Arhiva

Archive for martie 2012

Mircea Badea se însoară

Mirabil și șocant… Mircea Badea a hotărât să se însoare… Nu asta e cea mai mirabilă chestie totuși ci mireasa. Nu e Carmen Brumă ci Daniela Crudu.

Articolul adus din tabloidul Crick:

Mircea Badea se însoară

„Mircea Badea a recunoscut că se însoară” – susține o sursă din interiorul trustului media  Intact.

Pentru cei din apropierea sa nu e o noutate, surprănzătoare însă este mireasa.

Nu e vorba de frumoasa Carmen Brumă că de zglobia brunetă, Daniela Crudu.

Mircea refuză să comenteze dar se pare că un important rol în hotărârea sa îl deține Dan Voiculescu.

Acesta ar fi declarat într-un cerc restrâns: „I-am pus în vedere lui mircea să termine relația cu Carmen deoarece nu pot accepta relațiile dintre angajații mei și cei ai concurenței.”

Daniela este extrem de fericită și a spus că și-a comandat și rochia de mireasă Milano.

Extrem de preocupată de detalii, Daniela spune că ea și mircea l-au contactat deja pe Cătălin Botezatu pentru a le face lenjeria cu pe care o vor folosi în noaptea nunții.

Carmen Brumă, contactată telefonic a declarat că este un afront peste care nu va trece atât de ușor și că are de gând să se răzbune.

„Dacă o prin pe matracuca brunetă îmi împlânt manichiura în freza ei de îi va trece povta să mai ia bărbații altora”.

Relația dintre Mircea și Cruduța pare a fi început în timpul verii când au petrecut o frumoasă săptămână de vacanță într-o cunoscută stațiune croată.

Vom reveni cu amănunte.

Iată mai jos fotocopia articolului. 

( Cine dorește, poate vedea articolul original aici )

OTV și noile marote: GAZELE DE ȘIST și METODA FRACTURĂRII HIDRAULICE

30 martie 2012 4 comentarii

PRECIZARE ANTE SCRIPTUM:

 Motivul pentru care acest articol există, este acela că am văzut cum Tudor Barbu se strofoca legat de gazele de șist și de metoda de fracționare hidraulică (despre care habar nu avea ce sunt). Vorbea cu aceeași determinare ca în cazul subiectelor în urma cărora și-a rotunjut frumușel conturile. De exemplu acelea cu vestita Cometă Elenin și pericolul pe care aceasta în reprezenta pentru viașa pe Pământ (evident, nu cunta că aceasta a fost evaporată de Soare), despre sfârșitul lumii sau despre binefacerile comunismului chinez. Ăsta ultimul în contextul în care îl lega de planurile șefului său și ale partidului lui bolșevicoid.

Și nu doar atât. Gazele de șist și metoda respectivă erau prezentate de T. Barbu ca fiind extrem de periculoase, dar numai până la un punct.

De mai multe ori, acesta vorbea și de faptul că miliarde de euro se vor scurge dracu știe unde când  le-am putea încasa noi.

Oare prin acel ”noi”, nu înțelegea cumva ”ei” Partidul Poporului Dan Diaconescu în cazul în care ar pune mâna pe putere? În acest caz acele gaze și acele metode ar deveni probabil extrem de prietenoase și chiar vitale pentru România…

Bravo Barbule…. Bravo, nu te dezminți… manipularea la tine e ca aerul la alții…

Poate ar mai trebui să amintesc și de încă ceva înainte de a începe articolul propiuzis.

Barbu se lăuda cum emisiunea lui a putut să mobilizeze mii de oameni la Bârlad…

Ciudat…

Acum câteva zile, într-unul din obișnuitele deliruri verbale, Dan Diaconescu era extrem de fericit că a reușit să adune, atenție 20.000 de oameni care să prtotesteze împotriva închiderii OTV (Are el ce are cu acest număr, tot 20.000 e și numărul de euroi cu care își  momește imbecilii săi susținători). De fapt în studio erau de vreo 200 de ori mai puțini oameni.

Tot atunci se lăuda cum a reușit partidul lui să-și ducă membrii de partid , oameni din toată țara,  la Bârlad ca să protesteze împotriva exploatării gazelor de șist  prin metoda fracturării hidraulice.

 

 Și acum, articolul:

 Gazele de șist și metoda fracționării hidrauice, noua marotă care face temporar vogă?

Văd că de la o vreme, toată lumea e specialistă în gaze de șist și Metoda fracționării hidraulice.

Cineva încerca să îmi explice cât de nocive sunt gazele astea și mai ales cât de priculoasă e metoda respectivă.

 Mai încercase odată, mâncând un măr să îmi explice cât de periculoasă e metoda de cianurare de care se vorbește la Roșia Montană, evident că habar nu avea că cianuri de găseau chiar și în mărul pe care îl mânca, dar asta e altă poveste.

De data asta am întrebat de unde știe.

”De la televizor”-zice el.

A văzut UN FILMULEȚ AMERICAN  unde o mâțâ deceda amețită de la  gazele de șist.

De unde știa că mâța nu fusese drogată? Așa i se spusese în filmuleț. Era amețită de la gaze …

Am întrebat ce sent gazele de șist și ce-i aia Metoda fracționării hidraulice… umire … habar nu avea.

Nici eu nu știam, așa că m-am interesat ca să vedem dacă cei care se strofoacă au sau nu dreptate.

După un fim făcut într-o țară ca SUA care are mai profituri după extracția clasică a petrolului și gazelor naurale taman când o țară vecină, în speță Canada dezvoltă extractia de acest tip amenințând supremația SUA.

De asemenea, cum gazele astea nu s-au inventat nici azi și nici ieri, pare suspect ca tocmai când se profilează și la noi posibilitatea de a ne scădea dependența de gazele rusești apar foarte multe reacții în presă. Interesant este să ne uităm și la interesele patronilor de media în spațiul rus.

Deci, cum e cu gazele de șist?

 

Gazele de șist

Gazele de șist reprezintă gaze  prinse între plăcile de șisturi (un șist este o rocă metamorfică sau sedimentară care are proprietatea de a se desface ușor în foi sau în plăci subțiri cu suprafețe paralele. Un șist cristalin este o rocă formată prin procesul de metamorfism al altor roci sub acțiunea presiunii) ori în straturile de cărbune.

Gazele de șist   se află la de obicei la o adâncime considerabil mai mare decât zăcămintele de gaze natrale clasice.

Un lucru bun este faptul că acest combustiul este de o calitate superioară  arderea lui fiind mai puțin poluantă decât a cărbunelui sau petrolului, dioxidul de carbon emanat fiind în cantitate sensibil mai mică decât la arderea cărbunelui ori petrolului, putând să le înlocuiască destul de ușor.

Totuși, impactul său asupra mediului nu este deloc unul neglijabil. Un singur foraj poate necesita 10 milioane de litri de apă. Iar substanțele chimice în procesul de fisurare a rocilor riscă să ajungă în multe cazuri chiar în pânzele freatice și să le polueze.

Exploatarea acestui tip de gaz are o răspândire mai largă în SUA , unde deja există peste 50 de mii de puțuri de mică adâncime.

 Succesul american a determinat și alte țări să se întrebe dacă nu cumva pot scăpa de dependența de gazele rusești și arabe și dacă nu dețin pe teritoriul lor prețioasa resursă.  Deja, Canada  a descoperit gaze neconvenționale în Apalași și în Columbia Britanică.

 În Polonia   se află cele mai mari zăcăminte de gaze de șist din Europa, fiind estimate la 5.300 de miliarde de metri cub. Iar în Ucraina   rezervele de gaz de șist se ridică la cel puțin 30 de trilioane de metri cubi

Bilanțul emisiilor de gaze cu efect de seră.

Cantității de CO2 rezultată din combustia gazului trebuie să i se adauge CO2 rezultat din petrolul folosit pentru construcția și funcționarea puțurilor, ca și pierderile de metan în atmosferă în timpul extracției și transportului. În conformitate cu un articol de Robert Howarth de la Universitatea Cornell, publicat în Climatic Change Letters, pe baza datelor disponibile din partea EPA (Agenția pentru Protecția Mediului, S.U.A.) și a industriei americane a gazului însăși, amprenta carbon din gazul de șist este mai rea decât cea a puțurilor convenționale. Într-adevăr, fiecare puț pierde de la 3,6% la 7,9% din gazul său în atmosferă (de la 30 până la 200% mai mult decât pentru un puț convențional). Același studiu propune să nu se mai aplice acestui metan pierdut în atmosferă indicele de potențial de în încălzire globală (GWP) reținut de către al patrulea raport al IPCC (Grupul interguvernamental de experți în evoluția climei), adică de 72 de ori potențialul de încălzire al CO2 pe o perioadă de 20 de ani, ci indicele propus în 2009 de către Drew Shindell de la NASA, mai ridicat cu 23% în medie, deoarece integrează interacțiunile climatice ale gazelor cu efect de seră (GES) cu aerosolii particulari ai aerului. În acest caz, amprenta în echivalent CO2 a unui puț de gaz de șist, în 20 de ani, ar fi cu de la 20 până la 50% mai ridicată decât dacă s-ar utiliza cărbune pentru a produce aceeași cantitate de energie.

Controverse asupra impactului asupra mediului și bilanțul acestuia

Preocupările oficiale pentru impactul asupra mediului și asupra sănătății indus de fracționarea hidraulică apar în 2010, mai precis prin EPA, care – la cererea guvernului american – a decis studieze acest impact « asupra apelor potabile și a sănătății publice » și prin publicarea unei prime sinteze în revista American Scientist, dar se pare că deja, după trei ani de utilizare, s-au constatat în S.U.A. mai multe « scăpări » importante de gaz în mediul înconjurător și contaminarea pânzelor freatice superficiale cu gaz și fluide de fracționare (după Institutul Francez al Petrolului, din cauza unui defect de cimentare a părții superioare a forajului). Congresul american a rezervat în 2010 un buget pentru aceste chestiuni și EPA a încredințat propriului Birou de Cercetare și Dezvoltare (Office of Research and Development – ORD) un studiu stiințific de lansat în 2011, după ateliere de lucru și consultări de experți ( între iunie-septembrie 2011) și apelul public la expertiză privind efectele posibile ale fracționării hidraulice asupra resurselor de apă potabilă. EPA prevede evaluarea studiului de către experți neutri. Manifestații ale cetățenilor și ale asociațiilor au avut loc în diverse țări, opunându-se acestui mod de extracție, ca și folosirii continue a energiilor fosile. Un film, Gasland, a contribuit la alertarea populației asupra acestui subiect.

Metoda fracționării hidraulice

Pentru o oarecare edificare asupra acestei probleme, am găsit un scurt filmuleț destul de simplu pentru a fi înțeles de oricine.

Dacă este vorba de un pericol real sau nu, să hotărască fiecare după ce îl vede. Dar, inainte de a hotărâ, îi rog pe cei care au avut răbdarea să citească, să se gândească la ceva: pe căile ferate circulă trenuri care uneori ucid, pe drumuri cisculă mașini care merg cu benzină sau motorină, dacă benzina sau motorina explodează sau se aprind, pot ucide. Pe case se găsesc țigle care pot cădea în capul trecătorilor, acestea pot ucide. Electricitatea poate ucide. Dacă cineva mănâncă odată un kilogram de zahăr sau de sate poate muri. Dacă cineva face plajă poate muri de cancer de piele. Radiațiile din cuptorul cu microunde put ucide sau îmbolnăvi ș.a.m.d

Trebuie cumva să renunțăm la trenuri, mașini, benzină, motorină, țigle, cuptoare cu microunde, electricitate, zahăr, sare doar pentru că în anumite condiții ne pot ucide?

Oare nu ar trebui să ne amintim și de faptul că dacă ne bazăm doar pe gazul rusesc suntem la mâna rușilor? Că le plătim acestora sume cu mult mai mari doar pentru a-i îmbogăți pe unii ticăloși fără scrupule de acolo, iar pornirea unor astfel de exploatări ar face o gaură serioasă în portofelele ălora?

TEMĂ PENTRU ACASĂ : Ghici cui îi servește toată această bruscă preocupare a presei … 🙂

Bombonel … pledoarii finale … penultimul pas spre bulău …

29 martie 2012 4 comentarii

La Bulău e mare fierbere… se văruiește, se repară lenjeria și dușurile … urmează să se întâmpla un mare eveniment:

 VINEEE BOMBONEEEEL !!!!!!!

Familia Năstase, ultimul cuvânt

Procesul „Zambaccian – Chinezării“ a ajuns ieri în penultimul act: pledoariile finale. Urmează sentinţa, programată pentru 30 martie.

O armată de avocaţi a format un zid în faţa lui Adrian Năstase, a soţiei acestuia, Daniela, şi a Irinei Jianu, şefă a Inspectoratului în Construcţii în perioada guvernării PSD. În faţa apărătorilor, trei judecători se pregăteau să pună punct procesului în „Dosarul Zambaccian”. În dreapta judecătorilor, procurorul DNA pregătea ultimul atac. Cei trei acuzaţi stăteau cuminţi în bancă, în rândul al doilea şi al treilea, aşteptând cu sufletul la gură un final fericit pentru ei. După ce se depun ultimele probe la dosar, primul cuvânt îl are procurorul de şedinţă, din partea DNA. Magistrata s-a ridicat în picioare şi, timp de aproximativ o oră, a citit din rechizitoriu. 

Atac la martorul-cheie

În acest timp, avocaţii acuzaţilor mai schimbau impresii, iar Adrian Năstase clătina dezaprobator din cap din când în când. După ce procurorul a terminat de pus concluzii, a cerut judecătorilor să-i condamne la închisoare cu executare pe toţi cei trei inculpaţi, fără a spune câţi ani de puşcărie ar merita fiecare. A venit rândul avocaţilor să demonteze acuzaţiile procurorilor anticorupţie şi să-şi scoată clienţii nevinovaţi. 

Din spatele a zece volume „România după Malta” semnate de Adrian Năstase, avocatul Ion Cazacu şi-a început pledoaria cu faptul că Adrian Năstase este „cel mai important om politic din ultimii 22 de ani din România” şi că „este principalul adversar al celor aflaţi în acest moment la putere. A mizat apoi pe eliminarea unor interceptări depuse la dosar de către procurori, ca fiind neautentice,  şi a amintit judecătorilor una dintre declaraţiile făcute de Ioan Păun, fostul consul al României în China, una dintre piesele importante ale procurorilor DNA. 

Acesta ar fi declarat autorităţilor că „toată lumea ştie că am o relaţie bună cu familia Năstase, dar nu mi s-a spus că îmi voi pierde locul de muncă şi nici nu mi s-a promis o avansare dacă îi ajut”. De altfel, avocaţii şi-au propus ca în pledoariile finale să decredibilizeze principalul martor al acuzării, Ioan Păun, despre care susţin că ar fi agent secret al SIE.

O altă ţintă a apărării a fost arătarea cu degetul către DNA, care ar fi fabricat „Dosarul Zambaccian”la comandă politică. Apărarea a susţinut faptul că Octavian Creţu, un apropiat al lui Ioan Păun şi martor important al DNA, a fost folosit ca „agent provocator” şi trimis „îmbrăcat” în tehnică de înregistrare la o discuţie cu Adrian Năstase, care ulterior s-a dovedit extrem de compromiţătoare pentru fostul premier. Avocaţii au alocat un spaţiu amplu în pledoariile lor pe marginea acestei înregistrări.

„Ménage à trois” 

Avocatul Lucian Bolcaş, unul dintre cei care apără familia Năstase în acest dosar, a stârnit zâmbetele judecătorilor, dar şi ale celorlalţi aflaţi în sala de judecată. Pentru a demonstra că nu a fost vorba despre nicio luare de mită în acest caz, acesta a făcut o comparaţie. „Mita e ca dragostea. Trebuie să fie o înţelegere între părţi. De fapt, este un ménage à trois, din care face parte şi Daniela Năstase”, a spus avocatul Bolcaş, care a precizat că DNA nu a făcut dovada acestei înţelegeri între cei trei inculpaţi.

„Bomba” avocaţilor, detonată în pauză

Suspendarea şedinţei de judecată pentru 20 de minute a fost un prilej pentru avocatul Ion Cazacu să prezinte presei o situaţie despre care susţine că este dovada supremă că „Dosarul Zambaccian” este unul fabricat. Este vorba despre banii depuşi la DNA de către fostul consul Ioan Păun, 118.650 de dolari, despre care procurorii anticorupţie spun că sunt „corp delict”, fiind o parte din banii daţi de Năstase pentru cumpărăturile din China în perioada 2002 – 2004. 

„Am verificat seriile acestor bancnote, aşa cum au fost ele inventariate in 2006. Am găsit 225 de bancnote emise în anii 2005 şi 2006, deci ulterior perioadei în care se presupune că s-ar fi comis faptele de corupţie. Este vorba despre 218 bancnote de 100 de dolari şi şapte bancnote de 50 de dolari”, a explicat avocatul reprezentanţilor mass-media, după care s-a întors în sala de judecată. În total, 22.150 de dolari, în care Năstase îşi pune toate speranţele. Surse din DNA susţin însă că invocarea seriilor de la bancnote este o apărare foarte fragilă: „Ioan Păun a avut banii trei ani de zile, răstimp în care a mai cheltuit din ei, apoi a completat la loc, deci e normal ca unele bancnote să nu mai fie fizic cele încredinţate de familia Năstase între 2002 şi 2004″. 

Lacrima unei „fiinţe fragile”

În timp ce televiziunile şi site-urile online devorau informaţia, avocatul Viorel Roş, fost judecător, apărător al familiei Năstase, se desfăşura în faţa instanţei. „Nu mi-aş dori să fiu astăzi judecător în România, văzând ce şi în ce condiţii trebuie să judecaţi”, s-a adresat el completului, fiind o aluzie la presiunile din jurul acestui dosar. „Cineva de la Bruxelles ne spune pe cine şi cum să judecăm”, a explicat Viorel Roş.

În continuare, pledoaria avocatului s-a bazat tot pe jocuri politice. „Este cel mai mare politician. Nu poţi fi foarte valoros şi să nu ai duşmani”, a mai spus avocatul. Referindu-se la Dana Năstase, apărătorul i-a făcut acesteia o caracterizare ce ar fi înmuiat şi cele mai dure persoane aflate în sala de judecată „S-a spus despre Dana Năstase că este o doamnă de fier. Dana Năstase este o fiinţă extrem de fragilă. Un om care suferă la orice vorbă spusă nelalocul ei”. În acest timp, pe obrazul Danei Năstase au apărut lacrimile, femeia încercând fără succes să le mascheze cu mâna.

„Bomba” dolarilor predaţi de Păun procurorilor anticorupţie a fost lansată şi în sala de judecată, dar nu în faza administrării de probe, ci la finalul pledoariilor, unde contează mai mult impresia artistică.

Năstase: 193 de zile în sala de judecată

După ce toţi avocaţii şi-au terminat pledoariile, judecătorii au dat ultimul cuvânt celor acuzaţi. Adrian Năstase a fost primul care a luat cuvântul. „Nu am săvârşit nicio faptă care să atragă consecinţe penale. Acuzaţiile procurorilor DNA sunt neadevărate. În niciun caz nu a existat o înţelegere cu Irina Jianu pentru comiterea de infracţiuni. Nici cu Ioan Păun nu a existat vreo înţelegere”, a negat Năstase.

„Din februarie 2009, am petrecut 193 de zile la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cele trei dosare în care am fost trimis în judecată. Activitatea mea politică şi cea de profesor au fost grav afectate negativ. De altfel, acesta a fost şi scopul urmărit de DNA”, a mai spus Adrian Năstase. „Nu am furat termopane, nu mi-am dat singur mită. Sunt acuzat de nişte nebunii. Cine este prejudiciat? Care este prejudiciul?”, s-a dezlănţuit acesta. Apoi a schimbat discursul şi a încercat o nouă glumă. „Asta e…

 Dacă nu  mi-a plăcut cartea şi am vrut politică, asta merit”. Fostul prim-ministru a punctat şi el faptul că dosarul ar fi unul fabricat de procurorii anticorupţie la ordinul adversarilor săi politici. S-a şi folosit de un citat celebru care a stârnit râsetele apropiaţilor săi aflaţi în sala de judecată. „«Nu există nevinovaţi. Există doar persoane de care nu  ne-am ocupat suficient», a spus Felix Djerzinski, un fost lider al NKVD”. A urmat Dana Năstase. Femeia a fost la un pas să răstoarne pupitrul, părând că s-a dezechilibrat înainte de a-şi spune ultimul cuvânt instanţei. A spus repede judecătorilor că nu are de ce să fie condamnată. „În legătură cu toate acuzaţiile, eu declar că sunt nevinovată”, a spus scurt Dana Năstase. Sentinţa a rămas în pronunţare, verdictul fiind programat pentru 30 martie.  

„Aş fi putut fi martor” 

Irina Jianu a arătat şi ea că a fost supusă unor mari presiuni din partea DNA. „Aş fi putut fi martor. Mi s-a spus: «Dacă declarai ce trebuia să declari, erai martor, nu inculpată». Dar mai puteam fi eu demnă azi?”, a spus Jianu.

„Asta e… Dacă nu mi-a plăcut cartea şi am vrut politică, asta merit.”
Adrian Năstase lider PSD

Acuzaţiile

În dosarul „Zambaccian”, Adrian Năstase era acuzat de luare de mită şi primire de foloase necuvenite. Conform procurorilor, în perioada 2002-2004, Năstase „şi-ar fi folosit influenţa şi autoritatea decurgând din calitatea de preşedinte al partidului de guvernământ, dar şi prerogativele specifice funcţiei de prim-ministru al Guvernului României, obţinând foloase necuvenite de la învinuita Irina Paula Jianu”.

El ar fi primit bunuri importate din China în valoare de peste 100.000 de dolari şi tâmplărie termopan la imobilele din Bucuresti, strada Zambaccian şi comuna Cornu,  în valoare de circa 1,2 milioane lei. În schimb, Năstase ar fi dispus numirea şi menţinerea Irinei Jianu în funcţia de şefă la Inspectoratul de Stat în Construcţii.

Autor: Andrei Aştefănesei

Sursa: adevarul.ro

OTV în insolvență

29 martie 2012 2 comentarii

Pe Pagina de mediaIulia Bunea scrie că:

SENZAȚIONAL, DAR ADEVĂRAT. OTV a intrat în insolvență

Tribunalul București a admis intrarea Ocram Televiziune, care operează OTV, în insolvență, la cerea companiei de producție Mamitzu Production.

Firma care a fost desemnată să se ocupe de insolvența OTV este Accis Solv Ipurl, aceeași care administrează și insolvența Odyssey, care va fi plătită cu 2.000 lei, exclusiv TVA, “din averea debitoarei“.

Mamitzu Production a intrat, la rândul său, în insolvență la începutul anului 2011.

Ce spune decizia Tribunalului București:

  •  ”Administratorul judiciar va întocmi, în termen de 20 de zile de la desemnare, un raport de activitate prin care va propune, fie intrarea în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observație de 50 de zile prevazută de Lege.”
  • În funcție de cuprinsul raportului și în condițiile și termenele prevăzute de art.94 din Lege, administratorul judiciar va putea elabora un plan de reorganizare a activității debitoarei.
  • În termen de 40 de zile de la comunicare, administratorul judiciar va întocmi un raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă pentru a putea fi angajată răspunderea patrimoniala a acestora in conditiile art.138 din Lege.
  • Lunar administratorul judiciar va prezenta un raport cuprinzând modul în care și-a îndeplinit atribuțiile, precum și o justificare a cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii, sau altor cheltuieli efectuate din fondurile debitoarei, care se va depune la dosarul cauzei, iar un extras din raport se va publica in Buletinul Procedurilor de Insolventa.
  •  Administratorul judiciar va inventaria patrimoniul debitoarei şi va lua măsuri pentru conservarea bunurilor, aplicând sigilii acolo unde este cazul, va întocmi bilanţul de deschiderea procedurii conform legii contabilităţii.
  • Pe durata perioadei de observatie administratorul judiciar se va îngriji de redimensionarea organigramei, astfel încît să corespundă acestei etape si va asigura continuarea activitatii în scopul obtinerii unui rezultat financiar cît mai bun.
  • De la data deschiderii procedurii se suspenda de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creantelor asupra debitoarei sau bunurilor sale, respectiv orice termene de prescriptie a acestor actiuni.
  • Administratorul judiciar ordona bancilor unde debitoarea are disponibil banesc sa nu dispuna de acesta fara un ordin al administratorului judiciar, sub sanctiunea aplicarii unei amenzi judiciare de la 4.000 – 10.000 lei, sau o raspundere pentru prejudiciul creat.
  • Pe perioada de observatie, debitoarea va putea sa continue desfasurarea activitatilor curente si poate efectua plati catre cunoscuti care sa incadreze in conditii obisnuite de exercitare a activitatii curente sub conducerea administratorului judiciar.
  • Toate creantele vor fi supuse procedurii de verificare, cu exceptia creantelor constatate prin titluri executorii, respectiv a creantelor bugetare rezultate din titluri executarii neconstatate in termenele prevazute de Legi speciale, pentru a se stabili legitimitatea, valoarea exacta si prioritatea fiecarei creante.
  •  Dispune indisponibilizarea actiunilor ori a partilor sociale sau de interes detinute de debitoare in registrele speciale de evidenta, ori in conturile inregistrate electronic.
  • Dupa ramanerea irevocabila a hotaririi de deschiderea procedurii toate actele si corespondenta emise de debitoare si administrator judiciar vor cuprinde, in mod obligatoriu si cu caractere vizibile, in limba romana, engleza si franceza, mentiunea: IN INSOLVENTA”,” IN INSOLVENCY” „EN PROCEDURE COLLECTIVE”.
  • Obliga debitoarea sa puna la dispozitiai administratorului judiciar toate informatiile cu privire la activitatea si averea sa, precum si lisata cuprinzand platile si transferurile patrimoniale efectuate in cele, 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.

Sursa: Pagina de media

Iată mai jos date din dosar (Copypaste de pe siteul Tribunalului București  )

Număr unic dosar: 
(Număr anterior)
74879/3/2011 
Înregistrat în data de:
30 Noiembrie 2011
Obiectul cauzei:
procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată
Materia juridică:
Faliment
Stadiu procesual:
Fond
PĂRŢI:
1
SC MAMITZU PRODUCTION SRL CU SEDIUL ALES – Creditor
2
SC OCRAM TELEVIZIUNE SRL – Debitor
TERMENE DE JUDECATĂ:
Nr.
Data
Soluţie
Detalii
1.
2.
Admite cererea
Admite cererea introductiva formulata de creditoare impotriva debitoarei. În baza art.33 al.4 raportat la art. 31 al.1-2 din Legea nr. 85/2006 deschide procedura generala a insolventei. Ordona ridicarea dreptului de administrare a debitoarei si dispune incetarea mandatului administratorilor statutari ai debitoarei. Desemneaza provizoriu, pana la prima adunare a creditorilor, administrator judiciar pe ACSIS SOLV IPURL, cu o retributie lunara de 2000 lei, exclusiv TVA, din averea debitoarei si care va indeplini principalele atributii prevazute de art.20 din Lege. Pune in vedere administratorului judiciar prevazut de art. 252 din Legea nr. 31/1990, repune si dispune mentionarea la ORC – Bucuresti a reprezentantilor permanenti ai administratorului judiciar. Daca administratorul judiciar refuza numirea pe motive temeinice, va notifica judecatorul sindic in termen de 5 zile de la comunicarea sentintei de numire, sub sanctiunea aplicarii unei amenzi de 500 – 1000 lei in caz de necomunicarea refuzului. Administratorul judiciar va notifica creditoare, debitoarea, actionarii / asociatii si ORC – Bucuresti, conform art. 61 al.1-2 din Lege si va cuprinde: 1 termen limita pentru inregistrarea cererilor de administrare a creantelor la 21.05.2012. 2 termen de verificarea creantelor, intocmirea, afisarea si comunicarea tabelului preliminar la 21.06.2012. 3 termen de definitivarea tabelului creantelor la 21.07.2012. 4 termen pentru solutionarea contestatiilor la tabelul preliminar la 11.07.2012. 5 locul si data, respectiv ora primei sedinte a adunarii generale a creditorilor. Notificarea se va publica, pe cheltuiala averii debitoarei, intr-un ziar de larga circulatie si in Buletinul Procedurilor de Insolventa. In termen de 24 de ore de la data comunicarii hotararii de deschiderea procedurii , debitoarea va public ape paginile de internet proprii, daca le detine sau le administreaza, informatiile referitoare la starea societatii, precum si nr., data si instanta care a pronuntat hotararea. Daca debitoarea are bunuri supuse transcriptiei, inscriptiei sau inregistrarii in Registrul de publicitate, administratorul judiciar va emite autoritatilor, ori institutiilor care detin aceste register o copie de pe sentinta pentru a se face mentiunea respectiva. Pune in vedere debitoarei la dosarul cauzei, in termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, actele si informatiile prevazut de art. 28 al.1 din Lege. Conform acestor documente si in urma examinarii situatiei economice a debitoarei, administratorul judiciar va intocmi, in termen de 20 de zile de la desemnare, un raport de activitate prin care va propune, fie intrarea in procedura simplificata, fie continuarea perioadei de observatie de 50 de zile prevazuta de Lege. In functie de cuprinsul raportului si in conditiile si termenele prevazute de art.94 din Lege, administratorul judiciar va putea elabora un plan de reorganizare a activitatii debitoarei. In termen de 40 de zile de la comunicare, administratorul judiciar va intocmi un raport amanuntit asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la aparitia starii de insolventa cu mentionarea persoanelor carora le-ar fi imputabila pentru a putea fi angajata raspunderea patrimoniala a acestora in conditiile art.138 din Lege. Lunar administratorul judiciar va prezenta un raport cuprinzand deschiderea modului in care si-a indeplinit atributiile, precum si o justificare a cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii, sau altor cheltuieli efectuate din fondurile debitoarei, care se va depune la dosarul cauzei, iar un extras din raport se va publica in Buletinul Procedurilor de Insolventa. In vederea îndeplinirii atribibuţiilor sale, administratorul judiciar ,va putea desemna persoane de specialitate in conditiile art.23 din Lege. Administratorul judiciar va inventaria patrimoniul debitoarei şi va lua măsuri pentru conservarea bunurilor, aplicând sigilii acolo unde este cazul, va întocmi bilanţul de deschiderea procedurii conform legii contabilităţii nr.82/1991din Legea contabilitatii, va depune diligenţe pentru recuperarea creanţelor debitoarei. Pe durata perioadei de observatie administratorul judiciar se va îngriji de redimentionarea organigramei ,astfel încît să corespundă acestei etape si va asigura continuarea activitatii în scopul obtinerii unui rezultat financiar cît mai bun. De la data deschiderii procedurii se suspenda de drept toate actiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creantelor asupra debitoarei sau bunurilor sale, respectiv orice termene de prescriptie a acestor actiuni. În acest scop sentinta de deschidere a procedurii la instanta judiciara in a caror jurisdictie se afla sediul debitoarei, respectiv tuturor bancilor unde debitoarea are deschise conturi pentru a se suspendarea actiunilor. Ordona bancilor unde debitoarea are disponibil banesc sa nu dispuna de acesta fara un ordin al administratorului judiciar, sub sanctiunea aplicarii unei amenzi judiciare de la 4.000 – 10.000 lei, sau o raspundere pentru prejudiciul creat. Pe perioada de observatie, debitoarea va putea sa continue desfasurarea activitatilor curente si poate efectua plati catre cunoscuti care sa incadreze in conditii obisnuite de exercitare a activitatii curente sub conducerea administratorului judiciar. Administratorul judiciar va mentine sau va denunta contractele incheiate de debitoare in functie de necesitati si oportunitatea lor, iar acolo unde se impune va solicita anularea actelor frauduloase incheiate in dauna creditoarei si a oricaror transferuri patrimoniale, in conditiile art. 80-81 din Lege. Toate creantele vor fi supuse procedurii de verificare, cu exceptia creantelor constatate prin titluri executorii, respectiv a creantelor bugetare rezultate din titluri executarii neconstatate in termenele prevazute de Legi speciale, pentru a se stabili legitimitatea, valoarea exacta si prioritatea fiecarei creante. Creantele exprimate sau consolidate in valuta vor fi inregistrate la valoarea lor in lei, la cursul BNR existent la data deschiderii procedurii. Titularii creantelor sub conditia suspensiva la data deschiderii procedurii, inclusiv creantele a caror valorificarea este conditionata de executarea in prealabil a debitoarei principal, vor fi indreptatiti sa voteze si sa participe la distribuiri numai dupa indeplinirea conditiilor respective. Creantele nascute dupa data deschiderii procedurii, in perioada de observatie, vor fi platite conform documentelor din care rezulta, nefiind necesara inscrierea la masa credala. Dispune ca administratorul judiciar sa intocmeasca si sa inregistreze la tribunal un tabel preliminar cuprinzand toate creantele impotriva averii debitoarei in conditiile art.72. Contestatiile formulate la tabelul preliminar de persoanele prevazute de art.73 al 1 din Lege se vor judeca in dosare separate conform hotararii 425/23.07.2011 a C.S.M. Dispune indisponibilizarea actiunilor ori a partilor sociale sau de interes detinute de debitoare in registrele speciale de evidenta, ori in conturile inregistrate electronic. Administratorul judiciar va lua masuri de arhivare a documentelor contabile ale debitoarei pe durata procedurii conform Legii nr.16/1996, sa le selectioneze si sa intocmeasca proces-verbal de predare-primire cu unitatile abilitate pentru pastrarea arhivelor, conform art.11, 18, 18 indice 1 si art.34 din aceasta Lege. In temeiul art.1 lit. F din Legea nr.10/2001 privind retrocedarea imobilelor preluate abuziv, administratorul judiciar va verifica daca debitoarea nu detine bunuri imobile in patrimoniul care au fost preluate abuziv in perioada 06.03.1945 – 22.12.1989 si care pot face obiectul unor cereri de restituire in natura, formulate de cei indreptatiti. Dupa ramanerea irevocabila a hotaririi de deschiderea procedurii toate actele si corespondenta emise de debitoare si administrator judiciar vor cuprinde, in mod obligatoriu si cu caractere vizibile, in limba romana, engleza si franceza, mentiunea: IN INSOLVENTA”,” IN INSOLVENCY” „EN PROCEDURE COLLECTIVE”. Obliga debitoarea sa puna la dispozitiai administratorului judiciar toate informatiile cu privire la activitatea si averea sa, precum si lisata cuprinzand platile si transferurile patrimoniale efectuate in cele, 120 de zile anterioare deschiderii procedurii. Fixeaza termen pentru prima adunare a creditorilor la data 26.06.2012 de prezidata de administratorul judiciar cu urmatoarea ordine de zi: – prezentarea raportului intocmit de administratorul judiciar in conditiile art 59 si 54 din lege cu propunerea de continuare a perioadei de observatie sau de trecere la falimentprin procedura simplificata; – alegerea unui comitet al creditorilor format din 3-5 creditori in conditiile art 16 al 4 si art 17 din lege; – confirmarea administratorului judiciar desemnat provizoriu de judecatorul sindic sau alegerea unui alt administrator judiciar; – probleme diverse. La adunarea creditorilor vor participa si doi reprezentanti ai salariatilor. Deliberarile si hotararii adunarii creditorilor vor fi cuprinse intr-un proces – verbal, in conditiile art.14 alin. 6 din Lege si se va depune, prin grija administratorului judiciar, la dosarul cauzei, in termen de 2 zile de la adunarea creditorilor. In temeiul art 18 din lege, dupa deschiderea procedurii, dispune ca adunarea generala a actionarilor/asociatilor debitoarei sa desemneze un reprezentant (administrator special), persoana fizica sau juridica, care sa le reprezinte interesele. Dispune ca administratorul judiciar sa deschida un cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii in termen de 2 zile de la notificarea procedurii, daca debitoarea nu se conformeaza acestei obligatii. Fixeaza termen pentru continuarea procedurii la data de 03.10.2012 ora 09,00 la sediul tribunalului, si cand administratorul judiciar va expune, in sinteza, masurile efectuate. Cu recurs in 7 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica, azi, 28.03.2012.
3.
Amână cauza
4.
Amână pronunţarea
Amana pronuntarea la data de 28.03.2012.
5.
Amână pronunţarea
Amana pronuntarea la data de 21.03.2012.

Sursa: tmb.ro

Dan Diaconescu, Mihail Boldea și Sorin Frunzăverde – exponenți ai ciolaniadei politice românești

Trei personaje par a atrage atenția ziele acestea: Dan Diaconescu, Mihail Boldea și Sorin Frunzăverde.

Primul pare a fi într-o continuă campanie de recoltare pedepse de la CNA încălcând legea și făcându-și la OTV o nesfârșită publicitate electorală. Acțiunea sa pare destinată obținerii unei victimizări care să estompeze faptul că ni prea are de oferit mare lucru, iar aberațiile pe care le tot spune devin tot mai străvezii.

Al doilea, Mihail Boldea, personaj al cărui comportament este tot mai mult apropiat de cel al mafioților pare a fi avut de optat între a fi sfâșiat de fiarele Africii și traiul dulce de prin pușcăriile mioritice, pușcării în care evident, ca orice individ din specia sa (cea de politician), nu va va face prea mulți purici.

Cel de-al treilea personaj, Sorin Frunzăverde, pare a fi renunțat la funcția sa de al doilea om într-un partid de la putere pentru trece la un partid din opoziție dar care speră ca la următoarele alegeri să devină un partid care să asigure guvernarea.

Motivația pe care Frunzăverde ne-o servește este una cu o poleială de logică.

Ne spune că vrea o descentralizare bugetară reală (lucru pentru care nu prea s-a strofocat când era al doilea om din partid, dar pe care speră că va reuși să îl aplice ca pifan încolonat în spatele lui Crin Antonescu.

Ce este mirabil însă, este ce a spus după treaba cu descentralizarea bugetară și anume că dorește să contribuie la o  construcție politică de dreapta… WOW…

Păi partidul spre car a plecat tocmai renunțând la orientarea de dreapta a reușit să se încadreze oarecum la identitatea de partind de dreapta și a acceptat oarece principii social democrate de stânga. Să ne amintim doar de acea cotă unică de impozitare  la care PNL a renunțat în favoarea unei cote multiple (nu progresive( cu patru sau cinci trepte, soluție de conjunctură fără de care USL nu s-ar fi putut lansa…

Întrebat fiind cum de înșurubează dorința lui de a contribui la crearea unei construcții puternice  de dreapta, cu prestația de compromis la care s-a pretat PNL pentru a putea deveni parte a struțocămilei politice numită USL, acesta a dat un răspuns care, dacă am trăi într-o țară cu o politică așezată și normală la cap, ar trebi să î facă inacceptabil de orice membru al susnumitei alianțe.

A spus că această alianță este una de conjunctură și căî fiecare partid din alianță are un fel de plan B.

Este adevărat ce spune, oricine poate observa că nu cineștie ce mare amor reciproc sau cineștie ce mari ideologii comune îi unește pe cei din USL ci niște chestiuni relativ punctuale: Înlăturarea lui Băsescu și accederea la putere… După aceea… Dumnezeu cu mila, probabil dacă se vor atinge aceste obiective se va ajunge la un adevărat război subteran mai mult sau mai puțin vizibil. Lucrul acesta, afirmat frust de Frunzăverde, daci i s-ar da curs, ar duce probabil la un cutremur devastator care al demola USL.

Toate cele trei personaje, demagogul Diaconescu, mafiotul Boldea și fățarnicul Frunzăverde, mie mi se par a avea căteva puncte comune.

Dacă te uiți la ei, mai precis la ochii lor despre care se spune că sunt o fereastră căte suflet, vezi că au ceva nu asemănător ci identic: o privire de șobolan care încearcă să ascundă cumva adevăratele intenții.

La toți se vede o nemăsurată dorință de a ajunge la putere, o putere care să îi pună într-o zonă cu mulți bani, bani care le-ar adunce și mai multă putre și influență.

Poate, cu un pic de imaginație, privitorul fotografiilor lor mai vede ceva. O sclipire pe bărbie. Un fel de sclipire autosugestivă (dacă mi se permite termenul) care arată o dorință puternică de a gusta din cașcavalul dulce al Puterii, sau o dorinnă devastatoare de a-și înfige adânc colții în ciolanul puterii…

Da, asta sunt acești indivizi, nite ciolănari…

Fiecare din ei are în trecutul mai mlt su mai uțin apropiat acuzații de ilegalități.

Dan Diaconescu este judecat cu interzicerea părăsirii țării pentru șantaj și spălare de bani, Boldea este judecat pentru … activitate de tip mafiot, iar Frunzăverde, nu demult, era trecut de unii din cei spre care se îndreaptă de faptul că face parte din ceea ce a fost denumit atunci „mafia vămilor”…

Dacă ar fi singurii ciolănari care iest  acum în evidență…

În spatele fiecăruia există adevărate găști formate din indivizi la fel de flămânzi.

 Poate și acesta e unul din motivele pentru care în România corupția e un sport național de care nu putem scăpa: Avem mult prea mulți ciolănari…

Aparent nu există soluție. Corect, nu există o soluție imediată cu una care ar da roade poate peste 3 sau patru cicluri electorale:

La alegerile pentru Parlament să avem un sistem electoral simplu și clar, uninominal, în două tururi de scrutin și fără nici un fel de liste electorale.

Atunco poporul ăsta amptâr și tâmpit va reuși poate nu să aibă o clasă politică de o foarte mare calitate ci una care să fie după chipul și asemănarea sa, o clasă politică ce să reflecte exact electoratul care a generat-o, o clasă politică pe care poporul o merită.

Iulian Comănescu: „Când tai o râmă, obţii două râme. Dan Diaconescu va ţopăi de la o televiziune la alta dacă îi suspendă emisia”.

27 martie 2012 Un comentariu

La OTV e revoluție… 

O turmă de imbecili aduși de gașca de slugi a lui Dan Diaconescu fac un circ ce ar trebui să facă organele de ordine să ia atitudine.

Se aduc jigniri inadmisibile tuturor celor care sunt considerați de infractorul de caracalean a fi dușmanii lor.  Cei din studio dovedesc faptul că sunt de fapt niște imbecili ușor manipulabili de jegurile plătite gras de Diaconescu. Pentru ei legea pare a fi ceva lipsit de importanță.

De fapt care e calculul lui Diaconescu?

Probabil a realizat că până și publicul înbecilizat de căutarea Elodiei și de multele nopți de sinistre analize a diferitelor morți care i-au adus averea lui DD au începu să își dea seama că nu mai putea să creadă în spusele lui.

Noapte de noapte, vodcari ca  Sorin Ovidiu Bălan, Florin Condurățeanu, țicnitul Siviu Alupei, Diana Voiculescu și ceilalți noctambuli care își fac veacul pe banii lui Diaconescu incită la dezordini… 

Nemaiavând nici un pic de credibilitate, Diaconescu mizează pe două lucruri. 

Împuțiciunea lui mediatică principală, OTV nu poate fi oprită definitiv, având astfel tipul necesar de a se victimiza într-un jenant și paranoic serial.

Chiar așa, redusă la jumătate din timpul rămas, licența îi ai oferă câteva luni de emisie. În plus, CNA face o mare greșală. Nu se atinge de DD-TV unde practic se reiau emisiunile OTV.

Având în vedere faptul că la OTV se proferează tot felul de acuze nefondate și jigniri nesimțite, în orice țară normală lepădăturile care prestează acolo erau arestate demult. 

Sincer nu m-aș mira să îi văd le imecilii care acum sunt în studioul OTV ieșind și dedându-se la dezordini publice grave…

Într-un articol adus de pe evz.ro analistul media Iulian Comănescu spune  despre scandalul OTV-CNA: „Când tai o râmă, obţii două râme. Dan Diaconescu va ţopăi de la o televiziune la alta dacă îi suspendă emisia”.

Iată articolul:

CNA a redus licența postului condus de Dan Diaconescu la jumătate în urma unui raport de monitorizare care privea încălcarea normelor privind publicitatea politică și a pluralismul politic. Specialiștii spun însă că patronul OTV ar putea transforma televiziunile într-o „scenă personală”.

UPDATE: Analistul media Iulian Comănescu despre scandalul OTV-CNA: „Când tai o râmă, obţii două râme. Dan Diaconescu va ţopăi de la o televiziune la alta dacă îi suspendă emisia”.


CNA n-a câștigat războiul

Analistul media Iulian Comănescu atrage însă atenția că pentru Dan Diaconescu eliberarea de povara postului OTV pică la fix și că ar putea transforma piața media într-o „scenă personală”.  „Înjumătăţirea licenţei este consecinţa logică a unui meci pe care Dan Diaconescu îl are de ani de zile cu CNA-ul. Nu se cheamă neapărat că meciul a fost câştigat de CNA, fiindcă prin toamna lui 2008, când Diaconescu a mai avut un conflict cu aceeaşi instituţie, circula scenariul conform căruia în caz de oprire a licenţei OTV realizatorul se va „retrage-n munţi”, pe DDTV. În mod mirific, termenul de încetare a emisiei pică fix cum nu se poate mai bine, adică în octombrie, în pre-campanie electorală, presupunând că alegerile parlamentare sunt pe la jumătatea lui noiembrie, aşa cum ar trebui. Liber de contractul cu sine însuşi de la OTV, unde trebuia să-şi petreacă o treime din viaţă, Diaconescu va putea ţopăi ca o libelulă de la un post de televiziune la altul, în calitate de invitat, aşa cum a şi început să fie cultivat de Realitatea TV, desigur că din motive de rating. În campanie, va beneficia în virtutea legii sau a uzanţelor consfinţite, de timpi de emisie la fel cu celelalte partide, măcar pe posturile publice, aşa încât va putea să transforme tot acest balamuc într-o scenă personală de dimensiuni mai mari şi decât drăcia de pe care a cântat Rolling Stones la Bucureşti”.

Scenarii posible

Printre posibilele scenarii se numără și acela că „Diaconescu lasă OTV-ul să piardă viteză şi să se facă luntre şi punte ca să bage DDTV-ul „cât mai în pachetul de bază” al cabliştilor. În funcţie de blocul politic cu care se va alia, va putea fi văzut pe o anumită parte a posturilor, mai ales – şi din nou – ca invitat. Cu alte cuvinte, dacă tai o râmă în două nu obţii o râmă moartă, ci mai multe râme”, mai spune Iulian Comănescu.

După ce în ședința trecută Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) a aplicat postului OTV o sancțiune aspră, astăzi la propunerea făcută de Valentin Jucan, membru CNA, și votată cu șapte voturi, OTV a rămas fără o jumătate din perioada de un an, în care mai avea licență de emisie. 

Decizia vine după întreruperea emisiei timp de trei ore în intervalul 18-21 pentru publicitatea politică, mai multe sancțiuni mai ușoare, cum ar fi o somaţie publică, o amendă de 5.000 de lei, una de 10.000 de lei, una de 50.000 de lei și două de 100.000 de lei.
Propunerea a fost ca o concluzie la raportul de monitorizare care privea încălcarea normelor privind publicitatea politică și a pluralismul politic.

Diaconescu: „Dau numele acestui partid, dar nu am nicio legătură în acte”

Prezent la ședința CNA, Dan Diaconescu, proprietarul postului OTV, s-a apărat spunând că nu ocupă nicio funcție în Partidul Poporului și că postul său face eforturi ca să se delimiteze de formațiunea politică. „Nu sunt membru în PPDD, nu am funcție în PPDD. Dau numele acestui partid, dar nu am nicio legătură în acte. Au fost reprezentate corect partidele românești“, a spus Diaconescu, care a adăugat și că asigură pluralismul politic și invită oamenii să vină la vot. 

Patronul OTV a adus în discuție și faptul că a fost oprită și emisia altor programe, cum ar fi emisiunea lui Tudor Barbu „Codex Alimentarius”. „Nu ne acordați prezumția de nevinovăție. Ați luat o decizie de sancționare fără să soluționați măsura contestațiilor precedente“, a mai adăugat Dan Diaconescu. 

Cum se apără patronul OTV

Membrii Consiliului au replicat că sancțiunile se pot contesta în instanță. Patronul OTV i-a atacat pe aceștia, spunând că închid postul la comandă politică și a susținut că i-a făcut favoruri Narcisei Iorga. „Mi-am făcut pomană cu dumneavoastră, altfel nu vă mai angaja nimeni, a mai spus Diaconescu“, afirmând că el a angajat-o la Jurnalul Național. La aceste acuzații, Narcisa Iorga a spus că nu se coboară să-i răspundă patronului OTV și că acesta denaturează adevărul. „M-am angajat în 1993 la Jurnalul Național, când eram încă studentă. După un an am ajuns șef de secție, apoi redactor șef adjunct și, în final, publicist comentator. Am lucrat 14 ore pe zi pe un salariu de nimic, în timp ce dânsul s-a îmbogățit”, a comentat Narcisa Iorga. 

Proprietarul postului OTV a susținut că vrea ca Partidul Poporului să aibă reprezentanți în Consiliu, deoarece „Noi suntem o parte bună din poporul român, dar în CNA nu avem niciun membru”.

CNA

OTV, sancţionat şi acum două săptămâni

Sancţiunea cea mai severă pe care CNA o poate aplica, înjumătăţirea perioadei de licenţă, a fost propusă de Valentin-Alexandru Jucan şi adoptată cu şapte voturi „pentru” şi unul „împotrivă” (Mihai Mălaimare). 

Licenţa OTV ar fi expirat pe 1 aprilie 2013. 

NA a stabilit sancţiunea după ce, în ultimul an, tot pentru difuzarea de publicitate politică în afara campaniei electorale, Consiliul a aplicat următoarele sancţiuni: mai multe amenzi, de la 5.000 până la 100.000 de lei, decizia de întreruperea emisiei OTV pentru 10 minute, apoi pentru trei ore, între orele 18.00 – 21.00, stabilită de CNA pe 15 martie.

Articol original: 

Ce urmăreşte Diaconescu prin circul cu CNA. Sistarea licenţei pică la ţanc în campania electorală

Autor:  Anca Simionescu

Sursa:  evz.ro

Sumele rambursate de Uniunea Europeană au crescut cu 31,3% în primele două luni din acest an

Execuţia bugetară în primele două luni din acest an s-a încheiat cu un deficit de 2,7 miliarde lei, respectiv 0,44 % din PIB.

1.  Veniturile bugetare, în sumă de 29,3 miliarde lei, au fost cu 6,6% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, atingând nivelul de 4,8% din PIB.

  • Veniturile fiscale au crescut cu 12,7% faţă de anul precedent, datorită creşterilor semnificative a încasărilor din impozit pe venit (+25,8), accize(+9,9%) și T.V.A. (+9,4%).
  • Contribuţiile de asigurări sociale au fost în sumă de 8,6 miliarde lei, în creştere cu 10,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
  • Sumele rambursate de Uniunea Europeană au crescut cu 31,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
  • Încasările din impozitul pe profit au scăzut cu 6,7% față de anul trecut, la 1,6 miliarde lei, din cauza capriciilor vremii.

2.  Cheltuielile bugetare s-au ridicat la 32 miliarde lei, în creștere cu 7,3% faţă de anul precedent, dar s-au menţinut la acelaşi nivel ca procent în PIB (5,2%).

  • Creşterea s-a datorat în principal cheltuielilor aferente proiectelor finanţate din fonduri UE (+38%) şidobânzilor (+24,8%).
  • Cheltuielile pentru investiţii au fost de 4,5 miliarde lei, de 1,6 ori mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
  • Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 10,2%, ca urmare a plăţilor din fondul de sănătate pentru servicii medicale şi medicamente.
  • Cheltuielile de personal au crescut cu 3% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, ridicându-se la 6,4 miliarde lei.
Autor:
Sursa: 

Ponta l-a adus pe Blair cu mii de euro să spună banalități. Pe când și Clinton să învețe tesedistele cum se fumează trabucul pe Potomac?

După ce Ponta l-a plătit cu mii de euro pe minut pe Blair să spună lucruri pe care le știe toată lumea, îl va invita oare și pe Clinton să învețe tinerele TSD-iste cum de fumează un trabuc?

Tony Balir, fostul premier britanic a susținut o conferință în care a îndemnat la o Europă unită pentru a se putea face față mai ușor problemelor cu care se confruntă țările europene.

Iată o parte din spusele sale ( citate luate de pe evz.ro )
„Este foarte greu pentru naţiuni diferite să fie împreună, dar, în lumea de azi, dacă vrem să fim siguri că valorile fundamentale ale democraţiei (…) sunt apărate, e un mijloc fundamental. Este nevoie de Europa în ansamblul său, să fie suficient de puternică, de hotărâtă, să fim siguri că aceste valori continuă să trăiască şi că, în secolul XXI, care va fi dominat de multe puteri emergente, noi, Europa, avem puterea şi unitatea să facem vocea noastră auzită şi valorile noastre respectate şi să le permitem celor care cred că sunt majoritatea în lume, să le lăsăm posibilitatea să o facă. Este nevoie de unele decizii majore pe termen scurt şi de unele decizii majore pe termen lung. (…) Cred că Europa este viitorul nostru comun, sunt mândru de ţara mea, sunt mândru de ce face în lume şi sunt sigur că pentru ţări ca ale noastre o parte din viitor este un viitor comun şi acel viitor este sigur în Europa”.
Blair a subliniat necesitatea unirii ţărilor europene, în actualul context geopolitic, pentru ca acestea să poată fi suficient de puternice din punct de vedere economic, politic.
„Viitorul Europei nu este determinat de dorinţa noastră de pace – aceasta s-a realizat deja -, ci de cum să ne unim cât mai eficace în scopurile de a rămâne puternici în lume”, a adăugat expremierul britanic.
După părerea sa, una dintre cele mai mari provocări în Europa este legată de moneda unică pentru care sunt necesare măsuri puternice pe termen scurt şi lung.

„Pe termen scurt, pentru ca moneda unică să supravieţuiască. Trebuie să fie limpede că Europa o susţine”, a precizat el. O mare provocare este durabilitatea monedei unice, respectiv depăşirea actualei crize a zonei euro. „Această provocare există şi va necesita hotărâri foarte dificile şi leadership politic”, a mai spus Tony Blair.
Fostul premier britanic mai consideră și că trebuie reformat modul de funcţionare a pieţei muncii europene, dar şi modul de realizare a parteneriatului stat – sindicate „absolut fundamental pentru viitorul Europei”.
„Raţiunea Europei de astăzi ţine mai mult de putere decât de pace, pacea fiind legată de statul naţional. Ceea ce ne trebuie astăzi este să ne concentrăm pe lucrurile care fac Europa mai puternică, lucrurile care se traduc în progrese clare, în standardele de viaţă. (…) De exemplu, că avem un sens comun pentru o politică externă şi de securitate”, a spus Tony Blair.
Blair a amintit două evenimente: momentul 1975, când a votat pentru aderarea Marii Britanii la fosta comunitate europeană, precum şi vizita sa la Bucureşti, în 1999, când a susţinut cu tărie aderarea României la Uniunea Europeană.
„Mă bucur să vă văd acum membri cu drepturi depline ai Uniunii Europene. Deci, s-ar părea că sunt foarte interesat de acest aspect din perspectiva cuiva care este profund pro-european. Deşi criza economică umbreşte toate celelalte, acum eu cred că Europa a fost o forţă pentru bine şi rămâne o forţă pentru bine în lume. Uităm prea uşor cum multe secole de diviziuni şi de vărsare de sânge au existat în continentul nostru european. Şi uităm mult prea uşor că am avut multe decenii de stabilitate”.
Potrivit acestuia, marile schimbări ale secolului XXI vor fi marcate, între altele, de ridicarea Chinei şi a altor ţări importante, ce vor deveni puteri „care să influenţeze lumea într-un mod ce va schimba întreaga paradigmă a geopoliticii”.
Totodată – a mai subliniat  subliniat Blair – SUA rămâne ‘de departe’ cea mai mare putere economică şi militară din lume”.

La eveniment au fost prezenți au fost prezenţi foştii preşedinţi ai României Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, foştii premieri Călin Popescu-Tăriceanu, Petre Roman şi Victor Ciorbea, viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu, europarlamentari, vicepreşedinţi ai PSD, deputaţi şi senatori, lideri sindicali, numeroase personalităţi din mediul academic şi universitar, analişti, jurnalişti.

(Articolul original poate fi văzut aici)

Dacă cineva își va imagina că pe expremierul britanic l-a apcat dragostea față de Roânica noastră se înșală rău.

 Nu, Bair prestat un serviciu pentru care a fost plătit. Ca un instalator sau electrician care face ceva iar tu, ca beneficiar scoți banul.

Ziare.com  scrie că:

„Tony Blair face parte din „crema vorbitorilor” pe plan international, alaturi de Bill Clinton si Al Gore. Onorariile lor sunt fabuloase. 

In 2008, cotidianul spaniol El Pais scria ca Blair a perceput, pentru un discurs de 90 de minute la Madrid, un onorariu de 240.000 de lire sterline (aproximativ 290.000 de euro), ceea ce ne duce la 2.600 de lire (circa 3.200 de euro) pe minut.”

3200 de euro pe minut …wow …binișor, nu?

Treaba e că se pare că pe Blair, l-a adus Ponta, deci cu banul ar fi sărit PSD. Interesant, oare de unde i-o fi luat de vreme ce datoriile zice PSD că nu prea poate să le plătească ?

Eu stau și citesc și iar citesc aceste citate din discursul britanicului. Personal nu găsesc nimic din ce nu știam și asta pentru că din când în când mai citesc presa…

Personal speram ca Blair să spună cam cum se simțea când bombardierele britanice ucideau amărâți prin Irak sau prin alte părți ale lumii…

Eram curios, poate, să aflu și cam ce au spus liceenele britanice atunci când le-a spus că cea mai sigură metodă de contracepție este sexul oral…

Aș fi fost poate curios să aflu cam cum se simte fiul său  Niky (23 de ani, absolvent de Oxford, actualmente profesor) în căsuța (vezi foto) de 1.13 mlilioane de lire sterline din buricul Londrei  pe care i-a cumpărat-o prin 2008.

E vorba de un  apartamenteste compus din patru dormitoare, trei bai, o terasa, un living deschis, o bucatarie si un garaj.

(Vezi articolul aici )

Aș mai fi poate curios ce mai face Cherie, soția sa.

Cherie Blair, soția expremierului britanic, pentru a se conforma transpasrenței pe care politiciani o tot clamează, a pozat pentru un nud ca să vadă tot britanicul că nu are nimic de ascuns.

Tabloul se numește „Stridint Nude, Blue Dress”și a fost pictat în urmă cu 30 de ani de Euan Uglow. O schiță a tabloului a fost vândută cu 4000 de lire sterline de galeria Browse & Darby, schiță pe care  se pare că a achiziționat-o familia Balir.

Soția premierului britanic a pozat în 1972 când avea 22 de ani, înainte de a se căsători

(Vezi articolul aici)

Poate aș mai fi curios ce mai face Laureen Booth, cumnata lui Blair.

Aceasta cere nici mai mult, nici mai puțin decât punerea lui cumnatului său, Tony Blair sub acuzare. Pentru crime de război din cauza invadării Irakului.

 Lauren Booth,  Sora vitrega a sotiei lui Tony Blair, Cherie s-a convertit anul trecut la islam, in urma unei calatorii in Iran. Miercuri, aceasta le-a declarat unor jurnaliste ca Tony Blair ar trebui judecat pentru ca „a inselat poporul britanic si Marea Britanie , lasand sa izbucneasca un razboi bazat pe minciuna”.

(Vezi articolul aici)

O fi fost  Toni Blaier un premier britanic important, o fi știind el lucruri pe care noi, muritorii de rând nici nu ni le putem imagina, dar a fi plimbat ca un fel de maimuțoi care să repete lucruri pe care le știe tot omul mi se pare penibil.

Dacăp era o conferință gratuită unde să ne împărtășească din înțelepcionea sa, parcă mai mergea. Dar să încaseze mii de euro pe minut plus cazare masă și transport de lux mi se pare că nu e deloc OK.

Îmi revine, obsesiv parcă,  întrebarea:

De unde a luat Ponta banii ca să plătească prestația lui Blaier?

Putea dă caute înregistrarea din 2008 unde Blair a prestat pentru 3400 de euro pe minut, iar banii salvați astfel, dacă tor nu avea ce face cu ei, să îi doneze celor cărora zicea că și-a donat indemnizația pentru chiulangeală din Parlament.  

Și mai are tupeul să spună că în România se cheltuiesc banii aiurea.

Poate n-are fi rău să îl invite și pe Bill Clinton să le învețe pe tinerele TSD-iste cum se fumează un trabuc…  

Surse:

http://www.evz.ro/detalii/stiri/ce-a-spus-tony-blair-in-discursul-de-la-bucuresti-973650.html

http://www.ziare.com/stiri/eveniment/tony-blair-vine-la-bucuresti-1158152

http://www.ziare.com/international/casa-alba/sotii-blair-i-au-luat-fiului-o-casuta-de-1-1-milioane-de-lire-sterline-911784

http://www.ziare.com/magazin/experiment/nudul-lui-cherie-blair-costa-600-000-de-lire-sterline-692932

http://www.ziare.com/europa/marea-britanie/cumnata-lui-tony-blair-cere-punerea-lui-sub-acuzare-pentru-invadarea-irakului-1071547

Dana Grecu – răutate pură şi exces de zel

25 martie 2012 7 comentarii

Fac mari eforturi să înţeleg prin ce tulburare a minţii există tineri care susţin cea mai mizerabilă prin compoziţie dar şi activitate propagandistico-manipulatoare, USL, ştiind că din această uniune face parte PC al cărui patron şi finanţator este Dan Voiculescu, un securist turnător dovedit. Că a fost turnător abject, înţelegem, dar că a fost atât de lipsit de scrupule încât să-şi toarne membrii familiei, ne depăşeşte.

Turnători au fost şi vor exista mereu, dar e greu de acceptat ca aceştia să facă parte activ din viaţa politică şi să aibă ca instrument de propagandă şi manipulare trusturi de presă. Desigur, alături de el s-au adunat persoane de aceeaşi factură: oameni fără coloană vertebrală, scursuri morale, poeţi şi scriitori rataţi, trompete şi goarne ruginite, a căror limbi bifurcate de reptile perverse sâsâie minciuni otrăvite seară de seară.

Românul stă cu sufletul la gură s-o vadă pe Dana Grecu încreţindu-şi fruntea, ţuguindu-şi buzele ridate de atâta răutate, gesticulând, spumegând, împărţind dreptatea antenistă după cum îi este dictat. Dana nu se menajează deloc, ea vrea să-şi verse tot veninul odată, să-l împroaşte peste toţi duşmanii şefului. Ea este o fundamentalistă Felixiană pe care ne aşteptăm s-o vedem că apare în studio cu dinamită legată de ea, cu faţa pungită şi schimonosită de ură şi neputinţă, aruncându-se în aer în direct ca să-şi arate disperarea pentru că n-a reuşit să-l distrugă ea cu gura ei pe Băsescu, sau măcar pe Udrea. Să vadă şeful cât este ea de devotată, mai devotată decât Guriţă- Gâdea, sau şpagatistul cu pene-n fund, Mircea Badea.

Dana Grecu este un kamikaze modern, dar nu onoarea şi nici Codul Bushido o mână-n luptă, probabil nici banii cât hidoşenia interioară. Această viperă cu corn e gata de sacrificiul suprem din simplă şi neostoită ură, iar ura i s-a întipărit pe faţă pentru totdeauna. Mă întreb dacă-i merită, dacă se gândeşte la copiii ei care-şi văd mama ca pe-o căţea turbată, scuturându-şi balele fetide în toate direcţiile, seară de seară. Şi mă mai întreb ce se va alege de cariera ei de „jurnalist” în cazul în care zeului ei îi vor intra corăbiile la apă, pentru că ea s-a compromis dincolo de limitele  compromisului.

Autor: Angela Tocila

Sursa: diamonds and rust

Sfântă moralitate românească

25 martie 2012 2 comentarii

Spre deosebire de actualul preşedinte de cursă lungă, fostul preşedinte de cursă şi mai lungă era un om fără vicii: nefumător, nebăutor, sărac, cinstit şi după toate aparenţele, fidel aceleiaşi femei de vreo sută de ani încoace. Sărac a venit la Cotroceni (fie ziua aceea de tristă amintire de nerepetat), sărac a plecat.

Sărac în avere materială, dar bogat în informaţii şi cu datori vânduţi pe viaţă în jurul său, pe care i-a lăsat să se hrănească de la ugerul plin de lapte al patriei, fidelizându-i pe vecie.
Lui, preşedintelui nu i-a trebuit nimic: obişnuit să trăiască auster de pe vremea „dizidenţei” şi cu grijă mare la sănătate, fără copii sau nepoţi, pare-se şi fără rude apropiate care să-i ceară contracte cu statul, certificat de revoluţionar, nimic din ceea ce râvneşte orice român aflat în grad de rudenie sau „afinitate” cu un înalt demnitar, Iliescu şi-a hrănit haita de câini flămânzi, aducându-i în stare de servitute eternă şi singura lege pe care au aplicat-o între ei a fost cea a tăcerii, atâta le-a pretins bătrânul vulpoi uns cu alifii KGB-iste made în Russia, Omerta. Unii au dus cu ei în mormânt secrete ale revoluţiei, ca Dan Iosif, dar Iliescu l-a făcut dintr-un vagabond beţivan, domn la costum în Senatul României.

Miron Cozma s-a dus fără să crâcnească la puşcărie, ca un soldat credincios, cu toate că fusese doar o marionetă în mâna unui aparat imens de represiune condus de vârful comunismului cu faţă umană, Iliescu. Omerta a funcţionat, Miron Cozma s-a apucat de poezii, că doar nu era să-şi scrie memoriile despre cum a fost coordonat în timpul misiunii de reorganizare stradală şi landscaping a Bucureştiului. 

Probabil că mulţi au nostalgia acestei imagini prezidenţiale şi acum, pentru că altfel nu se explică brusca moralitate de Şcoală de Maici care răzbate din criticile la adresa actualului preşedinte. Obişnuiţi cu limba de lemn comunistă a lui Ceauşescu şi Iliescu, părem să nu mai tolerăm un dialog firesc, chiar dacă pigmentat pe alocuri cu expresii neaoşe, pe care noi mironosiţele nuuu, nu le folosim niciodată.

Nu tolerăm ca preşedintele să bea un pahar de vin sau să petreacă până dimineaţa în ziua lui liberă, pentru că noi românii suntem mai puţin băutori decât supuşii sultanului din Brunei. În fotografiile acelea care au înconjurat lumea cu beţivanii cu apa până la genunchi de pe vremea inundaţiilor bând veseli la cârciumă în timp ce pompierii le scoteau nămolul din casă, nu erau Doamne fereşte români, nici contorsioniştii zăcând prin şanţuri nu erau români, în România nu bea decât preşedintele, să fie clar! 

Tot el, pentru că încurajează şi se înconjoară de femei dintre care unele sunt chiar frumoase, este obligatoriu desfrânat şi evident, cere în schimbul sprijinului şi a numirii în funcţii favoruri sexuale, iar oamenii „de bine”, de înaltă probitate morală, nu tolerează aşa ceva de la preşedintele lor, chiar dacă singurele dovezi sunt presupunerile, insinuările antenisto-oteviste picurate zilnic în creierul mic şi stafidit al conştiinţei colective a acestei naţiuni demne, cu principii solide de sfinţi din calendar.

Probabil că următorul preşedinte fie el Crin Antonescu, va fi mult mai pe placul românilor, mai ales că ne-a anunţat încă de pe acum că se culcă şi se trezeşte când vrea, face ce vrea şi nu dă socoteală nimănui. Nimănui, adică nici celor care îl vor vota. Cu uşoară nedumerire constat că eu care nici măcar pentru un loc în Consiliul Local din vreun cătun din vârful muntelui nu candidez, aş putea să spun că mă duc să dorm când vreau şi tot când vreau mă trezesc. Evident că nu m-ar lua nimeni la rost, pentru că n-ar avea dreptul.

Dacă vrei să fii preşedintele unei ţări, fie ea şi Mauritania, Congo, Burkina Fasso, eşti oarecum dator în faţa naţiei şi trebuie să-i dai socoteală, presupunându-se că eşti angajat în slujba ei. Barem să fi avut inteligenţa să tacă, să aştepte să fie ales şi apoi să se ducă la culcare până la încheierea mandatului că oricum n-am aştepta prea multe de la el. Dar nu, pe lângă că se culcă şi se trezeşte când vrea, vorbeşte ce vrea, e dreptul său… Cui nu-i convine, e găinar.

Autor: Angela Tocila

Sursa: hydepark.ro

Campanie de blondă …

24 martie 2012 4 comentarii

Deoarece au o privire caldă, blondele pot susține în campanie un partid …

Categorii:Haioşenii Etichete:

Oltenia, eterna Terra Nova, sau 708.465.200.000 lei furați de la statul român de un patron din fotbal: Adrian Mititelu.

23 martie 2012 2 comentarii

708.465.200.000 lei, FURATI DE LA STATUL ROMAN.

UNDE SUNT DOSARELE PENALE DE LA DIICOT?

Impreuna cu o haita de pungasi, „respectabilul” om de afaceri Adrian Mititelu (patronul lui Cornel Nistorescu si groparul echipei de fotbal Universitatea Craiova): 

• A preluat in dauna statului 23,5 hectare de teren apartinand Pomicola Dolj, in valoare de 11.750.000 EUR, adica peste 41.100.000 RON (411 miliarde lei vechi!). Pentru acest teren, care valora pe piata 50 euro/mp, Adrian Mititelu a platit 0,1 euro/mp. Apoi l-a vandut pe bani grei

• A preluat, in dauna statului, cladiri, constructii si plantatii ale Pomicola Dolj in valoare de 2.073.815 RON (20 miliarde lei vechi). „Preluarea” s-a facut prin acte de camatarie

• A fraudat, prin grupul de firme „Regional Media”, bugetul statului, cu 3.285.323 RON (32 miliarde lei vechi)

• A fraudat, prin grupul de firme „Maxitec SRL”, bugetul statului, cu suma de 24.362.382 RON (243 miliarde lei vechi). Toate astea fac parte din rapoartele trimise de Directia Generala a Finantelor Publice catre Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, care il cerceteaza pe Adrian Mititelu. Totalul: aproape 710 miliarde de lei vechi, furati de la bugetul statului! Ti se pare incredibil? Iata dovezile:

Autor: Simona Ela FICA

Publicat la: 18 February 2012

Sursa: exploziv-news.ro

Dacii – Adevăruri tulburătoare

23 martie 2012 2 comentarii

Dacii – Adevăruri Tulburătoare

(Film documentar 2012)

Filmul documentar Dacii – Adevăruri Tulburătoare, din anul 2012, este parte dintr-un proiect care își dorește recuperarea adevărului istoric, având în vedere diversele controverse actuale privind istoria poporului român. De unde ne tragem? Daci sau romani? Care este adevărul?

Multe dintre teoriile pe baza cărora s-a construit istoria României, istoria românilor, cea perpetuată pe cale orală și cea care se învață în școli, sunt contestate și răsturnate cu argumente venite din partea istoricilor români pro-Dacia.

Rescrierea istoriei poporului nostru poate începe odată cu dovezile științifice la care se face referire în argumentația bazată pe izvoare istorice autentice, acestea aducând informații inedite, dar foarte valoroase în determinarea adevărului istoric.

Diverse personalități și specialiști în domeniu vorbesc despre aceste adevăruri, pentru mulți tulburătoare, despre adevărata istorie a românilor, despre istoria Daciei.

Documentarul este bazat pe teoriile și argumentele aduse de către cei care contestă o mare parte din actuala formă în care este scrisă istoria poporului nostru: General (rez.) dr. Mircea Chelaru (fost Șef al Marelui Stat Major al Armatei Române), Dr. Napoleon Săvescu (director fondator al Dacia Revival International Society), General (rez.) Nicolae Spiroiu (fost Ministru al Apărării Naționale), Prof. dr. Mihai Popescu (Biblioteca Militară Națională), Prof. univ. dr. Alexander Rodewald (directorul Institutului de Biologie Umană al Universității din Hamburg, Germania), Dr. Georgeta Cardoș (cercetător științific biolog specialist pe genetică a€“ Institutul Victor Babeș), Prof. doctorand Sebastian Stănculescu (paleografie și antropologie culturală).

 În urma cercetărilor de paleogenetică efectuate recent în Germania, la Hamburg, pe oase și dinți din situri românești de acum 3000-5000 de ani, sunt puse mari semne de întrebare privind teoriile și cercetările care stau la baza istoriei oficiale a României.

Recuperarea adevărului istoric în ceea ce privește proveniența neamului românesc este un demers fără de care nu se poate recupera deminatatea națională. Dacii, erau considerați de către Herodot ca fiind „cei mai viteji și mai drepți dintre traci”, iar aflarea adevărului istoric privind acest popor brav trebuie să fie o prioritate pentru noi românii, pentru România, pentru ISTORIE!

Autor: Vlad Teodorescu

Publicat: 17 Martie 2012

Sursa: zigzagonline.ro

Pe același site, vezi și:

(eu zic că merită)

România – ţinta ironiilor din Europa?

 Românismul s-a păstrat pe cale orală – 1 decembrie 1918. România, 93 de ani

BASARABIA – Prăbușirea unei lumi” 

The Real Romania – Adevărata Românie

Cadavre într-un șifonier de Pontănel?

23 martie 2012 4 comentarii

Trecutul întunecat al unui pesedist mincinos

Victor Ponta a refuzat postul de prim-ministru pe care Traian Băsescu i l-a oferit pe 6 februarie, refuz care ridică aproape automat întrebarea: de ce?

De ce nu a vrut Ponta să-şi asume guvernarea, chiar în vremea zaverei pe care el şi ai lui o stîrniseră, cu scopul de a da jos guvernul?

De ce a tăcut Ponta mîlc şi l-a lăsat pe Daniel Constantin să vorbeasca în locul lui? Şi mai apoi, cînd erau la largul lor, de ce au tăcut toţi trei liderii Uniunii, de ce au ascuns oferta Preşedintelui?

Ceva pute aici şi nu-mi dau seama de unde vine duhoarea.

Preşedintele a făcut această dezvăluire la un post TV şi a declarat că le pune curioşilor la dispoziţie înregistrarea audio şi stenograma întîlnirii la care au mai participat Crin Antonescu şi Daniel Constantin.

Aproape simultan, Mediafax publică ştirea că Victor Ponta neagă că ar fi primit o asemenea propunere.

În acel moment, se punea întrebarea: bă, care dintre voi doi minte?

S-a dovedit repede că mincinosul este Ponta. Înregistrarea discuţiilor de la Cotroceni confirmă ce spusese Preşedintele: i-a propus lui Ponta funcţia de prim ministru, Ponta a tăcut, în locul lui trezindu-se vorbind Daniel Constantin, care l-a informat pe Preşedinte că a luat el notă de propunere.

Totusi, de ce nu a vrut Victor Ponta să primească din mîna Preşedintelui o funcţie pe care nu e sigur că o va obţine la urne?

Şi de ce a minţit, cînd ştia că Băsescu are toate dovezile?

Ce ascunde Victor Ponta?

Să vedem ce nu ascunde, mai întîi.

Ponta nu a acţionat după principiul respingerii oricărei colaborări cu Preşedinţia şi cu Guvernul, pentru că ar fi respins la Cotroceni propunerea şi şi-ar fi făcut din asta o trîmbiţă electorală de toată frumuseţea. Or el nu i-a zis „nu” lui Băsescu şi nici nu a povestit la Antena 3 cum s-a rugat tiranul de el.

Nici ceilalţi lideri ai Uniunii nu au povestit nimic despre acest episod, ceea ce dovedeşte că a existat un complot al tăcerii.

Refuzul lui Ponta nu ar fi avut nici o justificare politică, mai ales că USL cerea insistent, în vremea aia, alegeri anticipate. Or mai anticipate decît ce propusese Băsescu nu cred că mai găsea USL în altă parte.

Este clar că Traian Băsescu ştie ceva despre Victor Ponta, ceva atît de grav şi de compromiţător, încît a fost sigur că preşedintele PSD, care ştie că Băsescu ştie, NU va accepta postul de premier.

De aceea i-a şi făcut propunerea, ca să-l pună pe Ponta într-o situaţie fără ieşire. Dacă accepta, urmau dezvăluirile şi compromiterea definitivă a lui, ca politician, a partidului lui şi a uniunii electorale din care face parte.

Dacă refuza, aşa cum s-a întîmplat, urma ceea ce a urmat, declaraţiile la televizor şi o nouă mutare prin care Băsescu ameninţă să dea mat Uniunii.

Este clar că Preşedintele ştie ceva şi că a avut tot timpul cărţile cele mari, pe care le-a jucat pe rînd.

Singura concluzie de bun simţ este că Victor Ponta este şantajabil şi că adversarilor pesedeului le convine un Ponta la conducerea partidului, unde poate fi făcut să joace după cum îi cîntă alţii, decît un Ponta anonim, ispăşind dracu ştie ce păcate în pustia politică de unde nu s-a mai întors nimeni ori, mai rău, prin te miri ce pîrnaie a patriei.

Ca să le fac hatîrul moraliştilor, voi spune că procedeul este imoral, şi că Ponta ar trebui deferit justiţiei, dacă există temeiuri.

Cu observaţia că politica şi morala nu au nimic în comun, să precizez că şantajul de care vorbesc este doar o interpretare a unor fapte şi întîmplări greu de explicat raţional.

Nu poţi să-ţi propui ca scop suprem al vieţii tale de politician să ajungi prim ministru şi, cînd şi se oferă funcţia, să taci! Nu e raţional!

Aşa că trebuie să presupunem existenţa altor factori, pe care nu-i vedem, dar a căror influenţă se face simţită.

Mie unuia ipoteza unui Ponta şantajabil mi se pare cea mai plauzibilă şi singura capabilă să acopere nu numai refuzul de la Cotroceni, ci şi comportamentul oarecum surprinzător în ultima vreme al preşedintelui PSD în relaţia cu Preşedinţia şi cu Guvernul.

Dacă aş fi Victor Ponta, m-aş duce la Antena 3 şi as declara că Băsescu minte, că înregistrarea audio a discuţiilor de la Cotroceni este un fals ordinar, pus la cale de Băsescu cu scopul de a compromite Opoziţia, că vocile alea nu sînt ale lor, fiind vorba de fapt de o echipă de ventriloci tătari din Babadag, oraşul natal al lui Băsescu, echipă condusă de veteranul Selin Gencur, cel care, de fapt, răspunde la telefon cînd Preşedintele e beat de i s-au încleştat fălcile.

În felul ăsta, aş abate discuţia de la motivele refuzului către o dezbatere aprinsă asupra autenticităţii înregistrării, sperînd că, în gălăgia creată cu ajutorul prietenesc al menajeriei lui Voiculescu, lumea va uita de refuz şi nu va mai căuta motivele.

Cît priveşte acele fapte care îl fac şantajabil pe Ponta, astea nu prea mai contează.

Preşedintele PSD poate să fie spionul Moscovei plătit în ruble, poate să fie ucigaş în serie, poate să fie violator de babe, poate să fie poponar pasiv, peşte de curve sau pedofil, poate chiar să fie tatăl copiilor acelei stareţe care a născut gemeni.

Rămîne doar concluzia pe care am mai expirmat-o de cîteva ori, anume că USL nu va ajunge niciodată la guvernare, nu atîta timp, cel puţin, cît mai e Traian Băsescu la Cotroceni.

Autor: MIRCEA MĂRGĂRIT

Publicat: 18.03.2012

Sursa: criterii.ro

Pontănel cel mititel …

22 martie 2012 Un comentariu

Ponta, prea mic să taie panglica Schengen

Am aflat cu toţii răspunsul USL-ului la întrebarea “A fi sau a nu fi premier”. Unii au încuviinţat că Ponta a făcut bine, nefăcând nimic. Alegerea de a nu-şi asuma riscuri a fost reconfortantă, dar l-a privat de o experienţă unică, binecunoscută lui Sorin Oprescu. Aceea de a tăia panglici în locul altora.

Dacă ar fi acceptat propunerea de a deveni premierul lui Traian Băsescu, Ponta ar fi avut ocazia să ne arate cum trebuie reprezentată România la nivel internaţional. Până una alta, se pare că “înlocuitorul” său, cum îi place să creadă, se descurcă al naibii de bine negocieze în numele nostru. Ungureanu a mers acum o săptămână la Bruxelles, dar nu pentru vreo întrevedere de rutină, blazată şi plicticoasă, la finele căreia să rezulte cel mult un comunicat de presă. La prima lui vizită în capitala Belgiei, premierul a ţintit sus.

Mai sus decât a făcut-o vreodată Opoziţia, mai sus chiar şi decât Emil Boc. Primii au văzut în tema aderării la Schengen o modalitate de şantaj a actualei guvernări.Un astfel de episod a fost în iarna lui 2010, când Tăriceanu a refuzat să facă lobby pe lângă liberalii europeni, pretextând că „nu poate ascunde corupţia sub preş”. Mai înainte, îi scrisese lui Jose Manuel Barosso, să denunţe frauda de la Legea pensiilor. Cât despre Emil Boc, singura lui aroganţă în acest sens a fost şedinţa de guvern româno-bulgară, de anul trecut. Boc şi Boiko Borisov au formulat o declaraţie comună, fără adresă exactă, cu rol mai mult simbolic. Pe modelul ei vorbesc, ei aud.

Un summit European extraordinar pe tema aderării ţării noastre la Spaţiul Schengen şi regândirea MCV (Mecanismul de control si verificare) sunt două cereri extrem de îndrăzneţe pentru un premier independent. În loc să discute face-to-face cu principalul opozant, Olanda, MRU a preferat să ducă lupta la următorul nivel. Înclin să cred că n-a blufat. Mai ales că ideile sale se conturaseră deja şi în mintea unor experţi. „Părerea mea este că nu sunt prea multe oportunităţi de a negocia cu partea olandeză . Discuţiile la nivelul Consiliului European şi a altor formate de Consilii pot fi mai utile decât discuţiile bilaterale”, declara Leonard Orban, la începutul acestui an.

„Mecanismul şi-a îndeplinit menirea şi e o paranteză închisă. Dacă nu, nu este exclusă posibilitatea să fie menţinută deschisă, eventual într-o formulă adaptată”, spunea anul trecut, comisarul european Dacian Cioloş

Deşi Cristian Diaconescu speră ca raportului MCV din vară să fie şi ultimul, nu cred că evaluarea se va încheia cu notă de trecere pentru ţara noastră. Cel mai probabil, mecanismul de verificare va fi ridicat ca urmare a unei conjuncturi politice favorabile. Cum arată şi publicaţia The Economist, Bruxelles-ul va trebui să renunţe la una dintre pârghiile în forţarea reformelor, după aderarea României în 2007, ca rezultat al unei „oboseli” din ambele părţi. Dacă Comisia Europeană nu va condiţiona aderarea României la spaţiul Schengen de rezultatele raportului MCV în justiţie , aşa cum a declarat Jose Manuel Barroso, există şanse mari ca Ungureanu să semneze acordul de liberă circulaţie, cu puţin înainte de alegerile generale.

Deşi victoria este rezultatul mai multor echipe perindate încă de acum cinci ani la ministerul justiţiei, oamenii îi vor acorda toate meritele lui Ungureanu. Laude care ar fi putut să-i parvină lui Ponta, dacă nu era atât de mic, încât să-l copleşească orgoliul.

Autor: Andreea Ciulac

Publicat: 22 Martie 2012 

Sursa: hydepark.ro

Elena Udrea întoarce brișca în mațele sărmanului Pontănel . Ba mai mult, mai pune și sare… (Victoraș nu va ajunge niciodată premier !!! )

Pe blogul său, doamna Elena Udrea are o veste prostă pentru Ponta: Nu va ajunge niciodată premier.

Mie mi se pare normal, cei din PSd, de la Geoană încoace nu mai au unghiuța necesară pentru zgâria în poarta Cotrocenilor când voine vorba de numirea Premierului. 

Iată mai jos cum frumoasa blondă întoarce brișca în mațele sărmanului Pontănel . Ba mai mult, mai pune și sare…

VICTOR PONTA NU VA AVEA NICIODATĂ ȘANSA DE A FI PREMIER

 Dezvăluirea de aseară a Preşedintelui privind oferta pe care i-a făcut-o lui Victor Ponta de a deveni Premier arată, fără putinţă de tăgadă, că şeful PSD nu este un bărbat politic în adevăratul sens al cuvântului. Şeful PSD apare zi de zi la televizor şi atacă Executivul pentru măsurile pe care le ia, dar şi pentru deciziile pe care nu le ia. Îşi potenţează profilul mesianic ca unul care ar urma să salveze România dacă ajunge la putere, iar măsurile sale ar avea cel puţin puteri taumaturgice. Din păcate însă pentru români şi pentru jocul politic democratic, Victor Ponta doar rosteşte fraze gândite de alţii, fără strategie şi acţiuni proprii. Este un cabotin care îmbracă haina de alternativă a opoziţiei pentru şefia Guvernului.

Cred că Victor Ponta a arătat că şi el realizează cât de limitate îi sunt competenţele. S-a temut să accepte postul de Premier pentru că ştia că ar fi fost un dezastru, iar toamna ar fi plasat USL-ul într-o postură foarte proastă. S-a dovedit încă o dată că este un actor politic bun doar de gură, genul care dă şi fuge. Sigur, doar în femei, pentru că, de la un bărbat, riposta ar putea fi dură.

Emil Boc şi toţi oamenii din echipa sa s-au dovedit politicieni mult mai responsabili şi mult mai curajoşi – ei au luat măsurile de care România avea nevoie, sacrificându-şi imaginea. În tot acest timp, opoziţia, în frunte cu Ponta, a tocat continuu, fără însă să aibă soluţii. Românii trebuie să înţeleagă că am fi fost mult mai rău ca grecii dacă astfel de oameni ar fi ajuns la putere.

Mai rea decât lipsa de curaj este însă minciuna. Faptul că Victor Ponta a negat iniţial că i s-a propus să ocupe funcţia de Premier este dovada cea mai clară că minte cum respiră. Nu-l interesază adevărul sau dreptatea, ci doar să-şi protejeze imaginea şi să o mânjească pe a altora. Nu înţeleg cum un om poate nega un lucru evident, iar stenograma prezentată de Preşedinte confirmă de-o manieră indubitabilă că oferta i-a fost făcută şefului PSD, iar acesta i-a lăsat pe Antonescu şi Constantin să răspundă în locul lui. Altă dovadă de curaj.

De altfel, vă pot confirma faptul că Preşedintele ne-a spus pe 5 februarie seara despre ideea sa de a oferi funcţia de Prim-ministru lui Victor Ponta. Iar noi, cei din PDL, am acceptat această propunere, arătând că nu ne agăţăm de putere. De altfel, într-un final, membrii Guvernului au şi renunţat la fotoliile de miniştri. Pot, deci, confirma că Traian Băsescu i-a propus funcţia de Premier unuia dintre liderii USL şi că acesta a refuzat, iar noi, cei de la PDL, am fost uimiţi de acest refuz!

Nu ştiu de ce co-liderul USL nu a acceptat propunerea de a fi Prim-ministru. Până la urmă, acesta este obiectivul pe care îl rosteşte în mod cotidian: să ajungă la putere şi să „repare ce a stricat Guvernul Boc”. De vreme ce nu a acceptat puterea, concluzia evidentă este că Victor Ponta nu este în stare să-i ajute pe români. Cu această ocazie, s-a mai infirmat un mit politic românesc pe care consilierii USL încearcă să-l impună liderilor proprii: mitul eroului salvator.

Bătălia pe care o duce în mod constant cu femeile din PDL sau chiar de la el din partid trebuie să fie un indiciu suficient pentru înclinaţiile lui Victor Ponta în materie de politică. Pare că-şi doreşte mai degrabă preşedinţia unei organizaţii de femei, decât să conducă România. Lipsa de curaj este uşor de intuit şi dintr-un lucru atât de simplu: misoginismul continuu şi constant de care dă dovadă.

Din păcate pentru opoziţie în ansamblu şi pentru PSD în particular, Victor Ponta este un personaj foarte slab, care nu va mai avea vreodată şansa de a fi Prim-ministru sau de a-şi aduce partidul la putere.

PS. PDL a acceptat propunerea Preşedintelui de a-l nominaliza pe Victor Ponta ca Premier tocmai pentru că noi suntem convinşi că, doar prin comparaţie, românii vor realiza care le sunt opţiunile. Or, USL nu are soluţii, nu poate fi o alternativă reală. În varianta cu Ponta Prim-ministru şi ţara condusă de USL până la alegeri, sunt convinsă că românii ne-ar fi regretat şi ar fi înţeles că toate măsurile noastre au fost necesare şi că noi am vrut cu adevărat binele ţării.

Autor: Elena Udrea

Sursa: Elena Udrea blog

Dan Tapalagă – Trei nopti cu Dan Diaconescu (Cum se naste un monstru politic?)

22 martie 2012 2 comentarii


Trei nopti cu Dan Diaconescu

Cum se naste un monstru politic? Vadim Tudor a fost ignorat inainte de alegerile din 2000. Rezultatul? Un cosmar pentru Romania: a intrat in turul doi cu Ion Iliescu iar PRM a ocupat aproape un sfert din Parlament. Dan Diaconescu a preluat intreaga tehnica vadimista si retorica nationalista intr-un reality show macabru, difuzat seara de seara la OTV. Insulta, calomnia, apelul la popor si simboluri nationale, agitarea unui patriotism vulgar, rafuiala cu „ciocoii”, autovictimizarea, toate sunt variatiuni pe tema „Jos Mafia, sus Patria!” lansata de liderul PRM acum zece ani. Cum arata insa discursul vadimist adus la zi? Pentru a pricepe ceva, ne-am propus sa monitorizam timp de o saptamana, seara de seara, emisiunile OTV. Am rezistat trei nopti, intre 30 de minute si o ora. 

Cum se naste un monstru politic? Vadim Tudor a fost ignorat inainte de alegerile din 2000. Rezultatul? Un cosmar pentru Romania: a intrat in turul doi cu Ion Iliescu iar PRM a ocupat aproape un sfert din Parlament. Dan Diaconescu a preluat intreaga tehnica vadimista si retorica nationalista intr-un reality show macabru, difuzat seara de seara la OTV. Insulta, calomnia, apelul la popor si simboluri nationale, agitarea unui patriotism vulgar, rafuiala cu „ciocoii”, autovictimizarea, toate sunt variatiuni pe tema „Jos Mafia, sus Patria!” lansata de liderul PRM acum zece ani. Cum arata insa discursul vadimist adus la zi? Pentru a pricepe ceva, ne-am propus sa monitorizam timp de o saptamana, seara de seara, emisiunile OTV. Am rezistat trei nopti, intre 30 de minute si o ora. 
  • Luni – 19 martie (22.00 – 23.00). Jos, pe ecran: E bine ca intelectualii din Romania vin alaturi de PP-DD? Dati SMS la 1333. Iar sus: Marele scriitor Ion Buduca intra oficial in PP-DD. In studio, Ion Buduca priveste absent. Dan Diaconescu citeste un mesaj din popor care il cheama pe scriitorul Buduca sa conduca o statie de asfalt „ca e nevoie de intelectuali”. Diaconescu proclama faptul ca OTV va lua locul TVR Cultural. Dezbaterea „intelectuala” a serii se anunta cazul Madalin Voicu. Florin Condurateanu il ia la refec pe motiv ca a facut misto insusi Dan Diaconescu. Din trei in trei minute, Condurateanu tipa catre Voicu pe care si-l imagineaza dincolo de ecran: Dansai beat pe mese cu Nicu Ceausescu! Urmeaza o discutie despre cultura tehnica, despre inginerii din jurul lui Diaconescu, „creatori de bunuri materiale”. Cineva din studio care se prezinta absolvent de politehnica il trimite la plimbare pe „Medelin”, imitand vorba tiganeasca. Sorin Ovidiu Balan, fost jurnalist specializat in omoruri cumplite, completeaza atacurile rasiste cu observatia ca “tiganul e tigan si in ziua de Pasti”. Il tot confunda pe Madalin Voicu cu Madalin Ionescu. Diaconescu il corecteaza discret, insa o lasa balta dupa mai multe incercari ratate. In peisaj apare Vlad Hogea, fost deputat PRM care prin 2000 scandaliza cu iesirile sale xenofobe. Hogea, azi seful PP-DD Iasi, se rafuieste cu un ziarist de la Adevarul, gasit vinovat de hulirea partidului poporului. Este facut si el cu ou si cu otet in timpul seratei culturale de la OTV. Sus, pe ecran, apar doua citate. Madalin Voicu: Numai primitivii voteaza cu PP-DD. Monica Tatoiu: Doar prostii voteaza cu Dan Diaconescu. Televotul se schimba: Ati vazut ca Ponta si Crin nu au vrut sa preia puterea de la Basescu? De ce USL nu a vrut sa va salveze din 6 februarie? Dati SMS la 1333. Nu este iertata nici Tatoiu, alt dusman declarat al PP-DD. Diaconescu citeste un nou mesaj din popor despre “Miss Orgasm, cracanata de Tatoiu”. Rasete infundate in studio. Florin Condurateanu simte nevoia sa contribuie cu ceva la ploaia de injurii, adresandu-se frontal inamicului: “spui numai prostii de-ti curge sange din gingii”. Prin telefon intra un cetatean care discuta despre „stirea zilei”: Dan Diaconescu va fi prezent maine la Buzau unde va inaugura un Centru – anti frauda. Se va numi, desigur, Centrul Antifrauda Dan Diaconescu.
  • Marti – 20 martie (21.30 – 22.40). Sus, pe ecran: Elitele Romaniei trec de partea lui Dan Diaconescu si a Poporului. Jos pe ecran: Dati SMS la 1333: E bine ca DD vrea sa aduca operele lui Brancusi in tara? E bine ca DD vrea sa redeschida si dosarul Eminescu? Pe o banda rosie curg informatii imposibil de verificat despre pretinse valuri de adeziuni. Dan Diaconescu pledeaza infierbantat pentru refacerea casei memoriale Brancusi de la Hobita: “Parca-i si vad pe turistii chinezi si japonezi fotografiind continuu”. Condurateanu face caz din faptul ca „in timp ce ciocoii fura, OTV se ocupa de cultura”, ca au avut curajul sa deschida dosarele Labis, Preda, Fanus, Sebastian “cate sapte-opt ore pe noapte”. Se anunta ca „domnul academician Nicolae Breban” asteapta la telefon. Cineva arata la camera o pungulita cu “pamant de pe mormintele parintilor lui Brancusi”. Breban, deconspirat de CNSAS turnator al securitatii in 2011, felicita postul OTV pentru emisiune. “Sa strigam dreptate pentru acest mare oltean”, striga Breban in euforia discutiei despre aducerea ramasitelor lui Brancusi in tara. Diaconescu sugereaza ca n-ar strica sa-l aduca si pe Enescu. Condurateanu are o idee: “sa aducem si oasele lui Balcescu, acest mare carturar”. Intra prin telefon un anume Vlase. Crede in succesul actiunii lui Stanchescu? (personaj insarcinat cu aducerea lui Brancusi). „Cea mai mare avere pe care o avem e poporul roman”, zice numitul Vlase. Studioul amuteste pret de o clipa. Diaconescu izbucneste: mare vorba ati spus. Condurateanu marturiseste ca are lacrimi in ochi, el, care nu plange cu una cu doua. Numitul Vlase mai baga niste citate din Tutea, cu un sfat pretios pentru Diaconescu: “sa nu uite poporul roman”. Diaconescu schimba foaia si anunta ceea ce numeste „stirea zilei”: puteam scapa de dictatoul Basescu daca Ponta accepta functia de premier. Apoi se infoaie putin la liderul PSD: A zis ca nu-l intereseaza rezultatele referendumului! Oroare. Poporul, desigur, nu poate fi ignorat. Urmeaza o analiza politica de Florin Condurateanu, maestrul ceaiurilor. Nu se intelege mai nimic, un talmes balmes imposibil de reprodus. Se degaja ideea bizara ca USL il tine de fapt la Cotroceni pe Traian Basescu deoarece “sunt intelesi”. Dan Diaconescu citeste mesajul unui telespectator indignat ca, la B1 TV, simpatizantii PP-DD au fost numiti prosti si jigniti. Spune ca e simplu absolvent de scoala profesionala si ca “face ceva pe facultatea lor de inculti”. Comentand un sondaj cu cifre aiuritoare, Diaconescu remarca: “prosti, prosti ai nostri, da’ multi rau”. Anunta ca, in caz ca PP-DD va juca rol de arbitru in parlament, isi va da voturile USL. Pe ecran ruleaza imagini din Buzau, de la evenimentul anuntat cu o zi in urma, cu Diaconescu incercand sa-si faca loc printr-o multime pestrita. O femeie prezenta in studio observa gratios ca toti voiau „sa-l atinga pe Dan Diaconescu”. Acesta indeamna „poporul” sa explice “din gura in gura” de ce e nevoie sa ia peste 60%, ca sa poata schimba “legile facute de ciocoi”. In studio isi face aparitia tatal lui Serban Huidu insotit de un grup de tineri in tricouri albe. E nervos ca „sunt luati de prosti”. Primul care se prezinta spune ca e medic, aplaudat frenetic, al doilea predinde ca e student la inginerie (creator de bunuri materiale, cum zice tatal lui Huidu), vine la rand fiul lui Huidu senior, un student la economie. Cu totii manifesta un soi de peremism suspect pentru cineva nascut dupa 89. Lucrurile se mai lamuresc dupa ce Huidu senior marturiseste ca a trecut in viata pe la PRM, unde sunt “iubitori de tara” si explica de ce a plecat din partidul lui Vadim Tudor: “s-a exagerat”. Diaconescu tine o scurta predica despre speranta. Cineva din studio anunta ca, odata cu lansarea PP-DD, a scazut numarul de sinucideri. Condurateanu se zburleste putin la CNA: cum sa interzici acestor tineri sa apara pe post?
  • Miercuri – 21 martie (00.30 – 1.00). Sus, pe ecran: Cum puteti impiedica bancile din Romania sa-si bata joc de dumneavoastra? Jos: Intrebati-l pe Mihai Antonescu la SMS 1333. Tot ce vreti sa stiti ca sa invingeti bancile. Antonescu zice ca nu poate analiza mii de cazuri si sa mai si lupte pentru ele, dar ca lucreaza la un site http://www.nuplatesc.ro (iresponsabil mesaj) unde va prezenta niste spete generale. Pe fond galben, curge urmatorul text: In aceasta tara celebrul Mihai Antonescu vorbeste despre noi practici si legi impotriva poporului roman. Credeti ca PP-DD trebuie sa schimbe complet legile tarii? Incepe un fel de instigare la boicotarea bancilor. Un otevist intreba ce sa faca daca are decizie de executare si n-are nimic pe lumele lui? Risca ceva? Ce sa faca omul, sa-si inchida telefonul, intreaba Diaconescu. In timp ce mazgaleste niste cuvinte pe cele patru role de hartie desfasurate in studio, „celebrul Antonescu” ii sugereaza telespectatorului sa-si bata putin joc de executor, sa vorbeasca cu el la telefon si sa-i ceara sa-i mai explice odata ca n-a inteles. Alt telespectator intreaba daca tine explicatia ca refuzului de plata pe motiv ca s-a mutat sediul bancii si nu stie unde. Tine?  Nu tine, explica „celebrul Antonescu”. Strecoara mici aluzii antisemite vorbind despre „bancile jidanesti”. Indeamna cat mai multi oameni sa mearga la negocieri cu bancile daca nu mai pot plati ratele. Apoi incepe o poveste complicata despre bunica lui Antonescu si viata ei zbuciumata, defalcata pe intervale, din 1914 incoace. 
In toate sondajele, PP-DD trece de zece procente. Daca-si mentine acest scor, va intra in Parlament si nu va putea fi ignorat de catre orice bloc politic in cautarea unei majoritati. Deocamdata, Traian Basescu si PDL conteaza pe acest partid imund, desi Diaconescu pretinde ca isi va da voturile USL. CNA a sanctionat recent OTV cu intreruperea programului timp de trei ore, urmata de o mini-revolutie de platou. Motivul deciziei a fost publicitatea politica pe care Dan Dianconescu a facut-o Partidului Poporului in cadrul mai multor emisiuni difuzate in perioada 20 ianuarie-11 martie. Ce solutii ar fi pentru a limita cresterea acestei tumori politice? Ignorata sau denunata? Sanctionata sau tratata cu indiferenta? Interzisa expandarea in spatiul public prin canale tip OTV sau lasata in pace in numele „liberatii de exprimare”? O decizie nu pare deloc simpla. Vadimismul n-a murit, s-a reinventat.
Autor: Dan Tapalagă
Sursa: Hotnews
 
Categorii:Blogosfera, Presă Etichete:

Ia mai du-te dracului bey, popă curvar, mincinos și satanist…

21 martie 2012 6 comentarii

 Laszlo Tokes spune, referitor la conflictul din martie ’90 de la Târgu Mureş, că situaţia actuală de la UMF aminteşte „fantomatic de trecut”, adăugând: „Să ne străduim ca Martie Negru pe care l-am suferit la Târgu Mureş (…) să devină cunoscut drept Martie al Iubirii în Ardeal.

Ce interesant, ”Martie al Iubirii în Ardeal” .., adică iubire între cine? Între cei pe care domnia sa îi tot provoacă fiind tot timpul că bățul în gard? Păi cine mama dracului tot încearcă de două decenii să irite și să împingă spre conflict? Nu popa ăsta curvar și mincunos? http://www.libertatea.ro/detalii/articol/Ea-e-amanta-euroalesului-Toekes-368983.html

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de biroul europarlamentarului Laszlo Tokes , acesta, referindu-se la evenimentele din martie 1990 de la Târgu Mureş, că după mai bine de două decenii elita politică din România nu este interesată să creeze un stat de drept, democratic şi liber…. să mori tu … nu e democrație dar conaționalii săi de bucură de drepturi care mă fac pe mine, ca român majoritar să mă simt discriminat… 

Pentru mine Martie Negru este una din cele mai importante teme ale istoriei noastre transilvănene, ale istoriei româneşti contemporane, deoarece atunci ne-au distrus cu desăvârşire visele de la finalul lui decembrie 1989. Cu toate că au existat şi înainte de acel moment semne că un stat de drept democratic şi liber nu poate fi creat, aşa, de pe o zi pe alta, şi s-a putut observa că elita economico-politică a ţării nici nu este interesată de aşa ceva – după mai bine de două decenii mă cuprinde şi acum amărăciunea când mă gândesc cu cât «profesionalism» diavolicesc au semănat discordie între comunitatea maghiară şi cea românească postcomuniştii şi naţionaliştii infiltraţi sau păstraţi în rândurile puterii”, spune  LaszloTokes .

El reaminteşte declaraţiile din 1990 ale lui Ion Iliescu, în care acesta a atenţionat asupra unor tendinţe separatiste, urmate de o ”calomnioasă campanie antimaghiară stimulată artificial„, apărută ulterior în presa românească, dar menţionează şi prima demonstraţie paşnică din Târgu Mureş, în cadrul căreia maghiarii şi-au cerut drepturile şi posibilitatea de a avea învăţământ în limba maternă, precum şi de demonstraţiile de la Sfântu Gheorghe, când 40.000 de maghiari au cerut învăţământ în limba maghiară, la toate nivelurile, de la grădiniţă până la universităţile de la Cluj şi Târgu Mureş.

Demonstrație pașnică? I-auzi .. pașnică… Țăranului român Mihăilă Cofariu, i-or fi făcut   masaj cardio … de mutilat, s-a mutrilat singur de al dracului ce era după cum spunea în acea perioadă o publicație maghiară.

Tokes aminteşte politica de asimilare a minorităţilor naţionale, dusă de regimul Ceauşescu şi de fosta Securitate care a dorit să-şi pună în practică „viziunile antidemocratice şi antimaghiare”. Desigur, e complet antidemocratic să te întrebi pe cine dracu va trata de exemplu un medin ungur care habar n-are de limba română deși infectează această țară cu prezența lui și și-a făcut studiile pe banii ei…

„Prima noastră sărbătorire liberă a zilei de 15 Martie a fost deranjată, cu mare probabilitate, în baza unor scenarii alcătuite în mod profesionist, atât la Cluj, cât şi la Satu Mare şi Târgu Mureş. Fosta Securitate, pregătită pentru reactivare, şi-a dat seama, cu siguranţă, că Târgu Mureş poate fi oraşul simbol pentru demoralizarea comunităţii maghiare, iar dacă au sorţi de izbândă vor avea câştig de cauză în tot Ardealul. A fost un plan diavolicesc. Realizarea sa brutală nu a lăsat nicio urmă de dubiu că autorii săi au gândit şi vor pune în practică până în cel mai mic detaliu viziunile lor antidemocratice şi antimaghiare”, afirmă europarlamentarul.

Săprbătorire liberă popo? Liberă să ce? Să apară tot felul de imbecili în niște uniforme ale unei formațiuni paramilitare extrem de agresive interzisă în țara ta mamă?

Tokes consideră că, de la evenimentele din 1990, la Târgu Mureş s-a „răsturnat irevocabil raportul etnic”, susţinând că „în conformitate cu planul iniţial al Partidului Naţional-Comunist Român, în fosta capitală a Ţinutului Secuiesc maghiarii au devenit minoritari”.

Poate ar trebui să îi aminteasacă cineva jegului de popă de faptul că înaintasșii săi obligau românii să se înregistreze sub nume traduse în ungurește. Familia uneia din bunicile mele a trebuit să facă această modificare în acte, aktfel la primărie niciodată nu erau lăsați să intre. Practic nu avea nici un drept…

Potrivit sursei citate, ca „memento dureros” al evenimentelor tragice de la Târgu Mureş, actualii studenţi români „dezinformaţi” ai Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş protestează faţă de obţinerea de drepturi egale pentru învăţământul în limba maghiară şi înfiinţarea liniei de studiu în limba maghiară.

„Noua-veche situaţie e tragică şi aminteşte în mod fantomatic de trecut. După două decenii tinerii noştri preiau, fără critică, lozinca generaţiilor mai bătrâne, orbite, socializate în vremurile naţional-comunismului şi, sub pretextul principiului ceţos al «multiculturalismului», i-ar văduvi pe colegii lor studenţi şi, în viitorul apropiat, în mod indirect pe pacienţi, de drepturi – lingvistico-minoritare – care sunt fundamentul sistemului de valori a Europei care se uneşte. De parcă în timp ce s-au scurs ultimii 20 de ani lumea ar fi stat pe loc”, consideră Tokes Laszlo.

Lozinci nesimțitule? Doar lozinci? Adică  nesimțitul ăsta de popă îmi cere indirect mie să învăț ungurește dacă vreau să mă trateze un medic ungur pregătir la Tg.Mureș pe banii mei … Bravo … 

„Nu putem să mai permitem niciodată ca din unii miei de sacrificiu sau chiar din întregi comunităţi – alese drept victime – puterea să facă vinovaţi, pentru a-i servi unor interese de moment sau unor obscure planuri de viitor. Făurirea de ţapi ispăşitori – o moştenire vie a naţional-comunismului – a însoţit până în zilele noastre democratura stagnantă, iar asta nu poate naşte niciodată soluţii şi împăciuire”, continuă Tokes Tokes. În trecut? Corect, doar că lepădătura de popă satanist, în loc să încerce reconcitierea  în toată activitatea lui nu a făcut decât o întoarcere la perioadele în care cizma cocoșului ungur zduobea gâtul românismului… 

Europarlamentarul consideră că „nu trebuie să fie trădate” şi nici să se renunţe la principiile din 1989, pentru care au murit oameni la Revoluţie.

„Să ne străduim ca Martie Negru pe care l-am suferit la Târgu Mureş – în numele dreptăţii, echităţii şi reconcilierii – să devină cunoscut drept Martie al Iubirii în Ardeal…”, conchide Tokes Laszlo.

De acord popo, dar numai după tu , ca popă satanist și încă vreo doi votr fi decțarați ”persona nongrata” în România și veți fi expulzați. Evident după ce veți plăti pentru vina de a fi provocat dezordinile de la Târgu Mureș și pentru afirmațiile calomnioase făcute la adresa României în ultimii 20 de ani…

Ia mai du-te dracului bey, popă curvar, mincinos și satanist…

Infecția media OTV (Oligofren TV) continuă să emită… Este oare CNA-ul un agent electoral al lui Dan Diaconescu Dinrect?

20 martie 2012 6 comentarii

În urmă cu câteva zile, Consiliul Național al Audovizualului a condamnat postul de televiziune OTV la suspendarea emisiei obișnuite pentru trei ore pentru publicitate electorală în favoarea lui Dan Diaconescu și a partidulețului său . 

Ce a făcut OTV?  Imediat după anunțarea deciziei a început o furibundă emisiune pe care nu am, com s-o denumesc decât electorală.

Se bădea mare monedă pe faptul că Băsescu vrea să oprescă emisia postului, s-a organizat în magazia din tablă pe care OTV o numește studio un adevărat miting.

Fără se se preciza faptul că e o reluare, amisiunea a fost reluată și pe OTV și pe DDTV, Dan Diaconescu a continuat să își prezinte programul electoral, să se întâlnească telefonic în direct cu niște voci care puteau fi oricine, dar erau prezentate doar cu prenumele… am mai văzut și niște întâlniri ale lui DD cu unii despre care se spunea că sunt susținători…

Am văzut și ceva ce semăna a concres, sau măcar a un fel de ședință cu membrii din teritoriu…

Ce nu văd este o reaxie din partea Consilului Național al Audiovizualului…

De ce nu reacționează CNA? De ce lasă doar acea întrerupere de trei ore care deja a fost exploatată în vederea victimizării?

Oare să nu fie C.N.A. ul decât un fel de agent electoral al lui Diaconescu? 

Deja aberațiile lui despre cum va curge laptele și mierea prin rigolele mioriticeau ajuns la un fel de maxim unde orice continuare nu făcea decât să sublinieze penibilul chestiei. 

De coborât de la acel nivel nu se putea coborî fără a arăta că ceea ce se afirmă la OTV e doar formă fără fond… De mers mar departe cu circul ieftin iar nu se putea deoarece toate au o limită…

Ce se mai putea face pentru a se argum,enta cimva în mintea amenilor că ceea ce se afirmase de la o vreme era absolut adevărat, de necontestat, și extrem de deranjant? Să apară o reacție din partea cuiva puternic. Și a apărut.

CNA-ul pus de Băsescu ”închide” (termen folosit de OTV) .. fie și pentru trei ore… deh, gestul contează.

Un imbecil spunea că i se încalcă libertatea de exprimare. 

Dobitocul se făcea că nu observă căp aici nu era vorba de încălcarea principiului liberei exprimări ci de acela al egalității de șanse când vine vorba de alegeri. Nici un potențial candidat nu are la dispoziție o televiziune care să emită aproape nonstop, în afara perioadei de campanie electorală doar publicitate electorală și emisiuni de popularizare și promovare a propriei persoane  și a partidului său, porecujm și emisiuni denigratoare la adresa celorlalți.

Prin faptul că acea suspendare a emisiei a fost exploatată ca un motiv de victimizare și publicitarea electorală a continuat și mai abitir fără ca levreo lepădătură lașă de la CNA să reacționeze nu pot să nu mă întreb:

Este CNA este un agent electoral a lui Dan Diaconescu și a partidului său de penali?

P.S. Este legal să apară cu drapelele României și UE de parcă ar fi șef de stat?

Ion Mihai Pacepa: „Încet, dar sigur, Vladimir Putin transformă Rusia în prima dictatură a Serviciilor din istorie”

Ultimul mesaj al lui Pacepa despre Ţarul Putin

Ultimul mesaj al lui Ion Mihai Pacepa, intitulat „Țarul Putin”, atrage atenția asupra ramificațiilor periculoase pe care le implică revenirea lui Putin la cârma Rusiei.

„Adevărul” prezintă, într-un serial, analizele fiecărei părți din mesajul lui Pacepa: „Boris, capul sau demisia”, „KGB îmi conduce țara”, „Statul trebuie să fie acolo unde e nevoie de el, la fel şi libertatea”, „Prieteni atunci, prieteni și-acum. Putin și terorismul”, „Putin folosește intelectualii”, „Vladimir Putin și americanii”.

„Războiul rece este într-adevăr finalizat, dar spre deosebire de alte războaie nu s-a terminat cu un act de predare. Învățăm acum, pe calea cea grea, că fixațiile celui care pierde nu pot fi schimbate de la o zi la alta”, a subliniat Pacepa.

Fostul consilier personal al lui Nicolae Ceaușescu vorbește, în mesajul său, despre cum Putin l-a forțat pe singurul președinte liber ales al rușilor, Boris Elțin, să demisioneze, dar şi despre cum Putin a transferat puterea din Rusia către KGB

„Încet, dar sigur, Vladimir Putin transformă Rusia în prima dictatură a Serviciilor din istorie”, a avertizat Pacepa.

Pacepa dezvăluie susținerea de la Moscova de care s-au bucurat guvernele teoriste din Iran, Irak și Coreea de Nord, precum și despre agenții KGB infiltrați în cele mai importante branșe ale Europei (precum cancelarul german și președintele Jacques Chirac).

„În august 2002, Putin a încheiat o înțelegere de 40 de miliarde de dolari cu regimul tiran al lui Saddam Hussein, în Irak”, scrie Pacepa.

Generalul Pacepa nu uită nici rolul mișcărilor de stradă și importanța acțiunii intelectuale, ca ideologie. Dezvăluie importanța unor studii precum cele ale sociologului Antonio Negri sau ale filosofului Jacques Derrida în răspândire ideologiei marxiste.

Cel mai important, însă, atrage atenția asupra pericolelor unei guvernări viitoare a lui Vladimir Putin, întrucât, consideră Pacepa, noul președinte vechi de la Moscova este doar vârful iceberg-ului având în vedere că întreaga mișcare este comandată de KGB. 

Autor: Alina Brebenel 

Sursa:   adevărul.ro

%d blogeri au apreciat: