Prima pagină > Politicăraie - Partide - Politicieni, Presă > Cine a ucis referendumul? Manipularea agresivă făcută amatoricește …

Cine a ucis referendumul? Manipularea agresivă făcută amatoricește …

Referendumul pentru demiterea Președsintelui Băsescu a beneficiat ani de zile de o puternică ”pregătire de artilerie”,  s-a încercat  să li se inducă oamenilor că vina pentru toate relele îi aparține acestuia, trusturi de presă, în special INTACT a încercat o adevărată execuție publică.

Manipularea se a fost folosită în exces, fără dram de didscernământ și amatoricește în cel mai înalt grad, rezultatul fiind că din mult clamatul referendum care ar fi trebuit să fie o bombă care să măture pe jos cu Băsescu a fost doar un mic, nervinocat, dar extrem de urât mirositor fâs.

Cred că cel puțin jumătate  din eșecul referendumului se datorează lipsei de profesionalism a manipulatirlor care au lucrat după ureche, precum și sondajelor absolut delirante pe care Grupul de studii socio – comportamentale Avangarde a cărui director este Marius Pieleanu, sondorul de casă al lui Dan Voiculescu  l-a realizat de-a lungul timpului, sondaje  pe care cei de la Antena 3 le preluau ca literă de lege chiar dacă aceste sondaje erau evident trucate și umflate, ca să nu spun de faptul că acolo foarte sar mai apăreau și zecimale…

Pe 22 iulie 2012 adevarul.ro publica un articol potrivit căruia:

”Antena 3 prezintă rezultatele ultimului sondaj realizat de Grupul de studii socio – comportamentale Avangarde, al cărui director este sociologul Marius Pieleanu.

Potrivit ultimului sondaj realizat de Grupul de studii socio – comportamentale Avangarde, 59% din respondenţi spuncă vor participa la referendum.
Dintre aceştia, 69% spun că vor vota”DA”, adică pentru demiterea preşedintelui suspendat, Traian Băsescu.

De asemenea, dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare, USL ar obţine 63% din voturi, potrivit Avangarde.”

Nici nu știu dacă să mă amuz, sau să îmi fie milă de amatorismul presei române… ori poate să  mă dostrez gândudu-mă la  purcoiul de bani care se scrug în conturile lui Pielenu degeaba, individul pricepându-se la sondaje, la predicții cam cum mă pricep eu la cântecul de lebădă al focilor din Republica Congelată Antarctica.

Cred că atunci când președintele Băsescu se va întoarce la Cotroceni ar trebui să le adreseze recunoscprtoare mulțumiri, cum ar fi trebuit să le mulțumească și la ultimele alegeri pentru modul în care, fără să vrea cei de la Antena 3 l-au ajutat. Continua aruncare cu noroi și agresivitatea cu care a fost făcută a atras o simpatie suplimentară pentru Președintele Băsescu.

Faptul nu este observat de cei de la USL care se miră de nu mai pot cum de după o asemenea pregătire lucrurile au sfârțit lamentabil cu oiștea în gard, cum nu vor înțelege nică ce se va întâmpla la toamnă.

 În ritmul acesta USL nu va atinge 40%. De simțit, cei de la USL simt asta lucru care le crează o stare de isterie, Președintele Traian Băsescu, evident că nu va mai putea fi obligat să numească un premier  de la USL.

Stau și mă gândesc cum de consilierii lor plătiți cu multe milioane de euro nu le deschid ochii, și nu le spun că singura soluție este să treacă la reconciliere, poporul român nu-I  iubește pe cei care crează scandal și apoi vor să arunce vina pe alții.

Dacă PSD și PNL doresc să ajungă, PSD singur undeva pe la 40-45% iar PNL 15-20%  la sută au o singură soluție. Să pornescă pe drumuri separate și, foarte important să  renunțe la alianța cu PC. De când a apărut PC-ul și dan Voiculescu sunt percepuți ca sursa tuturor relelor din politica Românească…

 

Zicea odată unu despre care zice lumea că era deștept (Albert Einstein se numea) că există două lucruri infinite. Universul și prosia omenească deși despre Univers zicea că nu e tocmai sigur, lucru care s-a cam adeverit de când domnia sa a dat colțul.

Cât o fi fost Enstein de deștept nu și-a imaginat că există ceva ce este la fel de nelimitat ca și prostia.  Abjecția și nesimțirea  umană.  Nu avea de unde să știe el că în România se va inventa o formațune politică zisă USL, un fel de struțocămilă politică.

Fără niște principii cât de cât rezultate din aderaera la o doctrină politică mai mult sau mai puțin consacrată, la USL se pare că pentru a promova spre vârful piramiei oamenii nu trebuie să aibă vreo valoare de luat în seamă. E destul ca oamenii să fie șantajabili  și să poată minți fără a face nici un fel de grimasă.

După ce ani de zile, cei de la USL nu mai puteau de mila românilor spunând cât de rău este balaurele de la Cotroceni, aflat acolo doar pentru a chinui sărmanul popor român și că visul cel mai abitir al acestuia, al poporului adică, este acela ca Președintele să plece…

Astfel, s-a ajuns la suspendarea Președintelui pentru a se putea ”merge la popor”… mai precis, la judecata acestuia.

Toatăî Europa s-a cam șocat la neuron de modul în care a fost suspendat președintele, mai ales a motivelor suspendării, cea cea mai ilară chestie pe care a comis-o gașca ce se numește pompos, clasă politică românească.

În fine, s-a ajuns la un  referendum desprins parcă din zona crepusculară… circulau autocarele cu votanți multilii de ziceai că românul s-a îmbolnăvit de turismită peste noapte, dar metuda de furt numită turism electoral nici măcar nu a fost cea mai folosită și mai eficientă…

Au exista localități unde prezența la vot a reprezentat peste 200% față de numărul de locuitori asta chiar dacă socotim și crucle din cimitire, vacil, porcii, oile  mâțele … rămele nu că ele nu mtiu să voteze. În fine, unii spun că s-a ajunz ca numărul de voturi DA ar fi crescut cu procente care ar fi undeva între 10 și 35%…

Cu toate acestea, după multă muncă din partea USL (românii ie o nație care prețuiește minca și e atinge de ea doar în situații excepționale) s-a ajuns ca din numărul de persoane înscrise pe liste, deci cei întrebați dacă doresc demiterea Președintelui doar 40,39% au aprobat demersul.

Eu am întrebat câteva zeci de peroane de ce a votat DA… fără absolut nici o excepție motivul nu era unul care provenea din mintea omului ci recunoșteam clișee pe care le-am auzit la Antena 3 unde ani de zile s-a desfășurat o adevărată execuție media. Cred că cel mai haios răspuns pe care l-am primit de la o omorabilă doamnă a fost că ea nu dorește neapărat să plece Băsescu , ba chiar îi plăcea că e comic, dar ea vrea să ”…vie iar Iliescu. Era tare frumos când l-a pușcat pe Ceaușescu.”…  ”El l-a pușcat?” – întreb. ”Da, l-am văzut io…” -răspunde ea .. Deh, fiecare cu motivul lui. Deși cam greu de crezut că se poate, chioar îi doresc bătrânei să trăiască până îl vede iar pe  Iliescu la Cotroceni.

Cum ziceam, din toți cei întrebați de organizatori dacă vor ca Bosescu să plece  doar 46.13% au cunsiderat că trebuie să își piardă vremea cu acest lucru. Pur și simplu nu considerau că e ceva necesar acest referendum, iar de răspuns da, socotind față de numărul tturor pesoanelor care aveau dreptul să se exprime doar  40,39% au spus că DA…

Foarte interesant este modul în care au reacționat cei de la USL după ce s-au aflat rezultatele.

În special liberalii… Pur și simplu au intrat în criză de nervi.

Dar nu numai ei, cei de la Antena 3 păreau a se apropia de leșin din cauza enervării… pe ce trecea vremea și din țară veneau tot felul de semnale că deși ei s-au strofocat românilor li se cam rupe de referendumul lor.

 Culmea este că, după un moment de uimire, am observat două direcții de acțiune. Una care încearcă  să acrediteze ideea că nu trebuie luat în considerate faptul că nu s-au prezetat jumătate din cei  din liste, cealaltă direcție, deși una absolut aberantă dar susținită de tot felul de ciudați de teapa lui Sorin Roșca Stănescu sau alții asemenea, că nu ar mai trebui luate în seamă cifrele date de Ministerul de Interne ci listele care ar rezulta în urma ultimilui recensământ, deși cei de la statistică spun că nu s-a terminat prelucrarea datelor.

Asta pentru că pragul de 50% prezență să fie depășit.

Eu mă gândeam chiar să se ia în considerre doar voturile cu DA… astfel ar reieși că 100%  sunt de acord cu demiterea… Sau de ce să nu se ia în seamă doar voturile din Mehedinți ori Teleorman? Sau poate și mai bine acel comune unde 200-250% din locuitori au votat…

Sau, și mai bine.. cred că ar fi  să îl cheme pa Mariu Pieleanu și să îl demită pe băsescu pe baza declarațiilor lui…

În fond el are un institut de sondare extrem de apreciat… l-a folosit și mircea Geoană când a învățat să pună douri la damigeana cu șampanie.

 

Dacă mai există cineva care încă nu s-a plictisit de tot  îi recomand să citească articolul de mai jos.

E un articol unde marele sondor, ce spun eu marele sondor, giganticul sondor al opiniei publice dă îi un interviu Ramonei Cornea pentru  ghimpele.ro

Cred că este foarte interesant interviul deoarece ne aduce aminte de momentul în care Regele Mihai a fost scos la plimbare în văzul lumii și pus să își rostească gângav discurso tama de Ziua Armatei distrăgând atenția de la aceasta.

Clasa politică a referat să își bage piciorul în celebrarea Armatei Române și a preferat să asculte discursul care ar fi fost inteligibil dacă se dădea cu subtitrare .

Citez din Pieleanu:

 Despre modul în care românilui îi mai pasă de regele decorat de Stalin, Pieleanu a spus:

”Clasa politica, mai corect spus o parte a clasei politice, l-a primit foarte bine si dovada reactia lor si mai ales audientele de care s-au bucurat televiziunile care au transmis acest eveniment, cu precadere Antena 3. Populatia in ansamblul ei nu cred ca a primit nici bine, nici rau, pur si simplu a fost indiferenta, pentru ca ea este educata intr-un anumit fel, in tip republican. Drept urmare, a primit aceste eveniment cu oarecare indiferenta.”

Ei, dar cum ”mălaiul” și-l ia de la Felix

Cu siguranta ca pentru o buna parte a populatiei, chiar daca ea este indiferenta, reactia foarte dura a lui Traian Basescu fata de rege nu a cazut bine.”

Și cum pentru Pieleanu niciodată rahatul înghițit nu e destul, referitor la vizita pe care Premierul Boc a făcut-o la Carei pentru a sărbători Ziua Armatei Române și și-a permis să nu ia în seamă marele eveniment al gângăvelii abdicatului monarh

”A fost o vizita ostentativa, tocmai ca o contrapondere la mesajul regelui din Parlament. Mi s-a parut cel putin inoportuna, ca sa nu spun mai mult. Putea foarte bine sa vina o jumatate de ora in Parlament, mai ales ca este si reprezentant al PDL in Parlament, nu numai prim-ministru si reprezenta cu ocazia asta si PDL, si Guvernul Romaniei.”

Adică e o Dă-o-n Doamene Iartă-mă mă pe armată nu toți eroii ei și hai la Mișu … evident, gestul li de a citi discursul odată cu desfășurarea evenimentelor militare fiind unul de profund respect. Sincer cred că bătrânul rege, la ramoleala pe care o afișează nici măcar nu avea habar că e Ziua Armatei. Mi place să cred că ar fi cerut amânarea discursului până după ce armata și-ar fi terminat ceremoniile. Poate chiar se ducea să participe că tot zie că e patriot.

Și iată unde doream să ajung.

Despre Traian Băsescu zice (articolul e publicat pe  27.10.2011)

Reporterița întreabă: ”Poate Basescu sa-si transfere capitalul de incredere la Elena Udrea?”

Pieleanu zice: ”Capitalul de incredere al lui Basescu este de pana la 10%, ce sa mai transfere, ca nu mai are ce?! …Traian Basescu este intr-o cadere libera, recunoscuta de mai toate institutele de cercetare si recunoscuta de PDL si nu se mai pune, in niciun caz, problema transferului de imagine pozitiva asupra unui candidat sau altul. Sigur ca pot fi revigorate. Traian Basescu are capacitatea de a se rebrandui, insa situatia economica si celelalte date pe care Romania in criza le are ma fac sa cred ca lucrul asta ar fi aproape imposibil” – Evident, căderea liberă de care vorbea Pieleanu la aproape un an de la interviu ar fi însemnat că dacă atunci încrederea era de 10% în scădere accentuată, acum, la referendum aveam cel puțin  o cifră scriză cu minus… La Pieleanu e posibil.

Pentru a accentua profesionalismul extreaordinar al sondorului cu urechi nu pot să nu aminteasc finalul  absolut apoteotic al interviului.

Reporterița: ”Daca s-ar organiza un referendum in perioada urmatoare, credeti ca presedintele Basescu ar ramane in functie?”

Pieleanu: ”Nu, cu siguranta ca nu ar ramane in functie. Un procent foarte mare de romani declara ca exista suficient de multe motive pentru ca Traian Basescu sa fie suspendat din functie.”

E? …  Mare sondoru ăsta… și pentru că dacă nu trăgea și o limbă explicită cui îl plătește chiria nu era OK

Reporterița: ” Au crescut partidele PSD, PNL si PC in sondaje datorita atitudinii pozitive fata de regele Mihai?”

Pieleanu: ”Nu, cu siguranta nu. USL a plecat chiar de la un scor mai mare decat cel pe care il inregistreaza acum. Populatia este indiferanta fata de monarhie din lipsa de cunoastere. Daca era corect informata cu privire la monarhie, aceste partide ar fi avut un val de simpatie mult mai mare din partea poporului pentru apropierea fata de rege.”

Da, chiar așa scrie, dacă populațiea era informată corect în ceea ce privește monarhia, acele partide PSD, PNL și PC ar fi simțit un val de simpatie suplimentar pentru apropierea față de un rege față de care I se cam rupe după cum reiese mai la început. ”Populatia in ansamblul ei nu cred ca a primit nici bine, nici rau, pur si simplu a fost indiferenta, pentru ca ea este educata intr-un anumit fel, in tip republican. Drept urmare, a primit aceste eveniment cu oarecare indiferenta.”

Fabulos interviu, nu? Și să ne mai mirăm că lui Pieleanu în toate sondalele îi dă reziltate fără virgulă și că este singurul sondor din lume care vorbește de rezultatele unui referendum cu o zi înainte, când perobabil primește mailul cu rezultatele la care trebuie să se ajungă după ce va pune întrebările?

Eu nu mă mir …

Iată mai jos articolul integral, articol care poate fi văzut și pe siteul de origine ghimpele.ro

Sociologul Marius Pieleanu a vorbit azi cu Ghimpele despre clasa politica, probleme sociale, regele Mihai, forta USL, Traian Basescu si, fireste, Elena Udrea.  

Reporter: Cum interpretati primirea pe care a avut-o Regele Mihai de ziua lui, atat din partea poporului, cat si din partea clasei politice?

Marius Pieleanu: Sunt doua lucruri diferite. Clasa politica, mai corect spus o parte a clasei politice, l-a primit foarte bine si dovada reactia lor si mai ales audientele de care s-au bucurat televiziunile care au transmis acest eveniment, cu precadere Antena 3. Populatia in ansamblul ei nu cred ca a primit nici bine, nici rau, pur si simplu a fost indiferenta, pentru ca ea este educata intr-un anumit fel, in tip republican. Drept urmare, a primit aceste eveniment cu oarecare indiferenta.

R: Cum credeti ca ar putea fi influentata increderea poporului in presedintele Basescu, avand in vedere atitudinea acestuia fata de regele Mihai?

MP: Cu siguranta ca pentru o buna parte a populatiei, chiar daca ea este indiferenta, reactia foarte dura a lui Traian Basescu fata de rege nu a cazut bine. In sensul ca populatia considera ca ar fi fost bine sa se abtina, sa nu deschida o astfel de tema care poate fi contestata si in fata careia ne putem pozitiona foarte usor pro sau contra.

R: Ce credeti despre vizita premierului Boc la Carei chiar de ziua Regelui? Anul trecut nici macar nu a participat la Ziua Armatei.

MP: A fost o vizita ostentativa, tocmai ca o contrapondere la mesajul regelui din Parlament. Mi s-a parut cel putin inoportuna, ca sa nu spun mai mult. Putea foarte bine sa vina o jumatate de ora in Parlament, mai ales ca este si reprezentant al PDL in Parlament, nu numai prim-ministru si reprezenta cu ocazia asta si PDL, si Guvernul Romaniei.

R: Credeti ca atitudinea conducerii PDL fata de rege aduce partidului inca o bila neagra in ochii populatiei?

MP: Cu siguranta da! Dar pentru acea parte a populatiei care este simpatizanta regelui sau a monarhiei.

R: Romanii sufera de o criza de identitate?

MP: Nu sufera de o criza de identitate din perspectiva relatiei republica-monarhie pentru ca romanii, atunci cand au participat la un referendum pe tema constitutiei, au avut o optiune pentru republica. Sigur ca tema monarhiei, daca este repusa pe agenda publica si discutata, ar putea, intr-un oarecare timp, sigur nu imediat, sa incline balanta in favoarea monarhiei. Trebuie repusa pe agenda publica si discutata foarte serios de vectori de imagine care pot influenta si pot informa correct populatia asupra ceea ce a insemnat monarhia in istoria Romaniei si, mai ales, cat bine a facut monarhia pentru Romania ca stat.

R: Exista vreo legatura intre data la care se face recensamantul si alegerile viitoare?

MP: In principiu nu poate exista o legatura. Recensamantul este o actiune la nivel guvernamental care se organizeaza in Romania din 10 in 10 ani. In alte tari din Europa se organizeaza si mai des, din 6 in 6 ani, deci, in mod normal, nu ar trebui sa existe o legatura intre pur si simplu evidenta statistica a populatiei si a locuintelor si alegerile care urmeaza a fi anul viitor. Insa, din pacate, proasta organizare de care da dovada acest recensamant, lipsa totala de incredere a populatiei in institutii, si mai ales in persoanele care populeaza aceste institutii, au produs diverse scenarii care pot avea si un sambure de adevar. Este evident faptul ca o baza de date foarte consistenta cu CNP-urile tuturor oamenilor ar putea sa se constituie intr-un ajutor foarte semnificativ in ceea ce insemna mita electorala.

Sigur, cu riscurile de rigoare, pentru ca aici, pe cel care foloseste abuziv datele confidentiale, il paste puscaria. Numai ca in Romania s-au mai vazut situatii d-astea in care legea nu si-a facut simtita prezenta. Eu sper doar sa fie un recensamant asa cum se face in toata lumea, adica sper doar sa aflam lucruri care intereseaza Guvernul si intreaga societate si sa nu fie folosite in alte scopuri.

R: Elena Udrea se pregateste pentru campania electorala. Actiunile ei recente ar putea indica faptul ca ar candida la Primaria Capitalei? Tinteste Udrea la o functie mai inalta?

MP: Nu, cu siguranta ca astazi, daca ar avea loc alegeri in Bucuresti, Elena Udrea nu ar avea niciun fel de sansa in fata contracanditatilor. As enumera aici pe Sorin Oprescu, care are prima sansa, cel putin astazi, la functia de primar general al Capitalei, dar si Cristian Popescu Piedone de la primaria Sectorului 4, care este extraordinar de bine vazut in sectorul lui. Elena Udrea nu se afla nici macar in primii 3 candidati. Mai avem, de asemenea, pe Liviu Negoita, care este mult mai bine pozitionat din partea PDL-ului pentru functia de primar general. Eu nu cred, asa cum mi-am dat eu seama ca este doamna Elena Udrea, ca isi va risca cariera politica si va intra intr-o aventura de genul acesta neavand nicio sansa inca de la inceput.

R: Poate Basescu sa-si transfere capitalul de incredere la Elena Udrea?

MP: Capitalul de incredere al lui Basescu este de pana la 10%, ce sa mai transfere, ca nu mai are ce?! Lucrurile stau complet diferit fata de decembrie 2009, cand a fost turul doi pentru alegerile prezidentiale. Traian Basescu este intr-o cadere libera, recunoscuta de mai toate institutele de cercetare si recunoscuta de PDL si nu se mai pune, in niciun caz, problema transferului de imagine pozitiva asupra unui candidat sau altul. Sigur ca pot fi revigorate. Traian Basescu are capacitatea de a se rebrandui, insa situatia economica si celelalte date pe care Romania in criza le are ma fac sa cred ca lucrul asta ar fi aproape imposibil.

R:  In ultima vreme au aparut partide noi. Cat de justificata este aparitia acestora in actual context?

MP: Intotdeauna este loc de partide noi. Ca si de multe alte dati, partidele noastre sunt motive de a abate atentia de la adevaratele probleme ale tarii. O parte a fost infiintata din motive de ambitie personala, cum este cazul lui Miron Cozma, o parte dintre ele este o prostie, cum este cazul Partidului Brunetelor. In ceea ce priveste Miscarea Populara, acolo lucrurile sunt mult mai serioase. Aceasta Miscare este infiintata cu ajutorul masiv al PDL, cu ajutorul unor consultanti foarte priceputi, de tipul Sebastian Lazaroiu, dar si, as spune eu, cu ajutorul masiv al institutiilor din Romania. Miscarea Populara ar putea sa puna probleme strangandu-si in jurul sau nemultumitii fata de clasa politica si nemultumitii din sanul PDL.

R: Daca s-ar organiza un referendum in perioada urmatoare, credeti ca presedintele Basescu ar ramane in functie?

MP: Nu, cu siguranta ca nu ar ramane in functie. Un procent foarte mare de romani declara ca exista suficient de multe motive pentru ca Traian Basescu sa fie suspendat din functie.

R: Au crescut partidele PSD, PNL si PC in sondaje datorita atitudinii pozitive fata de regele Mihai?

MP: Nu, cu siguranta nu. USL a plecat chiar de la un scor mai mare decat cel pe care il inregistreaza acum. Populatia este indiferanta fata de monarhie din lipsa de cunoastere. Daca era corect informata cu privire la monarhie, aceste partide ar fi avut un val de simpatie mult mai mare din partea poporului pentru apropierea fata de rege.

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: