Prima pagină > Presă > Boc a plecat

Boc a plecat

A ajuns cel mai hulit dintre toţi premierii pe care i-a avut România în ultimii 22 de ani, deşi mandatul său şi al cabinetului pe care l-a condus se încheie cu aprecierile pozitive ale recentei misiuni a FMI, a BM şi CE la Bucureşti. Aprecieri la adresa unor măsuri pe cât de necesare, pe atât de impopulare, dar care au ferit ţara de soarta Greciei. Măsuri mereu amânate de toate cabinetele în România postdecembristă şi care, fără criza uriaşă rostogolită peste întreaga lume, ar fi fost cu siguranţă încă o dată amânate şi de acest guvern.

„Am luat decizii foarte grele, nu pentru că am dorit, ci pentru că a trebuit“ – spune la plecare Emil Boc şi, indiferent de reaua lui percepţie de azi, omul acesta este de crezut. Şi-a sacrificat imaginea şi procentele partidului, făcând, târâş-grăpiş, ceea ce ar fi trebuit să facă, încă de acum 20 de ani, Văcăroiu şi Iliescu. Opoziţia, dar şi oamenii ieşiţi în stradă au văzut în Emil Boc doar o unealtă docilă şi malefică a preşedintelui Băsescu, cel care a aliniat ţara la o politică de austeritate nemaiîntâlnită până acum. După cum tot o unealtă de încredere a văzut şi preşedintele în premier.

Dar dacă oamenii nu se pricep, nu înţeleg şi, mai ales, nu simt nimic din ceea ce înseamnă binefacerile reformelor macro, opoziţia (cea responsabilă), care se pregăteşte să preia puterea, înţelege şi ar trebui să-i fie recunoscătoare lui Emil Boc, care a scos deja din foc cele mai fierbinţi castane. Că a făcut-o de cele mai multe ori stângaci, greoi şi incomplet, cu oameni de partid nepricepuţi sau/şi profitori, că a îngăduit o politizare din vârf şi până la cea mai umilă cabină de portar, că a lăsat impresia aroganţei pe care o capătă orice om când stă prea multă vreme la putere, toate acestea sunt adevărate şi o analiză a Cabinetului Boc al nu ştiu câtelea va scoate la iveală încă multe asemenea, agrementate de o lipsă de comunicare devenită cronică. Mai mult, atunci când protestele din pieţele României luaseră amploare, Emil Boc, deşi prăbuşit în sondaje, a părut surprins: cum adică, oamenii nu văd şi nu apreciază buna sa credinţă? Nu văd cum şi-a ros imaginea, a lui, a guvernului şi a partidului făcând ce „a trebuit“?

Gesticulaţia lui ridicolă cu datul la lopată în zăpadă asta voia să spună. Iar în jurul lui s-au găsit destui care să-i cânte în strună, închipuindu-şi că vor cârpi lipsa de comunicare (comunicarea fiind înţeleasă de ei ca ambalaj mincinos), în ceasul al doisprezecelea, prin câteva grăbite (şi ratate) convocări la… dialog. Mulţi pedelişti şi pedeliste care trăiau deja eternitatea în ministere, la parlament sau pe coperţile revistelor glossy au picat din lună când strada, opoziţia şi televiziunile şi-au unit vocea. „Ştiu ce avem de făcut“, spunea premierul Boc doar cu o săptămână în urmă, dar mulţi nu-i mai suportau nici chipul, nici vorbele turuite. Să plece, a strigat strada şi opoziţia. Să plece, au şoptit voci din coaliţie şi chiar din propriul său partid.

Decizia lui Emil Boc de a-şi prezenta mandatul alături de cel al cabinetului este corectă. Da, a făcut ce a trebuit, cum este greu de crezut că altul ar fi făcut-o în vremuri atât de tulburi. Şi-acum, când demisionează, Emil Boc face din nou ce trebuie: se dă de-o parte ca să permită deblocarea crizei politice în care ne aflăm. Spre iritarea multora, eu îi mulţumesc.

Autor: Rodica Palade 

Sursa: Revista22

Articolul poate fi citit și pe: AVANPOST

 

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: