Arhiva

Archive for 10 martie 2012

CRONICA TV. Cum au plesnit ghioceii pe sânii Sandrei Stoicescu

„Am revenit în direct. Mergem să-i salutăm pe cei care sunt în Piaţa Universităţii de două luni, cei care au reuşit să producă schimbări importante în România, şi anume căderea Guvernului Boc. Nu au reuşit …”.

Sandra, dai prea mult din mîini! Nici nu mai suntem atenţi, nici nu mai suntem…prezenţi, ne bocaie mintea numai când izbucneşte peste noi frământatul mâinilor tale, ne întrebăm unde este aluatul, unde-i substratul….Mâinile se opresc o clipă. 

Intervine reporterul, bărbat salvator aflat pe teren în această seară de 8 martie în care femeile ar trebui să se simtă mai femei ca oricând. Reporter: „În momentul acesta, în Piaţa Universităţii sunt aproximativ 50 de oameni. Azi a fost anunţată o ediţie mai specială a protestelor, doamnele împart trecătoarelor flori şi dau câte un manifest. Oamenii în continuare strigă demisia lui Traian Băsescu„. 

Da! Acesta este cockteilul care o însufleţeşte pe Sandra. Mâinile reintră în clipă. Ajung aproape de piept. Sandrei mai că îi plesnesc ghiocei pe sâni la exaltarea contradicţiei demente că doamnele împart trecătoarelor flori şi dau câte un manifest.”Cu cine să mai muncim?”, întreabă Sandra într-un târziu. „Cu tine!”, vine instataneu răspunsul, cu referire la mâini, bineînţeles, şi nu la tema dură a emisiunii care s-a scurs, s-a pierdut printre ghioceii explodaţi atât de imaginar-real, încât în această seară de 8 martie, în care femeile ar trebui să se simtă mai femei ca oricând, Şeherezada devine o nenorocită de marxistă care nu ştie ce deosebeşte stânga modernă de stânga dogmatică. 

Noroc că îşi revine telespectatorul. Dar nu în braţele femeii de 8 martie, şi nu în drăgălaşul decolteu îmbobocit al Sandrei, ci pe forumul emisiunii. Este acelaşi telespectator săracul, acelaşi care insistă de multă vreme, cu o voce mică, umilă, ca un ghiocel pe sfârc: „D-na Stoicescu vă rog frumos să mai lăsaţi gesticulaţiile de mâini şi mai daţi şi ceva din Piaţa Universităţii…”.

Autor:  Roxana Roseti

Sursa:  EVZ.ro

UPDATE
Poate unii vor spune că Sandra nu arată atât de bine ca în poză…
Trebuie știut că e cadoul meu pentru ea… de Ziua Femeii 🙂 (nu sunt chiar atât de rău cum par …)
Categorii:Presă Etichete:

Dan Andronic: Gâlceava dobitocului cu Istoria

Notă: După ce Dan Andronic a publicat în EVZ.ro aacest articol, a aflat că este  ”mason, vândut evreilor, că Băsescu este dictator, bla-bla-bla… ” cupă cum spune pe blogul său interzis proștilor:

 

Am scris azi despre prostiile lui Mazăre, Șova și Ponta: Gâlceava dobitocului cu Istoria

Bineînțels că am aflat că sunt mason, vândut evreilor, că Băsescu este dictator, bla-bla-bla…

Cred că trebuia să pun titlu: Gâlceava dobitocilor cu Istoria

Articolul:

EDITORIALUL EVZ: Gâlceava dobitocului cu Istoria

Am urmărit cu stupoare ecourile declaraţiei lui Dan Şova, care, în câteva cuvinte, nega exis­tenţa pogromului de la Iaşi.

O redau, pentru posteritate, aşa cum a fost spusă: „La Iaşi au fost omorâţi 24 de cetăţeni români de origine evreiască de soldaţii din armata germană. Ceea ce este o pată pe istoria militară a poporului român, este comportamentul ostaşilor la cucerirea Odesei. Scrierile istorice de origine evreiască ziceau de o carte interesantă despre programul evreilor în România. O să vedem că Teşu Solomovici are o carte interesantă despre programul evreilor. Recunoaşte că pe teritoriul României niciun evreu nu a avut de suferit şi asta s-a datorat lui Antonescu. Am încheiat citatul din gândirea senatorului PSD Dan Şova, fost purtător de cuvânt al partidului, posibil ministeriabil la Justiţie, într-un cabinet condus de Victor Ponta. Vorbeam însă de reacţiile stârnite de această decla­raţie uşor neghioabă, plină de sufi­cienţa specifică unui sfertodoct, a cărui cultură bazată pe lectura almanahurilor devine subiect de studiu pentru istorici. Mult prea palide…

Un alt caz ce a stârnit reacţii asemănătoare a fost al lui Radu Mazăre, care a defilat pe catwalk îmbrăcat în uniformă de ofiţer nazist, alături de fiul său, bătând pasul de defilare specific, pasul de gâscă, pe muzică militară. Acuzat de antisemitism şi xenofobie, Radu Mazăre a spus că n-am înţeles nimic din mesajul artistic, căci el s-a îmbrăcat în uniforma armatei germane, Wehrmacht, nu în uniformă de nazist. Aceeaşi suficienţă, uşor cretină, a unui politician care crede că poate întoarce prin câteva virgule o realitate istorică. După care zâmbeşte satisfăcut: „I-am păcălit pe fraieri!”
Ce le poţi spune celor doi membri marcanţi ai PSD? Că Wehrmachtul a apărut ca denumire a armatei germane în 15 octombrie 1935, iar Hitler a preluat puterea ca Reichprasident în 1934 devenind şi comandantul suprem al forţelor armate, că ofiţerii Wehrmachtului depuneau jurământ de fidelitate faţă de Adolf Hitler, iar termenul de Wehrmacht este folosit în istoriografia germană pentru a reprezenta generic toate componentele armatei naziste. Sau că Wehrmachtul este considerat de majoritatea istoricilor ca un instrument important în executarea Genocidului. Dacă Radu Mazăre nu a înţeles acest lucru, ce pretenţii să avem de la Dan Şova, mult mai proaspăt în politică, care pare să nu fi auzit de gropile comune descoperite în zona Moldovei, de cei 14.850 de oameni omorâţi în câteva zile, doar pentru că erau evrei. Senatorul ştia doar că au fost omorâţi doar 24, de către armata germană. Bănuiesc că Dan Şova n-a auzit nici de antisemitismul activ al regimului antonescian, de opera­ţiunea „Curăţirea terenului”, o politică antisemită dură care a avut drept rezultat moartea a sute de mii de oameni. Din aceeaşi vină: erau evrei. Pare că la Facultatea de Istorie pe care a absolvit-o se preda altceva.
Reacţia lui Victor Ponta a fost, ca şi în cazul lui Radu Mazăre, relaxată, părintească, cu valenţe culturale. Demis din funcţia de purtător de cuvânt, un post pe care nu mai avea cum să-l ocupe după enormităţile spuse, Dan Şova a fost trimis de mentorul său la Washington, la Muzeul Holocaustului, ca să se informeze despre pogromul de la Iaşi. O îndrumare care ne dezvăluie superficialitatea demersului lui Victor Ponta, care a reacţionat mai mult la îndemnul consilierilor de imagine, decât împins de o indignare lăuntrică, o revoltă împotriva unei nedreptăţi. De ce cred asta? Pentru că Victor Ponta habar nu are că în Bucureşti există un Muzeu al Holocaustului, la Sinagoga Mare. Nu mai era nevoie să-l trimită la Washington! Ignoranţa continuă şi în materia documentelor care pot fi consultate pe această temă, disponibil pe Internet fiind un raport al Comisiei internaţionale de studierea a Holocaustului din România. Raport elaborat în 2004 şi prezentat preşedintelui României. Adică lui Ion Iliescu.

Autor:  Dan Andronic

Sursa: EVZ.ro 

Intelectualiada: Băsescu asmute intelectualii pe ”Golanii întunericului”, manifestanții pașnici din Valea Jiului

10 martie 2012 4 comentarii

”Golanii întunericului” sunt în pericol…

Traian Băsescu pe modelul înaintașului său, contratacă manifestația pașnică  a ”Golanilor întunericului” (versiunea de subteran a ”golanilor” din anii 90) de pe Valea  Jiului chemându-i pe adversarii acestora, intelectualii… De fapt nu i-a achemat ci i-a trimis …

2 trenuri de intelectuali care urmează să face ce nu poate Jandarmieria…. să disperseze manifestanții… 

Jadarmii sunt depășiți … intelectual, chiar dacă per capita (pe căpiță în traducere din latina clasică) ichiuiele ie asemănătoare suma lui ichiuiele minerilor e mai mare, posibil supraunitară, pentru că minerii ie mai mulți… mamele lor au fost gestante de mai multe ori, fio pentru că tații lor au consumat mai mult, fie lichiorul  de viorele (sticla cu cruce roșie)  are mai multe grade decât licoarea celorlalți.

Neavând furtune de presiune, intelectualii vor ataca folosind brăcinarii de la nădragi, curelele de la ceasuri, pixele și laptoapele …

Băsescu a trimis două trenuri cu intelectuali ca să disperseze minerii din Valea Jiului

Pentru că jandarmii nu le fac faţă minerilor care protestează de câteva zile în Valea Jiului, fiind surclasaţi atât la bătaie, cât şi la capitolul inteligenţă, Traian Băsescu a decis să trimită o adunătură de intelectuali, cu scopul precis de a dispersa manifestanţii. În acest sens, la dispoziţia intelectualilor au fost puse două garnituri de tren. 

Sunt aşteptaţi să participe la intervenţia din Valea Jiului absolut toţi intelectualii, de la Patapievici, Liiceanu sau Tismăneanu, pâna la cei care au publicate volume de poezii la diverse edituri obscure. „Sper să strângem măcar câteva sute de intelectuali. Dacă va fi cazul, numărul de trenuri puse la dispoziţia lor se poate suplimenta”, a spus Traian Băsescu.

Înarmaţi cu reviste obscure de cultură şi cu citate plictisitoare, majoritatea din propriile opere, intelectualii se declară încrezători în reuşita operaţiunii lor. „Minerii trebuie plictisiţi cu orice preţ, altfel nu vor renunţa la proteste. Folosiţi fără milă orice citat vă vine în minte. Sunt şi domnii Patapievici şi Liiceanu alături de noi, dacă aveţi nevoie de lucruri care să plictisească de moarte minerii, vă stau la dispoziţie”, i-a mobilizat Tismăneanu pe intelectuali. 

Sursa: Times New Roman 

http://www.timesnewroman.ro/politic/6785-basescu-a-trimis-doua-trenuri-cu-intelectuali-ca-sa-disperseze-minerii-din-valea-jiului

%d blogeri au apreciat: