Arhiva

Archive for 16 martie 2012

SE PREGATESTE O LOVITURA IMAGINE IMPOTRIVA D.N.A

Atentie: SE PREGATESTE O LOVITURA DURA DE IMAGINE IMPOTRIVA D.N.A, cu scopul discreditarii totale a acestei institutii! FOCARUL ESTE IN CRAIOVA, iar scenariul va continua printr-o mega-campanie la unele televiziuni centrale! 

– la oricare dintre procesele desfăşurate la Curtea de Apel Craiova sau la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, denunţătorilor Drîmboi Constantin şi Stănăgoi Sergiu li se va refuza cercetarea în stare de libertate, urmând ca în final aceştia să fie condamnaţi la o pedeapsă cuprinsă între 15 şi 20 de ani. Reamintim faptul că, fără o intervenţie din exterior asupra Instanţelor, cei doi denunţători ar fi putut fi cercetaţi în stare de libertate, creându-se un precedent cu fosta persoană privată de libertate Mihai Mitea, care a fost pus în libertate în data de 14.07.2010, de Curtea de Apel Craiova, pentru înşelăciune în valoare de 180.0000 de euro. Odată obţinute condamnări cât mai mari, prin presiuni exercitate controlat asupra lor, denunţătorii vor fi deturnaţi şi atraşi ca martori ai apărării în dosarul avocaţilor Ion Militaru Gheorghe şi Octavian Tiberius Ciucă şi al judecătorilor Laurenţiu Anghel şi Bogdan Marius Diaconescu. Denunţătorii vor fi determinaţi să-şi schimbe declaraţiile şi să afirme că au fost forţaţi să procedeze conform indicaţiilor DNA, care nu ar fi avut dovezi pentru arestarea lui Bogdan Marius Diaconescu, precum şi faptul că judecătoarea Amalia Cecilia Cristel ar fi depus respectiva declaraţie „fiind omul DNA”. În locul schimbării declaraţiilor, cei doi denunţători ar urma să beneficieze de o reducere de pedeapsă.Deoarece Directia Nationala Anticoruptie este, la ora actuala, singura institutie care cerceteaza penal functionari publici dar si oameni politici, si avand in vedere si faptul ca dosare grele, in numar foarte mare, au fost lucrate exemplar de procurorii DNA, s-a pus la punct un plan care urmăreşte un imens scandal mediatic împotriva DNA. Intai va fi atacata Secţia Teritorială Craiova – si vom dezvalui acum in ce fel de mod! – apoi campania impotriva procurorilor anticoruptie se va extinde asupra Structurii centrale a DNA, de la Bucureşti, care ar urma să primească o puternică lovitură de imagine, cu scopul de a-şi pierde credibilitatea în faţa societăţii civile. De asemenea, având în vedere situaţia actuală, se doreşte limitarea atribuţiilor pe care le are DNA, urmand ca, dupa scandalul mediatic – un adevarat linsaj! – liderii USL (EI INSISI CERCETATI IN DOSARE PENALE PENTRU SAVARSIREA UNOR INFRACTIUNI GRAVE!) sa ceara nici mai mult nici mai putin decat desfiintarea DNA, si lasarea pe drumuri a procurorilor care nu le-au facut jocurile infractionale. Deoarece un asemenea linsaj mediatic se va rasfrange asupra intregii societati, iar o institutie importanta a Statului se vrea distrusa de un grup de infractori, consideram ca este de competenta Sefului CSAT sa dispuna, dupa citirea acestei informari, ce masuri trebuie luate pentru prevenirea unor astfel de lucruri, total scapate de sub controlul legii! Asadar, sa vedem ce se pregateste DNA-ului in laboratoarele infractionale ale opozitiei si ce JUDECATORI vor fi pionii principali care vor ataca institutia condusa de Daniel Morar: In data de 09.03.2010, persoanele private de libertate – Stănăgoi Sergiu şi Drîmboi Constantin – au făcut un autodenunţ împotriva avocatului din Baroul Olt, Militaru Gheorghe Ion, care le promisese în data de 04.03.2010, că, în schimbul a 20.000 de euro, poate obţine cercetarea în stare de libertate. Avocatul pretindea că, în schimbul acestei sume de bani, va influenţa judecătorii de la Tribunalul Dolj şi pe cei de la Curtea de Apel Craiova. În urma acţiunii Serviciului Teritorial Craiova al DNA, în data de 05.05.2010, au fost reţinuţi pentru 29 de zile avocaţii Ion Militaru Gheorghe (Baroul Olt) şi Octavian Tiberius Ciucă (Baroul Dolj) şi judecătorul Laurenţiu Anghel (Tribunalul Dolj), pentru luare de mită şi trafic de influenţă. În data de 07.06.2010, a fost arestat şi judecătorul Bogdan Marius Diaconescu de la Tribunalul Dolj pentru comiterea infracţiunii de luare de mită. Judecătorul Bogdan Marius Diaconescu nu a putut fi arestat în data de 05.05.2010 deoarece asupra sa nu s-au găsit bani marcaţi, acesta fiind arestat ulterior, în urma unei declaraţii pe care a dat-o colega sa, judecătoarea Amalia Cecilia Cristel, (fostă Moleanu). Din declaraţia acesteia reiese faptul că judecătorul Laurenţiu Anghel i-a dat colegului său de birou Bogdan Marius Diaconescu, 15.000 de euro, chiar în biroul judecătorilor de la Secţia Penală a Tribunalului Dolj. Judecătorul Diaconescu Marius Bogdan este unicul fiu al lui Diaconescu Marin, fostul prefect de Olt şi preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD, fost parlamentar PSD. Arestarea judecătorului Diaconescu Marius Bogdan s-a făcut pe baza declaraţiei date de judecătoarea Amalia Cecilia Cristel. Judecătorul Diaconescu Marius Bogdan şi-a reclamat colega pentru mărturie mincinoasă, considerând că aceasta a depus respectiva declaraţie pentru a-l împiedica să ocupe postul de preşedinte al Tribunalului Dolj. Unul dintre avocaţii judecătorului Diaconescu Marius Bogdan este fostul Ministru de Interne Doru Viorel Ursu, membru al PSD. Având în vedere cele menţionate, Diaconescu Marin, împreună cu Doru Viorel Ursu, cu avocatul Antonie Ion (Baroul Olt) şi cu un membru PSD al Senatului României, au pus la punct un plan care urmăreşte o lovitură de imagine pentru DNA şi punerea în libertate a fostului judecător Diaconescu Marius Bogdan. Pentru realizarea scopului propus, au stabilit sa actioneze in mai multe etape:

– având în vedere situaţia familială a celor doi denunţători Stănăgoi Sergiu şi Drîmboi Constantin, aceştia urmează să piardă foarte mult, atât pe plan financiar cât şi pe plan familial. Stănăgoi Sergiu – o fostă fabrică de confecţii, iar Drîmboi Constantin urmează să-şi piardă într-un proces de divorţ cu soţia sa, fiica de 11 ani.
 
– în momentul actual pe cei doi denunţători se pune o presiune enormă pentru a regreta colaborarea cu DNA Craiova. Pe de-o parte, sunt periodic înjuraţi şi ameninţaţi de alte persoane private de libertate pe motiv „că au stricat blaturile la Instanţele craiovene”, iar pe cealaltă parte li se transmit mesaje din afara penitenciarului că toate Instanţele craiovene urmează să-i condamne la maximum de pedeapsă, deoarece au dezvăluit corupţia din rândul justiţiei craiovene. Mai mult, niciun avocat din Barourile Dolj sau Olt nu mai doreşte să-i reprezinte în instanţă, motivând că şi ei ar putea să aibă probleme pe plan profesional.

– se doreşte crearea unui precedent în faţa opiniei publice, dar şi în rândul persoanelor private de libertate care ar dori să denunţe fapte de corupţie din cadrul Justiţei şi a Instanţelor de judecată, dându-i exemplu pe cei doi denunţători care nu numai că nu beneficiază de clemenţă în faţa justiţiei, dar vor fi condamnaţi şi la maximum de pedeapsă. 

Datorită aspectelor menţionate mai sus, cei doi denunţători se vor adresa presei scrise, televiziunilor, CEDO şi CSM, pentru a denunţa faptul că „DNA, Serviciul Teritorial Craiova, nu numai că nu i-au ajutat să obţină o clemenţă în faţa justiţiei, dar le-a şi asigurat un maxim de condamnare”. Relaţiile cu presa şi o mai mare mediatizare vor fi asigurate de către Diaconescu Marin. 
 
Conform strategiei stabilite, au fost întreprinse următoarele acţiuni:
 
– pe data de 13.08.2010, la Sectorul Vizită la la Penitenciarul Craiova, s-a întâlnit fostul avocat Militaru Ion Gheorghe cu denunţătorul Stănăgoi Sergiu. Cu această ocazie, Militaru Ion Gheorghe i-a spus lui Stănăgoi Sergiu că a vorbit cu Diaconescu Marius Bogdan, Laurenţiu Anghel şi Tiberius Ciucă şi, în curând, denunţătorii vor fi chemaţi ca martori în dosarul lor penal. Militaru Ion Gheorghe l-a învăţat pe Stănăgoi Sergiu să spună în faţa instanţei că a făcut autodenunţul sub presiunea lucrătorilor DNA şi de fapt, în intenţia lucrătorilor DNA nu era să stopeze faptele de corupţie din rândul instanţelor craiovene, intenţia acestora era ca Bogdan Marius Diaconescu să nu devină preşedintele Tribunalului Dolj, (ocuparea acestui post deranjând persoane importante din justiţia craioveană). Tot cu această ocazie, Militaru Ion Gheorghe i-a spus lui Stănăgoi Sergiu să ceară ca dovadă în Instanţă înregistrarea camerelor video care sunt amplasate la  Tribunalul Dolj, ce ar trebui să dovedească faptul că Diaconescu Marius Bogdan nu a primit niciun plic cu bani.
 
– în data de 01.09.2010, Diaconescu Marius Bogdan a fost vizitat de tatăl său, Diaconescu Marin, care la plecare i-a spus fiului său „mai ai răbdare până în toamnă, pentru că am să te scot şi pe tine şi pe Anghel Laurenţiu Traian şi fii atent la ce o să urmeze în presă!”.

– în data de 02.09.2010, directorul Penitenciarul Craiova, comisar Becheanu Adrian a afirmat faptul că nu mai poate să-i ţină cazaţi la Infirmeria Unităţii pe Stănăgoi Sergiu şi Drîmboi Constantin pentru a-i proteja şi, în consecinţă îi va muta pe Secţia VI-a C, secţie unse sunt cazate persoane private de libertate care trebuie protejate. Secţia VI-a C este secţia unde se află cazaţi şi cei doi foşti judecători Diaconescu Marius Bogdan şi Anghel Laurenţiu Traian. Deci, această mutare ar asigura dialogul între cei doi denunţători şi cei doi foşti judecători. 

– în data de 02.09.2010, după ce au auzit faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti le-a respins cererea de judecare în stare de libertate (dosar nr. 6956/1/2010, hotărârea cu nr. 2985), cei doi denunţători au început să plângă şi au spus: „o să vadă ei cei de la DNA ce o se întâmple, şi-au făcut treaba cu noi şi acum ne aruncă ca pe nişte cârpe. Mai bine mergeam pe blatul de la Instanţă şi eram în libertate acum. Am vrut să ajutăm Justiţia şi acum pierdem tot. Ne cunoaşte tot oraşul ca sifoanele judecătorilor. Habar n-are şefa DNA Craiova că la Bucureşti există o persoană care de abia aşteaptă să-i ia capul. O să fie şocată o ţară întreagă la ce urmează să se întâmple. Noi am ajutat pe şefa DNA Craiova să aibă CV frumos şi acum nici măcar nu ne bagă în seamă şi nu vine să discute cu noi. Ce uită DNA-ul este că noi am făcut denunţ doar pe un avocat, iar ei au făcut un abuz prin arestarea judecătorului Diaconescu Marius Bogdan. Am scris denunţul cum ne-au învăţat cei de la DNA. Am făcut tot ce ne-au spus ei, acum lor le e bine, iar noi o să stăm la puşcărie 15 ani ca proştii”.

In perioada în care s-au aflat la Penitenciarul Rahova, denuntătorilor le-a fost favorizată o întâlnire cu persoanele private de libertate Bogdan Diaconescu și Laurențiu Anghel, foști judecători în cadrul Tribunalului Dolj. La această întâlnire a participat și un avocat din cadrul Casei de Avocatură Antonie Iorgovan din București. Această întâlnire în cadrul Penitenciarului Rahova le-a fost favorizată prin intervenția unui angajat din cadrul ANP cu funcție mare! În timpul discuțiilor purtate s-a luat hotărârea ca Ciucă Marian, Stănăgoi Sergiu și Drîmboi Constantin să semneze declarații care vor veni gata întocmite în care să menționeze faptul că autodenunțurile făcute împotriva celor doi judecători mai sus menționați s-au făcut la presiunea subcomisarului Cîrțînă Gicu și a comisarului DNA Craiova, Andrei Gheorghe. 
 
Se încearcă în acest fel ca dosarul celor 2 judecători să fie repus pe rol pe motiv că cei doi ofițeri s-au folosit de o acțiune de provocare. Urmează ca în perioada apropiată să apară în presa centrală și locală articole defăimătoare la adresa celor 2 ofițeri, dar și a procurorului șef DNA Craiova, Cristina Scarlat, spunându-se că aceștia au creat o provocare dorind să se răzbune pe cei 2 judecători pe motiv că o rudă apropiată, un vecin sau un prieten al acestora au pierdut un proces instrumentat de unul din cei doi judecători. Pentru a confirma cele spuse de persoanele private de libertate Ciucă Marian, Stănăgoi Sergiu și Drîmboi Constantin, au fost deja cooptate 2 cadre din Penitenciarul Craiova, care vor da declarații solicitând protecția martorilor. Unul din aceste cadre este agentul principal Popa Bogdan George din cadrul BPCT Craiova care menține legătura cu persoanele private de libertate Stănăgoi Sergiu și Drîmboi Constantin pe telefonul său mobil încă din luna noiembrie 2010. Reamintim faptul că tatăl fostului judecător Bogdan Diaconescu este fost prefect de Olt din partea partidului PSD, avocatul său este fostul Ministru de Interne din partea PSD Doru Viorel Ursu, iar Casa de Avocatură Iorgovan aparține tot unui fost deputat PSD. Se încearcă ca până în septembrie 2011, foștii judecători Diaconescu Bogdan și Laurențiu Anghel să câștige procesul pe motiv că s-a făcut o provocare la adresa lor și să fie repuși pe funcții. Menționăm faptul că, atât cei doi judecatori, cât şi avocaţii sunt judecaţi în prezent în stare de libertate, mai mult, avocaţii au obținut procuri prin care s-au întors deja în activitate.
 
Lucrători din cadrul ANP și DNA București, dar și persoane ”suspuse”, doresc să dea o lecție foarte dură subcomisarului Cîrțînă Gicu (punandu-i-se in autoturismul personal droguri sau bani marcati), comisarului DNA Andrei Gheorghe și procurorului șef DNA Craiova, Cristina Scarlat. Încercând să determinăm motivele pentru care agentul șef principal Popa Bogdan George a fost angrenat în această acţiune, s-a constatat faptul că acesta are datorii mari de bani deoarece în cursul anilor 2009-2010 şi-a achiziţionat un autoturism în valoare de 22000 de euro şi o vilă “la roşu” la periferia oraşului Craiova, în valoare de 90000 de euro. Acesta se întâlneşte foarte des cu fostul şef SIPA pe regiunea Oltenia, colonelul Manolescu Laurenţiu, tatăl subcomisarului Laura Moraru care este ofiţer specialist în cadrul BPCT în Penitenciarul Craiova. Fostul colonel Manolescu Laurenţiu este un apropiat al lumii interlope din Craiova şi a fost directorul firmei de pază Gepeto SRL, care aparţine interlopului craiovean Cimino. In cursul anilor 2009-2010, subcomisarul Laura Moraru avea legături cu membrii lumii interlope din afara şi din interiorul Penitenciarului şi încerca să favorizeze regimul de detenţie pentru apropiaţii acestuia. La nivelul oraşului Craiova se discută faptul că ofiterii DNA si BPCT au distrus blaturile care se puteau face la Penitenciarul Craiova în legătură cu scoaterea la muncă, cazarea pe secţia de infirmerie, întreruperile de pedeapsă pe caz medical, introducerea de obiecte interzise în Penitenciar sau alte combinaţii care se puteau face în schimbul unor sume de bani. În rândul cadrelor PMS Craiova se cunoaşte faptul că între agentul șef principal Popa Bogdan George şi subcomisarul Laura Moraru există o relaţie de prietenie.
 
Soţul subcomisarului Laura Moraru, Claudiu Moraru, este un fost avocat al Baroului Dolj şi apropiat al lumii interlope craiovene. În prezent este executor judecătoresc şi se ocupă de executarea silită a proprietăţilor câştigate de lumea interlopă craioveană în urma activităţilor de cămătărie.
 
Acestea fiind spuse, le dorim baietilor de la DNA: SPOR LA TREABA! Dejucati planurile infractorilor si nu va temeti, daca UN SINGUR JURNALIST (bine informat!) VA ESTE ALATURI, nu mai conteaza cine, cum si de ce va denigreaza la ANTENA 3. Si un sfat sincer pentru Seful CSAT – si Sef al Statului (n-are legatura cu subiectul de aici, dar e la fel de grav): lasati-va sanatatea pe mana medicului dvs personal – ca e un bun profesionist! – si nu mai permiteti unui oarecare IGNATENCO sa se apropie de dvs., chiar daca motiveaza ca va „apara energetic”. Nu va apara, ci va ucide lent, actionand asupra glandei pineale. Nu e gluma si personal va spun aceste lucruri pentru ca imi doresc un presedinte sanatos. Si VIU!!! 
 
 
Autor: Simona Ela FICA

Dan Andronic: ”Am ajuns să mă plictisesc de desele momente în care Victor Ponta şi Crin Antonescu se contrazic unul pe altul..”

Paranoia lui Crin Antonescu

Am ajuns să mă plictisesc de desele momente în care Victor Ponta şi Crin Antonescu se contrazic unul pe altul, parcă uneori intenţionat. În momente cheie şi cu declaraţii evidente. Până la urmă la ce să ne aşteptăm? Că două partide structural diferite, tradiţional aflate în opoziţie unul faţă de celălalt, deseori pe poziţii deosebit de conflictuale pot avea o uniune naturală şi funcţională? Normal că nu.

Un astfel de moment în care unul dintre parteneri a vorbit ca să fie auzit de celălalt s-a consumat ieri. Pentru că altfel nu-mi explic ce l-a apucat pe Crin Antonescu să spună că partidul său nu va introduce în statut interdicţia colaborării cu PDL. În primul rând, având în vedere evenimentele recente m-aş fi aşteptat ca Victor Ponta să facă o asemenea declaraţie. Da ştiu, prea evident. Faptul că afimaţia îi aparţine lui Crin Antonescu e deloc în concordanţă cu linia retorică a preşedintelui PNL. Cu siguranţă intenţia este aceea de a lansa un avertisment în direcţia PSD. Că aşa cum social-democraţii dau semne că nu ar fi nicio tragedie dacă nu ar ajunge împreună cu PNL la putere, aşa şi liberalii refuză să mai dea impresia că nu există alianţă politică în afara PSD. Cum ar zice americanii, PNL pretine că este „hard to get”.

Nu în ultimul rând, mesajul a trebuit să ajungă şi la activul de partid. Aşteptările sunt mari faţă de Crin Antonescu. Sub Călin Popescu Tăriceanu, partidul a avut cele mai bune rezultate în legislativ, a dat premierul. Pe scurt, a fost la putere. Ieri, l-am auzit pe Crin Antonescu că se lăuda că a refuzat trei oferte de a face parte din guvernare. Halal motiv de laudă! Cu riscul de a deveni redundant, scopul principal al unui partid politic este acela de a obţine puterea. Ori sub Crin Antonescu, partidul a rămas în opoziţie, refuzând o alianţă cu un partid de dreapta, dar a acceptat una cu un partid de stânga. De ce? Pentru a rămâne consecvent cu principiul „Jos Băsescu”, sperând că la un moment dat, partidul său va face parte din guvern şi mai ales, el Crin Antonescu va deveni preşedinte. Aş înţelege să refuzi să faci parte din guvern în anul de graţie 2008(în fine, atunci nu Crin Antonescu conducea PNL), în contextul în care peste un an aveai alegeri prezidenţiale. Dar să te lauzi că în turul II al prezidenţialelor din 2009 ţi-ai oferit sprijinul pentru Mircea Geoană şi apoi după victoria lui Traian Băsescu ai refuzat să faci parte dintr-un guvern de dreapta, dar te-ai aruncat în braţele PSD e cel puţin exagerat. Există liberali în teritoriu, dar şi la nivel central care nu văd în termeni atât de negativi o posibilă alianţă cu PDL. Dar care nu înghit PSD-ul. Şi pentru calmarea lor a fost făcută această declaraţie.

Acum, Crin Antonescu simte că îi fuge pământul de sub picioare. Victor Ponta discută prieteneşte şi civilizat cu Mihai Răzvan Ungureanu şi pare că acţionează neţinând cont de interesul USL. Ba chiar dacă tot vorbeşte despre modificarea statutului PSD pentru interzicerea colaborării cu PDL, Victor Ponta ar trebui să mai modifice încă o parte: aceea care prevede că prezidenţiabilul PSD trebuie să fie ales prin scrutin intern. În cazul nostru, Crin Antonescu. Ar fi o declaraţie de dragoste. Chiar dacă temporară şi de ochii lumii.

Autor: Dan Andronic

Sursa: Dan Andronic blog

Oligofren TV, televiziunea mincinosului paranoic Dan Diaconescu trebuie închisă în acest moment.

16 martie 2012 3 comentarii

În acest moment  la OTV se desfășoară ostentativ o nouă emisiune electorală ilegală.

Decizia care se impune din partea Consiliului Națiomal al OTV e una singură: 

OTV TREBUIE SĂ ÎȘI ÎNCETEZE EMISIA ÎN ACEST MOMENT

Jale otevistă frateee… parastas în toată regula.

Cred că nu mai e o noutate pentru nimeni că OTV a fost sancționat cu suspendarea emisiei pe timp de trei ore pentru faptul că a făcut publicitate unui partid politic și unui viitor candidat la Preșidenție în afara perioadei de campanie electorală.

Imediat după ce s-a aflat decizia CNA, Dan Diaconescu s-a apucat să facă singurul lucru pe care îl știe. Să mintă.

Când a fost arestat pentru șantaj a spus că l-au arestat pentru a-l opri din cursa prezidențială.

Treaba e că prima dată a anunțat că vrea să își facă partid abia după ce avea deja cătușele la mâini.

La fel, și acum, când postul i-a fost sancționat deoarece și-a făcut publicitate electorală în afara perioadei de campanie zice că emisia postului a fost oprită la ordinul Președintelui Băsescu. De parcă dacă Băsescu ar putea da un astfel de ordin ar mai emite vreuna din televiziunilor Intanct.

În noaptea care a trecut a stat ca abțibildul pe televizor și s-a adresat iubitului său popor de tâmpiți. Da, de tâmpiți.

Avea în dreapta draelul României și al Uniunii Europene.

Păi dacă nu erai tâmpuți oteviștii ăia care se plâng că mâine nu au ce mânca ar suna ei să-i vorbească unuia care spune că după ce va câștiga alegerile va scoare România din Uniunea Europeană și o va băga în BRICS dar apare cu drapelul UE lângă el?

Marele lui noroc este că avem un CNA format din lași care se tem să își facă meseria așa cum trebuie.

 Pentru că dacă în membrii CNA nu sunt lași, și în ei  se va trezi simțul onoarei vom avea încurând bucuria să vedem cum din spațiul media electronic dispare OTV deoarece pedeapsa următoare este înjumătățirea perioadei de licență, perioadă depășită deja de OTV. Practic, emisia OTV s-ar opri.

De asemenea și pentru postu satelit care preia dimineața emisiunile de noapte ale OTV, mă refer la DDTV, va fi și el oprit.

După aflarea sentinței date de CNA la OTV a început o adevărată jelanie, vezi Doamne  se dorește uciderea OTV pentru uciderea evoluiei PP-DD.

Nici mai mult, nici mai pțin țiganul demagog din Caracal chema să vină poporul ca să îl salveze de la închidere. Atenție, întâlnirea e penru ora 21, ora la care se termină (temporar sper) aceastp suspendare.

 M-am întrebat de ce recurge Dan Diaconescu la această mizerabilă provocare.

CF constituției, nici un posat de radio sau de televiziune nu poate fi închis. Nu, dar poate fi lăsat fără licență, lucru care e cam tot aia.

 Ce înseamnă de fapt oprirea emisiei OTV? Dispariția partidului caracaleanului, PP-DD.

Acest partid a apărut și a funcționat doar datorită acestei împuțiciuni mediatic, altfel  oricât de mult l-ar plăcea babele decrepite și imbecilii abrutizați etilic mesajul său, mincinos, aberant până la paroxism, precum și pozele lui de Președinte inevitabil ar rămâne ceea ce sun de fapt, niște baloane de săpun emise de mintea unui bolav mintal.

Închiderea pentru câteva ore îi oferă posibilitatea să se victimizeze ca atunci când a fost arestat.

Minciuni pe care otevistul de rând, incult în cel mai înalt grad, ar putea totuși să le observe:

–         PP-DD  a părut DUPĂ  de Diaconescu a fost arestat, deci nu putea fi arestat pentru a bloca ascensiunea sa politică.

–         Faptul că nu poate pleca din țară nu are la bază ordinul Președintelui cum spune ci fapul că este judecat în libertate limitată fărtă dreptul de  a părășu țara.

–         Zice că este patriot și înțelege durerea celor săraci și mulți. Când? Când se plimbă cu elicopterul sau cu iahturile? Ori când se lăfăie în căsoaiele de milioane de euro pe care le are? Este patriot?  Când își externalizează averea pentru a nu plăti taxe statului român și își cumpără limuzine pe care mafioții din subordinea sa le răstoarnă în Dâmbovița ca înaintașii său o cunoscută  cărtuță în orașul lui natal?

–         Zice că postul i-a fost închis la Ordinul lui Băsescu, când de fapt e vorba doar de o suspendare temporară a amisiei pentru încălcarea flagrantă și repetată a Legii Audiovizualului…

Minciuni ar mai fi multe. Care mai de care mai gogonate, dar mi-e greață să le mai citez.

Rămân la speranța că membrii CNA vor descoperi că pot avea un dram de onoare onestitate și vor închide abjecul OTV și apendicele său DD-TV care preia emisiunile cele mai împuțite ale OTV. Sfidarea la care Diaconescu s-a dedat în ultimele 24 de ore, la adresa CNA și a Legii Audiovizualului, precum și apelul la dezordini sociale impune închiderea de urgență a celor două televiziuni.

Sper că această măsură va fi luată și la adresa unor televiziuni ale INTACT-ului, cel puțin a Antenei 3.

Parafrazând un contemporan, nu pot să nu le urez: ”Să-i închideți sănătoși” … prea ne-au jignit inteligența în ultimii ani cu tot felul de minciuni menite să le servească stăpânii

 

UPDATE:

După revenirea emisiei la, OTV se desfășoară o emiisiune ostentativă cu caracter electoral pro vocată de nenumăratele apeluri ale lui Dan Diaconescu din ultimele 24 de ore.

Decizia din partea Consiliului Național al Auduiovizualului nu poate fi decât una singură: OTV TREBUIE ÎNCHIS ÎN ACEST MOMENT! 

%d blogeri au apreciat: