Prima pagină > Presă > Abramburica garantat Vanghelie, Vanghelie negarantat Abramburica

Abramburica garantat Vanghelie, Vanghelie negarantat Abramburica


Răsturnare. La alegerile din 2008, Ecaterina Andronescu era girată de Marian Vanghelie. Acum îi cere ea socoteală

Prin votul dat miercuri în Comitetul Executiv al PSD, Victor Ponta este cu un pas mai aproape de unul dintre cele mai arzătoare ţeluri ale sale: îndepărtarea lui Marian Vanghelie. Deocamdată, primarul sectorului 5 rămâne cu funcţia de preşedinte executiv, dar va trebui să dea socoteală Ecaterinei Andronescu. Cu alte cuvinte, dacă în 2008, aceasta îşi făcea campanie în sectorul 5 cu afişe pe care scria „Garantat Vanghelie”, acum s-a întors roata.

În faţa presei, Vanghelie a încercat să arate că nu l-ar afecta prea mult pierderea controlului asupra PSD Bucureşti şi că nu este legat de vreo funcţie în partid. „Funcţia mea se numeşte Marian Vanghelie şi cred că colegii mei de la Capitală aveau nevoie de un echilibru. Am vrut să dau dovadă de el şi de aceea o să demonstrez că vom câştiga alegerile în Bucureşti puternic, aşa încât nu îi vom lăsa să răsufle pe cei de la PDL nici dimineaţa, nici seara, nici noaptea”, a declarat Vanghelie după şedinţa în care s-a consemnat „executarea” sa. Totuşi, înaintea CEx, primarul sectorului 5 a transmis un avertisment adversarilor săi politici: „Nu aţi văzut în campanie şi peste tot ce relaţie am eu cu doamna Ecaterina Andronescu? Am o relaţie foarte bună. Am eu destui cu care să mă cert, am o listă atât de complicată, o să vedeţi în perioada următoare, abia mă încălzesc”.

Tot înaintea şedinţei CEx, Marian Vanghelie a fost nevoit să suporte glumele omologului său de la Constanţa, Radu Mazăre, care i-a spus că, în loc să fie la mitingul USL din Piaţa Universităţii, a fost ocupat „cu iubirea”.

Deputatul Oana Mizil, cea la care făcea referire Radu Mazăre, figurează şi ea pe lista neagră a lui Victor Ponta, mai ales după ce aceasta l-a acuzat că a minţit, pentru „răfuieli personale”, în şedinţa CEx în care a dizolvat conducerea PSD Bucureşti, în iunie anul trecut. Atunci, Vanghelie a fost înlăturat sub pretextul că filiala are nevoie, la alegerile din 2012, să atragă şi alte voturi decât cele „de la nevoiaşi”.

USL nu are nici acum candidaţi pe Bucureşti

Prin trecerea lui Marian Vanghelie pe linie moartă, Victor Ponta a urmărit, pe de o parte, să scape de unul dintre opozanţii ideii ca Sorin Oprescu să fie candidatul susţinut de USL la Primăria Capitalei, iar pe de alta, s-a asigurat că va avea cuvântul decisiv asupra întregii liste de candidaţi. Listă care nu a fost creionată însă şi nici măcar nu au fost finalizate sondajele de opinie pe baza cărora ar trebui, conform protocolului USL, să fie desemnaţi candidaţii.

În Bucureşti, în afara candidaturii lui Sorin Oprescu, lucrurile nu sunt deloc clare pentru opoziţie, mai ales după dezertarea primarului Cristian Popescu „Piedone” de la PC la UNPR.

Probleme şi în USL

De la desemnarea lui Mihai Răzvan Ungureanu pentru funcţia de premier, toată lumea a putut observa diferenţa enormă dintre reacţiile lui Victor Ponta şi cele ale lui Crin Antonescu. În conferinţe de presă sau la televiziunile prietene, liderul PNL l-a atacat continuu pe premierul desemnat, în timp ce Ponta a fost mult mai rezervat în declaraţii. Şi i-ar fi fost greu să fie altfel în condiţiile în care, în urmă cu mai puţin de trei săptămâni, spunea că USL nu îi va schimba, la venirea la putere, pe şefii SRI şi SIE.

A venit, apoi, episodul telefonului dat, marţi, de Mihai Răzvan Ungureanu preşedintelui PSD, telefon care, în mod evident, a pus şi mai mult gaz pe focul tensiunilor dintre Ponta şi Antonescu. „L-a sunat pe Victor Ponta, nu ştiu, poate personal se simţeau mai apropiaţi. Trebuie să spun că şi eu cu Mihai Răzvan Ungureanu nu am o relaţie apropiată, dar nu am nici ceva de împărţit sau vreo relaţie ostilă. (…) Ne ştim, deci putea foarte bine să mă sune pe mine. O fi tras la sorţi, nu ştiu. Aşa s-a nimerit”, a comentat ieri Antonescu.

Autor:  ANDREEA NICOLAE

Sursa: România Liberă

Comentariu Blue: De fapt, cred că având în vedere că e vorba de PSD trebuie să ne amintim ceva. A fost o vreme când Vanghelie a fost cololoșit de Năstase. A venit însă un moment când Năstase s-a trezit la pământ lovit de Mătușa Tamara și de Termopane. Atunci, ca un câine turbat i-a sărit la beregată tomai Vanghelie, omul pe care l-a ajutat să crească politic. 

Ce mi se pare de asemenea logic, tot pentru că e vorba de PSD, este faptul că era normal ca un om cult ca Vanghelie să conducă partidul atunci când a făcut-o, pentru ca apoi să vină una ca Adroneasca, femeie care are un mare apetit pentru minciună, un tupeu formidabil în a nu își asuma trecutul (tupeu egalat în domeniu doar de Ion Iliescu și Dan Voiculescu), precum și cu uriașul merit de a fi persoana care a abramburit în cel mai mare grad învățământul românesc în cele două mandate în care l-a condus. 

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: