Arhiva

Archive for 25 mai 2012

Reflecții despre formarea poporului român (pamflet)

25 mai 2012 2 comentarii

Există un fel de clișeu despre ardeleni care spune că dacă-l întrebi pe ardelean:  Ce faci bade? Stai și cugeți? ” … iar el îți va răspunde inevitabil: ”Ba, numa stau…”.

E posibil ca uneori sta să fie adevărat, nu îi cunosc chiar pe toți ardelenii.

Treaba e că azi, eu stătam și împotriva tradiței, cugetam.

Mă întrebam dacă românii sunt o nație de tămpiți, ori pur și simplu sunt niște masochiști care au o mare plăcere în a fi luați de tămpiți?

Dacă vrei să aflii cum stau lucrurile, când te întrebi despre ceva, trebuie să te duci în trecut. Dacă se poate, la început.

Despre cum a început poporul român, foarte mulți încearcă să e inoculeze ideea că suntem o nație care provine din doi tați, viteazul Decebal rege al Daciei și onestul Traian împărat al Romei.

O fi poate adevărat, dar am niște îndoileli. Totuși, unl di  ei, ar fi trebuit să poarte sarcina, nu? Nu am văzut nici o statuie în acest sens. Pot presupune că de vreme ce Decebal și-a luat singut cu vitejie gâtul, Traian o fi mama.

Mult mai aproape de adevăr mi se pare o altă descriere. Una făcută de un film.

Acolo era unul cu barbă, cred că un fel de primar. Dacîă avea barbă, evident că era dac, romanii fiind militari erau bărbieriți cunform regulamentului.

Ei bine, primarul de care zic afea o fată. Mișto gagica … Bondă ca aurul, cu forme dcare erau capabile să pună pe bigudiuri mințile oricui.

Blonda asta, stăta udată undeva pe un câmp lângă izvor. Nefiind o nație foarte modernă, dacii nu aveau acasă apă curentă așa că trimiteau blondele la izvor.

Cum stătea ea și privea cum curgea apa în cofă, arnca priviri rușinose în jur. Deodată un tufe îl vede pe Florin Piesric care ara un ofițer roman care pândea ca bagabontul.

Binențeles că primul gând a fost să se bucure că va avea cine să îi care apa. Dar, cum în privirea bagabontului vede oarece sclipiri nu tocmai ortodoxe  (nu se inventase încă Ortodoxia) fata începe să țipe și o rupe la fugă. Nu era frumos să cedeze poftelor romanului…

Și fuge fata, fuge romanul, fuge fata, fuge romanul. Și tot așa… De la o vreme, nu că n-ar  mai fi putut fugi, fetei îi vin în minte niște lucruri legate de mândria și de caltatea ei de fată cinstită.

Dacă mai fugea mult, romanul ar fi ajuns la concluzia că e proastă. În fond, în vremea aceea, nu exista fată care, dacă avea mințile în cap, să nu se lase prinsă de Florin Piersic, frumușel era, vedetă era …așa că e explicabil.

Istoria e reținut faptele ca începutul formării poporului român. Oare dacă exista Codul  Penal pe vremea aceea și Florin era acuzat de viol, mai puteam vorbi de poporul român?

Blonda de care vorbeam, probabil a gândit și că nu era frumos să se oprească așa … dintr-o dată. Salvarea veni de la un mușuroi de care se împiedică…

S-a împiedicat azi, s-a împiedicat mâine și tot așa până romanul s-a trezit  acasă la peimarul dac crâdu-i fiica de nevastă…

Ce să facă omul? I-o dă… doar nu era să atragă asupra satului său mânia Romei… Ori fi fost ei dacii, viteji, dar parcă nu era frumos să te pui tu, sat, cu ditamai Imperiul Roman.

Nunta a durat cam zece minute măsurat pe film… Dacii localnici și romanii invadatori băgau la bruderschaft după bruderschaft cu vin de buturugă până asistența a ajuns în stare de muci de beți …

A băut și Florin, dar mai cu măsură. Încă reușea să urle cântece din folclorul local, semna că se documentase.

După nuntă, cam zece minute pe film, vedem că blonda naște.

Nimeni nu se întreabă de un detaliu, Florin șaten, blonda, blondă, mitelul, poporul român adică, brunet.  Cum a fost posibil? Genetic nu e chiar imposibil, niște rude brunete o avea ei, dar parcă e totuși cam improbabil.

Să fi fost de fapt morivul bruneției mititelului vre-un alt participant la nuntă?

Nu avem de unde să știm deoarece nu s-a arătat chier tot.

Dacă faptul că puștiul e brunet, rămâne pe vecie o enigmă, cred că faptul că avem o densitate atât de mare de tâmpiți se explică prin gradul de etilizare care îi cuprisese la nuntă pe invitați.

Chiar nu cred că are importană cine e tatăl.

Ceva mai trebuie sa argumentez.

Fie că vorbim de poporul român ca rod al amorului dintre Traian și Decebal, fie că vorbim de viol ori de vreo orgie la care a participat blonda, cu siguranță, nu vorbim de Imaculata Concepțion…

Mai avem o certidudine. Faptele s-au petrecut în Dacia. Ce tip de Dacie? Nici asta nu știu dar cred că e vorba de o Dacie brack … e cam greu să violezi o blondă într-o Dacie 500 … Acolo ar fi trebuit să fie a dracului de cooperantă, iar a spune după ce unii spun că poporul român nu are mamă, să spui direct că are o mamă curvă e cam mult totuși …

Dacă l-a recunoscut, asta e … ce crește în curtea ta e al tău.

Ce mi-a venit să spun că există extrem de multi tâmpiți în  tara asta?

Păi cum putem numi pe cineva care își alege conducători ca cei ai românilor?

Se spune dacă te uiți la cei care conduc un popor, vrzi cum e acesta. Nu înseamnă că cei care conduc sunt la fel cu cei conduși. Dimpotrivă…

Turma e formată din hoți, tâlhari, mincinoși, însetați de putere, lacomi de bani și averi, oameni fără caracter…. Păi ce popor poate alege  astfel de intivizi dacă nu doar unul format în mare măsură din tămpiți, proși, retardați etc? E drept, niciodată românii nu își vor recunoaște aceste tare, ei se consideră deștepți, poeți, harnici, osptalieri…

Asta e … un popor născut la beție nu are cum să arate altfel decât poporul român…

 

Categorii:Istorie, Pamflet Etichete:,
%d blogeri au apreciat: