Arhiva

Archive for 15 august 2012

BOMBONEL: Primul pușcăriaș blogger jurnalist din lume

Cred că înregistrăm o premieră națională, mondială, galactică și dâmbovițeană…

Pușcăriașii din România au devenit bloggeri și jurnaliști…

Evident, cei de la Jurnalul Național  se simt extrem de onorați cu prezența articolelor comise de un pușcăriaș  condamnat pentru corupție alături de articolele scrise de ei…

Personal le urez din tot sufletul să devină și colegi de cameră  cu importantul pușcăriaș…

Totuși, faptul că Bombonel  scrie pe blog, este sau nu legal? Eu știam că în ce privește comunicarea cu exteriorul este una controlată și restricționată… Chiar deținerea de telefoane mobile sau de alte mijloace de comunicare, între care și un computer laptop sau altă chestie de gen mi se pare că e cam interzisă…

Oare cei de la Administrația Națională a Penetinciarelor  consideră că dacă te numești Adrian Năstase poți beneficia de favoruri speciale ca răsplată pentru publicitatea pe care un astfel individ aflat în custodia lor este una care să motiveze închiderea ochilor?

Interesant…

În fine, dacă ar fi vorba de oarece treburi … ciudate, nu mă îndoiesc că DNA -ul va face lumină în modul în care Bombonel face ca articolele sale să se posteze pe blogul personal…

Dacă treaba este legală, am o propunere prin care Administrația Națională a Penetinciarelor  ar putea să se autofinanțeze la modul nababistic. Dă înființeze câteva siteuri cu plată unde specialiștii în zeghe să dea niște consultații de specialitate evident. De exemplu:

”Cum să furi și să nu te prindă”,   ”Cum să ucizi și să scapi de bulău”, sau, ne cu nu? un site erotic de la pușcăriile de gagici… 

Asta ar putea face un bine ”pensionarilor”… Ar putea să li se reducă pedepsele…

Dar ia să vedem cam ce scrie Bombo pe blogul său Care ar trebui să se numească: ”Adrian Năstase-fost Premier actualmente pușcăriaș și blogger”. Reflectă … adică face reflecții dacă tot stă și  o freacă toată ziua (menta):

Cum ar fi fost dacă…?

Este titlul editorialului publicat astazi in Jurnalul National. Editorialul poate fi citit aici.

 

Au trecut 50 de zile. Pline cu semne de întrebare. Pline de tristeţe şi de revoltă. Am acceptat însă, în final, că există o altă voinţă – cea a destinului – mai puternică decât voinţa mea. Şi merg mai departe… Cu recunoştinţă pentru familie, pentru prietenii mei de la Jurnalul Naţional, pentru cei de la Antena 3, şi pentru mulţi alţii – cei care nu s-au întrebat nici o clipă cât de „superficială” poate fi o rană la distanţă de 1mm de carotidă şi nici ce urme lasă în suflet un glonţ cu calibrul 38 special.

Acum, instalat în spaţiul de 4 m² „rezervat” mie, fără ostilitate, la celebrul penitenciar Jilava, prin respectarea tuturor regulilor, vreau să-mi demonstrez, în primul rând mie, că obiectivul celor care şi-au dorit „eliminarea mea din societate”, nu poate fi atins, libertatea însemnând şi (sau, poate, în primul rând) o chestiune interioară bazată pe gânduri şi pe sentimente.

Ştiu, istoria contra-factuală inseamnă să proiectezi nostalgie peste sentimentele de frustrare din prezent. „Cum ar fi fost dacă…?”

*

*  *

Am recitit „Decalogul Preşedintelui”, angajamentul meu, din 2004, din campania la prezidenţiale, „pentru un mandat al dezvoltării şi modernizării României”, construit pe 10 piloni importanţi.

Aş vrea să vi-i reamintesc:

1)      Continuarea proiectului politic al reconcilierii naţionale. Spuneam atunci „… ar fi de-a dreptul dramatic să reintroducem – la scara întregii ţări – stilul conflictual, adversitatea inutilă şi voluntarismul capriciilor iresponsabile.” Avertizam asupra acestui pericol. Am avut, oare, dreptate? Puteţi judeca singuri, privind la ceea ce se întâmplă, în aceste zile, în ţară.

2)      Instituţionalizarea dialogului democratic cu toţi vectorii importanţi ai societăţii româneşti, evitând „retorica ieftină, stilul atoateştiutor, pornirea spre comanda unică.” Gândiţi-vă la ce s-a întâmplat în România în ultimii 8 ani…Şi, din păcate…

3)      Definirea agendei politice reale a cetăţenilor, propunându-mi să veghez – dacă eram ales – ca actul de guvernare să nu se bazeze pe „capriciile manageriale ale şefilor de instituţii”, sau pe „un exerciţiu de orgolii desfăşurate în algoritm”. Din păcate, am intuit corect şi aceste riscuri.

4)      Imi propuneam, în 2004, consolidarea dimensiunii strategice a unor proiecte sociale şi politice „prin eliberarea acţiunii politice de sub apăsarea termenului scurt, a constrângerilor zilei de azi”…

Gândeam atunci (şi gândesc şi astăzi!): „Conduita şi răspunderea unui şef de stat incumbă abordării de fond, de largă perspectivă şi nu substituirea anticonstituţională a atribuţiilor curente pe care le are Guvernul şi administraţiile executive din teritoriu.”

Nu aveam dreptate? Am fost, din păcate, o Casandră pe care puţini au ascultat-o…

5)      România curată era un alt obiectiv. De ce oare  notam atunci: „în politică se intră şi se iese democratic, prin vot”? Să fi avut în vedere situaţia creată de referendumul de acum?

6)      Strângerea legăturilor dintre decizia politică şi expertiza profesională a specialiştilor. Afirmam în urmă cu 8 ani: „un preşedinte nu poate da exemplul unor decizii arbitrare, ticluite peste noapte şi ambalate în glazura priceperii la toate şi la tot. Conduita Preşedintelui nu poate încuraja atomizarea deciziilor şi voluntarismul în adoptarea lor – invocând auctorial autoritatea care i-a fost încredinţată”. Nu am avut dreptate să avertizez asupra acestor pericole?

7)      Etica responsabilităţii faţă de cetăţeni, într-o formulă de nou contract social, era un alt obiectiv.

8)      Încurajarea valorilor, „conservând potenţialul de încredere, de autoritate, de receptivitate şi de speranţă” era considerată, de asemenea, importantă.

9)      Propuneam o preşedinţie „pentru o Românie profundă, pentru România înţelepciunii românilor, o preşedinţie a echilibrului judecătilor, prin descurajarea oricăror poziţii extreme sau radicale – pornind de la adevărul că libertatea fiecăruia încetează în momentul în care prejudiciază libertatea celorlalţi”.

10)  În fine, subliniam atunci nevoia şi disponibilitatea spre dialog şi deliberare – o veritabilă probă „pentru a traversa împreună complicatul univers al confruntărilor politice”[1]

Chiar dacă ştiu că este inutil, nu pot să nu mă întreb: „Cum ar fi fost dacă…?”

[1] Pentru detalii vezi Adrian Năstase, Victoria normalităţii, Construirea României europene, Bucureşti, Editura Mondomedia, 2004, pag. 297-300.

Poate totuși nu o avea Bombo un computer ci o fi vorba de magie, că d-aia i-o fi vrăjit pe cei de la Jurnalul Național care se pare că doresc să deschidă o secțiune a ziarului  lor ce s-ar putea numi: ”Pagina Pușcăriașului”, sau, de ce nu, ”Pagina bulangiului” (oricine înțelege prin ”bulangiu” un locatar de la bulău, nu?)

Articolul de mai sus este preluat de bloggerul pușcăriaș de aici http://www.jurnalul.ro/editorial/adrian-nastase-scrie-dupa-50-de-zile-din-penitenciarul-jilava-cat-de-superficiala-poate-fi-o-rana-la-distanta-de-1mm-de-carotida-621083.htm

Pe blogul lui Bombo lipsește ceva… un linc ce duce la articolul inaugural al pușcăriașului blogger:

Adrian Năstase a reintrat pe blog. Vezi prima sa postare

14 august este prima zi aleasă de fostul premier Adrian Năstase, aflat acum la penitenciarul Jilava, pentru a posta pe blogul personal primele sale gânduri despre noul capitol din viaţă pe care l-a început la 20 iunie 2012. Mesajul este urmat de postarea primului său editorial pentru Jurnalul Naţional după 50 de zile petrecute la penitenciarul Jilava. Îl redăm integral.

Dragii mei prieteni,

În 20 iunie, printr-o voinţă superioară voinţei mele, am început un nou capitol de viaţă. Nu ştiu dacă Nietzsche avea dreptate când afirma „ceea ce nu mă omoară mă face mai puternic”. Ştiu însă că am adăugat multe gânduri la ceea ce credeam despre viaţă, despre familie, despre prieteni, despre politică.

După o lună şi jumătate, am impresia că m-am trezit dintr-o comă profundă. Privesc în jur la viaţa politică, la disensiunile şi haosul care se instalează tot mai mult şi mă întreb cui i-a folosit condamnarea mea „emblematică”?!

Vreau să vă mulţumesc pentru sprijinul vostru, din aceste zile, pentru mine şi pentru familia mea. Sprijin care a contat enorm.

M-am hotărât să reîncep să scriu editoriale pentru Jurnalul Naţional. M-am hotărât, de asemenea, să vă trimit, periodic, unele gânduri sau comentarii, prin Andrei, Mihnea şi Manuela.

Vă doresc să fiţi sănătoşi şi să vă bucuraţi de viaţă şi vă asigur, în continuare, că nu voi accepta niciodată „Noul limbaj” – cel de care vorbea Orwell – „Războiul este pace. Libertatea este sclavie. Ignoranţa este Putere. Ceea ce a fost bun este acum rău; ceea ce a fost rău este acum bun”.

Pentru mine, demnitatea este, în continuare, demnitate. La fel onoarea şi prietenia. Iar laşitatea şi oportunismul le voi defini, pe mai departe, cu aceste cuvinte.

Totuși… Oare cum intră Bombonel pe  blog, deci pe NET?  Magie?

Să ne așteptăm oare să vedem și vreun reality show în care să vedem cum doarme Bombo, cum mănâncă Bombo, sau, mai știi, după 12 noaptea cum se duce la budă sau la duș? Interesant …

 

 

 

%d blogeri au apreciat: