Arhiva

Archive for 13 iunie 2012

Pentru Ponta a fi doctor în drept e un handicap care restrânge capacitatea de a înțelege legile?

13 iunie 2012 12 comentarii

Unii se întreabă de ce, pe vremea când participa la raliuri, Victor Ponta era doar secretară de șofer și nu conducea el însuști.

Păi nu avea cum să conducă. Nu ajungea la volan deoarece volanul e în stânga iar el e doctor în drept… dacă era doctor în stâng, atunci e noemal că ar fi stat pe scaunul din stânga, deci acolo unde e volanul și treaba se schimba. Putea să conducă.

Ehei, dacă ar fi fost doctor în spate, ghici ce putea să îi facă lui Iliescu, bunicuța lui politică….

Fiind doctor în drept, sărmanul Pontănel  mai are un mare handicap. Nu are cum să știe să citească o lege, ca să nu mai vorbim de mama lu toate legile, Constituția…

Din câte spun unii, Pontănel e a mai mare și mai tare sculă din Guvern și nu din Stat. Acolo Băsescu e cel mai tare din parcare…

Cum Uniunea Europeană este o Uniune de state și nu una de guverne, guvernul fiind doar o parte, importantă ce e drept, dar totuși, doar o parte, la UE țara asta trebuie să fie reprezentată de șeful statului… 

Bagaboanta aia de Constituție zice că preșe4dintele ar avea niște atribuții destul de bine și clar definite.

Articolul 80 Rolul Presedintelui 
(1) Presedintele Romaniei reprezinta statul roman si este garantul independentei nationale, al unitatii si al integritatii teritoriale a tarii. 
(2) Presedintele Romaniei vegheaza la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice. In acest scop, Presedintele exercita functia de mediere intre puterile statului, precum si intre stat si societate.

Articolul 91 Atributii in domeniul politicii extern
(1) Presedintele incheie tratate internationale in numele Romaniei, negociate de Guvern, si le supune spre ratificare Parlamentului, intr-un termen rezonabil. Celelalte tratate si acorduri internationale se incheie, se aproba sau se ratifica potrivit procedurii stabilite prin lege. 
(2) Presedintele, la propunerea Guvernului, acrediteaza si recheama reprezentantii diplomatici ai Romaniei si aproba infiintarea, desfiintarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice. 
(3) Reprezentantii diplomatici ai altor state sunt acreditati pe langa Presedintele Romaniei. 

Articolul 92 Atributii in domeniul apararii 
(1) Presedintele Romaniei este comandantul fortelor armate si indeplineste functia de presedinte al Consiliului Suprem de Aparare a Tarii. 
(2) El poate declara, cu aprobarea prealabila a Parlamentului, mobilizarea partiala sau totala a fortelor armate. Numai in cazuri exceptionale, hotararea Presedintelui se supune ulterior aprobarii Parlamentului, in cel mult 5 zile de la adoptare. 
(3) In caz de agresiune armata indreptata impotriva tarii, Presedintele Romaniei ia masuri pentru respingerea agresiunii si le aduce neintarziat la cunostinta Parlamentului, printr-un mesaj. Daca Parlamentul nu se afla in sesiune, el se convoaca de drept in 24 de ore de la declansarea agresiunii. 
(4) In caz de mobilizare sau de razboi Parlamentul isi continua activitatea pe toata durata acestor stari, iar daca nu se afla in sesiune, se convoaca de drept in 24 de ore de la declararea lor. 

Primul ministru are și el rosturile sale conform aceleiași cărțulii:

Articolul 107 Primul-ministru 
(1) Primul-ministru conduce Guvernul si coordoneaza activitatea membrilor acestuia, respectand atributiile ce le revin. De asemenea, prezinta Camerei Deputatilor sau Senatului rapoarte si declaratii cu privire la politica Guvernului, care se dezbat cu prioritate. 
(2) Presedintele Romaniei nu il poate revoca pe primul-ministru. 
(3) Daca primul-ministru se afla in una dintre situatiile prevazute la articolul 106, cu exceptia revocarii, sau este in imposibilitate de a-si exercita atributiile, Presedintele Romaniei va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a indeplini atributiile primuluiministru, pana la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilitatii exercitarii atributiilor, inceteaza daca primul-ministru isi reia activitatea in Guvern. 
(4) Prevederile alineatului (3) se aplica in mod corespunzator si celorlalti membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioada de cel mult 45 de zile. 

Oricum ai lua-o și oricât ai dori ca Pontănel să poată povesti nepoților cum reprezenta statul român la UE, nu se poate… nu e treaba lui.

Sărăcuțul … 

Eu mă întreb dacă nu l-o lovi oarece dorințe de legate de religie și nu îi va veni ideea să reprezinte Patriarhia Română pe la cine știe ce întâlnire ecumenică … Oare cui i se va adresa atunci? Sfântului Sinod? 

%d blogeri au apreciat: