine judecătorul, zice că nu e legal și se rezolvă, omul primește la loc ce a pirdut, evident, neavând nici o importanță că banii ăia trebuie luați din altă parte.

Eu nu înțeleg de ce nu dau o sentință ca să avem salariul minim cât e salariul mediu în Suedia de exemplu, sau una care să interzică să mai fie criză în România… ar fi simplu dar cred că  nu vor, deoarece la salariile lor nu contează.

Eu cred că judecătorii nu sunt oameni, altfel ar fi și ei egali cu restul.

O știți pe Mona  Piniceru? Cum care Mona? Nu, nu, aia care mulge vaca pe malul lacului și în lac se vede invers. Mona aia care a fost în emisiune la ”Nașul” Moraru… da, da, aia cu unghiile murdare și fața, parcă, marinată în vodcă întărită cu sodă caustică …da, da, aia cu voce de doagă, voalată de gin și cu accent ca al lui Ștefan cel Mare când ieșea beat muci de prin  beciurile cu vin puterea ursului și se ducea să de bată cu turcii,  iar dacă nu erau turci se ducea să contribuie la sporul demografic de pe dealurile Moldovei… Blonda asta spunea odată, cu toată afectarea de care era capabilă având în vedere că trebuia să stea și în poziție erectă că dacc pica sub masă, nu o puteau filma, că judecătorii ăștia, au un obicei, gândesc și jugecă, și iar gândesc, și iar judecă. (Eu cred în capul meu, că dacă sunt ca și dânsa fiin colegi, din când în când, mai și vomită)

Ei, dar nu gândesc așa, omenește ci principilaist, după principii și după reguli, însă nu dinalea clare, ca la matematică unde uneori unu și cu cun se întâmplă să facă doi, ci după unele speciale…

 Fiind însă peronalități diferite, rezultatele, evident că sunt și ele diferite. Dacă te duci la unul și te condamnă la cazare și masă gratuite și obligatorii, nu-i nici un bai, te duci la altul și  dacă te scarpini în buzunar și miști din urchi, sistemul judiciar își cere scuze de la tine, ba mai mult, te mai și despăgubește pentru deranj. Dacă nici așa nu merge, faci rost de o jumătate de kil de zahăr, îl mănânci și imediat te lasă acasă, ba te mai și duc cu mașina statului pe cheltuiala lor ca să nu le mori în bătătură.

E drept, justiția se spune că e oarbă, dar juecătorii nu. Dacă în fața lor e un amărât de Neica Nimeni, justiția se aplică fără scrupule, timpul fiind direct proprțional cu banii de care poate să facă rost amărâtul ca să plătească la avocați, iar pedepsele sunt uneori mult mai mari decât merită…așa, ca să fie de exemplu și să se învețe minte.

Știu pe cineva care a stat șase luni la bulău pentru că a intrat într-o fabrică dezafectată de unde a ieșit cu o jumătate de sac de șurububuri ce rugineau în ploaie și oricum nu mai puteau folosite. E drept, fabrica, de fapt, fosta făbricuță, era  a cuiva, dar se spune că patronul a fugit în străinătate de teamă, deoarece nu avea cum să plătească niște datorii unor cămătari și și-a cam pierdut urma. Dar, parcă poți să te iei după ce spune lumea? Nu …  

Acuma, să fim corecți, prea rău nu i-a fost, deoarece dacă omul  stătea acasă răbda frig și foame peste iarnă… Dar vorbim de principii. Amărâtul ăsta n-a avut să dea nimănui nimic și a plătit cu libertatea. Asta în timp ce vedem cum domnul Grangurele, deși a furat nu o jumătate de sac de șuruburi ruginite ci câteva zeci de fabrici cum era aia, doar că în funcțiune, cu mare tam-tam mediatic e dus la arest preventiv de unde e eliberat pe motiv că are oarece inconfort și nu suportă detenția. Un  mafiot zicea că e claustrofob, unul că face nu știu ce tratament, altul că îi e dor de amantă sau dracu mai știe ce motive…

Poate e normal așa , judecătorii  știu mai bine.

 Dacă o secretară greșește o virgulă, fapt  ce schimbă sensul unei fraze, omul e eliberat de asemenea.  Ce vină avea el dacă secretara tocmai își admira oja pe de pe unghii, ojă evident, cumpărată de aparținătorii judecatului?  Niciuna…

Mă gândesc la încă un aspect. Acele principii de care vorbea madam Beci.. pardon, Pivniceru sunt cred extrem de complicate. Oamenii judecă după niște reguli care nouă, turmei, ne sunt inaccesibile.

Nu odată, oameni care aveau sicriul în construcție au primit condamnări în locuri unde criminali notorii își petrec restul zilelor; sau unele chestiuni, cum ar fi ca unu să intre cu plugul în terenul vecinului, lucru ușor de verificat și care s-ar poate rezolva pe loc dacă petenții nu ar fi căpoși, generează niște  procese interminabile care îi face pe cei implicați să cheltuiasă, întru bunăstarea avocaților, sume cu care ar putea cumpăra hectare de teren, ba ar mai avea și de unde să-i plătească fostului președinte de CAP, ajuns patron de societate comercială după ce afurat tractoarele declarate casate, dar care după două decenii funcxționează mai mine decât când erau noi.

 Ba unii mai și mor și procesul cotinuă. Știu un caz unde un bătrân era chemat în justiție pentru un diferend pe moștenire cu fratele lui bolnav pe pat. Omul nu s-a putut deplasa la tribunal, ba nici măcar a vrut să semneze pentru primirea citației.

 Nesimțitul, ca să le facă necazuri celor din justiție, a murit, de boală și de bătrânețe … Nu s-a gândit în ce încurcături bagă el sistemul judiciar.

Interesant e că, aceste principii de care ziceam, sunt atât de speciale și de greu de înțeles încât turma nu pricepe nimic.

Unii oameni, cu pensii ca vai de ele, oameni care nu ezită să își plătească taxele și impozitele, nu înțelg cum se poate ca la Tribunal să fie tratați cu dispreț de niște judecători care iau salarii plătite tocmai din banii pe care ei,  amărâții,  îi plătesc sub formă de impozite și taxe, salarii mai mari decât suma pensiilor tuturor amărâților de la ei din sat. Nu înțelg nici cum, acei oameni cu salarii uriașe prin comparație, mai au tupeul să ceară tot felul de sporuri și prime, precum și tot felul de privlegii.

Odată m-am nimerit cu treabă la cineva.. o femeie trecută bine de 70 de ani. Femeia trăia dintr-o jumătate de pensie minimă, moștenită de la soț, fost paznic pe undeva. Femeia scotea niște cartofi deoarece dorea să se ducă să îi vândă în piață. Era mica ei afacere. Ce vindea  de prin grădină o ajuta să nu devină muritoare de foame.  Era mulțumită și se simțea fericită că mai poate lucra nu ca vecina ei, bolnavă și cu pensie, tot de jumătate, dar pe care aceea o lua după  un soț pensionat cu vechime incompletă, deci foarte mică și când era întragă și care vecină nu avea nici grădină deloc. O vânduse când soțul ei răgea să moară, ca să aibă ce să dea la doctori în speranța că vor face ceva și omul ei ca scăpa. Banii i i-au luat, dr tot nu au rezolvat nimic. Omul tot a murit. Poate s-a mai chinuit vreo sâptămână sau două. Până când banii de pe grădină suau terminet. Dar asta poate va fi altă problemă.

După  ce am vorbit cu bătrâna ce aveam de vorbit, dau să plec…  mă oprește și mă întreabă:

–         Am auzit la televizor că  un judecător zicea că trebuie să ia spor la salariu pentru că lucrează cu hârtii pe care sunt microbi? Adevărat să fie?

Am dat din umeri…

–         Că pe hârtiile alea sunt microbi, adevărat să fie – a ținut ea să precizeze…

I-am privit mâinile pline de pământ… nu am putut spune nimic, nu știa dacă acei microbi există. Știam însă că e adevărat că doreau acel spor… Și mai știam că femeia aceasta nu primea nimic în plus pentru pământul de sub unghii, că niciodată nu întârze cu facturile și cu taxele, că și din basnii ei se constituie acele sporuri, că deși acum era murdară pe mâini de pământ, era mult mai  curată decât toți judecătorii la un loc.

Mai avem oare nevoie de judecători?

Da, dar unii care să împartă dreptatea, care să-i pedepsească pe cei vinovați, nu unii care să mimeze  doar că judecă și care să se considere un fel de zei intangibili … niște judecători care sunt înainte de toate, oameni… Și ei pot greși, și ei trebuie să plătescă atuci când e cazul…

P.S. Îmi amintesc acum  de judecătoarea aceea beată muci … povestea se cam cunoaște …