Taticule


Tăticule

 

Când sunt copiii noştri mici

Noi pentru ei suntem Tătici

Ce gingaş e şi sună bine

Tăticule, mi-e dor de tine

Dar anii trec deodată

Nu mai eşti Tătic, acum eşti Tată

Dar şi aşa tot sună bine

Tată, îmi este dor de tine

Dar cresc, nu le mai eşti pe plac

Din Tată, tu devii Babac

Şi vorba sună trist şi gol

Babacule, mai dă-mi un pol

Dar viaţa e un foc de paie

Şi vrei nu vrei, ajungi Tataie

Iar vorba ta, în râs luată

Tataie, ia mai las-o baltă…

Şi-n anii care-ţi mai rămân

Te vor numi doar Al Bătrân

Şi vorba lor te năuceşte

Bătrâne, ce-ţi mai trebuieşte?

Copile, tu să ai ştiinţă

Am fost un tată cu credinţă

Şi din puţin, de-a fost să fie

Eu am răbdat şi ţi-am dat şi ţie

Dar fă-mi, te rog, o bucurie

La cimitir, de vii la mine

Să-mi zici ca în copilărie

Tăticule, mi-e dor de tine

Categorii:Uncategorized Etichete:
  1. 22 februarie 2012 la 19:25

    Frumos … 🙂

  2. fluturel
    22 februarie 2012 la 19:48

    Si totusi…adevarat!

  3. 23 februarie 2012 la 17:33

    Da, adevărat… Cam asta e esența existenței de muritor. Începi ca nou născut și termini ca amintire. Restul sunt detalii mai mult sau mai puțin semnificative.

  4. fluturel
    23 februarie 2012 la 20:19

    Aceste detalii mai mult sau mai putin semnificative,pot fi foarte dureroase….

  5. 23 februarie 2012 la 22:21

    Numai dacă te gândești prea mult la ele …

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: