Prima pagină > Politicăraie - Partide - Politicieni, Presă, Protest > Timișoara cere demisia lui Ponta

Timișoara cere demisia lui Ponta

Universitarii din Timişoara cer demisia lui Victor Ponta:

„Ne face de râs în toată lumea!”

Scriitorul şi profesorul timişorean Daniel Vighi, susţinut de Societatea  Tinerilor Universitari din România, Grupul de Reformă Universitară, Universitatea de Vest Timişoara şi Asociaţia culturală Ariergarda, a dat publicităţii o scrisoare deschisă prin care cere demisia premierului Victor Ponta. Motivul îl reprezintă acuzaţiile de plagiat la adresa primului ministru.

Daniel Vighi, alături de profesorii Ciprian Vălcan, Smaranda Vultur şi Viorel Marineasa, a semnat un apel prin intermediul căruia Victor Ponta este somat să-şi prezinte demisia. Motivul îl reprezintă acuzaţiile de plagiat la adresa premierului. Cazul lucrării plagiate a apărut în paginile revistei „Nature” şi vine la scurt timp după un scandal similar, în care fostul ministru al Educaţiei Nicolae Mang a fost acuzat de aceeaşi „crimă”. „Este plagiat clar. Un plagiat este foarte simplu de verificat. Este scandalos”, a declarat Daniel Vighi, pentru „Adevărul Timişoara”.

Scrisoarea integrală, mai jos:

„Apel pentru demisia Primului Ministru al României

Cazul scandalos de plagiat al domnului Victor Ponta, prim ministrul României, obligă moral mediul academic şi asociaţiile civice interesate de calitatea învăţământului să declanşeze o dezbatere naţională care să se concretizeze printr-o reverificare drastică a tuturor tezelor de doctorat de după revoluţie. Cerem de asemenea realizarea unui sistem centralizat de publicare pe internet a tuturor lucrarilor de licenţă şi de disertaţie pentru a putea fi apoi verificate.

De asemenea, deoarece plagiatul evident al Primului Ministru aduce grave prejudicii învăţământului şi cercetării academice din România cerem demisia acestuia ca singură şansă de a putea începe cu adevărat şi pe temelii morale reclădirea şcolii româneşti. Cerem să se alăturare acestui protest toţi universitarii  interesaţi în refacerea credibilităţii învăţământului universitar şi a reabilitării valorilor etice în societatea românească”.

Daniel Vighi a precizat că va lansa şi o petiţie online în acest sens. A apărut petiția online pentru demisia premierului Victor Ponta

Moment de solidarizare a mediului academic

Smaranda Vultur, eseist şi filolog, spune că scandalul plagiatului lui Victor Ponta pune într-o lumină proastă nu doar mediul academic, ci întreaga Românie. 
„Cred că este o chestiune de onoare să-ţi dai demisia când eşti acuzat de plagiat. Din moment ce această regulă s-a aplicat miniştrilor pe care premierul i-a tot numit la Ministerul Educaţiei, cam aşa ar trebui să decurgă lucrurile şi în cazul unui şef de guvern. Pe Internet circulă fasciculele din lucrarea cu pricina şi, văzându-le, chiar şi un om care nu e foarte şcolit poate distinge între a copia şi a cita un text. Mi se par de ordinul evidenţei. Pentru noi, cei din învăţământ, este o problemă care ne priveşte direct, mai ales că suntem în perioada de corectare a disertaţiilor. Ne confruntăm cu multe cazuri în care studenţii care se uită foarte nedumeriţi când le reproşăm sau nu le acceptăm lucrările aproape integral copiate din alte surse. Dacă este un exerciţiu promovat la nivel naţional, rămânem fără replică în faţa lor”, a explicat Smaranda Vultur, adăugând că acum este momentul în care mediul academic din România trebuie să se solidarizeze. 

„Nu e destul că suntem trataţi ca o naţiune de hoţi, se va spune şi că acest lucru e valabil şi pentru cei care stau in fruntea ţării”.

„Există un fel de neruşinare de a nega adevărul cu tărie”

Scriitorul Viorel Marineasa, şi el printre cei patru semnatari ai apelului, este sceptic în privinţa unei reacţii onorabile din partea premierului Victor Ponta. „Nu mă aştept la cine ştie ce reacţie, pentru că în România nesimţirea este foarte mare. În ciuda evidenţelor, există un fel de neruşinare de a nega adevărul cu tărie, cu încrâncenare şi cu o încăpăţânare despre care spunem că e temperamentul nostru. Nu cred. Sunt lucruri care ne scot în afara Europei, nu e vorba de temperament. E vorba de principii. Nu e o greşeală minoră, e o greşeală fundamentală a unui om politic care conduce un guvern ce a ajuns unde a ajuns prinr-un puci parlamentar, nu în urma unui proces democratic coerent”, este de părere Viorel Marineasa.  

„În acest context, omul acesta care a afirmat cu seninătate că în 2003 normele academice nu funcţionau nu ştiu ce credibilitate poate avea. În 2002 mi-am dat şi eu doctoratul şi pot spune că aceste norme existau. Am auzit şi cum, cu foarte mare laşitate, spunea cel plagiat că 95 la sută din lucrările de doctorat sunt compilaţii. Atunci de ce le mai fac?”, s-a întrebat retoric scriitorul.

Autor: Sabina Mihăică

Sursa: adevarul.ro

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: