Prima pagină > Analize - Întrebări - Ipoteze - Păreri > Dan Andronic: Cum arată Europa politică după acordul de la nivelul UE?

Dan Andronic: Cum arată Europa politică după acordul de la nivelul UE?

Cum arată Europa politică după acordul de la nivelul UE?

S-a scris mult pe seama prevederilor economice incluse în acordul interguvernamental aprobat la nivelul Uniunii Europene. Însă acesta a reconfigurat radical şi politica europeană. Cum arată acum balanţa de putere în interiorul Uniunii? Şi care sunt riscurile la care este supusă Germania, percepută acum drept cel mai puternic stat european? Vă invit să citiţi articolul de mai jos, care îşi propune să analizeze consecinţele politice ale înţelegerii interguvernamentale, publicat de The Guardian şi semnat Ian Traynor.

Liderii obosiţi şi morocănoşi ai Europei şi-au făcut apariţia, în Bruxelles în zorii zilei de vineri, cu ochii împăienjeniţi de somn, după 9 ore de discuţii nocturne legate de salvarea monedei unice şi a întregului proiect european.

Unii au făcut pe vitejii, alţii au blufat, dreptul de veto a fost folosit. După ce se aşează lucrurile, ziua de vineri, 9 decembrie poate fi văzută ca un moment de cotitură, începutul sfârşitului pentru Marea Britanie în Europa. Dar mai mult decât atât- apariţia unei noi Europe, mai reci în care Germania este liderul de necontestat, ce impune un deceniu de austeritate în zona euro ca preţ pentru susţinerea monedei europene.

Viitorul este o uniune lipsită de bucurie, dar plină de sancţiuni, pedepse, disciplină şi resentimente ce clocotesc, cu elitele de centru care conduc UE, aflate din ce în ce mai mult sub asediul populiştilor de dreapta şi de stânga, poziţionaţi împotriva UE, care se află peste tot în Europa.

“Pentru prima dată în istoria UE, germanii deţin controlul. Dar ei sunt, de asemenea, mai izolaţi decât înainte”, a declarat Charles Grant, director al thinktank-ului Centrul pentru Reformă Europeană. “Britanicii sunt cu siguranţă marginalizaţi. Influenţa lor nu a fost niciodată mai slabă în timpul vieţii mele.”

Rămâne de văzut dacă summit-ul a salvat moneda euro sau nu. Cu toate acestea, dintr- o singură lovitură, a transformat locul Marii Britanii în Europa. Jucându-se cu soarta monedei europene, în cea mai gravă criză a UE, Cameron a pierdut, plasând interesele City-ului londonez în faţa priorităţii europene. Înalţi oficiali din Marea Britanie cred că primul-ministru a trădat interesul naţional britanic alegând să dea lupta greşită la momentul nepotrivit, a pierdut şi a cedat un loc la masa celor mari, care vor determina forma viitoare a UE.

“Cameron a calculat greşit şi a acţionat destul de prost. Nu a procedat cum trebuie”, a declarat un înalt oficial al UE. Dacă principalul fir narativ al summit-ului a fost Marea Britanie vs. UE, atunci fricţiunile şi animozităţile generate de noua ascensiune a Germaniei s-au extins, totuşi, mult mai larg, învăluind Franţa, Spania, Italia, Grecia şi alte state. Cameron a plecat la Bruxelles, împovărat cu ironii batjocoritoare că ar fi noul Neville Chamberlain.Trimiterile deloc binevoitoare la conciliatorismul din 1938 în faţa lui Hitler, nu se aud doar în rândurile Tory şi în presa de scandal anti- UE din Marea Britanie.

Nicolas Sarkozy, de asemenea, se confruntă cu atacuri din dreapta şi din stânga, fiind acuzat că a capitulat la Berlin şi este comparat cu francezul care l-a însoţit pe Chamberlain la München în 1938 – Édouard Daladier. În Grecia, Italia şi Spania, talkshow-urile şi ziarele sunt pline de resentimente anti-germane, iar referirile la al doilea război mondial, la nazişti, la un presupus al “Patrulea Reich” sunt la ordinea zilei.

Chiar şi în Germania unde liderii acesteia au o atitudine ambivalentă fată de noua putere obţinută şi se simt greşit înţeleşi, ziariştii calculează care sunt costurile pentru a salva statele slabe din zona euro şi compară cifrele cu reparaţiile colosale pe care a fost obligată să le plătească dupăprimul razboi mondial, declanşând reacţia care a deschis calea pentru Hitler. “Vom avea puţin de-a face cu germano- fobia”, scria Jakob Augstein în Der Spiegel în această săptămână. “Europa a revenit la stereotipurile din anii de după război. Ar fi mai bine pentru Germania să greşească împreună cu partenerii săi, decât să insiste singură să aibă dreptate.”

În timp ce exporturile germane se prăbuşesc pentru prima dată în acest an există puţine semne că Merkel va asculta de criticii săi. Germanii sunt celebrii pentru faptul că nu îl citesc pe John Maynard Keynes. În această săptămână, în timp ce prezenta ideea unui regim euro bazat pe sancţiuni ca răspuns la criză, un oficial german a declarat: “Trebuie să scăpăm de iluzia că cheltuielile de stat creează oportunităţi de dezvoltare.”

“În ciuda aversiunii dumneavoastră de înţeles faţă de inflaţie, sunteţi de acord totodată că pericolul de colaps reprezintă acum o ameninţare mult mai mare”, a spus Radek Sikorski, ministrul polonez de externe, într-un discurs ţinut săptămâna trecută la Berlin. Nu este clar că acesta a fost apreciat. Datorită preocupării germane privind economiile şi limitarea cheltuielilor, spune Grant, “ne confruntăm cu 10 ani de austeritate, cu sumbri „învăţători” german care îi lovesc peste degete pe cei care cred altceva”.

Când austeritatea se va resimţi asupra economiei reale, perspectivele vor fi sumbre, cu un şomaj în creştere, “adaugă un înalt funcţionar de la Bruxelles. “Recesiunea în care am intrat acum este prima” fabricată în Europa “din anul 1993″, spune Jean Pisani-Ferry, şeful thinktank-ului Bruegel din Bruxelles. “Criza euro a adus deja prejudicii semnificative economiei europene. Dacă lucrurile continuă să se agraveze atunci prejudiciile ar putea fi imense.”

Schimbarea modului în care puterea este împărţită la nivelul UE a venit treptat în ultimii 20 de ani: unificarea Germaniei, distrugerea mărcii germane, naşterea monedei unice, şi eliberarea şi apoi integrarea Europei de Est a redesenat harta şi politicaEuropei.

Dar urgenţa datoriei suverane, criza financiară şi răspunsul liderilor Europei a pus accentul pe aceste transformări mai mult decât oricând înainte în acest an. Cu Germania care ia deciziile, Franţa, vioara a doua, Marea Britanie marginalizată,zona euro împărţită între avuţi şi cei care nu au, cu statele mai mici ale UE sătule să asculte de „un dictat” franco-german, Comisia Europeană mai slabă ca oricând în ultimii ani, dispreţuită şi ignorată de către Paris şi Berlin, şi elita tradiţională pro-UE aflată la guvernare în Europa (nu şi Marea Britanie) atacată de un nou tip de populişti anti-UE . Această situaţie este agravată de o criză de încredere în conducerea europeană şi o criză de credibilitate pe pieţe. “O Europă fracturată, introspectivă “, spune Grant. “Incapabilă de a fi un jucător mondial, târându-se de la un summit de soluţionare a crizei la un altul.”

Alţii sunt mai puţin pesimişti.

“În cele din urmă şi Germania va trebui să cheltuiască şi să investească”, spune oficialul UE. “Veţi avea, probabil, un alt lider francez. Merkel ar putea pierde la următoarele alegeri. Putem asista la o reîntoarcere la economia keynesienă. Situaţia actuală poate să indice dominaţia germană, dar lucrurile se pot schimba.” Apelurile către Merkel devin mai puternice şi mai publice. “Acesta este cel mai inspaimantator moment din viaţa mea ministerială”, a declarat elita politicii externe germane în Berlin. “Cea mai mare ameninţare la adresa securităţii Poloniei? Prăbuşirea zonei euro. Cer Germaniei, pentru binele vostru şi al nostru să o ajute să supravieţuiască şi să prospere. Ştiţi foarte bine că nimeni altcineva nu o poate face.” Merkel este într-o poziţie incomodă, este de temut dacă obţine prea multă putere şi criticată, dacă nu reuşeşte să conducă. Pare că se simte incomod cu noua poziţie dominantă a Berlinului. “Este absurd să spui că Germania vrea să domine Europa în vreun fel”, a spus ea Bundestag-ului săptămâna trecută. Dacă decide să schimbe cursul şi să ajute restul Europei, Cameron este puţin probabil să fie printre beneficiari.

Deşi conflictul principal de vineri în Bruxelles a fost între Cameron şi Sarkozy, planul lui Merkel, nu al lui Sarkozy, a fost distrus de către premier. Merkel a fost singura care a spus că soluţia pentru a rezolva criza euro este aceea de a redeschide Tratatul de la Lisabona şi ca toate celelalte 27 de state membre să fie de acord cu noul ei regim euro rigid. Într-adevăr, dorinţa ei nu a fost împărtăţită de către Comisia Europeană, de Herman Van Rompuy, care a prezidat reuniunea la nivel înalt, de Franţa, şi de mulţi alţii care se temeau că re-deschiderea tratatului de la Lisabona ar fi echivalat cu deschiderea unei Cutii a Pandorei. Dreptul de veto al lui Cameron i-a scăpat de ruşine. Dar nu salvează euro şi din acest motiv este probabil să vină momentul răzbunării pentru britanici.

Cel puţin 23 de ţări UE vor depune acum eforturi pentru a pune bazele unui nou pact de stabilitate în următoarele trei luni. Dar, din cauza frămîntărilor juridice privind cine va păzi, va implementa rigoarea fiscală şi îi va pedepsi pe „infractori”, pactul rezultat poate fi mai slab decât a planificat Merkel. În noua formă a Europei, germanii sunt mai puternici decât oricine altcineva, dar nu atotputernici.

Autor: Dan Andronic

Data publicării: 10 decembrie 2011

Sursa: Dan Andronic blog

  1. 23 decembrie 2011 la 22:16

    Cel mai bogat român al momentului, Dinu Patriciu, este, n mod cert, un adversar declarat al monedei unice europene.

  2. 23 decembrie 2011 la 22:37

    Lui Patriciu îi place să pescuiască în ape tulburi …

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: