Arhiva

Archive for 25 martie 2012

Dana Grecu – răutate pură şi exces de zel

25 martie 2012 7 comentarii

Fac mari eforturi să înţeleg prin ce tulburare a minţii există tineri care susţin cea mai mizerabilă prin compoziţie dar şi activitate propagandistico-manipulatoare, USL, ştiind că din această uniune face parte PC al cărui patron şi finanţator este Dan Voiculescu, un securist turnător dovedit. Că a fost turnător abject, înţelegem, dar că a fost atât de lipsit de scrupule încât să-şi toarne membrii familiei, ne depăşeşte.

Turnători au fost şi vor exista mereu, dar e greu de acceptat ca aceştia să facă parte activ din viaţa politică şi să aibă ca instrument de propagandă şi manipulare trusturi de presă. Desigur, alături de el s-au adunat persoane de aceeaşi factură: oameni fără coloană vertebrală, scursuri morale, poeţi şi scriitori rataţi, trompete şi goarne ruginite, a căror limbi bifurcate de reptile perverse sâsâie minciuni otrăvite seară de seară.

Românul stă cu sufletul la gură s-o vadă pe Dana Grecu încreţindu-şi fruntea, ţuguindu-şi buzele ridate de atâta răutate, gesticulând, spumegând, împărţind dreptatea antenistă după cum îi este dictat. Dana nu se menajează deloc, ea vrea să-şi verse tot veninul odată, să-l împroaşte peste toţi duşmanii şefului. Ea este o fundamentalistă Felixiană pe care ne aşteptăm s-o vedem că apare în studio cu dinamită legată de ea, cu faţa pungită şi schimonosită de ură şi neputinţă, aruncându-se în aer în direct ca să-şi arate disperarea pentru că n-a reuşit să-l distrugă ea cu gura ei pe Băsescu, sau măcar pe Udrea. Să vadă şeful cât este ea de devotată, mai devotată decât Guriţă- Gâdea, sau şpagatistul cu pene-n fund, Mircea Badea.

Dana Grecu este un kamikaze modern, dar nu onoarea şi nici Codul Bushido o mână-n luptă, probabil nici banii cât hidoşenia interioară. Această viperă cu corn e gata de sacrificiul suprem din simplă şi neostoită ură, iar ura i s-a întipărit pe faţă pentru totdeauna. Mă întreb dacă-i merită, dacă se gândeşte la copiii ei care-şi văd mama ca pe-o căţea turbată, scuturându-şi balele fetide în toate direcţiile, seară de seară. Şi mă mai întreb ce se va alege de cariera ei de „jurnalist” în cazul în care zeului ei îi vor intra corăbiile la apă, pentru că ea s-a compromis dincolo de limitele  compromisului.

Autor: Angela Tocila

Sursa: diamonds and rust

Sfântă moralitate românească

25 martie 2012 2 comentarii

Spre deosebire de actualul preşedinte de cursă lungă, fostul preşedinte de cursă şi mai lungă era un om fără vicii: nefumător, nebăutor, sărac, cinstit şi după toate aparenţele, fidel aceleiaşi femei de vreo sută de ani încoace. Sărac a venit la Cotroceni (fie ziua aceea de tristă amintire de nerepetat), sărac a plecat.

Sărac în avere materială, dar bogat în informaţii şi cu datori vânduţi pe viaţă în jurul său, pe care i-a lăsat să se hrănească de la ugerul plin de lapte al patriei, fidelizându-i pe vecie.
Lui, preşedintelui nu i-a trebuit nimic: obişnuit să trăiască auster de pe vremea „dizidenţei” şi cu grijă mare la sănătate, fără copii sau nepoţi, pare-se şi fără rude apropiate care să-i ceară contracte cu statul, certificat de revoluţionar, nimic din ceea ce râvneşte orice român aflat în grad de rudenie sau „afinitate” cu un înalt demnitar, Iliescu şi-a hrănit haita de câini flămânzi, aducându-i în stare de servitute eternă şi singura lege pe care au aplicat-o între ei a fost cea a tăcerii, atâta le-a pretins bătrânul vulpoi uns cu alifii KGB-iste made în Russia, Omerta. Unii au dus cu ei în mormânt secrete ale revoluţiei, ca Dan Iosif, dar Iliescu l-a făcut dintr-un vagabond beţivan, domn la costum în Senatul României.

Miron Cozma s-a dus fără să crâcnească la puşcărie, ca un soldat credincios, cu toate că fusese doar o marionetă în mâna unui aparat imens de represiune condus de vârful comunismului cu faţă umană, Iliescu. Omerta a funcţionat, Miron Cozma s-a apucat de poezii, că doar nu era să-şi scrie memoriile despre cum a fost coordonat în timpul misiunii de reorganizare stradală şi landscaping a Bucureştiului. 

Probabil că mulţi au nostalgia acestei imagini prezidenţiale şi acum, pentru că altfel nu se explică brusca moralitate de Şcoală de Maici care răzbate din criticile la adresa actualului preşedinte. Obişnuiţi cu limba de lemn comunistă a lui Ceauşescu şi Iliescu, părem să nu mai tolerăm un dialog firesc, chiar dacă pigmentat pe alocuri cu expresii neaoşe, pe care noi mironosiţele nuuu, nu le folosim niciodată.

Nu tolerăm ca preşedintele să bea un pahar de vin sau să petreacă până dimineaţa în ziua lui liberă, pentru că noi românii suntem mai puţin băutori decât supuşii sultanului din Brunei. În fotografiile acelea care au înconjurat lumea cu beţivanii cu apa până la genunchi de pe vremea inundaţiilor bând veseli la cârciumă în timp ce pompierii le scoteau nămolul din casă, nu erau Doamne fereşte români, nici contorsioniştii zăcând prin şanţuri nu erau români, în România nu bea decât preşedintele, să fie clar! 

Tot el, pentru că încurajează şi se înconjoară de femei dintre care unele sunt chiar frumoase, este obligatoriu desfrânat şi evident, cere în schimbul sprijinului şi a numirii în funcţii favoruri sexuale, iar oamenii „de bine”, de înaltă probitate morală, nu tolerează aşa ceva de la preşedintele lor, chiar dacă singurele dovezi sunt presupunerile, insinuările antenisto-oteviste picurate zilnic în creierul mic şi stafidit al conştiinţei colective a acestei naţiuni demne, cu principii solide de sfinţi din calendar.

Probabil că următorul preşedinte fie el Crin Antonescu, va fi mult mai pe placul românilor, mai ales că ne-a anunţat încă de pe acum că se culcă şi se trezeşte când vrea, face ce vrea şi nu dă socoteală nimănui. Nimănui, adică nici celor care îl vor vota. Cu uşoară nedumerire constat că eu care nici măcar pentru un loc în Consiliul Local din vreun cătun din vârful muntelui nu candidez, aş putea să spun că mă duc să dorm când vreau şi tot când vreau mă trezesc. Evident că nu m-ar lua nimeni la rost, pentru că n-ar avea dreptul.

Dacă vrei să fii preşedintele unei ţări, fie ea şi Mauritania, Congo, Burkina Fasso, eşti oarecum dator în faţa naţiei şi trebuie să-i dai socoteală, presupunându-se că eşti angajat în slujba ei. Barem să fi avut inteligenţa să tacă, să aştepte să fie ales şi apoi să se ducă la culcare până la încheierea mandatului că oricum n-am aştepta prea multe de la el. Dar nu, pe lângă că se culcă şi se trezeşte când vrea, vorbeşte ce vrea, e dreptul său… Cui nu-i convine, e găinar.

Autor: Angela Tocila

Sursa: hydepark.ro

%d blogeri au apreciat: