Prima pagină > Analize - Întrebări - Ipoteze - Păreri > Dan Andronic: Viktor Orban, despre criză, politică externă si relaţia cu România

Dan Andronic: Viktor Orban, despre criză, politică externă si relaţia cu România

Viktor Orban, despre criză, politică externă si relaţia cu România

Ungaria este statul vecin României cu cel mai mare risc de a intra în colaps financiar. Mai nou, guvernul de la Budapesta a anunţat că va cere ajutorul FMI, după ce acelaşi executiv a pus capăt acordului cu instituţia financiară în urmă cu doi ani de zile. Într-un interviu acordat The Economist, premierul ungur vorbeşte despre principalele probleme economice ale ţării, modalităţi de rezolvare şi relaţiile cu statele vecine. Deci, care este opinia sa asupra rezolvării problemelor economice ale Ungariei, dar şi în ceea ce priveşte politica externă ? Şi cum percepe relaţia cu România? Pe această temă, vă invit să citiţi materialul de mai jos, publicat de The Economist.

Puţine ţări din regiune stârnesc mai multă îngrijorare decât Ungaria şi puţini politicieni stârnesc mai multe controverse decât premierul ungar, Viktor Orbán. Criticii îl văd ca un mesager al guvernării autoritare, prezidând peste iminenta prăbuşire a economiei.

Merită însă precizat că cea mai mare parte dintre criticii săi (deşi nu toţi), sunt rivalii politici ai lui Orban. Dificultăţile economice din Ungaria sunt grave (mixul dintre datorii şi o slăbire a forintului este deosebit de alarmant). Este mult mai vulnerabilă la haosul din zona euro decât oricare alta dintre ţările din apropiere. Dar pentru a fi corecţi, Ungaria nu mai este în „salonul de îngrijire intensivă”, aşa cum era în 2008 atunci când FMI a părăsit ţara. In plus, Orban a moştenit un dezastru şi (datorită unor măsuri, unele dintre ele de pus sub semnul întrebării) a adus finanţele publice sub control.

Este de asemenea uşor să exagerezi cu criticarea abordării politice a lui Orban. Modul în care se comportă cu instituţiile publice poate părea o acaparare a puterii, însă sistemul politic din Ungaria se bazează pe principiul „câştigătorul ia totul”. Partidul Fidesz pe care îl conduce a câştigat un mandat solid la alegerile din 2010, şi de atunci, pe bună dreptate în ochii suporterilor săi, îşi duce la îndeplinire mandatul de stabilizare şi de reformă. Ce dacă asta înseamnă să împrumuţi bani din fondul pensiilor de stat şi să ataci banca centrală, dar şi câţiva bancheri străini?
Imaginea publică cumplită a lui Orban în străinătate este o sursă de mistificare şi de resentimente printre fanii săi. Ei dau vina pe tot, de la partizanatul anti-.maghiar la presupusele legături nesănătoase între elita liberală din Ungaria(care îl detestă) şi mass-media străină. Un motiv ar putea fi faptul că nu acordă multe interviuri mass-mediei străine şi micul său cerc de consilieri este la fel de taciturn.
Dar, într-o vizită la Londra, vinerea trecuta, a făcut un efort remarcabil de a-şi prezenta propria viziune, mai întâi într- un discurs la London School of Economics, şi apoi într-un interviu de o oră cu The Economist.
La prelegerea de la LSE a subliniat cele trei puncte principale ale gândirii sale politice: împărţirea greutăţilor, responsabilizarea şi restructurarea statului. Toate sunt interesante: împărţirea greutăţilor înseamnă lărgirea bazei de impozitare şi, de asemenea, a-i face pe bancheri să sufere consecinţele pentru creditele lor păguboase, mai degrabă decât a-i încărca mai mult decât pot duce pe debitori şi pe contribuabili. Restructurarea statului este o idee frumoasă, dar dificilă:reforma administraţiei publice este des menţionată în ţările ex-comuniste, dar numai Estonia (şi într-o oarecare măsură, Letonia şi Lituania) au făcut progrese serioase în reformarea birocraţiei din perioada comunistă. Responsabilizarea este o idee la fel de frumoasă, deşi este greu să ştii cine este împotriva ei în aceste zile.
Vorbind cu The Economist, a început prin a discuta despre ceea ce pesimiştii ar vedea drept criza capitalismului post-1989. El este de acord, în linii mari, cu diagnosticul. Ipotezele din 1989 au fost că civilizaţia occidentală a triumfat, ruşii au fost (“Slavă lui Dumnezeu”), daţi afară din Europa Centrală, că economiile de piaţă funcţionau mai bine decât cele planificate şi comerţul liber era în avantajul tuturor. Aceste ipoteze au fost corecte, dar incomplete. Un “subprodus” al modificărilor din 1989 a fost globalizarea, care a permis lumii sărace şansa unică de a concura. “Acele ţări, sub-dezvoltate, care au fost sub nivelul nostru cu 20 ani în urmă sunt acum mai competitive decât suntem noi. De asemenea, acele ţări emergente nu sunt democraţii.”
Pentru a rămâne competitiv, susţine el, democraţiile trebuie să se adapteze. Trebuie să devină mai puţin dependente de datorii: datoriile creează slăbiciuni şi împiedică luarea deciziilor. Trebuie să acorde mai multă atenţie sectorului manufacturier şi să furnizeze locuri de muncă decente pentru muncitori. Asta înseamnă o mare schimbare în gandire (el citează proverbul maghiar pentru copii: “învaţă mult sau poate fi necesar să lucrezi atunci când eşti mai în vârstă”).

Acest lucru a condus la întrebarea, dacă este ceva fundamental în neregulă cu modul în care democraţiile occidentale iau decizii. Orban spune că nu are nicio legătură, şi ruşii, chinezi şi brazilienii iau decizii prea lent. Ele doar se descurcă mai bine decât bătrânul Occident în momentul de faţă. Cei în căutarea unui sâmbure de Putinism în gândirea liderului maghiar nu vor găsi mare lucru.
Orban este însă în formă atunci când este întrebat în legătură cu, „curăţarea” membrilor vechiului regim din instituţiile publice. Pentru început, susţine el, guvernul socialist (ex-comunist) din 2002 a fost “mai brutal” decât este Fidesz. „Epurarea” acestora a fost apoi însoţită de 144 anchete penale împotriva oficialilor guvernului anterior. Şi curăţenia este departe de a fi completă: “Ar trebui să facem mai mult”, spune el ferm.
Pentru a justifica acest lucru, argumentul său se bazează mai puţin pe precedent şi mai mult pe patologie. Pentru el, “post-comunismul”, nu este doar un adjectiv, ci este o structură politică, care implică instituţii politice fragile, partide slabe, şi o economie în care vechea elită, şi în care cartelurile sale puternice sunt înrădăcinate. De asemenea, subliniază faptul că o mulţime de alte ţări au oficiali numiţi pe criterii politice: nu în ultimul rând Statele Unite ale Americii. Şi insistă asupra faptului că nominalizaţii Fidesz la funcţii publice importante sunt foarte competenţi şi nu neapărat loiali ai partidului.
Rugat să numească o serie de oficiali din guvernul său, care nu intră în categoria politicienilor oportunişti, se gândeşte o clipă la întrebare şi apoi răspunde. Zsigmond Járai, nu a fost niciodată un membru al Fidesz şi este în prezent preşedinte al consiliului bugetar. La Oficiul Naţional de Audit, VicepreşedinteleTihamér Warvasovszky, un socialist, este directorul adjunct (directorul este de la Fidesz). La Curtea Constituţională, profesorul Mihaly Bihari. Plus preşedinte al consiliului de supraveghere al societăţii de administrare a activelor de stat este Árpád Kovács, un alt socialist.

Revenind la economie, primul ministru este de acord că succesul pentru stabilizarea la nivel macro-economic nu a fost însoţit de progrese în micro-economie: debirocratizare, reforma pieţei forţei de muncă şi, în special reforma economiei subterane. El pune o parte din vină pe Uniunea Europeană, atât pentru creşterea economică redusă şi pentru incapacitatea de a plăti fondurile structurale mai repede.

Acest lucru nu este teribil de convingător. Alte ţări cresc mult mai repede decat Ungaria şi au făcut acest lucru acordând atenţie problemelor cu care se confruntă întreprinderile mici şi mijlocii. El admite că mentalitatea este cel mai mare obstacol pentru creşterea economică: “Problema principală este lipsa de încredere după 20 de ani de” post-comunism “. Trebuie să ne convingem managerii şi antreprenorii că statul nu este duşmanul lor şi că modificările pe care le facem nu sunt temporare. Este nevoie de timp. ”

Poate. Dar, aşa cum Ungaria se luptă cu un cinism înrădăcinat la nivel naţional, celelalte state merg mai departe. Este surprinzător faptul că Commerzbank a decis să păstreze creditarea în Polonia, dar în nici o altă piaţă europeană în afara Germaniei. Dacă această criză ar fi avut loc acum zece sau 15 ani în urmă, Polonia ar fi fost văzută ca prima victimă, şi Ungaria ar fi devenit preferata străinilor “.
Reforma pieţei forţei de muncă este descurajantă. Ungaria, cu doar 56% din populaţia cu drept de muncă pe piaţa muncii, stă cel mai rău dintre statele UE după Malta, spune el. Media UE este de 65%. “Ne dorim ca aceasta să fie 75%, cum este în Statele Unite”. Până acum, guvernul a interzis pensionarea anticipată şi a tăiat beneficiile sociale pentru cei care pot munci. Dintr-o populaţie de 10 milioane doar 4 milioane au locuri de muncă şi (până la reformele sale) 1 milion dintre aceştia nu plăteau impozite. Iar fondurile necesare pentru creşterea copiilor sunt scutite de impozit.

Cu toate acestea, acest lucru naşte un paradox. Dacă Orban este în favoarea asocierii dintre impozitare şi reprezentare prin lărgirea bazei de impozitare, de ce noua sa lege privind cetăţenia a acordat drept de vot mai multor (potenţial milioane) de etnici maghiari din ţările vecine care nu plătesc impozit la ministerul de finanţe din Budapesta (şi care, ar spune criticii săi, probabil vor vota pentru Fidesz în număr mare). Admite într-un final că taxa nu este singura bază pentru reprezentare: etnicitatea contează, de asemenea . În plus, subliniază el, ungurii străini au doar un singur vot, pentru listele de partid, în timp ce maghiarii din interiorul graniţelor Ungariei au, de asemenea, un vot pentru circumscripţii.
Acest lucru aduce discuţia la poate cea mai spinoasă întrebare pentru celelalte state: relaţia Ungariei cu vecinii săi. Întrebat de ce relaţiile cu România sunt atât de bune şi de ce cu Slovacia sunt atât de rele, Orban răspunde: ” Pentru că slovacii ne văd ca pe o ameninţare şi românii nu.” Maghiarii alcătuiesc 10% din populaţia slovacă şi trăiesc într-o zonă de-a lungul frontierei comune dintre cele două ţări. În România sunt doar 5% şi trăiesc în locuri mai puţin sensibile. La întrebarea aparent rezonabilă privind ceea ce poate el ca lider al Ungariei pentru a-i reasigura pe slovaci, Orban răspunde cu viteză că nu asta este treaba sa. Ungaria, explică el, s-a obişnuit să trăiască în Europa modernă, în ciuda faptului că a pierdut două treimi din teritoriul său . Slovacii trebuie să “se împace de asemenea cu situaţia lor”.
Co-existenţa într-un loc cu complicaţiile istorice pe care le are Europa Centrală presupune în mod necesar un grad de flexibilitate şi de compromis, şi dorinţa de a încerca să vezi şi celălalt punct de vedere. Aceasta nu este o abordare care pare să-i placă prim-ministrului maghiar. Lucru care se vede la întrebarea despre partidul interetnic Most-Hid( după cuvintele în slovacă şi maghiară care înseamnă pod), şi care încearcă să creeze o punte peste prăpastia între cele două comunităţi lingvistice şi care a înlocuit vechiul partid ungar mono-etnic SMK. Orban regretă tacit acest lucru. Partidele etnice, spune el, au un rol de jucat. “Nu trebuie să pretindem că diferenţele etnice nu sunt importante”, avertizează el. Trece apoi la criticarea legii lingvistice din Slovacia (obiectul unor multiple critici internationale, atenuate ulterior), precum şi lipsa unor structuri de autoguvernare pentru minorităţile etnice de acolo (ceea ce contrastează, susţine el, cu dispoziţiile mai elaborate pentru minorităţile etnice din Ungaria).
În ceea ce priveşte politica externă, Orban a declarat în discursurile din ultimele luni, că vântul”suflă dinspre est”. Ce înseamnă asta? Este clar entuziasmat de perspectiva unor legături mai strânse cu China şi respinge acuzaţiile că demonstranţii pro-Tibet au fost maltrataţi atunci când Wen Jiaobao a vizitat Budapesta, în luna iulie. “Nu am închis pe nimeni,” protestează el (adevărat, dar demonstraţiile au fost interzise şi tibetanii locali au fost citaţi să vină la birourile de imigrare ale guvernului în acea zi). Insistă: “Guvernul are dreptul de a opri demonstraţiile care perturbă relaţiile diplomatice. Statul maghiar are dreptul de a exercita politicaexternă în interes naţional.” Poate, dar alte ţări permit proteste, inclusiv cele la adresa intereselor Chinei, care este mai sensibilă la acest capitol. Statul maghiar nu a permis.

Dar cel mai notabil flipflop al politicii externe al Fidesz a fost legat de Rusia. În opoziţie, partidul a fost un critic sever al fostului regim KGB de la Moscova, acuzându-l de neo-imperialism, râzând de situaţiile comice din domeniul securităţii energetice, şi plângându-se de slăbiciunea Vestului faţă de ameninţarea din est. Acum, tonul este destul de diferit. Face unele precizări generale despre istoria de 300 de ani a Rusiei, spune că liderii au arătat semne de schimbare, şi apoi adaugă: “Cred că există o potenţială alianţă strategică intre Rusia şi UE.”Apoi, subliniază că astfel de apropieri au fost negative pentru Europa Centrală, şi că insistă asupra unor garanţii de securitate, energie şi comerţ (acestea din urmă trebuie să fie nord-sud, nu doar est-vest).

Astfel de garanţii ar fi de dorit, dar numai securitatea energetică se îmbunătăţeşte în mod clar (în special pentru Ungaria, care este în drum să-şi încheie dependenţa de petrol şi gaze din est, în termen de doi ani, spune el). Pentru imaginea de ansamblu asupra securităţii, speranţele ţărilor central-europene mai mici, şi ale ţărilor baltice, depind de Polonia, care pare a fi deosebit de neentuziasmată cu privire la orice fel de politică externă neo-Jagellonian. Crede el cu adevărat că Poloniei îi pasă de securitatea Ungariei? Face o pauză şi spune: “Sper că da.” Am putea adăuga că, la rândul lor oficialii polonezi deloc entuziasmaţi să-l aibă pe Orban ca interlocutor, resping ideea unei agende de securitate speciale pentru Grupul de la Visegard şi statele baltice. Orban continuă: “Fie că ne place sau nu acestea sunt state mari, iar noi sunt mai mici. ” Apoi, adaugă ferm că există un acord cu premierul Donald Tusk al Poloniei pe puncte strategice.

Nu pot să iau o decizie în privinţa sa. Sunt dispus să accept unele scurtături economice şi politice. Atunci când ţările din “vechea Europă”, încalcă în mod flagrant normele, şi atunci când bancherii se comportă iresponsabil, nimeni nu poate fi prea critic cu un politician cu un mandat puternic, care rescrie puţin regulile, mai ales în condiţii economice dificile. Aş fi mai degrabă îngrijorat de lipsa preocupării faţă de îngrijorările slovace şi ceea ce mi se pare să fie o preocupare exagerată pentru raison d’État în relaţiile cu Rusia şi China.

Autor: Dan Andronic

Data publicării: 19 noiembrie 2011

 

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: