Prima pagină > Blogosfera, Politicăraie - Partide - Politicieni > Monica Macovei: „Le-a fost frica de MRU”, „Ponta porneste la drum cu minciuni”, „Corlatean vrea arestarea procurorilor DNA?”

Monica Macovei: „Le-a fost frica de MRU”, „Ponta porneste la drum cu minciuni”, „Corlatean vrea arestarea procurorilor DNA?”

Două articole publicate de doamna Monica Macovei, pe blogul personal .

Cred că  aceste articole sunt complementare și de aceea cred că trebuie citite împreună. 

Le-a fost frica de MRU si l-au dat jos. Ponta porneste la drum cu minciuni

1. Le-a fost frica de MRU

Sa fim bine intelesi: trio-ul Voiculescu – Ponta – Antonescu l-a dat jos pe MRU prin cumparare/racolare de parlamentari pentru ca acesta pregatea cresterea salariilor pentru bugetari si, mai ales, pentru ca fostul premier crestea in sondaje. Le-a fost frica de MRU si l-au inlaturat. Asta nu se numeste democratie.

2. Ponta porneste la drum cu minciuni

Ponta a mintit cand a declarat ca prioritatea zero a Guvernului pe care îl propune este respectarea legii, fara exceptii, fara derogari si fara scuze.

Victor Alistar (propus ca ministru delegat pentru strategii guvernamentale, transparenta si relaţii cu societatea civila) este incompatibil cu ocuparea oricarei functii publice (inclusiv cea de ministru), incompatibilitate constatata de ANI prin decizia nr. A/1130/I.I./20.07.2009,  ramasa definitiva pe 7 august 2009. Potrivit acestei decizii, timp de 3 ani (pana pe 7 august 2012), Victor Alistar are interdictia de a ocupa functii publice. De altfel, aceasta interdictie a operat deja si fost recunoscuta prin decizia Curtii Constitutionale 54/25.01.2011, prin care V. Alistar a pierdut calitatea de membru al CSM, functie obtinuta ilegal in Senat tot cu sprijinul PSD si PNL.

Acestea informatii sunt publice si Ponta le stia. Inainte de a fi validat de Parlament, asadar, Guvernul Ponta a pornit la drum cu o minciuna si o propunere care incalca legea. Scopul acesteia a fost crearea unui minister inutil si ridicol pentru clientul politic Alistar. Fiecare minister si agentie trebuie sa ia deciziile in mod transparent, iar asta depinde de ministru/director si nu de crearea unui alt minister. Ministerul Transparentei pare scos din “Ferma animalelor”.

De altfel, incompatibilul Alistar nu e o ratacire de moment a lui Ponta, ci pare sa defineasca inceputul de mandat al guvernului USL. Corina Dumitrescu, sotia pesedistului Cristian Dumitrescu, sef al Comisiei pentru invatamant din Camera Deputatilor, este intr-o situatie cvasi-identica. Aleasa de senatorii PSD si PNL ca reprezentant al societatii civile (!) in CSM in 2011, aceasta trebuia sa renunte, conform legii, in termen de 30 de zile la functia de rector al Universitatii Crestine Dimitrie Cantemir. Nu a facut-o. Mircea Diaconu, de asemenea, are o decizie, in prima instanta, de incompatibilitate. Indiferent de deciziile finale in cazurile Dumitrescu si Diaconu, situatiile de incompatibilitate de pana acum erau un motiv suficient ca acestia sa nu fie propusi ca ministri.

De aceea spun ca Ponta nu are habar de integritate si nici nu-i pasa. Dovedeste, inca de la inceput, ca prioritatea guvernului USL este, dimpotriva, exceptia, derogarea si nerespectarea legii, intocmai ca si mentorul sau inculpatul Nastase Adrian.

Continuam…

Corlatean vrea arestarea procurorilor DNA?

Titus Corlatean, propus ministru al Justitiei, s-a exprimat public, in luna martie, pentru arestarea procurorului din dosarul Zambaccian daca mentorul lui, inculpatul Nastase Adrian, va fi achitat.

Opiniile ferme pe care Corlatean le are in privinta modului in care trebuie sa lucreze procurorii („procurorul ar trebui arestat, daca Nastase nu este condamnat” – vezi aici…)  si sa raspunda pentru rechizitoriile pe care le intocmesc reprezinta un adevarat pericol la adresa independentei procurorilor, un act de intimidare a acestora.

Este inacceptabil ca un posibil ministru al Justitiei sa fie ferm convins ca, daca intr-un dosar inculpatii sunt achitati, procurorii trebuie arestati.

Sa nu uitam nici ca Titus Corlatean a facut zid in jurul inculpatului Constantin Nicolescu, fiind prezent la mitingul de sustinere a acestuia, la Pitesti, alaturi de Ponta, Nastase, Severin, Hrebenciuc etc., la judecarea recursului impotriva masurii arestarii preventive dispuse de judecator. Exista astfel riscul ca Titus Corlatean sa incerce sa influenteze justitia, pentru ca membrii PSD sa nu fie anchetati, arestati sau condamnati.

Nu m-ar mira sa aflam din nou ca la sedintele de partid se decide cine sa fie anchetat, ca pe vremea Rodicai Stanoiu si a lui Adrian Nastase.

Comentariu Blue:

Eu cred că dacă prezența Marianei Câmpeanu la Ministerul Muncii și a lui Andrei Marga la Ministerul de externe sunt niște bancuri nesărate, prezența lui Daniel Constantin la Abricultură, și a lui Titus Corlățeanu la Justiție sunt niște chestii de-a dreptul sinistre. Dealtfel nici nu e de mirare. Se spune că așa cum e turcul îi e și pistolul… adaptând putem spune, cum e Premierul e și Guvernul … un fel de maimuțăreală … 

NOTĂ: Cele două articole pot fi accesate în original pe blogul doamnei Macovei, dând ”clic” pe titlurile fiecăruia. Acestea corespund lincurile corespunzătoare.

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: