Arhiva

Archive for 9 iunie 2012

Nicoleta Savin: La vot. Fără USL.

9 iunie 2012 5 comentarii
Am avut o revoluţie anticomunistă în decembrie 1989?
Nu, categoric NU.
Lupii au îmbrăcat piei de oaie şi au supravieţuit.
Sunt promotorii unui capitalism sălbatec, care vorbeşte despre oameni în acelaşi timp în care îi sfidează. S-au răspândit în toate partidele, inclusiv la PDL. Au acaparat România.
S-au îmbogăţit şi se răzbună acum crunt pe un popor care a uitat prea repede ce a trăit în comunism şi după aceea.
Cu excepţia soţilor Ceauşescu, nu a murit, nu a fost rănit la revoluţie şi nu a înfundat puşcăriile pe viaţă nici un înalt demnitar comunist.
Cei din linia a doua a partidului nu au pierdut nici o unghie şi au devenit mari oameni politici, mari capitalişti, înalţi demnitari, magistraţi, jurnalişti.
În timp ce câţiva de frunte ai membri PCR printre care Ion Dincă sau Emil Bobu stăteau la închisoare (ca la pension, să recunoaştem), exact copiii şi rudele lor făceau afaceri de milioane de dolari şi acaparau hălci întregi din ţară.
Dacă vă iubiţi şi vă repectaţi copiii, NU faceţi din 10 iunie 2012 un nou 20 mai 1990.
Ne-a fost de ajuns o Duminică a Orbului, la vreme de mineriade.
Nu votaţi USL dacă nu vreţi ca beizadelele şi urmaşii nomenclaturii şi securităţii comuniste să vă conducă din nou.
În spatele tinerilor scoşi în faţă de PSD stau EXACT acei oameni care au nenorocit România, legaţi organic de Moscova, nu de ieri de astăzi.
Spun asta pentru tristul caz în care tineri şmecheri şi obraznici precum Ponta, Şova, Bănicioiu, Negoiţă, Corlăţean şi compania v-au înşelat cu vorbe meşteşugite şi credeţi că PSD s-a restructurat sau s-a schimbat la faţă.
Nimic mai fals: puterea reală în USL şi, mai nou, în România, este tot la Iliescu, Năstase, Dragnea, Mazăre, Oprişan, Hrebenciuc, Nica şi mulţi alţii ca şi ei.
Mai nou, puterea este şi la Dan Voiculescu, prin pionul Crin Antonescu şi prin Partidul Antenelor. Din păcate.
Oricât de răi, mincinoşi şi hoţi îi credeţi  pe pedelişti –  şi unii dintre ei chiar sunt răi. mincinoşi şi hoţi – sunt mici copii faţă de de mulţi pesedişti, penelişti, pecişti şi cozile lor de topor din toate instituţiile statului care compun, împreună, SISTEMUL.
Sistemul ticăloşit e chiar o sintagmă blândă, fiindcă el este de-a dreptul mafiot.
Un sistem ţinut în viaţă de politicieni din toate partidele, fără excepţie, de oameni din instituţiile de forţă ale statului, de oameni din justiţie, de mulţi birocraţi, de mafia gulerelor albe, de crima organizată, de economia subterană.
Un sistem transpartinic, care vrea să camufleze, de fapt, nomenclatura a doua şi a treia aparent defunctului Partid Comunist Român, cu copiii şi nepoţii ei cu tot.
Un sistem care vrea să-şi apere exponenţii de cătuşe, să-şi păstreze averile şi să le înmulţească, după ce revine de facto la comanda României. Spun de facto fiindcă nu cred că sistemul a fost exclus din guvernările alianţelor CDR şi DA sau guvernările PDL.
Suntem săraci, suntem dezamăgiţi de PDL, însă asta nu ar trebui să ne întunece minţile şi să ne facă să uităm că că PSD a vândut România. Pe bucăţi, pe mai nimic, căci nimic nu se vede.
Sporadic, punctual, din borcanul cu miere s-au înfruptat PNL şi PDL.
De pe urma vânzărilor succesive, nu avem infrastructură, nu avem sisteme sănătoase de sănătate, educaţie sau pensii, nu am dezvoltat agricultura, industria, sectoarele strategice, agricultura sau turismul.
În regimul Băsescu, din 2005 şi până în 2012 nu s-a făcut nici o privatizare a unui pachet majoritar de acţiuni la vreo societate cu capital de stat, mică sau mare. Nici una. A fost decizie CSAT, motiv pentru care toate partidele, explicit sau implicit, s-au despărţit de preşedinte. Unii membri PNL şi PDL au început să facă altfel rost de bani, dacă de vândut nu mai puteau vinde nimic. Pe reţetele PSD. Cu destui oameni ai PSD şi cu sprijinul sistemului
Asta e marea vină a PDL, pentru care azi stă cu spatele la zid. Pe de o parte a încercat să facă reformă şi să înfrunte criza şi pe de altă parte a tolerat corupţia antireformiştilor (indiferent de vârstă) şi furtul a ce se putea fura. A copiat metodele mafiote consacrate de PSD.
Ce-i drept, PDL nu şi-a apărat corupţii de rigorile legii, nu a făcut presiuni la DNA, nu a dat telefoane să-i scoată din arest, nu a făcut zid în jurul lor, dar asta pare a nu-i interesa pe români. PDL e pe cale de a deconta, precum PNŢCD, nota de plată pentru 22 de ani de tranziţie, fiindcă au fost ultimii la guvernare. Furăciunile unor Ritzi, Apostu, Boldea şi alţii ca ei sunt proaspete în minţile oamenilor, deşi sunt mărunte faţă de vânzarea pe nimic a României.
Ce au uitat românii este că partea leului a fost luată, indiscutabil, de PSD. Care azi pozează în partid compus din cavalerii dreptăţii şi salvatorii românilor, de grija cărora nu mai au somn. Aşa să fie?
Averile statului român – zeci de mii de întreprinderi, patrimoniile PCR şi UASCR, ale cooperaţiei meşteşugăreşti, ale sindicatelor –  au ajuns în proprietate privată pe mâna PSD. Sub controlul lor riguros.
Unde sunt banii? În ce se regăsesc?
Unde sunt comisioanele?
A fost acuzat cineva pentru aceste privatizări?
A plătit cineva pentru tunurile de sute de miliarde de euro?
Adrian Năstase, în loc să fie incriminat pentru înstrăinarea a aproape 80 % din avuţia României este judecat pentru termopane şi alte fleacuri.
Guvernul Năstase, care a decis vânzarea Petrom cu resursele de petrol şi gaze cu tot, a Sidex, Alro, ARO, BCR şi a altor perle din economia românească e liber ca păsările cerului.
Mai mult, e pe cale de a ajunge din nou la butoanele României.
Îşi mai aminteşte cineva de Dan Ioan Popescu, de Miron Mitrea, de Rodica Stănoiu pentru altceva decât pentru fleacuri?
PDL s-a ales cu procese de intenţie: a fost declarat vinovat că ar vrea să vândă resursele acestei ţări, dar FĂRĂ A FI VÂNDUT EFECTIV VREUN PAI.
Dacă Traian Băsescu, Emil Boc sau Mihai Răzvan Ungureanu sunt trădătorii acestei ţări, vânduţi unor puteri occidentale, ce sunt Ion Iliescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană? Dansul lor cu Rusia nu se pune? N-au girat ei privatizarea masivă a acestei ţări?
O foarte sumară recapitulare, fie şi în ceasul al doisprezecelea, nu strică nimănui.
PSD a dat industria grea la ruşi – combinatele de prelucrare a metalelor feroase şi neferoase, industria aluminiului. PSD a vândut Petrom, cu petrolul şi gazele din subsol cu tot.
PSD a vândut/cumpărat rafinăriile României.
PSD a semnat contractul cu Roşia Montana.
PSD-PNL au “modernizat” Porţile de Fier.
PSD a semnat contracte pe 20 de ani cu “băieţii deştepţi” pentru energie ieftină de la Hidroelectrica sau Nuclearelectrica.
PSD a inventat asfaltatorii, preluaţi ulterior de toate partidele la putere.
PSD a decis vânzarea flotei României, cu Nicolae Văcăroiu la cârma guvernului şi cu Aurel Novac ministru al transporturilor. Nicidecum secretarul de stat Traian Băsescu.
PSD-PNŢCD au cedat telecomunicaţiile din România.
PSD a devalizat băncile româneşti în frunte cu Bancorex.
PSD-PNL au inventat fondurile de investiţii: Caritas, SAFI, FNI.
PSD a privatizat toate băncile româneşti cu excepţia CEC. Nu pentru că nu a vrut, ci fiindcă n-a mai apucat.
PNL a concesionat platoul continental al Mării Negre înainte de a fi câştigat la Curtea Internaţională de la Haga.
PSD a distrus agricultura României.
PSD a privatizat turismul românesc.
PSD a tăiat pădurile şi a exportat lemnul în toate zările.
PSD a făcut protejat reţele precum cea a lui Cătălin Voicu, care să obţină achitarea sau condamnarea cu suspendare a celor daţi pe mâna legii în regimul Băsescu. Că pe vremea pesediştilor, doar fraierii erau anchetaţi de PNA.
Reţelele transnaţionale de crimă organizată, fără excepţie, s-au structurat în epoca PSD şi nu mai dau drumul României din gheare.
Contrabanda, traficul de arme, produse petroliere, ţigări, alcool, legume, flori, sunt creaţia PSD. La fel şi debandada din Vămi sau de la Fisc.
Şi câte şi mai câte şi mai câte. Scriu până mâine şi tot nu termin de înşirat furăciuni.
Visam cu toţii frumos în 2005, când Alianţa DA a venit la putere.
Singură n-ar fi putut clinti PSD, aşa că s-a făcut frate cu PC, soluţia “imorală” de trecut puntea. Mare greşeală.
Cu chiu, cu vai, Năstase a fost dat jos de la şefia camerei Deputaţilor.
Dihonia dintre PDL şi PNL a început la blestematele de inundaţii din august 2005 – când premierul Călin Popescu Tăriceanu a fost convins să nu mai demisioneze de către Dinu Patriciu, Peter Imre, Sorin Roşca Stănescu şi alţi „binevoitori”.
Cu alegeri anticipate atunci, în 2005, altfel ar fi arătat România azi.
Dar PNL a virat spre PSD, decretându-l pe cel ce i-a adus la Putere, Traian Băsescu, duşman de moarte. Duşmani de moarte au devenit, implicit, toţi apropiaţii lui. Şi pe cale de consecinţă PDL.
Televiziunile de ştiri ale mogulilor, pe atunci singurele din mass-media, au început operaţiunile „Jos Băsescu” şi „Jos ciuma portocalie”.
Care au continuat zi de zi până azi. Asta deşi Băsescu, „răul suprem” al României, era „mare dictator”.
PNL i-a dat afară şi pe liberalii adepţi ai lui Traian Băsescu, a scos şi PD de la guvernare şi guvernul Tăriceanu, exclusiv liberal a guvernat minoritar, cu sprijinul tacit al PSD în parlament.
Toţi oamenii sistemului – nu doar politicienii – au intrat în acţiune.
A urmat operaţiunea 322, de suspendare a preşedintelui Băsescu. Aprobată, tacit, din umbră, şi de importanţi membri ai PD.
Direct sau indirect, sistemul s-a aliat împotriva omului care a deranjat sistemul, încercând să impună alte reguli.
În 2009, PSD a venit la Guvernare, la braţ cu PDL. Chipurile au îngropat securea războiului pentru interesul naţional.
A fost balonul de oxigen care a ţinut în viaţă PSD, financiar vorbind. Ziua guvernau şi seara la partid criticau guvernarea. Au ieşit din guvern în septembrie 2009, în ajun de prezidenţiale.
Criza care a urmat realegerii lui Traian Băsescu, guvernările Boc şi Ungureanu, restauraţia demarată de guvernul Ponta sunt recente, proaspete în memorie, nu mai are rost să le trec în revistă.
Vă cer doar să comparaţi epocile şi să vedeţi unde este răul real.
Vă cer să faceţi diferenţa între cauze şi efecte.
Vă cer doar o balanţă sinceră pentru 22 de ani în care nu s-a produs altă clasă politică şi suntem chemaţi iarăşi, din păcate, să alegem răul cel mai mic.
Vă cer doar să gândiţi corect şi onest, cu minţile dumneavoastră, nu cu minţile altora, interesaţi să vă manipuleze şi să vă activeze doar episoadele care le convin.
 
P.S. Fiindcă mi se pare foarte interesant editorialul lui Dan Cristian Turturică din ultimul număr al României libere, îl reproduc integral în continuare.

Nu vă irosiţi votul!

de Dan Cristian Turturică

Celor ce privesc cu pesimism viitorul României, convinşi că nu vom reuşi să ne extragem din subdezvoltare în viitorul previzibil, alegerile locale de duminică le vor confirma cu vârf şi îndesat previziunile sumbre.
Indiferent dacă USL va lua sub sau peste 50%, indiferent dacă PDL va reuşi să se agaţe de pragul de supravieţuire de 25%, rezultatele vor confirma de fapt că modelul politic şi administrativ dezastruos care defineşte puterea în această ţară, indiferent de partidul care o deţine, este mai puternic ca niciodată. Nu dă semne de fisură, nici de transformare şi funcţionează perfect în favoarea unei elite amorale, iresponsabile, obsedate doar de bani şi în detrimentul majorităţii cetăţenilor. Cu toate acestea, există o armă împotriva sa. Iar dacă există un moment optim pentru a o folosi, acesta este acum.
Cele mai elocvente semne al osificării relaţiilor nefireşti dintre cei ce conduc şi sunt conduşi se vor vedea în scorurile neverosimile pe care le vor lua, din nou, primarii şi preşedinţii de consilii judeţene din localităţi şi zone care continuă să fie gospodărite mai prost decât acum 100 de ani.
Este suficient să priveşti fotografiile din Bucureştiul interbelic sau din Sinaia sau din Constanţa sau din Herculane sau din toate localităţile semnificative ale ţării şi să le compari cu tabloul kitsch haotic şi parăginit pe care ni-l oferă astăzi pentru a înţelege cât de mult am regresat în acest timp. Şi asta doar pentru a nu apela la cea mai corectă şi dură comparaţie, cea cu oraşele ţărilor dezvoltate.
Când localităţile României sunt departe nu doar de standardele de civilizaţie ale celor europene ci chiar şi de propriile performanţe urbanistice de acum 100 de ani, cum pot primari care deja şi-au dat măsura incompetenţei, precum Oprescu, Mazăre, Solomon, Hava şi mulţi alţii să mai fie cotaţi şi probabil să şi câştige cu procente de peste 50 – 60%?
Privind tabelul cu sondaje, realizezi că, de fapt, procentul de circumscripţii electorale unde alesul în funcţie îşi va pierde mandatul este nesemnificativ. În marea majoritate a comunelor, oraşelor şi judeţelor, cei ce le conduc vor mai rămâne patru ani în funcţie.
Cine se va uita din afară la statistica rezultatelor exerciţiului democratic de duminică şi nu a călcat niciodată prin România va spune că această ţară chiar este o grădină. Şi nu doar una Carpatină, după cum încerca să-i convinga clipul Elenei Udrea. Altfel, cum să-şi explice că, de bună voie şi nesiliţi de nimeni, românii îşi aleg aceiaşi primari, preşedinţi de consilii judeţene şi cosilieri care le-au adus, rar, îmbunătăţiri minimale sau, cel mai adesea, nimic?
Analizată din interior, dilema nu este chiar atât de mare. Iar răspunsul simplu este că, dincolo de ceea ce este trecut în primul etaj al piramidei nevoilor, majoritatea românilor nu îşi doresc mai nimic cu adevărat, ceea ce înseamnă că se mulţumesc cu foarte puţin.
Te umflă râsul când auzi oameni serioşi din Constanţa care declară că da, o fi Radu Mazăre cam zurbagiu şi se îmbracă după ultima modă a proxeneţilor din Copacabana, dar este un foarte bun gospodar. Gospodar după definiţia din care dicţionar? Chiar şi cel mai pârlit oraş de coastă din Grecia arată mai îngrijit decât Constanţa.
Prin ce se vede că oraşul lui Mazăre este cel mai mare port la Marea Neagră? Doar pentru că are cel mai mare număr de prostituate pe cap de marinar? Nu ar fi trebuit totuşi ca renovarea clădirilor istorice să fi fost o prioritate pentru el pentru a merita înnobilarea cu acest cuvânt? Nu ar fi trebuit să se abţină de la a urâţi ceea ce cândva era considerată perla litoralului cu clădiri hidoase, înghesuite una într-alta şi construite fără nici cel mai mic respect pentru estetică? Chiar era nevoie ca alăturarea de culori ţipătoare din vestimentaţia sa să se reflecte şi în faţadele noilor “office-building”-uri?
Pentru a fi votat şi a patra oară nu ar fi trebuit să facă din Mamaia o staţiune modernă şi nu o damă de consumaţie care străluceşte doar noaptea, când întunericul îi ascunde faţada scorojită? Oare cei ce îl consideră un mare primar au călcat vreodată printr-o staţiune estivală adevărată? Cum îşi explică diferenţa dintre ce văd acasă şi ce experimentează în Franţa, în Italia, în Spania sau, mult mai aproape, în Croaţia şi Bulgaria? Doar prin faptul că acolo trăiesc şi muncesc extratereştri? Iar cei ce îi conduc au nu trei, ci patru antene?
La fel de caraghioasă este şi imaginea de mare edil a lui Oprescu, marele ctitor al măreţului monument închinat zeului fotbal: Arena Naţională, inegalabilă bijuterie arhitectonică, mostră a geniului de constructor al poporului român (german, de fapt), sfânt lăcaş de adunări înflăcărate şi ciomăgeală între nobilii microbişti.
Oare cei ce îl vor înscăuna duminică pe dom’ doctor pentru încă patru ani de domnie asupra Bucureştiului au idee cam ce ar fi trebuit să demonstreze un primar, pe lângă finalizarea unui stadion şi a unui pasaj rutier pentru care alţii au dus greul bătăliei, inclusiv pentru a contracara opoziţia lui Sorin Oprescu, ca să merite votul lor?
Chiar nu contează că timp de patru ani, actualul şi viitorul primar nu a fost în stare să termine nici măcar o parcare subterană? Că nu a oprit morişca PUZ-urilor pentru clădiri turn date pe şpăgi grase? Că nu a avansat nici măcar cu un pas în rezolvarea problemei câinilor vagabonzi – Dog Town este totuşi o afacere cadou pentru fiul său, nu o soluţie autentică? Că a lăsat de izbelişte marele bulevard care ar fi trebuit să unească Piaţa Victoriei cu Palatul Parlamentului şi multe alte proiecte, printre care şi fantomatica autostradă suspendată?
Se pare că nu. Ca şi în cazurile celorlalţi primari amintiţi mai sus, care nu vor ieşi, probabil, din primării decât cu picioarele înainte sau pentru a ajunge în guvern sau la Cotroceni, majoritatea alegătorilor se declară mulţumită şi fericită cu panseluţe, cu câteva străzi pietruite prin centru, cu parcări scobite în trotuare, cu pachete pentru săraci şi cu multe promisiuni găunoase.
Vârstnicii, care constituie grosul armatei lor electorale, nu vor uita niciodată anii din timpul lui Ceauşescu în care străzile erau practic neluminate, în care zăpada asfalta bulevardele din decembrie până în martie, când se interzicea circulaţia pentru maşini personale, autobuzele veneau o dată pe oră, iar ei trebuiau să meargă pe jos, ore în şir, de acasă la slujbă şi înapoi, prin nămeţi.
Nu este de neînţeles de ce pentru acest segment electoral contează enorm faptul că străzile sunt luminate, că autobuzele vin regulat, că gropile au mai dispărut şi că avem chiar şi un stadion nou. Prin comparaţie cu experienţa trecută, a avea un oraş cât de cât funcţional – după standardele lor de civilizaţie şi bunăstare, nu după cele ale contemporanilor din ţări ceva mai norocoase – echivalează cu performanţa unui administrator de geniu. Şi atunci de ce să nu le ofere recunoştiinţa şi gratitudinea lor? De ce să nu îşi dorească să îi mai aibă primari încă 100 de ani de acum încolo?
După cum scriam în urmă cu patru ani, când aminteam de povestea lui Marion Shepilov Barry Jr, fost primar, timp de 16 ani, în Washington, D.C., perioadă în care capitala SUA a bătut toate recordurile de proastă administrare posibile, tot ce trebuie să facă un politician incompetent şi corupt pentru a mai fi votat încă o dată este să recunoască cu sinceritate, aşa cum a făcut-o el chiar într-un slogan de campanie: “Eu poate nu sunt perfect, dar sunt perfect pentru acest oraş!”. Iar atât timp cât defectele sale nu vor fi cu nimic mai grave decât defectele majorităţii alegătorilor, şmecheria va ţine.
Mult mai complicată este problema pentru cetăţenii aflaţi în minoritate. Pe cei ce ştiu cum ar trebui să arate un oraş modern, care au alte standarde de calitate a vieţii şi alte aşteptări de la performanţa insituţiilor locale, toate defectele celor care le conduc îi afectează direct. Ei ştiu foarte bine că hoţiile unui primar sau preşedinte de consiliu judeţean nu reprezintă nişte probleme abstracte şi se cuantifică direct în bani care i se fură lui, personal. Iar incompetenţa acestora se traduce instantaneu în probleme nerezolvate care îi fac viaţa mai grea sau mai neplăcută. Care îl costă timp, nervi şi bani.
Deşi aparent minoritarii sunt doar victime, condamnaţi să împartă acelaşi oraş cu oameni care trăiesc într-un alt timp, vina pentru faptul că au ajuns în această situaţie le aparţine în egală măsură. Lor le revine şi responsabilitatea de a ieşi din ea. Iar neacceptarea acestei responsabilităţi este la fel de condamnabilă ca şi ignoranţa celor pe care îi dispreţuiesc.
Oricât de dificilă li s-ar părea misiunea, doar ei sunt cei ce pot forţa ieşirea din paradigma actuală. Nici conducătorii establishment-ului, nici masa de alegători care se mulţumesc cu puţin, nu vor sau nu pot să schimbe starea de fapt. Singurii care pot determina un proces de evoluţie sunt cei ce se sufocă în atmosfera de mediocritate pe care o degajă complicitatea perversă dintre casta hrăpăreaţă şi turmă.
Ideea că impasul în care ne aflăm nu se poate rezolva decât de la sine, în timp, este profund greşită. Dintr-un cerc vicios nu se iese fără un efort considerabil. Vom avea o altă ţară când vom avea alţi alegători. Dar nu vom avea alţi alegători, mai exigenţi cu politicienii, decât după ce majoritatea românilor nu se va mai mulţumi cu satisfacerea nevoilor primare. Adică, după ce va creşte nivelul de trai.
Problema fundamentală este însă că nivelul de trai nu va creşte dacă nu va exista o reformă a clasei politice. Cât timp structurile politico-mafiote continuă să rămână la putere, indiferent ce nume de partid ar purta, toate resursele României vor continua să curgă spre buzunarele lor, aşa cum s-a întâmplat până acum şi nu vor alimenta dezvoltarea României. Fără dezvoltare, fără o bunăstare care să fie resimţită până în straturile de bază ale societăţii, cei mai mulţi vor continua să voteze acelaşi profil de maimuţă rapace ca şi în prezent. Şi o vor face şi peste o sută de ani, dacă românii care ştiu ce vor şi vor mult nu încep contra-ofensiva şi nu propun personalităţi autentice.
Ce pot face? Concret – să se coaguleze în asociaţii sau partide care să propună alţi candidaţi decât şarlele simpatice care îi buzunăresc pe cei ce se lasă seduşi de panglicile colorate care le scot din gură. Să îi convingă pe votanţii de panglicari să nu se mai lase traşi pe sfoară. Să explice celor din jurul lor de ce omul pe care îl susţin este mai bun. Sau, dacă nu au energie pentru asta, măcar să voteze candidaţii sprijiniţi de oameni cu care se identifică şi care au o şansă cât de mică de a da peste cap lanţul complicităţilor transpartinice.
Chiar dacă nu li se par alegerea ideală, chiar dacă au rezerve faţă de orientarea lor politică, oameni precum Nicuşor Dan, care au dovedit că au energia şi abilitatea de a se lupta cu SISTEMUL, trebuie votaţi peste tot în ţară. Indiferent cât de puţini ar fi. Toţi cei ce pot pune o piedică, cât de mică, moriştii de interese susţinute de politicienii şi afaceriştii corupţi, trebuie sprijiniţi. Inspiraţi de succesul celor ce intră duminică în luptă, poate mult mai mulţi oameni făcuţi din acelaşi aluat îşi vor depăşi inhibiţiile şi vor candida în viitor. Victoria lor, victoria rebelilor apăruţi de nicăieri, sau măcar un scor foarte bun, vor avea putere de exemplu. Vor arăta că schimbarea profundă, nu cea de faţadă, este posibilă. Şi dacă s-a putut acum, se va putea şi la alegerile parlamentare.
P.S: Când scriam, anul trecut, despre candidatura lui Silviu Prigoană la Primăria Capitalei şi anticipam că va fi un eşec răsunător, am subestimat cât de mult îi va costa pe democrat liberali această decizie.
Într-un moment în care, după instalarea guvernului Ponta, PDL avea nevoie de un mesaj politic de opoziţie puternic, coerent şi credibil, cel mai important candidat al lor în alegerile locale s-a purtat în toate intervenţiile publice ca o curtezană sedusă de portofelul gros al noului stăpân, USL. Aproape că nu a existat dezbatere electorală în care Prigoană să nu îi cânte osanale lui Victor Ponta, să nu îi preţuiască abilităţile politice şi de jurist (!) şi să nu ne amintească de relaţiile sale excelente cu liderii PSD.
Asta a fost strategia PDL pentru a ne convinge să nu votăm candidatul USL? Prin astfel de mesaje şi de candidaţi au crezut liderii săi că îşi pot reface credibilitatea în ochii alegătorilor pe care i-au pierdut în ultimii patru ani? Dacă da, le-a ieşit exact pe dos şi cineva va trebui să plătească pentru asta.
 

Autor:Nicoleta Savin

Sursa: Blog de veghe  (Blogul Nicoletei)

La Cluj, dându-și seama că nu va câștiga Primăria, USL minte și amenință

9 iunie 2012 2 comentarii

Se pare că la Cluj, fostul premier, Emil Boc, are șanse serioase să redevină iar primar al orașului.

Se pare că Victor Ponta recunoaște că Marius Nicoară (PNL) este pe locul doi.

Potrivit unor date intrate în posesia EVZ.ro, Boc are 46% iar Marius Nicoară 42%. Surse din PDL susțin că făstul premier nu vrea să facă publice rezultatele respectivului sondaj pentru a nu demobiliza electoratul. „Se mizează pe fiecare vot. S-a mers din uşă în uşă la peste 44.000 de familii. În 22.000 de cazuri, îl vor vota pe Emil Boc, în alte 13.000 de cazuri, nu îl vor vota pe Emil Boc iar în 8.000 de cazuri că nu vor merge la vot pentru că nu îi interesează politica”, spune un politician din PDL Cluj.

La alegerile pentru Consiliul Local, se pare că Alin Tișe are șanse și mai mari, 48% din opțiunile electoratului îndreătându-se spre el, lucru explicabil poate și prin faptul că, Horia Uioreanu, candidatul USL și-a început mai târziu campania electorală.

Faptul că Emil Boc e un candidat mai mult decât redutabil a fost arătat și de vizita la Cluj a lui Crin Antonescu. Deși a adus-o cu el pe Loredana Groza  care a susținut un concert, USL abia a  reușit să adune vreo 400 de susținători.

La Cluj s-a deplasat și Victor Ponta pentru a-l susține pe Marius Nicoară.

 „Duminică seara vedem rezultatul. Pot să vă spun şi dvs ce le-am spus la ceilaţi colegi ai mei. Marius Nicoară poate câştiga. Nu există o diferenţă mare în acest moment. Este în marja de eroare. Putem câştiga şi dacă duminică vom şti să ne mobilizăm la vot. Dacă îi convingem pe cei care vor să stea acasă să vină la vot, vom putem câştiga”, a spus Victor Ponta. 

Simțind că nici de data asta Clujul nu îi vrea, cei de la USL recurg la tot felul de stratageme. Una din ele este minciuna sfruntată.

Marius Nicoară fâlfia le sub nasul cui dorea să-l asculte o listă cu 30 de personalități locare ce l-ar susține. Între cei trecuți pe listă era și domnul Doru Pamfil, rector al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj.

Surpriză, acesta a ieșit în presă și a dezmințit că l-ar susține pe Nicoară: „Nu am semnat niciodată nici o adeziune la un partid sau personalitate politică. Opţiunea mea a fost şi va rămâne aceea de a promova valorile democraţiei, fără a mă implica în activitatea vreunui partid”, a precizat  domnia sa.

Dar nu doar la minciună recurg cei de la USL cu chiar la amenințări.

Un scandal este pe cale să izbucnească în orașul transilvan.

Tot felul de indivizi dubioși cu un comportament agresiv față de cei care spun că îl vor susține pe Emil Boc.

„Dacă cineva îndrăzneşte să-i admonesteze, ei răspund agresiv: voi ştiţi cine e ministru de Interne? Cerem urgent delimitarea lui Ioan Rus de aceste acţiuni”, se spune un  comunicat al  PDL Cluj.

„E o campanie la intimidare, clujenii fiind ameninţaţi dacă îndrăzesc să critice USL. Sunt persoane aduse din afara Clujului, a căror menire este de a crea o atmosferă ostilă la adresa votanţilor PDL”, afirmă membrii staff-ului de campanie al lui Emil Boc, candidatul democrat-liberal la Primăria Cluj. 

Militanţii USL răspund agresiv clujenilor care îi admonestează pentru manifestările violente de pe străzi: „Voi nu ştiţi cine este ministru de Interne?”, aluzie la clujeanul Ioan Rus, colegul din USL al lui Marius Nicoară, candidat la funcţia de primar. 

PDL Cluj a remis presei un comunicat în care semnalează acţiunile de o violenţă fără precedent iniţiate de USL în acest oraş:


Amenințări cu Ministerul de Interne în alegeri, la Cluj


Ministrul de Interne trebuie să se delimiteze oficial de acţiunile ilegale ale colegului său Nicoară!

Partidul Democrat Liberal Cluj solicită ministrului de interne USL, Ioan Rus, să se delimiteze OFICIAL şi înainte de începerea  PROCESULUI  DE  VOT, de acţiunile colegului său Marius Nicoară, candidatul USL la Primăria Municipiului Cluj-Napoca. Acesta a adus în municipiu zeci de persoane violente care intimidează alegătorii, militanţii diferitelor partide şi, când sunt admonestate, răspund: tu nu ştii cine este ministru de interne în România?

Este vorba despre persoane din afara oraăului, violente şi indolente – după chipul şi asemănarea campaniei derulate de USL în Cluj, pentru Marius Nicoară.
PDL Cluj are nenumăraţi martori pentru această afirmaţie de o gravitate deosebită:

“Tu nu ştii cine este ministru de interne în România?”

În aceste condiţii, ministrul de interne trebuie să se delimiteze ferm de acţiunile lui Nicoară, ale gorilelor sale şi ale filialei clujene a USL. Dacă nu, trebuie să îşi dea  demisia înainte de începerea procesului electoral.

Biroul de presa al PDL Cluj”

O fi vorba de cunoiscuta politică a bunului simț … 

Elena Udrea: ”Robert Negoiţă este disperat să câştige fotoliul de primar al Sectorului 3”

9 iunie 2012 5 comentarii

Simpla rostire a numelui meu de către Robert Negoiţă reprezintă o jignire

Am făcut astăzi o declaraţie de presă după atacul mizerabil al lui Robert Negoiţă la adresa mea. O redau în întregime mai jos:

Simpla rostire a numelui meu de către candidatul USL la Sectorul 3 reprezintă o jignire pentru mine. Robert Negoiţă este un om fără onoare, care, atât în plan moral, cât şi în plan legal, are mari probleme.

Candidatul Robert Negoiţă face o campanie electorală mizerabilă, bazată, în primul rând, pe încercarea de a fura identitatea lui Liviu Negoiţă. Pe de altă parte, foloseşte tacticile specifice PSD-ului, dar pe care el le-a perfecţionat cu 10 milioane de euro cheltuiţi până acum pe: atacuri mincinoase şi calomniatoare la adresa candidatului nostru şi a PDL, telefoane date electoratului în numele liderilor PDL, mită electorală, cumpărarea de voturi, prezentarea de sondaje de opinie neadevărate care să îl avantajeze etc.

Cu o datorie la stat de 45 de milioane de euro şi implicat direct în dosarul DIICOT „Prostituţie de lux”, Robert Negoiţă este disperat să câştige fotoliul de primar al Sectorului 3, sperând că astfel îşi va rezolva atât problema datoriilor către stat, cât şi pe cea a dosarelor penale.

Din toate aceste motive, cred că locuitorii Sectorului 3 trebuie să iasă în număr mare la vot în această duminică şi să îl înveţe bunul-simţ minimal pe candidatul USL. Sunt convinsă că aceştia vor realiza că nu au nevoie de un primar care are datorii la stat mai mari decât ei toţi la un loc şi de un om de o moralitate îndoielnică. De aceea fac un apel către ei să-şi arate susţinerea la vot pentru candidatul PDL şi să arate că, în politică, banii mulţi cheltuiţi într-o campanie electorală nu ţin locul nici competenţelor administrative şi nici caracterului de care Robert Negoiţă este total lipsit.

Autor: Elena Udrea

Sursa: elenaudrea.ro

%d blogeri au apreciat: