Arhiva

Archive for 23 mai 2012

Pițiponcul Ponta ( cu galerie foto )

După ce Pepe s-a însurat iar, Zăvoranca e pe la televiziunile care o primesc împreună cu madam Pigy, mă-sa… 

Cam la fel, de când a fost numit Premier, Victor Ponta e tot pe la televizor.

Se pare că în ultimele zile a cam intrat în criză de imaginație.

Cum s-a dus Președintele Traian Băsescu în America, și el a mers în Afganistan. Deh, n-ar fi nimic dacă nu considera că trebuie să apară cam peste tot să explice că el se duce acolo ca o formă de recunoaștere a eroismului lor.

Nu m-am interesat ce a făcut acolo, dar am impresia că a făcut ce face de obicei. S-a dat mare.

Când s-a întors însă, în loc să facă și el un duș cum fac pițipoancele serioase când vin de la prestat de prin deșert.. ghici unde s-a dus Ponta.

La televiziune. La toate. Trebuia musai să se exprima asupra catfight dintre domnișoara Anastase și doamna Câmpeanu.

Evenimentul este povestit de antena3.ro

”Victor Ponta: „Nu accept declaraţiile incalificabile ale Robertei Anastase, este complet lipsită de bun-simţ”. 

Premierul Victor Ponta a caracterizat-o pe Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, ca fiind lipsită total de raţiune şi bun-simţ, urmare a declaraţiilor publice susţinute de aceasta, faţă de ministrul Muncii.  

Marţi, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, i-a transmis ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu, că suferă de o tulburare psihică majoră şi că are pusee de delir acut.  Anastase a reacţionat astfel după ce ministrul a fost citat în presă afirmând că preşedintele Camerei Deputaţilor ar trebui să justifice de unde a avut bani să dea sute de milioane pentru beculeţe de Crăciun, să plimbe primarii PDL în Antalya şi la Mamaia de 1 Mai, să cumpere mii de biciclete care sunt în subsolul unei crame din Ploieşti şi pe care vrea să le dea în campania electorală.
   
La începutul şedinţei de miercuri, în faţa jurnaliştilor, premierul a ţinut să reacţioneze la aceste declaraţii ale preşedintelui Camerei Deputaţilor.
   „Solicitarea mea către dumneavoastră a fost şi rămâne de a avea o poziţie instituţională, decentă şi civilizată în raporturile cu preşedintele ţării şi cu Parlamentul, dar asta nu înseamnă că o să accept gesturi incalificabile la adresa dumneavoastră, ca membri ai Guvernului. Cred în solidaritatea noastră ca echipă şi în faptul că,dacă oferim respect celorlalte instituţii, trebuie să primim acelaşi respect, altfel lucrurile nu pot evolua decât într-o direcţie pe care cred că nu o dorim, cei care mai avem raţiune şi bun-simţ, nu mă refer la alţii care văd că dovedesc lipsa totală a acestor calităţi absolut necesare la conducerea unei instituţii publice”, a spus Ponta miniştrilor, la începutul şedinţei de miercuri a Guvernului.
   
El a arătat că despre aceste poziţii publice „inacceptabile şi incalificabile” ale preşedintelui Camerei Deputaţilor la adresa unui membru al Guvernului va trebui discutat la prima întâlnire dintre reprezentanţii Guvernului şi cei ai Parlamentului.” conform antena3.ro

Hehehe, ai dracului anteniștii, al dracului Pontănel.

Matracuca liberală, Mariana Câmpeanu, unul din miniștrii lui Tăriceanu care reușea să se facă de râs nonstop cu incompetența sa, are un singur merit. A avut curajul să nu își facă buletin de Intact, stătea acolo mai mult decât acasă,  zic unii că a luat și proporții de la rahatul mâncat…

Ei bine, rahatodependenta madam Câmpeanu hop și ea cu prestația orală întru servirea șefului, faptul că Pontănel n-o înghite pe Roberta e foarte cunoscut.

Astfel că a declarat că: 

Doamna Roberta mai bine ar trebui să justifice de unde a avut bani să dea sute de milioane pentru beculeţe de Crăciun, să plimbe primarii PDL în Antalya şi la Mamaia de 1 Mai, să cumpere mii de biciclete care sunt în subsolul unei crame din Ploieşti şi vrea să le dea în campania electorală, a spus Mariana Câmpeanu.

Păi bine madama asta nu știe că minima decență cere ca formularea doamna să se folosească doar în fața numelui de familie? 

Cât despre mii de bicilete în subsolul unei crame, are cam aceeași valoare cu a spune că ea îi dă deșteptarea lui Ponta spunând: ”Domule Premier, e șapte dimineața, trebuie să vă îmbrăcați și să placați acasă. Vă așteaptă nevasta”.

Adică babeta în loc să stea la pensie, mușcă și ea de popoeață pe cine in se pare ă dă bine.

Ca urmare a acestei afirmații domnișoara anastase a răspuns

“Constat, fără surprindere, o tulburare majoră a psihicului doamnei Mariana Câmpeanu. Pradă unor pusee de delir acut, doamna Câmpeanu susţine că aş fi depozitat, în subsolul unei crame din Ploieşti, mii de biciclete pe care ar urma să le distribui ca mită electorală şi că, de-a lungul timpului, aş fi făcut excursii cu primari prahoveni în Antalia. Inutil să spun că bicicletele „ascunse în cramă” nu există decât în mintea doamnei Câmpeanu, iar eu nu am fost în Antalia în ultimii 10 ani, nici singură, nici însoţită de primari prahoveni”, i-a răspuns Roberta Anastase.

Mie mi se pare un răspuns decent. Nu văd să fie ceva jignitor  de vreme ce ”piticii” din capul doamnei Câmpeanu  își fac simțită prezența cam la fiecare apariție tv.

Mă întrebam cum îl pot ajuta pe Ponta ca să nu mai creadă că aparea prea puțin timp la televizor. Mi-am amintit că Sânziana Buruiană a făcut un pictorial sexy pe care l-a pus pe Facebook  pe contul ei, pentru că nu o mai invita nimeni la TV. E vorba de pozele alăturate…doar cele cu blonda… cele cu bruneta sunt altceva, e o galerie foto pe care i-am făcut-o lui Ponta… 

(Dacă mai vrea îi mai fac)

Iată deci, mai jos, frumoasa galeriei foto a lui Pontănel…

.

.

.

%d blogeri au apreciat: