Prima pagină > Politicăraie - Partide - Politicieni > Elena Udrea neagă că a fost ținta atacurilor unor colegi

Elena Udrea neagă că a fost ținta atacurilor unor colegi

Elena Udrea demontează campania de „victimizare”

Elena Udrea a negat că a fost ţinta atacurilor colegilor săi din PDL în şedinţa Colegiului Director de joia trecută. Potrivit acesteia, informaţiile apărute pe această temă sunt doar o încercare de a-i crea „un statut de victimă”.

Totodată, Elena Udrea a susținut, potrivit gandul.info, că declarațiile făcute astăzi de Vasile Blaga, care a spus că „este un pic nepermis să jigneşti nişte colegi pe care îi aplaudai ieri”, au fost făcute ca să arate că președintele Senatului ar fi apărat-o dacă ar fi fost cazul.

„Probabil că Vasile Blaga a vrut să spună că m-ar fi apărat dacă era cazul pentru că nu au existat atacuri şi jigniri la adresa mea. Mă gândesc că cineva vrea să-mi creeze statutul de victimă lansând minciuni în presă. Aşa cum ar fi fost cea cu delfinii pe care, chipurile, domnul Blaga mi-ar fi adresat-o sau ce ar fi spus Scripcaru legat de decolteu şi pantofi. Faptul că sunt minciuni se poate demonstra şi cu stenograma acelei întâlniri”, a declarat Elena Udrea, potrivit gandul.info.

Contactat de EVZ, primarul Brașovului, George Scripcaru, a negat că ar fi făcut vreo declarație contondentă la adresa Elenei Udrea. ”Nu am zis așa ceva. Nu am fost prezent în momentul în care s-a făcut analiza alegerilor. Am fost la guvern o ora si jumatate pentru niste chestiuni administrative. Nu mă caracterizează un astfel de discurs. Nu obișnuiesc să folosesc astfel de cuvinte, nu am astfel de reacții. După ședința de partid am văzut că se discuta la Antena 3 pe tema asta. Am rămas surprins. Am încercat să infirm, dar nu ai cui să spui”, a spus Scripcaru.

Sursa: evz.ro

Citiți și:

CINE MERITĂ SĂ CONDUCĂ PDL. Topul organizațiilor județene cu cele mai mari procente la locale

Stabilizarea PDL, o ecuație cu trei necunoscute

Mihai Stănișoară vrea o funcție de conducere în PDL

Unii lideri de filiale spun că l-ar vrea pe Blaga șef la PDL

Adrian Năstase: „Tăvălugul propriilor decizii i-a adus aici pe liderii PDL

Sondaj CSOP. MRU, peste Blaga. Blaga nu a captat încrederea românilor mai mult decât Udrea și Boc

  1. snapshot
    19 iunie 2012 la 12:28

  1. 1 ianuarie 2018 la 15:04
  2. 4 iulie 2020 la 21:04

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: