Arhiva

Archive for 31 ianuarie 2012

Sub masca democrației, zgomotacii protestatari încercau, conștient sau nu, să își instaureze propria dictatură

31 ianuarie 2012 6 comentarii

Când cei puțini încearcă să-și impună voința celor mulți, chiar dacă o fac vorbind de deocrație și de principiile acesteia, de fapt, în esență, conștient sau nu, nu încearcă decât să instaureze o formă de dictatură. A lor.

Democrația (în traducere literală „conducere de către popor”, din grecescul δημοκρατία – demokratia, de la demos, „popor” + kratos, „putere”) este un regim politic care se bazează pe voința poporului. Principiile de bază ale democrației sunt votul universal și suveranitatea națiunii.

De esența democrației moderne ține respectarea drepturilor omului (egalitatea în fața legii, dreptul la opinie etc.), pluripartidismul, limitarea și separația puterilor în stat.

În ziua de azi termenul este de cele mai multe ori folosit cu sensul de democrație liberală, dar există multe alte varietăți iar metodele de a guverna pot diferi. Cu toate că termenul democrație este utilizat de obicei în contextul unui stat politic, principiile sale sunt aplicabile și altor organisme sau entități, cum ar fi universitățile, sindicatele, companiile publice sau organizațiile civice. Pe plan politic, democrația se definește ca regimul politic fundamentat pe principiul suveranității naționale (națiunea conduce statul prin reprezentanții săi aleși, pe principiul separării puterilor în stat, pe principiul egalității tuturor în fața legii. Democrația este inseparabilă de respectarea drepturilor omului și ale cetățeanului. Democrația modernă are la bază trei modele istorice din sec. XVII-XVIII (englez, american, francez)

Un element important al democrației este constituția. Acest document, votat de către popor prin referendum organizat în mod liber, reglementează drepturile și libertățile individului într-un stat și definește limitele puterii a conducătorilor aflați în diferite funcții din stat și din guvern, definește politicile fundamentale și stabilește structura, datoria și puterea guvernului.

 Sunt stupefiat să constat că zgomotacii care făceau scandal prin piețele României înainte de a fi alungați de generalul Iarnă, ori nu înțelegeau că jonglează cu termini pe care nu-i înțeleg, ori o făceau sperând că ceilalți nu vor înțelege aceste … finețuri.

Extrem de multă lume comentează pe unde vrei și unde nu vrei ceea ce crede că ar putea fi motivele care au scos în stradă grupurile gălăgioase de prin diferite orașe.

Fiecare interpreta acele întâmplări după cum înțelegea, după cum avea interesul și după cum trebuia să o facă.

S-au vehiculat prin acele locuri diferite lucruri legate de democrație, se vorbea de partid unic de dictator și de dictatură.

De fapt ce este o dictatură?

Ca definiții de dicționar, pentru cuvântul ”dictatură” avem:

DICTATÚRĂ – dictaturi, s. f. 1. (În Roma antică) Demnitatea, puterea, autoritatea exercitată de un dictator. 2. Instituție politică, putere de stat în care o persoană (sau un grup de persoane) este învestită  cu autoritate nelimitată prin legi și adesea bazată pe violență. ♦ Dictatura proletariatului = concept din filozofia marxistă care preconiza exercitarea  puterii de stat de către proletariat în perioada cuprinsă între revoluția socialistă și instaurarea  societății socialiste.
DICTATÚRĂ  – 1) Conducere a unui stat, în fruntea căreia stă un dictator. 2) Putere despotică, tiranică. 3) (în Imperiul Roman)Demnitate a unui dictator. 4) Timpul cât acesta își exercita puterea.

DICTATÚRĂ s.f. 1. Demnitatea de dictator în vechea Romă; timpul cât un dictator exercita puterea. 2. Formă de guvernământ în care puterea supremă aparține unui dictator; guvernare exercitată de o clasă dominantă. 3. (În filozofia marxistă) Dictatura proletariatului = putere de stat a clasei muncitoare întemeiată pe alianța dintre clasa muncitoare și țărănimea muncitoare, rolul conducător deținându-l clasa muncitoare prin partidul ei marxist-leninist. [< lat. dictatura, cf. fr. dictature]. 

DICTATÚRĂ s. f. 1. (în Roma antică) demnitatea de dictator; timpul cât acesta exercita puterea. 2. formă de guvernare în care puterea supremă aparține unui dictator. 3. conducere a socității exercitată de o clasă socială dominantă. ◊ (fig.) putere absolută, fără control; purtare despotică, tiranică.

 

Care pare a fi sensul dat de manifestanți unor termini ca „dictator”, „dictatură”?

Se vorbește de un comportament dictatorial al Puterii atunci când se vorbește de impunerea ei în fața Opoziției. Interesant este că această împunere vine în urma faptului că se adoptă anumite legi prin votul în Parlament.

De ce în confruntările parlamentare Puterea are succes în impunerea propriei voințe? Deoarece când se numără voturile, se constată că are mai multe voturi.

Cineva definea democrația în sensul general acceptat azi ca fiind dictatura majorității asupra minorității. Deci e vorba de impunerea celor mai mulți asuper celor mai puțini.

Cei care sunt în Parlament sunt legitimați de votul popular care i-a trimis acolo. La fel, și prezența lui Traian Băsescu în funcția de președinte, este legirimată de faătul că la un moment dat a primit mai multe voturi decât oponentul său.

Din dorința de a delegitima, moralicește vorbind, Puterea, unii spun că la vot nu a existat o formațiune politică din actualul arc guvernamental. Este o șmecherie. Nu cu mult timp în urmă, aceiași indivizi spuneau că noul sistem electoral este un sistem uninominal. Or un sistem uninominal presupune faătul că electoratul nu acordă mandadul unui partid ci  unei persone.

Revenind la zgomotaci, ei spun că reprezintă voința poporului. Greșit. Pentru a reprezenta pe cineva ar trebui ca ori să aibă un mandate explicit dat cei pe care îi reprezintă. Eu nu-mi mintesc să fi existat în acest sens vreo acțiune, referendum, alegeri, etc. În piețe s-au dus oameni, unii de bună voie, ații trimiși de anumte entități care au preferat sî stea în umbră pentru a nu fi obligate să își asume ceva. Au apărut doar pe ici colo încercând să arate că ei ar trebui să tragă oarece foloase.

Revenind ladefiniții, de fapt ceea ce vedem este o tentativă e impunere a voințai unei minorități în fața unei majorități. Adică exact ceea ce se acuză. Dictatura, pentru că asta este definiția dictaturii, impunerea voineși minorității în fața voinței majorității prin mijloace care pot fi considerate de forță. Îna cazul nostrum vedem cun câteva sute sau câteva mii se oameni încearcă să își impună voința unor milioane. Lucrul este și mai grav deoarece se poate vedea ceva. Aparența haotică a manifărilor respective.

Nu toți cei de acolo militează pentru aceleași idei, unii vor înlăturarea acestei puteri, alții a întregii clase politice, unii vor readucerea monarhiei, alții vor blocarea proiectului de la Roșia Montană, unii vor să se liberalizeze (a nu se confunda cu ”legalizarea” care înseamnă adoptarea unui sistem de reguli care să pună ordine în domeniu), alții vor să se desființeze legea care pedepsește scandalagii din sport. Mulțmea se împarte, asfel cei care vor o anumită chestie sunt și mai puțini. Democrație? Hehehe …

Tor referitor la ce se întâmplă prin Piața Universității și alte locuri unde se desfășoară acele dezordini ilegale (fără autorizație cum prevede legea), cred că mai trebuie clarificate încă niște lucruri.

În principiu, funcționarea unei formațiuni politice, este dată de niște reguli, de un fel de linie directoare, doctrinele. În timp,  au apărut câteva doctrine care aplicate dau principiile de funcționare, principii pe care, dacă partidul respective le încalcă, practic își neagă esența și devin altceva.

Una di formațiunile care încearcă să se impună este Uniunea Social Liberală. Aceasta pare definiția unui termen pe care l-am întâlnit nu mai știu pe unde: varza politică.

În principiu vorbim de o năzbătie unde o alianță între liberali și conservatori s-a aliat cu un partid social democrat.

Cred că o imagine oarecum interesantă a acestei … cârdășii politice ar putea fi  o mașină grea, o Volgă de trei tone să zicem. Dar nu una făcută după cum a gândit-o proiectantul ci una cătria i se pune un motor de Mobră, i se trage frâna de mână, apoi este pusă să tragă în sus, pe un deal, o remorcă grea numită România. Performanța maximă pe care alcătuirea ar putea să o atingă ar fi aceea de a rămâne pe loc și de a nu o lua la vale.

Pentru a argument cele spuse până acum, am încercat să sintetizez câteva lucruri pe care ar trebui să le știe cei care încearcă să protesteze pentru ca prestația lor să aibă un sens și să nu mai pară o abureală electoral în favoarea cui sare cu banul.

Am găsit câteva chestii care zic eu că sunt destul de bine arătate. E vorba de niște scurte  definiri ale unor termini și concepte.

Locul de unde le-am adus, este un site al ProDemocrația, organizație care se declară apolitică, dar prin comportamentul ei a demonstrate că are o puternică afinitate pentru zona liberală.

http://partide.resurse-pentru-democratie.org/general.php

Partidele politice – generalitati
– index-

  01.   Definire, caracteristici si clasificare   02.   Functiile partidelor politice 

  03.   Sistemul de partide  

Definirea, caracteristicile si clasificarea partidelor politice

Partidele pot fi definite:  ca organizatii: Edmund Burke considera ca „partidele politice sunt un ansamblu de oameni uniti pentru a lucra in comun in interes national dupa un principiu asupra caruia s-au pus de acord”.

  prin intermediul rolurilor: conform lui Merke partidele indeplinesc urmatoarele roluri:
1. recrutarea de personal de conducere;
2. generarea de programe politice;
3. coordonarea si controlul organelor guvernarii;
4. partidele politice satisfac si impaca cererile de grup;
5. integrarea sociala a indivizilor;
6. partidele deviaza particularitatile revolutionare.


Pe scurt, partidele politice au urmatoarele caracteristici:

1. au scopul de a obtine puterea, singure sau intr-o coalitie;
2. cauta sa obtina sprijinul popular prin intermediul alegerilor;
3. sunt organizatii permanente.


O clasificare a partidelor politice:
Maurice Duverger clasifica partidele politice in partide de masa si partide de cadre.

  Partidul de cadre reuneste personalitati. Acestia sunt oameni influenti in sustinerea candidatului, pentru castigarea voturilor, ei sunt oameni de afaceri necesari in finantarea campaniei si tehnicieni initiati in arta de a manipula votanti si de a conduce campanii. Intr-un partid de cadre este foarte importanta calitatea membrilor, ce se traduce prin prestigiu, abilitate si avere.

  Partidul de masa a aprut odata cu aparita votului universal.

Functiile partidelor politice

Clasificarile functiilor partidelor politice difera in functie de criteriile folosite. O prima clasificare atribuie partidelor 3 functii:

1. Functia de elaborare de doctrine, ideologii si programe politice care se manifesta prin:

  redactarea de platforme, programe sau a unui discurs politic coerent si sistematizat;

  propaganda politica;

  actiune politica nemijlocita, concreta.
Din acest punct de vedere se poate vorbi despre partide liberale, conservatoare, crestin-democrate, de centru, socialiste si social-democrate, comuniste, ecologiste si extremiste de dreapta.

2. Functia de exercitare a puterii politice care urmareste:

  buna desfasurare a activitaii tuturor institutiilor si cetatenilor;

  stabilirea regulilor de conduita dintre intreprinderi si oameni;

  siguranta si stabilitatea nationala;

  cooperarea cu alte state.

3. Functia de control si de critica asupra asupra autoritatii executive si legislative:

  aceasta functie revine de obicei opozitiei, care are tentative de a bloca sau de a revizui anumite initiative legislative prin: interpelari si discutii cu partidele aflate la putere, prin conducerea spre solutii de compromis sau prin temporizare.

O alta clasificare atribuie partidelor 6 functii, indeplinite in majoritatea sistemelor politice:

1. Reprezentarea ideilor politice

  Multi indivizi si grupuri politice au interese si cerinte legate de alocarea valorilor (morale, sociale, economice, politice). O functie cruciala este aceea de a agrega si a simplifica aceste cerinte numeroase in cateva pachete alternative clare.

2. Facilitarea socializarii politice a indivizilor in cadrul culturii politice respective.

3. Legarea individului de sistem

  Mai mult decat in cazul oricaror alte grupuri, functia partidului este de a formula, agrega si comunica un pachet coerent de cereri si de sustinere. Majoritatea indivizilor se bazeaza pe pe un grup politic sa le reprezinte interesele in cadrul sistemului politic.

4. Mobilizarea si recrutarea activistilor politici

  Partidele politice sunt cele care selectioneaza candidatii pentru pozitiile din cadrul sisitemului politic.

5. Coordonarea optiunilor guvernamentale

  Partidul politic poate incuraja sau solicita membrilor sai sa lucreze impreuna pentru atingerea telurilor politice comune.

6. Rolul de opozitie

  In sistemele multipartidiste, partidele politice care nu participa la guvernare pot servi ca sursa explicita de opozitie si au rolul de a mentine treaza atentia electoratului asupra alternativelor de guvernare.

Sistemul de partide

La ora actuala in lume exista 4 tipuri majore de sisteme de partide. 1. Sistemul bipartit
Este caracterizat prin alternarea la guvernare a doua partide politice principale. In sistemul cu doua partide exista de obicei o diferenta ideologica semnificativa intre cele doua partide. Cele mai bune exemple il constituie sistemul de partide din Marea Britanie – cu partidele Laburist si Conservator, si cel din Statele Unite ale Americii – cu partidele Democrat si Republican.

2. Sistemul multipartit
Este caracterizat de existenta a mai mult de doua partide, a caror participare poate fi esentiala pentru formarea guvernului si activitatea acestuia. Astfel in crearea unei majoritati legislative poate fi necesara coalizarea a doua sau mai multe partide. Este sistemul de partide care functioneaza in cea mai mare parte a Europei Occidentale si este caracteristic democratiilor cu sisteme electorale proportionale.

3. Sistem cu partid dominant
Este caracterizat prin acapararea puterii de catre acelasi partid. Acest fapt se datoreaza capacitatii sale de a acapara suficient de multe voturi si locuri in parlament cu toate ca in competitie pot intra mai multe partide.

4. Sistem cu un singur partid
In acest caz partidul aflat la putere este singurul partid legal.

Și acum, de pe același site, câteva al ProDemocrația  definirea conceptelor stânga-dreapta, lieberalism, consevatorism, social-democrație și creștin-democrație.

(Dacă cineva  va reuși să găsescă niște puncte de reăr pe care să construiască o doctrină care ar trebui să stea la baza Uniunii Social Liberale fără a contrazice în vreun fel doctrinele celor trei partide care o compun, are din start respectul meu. Eu zic că nu se poate )

http://partide.resurse-pentru-democratie.org/doctrine.php

Clivajul stanga-dreapta

Acest concept isi are originea in modalitatea prin care s-a adoptat o decizie majora in cadrul Adunarii Constiuante a Frantei, in anul 1789. In ideea simplificarii procedurii de numarare a voturilor, adeptii conservarii prerogativelor regelui s-au asezat in dreapta Presedintelui Adunarii, in timp ce adversarii lor s-au asezat in stanga. Stanga
Astfel inca de la inceput stanga a fost asociata ideii de transformare, facea apel al modernizare, la progres. Deci, in conformitate cu semnificatia initiala, stanga contesta ordinea sociala existenta la acea data, luptandu-se pentru schimbare. Adeptii ei se inspirau din conceptiile filosofice ale perioadei iluministe (Locke, Montesquieu, Rousseau), conform carora omul este, prin natura sa, bun, perfectibil, insa sistemul in care traieste nu ii este favorabil.
Zona stanga a spectrului politic a forst ocupata cu timpul, de partide din familia socialista, aparute catre sfarsitul secolului trecut. Valorile care i se atribuie in prezent stangii sunt: reforma, dreptate sociala, egalitate, libertate.

Dreapta
Adeptii dreptei au fost cei ai sustinerii status-quo-ului, facand apel la traditie, ordine, morala. Spre deosebire de viziunea optimista a stangii, dreapta are o viziune mai pesimista asupra naturii umane si, fara sa considere ca omul este neaparat rau, pleaca de la ideea ca ceea ce este rau in interiorul sau constituie o primejdie permanenta.
Ideile care i se atribuie in prezent dreptei sunt cele de ordine, morala, credinta, familie, iar liberalismul este considerat principalul exponent al dreptei.

Liberalismul

Doctrina liberala are cea mai indelugata istorie, exercitand o influenta covarsitoare asupra vietii politice a secolului trecut. Liberalismul este centrat pe individ si:

  are drept premise libertatea individuala, initiativa privata si limitarea puterii statului;

  se bazeaeza pe increderea in virtutile „mainii invizibile” care regleaza relatiile dintre oameni fara interventia inoportuna a statului;

  privilegiaza mecanismele de piata, considerate ca fiind singurele forme ce permit existenta unei societati capabile sa asigure libertatea individuala;

Din punctul de vedre al adeptilor liberalismului interventia statului trebuie limitata in baza unor reguli clar stabilite. John Locke considera ca „menirea legilor este aceea de a veghea nu la pluralitatea doctrinelor sau veracitatea opiniilor ci la siguranta si securitatea comunitatii si ale bunurilor si integritatii personale a fiecarui cetatean”.

Conservatorismul

Este considerat ca fiind o tendinta cu totul fireasca a gandirii politice, ca reactie la liberalism.
Esenta conservatorismului este continuta in faimosul dicton al contelui Falkland: „Atunci cand nu este necesar sa schimbi nimic, este necesar sa nu schimbi nimic”. Pentru Edmund Burke, fondatorul gandirii conservatoare, trasaturile credo-ului conservator sunt:
a. omul este fundamental o fiinta religioasa si religia este fundamentul societatii civile;
b. societatea este produsul natural,organic al evoultiei istorice treptate; institutiile existente intruchipeaza intelepciunea generatiilor trecute;
c. omul presupune, alaturi de ratiune, instinct si emotie; prudenta, judecata, experienta si obiceiul sunt calauze mai bune decat absractia;
d. comunitatea este mai presus de individ; drepturile oamenilor deriva din indatoririle lor;
e. raul este inradacinat in natura umana,nu in instituiile sociale;
f. exceptand sensul moral,oamenii sunt inegali; organizarea sociala este complexa si presupune existenta diferitelor clase si grupuri;

Social-Democratia

Conceptul a fost insotit de-a lungul timpului de termenul de socialism si chiar se confunda cu socialismul sau mai bine spus cu anumite forme ale acestuia.
Ideile socialiste izvorau din dorinta de a se gasi modalitati de a fi conciliate libertatea si egalitatea, astfel incat sa aiba loc o distribuire echitabila a avutiei nationale catre toti cetatenii. Ascensiunea partidelor de stanga a fost determinata de cresterea numerica a proletariatului industrial.
Un moment important pentru familia socalista europeana l-a constituit primul congres al Internationalei Socialiste de dupa cel de-al doilea Razboi mondial, care a avut loc la Frankfurt pe Main. Decalaratia emisa la sfarsitul acestui congres a marcat indepartarea ideologica de marxism.

Crestin-Democratia

Originile doctrinare al acestui curent trebuie cautate intre pricipiile si ideile propovaduite de catolicismul politic. Partidele crestin-democrate au aparut ca reactie la atacurile asupra bisericii si catolicismului.
Democratia crestina a facut cariera in Europa, dupa cel de-al doilea Razboi mondial, incercand sa umple golul dintre liberalsm si socialism, dintre individualism si colectivism, avand, in acelasi timp, si valori independente de aceste curente de gandire, cum ar fi morala crestina sau subsidiaritatea.
Crestin democratia este asociata in multe tari ideii de neoconservatorism, putandu-se semnala un corespondent functional intre cele doua curente dat fiind ca promoveaza respectul fata de valorile traditionale: credinta, familie.
%d blogeri au apreciat: